1

Gânduri de început

Fiecare primăvară este un prilej de a dori ceva nou, de a aştepta o schimbare şi de a

pune în practică proiecte, mai vechi sau mai noi. Anul 2010 aduce schimbări majore în

domeniul educaţiei, cu bune şi cu rele, cu aspecte pozitive şi cu elemente negative, cu

încercări eşuate şi cu puncte realizate. Această primăvară vine cu multe întrebări şi cu prea

puţine răspunsuri despre învăţământul românesc, atât pentru cadrele didactice cât şi pentru

elevi şi părinţi. Ceea ce rămâne stabil sunt proiectele europene în care suntem implicaţi şi pe

care continuăm să le derulăm. În luna februarie, am participat la un seminar, în Germania, cu

tema Dezvoltarea durabilă, cu 13 elevi si dl. prof. Tiberiu Ambrozie. Pentru modul excelent in

care s-au prezentat elevii noştri în Germania, Academia Europeana Otzenhausen a hotărât ca

seminarul de evaluare a primului an de proiect - „Tineret în acţiune”- să aibă loc la Bucureşti,

în luna mai. O altă acţiune va avea loc în Sicilia, în luna aprilie. Ne mândrim cu realizările

noastre, suntem mulţumiţi că avem elevi politicoşi, sociabili, responsabili, preocupaţi de

pregătirea lor, cu care ne putem prezenta într-un cadru european.

Aurelian Roşu - clasa a X-a F

Dorim o primăvară în care să ne trăim visurile, să ne realizăm în continuare

proiectele, să interacţionăm civilizat cu societatea europeană şi să avem mai multă

stabilitate!

Director,

Prof. Michaella Melinte

2

Universul contrastelor

Viaţa noastră cotidiană, cîştigarea celor necesare traiului, lupta pentru existenţă se desfăşoară într-un univers al contrastelor, în care toate elementele sunt duale: albul şi negrul, binele şi răul, pozitivul şi negativul, veselia şi tristeţea, durerea şi bucuria. Dual poate fi şi caracterul unei personae. Nimic nu e simplu în Univers, nimic nu e doar aşa cum pare. Lumea în care trăim este dominată însă de alb şi negru, cu vagi nuanţe de gri-cenuşiu, o lume în care culoarea pare să nu mai încapă.

Termenul contrast a pătruns în limba română prin filieră franceză, dar provine din latinescul “contrastare” care însemna proprietatea intrinsecă a unei imagini de a cuantifica diferenţa dintre părţile ei clare şi întunecate. Conform DEX, cuvîntul contrast are mai multe înţelesuri: 1. opoziţie puternică, deosebire radicală între două sau mai multe lucruri, fenomene, acţiuni; 2. diferenţă între densităţile extreme ale unei imagini fotografice; 3.tehnică folosită în artă: alăturarea unor elemente contrastante pentru a le defini mai précis (personaje, acţiuni, culori, lumini, forme). Psihologia defineşte contrastul drept “Opoziţia puternică între două sau mai multe lucruri, stări, acţiuni.” Cîteva dintre sinonimele cuvîntului contrast sunt: opoziţie, divergenţă, contrariu, antiteză.

Cel mai interesant contrast este cel al culorilor, perceput de senzaţiile vizuale. Ochiul uman receptează din lumea înconjurătoare undele electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 390 şi 760 de milimicroni, valori între care se încadrează culorile fundamentale: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Dacă lungimea de undă este mai mare de 760 milimicroni, se trece la ultraviolet; dacă lungimea de undă este mai mică de 390 milimicroni, se trece la infraroşu. Undele electromagnetice provin din surse de lumină sau sunt de la corpuri luminate de o sursă. Radiaţiile reflectate de aceste surse stimulează ochiul, care percepe obiectele colorat în nuanţa cromatică ce corespunde lungimii de undă reflectate. Dacă un obiect absoarbe toate undele luminoase, este văzut negru; dacă le reflectă pe toate, este văzut alb.

3

Culorile au şi încărcătură energetică, fapt pentru care influenţează într-o anumită

măsură starea fizică şi pe cea psihică a organismului uman. Portocaliul, cu nuanţa ruginiu,

induce asupra organismului siguranţa şi liniştea. A admira pădurile ruginite ale toamnei sau

un cîmp cu flori oranj determină relaxare pe termen lung. Galbenul stimulează gîndirea

pozitivă, calmează intelectul agitat, dă omului curaj, îl face mai generos; de aceea este

considerat cea mai veselă culoare din spectrul universal. Un răsărit şi un apus de vară, un lan

de floarea-soarelui au un efect magnific. Albastrul şi varianta sa turcoaz ajută la relaxare în

cazul unui sistem nervos încordat. Nu există un elixir mai bun decît adîncirea privirilor într-

un cer de vară fără nori. De aceea este considerat culoarea aspiraţiilor înalte, a calmului

sufletesc, a altruismului şi a iubirii necondiţionate. Verdele destinde atît fizicul, cît şi psihicul.

Este culoarea adoptată, în ultimii ani, în spitale ca o variantă la alb, care sugerează curăţenia.

Roşul stimulează energia corporală fapt pentru care e considerat o culoare excitantă. Roz,

mai ales în combinaţie cu alb, ajută la îndepărtarea stresului şi la visare, de unde a derivat şi

expresia “a vedea viaţa în roz”. Culoarea indigo este considerată un factor important pentru

control la cel mai profund nivel psihic; este culoarea rafinamentului şi a subtilităţii.

Albul, considerat un contrast, nonculoare, este simbolul tinereţii ţi al păcii. De aceea

steagul folosit în trecut ca semn al împăcării între două tabere adverse era alb, iar florile de

primăvară sunt mai ales albe, ca şi zăpada.

Culorile pot fi asociate, aşa cum se desprinde şi din exemplele pe care le-am dat, cu

anotimpurile. Însă anotimpurile vin şi trec, iar senzaţiile noastre păstrează, undeva în

subconştient, toate percepţiile pe care le-am avut în trecut. Trăim într-o lume a contrastelor,

dar avem nevoie de lumină, avem nevoie de culoare, chiar dacă nu conştientizăm ce valoare

au aceste elemente.

Prof. N. Pauliuc

4

Contrastul culorilor

Culorile reprezintă un element foarte important din viaţa noastră de zi cu zi, având un impact puternic asupra emoţiilor noastre. Amestecul fizic al culorilor are o semnificaţie aparte rezultată din expresivitatea celor care se combină, iar prin amestecul aditiv al culorilor, acestea îşi dobândesc expresivitatea. Putem vorbi şi despre contrastul clar-obscur sau închis-deschis, care se constituie într-un procedeu grafic şi pictural de distribuire a luminii şi a umbrelor în vederea obţinerii unor treceri grádate spre îmbinarea imaginilor sau a unor puternice efecte de contrast între umbră şi lumină. Pentru artişti, albul şi negrul sunt cele mai puternice mijloace de expresie pentru reliefarea contrastului închis-deschis. Din punct de vedere al efectelor produse, albul şi negrul sunt total opuse, de aceea sunt considerate nonculori; între cele două extreme se desfăşoară domeniul tonurilor de gri şi al celor colorate. Aceste două nonculori devin un contrast polar datorită opoziţiei maxime: albul reprezintă castitate, virginitate, bunăvoinţă angelică şi perfecţiune, lumină, puritate, neprihănire; negrul semnifică doliu, moarte, întuneric, în cazul multor popoare, precum şi o anume demnitate a solemnităţii. Excepţie fac China, Japonia, Coreea, unde albul semnifică

doliu, tristeţe, iar negrul este o culoare tradiţională pentru băieţi. Aceste contrarii - albul şi negrul - simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane, conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelurile existenţei, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forţele nocturne, negative, albul – forţele diurne, pozitive.

În tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei necreate. Albul şi negrul sunt asemenea celor două extreme - Alpha şi Omega, adică începutul şi sfârşitul. Negrul induce interiorizare, nelinişte sufletească, depresie, tristeţe, dar poate însemna şi profunzime, stabilitate, protecţie, putere, în vreme ce albul reprezintă totalitatea şi spiritul, inspirând de asemenea curăţenie şi răcoare.

Culorile propriu-zise, cuprinse în evantaiul curcubeului, au un impact puternic asupra organismului, conform cercetărilor actuale, influenţând bioritmul.

Ionel Simon, Clasa a XI-a D

5

Preocupări...

6

Formele fără fond:

de la un slogan al Junimii la un brand românesc

În condiţiile în care spaţiul românesc a constituit dintotdeauna obiectul disputelor dintre

marile puteri europene, fiind mărginit atât de graniţe fizice cât şi de hotarele mai puţin vizibile

ale culturii, naţiunea română s-a văzut pusă mereu în situaţia de a fi asimilată de către vecini.

Teoria formelor fără fond afirmă că nu este posibilă (sau dacă este posibilă, atunci se poate

ajunge la consecinţe grave) copierea de forme, adică sisteme de legi si instituţii străine care sa

modeleze fondul intern (cultura, societatea, mentalitatea) şi să creeze, astfel, acelaşi sistem ca

modelul imitat. Putem spune că formele fără fond sunt marca, sau brandul societăţii

româneşti. Întrucât exprimă activităţi şi realităţi din alte culturi, termenul fiind preluat ca atare

de români, brandul însuşi este o formă fără fond.

Parafrazându-l pe Maiorescu, iniţiatorul teoriei formelor fără fond, putem spune că în

perioada paşoptistă a fost croită o direcţie falsă a culturii noastre române si astfel “s-au imitat

si s-au falsificat toate formele civilizaţiunii moderne ”. “Înainte de a avea partide politice [...]

am fundat jurnale politice si reviste literare si am dispreţuit jurnalistica. Înainte de a avea

învăţători săteşti, am făcut şcoli prin sate, înainte de a avea profesori capabili am deschis

gimnazii si universităţi, înainte de a avea o cultură crescută pe marginea şcoalelor am făcut

atenee romane”. Teoria formelor fără fond a stat la baza luptei împotriva imitaţiei servile si

superficiale a unor forme neviabile de civilizaţie, a inflaţiei de mediocrităţi, a falselor valori.

Toate observaţiile făcute de Titu Maiorescu sunt valabile si pentru situaţia actuală din

România. Formele fără fond se manifesta astăzi la toate palierele vieţii sociale: cultural,

juridic, politic, economic, administrativ.

Sa aruncam o privire asupra învăţământului din prezent. Acum avem şcoli şi profesori

pregătiţi, dar insuficient motivaţi financiar si moral, importanţa lor fiind subapreciată de către

societate. Am pornit o reformă şcolară, elaborând documente cu terminologie occidentală, dar

adaptarea lor la sistemul de învăţământ românesc rămâne o mare problemă. Indiferent de

ideea pe care sistemul educaţional este fundamentat, cea a oportunităţilor egale, nu putem

nega revoltătorul amalgam care s-a format la nivelul claselor sociale si intelectuale. Astăzi,

într-un liceu care este considerat a fi de elită, putem întâlni cea mai mare varietate de elevi.

Astfel, elevii cu mult peste medie, cu un viitor intelectual promiţător, sunt obligaţi să coexiste

intr-un mediu alterat de mediocrităţile încurajate. În ceea ce priveşte învăţământul universitar,

lucrurile stau mult mai îngrijorător. Dacă acum 20 de ani un absolvent de facultate era privit

cu cea mai mare stimă, astăzi, aceşti tineri par a fi devenit molima societăţii intelectuale si

spaima angajatorilor care sunt obligaţi sa efectueze trierea care cândva era de datoria

universităţilor. De asemenea, jurnalistica poate fi considerată o veritabilă formă fără fond.

7

Încercând să te menţii la curent cu evenimentele cotidiene, eşti obligat să citeşti în ziarele

locale articole care amintesc de compunerile unor elevi mediocri de gimnaziu. Lăsând la o

parte informaţiile eronate care se publică, greşelile de gramatică si de exprimare dovedesc

nivelul slab de pregătire a unor pseudo-jurnalişti. Cu mici excepţii, posturile de televiziune

promovează incultura, prostul-gust si umorul grotesc de cea mai joasă speţă, iar prin

prezentarea excesivă, obsesivă a scenelor violente si a ştirilor negative se insuflă panica în

populaţie.

Cinematografia româna a cunoscut un declin după revoluţie. Oamenii, în sfârşit “liberi”,

au introdus violenţă si vulgaritate excesivă. Cele mai recente filme româneşti nu prezintă

decât aspecte negative ale societăţii. Arta este un alt domeniu în care degradarea valorilor a

atins un punct maxim. Dacă pană acum nu demult o poezie postmodernistă reprezenta

expresia liberă a unui poet inovator, astăzi am ajuns să citim în reviste prestigioase numeroase

creaţii care se pretind a fi literare. Întrebarea mea este: dacă tot ce găsim azi publicat (poezii,

romane etc.) reprezintă artă, ce mai rămâne în afara ei?

Formele fără fond au pătruns destul de agresiv in cultura româneasca, dar se regăsesc şi la celelalte paliere ale vieţii sociale. Astfel se poate observa că avem o politică îndoielnică făcută de oameni cu un caracter îndoielnic, pentru care primează propriul interes, partide politice care şi-au modificat, în ultimii ani, doar titulatura, realizând doar schimbări de formă si nu de fond. De altfel, atunci când, în politică fondul lipseşte, oamenii se ocupa mai mult de forme. Avem justiţie fără adevăraţi justiţiari, avem arhitecţi excelenţi, dar ne lipsesc mecanismele care să prevină şi să trateze ”cacofoniile” arhitecturale si urbanistice cerute de beneficiari. Şi lista exemplelor ar putea continua. Consider că actualitatea teoriei lui Maiorescu este una mai mult decât îngrijorătoare în ceea ce priveşte dezvoltarea României de astăzi. Cu toate că ”franţuzismele” au fost înlocuite de ”americanisme”, nici măcar de cuvinte englezeşti adevărate, ne mişcăm în aceeaşi direcţie neavând o destinaţie anume, fiind prinşi într-un joc imitativ periculos care seamănă mai mult a hipnoză. Aşa se explică foarte multe dintre fenomenele negative precum exploatarea resurselor naţionale de către străini, lipsa de locuri de muncă pe poziţii de conducere, migraţia intensă în căutarea unui trai mai bun, chiar dacă prestezi o muncă bine plătită dar sub nivelul propriu de competenţă şi multe alte asemenea plăgi care au rolul de a diminua caracterul naţional al unui popor. Iar de aici decurg şi celelalte urmări precum lipsa de solidaritate, lipsa de repere reale, competiţia contra-productivă şi încercările de a supravieţui în detrimentul tuturor şi în pofida a tot.

Atât cât societatea româneasca va mai cunoaşte perioade de tranziţie la intervale mici de timp, aşa cum s-a întâmplat de multe ori in ultimele două secole, formele fără fond sunt un element peren al evoluţiei noastre sociale si culturale. Argumentul de baza în includerea acestor forme fără fond ar fi modernizarea României, insă mă întreb unde este limita dintre progres si ridicol?

Prof. Irina Odochian

8

Matematica şi arta - Contraste?

Educaţia modernă nu poate fi concepută fără matematică ,majoritatea activităţilor

intelectuale sunt legate de matematică – fie că vrem să recunoaştem sau nu –, iar valoarea

socială a matematicii nu poate fi pusă la îndoială nici măcar de către ignoranţi.

Matematica este un mod de gândire exemplar, este cultură, este artă, este frumuseţe,

este muzică. În rândurile de mai jos am încercat să găsesc câteva argumente în sprijinul

acestei afirmaţii.

Pentru vechii greci, inventarea unei

teoreme era o achiziţie spirituală, pentru

Pitagora matematica şi muzica erau

inseparabile. Acesta spunea că:

“Dumnezeu geometrizează prin

intermediul sunetului”. Una dintre

doctrinele şcolii pitagoreice (a Muzicii

Geometrice) explică generarea

intervalelor muzicale prin intermediul

relaţiei distanţelor armonice care există

între notele muzicale şi planetele

Sistemului Solar (do-re de exemplu corespunde distanţei de la Pământ la Lună). Astfel

Sistemul Solar este o mare pentagramă muzicală, în care fiecare planetă emite nota sa

particulară într-o mare gamă de sunete. Aceasta este ceea ce Pitagora numea muzica sferelor.

Adepţii şcolii lui Pitagora au decoperit şi au studiat proporţia muzicală perfectă, definită prin

şirul numerelor: a, (a+b)/2, 2ab/(a+b), b. Pitagora a folosit această proporţie ca să stabilească

gama diatonică ce-i poartă numele. Pentru a= 1 şi b=2, avem şirul de numere 1,3/2,4/3,2.

Aşadar, din proporţia muzicală dată, rezultă că între frecvenţele dintre note se introduc

rapoartele 3/2 şi 4/3. Cu alte cuvinte, când o coardă dă un anumit sunet, considerat ca

începutul unei octave, se obţine quinta sa la 2/3 din lungimea acestei coarde şi quarta la 3/4

din lungimea ei. Pentru a avea armonie, intervalul unei octave cere o împărţire neegală după

proporţia anterioară. Dacă se consideră intervalele egale se produce disonanţă. Sistemul lui

Pitagora se mai numeşte şi gama violoniştilor, şi este un sistem construit prin suprapuneri de

cvinte perfecte, reprezentând succesiunea naturală a sunetelor în muzică.

Un alt exemplu de aplicare a matematicii în artă este aşa-numitul număr de aur

(secţiunea de aur, segmentul de aur sau proporţia divină) care reprezintă cea mai armonioasă

împărtire a figurilor geometrice. Acest număr, introdus de Euc lid (300 î. Hr. ) este de fapt una

din soluţiile ecuaţiei ϕ2 – ϕ- 1=0, adică ϕ=(1+ 5 )/2, egal aproximativ cu 1,618. Numărul

9

de aur a fost regăsit de matematicianul Fibonacci (sec. XIII) legat de şirul 1,1,2,3,5,8,13,… în

care se observă că raportul dintre termenul de rang n şi cel precedent lui se apropie de

1,618… pe măsură ce şirul continuă. Construcţia pentagonului regulat se face prin împărţirea

razei cercului circumscris lui în secţiunea de aur; la fel se procedează şi în construcţia

poliedrelor regulate cu 12 feţe (dodecaedru) sau cu 20 de feţe (icosaedru). Legat de acest

număr putem construi dreptunghiul de aur care apare în natură, muzică, arhitectură.

Proprietatea specială a dreptunghiului de aur este că raportul dintre lungime şi lăţime este egal

cu aproximativ 1,618.

Cel mai faimos tablou din lume este un exemplu foarte bun pentru a vedea cum a folosit

da Vinci raportul de aur în artă. Dacă se desenează un dreptunghi în jurul chipului Mona

Lisei, acel dreptunghi se va dovedi a fi de aur. Dimensiunile picturii în sine formează un

dreptunghi de aur. De asemenea, proporţiile corpului Mona Lisei, dezvăluie mai multe

raporturi de aur, dacă se studiază atent imaginea ( un dreptunghi de aur se poate desena de la

gât până deasupra mâinilor).

În încheiere vă propun să reflectaţi la

afirmaţiile a doi matematicieni români celebri

. Astfel în discursul de recepţie la Academia

Română (1941) Gh. Tiţieica spunea: “Ştiinţa

matematică nu e legată de niciunul din

resorturile noastre sufleteşti care s-o facă

iubită. Istoria, cu scrutarea şi reînvierea

trecutului, literatura, cu bogăţia de închipuire

şi strălucirea de expresii, geologia, chimia,

biologia cu problemele lor de interes practic şi

naţional n-au nevoie să-şi dovedească foloasele. […]. Singură matematica nu are şi nici nu

poate avea o însemnătate naţională”. Mai târziu (2008) Solomon Marcus în acelaşi discurs de

recepţie afirma că:”… asemeni regelui Midas care era blestemat să transforme în aur tot ce

atingea, matematica transformă în matematică tot ce atinge. Ea poate scoate ştiinţele din

izolarea lor, dar numai cu preţul includerii acestora în singurătatea ei, din care matematica nu

poate ieşi decât fie încetând să mai fie matematică, fie transformând toată societatea în

matematicieni. ”

Prof. Cristina Rîşca Bibliografie: Florica Câmpan, Din istoria câtorva numere de seamă, Editura Albatros, Bucureşti 1973 Liviu P. Dinu, Despre statutul cultural al matematicii - Un punct de vedere, Univ. Bucureşti, Fac. de

Matematică &A. T. A. C. H. R. Patapievici, Umanismul matematicii - Revista” Idei în dialog” (iunie 2008) http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitagora

10

Le rôle de toute langue dans la définition

des concepts d’identité et d’altérité culturelle

L’ère de la diffusion généralisée de tout et de n’importe qui par une communication

horizontale, de masse, en toute direction, tend à rendre floue toute séparation culturelle,

civilisationnelle et même géographique. Un ailleurs inconnu devient pendant la nuit très

proche, on le voit et entend partout, on le rencontre en tout lieu, on entre en contact avec un

étranger rendu d’un coup socialement omniprésent. Paradoxalement, la conséquence de cette

attitude, de familiarité désirée ou non adoptée par la société de nos jours, annule et annihile

forcément toute capacité de décoder les stéréotypies de l’exotisme latent qui caractérisent cet

Autre. Et cela, probablement, dans les conditions d’une mentalité collective de tous les temps

qui connaît une structure archétypale émergente caractérisée par une peur ancestrale de tout ce

qui est étrange. Cette rencontre entre sa propre identité et une alter-identité (ou l’altérité) est

l’une assez longue, fractionnée en plusieurs étapes d’approche et de tâtonnements successifs,

la plus importante étant, évidemment, celle psychologique. Ces étapes, ces pas de l’Un vers

l’Autre, équivaudraient à l’acception de l’existence d’une autre entité, quelle que soit sa

nature: divine, humaine ou bien matérielle. Cette acception est de loin une acception de soi-

même, de ses propres limites, un processus de comparaison entre la propre image, connue (à

moins apparemment) et une autre tout à fait étrange, nouvelle, séduisante et productrice de

peur en même temps. J. F. Gossiaux définie de la sorte le concept d’identité : « D’un point de

vue anthropologique, l’identité (n. soulig.) est un rapport et non pas une qualification

individuelle comme l’entend le langage commun. Ainsi, la question de l’identité est non pas

‘que suis-je ?’ mais ‘que je suis par rapport aux autres, que sont les autres par rapport à

moi ? »1. On comprend alors que le concept d’identité ne peut pas être séparé de celui

d’altérité. Ce qui complique l’analyse de l’identité du soi-même par rapport à l’Autre ou vice-

versa est le fait que ce concept renvoit à deux notions convergentes ayant toutes les deux des

sphères de référence opposées et bien délimitées : la singularité et l’universalité de l’homme

comme être individuel et comme être culturel. Si dans le premier cas l’identité est une donnée

d’invariants (lieu et temps) à partir desquels l’être humain se construit, évolue et se définit

comme unique et singulier, l’identité de type universel, culturelle ou nationale, comporte des

réflexes identitaires. Jean-Gérard Lapacherie2 décrit le fait ainsi: « Les hommes qui sont dans

cette culture ou qui expriment un ‘réflexe identitaire’ non seulement sont supposés identiques

1 voir www.poezie.ro/index.php/essay/229394/index.html, Ivancu, Emilia, De la mitul peşterii la Homo Symbolicus, p.2 2 voir www.mondesfrancophones, l’article « Le multiculturel dans l’espace francophone », par Jean-Gérard Lapacherie, p.2

11

(leur identité est celle du groupe, de la tribu, de la nation, de la ‘culture’ etc.), mais encore

sont enfermés, qu’ils le veuillent ou non, du berceau au tombeau, dans cette identité, sans

possibilité de s’en libérer. L’identité culturelle (n. soulig.) est souvent frelatée, comme toute

construction idéologique »3. Cette identité refuse la conception de l’homme comme être

unique qui suit son propre destin et par cela elle s’oppose à l’autre type d’identité. On

comprend jusqu’ici qu’on a affaire dans tous ces cas relevés de pairs dychotomiques : identité

singulière/identité culturelle (universelle) ou identité/altérité à des opérations de transfert d’un

sens vers l’autre, incessamment réalisées, un processus de traducere, de passage des éléments

d’influence réciproque d’une part à l’autre. Lorsqu’on oppose deux identités singulières et

universelles à la fois, qu’est qu’on doit transférer, de quelle façon on peut transférer, combien

on peut transférer ?

Évidemment, ce qui caractérise la culture d’une nation, d’un groupe ou de toute une

communauté, exceptant l’héritage obligatoire de l’imaginaire anthropologique et de

l’inconscient collectif qui déterminent la plupart des archétypes de la pensée humaine, est la

somme des attitudes, des habitudes et des productions matérielles parues dans une histoire et

dans un espace. S’il se passe que deux nations, groupes ou communautés partagent la même

langue, les contraintes géographiques et historiques leur donnent des identités plus spécifiques

que la ressemblance linguistique. Comme l’on a déjà vu, s’agissant d’identités et de transferts

culturels, littéraires, la question n’est pas un doute sur les identités mais une interrogation sur

la relation des identités. L’identité culturelle d’un groupe social constitué peut être approchée

bien sûr à l’aide des signes tangibles ou intangibles affectant les objets, l’espace, les

comportements des individus. À ce titre, le métissage dans telle culture s’avère comme un

type d’identité existente, comme ce qui porte en soi et illustre en soi des relations d’identité.

Le métissage des langues et des cultures qui en résulte détermine le concept de multiculturel.

Si toute langue est culture, les langues en contact deviennent des facteurs de multiculturel.

Dans ce dernier, les identités priment sur l’universel singulier, l’individu n’existe que s’il

appartient à une communauté ethnique qui s’impose à lui ; il est pris dans cette culture,

prisonnier des langages de sa communauté et condamné à les répéter.

Prof. doctorand al Universităţii "Ştefan cel Mare" Mititiuc - Şveica Loredana

Articles online :

www. poezie. ro/index. php/essay/229394/index. html, Ivancu, Emilia, De la mitul peşterii la Homo

Symbolicus

www. mondesfrancophones, Lapacherie, Jean-Gérard, Le multiculturel dans l’espace francophone

3 Jean-Gérard Lapacherie, professeur de langue française à l’Université de Pau, voit l’identité comme « un terme ambigu » dans lequel convergent deux sens : le premier correspond à celui de l’indéfini latin idem, tandis que le deuxième est proche de celui de l’indéfini latin ipse (être soi-même).

12

Încotro, lumea de azi ?!...

Progresul socio-economic întotdeauna s-a realizat în salturi, adică perioadele

înfloritoare, de creştere şi dezvoltare economică („boom economic”) au fost urmate de

perioade de criză, regres şi stagnare economică.

În ceea ce ne priveşte, din 19�90

încoace ne aflăm într-o etapă de tranziţie,

atât din punctul de vedere economico-

politic cât şi moral-cultural. Dacă înainte de

anii 1989 eram constrânşi din toate punctele

de vedere (politic, cultural, economic),

trăind o experienţă destul de dură sub toate

aspectele, constatăm că nici în capitalism nu

e totul chiar atât de simplu. În momentul

actual, fiecare poate face ce doreşte şi cum

doreşte, ne putem exprima liber, călători

unde vrem şi aşa mai departe, dar apar si

efectele negative legate de lipsa locurilor de

muncă, disponibilizări masive, evoluţia

tehnologiei cu beneficiile şi lipsurile ei,

iresponsabilitatea indivizilor în ceea ce

priveşte repercusiunile activităţilor

desfăşurate asupra mediului, lista putând

continua. Ajungem la concluzia că nu este

uşor nici în economia de piaţă.

Tinerii de azi sunt şi ei în „criză”

confruntându-se cu „n” probleme, dintre care amintim câteva: părinţi plecaţi în străinătate la

muncă, lipsa idealurilor, nesiguranţa zilei de mâine, graba de a trăi experienţe noi etc.

Cu siguranţă dacă nu vom strânge rândurile, dacă nu ne vom mobiliza ridicând ştacheta

în ceea ce priveşte calitatea, atât din perspectiva persoanelor juridice (societăţi comerciale,

instituţii publice, întreprinderi, asociaţii), dar şi fizice, nu vom fi uniţi şi cât se poate de serioşi

în ceea ce întreprindem, viitorul va fi pus sub semnul întrebării.

Mai cu seamă trebuie să ne ocupăm de „vlăstarele” tinere ale societăţii, de mediul

înconjurător şi de resurse.

Prof. Cristina Roşu

Andreea Căldăruş, clasa a IX-a B

13

Experienţa germană

Îmi amintesc şi acum momentul în care am aflat despre acest nou proiect. Fericită şi

nerăbdătoare, am luat totul ca pe o nouă provocare, un bun prilej în care să-mi fac noi

prieteni. Timpul a trecut greu, ultimele zile erau numărate pe degete şi mă gândeam deja cum

va fi această nouă experienţă. Iată că ziua mult aşteptată de 13 februarie a venit şi cu toţii,

entuziasmaţi şi bine pregătiţi, am pornit la drum încrezători că vom face o treabă bună. Am

plecat spre Germania.

După un drum lung şi foarte obositor, iată-ne ajunşi, în sfârşit, în localitatea în care,

din depărtare, se zăreşte Academia Europeană Otzenhausen. Ne-am acomodat uşor cu locul şi

persoanele nou-venite din toată lumea. Primele zile au fost încărcate şi oboseala de pe drum

încă se mai simţea. Tot răul spre bine, însă! Ne erau pregătite o mulţime de lucruri şi teme

interesante, acţiuni şi excursii prin câteva mici oraşe din apropiere. Cu ajutorul unor profesori

bine pregătiţi din ţara gazdă, dar şi cu ajutorul profesorilor îndrumători, domnul profesor

Tiberiu Ambrozie şi doamna director Michaella Melinte, am făcut faţă provocărilor şi am

demonstrat că suntem la înălţime.

14

Noile persoane întâlnite şi locurile pe care le-am vizitat mi-au demonstrat că germanii

sunt cu adevărat un popor de oameni civilizaţi, sunt nişte oameni plăcuţi, primitori şi

binevoitori. Ne-am simţit minunat, deşi orarul de lucru a fost destul de încărcat. La acest

program au participat şi alţi tineri de vârsta noastră din Italia, Finlanda şi Germania. Temele

seminarului au fost despre conştientizarea efectelor încălzirii globale şi adoptarea de atitudini

pentru prevenirea fenomenelor apărute.

Timpul a trecut repede, iar proiectul la care am participat mi-a lăsat o amintire plăcută.

M-a bucurat faptul că am avut ocazia să învăţ câte ceva şi din modul de viaţă al altor popoare

şi mă consider privilegiată pentru că am fost aleasă să particip la un proiect internaţional de o

asemenea anvergură.

Alexandra Goraş, Clasa a IX-a A

15

Între real şi virtual

Trăim în această lume care ne oferă o paletă largă de consum, începând cu alimentele de bază, îmbrăcăminte, activităţi specifice timpului liber, până la preocupări religioase, întinzându-se astfel, de la activităţile noaste foarte vizibile până la cele foarte intime şi vedem că produsele de consum sunt peste tot. Şi când spun intime, mă refer la gândurile noaste, micile noastre tabieturi, credinţa noastră, adică preocupările noastre, cu noi, despre noi, pentru noi. Toate aceste preocupări, ne sunt necesare în evoluţia noastră ca oameni în general, ca profesionişti şi nu în ultimul rând ca părinţi, fraţi, copii, prieteni colegi. Ele sunt experienţe prin care înveţi toată viaţa şi care te ajută să construieşti o structură personală care va fi validată de cei din jur, unora plăcându-le, altora nu. Dar cum spunea cineva, “trebuie să fii nebun să vrei să mulţumeşti pe toată lumea”.

Am spus asta ca introducere, pentru că nu vreau să vă ţin vreo lecţie despre cum se construieşte personalitatea umană, ci aşa cum spuneam în titlu vreau să mă ocup, pe scurt, de lupta dintre real şi virtual, axându-mă mai mult pe înlocuirea realului cu virtualul, cu iluzoriul. Aşa cum spuneam la început despre experienţele noastre care ne clădesc, acestea se transformă, tot mai des, din experienţe reale în experienţe virtuale. O fi bine, o fi rău... să vedem. Voi vorbi despre câteva dintre nevoile noastre şi despre cum sunt ele satisfăcute.

Hrana. Am ajuns în situaţia în care căutăm să mâncam un produs care este mai cunoscut, care este ambalat mai frumos, şi nu ţinem seama de calităţile sale hrănitoare pentru organismul nostru. Suntem duşi de nas prin reclame agresive prezente la tot pasul, pentru a cumpăra acel produs, şi în acelaşi timp cumpărăm şi iluzia că produsul achiziţionat ne satisface necesităţile de hrană. Ajunşi acasă se pot întâmpla două lucruri: ori ne dăm seama că ce am cumpărat este o prostie, sau îl consumăm, hrănindu-ne şi cu iluzia că ne vom satisface nevoile de hrană, urmările fiind bineînţeles pe măsura alimentaţiei: carenţe nutriţionale, intoxicarea organismului şi bolile asociate acestui tip de alimentaţie. Dacă ne îmbolnăvim, nu înseamnă că am înţeles de unde ni se trage şi ne schimbam stilul de viaţă, pentru că hrana cu iluzii aduce o plăcere de moment care nu poate concura cu interdicţiile dureroase impuse de un nou stil de viaţă, sănătos.

Băuturile. Nu ne potolim setea cu apă, ci cu diverse licori colorate care au în componenţă diverse substanţe chimice pe care, chiar dacă nu ne potolesc setea noi continuăm să le consumăm doar pentru simplul motiv că ne tot spune cineva, pe unde ne prinde, acasă, la şcoală, la cumpărături, că e bună. Apropo, ştiaţi că băuturile tip cola sunt sărate?

Două dintre cele mai mari şi mai grozave producătoare de iluzii şi amăgiri sunt televizorul şi calculatorul. Prin aceste două fabrici de iluzii, oamenii încearcă să-şi satisfacă anumite nevoi, şi false nevoi. În mediul urban procentul de locuinţe ce posedă cel puţin un televizor este de peste 90, acest lucru lăsând impresia, iluzorie de altfel, că ne informează, ne educă şi ne umple timpul liber. Poate mai sunt şi altele, dar mă opresc aici şi mă voi ocupa de cele trei deja expuse.

16

Prima nevoie pe care ne-o satisface este informarea. Fals, putem vorbi de dezinformare, de manipulare voită sau de prezentare a unor emisiuni care satisfac false nevoi de informare cu scopul de a atrage pe cat mai mulţi în faţa televizorului, pentru a vinde alte produse iluzorii (reclamele). Cât despre emisiuni educative, trebuie să fim sinceri - adevărata educaţie se face în familie, în biserică şi în şcoală, iar instrumentele educative sunt cărţile, dar şi acestea bine alese. Cărţile sunt singura sursă de informare corectă, pe termen lung, antrenând memoria de lungă durată în defavoarea celei de scurtă durată. Dacă foloseşti televizorul pentru a petrece timpul liber, nu pot zice decât că iţi pierzi timpul liber, iar cea mai distractivă ocupaţie rămâne jocul cu telecomanda, care te ajută să schimbi imediat pe alt post, şi tot aşa, satisfăcând iluzia puterii de a controla, până când resemnat te opreşti la unul din ele căci trebuie să te alegi cu ceva din treaba asta, şi priveşti ceva care te interesează într-o măsură mai mică sau mai mare. Problema cu vizionatul este că ceea ce ni se prezintă nu se adresează raţionalului şi de aceea nu poţi să faci alegeri folosind criteriul valorii, ci pe cel al emoţionalului, adică, sunt emisiuni şi reclame care te bucură, care te supară, care iţi trezesc compasiunea sau indignarea. Aşadar, micul ecran este mic, dar poate face răul cel mai mare. Alt aspect foarte important este că media promovează o conştiinţă globală, la care suntem cu toţii conectaţi, adică un calculator mare, mediu TV, la care sunt racordate unităţi mai mici, controlabile, adică creierele noastre, şi iată un alt mod eficient de manipulare. Astfel conectaţi, acţionăm şi ne comportăm în funcţie de ce se spune la televizor.

Calculatorul este o altă fabrică de iluzii, la care apelează tinerii în mod special, din diferite motive socializare, satisfacerea unor curiozităţi, distracţie prin diverse forme de jocuri video.

În ceea ce priveşte iluzia socializării prin intermediul internetului, trebuie să spun că, de fapt, tinerii nu fac socializare pe internet, ci o formă de comunicare păguboasă, mincinoasă, prin care poţi să spui ce vrei despre tine şi despre alţii, prezentându-te într-un fel în care crezi tu că celălalt vrea să te vadă, construindu-ţi o imagine de cele mai multe ori mincinoasă, care nu este supusă cenzurii sociale şi care nu rezistă în condiţiile în care acele persoane ar avea contact direct. Aşa că întâlnirea reală nu mai are loc şi rămân în virtual, în iluzoriu, mulţumiţi fiind că socializează cu nu ştiu câte persoane. Pentru că de fapt, o socializare implică un contact direct, adică să ai răspuns la un gest, la un sentiment, faţă de cealaltă persoană, să poţi să oferi şi să primeşti o strângere de mâna, o îmbrăţişare, un zâmbet. Am putea vorbi de „relaţii de prietenie”, rafinate prin mijloace electronice, adică o curăţire de esenţă, şi obţinerea formei fără fond.

17

Jocurile creează iluzia activităţii, adică ce fac eu, sunt preocupat, fac o activitate, am un rost. E la fel ca atunci când cineva te întreabă “ce faci?” şi răspunsul este “mă uit la televizor”. Corect ar fi, “nu fac nimic, mă uit la televizor”. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, prin jocuri se exersează iluzia creşterii valorii personale, a dobândirii încrederii în sine, datorate faptului că dobori multe recorduri, câştigi nu ştiu câte curse, treci rapid la nivele superioare de dificultate şi tot aşa, abilităţi care nu sunt de folos în viaţa de zi cu zi, ceea ce poate crea frustrare, refugiu în virtual, pentru o perioadă de timp, construind o personalitate inadaptată mediului în care trăim.

Tema e destul de vastă, şi poate voi mai avea ocazia să scriu despre aceste lucruri. Acum am vorbit despre anumite lucruri, pe care mulţi le consideră normale, dar ar mai trebui vorbit si despre cele patogene, cum ar fi dependenţele de tot tipul şi iluzia care le întreţine. Dar despre astea, cu altă ocazie.

psiholog Marius Uţă

Contrastul ca tehnică

Contrastul pe o pagină atrage ochiul. Ochii noştri iubesc contrastul. Prin contrast se

realizează puncte de concentrare. Dacă o pagină are un design atrăgător, şansele ca aceasta să

fie citită sunt mult mai mari. Discutăm astfel despre contrastele cromatice şi contrastul

închis/deschis sau valoric.

Contrastul închis/deschis sau clar/obscur este cel mai simplu dintre toate contrastele şi

de obicei, poate fi observat în paralel şi cu contraste de alt tip. Contrastul închis/deschis este

un contrast valoric. De aceea putem vorbi despre acest contrast chiar şi în lipsa culorii

(contrastul dintre alb, gri şi negru) sau în cazul existenţei unei singure culori plus alb, gri sau

18

negru. Atunci când vorbim despre culori pure, galbenul este cea mai deschisă, culoare iar

violetul cea mai închisă.

Contrastul cantitativ este lesne de înţeles şi de aplicat. Este vorba de combinaţii de

culori pe suprafeţe diferite ca întindere. Dacă punem un măr într-un coş de portocale vom

avea un contrast cantitativ: roşu în cantitate mică, alături de oranj în cantitate mare. Acest

contrast este direct responsabil de armonia culorilor de orice fel. Practic, în cantităţile

potrivite, oricare două şi chiar trei culori pot funcţiona armonios. Pentru a pune în aplicare

acest contrast este necesar să înţelegem foarte bine şi contrastul calitativ.

Calitatea culorilor reprezintă gradul lor de puritate, de apropiere de culoarea de bază

sau, în termeni de specialitate – saturaţia lor. Cu cât o culoare pură virează mai mult către alb

sau negru, cu atât este mai desaturată, mai coruptă; cu cât este mai intensă, cu atât este mai

saturată. Culorile intense au capacitatea de a capta privirea şi chiar de a deveni obositoare în

cantităţi foarte mari. Ele ne atrag atenţia, sunt buni indicatori, se potrivesc în accente şi

sublinieri. Culorile pale, desaturate, au proprietatea de a fi mai uşor tolerate de ochi pe

suprafeţe largi şi pot fi folosite pentru fundaluri sau obiecte voluminoase.

Prezentă în tot ceea ce ne înconjoară, culoarea există în fiecare moment al vieţii noastre.

Culoarea ne însoţeşte permanent, ea fiind constantă în existenţa noastră. Avem o paletă largă

de culori de la cele ale hainelor pe care le purtăm, ale mobilei pe care o folosim pentru a ne

decora casa, la cele ale produselor alimentare pe care le consumăm. Culorile au influenţă

asupra stării noastre de spirit, asupra capacităţii de memorare şi chiar asupra gustului

mâncării, în concluzie asupra întregii vieţi.

Dănuţ Ursache, Clasa a XII-a D

19

Negru pe alb

Astăzi, când tehnologia a atins un nivel la care nici nu se visa în urmă cu două secole,

avem oportunitatea de a interacţiona cu persoane din alte regiuni ale globului, de a schimba

idei şi de a observa mentalităţi diferite.

Interacţionând cu persoane din ţari diferite, din continente diferite, de rase diferite

observăm contrastul cultural de pe planeta noastră. Însă, contraste nu se observă numai între

diferite naţionalităţi sau rase de oameni, ci şi între generaţii. Niciodată, în istorie, nu a existat

o mai mare diferenţă de gândire între generaţii, ca astăzi. Se observă o mare schimbare de

mentalitate de la o generaţie la alta. Tinerii nu mai urmează vechile tipare şi toate acţiunile lor

tind spre nonconformism.

Ca sa fiu mai concret, prezint o experienţă personală în care am avut ocazia să observ

oameni din patru ţări conlucrând. Nu cu mult timp în urmă, ne-am deplasat 13 elevi cu două

cadre didactice la un seminar internaţional în Germania. La seminar au participat elevi din:

România, Italia, Finlanda şi Germania. Prima diferenţa între cele patru naţionalităţi pe care

am observat-o a fost aceea a gândirii. Fiind puşi să lucrăm în echipe mixte am putut observa

diferenţele de opinii, diferite comportamente şi diferite stiluri de viaţă. Am observat un alt fel

de relaţie elev-profesor; am văzut o relaţie mai deschisă de comunicare, dar am observat că

datorită libertăţii prea mari în această relaţie profesorul a pierdut din respectul cuvenit.

20

Tot ce vreau să spun este să ne păstrăm mentalităţile şi credinţele, dar să acceptăm

mentalităţile şi credinţele altora, chiar dacă sunt diferite în comparaţie cu ale noastre.

Societatea poate fi comparată cu un tablou, iar mentalităţile tuturor oamenilor pot fi

considerate culorile; dacă nu s-ar folosi culori diferite într-un tablou, totul ar deveni uniform,

fără a reprezenta nimic şi, în concluzie, monoton.

Deci, să ne păstrăm identitatea şi gândurile, dar să le acceptăm pe ale celor de lângă noi,

căci altfel riscăm să facem tabloul de o singură culoare.

Emanuel Croitor, Clasa a X-a B

România în contrast cu Germania

În luna februarie, când am plecat cu 2 profesori şi încă 12 elevi de la colegiul nostru în

Germania, la un seminar internaţional, am fost foarte încântat fiindcă nu mai ieşisem, până

atunci, din ţară. Deşi nu am avut timp să văd cât mi-aş fi dorit, am fost uimit cât de diferit

trăiesc germanii faţă de români. Am avut impresia că în Germania totul se învaţă prin jocuri,

prin prezentări power-point şi nu prin “tocire”. Am văzut laboratoare bine dotate în şcoala în

care am fost şi am aflat că, atunci când sunt mici, copiii sunt puşi să facă garduri la marginea

pădurii sau diferite obiecte, iar când vor creşte nu le vor distruge deoarece îşi aduc aminte cât

de greu e să le construieşti.

În una din zile, am văzut în

centrul oraşului o paradă în timpul

căreia oamenii care participau,

travestiţi în diferite personaje,

împărţeau copiilor privitori

dulciuri; adulţii care priveau pe

margine erau serviţi cu bere sau cu

alte băuturi. În timpul campaniei

electorale, am văzut şi în România

o manifestaţie la care se împărţeau

mâncare şi băutură, dar nu voi povesti acum în ce fel s-au comportat oamenii. Cred că

mentalitatea germanilor este foarte diferită de a noastră. La ei în oraşe nu vezi nicăieri mizerie

aruncată pe stradă, coşurile de gunoi chiar sunt folosite!!! Nu am văzut câini vagabonzi şi mi

s-a spus că cei ce au câini curăţă după ei pe stradă. La sate nu prea am văzut garduri la case, ci

spatii largi în faţă. În România încă mai există sate cu case care nu au curent electric, deci nu

21

au acces la mijloacele de comunicare în masă. Cât am stat acolo, am prins ninsori, dar traficul

nu a fost blocat, nici îngreunat. Germanii

au ştiut cum să se dezvolte repede, într-

un timp scurt, pe când românii speră în

continuare că urmaşii lor poate vor face

ceva ca să trăiască mai bine decât ei.

Spaţiul nu-mi permite să povestesc

prea multe, dar pot spune că am trăit o

experienţă asemănătoare cu a lui Alice

“în ţara minunilor”.

Alexandru Hriţac,

Clasa a XI-a A

Clasic şi modern în construcţii

De câte ori nu am admirat

vechile clădiri care făceau deliciul

marilor târguri de odinioară? De câte

ori nu am regretat pierderea definitivă

a acestor bijuterii arhitecturale pe care

regimul comunist le-a îngropat pe veci

în fundaţiile unor clădiri aşa-zise

moderne?

Orice societate merge înainte,

are pierderi, dar şi sclipiri de geniu,

demolează edificii minunate, dar înalţă altele spectaculoase sau chiar nonconformiste, apar

păreri pro şi contra, şi uite aşa se

ivesc noi clădiri, dar cu faţade vechi

despre care nu ştii ce să crezi: o fi o

capodoperă a arhitecturii sau mai bine

o clasificăm alături de clădirea „Casei

Poporului”? Oricum, cu siguranţă este

o metodă economică de a salva

construcţiile abandonate. În Piaţa

Revoluţiei o singură clădire iese în

evidenţă prin arhitectură: fosta

22

direcţie a cincea de securitate. Din ea a mai rămas doar o

parte din faţada de la parter. În spatele ei s-a ridicat altă

clădire, actualul sediu al Uniunii Arhitecţilor. Si ca o

curiozitate a ceea ce poate fi nou în domeniul construcţiilor

ce spuneţi de o şcoală ca cea din imagine? Experimentarea

spaţiului arhitectural contemporan nu reprezintă

întotdeauna un proces costisitor din punct de vedere

material.

Realizat cu

aceleaşi costuri

ca si o

construcţie

„convenţionala", proiectul prezentat in imagini a

avut scopul de a oferi un model, o alternativa la

imaginea arhitecturii instituţiilor publice (in acest

caz, şcoală). Ansamblul arhitectural pare a fi o

prelungire a formei reliefului acestei suburbii a

oraşului Los Angeles. Aici s-a decis amplasarea

scolii. Construcţia pare ca a fost si ea supusa

procesului eroziunii solului, rezultând un volum

fragmentat, dar spectaculos si încărcat de

semnificaţii. Funcţia de reprezentare in cazul

instituţiilor publice poate fi subliniata nu numai

prin monumentalitatea „clasica" a faţadelor

construcţiilor, ci si printr-o imagine neconvenţionala, nonconformista ce marchează locul si

memoria vizuala a „consumatorului" acelui spaţiu.

Surprinzător ca întotdeauna,

domeniul construcţiilor lasă loc

imaginaţiei, creaţiei, contrastului şi,

nu în ultimul rând, viselor celor mai

îndrăzneţe.

Ing. Mihaela Ilie Bibliografie: 1. www.misiuneacasa.ro 2. Revista de arhitectură – O casă

pentru fiecare 3. www.artline.ro

23

Lumini şi umbre...

24

Un altfel de “alb şi negru”

Discriminarea a fost prezentă, încă de la începutul existenţei umanităţii, în întreaga

lume şi a rămas adânc înrădăcinată în felul omului de a privi anumite lucruri. Oamenii sunt

adesea discriminaţi pentru credinţă, naţionalitate, opinii, dar mai ales pentru culoarea pielii.

Ne confruntăm atât de des cu discriminarea, încât sunt cazuri în care nici măcar un mai

remarcăm acest fapt. Discriminarea este imposbil de eliminat, căci numai într-o societate

ideală oamenii se adaptează, de fiecare dată, într-o manieră perfectă la circumstanţe şi la

persoanele din jur, fără a ţine cont de anumite criterii injuste. Asta ar însemna,oare, ca fiecare

dintre noi să renunţe la propria identitate!?

Fenomenul apare din cauza

diferenţelor, deoarece nu putem accepta că

există cineva care să gândească altfel decât

noi, că are altă culoare a pielii şi, eventual,

altă formă a ochilor. Deşi sunt anumite legi

care ar trebui să stopeze acest lucru,

discriminarea nu poate fi înlăturată decât

printr-un proces de educare, de înlocuire a

unor mentalităţi şi de adaptare la o cultură

diferită. Deşi descriminarea reprezintă un

tratament diferenţiat aplicat unei persoane

sau unui grup de persoane, ea ar trebui

înţeleasă ca o variaţie fizică individuală,

semnificativă şi specifică unor grupuri de

oameni.

În timp ce discriminarea reprezintă o

formă de manifestare comportamentală,

prejudecata reprezintă o atitudine negativă faţă de fiecare individ membru al unui grup, care

este motivată doar de apartenenţa acestuia la grup. Noi, tinerii începutului mileniului 3, unde

ne situăm raportat la acest alb şi negru? Avem porniri discriminatorii? Avem prejudecăţi?

Există foarte multe oraşe în lume în care convieţuiesc multe rase, cu diferite culturi şi diferite

nuanţe ale pielii. Ei se înţeleg sau doar se suportă şi nu se iau în seamă unii pe alţii? Cred că

răspunsurile nu sunt chiar simple…

Bogdan Răul, Clasa a XI-a A Bibliografie:

Banton Michael (1998), Discriminarea

Allport Gordon (1958), The Nature of Prejudice

Florin Pricop, clasa a X-a B

25

România între Orient şi Occident

În filosofia culturii, Orientul semnifică zona de est a Europei, care cuprinde ţările foste

componente ale Imperiului Roman de Răsărit. La polul opus se situează Occidentul, adică

statele Europei occidentale, care alcătuiau cândva Imperiul Roman de Apus. Esenţa Orientului

este socotită zona peninsulei Balcanice, având la graniţe România, despre care s-a scris că ar

fi ,,o insulă latină într-o mare slavă”. Situarea ţării noastre între Orient şi Occident defineşte

principalele caracteristici care particularizează cultura română, individualizează mentalitatea

poporului şi determină specificul naţional.

Povestirea lui Vasile Alecsandri ,,Balta-Albă” evidenţiază amestecul bizar şi pitoresc al

civilizaţiei româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, aspect care nu s-a schimbat

niciodată. Şi astăzi, contrastele, uneori agresive şi ostentative ale societăţii româneşti,

şochează nu numai pe străinii care vizitează România, ci şi pe românii care sunt născuţi în

România. Un exemplu este dat de drumurile desfundate, pline de gropi din zilele noastre,

aproape identice cu cele descrise de V. Alecsandri, aceleaşi drumuri pe care călătorul francez

a fost zguduit în căruţa cu roţi de lemn care îl ducea spre Balta Albă.

Limba franceză vorbită impecabil într-un sat dominat de întuneric si de haitele de câini

care lătrau asurzitor din povestirea lui V. Alecsandri, a fost înlocuită de limba engleză,

celelalte aspecte rămânând intacte şi astăzi.

26

Aderarea României la Uniunea Europeană nu respinge influenţele orientale, iar atracţia

occidentală nu trebuie să însemne preluare automată a formelor care nu se potrivesc fondului

autohton. De-a lungul timpului, s-a confirmat faptul că, uneori, formele au reuşit să creeze

fondul şi să modifice mentalităţile contrazicând opinia lui Titu Maiorescu şi adeverind

speranţa la modernizare a lui Eugen Lovinescu, dovedind, astfel,că popoarele mai puţin

civilizate pot importa cu succes formele avansate. Rămâne întrebarea dacă noi, românii, avem

suficient discernământ

Alex. Gabriel Munteanu, Clasa a XI-a A

Mihai Eminescu, 160 de ani

Anul acesta s-au împlinit 160 de ani de la naşterea marelui poet naţional român şi mă

întreb câţi oameni ştiu acest lucru. Mă întreb câţi dintre absolvenţii de liceu din generaţiile

trecute mai ştiu că Eminescu a existat. Mă întreb şi cât de important este dacă ei mai ştiu acest

lucru sau dacă au uitat...Noi nu putem uita căci nu ne lasă profesorii. Aşa că, sub îndrumarea

doamnei profesoare de limba si literatura română Niculina Pauliuc, s-a organizat în aulă un

moment menit să cinstească memoria poetului. Programul a cuprins o scurtă prezentare a

activităţii literare a lui Eminescu şi citirea celor mai frumoase poezii ale acestuia de către

27

elevi. Am audiat apoi câteva poezii recitate de către scriitorul Mihail Sadoveanu şi de către

actorii Gh. Cozorici şi Adrian Pintea. Corul Madrigal şi formaţia Mondial au cântat pe textele

poeziilor „Sara pe deal”, „Lacul”, „Dintre sute de catarge” şi „O, rămâi”. Noi am ascultat şi

am remarcat contrastul între lectura noastră şi recitarea actorilor.

La sfârşitul programului, s-a ţinut un moment de reculegere, iar apoi am fost aplaudaţi

şi felicitaţi de către audienţă. Căci, în felul nostru, ne-am descurcat bine.

Sperăm că nu am fost singurii care au avut această idee şi că sunt şi alţi tineri în

România care încă îşi aduc aminte cine a fost Mihai Eminescu .

Adrian Ciornei, Clasa a XI-a A

28

Să alegem „Calea, Adevărul şi Viaţa”!

În contextul cultural contemporan se observă o tendinţă foarte clară de a exalta tot ceea

ce este uman şi de a diminua tot ceea ce este divin. De teamă ca nu cumva adevărul să insulte

pe cineva, am ajuns să insultăm adevărul. Umanismul secular post modern nu este doar un

curent care se preocupă de problemele şi suferinţele omului. Este o religie, în care omul

devine zeul absolut. Toate ideologiile totalitare l-au ridicat pe om la rang de zeu, eliminându-

L pe Dumnezeu din ecuaţie. În discursul marxist, omul este fiinţă supremă.

Ideea de ”om nou” este inspirată din Biblie, după naşterea din nou despre care vorbea

Hristos cu Nicodim în Evanghelia după Ioan. Hitler spera şi el în evoluţia omului la stadiul de

”arian”, având ca prototip pe super omul imaginat de Nietzche. În umanismul acesta, omul

este cel care stabileşte realitatea ultimă vis-à-vis de lumea în care trăieşte şi nu Dumnezeu.

Problema este că omul este o fiinţă limitată şi nu poate şti cu siguranţă absolută cum stau

lucrurile. Ideea că oamenii pot, prin

eforturile lor proprii şi prin intenţii bune,

să genereze o societate perfectă, este

utopică si periculoasă. Nu cred că

Dumnezeu vrea ca oamenii, nici chiar

creştinii, să încerce să instaureze prin

mijloace pământeşti o „societate perfectă”.

Cred că ar fi mai înţelept să acceptăm

perspectiva lui Dumnezeu asupra vieţii,

morţii, timpului şi eternităţii, originii şi

echilibrului universului, moralităţii, El

nefiind limitat epistemologic ca şi noi. La

cealaltă extremă se situează secularismul

impus cu forţa şi transformat în standardul

după care se conduce societatea. Observaţi

cum ideea drepturilor omului devine o

sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, este un

lucru pozitiv, pe de altă parte însă, în

numele drepturilor omului se interzice

exprimarea liberă a anumitor păreri,

percepute ca fiind contradictorii cu

valorile universal acceptate şi cu

mentalitatea majorităţii. Discursul public

29

care aduce în scenă concepte potrivite cu, şi inspirate din morala creştină este perceput ca

periculos.

Integritatea, cinstea, dragostea de semeni şi dragostea de Dumnezeu, poziţia pro-viaţă

şi pro-familie, sunt lucruri care aparţin la categoria religie, iar ceea ce este acceptat şi apreciat

între zidurile Bisericii şi în lumea Lui Dumnezeu, nu se potriveşte în spaţiul public.

Chiar dacă unii oameni sunt plini de contraste in viata lor, intră absent, superficial sau

conformist într-o Biserică, este mai bine decât dacă nu ar intra deloc…poate într-o zi ce aud în

Biserică va ajunge şi în inima lor.

Arhidiacon Profesor Mera T. Teodor

Excursia interdisciplinară -

între instruire şi divertisment educativ

Motto:

„A călători este, pentru cei tineri, o parte a educaţiei; pentru cei mai vârstnici - o parte a experienţei. ” ( Francis Bacon, 1561-1626, filosof englez)

Excursia este o activitate extracurriculară efectuată în scopuri educative, recreative sau sportive, are o durată mai lungă, se desfăşoară pe un traseu complex şi cuprinde vizitarea mai multor obiective selectate dintr-un itinerar. Excursia poate fi proiectată, în cadrul şcolilor, în timpul anului şcolar, de regulă în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Este de preferat ca grupul constituit să fie cât mai omogen ca vârstă. Poate fi organizată prin intermediul Administraţiei Permanente a Taberelor Şcolare, agenţiilor de turism de către profesorul de geografie, istorie, limba română sau diriginţii care pot elabora un program mai flexibil şi cunosc mai bine obiectivele urmărite. Interesul autentic pe care îl generează reprezintă principalul motiv pentru care excursia trebuie supusă unui proces de adaptare şi de adecvare la noile realităţi.

Ca formă de organizare a timpului liber, excursia deţine, la modul potenţial, toate atributele acestui timp: destindere, divertisment, dezvoltare. Scoaterea din latenţă a uneia din cele trei funcţii şi combinarea lor depind de organizatorii activităţii şi interesele celor care participă. Argumentele care pledează pentru organizarea excursiilor ar fi: oferă numeroase alternative informaţionale, educative şi distractive; deschide câmp de exprimare aptitudinilor, nevoilor culturale şi cerinţelor spirituale; incită şi stimulează dorinţa de cunoaştere; creează condiţiile învăţării prin „a face”; stimulează responsabilitatea elevilor; facilitează constituirea unor parteneriate; conferă autenticitate: experienţe nemijlocite cu oameni, materiale, activităţi fizice, sociale şi intelectuale care nu pot fi simulate.

30

Excursia de studiu este excursia şcolară pusă sub semnul modernităţii. Concepută în spirit interdisciplinar, aceasta poate constitui cea mai complexă formă de realizare a educaţiei în afara şcolii. Interdisciplinaritatea reclamă armonizarea unor lucruri deja cunoscute de la diverse discipline de studiu şi existente independent. Ea presupune o abordare flexibilă, o mobilitate de transfer de la un domeniu la altul. Selecţia temelor şi a modalităţilor de abordare se face în funcţie de specificul excursiei, de obiectivele propuse şi de dorinţele elevilor. Excursia de studiu în manieră interdisciplinară presupune prospeţime de idei şi un efort de reînnoire a mentalităţii legate de excursia tradiţională. Aportul educativ multiplu al unei astfel de excursii se reflectă în cuprinderea largă a tuturor componentelor activităţii educative.

Organizarea unei excursii în manieră interdisciplinară este destul de dificilă. Profesorul de specialitate sau dirigintele devine managerul activităţii asumându-şi întregul set de funcţii:

planificarea şi organizarea activităţilor; coordonarea şi îndrumarea metodică; reglarea şi autoreglarea activităţilor; evaluarea calitativă.

Excursia de studiu interdisciplinară oferă multiple alternative şi posibilităţi de organizare, de la cele mai simple până la cele mai elaborate, fiind deschisă la toate scenariile. Succesul excursiei îl constituie măsura în care este cu adevărat o activitate comună celor implicaţi. Comunicarea profesorului cu elevii este indispensabilă. Munca în echipă este valabilă în toate stadiile activităţii. Abordarea excursiei trebuie să fie participativă. Doar prin

31

implicare nemijlocită elevii vor depăşi statutul de simpli beneficiari sau de spectatori. Elementul cheie îl constituie cultivarea motivaţiei, iar una din modalităţi este valorificarea iniţiativelor venite din partea elevilor. Excursia de studiu interdisciplinară este un proiect interactiv. Trecând peste etapele de management al excursiei (anticiparea, organizarea, documentarea, desfăşurarea), deloc de neglijat în reuşita acţiunii, dorim să punctăm „beneficiile” acesteia asupra tinerilor. Prin excursia de studiu interdisciplinară se formează personalitatea elevilor - ca o coordonată esenţială a educaţiei nonformale. Cu fiecare obiectiv turistic vizitat, experienţa personală a elevului creşte progresiv atât ca întindere, cât şi ca intensitate a trăirilor provocate de schimbarea condiţiilor de mediu.

Excursia este o experienţă de viaţă! Ea dă posibilitatea elevului să confrunte şi să-şi evalueze modul de a gândi în faţa unor realităţi noi. Înţelegerea ambianţei sociale şi economice în care trăieşte, activitatea de grup, într-un context mai larg şi mai puţin controlabil decât cel al şcolii, reprezintă etape ale adaptării elevului ca individ la realitatea socială. Excursia favorizează exersarea pentru„a şti să faci”, nu doar „a şti”, fără de care nu se pot dobândi deprinderi. Aflat în situaţia de a acţiona pe cont propriu sau în echipă, elevul îşi însuşeşte cerinţele exterioare, transformându-le în motive după care se autoconduce. Excursia devine, astfel, un prilej de a demola sau atenua barierele de comunicare. O excursie reuşită lasă elevului în „dar” foarte multe idei, însă şi experienţe inedite, influenţează comportamentul şi alegerea, modelează mentalitatea, îmbogăţeşte cultura generală cu noi achiziţii. Astfel, impresiile, emoţiile, experienţele trăite pot fi valorificate în diverse proiecte sub aspect istoric, geografic, cultural, literar, etnografic: lucrări de tip eseu, descrieri, jurnale de călătorie, albume de fotografii, expoziţii de desene, prezentări de casete video şi CD-uri comentate, hărţi sau schiţe ce pot fi prezentate atât în cadrul orelor de curs, cât şi în cadrul cercurilor pe discipline de învăţământ sau la sesiunile de comunicări.

32

Timpurile pe care le trăim vor pune în continuare în faţa dascălului probleme noi. Elevul este părtaş, tot mai mult, la propria sa formare, devine un partener responsabil. Educaţia pentru timpul liber trebuie reconsiderată. Nu întâmplător, UNESCO a început să se ocupe de formarea de „animatori”, oameni instruiţi, culţi şi activi, capabili să inspire şi să organizeze activităţi în orele în care nu se munceşte. În condiţiile diversificării profesionale, este foarte posibil ca în viitor să existe un serviciu turistic profilat pe vârste de educaţie şi excursii didactice, având în componenţa staff-ului psihologi şi pedagogi specializaţi în „divertisment educativ”. S-ar crea, astfel, premisele organizării cu maximă satisfacţie a excursiilor şcolare şi încadrarea lor în parametrii maximi. Până atunci, însă, rolul profesorului de geografie, istorie, limba şi literatura română etc., rămâne esenţial.

În concluzie, excursia este un mijloc deosebit de important de formare şi educare a personalităţii elevului care întregeşte efectul instructiv-educativ al activităţii didactice. Ea contribuie la însuşirea în mod direct, activ şi conştient de către elevi a unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, lărgeşte sfera de interes, curiozitatea ştiinţifică, spiritul de observaţie şi cercetare, realizând în acest mod legătura dintre teorie şi practică, dezvoltă fantezia creatoare, oferă posibilitatea elevilor de a-şi dezvolta spiritul de prietenie, voinţa, disciplina şi capacităţile organizatorice, iar în final, duce la îmbogăţirea vieţii lor spirituale.

Prof. drd. Constantin Cocerhan

BIBLIOGRAFIE 1. Giurcăneanu, Claudiu, Vodă, Claudiu, Îndrumar metodic pentru organizarea activităţilor turistice cu

elevii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993. 2. Gliga, I., Învăţarea activă, MEC., Bucureşti, 2001. 3. Handoca, M., Excursie literară. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971. 4. Ionescu, Miron, Ioan, Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003. 5. Ionescu, Miron, Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-

Napoca, 2000.

33

Tinerii şi lectura în contextul actual

“Îmi place să citesc mergând”, spunea André Gide.

Într-o perioadă în care suntem invadaţi de vizual, de internet şi televiziune, lectura

devine o variantă mai puţin plăcută de petrecere a timpului liber. Tinerii sunt puternic atraşi,

copiind modelul părinţilor lor, de a se informa şi “forma” cât mai rapid. Însă educaţia, cultura

şi formarea personalităţii unui individ nu se pot naşte doar urmărind emisiuni la televizor sau

navigând pe internet.

Constat cu tristeţe că, în societatea contemporană, accentul este pus foarte mult pe

aparenţe. Acum e important să ai o “carcasă” “cool”şi să arăţi “marfă”, indiferent că eşti fată

sau băiat. ”Ce atâta cultură, frate? De ce să caut eu materialul pentru referat când îmi ia două

minute să dau "copy "şi "paste" de pe Google? De ce să citesc când ia atât de mult timp? De

ce să râdă alţii de mine zicând că-s tocilar?” cam aşa gândesc unii tineri…

Maria Ilciuc - clasa a X-a D

Alţii mai citesc foarte puţin şi fără repere. Acest lucru, din păcate, este normal având în

vedere contextul actual şi nu va putea fi rezolvat peste noapte. Lecturile obligatorii din şcoală

reuşesc deseori să ucidă apetitul pentru citit, întrucât sunt recomandate fără să se ţină cont de

vârstă, pregătirea cititorului sau contextul actual. Pe de altă parte, cultura generală precede

înţelegerea lecturilor unui tânăr. Este imposibil să te bucuri de lectura unor texte clasice

româneşti fără o cultură generală solidă, fără să ştii contextul în care au fost scrise cărţile.

Deşi lectura dispare treptat din viaţa noastă, continui să cred că pasionaţi de lectură vor

exista întotdeauna.

Prof. Anca-Simona Biliuţă

34

Fericirea

Despre fericire se poate vorbi din mai multe puncte de vedere: sufletesc, mental,

religios. Este un subiect pe care îl găsim şi în cartea fundamentală a omenirii - Biblia.

“Fericirile” alcătuiesc o adevărată scară a desăvârşirii: smerenie, părere de rău, plâns,

blândeţe, dorinţă de adevăr, iertare, sfinţenie, milostivire, bucurie. Din “Fericiri” aflăm că cei

blânzi sunt iubitori de oameni şi răbdători; cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate sunt

oamenii care vor să schimbe ceva în lume; milostivirea este o virtute îndoită. Egoismul,

răzbunarea şi cruzimea sunt vrăjmaşii milostivirii, deci ai noştri.

Cu toţii am experimentat

momente în viaţă când, în mod

intenţionat, am căutat fericirea. Am

descoperit că ea pare să fugă de noi

asemenea unei căprioare prin pădure,

de îndată de am zărit-o. Mulţi dintre

noi ştim deja că fericirea nu poate fi

vânată, dimpotrivă, ea se apropie de

noi în mod surprinzător, când ne

aşteptăm cel mai puţin. Dacă

alergăm după fericire fără să ne

angajăm să dăruim noi întâi ceea ce

dorim să primim, sufletul nostru va ajunge să cunoască doar mizerie şi răceală. Mulţi ne

întrebăm ,uneori, ce se întâmplă cu viaţa noastră şi ne gândim adesea că, în curând, se va

sfârşi totul. De multe ori, ne simţim pustiiţi şi cu un gol imens în suflet pe care încercăm să îl

umplem cu lucruri fără valoare. Putem zice că această fericire de scurtă durată se datorează

faptului că lumea în care trăim este o lume foarte murdară, o lume a sărăciei şi a mitocăniei, o

lume a poluării şi a mizeriei spirituale.

Poluarea mediului este un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze. Trebuie să învăţăm să

preţuim mult mai mult tot ceea ce avem, să împiedicăm distrugerea bunurilor dintr-un motiv

sau altul şi să zicem NU drogurilor şi alcoolului. Aceste două lucruri ne pun viaţa în pericol şi

cuvântul fericire nu işi mai are locul în vocabularul nostru. Pentru a deveni campioni ai

fericirii trebuie să acţionăm eficient prin răspândirea regulilor, care trebuie respectate. Dacă

dorim să fim pe deplin fericiţi trebuie să renunţăm la lucrurile negative din viaţa noastră şi să

le acceptăm tot mai mult pe cele pozitive, trebuie să fim capabili să ştim când se încheie o

etapă din viaţa noastră. Noi toţi trăim sub acelaşi cer,dar nu toţi avem acelaşi orizont. Nu

pentru toţi orizontul înseamnă “FERICIREA”!

Eliza Horbaniuc, Clasa a XI-a A

35

Cuvinte...

36

Primăvara

O rază de soare a străbătut norii

grei de zăpadă, luminând sufletele şi

topind lacrimile îngheţate de la

streşinile caselor. Speranţa mea de

primăvara creştea odată cu lumina

soarelui, încât în sufletul meu se topea

orice tristeţe. Primul cer albastru,

strălucitor se năştea din marea de

cleştar a înaltului. E martie şi gândul

zboară deja spre simfonia de alb a

pomilor înfloriţi şi a ciripitului de

păsări, spre soarele îmbrăţişat de lumina şi căldura primăverii de aprilie. Se simte respiraţia

caldă a pământului, în aburi uşori ce ies din pământul reavăn şi negru ca o catifea. Mugurii,

sărutaţi de soare zâmbesc, deschizându-şi cupele. De emoţie, mugurii de măr şi-au îmbujorat

petalele. semn de bucurie maximă, De atâta fericire au explodat şi au devenit flori, ningâng

ramurile şi invitând la hora vieţii frunzele, pe post de cavaleri.

Aurelian Roşu - clasa a X-a F

O odă a bucuriei a cuprins nemărginirea şi sufletele noastre.

Robert Rusu, clasa a IX-a A

37

Schimbare

Clipe frumoase, risipite ca petalele trandafirilor.

Port în gând privirea ta,

Port în gene răsuflarea ta.

Ieri/ azi, afi/ a nu mai fi,

Ca-ntr-o carte cu poveşti…

Tu eşti sus, acolo printre îngeri...

Plutesc în amintirea ta,

cerul pare înnorat,

totul în jur îmi pare schimbat;

Uneori, viaţa e de neînţeles,

Iar amintirile dor.

Mihaela Iordache, Clasa a IX-a B

Aurelian Roşu - clasa a X-a F

38

Visul

Am avut un vis…

Eu eram într-o lume frumoasă,

Iar tu într-un loc mohorât,

Erai înconjurat de o ceaţă groasă.

Am străbătut câmpia colorată.

Deodată,

Câmpia mea înverzită a fost cuprinsă de nori,

M-am speriat şi din braţe mi-au căzut buchete de flori.

Aurelian Roşu - clasa a X-a F

Erai dincolo, în lume ta

Şi strigai,

Eu te auzeam,

Dar nu mă puteam îndrepta spre tine.

Eram în lumi diferite,

Delimitate de-o linie

Ce nu ne lăsa sa trecem.

Dar a fost doar un vis,

deocamdata, lumile noastre se intilnesc sub zarea senina.

Andreea Căldăruş, Clasa a IX-a B

39

Picuri negri

Un tunet alb tulbură cerul, departe…

Se-nfioară izvoarele,

Şi lupii negri se-nfioară

prin munţi. E seară…

Ce adâncă e pădurea…

Şi ce tăcută!

Zgomotul se prăvale din cer

ca un buzdugan.

Picuri negri, de ploaie rece

Se-aud păşind pe frunze,

fantomatici.

Ei vin uşor, spre vale

Adâncind întunericul,

răsfirând spaime.

Totul se-ntunecă !

Totul …

Adrian Ciornei, Clasa a XI-a A

Păpădia

A-nflorit o păpădie

Pe o palmă de câmpie...

Strop de aur pe câmpie,

Rază de soare şi pală de vânt...

Păpădie, păpădie,

Fulg de aur pe câmpie.

Picur galben, unduire verde

Cu pălăria ridicată spre soare.

A-nflorit o păpădie,

Pe o palmă de câmpie...

Păpădie, păpădie,

Ban de aur pe câmpie.

Pe cărarea către soare

Tot aştepţi cu nerăbdare

Un cosaş, şi nu oricare...

Păpădie, păpădie,

Suflet singur pe câmpie.

Felicia Olaru, Clasa a XI-a F

Aurelian Roşu - clasa a X-a F

40

Aş vrea să devin o floare...

Un ghiocel care-şi scoate clopoţelul din zăpada imaculată vestind venirea primăverii; îmi

place să aduc veşti bune.

Un trandafir roşu ca rubinul, cu petale catifelate, în mâna tremurândă a tinerilor îndrăgostiţi.

O frezie înmiresmată care să-şi împrăştie parfumul pentru toţi cei dornici de prospeţime, de

aerul primăverii.

O crizantemă, pentru că ea rezistă multor vânturi şi ploi reci, de toamnă târzie.

Un bujor roşu românesc, să înveselesc grădina bunicilor.

O floare de colţ pentru a sfătui drumeţul obosit să se oprească o clipă şi să admire

monumentele naturii.

Un nufăr ca o cupă de argint care pluteşte în împărăţia apei.

Un liliac roz, plin de parfum îmbătător, deoarece îmi aminteşte de bunica mea cu privirea

blândă şi chipul duios.

O floare de cireş cu petale de mătase ca aripioarele de fluturi albi, care va aduce rodul unei

cireşe roşii.

Orice floare de câmp, care se bucură de adierea vântului şi de tovărăşia altor flori deosebite ca

formă, culoare şi mireasmă.

Un crin imperial cu parfum puternic şi care să bucure fiecare mamă din lumea aceasta tristă.

Un trandafir alb lângă alţi trandafiri albi, în buchetul unei mirese drăgălaşe.

O narcisă albă pentru că seamănă cu o stea cu şase raze care dăruieşte lumină tuturor

oamenilor.

O floare de muşeţel pentru a alina suferinţele celor bolnavi.

O floare de „nu-mă-uita” pentru că are un nume frumos şi albastrul intens al petalelor este ca

al cerului senin de vară .

Lucian Petrescu, Clasa a IX-a A