TEHNOLOGIA CREŞTERII PĂSĂRILOR

1. Importanţa creşterii păsărilorCreşterea păsărilor reprezintă un sector important al zootehniei datorită

produselor pe care le furnizează, modului de ocupare a forţei de muncă şi prin particularităţile biologice pe care le prezintă.

Principalele produse furnizate de păsări sunt ouăle, carnea, ficatul gras, iar ca produse secundare puful şi grăsimea precum şi unele subproduse ca fulgii, penele mari, dejecţiile şi aşternutul permanent (gunoiul un îngrăşământ important) cât şi deşeurile din abatoare folosite ca hrană pentru animalele mici pentru blană (nurci, nutrii etc.).

Oul rămâne unul din cele mai valoroase produse de origine animală, fiind un aliment de bază complet şi cu o digestibilitate foarte mare (100% gălbenuşul şi 97% albuşul). Se mai poate folosi pentru limpezirea vinurilor (albuşul), în industria farmaceutică, în tăbăcărie.

Carnea de pasăre este considerată un aliment uşor, apreciată de consumatori datorită însuşirilor organoleptice deosebite, digestibilităţii ridicate şi valorii nutritive superioare.

În ţara noastră creşterea păsărilor a cunoscut o extindere deosebită, mai ales în sistemul industrial, luând fiinţă numeroase complexe industriale avicole, staţii de incubaţie a ouălor iar componenţa raselor a fost îmbunătăţită.

2. Particularităţile biologice Păsările sunt considerate homeoterme, temperatura lor fiind, în medie

de 41,40 C. Termoreglarea se instalează la puii de găină la 2-3 luni, iar la cei de raţă şi gâscă ceva mai devreme. Temperatura medie optimă pentru puii de găină în vârstă de 1-10 zile este de 32,80 C, pentru cei de curcă cu 1-30 mai mare, iar pentru cei de raţă şi gâscă ceva mai scăzută. Aceste temperaturi nu se pot realiza decât prin existenţa unui sistem de încălzire.

De la o pasăre de reproducţie, într-o perioadă de ouat de 30-46 săptămâni se obţine un număr mare de produşi pentru carne, astfel că o pasăre poate produce anual, prin produşii ei, 150-220 kg carne.

Păsările pentru producţia de ouă încep ouatul la vârsta de 20-22 săptămâni realizând producţia maximă la vârsta de 28-32 săptămâni.

Puii de găină pentru carne se caracterizează printr-o viteză mare de creştere realizând o greutate vie de 1,5-2 kg la vârsta de 7-9 săptămâni.

Majoritatea speciilor de păsări au o mare putere de adaptare la diferite sisteme de creştere suportând condiţii de captivitate strânsă (20-25 găini/m2).

Prezintă şi un dezavantaj, legat de aceste particularităţi biologice, dezavantaj legat de consumul cerealelor. În prezent, 1 kg masă ou se realizează cu un consum de 2,5-2,7 kg nutreţ combinat, iar 1 kg spor în greutate se obţine cu un consum de 1,8-2,1 kg nutreţ combinat. De aceea, una din preocupările specialiştilor din acest sector este reducerea consumului specific de furaje pe kg masă ou şi pe kg spor greutate.

3. Clasificarea raselor de păsări

Păsările grupează diferite specii, dintre care, se cresc galinaceele – găinile şi curcile şi palmipedele – raţele şi gâştele.

Rasele de găini existente pe glob, aproximativ 500, se trag din găina sălbatică Gallus bankiva. Din acest număr mare de rase de găini doar 10-15 prezintă interes deosebit şi sunt în atenţia crescătorilor. Clasificarea lor se face funcţie de specializare, origine, greutatea corporală, particularităţi morfologice.

Pentru găini se poate folosi următoarele clasificare:- rase uşoare (cu greutatea corporală sub 2 kg) –

Leghorn- rase intermediare (mijlocii) cu greutatea corporală

între 2,5 – 4,5 kg) Rhode Island, Sussex, New Hampshire, Orpington, Wyandotte, Plymouth Rock.

- rase grele (cu greutatea corporală între 3,5-5,0 kg) – Cornish, Cochinchina, Faverolles, Brahma, Dorking.

- rase locale: Gât golaş de Transilvania, Găinile comune- rase combatante: Combatantă de Aseel, Combatantă

indiană, Combatantă engleză, Combatantă malaeză.- rase de ornament

- cu coadă lungă: Sumatera, Phonix, Berc.- fără coadă cu penaj deosebit: Găina de mătase - pitice: Chabor, Bantham etc.- moţate: Olandeză, Paduană, Houdan etc.

Rasele de curci se clasifică după culoarea penajului şi greutatea vie. Se deosebesc:

- rase bronzate: Curca bronzată ameliorată, Curca bronzată cu piept larg.

- rase albe: Curca albă de Olanda, Curca albă de Beltswille, Curca albă de Moscova.

- rase comune: Curcile comune (rase)Rasele de raţe se grupează după greutatea corporală astfel:

- rase grele (producătoare de carne): Pekin, Leşească- rase uşoare (ouă) Rasa alergătoare indiană, rasa

Campbell, Raţa comună.

Rasele de gâşte se clasifică după greutatea corporală în:- rase grele: Toulouse, Emden.- rase semigrele: Rasa de Pomerania, Rasa Diepholz.- rase uşoare: Rasa chinezească, Gâştele frizate

danubiene.- rase locale: gâştele locale (comune)

4. Incubaţia ouălorPentru a putea fi introduse la incubat ouăle trebuie să fie fecundate, să

aibă forma normală, produse de păsări sănătoase. Ouăle de găină trebuie să fie cât mai proaspete, cu vechimea de 3-4 zile (se admit şi de 5-7 zile), cele de raţă, până la 3-4 zile, iar cele de curcă până la 6-7 zile. Greutatea optimă a ouălor de găină este între 55-65 g, restul se elimină, ca şi cele cu 2

gălbenuşuri. Coaja trebuie să fie întreagă, fără fisuri. Se elimină ouăle aspre, cu depuneri neregulate de calciu. De asemenea coaja trebuie să curată. Forma oului se apreciază făcând raportul celor două diametre (longitudinal şi transversal). Acest raport trebuie să fie 1,25-1,35.

Examenul exterior se completează cu un examen ovoscopic. Cu ajutorul ovoscopului se examinează grosimea cojii, mărimea camerei de aer, gălbenuşul, albuşul, şalazele şi membranele cochiliene. Coaja trebuie să fie groasă, cu cât mai puţine pete luminoase, să nu fie marmorată, iar camera de aer să fie situată la capătul rotunjit al oului şi cu diametrul de cel mult 1,5 cm. Dacă aceasta este situată mai lateral sau la vârful ascuţit oul respectiv se elimină. Gălbenuşul trebuie să fie întreg şi puţin mobil, iar albuşul trebuie să fie vâscos, fără cheaguri de sânge. Dacă albuşul este lichefiat, cu cheaguri de sânge sau se observă colonii de mucegai ouăle se elimină de la început.

Incubaţia este procesul de dezvoltare a embrionului în ou până la ecloziune, adică până la ieşirea puiului din ou. În acest scop trebuie să se realizeze condiţiile de mediu necesare pentru dezvoltarea normală a embrionului în ou într-o perioadă de timp caracteristică fiecare specii.

După modul în care sunt asiguraţi aceşti factori incubaţia poate fi naturală (folosind păsări cloşcă) şi artificială când factorii de mediu sunt asiguraţi de incubatoare de suprafaţă sau de volum.

Durata perioadei de incubaţie, la câteva specii de păsări este prezentată în tabelul 1

Tabelul 1Durata incubaţiei la diferite specii de păsări

Specia Durata incubaţieiNr. zile Limite

Găini Mediteraniene 20 19-21Din alte grupe de rase 21 20-21

Curci 28 27-29Bibilici 27 26-29Prepeliţe 17 16-18Fazani comuni 24 23-25Păuni 17 16-18Raţe Campell şi alergătoare 27 26-28

Alte rase 28 26-30Leşeşti 34 33-35

Gâşte 30 29-32Lebede 38 35-40Porumbei 17 16-18

Regimul de incubaţie este dat de factorii care influenţează incubaţia şi anume: temperatura (factor hotărâtor), umiditatea, ventilaţia, poziţionarea ouălor şi întoarcerea lor.

Temperatura rămâne factorul principal pentru dezvoltarea embrionului în ou. În incubaţia artificială regimul de căldură folosit trebuie să imite incubaţia naturală, cu cloşca, chiar şi răcirile de scurtă durată determinate de părăsirea

cuibului de câtre cloşcă. Incubatoarele sunt dotate cu sisteme de încălzire şi mecanisme speciale capabile să producă răciri bruşte care conduc, prin alternarea cu temperaturile optime de incubaţie, la o dezvoltare bună a embrionului şi la creşterea procentului de ecloziune. Temperaturile de incubaţie variază cu specia de păsări, cu durata şi perioada de incubaţie.

Umiditatea influenţează direct dezvoltarea embrionului, prin modificarea conţinutului albuşului şi indirect prin condiţionarea modului de acţiune al căldurii. O umiditate prea mare îngreunează nutriţia embrionilor ducând chiar la mortalitate. Dacă umiditatea este prea mică se evaporă prea multă apă din ou, substanţele nutritive se concentrează exagerat iar nutriţia este îngreunată. Puii ciocnesc greu coaja şi membranele oului se lipesc de puf. Umiditatea optimă în incubator, în condiţiile unei temperaturi de 37,70C cu o concentraţie de oxigen de 21%, CO2 sub 0,5%, şi 12,7 cm/minut viteza aerului, este de 61% cu limite cuprinse între 56 şi 66%.

Ventilaţia are drept scop asigurarea unei proporţii convenabile de oxigen şi bioxid de carbon şi de a condiţiona ceilalţi factori de incubaţie. Concentraţia de CO2 (0,5%) este mult mai mare decât în aerul atmosferic pentru a influenţa favorabil metabolismul proteinelor şi calciului. Prin acţiunea combinată a umidităţii şi bioxidului de carbon carbonatul de calciu din coajă se transformă în bicarbonat de calciu, embrionul putând folosi astfel calciul din coajă care se subţiază uşurând schimbul de aer şi ciocnirea . Dacă ventilaţia este exagerată şi aerul din incubator are compoziţia apropiată de cea a aerului atmosferic, puii ciocnesc greu coaja şi sunt de calitate inferioară. Dar, dacă concentraţia bioxidului de carbon creşte la valori de 0,5-0,8%, datorită unei ventilaţii deficitare, creşte mortalitatea embrionilor.

Poziţia şi întoarcerea ouălor au o importanţă deosebită pentru dezvoltarea embrionului. Neîntoarcerea ouălor în prima jumătate a perioadei de incubaţie conduce la lipirea embrionilor de membranele cochiliene şi moartea lor. În partea a doua a perioadei de incubaţie întoarcerea evită lipirea de membrana vitelină şi contribuie la o repartizare mai uniformă a presiunii în ţesuturi.

Poziţia normală a ouălor, în cazul incubaţiei naturale, este cu axul lung orizontal. Dar forma cuibului nu permite o poziţie perfect orizontală ci o uşoară oblicitate.

Întoarcerea ouălor este făcută de cloşcă cel puţin odată pe oră, unghiul de întoarcere fiind diferit. Unele ouă nu sunt întoarse deloc iar altele sunt întoarse cu 1800 sau chiar cu 3600.

În incubatoare poziţia ouălor este diferită, funcţia de tipul incubatorului. Astfel, în cele de suprafaţă ouăle sunt aşezate aproape orizontal, iar în cele de volum aproape vertical şi cu partea ascuţită în jos, mărind astfel cu peste 50% capacitatea sertarelor. În această poziţie se ţin ouăle până când sunt trecute în eclozionator.

În incubaţia artificială numărul optim de întoarceri în 24 ore este de 8-12 ori/zi. În incubatoarele de suprafaţă ouăle se întorc cu 1800, iar în cele de volum întoarcerea se face numai prin înclinarea oului cu 450.

Trecerea în eclozionator are loc în a 18-a zi de incubaţie la ouăle de găină, în a 24-a zi la cele de raţă şi de curcă şi-n a 27-a zi la ouăle de gâscă. Aici nu este necesară întoarcerea pentru că puiul şi-a fixat deja poziţia de ecloziune, iar schimbarea acesteia îngreunează ciocnirea cojii şi puiul se poate asfixia.

În tabelele 2,3 şi 4 se prezintă diferite regimuri de incubaţie pe specii de păsări şi zile de incubaţie.

Tabelul 2Regimul de incubaţie a ouălor de găină în incubatoarele de suprafaţă

Zile de incubaţie

Temp. (0C)

Umiditate (%)

Ventilaţia (deschiderea

orificiilor)

Nr. de întoarceri

Răcirea ouălor (min/zi)

Nr. de stropiri

1 2 3 4 5 6 7

1-338,0-38,5

50-60 1/6 - - -

4-1338,5-39,0

50-60 ¼ -1/2 3 3 -

14-1638,5-39,0

50-60 2/3 3 10 1

17-1839,0-39,5

50-60 ¾ 3 15-20 1

19-2139,0-39,5

60-70 1/1 - - -

Acest regim, în incubatoarele de volum, pentru ouăle de găină, este puţin modificat astfel: în primele 18 zile, temperatura va fi, în medie, de 37,80C (37,5-38,0) şi umiditatea de 55% (50-60%). În perioada de ecloziune, (18-21 zile), temperatura medie va fi de 36,90 C, iar umiditatea de 80% la începutul perioadei şi creşte la 90% treptat.

Tabelul 3Regimul de incubaţie pentru ouăle de curcă şi bibilici

Zile de incubaţie

Temp.(0C)

Umiditatea (%)

Ventilaţia (deschiderea

orificiilor)

Întoar-cerea

Răci-rea

Stropi-rea

1-8 39,5 60-65 Un sfert 4 ori/zi - -9-15 39,0 55 pe jumătate 3 ori/zi - -16-25 38,5 50 trei sferturi 2 ori/zi - -26 până la ecloziune

38,5 65 complet - de 2 ori/zi

o dată pe zi

Tabelul 4Regimul de incubaţie pentru ouăle de raţă şi gâscă

Zile de incubaţ

ie

Temp.(0C)

Umiditatea (%)

Ventilaţia (deschiderea

orificiilor)

Întoar -cerea

Răci -Rea

Stropi -rea

1-8 39,0 65-75 un sfert 4 ori/zi - -

9-15 38,5 50-55 pe jumătate 3 ori/zi o dată pe zi

-

16-25 38,0 45 trei sferturi 2ori/zi de 2 ori/zi

o dată pe zi

26 până la ecloziu

ne

37,5-38,0 65-70 complet - de 3 ori/zi

de 2 ori/zi

5. Creşterea şi întreţinerea păsărilorCreşterea şi întreţinerea păsărilor are ca scop realizarea la maximum a

producţiei de ouă şi/sau carne prin asigurarea cât mai completă a cerinţelor acestora atât faţă de condiţiile de microclimat din adăpost cât şi faţă de hrană.

Importanţa condiţiilor de microclimat, în ordinea ierarhică, este prezentată în tabelul 5

Tabelul 5Ordinea importanţei factorilor de microclimat la păsări

Factorul de microclimat Categoria de vârstăTineret Adulte

Aer 1 1Furaj 5 3Apă 4 2Iluminare 3 4Temperatură 2 5

Crescătorii de păsări trebuie să ţină seama de această ordine, de importanţa mai mare sau mai mică a factorilor de microclimat şi să le acorde atenţia necesară.

5.1. Sistemele de creştere a păsărilorTehnologiile de creştere şi întreţinere la păsări pot fi grupate în trei

sisteme: extensiv, semiintensiv şi intensiv. Sistemul extensiv presupune existenţa unor suprafeţe mari de teren de care păsările beneficiază din plin. Este un sistem folosit numai în gospodăriile mici, particulare. Puii se obţin, de cele mai multe ori, prin incubaţie naturală sau mai nou şi artificială. Cu toate că necesită un consum mic de muncă, creşterea în acest sistem nu este rentabilă, fiind păgubitoare uneori, din cauza mortalităţii. Dar creşterea tineretului în acest sistem duce la economii de furaje şi la întărirea rezistenţei organismelor. Sistemul semiintensiv este un pas înainte în exploatarea păsărilor. În acest sistem păsările sunt ţinute în semilibertate, în adăposturi special amenajate, cu padocuri mari. Puii sunt crescuţi în “puierniţe” încălzite artificial cu eleveoze şi în puierniţe de tranziţie până la vârsta de 18-22 săptămâni, când se introduc în halele pentru găini ouătoare.

Halele de ouat sunt de diferite mărimi, cu capacităţi până la 1000-2000 de capete, în care densitatea păsărilor adulte pe m2 de pardoseală este de 3-5

găini uşoare, 3 găini mixte, 2,5-3,5 raţe, 1,25 curci semigrele etc. Această densitate este recomandată pentru fermele de selecţie, în cele de producţie densitatea putând fi mărită cu 10-20%. Mărimea optimă a loturilor este de 250-500 capete. În hală principalul mobilier este format din paturile de dormit, stinghii, platformă pentru colectarea dejecţiilor, cuibarele pentru ouat, automatele pentru hrană şi adăpători. În halele de ouat se mai amplasează şi cuşti pentru prins păsările, cuşti pentru desclocit, cuşti de izolare şi băi de cenuşă. Este bine ca păsările să aibă acces în padocuri de dimineaţă până seara. Suprafaţa de padoc calculată pe cap de găini trebuie să fie minimum 10 m2. Ca aşternut se utilizează cojile de floarea soarelui, paie tocate, talaş, turba, într-un strat de 10-15 cm pe timp de iarnă iar vara, în locul aşternutului se poate folosi nisipul. Dejecţiile de pe platforma de dormit se curăţă zilnic, o dată pe lună se dezinfectează adăposturile şi hrănitoarele iar odată pe trimestru adăpostul ar trebui văruit. Sistemul intensiv presupune satisfacerea cât mai completă şi mai economică a cerinţelor păsărilor realizând producţii maxime cu un preţ scăzut. Rezultatele experimentale şi practice au demonstrat că în condiţiile asigurării optime a factorilor de microclimat şi a hrănirii cu furaje combinate care conţin toate elementele de care păsările au nevoie ele pot creşte foarte bine, în adăposturi fără padocuri, în condiţiile unei densităţi de 5-6 ori mai mari decât în sistemul semiintensiv. Desigur că o densitate atât de mare presupune introducerea mecanizării şi automatizării tehnologiilor de creştere, dirijarea ventilaţiei etc.

Prin introducerea sistemelor intensive de creştere, prin hrănirea cu furaje combinate producţia de ouă a atins 240-250 ouă pe an, în timp ce puii pentru carne realizează la vârsta de 60-90 zile o greutate corporală de 1600-1800 g, cu un consum de 2,0-2,5 kg concentrate pe 1 kg de greutate vie.

În sistemul intensiv creşterea se face în hale mari, fără padocuri, în special a efectivelor de reproducţie şi în baterii pentru producţia de ouă şi pui de carne.

Exploatarea păsărilor pe pardoseală se realizează în adăposturi mari (hale) cu unul sau mai multe nivele, putând fi, funcţie de modul de amenajare al pardoselii: pe aşternut permanent, pe plasă de sârmă sau şipci şi combinate (40-60% din suprafaţă aşternut permanent şi 60-40% pat de dormit tip buncăr).

Aşternutul permanent ajunge la 20-30 cm grosime şi nu se schimbă decât la intervale diferite, în unele împrejurări chiar la 1-2 ani. Pentru puii broiler durata aşternutului permanent este de 60-80 de zile, pentru tineretul de înlocuire 18-22 săptămâni iar pentru găinile ouătoare 11-13 luni. Este bine ca înainte de introducerea aşternutului să se presare praf de var stins 0,5-1,0 kg/m2. Dacă aşternutul este prea umed se mai adaugă material absorbant.

S-a constatat că folosirea aşternutului permanent contribuie la creşterea producţiei de ouă, la intensificarea creşterii şi la îmbunătăţirea ecloziunii.

Plasele de sârmă sau şipcile se folosesc mai ales pentru găinile ouătoare prezentând avantajul că se pot folosi densităţi mai mari iar păsările

nu vin în contact cu dejecţiile. Dezavantajul constă în posibilitatea producerii luxaţiilor articulaţiilor şi chiar fracturi.

Sistemul de întreţinere a păsărilor în baterii este folosit atât pentru producţia de ouă cât mai ales pentru creşterea puilor de carne. Acest sistem prezintă o serie de avantaje şi anume: densitate mare pe unitatea de suprafaţă (15-21 capete/m2 faţă de 5-10 capete/m2 pe aşternut permanent) posibilitate de infectare mai redusă faţă de întreţinerea la sol iar consumul de nutreţ combinat este mai redus decât la sol (110-115 g faţă de 120-125 g/zi) astfel că pe o perioadă de ouat economia de furaj este de 4 kg/cap de pasăre.

Printre dezavantaje enumerăm o mortalitate mai mare decât în cazul întreţinerii la sol, pe aşternut permanent, cât şi obţinerea frecventă a ouălor fără coaje. De asemenea, poluarea mediului este mai mare în cazul acestui sistem de întreţinere comparativ cu întreţinerea la sol.

Cuştile care alcătuiesc bateriile sunt confecţionate din fier galvanizat şi au dimensiuni variabile funcţie de numărul găinilor ouătoare care se introduc înăuntru. Cuşca pentru 3 găini are 36 cm lăţime, 43 cm lungime şi 55 cm înălţime.

Hrănirea se face manual sau mecanizat iar adăparea automat.

Bateriile se pot aşeza pe un singur nivel sau pe mai multe nivele. Secţiunea transversală printr-o astfel de baterie este prezentată în figura 1.

fiind dotată cu adăpători pentru asigurarea apei (1), jgheab de hrănire (2), dispozitiv pentru colectarea dejecţiilor (3), jgheabul colector de ouă (4) toate montate pe scheletul bateriei (5).

În hrănirea păsărilor trebuie ştiut că ele au un tub digestiv foarte scurt, furajele consumate fiind eliminate rapid sub formă de dejecţii (în 4-5 ore). Aceasta însemnă că bolul alimentar devine bol fecal în 4-5 ore, deci pasărea consumă furaje pentru 3-4 cicluri de dejecţii, în funcţie de durata luminii. Cu cât luminozitatea este mai mare cu atât consumul de furaje este mai ridicat pentru aceste cicluri de digestie. Crescătorii de păsări folosesc această particularitate prelungind durata zilei prin iluminat artificial, crescând consumul de furaje, dar sporurile de creştere în greutate sunt mai mari şi producţia de ouă mai mare. Astfel, în săptămâna a 19-a de viaţă se aplică “stimularea luminoasă” crescând programul de lumină în vederea stimulării ouatului. Acest

Fig. 1 Secţiune transversală printr-o baterie pe 3 nivele

program creşte cu 20 minute/săptămână astfel că la vârsta de 42 săptămâni să se ajungă la o durată de lumină de 16 ore după care rămâne constant.

În momentul în care păsările încep ouatul se va schimba şi reţeta de nutreţ combinat folosită în perioada de creştere astfel că hrănirea găinilor ouătoare se va face cu o altă reţetă de nutreţ combinat cu valoare a P.B.D de 17%.

Hrănirea păsărilor ouătoare se face funcţie de rasă, greutate, nivelul de producţie, sezon etc. Consumul total de furaj în perioada de la 19 la 24 săptămâni este de 4,2 kg nutreţ combinat, iar în perioada 24-77 săptămâni este de 41,4 kg nutreţ combinat pentru 230 ouă.

6. Creşterea tineretului aviarCreşterea puilor şi a bobocilor se realizează în două sisteme şi anume

creştere naturală, specifică gospodăriilor mici individuale şi creştere artificială caracteristică unităţilor mari. În sistemul de creştere artificială se folosesc două procedee: creşterea în puierniţe (hale) şi creşterea în baterii.

Creşterea în puierniţe presupune compartimentarea în aşa fel încât fiecare compartiment să adăpostească 200 pui de găină, 100-200 boboci de raţă. Într-o hală de 1000 m2 se introduc 5000 puicuţe şi 750-1000 cocoşei din care să rezulte la 18 săptămâni 4500 puicuţe şi 500 cocoşei pentru hala de producţie (pentru rasele mixte).

Înainte de introducerea puilor de o zi în hale se face dezinfecţia. Se fac obligatoriu 3 dezinfecţii: prima cu sodă caustică, a doua prin văruire, iar a treia prin formolizare, după introducerea aşternutului şi a utilajului. Grosimea aşternutului folosit este de minim 10 cm, indiferent de anotimp. “”Ţarcurile” se amenajează înainte de ultima dezinfecţie, în jurul eleveiozelor, ţarcuri circulare, care adăpostesc fiecare 400-500 pui. Aşternutul din ţarc va fi din coji de floarea soarelui şi va fi acoperit cu hârtie pe toată suprafaţa sa. Ţarcurile

Fig. 2 Repartizarea puilor în ţarc în funcţie de temperatura realizată eleveoză

vor fi prevăzute cu adăpători şi hrănitori care se vor aproviziona cu o oră înainte de populare cu pui. Temperatura de pornire va fi în prima zi de 35-360 C, în interiorul eleveiozelor, la 10-15 cm pe aşternut. Această temperatură va scădea cu 2-30 pe săptămână. Dacă temperatura nu este cea optimă puii se vor grupa spre marginea sau centrul eleveiozelor (figura 2). În hală, în prima săptămână temperatura va fi de 21-220C. Sistemul de ventilaţie al halei trebuie să asigure un volum minim de 6 m3 aer pe kg greutate vie şi pe oră. Este bine ca să se crească separat cocoşii, până la vârsta când se introduc între puicuţe, hrănirea lor făcându-se mai abundent (10-30 g în plus/cap) şi li se taie ghearele interioare pentru a evita accidentele în timpul călcatului găinilor.

Hrănirea trebuie să asigure un start bun puilor folosind furaje bogate în proteine şi aminoacizi cu sulf care să ajute la învingerea stresului din această perioadă şi schimbarea pufului cu pene să se facă în cele mai bune condiţii. De asemenea, furajarea puicuţelor de înlocuire trebuie să fie în corelaţie cu cea din timpul ouatului pentru ca trecerea la hrănirea din această perioadă să se facă fără stres. Această furajare restricţionată, completată cu un program de lumină dirijat are drept scop declanşarea începerii ouatului odată cu atingerea maturităţii corporale. Programul de furajare restricţionată începe la vârsta de 8 săptămâni şi durează până la 22-23 săptămâni la hibrizii din rasele mixte sau până când procentul de ouat atinge 10%. În această perioadă se foloseşte o reţetă de furajare cu 15-16% proteină brută şi 2860 kcal E.M. (energie metabolizabilă). Raţia se administrează o singură dată pe zi, la aceeaşi oră. Întrucât nu este satisfăcut apetitul şi se instalează o competiţie în consumul furajelor, trebuie să se asigure un front de furajare de cel puţin 10 cm de fiecare pasăre. În unele ţări, pentru hrănirea restricţionată a puilor din rasele grele, se foloseşte “postul” de o zi pe săptămână.

Hrănirea restricţionată a permis tragerea următoarelor concluzii:- nivelul de ouat de 50% se atinge cu 5 – 10 zile mai târziu decât în

hrănirea normală;- numărul ouălor mici este foarte redus iar al celor mari mai crescut;- mortalitatea, deşi mai mare la început este mult mai mică în perioada

de exploatare;- economia de furaje, pe cap de pasăre, pe tot ciclul vieţii (77

săptămâni) este de 3-4 kg, astfel că într-o crescătorie cu 200.000 păsări ouătoare se poate face o economie de 800 t concentrate.

În perioada de creştere a tineretului se recomandă folosirea halelor fără ferestre în care ziua lumină scade de la 22 ore în prima zi, la 6-8 ore în săptămâna a 6-a şi se menţine aşa până la vârsta de 18-20 săptămâni.

Acest regim de lumină este important pentru ca maturitatea sexuală să se atingă la o anumită vârstă. În SUA, pentru halele fără ferestre, se foloseşte regimul de lumină de tip King în care, ziua lumină se menţine la 6 ore până la vârsta de 18-20 săptămâni după care creşte treptat, cu 18 minute pe săptămână. În ţara noastră se foloseşte regimul de lumină

prezentat în figura 3.Creşterea puilor în baterii este mai economică, întrucât se reduc

cheltuielile cu aşternutul, se fac economii la furaje şi la mâna de lucru. De asemenea, mortalitatea produsă de coccidioză este mai mică, pentru că puii nu vin în contact cu dejecţiile. Dar pentru reuşita acestui sistem de creştere trebuie asigurat un microclimat optim, un regim de lumină dirijat şi să se aplice un program de populare şi depopulare totală.

Înainte de popularea cuştilor, peste pardoseală de plasă, cu ochiuri de 2,0-2,5 cm se aşează hârtie pentru a evita prinderea picioarelor în aceste ochiuri. După o săptămână hârtia se înlătură. În fiecare cuşcă se introduc 22 pui de o zi, sexaţi, iar după 4-5 săptămâni aceştia se împart în 2 cuşti. În foarte multe unităţi avicole la vârsta de 4-5 săptămâni puilor li se taie ciocul operaţie cunoscută sub denumirea de “debecaj”.

7. Creşterea puilor pentru carne (Broiler)Producţia de carne de pasăre se realizează în principal de la puii de

găină, rasele Sussex, Rhode, Orpington, New – Hamshire, Rockul alb şi de la hibrizi precum şi de la curcă.

Datorită particularităţilor lor biologice păsările pot asigura o cantitate mai mare de carne la un preţ scăzut, într-un timp mai scurt, comparativ cu alte specii. Astfel, o găină de carne sau una hibridă, de rasă mixtă, produce uşor anual 100 kg carne (din 140 de ouă se pot obţine, în medie cca. 100 pui care numai la greutatea de 1,3 kg vor da peste 100 kg carne).

Pentru obţinerea unor cantităţi mari de carne s-au construit complexe mari, cu producţii de 10.000 – 20.000 tone carne. Un asemenea complex cuprinde un sector de hibridare, unul de creştere şi exploatare a broilerului şi unul de industrializare. Ciclul de producţie durează 12 săptămâni astfel: 9

Fig. 3. Regimul de lumină tip King (a) şi cel utilizat la noi în ţară (b)

săptămâni – creştere; 1 săptămână livrarea; 2 săptămâni – dezinfecţia şi pregătirea pentru populare.

Rentabilitatea creşterii puilor broiler se asigură respectând următoarele reguli: să se respecte recomandările privind microclimatul ce trebuie asigurat; densitatea în hale va fi funcţie de greutatea la livrare şi anume: 25 pui/m2

dacă se livrează la 1 kg şi 14-15 pui/m2 dacă livrarea se face la greutatea de 1,5 kg;

coeficientul de ventilaţie recomandat şi care trebuie asigurat este de 5,5-7,5 m3/kg greutate vie/oră;

pentru furajare se vor folosi reţete de furaje combinate, specifice categoriei de vârstă, furaje ce vor ajuta la dezvoltarea normală a organismului şi realizarea unui spor mediu zilnic de 18-20 g;

programul de lumină trebuie să fie de 23 ore/zi; curăţenia, dezinfecţia şi repausul halelor după fiecare serie sunt obligatorii;

Un aport din ce în ce mai mare la producţia de carne de pasăre îl are curca. Broilerul de curcă are avantajul că la vârsta de 90 de zile, vine cu o greutate de livrare mare, în jur de 4 kg, cu un consum de 2,5-2,7 kg furaje/kg spor.

8. Creşterea puilor de curcă pentru carneÎn creşterea cantităţii de carne de curcă există o piedică şi anume

producţia mică de ouă şi procentul scăzut de ecloziune. De aceea, pentru obţinerea ouălor de reproducţie sunt recomandate însămânţările artificiale.

Halele în care se cresc puii de curcă pentru carne sunt amenajate identic cu cele în care se cresc puii de găină pentru carne, dar microclimatul trebuie asigurat mai riguros, puii de curcă fiind mult mai pretenţioşi. Astfel, regimul termic trebuie asigurat conform datelor din tabelul 6

Tabelul 6.Regimul termic pentru puii de curcă

Vârsta puilor Temperatura necesară (0 C)sub eleveioză la marginea

eleveiozeiîn hală

1-3 zile 35-37 30 254-7 zile 33-35 25 25Săptămâna 2-a 30 23 23Săptămâna 3-a 28 20 20Săptămâna 4-a 23 17 17Săptămâna 5-a x x 16-17Săptămâna 6-a x x 16-17Săptămâna 7-a x x 16-17săptămâna 8 –a şi peste x x 16

Umiditatea relativă optimă din hală trebuie să fie 60-65%, iar la sfârşitul perioadei de 70%. Durata zilei lumina este de 24 ore în prima zi, apoi 23 ore în prima săptămână şi de 20 de ore pentru restul perioadei de creştere, program

optim pentru rasele mijlocii de pui de curcă. Pentru tipurile grele se recomandă, ca începând cu a treia săptămână, durata zilei lumină să scadă la 18 ore, iar în a şasea săptămână să ajungă la 14 ore aceasta menţinându-se constantă până la sfârşitul perioadei de creştere.

Popularea halelor se face pe sexe pentru că ritmul de creştere este mai mare la curcanii iar creşterea economică a lor este până la o vârstă mai târzie. Densitatea puilor de curcă, în hale, diferă cu vârsta. Astfel, în prima săptămână densitatea este de 30 pui/m2, în a treia de 20 pui/m2, în intervalul 4-11 săptămâni de 5 pui/m2, iar între săptămânile 12-14, de 4 pui/m2.

Hrănirea se face cu nutreţ combinat, uscat, bogat în proteine (30%), în primele 4 săptămâni, după care conţinutul proteic scade la 26% pentru ca în final să ajungă la 20% proteine şi 3200-3300 kcal E.M.

Vârsta valorificării puilor de curcă pentru carne depinde de tipul hibridului şi de cerinţele pieţei.

9. Obţinerea ficatului gras la gâştele supuse îndopăriiÎn scopul obţinerii ficatului gras se alege tineret care la vârsta de 8-10

săptămâni are greutatea de 4,5 kg. Înainte de “îndopare” bobocii se grupează după greutate, astfel ca loturile să fie cât mai uniforme. Loturile grupează 25 de capete. Îndoparea începe la vârsta de 14-16 săptămâni (septembrie) şi durează 4-6 săptămâni, timp în care ficatul se dublează, atingând 500-600 g. Se recomandă ca îndoparea să se facă la intervale de timp cât mai scurte, pentru că este un “forţaj”.

Pentru aceasta se folosesc boabe de porumb fierte, calde, unse cu untură. În primele 10 zile se folosesc 250 g boabe/zi, iar apoi aceasta se creşte treptat ajungând la 1500 g, cantitate administrată în 3 tainuri.

Îndoparea se face manual sau mecanic. În timpul îndopării trebuie asigurată apa, 2l/cap/24 ore.

În adăpost trebuie să se asigure o temperatură de 10-150C, o umiditate de 45-70% şi o ventilaţie de 2 m3/h/kg greutate vie în perioada de iarnă şi 5 m3/h/kg greutate vie în perioada de vară.

Dacă intervalele de timp dintre îndopări scad la 6,4 şi chiar 2 ore, perioada de îndopare este cât mai scurtă ajungând la 28,21 şi chiar 16 zile.

BIBLIOGRAFIE1. Creţa, V. ş. a. Zootehnie generală şi specială, Editura didactică şi

pedagogică, R.A., Bucureşti, 1995.2. Dinescu, St. ş. a. Îndrumătorul crescătorului de animale, Editura SC Agris,

1995.3. Dinescu, Şt. Concepte moderne în zootehnie, Editura CERES, Bucureşti,

1996.4. Felhaus, L Crescătorie de curcani, Bucureşti, M.A.S.T. – 2001;5. Mitrănescu, E Creşterea păsărilor, igienă, nutriţie, boli, tratamente,

Bucureşti, MAST 2001;6. Vancea, I., Tehnologia creşterii intensive a păsărilor, Editura CERES

Bucureşti, 1980;

7. Vancea, I şi col. Tehnologia creşterii gâştelor, Editura CERES, Bucureşti, 1980.