Gaftone.la Cererea Cititorului
3
La cererea cititorilor Pintea Viteazul între "curuţi şi lobonţi" Vasile Gaftone Un scrupulos cititor al "Graiului MM" din Vişeul de Sus, mare iubitor şi de istorie, ne-a cerut să reliefăm rolul pe care oşteanul şi haiducul PINTEA VITEAZUL – "unul din cei mai bravi români ai vremii sale" (N.Densuşianu, rev. Familia, 1889) – l-a jucat în răscoalele curuţilor maghiari de eliberare de sub "jugul" austriac habsburgic la sfîrşit de secol XVII şi început de veac XVIII, o parte din lupte desfăşurîndu-se şi în Maramureşul voievodal, la Munkacs. Sub împăratul Leopold I (1640-1075), care era şi rege al Ungariei şi Boemiei, datorită unor măsuri militare excesive, nobilimea maghiară, lovită în drepturile ei, a pregătit acţiuni de "autodeterminare naţională", de obţinerea "statalităţii naţiunii maghiare" de sub Habsburgi. În aceste împrejurări istorice, ca şi a prezenţei turcilor în spaţiul austriac, maghiar – Ungaria devenind paşalîc după zdrobitoarea înfrîngere de la Mohacs (1526) – şi transilvan s-au desfăşurat răscoalele "curuţilor" (oastea maghiarilor din Ungaria de Sus), conduse de bravul strateg Imre Thokoly (care a murit în exil la 48 de ani) şi fiul vitreg al acestuia, principele Francisc Raloczi II (care a murit la 59 de ani, din care 26 i-a petrecut în exil în Polonia, Franţa şi Turcia). Amîndouă "rebeliunile" au fost înfrînte de "lobonţii" – oastea austriacă, prima pecetluită prin pacea de la Karlowitz (29.01.1699), care a consfinţit cucerirea Ungariei de către Casa de Habsburg, iar cea a lui Rakoczi, care a durat aproape 8 ani,
-
Upload
mina-lascu -
Category
Documents
-
view
218 -
download
0
description
Despre regalitate
Transcript of Gaftone.la Cererea Cititorului
La cererea cititorilorPintea Viteazul ntre "curui i loboni"
Vasile Gaftone
Un scrupulos cititor al "Graiului MM" din Vieul de Sus, mare iubitor i de istorie, ne-a cerut s reliefm rolul pe care oteanul i haiducul PINTEA VITEAZUL "unul din cei mai bravi romni ai vremii sale" (N.Densuianu, rev. Familia, 1889) l-a jucat n rscoalele curuilor maghiari de eliberare de sub "jugul" austriac habsburgic la sfrit de secol XVII i nceput de veac XVIII, o parte din lupte desfurndu-se i n Maramureul voievodal, la Munkacs.
Sub mpratul Leopold I (1640-1075), care era i rege al Ungariei i Boemiei, datorit unor msuri militare excesive, nobilimea maghiar, lovit n drepturile ei, a pregtit aciuni de "autodeterminare naional", de obinerea "statalitii naiunii maghiare" de sub Habsburgi.
n aceste mprejurri istorice, ca i a prezenei turcilor n spaiul austriac, maghiar Ungaria devenind paalc dup zdrobitoarea nfrngere de la Mohacs (1526) i transilvan s-au desfurat rscoalele "curuilor" (oastea maghiarilor din Ungaria de Sus), conduse de bravul strateg Imre Thokoly (care a murit n exil la 48 de ani) i fiul vitreg al acestuia, principele Francisc Raloczi II (care a murit la 59 de ani, din care 26 i-a petrecut n exil n Polonia, Frana i Turcia). Amndou "rebeliunile" au fost nfrnte de "lobonii" oastea austriac, prima pecetluit prin pacea de la Karlowitz (29.01.1699), care a consfinit cucerirea Ungariei de ctre Casa de Habsburg, iar cea a lui Rakoczi, care a durat aproape 8 ani, s-a ncheiat prin Tratatul de pace de la Satu Mare (29.XI.1711), curuii fiind silii i umilii s depun jurmnt de credin noului mprat al Austriei, Iosif I.
Cititorul vieuan ne-a cerut s desluim i nelesul denumirilor de "curui" i "loboni". Dup cum afirm istoricul maghiar Paul Lendvai ("Ungurii", ed. Humanitas, 2004), rebelii maghiari se numeau curui nu dup Crucea purtat de rsculaii lui Doja (1514), ci mai curnd dup cuvntul turcesc "kurudu" (rebel, rsculat). Savantul austriac Erich Zollner n "Istoria Austriei" (ed. Enciclopedic 1997-1998, dou vol. peste 800 pag.) scrie c lobonii (labancii) erau "infanteriti credincioi mpratului austriac", iar curuii "cruciai". Un lexicon maghiar i prezint pe loboni i ca mercenari, n nuane depreciative, ca nite zdrenroi, jegoi, incendiatori, provocatori etc. Mercenarii francezi snt numii Le Blanc, cei germani Lauf Hans etc.
Fr a intra n detalii, n oastea curuilor lui Rakoczi, care a fost decimat n zonele oraelor Kosice i Mukacs n toamna lui 1710, au luptat i romni alturi de unguri, slovaci, ruteni sub cpitnia lui Pintea Viteazul. Dup unele surse, Pintea ar fi comandat circa 4000 de pedestrai i 800 de clrei, dup altele, care ni se par exagerate, ntre 15 20000 de oteni.
Grigore Pintea (1670-1703), care era ofier colit n Austria, participnd la rebeliunea curuilor viza "aprarea valorilor etnice", "aprarea Bisericii ortodoxe mpotriva Uniaiei", luptnd i mpotriva regimului de asuprire a Habsburgilor" (prof. dr. Nuu Roca). Rakoczi i comandanii si l bnuiau pe Pintea c ar fi urmrit s fie ncoronat "dominator al Ardealului". Din aceste motive vrfurile rakoczite i nsui principele au complotat i nscenat uciderea mieleasc a lui Pintea, n luptele pentru cucerirea Bii Mari (14 august 1703), sub pretext c ar fi vrut s "jefuiasc oraul" de bogiile sale pentru oastea lui prof. dr. Cupa n cartea "Domnul Pintea din Mgoaja" (ed. Risoprint, 2003) dezvluite faptul c Rakoczi care era principalul vinovat de nscenarea reuit "s-a bucurat la aflarea vetii morii lui Pintea".
Exist un adevr tragic, dovedit n cursul istoriei convieuirii romno maghiar. Att Pintea Viteazul n 1700, ct i o parte din elita romn a revoluionarilor din Maramure de la 1848-1849, care a luptat de partea Kouthytilor s-au nelat amarnic n privina susinerii curuilor i a ungurilor n revoluie, care vizau meninerea cu orice pre a Transilvaniei i Maramureului n "regatul Coroanei Sf. tefan" i deznaionalizarea, prin includerea forat a romnilor n "naiunea maghiar". nelepi ca ntotdeauna, ranii din Maramure i marea majoritate a intelectualitii rurale, n confruntarea cu revoluionarii unguri de la 1848, le-au spus verde n fa c "sntem oamenii mpratului de la Viena fiindc acesta ne recunoate romnimea", c nu pot face "cas bun" cu ei, fiindc vor "s-i ungureasc" ! A se vedea pe larg, pentru cei interesai, pagini memorabile din "Istoria MM! de Alex. Filipacu. Adevr tragic confirmat i n zilele noastre, cnd iredentiti de teapa episcopului Tokes i a altora ca el repet cu obstinaie sloganul "autonomiei maghiarimii din Trasilvania", dup pilda "Tirolului de Sud".
