Consideraţii generale

Bugetele publice prin conţinutul lor economic pot alcătui un sistem de relaţii

specifice a căror reprezentare în acest sens să fie dată de trăsături ori caracteristici

comune.Însă şi definirea sistemului bugetar poate fi exprimată de aceeaşi manieră şi anume,

ca reprezentând ansamblul relaţiilor economice sub formă bănească, rezultat al repartiţie

venitului naţional, ce apar cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la şi de

la dispoziţia statului precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale, în scopul satisfacerii de

interese generale ale societăţii ori colectivităţilor publice.

Bugetele publice în ipostaza de balanţe financiare operative pot să constituie un

sistem prin conţinutul şi forma lor de exprimare. În structura lor, veniturile şi cheltuielile, au

drept criterii de grupare pe cel financiar corelat cu cel administrativ (sau de ramură).

Veniturile sunt grupate după provenienţă astfel încât subdiviziunile care le exprimă se găsesc

aşezate într-un sistem corelat de indicatori a finanţelor publice. În plan tehnic, determinarea

veniturilor se bazează pe legi şi norme metodologice de aplicare, constituite pe principii şi

reguli comune unde elementele de lucru sunt în mare măsură asemănătoare.

Structural, sistemul bugetar din România, are drept componente principale şi

definitorii următoarele: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale,

bugetele asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale. La acestea se poate

adăuga, prin prisma cadrului juridic de acţiune dat de legislaţia finanţelor publice, mai multe

categorii de bugete care se referă, prin comparaţii cu cele menţionate şi la alte individualizări

bugetare ca: bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale,

bugetul trezoreriei statului, bugetele intituţiilor publice autonome, etc.

Structural, la venituri bugetul de stat cuprinde o diversitate pronunţată de surse de

formare si categorii de indicatori.Plătitorii acestora sunt persoane juridice şi persoane fizice.1

Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane, delimitate teritorial din punct de

vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului.

Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia adminstrativă nu

ar fi posibilă fără autonomia financiară care îi asigură suportul material al funcţionării. Există

şi un alt argument puternic şi anume acela, conform căruia, comunităţile locale îşi cunosc

posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi mai ales, nevoile

privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local2. 1 Gabriel Ştefura - Proces bugetar în România, Editura Tipografia Moldova, Iaşi, 2004, p. 14 - 182 Iulian Văcărel şi altii - Finanţe Publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p.590

1

Administraţia publică la nivelul unităţilor administrative-teritoriale se organizează şi

funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice,

eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în

soluţionarea problemelor de interes local.

Organizarea şi funcţionarea adminstraţiei publice locale pe baza autonomiei

presupune o latură juridică, care se reflectă şi prin asigurarea personalităţii juridice.

Colectivităţile locale se pot organiza şi administra autonom dacă sunt subiecte de drept, au

capacitatea de a realiza atrubuţiile prevăzute de lege, dispun de resurse şi de dreptul de a

administra un potrimoniu distinct. Descentralizarea fiscală reprezintă un factor important de

influenţă asupra autonomie unei adminstraţii locale. În măsura în care o administraţie locală

beneficiază de sume şi transferuri da la administraţia centrală, depinde de aceasta şi are o

capacitate redusă de a adopta decizii cu privire la serviciile pe care le furnizează cetăţenilor.

Prin descentralizare fiscală, autorităţile administraţiei publice locale sunt investite cu

dreptul de a institui unele impozite şi taxe pentru a asigura resursele financiare necesare

acoperirii cheltuielilor din bugetele locale. În acelaşi timp descentralizarea fiscală încurajează

autorităţile administraţiei publice locale să organizeze şi să dezvolte acţiuni din care să rezulte

venituri ce pot acoperi consumurile de utilităţi publice .

Literatura de specialitate stabileşte normele privind formarea, administrarea,

utilizarea şi controlul resurselor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale

instituţiilor şi serviciilor de interes local, bugetele locale şi raporturile dintre diferitele

categorii de bugete locale sunt definite astfel:”Prin bugetele locale se înţeleg bugetele de

venituri şi cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale”3.

Autonomia locală implică dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a

dispune de resurse băneşti, de a le utiliza şi administra în vedere îndeplinirii atribuţiilor

prevăzute de lege, de a elabora buget, de a urmări execuţia bugetului denumită, uneori,

autonomie financiară. Gradul de manifestare al laturii financiare din cadrul autonomiei locale

este influenţat de modul de delimitare a competenţelor asupra unor acţiuni şi servicii publice,

de diversitatea şi calitatea serviciilor publice, de programele de dezvoltare ale unităţilor

administrativ-teritoriale, de îmbunatăţirea managementului din bugetele locale.

Transferul de valoare realizat prin intermediul finanţelor publice locale contribuie la

satisfacerea unor cerinţe publice ce se delimitează de cele ce se acoperă pe seama finanţelor

administraţiei centrale de stat. Cerinţele publice ce se acoperă pe seama fondurilor locale sunt

reprezentate de învăţământ, ocrotirea sănătăţii, cultură şi religie, asistenţă socială, servicii

3 Iulian Văcărel şi altii - Finanţe Publice, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p. 593

2

publice, dezvoltare publică. Fondurile băneşti ce se formează şi utilizează la nivelul unităţilor

administrativ teritoriale se administrează pe baza principiului autonomiei locale care

presupune iniţiativă şi răspundere, în raport cu finanţele administraţiei centrale de stat4.

Necesităţile colectivităţilor locale au cunoscut o creştere permanentă ceea ce a

determinat o creştere continuă a cheltuielilor locale. Procedee diverse au fost promovate

pentru a se încerca completarea bugetelor locale, fie prin sume provenite de la bugetul de stat,

fie prin aşezarea de noi impozite şi taxe locale, sau prin majorarea celor deja existente.

Evoluţia veniturilor fiscale contribuie la implementarea principiului autonomiei locale, astfel,

cu cât administraţia locală va avea capacitatea de a genera venituri mai mari, cu atât va reuşi

să se desprindă de fondurile transferate de la bugetul de stat pentru susţinerea ei. În acelaşi

timp, unităţile administrativ teritoriale trebuie să ţină seama de gradul de presiune fiscală

exercitat asupra contribuabililor. De asemenea este foarte important să se gasească echilibrul

perfect între realizarea unor venituri proprii mari şi existenţa unei presiuni fiscale în limitele

normale5.

Fundamentarea veniturilor din cadrul bugetelor locale

Legislaţia română a instituit pentru autorităţile locale un regim de largă descentralizare

pentru realizarea exigenţelor statului de drept cât şi a armonizării cu legislaţia Uniunii

Europene. Astfel pentru a asigura mijloacele financiare necesare serviciilor publice transferate

în competenţa autorităţii locale şi având în vedere că legea consacra dreptul la „resurse

financiare suficiente”, precum şi la realizarea proporţionalităţii resurselor financiare cu

responsabilităţile stabilite prin lege, autorităţile locale au dreptul să majoreze sau să

diminueze nivelurile impozitelor şi taxelor locale în condiţiile legii.6

Fundamentarea indicatorilor de venituri bugetare are ca susţinere raportările statistice

ale contribuabililor către instituţiile de specialitate şi către cele ale finanţelor publice din

teritoriu, în care apar repere de calcul cu privire la obiectul impunerii şi baza de calcul. Din

punct de vedere juridic, aşezarea şi calculul către bugetele publice este susţinută de acte

normative şi procedural ce pot fi grupate în două categorii:

Acte normative institutoare ori de bază;

Acte normative completatoare ( complementare, în plan metodologic).

4 Gheorghe Voinea - Finanţe locale, Editura Junimea, Iaşi, 2002, p.28-435 Gheorghe Voinea, Finanţe publice locale în ţările UE, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 20086 Legea nr. 273 din 29 iunie 2007 privind finanţele publice locale, art. 16, alin. (1), art. 17

3

Actele normative institutoare ori de bază mai pot fi denumite şi principale, ele se referă

la legile fiscal specific ( cu privire la fiecare venit în parte, aşa cum este legea impozitului pe

salarii). Tot aici se încadrează Codul fiscal de referinţă şi susţinere juridica pentru mai multe

categorii de venituri.7

Actele normative complementare se referă la normele metodologice ori instrucţiunile de

aplicare a celor dintâi elaborate, de regulă, de Ministerul Finanţelor Publice. La acestea se pot

adauga şi soluţiile procedurale emise de acelaşi minister, pe parcursul execuţiei bugetare,

pentru care nu sunt prevederi exprese ori lămuritoare în cele două categorii de acte normative

enunţate.8

Mai întâi, principial în prima categorie de acte normative şi apoi, metodologic si

procedural, în a doua, sunt reflectate anumite noţiuni ori elemente care definesc, în ansamblu,

ceea ce înseamnă aşezarea şi perceperea veniturilor bugetare atât prin calculi previzionale cât

şi în execuţie. Reprezentative, în acest sens cu privire la veniturile bugetare sunt: subiectul,

obiectul, baza de calcul, unitatea tehnică de calcul , înlesniri de plată, termenul de plată,

drepturile şi obligaţiile plătitorilor.9

Veniturile bugetelor locale sunt formate din veniturile proprii, din cote şi sume defalcate

din unele venituri ale bugetului de stat, cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi

ale bugetelor locale, transferuri cu destinaţie special, împrumuturi.

Veniturile proprii ale bugetelor locale se grupează în venituri curente, venituri din

capital şi venituri cu detinaţie specială. Veniturile curente la rândul lor provin din venituri

fiscale şi nefiscale.

Veniturile proprii ce se prevăd şi încasează prin bugetele judeţelor se structurează astfel:

1) Veniturile curente ale bugetelor judeţelor

a) Veniturile fiscale

Impozitul pe profit

Alte impozite indirecte

b) Veniturile nefiscale

Vărăminte din profitul net al regiilor autonome

Diverse venituri care provin din: amenzi şi sancţiuni aplicate de

organele proprii; restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a

7 Gabriel Stefura, Proces bugetar public, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2007, p. 658 Gabriel Stefura, Proces bugetar public, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2007, p. 659 Gabriel Ştefura – Bugete publice şi fiscalitate, Ediţia a II-a, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi 2007, p. 60

4

anilor precedenţi; venituri din concesiuni şi închirieri; încasări

din alte surse.

2) Veniturile din capital provin din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor

publice judeţene;

3) Veniturile cu destinaţie special se încasează din anumite acţiuni şi sunt

folosite pentru acoperirea cheltuielilor necesare înfăptuirii acestora.

Fundamentarea veniturilor bugetului local se bazează pe constatarea şi evaluarea

materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi

taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe

alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, în scopul evaluării corecte a veniturilor.10

Fundamentarea propunerilor de la partea de venituri a bugetelor locale necesită

inventarierea materiei impozabile, elaborarea unei liste cu veniturile neîncasate în anul

precedent. Estimarea veniturilor bugetelor locale implică analiza colectării veniturilor din

perioada precedentă precum şi estimarea impactului unor modificări în baza de impozitare a

unor venituri cum sunt cotele de majorare în limitele stabilite ale impozitelor şi taxelor

locale.11

Resursele financiare formate din impozite şi taxe locale se utilizează pentru cheltuielile

publice care se finanţează din bugetul local al unităţii administrativ – teritoriale.12

Metoda automata – denumita si a ‘’penultimei’’, poate fi considerata una de

determinare globala a prevederilor bugetare, la cheltuieli, ca si la venituri. In aplicarea ei, se

pornea de la cunoasterea marimii globale a cheltuielilor/veniturilor realizate in penultimul an

bugetar (t-1) si se admitea ca, in principiu, dimensiunile acestora se vor mentine si an anul

viitor (t+1).13

Metoda majorarii sau diminuarii – se bazeaza, la randul sau, pe cunoasterea cifrelor si

tendintelor (trendului) privitoare la cheltuielile/veniturile realizate, pe o perioada de minimum

5 ani bugetari anteriori.

Metoda evaluarii directe – consta, in esenta, in determinarea marimii cheltuielilor sau

veniturilor bugetare prin calcule analitice efectuate pe fiecare forma de cheltuiala sau venit,

inscrisa in buget in functie de factorii determinanti si parametrii specifici corespunzatori.14

10 Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completarile ulterioare, art. 5 alin. (2).11Gheorghe Voinea, Finante pubice locale. Note de curs, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2011, cap. VIII, p. 712 Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal (cu modificările şi completările ulterioare), art. 24813 Gheorghe Filip, Finante publice, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2007, p. 6414 Gheorghe Filip, Finante publice, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2007, p. 65

5

Fundamentarea părţii de venituri a proiectului de buget local se realizează pe baza

următoarelor elemente:

a) execuţia preliminară a veniturilor pe anul de bază;

b) debitele restante pe anul de bază cu activele de creştere sau descreştere a lor, în funcţie de

evoluţia surselor respective pe anul de plan;

c) numărul contribuabililor, venitul şi impozitul mediu realizat în anul de bază, corectat cu

influenţele ce vor interveni în anul de plan;

d) volumul încasărilor din impozite, taxe şi alte venituri în anul de bază, influenţat de

elementele noi ce se prevăd în anul de plan, dinamica pe anii anteriori a încasărilor fără debit.

Pentru fundamentarea veniturilor provenite din impozite, taxe şi alte venituri locale ar trebui

să se ţină seama de următoarele elemente:

- gradul de colectare15 a respectivelor venituri în perioadele anterioare anului bugetar pentru

care se fundamentează bugetul, realizându-se şi o analiza a cauzelor care au condus la nivelul

respectiv de colectare. Dacă gradul de încasare este ridicat, iar nivelul fiscalităţii relativ scăzut,

atunci înseamnă că mai sunt rezerve, care în situaţii excepţionale pot fi utilizate. Dacă gradul de

încasare este scăzut poate însemna ori evaziune fiscală, ori o fiscalitate prea mare, concluzii care

trebuie să dirijeze autoritatea să ia măsuri de intrare în normalitate.

- nivelul de fiscalitate - la stabilirea nivelului impozitelor şi taxelor locale trebuie avute în

vedere şi obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung ale autorităţilor respective. Important pentru

stabilirea fiscalităţii la nivelul unei localităţi este calcularea gradului de fiscalitate determinat ca

raport între nivelul fiscalităţii şi nivelul salariilor.

- dezvoltare economică ce infuenţează direct creşterea/descreşterea bazei de impozitare şi care

influenţează direct şi nivelul de încasare a impozitelor locale.

- cuantificarea nivelului inflaţiei care este mai puţin importantă pentru prognoza pe termen

mediu şi mult mai importantă în planificarea bugetară anuală.

A. Fundamentarea principalelor venituri în cadrul bugetului local

Impozitul pe clădiri

15 Anton, P.P., Servicii publice locale, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 171

6

Impozitul pe clădiri reprezintă o contribuţie anuală bănească ce se datorează bugetului local

de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea acestora, indiferent de locul unde sunt

situate şi de destinaţia acestora

Obiectul impozabil, îl reprezintă clădirile proprietate a contribuabililor, clădirile proprietate

stat ce sunt administrate sau date în folosinţa unor contribuabili şi clădirile din fondul locativ de

stat.

Baza impozabilă a clădirilor ce aparţin persoanelor fizice şi juridice o reprezintă valoarea lor

stabilită potrivit unor criterii şi norme.

Pentru calculul impozitului pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, sunt necesare următoarele

date: rangul localităţii unde se află situată clădirea; teritoriul unde se află: în intravilan sau în

extravilan; zona în cadrul localităţii; suprafaţa construită desfăşurată a clădirii, respectiv: cea

determinată pe baza dimensiunilor măsurate pe conturul exterior al acesteia sau în cazul în care

clădirea nu poate fi efectiv măsurată pe conturul exterior, suprafaţa utilă a clădirii se înmulţeşte cu

coeficientul de transformare de 1,20; tipul clădirii şi instalaţiile cu care este dotată aceasta; data

finalizării clădirii, respectiv: înainte de 1 ianuarie 1951, după 31 decembrie 1950 şi înainte de 1

ianuarie 1978, după 31 decembrie 1977.

Formula de calcul a impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice este următoarea:

Imp.c.pf. = Val. Impozabila x 0.1%

unde:

Imp.c.pf. = impozit pe clădire persoane fizice

Vi = valoare impozabilă

C% = cota de impozitare, la persoanele fizice este de 0,1 la clădirile din mediu rural şi din

mediul urban.

Valoarea impozabilă se determină după formula:

Vi = Sc * i

unde:

Vi = valoarea impozabilă.

Sc = suprafaţa construită exprimată în m2

i = valoarea care este în funcţie de dotările clădirii.

 Valoarea impozabilă a unei clădiri se determină prin înmulţirea suprafeţei construite

desfăşurate a clădirii, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea corespunzătoare in funcţie de dotările

clădirii.

7

Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care

nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădire se majorează după cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a două cladire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi urmatoarele în afara celei de la adresa

de domiciliu.

Valoarea impozabilă se reduce în funcţie de perioada în care au fost realizate clădirile, astfel:

la cele construite înainte de 1950 reducerea este de 50%; iar la cele construite între 1951-1977

reducerea este de 5%.

Impozitarea clădirilor la persoanele juridice se face în funcţie de valoarea de inventar

înregistrată în contabilitatea contribuabililor la care se aplică două cote de impozitare în funcţie de

data la care s-a efectuat ultima reevaluare.

Formula de calcul la impozitul pe clădire persoane juridice este următoarea:

Imp.c.pj = Val. Iv * C%

unde:

Imp.c.pj = impozitul datorat de persoanele juridice pe clădiri.

Val. Iv = valoarea de iventar a clădirii la data intrării în patrimoniu.

C% = cota de impozitare care poate fi cuprinsă între 0,5-1%.

Impozitul pe teren

Contribuabilii impozitului pe teren sunt persoanele fizice, persoanele juridice,

asociaţiile familiale, unităţile economice ale unor persoane juridice care deţin în proprietate

suprafeţe de teren situate în minicipiu.

Obiectul impozabil este reprezentat de următoare categorii de terenuri: terenuri neocupate de

clădiri şi alte construcţii deţinute în proprietate de contribuabili persoane fizice; terenuri neocupate

de clădiri şi alte construcţii ce aparţin persoanelor juridice şi sunt folosite în alte scopuri decât cele

necesare desfăşurării activităţii pentru care sunt autorizate.

Calculul impzitului pe teren - impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de

metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de

folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.

Formula de calcul:

Imp.t =S * Coef. corecţie * Categ. de fol.

unde:

8

Imp.t = impozit teren

S = suprafaţa exprimată în metrii pătraţi

Coef. corecţie = coeficientul de corecţie în funcţie de amplasarea terenului în extravilan

sau intravilan, şi în funcţie de rangul localităţii.

Categ. de fol. = Categoria de folosinţă a terenului.

Impozitul pe teren suferă modificări periodice deoarece Codul Fiscal permite

impozitarea pe zone în cadrul localităţii şi pe categorii de folosinţă în cadrul zonelor. Pe măsură ce

proprietarii de terenuri pot face dovada trecerii de la categoria de folosinţă curţi, construcţii la altă

categorie aceasta se operează.

Taxa asupra mijloacelor de transport

Plătitorii taxei, orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie

înmatriculat în România datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor

în care se prevede altfel.   

În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa

asupra mijlocului de transport se datorează de locator.

Calculul taxei - taxa asupra mijloacelor de transport se calulează în funcţie de tipul mijlocului

de transport: autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autocamioane. În cazul oricăruia dintre

mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, taxa asupra mijlocului de transport se calculează în

funcţie de capacitatea cilindrică a motorului acestora pentru fiecare 500 cmc sau fracţiune de

capacitate sub 500 cmc.

Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se

stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt

document similar.

În cazul unei remorci, al unei semiremorci şi rulote taxa anuală este stabilită în sumă fixă în

lei/an, în mod diferenţiat, în funcţie de masa totală maximă autorizată.

Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileşte pentru fiecare mijloc de transport cu

tracţiune mecanică, precum şi pentru fiecare remorcă, semiremorcă şi rulotă care are cartea de

identitate a vehiculelor, chiar dacă acesta circulă în combinaţie.

Formula de calcul:

T.mj.t. = Cap. c. * S

unde:

T.mj.t. = impozitul pe mijlocul de transport

Cap.c. = capacitatea cilindrică a mijlocului de transport

9

S = suma corespunzatoare capacităţii cilindrice a mijlocului de transport

Elaborarea proiectului de buget local

Elaborarea proiectelor bugetelor locale în calitate de fază a procesului bugetar local

poate fi considerată fundamentală, deoarece de analiza şi proiecţia veniturilor şi cheltuielilor

pentru anul următor depinde finanţarea serviciilor în perioada respectivă.

Supraevaluarea resurselor nu va asigura finanţarea serviciilor publice în cursul anului

bugetar, datorită faptului că nu se realizează la nivelul prevăzut. Subevaluarea veniturilor în

etapa elaborării proiectului de buget este de natură să limiteze capacitatea unei autorităţi

publice locale de a furniza servicii publice.

Subevaluarea propunerilor de cheltuieli generează riscul finanţării insuficiente a

serviciilor publice în cursul anului, iar supraevaluarea nu asigură o utilizare eficientă a

resurselor băneşti colectate prin bugetele locale.

Proiectele bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor

municipiului Bucureşti, ale instituţiilor publice locale şi ale împrumuturilor externe şi interne

se elaborează de către ordonatorii principali de credite în funcţie de:16

a) prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali privind anul pentru care se

elaborează bugetul precum şi pe următorii trei;

b) cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare şi politica fiscal-bugetară, precum şi cadrul de

cheltuieli pe termen mediu;

c) prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale memorandurilor

de finanţare sau ale altor acorduri internaţionale;

d) politicile şi strategiile sectoriale şi locale, precum şi priorităţile în formularea propunerilor

de buget;

e) propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite;

f) programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni,

care sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program: acţiuni, costuri,

rezultate;

g) programele de dezvoltare economico-socială în perspectivă ale unităţii administrativ-

teritoriale în concordanţă cu politicile de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean sau

local.

16 Legea nr. 273/29.06.2006 privind finanţele publice locale în M. Of. nr. 618/18.07.2006, cap. III, art. 25

10

La elaborarea proiectelor bugetelor locale, ordonatorii de credite şi autorităţile

deliberative au obligaţia să prevadă distinct credite bugetare destinate stingerii plăţilor

restante la finele anului anterior pentru care se întocmeşte bugetul.

Etapele care trebuiesc parcurse în elaborarea proiectului de buget până la aprobarea lui

sunt:17

Ordonatorul principal de credite al bugetului local prezintă proiectul de buget

local, echilibrat Direcţiei Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat

până la data de 15 mai a fiecăriu an.

Direcţia Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat depun la Ministerul

Finanţelor, proiectul bugetelor locale pe ansamblul judeţului, respectiv al

Municipiului Bucureşti, cel târziu până la data de 1 iunie a fiecărui an.

Ministerul Finanţelor examinează propunerile de sume defalcate din unele

venituri ale bugetului de stat şi de transferuri cu destinaţie specială, cuprinse în

proiectele bugetelor locale şi cu acordul Guvernului, comunică până la data de

1 iulie Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de

Stat limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi ale

transferurilor cu destinaţie specială, precum şi criteriile de repartizare a

acestora pe unitate administrativ-teritorială, în vederea definitivării proiectelor

bugetelor locale de către ordonatorii principali de credite, limitele sumelor se

transmit spre informare consiliilor judeţene şi Consiliului General al

municipiului Bucureşti.

În baza limitelor sumelor primite, ordonatorii principali de credite elaborează

şi depun la Direcţiiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar

de Stat până la data de 20 iulie noile propuneri pentru proiectul de buget local.

Până la data de 1 august Direcţiiile Generale ale Finanţelor Publice şi

Controlului Financiar de Stat transmit Ministerului Finanţelor proiectele

bugetelor locale pe ansamblul judeţelor şi Municipiului Bucureşti.

Prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat există obligaţia aprobării bugetelor

locale în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.

Bugetul local se aprobă de Consiliul local.

La baza elaborării proiectului de buget stau o serie de documente care pot da anumite

indicaţii extrem de utile în procesul de pregătire a bugetului local. Aceste documente sunt:

17 Gabriel Stefura, Proces bugetar public, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2007, pp. 37-38

11

bugetele anilor precedenţi;

numărul de personal aprobat şi numărul de persoane existent în structura

administraţiei publice locale;

evaluarea volumului de venituri încasat pe baza realizărilor din anii precedenţi;

evaluarea volumului de cheltuieli de funcţionare şi a cheltuielilor de capital

estimate pentru anul respectiv.

Odată cu proiectul anual al bugetului, ordonatorii principali de credite elaborează şi

prezintă:

prognoză a bugetului pe următorii trei ani;

un program de investiţii, detaliat pe obiective şi ani de execuţie, elaborat pe

baza unor note de fundamentare întocmite şi aprobate conform dispoziţiilor

legale.

În cazul în care gradul de realizare al veniturilor proprii programate în bugetele din ultimii 2

ani este mai mic de 97% pe fiecare an, ordonatorii de credite fundamentează veniturile pentru

anul curent cel mult la nivelul realizărilor din anul precedent.18

Proiectul bugetului local al comunei, oraşului şi municipiului se întocmeşte de primar,

iar proiectul bugetului judeţean de către preşedintele consiliului.

Concluzii

În concluzie un rol important în fundamentarea veniturilor bugetului local îl au

calcularea şi constatarea materiei impozabile şi a bazei impozabile în functie de care se

18 Gheorghe Voinea, Finante pubice locale. Note de curs, Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2011, cap. VIII, p. 6

12

calculează impozitele şi taxele aferente.

Ministerul Finanţelor, a reuşit până în prezent să nu se atingă de impozitele esenţiale

prin care e taxată munca: impozitul pe salarii şi cel pe profit, dar din păcate mărind taxa pe

valuare adaugată iar această din urmă cauză având o influenţă negativă în special asupra

consumului.

Principala problemă este ca autorităţile se concentrează doar pe modalităţile prin care să

aducă bani mai mulţi la buget, în acest sens fiind creat şi un fond de solidaritate, în loc să

urmărească să creeze un sistem fiscal viabil.

Opţiunea ţării nostre pentru integrarea în structurile Uniunii Europene din 2007, dar mai

ales pentru aderarea la spaţiul schengen a condus la reconsiderarea unor raporturii dintre

administraţia publică centrală şi administraţia publică locală dar mai ales dintre aceasta din

urmă şi cetăţeni. În pofida progreselor care s-au făcut în ultimii ani nu se poate vorbi de o

autonamie locală reală.

Bugetele locale depind foarte mult de resursele pe care le primesc de la nivel central,

proporţia acestora din urmă depăşind chiar şi cota de 50% în multe dintre cazuri. Statul

asigura resurse importante în cea mai mare parte acestea au destinaţii specială, ceea ce nu

permite comunităţilor locale să aibă libertate suficientă în gestionarea fondurilor.

Pentru eficientizarea activităţii de descentralizare a serviciilor şi resurselor, ar fi necesar

ca ministerele de resort, prin intermediul serviciilor deconcentrate de la nivelul prefecturilor si

consiliilor judeţene să monitorizeze şi să acorde asistenţă de specialitate unităţilor

administrativ-teriotoriale locale până la atingerea unor parametrii de calitate satisfăcători în

furnizarea serviciilor descentralizate oferite de către acestea.

Consider că este necesară şi posibilă în continuare extinderea bazei de venituri locale,

inclusiv prin păstrarea la nivel local şi a altor impozite a căror sursă de formare se află pe plan

local. În acest fel autorităţile locale vor putea administra mai eficient resursele de care dispun.

13