Anexa 1. COPERTA LUCRĂRII

FUNDAŢIA MEDICALĂ COLEGIUL NAŢIONAL

“Sf. LUCA” “GHEORGHE ŞINCAI” BUCUREŞTI

“MEDICINA PRIN OCHII LICEENILOR- CONCURS DE ESEU ŞCOLAR PE TEME DE BIOLOGIE, BIOETICĂ, ISTORIA DESCOPERIRILOR MEDICALE ŞI INTERES MEDICAL GENERAL”

TEMA: Peritonită acută

Bucureşti 2013

Anexa 2. Conţinutul lucrării

Peritonită acută

Caz: Un scriitor celebru a mers într-o croazieră pe un vas luxos, în Oceanul Atlantic. Într-o seară, la

restaurant, şi-a comandat un Martini. Din neatenţie, a înghiţit o scobitoare. După câteva zile, prezenta

următoarele simptome: dureri abdominale (durere intensă, la început într-un punct fix, apoi în tot

abdomenul; “abdomen de lemn”-termen ce desemnează contractarea abdomenului, până ce acesta devine

tare la palpare), balonări, reţinerea emisiei de gaze si a fecalelor, puls rapid, febră înaltă (30-40° Celsius),

vărsături, limba uscată, ochii încercănaţi. Scobitoarea i-a perforat colonul, înainte de a ajunge la anus şi de a

se elimina prin cale naturală. A străbătut esofagul, stomacul, intestinul subţire şi aproape pe cel gros.

Bacteriile strânse în jurul colonului au ieşit, prin gaura realizată de scobitoare, ajungând în sânge şi apoi în

organe, scriitorul fiind astfel într-o stare critică fatală. Simptomele prezentate duc clar la un caz de

PERITONITĂ ACUTĂ.

Ce este peritonita acută?

Peritonita acută desemnează inflamaţiile care apar la nivelul abdomenului. În această categorie intră

practic toate inflamaţiile care apar la nivelul organelor aflate în cavitatea abdominală, cavitate numită şi

cavitate peritoneală, de unde şi denumirea de peritonită acută. Această cavitate se întinde de la diafragm

(cranial) până la pelvis (caudal) şi de la peretele abdominal (anterior) până la viscerele retroperitoneale

(aorta, vena cavă, uretre, rinichi). Peritoneul este format din două straturi: unul intern (peritoneul visceral) şi

unul extern (peritoneul parietal). Peritoneul este o seroasă foarte întinsă în raporturi cu toate organele

abdominale, cu o vastă reţea de vase sanguine, limfatice şi seruri, căreia i se conferă roluri fiziologice şi

fiziopatologice foarte importante. Peritoneul intervine în procesele de apărare ale organismului printr-o

exudaţie abundentă, producere de fibră şi anticorpi care tind să limiteze infecţiile. Datorită poziţiei sale in

plexurile nervoase, peritoneul prezintă o suprafaţă interoceptivă, la cei mai variaţi excitanţi, ceea ce explică

tulburările reflexe locale şi generale care apar în urma îmbolnăvirii acestei seroase.

Cauzele producerii peritonitei acute

Peritonita acută sau după cum am menţionat mai sus inflamaţia cavităţii peritoneale este cauzată, cel

mai adesea, de inflamaţia sau perforaţia unuia dintre organele abdominale ale tubului digestiv. Tubul

digestiv conţine în mod normal bacterii care nu fac rău organismului, dar atunci când trec prin peretele

acestuia şi ajung în cavitatea peritoneală, determină inflamaţia peritoneului şi formarea de puroi, adică

peritonita acută. Cele mai frecvente cazuri ale peritonitei acute sunt: perforaţiile digestive, în cazul ulcerului

gastric, a duodenului perforat, a diverticulitei perforate a colonului sau inflamaţia apendicelui: apendicită

acută. Alte cauze ar fi: iritanţii, de exemplu corpurile străine: bila dintr-o vezică biliară perforată, un ficat

lezionat sau acid gastric ca urmare a unui ulcer perforat.

Scurtă clasificare a peritonitelor acute

1. Peritonită acută localizată (circumscrisă)- se manifestă într-o zonă limitată a abdomenului, de

obicei la nivelul organului perforat sau inflamat. Este o formă în care mijloacele de apărare existente în

cavitatea abdominală reuşesc să localizeze procesul infecţios în regiunea în care el a apărut. De exemplu,

peritonita localizată de origine apendiculară (cunoscută sub numele de plastron sau de bloc apendicular),

peritonita localizată de origine colecistică (plastrom colecistic), peritonita localizată din regiunea pelvină

(pelviperitonită).

2. Peritonita acută difuză- este un stadiu avansat al peritonitei localizată. Durerea se manifestă la

nivelul întregului abdomen, deoarece inflamaţia şi puroiul sunt dispersate în întreaga cavitate. Este acea

formă generalizată, prin care se înţelege un sindrom infecţios complex, abdominal, determinat de

pătrunderea în cavitatea peritoneală a unor germeni patogeni cu virulenţă foarte crescută. Poate conduce

către complicaţii grave, dacă nu se intervine la timp, de genul septicemiei (răspândirea infecţiei la nivelul

întregului organism), şocul sceptic şi chiar moartea.

3. Peritonita acută primară (SBP)- are loc în absenţa unei surse aparent intra-abdominale de infecţie

şi se observă aproape exclusiv la pacienţii cu ascită, dar apărută şi la pacienţii cu boli hepatice cronice.

Între 10% şi 30% dintre pacienţii cu ciroză şi ascită dezvoltă SBP.

Diagnosticul si tratamentul pentru peritonita acută

Pentru diagnosticul de peritonită acută sunt foarte importante istoricul bolii şi examenul fizic. Astfel,

dacă pacientul prezintă un istoric de spitalizări recente, boli cronice, intervenţii chirurgicale recente, febră,

frisoane, durere de intensitate crescută la nivel abdominal, ar putea fi cazul unei peritonite. Examenul fizic

prezintă o inspecţie unde se observă că abdomenul este imobil, contractat datorită durerii, iar tusea

accentuează durerea. Palparea poate depista apărarea musculară şi contractarea musculară. Diverse

manevre pot evidenţia iritaţia peritoneală: apare durerea la decompresiunea bruscă a abdomenului după o

palpare progresivă. Radiografia simplă abdominală pe gol este foarte importantă, deoarece poate arăta

prezenţa pneumoperitoneului (prezenţa aerului in cavitatea peritoneală), aceasta putând să apară datorită

unui viscer cavitar. Ecografia, examen de rutină în abdomenul acut evidenţiază colecţii intraperitoneale de

lichide sau de gaze. Puncţia abdominală extrage lichid purulent din cavitatea peritoneală, confirmând

diagnosticul de peritonită. Celioscopia oferă posibilitatea inspectării întregii cavităţi abdominale.

În momentul în care s-a stabilit diagnosticul de peritonită acută, tratamentul trebuie să fie prompt,

pentru a evita o evoluţie nefavorabilă spre sepsis şi apoi către excitus (deces). Tratamentul chirurgical este

cel mai important pentru peritonita acută. Principiile tratamentului chirurgical sunt: eliminarea sursei de

contaminare, reducerea contaminării, tratarea infecţiei reziduale şi prevenirea recurenţei infecţiilor.

Calea clasică de abordare este laparotomia mediană (incizie la nivelul abdomenului) pentru a

vizualiza sursa infecţiei si a practica decontaminarea peritoneului. Pentru rezolvarea perforaţiei viscerale

se poate practica sutura sau rezecţia parţială a viscerului respectiv, urmat de evacuarea lichidului

peritoneal contaminat. Drenajul extern al organului perforat se foloseşte doar în cazurile grave, cum ar fi

colecistostomia (drenajul colecistului la exterior cu ajutorul unui tub), în perforaţia colecistului şi

colostoma (derivaţia către exterior a conţinutului colic) în perforaţia colonului. În tratamentul de urgenţă

pentru peritonita acută se aplică metoda celioscopică care constă în evacuarea puroiului, lavaj şi tratarea

perforaţiei. Reducerea contaminării bacteriene se face prin curăţirea mecanică, spălătura peritoneală şi

debridare. Sunt îndepărtate cheagurile de sânge, ţesuturile necrozate, resturile de conţinut colonic,

corpuriles străine. Spălătura abdominală suprimă numărul de germeni şi favorizează mecanismele de

apărare ale peritoneului. În afară de tratamentul chirugical de mare importanţă în peritonita acută este şi

tratamentul antibiotic. Post-operator, se administrează tratament intra- venos cu antibiotice pentru a

combate infecţia severă.

Curiozităţi despre peritonită

Ştiaţi că Harry Houdini cunoscut în lumea întreagă pentru felul în care înşela moartea cu trucurile sale de

magie şi scamatoriile periculoase a murit stupid şi nedrept din cauza peritonitei. Cum Harry Houdini a

rămas în istorie drept cel mai mare magician al tuturor timpurilor, cu trucuri uimitoare care şi acum ne ţin

cu sufletul la gură, oamenii se aşteptau ca moartea lui să fie provocată de o defecţiune la mecanismele pe

care le folosea, şi nu din cauza peritonitei. Tocmai rezistenţa la durere căpătată în timp ce se lupta să scape

din diverse legături, i-a adus sfârşitul. Houdini suferea de peritonită, dar fiind obişnuit cu durerea, a

ignorat simptomele propriului corp. Marele magician a murit după ce a ţinut mai multe spectacole, în timp

ce avea febră de peste 40 ° Celsius.

Anexa 3. Bibliografia lucrării

http://www.colonhelp.ro/alte-afectiuni-digestive/afectiuni-digestive-acute/peritonita.html

http://www.iondaniel.ro/peritonia-acuta.html

http://www.gabimatei.ro/peritonita-acuta-urgenta-medicochirurgicala/

http://biblioteca.regielive.ro/licente/medicina/peritonita-acuta-43419.html

http://www.romedic.ro/peritonita-acuta

http://www.csid.ro/dictionar-medical/peritonita-11320214/

https://www.farmaciata.ro/medicina-de-familie/item/540-peritonita-marea-drama-abdominala

http://www.unica.ro/articol/bizar-socant-top-vedete-au-murit-prosteste-stupid-31493