Formarea voievodatului Transilvaniei. Izvoarele istorice din perioada timpurie a Evului Mediu existenţa a

numeroase autonomii locale ale românilor în tot spaţiul carpato-danubiano-balcanic. Statele medievale de la nordul Dunării s-au format tocmai pe baza acestor formaţiuni politice prestatale, a acestor autonomii locale, care au fost unificate sub autoritatea unei puteri politice mai mari.

Astfel, în interiorul arcului carpatic şi în Banat sunt atestate în secolele IX-X de către Cronica notarului anonim Gesta Hungarorum V cele trei formaţiuni politice româneşti, conduse de Glad, Gelu şi Menumorut. Aceste voievodate se întindeau pe un anumit teritoriu, rapectiv:

-in Banat, între Dunăre şi Mureş - Glad;- în centrul Transilvaniei, între Porţile Meseşului şi maiginea sudică

şi estică a podişului Tnnsilvamei - Gelu;-înCrişana, între Tisa, Mureş şi Someş – Menumorut.

Aceste formaţiuni locale au fost supuse cuceririi de catre maghiari dup aşezarea lor in Panonia (circa 896). Puterea militară a acestor formaţiuni prestatale rezultă din : tot de "Cronica notarului anonim": Menumorut nu este înfrânt de maghiari decât după 13 zile de lupte, Glad îi intâmpină pe trimişii regelui maghiar cu o oaste mare de

249

calareti si pedestrasi, iar Gelu a fost infrant dupa o lupta înverşunată. Pe langa cetele inarmate voievozii români aveau aşezări întărite: Biharea, Saîu Mare, Orşova, Cuvin, Dăbâca.

în secolul al XI-lea, voievodatele din Transilvania devin mai întinse teritorial si mai puternice economic şi militar. "Legenda sfântului Gerhard" (Legenda Sancti Gerhardi episcopi) menţionează pentru această perioadă două voievodate româneşti:

-unul în Banat, condus de Ahtun, urmaş al lui Glad,- cel de-al doilea, in centrul Transilvaniei, pe locul voievodatului

lui Gelu, condus de Gyla (Gyula) cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia).Voievodatele româneşti, s-au confruntat cu expansiunea

maghiară, care devine sistematica din a doua jumătate a secolului al XI-lea. Pătrunderea maghiarilor s-a făcut sub forma expediţiilor militare, în urma cărora autonomiile locale româneşti au fost supuse autoritatii regelui maghiar. Regalitatea maghiară a trecut, apoi, la organizarea teritoriului Transilvaniei în unităţi administrative, numite comitate.

Transilvania este organizată politic ca voievodat, având în frunte un voievod şi un vicevoievod. Voievozii aveau largi prerogative şi o mare autonomie faţă de Coroana maghiara. Voievodul Transilvaniei ocupa locul patru în ierarhia demnitarilor regatului maghiar, dupa Palatin, Cancelar şi Banul Slavoniei. Voievodul ROLAND BORŞ A (1288-1294) formal recunoştea autoritatea regală, dar se comporta

249

ca un adevărat suveran, numind comiţi şi acordand privilegii. Un alt voievod, LADISLAU KAN (1295 -1315) a avut un rol important In viata politică a Ungariei, ajungând să joace rolul de arbitru al situaţiei din regat.

Stăpânea cetăţi, oraşe, domenii, ocne de sare, schimba episcopii. In cetatea sa de la Deva îşi crease o Curte voievodală, asemănătoare celei regale, cu dregători proprii: jude, stoinic, logofăt, dieci.

In secolul al XII-lea, intre anii 1113 - 1176, regalitatea maghiară încearcă înlocuirea voievodului cu un principe. Astfel, documentele menţionează între 1111 - 1113 peMercurius ca principe al Thansilvaniei, dar acesta nu şi-a exercitat atribuţiile conferite de titlu. Noua instituţie a determinat frământări ale populaţiei locale, ceea ce a ftcut ca regalitatea să revina la vechea formă de conducere: voievodatul. In 1176, este menţionat, de izvoare istorice Leustachiu ca voievod al Transilvaniei, instituţia voievodală simbolizând poziţia de autonomie internă a voievodatului.

Aşadar, formaţiunile politice prestatale româneşti din interiorul arcului carpatic- voievodate, cnezate - au stat la baza formării statului medieval Transilvania ca voievodat.Traditia statala existent anterior venirii ungurilor In Câmpia Panonică a reprezentat un factor important ia organizarea întregului teritoriu ca o singură entitate statală – voievodatul Transilvaniei.

249

249