Formarea personalitatii copilului

7/29/2019 Formarea personalitatii copilului

1/19

Formarea personalitatii copilului

Personalitatea copilului se formeaza in primii sapte ani de viata. Ambianta si

atmosfera in care se desfasoara viata familiala sunt hotaratoare pentru conceptia

pe care copilul si-o formeaza despre existenta si pentru formarea caracteruluisau.Activitatile pe care le desfasoara impreuna cu persoanele semnificative constituie o

sursa de experiente placute sau neplacute care contribuie la formarea personalitatii

copilului. Experientele fericite ii vor da incredere in viitor, in timp ce cele neplacute il

vor face sa creada ca lumea este rea si neprimitoare.

Parintii constituie primul model pe care il urmeaza copilul. Daca simte afectiunea

parintilor, copilul va fi capabil sa arate afectiune si altora, la randul sau. Daca este

criticat pentru ceea ce este, copilul va fi afectat, increderea in propria persoana va

scadea, ajungand sa isi aprecieze propria valoare in functie de aprecierile celorlalti.

Printre lucrurile care pot afecta cel mai mult un copil se afla conflictele repetate intre

parinti. Conflictele pot avea la origine o serie de probleme care privesc viata

conjugala si de aceea este indicat sa le discutati in absenta copiilor, intre patru ochi.

In cazul in care exista conflicte asupra modului de crestere a copiilor, este mai bine, si

in cazul acesta, sa discutati in lipsa lor. Daca un parinte aplica o metoda mai dura, in

timp ce altul una mai indulgenta pentru educarea copilului, este bine ca sa discutati

intre dumneavoastra pentru a ajunge la un acord, dar nu in momentul in care copilul

refuza sa faca ceea ce ii spuneti.

Copilul poate sesiza daca intre cei doi parinti exista pareri diferite si, la randul lui,

va specula acest lucru. O atitudine gresita este aceea si cand un parinte face front

comun cu copilul, impotriva celuilalt parinte. De aceea este bine ca cei doi parinti sa

se puna de acord cu privire la unele aspecte in ceea ce priveste educatia copilului.

Este firesc ca intre cei doi parinti sa existe puncte de vedere diferite, insa indicat ar fi

sa va prezentati in fata copilului facand front comun. Uneori, chiar si acelasi parinte

poate reactiona in mod diferit decat de obicei, daca este stresat sau are o dispozitie

mai proasta.

Pentru a determina un copil sa adopte un anumit tip de comportament este nevoie

de consecventa, si pentru aceasta trebuie ca cei doi parinti sa se sustina reciproc, chiar

daca in privinta unor probleme aveti puncte de vedere diferite.

Tensiunile pe care parintii le acumuleaza in afara caminului vor face sa sufere toata


2/19

familia. Indispozitia tatalui care cere sa fie lasat in pace cand vine de la sevici,

epuizarea mamei care o face sa fie indisponibila, vor afecta copilul care se vede dat la

o parte.

Este indicat, in acest caz, sa gasiti timp pentru a face unele schimbari in viata

dumneavoastra. Rezervati-va cateva minute de destindere pe zi pentru a va reincarcabateriile si pentru a va readuce zambetul pe buze.

Copilul are nevoie de o structura familiala solida, de o atmosfera calma si de

supunere. Regulile pe care le stabiliti de comun acord il ajuta sa se simta in siguranta.

Drepturi si datorii au atat copiii, cat si parintii si de aceea acestea trebuie discutate si

negociate impreuna.

Climatul care este indicat sa predomine in familie este cel democratic, in care regulile

exista si se vegheaza ca ele sa fie aplicate. Dorintele copiilor sunt ascultate si se tine

cont de ele, comportamentele parintilor sunt stabile si toate deciziile sunt luate in

comun.

Parintii trebuie sa arate copiilor, prin exemplul personal, ceea ce doresc de la ei, sa se

straduiasca sa mentina in familie o atmosfera de incredere, de caldura si de toleranta.Copilului trebuie sa i se respecte personalitatea si sa i se acorde o marja de libertate.

Personalitatea este cea mai complexi adeseori cea mai dramatic realitate uman cu

care lum contact i pe care urmeazs o influenm, s-o ameliorm sau s-oschimbm; ea,personalitatea, reprezint principalul ghid n modelarea concret a

omului.

n fiecare om distingem "fiinaindividual", iar scopul educaiei este de a cizela "fiina

social" a omului. coala pune copilul n contact cu o societate determinatiutilizeaz

un ansamblu de practici educative n relaie cu cele ale familiei. coaladezvolt n copil

anumite stri fizice , intelectuale i morale pe care le reclam de la el societatea.

Exist, desigur, reguli generale ale bunei convieuiri sociale. Darexisti reguli

specifice, scrise i nescrise, bazate pe experienafiecrui popor, a fiecreinaiuni.Credem c, n orice timp i-n orice loc, omul civilizat nu poate renuna la regulile bunei

cuviine, reguli care , trebuie srecunoatem , n zilele noastre sunt nu o dat uitate sau

omise orinclcate cu premeditare.

Educaia moralrealizeaz formarea i dezvoltarea contiineii comportamentului

social-moralal omului, cultivarea relaiilorindividuale cu ceilali oameni, cu societatea.


3/19

Urmretes formeze is dezvolte calitiinsuiri ca cinstea, onestitatea, modestia,

solidaritatea, respectul fa de ceilali, demnitatea, repudierea minciunii, a nedreptii-pe

baza lors se poat integra alturi de celelalte state europene.

Pentru rile membre ale Uniunii Europene, educaia colar este o prioritate. Libera

circulaie a ideilori persoanelor pe teritoriul UE presupune i un spaiu educativ

propice schimburilor, n condiiileafirmrii valorilor comune europene ipstrrii

identitiinaionale,ntriiunitii economice i sociale, pentru stimularea zonelor n

dificultate. Accentul se pune pe coala care formeaz oameni capabili s coopereze, s

fac cercetare n condiiileafirmrii parteneriatului romno-italian, i n condiiile

cooperriiinternaionale . Problemele reale sunt cele legate de cretereacalitii

nvmntului , orientarea colariprofesional , care sin seama de aptitudinile i

motivaiile elevilor romni i italieni, dari de posibilitile, nevoile, perspectivele

dezvoltrii unei ri. Se urmrete stimularea informrii elevilor aspra profesiilor, asuprameseriilori asupra pieei muncii din ari din strintate. coala

conduce copilul spre via, prin viai pentru via. Una din dimensiunile eseniale

pentru ntreaga dezvoltare i afirmare a personalitii copiilor romni i italieni o

reprezint creativitatea . Creativitatea este un proces complex, o activitate psihic

complex ce se finalizeaz printr-un anumit produs, este acea capacitate psihic a

individului uman de a realiza noul sub diferite forme.

"Progresul omenirii nu este posibil fr activitatea creatoare , teoretic sau practic a

oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare s fie considerat caforma cea mainalt a activitiiomeneti" (Al. Roca).

Creaia are o valoare imens pentru modelarea personalitii, pentru devenirea uman,

ea trebuie s fie n centrul preocupriloreducatorilori mai ales trebuie s fie stimulat.

Alturi de factorii intelectuali i caracteriali, un rol important l au factorii sociali.

Societatea cu cerinele ei, caracterul stimulativ al mediului n care trietei se dezvolt

omul i calitatea procesului educativ la care este supus acestai au importana lor

deosebit n dezvoltarea potenialului creativ. Astfel, se impune ca activitatea educativs fie condus n mod contient n direciastimulriiactivitilorcu caracter de creaie n

scopul formrii,dezvoltriipotenialului creativ.

Chiar din coal trebuie s-l facem pe copil s participe la ocupaiileipreocuprile

societii n care va tri.coala are menirea de a realiza, att prin ceea ce execut, ct

i prin calitileicapacitile pe care le dezvolt, o iniiere n viaareal.


4/19

Oferta educaional a colii trebuie s fie determinat, pe de o parte, de viziunea

grupurilor de interes n legtur cu intele strategice ale dezvoltrii,i, pe de alt parte ,

de nevoile educaionale ale omenirii i de resursele pe care acesta le pune n joc pentru

satisfacerea acestor nevoi.

Societatea contemporan este marcat de o explozie informaional de intensitate i

amploare fr precedent i de aceea educaia este mai important ca oricnd. Educaia

nu este numai pregtirecolar , ci esteneleas tot mai mult ca un flux continuu de

influene modelatoare i transformatoare exercitate pe tot parcursul vieii individului.

Educaia este eficient atunci cnd situeaz copilul n centrul ei, ca parte activi

motivat la propria devenire.

coala este extrem de important, dar ea nu este totul, ci numai o component a

educaiei. Ea are nevoie de familie, de comunitate, de ntreaga societate, pentru a

sprijini i ndruma adecvat copilul.BIBLIOGRAFIE:

Albu Gabriel,(1998), Introducere ntr-o pedagogie a libertii ,Ed. Polirom, Iai

Emile Planchard,(1992), Pedagogia colar contemporan, E.D.P., Bucureti Ionescu, Ion I.,( 1997), Sociolagia colii , Ed. Polirom, Iai

Personalitatea copilului

Personalitatea, in ansamblu, reprezinta modul de organizare a caracteristicilor si

insusirilor psiho-fizice si psihosociale ale persoanei. Personalitatea cuprinde un

ansamblu de componente precum: temperamentul, caracterul, aptitudinile.

Temperamentul este innascut, copilul se naste cu un anumit tip de temperament,

observabil inca de timpuriu, care reprezinta ansamblul insusirilor diinamico-

energentice ale personalitatii. Ele prescriu modul in care se va manifesta si va

reactiona copilul., impulsivitatea, ritmul reactiilor, expresivitatea psihica (ritmul

vorbirii, intonatia, debitul, expresiile emotionale, etc).

Spre deosebire de temperament, trasaturile caracteriale se formeaza sub influenta

educatiei intr-un subsistem relational, valoric si autoreglator al personalitatii.

In privinta aptitudinilor, exista o interactiune permanenta intre ereditate si mediu,

iar absenta unui dintre factori, influenteaza evolutia celuilalt. De exemplu, in cazul


5/19

unui fond ereditar superior combinat cu un mediu nefavorabil, foarte rar

aptitudinea atinge un nivel inalt de dezvoltare. Daca un copil cu un fond ereditar

foarte bun in aptitudinea pentru muzica se naste si creste intr-un mediu nefavorabil,

in care nu are oicazia sa-si exerseze si sa-si dezvolte aptitudinea, nu va ajunge

niciodata la performante in acest domeniu, oricat de buna ar fi inzestrarea.

Vom urmari in continuare modul in care se structureaza personalitatea, in functie

de etapele de dezvoltare ale copilariei.

In prima copilarie, perioada anteprescolara (1-3 ani) copilul este integrat in relatiile

grupului familial, traieste conflicte si stari de confort psihic, in functie de regulile

familiei, orarul acesteia, stilul de viata impus, atentia acordata nevoilor copilului si

atitudinea generala fata de acesta. In prima parte a acestei perioade, copilul nu face

diferenta intre sine si mediu, intre sine si persoana care il ingrijeste. De aceea, de

modul in care mediul va raspunde nevoilor sale depinde intr-o mare masuradezvoltarea sa ulterioara, modul in care se va autopercepe si va percepe lumea., ca

fiind securizanta, sau frustranta. Daca persoana care ingrijeste copilul este

insesnibila la nevoile sale, il lasa sa planga atunci cand ii este foame, cand doreste

sa fie mangaiat sau nu se simte bine, va percepe mediul ca fiind nesigur si

infricosator. Daca , insa, se raspunde cu promptitudine dorintelor sale, copilul va

dezvolta un sentiment de incredere si siguranta care se va reflecta mai tarziu in

felul in care relationeaza. Atasamentul si sentimentul de apartenenta se vor

dezvolta intr-un mod sanatos. Adultul este un punct de sprijin, de siguranta si de

referinta. Copilul invata limbajul, iar catre sfarsitul acestei perioade este deja

capabil sa-si exprime dorintele, temerile, curiozitatile. In jurul varstei de doi ani,copilul trece printr-o faza de impulsivitate si agresivitate, doreste sa-si impuna

vointa, sa obtina cu orice pret ceea ce isi doreste, testeaza limitele adultului,

traversand o perioada de opozitie, in urma careia se contureaza propria identitate.

Parintii au in aceasta etapa, un rol deosebit de important, prin modul in care

gestioneaza comportamentele copilului- cu rabdare si intelegere, trasand in mod

ferm si non-agresiv limitele, si , mai ales, cu multa dragoste. Deosebit de important

in aceasta perioada este jocul: prin intermediul sau, copilul interactioneaza cu

obiectele, ia contact cu mediul inconjurator, dobandeste primele cunostinte

procedurale si isi structureaza primele experiente de roluri si situatii. Astfel sedezvolta sociabilitatea, conduitele devin mai coerente, invata sa coopereze in

cadrul grupului, in timp ce se joaca in tovarasia altor copii, interiorizeaza regulile.

In aceasta perioada se pun bazele dezvoltarii constiintei reprezentarii despre sine in

comparatie cu ce doresc ceilalti, in special parintii, sa fie. Intervine aici modelul

evaluativ al mediului de cultura, caruia copilul fie I se conformeaza, fie se revolta.


6/19

Daca modelul acesta este in concordanta cu dorintele sale, copilul este multumit,

daca insa situatia sta invers, copilul fie intra in lupta, fie se resemneaza.

In perioada prescolara are loc o intensa dezvoltare psihica , avand in prim plan

contradictiile dintre solicitarile externe si capacitatile interne. Copilul incepe

gradinita, comunicativitatea si sociabilitatea se dezvolta este nevoit sa se adapteze

unui nou mediu, cu reguli si cerinte. Are loc o crestere a intereselor , aspiratiilor si

aptitudinilor . Se face trecerea de la perioada de egocentrism, in care copilul este

axat pe satisfacerea necesitatilor, la activitati care devin mai complicate, implicand

amanare, a tine cont de reguli, a astepta randul, etc. Se dezvolta autonomia, copilul

capata sentimentul propriei competente, capacitati, in special prin compararea cu

ceilalti, moment in care pot interveni sentimente de inferioritate,care il pot insoti

pana la varsta adulta, daca nu I se explica despre diferentele dintre oameni si nu I

se pun in valoare propriile calitati. Are loc identificarea cu modelele parentale, in

special cu parintele de acelasi sex, de la care imprumuta comportamente, atitudini,iar mai tarziu, identificarea isi largeste aria si la alte persoane reale sau personaje

fictive. Activitatea de joc este in continuare cea mai importanta in dezvoltarea

personalitatii, prin rolurile si subiectele pe care le abordeaza copilul, imitand ceea

ce deja cunoaste, sau testand noi roluri pe care le poate considera compatibile cu

sine. In aceasta perioada copilul isi manifesta aptitudinile care, daca sunt

identificate si sustinute, pot deveni o cale de a obtine succes.

In perioada scolara intervine un nou ciclu de readaptare la un nou mediu in care

cerintele sunt crescute. Copilul invata acum sa faca fata competitiei si are nevoie

de tot sprijinul familiei, invata lucruri noi despre sine si ceilalti. Familia ocupa unloc important in modul in care se structureaza personalitatea copilului, tulburarile

care apar in echilibrul afectiv al parintilor pot provoca tulburari in dezvoltarea

normala a copiilor. In acest sens, copilul are nevoie de o structura familial asolida,

echilibrata afectiv, care sa-I ofere modele optime dezvoltarii. Neantelegerile dintre

parinti, certurile, abuzurile, despartirile, afecteaza echilibrul afectiv al copilului si

au urmari in planul dezvoltarii personalitatii. Exemplul personal al parintilor este

mai puternic decat ceea ce ii spun copilului, regulile trebuie sa fie pertinente iar

limitele clare, insa nu rigide. A tine cont de nevoile copilului, a-l respecta ca

individualitate distincta, cu nevoile si dorintele sale, cu preferintele si atitudinilesale reprezinta un mod de a-I permite sa-si dezvolte propria personalitate intr-un

mod armonios.

ROLUL JOCULUI IN FORMAREA PERSONALITATII COPILULUI


7/19

Practica si teoria educatiei au demonstrat de mult ce loc ocupa jocul inviata prescolarilor, in activitatea de instruire si educare a acestora ingradinita. Prin intermediul jocului, copiii isi imbogatesc experienta cognitiva,invata sa manifeste o anumita atitudine - pozitiva sau negativa - fata deceea ce-l inconjoara, isi educa vointa, si, pe aceasta baza formativa, isicontureaza profilul personalitatii. In zilele noastre, jocul trebuie apreciat cabaza a conceperii intregii activitati instructiv-educative. Privit prin aceastaprisma, in procesul de invatamant, jocul este conceput ca mijloc deinstruire si educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optima asarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si, insfarsit, ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare acapacitatilor psiho-fizice pe toate planurile.

Ed. Claparde spunea ca la gradinita de copii "ar fi cu totul imposibil sa

facem altfel". Ar fi imposibil, pentru ca, la acest nivel al dezvoltarii stadiale,nu sunt constituite inca mecanismele psihice ale actelor neludice, pe carese sprijina activitatea de invatare sistematica. Mecanismele respective seafla abia in fazele initiale de constituire, ritmul evolutiv si al perfectionarii lordepinzand de nivelul la cere se ridica jocul insusi.

Conceperea jocului ca forma de activitate este cel mai importantaspect particular al formelor pe care le imbraca invatamantul la acest nivel.O mare parte din timp, copiii il ocupa in gradinita cu activitati preferentiale.Ei au largi posibilitati de exersare a jocului, cu nuantele lui specifice: de la

jocul cel mai naiv, cu scop fictiv, la activitatea cu scop ludic, cu scop precissi stabil, capabil sa subordoneze mijloacele, inclusiv pe acelea care nu aunimic ludic, activitate in care poate domina o forma sau o varianta a joculuiinvatarii sau a muncii privite ca ocupatii cu nuanta ludica.

Jocul este "forma de activitate specifica pentru copil si hotaratoarepentru dezvoltarea lui psihica", afirma Paul Popescu-Neveanu.

Sub influenta jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureazaintreaga activitate psihica a copilului. Modul serios si pasiunea cu care se

joaca copiii, constituie indicatori ai dezvoltarii si perfectionarii proceselor decunoastere. Prin joc se dezvolta personalitatea copilului. J. Piaget, L. S.Vigotski, D. B. Elkonin, releva insemnatatea interiorizarii actiunilor sitransformarii lor in procese psihice.


8/19

Perioada prescolara se caracterizeaza prin dilatarea vietii interioare ceare o independenta relativa ca si jocul care este dominat de "proiectii"maiample decat la varsta anterioara.

Prin joc, copilul descopera noi modalitati de expresie atitudinala care iisporesc vigoarea sa actionala si dinamismul sau, nevoia de explorare.

Putem afirma ca, la varsta prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efortsi depasire a anumitor obstacole iar"moralitatea ludica"contribuie lageneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente dedisciplina in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor.

Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face oimpresie referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor

psihologice. Unii copii se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altiisunt mai retinuti, inhibati, mai putin activi.

Se poate constata, fara indoiala, ca in toate jocurile intervin si seexerseaza elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gandirii,capacitatea de imaginare a unor solutii, aplicarea in practica a acelora careau fost memorate si care si-au dovedit eficienta.

Toate laturile vietii psihice, incepand cu cele mai simple si terminandcu cele mai complexe se educa, se exerseaza si se dezvolta prin

intermediul activitatii ludice.

Trasaturile de personalitate - aptitudinile, deprinderile, interesele,aspiratii, caracter, temperament - se exprima prin comportament.

Activitatea ludica constituie un teren fertil prin care se pot evidentia acestecaracteristici, dar se pot si exersa si dezvolta cu ajutorul jocului.

Dupa modul cum se adapteaza si se integreaza in joc, mai rapid saumai lent, dupa respectarea regulilor de joc si a actiunii celorlalti participanti,dupa felul in care coopereaza si indeplineste sarcinile jocului, se poate

aprecia vointa si perseverenta, calmul si capacitatea de organizare, etc.

La varsta prescolara, intalnim un nivel optim al receptivitatii sisensibilitatii copilului, al mobilitatii, flexibilitatii psihice, care permit oachizitie insemnata de potentialitati specific umane. Gandirea prescolaruluise dezvolta in stransa legatura cu limbajul si activitatea pe care odesfasoara.


9/19

Diversitatea jocurilor arata ca jocul are functii potentiale foartenumeroase si complexe. Asa, dupa cum sublinia UrsulaSchiopu: "Activitatea ludica furnizeaza informatii importante privindpsihodiagnoza inteligentei"

FAMILIA SI ROLUL EI IN FORMAREA PERSONALITATII COPILULUI.

Dezvoltarea personalitatii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe de factorideterminanti , care se afla intr-o relatie de interdependenta si care, in proportii diferite, pun in valoare

anumite aspecte ale personalitatii.

Cele trei grupe mari de factori sunt :ereditatea,mediul si educatia. In actul de educare a copilului,familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece in ordinea fireasca a lucrurilor,educatia incepe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme ca "in familia si pe genunchiimamei se formeaza ceea ce este mai valoros pe lume-omul de caracter".In familie, copilul isi face pregatireapentru viata. Contributia familiei este cu atat mai mare cu cat copilul este mai mic si scade pe masura ceetapele de crestere inainteaza pe treptele superioare ale ontogenezei .Familia contribuie la satisfacereatrebuintelor copilului inca din primii ani de viata, oferindu-i modele de comportament, decomunicare,contribuind pregnant la socializarea copilului, la dezvoltarea constiintei si a conduitelor morale.Relatiile copilului cu familia sunt de durata, consistente,fundamentate pe legaturi afective care au la bazacaldura caminului si intelegerea.

Familiile dezorganizate au o influenta haotica, fluctuanta. Familia are datoria de a facilitasocializarea copilului si adaptarea acestuia la conditiile impuse de societate, fiind prima colectivitate umanacaracteristica omului si absolut necesara devenirii umane.

Ca mediu social ,familia reprezinta locul in care copilul este ingrijit, educat,educatia in familieprecedand-o pe cea institutionala. Copilul, in primii ani de viata este dependent de parinti, iar acestia nutrebuie sa fie preocupati doar de latura fizica a ingrijirii lui,ci sa aiba in vedere educatia psiho-sociala,coreland posibilitatile fizice cu cele psihice. Educatia in familie pune bazele dezvoltarii psihice a copilului, iareducatia sa la nivel psihic trebuie sa urmareasca pas cu pas evolutia fizica,urmarindu-se concomitenteducatia intelectuala, morala in scopul formarii caracterului. Cel mai important rol in evolutia psihica acopilului il au exemplele pozitive din familie, deoarece la aceasta varsta,rolul exemplului este foarteimportant;

De familie depinde dirijarea judicioasa a maturizarii psihice a copilului. Primele impresii despre lume si viata,despre fenomene din natura si societate, copilul le primeste din familie. Astfel, prin comunicarea continua cumembrii familiei, el isi insuseste limbajul, care cu timpul devine un puternic instrument al dezvoltarii salepsihice. Parintii vor fi atenti la felul cum pronunta copiii cuvintele, le vor corecta vorbirea,le vor imbogativocabularul, ii vor invata sa se exprime corect si coerent. Insusirea vorbirii de catre copiii cu cei din jur.Parintii trebuie sa acorde o mare atentie intrebarilor copiilor,semn sigur al dezvoltarii lor intelectuale, almanifestarii active a setei de cunoastere,al curiozitatii lor cu privire la originea lucrurilor din jur. In familiecopiii isi insusesc primele cunostinte,isi formeaza primele reprezentari si dobandesc experiente morale.Parintii ii invata de timpuriu pe copii sa inteleaga ce este "bine"si ce este"rau", ce este "permis"si ce este
http://bistritanews.ro/images/articles/132269465101.jpg


10/19

"interzis".Pentru unele fapte si actiuni, copiii sunt incurajati si laudati, iar pentru altele sunt dojeniti de catreparinti.

Procesul educarii morale a copilului este de lunga durata, desi incepe inca din familie. Deprinderilede comportare civilizata, atitudinile copilului fata de altii exprima de fapt atmosfera morala in care el a fostcrescut in familie,sfaturile si indemnurile pe care le-a primit de la parinti, exemplul personal pe care i l-au

dat prin atitudinile si faptele lorde conduita. Unii parinti nu inteleg ca adesea copilul este incorect nu pentruca ar vrea sa se abata de la reguli, ci pentru ca nu stie cum trebuie sa se comporte, nu dispune deexperienta morala necesara, nu cunoaste cerintele fata de comportarea lui.

In educarea copiilor, un rol foarte mare il are stabilirea unor relatii juste intre membrii familiei.Ceea ce trebuie sa caracterizeze relatiile dintre parinti si copii este stima reciproca dintre membriifamiliei,dragostea parinteasca rationala fata de copii,consecventa si unitatea cerintelor pe care le formuleazaparintii si ceilalti membri ai familiei fata de copii,exemplul personal pe care il dau cei mari prin atitudinile sifaptele lor, incat devin pentru copii un exemplu de urmat. Desigur,parintii isi iubesc copii, le poarta degrija,muncesc pentru ei si participa la toate bucuriile si supararile lor. Dar aceasta dragoste nu trebuie sa fieoarba. Parintii care se manifesta astfel fata de copiii lor, ii scutesc de orice efort, le satisfac toate capriciile ,nu se bucura de nici un fel de respect si autoritate in fata acestora.

Experienta educatiei in familie arata ca acolo unde copii sunt scutiti de orice fel de griji si eforturi,ei devin egoisti, nu-si iubesc cu adevarat parintii, se instraineaza de ei si nu le dau o mana de ajutor atuncicand se intampla sa treaca prin unele incercari. O problema aparte a educatiei in familie o constituie copilulunic. Nu e de mirare ca parintii concentreaza toata grija si dragostea asupra singurului lor copil. Dar aceastadaruire afectiva pe deplin explicabila trebuie totusi supusa unui control rational. Parintii sunt datori sa-igaseasca copilului tovarasi de aceeasi varsta cu el. Ei nu trebuie sa-l "acopere", sa-l sileasca sa-si petreacatimpul numai in preajma lor. A-l priva pe copil de posibilitatea de a se juca cu alti copii, inseamna a-l lipsi debucuriile vietii. Nici un copil nu poate sa creasca sanatos , sub aspectul intelectual si moral, daca nu sedezvolta in colectiv si prin colectivul de copii.

Avand in vedere ca anii copilariei sunt si anii gradinitei, specificul muncii educative din gradinitapresupune si organizarea unor activitati cu familia copiilor, nu fiindca aceasta ar cauta sa se sustraga de laindeplinirea atributiilor sale educative, ci si pentru ca de foarte multe ori nu stie sau nu poate sa se facaacest lucru in conditii corespunzatoare. Rolul familiei nu se poate rezuma la asigurarea conditiilor de viata

pentru copil, la asigurarea supravegherii acestuia, ci trebuie vazuta ca primul factor in educatia si instructiacopilului si un continuator al cerintelor impuse de practica educationala institutionalizata.

In acest sens ,am amenajat in gradinita un colt al parintilor in care am asezat carti de specialitate"Mama si copilul", "Mama invata sa ma ingrijesti", "Cum se produc schimbarile in educatia copilului","Prevenirea violentei in familie", "Alcoolul-dusmanul familiei", precum si reviste culinare, de moda,etc. Toateacestea au presupus o implicare activa a parintilor alaturi de copii si educatoare.

In concluzie ,familia are misiunea de a realiza o dezvoltare armonioasa a tuturor capacitatilorfizice,mintale si afective ale copilului, trebuie sa canalizeze interesul si inclinatiile si sa-l ajute sa-si formezeincetul cu incetul adevarata lui personalitate.

Formarea personalitii prin educaie a devenit astzi un ideal pedagogic opus celui al omului normal saucolectiv standardizat, cerut de masificarea general, cci se ine cont acum de faptul istoric, pe bundreptate recunoscut, c marile nfptuiri, marile izbviri din istoria universal au pornit de la personaliticonductoare i niciodat de la masele inerte i indolente care au nevoie ntotdeauna, chiar pentru micriminore, de demagogi. Ovaiile naiunii italiene se adreseaz personalitii ducelui, iar cntecele de jale alealtor naionaliti deplng absena marelui conductor.[ii] Cutarea febril a personalitii a devenit oadevrat problem, de care snt preocupate astzi multe mini, n timp ce odinioar numai un singur om i-abnuit nsemntatea, i anume Friedrich Schiller, n scrisorile sale despre educaia estetic, dup a crorapariie, literatura s-a cufundat, ca frumoasa din pdurea adormit, ntr-un somn secular. Putem fr doar i
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn2http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn2http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn2http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn2


11/19

poate afirma c Sfntul Imperiu Roman al Naiunii Germane nu i-a dat nici o atenie lui Friederich Schiller caeducator, n schimb, un adevrat furor teutonicus s-a npustit asupra pedagogiei, adic asupra educaieicopiilor, a fcut din psihologia infantil calul su de btaie, a nceput s caute n omul adult infantilul, fcndastfel din copilrie o stare att de important pentru via i destin, nct nsemntatea i capacitateacreatoare a existenei ulterioare, adulte a fost pus complet n umbr. Iar vremurile noastre snt ludate,chiar cu exaltare, ca fiind o epoc a copiilor. Extinderea i rspndirea asta nemsurat a grdiniei decopii echivaleaz cu o total uitare a problematicii pedagogice genial intuite de Schiller. Nimeni nu va

tgdui i nici mcar nu va minimaliza importana vrstei copilriei; snt mult prea evidente traumele adeseaincurabile produse de o educaie absurd primit acas sau la coal i mult prea incontestabil necesitateaunor metode pedagogice mai raionale. Dac vrem ns ntr-adevr s strpim rul de la rdcin, atuncitrebuie s ne punem nti i nti ntrebarea: cum se face c au fost i mai snt nc aplicate metodepedagogice stupide, lipsite de orice orizont? E absolut evident c numai i numai pentru c exist educatoristupizi, care nu sunt oameni, ci automate umane de aplicat metode. Cel care vrea s educe, trebuie s fie elnsui educat.Dar nvatul pe de rost i aplicarea mecanic a unor metode, practicate i astzi, nuconstituie o educaie, nici pentru copil, nici pentru educatorul nsui. Se tot spune c unui copiltrebuie s-i formm personalitatea prin educaie. Admir, desigur, acest nalt ideal pedagogic. Dar cine faceeducaia aceasta? Primul loc i cel mai important l ocup prinii, oameni obinuii, incompeteni, care rmnei nii toat viaa copii, pe jumtate sau pe de-a-ntregul. n definitiv, se ateapt oare cineva ca toi acetiprini obinuii s aib personalitate? n schimb, ne ateptm, firete, la mai mult din parteapedagogilor, a specialitilor anume pregtii, crora, de bine de ru, li s-a predat totui psihologia, adicpunctele de vedere - de cele mai multe ori profund divergente - ale unui sistem sau ale altuia, despre felulcum se presupune a fi alctuit un copil i despre modul cum ar trebui tratat. Despre tinerii care i-au dedicat

viaa profesiunii de pedagog se presupune c ar fi, ei nii, educai. Dar, de bun seam, nimeni nupresupune totodat c ei au deja, cu toii, personalitate. Ei au avut parte, n general, de aceeai educaiedeficitar ca i copiii pe care urmeaz s-i educe i au, de regul, la fel de puin personalitate ca i acetia.Modul n care punem noi problema educaiei sufer ndeobte de unilateralitate, avnd n vedere exclusivcopilul ce urmeaz a fi educat i nednd, n schimb, nici o atenie lipsei de educaie a educatorului adultnsui. Orice om cu studiile terminate se consider gata educat sau, cu un cuvnt, maturizat. Ba chiar trebuies se considere aa, s fie ferm convins de competena sa, spre a putea face fa luptei pentru existen,ndoiala i sentimentul nesiguranei ar fi paralizante i stingheritoare, i-ar submina ncrederea, att denecesar, n autoritatea proprie i l-ar face inapt pentru viaa profesional. E de dorit s se spun despre elc e priceput i i stpnete domeniul i nu c se ndoiete de sine i de competena sa. Specialistul econdamnat, fr drept de apel, la competen.

Toat lumea tie c situaia aceasta nu este ideal. Dar n mprejurrile date, este,cum grano salis, cea maibun cu putin. Nici nu ne putem nchipui cum ar putea sta lucrurile altfel. Pur i simplu, nu ne putematepta la mai mult dinpartea educatorului mediu dect din partea printelui mediu. Dac e un specialistbun, trebuie s ne declarm la fel de mulumii de el ca de printele care i educ copiii ct poate de bine.

Ar fi mai bine s nu aplicm n cazul copiilor naltul ideal al formrii personalitii prin educaie. Pentru cceea ce se nelege ndeobte prin personalitate, adicacea deplintate psihic bine definit, capabil sreziste i dotat cu for este un ideal al maturitii, pe care oamenii snt tentai s-l transfere copilrieinumai ntr-o epoc n care individul e nc incontient de problemele aa-zisei maturiti sau - mai ru- le eludeaz cu bun tiin. Cci bnuiesc entuziasmul nostru pedagogic contemporan de rea credin: sevorbete de copil,dar e vorba de fapt de copilul din adult. Cci n adult se ascunde un copil, un copilvenic[iii]aflat mereu n devenire, niciodat mplinit, avnd o statornic nevoie de ngrijire, atenie ieducaie.. Este acea parte a personalitii umane care dorete s se dezvolte spre a-i atinge deplintatea.Dar deplintatea aceasta e departe de omul vremurilor noastre, ca cerul de pmnt. Bnuindu-i vagdeficiena, el se apuc s educe copiii i se entuziasmeaz pentru psihologia infantil, pentru c i places cread c n propria sa educaie i n dezvoltarea sa de copil trebuie s fi fost ceva n neregul, cevacare ar putea fi eliminat n cazul generaiei urmtoare. Dei demn de toat lauda, aceast intenie e

zdrnicit totui de faptul psihologic c un adult nu poate corecta la copil o eroare creia el nsui i estenc supus. Copiii nu snt, desigur, att de naivi pe ct credem. Observ imediat dac ceva e autentic sau nu.Povestea lui Andersen cu hainele noi ale mpratului conine un adevr nemuritor. Ci prini nu m-auasigurat de intenia lor ludabil de a-i feri copiii de ncercrile prin care au trebuit s treac ei nii ncopilrie. Iar cnd i ntrebam: Dar sntei sigur c Dvs. niv ai ieit de sub efectul acelor erori?, eraufoarte convini c n cazul lor urmrile traumei erau de mult corectate, n realitate ns, nu erau. Dacavuseser parte n copilrie de o educaie prea sever, i rsfau proprii copii cu o toleran ce friza lipsade gust; dac i chinuise faptul c n copilrie le fuseser ascunse anumite aspecte ale vieii, i chinuiauacum la fel de ru copiii, dezvluindu-le fr menajamente acele lucruri, dintr-o intenie iluminatoare. Ei nufceau, aadar, dect s cad n extrema cealalt - fapt ce demonstreaz clar modul tragic n care setransmite pcatul stmoesc! Asta le scpa ns din vedere complet.
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn3http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn3http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn3http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn3


12/19

Toate acele lucruri pe care am vrea s le schimbm la copii ar trebui verificate mai nti cu toat atenia sprea vedea dac nu e cumva vorba de ceva ce ar trebui schimbat, de preferin, la noi nine, de ceva caentuziasmul nostru pedagogic, bunoar. Poate c e croit pe msura noastr. Poate c nelegem greitnecesitatea educaiei pentru c ne-ar aduce aminte, n mod neplcut, faptul c noi nine mai sntem ncoarecum copii i avem n mare msur nevoie de educaie.

n orice caz, ndoiala aceasta i are negreit locul n cazurile n care prin educaie se urmrete formarea

unor personaliti, deja din copii. Personalitatea e un germene n copil, un germene ce se va dezvoltatreptat abia n i prin via.Nici o personalitate nu devine manifest fr fermitate, deplintate imaturitate.Aceste trei trsturi nu pot fi i nu ar trebui s fie proprii copilului, pentru c el ar fi privat astfelde copilrie. Ar fi nefiresc de precoce, o caricatur de adult. Dar educaia modern produce asemeneamostre, ndeosebi n acele cazurin care prinii dau dovad de un adevrat fanatism n a face mereu totulspre binele copiilor i din a tri numai pentru ei. Acest ideal att de des invocat mpiedic cu cea maimare eficien prinii s se dezvolte ei nii i-i face s se simt ndreptii s impun copiilor propriul lorbine. Dar ce este n realitate acest aa-numit bine? Este tocmai ceea ce au neglijat prinii, n cea maimare msur, n propriul lor caz. n felul acesta, copiii vor fi stimulai s realizeze ceea ce prinii n-aurealizat niciodat i li se vor insufla ambiii pe care prinii nu i le-au satisfcut niciodat. Asemeneametode i idealuri produc monstruoziti n educaie.

Nimeni nu poate forma prin educaie personalitatea pe care el nsui nu o are. i nu copilul, ci numai adultulpoate ajunge s aib personalitate, rod pe deplin maturizat al realizrilor unei viei trite cu acest scop. Cci

formarea personalitii nu presupune nici mai mult nici mai puin dect dezvoltarea optim a unei fiineindividuale, particulare, n toat deplintatea sa. In nici un caz nu trebuie s uitm ce numr nesfrit decondiii trebuie s fie ndeplinite aici. Este nevoie aici de toat viaa unui om, cu toate aspectele salebiologice, sociale i psihologice. Personalitatea nseamn realizarea perfect a specificului nnscut unei fiinevii particulare. Personalitatea e o nfptuire a celui mai mare curaj de a tri, a afirmrii absolute a fiinriiindividuale i a adaptrii celei mai reuite la ceea ce e universal dat, cu condiia maximei liberti a decizieiproprii. S ndrepi pe cineva prin educaiespre asta, nu mi se pare a fi puin lucru. Este, de bun seam,cea mai dificil sarcin pe care i-a propus-o lumea spiritual modern.O sarcin periculoas, de fapt,periculoas ntr-o msur pe care nici Schiller nsui, cel care s-a aventurat totui primul, n mod profetic, naceast problematic, nu a bnuit-o, nici mcar cu aproximaie. Este la fel de periculoas ca iniiativacuteztoare i nesbuit a naturii de a lsa femeile s nasc copii. Nu ar fi oare o nelegiuit ndrznealprometeic sau poate luciferic dac un supraom s-ar ncumeta s lase s se nasc n retorta lui unhomunculus din care s se dezvolte cu timpul un Golem? i totui, el n-ar face dect ceea ce face natura zide zi. Nu exist nici o monstruozitate sau diformitate uman pe care o mam iubitoare s n-o fi hrnit lasnul ei. Aa cum soarele strlucete i peste cei buni i peste cei ri i aa cum mamele poart la snul lor

cu aceeai dragoste pe fiii lui Dumnezeu ca i pe cei ai diavolului, indiferent de ceea ce ar putea s urmeze,aa facem i noi parte din aceast stranie natur care poart n ea, ca mamele, imprevizibilul.

Personalitatea se dezvolt n cursul vieii dintr-un substrat germinativ greu de desluit sau chiar denedesluiti abia prin faptele noastre se va vdi cine sntem. Sntem ca soarele ce hrnete viaapmntului, scond la iveal tot felul de frumusei, ciudenii i urciuni; sntem ca mamele ce poart n elefericiri i suferine necunoscute.Nu tim dinainte ce nfptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine i ce rupurtm n noi i abia toamna va arta ce a zmislit primvara i abia seara va deslui lucrarea dimineii.

Personalitatea, realizare total a deplintii fiinei noastre, e un ideal de neatins.Dar faptul c e de neatinsnu impieteaz asupra unui ideal, cciidealurile snt doar cluze i niciodat eluri.

Dup cum copilul trebuie s se dezvolte pentru a fi educat, personalitatea trebuie de asemenea s sedesfoare mai nti pentru a putea fi supus educaiei. Iar aici apare deja pericolul.

Avem de-a face cu ceva imprevizibil, nu tim cum i nspre ce se va dezvolta personalitatea n devenire iam aflat destule despre natura i realitile lumii pentru a fi, pe bun dreptate, cam nencreztori. Am fostcrescui chiar n doctrina cretin a rului originar din natura uman. Dar i cei care nu mai urmeazdoctrina cretin snt n mod firesc nencreztori i temtori n ce privete posibil itile ce zac n strfundurilelor. Chiar psihologi luminai, materialiti, ca Freud ne dau o idee foarte neplcut despre culisele i abisurilepsihice latente ale naturii umane. De aceea, s pledezi n favoarea dezvoltrii personalitii e deja, n sine, ofapt aproapendrznea. Dar spiritul uman e plin de stranii contradicii. Avem cuvinte de laud pentrusfnta maternitate i nici nu ne trece prin minte s o tragem la rspundere pentru toi montri umani,bunoar criminali, psihopai periculoi, epileptici, idioi i handicapai de tot felul, care au fost i ei nscui,


13/19

totui, n schimb sntem cuprini de ndoieli profunde cnd ni se cere s nu oprim dezvoltarea liber apersonalitii umane. Dar atunci ar trebui s accepi orice, se spune. Sau este repus n discuie obieciaprost inspirat a individualismului. Niciodat individualismul nu a fost o dezvoltare fireasc, ci o uzurparenefireasc, o poz neadecvat i neadaptat, im-pertinent, care i-a dovedit deseori gunoenia, chiar nfaa celei mai mici dificulti, printr-o prbuire. Aici este vorba despre altceva.

Cci nimeni nu i dezvolt personalitatea pentru c i-a spus cineva c ar fi folositor sau recomandabil s o

fac.Niciodat natura nu s-a lsat impresionat de recomandri binevoitoare. Natura, chiar cea uman, epus n micare numai de constrngeri care acioneaz cauzal.Fr s fie nevoie, nu se schimb nimic, i celmai puin personalitatea uman.Ea este teribil de conservatoare, ca s nu spunem inert. Doar cea maiacut nevoie o poate strni. Astfel nct nici dezvoltarea personalitii nu ascult de nici o dorin, de nici oporunc i de nici o judecat, ci numai de nevoie;i trebuie constrngerea motivaionl a destinului interiorsau exterior. Orice alt dezvoltare ar fi individualism, tocmai. i tocmai de aceea, imputareaindividualismului este o insult trivial, cnd se ridic mpotriva unei dezvoltri fireti a personalitii.

Se spune c muli snt chemai, puini snt alei i vorba aceasta e mai valabil aici dect oriunde; ccidezvoltarea personalitii din substratul ei germinativ pn la o total contient esteo binecuvntare itotodat un blestem:prima ei consecin eizolareacontient i inevitabil a fiinei individuale denediferenierea i incontiena turmei. Asta nseamn nsingurarei nu exist vreun cuvnt mai consolatorpentru asta. De asta nu ne scap nici cea mai reuit adaptare, nici cea mai perfect integrare n anturajuldat, nici familia, nici societatea i nici vreo poziie bun.Dezvoltarea personalitii este o ans ce nu poate

fi pltit dect scump.Cel care vorbete cel mai mult despre dezvoltarea liber a personalitii, se gndetecel mai puin la acele consecine ce ar putea descuraja deja n sine i ct se poate de profund, spiritele maislabe.

Dar dezvoltarea personalitii mai nseamn i altceva dect frica pur i simpl de avortoni odioi sau densingurare, ea nseamn ifidelitate fa de legea proprie.

Pentru cuvntul fidelitatea prefera s folosesc aici cuvntul grecesc al Noului Testament, i anume (text ngreac), care a fost tradus eronat princredin,cnd el nseamn, de fapt,ncredere, loialitate plin dencredere.Fidelitatea fa de legea proprie nseamn ncredere n legea aceasta, nseamn o struin plinde loialitate i o speran plin de ncredere i totodat o atitudine de felul celei pe care ar trebui s o aibomul religios fa de Dumnezeu.i iat c aici devine clar ce dilem teribil prin consecinele sale grave sedesprinde din culisele problemei noastre; cci personalitatea nu are cum s se desfoare fr s-i alegicontient, printr-o decizie moral contient, calea proprie.Nu numai motivaia cauzal, nevoia, ci i decizia

moral contient trebuie s-i aduc prinosul de for procesului dezvoltrii personalitii.Dac ar lipsiprima, adic nevoia, atunci aa-numita dezvoltare ar fi doar o acrobaie a voinei; dac ar lipsi cea de-adoua, adic decizia contient, atunci dezvoltarea s-ar mpotmoli ntr-un stupid automatism incontient. Darnu te poi hotr moral pentru propria ta cale dectdac o consideri cea mai bun. Dac vreo alt cale esteconsiderat mai bun, atunci n locul propriei personaliti este trit i totodat dezvoltat caleaaceea.Celelalte ci snt conveniile de natur moral, social, politic, filozofic i religioas.Faptul c acesteconvenii snt mereu n floare ntr-o form sau alta dovedete c majoritatea covritoare a oamenilor nu-ialeg calea proprie, ci aleg convenia i, ca urmare, nu se dezvolt ei nii, ci dezvolt o metod i totodatceva colectiv, n detrimentul deplintii proprii.

Aa cum viaa psihic i social a oamenilor este, la nivel primitiv, exclusiv o via de grup, nsoit de unmare grad de incontien a individului, aa i procesul de dezvoltare istoric ulterior este i va rmne, debun seam, o chestiune colectiv. De aceea cred n convenie ca necesitate colectiv. Ea este ns unexpedient i nu este un ideal, nici sub raport etic, nici sub raport religios, deoarece respectarea ei nseamnntotdeauna o renunare la deplintatea proprie i o dezertare din faa ultimelor consecine ale dezvoltrii

proprii.

Iniiativa dezvoltrii personalitii este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatic dela drumul comun, o excentricitate egoist de eremit, judecind dup impresia celui ce o privete din exterior.De aceea, nu e de mirare c, dintotdeauna, numai cei puini au luat-o pe calea acestei stranii aventuri.Dacar fi fost cu toii nite smintii, i-am putea exclude din orizontul interesului nostru ca pe nite (text ngreac)ca pe nite persoane particulare din punct de vedere spiritual. Din nefericire ns, personalitile snt deregul eroii legendari ai omenirii, admirai,ndrgii, adorai, adevrai fii de zei cu nume nemuritoare nveac. Ei snt adevrata floare i adevratul rod, seminele fecunde ale arborelui umanitii. Referirea lapersonalitile istorice explic ndeajuns de ce formarea personalitii e un ideal i de ce imputarea


14/19

individualismului e o insult. Mreia personalitilor istorice nu a constat niciodat din supunerea lornecondiionat la convenii, ci dimpotriv, din salutara lor independen de convenii. Personalitile s-auridicat ca nite piscuri deasupra maselor cramponate de spaime colective, de convingeri, legi i metode i i-au ales calea proprie. Iar omului obinuit i s-a prut ntotdeauna ciudat c o crare ngust i prpstioasce duce n necunoscut ar fi de preferat cilor btute, cu eluri bine cunoscute. Iat de ce s-a crezutntotdeauna c ntr-un asemenea om, dac nu e nebun, slluiete totui un demon sau un zeu; ccimiracolul acesta c unul poate s fac altfel dect a fcut dintotdeauna omenirea nu putea fi explicat dect

printr-o nzestrare cu fore demonice sau spirit divin, n definitiv, ce altceva ar putea ine n cumpnapsarea ntregii omeniri i a venicei obinuine? De aceea au eroii dintotdeauna atribute demonice, nconcepia nordic, aveau ochi de arpe, alii aveau un demon al lor, erau vrjitori sau alei ai zeului. Toateaceste atribute, la care s-ar mai putea aduga felurite altele, arat c pentru omul obinuit, personalitateaproeminent este unfenomen supranatural, am putea spune, un fenomen ce nu poate fi explicat dect prinintervenia unui factor demonic.

Ce anume determin, pn la urm, un om s-i aleag calea proprie i s se ridice deasupra identitii cumasele, ca deasupra unor vltuci de cea? Nevoia nu poate fi, pentru c nevoi au muli i ei se refugiazcu toii n convenii. Decizia moral nu poate fi, pentru c, de regul, oamenii se decid pentru convenii. Daratunci ce anume nclin cumpna nspre neobinuit?

Este ceea ce se numetechemare;un factor iraional care mpinge n mod fatal spre emanciparea dingregaritate i din cile ei bttorite.Adevrata personalitate are ntotdeauna chemare i crede n ea, are

pistis fa de ea, ca fa de divinitate, dei, cum ar spune omul obinuit, nu este vorba dect de simmntulunei chemri individuale. Dar aceast chemareacioneaz ca o lege divin, de la care nu poate existaabatere. Faptul c muli pier pe calea lor proprie nu nseamn nimic pentru cel care are chemare. El trebuies asculte de legea sa proprie, ca i cum ar fi un demon ce-l ndeamn spre ci noi, ciudate.Cel care arechemare, aude chemarea vocii sale luntrice i e determinat de aceast chemare. Tocmai de aceea spunecredina popular c are un demon al lui, care l sftuiete i cruia trebuie s-i ndeplineasc poruncile. Unbinecunoscut exemplu de acest fel e Faust, iar un caz istoric e daimonia lui Socrate. amanii primitivi au cteun duh de arpe, iar Esculap, patronul medicilor, era reprezentat prin arpele epidauric. El mai avea i undemon al lui, pe cabirul Telesphoros, care-i dicta, respectiv i sugera, reetele.

S ai chemarenseamn, ca sens originar:s fii chemat de o voce. Cele mai frumoase exemple de acest felle gsim n mrturiile profeilor din Vechiul Testament. Iar faptul c nu e vorba doar de un faon de parlerantic e dovedit de mrturiile unor personaliti istorice ca Goethe sau Napoleon, pentru a aminti doar douexemple apropiate, de oameni care nu au fcut un secret din faptul c se simeau chemai.

Dar chemarea sau simmntul chemrii nu este n nici un caz prerogativa marilor personaliti, ci i a celormai mici, pn la cei mruni; doar c pe msur ce scade mrimea, chemarea devine mai nebuloas i maiincontient. E ca i cnd vocea demonului interior s-ar trage ndrt, totmai departe i ar vorbi mai rar imai nedesluit. Cci cu ct e mai mrunt personalitatea, cu att mai nedeterminat i mai incontientdevine i pn la urm se pierde prin nedifereniere n societate, renun-nd astfel la propria sa deplintate idizolvndu-se n plenul grupului. Locul vocii luntrice e luat atunci de vocea grupului social i a conveniilorsale, iar locul chemrii - de necesitile colective. Dar nu snt puini cei crora li se ntmpl s fie chemai devocea individual chiar in aceast stare social-incontient, fiind astfel imediat difereniai de ceilali ivzndu-se pui n faa unei probleme despre care ceilali nu tiu nimic.De cele mai multe ori, e cu neputins-i explici omului de alturi ce s-a ntmplat, deoarece nelegerea lui e mprejmuit de zidurile celor maiputernice prejudeci. Eti ca toi ceilali, aa ceva nu exist sau dac exist e, firete, patologic i nplus ct se poate de inoportun, e o teribil arogan s pretinzi c aa ceva ar puteaavea importan i,mai mult, nu e dect psihologie. Tocmai aceast ultim obiecie se bucur n ziua de azi de o foarte marepopularitate. Provine dintr-o stranie subapreciere a psihismului, care e privit, se pare, ca ceva arbitrar, strict

personal i, deci, ca pur deertciune i asta, n mod paradoxal, n ciuda marelui entuziasm pentrupsihologie. Incontientul nu e, totui, dect o fantezie! S-a inventat, pur i simplu, ceva .a.m.d. Tesimi ca un magician care face psihismul s apar i sdispar prin vrji, dndu-i o form sau alta, dupcum i vine cheful. Snt negate cele incomode, snt sublimate cele nedorite, se explic spaimele, secorecteaz erorile i la urm se crede c toate s-au aranjat perfect. Doar c a fost uitat principalul, i anumefaptul c psihismul e doar n mic parte identic cu contientul i cu artificiile lui de magician i n mult maimare parte este un fapt incontient, care rmne, tare i greu ca granitul, imobil i inaccesibil i care,plcndu-i legile nebnuite, ne poate rsturna oricnd. Giganticele catastrofe de care sntem ameninai noiacum, nu snt fenomene ale naturii fizice sau biologice, ci fenomene psihice. Noi sntem n modnspimnttor ameninai de rzboaie i revoluii, care nu snt nimic altceva dect epidemii psihice. Se poatentmpla oricnd ca milioane de oameni s cad prad unei himere i atunci vom avea iari un rzboi


15/19

mondial sau o revoluie pustiitoare, n loc s fie expus slbticiei animalelor, prbuirii stncilor sau revrsriiapelor, omul e expus acum dezlnuirii elementelor lui psihice. Psihismul e o mare putere, care ntrece cumult toate puterile pmntului. Iluminismul care a epurat natura i instituiile umane de zei, a scpat dinvedere un Zeu al Groazei, care slluiete n suflet. Frica de Dumnezeu i are locul, mai mult ca oriunde, nfaa zdrobitoarei fore a psihismului.

Toate acestea snt, totui, pure abstraciuni. Oricine tie c intelectul nostru, cel cu o mie de fee, poate

spune i aa i complet altfel. Dar este totui altceva cnd acel psihism obiectiv, tare ca granitul i greu caplumbul iese n calea individului, ca trire interioar, i-i spune cu voce desluit: Aa este i aa a fost sfie. Atunci individul se simte decis, exact ca grupul social cnd e vorba de rzboi, revoluie sau alt himer.Nu degeaba strig tocmai epoca noastr dup personalitatea salvatoare, adic dup cel care se distingesustrgndu-se atotputerniciei colectivului i se elibereaz astfel, sufletete cel puin, i aprinde pentruceilali un far dttor de sperane care vestete c mcarunuia i-a reuit s scape de fatala identitate cusufletul colectiv. Cci grupul nu are, din pricina incontienei sale, libertate de decizie, drept care psihismullucreaz n el ca o lege nenfrnt a naturii. i atunci, evenimentele ncep s se nlnuie cauzal i cursul lornu mai poate fi oprit dect de o catastrof. Ori de cte ori simte pericolul psihismului, poporul tnjete dupun erou, dup un nvingtor de balauri i de aceea strig dup personalitate.

Dar ce are de-a face personalitatea individual cu nevoia celor muli? n primul rnd, face oricum parte dinpopor ca ntreg i e la fel de expus ca toi ceilali forei ce pune n micare ntregul. Singurul lucru prin carese deosebete de ceilali este chemarea sa. Este chemat de acel psihism atotputernic i a toate stpnitor,

care e nevoia poporului su. Dac ascult vocea, e distins i izolat, pentru c s-a decis s urmeze legea ce is-a impus luntric. Toate chemrile vor deveni legea lui proprie. El nsui tie foarte bine i trebuie s tiebine c asta este de fapt legea n genere, chemarea n genere, la fel de puin a sa proprie ca leul care lrpune, dei acesta e totui, fr ndoial, leul care l ucide pe el i nu vreun alt leu. Numai n acest senspoate vorbi de chemarea sa, de legea sa.

Deja prin hotrrea de a pune calea sa proprie mai presus de sos orice alt cale, el i-a ndeplinit n mareparte misiunea izbvitoare pentru care a fost chemat. A anulat, pentru sine nsui, valabilitatea tuturor cilorcelorlalte. A pus legea sa mai presus de toate conveniile i i-a nlturat astfel din drum tot ceea ce marelepericol nu numai c nu mpiedic, ci aduce chiar cu sine. Cci conveniile n sine snt mecanismenensufleite, care nu pot niciodat surprinde dect aspectele de pur rutin ale vieii. Viaa creatoaretranscende mereu convenia. Aa se face c atunci cnd rutina vieii, sub forma conveniilor tradiionale,predomin, trebuie s urmeze o izbucnire a forelor creatoare. Aceast izbucnire nu este ns catastrofaldect ca fenomen de mas i niciodat n individul care se supune n mod contient acestor fore superioarei i pune toat priceperea n slujba lor. Mecanismul conveniei i ine pe oameni n incontien, pentru ca

ei s poat umbla, ca slbticiunile, pe vechile lor crri, fr s aib nevoie s ia decizii contiente. Fin in cazul celor mai bune convenii, acest efect imprevizibil este de neevitat, dar reprezint totui un pericolngrozitor. Pentru c, de ndat ce intervin situaii noi, neprevzute de vechile convenii, la omul inut nincontien se instaleaz, ca la animal, panica, cu toate urmrile ei imprevizibile.

Dar personalitatea nu se las cuprins de panica celui abia trezit la realitate, pentru c a depit dejamomentul groazei. S-a copt pentru schimbarea vremurilor i este, fr s-o tie i fr s vrea,cluz.

Sigur c toi oamenii snt egali ntre ei, cci altfel nu ar putea fi supui acelorai iluzii, iar substratul sufletescpe care se ntemeiaz contiina individual este desigur pretutindeni acelai, cci altfel oamenii nu s-arputea nelege ntre ei. Astfel nct, nici n acest sens personalitatea i alctuirea sa psihic caracteristic nusnt ceva unic i irepetabil n felul lor.Unic n felul ei este numaiindividualitateapersonalitii,ca orice altindividualitate. Nu este prerogativa absolut a omului genial s devin o personalitate. Ba mai mult, el poatefi genial fr s aib sau fr s fie o personalitate, ntruct fiecare individ are legea vieii sale, nnscut lui,

fiecare are, teoretic, posibilitatea s urmeze, nainte de toate, aceast lege i s devin astfel opersonalitate, adic s-i ating deplintatea.Dar cum viul exist numai sub forma unitilor vii, adic aindivizilor, legea vieii tinde ntotdeauna, pn la urm,spre o via trit individual.Dei psihismul obiectiv,pe care, n fond, nu-l putem gndi altfel dect ca pe un dat universal i uniform, constituie o premiz psihicidentic pentru toi oamenii, el trebuie, de ndat ce vrea s se manifeste, s se individueze, cci nu are nicio alt cale de ales dect cea a exprimrii printr-un individ particular. Dac se ntmpl totui s senstpneasc pe un grup, atunci duce n mod inevitabil la catastrof i asta pentru simplul motiv c aacionat exclusiv incontient, neasimilat de nici un contient i s-a impus tuturor condiiilor celorlalte,anterior existente, ale vieii.


16/19

Numai cel care poate spune da, n mod contient, puterii chemrii luntrice cu care e confruntat, devine opersonalitate; cel care i se supune pur i simplu, e prins n cursul orb al evenimentelor i nimicit. Mreia deizbvitor a oricrei personaliti adevrate st tocmai n faptul c se jertfete printr-o decizie liber consimitchemrii sale i c traduce contient n realitatea sa individual tocmai acel lucru care, trit de grup n modincontient, n-ar duce dect la nenorocire.

Istoria ne-a pstrat un exemplu dintre cele mai strlucite pentru viaa i rostul unei personaliti, prin viaa

lui Cristos. Cultul roman al cezarului, care nu-1 privea numai pe mprat, ci pe fiecare roman n parte -civis romanus sum - i-a gsit contrapartea n cretinism, care, n treact fie spus, a fost singura religiecu adevrat urmat de romani. Ori de cte ori cultul cezarului i cretinismul s-au nfruntat reciproc, opoziialor a devenit vdit. Dar dup cum tim din Evanghelii, i anume din referirile la evoluia psihic apersonalitii lui Isus, opoziia aceasta a jucat un rol hotrtor chiar i n sufletul fondatorului religieicretine. Episodul ispitirii ne arat clar ce fel de putere psihic a avut de nfruntat Isus: cel care 1-a dusserios n ispit n pustie a fost demonul puterii, caracteristic psihologiei acelor vremuri. Acest demon erapsihismul obiectiv care inea ca sub o vraj toate popoarele Imperiului Roman; de aceea a i promis lui Isustoate mpriile pmntului, ca i cnd ar fi vrut s fac din el un adevrat cezar. Urmndu-i vocealuntric, chemarea i menirea, Isus s-a expus de bunvoie atacului himerei imperialiste care-i nsufleea petoi -nvingtori i nvini. A cunoscut astfel natura psihismului obiectiv care adusese ntreaga lume ntr-ostare suferind i provocase acel dor de mntuire ce-i gsea expresia i la poeii pagini. Acest atac psihic,pe care 1-a lsat n mod contient s acioneze asupr-i, nu 1-a reprimat i nici nu s-a lsat reprimat de el,ci 1-a asimilat. i aa, din cezarul stpnitor al lumii a luat natere o regalitate spiritual, iar din imperiulroman - o mprie universal, nelumeasc a lui Dumnezeu. Cum ntreg poporul iudeu atepta drept mesia

un erou cu puteri imperialiste i for politic, Cristos i-a ndeplinit chemarea mesianic mai mult pentrulumea roman dect pentru naiunea sa, relevnd omenirii vechiul adevr c acolo unde e stpn puterea,nu exist iubire, iar acolo unde e stp-n iubirea, nici o putere nu rezist. Religia iubirii era o replicpsihologic perfect la demonia roman a puterii. Exemplul lui Cristos ilustreaz cel mai bine, cred,afirmaiile mele abstracte de mai sus. Aceast via, dup toate aparenele unic n felul ei, adevenit un simbol sfnt tocmai pentru c e prototipul psihologic al singurei viei ce are sens, n spe al uneiviei ce nzuiete spre realizarea individual, adic absolut i necondiionat, a propriei sale legicaracteristice, n acest sens, putem exclama ca Tertulian: Anima naturaliter christiana!.[iv] Zeificarea luiIsus, precum i a lui Buddha, nu snt surprin- sa. ztoare, ci snt dovezi concludente ale enormei preuiri ceo acord omenirea acestor eroi i totodat idealului formrii personalitii. Cnd se spune c preponderenaoarb i distrugtoare a puterilor colective absurde ar fi alungat acum n planul al doilea idealulpersonalitii, este vorba doar de o revolt trectoare mpotriva puterii covritoare a istoriei. Dac printendinele revoluionare, anistorice i deci aculturale ale noii generaii, tradiia va fi n suficient msurdistrus, atunci se vor cuta i se vor gsi iari eroi. Pn i bolevismul, care nu las nimic de dorit caradicalism, 1-a mblsmat pe Lenin i a fcut din Karl Marx un mntuitor. Idealul personalitii este otrebuin imprescriptibil a sufletului omenesc, cu att mai fanatic susinut, cu ct mai nepotrivit efundamentat. Da, chiar cultul cezarului a fost un cult al personalitii prost neles, iar protestantismulmodern, a crui teologie critic a mpuinat tot mai mult divinitatea lui Cristos, i-a gsit un ultim refugiutocmai npersonalitatea lui Isus.

Da, ceva mare i tainic nconjur ceea ce se numete personalitate. Tot ce se poate spune despre ea este,n mod ciudat, mereu nesatisfctor i inadecvat, iar discuia e mereu ameninat de pericolul de a se pierdentr-o vorbrie pe ct de exaltat, pe att de goal de sens. nsui conceptul de personalitate este, n limbajulcomun, un cuvnt att de vag i de prost definit, nct abia dac s-ar gsi dou mini care s-i dea acelaineles. Cnd propun aici un anumit mod de a-l nelege, nu-mi nchipui c ar fi spus astfel ultimul cuvnt. Aprivi mai degrab tot ce am spus aici doar ca peo ncercare de a aproxima problema personalitii, frpretenia de a o i rezolva. De fapt, a concepe ncercarea mea mai curnd ca pe o descriere a problemeipsihologice a personalitii. Mijloacele obinuite ale psihologiei i paleta sa de culori dau gre puin aici,exact ca n cazul problemei omului genial sau creator. Deducerea din ereditatea familial sau din condiiile

mediului nu izbutete pe deplin: romana copilriei, att de ndrgit azi, sfrete - delicat spus - nimpropriu; iar explicarea prin necesitate - lipsa banilor, boal .c.l. - rmne mpotmolit la nivelul celor ex-terioare. Mai intervine ntotdeauna ceva iraional, ceva neraio-nalizabil, un deus ex machina sau unasylumignorantiae , bine cunoscute moduri de a-l supranumi pe Dumnezeu. Problema pare s tind aici spre o zonextrauman, pentru care s-a folosit ntotdeauna cte un nume de zeu. Dup cum s-a vzut, a trebuit spomenesc i eu vocea luntric, chemarea, menirea i s o definesc ca pe un puternic psihism obiectiv, sprea o caracteriza aa cum acioneaz n personalitatea n devenire i aa cum apare i n mod subiectiv,cteodat. Mefisto nu este personificat n Faust doar pentru c se obine astfel un efect scenic saudramatic mai mare dect dac Faust s-ar moraliza singur sau i-ar invoca singur diavolul. Primele cuvintedin nchinare: V-apropiai din nou, figuri ovitoare, snt mai mult dect un efect estetic. Snt, ca iconcretismul diavolului, o mrturie a obiectivittii tririi psihice, o declaraie timid a faptului c a fost


17/19

chiar aa, nu din dorine, temeri sau preri subiective, ci oarecum de la sine. Sigur, numai un ntru s-arputea gndi la fantome, dar de sub suprafaa contientei diurne raionale pare s pndeasc pretutindeniceva de genul unui ntru primitiv.

De aici venica ndoial dac psihicul aparent obiectiv este ntr-adevr obiectiv sau dac nu e pn la urm onchipuire. Dar se pune atunci, imediat, problema: mi-am nchipuit oare intenionat aa ceva sau mi-a fostn-chipuit? E o problem similar cu cea a neuroticului care sufer de un carcinom nchipuit. El tie i i s-a

spus de o mie de ori c e vorba de o nchipuire i vine s m ntrebe timid: Da, dar cum se face totui cmi nchipui aa ceva? Doar nu o vreau. Iar rspunsul este urmtorul: ideea carcinomului i s-a nchipuit lui,fr ca el s o fi permis sau s-o fi tiut dinainte. La baza acestui proces st faptul c n incontientul lui areloc o cretere, o proliferare, pe care nu i-o poate contientiza. El e nfricoat de aceast activitate. Cumeste ns pe deplin convins c n interior, n propriul lui suflet, nu poate fi totui nimic despre care el s nutie, e nevoit s coreleze aceast fric tocmai cu un carcinom organic, chiar dac tie c acesta nu exist.Iar dac i s-ar face totui fric de carcinom, oricum o sut de medici 1-ar asigura c frica i este completnentemeiat. Aa nct, nevroza este un refugiu din faa activitii luntrice obiective a sufletului sau oncercare cam scump pltit de a se sustrage vocii luntrice i totodat chemrii. Cci proliferarea aceastaeste acea activitate obiectiv, independent de orice liber arbitru contient, a sufletului, care ar vrea svorbeasc, prin vocea luntric, contientului, spre a cluzi omul spre deplintatea sa. In spatele rs-tlmcirii neurotice se ascunde chemarea, destinul i devenirea personalitii, realizarea deplin a voinei dea tri nnscute individului. Neuroticul este omul fr amor fati; el se pierde pe sine i niciodat nu poatespune cu Nietzsche:[v] Nicicnd nu se ridic omul mai sus dect atunci cnd nu tie ncotro l va mai ducedestinul.

n msura n care, infidel propriei sale legi, omul nu devine o personalitate, el i pierde rostul vieii. Dinfericire ns, marii majoriti a oamenilor, prea buna i prea rbdtoarea natur nu le-a adus pe buzentrebarea fatal privind rostul vieii. Iar unde nimeni nu ntreab, nimeni nu trebuie s rspund.

Frica de carcinom a neuroticului este, aadar, ndreptit, nu este o nchipuire, ci expresia logic a uneistri sufleteti care, inaccesibil voinei i nelegerii, exist totui n zona extra-contient. Dac neuroticuls-ar duce s stea n pustie cu sine nsui i i-ar asculta, n singurtate, interiorul, atunci ar auzi poate cespune vocea luntric. Dar de regul, omul civilizat, hipercultivat, e complet incapabil s perceap adevrulvocii, adevr neconfirmat de nici o doctrin. Primitivii snt n mult mai mare msur dotai pentru asta.amanii, cel puin, dat fiind c toate acestea in chiar de arsenalul lor profesional, se pricep s vorbeasc cuspirite, arbori i animale sau, mai bine zis, s ntlneasc sub forma acestor personificri psihismul obiectiv,non-eu-l psihic.

Deoarecenevroza este o tulburare de cretere a personalitii,noi, medicii psihiatri, sntem constrni chiarprin cerinele meseriei s ne ocupm de problema, aparent ndeprtat, a personalitii i a vocii luntrice.Inpsihoterapia practic, aceste fapte psihice, de altfel att de vagi i att de des degenerate n frazeologie, seivesc din obscuritatea necunoaterii i se apropie de domeniul vizibilului. Totui, acest lucru se ntmplextrem de rar n mod spontan, ca la profeii Vechiului Testament; de regul, aceste stri psihice careprovoac tulburarea nu pot fi contientizate dect cu mult trud. Dar coninuturile ce ies la lumin atuncicorespund perfect vocii luntrice i constituie chemarea destinului care, preluat i integrat decontient, aduce cu sine dezvoltarea personalitii.

Aa cum efectul social al marii personaliti e unul eliberator, izbvitor, reformator i tmduitor, aa inaterea propriei personaliti are un efect salutar asupra individului. E ca i cum un curent pierdut pe unbra lturalnic nmltinat i-ar fi regsit brusc matca sau ca i cum piatra care zcea pe o smn ncolitar fi fost dat la o parte pentru ca vlstarul s poat purcede la creterea sa fireasc.

Vocea luntric e vocea unei viei mai pline, a unui contient mai larg, mai cuprinztor. Tocmai de aceeacoincide, n sens mitologic, naterea eroului sau renaterea simbolic cu rsritul soarelui, pentru cdevenirea personalitii este echivalent cu o sporire a contientei. Din acelai motiv snt nzestrai cei maimuli eroi cu atribute solare, iar momentul naterii marii lor personaliti este numit iluminare.

Frica de vocea luntric, resimit de majoritatea oamenilor normali nu e aa de copilreasc cum inchipuie unii. Coninuturile cu care e confruntat contientul, n ngrdirea lui, nu snt nicidecuminofensive,dup cum arat exemplul clasic al cretinismului sau trirea mana, la fel de semnificativ, dinlegenda lui Buddha, ci reprezint de regul tocmai pericolul care este specific individului n cauz. Vocealuntric vine s ne aduc ceva ce nu e bun, ba e chiar ru. i aa i trebuie s fie, n primul rnd pentru c


18/19

nu sntem att de incontieni de virtuile noastre ca de viciile noastre i apoi pentru c de cele bune suferimmai puin dect de cele rele. Vocea luntric aduce contientului, dup cum am mai artat, acel lucru de caresufer ntregul, adic poporul cruia i aparinem sau omenirea din care facem parte. Dar prezint rulacesta ntr-o form individual, astfel nct la nceput s-ar zice c tot acest ru ar fi doar o particularitate acaracterului individual. Vocea luntric vine s ne prezinte rul ntr-un mod profund ispititor spre a nedetermina s-i sucombm. Dac nu i ne supunem n parte, atunci nimic din acest ru nu intr, aparent, nnoi i atunci nici nu poate avea loc vreo nnoire sau vreo mntuire. (Numesc rul vocii luntrice aparent,

ceea ce sun prea optimist.) Dac eu-l se supune complet vocii luntrice, atunci coninuturile saleacioneaz ca tot atia diavoli, adic urmeaz o catastrof. Dar dac eu-l se supune numai n parte iizbutete, prin stpnire de sine, s nu se lase complet nghiit, atunci poate asimila vocea i atunci sedovedete c rul era doar un ru prelnic, n realitate ns un aductor de mntuire i iluminare.Caracterulvocii luntrice este lucifericn sensul cel mai propriu i mai strict al cuvntului i de aceea pune omul nfaa unor decizii morale ultime, fr de care ns el nu ar putea ajunge nicicnd la contient i nu ar cptanicicnd personalitate,n vocea luntric se amestec adesea indecelabil mizerabilul cu sublimul, supremulbine cu supremul ru, adevrul adevrat cu minciuna sfruntat, strnind un abis de rtciri, amgiri idisperri.

Este, firete, ridicol s nvinuieti vocea prea bunei i prea distrugtoarei naturi de rutate. Cnd ni se paremai degrab rea, asta provine, n esen, din vechiul adevr cbinele e ntotdeauna dumanul maibinelui.Am fi desigur smintii dac nu ne-am ine de binele tradiional, atta timp ct mai e cu putin. Dardup cum spune Faust:

Cnd binele ne reuete-n lume,Mai-binele-i minciun i miraj.[vi]

Dar un bine nu e, din pcate, venic bine, cci altfel n-ar mai exista mai bine. Cnd e svin mai binele,binele trebuie s se dea la o parte. De aceea spunea Meister Eckhart: Dumnezeu nu e bun pentru c atunciar putea fi i mai bun.

Exist, de aceea, epoci n istoria universal (i a noastr pare s fac parte dintre acestea), cnd un binetrebuie s se dea la o parte i, de aceea, ceea ce e menit s fie mai binele apare mai nti ca ru. Propoziiatocmai enunat arat ct de periculos este fie i s te atingi doar de aceast problem; cci ce lesne sepoate insinua rul cnd se spune, pur i simplu, c el ar fi mai binele potenial! Problematica vocii luntrice eplin de curse i capcane. Un teren primejdios, alunecos, deopotriv de primejdios i de amgitor ca viaansi, cnd renuni la balustrade. Dar cel care nu e n stare s-ipiard viaa, nici nu o va ctiga. Natereai viaa eroului snt mereu ameninate. erpii Herei care-l ameninau pe copilul Heracle, Python care voia szdrniceasc naterea lui Apollo, zeu al luminii, uciderea pruncilor din Betleem snt tot attea exempletipice. Devenirea personalitii e un act temerar i e tragic c tocmai demonul vocii luntrice reprezint celmai mare pericol i totodat ajutorul ce ne e strict necesar. E tragic, dar e logic. E firesc s fie aa.

Mai putem lua atunci n nume de ru omenirii i tuturor pstorilor binevoitori ai turmei i tailor grijulii aicetelor de copii dac ridic ziduri protectoare, expun icoane eficace i recomand ci accesibile, careerpuiesc printre prpstii?

Pn la urm, tot eroul, cluza i mntuitorul e cel care descoper noua cale spre o mai mare siguran.Le-am putea lsa pe toate n vechea lor matc, desigur, dac aceast nou cale nu s-ar cere necondiionatdescoperit i dac omenirea n-ar rtci, supus tuturor plgilor Egiptului, pn cnd noua cale nu eaflat.Calea nedescoperit din noi e ca o fiin vie psihic, pe care filozofia chinez clasic o numete Taoi o compar cu un curs de ap care i urmeaz implacabil drumul spre elul su. A fi n Tao nseamndesvrire, deplintate,chemare mplinit, nceput i sfrit i realizare total a sensului existenial nnscut

lucrurilor. Personalitatea e Tao.

[i] Versuri din West-Ostlicher Divan, Buch Suleika, n traducerea lui Mihai Eminescu. (n.t.)

[ii] De cnd au fost scrise aceste rnduri, Germania i-a gsit de asemenea conductorul.

[iii] Vezi Jung i Kerenyi, Drts gottlidie Kind, n Einfuhmng hi das Wesen der Mytlio -logie,

[iv] Sufletul, prin natura sa, e cretin! (n.t.)
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn6http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn6http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn6http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref1http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref2http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref3http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref4http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref4http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref4http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref3http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref2http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref1http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_edn6


19/19

[v] n ediia anglo-american a operelor aceast vorb a fost atribuit lui Cromwell.

[vi] Versuri din Faust I, n traducerea lui t.Aug.Doina. (n.t.)

(Fragment din C.G. Jung - Puterea sufletului - AntologieEditura Anima, Bucuresti, 1994

Trad.dr. Suzana Holan
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref5http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref5http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref6http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref6http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Jung%20-%20Despre%20formarea%20personalitatii.htm#_ednref5

Formarea personalitatii copilului

Documents

Transcript of Formarea personalitatii copilului