Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290...

15
290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing in Arad’s Diocese Between 1873-1937 Gheorghe Hodrea, Parohia Ortodoxă Română Arad – Centru Abstract Since ancient times, the believers from all around Arad have used to make various donations for their parishes. Among the different ways through which the residents of Arad’s Diocese offered parts of their well - being donations can be mentioned the funds and foundations. After 1870, in Arad and in its neighborhood, numerous funds and foundations were established having clear and specific purposes: the organisation of annual memorial services, the care of graves, the donation of clothes to poor children or the support of diligent schoolchildren and students and of those belonging to less fortunate families, the support of helpless people (poor or sick), the construction of churches, the support of educational institutions, the support of church publications and church choirs, the decoration of parish churches and the organisation of parish libraries. All these funds and foundations are recorded in the synods’ protocols of Arad’s Diocese between 1873-1937 and also in many documents of the parishes from Arad’s Diocese, documents that can be found at the National Archives Service of Arad County. Most funds and foundations were named by the ones who have established them, benefactors who have deposited money in these constituted funds administered by the parish and then deposited in banks. Therefore, an important role in the preservation and capitalization of the funds and foundations from the parishes of Arad’s Diocese was taken by financial institutions. These have not only kept the money safe but have also made profitable investments. Their representatives were recruited, in most occasions, among the governing bodies of the church as specialists always ready to offer management advice in terms of handling the collected money. Given variety of data on the number, purpose and immediate usefulness of the actions taken, it can be stated that the funds and

Transcript of Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290...

Page 1: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

290

Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii

1873-1937

Funds and Foundations Existing in Arad’s Diocese Between

1873-1937

Gheorghe Hodrea,

Parohia Ortodoxă Română Arad – Centru

Abstract

Since ancient times, the believers from all around Arad have used to

make various donations for their parishes. Among the different ways

through which the residents of Arad’s Diocese offered parts of their well-

being donations can be mentioned the funds and foundations.

After 1870, in Arad and in its neighborhood, numerous funds and

foundations were established having clear and specific purposes: the

organisation of annual memorial services, the care of graves, the donation

of clothes to poor children or the support of diligent schoolchildren and

students and of those belonging to less fortunate families, the support of

helpless people (poor or sick), the construction of churches, the support of

educational institutions, the support of church publications and church

choirs, the decoration of parish churches and the organisation of parish

libraries.

All these funds and foundations are recorded in the synods’

protocols of Arad’s Diocese between 1873-1937 and also in many

documents of the parishes from Arad’s Diocese, documents that can be

found at the National Archives Service of Arad County.

Most funds and foundations were named by the ones who have

established them, benefactors who have deposited money in these

constituted funds administered by the parish and then deposited in banks.

Therefore, an important role in the preservation and capitalization of the

funds and foundations from the parishes of Arad’s Diocese was taken by

financial institutions. These have not only kept the money safe but have also

made profitable investments. Their representatives were recruited, in most

occasions, among the governing bodies of the church as specialists always

ready to offer management advice in terms of handling the collected money.

Given variety of data on the number, purpose and immediate

usefulness of the actions taken, it can be stated that the funds and

Page 2: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

291

foundations established between 1873-1937 were well chosen and very

effective means for the implementation of the donation act in the parishes of

Arad’s Diocese.

Keywords: funds, foundations, Arad’s Diocese, parish, protocols.

Încă din cele mai vechi timpuri credincioşii parohiilor arădene au

dăruit. Între dăruirile făcute fie la evenimente fericite ori în momentele de

întristare şi necaz – „praguri de trecere” ale vieţii, trăitor, la loc de cinste

au fost aşezate darurile îndreptate spre bisericile parohiale.

În decursul vremii membrii comunităţilor au influenţat prin actul

dăruirii nu doar progresul spiritual, ci şi cel cultural şi material al parohiilor

în care trăiau. Apoi, prin acelaşi act, pe de o parte se mulţumea Divinităţii

pentru darurile revărsate peste ei şi familiile lor, iar pe de altă parte se

reechilibrau relaţiile interumane, aducându-se împăcarea cu Dăruitorul

suprem sau cu semenii ori se mijlocea iertarea greşelilor pentru strămoşii

trecuţi la odihna cea veşnică.

Între modalităţile prin care locuitorii din Eparhia Aradului au dăruit

din preaplinul lor se află şi dăruirea din fonduri şi fundaţii înfiinţate pentru

scopuri precise: parastasele anuale, îngrijirea mormintelor, îmbrăcarea

copiilor săraci sau sprijinirea şcolarilor proveniţi din familii neajutorate,

zidirea unei biserici, sprijinirea corului bisericesc, împodobirea bisericilor

sau ajutor pentru biblioteci parohiale.

După anul 1870 în părţile Aradului au fost constituite nenumărate

fonduri şi fundaţii de ajutorare care au sprijinit bisericile, oamenii

neajutoraţi, şcolarii şi studenţii proveniţi din familii greu încercate financiar,

instituţiile de învăţământ şi publicaţiile bisericeşti. „Eparhia Aradului a

dispus de fundaţii întemeiate de credincioşi generoşi, iar gestionarea cu

grijă a fondurilor potrivit regulilor stabilite de întemeietorii fundaţiilor a

stat sub priveghere atentă a deputaţilor sinodali”1, întreaga activitate de

management fiind detaliat prezentată în cadrul şedinţelor sinoadelor

eparhiale şi menţionată în protocoalele anuale tipărite. De altfel, investirea

chibzuită a resurselor de capital ale fondurilor şi fundaţiilor a stat sub directa

coordonare a deputaţilor mireni „aleşi din rândul unor jurişti prestigioşi, al

directorilor de bănci…, precum şi din rândul unor clerici cu experienţă

economică în parohiile lor şi cu succese în gestionarea bugetelor

1 Vasile Popeangă, Eparhia Aradului în perioada instituţionalizării culturii naţionale 1807-

1948, Arad, Ed. “Vasile Goldiş” University Press, 2006, p. 102.

Page 3: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

292

parohiale”2. Astfel, conform informaţiilor prezentate în protocoalele

sinoadelor eparhiale, în anul 1873 funcţiona „Fondul Georgiu Dogariu” şi

„Fondul Patriciu Popescu” cu a căror sume de bani a fost sprijinită

publicaţia „Speranţia” şi biblioteca Institutului Teologic din Arad. În

acelaşi an 1873 mai funcţionau următoarele fundaţii: „Fundaţia Paffy”

(Budapesta), „Fundaţia baronului Forray” (Săvârşin), „Fundaţia lui

Colomanu Almasy” (Chitighaz), „Fundaţia Gavriil Faur” (Lipova) şi

„Fundaţia Elena Ghiba Birta” (Arad). În anul 1874, conform celor înscrise

în Protocolul şedinţelor sinodului eparhial al Diecezei Aradului, în ţinutul

Aradului funcţionau următoarele fundaţii:

„1. În protopresbiteriatulu Aradului 9 fundaţiuni cu unu capital de

8652 fl. 91 cr.

2. În protopresbiteriatulu Chisineului 20 de fundaţiuni cu unu

capital de 15,365 fl. 98 cr.

3. În protopresbiteriatulu Borosineului o mora in comun’a Sebisiu.

4. În protopresbiteriatulu Butenilor numit’a fundaţiune Paffyana.

5. În protopresbiteriatulu Totvaradiei pomenit’a fundaţtiune alui

Foray.

6. În protopresbiteriatulu Lipovii 12 fundaţiuni în suma de 2565 fl.

86 cr.”3.

În anul 1875, conform celor consemnate în Protocolul sinodului

eparhial al Diecezei Aradului situaţia numerică a fundaţiilor bisericeşti şi

şcolare era următoarea: Protopopiatul Arad – 11 fundaţii; Protopopiatul

Chişineului – 9 fundaţii; Protopopiatul Lipovei – 11 fundaţii. În anul 1876,

fundaţiilor existente în anii anteriori li s-a adăugat, conform înscrisurilor din

Protocolul sinodului eparhial al Diecezei Aradului, fundaţia Emanoil Gojdu.

În Protocolul anului 1877 a fost înscrisă Adresa Nr. 169 Adnesu Lit. A, act

ce conţine regulamentul fundaţiei Simeonu Iosifu Popoviciu Paffy din

Buteni, regulament care precizează clar destinatarii sprijinului financiar

stipulat în testamentul fondatorului:

„Regulamentulu

pentru inactivarea fundatiunei „Simeonu Iosifu Popoviciu Paffy” din Buteni

Dupăce fericitulu Simeonu Iosifu Popoviciu Paffy, prin

testamentului seu de datu 6, maiu, 1839. a întemeiatu o fundaţiune de 4600

2 Ibidem.

3 Arhiva Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Aradului, 178–P, Inventar 1983.

PROTOCOLU DESPRE SIEDINTIELE SINODULUI EPARCHIALU DIN DIECES’A

ROMANA GRECO-ORIENTALA A ARADULUI. TIENUTE ÎN ANULU 1874, ARADU,

1874, TIPOGRAFIA LUI STEFANU GYULAI, p. 43.

Page 4: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

293

fl. mon. conv, din a cărei’a procente 5% in suma totala de 230 fl. se se

ajutore un teneru studinte din famili’a Pop’a din Buteni cu 120 fl. er cu

restulu de 110 fl. se se ajutore preotulu invetiatoriulu si spitalulu din

Buteni, cum si se se suporte spesele pentru administrarea fundatiunii; ...”4.

Anul 1878 nu aduce noutăţi privind înfiinţarea de noi fonduri şi

fundaţii, protocolul sinodului eparhial consemnând activitatea aceloraşi

fonduri şi fundaţii existente în anii anteriori. În Protocolul din anul 1879

între fundaţiile existente este menţionată înfiinţarea unei noi fundaţii, cea a

„fericitului Georgiu Popa pentru biseric’a din Galsia”. Astfel, în Şedinţa

IX din 16/28 aprilie 1879, la Nr. 188 sunt consemnate următoarele:

„Punctulu 6. alu reportului consistorialu despre primirea fundatiunei

fericitului Georgiu Popa pentru biseric’a din Galsia in suma de 1016 fl. v.

a. si alocarea ei spre fructificare in cass’a de pastrare I. aradana, la

propunerea comissiunei”5.

Protocoalele sinoadelor eparhiale din anii următori, 1879-1882, au

consemnat aceleaşi fonduri şi fundaţii existente în anii anteriori. În anul

1883 a mai luat fiinţă o fundaţie, aşa după cum reiese din Protocolul

sinodului eparhial din anul 1884: „Unu altu resultatu imbucuratoriu alu

anului trecutu ar mai fi o fundatiune infiintata de repausat’a in Domnulu,

Veduv’a Ana Ebesfalvay de aici, care, pre langa unele legate, tota averea sa

a inchinat’o diecesei nostre ca fondulu de stipendii”6. Numele fundaţiei îl

aflăm menţionat şi în Protocolul Sinodului Eparhial din anul 1885 cu

precizarea că o mare parte a sumei de bani ai fundaţiei vor fi îndreptaţi spre

tinerii doritori de a învăţa carte: „În sensulu conclusului sinodalu de sub Nr.

137. 1844 se reporta, cumca fericit’a fundatore An’a Ebesfalvay, nasc.

Iorgovociu din Aradu, repausata in Aradu in 15. Ianuariu 1884, prin

testamentulu seu de dto 4. Octomvre 1882, a denumitu de erede universalu

pe dieces’a gr. or. romana din Aradu, indatorend’o pe acest’a de a

escontenta tote legatele si sarcinele lasamentului, era restulu capitalisandu-

4 Idem, 189–P, Inventar 1983. PROTOCOLULU DESPRE SIEDINTIELE SINODULUI

EPARCHIALU DIN DIECES’A ROMANA GRECO-ORIENTALA A ARADULUI. TIENUTE

ÎN ANULU 1877, ARADU, 1877, TIPOGRAFIA LUI STEFANU GYULAI, p. 65 5 Idem, 194–P, Inventar 1983. PROTOCOLULU DESPRE SIEDINTIELE SINODULUI

EPARCHIALE DIN DIECES’A ROMANA GRECO-ORIENTALA A ARADULUI. TIENUTE

ÎN ANULU 1879, ARADU, 1879, Tipografi’a diecesana, p. 50. 6 Idem, 322–P, Inventar 1983. PROTOCOLULU DESPRE SIEDINTIELE SINODULUI

EPARCHIALE DIN DIECES’A ROMANA GRECO-ORIENTALA A ARADULUI. TIENUTE

ÎN ANULU 1884, ARADU, 1884, TIPOGRAFIA ROMANA DIECESANA GR. OR. 1884,

p. 8.

Page 5: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

294

lu se-lu intrebuintieze spre crearea unui fondu de stipendii pentru tinerii de

nationalitatea si confesiunea romana gr. or.”7.

Protocoalele sinoadelor eparhiale ce au urmat anului 1884 până în

anul 1906, au consemnat existenţa şi funcţionarea în Eparhia Aradului a

aceloraşi fonduri şi fundaţii care au existat în anii anteriori. În anii care au

urmat anului 1905 s-au înfiinţat alte noi fonduri şi fundaţii. Astfel, în

protocolul sinodului eparhial din anul 1906 apar consemnate două noi

fundaţii, una, aşa după cum reiese din denumire, întemeiată în scopul

sprijinirii şi susţinerii bisericilor din localităţile cu potenţial financiar precar:

„Fundaţiunea Episcopului Ioan Meţianu pentru ajutorarea bisericilor

sărace” şi una ce avea ca misiune susţinerea şi sprijinirea financiară a

tinerilor doritori de studiu „Fundaţiunea de ştipendii a episcopului Iosif

Goldiş”; în protocolul sinodului eparhial din anul 1908 apare menţionată

„Fundaţia Ştefan Antonescu” din Şiria, iar în protocolul sinodului eparhial

din anul 1909 este consemnată „Fundaţia Teodor Feier” din Bonţeşti.

Toate aceste fundaţii împreună ce cele din anii anteriori au funcţionat şi în

anii care au urmat: 1917, 1918 şi 1919, iar activitatea acestora a fost

dezbătută şi consemnată în mod special în protocolul sinodului eparhial din

anul 1920. În acelaşi an 1920 s-a înfiinţat „Fundaţiunea de ştipendii a lui

Dr. Iuliu Mera” din Şiria precum şi „Fondul de ştipendii a Episcopului

Ioan I. Papp, pentru şcoala civilă diecezană de fete”, fundaţii care se

ocupau exclusiv de încurajarea şi susţinerea în şcoli a copiilor silitori.

În 1921, în rândul fondurilor şi fundaţiilor, protocolul sinodului

eparhial a consemnat „Fondaţiunea Mitra Ungurean” şi „Fondaţiunea

Emanuil Ungurean” care, alături de celelalte fundaţii şi fundaţiuni, şi-au

desfăşurat activitatea şi în anii următori: 1922 şi 1923. Protocolul sinodului

eparhial încheiat în anul 1923 menţionează o nouă fundaţie – „Fondaţiunea

Dimitrie P. Negrean”, protocolul sinodului eparhial din anul 1926

menţionează înfiinţarea „Fondului de un milionLei pentru burse al

Episcopului Ioan I. Papp”, iar protocolul sinodului eparhial din anul 1929 a

consemnat înfiinţarea „Fondului eparhial al milelor ptr. ajutorarea celor

săraci, nenorociţi, lipsiţi de haine, bolnavi” la stăruinţa episcopului

Grigorie Comşa „pentru dezvoltarea spiritului de caritate, … cu resurse

similare în fiecare parohie din cadrul eparhiei. În cursul anilor, din acest

fond, au fost distribuite, cu prilejul praznicelor, ajutoare săracilor. La

sfârşitul anului 1934 fondul a ajuns la un capital de 1 106 754 lei iar cel de

7 Idem, 322–P, Inventar 1983. PROTOCOLULU DESPRE SIEDINTIELE SINODULUI

EPARCHIALE DIN DIECES’A ROMANA GRECO-ORIENTALA A ARADULUI. TIENUTE

ÎN ANULU 1885, ARADU, 1885, TIPOGRAFIA ROMANA DIECESANA, p. 74.

Page 6: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

295

la central eparhial a ajuns la suma de 196 392 lei”8. Aceste noi fundaţii au

funcţionat alături de cele menţionate în protocoalele sinoadelor eparhiale din

anii anteriori până în preajma anului 1940, activitatea lor fiind descrisă în

protocoalele sinoadelor eparhiale ale anilor 1930, 1931, 1935, 1937.

Protocolul sinodului eparhial din anul 1937 este de altfel ultimul protocol în

care au fost menţionate fundaţiile şi fondurile menţionate mai sus, cele din

anii următori: 1938-1939 lipsind din arhiva Arhiepiscopiei Aradului. În

protocolul sinodului eparhial al anului 1940, ultima sursă de acest fel din

şirul protocoalelor existente în aceeaşi arhivă, numele şi activităţile

fondurilor şi fundaţiilor consemnate în protocoalele folosite ca sursă de

documentare nu mai figurează.

Pe lângă fondurile şi fundaţiile create pe un suport material

consistent şi care şi-au desfăşurat activitatea pe parcursul unor perioade

îndelungate de timp, la parohii au funcţionat temporar şi fonduri şi fundaţii

care chiar dacă nu au dispus de sume mari de bani au contribuit totuşi la

întreţinerea activităţilor social-caritative în cadrul comunităţilor bisericeşti.

Astfel de fonduri şi fundaţii sunt consemnate în nenumăratele acte ale

parohiilor din Eparhia Aradului, aflate la Serviciul Judeţean Arad al

Arhivelor Naţionale, acte prin care parohiile raportau anual protopopiatelor

date despre activitatea acestora. Bunăoară, un raport al parohiei Nădlac din

1/14 martie 1904, semnat de preotul locului, Nicolau Chicin, prezintă un

„Conspect despre averea fondurilor şi fundatiunilor aflătore a parohiei

Nădlac constatate cu finea anului 1903” (Anexa nr. 1). Aşa după cum

reiese din conţinutul conspectului, pe lângă „Fondul bisericesc şcolar”

înfiinţat la parohie, au funcţionat şi trei fundaţii: „Fondatiunea lui Dimitrie

Cioroba” care a desfăşurat activităţi social-filantropice „… menită a ajutora

pruncii săraci şcolari cu îmbrăcăminte şi cărţi, a da stipendii celor ce

freccuenteza şcole mai înalte …”; „Fundatiunea Toma Năghiu” în

atribuţiile căreia intra plata birului preoţesc şi „Fondatiunea lui George

Caba” care avea misiunea de „…a îmbrăca pe prunci seraci scolari si a-i

provede cu cărţi, …”.

În categoria fondurilor şi fundaţiilor care au funcţionat temporar la

unele parohii din Eparhia Aradului pot fi incluse şi cele consemnate în

paginile Adresei 311/1912 (Anexele 2a, 2b, 2c, 2d), act semnat de

protopopul Vasile Beleş (protopop al Aradului între anii 1902-1917), în care

sunt enumerate fondurile cu denumirea lor, cele mai multe purtând numele

celor care le-au înfiinţat: „Elena Birta Ghiba, proprietăreasă în Arad; Petru

8 Autocefalie şi responsabilitate, Bucureşti, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, 2010, p. 799.

Page 7: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

296

Florescu, proprietar în Arad, socia acestuia Iuliana Florescu; Constantin

Obercnez, socia acestuia Maria Obercnez; Dimitrie Iorgoviciu şi socia,

călciunar şi fost epitrop în Arad; Elena Ambruş, văd. de călciunar în Arad;

Mihai Oana, econom în Arad; Maria Lipovan, văduvă de măcelar în Arad;

Georgiu Ioanoviciu, călciunar în Arad, Fondul casei Naţionale, Arad;

Fondul cununilor eterne, Arad; convenirea de la Silvestru, Arad; Dimitrie

Dobreu, proprietar Arad; Iuliana Avramov, econoamă Arad; Colecta

Damelor, Arad; Arad-Gaiu, Anna Manea, proprietăreasă; Mândruloc,

George Morariu, fost învăţător pensionar din Mândruloc; Micălaca,

George Popovici, econom; Micălaca, George Pălincariu, Ioan Bercea, soţia

Oniţa Palca; Micălaca, George Isai; Nădlac, Dimitrie Cioabă, econom;

Nădlac, Toma Naghiu, econom; Nădlac, George Caba, econom; Pecica-

rom, Bodrojan; Pecica-rom, Constantin Curea; Pecica-rom, Pavel Selejan;

Pecica-rom, Cristina Juncan; Pecica-rom, George Ţigu; Pecica-rom,

George Ghebeleş şi soţia Sofia Şandor, fost învăţător în Pecica; Elena

Cenădan, econoamă; Mihai Chicin, fost învăţător în Nădlac”. Toţi aceşti

binefăcători au depus sume de bani în fondurile constituite, sume care au

fost administrate prin organele parohiale şi depuse în bănci („Victoria” sau

„Institutul Albina”). Un rol deosebit de important în păstrarea şi

capitalizarea sumelor de bani ale fondurilor şi fundaţiilor existente la

parohiile din Eparhia Aradului l-au avut instituţiile bancare. Acestea nu doar

că au păstrat banii, ci i-au investit cu folos, iar reprezentanţii acestora în cele

mai multe rânduri erau cooptaţi în rândul organele de conducere ale

Bisericii ca specialişti gata oricând să acorde sfaturi de management în

chivernisirea cu mare grijă a sumelor de bani strânse. Nu de puţine ori

băncile şi institutele de credit arădene au dăruit la rândul lor sume de bani,

sprijinind parohiile în activităţile pastorale, culturale, misionare,

administrative, dar şi filantropice. Bunăoară, „De la banca «Albina», prin

banca «Victoria», Vasile Goldiş preia în aprilie 1915 o donaţie de 500

coroane. Banii sunt distribuiţi familiilor confruntate cu dificultăţi materiale

în protopopiatul Radna (300 coroane), Hălmagiu (150 coroane) şi în

comuna Felminiş (50 coroane)”9.

Înfiinţată în data de 1 noiembrie 1887, Banca cunoscută sub numele

de „Victoria”, „respectiv «Victoria» Institutul de credit şi economii,

societate pe acţiuni. … s-a constituit din iniţiativa unui număr de 20 de

fruntaşi naţionali arădeni, între care Alexandru Mocioni, Antoniu Mocioni,

9 Lucian Petraş, Politică şi demers naţional în comitatul Arad (1895-1916), Timişoara, Ed.

Brumar, 2008, p. 260.

Page 8: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

297

Aurel Suciu, Nicolae Oncu ş.a. Aceştia hotărăsc să fondeze un institut de

credit şi economii, cu un capital social de 10.000 fl. împărţit în 1000 de

acţiuni de 100 fl. valoare nominală”10

. Numele băncii este des întâlnit în

paginile protocoalelor sinoadelor eparhiale, aceasta implicându-se activ atât

în acţiuni de ajutorare a bisericilor şi binefacere a membrilor ei, cât şi în

acţiuni culturale şi educaţionale. „Beneficiile băncii erau folosite în cele mai

diverse scopuri, între care cele filantropice. Bunăoară în 1908 au fost

alocate în scopuri filantropice K. 5000, în 1911 în total k. 6000, iar în 1919

un total de K. 10000. În anul 1905 au fost alocate K. 4000 Catedralei din

Arad. În 1913 rata a II-a în valoare de K. 5000 pentru zidirea Şcolii Civile

de Fete din Arad, iar în 1914 rata a III-a, în aceiaşi valoare şi în acelaşi

scop”11

.

Dacă în general constituirea fondurilor au avut scopuri bine definite

încă dintru începutul funcţionării lor, în aceeaşi adresă menţionată mai sus,

311/1912 – act semnat de protopopul Aradului Vasile Beleş (Anexa 2b),

fondul înfiinţat în parohia Nădlac de către fostul învăţător din localitate,

Mihai Chicin, a fost constituit „nu se ştie spre ce scop …”. Cu siguranţă

fondatorul a înfiinţat fondul în anul 1911 cu gândul ca preotul paroh al

parohiei Nădlac să-l folosească în cele mai prioritare probleme ale parohiei

Nădlac ce urmau a fi rezolvate, lăsând astfel decizia cheltuirii banilor în

seama conducătorului oficiului parohial din acea vreme şi, desigur, a

organelor parohiale.

Pe lângă fondurile şi fundaţiile prezentate mai sus, locuitorii din

Eparhia Aradului au mai înfiinţat şi alte fonduri şi fundaţii. Astfel, conform

informaţiilor aflate în protocoalele sinoadelor eparhiale din Dieceza

Aradului, între anii 1891-1916 credincioşii au înfiinţat fundaţii după cum

urmează: în anul 1891 „repausatul Mitru Ursutiu din Misica a facut la

biseric’a d’acolo o fundatiune de 100 fl.”; în anul 1892 „reposatul Dimitrie

Motiu din Buteni a lasat o fondtiune de 1000 fl, apoi un baldachin si un

prapore in pretiu de 557 fl pe sema bisericei de acolo”; în anul 1895 „în

comuna Lipova, ved. Mitra Ardelean născ. Caprucen a esecutat dorinţa

reposatului ei soţ prin întemeierea unei fundaţiuni de 500 fl.”; în anul 1897

„Mitru Popoviciu din Micălaca a făcut o fundaţiune de părăstas în sumă de

200 fl.”; în anul 1897 „pentru biserica din Cherechiu, decedatul Nicolau

Laza, fost epitrop a făcut o fondaţiune de 800 fl.”; „Vasile Tic din Musca a

făcut bisericei sale o fondaţiune de 40 fl.”; „în Pâncota a făcut Iulia Ţapoş

10

Alexandru Roz, Nicolae Oncu, directorul băncii «Victoria» din Arad, în „Ziridava”,

Arad, Muzeul Judeţean Arad, vol. XIX-XX, 1996, p. 217-218. 11

Ibidem, p. 218.

Page 9: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

298

o fondaţiune de 100 fl.”; în anul 1898 „pentru biserica din Lipova, ...ases.

consist. înveţ. Constantin Crăciun a testat o vie în preţ de 1000 fl. ca

fondaţiune pentru ţinerea parastasului pentru el şi soţia sa”; în anul 1901 în

Ţela, „preotul T. Petroviciu a făcut bisericii o fundaţiune de 200 cor. întru

amintirea reposatei sale soţii Maria”; în anul 1902 în „Repsig: Ved. Maria

Ardelean n. Moş, 30 cor. ca fondaţie”; în „Crocna: Ved. Iosana Baranciu,

până a fost în viaţă a făcut pe seama sf. Biserici, o fondaţiune de 10 şinice

(cubule) bucate, care va purta numele reposatei”; în anul 1903 în „Buteni:

ved. Giula Draga a făcut o fondaţiune pentru ajutorarea şcolarilor săraci în

sumă de 200 cor.”: în „Chelmac: Ioan A. Iancu a lăsat bisericei o

fundaţiune de 100 cor., pentru a se face părăstas pentru reposatul unchiul

seu”; în anul 1905 în „Pecica: Văduva Sofia Şandor a răposatului George

Ghebeleş, fundaţiune de pomenire, 3 acţii dela institutul de credit şi

economii «Victoria» din Arad, în preţ de 600 cor.”; în anul 1907, pentru

parohia „Nadăş: Dimitrie Popovici, preot în Cermei a pus baza unui fond

de părăstas 200 cor.”; în anul 1908 în “Covăsânţ: Ioan Ilieş, o fundaţiune

pentru pomenire 200 cor.; George Comlăşan, un rând de odăjdii de mătasă

130 cor.”; în anul 1910 în „Pecica: Din fundaţiunea Elena Cenădan, s’au

procurat cărţi folositoare pentru bibliotecă 200 cor.; Hălmagiu: Tinerii

meseriaşi români din venitul petrecerii lor, pentru fondul şcolar şi

biblioteca parohială 105 cor.: Magnip. Domn Ioan Patora jude la tabla reg.

În Dobriţin, pentru fond de parastas 300 cor.”; în anul 1911 în „Cermei-

Voivodeni: D. Dimitrie Popoviciu preot, pentru o fundatiune 200 cor.”; în

anul 1912 în „Arad: Petru Carol Papp, fundaţiune pentru celebrarea

parastasului 2500 cor.”; în anul 1913 în „Arad: Institutul de credit şi

economii, «Fondul comunei eterne pentru îmbrăcarea copiilor săraci» 2000

cor.; Drauţ: văd. Terezia Patrubanyi, născ. Daniel, fundaţie de părăstas

776 cor.; Hălmăgel: Maria Golea şi S. Morar, pentru fondul cultural 50

cor. Lipova: Fundaţiunea Reuniunei femeilor române, îmbrăcămintea la 14

băieţi şi 14 fetiţe 221 cor. 70 fil.”; în anul 1916 în „Cermeiu: D-ana Maria

Chera, pentru augumentarea fundaţiunei sale, în bani 276 76 cor.; Văd.

Ileana Chera fund. De parastas pentru Mărian şi Ileana Chera 1000 cor.”.

Un fond înfiinţat care surprinde patriotismul şi respectul faţă de

plaiurile natale a fost cel al românilor din părţile Hălmagiului, emigraţi în

America. „Plecaţi de pe plaiurile natale pentru a scăpa de asuprirea

străină şi a-şi putea agonisi, prin muncă, un capital din care să poată trăi ei

şi familiile rămase acasă, meseriaşii români din Hălmagiu, aflaţi în oraşul

Cleveland din Statele Unite ale Americii, au înfiinţat la 15 iulie 1916 un

Page 10: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

299

fond bănesc cu scopuri filantropice”12

cu numele „Viitorul”. Interesant de

remarcat este faptul că membrii acestui fond constituit în America au fost

români proveniţi nu numai din localitatea Hălmagiu, localităţile din jurul

Hălmagiului şi din judeţul Arad, ci şi din alte judeţe învecinate, precum şi

din alte părţi ale ţării. Constituiţi în grupuri bine definite („membri

fondatori” – cei care au dăruit 20 dolari; „membrii pe viaţă” – cei care au

dăruit 10 dolari; „membri ajutători” – cei care au dăruit sume de la 10

dolari în jos), membrii fondului şi-au îndreptat acţiunile în special spre

sprijinirea copiilor neajutoraţi care urmau cursurile şcolilor din Hălmagiu.

Întorşi acasă după primul război mondial, membrii fondului au transferat

banii în filialele din Hălmagiu şi Gurahonţ ale băncii „Crişana” din Brad,

continuând activitatea filantropică în zona Hălmagiului prin „… ajutorarea

cu cărţi didactice şi îmbrăcăminte a copiilor săraci români din Hălmagiu şi

jur, care cercetează şcolile din Hălmagiu, apoi abonarea la reviste pentru

şcolari şi înfiinţarea unei biblioteci pentru şcoala din Hălmagiu, … Un alt

scop, de mare interes,… a fost şi acela de reducere a analfabetismului în

regiune”13

.

Având în vedere bogăţia de date privind numărul, scopurile şi

utilitatea imediată a acţiunilor desfăşurate se poate afirma că fondurile şi

fundaţiile constituite între anii 1873-1937 au fost mijloace bine alese şi

foarte eficiente pentru înfăptuirea actului dăruirii în parohiile din Eparhia

Aradului.

12

Vasile Buta, Emigranţii din Hălmagiu şi jur (judeţul Arad, din alte judeţe ale

Transilvaniei şi din România) în Statele Unite ale Americii de Nord (în al doilea deceniu al

secolului al XX-lea) care au înfiinţat societatea «Viitorul», în „Ziridava”, Arad, Muzeul

Judeţean Arad, vol. XIX-XX 1996, p. 255. 13

Ibidem.

Page 11: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

300

Anexa Nr. 114

– Fondurile şi fundaţiile da la parohia Nădlac la sfârşitul

anului 1903

14

Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Arad, fond Protopopiatul Arad, dosarul nr.

252/1904, f. 20.

Page 12: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

301

Anexa Nr. 2a15

– Fondurile şi fundaţiile existente în protopopiatul Arad, în

anul 1912

15

Ibidem, dosarul nr. 310/1912, f. 1.

Page 13: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

302

Anexa Nr. 2b16

– Fondurile şi fundaţiile existente în protopopiatul Arad, în

anul 1912

16

Ibidem, f. 2.

Page 14: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

303

Anexa Nr. 2c17

– Fondurile şi fundaţiile existente în protopopiatul Arad, în

anul 1912 (datele financiare)

17

Ibidem, f. 3.

Page 15: Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între ... · PDF file290 Fonduri şi fundaţii existente în Eparhia Aradului între anii 1873-1937 Funds and Foundations Existing

304

Anexa Nr. 2d18

– Fondurile şi fundaţiile existente în protopopiatul Arad, în

anul 1912 (datele financiare)

18

Ibidem, f. 4.