UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVAFacultatea de Litere

Catedra Limba română

Musteaţa Olga,Limba si literatura română, ştiinţe ale educaţiei

Practica Folclorică 2013

Conducătorul practicii: N.ŢurcanuLector superior

Chişinău, 2013

1

CUPRINS

1. Prefaţă

2. Cadrul social al faptelor de folclor

3. Categoriile folclorului literar. Genuri şi specii folclorice

4. Proza populară

5. Cântecul epic

6. Cântecul liric şi strigăturile

7. Literatura aforistică şi enigmatică

8. Folclorul copiilor

9. Lista informatorilor

2

1. Prefaţă

Folclorul desemnează totalitatea creaţiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau unui grup de etnii. Interesul pentru cultura populară există dintotdeauna. Folclorul este parte iseparabilă din viaţa unui popor şi oglindind-o în aspectele sale diverse şi se impune ca un important mijloc de cunoaştere a omului, a vieţii sociale, a cadrului naţional în care se desfăşoară acesta. Este legat de momentele cele mai importante din viaţa colectivităţilor şi individului: muncă, sărbători, naştere, căsătorie, moarte şi îl însoţeşte pe m la bucurie şi necaz, îl ajută în muncă şi îl întăreşte în lupta pentru o viaţă în colectivitate.

Folclorul a îndeplinit şi îndeplineşte mereu multiple şi importante funcţii: magice, funcţie utilitară, funcţie de felicitare şi urare, ceremonială, istorică, de alinare a durerii, distractive, estetice etc. Este însuşi modul de viaţă al oamenilor dea lungul istoriei şi exprimând în forma imaginilor artistice necazurile şi buuriile de a se integra în identitatea unei ţări, unui neam,năzuinţele de libertate ale lui şi comunităţii din care face parte. Folclorul se dovedeşte a fi o arta în definiţie pură, de legare de real printr-un sublim artistic de răspuns uman la momentele cruciale ale vieţii, existenţei.

Folclorul reprezintă experienţa de milenii, a oamenilor, credinţele, concepţiile morale, codificate în versuri şi proză, în muzică, vocală, şi instrumentală, în obiceiuri, majoritatea însoţite de manifestări artistice complexe. Prin conţinutul complex şi realismul tematic, folclorul este un adevărat document al existenţei noastre pe acest pământ.

Creaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. A fost, este şi va rămâne cea mai de vază cultură ce reprezinta firea omului, partea cea mai luminată a unei culturi.

3

Satul Calfa, raionul Anenii Noi

4

2. Cadrul social al faptelor de folclorSatul Calfa, raionul Anenii Noi

Satul reprezintă elementul definitoriu al civilizației. În cadrul satului s-a plămădit poporul, limba și civilizația. În cadrul satului s-a produs formarea obiceiurilor și tradițiilor naționale. Posedă un deosebit specific moldovenesc, prin care sunt exprimate particularitățile tipice periferiei de răsărit a spațiului național..

Satul Calfa este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. A fost menționat documentar în anul 1711. Ascuns pe melul Nistrului îşi duce liniştit veacul şi tăinuieşte nepreţiute valori, atât arhiologice, cât şi folclorice. Fiind un sat destul de vechi păstrează amprenta vie a obiceiurilor şi tradiţiilor care se transmit din neam, în neam. Avem o istorie bogată a satului, cu toate că apele şi pădurile au acoperit urmele ei, dar nu au reuşit să umbrească tradiţiile, cultura deosebită a acestui popor. Pe malul râului Bîc, pe un promotoriu cu dealuri abrupte urmărim an de an cum locuitorii îşi duc traiul înconjuraţi de magia sărbătorilor.

Tot ceea ce are sunt oameni harnici crescuţi în cultul muncii cinstite. Suflete frumoase, alese, formate după cuvântul lui Dumnezeu, aducând pacea sfântă. Tradiţiile creştine primite, trăite şi transmise urmaşilor. Portul popular impresionant, bărbaţii în haine albe cu pieptare de piele frumos brodate şi cizme negre, iar femeile străluceau prin costumul artistic lucrat. Folclorul era la el acasă, cântece şi jocuri, iar nunţile de vis, o împărăţie. Durerea după cei morţi exprimată duios, ca un foc lăuntric, dezvăluie marea dragoste.

Tradițiile sunt nemuritoare în sufletele oamenilor, dar modul de transmitere, de la o generație la alta, mai știrbesc din frumusețea lor. Fiecare grup social din cadrul satului are propria viziune și abordare față de tradiții și obiceiuri. Oamnenii mai în vârstă țin cu tot din adinsul la ceea ce au trait cu sufletul și inima, însă cei ce sunt mai tineri au un folclor înnoit. Această diferență nu supără, dar formează diferite medii folclorice. În satul nostru folclorul trece ca un lanț neîntrerupt, ca să arate generațiilor viitoare unitatea neamului, trăinicia și importanța obiceiurilor naționale.

5

3. Categoriile folclorului literar. Genuri şi specii folclorice

În domeniul folclorului, problemele de clasificare se pun mai acut decât în literatura cultă datorită imensităţii şi diversităţii materialului. Clasificarea folclorului literar trebuie concepută nu ca o constituire din afară a unor categorii, ci ca sesizare a unor grupări reale, existente în însăşi realitatea folclorică. Bunurile folclorice nu sunt interpretate orcând, ci legat de anumite momente sau ocazii: colindele, pluguşorul sunt legate de anumite zile ale anului bocetele, oraţiile de nuntă, de anumite momente din viaţa individului; basmul este legat de anumite ocazii de povestit, cântecul epic de anumite ocazii de interpretare. Există o legătură directă între aceste ocazii şi viabilitatea categoriei. Creaţiile folclorice sunt interpretate, de asemenea, în anumite contexte sincretice: colindele, pluguşorul, bocetele, oraţiile de nuntă etc. nu sunt niciodată realizate în afara obiceiului care le integrează. Acest determinism este legat de rosturile specifice pe care colectivitatea le atribuie faptelor de folclor. Pentru poezia obiceiurilor funcţia poate fi de natură magică, ceremonială sau spectaculară, cu implicaţii practice; cântecul epic are în genere funcţie formativă, legenda - funcţie gnosiologică, snoava - funcţie educativă, basmul fantastic este o evadare conştientă din real. Cu căutarea unei zone de satisfacere a idealurilor, dar are şi funcţii practice, de petrecere.

6

Poezia ceremonialelor de trecere

Obiceiuri şi tradiţii la naştere

Naşterea copiilor în familie este unul din scopurile ei – de a avea urmaşi, de a avea sentimentul împlinirii, de a avea cui să fie lăsate cele adunate şi agonisite pe parcursul vieţii. Copiii mai au rostul de a-i îngriji pe părinţi cînd aceştia nu mai pot lucra. Fiecare familie îşi doreşte a avea copii sănătoşi. Din acest motiv naşterea copilului într-o familie este un eveniment foarte aşteptat şi în acest scop se respectă un şir de obiceiuri, superstiţii, care pot fi împărţite în următoarele: credinţe şi superstiţii respectate în perioada sarcinii, în timpul naşterii şi perioada de după naştere, ritualuri legate de ocrotirea şi primirea nou-născutului în societatea creştină – încreştinarea, ritualuri de purificare a mamei.

În trecut femeile năşteau acasă şi ajutorul respectiv îl primeau de la o femeie cu multă experienţă numită „moaşă”. Femeile pînă la naştere lucrau „ca să nască uşor'”. Îndată după naşterea copilului moaşei i se dăruia săpun și un ştergar, pentru spălatul şi ştersul mîinilor. Acest obicei de dăruire a pînzei avea unele intenţii de ocrotire a pruncului şi mamei „ca să nu se i se ieie acestui copil norocul şi destinul”. În unele raioane, ca Anenii Noi, femeia – „moaşă” care are mulţi copii primiţi la naştere are şi o sărbătoare anumită – „Ziua bunicii, ziua bunicii mahalei”, cînd i se aduc mulţumiri şi cadouri de la familiile ajutorate de ea. Moaşa participă la cumătria copilului şi la anumite ritualuri. Se crede că la naşterea unui copil vine în casă îngerul păzitor şi ursitoarea, care-i marchează destinul. Pînă şi în prezent se crede că „Ce ţi-i scris, în frunte ţi-i pus”, că „de soartă nu te poţi ascunde”.

După naştere. Un ritual important pentru ocrotirea copilului şi al mamei este „facerea apei”, cînd moaşa se duce la biserică şi sfinţeşte apa pentru prima scăldătoare a copilului şi a mamei. Totodată ea află numele copilului după

7

canonul religios, care i-l spune preotul, însă nu întotdeauna se respectă acest principiu, fiindcă acum părinţii singuri aleg numele. În perioada pînă la botez copilul şi mama sînt vizitaţi de rude şi prietenii apropiaţi, care vin „la rodine”, dar se stăruie ca copilul să nu fie mult în preajma ochilor străini, ca să nu-l deoache. Pe parcursul a 40 de zile femeia după naştere – „lehuza” nu are dreptul să se ducă undeva, îndeosebi la fîntînă, fiindcă ea „nu are molitvă”, „nu-i curată”.

Botezul. Unul din cele mai importante ritualuri legate de naşterea unui copil este „botezul”, adică încreştinarea lui conform canoanelor religiei creştine. Pentru aceasta părinţii copilului din timp stabilesc pe cine vor lua de naşi sau cumătri pentru copil. O trimit pe „moaşă” sau bunică cu un colac pentru a pofti cumătrii, pentru aceasta ei i se oferă făină, bani. Acest ritual, „botezul”, însemna şi înrudirea cu noi persoane.

Botezul în ultimii ani se face în aceeaşi zi cu un alt ritual important, „cumătria”. Se spune că „dacă nu poţi face cumătrie – poţi să nu faci, da să botezi copilul e obligatoriu pentru sănătatea lui ca el să fie creştin şi să fie păzit de rele”. Botezul, de obicei, se oficiază la biserică, preotul exercită un anumit ritual, cel al scăldatului în apă sfinţită în prezenţa cumătrilor, care introduc o anumită sumă pentru acest act de încreştinare. Botezul copilului se face cu lumini aprinse, toţi cumătrii aduc cadouri – crijmă (o ţesătură de pînă la 2 m), hăinuţe, care sînt aşezate una peste alta şi peste care se aşează copilul botezat, care apoi este trecut din braţe în braţe la cumătrii-nănaşi. După botez mamei copilului (ea nu participă la botez) i se citeşte „molitva”, după care ea are posibilitatea de a comunica liber

8

cu societatea, de a ieşi din casă şi a efectua unele lucrări.Copilul botezat este adus de naşi acasă şi este dat în mîinile părinţilor zicîndu-le: „Ne-aţi dat un prunc păgîn, noi vi-l aducem creştin şi pentru noi – fin. Să trăiţi, să-l creşteţi şi să ne bucurăm cu toţii de viitorul fericit al lui”.

Cumătria. Este tradiția de a organiza după botezul copilului „cumătria”, un ospăţ de sărbătoare. Importanţa acestei ceremonii de familie este mare şi reieşind din situaţia de astăzi se afirmă următoarele: „că cumătrie poţi să nu faci, da „să închini colaci cumătrilor” trebuie, ca copilul legitim să aibă nănăşei”. Unele familii deodată după botez fac masa de sărbătoare şi „închină colaci de cumătri”. Părinţii copilului dăruiesc cumătrilor o pereche de colaci acoperiţi cu o ţesătură ca semn de înrudire cu ei şi drept mulţumire că ei au fost martori încreştinării pruncului lor. La cumătrie, după „primirea colacilor”, se taie o felie de pîine din unul din ei şi se pune într-o farfurie peste care cumătrii, în frunte cu nănaşii, dăruiesc copilului şi părinţilor bani şi cadouri, trecînd finul din braţe în braţe. După tradiţie în cadouri intră ţesături, vestimentaţie şi alte obiecte textile, ceea ce demonstrează faptul că pîinea, ţesătura, lumina, apa sînt lucruri sacre la moldoveni. Ţesăturile şi pîinea au rămas întotdeauna un simbol şi un mijloc de înrudire şi de mulţumire adîncă.

În cadrul cumătriei au loc un şir de obiceieuri şi ritualuri numai cu participarea femeilor: „scăldatul copilului de cumătri”, în apă îi pun monede (ca să fie bogat), flori (să fie frumos şi atrăgător) iarăşi i se pun cadouri, în care este învelit copilul. Ca copilul să aibă sprîncene frumoase cu luminările aprinse de la scăldat se face un semn negru de funingine la uşă. Scăldătoarea nu se varsă oriunde, ci la rădăcina unui copac. Există obiceiuri de mulţumire a moaşei şi bunicii, care sînt mulţumite de către cumătre cu bani. Nănaşii mari devin sprijinul de bază al finului şi părinţilor, iar dacă se întîmplă ceva tragic cu părinţii copilului ei sînt datori să crească acest copil. Prin urmare, cît de mic nu ar fi un membru al societăţii, de el sînt legte sărbători creştineşti de mare importanţă, iar de destinul lui poartă grijă întreaga societate care l-a primit în sînul ei.

9

Obiceiuri şi tradiţii la nunta

Nunta moldovenească! Care moldovean nu a participat măcar o dată în viaţă la acest miraculos spectacol teatralizat? În fiecare sat numaidecît este cîte un om talentat, care cunoaşte rînduiala tradiţională a nunţii şi spune pe de rost „Conocăria”, „Pocloanele”, „Iertăciunea”; are o mătuşă Ruţa, ca aceea din drama „Păsările tinereţii noastre” de Ion Druţă, care e un fel de regizor al întregii nunţi, care ştie întregul repertoriu nupţial. Doar şi nunta este o specie sincretică, care îmbină etnografia, muzica, coregrafia şi folclorul literar în formă baladescă. Caracterul multiaspectual al obiceiului familial e plurivalent şi pluriaspectual. Dacă specialiştii găsesc în el diverse elemente, care coboară spre perioada de pînă la apariţia claselor, apoi nu este nimic de mirare. Doar familia moldovenească în deplin centrul Europei nu se putea constitui altefel, decît la popoarele slave sau la cele vecine.

Este al doilea eveniment major din viaţa omului, alături de naştere şi înmormântare. La sat căsătoria reprezintă sărbătoarea la care asistă toată obştea deoarece satul este „marea familie” a fiecărui ţăran. La peţit se invită doar apropiaţii. Vârstele la care se căsătoreau tinerii erau destul de vaiate, începând de la 15 ani.

Când un fecior decide să se căsătorească, îşi anunţă tatăl despre intenţiile sale. De asemenea, vorbeşte cu câţiva prieteni de ai săi, vecini, rude, eventual cu un bărbat căsătorit, cel care urma să-i fie naş.

Din timp sunt anunţaţi părinţii fetei pentru pregătiri de nuntă. Băiatul îşi găseşte staroste şi merge cu el la casa viitoarei mirese. Starostele intră primul în casa miresei, pe când mirele stă pe afară. Starostele spune următoarele cuvinte: „Am auzit că aveţi o fată frumoasă şi vreţi să o măritaţi, am venit să vă săun că avem şi noi băiatul nostru, tot atât de mândru şi frumos ca fata dumitele „ , după care este invitat mirele să intre în casă, toţi se aşează la masă şi sunt serviţi cu

10

bucate. La masă vorbesc orice, fac glume, dar nu se răbesc părinţii fetei să dea un răspuns sigur, oferă fata de mireasă sau nu. Astfel, tânărul este nevoit să aştepte răspunsul aproape o săptămână. În cazul în care părinţii fetei nu erau de acord eventualul mirei punea la cale „furatul fetei” atunci se făcea „împăcăciunea” între părinţi referitor la nuntă. Dar dacă parinţii erau de acord, băiatul venea în casa fetei cu un cadou, de obicei, acesta era un inel, iar fata este obligată să-i dea ceva în loc, această procedură localnicii o numesc „zălog”

Dacă totul e bine urmează să aibă loc şi „răspunsul” la casa băiatului. Aici se stabileşte data nunţii, sunt invitate cele mai apropiate rude şi prieteni, se stabileşte ce zestre primeşte fata, boi covoare, pluguri, oi sau o sau o ladaă plină. De obicei, nunta se stabileşte toamna, când se termină lucrul în câmp. Sunt numiţi doi vornicei şi druşte care se ocupă de pregătirea nunţii, invită tinerii la nntă.În dimineaţa nunţii atât în casa tânărului, cât şi a fete, porneau vorniceii călare pe cai cu vin. Ei vizitau toate rudele şi cunocuţii invitându-i în acea seară la nuntă. La ora din timp stabilită în ograda mirelui veneau rudele şi nuntaşii, de unde împreună cu mirele şi muzicanţii plecau la casa miresei în următoarea ordine: înainte mergeau vorniceii, după ei, în căruţă, mergeau rudele, urmau muicanţii, iar dupa aceştea mirele împreună cu nuntaşii. Pe tot parcursul drumului se cânta, se dansa şi se chiuia, neajungând până la casa miresei, nuntaşii se opreau, pentru ca vorniceii să reuşească să anunţe venirea mirelui. Dea semenea, ei veneau cu rugăminţi ca acesta să fie primit bine şi se spunea următoarea conocărie:

— Bună dimineața, cinstiți socri-mari!— Mulțumesc dumneavoastră, băieți militari,

Dar ce îmblați, ce cătați?— Ce umblăm, ce cătămLa nime samă nu dăm,

Că multe mări am trecut,Multe țări am bătut,

Nime seama nu ne-a luat.Dar cine sunteți dumneavoastră,

Să ne luați sama noastră?Dar fiindcă ne-ntrebați,

Să ne luați cu-ncetulȘi cu binișorul,

Să ne dăm cuvântul cu adevărul,Că de multe ce se-ndeasă,

Vom spune una mai aleasă.Ales tânărul nostru-mpărat

Dimineața s-a sculat,Fața alba s-a spălat,

Chica neagra-a pieptănat,Din trâmbiță a sunat,Mare oaste-a adunat.

Ș-a adunat o sută de feciori de gheneral,

11

De boieri de cei mai mari.Ș-au plecat vânătorii să vâneze

Valea din sus,Dinspre apus,

Pân' când juncanii au stătutȘi potcoavele au pierdut.

A stătut toata oastea în mirare,Unii zic că este urmă de zână,Să-i fie împăratului cunună.

Așa se mai chibzuiescȘi se găsesc alți vânători,

Mai cunoscătoriȘi zic că este umbră de căprioară,

Să-i fie împăratului soțioară.Dar nunul cel mareCu grija-n spinare,Călare pe-un cal,Ca un Docipal,

Se ridică-n scări,Se îmflă în nări

Și face ochii roatăPeste oștirea toată,

Și când încoace privește,Aici zărește

O floricică frumoasăȘi drăgăstoasă,

Și văzând că nu-nflorește,Nici nu rodește,

Nici locul nu-i prieșteȘi mai mult se ferește,

Ne-a trimis pe noi șase jerpani,Călări pe patru juncaniCu coamele-ncâlcite,Cu frâurile zugrăvite,Cu unghiile custuriteȘi cu cozile-mpletite,Ca cu toții să pornim

Și la curțile dumneavoastră să venim,Ca floricica s-o luămȘi la împarat s-o dăm.

PornimȘi venim

Pe fața pământului,Pe aburii vântului,

12

Bând și chiuindȘi din pistoale trăgând.

Caii cu rândPe nări flăcări lăsând

Și nechezând,Și din unghii scăpărând

Păn-am sositȘi v-am găsit.

Acum ori floricica să ne-o dați,Că nicăieri n-aveți să scăpați,

C-am venit cu pocloane de-argint,Să scoatem floricica din pământ,

S-o scoatem cu rădăcină,S-o sădim la împăratul în grădină,

Ca acolo să -nfloreascăȘi să rodească,

Locul să-i priascăȘi să nu se vestejească.

Dacă dumneavoastră, socri-mari,Gândiți că suntem tâlhari,

Avem și biletDe la al nostru împărat.Cine știe carte latineascăSă vie să ne-o citească,

Iar cine nu știeSă nu vie,

Ci ca de foc să se ferească.Să ne aduceți, socri-mari,

Oameni cărturari:Vreun popă cu barba deasă,Să ne citească carte-aleasă;Ori vreunul cu barba rară,

Să ne ție pân-în seară,Ci unul cu barba ca fusul,

Să ne deie curând răspunsul.Răspunsul nostru este-așa:

Șase pahare de vin,Șase mahrame de in

De care se găsesc aici,Cusute cu fluturi și cu arnici.

Las' să fie și de mătasă,Numai să fie de-aici din casă,

De la cinstita mireasă,Să nu fie de la vecine,

13

Să pățim vreo rușine,Că atunci va fi cinstea noastră

Și ocara dumneavoastră.Socri-mari, ascultațiȘi în urechi băgați:

Când va da soarele -ndesară,Mare oaste vă-mpresoară,

Dacă nu-ți avea bucate de ajuns,Să va căutați loc de ascuns,

Să aveți buți cu vin,Car cu fân,

Vaci lăptoase,Fete frumoase.

Să mai aveți, socri-mari,Și lăutari;

Să vie și tot satul,Ca să se veselească -mpăratul,Când va fi soarele îndeseară,

Mare oaste vă-mpresoară.Să lărgiți casa, că vine împaratul

Îndată cu oștirea lui toată:O sută cincizeci și cinci

Din cei mai voiniciCu fețele alese.

Noi nu suntem ciobani de la oi,Să descălecăm în gunoi,

Nici morari beți,Să descălecăm prin scăieți,

Ci suntem boieri mari,Ghenerali,

De lângă mare,De unde soarele răsare.

Nouă să ne aduceți scaune de argint,Să descălecăm aici pe pământ

Sau să întindeți covoare,Să descălecăm în pridvoare.

La cai să dați fân,Zizdeu verde,

Cosit din noaptea Sfântului Gheorghe,Cu roada neluată,

Cu floarea nescuturată,Strâns în sărbători

De două fete surori.Caii noștri să mănânce

14

Și din capete să nu miște;Caii noștri să beie

Și din capete să nu deie.Noi am descăleca,

Am mai sta,Am mai ura,

Dar ni-i frică că vom înseraȘi avem de trecut stânci,

Văi adânci,Munți cu brazi mărunți

Și întunecoși,Bine v-am găsit sănătoși!

Pune plosca la gură, socru-mare,Ce s-a făcut s-a făcut,

Nu mai este de desfăcut,Să dai numai opt boi

Și șapte vaci,Și apoi să rabzi și să taci.

Ține, socru-mare,Îți dau plosca,

Ia astă rădăcină uscată,La șezut crăcănată,

Pe-aicea lată, pe-aicea lată.Ia închina, soacră, o dată,

Să nu o săruți tare,Că și căciula din cap îți sare.

Să o săruți mai binișor,Să-ți paie mai dulcișor.Poftim de beți și vedețiCă rachiu-i de la Pitești,

Iar nu țuică de-a dumneavoastră,Când bei multă,

Te umfli în burtă,Faci burta dobă,Intri după sobă

Și stai cu greierii la vorbă.Tot urând, socri-mari,

Vedem că toți au rămasCei de la spate

Cu gurile căscate.Cei dinainte

Cu gurile înțepenite.Aduceți dar un vas cu prune uscate,

Să aruncăm la ieste guri căscate;

15

Un putinoi cu lapte bătut,Să le turnăm pe gât;

O strachină cu poame,Să dăm la ieste cucoane,

Că vedem că au slăbit de foame.Și vreo câțiva căței de usturoi,

Să dam pe la acești ciocoi,Fiindcă au poftit pe la noi,

Mulți, înalți, luminoși,Bine v-am găsit sănătoși.

Mireasa este îmbrăcată de druşte în casa cea mare, neapărat în cameră este o icoană şi busuioc ce aduce noroc. Apoi mireasa iese în pragul casei ca să-şi întâmpine viitorul soţ cu un colac şi busuioc stropind cu agheazmă, acest colac era luat de vorniceii mirelui în semn de răspuns binevoitor, vorniceii mirelui se întorceau împreunaă cu cei ai miresei, ducând colacul primit în dar de la cucoana mireasă. Apropiindu-se de mire, vorniceii rupeau colacul în bucăţi deasupra capului mirelui, aceste bucăţi erau luate de către nuntaşii holtei, fete şi băieţi, care mâncau o bucată de colac în speranţa că se vor căsători şi ei în curând. Ceremonia se apropia de casa miresei şi prin tragere de arme îşi anunţa oficial sosirea. La apropiere de uşă mireasa stropea cu apă mirele, iar părinţii fetei îl întâlneau cu o icoană, înmânându-i pâine şi sare. După ce gusta din aceasta, mirele intra în casa miresei, aruncând o monedă într-o farfurie pusă special în acest scop. În continuare nuntaşii erau ospătaţi de către stăpânii casei. Mirii stau la o masă, alături de naşi şi vornicelul şi druşca de onoare. Toată lumea venită la nuntă vine „să se adune” cu mirii. Ciocnesc un pahar de vin, lasă ceva bani şi, în dependenţă de situaţie, aduc ceva daruri pentru însurăţei. Primii adunaţi sunt părinţii, fraţii, rudele apropiate. Toţi îi felicită pe miri. După adunat, starostele nunţii îi invită pe toţi „să scoată dansul afară”, adică toţi se duc la o horă, muzicanţii mirelui, cât şi a miresei, cântau în ogradă, loc unde se încingea un joc adevărat moldovenesc., după care sunt îndemnaţi să intre la masă. După ce dansau şi ospătau suficient, nuntaşii din partea mirelui, cereau zestrea promisă de socrii mici. Zestre era preluată de vorniceii mirelui, însă nu i-o transmiteau până când acesta nu le dădea o anumită recompensă. Înainte de plecarea miresei socrii mici se aşezau pe scaune, iar mirele şi mireasa îngenuncheau în faţa lor pentru a fi „blagosloviţi” (iertăciunea). În acel moment nuntaşii jucau şi cântau:

Ia-ţi mireasă ziua bună De la tată de la mumă De la fraţi de la suroriDe la grădina cu floriDe la fraţi de la surori De la grădina cu flori

De la fir de busuioc, mai

16

De la fete de la jocDe la fir de siminic, mai

De la drag de ii pocni

Plângi mireasă nu tăcea, maiCă astăzi e ziua ta

Să urăsti pe tatăl tăuSă iubeşti pe socrul tău

Să urăşti pe mama ta, maiSă iubeşti pe soacră-taSă urăşti surorile, maiSă iubeşti cumnatele.

Taci mireasă nu mai plângeCă la maică-ta te-oi duceCând a face plopu mere

Şi răchita micşuneleCând o face plopu nuci, mai 

Atunci la parinţi te duciCând a cânta cucu-n vatră Atunci te mai vezi tu fată

Copiliţă cu parinţi, mai La ce naiba te mariţi, mai

Căci mila de la părinţi, mai La nevoie a-i s-o uiţi

Dar mila de la bărbat, maiCa umbra de pom uscat

Dar mila de la bărbat, maiCa umbra de pom uscat.

Urmează textul iertăciunii:

De cînd e lumea şi pămîntulSe căsătoresc doi tineri,

Pînă a ajuns şi la aceşti doi tineri ai Dvs,Care stau cu capetele plecate

Şi cu feţele ruşinate,Şi se roagă cu plecăciune

Să le daţi iertăciune.Părinţii spun:

Iertăm!Conocarul continuă:

Dumnezeu luni a făcut cerul şi pămîntul

17

Numai cu gîndul;Marţi l-a împodobit cu

Soarele şi lunaPe care-i vedem întotdeauna;

Miercuri l-a împodobit cu stelele de pe cer,Cu cei trei luceferi luminoşi

Care-i privim noi aeşti păcătoşi;Joi l-a zidit pe strămoşul nostru Adam

Cu trupul din lutCu oasele din piatră, cu sîngele din mare

Frumuseţea de la soare;Vineri l-a adormit pe strămoşul nostru Adam,

A luat trup din trupul luiŞi a zidit-o pe strămoaşa noastră Eva

Să-i fie lui soţie.L-a trezit pe Adam din somn,

Adam s-a înfricoşat,S-a speriat,ce trup vede el lîngă dînsul?

Dar Dumnezeu i-a spus:Adame, nu te-nfricoşa, nu te-nspăimînta,

Am zidit pe strămoaşa EvaSă-ţi fie ţie soţie;

Sîmbătă i-a luat pe amîndoiŞi i-a pus în rai zicînd:

Aici să vieţuiţi!Iertaţi părinţi?

Apoi părinţii zic:Iertaţi să fie,

Să le fie casa plină de copii,Toţi sănătoşi şi fericiţi!

18

După aceasta, tinerii se scoală, sărută mîinile părinţilor şi ale naşilor. Toţi cei prezenţi joacă în jurul mesei, pe-ale căror colţuri se află cîte-o jemnă, cîte o farfurie cu grîu, din care ia fiecare şi aruncă prin casă în semnul crucii, zicînd:

«De trei ori pe după masăSă scoatem dansul din casă,

Să-nsutească bineleCa mierea albinele».

Înainte de plecare se mai interpreta un cântec de rămas bun, făcându-se ritualul “aruncatul mălaiului peste casă” : mireasa arunca pe acoperişul casei, în semn de despărţire de părinţi, un buchet de flori îmbibat cu spice de mălai. O taradiţie mai nouă este schimbarea colacului. Dacă fata era din alt sat, mirele trebuia să plătească “vulpea” un fel de bani pentru faptul ca ia mireasa din sat.

Spre dimineaţă, mirii se indreaptă spre casa mirelui, nu prea reuşesc ei să se odihnească, fiindcă de la şapte dimineaţa pleacă la biserică pentru a se cununa. Sunt urmaţi de naşi, părinţi, druşte, vornicei şi alţi doritori. Odată declaraţi soţ şi soţie, tinerii sunt puşi la încercare, li se ascund inelele într-o tavă cu grâu. Ei trebuie să-şi găsească verighetele. Cică dacă primul care găseşte inelul este bărbatul, atunci el va fi capul familiei, în caz contrar, femeia va fi cea care va conduce în casă. Drumul mirelui şi a miresei era stropit cu apă, semn al recoltei bune, al bogăţiei, al urmaşilor buni, mirele aruncând în schimb bani. La intrare în casa mirelui tinerii erau iarăşi întâlniţi cu pâine şi sare. În continuare până se însera urmau dansurile şi ospăţul aceasta se spune “la zeamă”.

După o săptămână de la nntă se face un obicei care se numeşte “calea”. În cazul de faţă familia nouă se duce în ospeţie la naşi şi la rude. Tinerii însurăţei se duc la naşi şi le oferă cadouri, astfel se întâăresc relaţiile de rudenie.

19

Obiceiuri şi tradiţii la înmormântare

Biserica Ortodoxă ne învaţă că moartea este despărţirea sufletului de trup. Sfânta Scriptură arată că atunci când "omul merge la locaşul său de veci", trupul trebuie "să se întoarcă la pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care l-a dat". Bogat sau sărac, rege sau rob, înţelept ori analfabet, toţi părăsim această viaţă într-o zi şi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu care ne va judeca, rânduindu-ne răsplata cuvenită. Dar, legătura celor morţi cu cei vii nu încetează, ci ea se menţine prin rugăciune neîncetată pe care Biserica o face pentru sufletele răposaţilor, păstrând comuniunea de iubire şi nădăjduind în învierea tuturor la sfârşitul veacurilor.

Oamenii în vârstă se pregătesc din timp pentru înmormântare, în special u ceea ce se numeşte “pomene”. Muribundul este supravegheat de către apropiaţi ziua împrejur. Din timp se pregătesc lumânări. Unii afirmă că momentul în care muribundul “îşi dă sufletul” se poate observa după felul cum respiră: respiraţia devine din ce în ce mai scurtă şi mai rară. Este important ca în momentul când omul moare să i se pună o lumânare în mână. După aceasta decedatului i se închid ochii, i se indreaptă picioarele, iar mâinile i se pun pe piept. Şi picioarele şi mâinile se leagă temporar, iar “legăturile” apoi se ard sau se pun în sicriu la îngroparea mortului. Se chemau vecinii care scaldă mortul şi îl îmbracă. Apa se aruncă într-un loc ferit, adică acolo unde nu calcă picior de om. După aceasta se trag clopotele în biserică pentru a anunţa decesul. A doua zi sătenii şi, în special, rudele vin la mort aducând cu ei şi ceva vin. Cinstesc câte un pahar cu vin, dar dacă nu pot servi tot paharul îl varsă într-un vas pregătit special în acest scop.

20

Atât în prima, cât şi în a doua zi se fac pregăirile pentru înmormântare. În acest timp cineva stă permanent lângă decedat. Spre seară vine o persoană anumită care citeşte “stâlpii”. Mortul e pus în sicriu a treia zi, adică cu puţin timp înainte de a fi dus la cimitir. De obicei, înmormântarea se face în a treia zi. Sunt cazuri în care înmormântarea se întârzie cu o zi, deoarce se aşteaptă venirea unor rude apropiate, dar se mai întâmplă să o facă cu o zi din cauza caldurilor pe timp de vară.

De la bătrânii satului am aflat că, pe timp de vară, decedatul este pus pe nisip ud acoperit în prealabil cu un cearşaf. Decedatului i se mai pune var stins pe burtă şi piept. Ca să nu i se înviniţească faţa, pe piele i se aplică lame de ras. De asemenea, pentru a păstra mai bine corpul decedatului, unii săteni înfăşoară mortul cu urzică. Înainte de venirea preotului, afară la pământ, se aşează pomenile. Se pregătesc 24 de pomene se mai spun “poduri”, care sunt împărţite de pomană dea lingul drumului mortului până la cimitir. Se spune că “podurile” îi servesc decedatului pentru a trece peste prăpastia sau râul de foc care se află latrecerea din lumea noastră în împărăţia cerului. După ce se trag clopotele vine preotul însoţit de cor. Groparii scot mortul din casă şi îl duc la biserică. După ce mortul este scos din casă se ridică puntile şi chiar din uşa casei încep ase da de pomană. În biserică se oficiază un serviciu divin care durează aproape o oră. După aceasta mortul este petrecut la cimitir unde preotul citeşte ultimile rânduieli, îl stropeşte cu apaos (amestec din vin cu ulei). În timpuri mai vechi în groapă se aruncau monede, se credea că aceste monede sunt aruncate pentru a răscumpăra posibilele chinuri ale decedatului pe lumea cealaltă. Peste groapă se transmitea o căldare nouă . Apa se dădea crezându-se că numai aşa decedatul îşi va putea stinge setea în timpul trecerii peste râul de foc. La ieşirea din cimitir tuturor celor care au fost la înmormântare li se oferă un pahar cu vin şi o bucăţică de colac. Cei care asigurau înmormântarea, cât şi unii vecini, prieteni, erau invitaţi la masă, se mai spune “comandare” sau praznic. Înainte de a se aşeza la masă, fiecăruia i se dădea câte un colac şi o lumânare, din ceară, aprinsă. Conform tradiţiei, în jurul mesei trebuiau să treacă trei pahare cu vin. După încheierea mesei se aducea o sită cu şapte colaci, care se dădeau în folosul bisericii.

După încheierea ceremoniei de înmormântare în casa decedatului timp de 3 ziele ardea o lumânare. Lumânarea era de mărimea decedatului şi se numea “toiag”. Lângă lumânare se punea un pahar cu apă şi o bucată de pâine. Oamenii credeau că în primele trei zile de la înmormântare sufletul decedatului vine în casă şi are nevoie de hrană şi apă. Aceste 3 zile după înmormântare se merge la cimitir pentru “tămîiere” şi în fiecare zi la întoarcere se cinstea omul întâlnit pe drum cu un pahar de vin de sufletul răposatului. Decedatul se pomeneşte a noua zi şi a patruzecea zi, restul paraznicilor se fac la dorinţă.

Bocet la înmormântareSus, în cornul muntelui,

Este-un pat mândru-ncheiatDin patru scânduri de brad.

21

Dar în pat, ce-i aşternut?Iarbă verde de pe rât,Floricele de pe câmp.

Peste iarbă – cerge dalbe,Peste cergi – o perină.

Dar în pat, cine-i culcat?Nicolae, mort de beat?

De-a fi beat, el s-a trezi,De-a fi mort, va putrezi.La picioare cine şede?Şede cucul, jelnicul,

Care i-a schimbat glasul.Dar la cap, dar cine şede?Şede moartea, groaznica,

Care i-a legat limba.Şi moartea din grai grăia:

- Schimbă, cuce, glas cu mine!- Eu cu tine glas nu schimb.

Dară eu, cu glasul meu,Când vine primăvara,Scot afară plugurile,

Fetele cu cosele,Nevestele cu cipcile,Babele cu războaiele!Iară tu cu glasul tău

Multe case-mpustieşti,Soţ de soţie despărţeşti,

Părinţi de prunci,Şi pe toţi îi duci

Pe deal, printre huci.Cimitir cu iarbă verde,

Mila mea-n tine se pierde!Cimitir, iarbă uscată,

Mila mea-n tine se gată!

22

Poezia obiceiurilor calendaristice

Colindatul

Trei crai de la rasarit

Trei crai de la răsărit Spre stea au calatorit; 

Și-au mers după cum citim, Pină la Ierusalim. 

Acolo, cum au ajuns, Steaua-n nori,li s-a ascuns ; 

Și le-a fost a se plimba Și prin oraș a întreba. 

„Unde s-a născut" - zicând, „Un Crai mare" de curând ? 

Iară Irod împărat, Auzind s-a tulburat.

Pe Crai, în grabă a chemat Și în tain-a întrebat

Ispitindu-i, vru setos, Să afle despre Hristos. 

Și cu grai adăugat, Foarte lor li s-a rugat, 

Zicând:-Mergeți de aflați Și viind, mă înștiințați.

23

Să merg, să mă-nchin și eu, Ca unuia Dumnezeu". Craii, dacă au plecat, Steaua iar s-a arătat. 

Și-au mers, până a stătut, Und-era pruncul născut. Și cu toți s-au bucurat, Pe Hristos, dac-au aflat.

Cu daruri s-au închinat Ca la un mare-mpărat 

Și-napoi, dac-au purces, Pe altă cale au mers.

Precum le-a fost lor și zis, Îngerul, noaptea, în vis. 

Iară Irod împărat,Văzând că s-a înșelat. 

Foarte rău s-a necăjit, Oaste mare a pornit, Și-n Betleem a intrat, 

Mulți coconi mici a tăiat. 

Pân-la paisprezece mii, Tot prunci, mărunței copii, 

De doi ani și mai în jos, Ca să taie pe Hristos. 

O, tiranul crud Irod! Muri-n blestem de norod, 

Nefiind el bucuros De nașterea lui Hristos.

Trei crai de la răsărit(altă variant)

Trei crai de la răsăritNoi cu steaua ne-am pornit

Și am mers pân-ce-am stătutUnde a fost Hristos născut

Hristos s-a născut curat

24

Cu maică fără de bărbatCu arhangheli înconjuratTrei arhangheli s-au aflatLui Irod de veste-au dat.

Iar Irodul de-mpăratTare rău s-a supăratMultă oaste-a adunat

Paisprezece mii de prunciToți sub sabie i-au pus

De doi ani mai mici în josCa să-l afle pe HristosPe Hristos nu l-au aflatNumai pruncii au stricatO, Hristoase, slavă ție!

Mila ta cu noi să fieLa multi ani cu bucurie!

O ce veste minunată

O, ce veste minunată,Din Betleem ni s-arată!

Astăzi s-a născutCel făr' de-nceput

Cum au zis prorocii.

Că la Vifleem MariaSăvârșind călătoria,

Într-un mic lăcașDin acel oraș

S-a născut Mesia.

Pe Fiul în al Său numeTatăl L-a trimis în lume

Să se nascăși să crească,

Să ne mântuiască.

E Iisus Domnul cel mare,Grija Lui, Dumnezeu are.

Noi îl lăudăm,Lui ne închinămCu credință tare.

25

Păstorii văzând în zare,Pe cer o lumină mare,

Ei fluierau,Îngerii cântau,

Și cu toți se bucurau.

Steaua sus răsareSteaua sus răsareCa o taină mare

Steaua străluceşteŞi lumii vesteşteŞi lumii vesteşte

Că astăzi Curata,Preanevinovata,Fecioara MariaNaşte pe MesiaNaşte pe Mesia

Magii cum zărirăSteaua şi porniră

Mergând după razăPe Hristos să-l vazăPe Hristos să-l vază

Şi dacă pornirăÎndată-L găsiră

La Dânsul intrarăŞi se închinarăŞi se închinară

Cu daruri gătiteLui Hristos menite

Luâd fiecareBucurie mareBucurie mare

Care bucurieŞi aici să fieDe la tinereţe

Pân-la bătrâneţe.

26

Uratul

Urătorii în cete mari poartă clopoţei, zurgălăi, harapnice (bice), buhai, deseori şi un plug butaforic – toate acestea creînd o atmosferă de spectacol care se joacă în ograda gospodarilor peamăriţi.

Primiţî urătorii sau Primiţi roata

Pluguşorul

Aho, aho copii şi fraţi, Staţi puţin şi nu mânaţi, 

Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântu-mi ascultaţi: 

S-a sculat mai an bădica Traian, Ş-oncălecat pe-un cal învăţat, 

Cu nume de Graur, Cu şaua de aur, 

Cu frâul de mătasă Cât viţa de groasă,

Cu coama de argint De ajungea până la pământ.  Mai mânaţi măi: hăi, hăi ! 

Ş-a pornit la arat, La arat şi semănat. 

Brazdă neagră răsturna, Grâul roşu semăna, 

27

Cu boroana boronea Grâu-n urmă răsărea, Cu groparul gropa, 

Grâu-n urmă înspica. Ia mai mânaţi măi: Hăi - Hăi! 

La lună, la săptămână bădica Traian Într-o dimineaţă s-a sculat 

Pe cal a încălecat Şi la câmp a alergat 

Să vadă de-i grâul copt. Grâul era copt răscopt 

Numai bun de pus în snop. De trei ori lanul a înconjurat, 

Trei spice în mână a luat, În palme le-a frecat, În buze le-a suflat, 

În băsmăluţă le-a legat Şi acasă la femeie a alergat. 

Mânaţi măi: Hăi, Hăi! - Măi femeie, măi femeie, 

Grâul nostru o să pieie. - Taci, bărbate blestemate, 

Nu te îngrijora, Că te-i duce la târg la Soroca, Unde se vinde fierul cu oca 

Şi-i face seceruice mărunţele Pentru fete tinerele, 

Seceruici cu mănunchi de tei Pentru flăcăiaşi holtei 

Seceruici mai zgrunţuroase Pentru babe grebănoase. Mânaţi măi: Hăi, Hăi! 

S-a dus bădica Traian la târg la Soroca, Unde se vinde fierul cu oca. 

Dă pe uliţa cea mică, Nu găseşte nimică, 

Dă pe uliţa cea mare Şi-ntâlneşte un meşter mare, 

Cu luleaua-n dinţi, cu doba-n spate, Plin de toate. 

- Măi dobare, meşter mare, Fă-mi seceruice mărunţele 

Pentru fete tinerele, Seceruici cu mănunchi de tei 

28

Pentru flăcăiaşi holtei, Seceruice mai zgrunţuroase 

Pentru babe grebănoase. Secerele s-au gătit, 

Pe la toţi le-au împărţit Şi la lucru s-au pornit, Şi la lucru mi s-au dat, Mi s-au dat la secerat, Cu dreapta secerau, 

Cu stânga mănunchi făceau, Cu amândouă snopi legau 

Şi în clăi îi aşezau. Ia mai mânaţi măi: Hăi, Hăi! 

Bădica Traian loc de arie căta, Loc de arie şi-a găsit 

La capătul pământului, În bătaia vântului. 

A ales nouă iepe - sure iepe, De nouă ani sterpe, Cu copitele crăpate, Cu măligă astupate, 

Cu fâşii legate, Pe unde călcau 

Pământul prăbuşeau. Şi le-a pus la treierat, 

Cu copitele spicele fărâmau, Cu nările vânturau, Cu cozile felezuiau, 

Cu botul în saci puneau. Mânaţi măi: Hăi, Hăi! 

A încărcat 12 care mocăneşti Şi 12 boiereşti 

Şi le-a dus la moară la Hârlău Unde se macină încet şi rău 

Şi-a dat de-un morăraş Cu chica toporaş: 

- Măi morare, măi morare, Hătu-ţi mama cui te are, Până măine dimineaţa 

De nu-mi va fi făina rece ca gheaţa De mână te-oi apuca 

Peste moară te-oi arunca Şi guzganii te-or mânca. 

A doua zi dimineaţa

29

Făina era rece ca gheaţa. Mânaţi măi: Hăi, Hăi! 

Când vedea boii venind, Carele scârţâind 

Şi flăcăii chiuind, Lelea Tamara a alergat în cămară 

Şi-a găsit o sită rară, A alergat din cămară-n casă 

Şi-a găsit o sită dească. A cernut un sac 

Şi-a făcut un colac, Un colac mare rotat 

Pe piatra morii măsurat Cu zahăr zăhărit 

Pentru noi plugari gătit. Opriţi măi: Aho, Aho! 

Am mai ura, am mai ura, Dar nu suntem de ici-colea, 

Da suntem de la Mitoc, Unde-ngheaţă apa-n toc 

Şi găluştele la foc, Iar motanul cotonog 

Într-un fund de poloboc! Am mai ura, am mai ura, 

Dar nu suntem de ici-colea, Da suntem de la Ciuca-Buca 

Unde se face mămăliga cât nuca Şi-o păzesc 12 cu măciuca. 

Când am dat să iau o fărâmitură, mi-a tras unul o dispicătură 

De mi-au sărit toţi dinţii din gură! La anul şi la mulţi ani!

Bună seara gospodariAho, aho

Sara bună la dumneavoastrăCinstiţi gospodari şi oameni de omenie

După datină şi obiceiCu alai mare

Am venit în zi de sărbătoareSă vă facem o urare

Primiţi cu pluguşorulPrimim, primim

30

Bună seara gospodariŞi noroc la vechi plugariGospodari şi gospodine

Şi voi tinere copileDaţivă lângă fereastră

Ş-ascultaţi urarea noastrăDaţivă lângă perdele

Ş- ascultaţi vorbele meleDin Moldova lui Ştefan

Noi în fiecare anNe pornim cu pluguşorul

Să urăm poporulSă urăm în astă seară

Toţi românii pe hotareSă vă zicem La multi aniCa la oameni gospodari

Să vă fie casa, casăSă vă fie masa, masă

Că neam strâns şi noi aziO urare s- ascultaţiMai Zorel clopotei

Mai îndemnaţi flăcăiŞi strigaţi din bice mai

Hai, haiS-a sculat mai an bădica Traian, Ş-oncălecat pe-un cal învăţat, 

Cu nume de Graur, Cu şaua de aur, 

Cu frâul de mătasă Cât viţa de groasă,

Cu coama de argint De ajungea până la pământ. 

Şi curînd so apucat Cîmpul de arat

Şi so apucat într-o zi Cu plug cu 12 boi

Boi, bourei în coadă cu doi beiŞi-n frunte zurgălăi

Seara-ntragă o lucratBrazdă neagră-o răsturnat

Şi prin brazdă semănaGrâu mărunt şi grâu de vară

Dalar domnul să răsarăLa lună, la săptămîna

31

Ş-umpluse cu aur în mâinăŞi se duse ca să vadă

De-o dat Dumnezeu roadăEra spic ca vrabiaEra mai ca trestia.

Traian iute s-a întorsSi din grajd pe loc a scosUn alt cal mai nazdravan,Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbulIute ca focul,De nu-l prindea locul;

Cu potcoave de argintCe sunt spornici la fugit.

El voios a-ncalecaLa Tighina a plecatSi otel a cumparat

Ca sa faca seceri mariPentru seceratori tari.Si sa faca seceri mici

Pentru copilasi voinici.Şia strâns finii şi veciniiCare ştiu rândul la pâine

Şi lo pus la secerat Că o fost anul bogatMăi zorele clopoţele

Ia mai îndemnaţi flăcăi Mai mânaţi măi: hăi, hăi ! Şi-ancărcat vrio zece care

Şo pornit în jos la valeMarihoaţa cei de mare Când văzu atâtea careÎncărcate cu povară

O pus coada pe spinare Şo plecat la lunca mare

Lunca-i mare, frunză n-areLunca-i mică, frunza-i chică

Tăt în patru sî dischicăIar morăriţa meşteriţa

O luat o mâină de tărâţeŞi tot pru, pru pru

Şi na, na, naPîn o pus mâina pe ea

Moara a prins a măcinaFăină albă, curată

32

O prins acurge-n covatăIar jupâneasa gazdă

O prins o sită în covatăPîn o cernut făin atoatăŞi o făcut colac frumosAlb, ca faţa lui Hristos

Mai Zorel clopoteiMai îndemnaţi flăcăi

Şi strigaţi din bice maiHai, hai

Şi a rupt colacu-n douăŞi nea dat şi nouă

Şi la rupt în trei şi-n patruŞi lo-mparţit la tot satul

Şi dragoste o datLângă fir de busuioc

Da-var Dumnezeu norocŞi la anul când venim Sănătoşi să vă găsim

Da câte pene-s pe cocoşAtâţia copii frumoşi

Câţi cărbuni sânt pe cuptorAtâţia godaci în ocol

Să vă găsim sănătoşi şi voioşiTot cu feţele aprinseŞi cu mesele întinseMai Zorel clopotei

Mai îndemnaţi flăcăiŞi strigaţi din bice mai

Hai, hai

33

Semănatul sau Sorcova

Moldovenii, ca şi alte popoare, în dimineaţa de Anul Nou respectă, în special copiii, obiceiul „Semănatului”, care într-un fel continuă „Pluguşorul” din ajun. „Semănătorii” umblă pe la case şi declamă scurte urări în versuri, care conţin, ca şi partea finală a „Pluguşorului”, urări de roadă bogată, prăsilă la vite, sporirea familiei, sănătate, fericire în noul an.

Primiţi semănătorii!!!!

Semănătură

Sa ninga,Sa ploua,

Sa picure roua,Si grau sa-ncolteasca,

Bogat sa rodeasca!S-aduca nadejde

Trecand de primejdie.Copiii sa creasca,

Multi ani sa-nftoreascaCa merii,Ca perii,

34

În mijlocul veriiSi-n timpul primaverii.

Tare ca piatra, Iute ca sageata, Tare ca fierul, Iute ca otelul. 

La anul si multi ani!

Sorcova

Sorcova Vesela,Peste vară,PrimăvarăSă trăiţi,

Să-mbătrîniţi:Ca un măr,Ca un păr,Ca un fir

De trandafir,Tare ca fierul,Iute ca oţelul;Tare ca piatra,Iute ca săgeata;

La anulSi la mulţi ani!

35

Poezia descântecelor

 Cuvinte așezate în poezie sau în proză pe care femeile din popor, însoțindu-le uneori și de niște practici superstițioase (ca stînsu cărbunilor), le pronunță la capul bolnavului ca să-l vindece. Poporul mai crede că descîntecul, ca să aibă putere, trebuie să fie furat (să tragi cu urechea cînd descîntă altul), nu să ți-l spuie ori să ți-l scrie. 

Descântece de deochi

Într-o răsărită schităŞede-o fată despletită

Cu-n ochi de foc şi cu unul de apăCel de foc s-a stins în apă

Să rămână (numele)Luminat (ă) şi curat (ă)

Ca mânuşiţa Maicii DomnuluiCe-o dat-o sau ce l-a dat

............................... Colo – nvale n-tro răchităŞede-o fată-mpodoghită

Cu-n ochi de foc şi unul de apăDă-ni ochiul de apă săl sting pe cel de foc

Să rămână (numele)Curată şi luminată

36

Cum la făcut Maica Domnului.

Descăntec de gâlci

Plecară gîlcile să pascăTrei mătuşi să le păzească

Una oarbăUna surdă

Una şchioapăVeniră lupii şi le morăscară

Şi le împrăştiarăŞi din gât de la (numele) le luarăŞi (numele) rămase curat, luminat

Cum Maica precistă l-a lăsatLeac şi babii un colac.

Descântec de întors mana la vacă

La fântână sunt trei feteUna încheie

Alta descheieUna închide

Alta deschideUna sloboade izvoareleAlta sloboade laptele

Cum iubeşte apa şi pâinea Aşa să iubească stăpâna

Mana să aducă de pe pâineDe pe ierbi

De pe păduriDe pe ape.

Descântece de speriat

Sa pornit(numele)Pe cale, pe cărareGrasă ca slănina

Rumenă ca călinaLa jumate de cale spaima a întâlnit

La pământ o trîntit-o(numele) a prins aplînge, a se văicăra

Maica Domnului din cer a auzitO stea de agint a coborât

Taci (numele) nu plânge, nu te văicăra

37

Du-te la MărioaraMărioara cu mătura i-a mătura, cu secera i-a secera

Peste mare i-a aruncaUnde cucoşul nu cântă

Şi câinii nu hamăieAcolo să trăiască, să vestejeascăIar (numele) să rămână luminatCa Dumnezeu sfântul ce-o dat

Ca mam-sa ce-o făcut-oPtiu, ptiu, ptiu.

...............................

Merse (numele) pe cărare Se întâlni cu speriatul în cale

Cu ochi roşii se uitaŞi cu limba blestemaNu te teme dragă fată

Frica ta nu-i blestematăAi scăpare de speriatŞi de locu-ntunecat

Uite vaca cea cornutăVrea speriatul să-l împungăSă-l ridice adânc în coarneDe speriat ca să te scape

În timpul descântecului se umblă cu o legătură de pene aprinse în spatele celui speriat

38

4. Proza populară

Existenţa prozei orale populare este legată, le toate popoarele, de obiceiul de a pvesti, obicei atestat din timpurile cele mai vechi, aşa cum se poate constata din bogatele date despre poveşti provenite din antichitate.

Basmul fantastic

Prostia omeneascăA fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu

suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura:

39

"Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!— Când şi cum?— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?— Îl văd. Şi?— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:— Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi de-oiu găsi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba. Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise:— Bună ziua, om bun!— Mulţămesc dumitale, prietene!— Da' ce faci aici?— Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să am lumină, şi nici că-l pot...— Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână?— Ba am.— Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va intra singur înlăuntru.Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu.— Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând soarele cu oborocul. "Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă. Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe

40

rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.— Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de casă din pricina carului...De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod."Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.— Da' ce te frămânţi aşa, om bun?— Ia, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i nici de-o treabă...— Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc?— Da' cum să n-am?!— Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru paie şi fân, iar nu pentru nuci.Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată.Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob.

Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...— Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci?— Ce să fac, mă-ntrebi? Da' nu vezi?— Ba văd, numai nu pricep.— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vrč nici în ruptul capului să vie după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ič fânul şi-l dă jos la vacă!— Da' nu s-a irosi?...— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca!Așa, drumețul nostru, mirându-se și de această mare prostie, zise în sine: "Mâța tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu țăpoiul și să tragi vaca pe șură, la fân, n-am mai gândit!" Apoi drumețul se întoarse acasă și petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.

Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!" Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse în călătoria sa.

Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.

41

Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!

Basmul fantastic

Berbecul de aur

A fost odată un împărat care avea o fată neînchipuit de frumoasă: ochii ei albaştri erau ca azurul cerului, iar pletele ei dalbe străluceau ca razele soarelui.

Fiind singură la părinţi, fusese crescută cu mare grijă şi pază. Aşa de mult se temea tatăl să nu i se întâmple ceva, să nu i-o fure careva, încât îşi zăvorâse copila într-o cetate care se afla pe o insulă în mijlocul mării. De jur împrejurul apelor străjuia oaste, ca să nu se poată apropia nimeni de fiica împăratului. Numai o şerbă îi ducea zilnic hrana pe o luntre legată cu frânghii şi, în afară de oamenii casei, nimeni nu avea voie s-o vadă măcar la faţă.

Când ajunse la vârsta căsătoriei, împăratul dete sfoară în ţară că-şi va mărita fata cu cel care se va învrednici să ajungă în acea insulă; bizuindu-se pe oastea puternică, era încredinţat că nimeni nu va pune piciorul acolo. Celor ce

42

voiau să se încumete la aşa ispravă, le da răgaz de nouăzeci şi nouă de zile spre a-i aduce semnul cerut, ca dovadă că au putut pătrunde până la ea, altminteri unde le stau picioarele le va sta şi capul.

Multă vreme nu îndrăznise nimeni a-şi primejdui zilele, dar în cele din urmă s-a ivit un viteaz fără pereche, care să vină să-i ceară mâna domniţei. Acesta se tot chitise cum să-şi ajungă ţinta. El avea un prieten mare cărturar, căruia i se încrezu şi-i ceru sfatul.

- Asta e mare greutate, îi răspunse înţeleptul. Fă-mi rost de zece ocale de aur şi am să închipui un berbec în care să încapă un om şi să mai aibă loc şi de merinde de câteva zile, iar la ochi să aibă două deschizături prin care cel ascuns să poată vedea în afară, fără să fie băgat în seamă.

Zis şi făcut. Cărturarul se duse la un meşter aurar, iar acesta făuri berbecul aşa cum i se ceruse. Apoi îl aduse acasă , oploşi pe tânăr înăuntru, îl înzestra cu merinde pentru mai multe zile şi-l scoase la piaţă, prefăcându-secă vrea să-l neguţeze. Se îngrămădi lumea să-l vadă, dar nimeni nu fu în stare să-l cumpere, că omul cerea pe el trei mii de galbeni şi cine ar fi putut să dea atâta bănet?

Merse buhul despre berbec până la urechea împăratului şi acesta trimise după el, să vadă ce fel de marfă este? Cum îl zări, îl îndrăgi, fiindcă era de mare maistru măiestrit. Numaidecât îl iscodi la preţ. Omul îi spuse că nu e de vânzare, dar dacă îi place îl poate opri vremelnic la curte, să-l privească până se va sătura.Asta mulţumi pe împărat şi-i zise:

- Lasă-l aici, că la mine oricând îl vei găsi, nu se pierde.A doua zi, fata care ducea hrană la domniţă o înştiinţa de tot ce auzise

vorbindu-se despre berbecul de aur.- Pare că e un berbec viu! adaose ea.Domniţa stărui din răsputeri pe lângă tatăl ei să-i trimită frumoasa jucărie,

ca să-i mai treacă de urât. Şi el îi împlini voia.Fata, care toată ziua şedea singură şi nu mai putea de pustietate, se bucură

cum îl văzu şi-şi petrecea tot timpul jucându-se cu el. Nu mai voia cu nici un chip să se despartă de el.

Dar tânărul adăpostit în berbec isprăvise merindele şi sta cu sufletul strâmtorat, până îi veni în minte un gând de mântuire. Îndată ce adormi domniţa, trase capacul şi pe furiş se hrăni din bucatele ei de pe masă, apoi se adăposti iarăşi în berbec şi închise la loc capacul. Tot aşa se îndestula zi de zi, de rămânea fata flămândă. Atunci, socotind că şi berbecul se hrăneşte din mâncarea ei, ceru să i se aducă un adaos de mâncare.

Dar după o bucată de vreme, cum domniţa se zbenguia în joc cu berbecul, hoţul ascuns îşi pierdu răbdarea, trase capacul şi sări afară. Ea se sperie grozav la început, dar el, şiretul, o luă aşa de frumos şi drăgăstos şi cu glasul mieros:

- Domniţă drăgălaşă, minunăţie vie, nu fi supărată pe mine, iartă-mi cutezarea ce am avut să vin la tine; numai dragostea şi mila m-au silit să fac ce nimeni n-a făcut, ca să te scap din temniţa în care ai încăput. Tatăl tău nu vrea nimănui să te dea, de aceea el te ţine închisă aşa. Şi de la orice peţitor cere lucrul cel mai greu de înfăptuit: să răzbată în cetate, să-i ducă un semn că a ajuns la tine.

43

Iar dacă nu-l poate aduce, peste viaţă îi pune cruce. Tot astfel s-a învoit el şi cu mine. Mi-a sorocit nouăzeci şi nouă de zile, ca să-i dau dovada asta, şi de nu i-o voi aduce, va cădea şi pe capul meu năpastă!

- Cum se poate? Vai de mine, îţi dau semne câte vrei, răspunse fata.Şi deodată, ca o vrabie de sprintenă, zbură prin casă, cotrobăi prin lăzi şi

scoase un inel, un ceasornic de aur şi o şuviţă aurie legată cu panglică de mătase albă şi-i făcu o scrisoare cu jurământ de iubire pentru el.

Ei petreceau împreună ca fratele cu sora, erau fericiţi şi uitaseră de toată lumea, când veni omul împăratului cu rugămintea să înapoieze berbecul stăpânului său. Cât de mult stărui împăratul să i-l mai lase, acesta nu vru în ruptul capului.

Odată ajuns acasă, cărturarul întrebă pe prieten:-Ai făcut vreo ispravă? Ori s-au dus banii pleavă în vânt?- N-am dat greş până acum. Vom vedea mai departe.Au trecut nouăzeci şi nouă de zile ca nouăzeci şi nouă de ceasuri şi tânărul

fu chemat la împărăţie să dea răspunsul. El asigură pe împărat că are semne din cetate şi scoase mai întâi inelul.împăratul luă inelul în mână, îl cercetă pe amândouă feţele, pricepu că e al fetei, dar cu toate astea nu-l primi:

- Inelul, zise el, nu e singura chezăşie. Argintarii de azi te fac şi pe tine aidoma, nu numai un inel. îl vei fi cumpărat de la vreun giuvaergiu. Mai ai şi altă dovadă?

Peţitorul scoase din buzunar ceasornicul cu pecetea fiicei. Împăratul îl căută cu de-amănuntul, văzu că e ceasul fetei, dar se împotrivi:

- Nici asta nu-i temeinică mărturie. Sunt multe ceasornice asemănătoare în lumea asta. Alta mai ai?

Tânărul scoase atunci la iveală şuviţa de păr.- Nici asta nu e un lucru pe care să mă bizui eu, deşi la culoare şi strălucire

seamănă cu pletele fiicei mele.La urmă scoase răvaşul şi împăratul nu mai dezise dovada scrisă de mâna

ei. De data asta, neavând încotro, el fu silit să se ţie de cuvânt şi astfel pregăti o nuntă împărătească cum nu se mai văzuse până atunci.

Ileana Cosânzeana

Pă fețăle munțilorIeste-on pomuț rămurat.Nu știu cine s-o-nditat,

De poamele le-o mâncat.Ia, Ileana Cosânzeana,Cu cosâță de aramă.

Noi cosâța om tăieȘi om bate-o-n turnurele

44

Să o bată gândurile,Gândurle de-nsurat,Pă fete de măritat.

Legende

45

Baba Odochia

Odochea era o babă destul de hâdă și bătrână și cam încovoiată de spate. Dochia și Docă îi spunea. În vremurile acelea a fost frig. Și cum îi era frig a tot luat câte-un cojoc, până ce a luat pă ea douăsprezece cojoace. Era frig și era în martie, când sunt zilele Odochii. Atunci plouă, ninge, suflă vântul, de-ți intră până la oase. Și baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Și ce să facă? De a prins a lăsa câte unul. Și cum a țâpat unul s-a și făcut stană de piatră. L-a țâpat pe al doilea și s-a făcut și acesta stană de piatră. Până le-a țâpat pe toate. Și baba suia, suia de zor, cu caprele. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare și a înghețat și baba cu capre cu tot și s-au făcut stană de piatră, de i se vede forma și astăzi. Și acolo se zice că s-a făcut și un izvor din Sfânta Odochia

46

Legenda Mărțișorului

În prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă

(altă variantă)

Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei —

47

vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșii.

Snoave

Păcală și Tândală s-au dus odată la vânătoare.Nimerind într-o pădure, se cam îndepărtase unul de altul,și Tândală, pe neprins de veste, se pomeni în brațele unui urs.- Măi Păcală,măi! Am prins un pui de urs!    - Adă-l încoace.  - Dacă nu pot ! - Atunci lasă-l încolo!- Dacă el nu mă lasă!

Imi spune nevasta într-o zi:    - Bre Tândală, du-te de-mi adă o căldare de apă!Eu răbd.    - Taie-mi, omule, vreo două lemne! Eu răbd.   - Bre Tândală, vezi de ce rag vitele alea!Eu răbd iarăși.  - Vină, barbate, și-i mânca! Aici m-a scos de-a dreptul din sarite!

48

5. Cântecul epic

Paparudă rudăPaparudă, rudă,Sai în sus și udă,Udă cu cofițaCa să crească vița.Paparudă, rudă,Sai în sus și udă,Udă cu găleataCa să crească roada.Paparudă, rudă,Sai în sus și udă,Udă cu ulciorulSă crească feciorul.Paparudă, rudă,Sai în sus și udă,Udă cu cănițaSă crească fetița.

Trece un nouraș pe sus

Foaie verde de-un harbuz, Trece-un nouraș pe sus

Nu știu-i ploaie ori ninsoare, Ori lacrimi de fată mare

Foicică dalbă floare,Mi-a trimis neica scrisoareSă-i dau voie să se însoare

Să-ți fie, bade, păcat, M-ai iubit și m-ai lăsat

M-ai iubit ca pe-o copilă, M-ai lasat ca pe-o străină

M-ai iubit ca pe-un pui blând M-ai lăsat pe drum plângândFoaie verde de-un harbuz, 

Trece-un nouraș pe sus

49

Miorița (colind)

Sus în vârful muntelui, Oi, linu-i lin, (refren)Sub crucița bradului,Erau trei păcurăreiCu oile p-îngă ei.

Păcurarii țin un sfat,Pre cel mai mic l-au mânat

Să întoarne oile,C-o rătăcit bietele.Oile le-o înturnat,

Dar grea lege i s-o dat:

Ori să-l taie, ori să-l puște,Ori să-l puie-ntre țepuște.

El o strâgat cătră ei:– O, dragi, frățiorii mei,

De s-a-ntâmpla să mor eu,Nu mă-ngropați în temeteu,

Nici în verde țintirim,C-acolo voi fi străin;

Ci-n staulul oilor,În jocuțu mieilor.

Și drag, fluierașu meu,Puneți-l la capu meu.

Când or sufla vînturi greleSă-m fluere hori de jele.

Săracele oi cornute,Cum m-or căuta pre munte;

Și dragi, mielușeii mei,Cum m-or căuta și ei.

50

Balada Miorița

Pe-un picior de plai,Pe-o gură de rai,Iată vin în cale,Se cobor la vale

Trei turme de miei,Cu trei ciobănei.Unu-i moldovan,Unu-i ungurean

Și unu-i vrâncean.Iar cel ungurean

Și cu cel vrâncean,

51

Mări, se vorbiră,Ei se sfătuiră

Pe l-apus de soareCa să mi-l omoarePe cel moldovan,Că-i mai ortoman

Ș-are oi mai multe,Mândre și cornute

Și cai învățațiȘi câni mai bărbați.

Dar cea mioriță,Cu lână plăviță,

De trei zile-ncoaceGura nu-i mai tace,

Iarba nu-i mai place.— Mioriță laie,Laie, bucălaie,

De trei zile-ncoaceGura nu-ți mai tace!Ori iarba nu-ți place,Ori ești bolnăvioară,

Drăguță mioară?— Drăguțule bace,Dă-ți oile-ncoace,La negru zăvoi,Că-i iarbă de noiȘi umbră de voi.Stăpâne, stăpâne,

Îți cheamă ș-un câne,Cel mai bărbătescȘi cel mai frățesc,Că l-apus de soare

Vreau să mi te-omoareBaciul ungurean

Și cu cel vrâncean!— Oiță bârsană,

De ești năzdrăvanăȘi de-a fi să mor

În câmp de mohor,Să spui lui vrâncean

Și lui ungureanCa să mă îngroapeAice, pe-aproape,În strunga de oi,

52

Să fiu tot cu voi;În dosul stânii,

Să-mi aud cânii.Aste să le spui,

Iar la cap să-mi puiFluieraș de fag,

Mult zice cu drag;Fluieraș de os,

Mult zice duios;Fluieraș de soc,

Mult zice cu foc!Vântul, când a bate,Prin ele-a răzbate

Ș-oile s-or strânge,Pe mine m-or plângeCu lacrimi de sânge!

Iar tu de omorSă nu le spui lor.Să le spui curat

Că m-am însuratC-o mândră crăiasă,

A lumii mireasă;Că la nunta meaA căzut o stea;Soarele și luna

Mi-au ținut cununa.Brazi și păltinași

I-am avut nuntași,Preoți, munții mari,

Păsări, lăutari,Păsărele mii,Și stele făclii!Iar dacă-i zări,Dacă-i întâlni

Măicuță bătrână,Cu brâul de lână,

Din ochi lăcrimând,Pe câmp alergând,De toți întrebândȘi la toți zicând

„Cine-a cunoscutCine mi-a văzut

Mândru ciobănel,Tras printr-un inel?

53

Fețișoara lui,Spuma laptelui;Mustăcioara lui,Spicul grâului;Perișorul lui,

Peana corbului;Ochișorii lui,

Mura câmpului?“Tu, mioara mea,Să te-nduri de eaȘi-i spune curatCă m-am însuratC-o fată de crai,Pe-o gură de rai,Iar la cea măicuță

Să nu spui, drăguță,Că la nunta meaA căzut o stea,

C-am avut nuntașiBrazi și păltinași,

Preoți, munții mari,Păsări, lăutari,Păsărele mii,Și stele făclii!

54

6. Cântecul liric și strigăturile

Strigături pentru dirijarea jocului

Foaia mătăsosului,Ia-auzi hora satului,

Cum își cheamă toți feciorii,Ca și cloșca puișorii.

Asta-i hora horelorDragostea feciorilor!

Astai hora strămoșască,Cine-o joacă să trăiască!

U- iu, iu! Bine-i la joc,Că miroase-a busuioc,

Busuioc și viorele,Și mândruțe frumușele!

Am să joc mândro, să jocPân-o sta soarele-n loc!Fata mare joacă bine,Mă învață și pe mine,Fata care joacă rău,

Îmi strică și jocul meu!

Frunză verde de rogoz,Am juca, și podu-i jos!Om scoate câte-o podea

55

Și-om sări cât om putea!Strigături la horă

Hai, flăcăi, băteți pe loc,Trageți hora mai cu foc;Hora mare și frumoasă,Dulce veselie-n casă!

Așa joacă hora mare,Împletită la picioare!Foaie verde popușoi,

Înainte câte doi!

Hai pe loc, pe loc,Să răsară busuioc,

Busuioc și micșunele,Ca să placă mândrei mele!

Hai cu hora tot pelargSă răsară și pe prag,

Să iubesc mândra cu dragTot la umbra cea de fag!

Pe sub mâină îcă-o dată,Să se facă fusta roată!

Foaie verde de trei flori,Pe sub mână de trei ori!

Foaie verde bob de linte,Fetele trec înainte,

Și înc-o dată busuioc,Învârtițo hora cu foc!

Strigături la dansul ”perinița” și ”băsmăluța”

Perenița pot juca,Pâine nu pot frământa!Foaie verde trei scăieți,Prindeți fetele, băieți!

Foaie verde nuca-ntreagă,De ce-i dai drumul să aleagă?

Foaie verde miez de nucă,De ce-i dai drumul să se ducă?

56

Cine joacă ”batista”Săruta-i-aș gurița!

Tot pe loc, pe loc, pe locSă răsară busuioc!

Frunză verde busuioc Domnișoară treci la loc,

Cavalerul la mijloc,Să-și aleagă alta-n loc!

Foaie verde ciapă, ciapă,Cine-i om să se priceapă!Foaie verde castravete,Lasă fata măi băiete!

Strigături ciobănești

Pe dealul cu florile,Paște puiul oile

Pe dealul cu floricelePaște puiul cârlănele!

Hai mândruță, hai la munte,Să-ți dau turma cu oi multeȘi să-ți dau și-un boț de caș

Și-o gură de ciobănaș.

Ciobănaș la oi am fost,Oile nu mă cunosc;Mă cunosc băcițele,

Că le-am supt gurițele.

Șapte ani am ciobănitDe la zăr n-am fost oprit

Cu cașul nu m-am întâlnitDe le caș și de la urdă

M-a luat baciul pe fugă.

Decât cu nevasta proastăMai bine cu capre-n coastă

Toată ziua ciobănescȘi noaptea mă odihnesc.

57

7. Literatura aforistică și enigmatică

Proverbe și zicători

Proverbe și Zicători

Întinde-te cât poți să cuprinzi. A se muta de pe vatră pe cuptor. Parcă-i naiba pe uscat. Bine faci, bine găsești. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Dar din dar se face rai. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Găină în făină! În țara orbilor, chiorul este împărat. La plăcinte înainte, la război înapoi. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă! - (a se vedea intrarea dublu standard) Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. Uită de la mână până la gură. Țara arde și baba se piaptănă. Zi de vară, pâna-n seară! Ziua bună se cunoaște de dimineață. A ajunge cuțitul la os. Banul la ban trage. Dumnezeu îți dă, dar în gură nu-ți bagă. Nici cal nici măgar.

Ghicitori

58

Ce e ghicitoarea? Orice copil îţi poate spune. Doar el a auzit atîtea ghicitori. Dar este aproape imposibil a explica ce este o ghicitoare, a reda prin cuvinte farmecul care ne cuprinde, să vezi, parcă era vorba de una şi cînd colo e cu totul altceva! Însă există chiar şi o ghicitoare a ghicitorii: “Lumea o face, lumea o desface”. Să păşim fără frică în lumea miraculoasă a ghicitorilor! Ghici ghicitoarea mea!

Am un copac cu 4 crengi;una înverzește;a doua rodește;a 3 vestejește;a 4 se usucă;(anul)

Primăvara o vesteșteVara te umbreșteIarna te-ncălzeștePoftim de ghicește(copacul)

A lăsat-o DumnezeuCa s-o bem și tu și eu.(apa)

E șireată, e vicleană,Mi-a furat găina aseara.

(vulpea)

De ce iei, de ce crește tot mai mare.De ce pui, de ce scade tot mai tare.Ce este?(groapa)

Casa mare-și duce-n spate, Pe tălpici adevarate,Iar pe unde trece lasăFir de-argint și de mătase.(melcul)

Coada ei este stufoasă Dar de găini nu se lasă.(vulpea)

59

Vine moșul pe cărare, Cu cojocul în spinare.(ursul)

Din grădina lui Mihai, De sub tufe de urziciA ieșit un ghem de scaiCa să caute furnici.Ce să fie oare, ghici?(ariciul)

Are-o coadă înfoiată, Hoața este și șireată;Dar e vai de coada ei,Cînd dă peste Grivei.(vulpea)

Corabie plutitoare Pe nisipuri, călătoare!(cămila)

Din flori plicuri de dulceațăStrînge de cu dimineață.(albina)

Colorat e ca o floare,Trupul fin și mic el are,Zboară vara pe cîmpie,Spuneți ce-ar putea să fie.(fluturele)

Mică, dar voinică,În spate ridicăSacul cu povară,Să-l ducă la moară.(furnica)

Are gîtul foarte-naltȘi picioarele cam lungiDacă vrei să-i dai o floare

E cam greu la ea s-ajungi.(girafa)

Care-i dobitoculCe păzește foculȘi-și spală cojocul?(pisica)

Cred că macu-i place tareZilnic cere-n gura mareDupă atîta mac-mac-macPleacă sa înoate-n lac.(rața)

Zboară-n sus,Zboară-n jos,Neagră esteDe la coadă pînă la cioc.(rîndunica)

Curelușă verdePrin iarbă se pierde.(șopîrla)

Cine are barbăȘi totusi nu e bărbat?(țapul)

Ronțăie nuci și aluneSare grațioasăCoada-i e stufoasă - De-o ghicești, îndată spune!(veverița) Uriaș cu nasul mare Poartă oameni pe spinare!(elefantul) 

Are-un ac micuț și fin,Zboară lin din floare-n floare,

60

Acul este cu veninIar polenu-i pe picioare.

(albina)

Atunci cînd sînt în ogradă

Ga, ga, ga se iau la sfadăIar cînd sînt pe lîngă lacBaie întruna fac.(gîștele)

8. Folclorul copiilor

61

Cântece de leagăn

Nani nani,Puiu mamii,

Hai adormi încetișorPuiu mamii puișor!

Cântec de adormit băieței

Noaptea lin a coborât,Cocoșelu-a adormit.Se aude-un greieraș,

Noapte bună fecioraș.Greierașul ți-a cânta,

Hai puiul meu, nani, na!

Cântec de adormit fetițe

- Draga mamei, nani, na,Sub pătuc de te-ai culca,

Vine lupul să te fureSă te ducă în pădure,

Acolo-n pădurea deasă,Cât mai departe de casă.- Lupule, nu mai veni,

Pe Lenuța n-o trezi,Lupule fugi că te-ajung!

Lenuța doarme în pătuc…

62

- Hani, nani, nani, na,Cățeluș nu mai lătra,Gata, nu mai mârâi,Pe Doinița n-o trezi.

Noaptea-i mare, ea e mică,Tresare prin somn de frică.

Cățeluș nu mai lătra,Că trezești fetița mea!

Moș EneMoș Ene

Pe la geneA poposit:

Toți copii-auAdormit?

63

Jocuri

Deschide urechea bine! Un copil trebuie să stea cu ochii închişi, în timp ce restul cântă aşa:

“Deschide urechea bineSă vedem ghiceşti ori ba?Cine te-a strigat pe tine?Hai ghiceşte nu mai sta!”

Apoi, unul dintre copiii care a cântat îl strigă pe nume pe cel care stă cu ochii închişi. Acesta trebuie să ghicească cine l-a strigat. Dacă cel care a strigat este recunoscut, va trece în locul copilului legat la ochi.

Gâştele

Într-o parte a terenului se desenează o linie – „ casa”, în care sunt gâştele. În partea opusă e păstorul. Lateral de casă e vizuina, unde se află lupul. Restul terenului e lunca. Copiii care îndeplinesc rolul lupului şi al păstorului sunt numiţi de adult, ceilalţi sunt gâştele. Păstorul scoate gâştele pe luncă, ele ciugulesc iarbă, zboară.

Păstorul: Gâşte, gâşte!Gâştele ( se opresc şi răspund în cor): Ga, ga, ga

Păstorul: Vreţi mâncare?Gâştele: Da, da, da!

Păstorul: Hai zburaţi!Gâştele: Nu se pate!  Lupul sur e după munte,

Noi acasă n-om ajunge!Păstorul: Hai zburaţi cum doriţi

Şi aripioarele păziţi!

Povestea pentru cei mici

Cât valorează o perlă?Un cocos se plimba ţanţoş printr-o grădină, săpând cu ciocul, pe

alocuri, în căutarea unor seminţe mai de soi. La un moment dat, privirile i-au fost atrase de o perlă strălucitoare, îngropată pe jumatate în pământ.

Fără nici o ezitare, cocoşul a ţâşnit către ceea ce părea o boabă cu un gust nemaicunoscut, a scurmat în ţărâna cu ghearele-i ascuţite şi a prins hulpav în cioc micuţa sferă. Abia atunci şi-a dat seama că acel bob nu era unul de orez, aşa că l-a scuipat degrabă pe pământ.

64

Chiar în momentul când voia să se îndepărteze, plin de dezamagire, perla a strigat dupa el :- Eu sunt o piatră nepreţuită, scăpată din greşeală dintr-un colier minunat. Nicăieri nu ai putea găsi o perlă asemeni mie, căci nu pot fi intâlnită în orice ocean din lumea asta. În lume există miliarde de fire de nisip pentru fiecare seamăn al meu. Mare noroc ai avut că m-am aflat în calea ta. Daca m-ai privi cu atenţie şi cu pricepere, ai putea descoperi cât de frumoasă şi valoroasă sunt. Cocosul i-a mai aruncat o privire înainte de a pleca şi a cârâit cu dispret:- Aşa nepreţuită cum te crezi, te-aş schimba într-o clipită pe o boabă de orez.

Blana ursuluiUn vânător, umblând după vânat prin pădure, numai ce zăreşte un

urs. ”Bine că-i ştiu locul. A doua oară nu-mi mai scapă”.Peste câteva zile se întâlneşte vânătorul nostru cu un cojocar.

- Ştii ceva, frăţioare? Am o blană mare şi frumoasă de vânzare.- De lup sau de vulpe?- De urs şi încă ce urs...Îi plăteşte cojocarul arvună, beau aldămaşul, dar când îl întreabă unde este blana, vânătorul răspunde:- În pădure. Dar nu te teme, omule! Chiar mâine voi vâna ursul. Îi ştiu bine locul. Ba te poftesc şi pe dumneata să mă însoţeşti.

A doua zi plecară cei doi în pădure: vânătorul merge şi îşi face planul cum să tragă ca să nu strice blana.

Dar, iată, ursul vine, într-adevăr, trosnind crengile, îndreptat chiar către el.Cojocarul apucă să se urce în cel mai apropiat copac. Vânătorul tremura ca varga. Trage, dar nu nimereşte. Ursul se apropie. Atunci vânătorul se trânteşte la pământ, ţinându-şi răsuflarea, aşa cum ştia din auzite, că ursul nu se atinge de mortăciuni.

Ursul se trânteşte peste vânător. Îl ascultă la ureche şi,  neauzindu-se răsuflarea, pleacă în pădure, lăsându-l pe vânător în plata lui.

Puşcaşul se scoală galben ca mort. Din pom cojocarul întreabă:- Măi frăţioare, ursul ce vorbe ţi-a spus la ureche?- Mi-a spus, zice vânătorul pe jumătate mort, ca să nu mai vând niciodată blana ursului din pădure.

Nu tocmi ce nu ai! Sau Vulpea-n crâng şi blana-n târg!

Numărători

Una două, patru nouăSare clșca de pe ouă

A sărit și a fugitTu ești bun de amăgit,

65

12345678910Un pahar cu apă rece

Și o cafea amară Ieși pe ușă afară.

Unu, doi toți pășim cu pași vioiTrei, patru albinele sunt gata

Cinci, șase alergăm prin flori frumoaseȘapte, opt împreună suntem în joc

Nouă, zece pe noi nimeni nu ne trece.

Unu, doi, treiStrângem flori de tei

Patru, cinci, șaseFlorile miroaseȘapte, opt, nouă

Zece pomi sunt cu roua.

Mijatca, patca Ține corovatca

Ici, bici Ieși afară aici.

La o lecție de chimie M-am jucat cu o jucărie

Jucăria s-a stricat Spune-mi un nume de băiat.

Recitative

Melc, melc,codobelc,Scoate coarne boureşti

Şi te du la baltă,De bea apă caldă;Şi te du la Dunăre,De bea apa tulbure;

Şi te suie pe buştean,De mănâncă leuştean

Şi te suie pe uluci,De mănâncă mere dulci,

Şi te suie pe butoi,De mănâncă usturoi.

66

E ziua ta mămicoAm vrut să-ţi culeg o floare,

Un mic ghiocel frumos,Dar până la urmă moare

Şi cui e de folos?Refren:

E ziua ta, mămico,În dar ţi-am adus inimaŞi crede-mă, mămico,

Un dar mai frumos nu se putea.Am vrut să-ţi culeg steluţe,Să-ţi fac un frumos colier,

Dar cine nu ştie oareCă-n zori steluţele pier?

Refren:…Am vrut să-ţi culeg o rază

Să ţi-o anin în păr,Dar tu străluceşti mai tare

De dragoste şi dor.

NicușorNicuşor are o tobă,Bum, bum, bum!

Şi o ţine după sobă,Bum, bum, bum!

Toată ziua vrei, nu vreiBate-n tinichiaua ei,Nicuşor are o tobă,

Bum, bum, bum! (bis)

Alunelul Alunelu’, alunelu’,

hai la joc!Să ne fie, să ne fie cu noroc!Alunelu’, alunelu’, hai la joc,Să ne fie, să ne fie cu noroc.

Cine-n horă o să joace,Mare, mare se va face.

Cine n-o juca de felSă rămână mititel.

Ursulică cel balan

67

Ursulică cel balanSa suit pe șaraban

Șarabanul de măligăUrsulică se cârligă

MoșulVine moșul de la vieCu cireșe-n pălărie

Dă-mi și mie moșuleFugi de aici mucosule.

IepurașulIepuraș cu coada scurtă

L-am poftit mai ieri la nuntăȘi l-am pus în capul meseiȘi-a mâncat torta miresei

Mirele sa-nfuriatDe urechi la apucatIa făcut o-nvârtitură

Drept în oala cu friptură

La gradinițăM-am sculat la ora 7

Am băut cafea cu lapteI-am dat mamei o gurițăȘi-am plecat la grădiniță

La grădinița de copiiM-am jucat cu jucării.

Cățelușul

Cățeluș cu părul crețFură rața din coteț

El se jură că n-o fură Dar l-am prins cu rața-n gură.

CocoșelulCocoșel cu gâtul golBate doba prin ocolEl se jură că nu bate

Dar l-am prins cu doba-n spate.

Tăpușele, tăpușele- Tăpușele, tăpușele

68

Unde-ați fost dragele mele?- Toată ziulicaAm fost la bunica

- Și cu ce v-a ospătat- Plăcințele am mâncat- De băut, ce ați băut?- Lapte dulce și iaurt!

Draga bunicuță-iCa pâinea călduță

Am vorbit și am lucratNe-am jucat și-am tot mâncat

Și-apoi iute am mâncat…Și-apoi iute am zburat!

- Și bunica cea duioasă?!- Șade singurică-n casă!

Vine Moșul de la dealVine Moșul de la deal

Călare pe-un mândru cal.Baba călare pe vacă,

Și-a pus de gând să-l întreacă!Vin și cei doi nepoței,Călare… pe doi viței.

9. Lista informatorilor

1. Costețchi Eleonora, 77 ani, pensionară2. Melnic Nina, 82 ani, pensionară3. Netida Lucia, 42ani, CFM4. Musteața Ecaterina, 15 ani, elevă5. Musteața Ion, 43 ani, șofer6. Racu Vasile, 67 ani, profesor 7. Racu Ludmila, 65 ani, profesoară8. Netida Valerii, 45 ani, CFM

69