Extras dintr-un interviu cu Florinda Donner-Grau, Taisha Abelar şi Carol Tiggs

Florinda Donner-Grau, Taisha Abelar şi Carol Tiggs

de Concha Labarta. Traducere din spaniolă. Apărut prima dată în Mas Alla, 1 aprilie 1997, Spania. Toate răspunsurile au fost date de Carol Tiggs, Taisha Abelar şi Florinda Donner-Grau.

 

Întrebare: Aţi fost, alături de Carlos Castaneda, ucenici ai lui Juan Matus şi ai grupului său de vrăjitori. Totuşi, aţi rămas în anonimitate timp de mai mulţi ani, şi doar recent aţi decis să vorbiţi despre ucenicia voastră cu don Juan. De ce această lungă tăcere? Şi care este motivul pentru care aţi rupt tăcerea acum?

Răspuns: În primul rând, vrem să clarificăm faptul că fiecare dintre noi l-a întâlnit pe omul pe care Carlos Castaneda îl numeşte don Juan Matus sub diferite denumiri: Melchior Yaoquizque, John Michael Abelar şi Mariano Aureliano. Pentru a evita confuziile, noi toţi îl numim întotdeauna bătrânul nagual; nu în sensul de bătrân ca vârstă, ci în sensul de bătrân ca superioritate, şi, mai ales, pentru a-l diferenţia de noul nagual, Carlos Castaneda. Să vorbim despre ucenicia noastră cu bătrânul nagual nu a făcut deloc parte din sarcina pe care acesta o concepuse pentru noi. De aceea am rămas în anonimitate absolută. Întoarcerea lui Carol Tiggs în 1985 a avut o însemnătate deosebită în schimbarea ţelurilor şi aspiraţiilor noastre. Ea era cea desemnată să ne ghideze prin ceva care, pentru omul modern, ar putea fi denumit spaţiu şi timp, dar care, pentru şamanii vechiului Mexic, însemna conştiinţă. Aceştia au conceput o călătorie prin ceea ce ei numeau marea întunecată a conştiinţei. În mod tradiţional, rolul lui Carol Tiggs a fost să ne ghideze să facem acea traversare. Atunci când s-a întors, a transformat automat ţelul nostru insular al călătoriei noastre individuale în ceva cu mult mai cuprinzător. De aceea am decis să încheiem anonimitatea şi să predăm pasele magice ale şamanilor vechiului Mexic.

Î.: A fost asemănătoare instrucţia pe care aţi primit-o de la don Juan cu cea primită de la Carlos Castaneda? Dacă nu a fost, care au fost diferenţele? Cum i-aţi descrie fiecare dintre voi pe don Juan şi pe companionii lui?

R.: Instrucţia ce ne-a fost dată nu a fost deloc asemănătoare cu cea a lui Carlos Castaneda pentru simplul motiv că noi suntem femei. Noi avem organe pe care bărbaţii nu le au: ovarele şi uterul, organe de o importanţă extraordinară. Instrucţia bătrânului nagual pentru noi a constat în pură acţiune. Referitor la descrierea companionilor lui don Juan, bărbaţi şi femei, tot ce putem spune în acest moment al vieţilor noastre este că erau

nişte fiinţe excepţionale. Să vorbim despre ei, în momentul de faţă, ca despre nişte oameni din viaţa de zi cu zi, ar fi ceva nebunesc. Dar despre ei putem spune măcar atât, că toţi 16, inclusiv bătrânul nagual, se aflau într-o desăvârşită stare de tinereţe şi vitalitate. Erau cu toţii bătrâni, şi totuşi, în acelaşi timp, nu erau. Atunci când, din curiozitate şi uimire, l-am întrebat pe bătrânul nagual care era sursa exorbitantei lor vigori, acesta ne-a spus că ceea ce i-a reîntinerit pe fiecare pas al căii lor a fost legătura cu infinitatea.

Î.: În timp ce multe tendinţe moderne psihologice şi sociologice susţin găsirea unui sfârşit distanţei dintre masculin şi feminin, am citit în cărţile voastre faptul că sunt diferenţe notabile între bărbaţi şi femei, la modul în care fiecare dintre aceştia accesează cunoaşterea. Aţi putea elucida acest subiect? Cum sunteţi voi, şi experienţele voastre ca vrăjitoare, diferite faţă de cele ale lui Castaneda?

R.: Diferenţa dintre vrăjitorii masculini şi cei feminini din linia bătrânului nagual este cel mai simplu lucru din lume. La fel precum fiecare femeie din lume, noi avem un pântec. Avem organe diferite faţă de bărbaţi: uterul şi ovarele, care, conform vrăjitorilor, le pot face pe femei să intre mai uşor în zone mai exotice ale conştiinţei. Potrivit vrăjitorilor, există o forţă colosală în univers; o forţă constantă, perenă, care fluctuează, dar nu se schimbă. Ei numesc această forţă conştiinţa sau marea întunecată a conştiinţei. Vrăjitorii afirmă că toate fiinţele vii sunt legate la această forţă. Ei numesc acest punct de unire punctul de asamblare. Vrăjitorii susţin că, datorită prezenţei pântecului în interiorul corpului, femeile au capacitatea de a-şi deplasa cu uşurinţă punctul de asamblare într-o nouă poziţie. Am dori să subliniem că vrăjitorii cred că punctul de asamblare al fiecărei fiinţe umane este localizat în acelaşi loc; la aproximativ 90 de centimetri în spatele omoplaţilor. Atunci când vrăjitorii văd fiinţele umane ca energie, ei percep acest punct ca pe un conglomerat de câmpuri energetice, având forma unei mingi luminoase. Vrăjitorii spun că, din moment ce organele sexuale bărbăteşti se află în afara corpului, bărbaţii nu au această uşurinţă. Prin urmare, ar fi absurd pentru vrăjitori să încerce să şteargă sau să ascundă aceste diferenţe energetice. Referitor la comportamentul vrăjitorilor feminini şi cei masculini în ceea ce priveşte ordinea socială, acesta este aproape acelaşi. Diferențele energetice fac ca practicanţii, bărbaţi şi femei, să se comporte în moduri diferite. În cazul vrăjitorilor, aceste diferenţe sunt complementare. Marea uşurinţă a femeilor vrăjitoare de a-şi deplasa punctul de asamblare serveşte ca bază de acţiune bărbaţilor vrăjitori, care sunt caracterizaţi de o mai mare rezistenţă şi de o intenţie inflexibilă.

Î.: Am citit de asemenea în cărţile voastre că Florinda Donner-Grau şi Taisha Abelar reprezintă fiecare în parte o categorie diferită în lumea şamanismului. Una dintre voi este o visătoare, iar cealaltă este stalker. Aceştia sunt termeni exotici şi atractivi, dar mulţi oameni îi folosesc fără discernământ şi îi interpretează aşa cum vor. Care este adevărata semnificaţie a unor astfel de clasificări? Atunci când vine vorba de acţiune,

ce implică pentru Florinda Donner-Grau să fie o visătoare, iar pentru Taisha Abelar să fie un stalker?

R.: Încă o dată, precum în chestiunea precedentă, diferenţa este foarte simplă, deoarece direcţia este dată de energia fiecăreia. Florinda Donner-Grau este o visătoare pentru că ea are o extraordinară facilitate în a-şi deplasa punctul de asamblare. Potrivit vrăjitorilor, atunci când punctul de asamblare, care este punctul nostru de ataşament la marea întunecată a conştiinţei, este deplasat, este asamblată o nouă conglomerare de câmpuri energetice, un conglomerat similar celui obişnuit, dar suficient de diferit pentru a garanta percepţia unei alte lumi care nu este cea a vieţii cotidiene. Darul Taishei Abelar ca şi stalker, este facilitatea sa de a fixa punctul de asamblare în noua poziţie în care a fost deplasat. Fără această abilitate de a fixa punctul de asamblare, percepţia unei alte lumi este mult prea temporară; este ceva foarte similar cu efectul pe care îl produc anumite substanţe halucinogene: o avalanşă de imagini fără rimă şi înţeles. Vrăjitorii cred că efectul drogurilor halucinogene este cel de a deplasa punctul de asamblare, însă doar într-o manieră foarte haotică şi temporară.

Î.: În cele mai recente cărţi ale voastre, ‘Being-In-Dreaming’ şi ‘The Sorcerers’ Crossing’, vorbiţi despre experienţe personale care sunt dificil de acceptat. Accesul în alte lumi, călătorii în necunoscut, contactul cu fiinţe anorganice, sunt cu toate experienţe care pun la încercare raţiunea. Tendinţa este fie de a nu crede deloc astfel de relatări, fie de a vă considera fiinţe ce sunt dincolo de bine şi de rău, fiinţe care nu sunt atinse de boală, bătrâneţe sau moarte. Care este realitatea de fiecare zi a unei femei vrăjitor? Şi cum se potriveşte trăirea în timpul cronologic cu trăirea în timpul magic?

R.: Întrebarea dvs., domnişoară Labarta, este îndepărtată şi mult prea abstractă. Vă rugăm să ne scuzaţi francheţea. Noi nu suntem fiinţe intelectuale şi nu suntem în nici un mod capabile de a lua parte într-un exerciţiu în care intelectul antrenează cuvinte care în realitate nu au nici un sens. Nici una dintre noi, indiferent de înţelegere, nu suntem dincolo de bine şi de rău, boală sau bătrâneţe. Ceea ce s-a întâmplat cu noi este că am fost convinse, de către bătrânul nagual, că există două categorii de oameni. Marea majoritate dintre noi sunt fiinţe pe care vrăjitorii le numesc (într-o manieră peiorativă, aş adăuga) “cei nemuritori”. Cealaltă categorie este cea a fiinţelor care vor muri. Bătrânul nagual ne-a spus că, ca şi fiinţe nemuritoare, nu luăm niciodată moartea ca pe un punct de referinţă, şi, prin urmare, ne îngăduim un inimaginabil lux de a ne trăi întreaga viaţă implicaţi în cuvinte, descrieri, polemici, aprobări şi dezaprobări. Cealaltă categorie este categoria vrăjitorilor, a fiinţelor care vor muri, care nu pot, nicicând şi sub nici o circumstanţă, să îşi permită luxul de a face afirmaţii intelectuale. Dacă suntem ceva, suntem fiinţe fără nici o importanţă. Iar dacă avem ceva, aceasta este convingerea noastră că suntem fiinţe care vor muri şi că, într-o zi, va trebui să stăm în faţa infinităţii. Pregătirea noastră este cel mai simplu lucru din lume: ne pregătim 24 de ore pe zi pentru a face faţă acestei întâlniri cu infinitatea. Bătrânul nagual a reuşit

să şteargă din noi distrugătoarea idee a imortalităţii şi a indiferenţei faţă de viaţă, şi ne-a convins că, ca şi fiinţe care urmează să moară, ne putem extinde opţiunile în viaţă. Vrăjitorii susţin că fiinţele umane sunt fiinţe magice, capabile de acţiuni şi realizări uimitoare odată ce scapă de ideologiile care îi transformă în fiinţe umane obişnuite, comune. Relatările noastre sunt, în realitate, descrieri fenomenologice ale posibilităţilor perceptive ce sunt disponibile fiecăruia dintre noi, în special femeilor, posibilităţi pe care le trecem cu vederea din cauza obiceiului nostru de auto-reflectare. Vrăjitorii afirmă că singurul lucru care există pentru noi, fiinţele umane, este Eu, EU şi doar EU. În astfel de condiţii, singurul lucru posibil este doar orice mă poate interesa pe MINE. Şi prin definiţie orice mă preocupă pe MINE, EU-l personal, poate conduce doar la resentimente şi mânie.

Î.: Prezenţa fizică a unui învăţător nu ar putea fi neapărat indispensabilă, dar, în orice caz, este de un mare ajutor. Voi aţi primit instrucţiuni directe de la don Juan şi de ca companionii săi, ghidându-vă în lumea şamanismului. Chiar credeţi că acea lume poate fi accesibilă oricui, chiar şi atunci când nu au un învăţător personal?

R.: Într-un fel, insistenţa în a avea un învăţător este o aberaţie. Ideea bătrânului nagual a fost cea de a ne ajuta să ne eliberăm de sub suveranitatea Eului. Cu glumele sale, şi cu teribilul său simţ al umorului, a reuşit să ne facă să ne râdem de noi înşine. În acest sens, credem cu tărie că schimbarea este posibilă pentru oricine, o schimbare similară cu cea a noastră, de exemplu, prin practicarea tensegrităţii, fără nevoia unui profesor particular sau personal. Bătrânul nagual nu a fost interesat să ne înveţe cunoaşterea sa. Nu a fost niciodată un învăţător sau un guru. Nici nu i-ar fi păsat să fie aşa ceva. Bătrânul nagual era interesat în perpetuarea liniei sale. Dacă ne-a ghidat pe noi personal, aceasta a fost pentru a inocula în fiecare noi toţi premisele vrăjitoriei, premise ce ne-ar fi permis să îi continuăm linia. S-a aşteptat ca, într-o zi, să fie rândul nostru pentru a face acelaşi lucru. Circumstanţe aflate în afara voinţei noastre, sau a lui, au contribuit la împiedicarea continuării liniei sale. În lumina faptului că nu putem îndeplini funcţia tradiţională de a continua linia vrăjitorească, am dorit să facem disponibilă această cunoaştere. Din moment ce practicanţilor tensegrităii nu li se solicită nici o perpetuare a vreunei linii şamanistice, aceştia au posibilitatea de a realiza ceea ce am realizat şi noi, dar prin intermediul unei alte căi.

Î.: Posibilitatea unei forme alternative de moarte este unul dintre cele mai izbitoare puncte ale învăţăturilor lui don Juan Matus. Conform celor ce ne-aţi spus, el şi grupul său au dobândit acea moarte alternativă. Care este propria voastră interpretare faţă de dispariţia lor, atunci când ei s-au transformat în conştiinţă pură?

R.: Aceasta poate părea o întrebare simplă, însă de fapt este una căreia este dificil să îi dăm un răspuns. Noi suntem practicanţi ai învăţăturilor bătrânului nagual. Nouă ni se pare că, cu această întrebare, tu soliciţi o justificare psihologică, o explicaţie echivalentă cu explicaţiile ştiinţei

moderne. Din nefericire, nu putem da o explicaţie în afară de ceea ce noi suntem. Bătrânul nagual şi companionii săi au murit în acel mod alternativ de a muri, care este posibil fiecărui dintre noi, dacă avem antrenamentul necesar. Tot ceea ce îţi putem spune este că bătrânul nagual şi oamenii săi şi-au trăit viaţa într-un mod profesional, prin asta înţelegând că ei îşi asumau responsabilitatea pentru fiecare acţiune a lor, chiar şi pentru cele mai minuscule, deoarece erau extrem de conştienţi de tot ceea ce făceau. În astfel de condiţii, să mori într-un fel alternativ nu este o posibilitate chiar atât de îndepărtată.

Î.: Vă simţiţi pregătite să faceţi faţă saltului final? Ce vă aşteptaţi să găsiţi în acel univers, pe care îl consideraţi ca fiind impersonal, rece şi prădalnic?

R.: Ce aşteptăm este o luptă fără sfârşit şi posibilitatea de a fi martorii infinităţii, fie doar pentru o secundă, fie pentru cinci miliarde de ani.

Î.: Unii dintre cititorii lui Carlos Castaneda i-au reproşat acestuia absenţa din cărţile sale a unei prezenţe spirituale mai mari, de exemplu că nu a folosit niciodată cuvântul ‘iubire’. Este lumea unui luptător chiar într-atât de rece? Nu simţiţi emoţii umane? Sau poate că acordaţi un înţeles diferit acestor emoţii?

R.: Da, le acordăm un înţeles diferit, şi nu folosim cuvinte ca ‘iubire’ sau ‘spiritualitate’ deoarece bătrânul nagual ne-a convins că acestea sunt doar concepte goale. Nu iubirea sau spiritualitatea în ele însele, ci utilizarea acestor două cuvinte. Linia argumentului său este următoarea: dacă într-adevăr ne considerăm fiinţe nemuritoare ce îşi pot permite luxul de a trăi în mijlocul unor contradicţii gigantice şi a unui egoism fără margini; dacă tot ceea ce contează pentru noi este gratificarea imediată, cum putem face spiritualitatea sau iubirea ceva autentic? Pentru bătrânul nagual, aceste concepte erau goale, fără viaţă, cuvinte pe care nimeni nu este pregătit să le susţină. El spunea că de fiecare dată când suntem confruntaţi cu aceste contradicţii, le rezolvăm spunând că noi, ca fiinţe umane, suntem slabi. Bătrânul nagual ne-a mai spus că, ca şi regulă generală, noi fiinţele umane nu am fost niciodată învăţate să iubim. Am fost învăţaţi să simţim doar emoţii gratificatoare, pertinente exclusiv doar Eului personal. Infinitul este sublim şi fără milă, ne-a spus, şi există loc pentru concepte greşite, necontând cât de plăcute ne-ar părea nouă că ar fi.

Î.: S-ar părea că cheia extinderii capabilităţilor noastre perceptive stă în cantitatea de energie pe care o avem la dispoziţie, şi că condiţia energetică a omului modern este foarte slabă. Care ar fi premisa esenţială pentru a putea stoca energie? Este aceasta posibil pentru cineva care trebuie să aibă grijă de o familie, să meargă la serviciu în fiecare zi şi să participe pe deplin în mediul social? Şi ce ne puteţi spune despre celibat ca şi cale de a economisi energia, unul dintre cele mai controversate aspecte din cărţile voastre?

R.: Celibatul este recomandat, ne-a spus bătrânul nagual, pentru majoritatea noastră. Nu din motive ce ţin de moralitate, ci din cauză că nu avem suficientă energie. Ne-a făcut să vedem cum majoritatea dintre noi am fost concepuţi în cadrul unei plictiseli maritale. Ca şi vrăjitor pragmatic, bătrânul nagual a susţinut că actul concepţiei este ceva de o importanţă capitală. A spus că dacă mama nu a fost capabilă să aibă un orgasm în momentul concepţiei, rezultatul a fost ceva numit ‘o concepţie plictisită’. În astfel de condiţii nu există nici o energie. Celor care au fost concepuţi în astfel de circumstanţe, bătrânul nagual le-a recomandat celibatul. Un alt lucru pe care ni l-a recomandat a metodă de stocare a energiei a fost cel al disoluţiei tiparelor comportamentale ce duc la haos, cum ar fi eterna preocupare de a face curte cuiva; prezentarea şi apărarea egoului în viaţa de zi cu zi; rutinele excesive şi, mai presus de toate acestea, înspăimântătoarea insistenţă asupra grijilor de sine. Dacă aceste puncte sunt atinse, fiecare din noi ar putea avea energia necesară de a folosi timpul, spaţiul şi ordinea socială într-un mod mai inteligent.

Î.: Pasele magice ale Tensegrităţii, pe care voi le consideraţi ca având o mare importanţă, sunt cea mai recentă contribuţie a voastră faţă de cei interesați de lumea lui don Juan Matus. Ce poate oferi tensegritatea celor care o practică? Poate fi aceasta egalată cu vreo altă disciplină fizică, sau are propriile sale caracteristici?

R.: Ceea ce tensegritatea aduce celor care o practică este energia. Diferenţa dintre tensegritate şi orice alt sistem de exerciţii fizice este că intenţia tensegrităţii este dictată de către şamanii din vechiul Mexic. Această intenţie este eliberarea fiinţei care urmează să moară.

 

Copyright 1997-2000, Laugan Productions