Florin Matrescu- Holocaustul Rosu

Cartea intitulata “Holocaustul Rosu” este scrisa de catre Florin Matrescu, fiind editata in anul 1993 la editura Gerom Design Ltd. in orasul Bucuresti. Lucrarea este compusa din doua parti, cea dintai face referire la crimele comunismului international iar cea de-a doua cuprinde consideratii generale asupra fenomenului communist in intregime. Impreuna cele opt (8) capitole insumeaza un total de 174 pagini. Doctorul Florin Matrescu provine dintr-o familie de luptatori anticomunisti. Fiind o personalitate puternica, în timpul regimului comunist, avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucuresti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul primar general al Capitalei). Atunci a hotarât sa plece în Germania Federala, unde avea sa fie medic peste 20 de ani. Acolo a continuat sa dezavueze dictatura comunista din România, prin eforturi deosebite si pe banii lui. A contribuit la organizarea rezistentei anticomuniste din Germania, iar dupa caderea sistemului bolsevic, s-a întors în tara. Înca mai avand iluzii. va traduce Constitutia Germaniei Federale, oferindu-o spre studiu si aplicare conducatorilor Conventiei Democrate. Inutil fiindca toti cei 15000 de specialisti stiau ce aveau de facut. Ulterior, si-a oferit serviciile ca doctor cu practica într-o lume cu mari performante în domeniu. Eforturile si disponibilitatea sa erau primite cu suspiciune. În paralel, doctorul Florin Matrescu a ramas un observator atent al fenomenelor politice contemporane. Cartea Holocaustul rosu este rezultatul acestor cercetari personale, care, prin sagacitatea lor, neconventionala astazi, îl marcheaza pe oricare cititor. Pe data de 7 septembrie 2006, Florin Matrescu, împreuna cu alti intelectuali români, a realizat la Cluj un autentic proces al comunismului. Actiune care, din nefericire, nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea presei si a prietenilor lui Vladimir Tismaneanu, inchizitorul "epocii de aur". N-a înteles atunci ca "tot noi" trebuie sa facem rechizitoriul "holocaustului rosu". Lucrarea reprezinta o sinteza documentara a unui mare numar de fapte privind crimele comunismului international. Ea se adreseaza prin date statistice, cifre ce reprezinta oameni, ce ne face sa

1

intelegem organizarea sistemului terorii, a manipularii si dezinformarii.Desi materialele informative sunt evident incomplete si lacunare ele ofera totusi o imagine de ansamblu ,cu o claritate imbunatatita, asupra fenomenului international. Se poate spune ca platformele ideologice si programatice ale regimurilor impuse cu brutalitate, dezvaluie in spatele frazelor demagogice adevarata caracteristica a teoriei si practicii marxist-leniniste si anume violenta secundata de teroare ajungand chiar la criminalitate organizata de nivel statal. Cele peste 350 titluri folosite la redactarea volumului reprezinta pentru doritorii de adevar un material documentar impresionant, ce ofera informatii ample asupra crimelor comunismului international. Demn de a fi mentionat este si faptul ca initiative autorului se incadreaza intr-o actiune de lunga durata initiate “ Comitetul Natiunilor Captive Germania –Europa”1, care plecand de la premise ca monstruozitatile comise de communism sunt imprescriptibile si ca atare nu vor putea fi niciodata uitate. Acest impuls a condus la infiintareaunor grupuri de experti in vederea strangerii materialului necesar intocmirii “dosarului Holocaustul rosu” ce va putea fi folosit in vederea judecarii crimelor comise de dictaturile Marxist-leniniste, asa dupa cum la Nurnberg au fost judecate crimele “ Holocaustului negru” dezlantuit de nazism. In acest paragraf gasim chiar explicatia pentru titlul lucrarii. Revenind acum , prima parte a cartii face referire la crimele in cifre ale comunismului international . Stabilirea a posteriori cu exactitate istorică sau statistică a crimelor comunismului internaţional, nu este posibilă, datorită mai multor factori printre care faptul ca fostele state comuniste, nu beneficiază (şi/sau nu deconspiră) de statistici exacte privind numărul morţilor de care se fac culpabile sau chiar caracterul dinamic al actelor de criminalitate statală (în ţările rămase sub dictaturi comuniste), al actelor teroriste (mişcări de guerillă din America centrală şi de Sud, din Asia şi mai puţin în Europa actuală). Până în momentul actual, cu excepţia a două lucrări ce se voiesc de sinteză („Holocaustul roşu sau Crimele comunismului internaţional în cifre”, autor dr.dr. Florin Mătrescu şi „Cartea neagră a comunismului”, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Stephan Courtois), nu a existat „voinţa internaţională” şi instrumentul ca instituţie sau instanţă, care să încerce cuantificarea crimelor regimurilor comuniste, ba dimpotrivă: de mai multe decenii, asistăm la ocultarea sau minimalizarea numărului victimelor. Chiar în faţa unor documente de arhivă incontestabile, mărturii verbale indubitabile sau studii statistice şi demografice neatacabile, rareori s-a practicat operaţiunea aritmetică de adunare şi prin aceasta de cuantificare a criminalităţii. Lipsă de orizont şi cunoştinţe? Frică în faţa rezultatului însumării? Frică faţă de un posibil şi nedorit proces al comunismului, similar celui de la Nürenberg de condamnare a fascismului? Intrebari care isi au cu siguranta raspunsuri dar probabil dupa multa vreme de asteptare , asa ca este interesant de observat in cateva exemple ale autorului , pe care va sugerez sa la observati, situatia analizata a crimelor comunismului international pe teritoriul imperiului sovietic, in Europa, Asia, Africa, America Centrala si de Sud la care autorul adauga un bilant estimativ.

1 În primăvara lui 1959, Congresul USA a cerut preşedintelui de atunci, Dwight Eisenhower, să proclame o Săptămână a Naţiunilor Captive. S-a votat o lege prin care s-a stabilit ca această săptămână să fie a treia din iulie în fiecare an care urmează până când „toate ţările captive din lume vor dobândi libertate şi independenţă”. Entuziasmat, preşedintele Eisenhower a aprobat şi legea, şi fondul necesar manifestaţiilor publice instituite prin lege. Totodată, el a publicat o mişcătoare „Proclamaţie” cerând guvernelor (aşadar tuturor guvernelor) să acorde libertate şi independenţă popoarelor „din toate părţile globului care se află subjugate”. În iulie 1959, s-a organizat prima manifestaţie în uralele tuturor refugiaţilor străini şi ale patrioţilor americani, căci s-a văzut în această manifestaţie un prim pas spre eliberarea celor 200.000.000 de europeni din Est. S-a constituit totodată primul comitet al Naţiunilor Captive. Ţara noastră era reprezentată atunci de fostul CNR (Visoianu) iar secretar general al Adunării a fost ales un român, profesorul Brutus Coste, fost diplomat, colaboratorul apropiat al domnului Visoianu.

2

Tot in aceasta prima parte autorul estimeaza in cifre numarul victimelor provocate de Holocaustul roşu în România, analizand prin intermediul factorilor cronologici, geografici, astfel reusind sa reliefeze la nivelul cifrelor amploarea acestui fenomen.

a. Prizonieri de război în URSS 180.000

b. Ucişi în lagăre şi închisori: 500.000

dintre care: 250.000 ucişi în lagăre şi închisori;

la scurt timp după eliberare. 250.000 decedaţi din multiple cauze

c. Ucişi în timpul colectivizării forţate 200.000

d. Revoluţia din decembrie 1989 1.400

e. Mişcarea de partizani 10.000

f. Perioada ceauşistă 60.000

g. Basarabia şi Bucovina ca teritorii înstrăinate: 1.500.000

Total 2.451.400

Incertitudinile asupra abisalelor cifre privind victimele comunismului internaţional, vor continua, oferindu-ne permanent situaţii în care va fi evidentă neputinţa unei elucidări istorice corecte. Astfel, cine ar putea afirma că cele 3 milioane de morţi notaţi în catalogul Coreei de Nord, nu au fost de mult depăşite, în primul rând, printr-o înfometare la scară naţională sau care este rata de mortalitate pentru cei 250.000 de deţinuţi politici decelaţi cu mare greutate, în gulagul acestei odioase dictaturi? Mergand mai departe ne putem intreba cum ar putea fi estimată sau descrisă, suferinţa altor zeci şi sute de milioane de oameni care nu au fost ucişi, dar - scăpând din lagăre şi închisori – au rămas stigmatizaţi sau mutilaţi pentru tot restul vieţii, din pricina imenselor suferinţe fizice şi psihice îndurate? şi ce statistică va cuprinde vreodată enorma cifră a rudelor celor ucişi, schilodiţi sau deportaţi, care nu numai că au suferit pentru cei dragi, despre a căror soartă nu au ştiut nimic, adesea timp de ani de zile, dar au fost şi etichetate de puterea comunistă ca „duşmani ai poporului” şi, în consecinţă, supuse la represalii inimaginabile?

In partea a doua Florin Matrescu ne provoaca sa descoperim cauzele principale ale prabusirii comunismului, accentuand ultima etapa a deizntegrarii comunismului mondial pentru ca toate acestea sa se inglobeze intr-o intrebare, si anume cum a fost posibil ca prabusirea comunismului sa se produca fara mari varsari de sange si mai ales daca mai supravietuieste comunismul? Pentru anumite persoane sentimentul anilor 1990 era unul de contemporan ce asista la o campanie de diversiune dusa de sistemul comunist, prin folosirea drept cal troian al cuvintelor ce intrase in limbajul current : perestroika si glasnost2. Respectând sistematizarea făcută în cele 2 ediţii ale Holocaustului roşu şi prin aceasta distanţându-se tranşant de acei autori care din neştiinţă, lipsă de curaj sau corupere morală, au eludat una

2 Florin Matrescu , Holocaustul rosu, Bucuresti, Editura Gerom design Ltd., 1993, p.71.3

sau mai multe din verigile acestei „crime colective”, autorul trece trece succint în revistă: doctrinarii , experimentatorii , executanţii şi colaboraţioniştii. In afara de cele mentionate mai sus, scrierea celei de-a doua parti are la baza viziunea autorului de a realiza nu numai o analiza a realitatii si implicatiilor fenomenului numit holocaustul rosu, ci chiar faptul ca nu trebuie sa fie un simplu act de evocare istorica. Cu siguranta aceasta carte doreste sa constituie o parte integranta a actului de acuzare care va sta la baza unui viitor proces al comunismului,cerut in prezent de tot mai multe voci care vor sa afle adevarul despre acest proiect social.Iar la sfârşitul acestei volum, sunt rezervate câteva cuvinte privind „actul de dreptate” legat de crimele comunismului internaţional . Drept incheiere concluzia cartii consta in identificarea sistemului comunist ca fiind echivalent cu un experiment de distrugere sociala. Nici un sistem politic nu se poate edifica fara o baza materiala. Idei politice, de transformare revolutionara, se pot intalni si in alte perioade ale istoriei. Pentru a transforma o ideologie în dorinta de a acapara un teritoriu, de a lua puterea politica de la altcineva, trebuie multi bani si forta materiala. In mod firesc o intrebare se impune: Cine a finantat comunismul? In aceeasi ordine de idei o alta cheie de interpretare a volumului reiese spre a fi judecata. Mai întâi trebuie însa precizat ca sucombarea imperiului comunist a fost un act deliberat si calculat. Sistemul nu mai functiona, îsi facuse deja datoria. Una din misiuni era sa mentina o mare parte a Globului într-o stare de subdezvoltare, de dictatura, provocând erodarea statului national. Autorul insusi ne propune in incheiere o tema de reflectie demna de luata in seama : sa ne imaginam ca, daca tari mici, ca Singapore sau Coreea de Sud, au devenit concurenti comerciali puternici pe piata mondiala, ce-ar fi fost tari cu traditie ca România, Polonia sau China, ce concurenta uriasa ar fi creat aceste state pentru cei vreo 5000 de indivizi care vor sa tina în mâini puterea lumii? Daca aceste state ar fi beneficiat de un regim democratic? Experimentul comunist de inginerie sociala a tinut în mare parte din lume nu numai sub dictaturi odioase, care au distrus destine individuale, dar care au anihilat economiile nationale.

4