CAPITOLUL IV

Fişa tehnică nr.1

MǍSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI

PULSUL: reprezintă conflictul dintre sângele expulzat ȋn artere de către inimă ȋn timpul

sistolei ventriculare şi masa de sânge existentă ȋn vas, astfel ia naştere o undă pulsatilă care poate

fi percepută la palparea arterei pe un plan osos.

SCOP: Obţinerea de informaţii pentru evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

MATERIALE NECESARE:

ceas cu secundar;

foaie de temperatură;

pix sau creion de culoare roşie;

carneţelul asistentului medical.

ETAPE DE EXECUȚIE:

1. Pregatirea fizică și psihică a bolnavului. Se anunță bolnavul că i se va masura pulsul, i

se explică modul de măsurare, știind că o stare emotivă creată de necunoscut, îi poate modifica

valorile. Bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic, timp de 10-15 minute cu brațul

sprijinit pentru relaxarea mușchilor antebrațului;

2. Efectuarea tehnicii.

Locuri de măsurare a pulsului: artera radială, artera temporală, artera brahială, artera

subclaviculară, artera carotidă, artera femurală, artera poplitee, artera pedioasă, artera tibială.

Măsurarea la artera radială. Se spală pe mâini cu apă și săpun. Se reperează șantul radial

pe extremitatea distală a antebratului, în continuarea policelui; Se fixează degetele palpatoare pe

traiectul arterei și cu ajutorul policelui. Se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial, cu

vârful degetelor (index, mediu, inelar) de la mâna dreaptă și se percep pulsațiile; Se numără

pulsațiile, urmarind secundarul cronometrului timp de 1 minut. Se reține valoarea.

3. Notarea cifrică.

Se notează în carnetul propriu, numele și prenumele bolnavului, numarul salonului și al

patului, data cu specificarea ‘D’ pentru dimineață și ‘S’ pentru seară și valoarea masurată.

4. Notarea grafică.

Pentru fiecare liniuță subțire, orizontală a foii de temperatură se socotesc 4 pulsații. Se

marchează cu un punct roșu la intersecția frecvenței și a timpului; Se unesc punctele notate cu o

linie roșie și se obține curba pulsului; Asistentul trece la reorganizarea locului de muncă şi apoi

se spală cu apă şi săpun, după ce ȋn prealabil a dezbrăcat mânuşile.

OBSERVAȚII:

1. Măsurarea pulsul se face numai după ce bolnavul a stat în repaus fizic și psihic;

2. Măsurarea pulsul se face pe durata unui minut întreg (pentru a se obține valori exacte);

3. Se notează imediat valorile obținute la măsurarea pulsului;

4. Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1 grad de temperatură, pulsul creste cu

8-10 pulsații/min;

Fişa tehnică nr.2

MǍSURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

TENSIUNEA ARTERIALǍ: reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra

pereţilor arteriali.

Factori care determină tensiunea arterială:

debitul cardiac;

forţa de contracţie a inimii;

elasticitatea şi calibrul vaselor;

vâscozitatea sângelui.

SCOP: Evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii şi rezistenţa

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor). Elemente de evaluat: tensiunea arterială maximă

(sistolică) şi tensiunea arterială minimă (diastolică).

Valorile tensiunii arteriale sunt variabile în funcție de tonusul neurovegetativ, starea

glandelor endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant și volumul urinei.

MATERIALE NECESARE:

tensiometru format din: manşetă pneumatică, tubulatură, manometru, pară cu supapă,

stetoscop format din: olive şi membrană;

tampoane de vată;

alcool medicinal;

tăviţă renală;

pix de culoare albastră;

foaia de temperatură ;

carneţelul asistentei medicale.

ETAPE DE EXECUȚIE.

1. Pregatirea fizică și psihică a bolnavului. Bolnavul este pregătit psihic, i se explică

importanţa şi necesitatea tehnicii. Bolnavul este pregătit fizic: se asigură că bolnavul are un

repaus de 10-15 minute.

2. Efectuarea tehnicii. După transportul materialelor la patul bolnavului, asistenta se

spală pe mâini cu apă şi săpun apoi aşezăm manşeta pneumatică pe treimea medie a braţului

aflat ȋn extensie şi supinaţie. Asistenta medicală dezinfectează cu alcool medicinal membrana

stetoscopului şi olivele acesteia. Se susţine membrana stetoscopului pe artera humerală. Se

introduc olivele ȋn urechi, se pompează aer ȋn manşetă cu ajutorul parei de cauciuc până dispar

zgomotele pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până

ce se percepe primul zgomot, acela fiind tensiunea arteriala sistolică. Se reţine valoarea, şi se

continuă decomprimarea, zgomotele devenind mai puternice, iar la ultimul zgomot care se aude,

reprezintă tensiunea arterială diastolică. Se reţin valorile obţinute, ne vom ocupa de ȋngrijirea

bolnavului pentru a-i reda confortul termic şi fizic.

3. Notarea cifrică. În carnețelul propriu se notează cifric valorile tensiunii arteriale

măsurate cu numele și prenumele bolnavului, numărul salonului și data;

4. Notarea grafică.

Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare albastru hașurat. Se socotește pentru

fiecare linie orizontală a foii de temperatură, o unitate coloană de mercur (Hg); Deasupra liniei

groase se notează T.A. maximă (sistolică) iar dedesubtul liniei groase se notează T.A. minimă

(diastolică).

OBSERVAȚII:

1. Este foarte important pregatirea psihică și fizică a bolnavului;

2. Pentru măsurarea T.A. la același bolnav, se va folosi întotdeauna același aparat;

3. Nu se aplică manșeta prea strâns pentru că se întrerupe circulația;

4. Nu se discută rezultatele obținute cu bolnavul;

5. Aparatele vor fi verificate anual de către spacialiști;

Fişa tehnică nr.3

MǍSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII

TEMPERATURA reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare

de caldură, prin dezintegrarea alimentelor energtice. Termoreglarea reprezintă funcția

organismului prin care se menține echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea

căldurii (termoliza) prin păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36-37° C dimineața și

37-37.3° C seara.

SCOP este de a descoperi unele modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.

Locuri de masurare:

a) în cavități semiînchise: în axilă, în plica inghinală, în cavitatea bucală;

b) în cavitați închise: în rect, în vagin.

MATERIALE NECESARE:

termometru maximal;

recipientul cu soluţie dezinfectantă de bromocet sau cloramină 2%;

casoletă cu tampoane sterile;

tăviţă renală;

alcool medicinal;

ceas cu secundar;

carneţelul asistentei medicale

foaie de temperatură;

pix de culoare albastră;

lubrifiant – unde este cazul.

Termometrul maximal utilizat ȋn medicină este gradat după scara Celsius. Ȋnainte de a

fi date ȋn folosinţă, termometrele medicale sunt verificate. Termometrul ȋn uz (termometru

maximal), este ţinut ȋn soluţii dezinfectante de bromocet sau cloramină 2%. Soluţia nu trebuie să

acopere termometrele ţinute vertical, ȋn borcane, doar până la jumătate. Pe fundul borcanelor, se

aşează vata acoperită cu tifon pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundul vasului de

sticlă. Măsurarea temperaturii cu termometru maximal se face ȋn cavităţii ȋnchise sau semiȋnchise

pentru a obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală. Măsurarea se face ȋn axilă, rect,

vagin, ureche şi cavitatea bucală.

ETAPE DE EXECUȚIE:1. Pregatirea materialelor și a instrumentelor. Se pregătesc

materialele necesare; Se verifică integritatea termometrului, funcționalitatea și dacă mercurul

este coborât în rezervor; Se șterge termometrul de soluția dezinfectantă deoarece irită

tegumentele;

2. Pregatirea psihică și fizică a bolnavului. Se anuntă bolnavul; Se asează bolnavul în

decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziție sezândă pe un scaun, în funcție de

locul în care se masoară temperatura;

3. Efectuarea tehnicii. Măsurarea în axilă: Se ridică brațul bolnavului; Se șterge bine

axila bolnavului prin tamponare cu prosopul lui, știind că frecarea ridică temperatura;

Termometrul se ține în mană ca pe un creion în poziția pentru scris; Se asează termometrul cu

rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel cu toracele (se evită lenjeria); Se apropie

brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui; Se menține

termometrul timp de 10 min după care se scoate din axila bolnavului, se citește și se asează pe

tava medicală; Bolnavul va fi așezat în poziție comodă; Ținut strâns ca un creion, termometrul se

scutură cu mișcări rapide departe de obstacole, pentru ca mercurul să coboare în rezervor; Se

asează termometrul la locul lui în recipient;

Măsurarea în cavitatea bucală (se foloseste termometru utilizat numai in acest scop)

Se umezește termometru cu apă rece; Se introduce termometrul în cavitatea bucală a bolnavului,

sub limbă; Se atrage atenția bolnavului să pastreze gura închisă timp de 5 min și să nu spargă

termometrul cu dinții; Se scoate termometrul și se citește valoarea;

Măsurarea temperaturii in rect (masurare rectala)Se lubrifiază bulbul termometrului cu

ulei de vaselină; Când bolnavul știe și poate, iși introduce singur termometrul în rect; Când

bolnavul nu poate, este așezat în decubit dorsal sau lateral și i se introduce ușor bulbul

termometrului în rect, cu mișcări de rotație și înaintare; Se menține timp de 3 minute; Se scoate

termometrul, se șterge cu un tampon de vată îmbibat cu alcool, și se citește gradația.

4. Notarea cifrică. În carnețelul de observații individual, se notează numele bolnavului,

numărul salonului, numărul patului, data și valoarea temperaturii obținute urmand a fi notată și

în foaia de temperatură;

5. Notarea grafică. Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de

temperatură pe verticala corespunzatoare datei si timpului zilei; Pentru fiecare diviziune a foii se

socotesc două diviziuni de grad; Se unește cu valoarea anterioara printr-o linie albastră,

obținându-se astfel curba termică;

6. Interpretarea rezultatelor. Temperatura normală (fiziologică) este cuprinsă între 36-

37 grade C când bolnavul este considerat afebril;

Valori patologice:

a) hipertermie: subfebrilitate = 37-38° C

febră moderată = 38-39° C (considerta starea febrilă)

febră ridicata= 39-40° C

hiperpirexie= 40-41° C

b) hipotermia: hipotermie ușoară = 35-36° C

hipotermie moderată = 32-35° C

hipotermie severă = 26-32° C

hipotermie majoră sub 26° C.

7. Reorganizarea locului de muncă: Se scutură termometru până când mercurul coboară

în rezervor; Se spală termometrul cu apă curentă cu detergenți sau cu sapun lichid, se spală

recipientul, se schimbă soluția dezinfectantă; Se introduce termometrul în recipient;

OVSERVAȚII:

1. Termometrul se menține timp de 10 minute în axila astfel înregistrarea nu este reală;

2. Dacă axila bolnavului nu este uscată, umiditatea modifică valoarea temperaturii;

3. Temperatura se masoară de regulă dimineața catre ora 08:00 și seara în jurul orelor 17:00;

4. La copii, vârstnici, inconștienți, agitați se recomandă măsurarea temperaturii în cavitațile

semiînchise;

5. În situația unor valori prea ridicate sau prea scăzute, măsurarea temperaturii se va repeta.

Fişa tehnică nr.4

OBSERVAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI

RESPIRAȚIA: este procesul fiziologic prin care organismul uman captează din mediul

înconjurător oxigen, necesar proceselor de oxidare, și elimină dioxidul de carbon rezultat din

arderile celulare.

SCOP: Poate constitui un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evoluţiei

bolii, recunoaşterea complicaţiilor şi a prognosticului bolii.

MATERIALE NECESARE:

ceas cu secundar;

foaie de temperatură;

pix sau creion de culoare verde;

carneţelul propriu.

ETAPE DE EXECUȚIE:

1. Pregatirea bolnavului: Se asează bolnavul în decubit dorsal; Nu se anunță bolnavul,

astfel se poate modifica ritmul respirator și obținem valori eronate, de aceea se prefera măsurarea

respirației în perioada de somn a bolnavului;

2. Efectuarea tehnicii. Se asează ușor mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui

bolnavului, se numără inspirațiile (mișcăre de ridicare a peretelui toracelui) timp de 1 min.

3. Notarea cifrică. Se notează cifric în carnețul propriu al asistentului de ex: 24 r/min.

4. Notarea grafică. Se notează grafic în foaia de temperatură cu un pix de culoare verde,

pentru fiecare linie orizontală se consideră două respirații, se unește cu o linie, valoarea prezentă

cu cea anterioară pentru obținerea curbei. Pentru foile de temperatură în care respirația este

înscrisă cu valori ce cresc din cinci în cinci, pentru fiecare linie orizontală se consideră o

respirație.

5. Interpretarea rezultatelor. Frecvența mișcărilor respiratorii variază în funcție de sex,

vârstă, poziție, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn.

În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii și a pulsului.

Patologic, se instalează respirația dificilă (dispnee - sete de aer):

a) dispnee cu accelerare a ritmului respirator: tahipnee (polipnee)

b) dispnee cu rărirea ritmului respirator (bradipnee-12, 10,8 resp/min)

Fişa tehnică nr.5

ASMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

PE CALE ORALA (PER OS)

Calea orala este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se

resorbi la nivelul mucoasei digestive.

SCOP: obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.

Efecte locale. Favorizează cicatrizarea ulcerațiilor digestive, protejează mucoasa

gastrointestinală, înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrica în cazul lipsei acestora,

dezinfectează tubul digestiv;

Efecte generale. Medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei

digestive, patrund în sange și apoi acționează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice,

vasodilatatoare, cardiotonice , sedative, etc).

CONTRAINDICAȚII:

medicamentul este inactivat de secrețiile digestive;

irită mucoasa gastrică;

pacientul refuză medicamentele;

se impune o acțiune promtă a medicamentelor;

medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;

se impune evitarea circulației portale.

tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienților inconștienti, celor care prezintă

vărsături, cât și celor care din diverse motive nu pot inghiți.

Forme de prezentare: lichidele (siropuri, uleiuri, emulsii, soluții, mixturi, decocturi,

extracte), solide (tablete, drajeuri, capsule, granule, pulberi).

MATERIALE NECESARE:

medicația prescrisă;

recipient pentru medicamente (lingură, linguriță, pipetă, sticla picuratoare, pahar gradat);

ceașcă cu apă, ceai, lapte;

pahar apă sau suc pentru copii.

ETAPE DE EXECUȚIE:

1. Pregătirea și verificarea medicamentelor. Se verifică cu atentie medicația prescrisă de

medic și se compară cu cea primită de la farmacie. Se verifică data expirării medicamentelor.

2. Pregătirea bolnavului. Se confirmă identitatea pacientului, se verifică starea sa

(constiența) și semnele vitale. O schimbare în starea acestuia poate justifica schimbarea sau

anularea medicației (de exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care

prezintă hipotensiune).

3. Efectuarea tehnicii. Se spală mainile cu apa și săpun. Se așează materialele pe o tavă

sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă). Dozele ce trebuie administrate se pun într-un

păhărel din material plastic. Se explică pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia,

dacă are gustneplăcut. Pacientul trebuie așezat în poziţie şezand dacă nu e nici o contraindicaţie,

sau o poziţie comodă în care să bea lichidul în funcţie de starea acestuia. Se administrează

medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat. Siropul nu se adminstrează cu apă pentru a nu-i

diminua efectul. Dacă este necesar, tabletele,drajeurile se asează pe limba pacientului și se înghit

ca atare.Pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate mai întâi se înmoaie caseta în

apă și apoi se așează pe limbă pentru a fi inghitită. Pulberile nedivizate se dozează cu linguriță

sau cu vârful de cuțit. Granulele se masoară cu lingurița.

Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai și apoi se administrează sub formă de soluții (ex.

purgativele saline).

Preparatele lichide pe bază de fier se pot administra cu ajutorul unui pai, pentru a preveni

afectarea dentara. Tot cu un pai se pot adminstra și lichidele cu gust neplăcut.

Se va sta lângă pacient până când acesta va inghiți medicamentul și dacă este nevoie, se

va verifica deschizându-i gura. Se va reveni pentru verificarea stării pacientului și pentru

verificarea efectului medicației administrate.

4. Notarea procedurii. Se va nota: data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului,

refuzul pacientului, numele persoanei care a administrat medicamentul, dacă pacientul este

capabil să-şi administreze singur medicamentele. Se vor transmite informaţiile semnificative în

scris şi verbal la schimbul de tură.

OBSERVAȚII:

1. Asistentul se va asigura ca are medicație prescrisă de medic, cerând indicații necesare timpului

și modului de adminstrare dacă este necesar,

2. Nu se va adminstra niciodată medicație prin indicație verbală;

3. Se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrata din diverse motive sau efecte

adverse;

4. Medicamentele lichide necesita atenție sporită la dozare;

5. Nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat;

6. Medicația nu se va lasa niciodata la îndemana pacientului;

7. Dacă pacientul cere detalii despre medicația sa, se va verifica din nou prescripția medicului și

i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice schimbare survenită

în schema sa de tratament;

8. Pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse și i se va cere să anunțe echipa de

îngrijire despre orice schimbare în starea sa.

Fişa tehnică nr.6

PUNCȚIA VENOASĂ

PUNCȚIA reprezintră manevra prin care se pătrunde ȋntr-un vas, ȋntr-o cavitate naturală

sau patologică, ȋntr-un organ sau orice ţesut al organismului cu ajutorul unui ac sau trocar.

PUNCȚIA VENOASĂ reprezintă crearea unei căi de acces ȋntr-o venă prin intermediul

unui ac de puncţie.

SCOP: Explorator pentru recoltare de sânge ȋn vederea examinării de laborator.i

Terapeutic pentru administrarea unor medicamente sub formă de injecţiei intravenoase şi

perfuziei (PEV), sau recoltarea unei cantităţi de 500 ml de sânge ȋn edemul pulmonar acut sau

hipertensiune arterială, dar şi pentru transfuzare.

LOCURI DE ELECȚIE:

1. Venele de la plica cotului;

2. Venele antebraţului;

3. Venele de pe faţa dorsală a mâinii;

4. Venele subclaviculare;

5. Venele femurale;

6. Venele maleolare interne;

7. Venele epicraniene şi jugulare.

MATERIALE NECESARE:

muşama,aleză;

pernă elastică pentru sprijinirea braţului;

alcool medicinal;

ace de 25-30mm şi diam de 6/10, 7/10, 10/10 cu bizou lung;

seringi de capacitate corespunzătoare, cu ambou lateral;

tampoane de vată;

eprubete;

mănuşi sterile;

garoul;

2 tăviţe renale;

ETAPE DE EXECUȚIE

1. Pregătirea psihică și fizică. Bolnavul este pregătit psihic, i se explică tehnica şi

importanţa efectuării ei. Se asează ȋn poziţie sezând pe scaun cu braţul ȋn abducţie şi supinaţie

sau poate fi aşezat ȋn pat ȋn decubit dorsal cu membrul superior sprijinit ȋn extensie, abducţie şi

supinaţie. Se dezbracă membrul ales, astfel ȋncât mâneca să nu ȋmpiedice circulaţia de ȋntoarcere.

2. Efectuarea tehnicii. Se aşează sub braţul bolnavului perna protejată de muşama şi

aleză. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă şi săpun, ȋmbracă mânuşile, examinează

calitatea şi starea venelor de la plica cotului şi alege locul de executare a puncţiei. Aplică garoul

la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l astfel ȋncât să oprească circulaţia

venoasă (efectuând staza), fără a comprima artera. Palpează cu indexul mâinii stângi, locul

pentru puncţie, roagă bolnavul să strângă pumnul pentru evidenţierea venelor, acestea devenind

turgescente. Dezinfectează locul cu un tampon ȋmbibat ȋn alcool, fixează vena cu policele mâinii

stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, executând o uşoară compresiune şi tracţiune ȋn jos. Se

fixează seringa, gradaţia şi bizoul fiind ȋn sus, acul rămânând ataşat. Ȋn mâna dreaptă ȋntre police

şi restul degetelor se ţine seringa. Se pătrunde cu acul traversând ȋn ordine tegumentul ȋn direcţie

oblică, formând un unghi de 30°, apoi peretele venos ȋnvingând o rezistenţă elastică până când

acul ȋnaintează ȋn gol. Se schimbă direcţia acului cu 1-2 cm, ȋn lumenul venei, se verifică

pătrunderea acului ȋn venă prin aspirare cu seringa. Se continuă tehnica ȋn funcţie de scopul

puncţiei venoase.

Se ȋndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi a

pumnului. Se aplică tamponul ȋmbibat la locul pătrunderii acului şi se retrage brusc acul. Se

comprimă locul puncţiei 3 minute, braţul fiind ȋn poziţie verticală, până la realizarea hemostazei

(oprirea sângerării), nu se flectează antebraţul pe braţ, deoarece există risc de a face hematom

(colecţie de sânge ȋntr-un ţesut).

Dacă este cazul se efectuează toaleta locală a tegumentelor şi se schimbă lenjeria dacă s-a

murdărit. Bolnavul este instalat comod ȋn pat şi este supravegheat. Pregăteşte sângele recoltat

pentru trimitere la laborator, dacă puncţia a fost ȋn scop explorator. Reorganizează locul de

muncă şi notează puncţia.

Fişa tehnică nr.7

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

INTRAVENOS (I.V.)

INJECȚIA INTRAVENOASĂ reprezintă introducerea unei substanţe medicamentoase

pe cale venoasă. Se folosesc soluţii izotone şi hipertone. Injecţia intravenoasă necesită ȋn

prealabil PUNCŢIA VENOASǍ.

MATERIALE NECESARE:

2-3 ace de lungimi variabile (2,5-3cm).

2-3 seringi cu capacitate diferită.

mănuşi sterile;

pernuţă sau rulou.

alcool medicinal.

muşama şi aleză;

2 tăviţe renale.

comprese sterile.

tampoane de vată.

soluţia injectabilă.

garou.

ETAPE DE EXECUȚIE

1. Pregătirea psihică și fizică. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării

tehnicii. Bolnavul este poziţionat ȋn poziţie decubit dorsal, şezând sau semişezând, braţul fiind ȋn

extensie, antebraţul ȋn supinaţie, cotul sprijinit pe un rulou sau o pernuţă protejată de muşama şi

aleză.

2. Efectuarea tehnicii. Materialele au fost pregătite pe măsuţa protejată de un câmp steril

şi transportate la patul bolnavului. Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun, ȋmbracă mânuşile

steril, alege locul de elecţie, vena, după care se masează uşor braţul ȋn sensul circulaţiei venoase

şi se aplică garoul deasupra locului de elecţie (7-8cm).

Se dezinfectează locul, se puncţionează vena după ce am fixat-o cu policele de la mâna

stângă, mai jos de locul ales, se introduce acul oblic, până simţim că am pătruns ȋn peretele

venos, o senzaţie de gol, după care se ȋnaintează pe traiectul venei 2 cm. Se aspiră pentru a

verifica prezenţa acului ȋn lumenul venei, după care se dezleagă garoul, iar soluţia este injectată

lent. Timpul de administrare poate fi şi 10 minute (administrarea calciului), ȋn funcţie de

indicaţiile medicamentului introdus. După injectare se tamponează locul şi se ȋndepărtează acul

rapid, tamponul trebuie să comprime vasul până la realizarea hemostazei (oprirea sângerarii). Se

trece la reorganizarea locului de muncă şi la notarea injecţiei intravenoase.

OBSERVAȚII

1. Dacă nu se foloseşte un garou standard, se va avea grijă ȋn timpul efectuării buclei(nodului),

capetele acestuia să nu atârne peste locul de elecţie. Capetele vor sta ȋn sus şi bucla ȋn jos;

2. Nu se vor efectua mişcări circulare şi nu se va flecta antebraţul pe braţ (risc de producere a

hematomului);

3. Nu se injectează aer ȋn vasele de sânge deoarece se poate produce EMBOLIE GAZOASǍ ce

duce la EXITUS=MOARTE.

4. Refacerea venei are nevoie de 24 de ore, de aceea ȋn acest timp nu se mai efectuează altă

elecţie.

INCIDENTE ȘI ACCIDENTE

1. Flebalgia: durere localizată pe traiectul venelor, datorită unei injecţii prea rapide sau de

substanţă care irită tunica internă a vasului.

2. Hematomul: apare ȋn urma perforării unei vene.

3. Senzaţia de uscăciune (valuri de căldură): la nivelul faringelui datorită lezării unui vas.

4. Injectarea soluţiei paravenos (pe lângă venă): manifestată prin tumefierea bruscă a ţesutului,

dureri accentuate iar ȋn timp, urmate de necroză dacă soluţia administrate a fost iritantă.

5. Ameţeli/lipotimie/colaps: se ȋntrerupe administrarea şi se anunţă medicul.

6. Embolia gazoasă şi cea uleioasă duc la exitus (moarte).

Fișa tehnica nr.8

DESHIDRATĂRILE ȘI BILANȚUL HIDRIC

Ȋn organism apa o găsim ȋn 2 stări: liberă şi fixă. Apă fixă sau apă structurală intră ȋn

compoziţia moleculelor. Apa liberă sau circulantă reprezintă 70% din greutatea organismului din

care 50% este repartizată ȋn interiorul celulelor, reprezentând lichidul intracelular, 15% ȋn

spaţiile lacunare, reprezentând lichidul interstiţial şi 5% circulă ȋn vase, reprezentând lichidul

plasmatic. Lichidul interstiţial şi cel plasmatic sunt numite “lichide extracelulare”.

Mediul intern al organismului este o soluţie apoasă de săruri minerale formând partea

fundamentală a plasmei sanguine, a limfei şi a lichidului interstiţial. Apa menţine ȋn soluţie o

serie de săruri minerale care menţin presiunea osmotică a lichidelor din organism.

Nevoia de apă a unui adult este de 2000 – 2500 ml/24 h, iar la copil nevoia de apă este

mai mare:

ȋn primele 6 luni: 180 ml apă/kg corp;

ȋntre 6 si 9 luni: 150 ml apă/kg corp;

ȋntre 9 si 12 luni: 120 ml apă/kg corp;

peste 12 luni: 100 ml apă/kg corp.

Necesarul de apă este acoperit prin alimentele consumate zilnic sub formă de lichide, fie

sub formă de apă conţinută de alimentele solide.

Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi:

1000-1500 ml prin urină;

500-1000 ml prin transpiraţie;

350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni;

100-200 ml prin intestine ȋn scaun.

Ȋn mod normal există un echilibru ȋntre lichidele ingerate şi pierderile fiziologice iar ȋn

situaţii patologice (de boală) se produce un dezechilibru ce duce la deshidratare sau

hiperhidratare. Ȋn funcţie de cauză şi mecanismul prin care se instalează aceste dezechilibre pot

interesa sectorul intracelular sau extracelular sau chiar ambele.

Modificările din lichidul extracelular duc la apariţia mai multor sindroame de

deshidratare:

Deshidratarea izotonă: atunci când aportul insuficient sau pierderile interesează atat apa

cât şi electroliţii ȋn aceeaşi proporţie. Ex.:vărsături, diaree, fistulă gastrică,aspiraţie

gastrică, paracenteza accentuate, hemoragii masive (sunt situaţii ȋn care se pot pierde 2-3-

5 l /24 h)

Deshidratarea hipertonă: când se elimină apa ȋn cantitate mai mare decât sărurile şi

electroliţii. (Ex.: transpiraţii exagerate, diabet zaharat, insolaţie, febră)

Deshidratarea hipotonă: când se elimină săruri ȋn cantitate mai mare decât apa.

Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale ale organismului se face prin: stabilirea felului

deshidratării şi investigaţii de laborator. Atunci când nu se poate stabili felul deshidratării se

administrează ȋn părţi egale glucoză + soluţii izotonice de săruri minerale.

Cantitatea lichidelor necesare organismului se stabileşte prin ȋnsumarea raţiei de

ȋntreţinere (adică pierderile de lichide/24 h) şi a raţiei de corectare (se face pe baza analizelor de

laborator de către medic) a dezechilibrelor anterioare.

Nevoia de apă a corpului deshidratat se stabileşte după suprafaţa corporală pe bază de

tabele speciale iar a sugarului după greutatea corporală (100-180 ml/kg corp). Valorile obţinute

din totalizarea pierderilor normale ale copilului:

20-35 ml prin respiraţie/kg corp;

50-100 ml prin transpiraţie/kg corp;

10-20 ml cu scaunul/kg corp;

35-40 ml prin urină/kg corp.

+ şi a pierderilor ȋn plus dacă are diaree,febră,vărsături.

TULBURĂRI ALE FLUIDELOR

1. Hipovolemie = deshidratare. Se datorează pierderilor excesive sau mişcării fluidului

(acumulare anormală de fluid ȋn diferite zone ale organismului ). Ex. edem periferic, hematom,

ascită ( lichid ȋn cavitate peritoneală )

Volumul deficitar de lichid ( hipovolemie şi deshidratare ) provoacă urmatoarele

manifestări: pielea uscată cu cu turgor redus ( turgor = lipsa elasticităţii ), membrane si mucoase

brusc uscate, limba arsă, ochi adânciţi, sete , letargie, scăderea eliminării urinare, tahicardie,

hTA, scăderea presiunii venoase centrale, creşterea hemoglobinei şi a hematocritului, creşterea

ureei sanguine, urina concentrată cu densitate mare.

Rolul asistentului:

face zilnic bilanţul hidric;

cântăreşte zilnic pacientul;

monitorizează funcţiile vitale, analizele de laborator, starea de conştienţă a pacientului,

neliniştea, etc;

asigură igiena riguroasă a mucoaselor, tegumentelor pentru a preveni atingerea integrităţii

lor;

asigură afectarea măsurilor de prevenire a escarelor;

asigură zilnic 2500ml lichide ( hipervolemie ).

2.Excesul volumului de lichid duce la edem ( = lichidul merge ȋn sectorul extracelular şi

se datorează creşterii de Na şi a cantităţii de apă prin retenţie sau ingestie excesivă, scăderii

excreţiei renale de Na şi apă şi scăderii mobilizării de lichide ȋn spaţiul intravascular ).

Excesul de lichid ȋn organism dă urmatoarele manifestări: creşterea acută ȋn greutate,

edeme periferice, puls puternic, ploape edermatiate, HTA, dispnee, scăderea densităţii urinare,a

hematocritului, creşterea presiunii venoase centrale.

Rolul asistentului:

urmăreşte bolnavul să consume cantităţi mici de lichide şi sare

face zilnic bilanţul hidric

observă edemul

educă pacientul privind efectul diureticelor

TULBURĂRI ELECTROLITICE. Manifestările dezechilibrului electrolitic depind de

gradul de afectare al electroliților. Dacă rezultatele analizelor de sânge indică modificări ale

nivelului de potasiu, magneziu, sodiu și calciu pacientul manifestă spasme musculare, slăbiciune

sau convulsii.

Valorile scazute de electroliți în sânge poate duce la: aritmii cardiace, confuzie,

modificări ale tensiunii arteriale, diverse reacții la nivelul sistemului nervos sau osos.

Nivelul ridicat de electroliți în sânge este caracterizat de: slăbiciune sau spasm muscular,

parestezie, oboseală, emoții, bătăi neregulate ale inimii, modificarea tensiunii arteriale.

BILANŢUL HIDRIC

Pentru efectuarea bilanţului hidric urmărim INGESTA-EXCRETA (intrările și ieșirile

lichidelor din organism) Pentru a urmări bilanţul hidric ȋn organism este necesar să se noteze atât

intrările cât şi ieşirile.

INTRǍRILE: sunt constituite prin apa din alimente şi băuturi (apa, ceaiuri, cafea, sucuri,

supe, fructe). O altă parte din apă este provenită din metabolismul celular dar și din soluții

perfuzabile.

IEŞIRILE(EXCRETA): sunt constituite din: scaun, urină, perspiraţie, transpiraţie,

menstră, pierderi patologice cum ar fi: diaree, vărsături, hipertermie, drenaje, hemoragii masive,

aspiraţie gastrică sau intestinală. Pentru fiecare grad de temperatură peste 37gradeC se va calcula

o pierdere suplimentară de apă de 500ml. Se va nota ori de câte ori a fost schimbat un pansament

şi gradul de schimbare al acestora, ştiind că printr-un pansament abundent îmbibat se pot pierde

circa 500-700 mL apă.

Exemplu BILANȚ HIDRIC:

INGESTA EXCRETA

Lichide = 1500 ml Scaun = 300 ml

Alimente = 600 ml Diureză = 1700 ml

Apa din metabolism = 400 ml Transpirație = 400 ml

Perspirație = 100 ml

Total = 2500 ml Total = 2500 ml

Daca intervine patologicul avem:

INGESTA EXCRETA

Lichide = 1500 ml Scaun diareic = 600 ml

Alimente = 600 ml Vărsături = 500 ml

Apa din metabolism = 400 ml Diureză = 1700 ml

Diaforeză = 600 ml

Perspirație = 100 ml

Total = 2500 ml Total = 3500 ml

Pentru echilibru intervenim cu PEV Ser Glucozat 1000 ml.

Fișa tehnică nr. 9

ALIMENTAREA ȘI HIDRATAREA

PRIN PERFUZIE ENDOVENOASĂ (P.E.V.)

SCOP: hidratarea şi mineralizarea organismului, administrarea medicamentelor la care

se urmăreşte efect prelungit, depurativ (diluează şi favorizează excreţia din organism a

produselor toxice), completează proteinele sau alte componente sangvine, alimentare parenterală.

MATERIALE NECESARE

trusă sterilă pentru perfuzat;

soluţie hidratantă sterilă şi ȋncălzită la temperatura corpului;

garou;

tăviţă renală;

stativ pentru suspendarea pungilor cu soluţie perfuzabilă;

seringi şi ace sterile;

muşama, aleză;

pensă hemostatică;

casoletă cu câmpuri sterile, comprese sterile, soluţii dezinfectante (alcool, tinctură de iod)

romplast, foarfece, vată.

ETAPE DE EXECUȚIE

1.Pregătirea materialelor şi instrumentelor. Pe o tavă acoperită cu un camp steril

pregătim materialele mai sus amintite. Se pregăteşte flaconul şi trusa de perfuzie şi se fixează pe

stativ. Vom fi foarte atenţi să eliminăm aerul din lumenul tubului de perfuzie, iar amboul tubului

să nu atingă nimic din jur atunci când ȋl suspendăm pe stativ, pt a nu se desteriliza.

2.Pregătirea fizică şi psihică. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării

tehnicii. Se aşează bolnavul ȋn decubit dorsal, comod, cu braţul ȋn extensie şi pronaţie. Sub braţ

punem o pernă tare acoperită cu muşama şi aleză.

3. Efectuarea tehnicii: Spălare pe mâini cu apă şi săpun. Se dezinfectează şi badijonează

locul puncţiei. Se face puncţia venoasă şi se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac, se

deschide imediat prestubul pt a permite scurgerea lichidului ȋn vena şi se reglează viteza de

scurgere a lichidului ȋn venă cu ajutorul prestubului (ex: 60 pic / minut), se fixează ȋn leucoplast

porţiunea de tub de lângă ac şi acul pe pielea bolnavului. Se supraveghează modul de funcţionare

al aparatului şi starea bolnavului.

Dacă există mai multe flacoane cu soluţie de perfuzat, schimbarea flaconului gol cu cel

plin se face astfel: ȋnainte ca flaconul să se golească complet se ȋnchide prestubul şi se

racordează aparatul de perfuzie la noul flacon; după racordare se deschide imediat prestubul

permiţând lichidului să curgă ȋn venă; schimbarea flaconului se va face rapid pt ca sangele

refulat prin ac să nu se coaguleze şi să fie necesară altă puncţie venoasă.

După terminarea perfuziei, ȋnainte ca ultimul flacon să se golească, se ȋnchide prestubul,

se aplică pensa hemostatică ȋntre ambou şi tubul de control, se exercită o presiune asupra zonei

cu un tampon şi se extrage acul. Pe locul puncţiei se aplică pansament steril fixat cu leucoplast

4.Ȋngrijiri după tehnică. Se aşează bolnavul comod şi se dau lichide călduţe , fiind

supravegheat.

5.Reorganizarea locului de muncă. Trusa de perfuzie se aruncă, restul materialelor se

pregătesc pt sterilizat, perfuzia se notează ȋn F.T notând : data, cantitatea de lichid de perfuzat,

cine a făcut perfuzia.

INCIDENTE/ACCIDENTE:

1. Hiperhidratarea: la cardiaci, perfuzia ȋn exces poate determina edem pulmonar acut

manifestat prin tuse , expectoraţie, polipnee, creşterea T.A.

2. Embolia gazoasă - apare prin pătrunderea aerului ȋn curentul sanguin.

3. Revărsarea lichidului ȋn ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite sau necroze.

4. Coagularea sângelui pe ac sau canulă.

5. Nerespectare regulilor de asepsie: poate determina infectare şi apariţia de frisoane,

motiv pt care instalarea perfuziei se face ȋn condiţii de asepsie perfectă.

6. Frison şi stări febrile: ȋn cazul nr mare de picături / minut sau utilizarea soluţiilor

expirate, nesterile.

7. Flebita şi necroze- ȋn cazul revărsării soluţiilor hipertonice ȋn ţesuturile perivenoase.

8. Tromboza: prin mobilizarea cheagului sanguin.

Administarea de glucoză, indiferent de valoarea calorică, impune, pentru a preveni modificarea

glicemiei, tamponarea flacoanelor cu insulină atât pentru pacientul cu diabet cât şi pentru

pacientul cu valori normale ale glicemiei.

Fișa tehnică nr. 10

INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ (I.M.)

INJECŢIA reprezintă introducerea unei substanţe ȋn stare lichidă ȋn organism prin

intemediul unor ace care traversează ţesutul organismului.

INJECŢIA INTRAMUSCULARǍ reprezintă introducerea unor soluţii izotone,

uleioase sau a unei substanţe coloidale ȋn stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la

seringă.

Locurile de elecţie:

cadranul superoextern fesier;

treimea mijlocie a coapsei (faţa externă);

porţiunea externă a braţului ȋn muşchiul deltoid.

MATERIALE NECESARE

seringi de unică folosinţă de diferite dimensiuni;

2-3 ace de seringă;

tampoane de vată;

comprese sterile;

alcool medicinal;

mănuşi sterile;

2 tăviţe renale;

soluţia de injectat.

ETAPE DE EXECUȚIE

1. Pregătirea materialelor și instrumentelor. Materialele au fost pregătite şi transportate

la patul bolnavului pe măsuţa protejată de un câmp steril. Asistentul verifică integritatea

ambalajului seringii, a acelor, termenul de valabilitate şi capacitatea. Se folosesc ace cu o

lungime cuprinsă ȋntre 40-70mm şi un diametru de 7/10, 8/10, 9/10,10/10mm. Asistentul verifică

integritatea fiolelor sau flacoanelor, valabilitatea, aspectul macroscopic al soluţiei privind

culoarea, claritatea (lipsa flocoanelor sau a impurităţilor). Flocoanele sunt particule vizibile cu

ochiul liber rezultate din unirea unor particule foarte fine. Flacoanele cu pulbere trebuie să fie

sigilate cu protecţie de aluminiu sau material plastic. Pulberea trebuie să aibă consistenţă şi

culoarea specifică medicamenului şi nu trebuie să conţină reziduuri, insecte sau urme de

umezeală. Se verifică eticheta cu numele medicamentului şi valabilitatea, inclusiv doza.

2. Pregatirea psihică și fizică. I se explică bolnavului importanţa şi necesitatea efectuării

tehnicii. Se așează bolnavul ȋn decubit ventral.

3. Efectuarea tehnicii. Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun, ȋmbracă mânuşile

sterile. Cu un tampon ȋmbibat ȋn alcool medicinal se dezinfectează fiola, gâtul acesteia sau

cauciucul flaconului după ce se desigilează. Se introduce acul de la seringă ȋn fiolă şi se aspiră

conţinutul. Se ȋndepărtează acul şi se ȋnlocuieşte cu unul steril după care se elimină aerul din

seringă fără a ȋndepărta teaca protectoare a acului. Se aşează seringa pe o compresă sterilă.

Asistentul medical ȋmbibă 2 tampoane cu alcool, unul aşezându-l ȋntre inelar şi degetul

mic şi cu celălalt dezinfectează tegumentul din zona aleasă. Imaginar, împarte fesa ȋn patru şi se

alege cadranul superoextern. Ȋntinde cu policele şi indexul mâinii stângi tegumentul, iar cu mâna

dreaptă introduce acul ataşat la seringă, perpendicular pe tegument, susţinându-se amboul acului.

Se aspiră şi dacă nu a pătruns ȋntr-un vas de sânge, introduce lent soluţia medicamentoasă. După

finalizarea introducerii soluției, asistentul retrage rapid acul cu seringa şi se dezinfectează locul

comprimând şi masând uşor pentru a se dispersa soluţia şi pentru o absorbţie mai rapidă.

4. Îngrijirea după tehnică. După terminarea tehnicii, bolnavul este aşezat ȋntr-o poziţie

comodă rămânând ȋn repaus fizic timp de 5-10 minute.

5. Reorganizarea locului de muncă. Se îndepărtează acul de la seringă cu atenție

deosebită și se aruncă în recipientul special pentru materiale înțepătoare de culoare galbenă

confecționat din material plastic. Tampoanele de vată precum și restul materialelor considerate

infectate, se aruncă în cutia cu sac galben pentru materiale infecțioase, iar ambalajele se aruncă

in cutia cu sac de culoare neagră destinată materialelor neinfecțioase.

OBSERVAȚII

1. Acul va fi introdus ȋn ȋntregime, iar dacă s-a pătruns ȋntr-un vas de sânge va fi scos şi ȋnlocuit

cu altul steril, alegând alt loc de elecţie;

2. Dacă acul este prea scurt şi soluţia se administrează ȋn ţesutul adipos, se poate produce o

infectare a zonei, se pot forma noduli (la ȋnceput sunt dureroşi, după care capătă o consistenţă

dură şi ȋnainte de a efectua tehnica,zona trebuie palpată şi se evidenţiază pătrunderea acului ȋn

nodul).

3. Dacă totuşi a pătruns ȋn nodul, nu poate fi injectată, se ȋntâmpină o rezistenţă şi de aceea se

scoate acul şi se ȋnlocuieşte cu altul steril.

INCIDENTE/ACCIDENTE

1.Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri. Se retrage acul şi se alege

alt loc de elecţie.

2.Hematom datorită ȋntreruperii unui vas.

3.Supuraţie aseptică datorită nerespectării regulilor de asepsie.

4.Paralizie prin lezarea nervului sciatic (se evită pătrunderea prin respectarea zonelor de

elecţie a injecţiei).

5.Ruperea acului datorită contracţiei voluntare şi/sau agitaţiei bolnavului. Acul se poate

ȋndepărta, se extrage manual sau chirurgical.

6.Embolie uleioasă prin injectarea ȋntr-un vas a soluţiei uleioase (se poate evita prin

verificarea poziţiei acului prin aspiraţie.

Fișa tehnică nr. 11

RECOLTAREA SÂNGELUI

Sângele se recoltează de obicei, pentru examinări hematologice, biochimice, serologice,

bacteriologice.Această metodă asigură confortul bolnavului, calitatea probei de sânge şi

securitatea personalului medical.

SCOP: explorator.

1. RECOLTAREA SÂNGELUI PRIN SISTEM VACUTAINER

MATERIALE NECESARE

Holder – un tub de material plastic, care prezintă la partea superioară amboul la care se

ataşează acul de puncţie prin infiletare, iar ȋn partea inferioară are 2 aripioare;

Acul de puncţie care este protejat de carcasa bicoloră;

Tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori;

Stativul;

Mânuşi sterile;

Garou;

2 tăviţe renale;

Casoleta cu tampoane de vată ȋmbibate ȋn alcool medicinal;

Rulou, pernuţă;

Muşama şi aleză.

ETAPE DE EXECUȚIE

1. Pregătirea fizică și psihică. Bolnavul este pregătit psihic este anunţat şi i se explică

importanţa tehnicii dar şi necesitatea efectuării acesteia. Pregătirea fizică – bolnavul este

poziţionat ȋn sala de tratament, pe un scaun ȋn poziţia sezând cu membrul superior ȋn abducţie,

extensie şi supinaţie.

2. Efectuarea tehnicii. Toate aceste materiale sunt pregătite pe măsuţa de tratament

protejată de un câmp steril. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă şi săpun, ȋmbracă

mânuşile steril, verifică banda de siguranţă a acului de puncţie (integritatea şi termenul de

valabilitate). Ȋndepărtează carcasa de culoare deschisă sau albă a acului prin răsucire, ȋnfiletează

capătul liber al acului ȋn holder, aplică garoul la distanţa de 7-8 cm deasupra locului de elecţie,

ȋndepărtează carcasa colorată a acului, execută puncţia venoasă; introduce tubul ȋn holder

apucând aripioarele cu indexul şi mediusul şi cu policele ȋmpinge tubul ȋn holder şi astfel va fi

străpunsă diafragma gumată a dopului. După prelevarea sângelui, se scoate tubul din holder prin

ȋmpingere asupra aripioarelor laterale cu policele şi se introduce tubul următor.

3. Îngrijirea după tehnică. Dupa recoltare, se retrage acul din venă comprimând locul

puncţiei timp de 3-5 min cu tamponul ȋmbibat ȋn alcool, fără a flecta antebraţul pe braţ. Se

etichetează tuburile şi se trimit la laborator, se reorganizează locul de muncă, acele utilizate se

depun ȋn recipientul pentru ȋnţepătoare. Se va asigura bolnavului confortul termic şi fizic, apoi se

va supraveghea.

2. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE

Procedeul de recoltare este ȋn funcţie de analizele ce urmează să se efectueze.Pentru

majoritatea recoltărilor este necesar ca bolnavul să nu mănânce ȋn dimineaţa recoltării, “a jeun” =

pe nemâncate; să nu consume nimic de la cină până ȋn dimineaţa ȋn care se efectuează recoltarea.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode: prin puncţie

capilară și prin puncţie venoasă.

1.Recolatrea sângelui prin puncţie capilară (prin ȋnţepare) pentru examenele: HLG –

hemoleucogramă, dozarea hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare şi coagulare,

examen parazitologic.

MATERIALE NECESARE:

Mânuşi sterile;

Tăviţă renală;

Casoleta cu tampoane ȋmbibate ȋn alcool medicinal;

Ace sterile;

Lame degresate;

Lamele (frotiuri).

EFECTUAREA TEHNICII: Se pregătesc materialele pe o măsuţa protejată de un câmp

steril şi se transportă ȋn apropierea bolnavului. Pregătirea psihică: I se explică bolnavului

necesitatea tehnicii. Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziţia sezând cu mâna sprijinită.

Asistentul se spală pe mâini cu apă şi săpun, ȋmbracă mânuăile steril, apoi se dezinfectează

tegumentul degetului inelar şi mediusul cu un tampon de vată ȋmbibat ȋn alcool (evitând

congestionarea prin frecarea puternică). Se aşteaptă evaporarea alcoolului, apoi cu un ac steril se

ȋnţeapă cu o mişcare bruscă tegumentul pulpei degetului ȋn partea laterală a extremităţii,

perpendicular pe straturile cutanate.

Cu un tampon uscat se şterge prima picătură, se aşteaptă să se formeze o altă picatură de sânge

din care se recoltează cu lama, după care se şterge cu un tampon locul. La extremitatea lamei

curate şi degresate se recoltează o picătura de sânge, diametrul aproximativ 3-4 mm ȋntr-un

unghi de 45° cu lama. Se aşează o lamelă cu marginea şlefuită după ce picătura de sânge s-a

ȋntins, lamela se ȋmpinge către partea liberă a lamei păstrând mereu acceaşi ȋnclinaţie şi

antrenând toată picătura fără a o fracţiona.Lama se agită pentru a se usca, apoi proba se

transportă la laborator imediat după etichetare.

2.Recolatrea sângelui prin puncţie venoasă (examen hematologic, VSH, hematocrit)

VSH-ul – este o analiză simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roşii (hematii,

eritrocite) de a se cimenta, depune ȋntr-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost

amestecat cu o substanţă anticoagulantă (citrat de sodiu 3,8%).

VSH-ul se deosebeşte de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan, după un oarecare

timp ȋn plasmă şi globule roşii fără să fie centrifugat ȋn prealabil.

MARETIALE NECESARE:

Sistemul VACUTTER, tubul VACUTTER care conţine o substanţă anticoagulant 3,8%

citrat de sodiu;

Materiale necesare pentru a efectua puncţia venoasă.

EFECTUAREA TEHNICII: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un

câmp steril. Pregătirea psihică: bolnavul este pregătit şi anunţat cu 24h ȋnainte să nu mănâce cu

12h ȋnainte de recoltare şi să păstreze repaus fizic. Pregătirea fizică: bolnavul este aşezat ȋn

poziţia corespunzătoare după caz salon sau sala de tratament. Se dezbracă braţul, se aşează sub

acesta un rulou. Asistentul se spală pe mâini, alege locul puncţiei şi dezinfectează şi execută

puncţia venoasă. !! VSH-uL se recoltează fără garou ȋn tub NEGRU!!

Se recoltează 1,6 ml sânge, se retrage acul din venă şi se aplică un tampon ȋmbibat ȋn

alcool medicinal (fără a flecta antebraţul pe braţ). Se aşează tubul ȋn stativ, se trece la

reorganizarea locului de muncă. Se trece la ȋngrijirea bolnavului, i se asigură poziţie comodă, se

completează buletinul, se etichetează produsul.

a) Recolatrea sângelui pentru determinarea hematocritului recoltarea sângelui se face prin

puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid etilendiaminotetraacetic) 1%.

Ȋn tubul de culoare MOV. Tub MOV pentru HLG – hemoleucograma;

b) Recoltarea sângelui pentru examene biochimice se efectuează prin puncţie venoasă

dimineaţa, bolnavul fiind nemâncat. Se recoltează 5 ml sânge ȋn tubul fără substanţă

anticoagulantă (tub ROȘU). Toate acestea sunt pentru determinarea: uree sanguină, acid uric,

creatinină, bilirubină, colesterol, transaminază, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie,

ionogramă sanguină, glicemie etc.

Tub ROȘU: (fără anticoagulant) uree sanguină, acid uric, creatinină, bilirubină,

colesterol, transaminază, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie, ionograma

sanguină, glicemie;

Tub ALBASTRU: fibrinogen (4 ml sânge cu 0.5 ml citart de Na 3,8%), timp de

protrombină (se recoltează 4,5 ml sânge/anticoagulant 0,5 ml oxalat de K);

Tub MOV: HLG, pentru determinarea hematocritului;

Tub NEGRU: VSH, grup sanguin, RH-ul.

c)Recoltarea sângelui pentru examene serologice:

Recoltarea sângelui pentru examene serologice relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor ȋn

serul bolnavului.

SCOP: diagnosticarea unor boli infecţioase cum ar fi sifilisul, febra tifoidă.

EFECTUAREA TEHNICII: Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă, ȋntr-o

cantitate de 5 -10 ml ȋntr-o eprubetă, după coagulare se desprinde cheagul de pe peretele

eprubetei iar după 30 de minute se decantează serul ȋntr-o altă eprubetă cu ajutorul unei pipete

prin aspirare.

Serul nehemolizat are culoare gălbuie, iar cel hemolizat are culoare roz.

c) Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice (hemocultura): Reprezintă

introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examene bacteriologic.

SCOP: descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează o septicemie sau o

bacteriemie.

MARETIALE NECESARE:

Pentru puncţia venoasă;

Trusa cu pense sterile;

Casoletă cu material moale;

Seringi de 20 ml;

Apă şi săpun;

Alcool iodat;

Alcool medicinal;

2 recipiente cu medii de cultură (unul cu bulion citrat şi altul cu geloza semilichidă).

EFECTUAREA TEHNICII: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un

camp steril şi transportate lângă patul bolnavului. Pregătire psihică: I se explică tehnica şi

necesitatea efectuării ei. Pregătirea fizică: ocupă poziţia şezând pe un scaun. Se spală regiunea

plicii cotului . Tehnica este efectuată de către 2 asistenti medicali ȋn care primul asistent se spală

pe mâini şi ȋmbracă mânuşile steril, iar cel de-al doilea asistent dezinfectează locul cu alcool

medicinal, apoi aplică garoul. Primul asistent efectuează puncţia venoasă şi aspiră sângele

necesar examenului, iar cel de-al doilea asistent desface garoul ȋnainte de retragerea acului.

Primul asistent pregăteşte produsul recoltat ȋn recipientul cu bulion citrat, se efectuează

ȋnsămânţarea aerobă, iar recipientul cu geloza semilichidă – ȋnsămânţare anaerobă. După

finalizarea tehnicii, bolnavul e supravegheat, I se asigură confortul fizic şi termic. Buletinul de

analize este completat, apoi materialul este trimis la laborator.