FIŞA DE CONCEPT

CONCEPT : ANXIETATE

Definiţia 2

„Stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare difuz. Adesea folosit ca sinonim al angoasei,termenul anxietate se deosebeşte, de cel dintâi prin absenţa modificărilor fiziologice (senzaţie de sufocare, transpiraţie, accelerarea pulsului), care nu lipsesc niciodată în cazul angoasei. Numeroase şcoli încearcă să explice geneza anxietăţii prin prisma poziţiilor lor doctrinale. Pentru teoreticienii învăţării această stare ar fi o reacţie de teamă condiţionată, o tendinţă dobândită. Pentru psihanalişti, dimpotrivă,anxietatea s-ar explica prin frustrările libidoului şi interdicţiile dictate de Supraeu; anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat Eului adică personalităţii conştiente care, astfel prevenit, poate reacţiona prin măsuri adecvate sau mobilizându-şi şi mecanismele de apărare.”

Sursa bibliografică:

Sillamy, N. (2009). Dicṭionar de psihologie . p 32

Definiţia 3

Emoţie generată de anticiparea unui pericol difuz, greu de prevăzut şi controlat. Se transformă în frică în faţa unui pericol bine identificat. Anxietatea este însoţită de modificări fiziologice şi hormonale caracteristice stărilor de activare ridicată şi este adesea asociată comportamentului de conservare-retragere sau conduitelor de evitare. Tulburările anxioase cuprind fobiile, crizele de angoasă sau stările de panică, anxietatea generalizată, manifestările obsesionale şi compulsive şi anxietatea posttraumatică. Pentru unii neurobiologi, anxietatea s-ar datora activării neuronilor nora-drenergici proveniţi dintr-un nucleu al trunchiului cerebral, locus coeruleus; pentru alţii, cauza ar fi serotonina cerebrală. Aceste cercetări se efectuează din perspectivă neurochimică şi neurobiologică.

Sursă bibliografica:

Doron R, Parot F. (2009). Dictionar de psihologie.p 60

Definiţia 1

„Tulburare a afectivităţii manifestată stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace. Anxietatea se defineşte ca „teamă fără obiect” spre deosebire de fobie care este „teamă cu obiect”. Deseori anxietatea se manifestă sub forma unei stări de frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are impresia unei nenorociri iminente, care planează pretutindeni, îl înconjoară, îl pătrunde,dar nu o poate defini şi nici îndepărta.Stările de anxietate sunt însoţite de fenomene organo-funcţionale ca: jenă precordială, palpitaţii, greutate în respiraţie,transpiraţie,etc. Psihologia existenţialistă se ocupă mult de anxietate sau angoasă ca formă foarte accentuată a anxietaţii întrucât consideră ca aceasta este starea permenentă a omului. Ca simptom psihopatologic se întâlneşte în melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă sau în afecţiuni endocrine şi cardiace ”.

Sursa bibliografică:

Popescu-Neveanu, P. ( 1978 ) . Dicṭionar de psihologie, p 57

Criterii de comparaţie Asemănări Deosebiri

Opinii din diferitele curente psihologice

Nu sunt asemanari din acest punct. Prima definiție face referire la psihologia existențialistă, care consideră anxientatea ca fiind starea permenentă a omului, cea de a doua definiție face referire la teoreticienii învăţării pentru care această stare ar fi o reacţie de teamă condiţionată, o tendinţă dobândită. Pentru psihanalişti, dimpotrivă,anxietatea s-ar explica prin frustrările libidoului şi interdicţiile dictate de Supraeu, iar ultima definiție face referire la unii neurobiologi, pentru care anxietatea s-ar datora activării neuronilor nora-drenergici proveniţi dintr-un nucleu al trunchiului cerebral, locus coeruleus; pentru alţii, cauza ar fi serotonina cerebrală

Cauze

Prima și a treia definiție subliniează că anxietatea se produce în lipsa unui obiect, pericol identificat.

Prima definiție precizează că este o stare de frică cauzată de o incertitudine, cea de a treia definiție spune că este o emoție

generată de anticiparea unui pericol difuz.

Modificări funcționale

Prima și ultima definiție susțin ca apar modificări organo-funcționale și hormonale.

Cea de a doua definiție susține ca lipsesc modificările, și că modificările aparțin angoasei.

Tulburări psihice

Prima definiție menționează melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă sau în afecțiuni endocrine și cardiace , iar cea de a treia : tulburările anxioase cuprind fobiile, crizele de angoasă sau stările de panică, anxietatea generalizată, manifestările obsesionale şi compulsive şi anxietatea posttraumatică.

Cea de a doua definiție nu mentionează tulburari psihice.

CONCEPT: COGNIȚIE

Definiția 1

„Actde cunoaştere.  Psihologia cognitivă este disciplina care se situează la răscrucea biologiei, lingvisticii şi chiar informaticii,are ca drept obiect de studiu me-canismele gândirii datorită cărora se elaborează cunoştinţe, de la percepţie, memorie şi  învăţare până la formarea conceptelor şi a raţionamentului logic. Numim „teste” probele psihometrice care permit evaluarea cunoştinţelor unui subiect, cum .sunt testele de nivel şcolar sau acelea de cunoştinţe tehnice, utilizate în vederea selecţiei profesionale. ”

Sursa bibliografică: Sillamy, N. (2009). Dicṭionar de psihologie . p 70

Definiția 2

„Cogniţie desemnează, în primul rînd, ansamblul de acte şi procese de cunoaştere, ansamblul mecanismelor prin care un organism dobîndeşte informaţie, o tratează, o conservă, o exploatează; cuvîntul desemnează, de asemenea, produsul mental al acestor mecanisme, considerat fie la modul general, fie referitor la un caz particular. Ceea ce este capital în înţelegerea conceptului de cogniţie şi,fără îndoială, i-a asigurat succesul printre psihologi este faptul că el trimite cu necesitate la activităţi psihologice şi se încarcă, în consecinţă, cu un sens mai specific decît cunoaşterea, care se aplică la fel de bine cunoştinţelor acumulate considerate independent de subiecţii care le-au dobîndit sau le utilizează. Termenul acoperă, destul de logic, marile funcţii psihologice tradiţional destinate să asigure organismului cîştigurile de informaţie necesare în schimburile sale cu mediul, respectiv, percepţia,învăţarea şi memoria, inteligenţa, funcţia simbolică şi limbajul.Totuşi, în accepţiunea lui dominantă, termenul trimite la procesele care funcţionează independent de orice priză de conştiinţă, care corespund în fapt aspectelor mentale, propriu-zis psihologice, ale funcţionării cerebrale.”

Sursă bibliografica:Doron R, Parot F. (2009). Dictionar de psihologie.p 119

Definiția 3

„După J.P. Guilford, ansamblul actelor psihic pur cognitive, independent de motivație, tensiuni, intenții, voință. Întrucât procesele cognitive poartă implicații afective și conative, s-a recurs la acest termen care este restrictiv și nu desemneazâ decât latura intelectuală.”

Sursa bibliografică: Popescu-Neveanu, P. ( 1978 ) . Dicṭionar de psihologie, p 121

Criterii de comparaţie Asemănări Deosebiri

Componență Definițiile 1 și 2 și fac referire la mai multe acte de cunoaștere. Prima definiție – act de cunoaștere.

Rolul cogniției Definiția 1 și 2 desemnează ca rolul cogniției este acela de a elabora cunoştinţe, de la percepţie, memorie şi  învăţare până la formarea conceptelor şi a raţionamentului logic.

Cea de a treia definiție spune că cogniția desemnează decât latura intelectuală.

-

Modalitate de funcționare

Cea de a doua și a treia definiție fac referire ca cogniția funcționează independent de conștiință,motivații, intenții sau

voință.

Prima definiție nu face referire la acest aspect.

CONCEPT : SUBLIMAREA

Definiția 1

Derivare a unei energii instinctuale către un scop social elevat. 

Acest termen a fost introdus în psihanaliză de către S. Freud pentru a desemna mecanismul de apărare al Eului prin care unele impulsii inconştiente, detaşate de obiectele lor iniţiale, sunt integrate personalităţii, fiind investite în echivalenţi care au o valoare socială pozitivă. Spiritul de competiţie şi unele vocaţii militare se explică prin sublimarea agresivităţii, iar altruismul prin sublimarea energiei instin-ctului sexual. Ca să reluăm o imagine cunoscută, putem spune că sublimarea este comparabilă cu acţiunea omului care transformă o cădere de apă devastatoare într-o sursă de „cărbune alb" producătoare de electricitate. Sublimarea joacă un rol extrem de important în adaptarea individului la mediul său, permiţându-i o ajustare socială care nu dăunează dezvoltării personale.

Sursa bibliografică: Sillamy, N. (2009). Dicṭionar de psihologie . p 303

Definiția 2

Proces de derivare a pulsiunilor sexuale şi agresive spre scopuri şi obiecte social valorizate, în special investigaţia intelectuală şi creativitatea culturală. El pune în mişcare un mecanism de neutralizare a energiei pulsionale şi nu mobilizează nici o contrainvestire. De aceea el ocupă un loc aparte faţă de alte mecanisme de apărare. Acest proces se referă în mod electiv la pulsiunile parţiale care nu vor fi reţinute în organizarea genitală definitivă. Intrarea sa în funcţiune presupune un grad suficient de coerenţă a eului* (eu / ego) şi formarea supraeului. Mecanismul de sublimare joacă un rol deosebit de important în rezolvarea complexului Oedip, la începutul perioadei de latenţă. El permite copilului modificarea structurală a vieţii sale pulsionale, care îl orientează spre învăţările şcolare, activitatea culturală, jocurile sociale, şi stabilirea unor noi relaţii umane. în familie, se dezvoltă sentimentele detandreţe, de devoţiune şi de respect.

Sursă bibliografica:Doron R, Parot F. (2009). Dictionar de psihologie.p 629

Definiția 3

Proces postulat de Freud pentru a desemna activitățile umane, care în mod aparent nu se află în raport cu sexualitatea , dar care își au de fapt resursele energetice în forța pulsiunilor sexuale. El a descris ca activități principale de sublimare activitatea artistică și intelectuală. O pulsiune este sublimare în măsura în care este redirecționată către un nou scop non-sexual și în care vizează obiecte valorizate social. Înscriind-o între strategiile defensive ale Eu-lui, psihanaliza afirmă că este vorba de un procedeu folosit de o persoană pentru a deturna energia sexuală(și uneori agresivă) de la scopul său primar și a o angaja într-un nou sistem de investiție. Dar față de celelalte sisteme defensive, sublimarea se diferențiează prin faptul că reușește să schimbe scopul și obiectele și ajunge la o veritabilă descărcare a energiilor pulsionale. Sublimarea este deci o „refulare reușită”(Freud) permițând ajutarea socială și dezvoltarea personalității. În această calitate, sublimarea iese din sfera nevrozei, permițând subiectului sa o eviteș ea este cea care asigură organizarea Eu-lui moral și social.

Sursa bibliografică: Popescu-Neveanu, P. ( 1978 ) . Dicṭionar de psihologie, p 693

Criterii de comparaţie Asemănări Deosebiri

Menționarea psihologului care desemnează conceptul

Prima și cea de a treia definiție îl menționeaza pe Freud. A doua definiție face referiri la acest aspect.

Abordarea ca și mecanism Prima definiție spune ca este un mecanism de aparare al Eu-lui l, precum si cea de a treia definiție îl înscrie în strategiile defensive ale Eu-lui.

Definiția doi spune că ocupă un loc aparte între mecanismele defensive, ea fiind un mecanism de neutralizare a energiei pulsionale şi nu mobilizează nici o contrainvestire

Rolul mecanismului Toate cele trei definiții subliniează rolul important al sublimării în adaptarea la mediul extern, la dezvoltarea personalității și

organizarea Eu-lui moral și social.

-