First one

10
7/21/2019 First one http://slidepdf.com/reader/full/first-one 1/10 Statele, organismele şi organizaţiile internaţionale de securitate, instituţiile de tot felul, alianţele şi coaliţiile din zona societăţilor democratice, sistemele de educaţie şi cultură din marile spaţii civilizaţionale îşi asumă din ce în ce mai mult obligaţia de a construi pe noile principii ale procesului de globalizare şi identicare, conrmare şi armare a entităţilor şi valorilor un nou ediciu al raporturilor politice, economice, sociale şi umane care să scoată omenirea din fantasmele istoriei şi recultive valoarea, solidaritatea internaţională şi respectul faţă de inţa umană. Securitatea naţională a unui stat se poate asigura şi întări e prin diminuarea vulnerabilităţilor, e prin prevenirea ori micşorarea ameninţărilor. 336 Riscurile, ameninţările şi pericolul la adresa securităţii statelor, implicit a Romniei, sunt potenţate de vulnerabilităţile interne ale acestora şi de fenomenele asociate globalizării, dintre care cele mai periculoase sunt proliferarea crimei organizate şi a e!tremismului. "na dintre cele mai virulente forme asociative de manifestare a acestora o reprezintă terorismul. #. $ediul de securitate %a început de mileniu, lumea a intrat într&o nouă fază de evoluţie, marcată de coe!istenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive ma'ore cu altele care generează riscuri şi ameninţări. (ec)ea ordine mondială, bazată pe logica bipolară * caracterizată de rivalitate şi capacitatea de ani)ilare reciprocă a unor state şi blocuri politico&militare * a dispărut, iar tranziţia postbipolară s&a  înc)eiat, în timp ce germenii construcţiei unei noi ar)itecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţii internaţionale. +n ciuda obstacolelor care îngreunează restabilirea rapidă a ordinii interstatale, noua ordine internaţională se edică după alte principii, toate cu vocaţie şi de inspiraţie globală & -dicarea unei economii mondiale constituită pe trei piloni merica de /ord,  0aponia&1)ina şi zona economică a "niunii -uropene2

description

First one

Transcript of First one

Page 1: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 1/10

Statele, organismele şi organizaţiile internaţionale de securitate,instituţiile de tot felul, alianţele şi coaliţiile din zona societăţilor democratice,sistemele de educaţie şi cultură din marile spaţii civilizaţionale îşi asumă din ce înce mai mult obligaţia de a construi pe noile principii ale procesului deglobalizare şi identicare, conrmare şi armare a entităţilor şi valorilor un nou

ediciu al raporturilor politice, economice, sociale şi umane care să scoatăomenirea din fantasmele istoriei şi să recultive valoarea, solidaritateainternaţională şi respectul faţă de inţa umană.

Securitatea naţională a unui stat se poate asigura şi întări e prin diminuareavulnerabilităţilor, e prin prevenirea ori micşorarea ameninţărilor. 336

Riscurile, ameninţările şi pericolul la adresa securităţii statelor, implicit a Romniei,

sunt potenţate de vulnerabilităţile interne ale acestora şi de fenomeneleasociate globalizării, dintre care cele mai periculoase sunt proliferareacrimei organizate şi a e!tremismului. "na dintre cele mai virulente forme asociativede manifestare a acestora o reprezintă terorismul.

#. $ediul de securitate

%a început de mileniu, lumea a intrat într&o nouă fază de evoluţie, marcată decoe!istenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive ma'ore cu altele caregenerează riscuri şi ameninţări. (ec)ea ordine mondială, bazată pe logicabipolară * caracterizată de rivalitate şi capacitatea de ani)ilare reciprocă a unorstate şi blocuri politico&militare * a dispărut, iar tranziţia postbipolară s&a

 înc)eiat, în timp ce germenii construcţiei unei noi ar)itecturi globale desecuritate ocupă un loc tot mai important în cadrul preocupărilor comunităţiiinternaţionale.

+n ciuda obstacolelor care îngreunează restabilirea rapidă a ordinii interstatale,noua ordine internaţională se edică după alte principii, toate cu vocaţie şi deinspiraţie globală

& -dicarea unei economii mondiale constituită pe trei piloni merica de /ord, 0aponia&1)ina şi zona economică a "niunii -uropene2

Page 2: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 2/10

336 l. bg. 4r5 prof. univ. dr. 1)eţe -mil, col. 1iobanu /icolae, eterminăriale fenomenului terorist asupra securităţii naţionale, -ditura "/p, 7ucureşti,899:, pag. 39

& %ărgirea accesului la te)nologie, materiale şi resurse cu un potenţial de riscfoarte ridicat a determinat intensicarea eforturilor de cooperareinternaţională în direcţia dezvoltării unui sistem de control destinat stăpniriiunor fenomene de proliferare şi diseminare. "n e!emplu edicator este accesul lamateriale şi te)nologie nucleară, acces care a dus la apariţia aşa&ziselor ;noi puterinucleare< #ndia şi =a>istan2

& ispariţia distincţiei clare dintre problemele interne, care aparţineau strictdomeniului suveranităţii, şi problemele e!terne, care erau subiectul unormodele clasice de rezolvare internaţională2

& Redenirea conceptului de putere, pornindu&se la o identicare a unor noisurse controlul economic transfrontalier, capacitatea şi accesul la înaltăte)nologie, surse simbolice de putere * cum ar etnicitatea sau valorileindividuale etc.

%a nivel global, lumea continuă să rămnă puternic con?ictuală.$otoarele con?ictelor operează att în domeniul accesului la resurse, lamecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţe de desfacere, ct şi în celal diferenţelor identitare de natură civică, etnică, religioasă, culturală sauideologică. =robabilitatea unui con?ict militar de mare amploare este redusă, în timpce con?ictele regionale şi cele interne pot mai frecvente, iar efectul lor * directsau cumulat * tinde să devină tot mai greu de controlat.

=roliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplică aspectele de insecuritateale mediului global, astfel că, în perspectiva următorilor @9&@A ani, ordinea mondialăva arăta sensibil diferit, în condiţiile în care noua dinamică a relaţiilor internaţionalefavorizează eforturile comunităţii euroatlantice care vizează construcţia unuinou ec)ilibru internaţional, capabil să asigure e!pansiunea şi consolidarealibertăţii şi democraţiei.

Page 3: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 3/10

+n această lume comple!ă, dinamică şi con?ictuală, confruntarea principalăare loc între valori, credinţe şi percepţii fundamental diferite, între democraţieşi totalitarism, şi este determinată de agresiunea ma'oră a terorismuluiinternaţional, de sorginte e!tremist&religioasă, structurat în reţeletransnaţionale, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din

statele anga'ate în procesul democratizării. Bendinţele ma'ore ce guverneazăevoluţiile globale în epoca postbipolară generează noi riscuri şi provocări laadresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune, creează îngri'orări 'usticate, daroferă şi reale oportunităţi.

+n conte!tul acestei conguraţii a scenei globale, regiuni întregi sunt afectatede stări de tensiune, instabilitate şi con?ict, de sărăcie şi frustrare care genereazăsau favorizează proliferarea noilor riscuri şi ameninţări. %a nivel regional, în-uropa centrală, de est şi de sud&est, persistă sau sporesc în intensitate

diferite stări de tensiune şi situaţii con?ictuale determinate de vec)i dispute denatură etnică sau religioasă, teritoriale sau separatiste ori de contestare afrontierelor e!istente, precum şi de criminalitatea transfrontalieră.

%ic)idarea comunismului ca sistem politic şi instaurarea democraţiei,e!tinderea /BC şi a "niunii -uropene, desc)iderea frontierelor, intensicarea?u!urilor de persoane, mărfuri, servicii şi capital, precum şi dezvoltareate)nologică au creat premise favorabile racordării noilor democraţii la zona deprosperitate şi securitate euroatlantică. =entru Romnia, aceste fenomene,

coroborate cu situaţia sa geopolitică, se constituie în oportunităţi strategiceimportante. -le sunt potenţate de apartenenţa la lianţa /ord&tlantică2integrarea în spaţiul economic, politic, cultural, de 'ustiţie şi de securitate al

"niunii -uropene2 parteneriatul strategic cu S"2 creşterea rolului şi a ponderiiregiunii $ării /egre în preocupările de securitate şi energetice ale -uropei2gradul ridicat de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare aleRomniei cu structurile similare din statele membre ale lianţei /ord&tlantice şi"niunii -uropene.

##. Riscuri şi ameninţări de natură teroristă la adresa securităţii internaţionale

+n perioada post&război rece, identicarea şi evaluarea riscurilor, ca etapăobligatorie în formularea oricărei strategii de securitate, se confruntă nu numai cu

Page 4: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 4/10

problemele conceptuale ale denirii riscului ci şi cu nivelul ridicat de comple!itate alunei lumi eliberate din sistemul bipolar al securităţii internaţionale.

tacurile teroriste din @@ septembrie 899@ asupra unor obiective&simbol ale

civilizaţiei şi puterii americane, ca şi acţiunile de aceeaşi natură ce le&au urmat în-uropa şi în alte regiuni ale lumii dovedesc faptul că terorismul, în general, şiterorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere, în special,reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, ademocraţiei şi altor valori fundamentale pe care se întemeiază comunitateademocratică a statelor euroatlantice.

Reţelele teroriste internaţionale pot dobndi acces la te)nologia modernă şi se potfolosi de transferuri bancare şi mi'loace de comunicare rapide, de

infrastructura şi asistenţa oferite de organizaţii e!tremiste, de suportulcriminalităţii transfrontaliere ori de spri'inul regimurilor corupte sau incapabile săguverneze democratic. -le pot provoca pierderi masive de vieţi omeneşti şi debunuri sau valori, în timp ce, datorită accesului posibil la armele de distrugere înmasă, consecinţele acţiunilor lor pot deveni devastatoare. 1aracterul desc)is alsocietăţilor democratice moderne, precum şi modul comple! şi contradictoriu încare se manifestă diferite procese ale globalizării accentuează vulnerabilitateatuturor statelor faţă de această infracţiune e!trem de gravă att a ecărui stat înparte, ct şi a comunităţii internaţionale în ansamblu. in această cauză,imperativul contracarării noului val de terorism internaţional şi cel al cooperării

forţelor democratice * inclusiv prin acţiuni comune desfăşurate în zonele cegenerează terorism * constituie o cerinţă vitală.

 Berorismul a devenit o problemă transfrontalieră publică de gravitate e!tremă.imensiunea internaţională a luptei împotriva terorismului a căpătat o importanţăcapitală, att în ceea ce priveşte eforturile de cooperare şi susţinere politică, darmai ales în armonizarea şi con'ugarea eforturilor tuturor elementelorresponsabile în combaterea sa.

Securitatea statelor europene, ca parte componentă a securităţii globale, numai este ameninţată de izbucnirea unui con?ict militar de proporţii, deşi se menţin

 încă focare de tensiune şi criză, ind posibilă declanşarea unor con?icte locale, demică intensitate.

Page 5: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 5/10

=ot considerate principale ameninţări de natură teroristă următoarele

& =osibilitatea folosirii de către organizaţii, grupări sau persoane teroriste aarmelor de distrugere în masă2

& =regătirea şi efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare aleţărilor care posedă astfel de mi'loace, precum şi asupra întreprinderilor c)imice,laboratoarelor biologice etc., pentru a procura armament nuclear, c)imic şibiologic sau pentru a detona astfel de arme la faţa locului, în spaţiidesc)iseDînc)ise, în zone aglomerate sau oriunde s&ar găsi ele 4pe mi'loace detransport feroviar şi rutier, în reactoare nucleare, la bordul unor nave sauaeronave, în staţionare etc.5 şi a produce catastrofe spectaculoase, în numeleunor ideologii, unor principii considerate sacre sau pur şi

simplu din asumarea vocaţiei de a pedepsi2

& =roliferarea acţiunilor punitive sau de răzbunare împotriva celor care audeclanşat campania antiteroristă şi a ţărilor care fac parte din coaliţiaantiteroristă2

& 1ontinuarea acţiunilor de natură teroristă, individuale, de mică amploare,sau organizate, de amploare * împotriva democraţiilor occidentale2

& 1ontinuarea asasinatelor şi acţiunilor de lovire a tuturor celor care, într&oformă sau alta, se opun stării de )aos favorabile proliferării crimei organizate,tracului de droguri şi de carne vie, cştigului ilicit2

& -fectuarea unor atacuri asupra sistemelor de protecţie a mediului, bara'elorşi folosirea deşeurilor to!ice şi radioactive pentru a produce catastrofeecologice2

& 1ontinuarea şi diversicarea asasinatelor politice2

Page 6: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 6/10

& tacarea şcolilor, a instituţiilor de cercetare, a laboratoarelor şi unităţiloreconomice de importanţă naţională sau internaţională, pentru a produce panicăşi teroare2

& tacarea sistemelor de valori şi a instituţiilor de cultură2

& 1rearea de diversiuni pentru a provoca nesiguranţă, tensiuni, instabilităţi şic)iar riposte violente şi a adnci starea de anomie a sistemelor sociale2

& 1ontinuarea şi c)iar intensicarea atacurilor cu bombe, e!plozivi plastici şi

alte mi'loace artizanale asupra populaţiei, în locuri aglomerate şi, pe ct posibil, în prezenţa mass media2

& egradarea, în continuare, a condiţiei umane şi, din această cauză, proliferareaterorismului psi)opat2

& $enţinerea şi c)iar creşterea acţiunilor teroriste de sorginte etnică pentru

distrugerea ideii de convieţuire şi cultivarea individualismului feroce, aagresivităţii în puricarea etnică, a separatismului etnic2

& cţiuni de natură teroristă în ciberspaţiu în vederea creării unor perturbaţiigrave în sistemele de comunicaţii, distrugerea sistemelor de comandă şi control,a sistemelor bancare, virusarea bazelor de date, crearea unei stări de )aos însistemele de informaţii.

cestea ar principalele repere ale spaţiului ameninţărilor de tip terorist. Spectrulameninţărilor teroriste este însă mult mai larg.

+n conte!tul lipsei unor criterii unanim acceptate, analiza con?ictelor şi a crizelorscoate în evidenţă o serie de riscuri care au marcat ultimul deceniu

Page 7: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 7/10

& instabilitatea politică slaba legitimitate a unor regimuri politice2 luptelepolitice2 măsurile opresive şi încălcări ale drepturilor omului2

& instabilitatea economică determinată în special de efectele de dependenţăasociate fenomenului de globalizare, nivelul datoriilor e!terne, problemeletranziţiei etc.2

& terorismul sau activităţile legate de terorism atacuri teroriste, propagandă2racolare de aderenţi2 strngerea de informaţii sau fonduri2 constituirea dereţele logistice de spri'in şi in?uenţarea unor personalităţi, partide politice sauc)iar regimuri politice2

& producerea, transportul, vnzarea şi consumul de droguri2

& corupţia şi crima organizată internă şi internatională2

& degradarea mediului şi accesul la resurse naturale e!ploatarea neraţională a

resurselor2 acces restrns la unele resurse naturale2

& politizarea etnică şi religioasă naţionalism, e!tremism,fundamentalism şi !enofobie2

& proliferarea armelor de nimicire în masă şi a te)nologiilor duale difuziate)nologiei rac)etelor balistice, a armelor c)imice, biologice şi nucleare.

###. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii Romniei

Romnia îşi realizează obiectivele politicii de securitate naţională în calitate demembru al lianţei /ord&tlantice şi de ţară membră a "niunii -uropene,acţionnd într&un mediu de securitate ce are la bază valori interne şi necesităţi

Page 8: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 8/10

comune, fundamentate pe principii şi norme democratice. ceastă situaţieoferă Romniei condiţii favorabile de dezvoltare în plan intern şi departicipare activă la acţiunile de menţinere a păcii şi stabilităţii pe plan regional şiglobal, la contracararea ecientă att a riscurilor şi ameninţărilor clasice sau non *convenţionale, ct şi a celor asimetrice şi difuze.

=e termen scurt şi mediu, Romnia nu este ameninţată de o agresiunearmată directă împotriva teritoriului ei şi nu consideră nici un stat ca potenţialinamic. Riscurile la adresa securităţii naţionale sunt şi vor , în principal denatură nemilitară şi neconvenţională, folosirea mi'loacelor militare va rămne oopţiune politică de ultimă instanţă.

+n general, Romnia nu a creat situaţii care să ducă la reacţii teroriste. ar trebuie

luat în considerare faptul că evoluţia mediului de securitate nu este întotdeauna previzibilă. eşi terorismul loveşte îndeosebi centre vitale sauobiective vulnerabile situate pe teritoriile unor state mari care au un rol deosebit înconstruirea noului tip de societate şi a noilor raporturi internaţionale, potapărea momente care să determine e!tinderea atacurilor teroriste şi asuprateritoriului Romniei.

meninţările la adresa Romniei, ca stat democratic, trebuie privite şianalizate în conte!tul pericolelor şi ameninţărilor globale la adresa întregii

comunităţi internaţionale în situaţia în care decala'ele dintre state se măresc iarrupturile se adncesc.

+n acest conte!t, riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale aRomniei sunt percepute, în primul rnd, din perspectiva posturii de ţarămembră a lianţei /ord&tlantice şi a "niunii -uropene. +n aceste condiţii, deşipericolul unui război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţinprobabil, negli'area unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţima'ore la adresa securităţii naţionale şi a capacităţii de acţiune pentru

 îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate.

=rincipalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară,capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională aRomniei, valorile şi interesele sale ca stat membru al comunităţii europene şieuroatlantice sunt terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere2

Page 9: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 9/10

proliferarea armelor de distrugere în masă2 con?ictele regionale2criminalitatea transnaţională organizată2 guvernarea inecientă.

Riscurile la adresa securităţii naţionale şi evoluţia lor vor identicate,

monitorizate şi evaluate permanent. /eidenticate, nedenite şi necontracarateoportun, riscurile se pot transforma în ameninţări. 1on'ugate cu vulnerabilităţiinterne, acestea pot genera efecte negative cu implicaţii ma'ore asupra întreguluiproces de dezvoltare şi modernizare a societăţii romneşti. meninţările laadresa securităţii naţionale, pot afecta mediul politic, economic, social şi militar alţării, deturnnd parcursul resc al integrării europene şi euroatlantice şiracordarea la valorile democraţiei şi civilizaţiei.

7#7%#CRE#-

FFF 1onstituţia Romniei, 899:

FFF Strategia de Securitate /aţională a Romniei, 899G

FFF %egea A3A din 899: privind prevenirea si combaterea terorismului

FFF ezbateri =arlamentare. Hedinţa 1amerei eputaţilor

(ăduva )eorg)e şi colectivul Berorismul.imensiune geopolitică şigeostrategică.

Războiul terorist.Războiul împotriva terorismului, 1entrul de studii strategice desecuritate, -ditura .#.S.$. 7ucureşti 89932

rădăvoaice )eorg)e Berorism, ntiterorism, 1ontraterorism, -ditura ntet,7ucureşti, @IIG

Page 10: First one

7/21/2019 First one

http://slidepdf.com/reader/full/first-one 10/10

-mil 1)eţe, /icolae 1iobanu eterminări ale fenomenului terorist asuprasecurităţii

naţionale, -ditura "/p, 7ucureşti, 899:, pag. 39

7odunescu #on Berorismul&fenomen global, -ditura Bipo le!, 7ucureşti, 8998

1)iorescu #oan Eorme şi tipuri de con?icte asimetrice. Berorismul, 7uzău 8993

eamănu rigore rept #nternaţional 1ontemporan, -d. idactică şi

=edagogică, 7ucureşti

onnedieu de (aleros Raport prezentat la cel de&al ###&lea 1ongres #nternaţional derept =enal

inicu nca Eaţa nedorită a globalizării 1rima organizată şi terorismul

(asile =aul =ericolul asimetric al terorismului

1earapin Budor Berorismul * principalul factor de risc pentru securitatea naţională

ndreescu ng)el Berorismul * o problemă a secolului şi a mileniului, =entru=atrie nr.@8D899G

F %ocotenent colonel drd., "niversitatea /aţională de părare <1arol #<, 1atedra deSecuritate şi părare /aţională.