Finalitati, Ob, Caract.

2
Finalități și obiective ale educației ecologice Educația ecologică urmărește: Dezvoltarea conștiinței ecologice, a simțului responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru păstrarea și ameliorarea mediului; Dezvoltarea capacității de a lua decizii, de a identifica și a pune în practică soluții pentru prevenirea și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu mediul său de viață; Pregătirea cetățeanului actual și viitor pentru a influența pozitiv deciziile politice, economice și sociale cu privire la mediu. Cîteva dintre obiectevele educației ecologice ar fi (Landsheere, V. de, 1992; Cozma, T., 1996; Călin, M., 1996; Văideanu, G., 1996): alfabetizareaîn materie de mediu: dobîndirea cunoștințelor, a abilităților și atitudinilor pe care cetățean trebuie să stăpînească; Conștientizarea diversității și importanței problemelor ecologice , ca și a diversității comportamentelor umane care afectează mediul; Înțelegerea corectă a raportului individual –mediul; mediul; mediul, precizează G.Văideanu, nu este ceva exterior, ceva ce trebuie cucerit și dominat. Omul descoperă cu surprindere și îngrijorare că mediul nu îi aparține, ci el se indegrrază în acest anasamblu extrem de complicat, iar viața lui e condiționată de viitorul mediului; Dezvoltarea respectuluifață de mediu și a responsabilității – ca elemente defenitorii pentru stilul individual de viață; Analiza critică a problemelor de mediu la scară locală și mondială; Dezvolatarea capacității de a lua decizii care să influențeze pozitivraportul individ-mediu etc. După Claude Sauchon și Lester Brown, condițiile unei educații ecologice eficinte sunt: Înțelegerea interdependențelor dintre factori și a efectelor în lanț, de unde necesitatea unei anlize critice globale; Respectarea principiului interdisciplinarității în relizarea educației ecologice; Analiza și înțelegerea, mai întîi, ale mediului imediat , care-l interesează realmente pe elev;

Transcript of Finalitati, Ob, Caract.

Finaliti i obiective ale educaiei ecologiceEducaia ecologic urmrete: Dezvoltarea contiinei ecologice, a simului responsabilitii, a solidaritii dintre indivizi pentru pstrarea i ameliorarea mediului; Dezvoltarea capacitii de a lua decizii, de a identifica i a pune n practic soluii pentru prevenirea i rezolvarea problemelor concrete legate de relaia individului cu mediul su de via; Pregtirea ceteanului actual i viitor pentru a influena pozitiv deciziile politice, economice i sociale cu privire la mediu.Cteva dintre obiectevele educaiei ecologice ar fi (Landsheere, V. de, 1992; Cozma, T., 1996; Clin, M., 1996; Videanu, G., 1996): alfabetizarea n materie de mediu: dobndirea cunotinelor, a abilitilor i atitudinilor pe care cetean trebuie s stpneasc; Contientizarea diversitii i importanei problemelor ecologice, ca i a diversitii comportamentelor umane care afecteaz mediul; nelegerea corect a raportului individual mediul; mediul; mediul, precizeaz G.Videanu, nu este ceva exterior, ceva ce trebuie cucerit i dominat. Omul descoper cu surprindere i ngrijorare c mediul nu i aparine, ci el se indegrraz n acest anasamblu extrem de complicat, iar viaa lui e condiionat de viitorul mediului; Dezvoltarea respectuluifa de mediu i a responsabilitii ca elemente defenitorii pentru stilul individual de via; Analiza critic a problemelor de mediu la scar local i mondial; Dezvolatarea capacitii de a lua decizii care s influeneze pozitivraportul individ-mediu etc.

Dup Claude Sauchon i Lester Brown, condiiile unei educaii ecologice eficinte sunt:

nelegerea interdependenelor dintre factori i a efectelor n lan, de unde necesitatea unei anlize critice globale; Respectarea principiului interdisciplinaritii n relizarea educaiei ecologice; Analiza i nelegerea, mai nti, ale mediului imediat, care-l intereseaz realmente pe elev; Utilizarea metodelor de aciune ( dezbateri, anchete, cercetarea documenetelor etc.) pentru formarea judecilor de valoare i a atitudinilor fa de mediu; Utilizarea unor modaliti specifice pentru atingerea obiectivelor cognitive, afective i acionale: n plan cognitiv, elevul trebuie s aib acces la cunotine care-i accesul la documentare, la nelegerea aspectelor tehnice, la instrumente de analiz i de aplicare a cunotinelor. n plan afectiv, se a respectului fa de mediu. n plan acional, se urmrete formarea de atitudini care duc la iniiative, decizii i aciuni concrete asupra mediului; Aciunea conjugat a tuturor factorilor care contribuie la educaia ecologic; educaia relativ la mediu nu-i poate finalitile dac valorile pe care le vehiculeaz i atitudinile pe care-i propune s le formeze nu sunt cultivate i n familie, n comunitatea n care triete elevul. Eficiena educaiei relative la mediu poate fi apreciat numai prin efectele pe termen lung asupra comportamentului viitorului cetean; activitile de educaie ecologic trebuie s prezinte ns i o unitate imediat pentru elev, s-l pun n situaia de a interveni n situaii concrete i de a aprecia efectele interveniilor sale.