Filosofia Integrării Europene

4
Viitorul Uniunii Europene Cu ceva timp înainte de a deveni un a deveni un ideal politic, ideea unirii statelor europene era doar o simplă dorinţă a filozofilor şi a vizionarilor printre care şi Victor Hugo un susţinător al idealurilor umaniste care a şi venit cu ideea “Statelor Unite ale Europei”. Pentru a se afla aici, Uniunea Europeana, a trecut print-o perioadă destul de dificilă, în special în prima jumătate a secolului XX, moment în care continentul a fost devastat de războaie. Însă încet, încet ţările au constat necesitatea uneia de alta şi spectrul conflictelor a ajuns să fie transformat într-un instrument de pace şi reconciliere. Astfel a luat fiinţă Uniunea Europeană care iniţial a fost creată pentru a realiza un obiectiv politic pacificator, însă acest scop a ajuns să scadă în faţa celui economic. Momentan tendinţele demografice în continentul nostru nu sunt destul de favorabile, comparativ cu statele lumii, din acest motiv statele membre acestei uniunii trebuie să lupte împreună pentru a asigura o creştere economică favorabilă şi pentru a se menţine la nivel mondial competitiv. Piaţa unică europeana formată prin unirea statelor reprezintă o concurenţă economică puternică la nivel mondial, absolut nici un stat membru nu ar reuşi să facă faţă, singur, acerbei concurenţe mondiale. După mai bine de jumătate de secol de construcţie europeană, UE în totalitate este mai puternică decât statele singure, luate separat, ea dispune de o mare influenţă în plan economic, în plan politic, comercial, social cât şi tehnologic, ea întreprinde acţiuni comune şi constituie o valoare pentru continentul nostru. Scopurile stabilite de UE pentru secolul XXI sunt: 1. menţinerea păcii, a stabilităţii şi a prosperităţii pentru toţi cetăţenii membri;

description

Filosofia Integrării Europene

Transcript of Filosofia Integrării Europene

Page 1: Filosofia Integrării Europene

Viitorul Uniunii Europene

Cu ceva timp înainte de a deveni un a deveni un ideal politic, ideea unirii statelor europene era doar o simplă dorinţă a filozofilor şi a vizionarilor printre care şi Victor Hugo un susţinător al idealurilor umaniste care a şi venit cu ideea “Statelor Unite ale Europei”.

Pentru a se afla aici, Uniunea Europeana, a trecut print-o perioadă destul de dificilă, în special în prima jumătate a secolului XX, moment în care continentul a fost devastat de războaie. Însă încet, încet ţările au constat necesitatea uneia de alta şi spectrul conflictelor a ajuns să fie transformat într-un instrument de pace şi reconciliere. Astfel a luat fiinţă Uniunea Europeană care iniţial a fost creată pentru a realiza un obiectiv politic pacificator, însă acest scop a ajuns să scadă în faţa celui economic.

Momentan tendinţele demografice în continentul nostru nu sunt destul de favorabile, comparativ cu statele lumii, din acest motiv statele membre acestei uniunii trebuie să lupte împreună pentru a asigura o creştere economică favorabilă şi pentru a se menţine la nivel mondial competitiv.

Piaţa unică europeana formată prin unirea statelor reprezintă o concurenţă economică puternică la nivel mondial, absolut nici un stat membru nu ar reuşi să facă faţă, singur, acerbei concurenţe mondiale.

După mai bine de jumătate de secol de construcţie europeană, UE în totalitate este mai puternică decât statele singure, luate separat, ea dispune de o mare influenţă în plan economic, în plan politic, comercial, social cât şi tehnologic, ea întreprinde acţiuni comune şi constituie o valoare pentru continentul nostru.

Scopurile stabilite de UE pentru secolul XXI sunt:

1. menţinerea păcii, a stabilităţii şi a prosperităţii pentru toţi cetăţenii membri;

2. consolidarea reunificării întregului continent;

3. asigurarea securităţii cetăţenilor;

4. dezvoltarea economică şi socială echilibrată;

5. soluţionarea provocărilor globalizării şi conservarea identităţii popoarelor membre;

6. protejarea valorilor europene precum respectarea drepturilor omului şi a economiei sociale de piaţă, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă.

Instituţiile Uniunii Europene desemnate să realizeze obiectivele menţionate mai sus, în limita puterilor conferite prin Tratat sunt:

Parlamentul European;

Page 2: Filosofia Integrării Europene

Consiliul European;

Comisia Europeană;

Curtea de Justiţie;

Curtea de Conturi.

Consiliul şi Comisia sunt asistate de Comitetul Economic şi Social, precum şi de Comitetul Regiunilor, ambele având rol consultativ.

Uniunea Europeană şi-a propus, pentru atingerea anumitor obiective, extinderea spre partea de Est a continentului. Un prim obiectiv ar fi crearea unei Europe care să garanteze pacea şi stabilitatea prin garantarea democraţiei, prin aplicarea legilor, protejarea persoanelor aflate în minoritate cât şi respectarea drepturilor omului; un al doilea obiectiv îl reprezintă crearea unei pieţe deschise şi competitive, acest din urmă obiectiv dă posibilitatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care încă suferă de pe urma moştenirii comuniste, să găsească şi să ofere popoarelor lor cel puţin oportunităţi pentru un trai decent.

Uniunea Europeană este fondată pe un pact între naţiuni suverane care au decis să împartă un destin comun şi să exercite împreună o parte a suveranităţii lor. Sunt abordate aspecte care au o deosebită importanţă pentru europeni: pace, bunăstare economică, securitate, democraţie participativă, justiţie şi solidaritate. Acest pact este pe cale de a fi consolidat şi confirmat pe întreg continentul european: o jumătate de miliard de persoane au ales să trăiască în statul de drept, în armonie cu valorile seculare în centrul cărora se situează omul şi demnitatea sa.

Actuala revoluţie tehnologică transformă radical viaţa în lumea industrializată, inclusiv în Europa. Esenţial este să se înţeleagă că aceste noi provocări au dimensiuni ce depăşesc frontierele tradiţionale. Dezvoltarea durabilă, echilibrul demografic, dinamismul economic, solidaritatea socială şi răspunsurile etice ce trebuie aduse progresului înregistrat de ştiinţele vieţii nu pot fi tratate mai eficient la nivel naţional. Trebuie, de asemenea, să arătăm respect generaţiilor viitoare.

Trăind într-o Europă democratică este necesar ca aşteptările cetăţenilor să fie rezolvate, întrucât au existat diverse apeluri publice în ceea ce priveşte justiţia, controlul asupra fenomenului migraţiei, securitatea şi siguranţa, acţiunile împotriva criminalităţii transfrontaliere, problemele care le întâmpină refugiaţii ce provin din zonele de conflict. Persoanele din statele membre îşi doresc să vadă rezultate în ceea ce priveşte combaterea sărăciei şi a excluderii sociale, doresc rezolvări în cadrul politicilor salariale, precum şi în cadrul coeziunii economice şi sociale. Ei vor o abordare comună în soluţionarea problemelor ridicate de poluarea mediului, de schimbările climatice, de siguranţa alimentară, pe scurt, toate problemele transnaţionale, care, pot fi abordate şi rezolvate doar colaborând. În viitor membrii îşi doresc să vadă o viitoare UE mult mai puternic implicată în afacerile externe, în domeniul securităţii şi al apărării, altfel spus ei se aşteaptă la acţiuni de mare amploare şi o mai bună coordonare care să permită soluţionarea problemelor apărute atât în lume cât şi în Europa.

Procesul integrării europene afectează acum întregul continent, care, la rândul lui, face parte dintr-o lume în evoluţie rapidă şi radicală, planeta fiind în căutarea punctelor sale de echilibru. Relaţiile cu lumea islamică, foametea şi bolile din Africa, tendinţele unilaterale în Statele Unite ale

Page 3: Filosofia Integrării Europene

Americii, dezvoltarea dinamică a economiei în Asia sau relocarea globală a industriilor şi locurilor de muncă sunt tot atâtea evenimente ce afectează Europa. Europa nu numai că trebuie să se concentreze asupra propriei dezvoltări, dar în acelaşi timp trebuie să ia parte la procesul de globalizare.

Instituţiile Uniunii Europene au mari merite, dar ele trebuie să se adapteze pentru a putea face faţă creşterii numărului de sarcini ale unei Uniuni în expansiune. Odată cu creşterea numărului de state membre, cresc şi forţele centrifugale ce ameninţă o implozie a sistemului. Perspectivele intereselor pe termen scurt trebuie să se şteargă în faţa priorităţilor pe termen lung. Iată de ce protagoniştii acestei aventuri fără precedent trebuie să îşi asume responsabilităţile, acţionând în aşa fel încât ansamblul instituţional european să continue să funcţioneze eficient. Orice reformă decisivă a sistemului comunitar actual trebuie să garanteze pluralitatea şi respectul diferenţelor ce constituie bogăţia naţiunilor Europei. Reformele trebuie, de asemenea, să se concentreze pe procesul decizional. Căutarea sistematică a acordurilor unanime va duce în cele din urmă la paralizie. Numai un sistem politic şi juridic echilibrat şi fondat pe principiul votului cu majoritate calificată va putea funcţiona.