-1-

I.

Originea si natura filosofiei

1. Necesitatea filosofarii si perenitatea filosofiei Cuvantul filosofie, etimologic, provine din greaca veche, din imbinarea a doua etinomuri, philia dragoste si sophia intelepciune Initial, termenul desemna orice efort al spiritului omenesc pentru a dobandi cunostinte noi, de a cauta intelepciunea si de a trai prin ea Grecii deosebeau intre intelept acel om care cunoaste, e dornic sa cunoasca cat mai mult despre el si lumea inconjuratoare, si intelepciune a te comporta in consens cu cunoasterea dobandita despre sine si despre lumea din afara Pentru filosofi, este caracteristic faptul ca pun in discutie atat conditiile posibilitatii cat si valabilitatea obiectului filosofiei Intotdeauna proprie filosofiei a fost clarificarea de sine in privinta a ceea ce face ea de fapt si daca ceea ce face are vreun sens, vreun rost. Filosoful are o perspectiva aparte asupra lumii, deosebita de cea a unui om de stiinta specializat intr-un domeniu particular al cunoasterii. Obiectul filosofiei trebuie sa aiba toata generalitatea cu putinta. Intr-o anumita etapa istorica, cand stiinta se afla la incepturi, filosofia facea corp comun cu celelalte cunostinte despre om si cosmos. Mai tarziu, filosofia a fost inaltata, fara a castiga din aceasta, la rangul de :stiinta a stiintelor. Deseori a fost asociata cu stiintele oculte Platon considera ca Filosofia se naste din uimire, iar Aristotel adauga sentimentul de mirare al omului fata de lucruri pe care altii nici nu le iau in considerare Intrebarile filosofice de principiu pot fi legate de emotie, de uimire, de o indoiala profunda. 2. Cunoasterea filosofica si domeniile filosofiei Filosofia are un caracter de sistematizare, de coerenta si articulare a mai multor domenii centrate pe perspectiva primordiala in intelegerea lumii, a vietii. Sistematizarea este menita sa ne sprijine sa examinam si sa valorizam cunostintele din diverese domenii, despre existenta si se adreseaza unui nivel inalt de intelegere. Filosofia, argumenteaza Hegel, incepe acolo unde ceea ce exista e luat, tradus sub semnul generalitatii

-2-

Obiectul filosofiei existenta in generalitatea ei, acest mod de a cunoaste fiind structurat ca o conceptie totalizatoare si totalizanta despre lume. Vizeaza o explicatie foarte generala privind natura si principiile ultime ale existentei. Pentru aparitia filosofiei si a filosofilor au trebuit satisfacute trei conditii: 1. Existenta unei diviziuni a activitatii omenesti, asfel incat sa se creeze o anumita specializare a spiritului uman, a activitatii intelectuale catre explicatia lumii ca totalitate, ca esentialitate 2. Existenta unor conditii de ordin material, social, incat unii membrii ai societatii sa se poata dedica unui asemenea travaliu, deoarece filosofia presupune timp, dispozitie sufleteasca pentru cercetare si meditatie. 3. O anumita dezvoltare a intelectului omenesc, a limbajului, astfel incat sa se poata ajunge la punerea intrebarilor de principiu, sa se elaboreze idei fundamentale si un sistem de notiuni si categorii avand un grad mare si maxim de generalizare, de abstractizare. Primele forme ale meditatiei filosifice impletite cu idei cu caracter religios, etic, politic, juridic, dateaza de cateva mii de ani din China, Mesopotamia, Siria, Babilon, iar filosofii care au pus bazele sistemelor filosofice au fost: Platon, Aristotel, Socrate, Democrit, Heraclit, scepticii, cinicii, stoicii, neplatonicienii Cum sugestiv preciza filosoful DD Rosca genul proxim al cuvantului filosofie este cunoastere. Obiectul si problematica filosofiei au variat: la inceput, ideile filosofice au facut corp comun cu celelalte cunostinte despre natura om. Primii filosofi din Grecia antica aveau renume de fizicieni, punand in discutie problema principiului, a substratului existentei. (Au dat prioritate pb. Ontologice ontos= fiinta) Cu Aristotel se face prima incercare de constituire a unor discipline stiintifice, proces care va duce la constituirea stiintelor mault mai tarziu, la inceputul epocii moderne. Socrate este cel care, fara sa-l elimine, a mutat centrul meditatiei filosofice de la problema principiului ontologic la problema cunoasterii de sine a omului. Intinderea si complexitatea tematica a filosofiei ca sistem se recunosc usor in diviziunile si domeniile traditionale ale ei: 1. Metafizica studiul naturii ultime a realitatii

-3-

- probleme ontologice de baza: De ce exista fiintare si nu nimic? Exista Dumnezeu? Ce raporturi sunt intre diversele domenii ale existentei? 2. Logica - realizeaza studiul filosofic despre formele, normele si regulile corectitudinii gandirii ca producatoare de idei sub raportul intemeierii formale a acestora 3. Gnoseologia studiaza natura, valoarea, intinderea si limitele cunoasterii, izvoarele, structura, validitatea ei 4. Epistemologia teoria cunoasterii stiintifice, studiaza cunoasterea cea mai elaborata - consta in evaluarea critica a cunoasterii stiintifice 5. Etica stiinta moralei sau filosofia practica, realizeaza studiul conceptelor si principiilor ce intemeiaza modul in care judecam comportamentul uman 6. Estetica studiul filosofic al diferitelor forme de arta. 7. Antropologia filosofica abordeaza problematica esentei umane in triada univers-om-natura 8. Filosofia sociala filosofia generala a societatii abordand aspecte de maxima generalitate 9. Axiologia studiul valorilor. Intre directiile de cercetare filosofica s-au inscris zone specializate: 1. Filosofia religiei studiul naturii, tipurilor si obiectelor credintelor religioase - are un caracter universal, vizand lumea infinita ca totalitate 2. Filosofia politica realizeaza studiul principiilor fundamentale ale statului ( initiata de Platon) - cerceteaza intemeierea judecatilor noastre privind dreptatea, autoritatea, ordinea, libetrtatea, raporturile dintre drepturile individuale si cele ale guvernarii. 3. Filosofia dreptului domeniu al filosofiei Numele antic si clasic jus naturale, jus naturalis Filosofia dreptului examineaza ceea ce ar trebui sa fie in drept, in opozitia cu ceea ce este, descrie originea si evolutia dreptului, si verifica, pregateste recunoasterea pozitiva a idealului juridic. Definitie stiinta care expune primele principii ale dreptului, concepute de ratiune si intemeiate pe natura omului, considerata in ea insasi in raporturile sale cu ordinea universala a lucrurilor.

-4-

Mircea Djuvara, prin numeroasele sale lucrari, a abordat diferite probleme esentiale ce revin domeniului filosofiei juridice: realitatea si experienta juridica, fenomenele juridice, morale, natura constiintei juridice. - Argumenta ca ideea de justete sta la baza notiunii dreptului, fara de care orice norma juridica nu are nici o justificare rationala. - Problema fundamentala in filosofia juridica de care depinde intelegerea intregului drept este de a putea gasi si in domeniul politic date obiective de apreciere, in afara de rezultatele purelor constatari de fapt. 4. Probleme filosofice. Limbajul filosofic. Problema filosofica implica un conflict cognitiv si motivational afectiv,

este cel mai adesea expresia unui gol informationa, a unor insuficiente si nesistematizate cunostinte din acel domeniu. In privinta naturii si solutionarii problemelor intre filosofie si stiinta e trasata o granita precisa. Karl Popper Cea mai durabila contributie pe care o teorie o poate aduce la dezvoltarea cunoasterii stiintifice o constituie problemele noi pe care le suscita. Problemele apar in cadrul raportului subiect- obiect si sunt de natura gnoseologica Problemele filosofice vizeaza cercetarea intelesului, adevarului si a relatiilor logice, vizeaza idei fundamentele de care depinde adevarul multor alte idei. Scopul filosofiei de a prinde ideea in adevarata ei forma de generalitate (Hegel) Pornind de la idei propulsive se ajunge la principii, la aspectele cele mai generale care privesc existenta, locul omului in ea. Immanuel Kant prezinta o clasificare, o diferentiere a interogatiilor filosofice: 1. Ce pot stii? se refera la posibilitatea si limitele ratiunii umane - asemenea probleme sunt tratate de teoria cunoasterii, logica, filosofia limbajului si teoria stiintei 2. Ce trebuie sa fac? vizeaza stabilirea si valabilitatea normelor si valorilor de etica ce trebuie puse din nou in friecare epoca 3. Ce-mi este ingaduit sa sper? are ca obiect viata in general

-5-

- constient de moartem omul isi pune problema implinirii vietii, filosofia ajungand la limitele posibilitatilor umane 4. Ce este omul? cuprinde pe toate celelalte intrebari la un loc - prin problema intelegerii de sine a omului se vadeste caracteristica de baza a filosofiei Problema filosofica se pune si se formuleaza prin anticipari ideative necesare pentru a inchega o intrebare. Aristotel enumera 10 categorii(idei propulsive): substanta, canttiatea, calitatea, relatia,locul,timpul, situarea, posesia, actiunea, patimirea Kant identifica 12 categorii: unitatea, pluralitatea, totalitatea, realitatea, negatiunea, limitarea, substanta, cauzalitatea, eficienta reciproca, posibilitatea, existenta, necesitatea Adorno : Filosofia nu consta doar in corespondenta dintre idee si limbaj, pe de-o parte si obiect pe de alta parte, ea are/ isi contine obiectul intotdeauna doar prin aceea ca trece dincolo de el, ca e mai mult decat un simplu obiect. - Filosofia este efortul permanent si oricum disperat de a spune ceva ce defapt nu se poate spune - Filosoful cauta forme de exprimare spre a iesi din acest paradox, de a rosti nerostitul si de a exprima prin limbaj ceea ce nu se rosteste.

5. Stiluri de filosofare Stilul de filosofare este diferentiat de iedalul de cunoastere, filosofia este un tip de demers cognitiv, de cunoastere totalizatoare. Se pot distinge sub raportul idealului de cunoastere, o filosofie predominant sistematizatoare si alta predominant edificatoare. alta diferentiere se face intre o filosofie constructiva (Aristotel, Hegel, Blaga), care scot in prim plan valoarea unor presupozitii pentru constructia speculativa a unei imagini totalizatoare despre ordinea lumii, iar cealalta diretctie, filosofia critica (Platon, Kant), isi propune o analiza critica a presupozitiilor filosofice pe care se intemeiaza interpretarile totalizatoare si argumentarea unor conduite legitimate prin procesul deducerii lor.

-6-

Stilurile de filosofare poarta amprenta metodei utilizate de gandire. De-a lungul istoriei ideilor filosofice s-au cristalizat mai multe metode: 1. Maieutica utilizata de Socrate, este arta de a-l face pe interlocutor sa constientizeze adevaruri pe care nu stie ca le stie 2. Metafizica initial a cerceat cauzele prime, principiile fundamentale ale existentei in mod expres - Hegel a folosit termenul metafizica pt. a desemna spiritul analitic clasificator al stiintei naturii, din secolul XVI-XVII 3. Dialectica metoda utilizata de Hegel prin fructificarea unei traditii kare urca pana la Heraclit din Efes. - Esenta metodei consta in explicarea autodeveniri prin contradictii interne Astazi, se contureaza mai multe stiluri de filosofare, in functie de modalitatile de a practica filosofia: 1. Stilul sintetic de filosofare manifesta predilectie pentru structurile filosofice inglobante si afirma ca determinatiile uneiversale ale lumii nu au semnificatie obiectiva decat prin si pentru om. 2. Stilul analitic considera ca problema filosofiei se refera nu la natura ultima aexistentei, ci pune intr-o alta maniera problema raportului omului cu lumea, manifestand predilectie pentru intrebarile privitoare la modul cum noi gandim, vorbim despre lume 3. Stilul fenomenologic cauta sa depaseasca alternativa Sinteticanalitic, si considera ca principalul obiect al reflectiei filosofice este ca pornind de la descrierea varietatii experentelor umane sa poata fi sondata constiinta umana, actele ei intentionate cae dau sensuri existentei. 4. Hermeneutica (a interpreta) teoria interpetarii semnelor, priveste elaborarea unor reguli de interpretare a unor texte incarcate cu simboluri, abstractizari si analogii pt. relevarea sensurilor lor ascunse. 5. Analiza lingvistica releva complexitatea logicii neformale, care guverneaza conceptele filosofiei de baza utilizate in discursul obisnuit. - dezvaluie un nivel ultim al limbajului, constituit din propozitii simple cu semnificatii cunoscute din experienta. 6. Omul, problema fundamentala a gandirii filosofice. Individspecie-societate

-7-

Omul este subiect esential de reflectie filosofica, intrucat, intelegandu-se pe sine, poate sa-si fixeze in lume un loc potrivit naturii sale. Doua categorii de definitii a omului, incomplete si insuficiente: a. Stiintele particulare privesc omul unilateral, nu se ocupa de sensul existentei umane. b. Stiintele filosofice- ar trebui sa cuprinda si raportul om-societate - Platon nu releva trasaturile esentiale - Pascal, Descartes, Bergson retin o trasatura esentiala, care nu evidentiaza specificul omului - Aristotel socialitatea e o insusire innascuta a omului, individul trebuie sa se subordoneze statului - Rousseau socialitatea e dobandita de om in timpul vietii, in urma unui contract social - Kant a definit omul din perspectiva intelegerii lui ca scop omul trebuie chemat sa-si cultive dimensiunea spirituala - Nietzsche a def. omul din perspectiva intelegerii lui ca mijloc omul poate fi subordonat altui om Omul e tratat si din perspectiva drepturilor sale negative, ce apartin faptului ca s-a nascut, si a celor pozitive, dobandite de om in societatile ce propun interventia activa a statului. 7. Individ uman si natura umana Pentru a studia realitatea om si mediul pe care il creeaza, e necesar sa ne situam de buna-voie in afara oricarei ideologii, in afara oricaror religii. Unitatea si diversitatea omului constituie o problema care intereseaza in cel mai inalt grad pe filosofi,sociologi, psihologi, juristi. Dreptul, in aspectele sale national si international, nu are suport si sansa de efectivitate fara a lua ca premisa filosofico-sociologica ideea unitatii diversitatii omului, deoarece s-ar retrage si ar cantona in zone fara aderenta la real. Umanismul fondeaza omul izolandu-l de natura si postuland ca este de drept autonom, ca isi este suficient siesi. Unitatea biologica a speciei umane a sugerat ideea ca de derept, toti oamenii sunt liberi si egali, dar fara a cauta fundamentul in natura. Conceptul de om are o dubla intrare, o componenta naturala si una culturala, din inferenta acestor doua componente rezulta diversitatea conduitelor si comportamentelor oamenilor.

-8-

Drepul se instituie ca o limitare a vointelor individuale, care in lipsa unor norme standardizate ar periclitata convietuirea umana si sociala. Existenta trebuie sa fie guvenrata de anumite legi, asa cum exista legile gandirii. Specificul organizarii Homo-specie-societate-individ rezida din faptul ca ea poate genera prin insasi caracteristicile ei fundamentale, deci invariante, foarte mari varietati de comportamente, de strategii, de relatii sociale. Nu exista esenta omului, cu un sistem homo multidimensional, cu caracteristici foarte variate, un sistem biocultural. Comparat cu alte animale, omul traieste nu numai intr-o realitate mai cuprinzatoare, el traieste intr-o noua dimensiune a realitatii.

II.

Libertatea si ordinea sociala

8. Ideea determinismului; cauzalitatea, ordinea si dezordinea Filosofii clasici au admis ca ordinea si armonia dovedeau rationalitatea lumii, adica faptul ca tot ceea ce se petrece in cosmos are o ratiune, care imprima derularea fenomenelor intr-un anumit sens pentru atingerea libertatii, dreptatii, binelui si frumosului In conceptia lui Hegel, determinismul universal este un determinism dirijat de un scop imanent existentei insasi Libertatea consta in depasirea prin gandire a tuturor alienarilor Nu exista o lume a ordinii si o lume a dezordinii, ci ordinea si dezordinea se impletesc si se confrunta permanent Conceptul de cauzalitate este considerat ca premisa fundamentala a principiului determinismului

-9-

Determinismul este o conceptie despre lume intemeiata pe convingerea ca tot ceea ce se petrece in univers, in viata omului este predeterminat de cauze si legi. E.Marin considera cheia universului o tetragrama ordine/dezordine/interactiune/organizare. Termenul determinism reprezinta un continut ideatic complex, ce reflecta o multitudine de retele cauzale necesare si intamplatoare, a caror intretaiere confera ordinea si dezordinea. Libertatea este dezbatuta din mai multe perspective: in raport cu ordinea supranaturala, in raport cu ordinea naturala, in raport cu necesitatile subiective, in raport cu ordinea sociala si cea juridica, politica 9. Raportarea libertatii la necesitatea ontologica supranaturala Mitul reprezinta una dintre cele mai vechi stari culturale ale mintii omenesti, in care omul in zorii civilizatiei a atribuit origini supranaturale fenomenelor si evenimentelor enigmatice ce au avut loc. Politeismul antic accepta trei lumi coexistente: cerul, pamantul, subpamantul (lumea demonica) Decizia apartinea divinitatilor, iar libertatea umana era complet anulata, pentru ca se credea ca nu orice fapta umana este dictata de catre zei. Necesitatea era inteleasa intr-o forma impersonala, ca destin, ceva prestabilit, implacabil. Dependenta oamenilor de divinitate este mult mai stransa n monoteism. Tot ceea ce exista si se petrece este necesar si imposibil de modificat, deoarece este rodul creatieri desavarsite a divinitatii. Libertatea era pusa sub semnul indoielii, datorita unor argumente: omul nu poate fi stapanul propriului destin, vointa umana este o manifestare a actiunii divine, alegerile nu sunt libere, ci decurg din scopurile sale dictate dreptului natural. Thomas DAquino a surprins necesitatea admiterii liberului arbitru, idee ce porneste de la antici, care au afirmat ca exista si lucruri supuse influentei umane, libertate acordata de Dumnezeu. 10.Raportarea libertatii la necesitatea ontologica naturala Pe langa interpretarea mitologica si religioasa a destinului va dobandi o larga circulatie intepretarea naturalista a destinului, conceptu ca efect al inlantuirii implacabile a cauzelor si a efectelor.

- 10 Stoicismul avea drept premisa a gandirii recunoasterea neconditionata a

fortei Necesitatii, a destinului asupra tuturor fenomenelor concrete, cu exceptia celor ce depind de vointa individuala. Evenimentele nu sunt necesare doar pt. ca au un caracter predetermina si ireversibil, ci pentru ca alcatuiesc armonia universului de necuprins pentru om. Prima datorie a omului este aceea de a se supune destinului. Omul intelept intelege inutilitatea impotrivirii si se lasa in voia destinului. Libertatea este astfel dobandita prin adaptarea dorintelor. Epictet nimeni nu este un om liber daca nu se domina pe sine insusi Restrangerea aspiratiilor, dorintelor nu limiteaza libertatea, deoarece: a. lucrurile au un caracter schimbator, nu avem nici o dovada ca ceea ce dorim merita sa fie dorit. b. Nu exista placut/neplacut, totul este obisnuinta, deci nu se pierde nimic valoros c. Absurditatea multor dorinte din care rezulta un castig prin renuntarea la ele. Libertatea interioara permite existenta in genere a libertatii intr-un univers dominat de fatalitate. Exista doua premise: libertatea ca stare de seninatate resemnata, si libertatea ca stare interioara prin dominarea propriilor dorinte. Solutii propuse de filosofia moderna. Spinoza Fiecare lucru care exista are cu necesitate o cauza anumita in virtutea careia exista. - vroia sa protejeze ideea libertatii ca manifestare a ratiunii umane - a formulat ideea ca libertatea este necesitatea inteleasa coreland astfel libertatea cu ratiunea. Hegel ideaa corelarii libertatii cu ratiunea a sugerat teza necesitatii unei societati organizate in numele interesului general, ceea ce conduce la etatism, subordonarea societatii fata de stat. - vointa individuala se identifica cu pasiunea subiectiva si interesul particular, in timp ce statul reprezinta ratiunea Obiectiva, interesul general. Kant potrivit conceptiei sale, in lumea sensibila (a lucrurilor pt. noi) s-a manifestat necesitatea naturii prin inlantuirea la infinit a cauzelor, existenta fiecarui fenomen fiind determinata de o cauza anterioara. - in lumea numenala (a lucrurilor in sine) nu s-a manifestat corelatia cauza-efect, din aceste motive libertatea si necesitatea pot coexista.

- 11 -

- In lumea fenomenelor totul este supus necesitatii, iar actiunea omului este strict determinata. - Ideea libertatii decurge din legea morala si reprezinta un postulat al ratiunii practice. Libertatea in sens practic inseamna independenta vointei de constrangerea impulsurilor sensibilitatii. - Asociaza realizarea libertatii si a fericirii cu existenta unei legislatii intocmite in conformitate cu Ideea, Ratiunea. - o Constitutie trebuie sa aiba ca scop cea mai mare libertate intemeiata pe legi care fac calibertatea fiecaruioa sa poata coexista cu cea a altora. Ideea de destin, providenta a fost inlocuita cu conceperea universului si a omului ca un mecanism actionat de principiile experientei stiintei. Laplace considera ca tot ceea ce se petrece in univers este strict determinat de cauze anterioare, si legi ce activau in absoluta precizie, deci ca totul este previzibil. Pragmatismul sustine ca intreaga teorie a libertatii are doar o valoare practica, de sprijin psihologic, nu si valoare explicativa, cognitiva.

11.Libertatea raprotata personalitatii

la

dimensiunile

fundamentale

ale

Libertatea nu mai este raportata la necesitatea ontologica, ci la dimensiunile caracteristicile fundamentale ale personalitatii umane, la esenta si resursele proprii omului. Antropologia filosofica dezvolta 2 dimensiuni fundamentale ale personalitatii omului: afectivitatea si volitia, vointa. Sistemul filosofic al lui Schopenhauer are ca temei ideea vointei de a trai. Astfel, omul este lucru in sine si fenomen, iar esenta realitatii, surprinsa prin experienta interna, este vointa de a trai, care are drept scop propria experienta si conservare. Vointa este o forta a naturii; vointa de a exista se manifesta in natura ca forta sau instinct. Explica forta si instinctele ca niste forme elementare ale unei vointe universale. Raportul gandire-vointa anuleaza de fapt libertatea, deoarece vointa este prima si originara, iar gandirea este ulterioara.

- 12 -

Nietzche sustine libertatea nelimitata a omului izvorata din vointa puternica, iar Sartre considera ca izvoraste din decizia de a-si pastra cu orice pret independenta. - considera ca orice fiinta vie cauta sa-si manifeste puterile, viata insasi fiind vointa si putere. Nu exista necesitati ci doar libertate absoluta. Exista doar vointe slabe si puternice. Sartre a elaborat o teorie a libertatii asociata cu cea a totalei responsabilitati. Nu coreleaza libertatea cu necesitatea, ci are in vedere coreltia libertatii cu constrangerea. Prin constrangere omul isi justifica actele si conduita. Omul este ceea ce face el din sine, iar libertatea este absenta oricaror constrnageri exterioare. Alegerea se face doar prin raportarea existentului la posibilitatile sale, iar omul apare ca fiind condamnat sa fie liber, este responsabil de tot ce face, are o responsabilitate nelimitata, ca si libertatea insasi. Sensul problematic al existentei rezulta din ruptura in fiinta, care ii marcheaza pe subiectii umani cu sentimentul existential al absurdului. 12.Libertatea, ordinea sociala si ordinea juridica. Etatismul Se cristalizeaza o perspectiva social politica de intelegere a libertatii. Prin necesitate nu se inteleg doar legaturile fizice ale naturii cat legaturile juridice. Aceasta corelatie sta la baza statului de drept. In viziunea lui Rousseau liber este cel ce se supune doar legilor. In doctrinele utopice socialiste idealul este libertatea subordonata fata de idealul egalitatii si echitatii, iar societatea este subordonata statului. Asemenea conceptii etatiste au ca esenta subordonarea societatii fata de stat. Etatismul Hegelian asociat cu principiul vointei de putere a contribuit la faurirea idealurilor totalitare. Nietzche a facut elogiul conducatorului pentru care nu se pune problema responsabilitatii,a vinei. Etatismul este o consecinta devastatoare pentru libertatea umana, propaga si justifica sacrificiul libertatii si drepturilor individuale in numele unui bine general.

- 13 -

Conform teoriilor individualiste, scopul statului este apararea libertatilor si drepturilor individuale, singurele constrangeri fiind cele care vizeaza apararea drepturilor si libertatilor individuale. K. Jaspers caracteriza libertatea politica, subliniind anumite particularitati: 1. Libertatea individului e posibila in masura in care poate exista concomitent cu libertatea celorlalti libertatea in sens morla, juridic. 2. Individul trebuie protejat de violenta si trebuie sa i se recunoasca valabilitatea vointei si opiniei 3. Libertatea se poate infaptui doar prin infrangerea fortei de justitie 4. Inviolabilitatea dreptului personalitatii umane individuale se alatura dreptului de a participa la viata comunitara. 13.Libertatea, sistemele de norme si responsabilititati Libertatea si coercitiunea sunt doua aspecte indisolubile ale functionarii sistemului social. Daca acceptam sistemele de norme si prespriptiile stipulate de ele, nu inseamna ca admitem orice coercitiune sau arbitrarul si tirania. Libertatea angajeaza in mod necesar decizia, scopul si alternativele. Omul prin decizia si optiunea sa poate fi facut responsabil de actele sale, deoarece responsabilitatea insoteste libertatea. In sens juridic, responsabilitatea unei persoane rezida in obligatia de a raspunde de consecintele actelor proprii. In dreptul penal responsabilitatea presupune din partea infractorului obligatia de a suporta o pedeapsa pentru fapta savarsita/conduita ilegala, urmata din partea instantei si a organelor de stat de dreptul de a pronunta si aplica o pedeapsa. Natura actiunii, amploarea determina in drept responsabilitatea si vinovatia infractorului; se disting ca participanti: autori, instigatori, complici. Responsabilitatea mai are acceptiunea individului aflat in deplinatatea facultatilor sale psihice, morale, care savarseste in cunoastere de cauza fapte, anticipand anumite conduite ce aduc prejudicii valorilor ocrotite de lege Iresponsabila este persoana care in momentul savarsirii faptei din cauza alientatiei mintale.alte cauze nu putea sa-si dea seama de actiunile/ inactiunile sale. Iresponsabilitatea nu poate fi confundata cu conduita lipsita de raspundere.

- 14 -

III. Cunoastere, eroare, opinie. 14.Conceptii traditionale si orientari actuale despre cunoastere si stiinta Antichitatea aborda cunoasterea sub aspectul mecanismelor si formulelor, nu al valorii. Eleatii arata dificultatea de a gasi adevarul, iar cand este descoperit intamplator, este greu de recunoscut. Sofistii sustin ca totul depinde de om, orice idee putand fi infatisata dupa vointa si ca adevarata, si ca falsa, putand aparea teze contradictorii si cu argumente de forte aparent egale. - negativismul sofistilor a fost de o valoare reala in cercetarea cunoasterii, deoarece au pledat pentru claritatea si coerenta gandirii. Socrate era interesat de modul in care se ajunge la adevar si la corectitudine. - a combatut pe sofisti sustinand ca stiinta are ca obiect generalul din lucruri, exprimat in concept. Platon considera conceptele nu doar concepte ale cunoasterii ci si principii ale existentei Aristotel stiinta este cunoasterea certa a generalului, care exista prin particular si astfel face necesara degajarea lui prin inductie. Scepticismul trebuie sa consideram ca nesigure, indoielnice toate cunostintele pe care le obtinem - ca argumente in favoarea acestei pozitii, scepticii invoca neincrederea in datele oferite de simturi, diversitatea opiniilor, eroarea si cercul vicios. - Eroarea argument preferat, fiind inteleasa ca o incapacitate a gandirii de a aceede la adevar. Empirismul propune alta cale pentru a ajunge la certitudine, si anume experienta. Modelul empirismului il constituie stiinta naturala si metoda idnuctiva. Hume propune prudenta fata de starile de fapt, introducand o diferenta intre ideile in care ne putem increde si fictiune. - stiinta este rezultatul experientei trecute, etinse prin extrapolare asupra viitorului Kant distinge doua moduri diferite de a ajunge la cunoastere: 1. A posteriori are originea in existenta

- 15 -

2. A priori este cunoasterea generala, independenta de experienta, are principii indispensabile pentru experienta insasi. - vizeaza legitatea, structura logica a existentei, iar solutia sa in cunoastere ratiunea isi stabileste limitele. - Baza cunoasterii este subiectul care gandeste, are experienta. Atitudinea pozitivista Comte stiinta evolueaza de la o gandire bazata pe fantezie pana la o gandire stiintifica, parcurgand trei etape: teologic/fictiv, metafizic/abstract si pozitiv/real. In stadiul pozitiv explicatiile nu recurg la factori necunoscuti ci descriu relatiile si interdependentele observate empiric. Carnap initiaza o problema noua de cercetare : filosofia limbajului. - se impune construirea unui limbaj stiintific ideal, care sa corespunda exactitatii stiintifice insotite de reguli precise. Logica formala si analiza limbii devin tema centrala a filosofiei. Denumirea de empirism modern/logic ia locul celei de pozitivism logic, cauta sa inlocuiasca problemele metafizice declarate cu fezabilitatea stiintei. Sarcina filosofiei este de a gasi un criteriu prin care sa se faca distinctia intre enunturi corecte si enunturi incorecte. Criteriul sensului este o problema fundamentala a cunoasterii, sensul rezultand din verificare. K. Popper a fost preocupat de problema identificarii unei metode prin care sa se poata constata adevarul/neadevarul unui enunt. - el sustinea ca o teorie este valabila atunci cand nu poate fi falsificata. - opune teoria falsificarii conceptiei verificationiste care a dominat in pozitivism: stiinta cauta adevarul interesant. Bachelard considera coerctarea erorilor ca indicii ale progresului cunoasterii, astfel toata precunoasterea trebuie negata pentru a se ajunge la o noua cunoastere. Neorationalismul didedic a elaborat o metodologie deschisa, de inaintare si angajament, problema lor esentiala fiind cea a cresterii cunoasterii. Nucleul stategiei consta in imbinarea a doua teme: a. triplul orizont al cunoasterii compus din orizontul intuitiv, de enuntare, de experimentare. b. Procedura in patru faze o cercetare avansata de la situatia initila oarecare la o situatie evoluata:

- 16 -

i. o faza marcata de aparitia problemei, echivalenta cu o perturbare a echilibrului de plecare; pb. Poate fi solutionata, dar daca persista, trece in faza a doua: ii. formularea unor ipoteze mai mult sau mai putin plauzibile, conform unei idei directoare si reorganizatoare iii. ipoteza este pusa la proba in orizontul ei de realitate iv. rasfrangerea iopotezei asupra situatiei de plecare Piaget- orice dezvoltare cognitiva incepe cu o structura de plecare de la care se produc variatii in functie de reusita si esec. -autocorectarea este specifica cunoasterii si creeaza un echilibru mobil in interactiunea subiect-obiect. - cresterea mintala este echivalenta cu cresterea globala a cunoasterii - conceptul central este actiunea, prin intermediul ei se realizeaza legatura subiect obiect. 15.Structurile si mecanismele de geneza ale cunoasterii In principal, exista anumite modalitati, tipuri, niveluri prin care se realizeaza cunoastere. Metode cunoasterea ostensiva si cunoasterea discursiva, rationala, cunoasterea comuna, cunoasterea stiintifica, filosofica, istorica Cunoasterea ostensiva: - complex de interactiune sociala si semiotica(teoria semnelor), prin intermediul careia subiectul cunoscator in formare isi insuseste semnificatia semnelor si expresiilor lingvistice, ca urmare a utilizarii acestora de indivizi din generatia adulta. - Are anumite componente: agentul care instruieste, agentul instructor, semnul vehicul, imaginea nemijlocita a obiectului la nivelul subiectului instructor, imaginea prin semne, dobandita de agentul care instruieste - Permite ridicarea subiectului cunoscator de la perceperea nemijlocita la semnele lingvistice prin care sunt clasificate si ordonate senzatiile, perceptiile si experientele subiectului in formare - Permite desprinderea subiectului de imediat, creeaza conditii pentru comunicarea intersubiectiva, accesul la adevarul stiintific. Cunoasterea discursiva cuprinde operatii, forme de cunoastere in realizarea carora intervin explicit si decisiv structurile lingvistice.

- 17 Cunoasterea discursiv-rationala dovedeste a fi forma superioara de

manfiestare a aptitudinilor congnitive ale fiintei umane, permite subiectului sa se desprinda de datul imediat. Prin cuvinte, enunturi, se creaza posibilitatea de a supune refleectiei stari care s-au consumat in trecut, la distante inaccesibile simturilor. 16.Cunoasterea comuna si cunoasterea stiintifica Cunoasterea comuna nu are rigoare si sistematizare logica, nu poseda

specializare comparabila cu cunoasterea diferitelor discipline stiintifice. Cunoasterea este formulata in limbaj natural, si datorita acestui lucru poate introduce imprecizii Orice expresie verbala este mereu asezata intr-un context de actiuni verbale, extraverbale, gesturi, expresii ale fetie. Utilizarea cuvintelor nu este peste tot limitata de reguli, de aceea raman deschise multe posibilitati, ceea ce se refelcta in formularea si comunicararea cunoasterii comune. Cunoasterea comuna imbina elemente cognitive afective si valorizatoare, poate contine prejudecati, opinii personale, convingeri ale subiectelor . Valoarea ei rezida in faptul ca asigura un grad de inserare a omului, a grupului, in mediul lor material si social, si se afla la baza celei stiintifice. Cunoasterea stiintifica este rezultatul specializarii crescande si a folosirii unor mijloace si metode de cercetare, de evidenta eficacitate - are caracter sistemic, si se supune unor exigente experimentale - evita convingerile, parerile personale si reda raporturi repetabile, constante, din care rezulta legile si cauzalitatile - are rigoarea esentialului si se obtine prin forme de ipoteze testabile si plauzibile, fiind o cunoastere ipotetica. - Se formuleaza intr-un limbaj specializat, utilizand formule, simboluri - Se supune unor criterii de validare a testabilitatii, si urmeaza un proces continuu de corectare, inlaturare a erorilor - Utilizeaza doua categorii de termeni, si anume care desemneaza obiectul, caracteristicile starile care nu pot fi cunoscute observational, si termeni care sunt idealizati, care nu exista in realitate. 17.Problema valorii cunoasterii. Conceptul de adevar Aceasta problema se centreaza in jurul conceptului de adevar

- 18 -

A dobandi prin cunoastere adevarul si a-l recunoaste indicand conditiile de verificare a lui este o caracteristica a gandirii Aristotel sugereaza teoria corespondentei larga raspandire in dezbaterea filosofica, desi au existat si alte puncte de vedere: teoria coerentei, consensului, adevarului asertabilitate, adevarului sintetic, pragmatica, instrumentalista, etc. Teoria corespondentei un enunt este adevarat daca si numai daca corespunde realitatii. Adevarul inteles ca un acord intre cunostinte si starile de fapt care il vizeaza. T. DAquino: Lucrul este adevarat in masura in care se afla in concordanta cu spiritul care cunoaste; adevarul se gaseste secunodar in lucruri, insasi primar in spiritul care cunoaste. Teoriile analitice inteleg corespondenta ca pe o adecvare intre limbaj si realitate. M. Schlick- defineste corespondenta ca atribuire, in sensul ca adevarul este proprietatea propozitiilor, caci nu atribuim adevarul gandirii efective, ci judecatilor ca forma dieala. Atribuirea confera expresie unei idei concrete, si are scopul de a emite judecati asupra obiectelor; trebuie sa fie univoca, unul si acelasi semn nu poate insemna altceva. Teoria coerentei A spune ca o propozitie este adevarata inseamna a spune ca e in concordanta cu toate celelalte propozitii acceptate. Bradley adevarul si realitatea reprezinta un intreg sistematic cuprinzator, coerent. Acordul logic al ideilor reprezinta criteriul adevarului, desi au fost intampinate anumite dificultati, si anume coerenta interioara poate sa caracterizeze si un context de erori. Coerenta este utila pt. aflarea adevarului, pentru indicarea relatiei unei propoztiii cu un sistem teoretic. Un enunt este adevarat daca se leaga cu toate enunturile adevarate. Coerenta este mai degraba o conditie a adevarului decat una suficienta. Enunturile ce nu sunt coerente sunt excluse din clasa adevarurilor. Teoria consensului Pune adevarul in dependenta cu impacarea mai multor interese, se situeaza mai degraba intr-un cadru etic, deoarece adevarul se identifica aici cu intersubiectivitatea.

- 19 -

propozitie/un enunt sunt adevarate sau false atunci cand sunt afirmate, lipsite de contraziceri. Habernas:- ideea hotaratoare este raportul dintre contextul actiunii si discurs. Despre informatii tot ce se poate spune este ca sunt sigure/nesigure, in nici un caz nu se poate pune problema adevarului. Problema adevarului se pune doar in momentul in care se pune la indoiala ceea ce pana atunci era de la sine inteles. Habernas intelege prin discurs o discutie care foloseste argumente, se refera la stari de fapt, are drept scop intelegerea reciproca. Situatia de vorbire ideala, adica discursul fara dominatii pe care il identifica Habernas are drept caracteristici faptul ca partenerii pot comunica de pe pozitii absolut egale, partenerii au aceleasi sanse de a participa la discutie, toti participantii trebuie sa aiba aceeasi sansa de a face afirmatii, de a formula recomandari, justificari; este o interactiune a oamenilor fara intentie de constrangere, nici un factor strain nu trebuie sa-si exercite influenta, singurul lucru acceptat sa domine este obligatia argumentelor mai bune, si , in fine, nici un participant nu poate impune celuilalt daca, ce si cum sa exprime. Teoria pragmatica Functia gandirii este de a formula idei care sa se dovedeasca utile in activitatea practica Cunostintele sunt actul cunoasterii, iar un enunt este adevarat daca si numai daca se crede ca el are o valoare pragmatica. Adevarul este un atribut al ideii, iar ideea este adevarata cand reuseste, de unde putem deduce ca reusita este criteriul adevarului. Varianta instrumentalista a pragmatismului considera gandirea un instrument de actionare. - Individul incepe sa gandeasca numai sub constrangerea exterioara. - Valoarea ideilor este data de eficacitatea lor practica - In pragmatism, se confunda adevarul cu verificarea, confirmarea. Pragmatismul considera un enunt adevarat in cazul in care credinta aferenta ar fi pragmatica, desi credinta nu asigura ca adevarul ar fi o valoare obiectiva a enunturilor. Teoria adevarului asertabilitate sustine ca un enunt este adevarat daca si numai daca este asertabil. Teoria non-teorie a adevarului perspectiva filosofica care neaga faptul ca avem nevoie de o teorie a adevarului, ca nu trebuie sa analizam conceptul de adevar, fiind suficienta abilitatea obisnuita de a folosi termenul de adevar.

- 20 -

18.Tipologia adevarului Viziunea global-filosofica asupra adevarului ne asigura doar o idee prealabila care poate indruma cercetarea si elaborarea unor concepte particulare si a unor criterii specifice adecvat e diferitelor sectoare ale cunoasterii. In consecinta, tipologia adevarului se poate constitui dupa mai multe criterii: 1. Dupa modalitatile fundamentale ale cunaosterii:adevarul stiintific, adevarul filosofic, adevarul cunoasterii comune, adevarul artistic, adevarul istoric, etc. 2. In cadrul cunoasterii stiitifice exista adevarul formal si cel factual 3. Dupa ramurile stiintei adevarul logic, adevarul matematic 4. Adevaruri analitice, adevaruri sintetice. 5. Adevaruri apriori si adevaruri a posteriori. Adevarul formal definibil in termeni de satisfacere/demonstratie. Adevarul formal-abstract teorie semantica, ce porneste de la un limbaj formailizat, vizand un concept de adevar ca o relatie intre formule neinterpretate si structuri conceptuale. Adevarul factual este valabil despre lume, nu intr-un model Adevarul logic empirismul logic un enunt este logic adevarat daca el este adevarat in virtutea structurii lui gramaticale. Carnap Logica nu este o teorie, ci un limbaj, un sistem de semne si de reguli pt. intrebuintarea lor. Adevarurile analitice si cele sintetice construit teza centrala a empirismului logic, servind la deosebirea marilor domenii ale cunoasterii. Adevaruri a priori si a posteriori se disting in raport de sursa cunoasterii, de legatura acesteia cu experienta. IV. Dreptul in sistemul valorilor

19.Valoare, cultura, civilizatie Domeniul valorii incepe acolo unde se manifesta virtutile omului ca fiinta valorizatoare, unde apar preferinte, selectii, care ierarhizeaza procesele, fenomenele, operele comportamentale, dupa masura in care satisfac trebuinte umane.

- 21 -

Studiul valorilor este realizat de axiologie, care se ocupa cu geneza valorilor, structura lor, cunoasterea si realizarea valorilor, rezolvarea conflictelor valorice, ierarhizarea lor. Axiologia si filosofia valorii surprind 2 determinatii care caracterizeaza orice specii de valori, si anum polaritatea si ierarhia. Valoarea implica polaritate, ceea ce inseamna prezenta unei aprobari si a unei dezaprobari( o inversiune frumos-urat) Valoarea implica ierarhie ordonarea verticala a obiectelor/actelor da la inferior la superior in conformitate cu importanta pentru subiect. Inuitia il ajuta pe om fara pregatire filosofica sa poata estima, pretui obiecte, comportamente, gesturi, dar aceasta intuitie a valorii este neclara si neprobanta. Prin conceptul de valoare se desemneaza acea relatie intre subiect si obiect in care prin polaritate si ierarhie se exprima pretuirea acordata unor insusiri sau fapte in virtutea capacitatii acestora de a satisface trebuinte, deziderate, aspiratii umane, constituite istoric. Valorile sunt obiective, deoarece sunt supraindividuale (nu se modifica odata cu fluctuatiile trairilor) si nonarbitrare (nu se constituie pe baza unor criterii dependente de capriciile subiectivitatii. Omul creaza valori si se creaza prin valori ca fiinta, in acelasi timp, unde intelegem valoarea ca fiind forme generale de cultura. Cultura cuprinde axiosfera, lumea valorilor Obiectul, prin insusirile sale, este apt sa raspunda unor aspiratii, in timp ce subiectul este capabil sa aiba pretuire, sa ierarhizeze obiecte. 20.Cultura si civilizatie A defini cultura inseamna a dezvalui semnificatia majora a omenescului, a descoperi vocatia suprema a omului ca existenta constienta de sine. Romanii foloseau acest termen pentru a desemna cultivarea pamantului. In perioda postbelica, cultura a fost examinata intr-o tripla relatie, si anume cu omul, cu natura, cu valoarea. Dimitrie Gusti identifica 3 acceptiuni ale termenului: - cultura obiectiva un sistem de bunuri culturale ce formeaza stilul unei epoci - cultura institutionala include statul, biserica, obiceiurile, org. economice

- 22 -

cultura personala atitudinea personala fata de o opera de cultura, raportul viu intre persoane si valoarile culturale ale unui timp. Alcatuita din 2 dimensiuni, din densitate si intindere, culturta provine din ambianta sociala partial prin educatie, imprejurare, prin intermediul acelor noi veniti in lumea sprirtului, care sunt mijloace de comunicare in masa, care realizeaza legatura esentiala intre individ si mediul uman. Cultura imbratiseaza ansamblul elementelor intelectuale prezente intr-un spirit dat sau intr-un ansamblu de spirite si care poseda o anumita stabilitate legata de ceea ce s-ar putea numi memoria lumii sau a societatii, materializata in biblioecile, monumentele, repertoriile si limbajele sale. Moles Cultura este o unitate a obiectivului si a subiectuvului. Exista o multitudine de definitii date cullturii (peste 200) Definitiile istorice extind sfera subsumand tot ce este produs social nonbiologic, identificand deci culturalul cu socialul Definitiile normative ingusteaza sfera culturii in limitele expresiilor ei simbolice Definitiile psihologice deplaseaza accentul spre momentul subiectiv al culturii Definitiile structurale pun accentul pe construcatia unor modele apte sa surprinda momentul obiectiv al valorii. Cultura este considerata o activitate omeneasca creatoare de valori si ca ansamblu structurat al rezultatelor activitatii creatoare. Termenul de civilizatie se identifica cu intreaga societate, si este raportat la anumite aspecte ale vietii sociale Exista mai multe criterii de tipologizare a civilizatiei Criteriul social economic distinge civilizatiile in raport cu formatiunile scoial-economice societatea primitiva, antica. Criteriul tehnic clasifica si descrie etapele si formele societatii primitive civilizatia neolitica, a bronzului, a fierului, etc Criteriul antropologic cultural folosit de istoric, care insista asupra aportului decisiv al natiunilor, popoarelor la constituirea tezaurului comun al civilizatiei umane. Criterii spirituale sunt folosite spre a se desemna anumite tipuri sau forme de civilizatie, unde factorul de distincti poate fi un ordin reliios, sau anumite caractere distinctive, specifice lumii moderne civilizatia cartii, a loisirului, audiovizuala, etc.-

- 23 Civilizatia este acea treapta de dezvoltare a societatii pe care diviziunea

muncii, schimbul de produse dintre indivizii care rezulta din aceasta diviziune si productia de marfuri, ajunge la deplina dezvoltare si revolutioneaza intreaga societate. Civilizatia exprima sensul activ al culturii, vocatia universala a omului, care poate fi privita sub diferite puncte de vedere etnografic (priveste traditiile, credintele, obiceiurile), economic (Cresterea productiei, a eficacitatii), filosofic (realizarea valorilor culturale). Utilizand sensul ingust al termenului de cultura, ne referim la valorile care slujesc trebuintele de ordin spiritual contemplarea frumosului, cautarea unui ideal in viata, etc. 21.Relatia cultura civilizatie Iluministii - Unii autori considera ca moravurile, religia, arta sunt incluse in cultura, iar in civilizatie dezvoltarea, organizarea, dreptul, stiinta. Conceptia spengleriana considera ca faza de decadere prin care trece cultura in evolutia sa ciclica este civilizatia Conceptii idealist spiritualiste fac din civilizatie o dimensiune si o varsta a culturii Cultura, in sens larg, cuprinde 2 cicluri 1 al creatiei si instituirii valorilor, - 2. al circulatiei si realizarii valorilor este insusi civilizatia, adica cultura in actiune. Civilizatia exista intotdeauna la scara sociala saui individuala, reprezentand o manifestare externa, concreta in ordinea valorilor sociale active, Civilizatia este culutra in actu integrata intr-un sistem de munca, de trai si de gandire. - depinde de masura in care o societate dispune de un patrimoniu cultural si isi coreleaza sistemele de organizare, institutiile corespuzatoare. - Este demersul cultural al societatii, unitatea dintre societate si cultura. Aculturatia procesul de interactiune a doua culturi, tipuri de cultura , aflate in rastimp. Include aspecte diverse. 22.Problema morala. Principiul binelui.

- 24 -

Domeniul moralei cuprinde binele moral, normele morale, convingerile morale, omenia, succesul, fericirea, sensul vietii. Valorile si non valorile morale se refera la persoane, acte, sentimente, intentii, motivatii si atitudini legate de acestea. Principiul binelui In sens larg categoria binelui indica tot ceea ce merita sa aiba un statut preferential Binele moral are criterii specifice de valorizare, care il deosebesc de alte ipostaze de bine: 1. Se concretizeaza in onoare, demnitate, modestie, generozitate, solidaritate, compasiune 2. Se exprima in functiile valorice ale morale si in modul de raportare social-preferentaila, rational, emotional si volotiv fata de viata umana. Valorile morale arata cum trebuie sa fie conduitele, experientele morale, oferind modele de actiune. Binele prezinta conditiile si criteriile unei convietuirei demne pentru umanitatea din om. Normele morale Normarea consta in stipularea acelor reguli care satisfac nevoia de organizare, reglare si dirijare a actelor si operelor, prin care sunt atinse anumite scopuri. Normele morale propun spre realizare si imprima actelor personale un scop moral, de aceea se prezinta ca recomandari, prescriu, permit, interzic, sanctioneaza, anticipa gesturi, conduite si atitudini, fapte ale unu subiect real sau posibil. Ele indica individului ceea ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca. Trebuie sa intemeieze o morala a convingerii, a responsabilitatii fata de consecintele actelor noastre. Morala presupune cunoasterea in cursul careia se ia act de adevarul despre binele dorit de vointa.Devenirea omului apare ca vointa care alegand, decide. 23.Primatul datoriei Datoria decurge din legea morala, conform lui Kant : datorie, nume

sublim si mare

- 25 -

Vointa buna, morala, actioneaza din respect fata de lege, de legea fundamnetala a ratiunii practice, dupa care trebuie sa se orienteze totalitatea actiunilor. Kant a sesizat specificul formal al imperativului moral, forma sub care se exprima datoria, dar a opus datoria intereslor si existentei empirice a omului. J. Rawls ofera un proiect de etica, bazat pe ideea univeralizarii normelor etice. El acorda importanta principiilor institutionale si individuale. Principiul suprem este cel al corectitutdinii caruia i se alatura indatoririle. Principiul corectitudinii arata ca suntem datori sa ne comportam in functie de regulile unei institutii, daca sunt indeplinite doua conditii: institutia sa fie dreapta, sa corespunda celor 2 principii le dreptatii, si sa acceptam de bunavoie avantajele institutiei, sa ne folosim de posibilitatile pe care le ofera in vederea urmaririi propriilor interese. Imperativele acestui principiu sunt definite ca indatoriri. Acest principiu este compus din 2 parti, si anume una care cere ca institutiiile sa fie corecte, iar cea de-a doua descrie actiunile benevole necesare. Dreptatea este o datorie naturala fundamentala, ea cere sa sprijinim institutiile existente si valabile pentru noi, sa le respectam regulile. 24. Problema dreptului in forma legii Legea are cea mai mare importanta, acest rol se explica prin cauze

istorice, si prin ratiuni ce tin de trasaturile de continut si de forma ale legii. Legea are un sens larg, care se refera la orice regula de drept obligatorie, si cuprinde orice izvor de drept. Totalitatea actelor normative alcatuiesc dreptul scris. Legea este un izvor de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite cu competente normative, ce cuprinde norme general-obligatorii a caror aplicatie poate fi realizata prin interventia fortei coercitive a statului. Pozitia predominanta a actului normativ in sistemul izvoarelor dreptului e determinata de necesitatea de a asigura securitatea si stabilitatea comertului juridic. Sistemul actelor normative este compus din: legi, decrete, hotarari si ordonante ale guvernului, regulamente si ordine ale inisterelor, decizii si hotarari ale organelor administrative locale. Locul central in sistemul actelor normative il constituie legile, unde legea se distinge prin trasaturi specifice: are o procedura aparte de elaborare, are

- 26 -

intotdeauna un caracter normativ, are competenta de reglementare primara si originara. La randul lor, legile constituitonale se remarca in randul legilor, prin importanta si prin normele fundamentale., deoarece Constitutia sta la baza statului, deoarece concretizeaza valoarea absoluta dreptatea. Atat obiceiurile, in vremea cand au constituit izvor princpial de drept, cat si legea predominanta astazi in cadrul sistemelor moderne de drept, au contribuit la buna desfasurare a relatiilor interumane in cadrul colectivitatii, si la dezvoltarea societatii din cele mai vechi timpuri 25. Conceptele de dreptate, justitie si putere Dreptatea este principiul moral care cere respectarea a ceea ce este drept si exhitabil, iar drept este cel care judeca si actioneaza respectand regulile morale si religioase. Termenii de dreptate/nedreptate sunt utilizati in mai multe sensuri, dar in general primesc 5 acceptiuni: respectarea legilor, a normelor morale, dreptul de a nu respecta legile nedrepte, corectitudinea legilor, impartialitatea acestora si aplicarea lor justa. Dreptul exprima intotdeauna adevarul metafizic, deoarece reprezinta un adevar superior realitatii fenomenelor, un ideal de atins, care tinde sa se impuna acestei realitati. Dreptatea este deopotriva conventie si rezultat al naturii umane, deci este pe deoparte relativa pe de o parte absoluta. Cand este vorba despre dreptate in sens moral, exista un primat al sentimentului general uman de generozitate, de altruism, de mila. Dreptatea sociala ia in considerare oamenii cu meritele si cu nevoile lor, dar ea poate fi infaptuita numai prin repartizarea bunurilor in functie de merite, sau si in functie de nevoile fundamentale, dar nu tuturor trebuintelor umane. Din punct de vedere istoric, au existat mai multe viziuni asupra termenului de dreptate. 1. Egiptenii - Dreptatea, poate fi cunoscuta cu fiecare individ in parte, cunoasterea devenind conditie necesara a moralitatii. - Recompensarea si pedepsirea umana sunt urmate ce cele divine 2. Politica lui Aristotel realizeaza o tripla distinctie a notiunii de dreptate: dreptate distributiva (legata de cetate), care in acest caz are functia de a da/a recunoaste fiecaruia ceeac ce este drept sa ii apartina, dreptatea compensativa (nu coincide nici cu egalul, nici cu dreptatea

- 27 -

in sine, tinde sa devina o egalitate a inegalilor) incearca sa rezolve o corectare a nedreptatii, devenind o dreptate corectiva, si inegalitatea egalilor (egalul este jumatate din mult si putin), se refera la o egalitate a valorii fiecaruia. 3. Platon in Republica mitul lui Gyges cei ce practica dreptatea o faca fara voie si din neputinta de a face nedreptati - dreptatea este conceputa ca fiind respectarea legilor, care asigura anumite drepturi, iar izvorul nedreptatii se afla in conventiile stabilite de cei multi. - Gorgias legile drepte trebuie sa se intemeieze pe natura umana - dreptatea este dreptul celui mai puternic sa aiba mai multe bunuri, ai superiorului sa-l carmuiasca pe cel inferior. 4. Nietzche Dincolo de bine si rau se refera la dominatia fortei morale a celui mai puternic asupra celui slab - dreptatea morala este compatibila cu vointa data de la natura si in consecinta cu inegalitatea polititca si economica dintre cele doua categorii in care se impart oamenii, in functie de vointa : cei slabi sclavii si cei puternici stapanii 5. Sf. Augustin De trinitate dreptatea este absoluta, obiectiva si perfecta, neputand proveni decat de la Dumnezeu - omul e incapabil de a face dreptate, deoarece are o natura nedreapta, nu poate decat intui 6. J.J.Rousseau temeiul dreptatii consta intr-un principiu innascut de justitie si de virtute - dreptatea si bunastarea nu sunt numai cuvinte abstracte, ci adevarate afectiuni ale sufletului luminat de ratiune - sensibilitatea primeaza asupra ratiunii, iar iubirea si ura primeaza asupra moralei. 7. Kant temeiul dreptatii este datoria si nu inclinatia - dreptatea isi are izvorul in natura umana, temeiul dreptatii fiind datoria (care este un rezultat al ratiunii umane. Sentimentul reprezinta primul impuls al dreptatii, cronologic. Dreptatea nu este absoluta, conform unor filosofi. Ea e doar expresia unei conventii incheiate intre oameni cu scopul de a nu se vatama unii pe altii., fiind impusa din afara. 8. Thomasius considera ca morala este ansamblul cerintelor de comportare, de conduita in societate care isi au sediul in individ, tintesc spre reglementarea raporturilor dontre constiinta individului si imperativul de a se purta in asa fel incat sa nu contravina unor cerinte etice generale

- 28 -

In concluzie, notiunile de drept, de nedrept, de dreptate si nedreptate sunt complementare, sau interdependente. Dreptatea este violabila si exista tocmai datorita acestui caracter, deoarece altfel nu ar mai avea sens afirmarea dreptului, fara existenta nedreptului. Aceste doua notiuni sunt corelative, si formeaza in mod logic un singur lucru. Dreptul e expresia a unor adevaruri metafizice, si este un principiu de apreciere a valorii practice pentru ca se refera la actiune, la fapte 26.Dimensiunea axiologica a dreptului. Finalitatile dreptului Dreptul include o dimensiune axiologica, fiind produsul faptelor sociale si a vointei omului El reprezinta un fenomen material si un ansamblu de valori morale si ordine normativa, un ansamblu de acte de vointa si de autoritate, de libertate si de constrangere Finalitatea dreptului se manifesdta intr-un mod complecs, in functiile pe care le indeplineste: 1. Functia de institutionalizare 2. functia de conservare, aparare, garatare a valorilor sociale fundamentale 3. Functia de conducere a societatii 4. Functia normativa. In legatura cu finalitatea dreptului se disting trei categorii de doctrine, si anume cele ce pun dreptul in slujba individului, persoana umana fiind finalitatea suprema a dreptului, doctrine care apreciaza ca societatea este valoarea suprema iar statul este centrul vietii, dreptul indeplinind functia de a organiza societatea, si doctrinele dreptului transpersonal dupa care individul si societatea, dreptul trebuie sa fie in serviciul civilizatiei, a progresului acesteia. Interventia dreptului in sistemul social este imperfecta, dar perfectibila. Se creaza anumite disfunctii: 1. Fenomenul de nondrept, care echivaleaza cu absenta dreptului in relatiile sociale/domenii unde ar avea legitimitiate si vocatie teoretica sa fie prezent. 2. Lipsa de validitate, de eficacitate a dreptului 3. Dreptul nedrept se instaleaza in situatia in care o parte din normele juridice lezeaza profund valoarea sociala, ideea de justitie.

- 29 -

4. Dreptul represiv efectele daunatoare ale normelor juridice injuste au impact general asupra unor categorii sociale, pentru ca se incalca drepturile si libertatile fundaemntale ale omului Relatiile fundamentale dintre valoarea juridica si valorile morale se exprima prin faptul ca ceea ce este datorie este intotdeauna drept si nu poate fi datorie ceea ce nu e drept. Dreptul compara o actiune cu alta provenita de la subiecte diferite, pune tot timpul fata in fata cel putin 2 subiecte si stabileste pentru amandoua o norma, in sensul ca ceea ce e posibil pentru o parte nu poate fi impiedicat pentru cealalata parte. 27.Cunoasterea juridica. Problemele adevarului Cunoasterea adevarului este idealul suprem spre care aspira omul. Definitia cea mai raspandita a adevarului este aceea a adevarului corespondenta adevarul este proprietatea propozitiilor de a fi adecvate obiectului exprimat. Alte definitii utilizeaza termenul de coerenta, sau de utilitate pe care il echivaleaza cu adevarul. Esenta adevarului unei opinii este de a face parte dintr-un sistem complet, inchegat, si deci falsitatea unei opinii este dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. Exista 4 dimensiuni ale adevarului, si anume corespondenta (concordanta intre constructe si fapte), reprezentarea (structura faptelor anume exprimata in structura constructelor), referinta (constructul desemneaza un anume obiect), informatia (purtatorul adevarului este un anumit continut propozitional) Acestor dimensiuni li se pot atasa grade de realizare/ amendamente: gradul de adevar al corespondentei, de compltitudine a reprezentarii, de precizie a referintei, si de certitudine a informatiei (nu poate fi apreciata drept falsa, ci incerta sau certa) K.Popper surprinde clar ca a sti adevarul inseamna idealul spre care aspira omul, dar nu putem sti daca am atins adevarul ci putem constata ca am gresit, si putem elimina o eroare, moment esential al cunoasterii. Eroarea poate fi detectata si eliminata pe doua cai, si anume: criteriul teoriilor si conjuncturilor (parerilor altora) si criteriul propriilor noastre teorii si conjuncturi. Complexitatea problematicii adevarului are o mare relevanta pentru cunoasterea juridica, prin

- 30 -

- obtinerea unui grad ridicat de evaluare a corespondentei, cat mai precis, mai cert. - relatia adevarului cu fenomenul juridic, care se releva in stabilitatea conditiilor tehnice specifice procesului elaborarii de norme juridice ~ dreptul trebuie sa fie aplicabil, practicabil, sa fie elaborat in conditii tehnice specifice - Ordo sau jus in limba latina, nomos (Aristotel) dreptul ca fenomen juridic se manifesta in infinite modalitati, cazuri concrete, si de aceea judecatorul trebuie sa se raporteze la cunoasterea fiecarui caz judecat. - Perspectiva gnoseologica considera ca dreptul nu este o oglinda pura a realitatii, deaorece este o creatie a spiritului, deci realtitatile sunt prefacute conceptual. Adevarul juridic are importante relevante pentru intelegerea corecta a relatiilor adevar-libertate, adevar-justitie, adevar-demnitate umana. Teoria adevarului mai comporta o problema, si anume cea a purtatorului adevarului. Astfel, unele teorii atribuie adevarul frazei, altele enuntului, altele propozitiei, altele judecatii. 28.Societatea si dreptul Afirmatia Ubi jus ibi societas unde este drept, este si societate, este

fara indoiala adevarata, deoarece inseamna ca o anume persoana are drepturi si obligatii fata de altele Inversand acest adagiu, unde este societate este si drept, putem afirma ca daca exista relatii sociale, apar si drepturi si obligatii. Abordaare relatiei societate-dreptul, trebuie sa se porneasca cu precizie de la termenii de drept si de societate. Dreptul este ansamblul normelor de conduita elaborate si recunoscute de puterea de stat, norme avand scopul de a orienta comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii, stabilind drepturi si obligatii juridice a caror respectare e obligatorie, si poate fi asigurata de forta coercitiva a statului. Societatea presupune existenta comunitara a unor indivizi. Exista anumite asemnari care ies in evidenta la o prima analiza : in societatile primitive, concomitent cu principalele forme de roganizare sociala, au aparut si primele norme de conduita, menite sa asigure convietuirea.

- 31 -

Regulile sunt indispensabile oricarei forme de organizare, deoarece societatea este determinata in mod necesar de evolutia sociala, si alcatuieste un deziderat al oricarei ordini. Regulile in societatile arhaice erau destul de difuze, aveau un caracter sintetic, dreptul se va constitui ca o entitate conturata abia o data cu constituirea primelro state. Normele juridice, regulile de conduita generale, stabilite de stat se deosebesc de celelalte norme prin faptul ca pot fi aduse la indeplinirea prin forta de constrangere a statului. Dreptul isi are originile in normele de conduita, care au permis organizarea societatii inainte de intemeierea statului. 29.Pedeapsa si demnitatea umana Focault legea este discursul de putere al unei clase care se adreseasza

unei alte clase . - Pentru el legea si toate institutiile legate de delincventa sunt pretexte pentru a diferentia, organiza si supraveghea alte ilegalizme. Penalitatea devine astfel o modalitate de a gestiona ilegalismeie. De a trasa limite de toleranta, de a oferi camp liber unora si de-a face presiuni asupra altora. Inchisoarea este cea care favorizeaza organizarea unui mediu al delincventei, detentia este cea care provoacarecidiva, si se justifica pe sine in continuare. Delincventul care iese din inchisoare este realitv inofensiv, inregistrat in fisiere, supravegheat de politie, izolat, se vede silit sa-si regaseasca semenii si sa recurga la forme artizanale de ilegalism. Ocazional, poate servi de informator, denuntator sau provocator Teza conform careia inchisoarea nu are nici un efect asupra criminalitatii nu este demonstrata, deoarece cresterea criminalitatii in secolul al XIX nu poate fi pusa pe seama esecului inchisorii. Odata cu trecerea timpului, atat fapta prohibitiva, cat si pedeapsa ce trebuie aplicata au dobandit conotatii noi, religoase, sau social economice. Au existat diferte pozitii filosofice fata de fenomenul criminalitatii, dar de remarcat este interesul manifestat de marii filosofi fata de criminalitate. Platon sesiza faptul ca pedeapsa nu poate fi justificata prin ea insasi ca reactie la raul produs prin fapta prohibitiva, ci trebuie orientata catre un scop

- 32 -

(profilaxia altor crime viitoare), care sa constituie temeil juridic si filosofic al aplicarii acesteia. Aristotel a evaluat rolul preventiv al pedepsei, afirmand ca o persoana comite o crima atunci cand nu se asteapta la nici o pedeapsa, sau atunci cand avantajul obtinut din fapta prohibitiva e mai mare decat pedeapsa. Pentru a fi utila pedeapsa, trebuie sa-si ia ca obiectiv consecinta crimei, inteleasa ca sirul de dezordini pe care crima e capabila sa-l inaugureze. Principiile care stau la baza pedepsei sunt: 1. Regula cantitatii minimale o crima este comisa pentru a aduce avantaje, dar daca acestei idei i s-ar aduce si anumite dezavantaje, ar inceta sa mai fie dezirabila 2. Regula idealitatii suficiente : pedeapsa nu actioneaza asupra corpului ci asupra reprezentarii, iar ceea ce trebuie amplificat la maxim este reprezentarea pedepsei, nu realitatea ei corporala. 3. Regula efectelor laterale pedeapsa trebuie sa aiba efectele cele ami puternice asupra celor care nu au comis greseala, de aceea e suficient sa-i facem pe ceilalti sa stie ca respectivul a fost pedepsit, elementul cel mai putin interesant ramanand vinovatul. 4. Regula deplinei certitudini ideea unei pedepse determinate, cu inconvenientele precise caredecurg din ea. Legile trebuie sa para inexorabile, iar executorii inflexibili. 5. Regula adevarului comun adevarul juridic nu trebuie sa fie diferit de cel comun, iar verdictele justitiei trebuie sa para tuturor ca legitime, legile sa fie omogene cu simtul comun. 6. Regula specificarii optimale E nevoie de un cod exhaustiv explicit, care sa defineasca crimele, sa fixeze pedepsele, pentru ca nimic din ceea ce se face sa nu para arbitrar. Inteesanta devine pozitia individului care incalca legea cu un scop utilitar. El e parte a contractului pe care il violeaza si participa impreuna cu ceilalti, deci si impotriva sa. Contractul tinde sa treaca dinspre interdictii spre permisivitati. Legea are tot mai mult ca obiect drepturi nu bunuri, ilegalismele legate de bunuri devin centrale in contract. V. Etape si momente din istoria filosofiei dreptului 30.Dreptul in conceptia romanilor Conceptia juridica a romanilor a fost influentata de Platon, de stoici si mai ales de conceptia lui Aristotel.

- 33 Dreptul in Roma emana direct din morala, avand ambitia asigurarii

stabilitatii cetatii. Intocmai ca si morala, dreptul a evoluat, adaptandu-se mereu noilor situatii. 1. Legea celor XII table (considerat izvorul oricarui drept civil de catre romani) - dispozitii fundamentale care voer guverna dreptul roman pana la sfarsitul Romeni - principiu care ramane inca viu interzicerea unor legi care sa priveasca un individ anume, legea trebuie sa aiba un caracter universal. 2. Filosofia dreptului s-a constituit in jurul epocii ciceronieine,influentat de Platon, Aristotel - Cicero si-a propus sa abordeze domeniul dreptului universal si al legilor, considerand ca invatautra despre dreptnu poate fi scoasa din edictul pretorui, ci din adancurile filosofiei dreptui, care ar fi trebuit sa aiba drept scop punerea in lumina a naturii dreptului, studierea legilor de guvenrare a cetatilor. 3. Juristii romani - au preluat tezele stoicilor, deoarece corespundeau caracterului auster, puternic al cetateanului roman - conceptul unei legi naturale a devenit familiar juristilor romani, o credinta cuprinsa in notiunea de drept pozitiv. - Fundamentul este naturalis ratio rationalitatea reprezentata de inerenta ordinii lucrurilor, superioara vointei umane. - Analiza ideilor juridice ale romanilor nu lasa la o parte ideea de jus gentium, care are mai multe acceptiuni: este complexul de norme aplicabile strainilor din statul roman, deoarece strainii erau exclusi de la jus civile. - A doua acceptiune romanii au considerat ca acest drept nu e superior dreptului civil coi unui drept simplu, deci a fost considerat oglindirea legii naturale - Nu trebuie confundat cu dreptul natural, concept specific filosofiei grecesti, cu care se intersecteaza dar au semnificatii diferite. - Meritul fondatorilor dreptului roman consta in fptul ca au plecat in studiul dreptului de la raporturi sociale obiective, lasand la o parte cercetarea valorilor morale a inventiilor.

- 34 -

31. Problematica filosofiei dreptului in Renastere si Epoca moderna Renasterea inscrie in gandirea umana o preocupare accentuata pentru problematica sociala, indeosebi cea politica si juridica. Odata cu Renasterea, se asista la o reorientare a problematicii filosofice, in sensul indreptarii atentiei spre cercetarea umana. Scoala de juristi de la Bologna - dreptul izvoraste din natura lucrurilor, din raporturile naturale ale lucrurilor, nu din canoanele bisericii, afirmandu-se independenta dreptului fata de credintele religioase. Problematica formei pe care trebuie sa o imbrace statul a fost dezbatuta de numerosi ganditori, cei mai reprezentativi fiind Machiavelli(Italia), JJ Rousseau, Montesquieu(Franta), Spinoza, Grotius (Olanda), Locke si Hobbes (Anglia), Althusius si Pufendorf (Germania). Incepand cu sec. XVI ganditorii europeni sunt atrasi de diferentierile rezultate din functia atribuita statului de a avea un rol normativ in conducerea vietii economice, cultutrale, de diferentierile dintre diferitele forme de guvenare: monarhie, republica, stat absutist, parlamentar, constitutional, etc. Machiavelli - primul ganditor care foloseste termenul de stat - considera ca materia statului este alcatuita din colectivitatea umana, si din teritoriul pe care traiesc oamenii. - Procesul de formare cuprinde alegerea capateniei si supunerea fata de el, si apoi intronarea justitiei, prin editarea legielro si garantarea aplicarii lor prin sanctiune H. Grotius - a explicat geneza institutiilor juridice pornind de la cercetarea naturii omului primitiv, urmarind evolutia respectivelor institutii - reia ideea dreptului natural, si distinge intre acesta si dreptul voluntar. Dreptul natural se afla in relatie de determinare cu cel voluntar, principiile de determinare ale primului fiind concretizate in felurile legii civile in functie de conditiile concrete ale respectivelor comunitati omenesti. - Dreptul voluntar e de doua feluri, si anume divin (are originea in vointa lui Dumnezeu, si se intemeiaza pe dogmele bisericesti) si cel

- 35 -

uman (isi are originea in natura societatii omenesti, se intemeiaza pe conditiile de care depinde existenta lor). - Dreptul uman, se imparte in drept civl si drept natural. - A analizat dreptul societatii de a pedepsi pe cei ce nesocotesc legile in acest caz dreptul de aparare a societatii este fundamentul dreptului penasl. - Respectul legilor trebuie asigurat, societatea are dreptul sa pedepseasca pe cei ce se abat de la el. Acest drept rezulta din natura societatii si a conditiilor ei de existenta, fiind un drept natural. - Principiul dupa care trebuie sa se conduca societatea este ca pedeapsa trebuie sa fie potrivita cu vina, ea variind dupa natura faptului comis si calitatea celui ce l-a comis. - Clasifica faptele rele : crime publice, crime impotriva vietii, impotriva casatoriei si familiei, impotriva proprietatii. - In dreptul international, sustine ideea ca razboiul trebuie mentinut in limitele dreptului natural, care nu poate fi modificat. Samuel Pufendorf - Are drept principala contributie teoria dreptului natural - Considera ca baza suficienta pentru dreptul natural este principiul socialitatii umane, ca Dumnezeu a creat omul ca fiinta sociala. - Teologicul este invocat drept fundal in domeniul dreptului, in prim plan fiind laicul - Justitia are la baza vointa statului si drepturile care apartin omului prin statutul sau originar si universal. - Proprietatea privata este o institutie derivata a dreptului natural, care s-a dezvoltat de la posesia in comun la impartirea ei intre puteri cu excluderea altora. - Ideea contractului social oamenii, impinsi de nevoia garantarii drepturilor lor inascute, pentru a dobandi drepturi noi, au incheiat o prima conventie, prin care s-au decis sa formeze societatea, o a doua conventie privind raporturile dintre suverani si supusi , si o a treia privind forma statului - Forma statului este clasificata dupa criteriul puterii:monarhie, aristocratie, democratie - Cea mai veche forma de stat, apropiata de libertate si egalitate este democratia, dar nu si cea ami buna, pentru ca apartine unei comunitati omogene de cetateni. - Pentru el, obligatia juridica este o legatura prin care cineva este constrans sa faca sau nu anumite lucruri, iar legea este vointa

- 36 -

superioara, prin care se impune o obligatie de a actiona intr-un fel oarecare. 32. Teoriile contractualiste moderne John Locke teoria politico-juridica s-a bucurat de o larga raspandire si

audienta, a fost preluata mai departe de Montesquieu, si a constituit un real indreptar primit cu entuziasm de luptatorii pentru independenta coloniilor americane. JJ Rousseau a dezvoltat principiile dreptului natural - statul a aparut in urma unor acorduri intre oameni, ca urmare a unui contract social, deci ca act constient si voluntar. - Formarea societatii se datoreaza perfectionarii oamenilor, schimbarilor climaterice care impun mereu activitati noi - Raul din societate se datoareaza proprietatii individuale, cauza a inegalitatii (oameni bogati/saraci), aparuta odata cu practicarea mestesugurilor si a agriculturii - Urmarea a fost difeentierea dintre cei puternici si cei slabi, apoi dintre sclavi si stapanii lor. - Societatea urmeaza trei stadii al familiilor al tineretii lumii, si al societatii agrare - Principalele clauze ale contractului social sunt cea a libertatii (oameni care se asociaza renunta la libertatea naturala in favoarea asociatiei, care le asigura libertatea civila), si cea a proprietatii (renuntarea la bunurile posedate, in schimbul asigurarii de catre asociatie a ceea ce este necesar si poate agonisi prin munca). O alta clauza se refera la constrangerea de catre corpul intreg a celui ce nu vrea sa se supuna vointei generale - Suveranitatea isi are originiea in popor, care a investit cu puterea pe cei ce guverneaza, printr-un contract ce presupune obligatii reciproce. - Oamenii se nasc egali, nu au primit de la natura vreo autoritate asupra celorlalti. - Suveranitatea, fiind o vointa generala, nu poate fi instrainata, nici divizata - Vointa generala se poate exprima prin legi, care asigura si garanteaza oamenilor libertatea si egalitatea, atat de drept cat si de fapt.

- 37 -

- Puterea legislativa trebuie sa controleze cea executiva, sa o mentina in limitele functiei sale, desi nu reglementeaza decat chestiuni de ordin general. - Puterea executiva apartine magistraturii, un corp administrativ insarcinat de popor, care e format din magistrati care au trei vointe, si anume: vointa proprie individului, inclinata spre folosul particular, vointa de corp, care priveste avantajul principelui, si vointa generala, vointa poporului. - Idealul sau juridic este democratic: legile trebuie sa fie votate de popor, sa exprime interesele generale, deci sa aibe doua scopuri: libertatea si egalitatea. Montesquieu Despre spiritul legilor - Legile societatii sunt raporturi necesare, care decurg din natura lucrurilor, nu sunt arbitrare - Principiul de guvernamant democratic este virtutea, deoarece in democratie guvernamnatul e incredintat tututror cetatenilor, fiecare trebuie sa arate dragoste pentru bunul public. - Intr-un regim monarhic, principiul va fi onoare, deoarece poporul da ascultare monarhului ce conduce, iar regimul despotic e intemeiat pe teama. - Predilectia sa este spre statul intemeiat pe virtuti si solidaritate intre cetateni, care sa intemeieze o republica - Libertatea, pentru el, exprima securitatea fiecaruia, certitudinea ca prin ingradirea puterii de stat se garanteaza drepturile legale, si totodata certitudinea ca orice cetatean poate face tot ce e permis de legi. - Teoria separatiei puterilor in stat sta pana astazi la baza dreptului constitutional, desi Montesquieu nu ia in considerare cu adevarat decat 2 puteri, executiva si legislativa - Contributii insemnate a adus in domeniul dreptului penal nullum crimen, nulla poena sine lege (nu poate exista pedeapsa pentru ceva ce nu e prevazut de lege) - Alte principii: legile penale nu sunt eterne, absolute, ci limitate in timp si in spatiu; legea nu va tinde sa provoace infricosarea, ci sa fie primita de condamnat ca un act de dreptate al comunitatii - Identifica 4 infractiuni: jignirile aduse religiei, actiunile contrarii bunelor moravuri, atentatele impotriva ordinii publice, lezari aduse linistii si sigurantei cetatenilor

- 38 -

- Condamna categoric agresiunea, incalcarea suveranitatii unui stat de catre altul, razboaiele de jaf. Beccaria - s-a ridicat impotriva legislatiei penale pline de cruzime, lipsite de umanitate - sustine ca legile isi au sorgintea in ratiune, si ca scopul lor trebvuie sa fie cea mai mare fericire raspandita la cei mai multi. - Statul e vazut ca totalitatea indivizilor, iar binele statului este binele cetatenilor. - Originea dreptului de a pedepsi rezida in contractul social, acest drept bazandui-se pe ideea de utilitate publica pedeapsa este o masura luata de societate in vederea propriei sale aparari, fiind utila si necesara, deoarece are un scop preventiv - doreste delimitarea justitiei divine de cea umana, urmarind astfel scopuri practice: eliminarea incrimarilor privind crimele de lezmajestate divina din sfera penalului. - Considera pedeapsa umana lipsita de divin, si deci avand unic scop apararea societatii - Nu exclude totusi morala din sistemul sau filosofico-juridic, vorbind adesea despre raporturile dintre legea penala si cea morala. - Este constient ca alaturi de un sistem de sanctiuni penale trebuie sa actioneze si un sistem de masuri preventive. - Formuleaza si principiile dreptului procesual penal modern: al prezumtiei nevinovatiei, al publicitatii proceslui penal etc. 32.Dreptul natural in antichitate Gandirea greaca facea distinctie intre legea naturala si cea scrisa, intre justitia naturala si cea legala In scrierile de drept roman, se facea distinctie intre un drept inuabil ce ar fi comun omului si celorlalte vietuitoare, numit drept natural, si un drept propriu oamenilor, numit dreptul gintilor. Sofistii s-au intrebat daca pot sa existe in societate legi asemanatoare principiilor din natura. Heraclit din Efes -a vorbit despre o ratiune comuna, care aduce intregul univers, o lege divina Etalonul identificat de sofisti pentru a putea masura valorile si legile timpului lor a fost denumit dreptul natural, in concordanta cu natura lucrurilor si a oamenilor

- 39 -

- acesta se opunea dreptului pozitiv, creat de interesele si arbitrariul oamenilor Antiphon Sofistul - considera ca majoritatea normelor sunt arbitrare si potrivnice naturii, sunt accesorii, pe cand legile naturii sunt necesare, inevitabile. Lykophron legea este un contract si o garantie a obligatiilor reciproce, dar nu e capabila sa ii faca pe cetateni buni si drepti - dorea desfiintarea diferentelor sociale si a suprematiei aristocratilor Alkidamas considera ca divinitatea a facut toti oamenii liberi, pe nimeni nu l-a facut natura sclav - daca natura impune dreptatea si libertatea, urmeaza a fi respinse legile ce le incalca Pindar legea, suverana tuturor, indreptateste puterea violenta sa conduca Callikles si Thrasymachos oamenii treubie sa traiasca in conformitate cu natura, dar dreptul natural impune inegalitatea nesfarsita, deoarece in natura cel puternic il domina pe cel slab. Existau 2 tendinte: una dorea instaurarea egalitatii intre oameni, alta dorea mentinerea inegalitatii, deoarece considerau egalitatea un apanaj al celor slabi, ce doreau sa distruga dominatia celor puternici si valorosi. Socrate, impotriva sofistilor ceea ce este legal este si drept - sse bazeaza pe legile nescrise, instituite de zei, care impun pedeapsa fara a-i sta in putinta omului de a scapa de ea - libertatea nu poate fi negata, nici legea, ci trebuie sa se uneasca intr-o noua ordine a lucrurilor. Aristotel legile statului exprima si completeaza dreptul natural Dreptul natural si cel pozitiv sunt complementare, dar distincte. Chrysippus din Soli intreg universul e ordonat de un principiu activ (divinitate) - fiecare este o parte din univers, iar a trai virtuos inseamna a trai in concordanta cu natura fiecaruia. Cicero legea este dreapta cumpatare in acord cu natura, este de universala aplicare, cheama la datorie prin regulile sale si avertizeaza sa nu facem greseli prin interdictii 33.Dreptul natural in teoria crestina Sf. Isidore din Sevilla dreptul natural e respectat peste tot dintr-un

instinct natural

- 40 Sf. Augustin exista un drept natural, valabil pentru toti oamenii,

absolut, al carui temei e fiinta divina. - legile nu pot sa provina din spiritul uman schimbator, ci din esenta absoluta a divinului Toma D Aquiino invataturile sale sunt cunoscute peste tot - dreptul natural este numit ratiune calauzitoare a creatiei dumnezeiesti, lege eterna, care da tuturor fiintelor un impuls spre actiuni si scopuri potrivite pentru ei - indemnurile acestea corespund inclinatiilor naturale ale firii umane, de aceea este posibil sa distingem intre bine si rau - mai tarziu, a realizat ca dreptul e schimbator, nu poate fi turnat in teoreme fixe. - Legea pozitiva ocupa in gandirea lui un rol important, reluand conceptia lui Aristotel asupra necesitatii legii pozitive umane, asupra originii si continuitatii legii, asupra calitatii legii (trebuie sa fie justa, adaptata circumstantelor de timp, loc), si asupra autoritatii legii umane.34. Teorii clasice despre dreptul naturale Dreptul nu se intemeiaza pe vointa divinitatii, ci pe natura omului,pe

principiile ratiunii umane Hugo Grotius a explicat geneza institutiilor juridice, de la cercetarea naturii omului primitiv, urmarind evolutia istorica a institutiilor juridice. - a reluat ideea ca dreptul natural este un corp de legi ce poate fi dezvaluit oamenilor prin uzul ratiunii, dar legile ar avfea valabilitate chiar daca nu ar interveni nici o influenta din exterior, de la divinitate. - Omul are sadit instinctul de a-si urma propriul interes, asemeni celorlalte animale, insa se deosebeste de acestea prin instinctul sau social. - Aduce doua argumente in sprijinul ideei, unul genetic (inclinatia copilului spre a bucura pe altcineva, spre mila) si unul structural, (oamenii maturi posesori ai limbajului se pot instrui, sunt capabili de actiune) - Dreptul natural este firea omeneasca condusa de ratiune - Distinge intre dreptul natural (principiile sale generale sunt concretizate in legile civile) si dreptul voluntar (se imparte in dreptul divin originea in vointa lui dumnezeu, si dreptul uman originea in natura societatii omenesti)

- 41 -

- Dreptul uman se divide in drept civil care este un produs istoric, variabil, si drept natural complex de principii filosofice care izvoraste din studiul naturii omenesti, invariabil. S. Puffendorf - considera ca principiul socialitatii umane este baza suficienta pentru dreptul natural - in prim planul explicatiei sale se afla laicul, reprezentat prin natura umana, care este esenta si sorgintea relatiilor juridice din societate. - considera ca principalele caractere ale fiintei umane sunt : egalitatea, ratiunea si libertatea vointei; dependenta omului fata de legi contrazice doar aparent libertatea vointei. - Esenta umana este data de trasaturile unificatoare, socializantem dreptul natural conferind egalitatea in drepturi a tuturor fiintelor. - Omul este prin natuea sa indemnat sa cultive viata sa in societate, de aici izvoraste dreptul natural. 35.Dreptul natural in teoriile moderne John Locke natura i-a inzestrat pe oameni cu anumite drepturi

inalienabile, ce nu pot fi violate de guvernanti. - oamenii sunt buni si sociabili de la natura, astfel ca aparitia statului, precedata de contractul social survine ca ceva firesc, in concordanta cu starea naturala a lucrurilor. Th. Hobbes starea naturala este o stare de razboi a tuturor impotriva tuturor, deoarece elementele esentiale ale omului sunt pasiunile si ratiunea, iar suprema lege a naturii umane este autoconservarea. - tocmai din spiritul de autoconservare intcmesc un pact, renuntand la dreptul natural , pe care il transmit unui suveran. - Statul e investit cu putere absoluta tocmai pentru a stavili instinctele animalice, a egoismului fiecaruia. - Tocmai de aceea oamenii se asociaza din itneres persoanl, egoism, nu din altruism, deci utilitatea intemeiaza societatea politica, nu sociabilitatea. - Legea naturala este libertatea de a face ceva sau de a se abtine de la ceva, iar dreptul natural este obligatia de a face ceva sau de a se abtine de la ceva. - Principiul de baza al dreptului natural este acela ca trebuie sa te abtii de la a face rau altcuiva, cu exceptia cazului cand propria supravietuire e in joc.

- 42 -

- dreptul si conservarea exista doar pentru a apara individul care poseda drepturi inalienabile - este reprezentantul tipic al absolutismului. JJ Rousseau - starea naturala este starea originara a omului, in care el s-ar afla daca societatea nu l-ar transforma, este stare inchisa, nu ascunde cauze care sa constranga omul de la a crea societati - Omul nu este nici ostil nici sociabil, iar raporturile dintre oameni sunt reglate de doua impulsuri fundamentale instinctul de conservare, si instinctul milei , care se intemeiaza pe sensibilitate. - Nu concepe renuntarea voluntara la libertate, dar totusi crede ca sacrificarea totala a libertatii naturale este singura in masura sa dea nastere unei uniuni puternice si trainice. - Contractul social trebuie sa rezolve aceasta contradictie. In secolul XIX existenta dreptului natural a fost privita ca fiind ceva improbabil, inlocuita de teoria utilitarista si de pozitivism, care vedea legea bazata pe simplul ordin al suveranului. Statul nu-si justifica existenta decat prin garantarea drepturilor naturale ale oamenilor, pe care le restituie sub forma drepturilor civile. Montesquieu Despre spiritul legilor - dreptul variaza in functie de mediul natural, istoric, social. Kant fundamentul dreptului se afla in om - Ideea de a pleca de la om pentru a ajunge la sta, are o ratiune profunda - Afirma valoarea pur rationala a principiilor dreptului, natural (de aceea se considera ca prin el se sfarseste socala dreptului natural si incepe scoala dreptului rational) In secolul XIX are loc o adevarata renaster a dreptului natural Fichte, Schelling, Hegel, Stammler, Renouvier institutiile juridice sunt valabile in timp si spatiu prin natura lor. Giorgio del Veccio dreptul natural este un principiu de evaluare juridica, prin care umanitatea este ghidata si tinde spre o mai mare autonomie a omului Hall democratia face parte din dreptul natural modern, pentru ca valorile cuprinse in legea democratica reprezinta deciziile politice cele mai stabile, care pot fi aplicabile prin constrangere. Von der Heudte fiecare norma de drept pozitiv este o realizare a unui postulat moral etenr, si a unui obiectiv conditionat de un timp istoric.

- 43 -

Dreptul natural este un drept de factura ideala, etern, absolut, universal valabil, fie ca provine din interiorul nostru, fie din exterior. El a contribuit la elaborarea unor teorii progresiste, prin teoriile referitoare la dr. natural s-au propagat idei cu privire la aparitai statului, a diverselor forme de guvernamant. A avut un deosebit rol in istoria filosofiei si a filosofiei dreptului, stabilind principii de maxima importanta.