Fiecare lucru își are povestea… Oare câți dintre noi își dau seama că fiecare lucru care ne înconjoară, are o poveste, că fiecare lucru are povestea lui? Banca din parc pe care te așezi de multe ori, e aceeași bancă pe care s-a format sau destrămat un cuplu, e aceeași bancă pe care au curs lacrimi sau zâmbete. E banca pe care el sau ea, a avut parte de primul sărut, sau poate e banca care a asistat la prima lor declarație de dragoste, sau a auzit acel “Adio”, fără să poată spune nimic. Nu e doar o bucată de lemn cu picioare de fier. E un jurnal, care ține secrete. Mergi pe trotuar și calci pe o țigară fumată pe jumătate, aruncată de un om cuprins de nervi și frustrare, regrete și dor. Eu om cu o poveste neștiută de nimeni. Vezi bețivul de la colțul blocului. Îl judeci, nu? N-ai niciun drept! Nu-i cunoști povestea. Nu știi de ce a ajuns așa. Și până la urmă, chiar crezi că și-a dorit să devină un alcoolic? Te-ai gândit vreodată ce se ascunde în spatele unui zâmbet fals? De cele mai multe ori, durere! Se ascunde o inimă zdrobită! O inimă care nu mai are curajul, dar nici puterea să o ia de la capăt. O inimă căreia îi este frică de judecata oamenilor. Acel el, pe care-l vezi mereu ieșind cu băieții și râzând mereu, făcând mișto de viață. Așa e afară. Dar când ajunge acasă... Ți-ai imaginat vreodată că el joacă un rol pe scenă societății? Că este așa doar pentru a nu arăta’’prost” în fața tovarășilor lui? Că fata pe care a iubit-o l-a trădat? Că are inima zdrobită, doar că nu vrea să o arate? Te-ai gândit vreodată la asta? Și ea, fata care se afundă mereu în lectură…Știu ce-ți vine prima oară în minte: tocilară. Nu, nu este! Lectura e liniștea ei! Te-ai gândit vreodată că acasă duce o viață grea, alături de un tată bețiv și o mamă dezinteresată de proprii copii, iar lectura este singura ei scăpare? Pentru că doar cărțile o mai ajută, doar ele o înțeleg și îi sunt alături, fără să o judece! Sau frunza care a căzut toamna trecută din arțarul bătrân din fața blocului. Și ea are povestea ei. A căzut sfioasă pe pământul aproape înghețat, cu împăcarea că la primavară va fi din nou verde și-și va juca rolul mai bine. Acea piatră funerară. Oare știi prin câte trece? Și nu mă refer aici la ploaie, ninsoare sau chestii de genul. Și câte mai îndură, săraca: suspine, plânsete, țipete de durere, lacrimi, rugăminți amare, vocea unui copil care nu înțelege ce se întâmplă “Când te întorci, tăți?”. Da, are inimă de piatră, dar simte! Toate lucrurile au povestea lor, și nu este cu putință să cunoști povestea tutror sau a oricărui lucru, dar ea este acolo. Așa că nu mai judeca! Dar tu, tu ai poveste, o cunoști?

Biiacc