FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT

REVISTA PRESEI

www.fsli.ro

1

26 Octombrie 2015

PREUNIVERSITARhttp://www.evz.ro/salarii-mai-mari-pentru-profesori-de-la-1-decembrie.html

Salarii mai mari pentru profesori de la 1 decembrieSindicaliștii din Educație au obținut de la ministrul Sorin Cîmpeanu o majorare salarială de 15%. Cîmpeanu a spus că această majorare se va face prin ordonanță, independent de legea salarizării unitare.

Sindicaliștii din Educație au obținut de la ministrul Sorin Cîmpeanu o majorare salarială de 15%. Cîmpeanu a spus că această majorare se va face prin ordonanță, independent de legea salarizării unitare. 

Prin urmare, de la 1 decembrie atât profesorii, cât și personalul auxialiar din școli vor avea retribuții mai mari. 

Majorarea costă bugetul de stat 1,6 miliarde de lei pe an.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/guvernul-sustine-in-continuare-reducerea-tva-si-majorarea-salariilor-in-educatie-si-sanatate-in-pofida-opozitiei-fmi-699445.html

Guvernul susţine în continuare reducerea TVA şi majorarea salariilor în Educaţie şi Sănătate, în pofida opoziţiei FMI România este o poveste de succes pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă în acest moment există două puncte de divergenţă între cele două părţi, respectiv reducerea TVA şi majorarea salariilor în Educaţie şi Sănătate, măsuri susţinute în continuare de Guvern, a declarat vineri premierul Victor Ponta în conferinţa de presă organizată la finalul şedinţei de Guvern.

'România este, categoric, şi din punctul lor de vedere, ţara care a obţinut cele mai bune, remarcabile, pozitive progrese în baza programelor anterioare. Dacă ne gândim de unde am plecat în 2009, de la deficit de 8% şi scădere economică, şi unde suntem astăzi, cu cea mai mare creştere economică, cu 400.000 de locuri de muncă recuperate din cele pierdute, cu ratingurile agenţilor internaţionale, categoric este o poveste de succes', a explicat

2

premierul.

El a ţinut să precizeze că singurele puncte în care Guvernul nu s-a înţeles cu FMI este reducerea TVA, pentru alimente din vara acestui an la 9%, şi cota generală la 20% de anul viitor, şi mărirea salariilor la Educaţie şi Sănătate cu câte 25%. "Aici nu este o chestiune de negociere sau de supărare. Este o chestiune de viziune. Din punctul de vedere al actualului Guvern, reducerea TVA este un element esenţial al reformei economice, al relansării noastre economice şi îl susţinem în continuare. De asemenea, din punctul de vedere al actualului Guvern, atunci când ai creştere economică, când ai bani mai mulţi la buget, când ai dezvoltare, nu poţi să spui că nu faci nimic cu ea. Ci trebuie să încerci în primul rând către domeniile fundamentale. Şi fundamentale sunt Sănătatea şi Educaţia. Salarizarea în aceste domenii oricum este nesatisfăcătoare. (...) Dar este un mesaj, este o strategie, este o gândire, alături de investiţiile în infrastructură, alături de ce am făcut în Sănătate cu cardul de sănătate, în Educaţie cu finalizarea şcolilor, cu autonomia universitară. Aceste două puncte eu, împreună cu Guvernul pe care îl reprezint, le susţinem în continuare", a subliniat premierul.

Victor Ponta a mai spus că Parlamentul va decide dacă susţine această viziune, pentru că va fi cuprinsă în buget pe 2016, care va fi fundamentat pe un deficit bugetar care nu va depăşi "sub nicio formă" 3% din PIB, dar va fi de peste 2%.

Premierul a vorbit şi despre emisiunile de obligaţiuni plasate de România pe pieţele financiare internaţionale în urmă cu două zile. "România a emis pe piaţa privată eurobonduri pe 10 şi pe 20 de ani. Am obţinut cea mai mică dobândă din istorie şi a fost suprasubscrisă de trei ori. Noi am vrut două miliarde de euro şi ei (investitorii - n.r.) au vrut să ne dea şase miliarde. Dacă nu ar avea încredere în România nu ne-ar da bani lor. Un semnal mai clar şi din partea unor oameni mai deştepţi şi care ţin la banii lor...", a subliniat premierul.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/portret-grigore-gheba-matematicianul-ne-a-chinuit-anii-scoala-1_5629d547f5eaafab2cf2d2ab/index.html

PORTRET Grigore Gheba, matematicianul care ne-a chinuit în anii de şcoalăCulegerile sale de probleme şi exerciţii la matematică le-au dat dureri de cap multor elevi. Pe alţii, dimpotrivă, i-au luminat. Oricum, „matematica de Gheba“ a făcut istorie şi s-a răspândit în bibliotecile a milioane de români. Printr-o serie de poveşti, pregătite de „Weekend Adevărul“, redăm viaţa lui Grigore Gheba (1912-2004): a) matematicianul, b) prizonierul de război şi c) curtenitorul.Despre Grigore Gheba s-a spus, popular, că ar fi scos la tablă toţi elevii din ţară, după anii ’50. Atunci apăruseră pe piaţă primele sale culegeri cu probleme şi exerciţii de matematică pentru gimnaziu, care au cunoscut un

3

succes fenomenal. Când profesorii de matematică intrau la ore cu cartea la subsuori, penru cei mai mulţi elevi semnalul era clar; nu scăpau de cea mai mare frică a lor – „Scoateţi o foaie de hârtie!“. „Dacă nu ştiai să rezolvi problemele lui Gheba, nu treceai clasa!“, îşi amintesc mulţi dintre foştii elevi care au învăţat matematica „după Gheba“. Pentru unii, nivelul ridicat de dificultate al unor exerciţii a sădit riduri de încruntare pe feţe. Alţii îşi amintesc cu nostalgie de temele lungi, din culegerile sale, sau de satisfacţia explozivă când „le dădeau“ problemele. Astăzi, unii matematicieni critică modelul „Gheba“, care a căutat să ofere soluţii şi probleme „reţetă“, în locul unor exemple care să le stimuleze elevilor gândirea logică. Culegerile de Gheba sunt, acum, foarte puţin folosite spre deloc. Dacă viaţa lui Grigore Gheba ar fi prinsă într-un triunghi echilateral, forma sa geometrică preferată, „pentru că are stabilitate“, cele trei laturi ar trebui neapărat să fie: matematica, disciplina care l-a făcut celebru şi pe care a predat-o elevilor până la 90 de ani; anii războiului, din care a ieşit teafăr, deşi a fost prins de ruşi şi condamnat de două ori la moarte; şi femeile, „cea mai mare slăbiciune din viaţa mea“. Despre cum era Grigore Gheba în copilărie, care au fost cele mai mari provocări ca general de armată în război şi apoi ca autor în perioada comunistă, dar şi cum era îndrăgitul „Şoşon“ în afara catedrei au povestit, pentru „Weekend Adevărul“ , fiica sa adoptivă, Carmina Dragomir-Gheba, şi cumnata lui, Paula Cîrnu. Am ales, de asemenea, din cele peste 30 de cărţi semnate de Grigore Gheba, una singură care să nu conţină cifre şi probleme complicate. O autobiografie sinceră, descrisă „Între viaţă şi moarte“, pentru că, în acest interval închis, viaţa sa chiar e ca o ecuaţie dificilă cu mai multe necunoscute. Grigore Gheba a venit pe lume pe 15 august 1912, în casa părintească, ultima de la marginea satului Poieniţa, din comuna vrânceană Dumitreşti. Departe de el însă gândul că ziua naşterii sale ar fi fost vreo sărbătoare în familie, mai mult decât semnificaţia datei în calendar. Gheba nu şi-a închipuit că ar fi fost un copil prea dorit, aşa cum mărturisea în cartea sa autobiografică, „Între viaţă şi moarte“, fiind al cincilea băiat – în total au fost şapte fraţi – dintr-o familie tare nevoiaşă şi, unde mai pui, cu un tată bolnav, suferind mai degrabă „de-o manie fără leac“. Şi totuşi, încă din copilărie, prezenţa lui era poate cel mai des simţită în sânul familiei. Dintre toţi copiii, „Grigoraş“, aşa cum îl alinta mama sa, era cel mai năzdrăvan. Ţâncul „uscat ca iasca“, cu picioarele pline de zgârieturi şi cu crăpături în tălpi, era tot timpul în râcă cu fraţii săi mai mari, care nu conteneau să-l ocărască şi să-l lovească pentru năzbâtiile sale sau, alteori, aşa, fără niciun motiv. Purta numai hainele rămase de la ei, nişte zdrenţe lălâi, şi opinci legate cu sfoară în picioare – singurele încălţări pe care le-a avut până... hăt, la liceu. „Zgândăream toţi câinii satului“ Când nu se ţinea de şotii, purta pe umeri responsabilitatea oricărui copil crescut la ţară. Trebuia să meargă cu vaca la păscut, apoi să adune vreascuri din pădurea care începea unde se termina casa sa, să culeagă corcoduşe şi ierburi, pentru animale. Apoi, vlăguit de muncă, pleca la şcoală. „Casa noastră era ultima din marginea satului şi, în drumul meu spre şcoală, cale de trei kilometri, treceam în mare viteză de-a lungul gardurilor şi, cu un băţ, le

4

făceam să ţăcănească ca o mitralieră, astfel că zgândăream toţi câinii satului. Nu mă mulţumeam cu atât, mă opream şi la stână, pentru a mă lupta cu dulăii, împreună cu un alt coleg, o altă puşlama, care, oricum, nu mă întrecea în năzdrăvănii“, povestea Grigore Gheba în cartea sa, scrisă în 1993, când avea 81 de ani. Război împotriva beţişoarelor de socotit Intrarea la şcoală i-a adus multe necazuri. Pentru că era curios şi punea multe întrebări, învăţase de la fraţii mai mari, încă dinainte de şcoală, primele operaţii de aritmetică. În clasa întâi, nu avea niciodată la el beţişoare pentru socotit – deja depăşise episodul adunărilor şi scăderilor – şi nici tăbliţa, pe care o făcea mereu zob. De aceea, pentru „indisciplina“ sa, primea, în locul unei teme stufoase, câte-o bătaie zdravănă de la învăţătorul său. Cum nu bătaia e model de educaţie, elevul Gheba nu s-a învăţat minte uşor. Ba chiar îşi pusese în gând să ducă un război împotriva tuturor tăbliţelor din clasă şi beţişoarelor de socotit. Ori de câte ori îşi vedea colegii că se dau pe gheaţă, le dădea ghionturi şi ei cădeau pe spate peste ghiozdane. „Nu mică îmi era satisfacţia când auzeam cum le trozneau tăbliţele în ghiozdane în contact cu gheaţa...“, îşi amintea matematicianul. Însă, din acest război infantil, tocmai el era cât pe aici să fie singurul înfrânt. Odată, nesătul de ghiduşii, a furat beţele unei colege, pe care le-a înlocuit cu nişte vreascuri adunate de pe jos. „Numai tu, derbedeule, puteai să faci pozna!“, a strigat spre el învăţătorul atunci când a văzut ce avea fiecare elev pe bancă. A primit încă o bătaie zdravănă, apoi învăţătorul l-a scos afară, dezbrăcat. Era mijlocul iernii. “Multe din vrăjile şi vedeniiile tatălui mi-au făcut viaţa amară, pentru că de multe ori ţipam în somn, speriat de focul iadului şi de cazanele cu smoală, cerând disperat ajutorul mamei, care mă liniştea cu mângâierea ei plină de duioşie. Aş dori să se ştie că numai dorina pătimaşă de a-i da satisfacţie mamei a fost primul imbold spre cariera mea ştiinţifică şi numai după aceea mândria mea personală. Fără această năzuinţă şi fără suportul ei moral, poate n-aş fi fost atât de perseverant”. Grigore Gheba în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ La şapte ani, la un pas de moarte „Am răcit cumplit şi am fost la un pas de moarte“, povesteşte profesorul care, din cauza unei pneumonii, a fost nevoit să întrerupă şcoala trei luni. Salvarea lui a fost, ca în multe alte dăţi, mama sa, Maria Gheba. Femeia şi-a vândut portul naţional ca să-i cumpere medicamente, să-l ducă la un medic şi să-i ia, pentru a nu ştiu câta oară, o altă tăbliţă. A spart-o şi pe aceasta, dar, până la urmă, câte nu i se iartă unui copil? Întoarcerea sa la şcoală l-a îmbunat pe învăţător, care, văzându-l slab şi pricăjit, a început să-l încurajeze, mai ales că se remarca printre elevii cei mai pricepuţi la calcule. Iar Gheba devenea un elev din ce în ce mai ascultător şi mai harnic: „Grija mamei, cât am fost bolnav, mi-a schimbat parcă firea, odată cu clasa a doua primară. Am început treptat să intru în râdul elevilor sârguincioşi şi să mă apuce pasiunea pentru aritmetică; zi şi noapte rezolvam tot felul de exerciţii şi probleme, chiar de la fraţii mei mai mari. De multe ori, mama mă găsea noaptea târziu, învăţând la lumina de la vatra sobei“. „Dacă învia Hristos şi te găsea dormind?“

5

Dacă, pentru el, mama era o femeie „vie, bună şi blândă, ca nicio altă fiinţă de pe pământ“, tatăl său fusese un om „violent, egoist şi foarte habotnic“. Gheba povestea că tatăl său avusese ghinionul să cunoască un preot pe care oamenii din sat îl porecliseră „Scai“, pentru că se lega de toată lumea. Popa Scai, profitând de naivitatea şi ignoranţa tatălui său, l-a sfătuit să facă mai multe daruri bisericii, pentru că doar aşa va ajunge în rai. Iar bărbatul a tot dat, până a sărăcit. Toată familia a avut de suferit de pe urma fanatismului religios al tatălui. De pildă, Gheba îşi amintea „tortura“ de la fiecare sărbătoare religioasă, când toţi membri familiei trebuiau să-şi petreacă nopţile în genunchi şi să facă semnul crucii cât mai mare, ca să-i vadă Hristos sau Maica Domnului. „Odată, în ajunul Paştelui, pe când eu mă chinuiam în genunchi, alături de fraţii mei, stând ca nişte popândăi, am adormit, obosit de la muncile grele la care eram supus. Deodată m-am trezit cu un pumn în cap, ca un ciocan, însoţit de glasul disperat al tatii, care-mi spune: «Nenorocitule, dacă învia Hristos şi te găsea dormind, ce făceai, că nu-ţi mai ierta păcatele, şi calea iadului te aştepta?» . Ce fel de păcate ar fi putut Hristos să-mi ierte, n-am priceput, fiindcă aveam doar câţiva anişori şi în plus, eram aşa cum spunea tata că scrie la carte, sărac şi cu trupul, şi cu duhul...“, scria matematicianul despre acele episoade tragicomice de care-şi amintea cu jenă. Profesorul către Gheba: „Câcărează Iordache, ia vino la catedră!“ „Trebuie însă să mai ai şi un dram de noroc în viaţă şi eu pot spune că l-am avut chiar cu toptanul“ este, paradoxal, mai mult decât un simplu aforism scris de Gheba printre rânduri. În ciuda multor provocări în care viaţa sa a atârnat de un fir de aţă, de când avea câţiva ani şi până la bătrâneţe, Gheba a fost de multe ori prins de câte-o mână salvatoare. Toată copilăria a fugit de unchiul său, de ruşine că fraţii săi mai mari îi spuseseră numai lucruri urâte despre el. Că e prostănac şi aiurit. Însă fratele mamei, Ion Lungu, care era inspector şcolar şi pasionat de matematică va fi tocmai cel care-i va pune în braţe cartea „1001 probleme şi exerciţii de matematică“ şi-l va trimite, mai târziu, să aprofundeze matematica la liceu. „Băiatul ăsta nu trebuie să rămână la vaci“, sfatul unchiului său către mama lui îl umpluse de speranţă, după ce fusese verificat de acesta la tablă, într-o zi de inspecţie. Gata, dintrodată, a uitat şi de joc, de hărţuiala cu câinii, ca şi de alte năzdrăvănii, spre uimirea fraţilor şi vecinilor. Băiatul „aiurit“ avea probleme de rezolvat. „Pa va ga di che zo ni pa“ Ghinion însă! Părintele apropiat familiei se ţinea scai de mama sa, să-l dea la şcoala de dascăli de biserică, promiţându-i că-l va lua apoi la parohie. N-a avut încotro. Cu traista în spate şi cu un coş de paie în mână, în care avea câteva merinde, două cămăşi petice şi o pălărie prea mare pentru capul lui, a plecat să înveţe solfegiu bisericesc. L-a ştiut pe de rost până la bătrâneţe: „Pa va ga di che zo ni pa, n... să-l ia!“. A doua zi, a fugit înapoi acasă. S-a înfuriat după ce un fost coleg de şcoală primară l-a asigurat că va rămâne „tot un ţărănoi, slugă la popă, care să-i ţină căldăruşa“. Când l-au văzut pitulat prin pădurea de lângă casa lor, fraţii lui l-au luat în tărbacă. Alergau după el cu o coroană de spini, ca să-l premieze pentru onoarea pe care le-a făcut-o, fugind de la şcoală. Mama sa era dezamăgită. Tânărul Gheba se simţea vinovat, dar şi neînţeles. Dacă lui îi plăcea matematica, de ce să ajungă atunci slugă la preot?

6

A urmat admiterea la liceu. Insistenţele unchiului său au înduplecat-o pe mama sa să-l lase la examen, convinsă că o să se facă de râs. A pus pe el câteva ţoale mai arătoase şi, încălţat cu opinci legate cu sfoară, s-a prezentat în faţa directorului Şcolii normale din Râmnicu Sărat, bun prieten de-al unchiului său. „Ce-i cu ăsta? De unde a apărut?, a râs directorul de hainele sale zdrenţuroase. S-a uitat abia după câteva întrebări mai atent la puştiul care ştia toate răspunsurile. “Îl simţeam pe directorul Gherda din ce în ce mai apropiat de mine, dapt care a culminat cu o mângâiere după ultimul răspuns bun, care a fost hotărâtor pentru viitorul meu” - Grigore Gheba în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ „Puiul ăsta de ţăran va rămâne elevul şcolii“ „Imediat după terminarea cu succes deplin a examinării mele, directorul a sunat cu un clopoţel, ca la tribună, şi a apărut în uşă un domn pleşuv, căruia directorul i-a spus: «Domnule contabil, să iei pe puiul ăsta de ţăran şi să-l îmbraci în uniformă şcolară, să pui pe foc tot ce e pe el şi apoi să-l aduci, să-l văd, căci va rămâne elevul şcolii mele.» Aveam impresia că visez“, povestea bărbatul care mai spunea că a avut mari dificultăţi de acomodare cu nişte ghete galbene „pe care le simţea ca pe nişte fiare legate de picioare“.La şcoală, unde a fost primit fără să plătească taxe, s-a împrietenit repede cu cei mai slabi la matematică. El le făcea temele sau le furişa câte-o fiţuică la lucrările de control, iar aceştia, la rândul lor, împărţeau cu el pachetele cu mâncare primite de acasă sau ceva dulce, când ieşeau în oraş. Îi plăcea să petreacă timp în grădina publică, să asculte, în parc, fanfara militară, pentru care avea o mare slăbiciune, sau să se plimbe pe bicicletă, pe care abia o descoperise. „M-am oprit direct în anteriul popii“ Într-o zi, după ce a fugit de la internat ca să închirieze o bicicletă să se plimbe prin oraş, l-a prins directorul adjunct al şcolii, popa Roşescu, profesorul de religie, un „om extrem de sever“. „Popa Roşescu, în carne şi oase! Am făcut ochii cât gogoşile, m-am simţit ud pe dedesubt; am lovit mai întâi o bătrână care venea de la piaţă cu varză şi, parcă, atras de un magnet, m-am oprit direct în anteriul popii, după care, fulgerător, am dispărut după colţ. Am putut doar să văd cum se rostogoleau verzele pe jos“, povesteşte Gheba cu umor. Ce a urmat apoi, a rămas în istoria şcolii. Când a venit ora de religie, toată lumea aştepta să vadă ce va păţi elevul Gheba. S-a pitulat în ultima bancă, chircit ca un ghem, dar în zadar. Profesorul, care-şi rotea ochii prin clasă, ca un vultur după pradă, s-a oprit cu privirea spre el şi, pe un ton autoritar, a strigat: „Ia să vină la mine Câcărează Iordache, acela care se ascunde acolo, în fundul clasei!“. El s-a făcut că nu pricepe, doar nu era nici Câcărează, nici Iordache. Colegii săi se prăpădeau de râs. “În atmosfera de râsete cu lacrimi, popa mi-a promis că nu mă va spune directorului, doar să nu mă mai prindă cu două roate în cur, că am încurcat-o rău cu el” - Grigore Gheba în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ „Tu, tu, acela care te ascunzi acolo, vino repede aici, la catedră, să stăm noi de vorbă!“, a continuat profesorul care totuşi nu l-a pârât directorului pentru isprava sa. Fusese pedepsit cu un nume care i-a rămas până la finalul şcolii şi parcă era suficient. „Că mi-a zis Câcărează am mai înţeles, fiindcă aşa cum eram eu de mic şi de negru, făcut ghem acolo în fundul clasei, semănam cu o câcărează de oaie, dar de ce mi-a zis şi Iordache, n-am înţeles niciodată!“.

7

Examenul de Bacalaureat: prins cu 5 fiţuici După trei ani, Şcoala normală din Râmnicu Sărat s-a desfiinţat, astfel că elevul Gheba a fost repartizat în clasa a patra la Călăraşi. Pentru că era printre primii trei din clasă, a beneficiat de o bursă, dar era nevoit să plătească taxele şcolare. Toată vara a lucrat pentru vecinii din sat, „la coasă“, ca să facă rost măcar de o parte din bani. Pe 15 septembrie, când a început şcoala, s-a furişat după uşa toaletei din trenul care mergea de la Râmnicu Sărat la Călăraşi, ca să nu-l prindă controlorul, fiindcă nu avea bilet. A scăpat nevăzut. Dar, odată aşezat în banca şcolii, a rămas dezamăgit. Gheba povesteşte, în cartea sa, că orele de matematică erau ţinute de un suplinitor slab pregătit, care adesea făcea demonstraţii confuze şi multe greşeli. La una dintre ore, a îndrăznit să-i atragă atenţia asupra unui rezultat greşit, dar nu a făcut decât să intre într-un conflict cu profesorul, motiv pentru care a terminat primul trimestru cu situaţia neîncheiată la matematică. “Cum ni s-au dat subiectele, eu le-am lucrat repede pe o ciornă, după care am început să scriu rezolvarea lor pe scurt, pe o fiuică, cu patru plombagine; ieşeau astfel cinci exemplare. Colegul din spate îmi şoptea că nu ştiam nimic din temele date şi era disperat” - Grigore Gheba în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ După ajutor la senatorul Tătăranu Însă şi de data aceasta, a avut un dram de noroc... cu Nicolae Tătăranu (n.r. – fost general de brigadă, şeful de stat-major al Armatei 4 în Al Doilea Război Mondial)! În apropierea alegerilor parlamentare din Dumitreşti, venise şi – pe atunci – senatorul Tătăranu, care se adresa mulţimii, spunându-le oamenilor cum va ajuta pe oricine care are nevoie de ajutor. Grigore Gheba n-a pierdut ocazia şi, cu o voce tremurândă şi cu două degete ridicate în aer, i-a spus povestit despre părinţii săi săraci şi cât de mult îşi doreşte să termine şcoala. Vorbele senatorului în faţa mulţimii n-au fost ca obişnuitele promisiuni electorale. Pentru că, după câteva telefoane date de acesta unui director din Ministerul Învăţământului, elevul Gheba a ajuns elev la şcoala din Câmpulung-Muscel. Făcea parte din clasa unui celebru autor de manuale de matematică din acea vreme, profesorul Corbeanu. „Am găsit în profesorul Corbeanu nu numai un distins matematician, dar şi un pedagog şi un om de înaltă ţinută morală. M-a încurajat şi m-a stimulat tot timpul, încheind trimestrul al patrulea cu media 10 la matematică“, spunea Grigore Gheba în cartea sa „Între viaţă şi moarte“. Nota surpriză de la Bac Şi ce moment mai bun în viaţa unui licean să-i fie verificate şi confirmate cunoştinţele decât examenele de la finalul şcolii? Lucrările aveau să se întoarcă de la Minister cu nota dată de cei mai neînduplecaţi profesori. Proba de matematică: Grigore Gheba este prins în timp ce împărţea cinci! fiţuici colegilor. Şi directorul şcolii, şi profesorul Corbeanu au aflat isprava sa, care i-au luat imedat foile de examen „goale“ şi le-au pus-o în plic, fiind convinşi că nu putea lua decât nota 1. N-au observat însă că elevul reuşise să pună, la mijlocul celor patru file, şi foile cu rezolvarea subiectelor... Spre surpriza tuturor, lucrarea sa a venit de la Minister cu nota 8. Avea termenul „promovat“ în dreptul numelui său. Ca în reclame, copiii nu sunt sfătuiţi să încerce asta la şcoală. „Din corpul meu îmi rămăseseră doar ochii care să plângă“

8

În toamna anului 1933, Grigore Gheba îmbracă uniforma la care visa încă de când privea cucerit la fanfarele militare care animau oraşul Râmnicu Sărat. La 21 de ani, urmează şcoala de ofiţeri în rezervă de la Bacău şi epoleţii i se schimbă, treptat, de la sublocotenent – pardon, „mândru sublocotenent“, după propriile sale aprecieri – la ofiţer. Era tânăr, înalt şi subţirel. Fiica sa, Liliana, a moştenit-o fizic pe mama sa Nu lipsea nicio sâmbătă seara de la balurile Cercului Militar din Râmnicu Sărat. Dansa şi cânta, calităţi cu care-şi va distra prietenii şi la bătrâneţe. Pe ringul de dans, întâlneşte o fată de care se îndrăgosteşte, cum se zice, ca un nebun. Pentru că – trebuie să ştiţi – Gheba nu avea nimic din tăria unui ofiţer neînfricat şi aspru. Era sentimental, enervant de romantic şi mândru de asta. „Nu ştiam ce să-i admir mai întâi“ „Am cunoscut o fată care mi-a atras imediat atenţia prin frumuseţea ei deosebită, înaltă, cu un trup armonios, cu ochi mari, negri şi păr bogat, lăsat pe spate. Avea multă eleganţă în mers, dansa cu multă pasiune, ceea ce îi scotea în evidenţă zvelteţea. Mă uitam la ea şi nu ştiam ce să-i admir mai întâi“, povestea Gheba despre fata căreia i-a cântat, în acea seară, melodia „Ramona“. Pe ea o chema Lilica Popescu. În cartea sa, Gheba se pierde în detalii dedicate primei sale iubiri. Dar şi celei de-a doua, şi a altor iubiri pe care le-a trăit mai intens decât însuşi războiul care se apropia. Angoasele îndrăgostitului, care nu primea niciun răspuns la zecile scrisori trimise prin poştă, îl împing să o ia la fugă, călare, în plin viscol, spre „dragostea mea din creierul munţilor“. Voia să-şi declare dragostea şi să le ceară, cum se cade, mâna părinţilor. Înainte de a sta în spatele catedrei, Grigore Gheba a trecut prin anii grei ai războiului Drama soţiei sale Cu Lilica se căsătoreşte în 1936. Părinţii ei, care aveau patru fete şi cinci băieţi, „toţi intelectuali“, le-au aranjat o nuntă cu orchestră, iar el al avut grijă ca lăutarii să cânte neapărat două melodii: „Ramona“ şi „Căsuţa nostră, cuibuşor de nebunii“. Peste doi ani, se năştea fiica lor, Liliana. Cam atât a durat şi fericirea lor. Războiul forţa tot mai tare graniţele ţării. Gheba trebuia să lupte. În plus, după căsnicie, toţi cei cinci fraţi ai soţiei sale s-au stins, unul după altul, de tumoare cerebrală. La ultimul copil, părinţii Lilicăi n-au mai rezistat şi au murit amândoi în acelaşi an. „A fost cea mai mare tragedie de familie pe care a cunoscut-o judeţul Vrancea“, scria Gheba în „Între viaţă şi moarte“. În 1941, pe peronul gării din Râmnicu Sărat, Gheba îşi ia rămas bun de la familie. Pleacă pe front, să lupte alături de trupele germane, având sentimentul vremurilor grele şi nesigure care vor urma. Eliberează 40 de prizonieri evrei din lagăr Pe câmpul de luptă, ştia că nu există dreptate decât cu arma. Totuşi, ceva nu-l lăsa să rămână indiferent în faţa crimelor comise de nazişti. În oraşul Dubăsari din Transnistria, acolo unde armata lui Hitler avea un lagăr de exterminare pentru evrei, trăieşte primul şoc al războiului. „Am văzut femei şi copii împuşcaţi, ce cădeau în gropile făcute de ei. Copiii continuau să ţipe în groapă. Călăii erau îmbrăcaţi în haine negre, cu panglici roşii la chipiu şi la veston, penru a fi cât mai fioroşi“, povestea soldatul pe care astfel de imagini îl ţineau treaz nopţile.

9

Întorcea mereu privirea după aceşti oameni chinuiţi, aşa că, într-o zi, cu riscul de a fi omorât în faţa plutonului, îşi face pentru prima oară curaj. Un curaj nebun! Ajută un grup de patruzeci de oameni – femei, bărbaţi şi copii – să fugă, care, deşi nu ştiau, erau în drum spre locul de execuţie. Îi îmbată pe nemţii care-i închiseseră pe prizonieri în lagăr şi, la ora 12 noaptea, împreună cu sergentul său de încredere, deschide lacătele gratiilor. Oamenii au început să alerge, fericiţi, în toate părţile. A doua zi dimineaţa, nemţii s-au trezit din beţie şi în prea multă linişte. Panglicile lor roşii erau căzute în noroi. “În vagonul meu aveam nouă morţi şi, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Aveam păduchi şi în sprâncene, eram foarte murdari şi cu chipurile hidoase. Nu mai semănam a oameni. Am legat toate curelele de la pantaloni de o crăticioară, pe care am strecurat-o printre drugii de la o fereastră a vagonului şi, din mersul trenului, prindeam ceva zăpadă care ne mai potolea arşiţa” - Grigore Gheba, în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ Micile bucurii de pe front şi marile temeri A continuat să se apropie cu regimentul de front. La 20 octombrie 1941, era la Cotul Donului, şi se pregătea de primul atac împotriva Armatei Roşii. Conducea tragerile de artilerie, de la observator. În luptă cu el, erau şi alţi doi fraţi de-ai săi, pe care, pentru a-i apăra „vărsam potop de foc peste inamicul aflat imediat în faţa lor“. Dacă în copilărie se hârjoneau până la nervi, în bătălie, îşi purtau de grijă permanent, vorbeau la telefon în fiecare seară să se asigure că toţi sunt încă în viaţă. Să nu credeţi că, în ciuda morţii ameninţătoare, oamenii se afundă numai în gânduri demoralizatoare şi uită să se bucure – orice ar însemna asta – de cele mai mici gesturi de omenie. Un exemplu: într-una dintre serile de „linişte“, Gheba primeşte un telefon de la unul dintre fraţii săi, Vasile, care conducea la atac o companie de mitraliere, să-i spună că făcuse nişte turte cu grâu. Avea de mers 300 de metri până la fratele său. Era înfometat. N-a putut rezista tentaţiei aşa că a pornit spre el. Soarele tocmai apunea, iar dinspre linia inamicului se vedea cum, pe coama colinei, alerga, cocârjat, ofiţerul Gheba. Focuri de armă s-au năpustit aspura lui. „Nu se poate să nu fiu lovit“ „Un foc năpraznic de mitralieră s-a abătut asupra mea, încât auzeam cum şuierau gloanţele pe la urechi şi-njurul corpului. M-am făcut una cu pământul. Am înţepenit pentru o clipă pe coama dealului; auzeam doar gloanţele cum loveau nisipul de pe lângă corp, aruncându-mi-l în ochi. Eram convins că sunt ciuruit de gloanţe, dar de spaimă credeam că nu simţeam rănile. M-am calmat şi am început să-mi pipăi corpul vorbind singur şi deodată am început să strig ca ieşit din minţi: «Nu se poate, nu se poate, nu se poate să nu fiu lovit!»“. După o oră, a reuşit să se întoarcă teafăr la observator. Soldaţii plângeau, pentru că fuseseră înştiinţaţi că ar fi fost ucis. Lesne de înţeles că nimeni n-a mai avut poftă de turte cu grâu. La 3 noiembrie 1942, Gheba cade prizonier în punga Donului. Această dată îi va rămâne în amintire, aşa cum mărturisea în cartea sa, ca o adevărată sinucidere şi un act de trădare din partea nemţilor. În rândul a peste 100.000 de oameni se instalează haosul, împinşi de un sentiment puternic de răzbunare. Cei mai mulţi se sinucid, înnebunesc sau sunt ucişi de armele sovietice. Portret de soldat: 39 de kilograme şi nicio speranţă

10

Gheba a refuzat să-şi rupă epoleţii de pe uniforma de ofiţer, în speranţa că va scăpa „mai uşor“. A fost aruncat în bordeie sub pământ, alături de alţi colegi, aşteptând clipa morţii. A fost dus într-o piaţă plină de oameni care au aruncat cu pietre în el. Într-un marş alături de 50.000 de oameni, se târa spre lagărele din Siberia. Noaptea dormea pe zăpadă, în plin câmp. Era noiembrie 1942. A doua zi, doar cine rezista cotinua drumul. Gheba a fost prizonier în trei lagăre. Când a ajuns în ultimul, Susdold, din apropierea Moscovei, avea 39 de kilograme şi nicio speranţă că-şi va revedea familia. „Din corpul meu atletic îmi rămăseseră doar ochii care să plângă“. Îndrăgostit de medicul care i-a salvat viaţa „N-am crezut în minuni, însă am admis întotdeauna hazardul“, spunea Gheba, încercând totuşi să-şi explice revenirea sa la viaţă. Pentru că, în cel mai nesperat moment al său, mâna salvatoare a fost din întinsă, de data aceasta, de infiermiera lagărului, pe nume Marusia Anka. L-a găsit plâgând cu suspine într-o zi. Ea a fost înduioşată de suferinţa lui, pe care prizonierul i-o povestea anevoie în rusă. Femeia blondă, cu ochi albaştri, se va îngriji de-acum de „Grişa“, aşa cum îi spunea doar ea. Iar el va reuşi din nou să-şi ţină spatele drept. Tot ea îl sfătuieşte să se încrie în unitatea de voluntari formată din prizonieri români recrutaţi din lagăre, Divizia „Tudor Vladimirescu“, spunându-i că doar aşa va putea să ajungă înapoi în ţară. Pentru Gheba, hotărârea sa era lege şi procedează întocmai. Mai târziu, însă, va fi judecat aspru pentru această decizie. “Mariusia era aşa de tânără şi de frumoasă, cu obrajii îmbujoraţi, iar în privire avea atâta blândeţe şi bunătate, nu-mi puteam crede ochilor, părea un vis frumos. «Grişa, să ştii că eu am să fac din tine un bărbat voinic», mi-a zis Marusia, căreia i-am mulţumit cu mâna pe inima care încă mai dădea semne de viaţă” - Grigore Gheba, în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ Se întoarce în Moscova, după Marusia Anka Fără să-şi explice cum, se îndrăgosteşte de Marusia Anka, de care se simţea foarte apropiat sufleteşte. Prin tot felul de escapade, reuşeşte să o mai întâlnească la Moscova, având acordul generalului Nicolae Cambrea, de la comanda Diviziei „Tudor Vladimirescu“ şi ajutorul bunului său prietenul din divizie, Mişa Guzun, un ofiţer rus care-l ştia de îndrăgostit. Pentru Grigore Gheba, Marusia a fost un înger salvator, chiar aşa au fost cuvintele sale. Şi ea îl iubea, deşi amândoi ştiau cât de periculoasă era dragostea lor în acele vremuri. Ultima oară când s-au văzut era în amurg, doar ei doi, într-o pădure de molizi de la marginea Moscovei, unde şi-au spus vorbe de îndrăgostiţi. Matematicianul se întoarce în acest loc în anul 1988. Pe 7 iulie pleacă din Bucureşti spre Moscova sperând că o va găsi pe Marusia la adresa pe care o primise, în urmă cu 40 de ani. Însă pe strada Maxim Gorki nr. 204 nu mai locuia nimeni. Cu 320 de ruble în buzunar, a închiriat o maşină şi a mers pe malul râului Oca, la 60 de kilometri de Moscova. Alături, era pădurea de molizi, acolo unde se văzuseră ultima oară. Era intactă, aşa cum o ştia. „În rest, n-am mai recunoscut nimic“, scria Grigore Gheba care nu a mai aflat nimic despre femeia care, cândva, i-a salvat viaţa. Avansat din „trădător de ţară“ la prefect de judeţ Înapoi pe front, luptă acum împotriva nemţilor. Trece la o aruncătură de băţ pe lângă Râmnicu Sărat, însă nu poate să-şi anunţe familia că este viu, înapoi,

11

acasă! În timpul luptelor, Grigore Gheba este de două ori acuzat de trădare. Prima oară, aşezat în scaunul din biroul de anchete al comandamentului Diviziei „Tudor Vladimirescu“, trebuie să-i recunoască enkavedistului sovietic Serper că el ar fi dat ordin ca unitatea sa să-şi facă amplasament pe un teren care putea fi văzut cu uşurinţă de inamic. Nu recunoaşte nimic. Petrece trei zile în întuneric, apoi este trimis în judecată la Curtea Marţială şi, din nou, trimis în arest. E eliberat fără nicio explicaţie şi se întoarce pe front, dar, în luptă, este rănit. Într-o zi din 1972, Grigore Gheba a mers la pescuit, îmbrăcat în costum şi cu batistă-n piept asortată Ana Pauker îl propune prefect la Râmnicu Sărat Ana Pauker, care se afla atunci la conducerea Partidului Comunist la Bucureşti, şi pe care acesta o întâlnise de câteva ori la Dizivia „Tudor Vladimirescu“, află că acesta este rănit. Îl trimite pentru tratament acasă, la spitalul din Râmnicu Sărat. Gheba reuşeşte, în sfârşit, să-şi revadă familia care-l credea pierdut de tot în Siberia. Liliana, fiica lui, învăţase cuvântul „tată“. De fapt, Ana Pauker voia ca, odată însănătoşit, Grigore Gheba să ocupe fotoliul de prefect al judeţului Râmnicu Sărat. „Imaginaţi-vă câtă ură şi invidie am putut să-mi atrag din partea lui Gheorghe Stoica, care nu mă simpatiza deloc, şi a altor nemernici când au auzit că din situaţia de trădător pe punctul de a fi împuşcat la zid, dintr-odată, am fost propulsat în funcţia de prefect de judeţ“. Gheba acceptă postul. Refuză să aresteze 84 de „legionari“ Doar că presiunile dictate de regimul comunist îl fac să scrâşnească din dinţi. Sarcinile ca prefect îl frustrează, dar tot nu are încotro şi le respectă: trebuia să plătească în natură, ca despăgurbire de război, din armistiţiul cu ruşii, cantităţi enorme de produse agricole şi industriale. Într-o zi vede cum un batalion sovietic care trecea spre front s-a oprit pe câmp unde erau patruzeci de vaci, apoi oamenii le-au împuşcat şi încărcat în camioane, iar pe ţărani i-au alungat cu puştile. Pentru că se plânge la Comisia Aliată de Control pentru aceste abuzuri, e acuzat de antisovietism. Punctul culminant e dat de Teohari Georgescu, pe atunci ministru de Interne. Gheba primeşte de la acesta o listă cu 84 de nume, majoritatea învăţători şi preoţi, pe care trebuie să-i aresteze, pe motiv că ar fi fost legionari. După o discuţie cu Ana Pauker, acesta nu reuşeşte decât să obţină o suspendare a arestării celor 84 de oameni. Grigore Gheba îşi anunţă demisia. “În ceea ce priveşte comunismul implantat cu forţa de indivizi de ţeapa Anei Pauker, am înţeles că era o formă mascată a trădării de patri, drept care am refuzat să fiu membru de partid încă de când eram în dizivie şi, apoi, tot restul vieţii, suportând, cei-i drept, consecinţele” - Grigore Gheba, în cartea sa, „Între viaţă şi moarte“ Viaţa de la zero în Bucureşti Pleacă definitiv în Bucureşti într-o noapte, la ora 2.40, împreună cu soţia şi fiica lui. E nevoit să înceapă totul de la zero. „Aş putea spune că funcţia de prefect a făcut din mine poate cel mai sărac om din judeţul Râmnicu Sărat. Îi încropeam acum fetiţei mele un culcuş – o ladă căreia îi detaşasem capacul şi ale cărei balamale începuse să le zdrăngănească...“, îşi amintea Grigore Gheba despre primii ani „de libertate“, în care a refuzat să fie membru de partid încă de când era în divizie.

12

Este momentul când îşi reevaluează viaţa. Îşi aminteşte ce-i spusese în copilărie senatorului Tătăranu, când l-a rugat să-l ajute să-şi termine şcoala şi să înveţe matematica. Nu mai stă mult pe gânduri şi se înscrie, împreună cu soţia lui, la cursurile Facultaţii de Matematică din Bucureşti. Încă din perioada studenţiei scrie cărţi de matematică, care-i oferă o oarecare popularitate şi începe să fie solicitat de elevi pentru meditaţii. Acelaşi diagnostic de cinci ori Dar cum viaţa lui Grigore Gheba pare să fie constituită din momente în zig-zag, bucuria de a-şi cumpăra o casă pentru familia sa, de a preda cu drag matematică elevilor este umbrită de o veste proastă după o vizită la medic. De la acelaşi doctor, Arseni, de la Spitalul nr. 9, care-i operase, fără succes, cei patru fraţi ai soţiei sale. Lilica începuse să dea semne de oboseală, apoi să devină tristă şi melancolică, ca pe urmă să o chinuiescă durerile de cap. Medicul i-a spus că nu va mai rezista mult. S-a stins din viaţă după o lună, rugându-şi soţul să aibă grijă de fiica lor Liliana. La finalul cărţii sale, Grigore Gheba a adăugat un post scriptum. Nota că, pe 24 ianuarie 1993, fiica lui a murit într-un accident de maşină: „Încă o lovitură grea pentru mine, încă o dovadă că existenţa mea a fost o cumpănă între viaţă şi moarte“. Fiica sa adoptivă: „«Şoşon» m-a învăţat să-mi placă matematica“ După moartea soţiei sale, viaţa lui Grigore Gheba era un calvar. Se simţea disperat ca un naufragiat, care nu mai găseşte scăpare. După un an de greutăţi şi privaţiuni, îşi revine tot în picioare. O întâlneşte pe Lucreţia, „sfioasă, ca o fetiţă“, care va schimba cu totul atmosfera apăsătoare din casa noii familii Gheba. Ea îi va tolera multe din slăbiciunile matematicianului curtenitor, îi va bate la maşină culegerile de matematică epuizate de pe rafturile librăriilor şi îi va fi sprijin atunci când va fi îndepărtat de regimul comunist, ca autor. Nu poate însă să-şi împlinească dorinţa ei cea mai mare – aceea de a avea un copil. Aşa că, la rugăminţile Lucreţiei, o adoptă, mai mult informal, pe nepoata lor, Carmina, fiica fratelui şi a cumnatei sale, Constantin şi Paula Cîrnu, de care ei erau foarte apropiaţi. Noul copil din familia Gheba Paula Cîrnu, care acum locuieşte în fosta casă a familiei Gheba îşi aminteşte că a acceptat această înfiere, mai mult pentru bucuria cumnatei sale. „Nu m-am dispensat niciodată de Carmina. Cumnata mea îşi dorea foarte mult o fiică, aşa că a apelat la mine. «Nu vreau să-ţi iau fata, vreu doar să-mi poarte numele»“, îmi spunea. Noi oricum eram două familii apropiate, astfel că am acceptat, iar Carmina s-a bucurat mereu de două perechi de părinţi care au iubit-o mult“, a explicat Paula Cîrnu pentru „Weekend Adevărul“. În clasa a VII-a, Carmina se mută la Bucureşti, la „noii“ părinţi. Mama ei, profesoară de română, îşi dorea foarte mult ca ea să urmeze liceul „Gheorghe Lazăr“ din Capilată. „Una dintre cărţile preferate ale mamei, care au marcat-o în liceu, a fost «Cişmigiu et Company», de Grigore Băjenaru, unde este descris acest liceu, astfel că şi-a dorit foarte tare ca şi eu să urmez cursurile acolo“, a explicat Carmina Dragomir-Gheba, care locuieşte în prezent în Italia. Cum era foarte dificil pentru un copil din provincie să reuşească la o şcoală aşa prestigioasă, a venit să se pregătească la Bucureşti. Vorba lui „Şoşon“: „Nu fi cap pătrat!“

13

În sânul familiei, Grigore Gheba nu era vreun profesor exigent sau un om apăsat de necazurile prin care trecuse de-a lungul vieţii. „Şoşon“ – porecla primită pentru că şi-a găsit, odată, căţelul alb dormind în nişte şoşoni de casă – era un om mereu vesel, extrem de optimist, care, deşi avea multe amintiri copleşitoare, prefera să se gândească mereu la partea bună a lucrurilor. Se încărca cu energia copiilor care veneau la medicaţii, pe care i-a pregătit până la finalul vieţii. Fiica sa, Carmina, a fost una dintre elevele pregătite de profesorul Gheba, însă doar în sufrageria de acasă. „Şoşon m-a învăţat să-mi placă matematica. Era extrem de răbdător când explica şi m-a învăţat să gândesc logic fiecare rezolvare. Mi-aduc aminte că, atunci când greşeam, îmi spunea: «Nu fi cap pătrat!». Şi desena un omuleţ care avea capul într-un pătrat. Iar după ce găseam soluţia, desena capul într-un triunghi. Eu îl întrebam de ce tocmai un triunghi, iar el îmi zicea că triunghiul, în special cel echilateral, are mai multe proprietăţi decât un cerc, de pildă. Că, oricum l-ai aşeza, îşi găseşte stabilitatea foarte bine“, povesteşte Carmina, care, până la urmă, a intrat cu brio la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Capitală. „Cine şi-a înşelat nevasta, hai sus!“ Şi Carmina, şi mama ei îşi amintesc că lui Grigore Gheba îi plăceau femeile frumoase. Le complimenta, le oferea flori şi o făcea într-un mod remarcabil. Soţia sa era înţelegătoare. Paula Cîrnu îşi aduce aminte de un episod cu haz petrecut în noaptea de Revolion la Predeal. „Petrecerea era în toi, iar orchestra cânta «La mulţi ani!» pentru cei născuţi în ianuarie, februarie şi tot aşa. Când am crezut că s-a încheiat cu urările, spre surprinderea tuturor din sală, orchestra a continuat altfel: «Cine şi-a înşelat nevasta, hai sus, hai sus!». Şi atunci soţia sa, ştiindu-l pe Şoşon nu prea cuminte, i-a zis «Hai puişorule, nu te ascunde, scoală, ce mai aştepţi? Ridică-te să-ţi cânte, uşă de biserică ce eşti!». Şi, în toată sala aceea plină de oameni, el a fost singurul care s-a ridicat! Toţi erau pe jos de râs“, îşi aminteşte femeia amuzată. Când s-a stins, în urma unui atac de cord, Grigore Gheba a lăsat pe biroul său de lucru o culegere neterminată. Avea 92 de ani şi dorinţa nemuritoare de a explica materia aceasta complicată de care fug cei mai mulţi elevi. Gheba, un „comerciant de culegeri“? În perioada comunistă, culegerile profesorului care a predat toată viaţa la Şcoala nr. 146 „I.G. Duca“ din Bucureşti, erau un fenomen. Peste 30 de manuale cu probleme şi exerciţii, tipărite în sute de mii, ajungând la milioane de exemplare, erau nelipsite din ghiozdanele elevilor. În anul 1975, lui Gheba îi este interzis să mai publice, primind observaţii de la Ministrul Educaţiei şi al Învăţământului de atunci, Suzana Gâdea, cum că ultima sa lucrare „nu contribuia la modernizarea matematicii“. Gheba se luptă să-şi facă dreptate şi este sprijinit de un apropiat prieten, Gogu Rădulescu, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Reuşeşte să găsească soluţii şi la astfel de probleme, însă imaginea sa iese şifonată din tot scandalul. „Erau nişte exerciţii de sorginte sovietică“ Poate că numele său a fost pe buzele multor elevi şi profesori în anii dinainte de ’89. Astăzi, însă, nu mai înseamnă mai nimic. Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor naţionali la matematică, spune că, deşi a crescut cu culegerile lui Gheba, „pentru că altele nu erau“, nu a fost niciodată vreun

14

pasionat al problemelor sale. „Învăţam, din acele exerciţii, să calculez fără greşeală expresii algebrice. Dar nu îmi dezvoltau nicicum gândirea. Erau nişte exerciţii tip, de sorginte sovietică, multiplicate. Atunci a fost o perioadă în care s-a pus accentul greşit pe problemele calculatorii şi algebra «fără greşeală», care sunt o daună a gândirii“, a explicat Radu Gologan pentru „Weekend Adevărul“, care crede că Grigore Gheba a contribuit în mare măsură la imaginea pe care matematica o are acum în şcoli. “Erau probleme de acelaşi fel şii, de obicei, o temă dată de un profesor serios care era considerat bun însemna 50 de exerciţii din culegere de pe o zi pe alta. Vă daţi seama, pentru un copil de 12 ani, ce înseamnă să fie nevoit să facă aşa ceva” - Radu Gologan coordonatorul olimpicilor naţionali la matematică „Soluţii-reţetă“ Matematicianul Solomon Marcus îl aprobă. El explică, totodată, că în perioada comunistă, apăruseră multe astfel de culegeri, nu numai la matematică, care pretindeau că-ţi oferă soluţia. Nu conta educaţia, crede profesorul, ci succesul reuşitei la examane. „Problemele profesorului Gheba nu-l determinau pe elev să gândească, să argumenteze, ci îl făceau să îngurgiteze soluţii-reţetă, altgoritmi, fără să priceapă la ce ajută ele“, crede Marcus, care nu l-a cunoscut personal pe Grigore Gheba. Totuşi, Solomon Marcus e de părere că, în rândul elevilor, a rămas încă acest cult al culegerilor de tip „Gheba“. „Mi s-a întâmplat ca în multe şcoli pe unde am mers, atunci când am pus elevilor întrebarea ce matematicieni români cunosc, au răspuns numaidecât: «Gheba!» Ei au confundat matematicienii care au la bază o creaţie ştiinţifică, recunoscută, cu comercianţii de culegeri de probleme“, spune Solomon Marcus care se luptă, la 90 de ani, să înlocuiască matematica învăţată macanic cu una care face apel la gândire, la logică şi la cultură.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/cum-poti-echivala-proba-competente-digitale-bac-1_562d1016f5eaafab2c07234d/index.htmlCum îţi poţi echivala proba de Competenţe Digitale de la BacPeste 55.000 de elevi şi-au echivalat până în prezent proba de Competenţe Digitale de la Bacalaureat, obţinând un certificat de competenţe informatice ECDL. Ei nu trebuie să mai susţină proba de Competenţe Digitale la Bac, introdusă în anul 2009-2010.Profilul ECDL pentru BAC se adresează elevilor care doresc să echivaleze proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu Permisul ECDL. Există două Profiluri ECDL destinate elevilor - Permisul ECDL PROFIL START BAC şi Permisul ECDL PROFIL BAC. Dacă au Permisul ECDL PROFIL BAC, elevii pot solicita în clasa a XII-a echivalarea probei de competenţe digitale de la Bacalaureat. ECDL PROFIL permite candidaţilor să îşi construiască un profil de module ECDL în funcţie de propriile nevoi. În acest fel, este posibilă certificarea ECDL exact pe competenţele pe care un anumit job sau program de studiu le cere. Ce este ECDL

15

Permisul european de utilizare a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este un program de certificare a competenţelor digitale recunoscut la nivel internaţional în 150 de ţări şi numără până în prezent peste 14 milioane de persoane înregistrate în program. În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer Driving Licence). ECDL are peste 700 de centre de instruire şi testare acreditate în România

http://adevarul.ro/locale/focsani/elevi-Scoala-paunesti-vizita-parlamentul-european-invitatia-eurodeputatului-mircea-diaconu-1_562ddb7ef5eaafab2c0b39cd/index.htmlElevi de la Şcoala Păuneşti, în vizită la Parlamentul European, la invitaţia eurodeputatului Mircea DiaconuLa sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat vizita elevilor de la Şcoala Generală din Pufeşti la Parlamentul European din Bruxelles.Zece elevi de la şcoala din Pufeşti s-au aflat, pentru câteva, zile la Parlamentul European din Bruxelles, la invitaţia europarlamentarului Mircea Diaconu. O experienţă nemaipomenită, având în vedere că aceştia au mers pentru prima dată cu avionul şi au vizitat instituţia unde se iau cele mai importante decizii pentru Europa. Elevii au fost coordonaţi în acest proiect de cunoaşterea prezentului Uniunii Europene şi a perspectivelor sale de către prof. Mariana Bogdan şi prof. Nicolae Damian. Reprezentanţii Şcolii Gimnaziale Pufeşti au dat eurodeputatului monografia şi revista şcolii, precum şi o plachetă.

http://adevarul.ro/locale/slatina/soba-lemne-cea-mai-sigura-instalatie-incalzire-inscoli-centralele-mai-deficiente-sobele-exploatate-insiguranta-spun-pompierii-1_562cc597f5eaafab2c052556/index.htmlSoba cu lemne, cea mai sigură instalaţie de încălzire în şcoli. Dacă centralele mai au deficienţe, sobele pot fi exploatate în siguranţă, spun pompieriiDeficienţe de tot felul în exploatarea şi funcţionarea centralelor termice din şcoli, dar şi centrale care funcţionează fără niciun fel de autorizare, asta au descoperit reprezentanţii ISU Olt, luna trecută, în urma controalelor desfăşurate în unităţile de învăţământ din tot judeţul.Şcolile în care încălzirea pe timp de iarnă se face cu sobă pe lemne par să fie, procentual, cele mai sigure pentru elevi, aceste instalaţii fiind singurele la

16

care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt nu au constatat, în timpul controalelor desfăşurate înainte de începutul anului şcolar, deficienţe. În privinţa centralelor termice, conform raportului înaintat de pompieri Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), probleme sunt, însă, de tot felul, de la neasigurarea ventilaţiei în încăperea unde este montată centrala, până la neasigurarea detectoarelor de gaz. Coşuri de evacuare a gazelor - defecte, instalaţii electrice exploatate cu defecţiuni, lipsa uşilor între sala în care funcţionează cazanele şi restul încăperilor, centrale termice montate prea aproape de blocuri de locuinţă, săli de clasă amenajate chiar deasupra încăperii în care funcţionează centrala sunt doar câteva dintre deficienţele constatate de pompieri şi aduse la cunoştinţa conducerii şcolilor respective, dar şi a superiorilor din cadrul IŞJ. Unele dintre aceste deficienţe au fost deja remediate, pentru altele e nevoie de eforturi ceva mai mari. La Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă“ din Slatina, spre exemplu, învaţă elevi într-o clasă situată chiar deasupra centralei. În acest caz s-a motivat că nu este spaţiu suficient pentru elevi. Dacă centralele deja autorizate sunt exploatate defectuos în anumite cazuri, existau, în schimb, la momentul controlului, 41 centrale termice (dintr-un total de 212 unităţi şcolare care folosesc un astfel de sistem de încălzire) pentru care nu s-a solicitat autorizarea. Cele mai multe dintre acestea (36) folosesc combustibil solid, patru - cu gaze naturale şi una – curent electric. Şcolile surprinse pe picior greşit sunt cele din localităţile: Vităneşti, Branişte, Tătuleşti, Valea Mare, Priseaca, Slătioara şi Vădastra, la care se adaugă Colegiul Naţional „A.I. Cuza“ Corabia, Colegiul Tehnic „Danubius“ Corabia şi Şcoala Gimnazială „Virgil Mazilescu” din aceeaşi localitate Corabia. La cele neautorizate se adăugau alte 32 în procedură de autorizare. În 45 de unităţi şcolare din judeţ încă se mai folosesc sobele pe lemne, fiind astfel încălzite 429 de săli de clasă. Acest sector este, cum aminteam, singurul sigur, toate cele 429 de sobe fiind în stare de funcţionare în siguranţă, au constatat specialiştii ISU. Dintre cele 139 de unităţi de învăţământ care folosesc pentru încălzire combustibil solid, pentru sobă sau pentru centralele termice, doar şase aveau mai puţine lemne decât necesarul pentru o iarnă întreagă, însă stocul urma să fie completat.

http://adevarul.ro/locale/galati/jocul3d-unui-galatean-studiat-scoala-este-joc-revolutionar-incercam-sa-i-familiarizam-copii-concepte-abstracte-1_562a3792f5eaafab2cf6036a/index.htmlJocul 3D al unui gălăţean, studiat la şcoală: „Este un joc revoluţionar prin care încercăm să-i familiarizăm pe copii cu concepte abstracte“XColony, jocul realizat de gălăţeanul Sorin Alexa, a reuşit să intre în programa şcolară a unei instituţii din România, drept materie opţională. Studiile realizate confirmă că jocul îmbunătăţeşte inteligenţa spaţială.Sorin Alexe este un fost cadru universitar din Galaţi, stabilit în SUA, şi un pasionat al domeniului matematicii. De mic i-au plăcut cifrele şi a fost fascinat

17

în momentul în care a văzut prima dată un calculator. Pentru el matematica este importantă doar dacă reuşeşti să o pui în aplicaţie. „Toată societatea este înclinată spre aplicaţie, degeaba ştii o teoremă dacă nu poţi şi să o aplici, să o foloseşti în a rezolva o problemă curentă“, a declarat Sorin Alexe. XColony începe cu mai multe bucăţi de carton şi bandă adezivă transparentă. Cu ajutorul acestora, cei mici sunt lăsaţi liberi să-şi dea frâu liber creativităţii. Obiectivul principal al jocului este ca în final să ia naştere structuri 3D. Jocul a apărut din cauza unui minus constatat la alt joc preferat de cei mici, Origami. „Am fost puţin nemulţumit de faptul că Origami mă restricţionează să nu folosesc lipituri şi tăieturi. Şi mi-am propus să privesc lucrurile din perspectiva unui copil: dacă vreau să mă joc, de ce-mi impui restricţii? Atunci am introdus cele două acţiuni şi am reuşit să construiesc elemente tridimensionale. Lucrurile au început să aibă mult mai mult sens“, ne povesteşte Sorin Alexe. Geometria devine joacă Acest joc îi face pe cei mici să se îndrăgostească de geometrie înainte să o studieze. Creatorul jocului crede că acest lucru e un pas foarte important din punct de vedere psihologic, deoarece atitudinea faţă de şcoală devine interesantă pentru că este inclusă şi puţină joacă. Din acest motiv, în acest an şcolar jocul a devenit materie opţională în cadrul unei instituţii de învăţământ din Bucureşti. El este folosit experimental, de câteva luni, şi de mai multe grădiniţe private din ţară şi poate fi folosit în mai multe muzee din Statele Unite. „Este un joc revoluţionar în care încercăm să îi familiarizăm pe copii cu concepte de altfel foarte abstracte şi foarte grele, care se predau în şcoală - geometrie, trigonometrie“, spune Leonard Alexandrovici, coordonator al unui centru educational. Specialiştii au constat că noţiunile de geometrie primite înainte de a se lovi la orele de curs, le oferă timp suficient pentru a sedimenta cunoştinţele. „Îmi place, te surprinde mereu“ Într-o şcoală privată din Galaţi, cei mici se joacă cu XColony de câteva luni. Toţi se declară fascinaţi de ceea ce iese din mâinile lor. „Îmi place fiindcă este o formă creativă şi te surprinde mereu plăcut. Am făcut foarte multe lucruri şi mereu am fost mulţumit de mine că mi-a ieşit. Când ajungeam acasă, mereu mă gândeam la ce voi face a doua zi“, spune Radu Ioniţă, elev al şcolii. Iar îmbunătăţirile în activitatea elevilor au fost observate şi de cadrele didactice. „De-a lungul sesiunilor cei mici au reuşit să vadă lucrurile tridimensional. Au învăţat să creeze tridimensional“, ne-a declarat Violeta Rădăcină, educatoare. S-au efectuat şi studii de psihologii din unităţile de învăţământ. S-au luat grupe de şase-opt copii, iar în final s-a constatat că jocul dezvoltă creativitatea, logica şi inteligenţa spaţială. Psihologul Andreea Stan confirmă rezultatul studiilor: „În cea mai mare parte a timpului ei sunt stimulaţi chinestezic. Şi atunci, pe lângă faptul că descoperă proprietăţi matematice prin intermediul construcţiilor pe care ei le realizează, se observă în mod categoric, o dezvoltare a inteligenţei spaţiale“. Jocul costă între 55 de lei şi 95 de lei Jocul a câştigat primul loc la un salon din invenţie desfăşurat la Galaţi şi a stârnit interesul specialiştilor la târgurile internaţionale. A fost prezentat la seminarii din Singapore şi a reprezentat în 2014 România la Cupa

18

Internaţională de la Copenhaga pentru creativitate în business. Ţinta următoare este Congresul Matematic din Germania, care va avea loc în iulie 2016. „În prezent avem doi parteneri – unul în Statele Unite şi unul în România. În ţară sunt şi cinci programe de afterschool care includ în programa educaţională acest joc. Toţi copiii visează să devină ceva şi în momentul în care visezi să devii inginer în robotică sau kinetică, e foarte important să ai inteligenţa spaţială dezvoltată“, a explicat Sorin Alexe.În prezent, XColony are un portofoliu de şase pachete, iar preţurile la joc sunt cuprinde între 55 de lei şi 95 de lei.

http://adevarul.ro/locale/timisoara/sentinta-finala-educatoare-scoala-parte-obligate-sa-i-plateasca-daune-morale-100000-euro-unui-copil-sindrom-down-sfasiat-caini-1_562a6a1bf5eaafab2cf797f0/index.htmlSentinţă finală. O educatoare şi şcoala din care face parte, obligate să-i plătească daune morale de 100.000 de euro unui copil cu sindrom Down sfâşiat de câiniMagistraţii Curţii de Apel Timişoara au pronunţat sentinţa finală în cazul copilului cu sindrom Down din localitatea timişeană Checea, sfâşiat de câini după ce a fost lăsat nesupravegheat la grădiniţă. Prin sentinţă, educatoarea a fost obligată să-i plătească familiei copilului, alături de şcoala din care face parte, daune morale de 100.000 de euro. Decizie finală în în dosarul în care, Violeta Simonescu, o educatoare de la grădiniţa din Checea, a fost acuazată că l-a lăsat nesupravegheat pe un copil cu sindrom Down pe care îl avea în grijă. Totul s-a întâmplat la începutul anului 2012, când Bogdan Doboşan o aştepta pe bunica sa să îl ia de la grădiniţă. Bunica a întârziat, iar în acest timp copilul a scăpat de sub supravegherea educatoarei, a ieşit în stradă şi a ajuns în curtea unei ferme dezafectate, unde a fost sfâşiat de o haită de câini. Copilul a supravieţuit ca prin minute. A fost declanşată, însă, şi o anchetă care a început la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi a continuat la Parchetul Curţii de Apel. În urma anchetei care ar fi trebuit să stabilească în ce condiţii s-a produs tragedia, ai cui erau câinii care l-au muşcat pe băiat, dar şi dacă atacul câinilor a fost în stradă sau pe o proprietate privată, singurul vinovat găsit a fost educatoarea acuzată că l-a lăsat nesupravegheat pe copil. Femeia a fost trimisă în judecată, iar în primă instanţă a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare şi plata unor daune de 200.000 de euro. În apelul de la Curtea de Apel Timişoara, daunele au fost diminuate de la 200.000, la 100.000 de euro. Sentinţa este definitivă. După pronunţarea sentinţei, la casa din Checea în care locuieşte băiatul muşcat în urmă cu trei ani, nu a fost găsit nici Bogdan, nici părinţii lui. Bunica băiatului recunoaşte că în ziua respectivă a întârziat când trebuia să îl ia pe copil, nefiind prima dată când se întâmpla acest lucru. „S-a întâmplat să mai întârzii, dar ea (n.r.

19

educatoarea) l-a avut în grijă, să aibă grijă să nu plece copilul fără părinţi”, a declarat bunica băiatului. Directoarea şcolii din Checea, Florentina Voicu, a declart că instituţia pe care o conduce nu are de unde plăti cei 100.000 de euro dispuşi prin sentinţă. „Şcoala nu poate plăti. Banii şcolii vin de la Ministerul Educaţiei. Nu avem alte fonduri decât cele pentru utilităţi, tot ce ţine de buna funcţionare a şcolii. Nu avem de unde să plătim aceşti bani. Dacă discutăm din perspectiva părinţilor, care au cerut 550.000 de euro, suma de 100.000 de euro ni se pare mică. Pentru mine, ca instituţie care nu am aceşti bani este o sumă colosală”, a declarat directoarea şcolii din Checea, potrivit căreia sentinţa nu îi va afecta activitatea educatoarei, care va putea activa în continuare în cadrul grădiniţei.

http://www.evz.ro/salariu-redusc-cu-10-pentru-profa-batausa-elevii-cer-concedierea-ei.html

Salariu redus cu 10% pentru profa bătăușă. Elevii cer concedierea eiProfesoara filmată cu telefonul mobil în timp ce lovea un elev în timpul orei de informatică, la un liceul din oraşul braşovean Victoria, a fost sancţionată cu reducerea a 10% din salariu pe o perioadă de trei luni. Reprezentanţii elevilor cer desfacerea contractului de muncă al acesteia.

Profesoara filmată în urmă cu o săptămână cu telefonul mobil în timp ce lovea un elev în timpul orei de informatică, la un liceul din oraşul braşovean Victoria, a fost sancţionată cu reducerea a 10% din salariu pe o perioadă de trei luni. Reprezentanţii elevilor cer desfacerea contractului de muncă al acesteia.

Potrivit directorului Liceului "Ion Codru Drăguşanu“ din Victoria, Gabriela Liliana Lepădat, profesoara Mioara Roşca, cea care a lovit un elev cu picioarele izbindu-l și cu cartea-n cap i s-a aplicat o sancțiune financiară și nu va mai preda la clasa respectivă. În plus, a fost trimisă la un control psihiatric.

Reprezentanții elevilor din Brașov cer însă concedierea cadrului didactic.

"Consiliul Judeţean al Elevilor Braşov şi Consiliul Naţional al Elevilor nu pot decât să condamne un astfel de comportament imoral, care stă ca dovadă a situaţiei îngrijorătoare în care multe dintre şcolile din România încă se regăsesc. Astfel, structura atrage atenţia asupra faptului că acţiunile profesoarei reprezintă o încălcare a articolelor 6 şi 7 din Codul de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar. De asemenea, agresarea fizică a elevului este ilegală conform articolului 193 din Codul Penal şi aduce cu sine, în urma plângerii prealabile a persoanei vătămate, sancţionarea agresorului cu amendă sau închisoare de până la doi ani. În baza acestor argumente, reprezentanţii elevilor găsesc justificată desfacerea contractului de muncă a unui cadru didactic agresiv, care nu respectă normele etice în cadrul unităţii de învăţământ, şi cer public atât direcţiunii Liceului Teoretic «Ion Codru

20

Drăguşanu», cât şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov să ia toate măsurile necesare în acest sens", se arată în comunicatul elevilor.

http://www.evz.ro/sase-sportivi-olimpici-in-campania-crestem-in-comunitate.html

Șase sportivi olimpici în campania Creștem în comunitate Laura Badea, Mihai Covaliu, Vasile Dâba, Alex Găvan, Ivan Patzaichin şi Toma Simionov, vor discuta în următoarea lună cu copiii din 20 de comunităţi din Tulcea şi Braşov în cadrul campaniei Creştem în comunitate, lansată vineri în cele două judeţe şi în Bucureşti.

Campania are loc în cadrul proiectului 'Educaţie în comunitate - Drum cu prioritate'. Prima întâlnire a celor şase campioni va avea loc luni dimineaţa, la Sulina, în a doua parte a aceleiaşi zile urmând să se desfăşoare o reuniune similară la Mila 23.

'Proiectul acesta poate să creeze alte proiecte pentru ca cei mici să-şi atingă ţelurile. Copiii au nevoie de noi, nu doar de profesori şi de părinţi, atunci când întâmpină obstacole, când sunt pe muchie de cuţit şi aici trebuie să venim în ajutorul lor, să-i ajutăm să viseze şi să-şi realizeze visul', a declarat Ivan Patzaichin, citat de Agerpres, în timpul conferinţei de presă de la Tulcea.

Patzaichin a amintit că în clasa a VII-a s-a aflat în imposibilitatea de a continua cursurile şcolare, precum şi faptul că Toma Simionov şi-a construit singur o barcă pentru a ajunge la şcoală, atunci când satul său natal din Deltă, Caraorman, a fost izolat de ape în timpul unei inundaţii.

La rândul său, campionul olimpic Mihai Covaliu şi-a exprimat convingerea că elevii cu care se vor întâlni vor fi bucuroşi să interacţioneze cu sportivii de performanţă. 'Sloganul meu este 'Un copil educat, un copil câştigat pentru familie, pentru comunitate. Cred că la baza performanţei şi a unui drum sănătos în viaţă stau munca, şcoala şi interacţiunea dintre profesor şi elev', a declarat Covaliu, prezent la conferinţa de la Braşov.

Reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene au amintit că în ultimii ani au mai derulat proiecte cu scopul de a reduce abandonul şcolar. 'Este o foarte mare presiune pe copii pentru ca ei să performeze şi totul se judecă dintr-o perspectivă nefericită, eşec-succes. Cred că lucrurile trebuie privite ca făcând parte dintr-un proces, pentru că de exemplu foarte puţină lume ştie că pentru a urca şase vârfuri, am eşuat de 13 ori', a declarat Alex Găvan, în conferinţa de presă organizată la Bucureşti.

Campania se va desfăşura în Ciucurova, Jurilovca, Stejarul, Jijila, Daieni, Sulina, Mila 23, Sarighiol de Deal, Valea Nucarilor, Peceneaga, în judeţul

21

Tulcea, şi în Maieruş, Apata, Augustin, Homorod, Codlea, Făgăraş, Vulcan, Hârşeni, Zărneşti şi Victoria, în judeţul Braşov.

Proiectul 'Educaţie în comunitate - Drum cu prioritate' își propune reducerea abandonului şcolar prin reintegrarea în sistemul de educaţie a 200 de persoane care au abandonat şcoala şi sprijinirea a 800 de elevi aflaţi în risc de a părăsi școala.

Valoarea totală a acestui proiect este de 8.225.441 lei, proiectul realizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, în parteneriat cu inspectoratul omolog din Braşov, având o perioadă de derulare de şase luni.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20527071-invatatoare-din-cluj-care-numit-unul-dintre-elevi-tampit-jumatate-creier-fost-condamnata-inchisoare-suspendare-munca-folosul-comunitatii.htm

O invatatoare din Cluj care si-a numit unul dintre elevi "tampit" si "jumatate de creier" a fost condamnata la inchisoare cu suspendare si munca in folosul comunitatii O invatatoare de la Colegiul de Muzica "Sigismund Toduta" din Cluj, acuzata de purtate abuziva dupa ce si-a numit unul dintre elevi "tampit", "nebun" si "jumatate de creier", a fost condamnata vineri la 5 luni de inchisoare cu suspendare si 60 de zile de munca in folosul comunitatii, sentinta nefiind definitiva, anunta Mediafax. Invatatoarea Monica Chiorean de la Liceul de muzica "Sigismund Toduta" a fost condamnata de Judecatoria Cluj-Napoca si are un termen de incercare de doi ani.In luna aprilie, Inspectoratul Scolar Judetean Cluj a declansat o ancheta la Liceul de Muzica "Sigismund Toduta" din Cluj-Napoca, dupa ce invatatoarea a fost inregistrata in timp ce jignea un copil de clasa I, pe care l-a facut "tampit", "nebun" si "jumatate de creier".Un grup de parinti a depus plangere la Politie impotriva invatatoarei. Monica Chiorean lucreaza, in continuare, in cadrul liceului."Judecatoria Cluj-Napoca a condamnat-o pe invatatoarea de la Liceul de Muzica -Sigismund Toduta- la cinci luni de inchisoare cu amanarea pedepsei, avand o perioada de incercare de doi ani, pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva. De asemenea, aceasta va face 60 de zile de munca in folosul comunitatii pentru Primaria Cluj-Napoca sau a unei asociatii caritabile si nu va fi remunerata pentru munca prestata", a declarat purtatorul de cuvant al Judecatoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian.Instanta a mai decis ca Monica Chiorean sa se prezinte periodic la Serviciul de probatiune, sa primeasca vizitele consilierului de probatiune si sa anunte deplasarile din localitate care depasesc cinci zile.

22

Sentinta Judecatoriei poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile.Incidentele din clasa I de la Colegiul de Muzica "Sigismund Toduta" s-au petrecut de-a lungul mai multor saptamani, in martie, invatatoarea fiind inregistrata cu un reportofon pus de tatal unei eleve in ghiozdanul acesteia. Tatal elevei care a realizat inregistrarea cu reportofonul declara ca nu este normal ca un cadru didactic sa li se adreseze unor copii de sapte ani in modul in care a facut-o invatatoarea. Pe inregistrare se aude cum invatatoarea il face "nebun", "tampit" si "jumatate de creier" pe un elev."Ma, tu esti nebun la cap, unde dracu ai vazut, de ce scrii zero, ma, baiatule? Ma, tu esti normal la cap? Tu esti intreg la cap, unde dracu ai vazut tu cu zero? ( ￢ ) Tu nu iti poti reveni la nivelul colegilor tai? Du-te naibii in pregatitoare, du-te in gradinita. Pleaca in pregatitoare. Incapabil sa se concentreze. Ma, baiatule, tu esti intreg? Unde iti sta capul, vino dracului la catedra, sa te pazesc ca pe un copil mic. Soarele cui l-a facut de copil. Jumatate de creier. Vino aici cu scaunul sa stai la masa, sa fii supravegheat ca bebelusii. Bebelus", spunea invatatoarea.Aceasta i-a pus pe ceilalti elevi sa ii strige in cor colegului lor: "Trezeste-te!". "Inca asa ceva nu mi-a fost dat sa vad in viata mea. Ma mir ca nu dormi pe masa, tu te culci noaptea? Vad ca sforai in continuare fara sunet. Sa mor io daca inteleg ce vrei sa spui, dupa ce Dumnezeu mai vii la scoala, ca sa ai de unde sa mergi acasa? (...) Ma, tu esti tampit de tot?", se mai auzea in inregistrare.Invatatoarea a fost sanctionata, printr-o decizie a Consiliului de Administratie al Colegiului de Muzica "Sigismnund Toduta", cu reducerea salariului cu 15% pe 6 luni.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/colegiul-model-costache-negruzzi-absolvit-printre-altii-si-de-ionel-teodoreanu-a-implinit-120-de-ani-699536.html

Colegiul model “Costache Negruzzi”, absolvit printre alţii şi de Ionel Teodoreanu, a împlinit 120 de aniColegiul Naţional Costache Negruzzi din Iaşi a punctat zilele acestea prin evenimente culturale şi ştiinţifice importante împlinirea a 120 de ani de activitate. Printre elevii şi absolvenţii de marcă ai prestigioasei instituţii de învăţăm~t se regăsesc nume cu rezonanţă, iată doar c~teva exemple: Eugen Lovinescu, Traian Lalescu, Iorgu Iordan, Mihail Jora, Demostene Botez, Victor Ion Popa, Mihai Ralea, Iorgu Iordan, Horia Hulubei, Ionel Teodoreanu, Radu Beligan, Viorel Barbu, Liviu Leonte, Principele Radu de Rom~nia, Mihai Răzvan Ungureanu şi alţii. De la această instituţie de învăţăm~nt pleacă an de an spre cele mai de seamă universităţi ale lumii olimpici la matematică sau alte discipline, şcolari cu 10 pe linie, inclusiv la examenul de bacalaureat. Prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general, a spus, cu acest prilej: “cei 120 de ani pe care îi aniversează această instituţie înseamnă 120 de ani de

23

certitudini, de continuitate valorică. |n fiecare an şcoala este în topul naţional cu rezultate de excepţie la examenele naţionale, cu olimpici internaţionali, cu un spaţiu cultural şi educaţional foarte generos”. |n semn de recunoaştere a calităţii demersului didactic şi a eforturilor depuse pentru formarea tinerilor, Colegiul National „Costache Negruzzi” a primit de-a lungul timpului mai multe distincţii şi diplome de excelenţă, fiind declarat “şcoală europeană” pentru numeroasele proiecte europene în care este implicat, “şcoală afiliată U.N.E.S.C.O.”, membru fondator în Alianţa Colegiilor Centenare, Membru permanent al Programului Internaţional World School (Tokyo, Japonia).

IT: Istoric. 120 de ani de educaţie şi cultură

Cu mai bine de un secol în urmă, la 5 octombrie 1895, îşi deschidea porţile Liceul Internat din Iaşi, la iniţiativa lui Spiru Haret, aceea de a înfiinţa un „liceu - model”. Inaugurarea s-a făcut în „impozanta clădire, una din cele mai mari şi mai frumoase din Iaşi”, care se vedea de departe, „înălţ~ndu-se în partea cea mai ridicată a oraşului, pe umărul dealului Copou, în mijlocul grădinilor care o împrejmuiesc din toate părţile”. Pentru că liceul urma să formeze o elită culturală, au fost căutaţi şi aduşi profesori străluciţi din mai multe şcoli, după ce făcuseră dovada talentului şi a forţei lor intelectuale, precum şi copiii cei mai bine înzestraţi din toate colţurile vechiului Regat şi din Transilvania…Această poveste împlineşte în octombrie 120 de ani - 120 de ani de realizări, 120 de ani în care mii de elevi şi-au conturat destinele. “Scena” la aniversare nu a aparţinut doar elevilor, foştilor absolvenţi, ci şi actorilor, invitaţilor speciali, foştilor profesori, prezenţi pentru a onora sărbătoarea negruzzistă alături de oamenii şcolii. “Din cele 1.460 de licee şi colegii la nivel naţional se disting 140-150 de şcoli de înaltă ţinută, iar Colegiul Costache Negruzzi se încadrează în partea superioară a acestei elite a învăţăm~ntului preuniversitar. Este o onoare pentru mine să mă aflu aici şi să acord o diplomă de excelenţă pentru tot ceea ce reprezintă această unitate de învăţăm~nt”, a afirmat ministrul Educaţiei, prezent la eveniment.

IT: Evenimentele

Aniversarea a 120 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Costache Negruzzi” a fost marcată prin mai multe activităţi culturale, artistice şi sportive în care au fost implicaţi elevi, profesori, părinţi, absolvenţi şi foşti profesori. Cu aceeaşi ocazie a avut loc lansarea Analelor Colegiului şi a numărului omagial al Revistei Corolar, premierea elevilor olimpici şi profesorilor îndrumători, dar şi momente artistice, cum ar fi cel coral cu formaţia liceului, coordonată de prof. Alina }irică dar şi un moment teatral cu trupa  “Princeps”. De asemenea, a avut loc o prezentare de film, “Povestea unui muzeu - Muzeul Costache Negruzzi de la Hermeziu”, coordonator - prof. dr. Luminiţa Adămuţ şi a avut loc şi o masă rotundă - “Liceul internat şi spaţiul academic ieşean”, la care au conferenţiat prof univ. dr. Gheorghe Iacob şi prof. univ. dr. Constantin Cucoş, de asemenea s-a desfăşurat şi un concurs de artă fotografică, un vernisaj de pictură, o expoziţie de carte, un atelier de scriere creativă, un atelier de IT, întreceri sportive, un concurs de orientare turistic şi alte activităţi.

24

http://www.gandul.info/stiri/scene-revoltatoare-intr-o-scoala-din-tulcea-un-elev-este-batut-in-fata-clasei-de-o-profesoara-14860682

Scene revoltătoare într-o şcoală din Tulcea. Un elev este bătut în faţa clasei de o profesoarăUn elev de 12 ani dintr-o şcoală din localitatea Stejaru, judeţul Tulcea, a fost pălmuit în mod repetat de o profesoară, în faţa clasei, pentru că nu şi-ar fi notat în caiet lecţia de pe tablă.

Un elev de 12 ani este bătut în faţa clasei de profesoara sa, pentru că nu şi-ar fi scris lecţia în caiet. Scenele au avut loc într-o şcoală din Stejaru, judeţul Tulcea.

Copilul este ţinut de cap de către profesoara sa, care îl pălmuieşte în mod repetat, forţându-l să îşi ţină mâinile la spate, pentru a nu se putea apăra.

Profesoara ar fi o pensionară care lucrează la şcoală din lipsă de personal, iar inspectoratul judeţean s-a sesizat şi a deschis o anchetă, conform Romania TV.

25

UNIVERSITARhttp://adevarul.ro/locale/iasi/maicutele-medicina-studentele-straie-monahale-vor-ingriji-trupul-sufletul-Imi-e-greu-nu-manastire-fac-ceea-mi-am-dorit-1_562a35c7f5eaafab2cf5f68d/index.htmlMăicuţele de la Medicină, studentele în straie monahale care vor îngriji trupul şi sufletul: „Îmi e greu pentru că nu sunt la mănăstire, dar fac ceea ce mi-am dorit“Mai multe maici catolice sunt cursante-model la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi la Şcoala Postliceală Sanitară. Aflate în slujba Domnului, ele fac studii de specialitate ca să-şi poată ajuta cât mai bine aproapele.Îmbrăcate în haine monahale, sfioase, înconjurate de colegi, măicuţele studente îţi sar inevitabil în ochi în laboratoare şi în sălile de curs. Pe deasupra straielor, poartă halate albe, la fel ca toţi colegii din grupă, dar le remarci fiindcă au capul acoperit. În total, cinci maici sunt studente la cele patru facultăţi ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, în toţi anii de studiu. Printre tinerii care visează să devină medici şi să lucreze în spitale se numără şi sora Florentina Bordaş, călugăriţă catolică în cadrul Congregaţiei Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providenţe. Ea este cea mai proaspătă cursantă de la UMF Iaşi, fiind studentă în anul I la Facultatea de Medicină Generală, specializarea Asistenţă Medicală Generală. Are 35 de ani şi de două decenii şi-a închinat viaţa rugăciunii şi slujirii Domului. Mărturiseşte că dintotdeauna şi-a dorit să devină doctoriţă, dar că facultatea i s-a părut prea grea. A ales să facă nişte cursuri de infirmieră în Italia şi la Crucea Roşie, iar de 10 ani are grijă de bătrânii bolnavi de la Casa Providenţei. Toţi pacienţii de aici o iubesc, iar superiorii săi i-au remarcat înclinaţia spre această meserie. Sora Florentina a fost încurajată chiar de către superiori să urmeze Facultatea de Medicină. Pentru că şi-a dorit să-i poată trata mai bine pe toţi cei suferinzi, timp de câteva luni a învăţat serios pentru admitere, iar din toamna acestui an a devenit „boboacă“ la UMF. După primele săptămâni de studenţie se declară extrem de încântată de colegi şi profesori şi speră să facă faţă cu brio examenelor numeroase ce vor urma în cei patru ani de studiu. „Visam să fiu doctoriţă, dar nu credeam că o să se concretizeze. Cei de la facultate m-au primit cu foarte mare căldură şi asta m-a bucurat mult. Am simţit o unitate între noi, iar asta m-a încurajat. Consider că facultatea este o îmbogăţire pentru mine, dar şi pentru cei bolnavi şi suferinzi. Voi învăţa cât este nevoie, vreau să iau cu bine examenele şi să mă pot ocupa în continuare de bolnavi“, spune maica Florentina. „A fost îngerul meu păzitor“ Colegii o admiră şi s-au împrietenit cu ea. Îi poartă în acelaşi timp un respect aparte. Mărturisesc că în prima fază li s-a părut ceva inedit că printre ei se află o măicuţă, dar i-au observat seriozitatea şi dorinţa de a învăţa, iar acum este colega-model din grupa lor. „Faptul că a ales să facă această facultate

26

este un lucru minunat având în vedere că ele oricum au ca misiune să îngrijească bătrânii şi bolnavii. Ştiu că cei de la catedrală au multe azile, case de bătrâni şi atunci este binevenită alegerea ei. Chiar consider că este un lucru minunat că se pregăteşte la acest nivel pentru a fi de folos celor aflaţi la nevoie“, spune unul dintre colegii de grupă ai măicuţei. Despre reuşita ei ştiu şi bătrânii de care are grijă la Casa Providenţei şi toţi spun că este făcută pentru această meserie. Mai mult, a ajuns să fie maica cu care toţi se mândresc. „Sora Florentina a fost primul meu înger care m-a păzit. Este extraordinar de bună, este foarte ataşată de oameni, e prietenoasă, iubeşte oamenii. Eu cred că o să fie foarte bună în meseria pe care şi-a ales-o. Munceşte, se duce şi la şcoală, vine şi la noi şi are grijă de cei bolnavi. Dumnezeu să o întărescă şi să îi dea putere de muncă“, spune şi una dintre fostele ei paciente, o bătrână care locuieşte în Casa Providenţei. Maicile şi călugării, studenţi cu tradiţie În decursul anilor, la UMF Iaşi s-au specializat mai multe maici şi călugări, iar profesorii au numai cuvinte de laudă despre ei. Toţi reuşesc să termine cu bine facultatea şi se integrează excelent în colectivitate. „Sunt foarte sârguincioşi, toleranţa este un lucru care caracterizează atât profesia medicală, cât şi atmosfera care există în universitatea noastră. Sunt nişte foarte buni colegi, foarte sârguinicioşi şi foarte corecţi în ceea ce fac şi noi ne bucurăm că şi ei sunt un exemplu pentru ceilalţi“, declară profesoara Doina Azoicăi, decanul Facultăţii de Medicină Generală. Din mănăstire, la postliceala sanitară Şi în băncile Şcolii Postliceale Sanitare de Stat din Iaşi se află măicuţe catolice. După câţiva ani în care a avut o acţiune misionară în Argentina, unde a avut grijă de copiii cu dizabilităţi, maica Gabriela Robu s-a decis că vrea să facă studii de specialitate şi să-i ajute pe cei bolnavi. Acum este cursantă în anul al II-lea la Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare. Deşi este maică la o mănăstire din Neamţ, s-a mutat în chirie la Iaşi pentru a putea frecventa cursurile. Mai are un an de studiu şi deja visează să lucreze în spital. „Mi-am dorit enorm să-i pot ajuta pe cei bolnavi. Aş vrea chiar şi de pe acum să fac voluntariat într-un cabinet medical sau la un spital şi după aceea să lucrez. Este posibil să plec chiar şi în altă ţară într-o activitate misionară. Îmi este puţin greu pentru că nu sunt la mănăstire, sunt departe, dar fac ceea ce mi-am dorit“, spune maica Gabriela Robu. Conducerea Şcolii Postliceale Sanitare din Iaşi se declară mândră de faptul că măicuţele le frecventează cursurile. „Avem mai multe măicuţe printre elevii noştri. Ele aduc o stare de spirit benefică în şcoală. Măicuţele sunt modele de moralitate şi de comportament, ceea ce nu poate constitui decât un foarte bun exemplu pentru ceilalţi colegi“, spune Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare de Stat din Iaşi. Încurajate de Episcopie să facă facultate După absolvire, maicile fie vor lucra în centrele de asistenţă socială ale Episcopiei Romano-Catolice, fie vor participa la activităţi misionare în ţări sărace. Reprezentanţii Catedralei Romano-Catolice se bucură de iniţiativa şi de dorinţa maicilor de a se specializa în medicină şi le susţin în alegerile lor. „Călugării şi călugăriţele au un specific. Unele se ocupă de educaţia copiilor, a tinerilor, altele lucrează cu persoane vârstnice şi atunci este nevoie de persoane calificate pentru asemenea munci. Noi ne bucurăm pentru că ele îşi

27

îndeplinesc dorinţa, dar şi pentru că astfel se pot îngriji cât mai bine de copii, de tineri, de persoanele în vârstă sau de bolnavi“, declară Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi.

http://jurnalul.ro/stiri/locale/doliu-in-lumea-universitara-romaneasca-a-murit-profesorul-nicolae-costea-699443.html

Doliu in lumea universitara romaneasca! A murit profesorul Nicolae CosteaUniversitatea „Ovidius” din Constanța anunță trecerea la cele veșnice a prof.univ.dr. Nicolae Costea, un dascăl cu vocație, un deosebit profesor de matematică și truditor pentru dezvoltarea universității noastre de-a lungul timpului, potrivit cugetulliber.ro.

Absolvent al Facultăţii de Matematică „Babeş Bolyai” din Cluj, cu doctorat în matematică, în anul 1979, activitatea profesională extrem de bogată şi-a început-o la catedra Şcolii generale nr. 19 şi Şcoala Superioară de Marină (1957-1999). A fost profesor la Şcoala Medie nr. 2 (1959-1961), urcând apoi toate treptele profe-sionale, de la asistent universitar, la profesor universitar, începând cu anul 1961, la Institutul de Învăţământ Superior, pe care l-a şi condus o perioadă, apoi la Universitatea „Ovidius”, ca decan al Facultăţii de Matematică şi Informatică (1993-1997). A îndeplinit şi funcţia de secretar ştiinţific (1996-2000), dar şi de preşedinte al colegiului de onoare al Universităţii „Ovidius”.

„L-am cunoscut încă din timpul universităţii şi chiar dacă nu am avut un contact direct, servind fiecare altei ramuri ştiinţifice, l-am simţit ataşat spiritului academic. De altfel, a fost unul dintre cei care m-a tonificat în alegerea mea de a candida pentru funcţia de rector şi, ca să zic aşa, pentru mine a fost metronomul care m-a susţinut, fie şi cu un zâmbet bonom. Prin dispariţia sa, universitatea a pierdut un sprijin important, pentru că ne-a fost alături chiar şi după ieşirea la pensie. Condoleanţe familiei”, a declarat prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE F.S.L.I.

28

29