Motto: ,,Copilul este tatal adultului." Alfred Adler http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/DELINCVENTA-JUVENILA-ASPECTE-

C73.php                          

  Factori externi, sociali :

o      factori de natura familiala generatori ai delincventei juvenile

a. Divergenta metodelor educative si lipsa de autoritate a parintilor

b. Atitudinea familiala "rece - indiferenta" a parintilor 

c. Atitudinea autocrata, "tiranica" a parintilor.

d. Atmosfera conflictuala si perturbarile climatului moral al familiei.

e. Dezorganizarea familiei

                       Tipuri de familii dezorganizate :

ü               familia incomplet unita sau nelegitima;

ü               familia dezmembrata prin indepartarea unuia dintre soti ca urmare a divortului, a separarii sau parasirii;

ü               familia tip "camin gol", in cazul careia partenerii traiesc impreuna, cu intercomunicari minimale, fara sa constituie unul pentru celalalt un suport emotional;

ü               familia in "criza" datorita unor cauze ce determina absenta temporara sau permanenta a unuia dintre soti (deces, inchisoare, deprimare, boala);

ü               existenta in cadrul familiei a unor situatii care au drept consecinta esecul marital: retardarea mentala severa a copilului, psihoza copilului sau a sotului, conditii fizice cronice sau incurabile.

http://www.scritub.com/sociologie/Proiect-de-cercetare-sociologi72986.php

 Familia asigura copilului o siguranta necesara pentru atingerea maturitatii intelectuale, sociale si culturale a copilului, dar si o identitate proprie, pe baza carora va fi acceptat de societate. In cazul in care copilul se dezvolta intr-un mediu infractional, orice perturbare in interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului atat la nivelul adaptarii sale in societate, cat si asupra structurii sale de personalitate.

Comportamentul delincvent se intalneste si in randul tinerilor care provin din familii organizate, in care relatiile tensionate dintre parinti, agresiunile fizice, verbale, alcoolismul, se manifesta frecvent, determinand un comportamnt irascibil, agresiv al adolescentilor. Structura familiala este influentata de numarul membrilor, de capacitatea parintilor de a educa proprii copii si de mobilitatea sociala si geografica a familiei. In societatea moderna, rolul de socializare al familiei se reduce tot mai mult, mai ales in privinta adolescentilor, datorita scolarizarii prelungite, precum si a altor factori deosebit de importanti si cu efecte in formarea caracterului si comportamentului social cum sunt: presa, televiziunea,filmele, dar mai ales grupurile la care adera.

            Personalitatea copiilor delincventi este mai dificila si mai lipsita de ambitie in fata exigentilor vietii, iar normele lor de comportament sunt mai putin riguroase si mai lipsite de continut. Problemele care influenteaza dezvoltarea personalitatii acestor copii sunt: coeziunea redusa a familiei de provenienta, starea de incordare dintre parinti, atmosfera familiala nefavorabila, lipsa de supraveghere si de interes acordat de parinti. La copiii delincventi se manifesta o atitudine ostila sau chiar indiferenta fata de familiile din care provin, fapt ce are repercursiuni si asupra atitudinii generale fata de societate. Influenta familiei in care parintii sunt divortati reprezinta un factor criminogen major pentru copiii delincventi. Acelasi lucru se poate spune si despre familiile cu un climat infractionar sporit, care-si implica voit copiii in diferite activitati infractionale sau ii indruma spre imitarea unor comportamente antisociale, contrare eticii societatii si pe care acestia si le insusesc, continuand sirul actelor delincvente.

Disfuncţii ale mediului familial.

În familie copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi.  Familia îşi pregăteşte copilul pentru viaţă,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile.

Familia îsi exercită influenţa asupra copilului prin structura sa şi nivelul de trai material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o caracterizează.Delincvenţa juvenilă apare de cele mai multe ori, atunci când copilul sau adolescentul normal psihic, aflat sub influienţa atâtor factori, este frustat de suportul formativ şi de ambianţa afectiv – maturizantă a unei familii armonioase.

Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii. Reconstituirea unei familii din văduvi sau divorţaţi, cu copii rezultaţi din famili anterioare poate exercita o influenţă negativă asupra copilului.  Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece uşor la săvârşirea de delicte.

Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele condiţii : protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi.Copilul trebuie să fie iubit, să

dăruiască dragoste, să fie condus şi îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială complexă.

Carenţele educaţionale manifestate la nivelul familiei pot fi cauze ale delincvenţei juvenile. Asfel de carenţe sunt : lipsa unui climat de calm şi înţelegere în familie, nivelul profesional sau cultural scăzut al părinţilor, schimbarea frecventă a mediului familial, regimul educativ familial deficitar.

https://denisapatrascu.wordpress.com/2010/02/13/studiu-criminologic-privind-cauzele-delicventei-juvenile/

În strânsă legătură cu dezmembrarea familiei iniţiale se pune problema părinţilor vitregi, soţii părintelui la care a rămas spre creştere copilul. Unele studii şi-au îndreptat atenţia spre această situaţie care are influenţă asupra delicvenţei juvenile. Nu se poate spune cu exactitate dacă delicvenţa este influenţată de simpla prezenţă a părintelui vitreg, sau de reacţia de respingere pe care o resimte copilul faţă de ,,înlocuitorul părintelui său” ori de sentimentul de concurenţă pe care-l resimte faţă de intrusul în familie, motiv pentru care începe să aibă un comportament deviant, pentru a atrage atenţia.

Proprorţiile relevate de studii apreciază că : legătura între actele delicvente a 8,08% din băieţii delicvenţi şi 10,18% din fete se datorează tatălui vitreg, 14,46% din băieţi şi 10,81% din fete motivează actele delicvente ca o reacţie generată de mama vitregă, şi doar 2,55% din băieţii şi 5,4% din fetele adoptate de o familie manifestă un comportament deviant.

Deficienţele acestor studii sunt determinate de realizarea lor doar pe baza asocierii delicvenţei cu dezorganizarea familială. La un studiu elaborat pe un lot de minori delicvenţi ce proveneau din familii normale ce reprezentau 48,3% din totalul delicvenţilor şi 51,7% din familii dezorganizate rezultă că nu dezorganizarea ca atare este un factor determinant al comportamentului delicvent al tânărului, ci deficienţele educative ale familiei, manifestate în insuficienţele procesului de socializare morală şi incapacitatea îndeplinirii unor funcţii de bază.

Disoluţia grupului familial, deteriorarea climatului conjugal (manifestate în 43,7% din cazuri), deficienţele stilului educativ al familiei (în 45,8% din cazuri, s-a constatat o lipsa de unitate şi orientare parentală în aplicarea sancţiunilor faţă de minor, iar în 54,6% din cazuri, părinţii nu cunoşteau activităţile minorului), precum  şi atitudinile antisociale ale mediului familial (în 32,5% din cazuri, familiile din care proveneau minorii se caracterizau prin parazitism social, alcoolism, conduite agresive, promiscuitate), sunt principalii factori care au influenţat conduita minorului, determinandu-l ca în anumite situaţii favorizante, să comită şi să reitereze acte cu caracter predelicvent sau delicvent.

FAMILIA ÎN CONFLICTExistă unele familii care, deşi sunt ,,organizate” se caracterizează prin accentuate stări

conflictuale. Aceste stări pot fi de intensitate diferită şi se pot întinde pe diferite perioade de timp, plecând de la forme relativ simple – ceartă, neînţelegeri, contraziceri, refuzul unor obligaţii familiale – la forme complexe – agresivitate fizică, alungare din domiciliu, abandon familial.

Conflictul conjugal patogen se caracterizează prin capacitatea de penetrare destructivă la nivelul personalităţii soţilor, dezorganizând familia şi împiedicând realizarea funcţiilor fireşti ale acesteia.

Modul de relaţionare intraconjugală diferă de la un cuplu la altul, ceea ce nu a împiedicat o clasificare a cuplurilor conflictuale. Situaţiile conflictuale crează o situaţie-stimul cu efecte

puternice asupra personalităţii copilului, în funcţie de acest criteriu se diferenţiază 5 tipuri de cupluri conflictuale. Astfel :

Căsnicia celor obişnuiţi cu conflictele se caracterizează prin frecvenţa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar neexteriorizate altor persoane. Deşi conflictul este oricând potenţial, rar se ajunge la disoluţia cuplului. În general, după trecerea perioadei de criza, cuplul îşi revine. Copii crescuţi într-un astfel de mediu devin violenţi, violenţa manifestându-se atât verbal – necunoscând o alta forma de susţinere a punctului de vedere – cât şi fizic – de cele mai multe ori pentru păstrarea supremaţiei în grup, sau pentru rezolvarea diferendelor . Minorii delicvenţi proveniţi din astfel de familii petreceau la întâlnirile cu membrii grupului infracţional una sau mai multe zile împreună în proporţie de 47,8%.

Căsniciile devitalizate se caracterizează prin pierderea treptată a sentimentelor, a armoniei existente în primii ani de căsnicie. Partenerii petrec puţin timp împreună, manifestă dezinteres pentru preocupările celuilalt, dar îi leagă interesul pentru creşterea copiilor. Lipsită de implicarea emoţională relaţia nu are perspective, dar rar se ajunge la separare soţilor. Este genul de relaţie cel mai des întâlnit. Faptul că părinţii nu se ceartă în prezenţa copiilor determină o interiorizare mai mare a atitudinilor antisociale ale minorilor, procentul fiind 68,4%.

Căsnicia pasiv-cordială se deosebeşte de căsnicia devitalizată prin aceea că pasivitatea caracterizează de la început relaţia. Acest fapt se poate datora direcţionării interesului spre alte activităţi, sau datorită personalităţii partenerilor.

Căsnicia vitală se bazează pe o relaţie empatică. Prezenţa partenerului este foarte importantă, dar partenerii nu-şi pierd personalitatea, putându-se afla în poziţii de rivalitate.

Căsnicia bazată pe relaţia totală este relativ rară. Partenerii au mult mai multe puncte comune decât partenerii celorlalte căsnicii, nu-şi pierd niciodată sentimentele de unitate, vitalitate şi centralitate a relaţiei lor.În fiecare din aceste cazuri, copiii, receptează şi trăiesc intens fiecare eveniment desfăşurat în familia lor. Efectul principal al relaţiilor conflictuale din cadrul familiei îl constituie devalorizarea modelului parental şi pierderea posibilităţii cu identificarea cu acest model.

Nu de puţine ori copiii care resimt puternic influenţele climatului conflictual, fug de acasă şi caută să găsescă un grup de apartenenţă, care poate fi antisocial. Din cadrul lotului studiat de V. Dragomirescu, 62% din minori provin din familii conflictuale, procentul creşte la 72% când stările conflictuale sunt asociate cu consumul de alcool, astfel : 43,9% tatăl consumă zilnic alcool, în 23,6% consum ocazional.3. CLIMAT FAMILIAL HIPERAUTORITAR

Severitatea excesivă, cu multe rigidităţi, cu interdicţii asociate cu brutalitate, cu comenzi ferme pline de ameninţări îşi lasă puternic amprenta asupra copilului. Menţinerea copilului într-un climat hipersever determină, treptat, modificări în dimensiunea atitudional-relaţională a personalităţii minorului – traduse în stări apatice, atitudini de revoltă, protest, transformându-se din victima în agresor.În categoria profilelor de părinţi severi, prezentate de Nicolae Mitrofan se includ următoarele tipuri :

Tatăl dominator, are personalitate puternică, este foarte exigent. Pentru el soţia şi copii sunt fiinţe slabe care trebuiesc conduse şi protejate. Copii sunt în general timizi şi inhibaţi, dar pot fi dominatori asemeni tatalui, caz în care pot apărea rupturi brutale în relaţia tată-fiu.

Tatăl tiran, are o personalitate ştearsă motiv pentru care abordează o autoritate în salturi. Copilul este realmente debusolat reacţionând la atitudinea tatălui prin stări de inhibiţie, frică, instabilitate creând dezechilibre, accentuate în momentul realizării mediocrităţii tatălui.

Tatăl demisionar, este cel ce nu se simte pregătit să-şi educe copilul. Este mereu ,,ocupat”. Copilul poate crede că nu este iubit, sau se poate învinovăţi de atitudinea părintelui. O altă reacţie este abordarea unui comportament de frondă, cu caracter antisocial. Absenţa tatălui o poate face pe mamă să aiba carenţe afective, sau din contră să aibă un exces de afectivitate, care pot determina un traumatism ce se exteriorează sub forma unei crize de identitate, generatoare de acte impulsive şi agresive proiectate asupra celor din jur.În ochii părinţilor copii pot fi priviţi ca : o fiinţă nedezvoltată şi lipsită de valoare care trebuie certată ; copilul cuminte care trebuie să facă ceea ce i se spune şi să corespundă exigenţelor părinţilor ; ,,sălbaticul” care trebuie dresat şi ale cărui atitudini trebuiesc reprimate.Statisticile evidenţiaza rolul unei atitudini hipersevere în manifestările delicvente ale minorilor . Soţii Sheldon, au construit Tabelul Predicţiei Sociale care reliefează legătura dintre mediul familial şi delicvenţa juvenilă :

FACTORI PREDICTIVI                                           SCOR DE DELICVENŢĂ

1. Disciplina minorului asigurată de tată

-Severă, dar prietenoasă                                                                  9,3%-Slabă                                                                                                       59,8%-Prea severă sau neregulată                                                            72,5%

1. Supravegherea minorului de către mamă

-Corespunzatoare                                                                               9,9%-Exemplară                                                                                            57,5%-Necorespunzatoare                                                                         83,2%

1. Afecţiunea tatălui pentru minor

-Caldă şi supraprotectivă                                                                 33,8%-Indiferentă sau ostilă                                                                      75,9%

1. Afecţiunea mamei pentru minor

-Caldă şi supraprotectivă                                                                 43,1%-Indiferentă sau ostilă                                                                       86,2%

1. Coeziunea familială

-Puternică                                                                                                20,6%-Slabă                                                                                                         61,3%-Absentă                                                                                                   96,9%În general copilul nu răspunde la brutalităţile tatălui direct, ci în comportamentul lui faţă de alţii. Conform statisticilor aproximativ 80% din delicvenţii minori provin dintr-un mediu strict sau haotic. L. Berkowitz afirmă că ,,un copil care se simte frustrat de dragostea paternă, se simte

respins de tatăl său, va învaţa modul de educare agresiv, obiectul agresiunii sale fiind toţi deţinătorii autorităţii”.

3. FAMILIA HIPERPERMISIVĂDacă hiperautoritarismul reprezintă o exagerare a exercitării rolului parental în direcţia

impunerii totale a voinţei părinţilor şi limitării posibilităţilor de exprimare a copilului, hiperpermisivitatea creează în mod exagerat condiţii de apărare a acestuia împotriva posibilelor pericole. Părinţii depun eforturi mari de a proteja copilul, chiar într-o manieră exagerată.

Una din consecinţele imediate ale exercitării unei atitudini superprotectoare este detaşarea între imaginea de sine şi posibilităţile reale ale copiilor. Pot apărea atitudini de îngânfare, de exacerbare a eului, de supraevaluare a propriilor posibilităţi cu tendinţa de a-şi impune în faţa celorlalţi voinţa în mod dominator.

R. Vincent înscrie în tipologia părinţilor care adoptă o conduită hiperpermisivă şi protectoare pe ,,tatăl-bomboană”. Acesta tinde să-şi însuşească atitudini materne. Copiii crescuţi fără constângeri, avându-i pe ambii părinţi la dispoziţie, nu vor putea mai târziu să suporte frustrările sau un cadru disciplinar.

Acelaşi autor remarca existenţa alaturi de ,,tatăl bomboană” a ,,copilului inocent”,acesta are aură angelică şi este adorat pentru perfecţiunea lui. Un alt tip este ,,copilul rege”, ale cărui dorinţe sunt porunci care necesită toate sacrificiile.

Statisticile apreciază existenţa unui procent mare de delicvenţi provin din familii protectoare şi în acelaşi timp permisive. În general, astfel de familii sunt  monoparentale, mamele având în general o astfel de atitudine, astfel 45% din delicvenţi au primit o educaţie de tip permisiv din partea mamei şi 30% din parte tatălui.

3. STRUCTURA FAMILIEICercetarea criminologică a studiat şi raportul dintre structura familiei, educaţia primită de

minor şi delicvenţă. Acest factor este relativ, studiindu-se în raport cu obiceiurile, rolul jucat de familie ca grup social în fiecare societate, familia rurală se deosebeşte de cea urbană în special prin numărul membrilor săi, deseori familia rurală fiind mai numeroasă. În structura familiei din zone geografice diferite există diferenţă.

Numărul membrilor unei familii este important pentru dezvoltarea minorului deoarece acesta intra în contact de mic cu tipologii umane diferite cu care este obligat să comunice şi nu în ultimul rând prin modul de împarţire a drepturilor şi responsabilităţilor familiale.

Unii criminologi consideră copilul unic mai puţin predispus spre delicvenţă decât copiii cu număr mare de fraţi. Motivul se pare că este determinat de scăderea autoritaţii în familiile cu mulţi copii. Pe de altă parte în literatura de sociologie a devianţei se consemnează rolul negativ asupra procesului de socializare în familiile cu un singur copil. Statisticiile făcute pe perioada ultimilor 3 ani apreciau legătura între numărul copiilor dintr-o familie şi delic-venţă : 22% pentru familiile cu 1-2 copii, 53% în cazul familiilor cu 3-5 copii şi 25% în familiile cu peste 5 copii. Se apreciază că numărul mare de minori delicvenţi în familiile cu 3-5 copii se datorează atât exemplului dat de fraţii delicvenţi cât şi problemelor economice cu care se confruntă o familie numeroasă.

Există şi alte puncte de vedere, care nu evidenţiază influenţa numărului de copii asupra delicvenţei juvenile decât în subsidiar, prin greutăţile materiale care pot determina delicvenţa, dar acestea intră în componenţa altui factor criminogen. În argumentarea acestui punct de vedere se oferă următoarea statistică:

Nr.Copii/ fam.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Băieţi 14,4% 14,4% 20,5% 12,2% 14,5% 10% 9,1% 1,36 %

0,9 % 0,45% 0,45% 0,45     %

Fete 21,9% 18,7% 18,8% 12,5% 12,5% 9,37% 3,12% – – 3,12% – –Ne-delicv.

6,76% 18,0% 21,3% 20,5% 13,8% 9,77% 4,51% 3,0% 0,75% 1,0% – 0,5%

Rolul familiei în dezvoltarea personalităţii minorilor este foarte important. Delicvenţa juvenilă este determinată şi de influenţa familiei, dar aceasta singură nu reprezintă decât un procent mic din totalul criminalităţii minorilor, însă a minimaliza influenţa directă şi indirectă (prin catalizarea altor factori – personalitate, situaţie materială deficitară) pe care o are familia asupra delicvenţei juvenile, ar fi o greşeala regretabilă cu efecte în timp.