FACULATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

LUCRARE DE LICENŢA

Coordonator stiintific,

Absolvent,

2009

UNIVERSITATEA DIN BACĂU FACULTATAE DE ŞTIINŢE ECONOMICE SPECIALIZAREA CONTABILITE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ(PE EXEMPLUL UNICREDIT ŢIRIAC BANK BACAU)

Coordonator stiintific,

Absolvent,

2009 CUPRINS

2

Introducere……………………………………………………………………………………… 5 Capitolul I. RISCUL DE CREDIT…………………………………………cul în activitatea bancară ………...……...……….....…………………12 1.5.1 Riscul de credit.............................................................................................. 15 1.5.2 Riscul aferent particularilor şi intreprinderilor................................................................... 15 1.5.3 Prevenirea riscului de credit................................................................................................ 16 1.5.4 Masurarea riscului de credit................................................................................................. 18 1.5.5 Gestiunea riscului de credit ................................................................................................. 20 1.6 Metodologia de analiză şi evaluare a riscului în activitatea de creditare prin metoda punctajelor ....................................................................................................................................20 1.7 Sectorul bancar românesc şi riscurile asociate acestuia.......................................................... 25 1.8 Indici de masurare şi control a riscurilor bancare................................................................... 26 Capitolul II. MANAGEMENTUL ACORDARII DE CREDITE.......................................... 29 2.1 Informaţii generale pentru acordarea creditului.......................................................................29 2.2.1 Garantarea creditelor.............................................................................................................31 2.2.2 Garanţii deductibile din expunera bancii faţă de client in determinarea provizioanelor de risc in creditare...............................................................................................................................35 2.3.1 Urmarirea creditelor..............................................................................................................37 2.3.2 Monitorizarea creditelor.......................................................................................................38 2.3.3 Responsabilitaţile ofiterului de credit...................................................................................38 2.3.4 Controlul creditelor bancare şi masuri ce pot fi luate în urma controlului...........................41 2.4.1 Creditele neperformante.......................................................................................................45 2.4.2 Erori comise de catre creditor (banca – ofiterul de credit)...................................................46 2.4.3 Identificarea creditelor neperformante.................................................................................48 2.4.4 Aparitia unor situatii nefavorabile........................................................................................50 2.4.5 Solutionarea creditelor neperformante..................................................................................54 Capitolul III. NOUL ACORD DE LA BASEL ........................................................................58 3.1 Acordul Basel II.......................................................................................................................58 3.2 Obiectivele Acordului Basel II................................................................................................60 3

3.3 Structura Acordului Basel II....................................................................................................62 3.4.1 Implementarea Basel II în România.....................................................................................67 3.4.2 Rolul BNR in procesul supravegherii prudenţei bancare.....................................................66 3.5.1 Schimbarile aparute în sistemul bancar român odata cu implementarea Acordului Basel II.....................................................................................................................................................69 3.5.2 Infrastructura de piaţă – reacţie a grupului de interes la riscul operaţional..........................72 3.5.3 Principiile Acordului Basel 2- noi teme de strategie bancară.........................................................73 Capitolul IV. STUDIU DE CAZ.................................................................................................74 4.1 Scurt istoric al UniCredit Ţiriac Bank.....................................................................................74 4.2 Organigrama UniCredit Ţiriac Bank Bacau............................................................................74 4.3 Managementul creditarii in cadrul UniCredit Ţiriac Bank......................................................75 4.3.1 Termeni şi definiţii la nivelul băncii.....................................................................................75 4.3.2 Clasificarea creditelor şi plasamentelor................................................................................76 4.3.3 Determinarea necesarului de provizioane de risc de credit..................................................78 4.3.3 Constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit...............79 4.3.5 Garanţii acceptate de banca în procesul de creditare............................................................80 4.4 Condiţii de creditare.................................................................................................................81 4.5 Metodologia privind evaluarea garanţiilor şi determinarea valorii juste.................................84 4.6 Paşii în procesul de creditare...................................................................................................85 4.7.1 Revizuirea creditelor acordate clienţilor personae juridice corporate..................................90 4.7.2 Identificarea starilor de nerambursare pentru personae juridice...........................................92 Capitolul V.INFORMATIACĂ BANCARĂ.............................................................................98 5.1. Informatica bancara........................................................................................................98 5.2. Principiile organizării, funcţionării şi eficienţei sisitemului informaţional bancar.............................................................................................................................99 5.3. Descrierea unei aplicaţii informatice în vederea calculării riscul de creditare............101 CONCLUZII..............................................................................................................................105 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................107

4

INTRODUCEREÎn ultimele două decenii, inovaţiile rapide de pe pieţele financiare şi internaţionalizarea fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar făcandu-l aproape de nerecunoscut. Atât progresul tehnologic cât şi liberalizarea au oferit noi oportunităţi pentru bănci şinstituţiile nebancare, exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor doua entităţi. Profiturile asociate unor astfel de instrumente inovatoare sunt mari dar de asemenea sunt şi volatile şi, în acest fel, expun băncile la grade noi sau ridicate de risc. Corelaţia dintre diferitele tipuri de risc , atât in cadrul unei banci individuale cât şi în interiorul sistemului bnacar privit în ansamblu, s-a accentuat şi a devenit mai complexă. Internaţionalizarea şi liberalizarea au crescut posibilităţile de contagiere de la o zonă la alta cu efecte asupra sistemului bancar din întreaga lume. Obiectivul managementului financiar este maximizarea valorii unei banci , aceasta determinandu-se în funcţie de profitabilitate şi nivelul de risc. Având în vedere că în mediul bcar riscul este inerent şi inevitabil, sarcina managementului financiar este să gestioneze riscul în aşa fel încat diferitele tipuri de risc să fie păstrate la nivele acceptabile, iar profitabilitatea să fie menţinută. În acest sens sunt necesare : - o identificare, cuantificare si monitorizare continuă a expunerilor la risc, care solicită, in schimb, politici sănătoase, o organizare adecvată, procese eficiente, analişti cu experienţă şi sisteme informaţionale computerizate care să fie extrem de elaborate. - capacitate de a anticipa schimbările şi de a acţiona în aşa fel încat activităţile unei bănci să poatăurate şi restructurate în scopul obţinerii de profit de pe urma schimbărilor, sau cel puţin al minimizării pierderilor; - autorităţi de supraveghere care să nu recomande modul în care trebuie conduse afacerile, ci să menţină o supraveghere prudentă a băncilor, evaluând structura riscului aferent acestora şi insistând ca o valoare corespunzătoare de capital şi rezerve să fie disponibilă pentru garantarea şi apărarea solvabilităţii. Inovaţia în sisbancar a făcut ca practicii tradiţionale - bazată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite, adesea cel mai puţin profitabilă - să i se adauge noi activităţi bazate pe informaţii, care ţin cont de cerinţele de capital prudent şi care reprezintă acum sursele majore de profitabilitate ale băncilor. De exemplu tranzacţionarea pe pieţele financiare şi generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor, tranzacţionarea activelor bancare prin introducerea instrumentelor extrabilanţiere etc.

5

Capitolul I. RISCUL DE CREDITI.1.Creditul – Definitie. Importanţa economică a credituluiCreditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum şi fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare. Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

IMPORTANŢA ECONOMICĂ A CREDITULUIÎn economia de piaţă, creditul are un rol deosebit. Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, corelat cu dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit). Sub aspect economic, creditul reprezintă operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică (debitor) obţine fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sajuridică (creditor), asumânduşi obligaţia să le restituie sau să le plătească la termen/scadeditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţii agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă. In acest context, un rol deosebit de important îl deţin băncile. In conformitate cu legea 58/2006 1 şi modificărilor ulterioare, banca "este persoana juridică autorizată să desfasoare in principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi cont propriu". Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuşi esenţa acesteia este mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici şi/sau persoanele fizice. Deci, băncile comerciale reprezintă instituţii primitoare şi distribuitoare de capital.

I.2. Trasaturile şi funcţiile creditului• În orice operaţiune de credit, de regulă, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul, numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor. • Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.1 Legea 58/ 2006 privind institutiile de credit

6

• Pentru timpul care va trece între primirea sumei şi rambursarea sa, beneficiarul operaţiunii va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către debitor creditorulentru creditul acordat pe un timp determinat. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata profitului, trebuind să fie mai mică decât aceasta. Altfel, întreprinzătorii nu vor angaja credite, deoarece din valorificarea acestora, prin investiţii, ar trebui să consume întregul profit sau chiar mai mult, pentru a plăti dobândă, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor. • Rata dobânzii este preţul plătit pentru a dispune timp de un an de o anumită cantitate de monedă. Rata dobânzii reprezintă raportul procentual dintre: mărimea absolută a dobânzii anuale plătite şi creditul acordat. Rata dobânzii depinde însă şi de inflaţiei, adică de rata deprecierii monetare. • Rambursarea creditului la o anumită dată reciproc convenită, denumită scadenţă (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului, ratele parţiale care se rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii stipulate în contractul de credit). • Garantarea creditului • Perioada de graţie (perioada între momentul angajării creditului şi începerea rambursării sale). Pe măsu dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în economia fiecărei ţări au rcat o creştere considerabilă, având loc totodată, diversificarea funcţiilor îndeplinite de credit. In primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributiva prin faptul că redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumutiirilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. Prin disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile „întreprinderilor deschise la bănci şi aflate temporar în stare inactivă, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci, cât şi sumele economisite de populaţie pentrdiferite scopuri şi depuse spre păstrare la casele de economii şi/sau la bănciie comerciale. Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilităţi, băncile, prin creditarea acestora, transformă economiile sterile î n capitaluri productive, contribuind astfel la creşterea avuţiei reale a societăţii. De aceea se poate spune că, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului. Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilităţilor spre ramurile sau activităţile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe. Având în vedere cele prezentate, creditul, prin funcţia sa distributivă, participă la creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului. 7

Economisirea fără investire conduce la tezaurizare, care poate provoca recesiune. Nu orice individ poate fi întreprinzător - nu dispune de calităţile necesare sau nu dispune de capitalul necesar. De aici se poate observa importanţa pe care o are creditul în procesul de transformare a economiilor în investiţii. Cu alte cuvinte, creditul este un importanţ factor al creşterii economice. Prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile, care provoacă pierderi. Un întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale acoperitoare poate să obţină un credit. Astfel, editul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, adesea promotoare ale inovaţiei ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale pozitive asupra economiei în ansamblul său. O altă funcţie importantă a.creditului este cea de emisiune monetara. O dată cu diversificarea tehnicii de plată (virament, cec, trată etc.) s-a ajuns la diminuarea folosirii numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei dcont (scripturale). Prin aceasta s-a asigurat şi importanta reducere a cheltuielilor cu circulaţia banilor, noile tehnici şi, instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului de tranzacţii. Reglând dimensiunile cererii şi ale tei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe de o parte şi creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie, alături de alţi factori, la stabilitatea preţurilor. Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotaţie a banilor, la multiplicarea monedei scripturaie, la rularea continuă a fondurilor. Nu trebuie neglijată nici prezenţa din ce în ce mai masivă a creditului în rândul populaţiei sub fmele sale de credit de consum, credit ipotecar, ş.a. Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin creditarea activităţilor de comerţ exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru producător.Nu putem ignora nici importanţa creditului în acoperirea deficitului bugetului de stat prin creditul public.De asemenea, creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului, prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată. Pe acest fond, rolul amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea economicosocială, devenind o activitate economică deosebit de importantă. O dată cu relevarea acestor funcţii importante, trebuie menţionat, în acelaşi timp, că abuzul de credit prezintă şi dezavantaje importante, putând să determine pierderi pentru instituţiile de credit, falimente ale instituţiilor insolvabile sau influenţe negative asupra conjuncturii economice.

8

În cadrul economiei de piaţă, creditul are o foarte mare răspândire, el reprezentând un mod de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite cazuri poate constitui chiar sursă unică de finanţare. Este oportun ca pentru realizarea unei creşteri economice să se apeleze la credite decât să se aştepte o perioadă îndelungată s-ar putea forma fondurile proprii, pe seama capitalizării beneficiilor. Folosind creditele, agenţii economici câştigă timp în lupta de concurenţă, pot să-şi adapteze operativitatea în conformitate cu cerinţele pieţei şi totodată, printr-o activitate eficientă îşi cză şi mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor. Dacă folosirea creditului este o operaţiune necesară pentru agenţii economici, mai ales în condiţiile când capitalul propriu este neîndestulător pentru promovarea diverselor proiecte avute în vedere, tot atât de adevărat este că se impune o atitudine prudentă din partea debitorului care să-i creeze certitudinea folosirii eficiente a sumelor împrumutate, astfel încât să se realizeze o rentabilitate satisfăcătoare pentru a rambursa la timp creditele, să plătească dobânzile aferente, în condiţiile obţinerii de profit. Sintetizând, credideplineşte următoarele funcţii în economie: • înlesneşte sporirea capitalului real printr-o i bună utilizare a factorilor de producţie existenţi; • facilitează distribuirea resurselor băneşti între diferite întreprinderi şi ramuri care sunt bine situate pe piaţă, creditul ctribuind la concentrarea întreprinderilor; • accelerează tranzacţiile comerciale, ameliorând procesul de desfacere a mărfurilor la scară largă; • sporeşte viteza de rotaţie a moned şi contribuie la dimensionarea ei, asigurând în acelaşi timp şi o reducere a cheltuielilor în circulaţia banilor; • creditul contribuie, prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului de inflaţie; • exercită o influenţă pozitivă asupra consumului în cazul acordăde credite pentru consum; • contribuie la apariţia de firme mici, care adesea sunt promotoare de inovaţie, ceea ce favorizează amplificarea concurenţei - factor al creşterii economice; • creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor internaţionale

I.3. Tipuri de crediteCreditele bancare pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, astfel: 9

1.Înfunctie de perioada de acordare: • Credite pe termen scurt respectiv operaţiuni de împrumut pe termen până la 1 an pentru suplimentarea mijloacelor circulante; • Credite pe termen mediu acordate pe o perioadă de până la 5 ani pentru operaţiuni de export-import sau investiţii; • acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru investiţii de amploare, retehnologizare. În fiecare din cele 3 cazuri banca trebuie să se asigure că rambursarea creditului/ratelor de credit se va face la scadenţă, în caz contrar sunt afectate angajamentele asumate faţă de cei ce i-au încredinţat fondurile spre păstrare 2.În funcţie debitorii băncii (beneficiarul creditului): • Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcţia de locuinţe, achiziţionarea de autoturisme, cărţi de credit, etc. • Credite acordate persoanelor juridice - agenţi economici, Pentru a face faţă cheltuielilor productive societăţile comerciale apelează la credite bancare, banca urmând să satisfacă numai nevoile temporare de lichidităţi, sprijinind în principal, activităţile rtabile. 3.Înfunctie de destinaţie: • Credite pentru producţie, acordate pentru activitatea curentă şi de investiţii acordate de bănci. - Creditele pentru activitatea curentă se solicită de societăţile comerciale pentru desfăşurarea activităţii curente (achiziţionarea deerii prime, materiale, fond de marfa, prestarea unor lucrări şi servicii facturate la sfârşitul perioadei, etc.) Aceste credite intră în categoria celor pe termen scurt, cu rambursare parţială sau integral la scadenţă, rata dobânzii stabilindu-se diferenţiat de la bancă la bancă şi garantate cu gaj cu sau fără deposedare de mărfuri, ipotecă şi cesiunea clor. - Credite pentru investiţii acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac parte din categoria creditelor pe termen mediu şi uneori chiar lung. Angajarea unor asemenea credite de valori mari, presupune un control riguros din partea băncii începând cu faza de proiectare, de construcţie şi apoi de exploatare, asumarea unui risc mai mare determinat de rezultatele calculului de actualizare, deci a eficienţei investiţiei. Specificul acestor credite este acordarea unor perioade de graţie atât pentru rambursarea împrumutului (uzual 1 sau 2 ani, dar uneori şi 5 ani) cât şi pentru dobândă (pentru primele 6 sau 12 luni). 10 în perioada actuală, creditele productive deţin ponderea cea mai mare din volumul creditelor Credite pe termen lung

Garanţia materială a acestui credit este însăşi investiţia plus alte garanţii care aparţin aului economic. Acest tip de credit ridică o serie de riscuri deloc de neglijat din partea băncii, unul dintre ele materializându-se în dificultatea atragerii unor surse de creditare pe termen mediu şi lung. • Credite pentru export-import - vizează activitatea de comerţ exterior. Diversitatea operaţiunilor de comerţ exterior a determinat condiţii specifice de creditare pentru acest domeniu. Băncile comerciale sprijină realizarea contractelor de export oferind o serie- de facilităţi producătorilor (prefinanţare, scontarea efectelor de comerţ, asigurarea creditului de export) de multe ori la costuri mai mici decât cele ale creditelor obişnuite, premise notabile pentru ca operaţiunile de export sa fie "motor" pentru economie, factor important în creşterea resurselor valutare.. La rândul lor operaţiunile de import generează elemente tehnice specifice, particularităţi în acordarea (credite sub formă de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de import, etc), utilizarea, costul şi rambursarea acestui tip de credite. In plus, operaţiunile de export şi import prevalează tehnicilor de finanţare pe termen scurt, iar pentru investiţiile internaţionale specifice sunt finanţările pe termen lung ceea ce presupune-în majoritatea cazurilor surse externe, fie de la bănci străine fie de la organisme internaţionale. O altă particularitate pe care o implică creditarea activităţii de export-import este varietatea şi dimensiunile considerabile, ale garanţiilor (de la gajul asupra bunurilor, cesiunea de creanţe prezente şi viitoare, ipoteca, gajul asupra întregului patrimoniu, obiectivul care a fost finanţat). • Credite de consum sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen mijlociu acordate persoanelor fizice şi sunt destinate, să acopere costul bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare. Un astfel de credit este limitat şi prin costul pe care îl comportă. 4. În activitatea practică regăsim şi alte tiri speciale de credite ce se acordă agenţilor economici: • Creditele de trezorerie reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă necesităţile curente ale societăţilor comercle de regulă, din sursele proprii ale băncii remunerate în strânsă corelare cu dobânda pieţe garantate, de obicei, prin desfăşurarea întregii activităţi la banca creditoare. • Liniile de credit presupun efectuarea creditării fie prin cont curent, fie prin cont de împrumut. Această linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit anual, de regulă, un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilorcurente (lei/valută), bonitatea societăţii, notorietatea publică a acesteia, precum şi de posibilităţile de garantare a liniei de credit. 11

întrucât plafonul de credit are valori de obicei mai mari şi sursa acestui tip de credit este una atrasă, costurile sunt implicit mai ridicate. • Creditele pe obiect presupun raporturi de credit în care obiectul creditării este foarte bine delimitat (de ex.: achiziţionarea de material lemnos pentru fabricarea de mobilă, achiziţionarea unui anumit activ fix), rata dobânzii fiind determinată de costul sursei atrase şi este garantat de regulă cu active fixe. • Creditele preferenţiale - raporturi de credit izvorâte din acte normative ale statului român care prin politica sa economică poate sprijini o anumită ramură (de ex.: sprijinirea activităţii de export sau a agriculturii prin facilităţi de dobândă). • Creditele pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere - se acordă agenţ economici care constituie stocuri de materii prime şi produse, cum ar fi: produse agricole, agroalimentare, de provenienţă vegetală sau animală etc. Ele se acordă, în special, pentru agricultură. • Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) sau a altor instrumente de plată (scrisori de credit) ce reprezintă o relaţie de credit de un tip special, solicitat de agenţii economici atunci când duc o lipsă acută de disponibilităţi. Menţionăm că valoarea creditului acordat de băncile caractică acest sistem de creditare este diminuată cu valoarea scontului. 5. In funcţie de calitatea lor: • Credite performante - reprezintă angajamente de plată ale societăţilor comerciale faţă de bancă, onorate la scadenţă. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de credit încheiat şi cu normele interne bancare. • Credite neperformante - reprezintă angajamente de plată asumate de societăţile comerciale care nu îşi achită la timp oigaţiile, generând credite restante şi dobânzi neachitate cu consecinţe directe asupra activului, solvabilităţii şi a cheltuielilor băncii prin constituirea de provizioane într-un volum mai mare.

I.4. Riscul în creditare.Riscul în activitatea bancară.Riscul în creditare reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării obligaţiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea sumelor avansate clientului, precum şi a dobânzilor aferente. Riscul de creditare mai este denumit şi risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare. El apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul şi la termenul stabilit. Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu numai datorită faptului că împrumutul şi dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul şi la 12

termenul stabilit, ci şi datorită faptului că nu a reinvestit la timp sumele pe care trebuie să le primească. Astfel, dacă o bancă trebuie să încaseze o rată de credit şi dobândantă la data de 1 martie şi le încasează abia pe 8 martie, banca pierde dobânda pe care ar fi obţinut-o prin plasarea sumei respective pentru o săptămână. Pentru a reduce, până la elinare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea clienţilor şi să evalueze factorii care ar putea influenţa negativ derularea afacerii şi pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul şi la termenul stabilit. Pentru o bună analiză de risc a clientului, banca, prin ofiţerul de credit, trebuie să realizeze o cât mai completă analiză non-financiară şi o cât mai precisă analiză finan

Riscul în activitatea bancarăNoţiunea de risc poate fi definită ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilităţii de câştig sau pierdere. Etimologic, termenul provine din latina „re-secare" care înseamnă ruptură într-un echilibru. În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operaţiunilor speculative pe pieţele financiare sau de schimb, dar şi a posibilelor pierderi imprevizibile. În general, asumarea riscurilor este legată de funcţia de bază pe care o au băncile în economie, şi anume funcţia de investiţii. Or, riscul este atribut al investiţiilor în general, asumarea riscului devine inevitabilă şi justifică existenţa băncilor. După cum ştie, băncile investesc resurse împrumutate - care sunt un multiplu substanţial al propriului capital. Recuperarea cu întârziere a resurselor investite provoacă o serie de dezechilibre la nivelul băncii care pot îmbrăca diferite forme şi se pot alimenta reciproc. Perioada actuală este denumită „era managementului de risc" în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bancar. De obicei, asumarea unor riscuri atrage după sine şi câştiguri mai mari. Literatura de specialitate clasifică riscurile specifice activităţii bancare în trei categorii: • riscuri financiare; • riscuri comerciale; • riscuri de mediu. Riscuri financiare 13

Sunt riscuri specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri fac obiectul unor reglementări bancare. Formele sub care se manifestă sunt următoarele: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul de lichiditate; riscul de schimb valutar; riscul insolvabilităţii. Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al băncii, sunt foarte sensibile la dezechilibrele care pot să apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii. Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de către managementul bancar. Datorită importanţei pe care o au în gestiunea zilnică a băncii, le vom trata în mod individual acordându-le atenţia ce li se cuvine. Riscuri comerciale Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii şi produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing şi lipsa de talent managerial pentru noile pieţe. Formele sub care se manifestă sunt următoarele: a. riscul de produs/serviciu; b. riscul de piaţă; c. riscul de imagine comercială. a. Riscul de produs/serviciu este rezultatul unei evoluţii nefavorabile a valorificării unui produs nou sau serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a băncii privind distribuirea produselor. b. Riscul de piaţă este efectul dependenţei de piaţă a băncii. Dacă acesta nu este „împărţit" întrpieţe, rentabilitatea băncii este dependentă direct de evoluţia unei singure pieţe. c. Riscul de imagine comercială constă în percepţia negativă a unei bănci de către clienţii tratamprost al ei ca urmare a unei calităţi generale proaste de servire a clienţilor, reclamaţiilor clienţilor culminând cu articole de presă în defavoarea băncii. Riscuri de mediu Sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifestă sunt următoarele: -riscul de deficit - produs de către hoţi sau fraudă comisă de angajaţii băncii; -riscul economic - determinat de conjunctura economică la nivel naţional şi regional; 14

-riscul competiţional - determinat de similitudinea produselor şi serviciilor oferite de celelalte bănci sau instituţii financiare; -riscul de reglementare - determinat de deciziile luate de autorităţile bancare, de cele mai multe ori într-o manieră nefavorabilă pentru bancă.

I.5.1. Riscul de creditRiscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobânda, creditul sau ambele să nu fie rambursate la scadenţă sau să fie rambursate parţial. Acest risc este specific băncilor a căror funcţie importantă în economie este creditarea. Deşi motivul este acelaşi - incapacitatea de rambursare a creditului de către împrumutanţi, cauzele sunt diferite, de aceea se impune o abordare distinctă a riscului de credit şi anume: -riscul aferent particularilor şi întreprinderilor, -riscul de ţară.

I.5.2. Riscul aferent particularilor şi întreprinderilorÎn cazul particularilor şi întreprinderilor, incapacitatea de rambursare este, fie rezultatul unui decalaj între venituri şi cheltuieli, riscul fiind ca venitul viitor al acestora să se diminueze sau să dispară, fie necinstea împrumutantului, care este un risc dificil de apreciat de către banca, care nu dispune de informaţii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament. Riscul insuficienţei venitului viitor este mai greu de anticipat mai ales în condiţiile în care evoluţia inflaţiei impune creşterea dobânzilor bancare şi deci scumpirea creditului. În cazul întreprinderilor, incapacitatea de rambursare a creditului este cauzată de mediul înconjurător al întreprinderii sau de întreprindere. Mediul înconjurător, definit ca totalitatea factorilor exogeni întreprinderii de natură economică, politică, socială, precum şi situaţia ramurii (sectorului) în caractivează întreprinderea, îşi pun amprenta în mod decisiv asupra activităţii întreprinderii.izii cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vânzărilor unor produse (armament), acorduri regionale şi internaţionale, au un impact profund asupra unor întreprinderi. Atunci când aceste decizii sunt luate sub presiunea faptelor, întreprinderea îşi vede piaţa de desfacere modificată inopinat, ceea ce îi afectează activitatea. Riscurile economice provin din bulversările provocate de schimbări în structura economică şi socială a unei ţări sau faze ale conjuncturii economice. În perioadele întreprinderile întâmpină, difiltăţi majore până la faliment. Situaţia şi evoluţia ramurii influenţează în mod contradictoritatea unor întreprinderi. Inovaţiile pot modifica procedeele de fabricaţie, dar pot determina şi apariţia unor produse noi, 15 de recesiune

mai competitive, determinând ca producţia unor întreprinderi să fie mai puţin cerută pe piaţe asemenea, şi evoluţia gusturilor beneficiarilor unor produse pun în dificultate întreprinderea. Deci banca trebuie să cunoască evoluţia mediului înconjurător al întreprinderii şirin analiza ramurii în care aceasta activează. Băncile trebuie să dispună de ofiţeri specializaţi pe sectoare de activitate (ramură), pentru ca acestea să şi adapteze în mod continuu normele interne de analiză a bazei de credit a solicitanţilor. Incapacitatea de rambursare a cretiituiui poate proveni şi din cauza unor factori interni întreprinderii, cum ar fi: - calitatea şi moralitatea managementului - este greu de apreciat de către bancă, de aceea banca cere un curriculum vitae şi relaţii de la terţi privind managementul întreprinderii şi relaţiile managementului cu personalul; - incapacitatea întreprinderii (incapacitate dată de tehnologie, dar şi de mentalitate) de a se adapta pieţei sau noului în materie de brevete, invenţii, inovaţii; - timpul în care se încasează creanţe de la beneficiari poate determina biocaje financiare şi deci dereglări în producţie şi în activitatea întreprinderii. Managementul riscului de credit presupune: prevenirea riscului, măsurarea riscului şi gestiunea propriu-zisă.

I.5.3. Prevenirea riscului de creditPrevenirea riscului vizează două aipecte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităţilor să reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea bărcii. Divizaa riscurilor se face mai întâi între particulari şi întreprinderi, băncile fixându-şi plafoae credite. Pentru întreprinderi, banca îşi va repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari, cât şi celor mici, lucrând cu sectoare de activitate diferite şi având o repartiţie teritorială cât mai amplă. Pentru particulari, băncile vor acorda credite de preferinţă la salariaţi, liber profesionişti şi pensionari. Diversificarea domeniilor în care acţionează banca permite menţinerea riscului de credit în limite controlabile. Pe de altă parte, anumite întreprinderi de mari proporţii au nevoi mari de credite, pe care o singură bancă nu poate să le satisfacă. In sistemul bancar francez se întâlnesc monopoluri specializate, constituite dintr-un număr mare de bănci organizate care finanţează aceeaşi întreprindere. Fiecărei bănci din monopol îi revine o cotă-parte din volumul de credite alocate întreprinderii respective. Una sau două bănci din monopol care au cota-parte cea mai ridicată sunt numite şefe de reţea (filieră). 16

Monopolul bancar, pe lângă faptul că divizează riscurile, permite şi băncilor mai mici să finţeze întreprinderile mari, iar în cazul când întreprinderile au dificultăţi, monopolul are terea de a impune acestora să aplice un plan de redresare. Băncile anglo-saxone nu au practica monopolului bancar, fiecare întreprindere este clientul unei singure bănci. În Japonia, banca îndeplineşte pe lângă funcţia clasică de asigurare a resurselor de finae a marilor grupuri industriale zaibatsu şi de supervizare a împrumuturilor pe care acestea le fac (procentul împrumuturilor întreprinderilor nipone raportate la capitalul lor este superior celui acceptat de ţările occidentale) adesea din rândul personalului băncii numindu-se directorul general. In România, până în 1989 funcţionau trei bănci spializate: Banca Română de Comerţ Exterior, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Banca de Investiţii, care erau organizate şi funcţionau pe baza propriului statut, aprobat prin Decret. După 1989, cele trei bănci specializate au fost transformate în bănci comerciale cu capital de stat, având dreptul de a efectua întreaga gamă de operaţiuni specifice activităţii bancare: atragere de resurse, acordarea de credite, efectuarea de plăţi şi încasări, precum şi alte servicii bancare. Intervenţia Executivului a determinata băncile de stat să-şi concentreze creditele în unele sectoare nerentabile ale economiei, ducând astfel la creşterea riscului de creditare în băncile de stat (numai Banca Agricolă a înregistrat 3000 mild. lei credite neperformante). Acoperirea creditelor neperformante şi a dobânzilor restante de către băncile de stat s-a făcut în principal prin surse de la bugetul de stat, astfel în perioada 1990-1994 s-au alocat 776,8 mild. lei de la buget, iar în 1997, 7875 mild. lei au fost preluate la datoria publică, reprezentând credite neperformante şi dobânzi restante ale Băncii Agricole şi Bancorex. La 31 decembrie 2008, în România, există 42 de bănci ceea ce înseamna o crestere favorabila pe piaţa economica. Constituirea garanţiilor Deşi constituirea garanţiilor în favoarea băncilor nu este obligatorie în uzanţele bancare din ţările dezvoltate, în sistemul bancar românesc garanţia constituie condiţia de bază în acordarea creditelor, acestea fiind constituite înainte de acordarea creditelor, îmbrăcând diferite forme: gaj, ipotecă etc. În mod practic, garanţiile nu trebuie să fie privite decât ca o siguranţă subsidiară, decizia de a acorda creditul trebuie să fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului, care rezultă din analiza afacerii pe care o bancă o creditează.

17

Banca, trebuie să ia în calcul faptul că primii despăgubiţi vor fi creditorii privilegiaţi fiscul, statul, deci garanţia nu va acoperi niciodată valoarea creditului acordat. Garanţiile ar trebui considerate în condiţiile în care banca acordă un credit foarte riscant, asumându-şi practic responsabilitatea recuperării creditului prin executarea garanţiei.

I.5.4. Măsurarea riscului de creditMăsurarea riscului de credit se face în două etape. Prima etapă constă în stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc faţă de fondurile proprii ale băncii prin calcularea raportului de solvabilitate (norma Cooke) şi pe care banca va trebui să o respecte - de altfel, respectarea raportului de solvabilitate este impus de Banca Naţională. A doua etapă constă în măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluarea periodică a portofoliului de credite. Banca Naţională impune băncilor să-şi clasifice portofoliul de credite şi să-şi constituie provizioane de două ori pe an, respectiv la sfârşitul lunilor iunie şi decembrie şi să raporteze situaţia, în termen de 30 zile, Direcţiei de Autorizare şSupraveghere Prudenţială a societăţilor bancare din cadrul B.N.R. Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performanţelor financiare ale tuturor clienţilor băncii pe baza bilanţurilor contabile de la 30 iunie, respectiv 30 decembrie, evaluare care este identică cu cea utilizată la acordarea creditelor. In urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, creditele vor fi incluse în una din următoarele categorii; standard - categoria „A" cuprinde clienţii a căror performanţe economice şi financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratelor. Totodată, din analiza efectuată rezultă că se prefigurează men în perspectivă a performanţelor financiare la un nivel ridicat; în observaţie - categoria „B" - performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, substandard - categoria „C" - performanţele financiare sunt satisfăcătoare, îndoielnic - categoria „D" - performanţa financiară este scăzută şi cu o evidentă pierdere - categoria „E" - performanţele financiare ată pierderi şi există perspective dar nu pot menţine acest nivel în perspectivă mai îndelung dar au o evidentă tendinţă de înrăutăţire; ciclicitate la intervale scurte de timp; clare c pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile. Serviciul datoriei, respectiv capacitatea agentului economic de a rambursa creditele la scadenţă şi a plăti dobânzile datorate la termenele stabilite, va fi apreciat ca: 18

- bun - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă cu o întârziere maxile; - slab - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până lzile; - necorespunzător - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziepeste 30 de zile. La terminarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micşorată cu valoarea unor angajamente, cum ar fi: garanţii necondiţionale de la Guvernul României sau de la B.N.R.; garanţii necondiţionate de la băncile din ţările care nu pun probleme în ceea ce priveşte riscul garanţii necondiţionate de la altă banca din România; depozite gajate, plasate la banca, creditoare; colaterale acceptate de conducerea băncii. Pentru persoanele fizice, clasificarea portofoliului de credite se face în funcţia de serviciul datoriei astfel: categoria A - foarte bun - clientul nu are rate şi/sau dobânzi restante; categoria B - bun - clientul a înregistrat accidental rate sau dobânzi restante pe perioade de categoria C - slab - clientul are o rata şi dobânzile aferente restante de până la 30 de zile; categoria D - foarte slab - clientul are două rate şi dobânzile aferente restante; categoria E - necorespumăior - clientul are peste două rate şi dobânzile aferente restante. Sumele aferente provizioanelor de risc se includ în cheltuieli. Utilizarea şi deductibilitatea fiscală a provizioanelor de risc este reglementată de B.N.R. şi Ministerul Finanţelor. În această etapă, se pot determina pe sectoare de activitate (ramuri industriale, zone geografice şi pe categorii socioprofesionale de clienţi) ponderea împrumuturilor slabe în total împrumuturi acordate de bancă, ponderea pierderilor din împrumuturi acordate acestor ramuri şi categorii de clienţi în total împrumuturi acordate de bancă, ponderea provizioanelor în total împrumuturi etc. Comparând cele două sume ale activelor cu risc determinate în cele două etape, banca poate să intervină în vederea diminuării riscului fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe sectoare şi categorii de clienţi, fie nemaiacordând credite sectoarelor care aduc pierderi băncii. Aceasta presupune o adaptare din mers a politicii de creditare a băncii la condiţiile reale ale economiei şi orientarea ei către alte categorii de clienţi.

de ţară;

până la maxim 7 zile;

19

Suma împrumuturilor neperformante sau pierdute trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu limita stabilită în prima etapă, adică de maxim 8% din fondurile proprii ale băncii.

I.5.5. Gestiunea riscului de creditGestiunea riscului constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate să diminueze (elimine) pierderile sau poate să salveze creditul. În vederea diminuării sau eliminării pierderilor, băncile monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-un audit period (revizuire) în funcţie de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit.2 Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problemă. Revizuirea creditelor pe lângă faptul că reduce pierderile, permite atingerea şi a altor probleme cum ar fi: asigură aplicarea uniformă a documentaţiei de creditare; verificarea că politica de credit, normele băncii şi reglementările bancare sunt respectate; informarea managementului băncii despre situaţia generală a portofoliului de

credite; monitorizarea ofiţerilor de credite care sunt răspunzători de evoluţia nefavorabilă a creditelor, Organizarea operaţiunii de revizuire ţine de mărimea băncii. în băncile mi trebuie să existe un personal care se ocupă numai de revizuire sub coordonarea Comitetului de Risc, pentru a-şi asigura independenţa faţă de personalul de creditare. în cazul când nu au luat nici o măsură.

I.6. Metodologia de analiză şi evaluare a riscului în activitatea de creditare prin metoda punctajelor.3Banca, are organizată ca activitate distinctă analiza şi evaluarea riscului de creditare, folosind în acest sens diferite metode de analiză, cu scopul de a lua măsurile care se impun în vederea diminuării acestui risc. Analiza riscului de credit conţine în principal două etape: • • evaluarea riscului; gestionarea riscului.

2 Ion Niţu - "Managementul Riscurilor Bancare." , ed.Expert Bucureşti,2002 3 Luminiţa Roxin, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2001;

20

Analiza şi evaluarea riscului de credit prin metoda punctajelor, se efectuează avându-se în vedere următoarele categorii de riscuri: 1. 2. 3. 4. 5. Riscul financiar Riscul comercial Riscul de garanţie Riscul managerial Riscul de senzitivitate 1.Riscul financiar (RF) reflectă dificultăţile ce pot apare în activitatea financiară a firmei legate mai ales de posibilităţile de rambursare la termen a obligaţiilor către bancă. Documentele care conţin datele necesare desfăşurării acestei analize sunt: situaţiile financiare âlefirmei, date statistice oficiale, evidenţele băncii. Datele de referinţă la care se vor efectua aceste analize vor fi finele ultimului an, precum şi luna anterioară solicitării creditului. Pentru societăţile comerciale cu activitate mai mică de un an datele de referinţă sunt finele ultimului semestru şi luna anterioară solicitării creditului. Analiza riscului financiar se efectuează cu ajutorul'metodei punctajelor (Z) bazată pe modelul J.Conan şi M.Holder, care permite evaluarea riscului de faliment şi are la bază "următoarea formulă de calcul: în care variabilele Xi . Z = 0,24Xi + 0,22X2+ 0,16X3-0,87X4-0,10Xs X5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele cu care sunt amplificaţi aceştia sunt indicatori de natură statistică, exprimând ponderea variabilelor în evaluarea riscului de faliment. X1 = excedent brut_ de _ exploatare _ datorii totale _ . . '

Excedentul brut de exploatare = venituri din exploatare - cheltuieli din exploatare permanentX2 = capital pe rm an en t _ activ_ total active_ circulante stocuri − activ_ total

Capitalul permanent = capital propriu + datorii pe termen lung Active circulante � stocuriX3 =

X4 = X5 =

ch eltu ieli fin an cia re _ cifr_ d e_ a faceri c h e ltu ie d e_ p e r s o n a l _ li v a lo a _ a d a u g a ta re

21

Valoarea adăugată este diferenţa dintre valoarea veniturilor în perioada analizată şi valoarea bunurilor sau serviciilor cumpărate şi folosite pentru producerea acestor venituri, în aceeaşi perioadă. Interpretarea riscului de faliment se va efectua după cum urmează: 10%. b. 0,10 < Z < 0,16 - situaţia financiară a firmei este buna, riscul de faliment fiind cuprins între 10% şi 30%. c. 0,04<Z<0,10 - situaţia financiară a firmei este în observaţie, riscul de faliment fiind cuprins între 30% şi 65%. d. Z< 0,04 - riscul de faliment este mai mare de 65%. 2. Riscul comercial (RC) reprezintă incertitudinea ce.poate să apară la încasarea creanţelor şi /sau la plata furnizorilor, şi va fi evaluat cu ajutorul următorilor indicatori: a.Perioada medie de încasare a creanţelor (PrIC), reprezentând numărul mediu de zile în care se încasează creanţele faţă de cifra de afaceri din pada respectivă, se determină pe baza formulei:Pm IC = creante debitori ( ) � numar_ de _ zile cifra_ de _ afaceri

.

a. Z>0,16 - situaţia financiară a firmefeste foarte bună, riscul de faliment este mai mic de

b.Perioada medie de plată a furnizorilor (PmPjF), reprezentând numărul de zile în care sunt plătiţi furnizorii faţă de cifra de afaceri din perioada respectivă, se determină pe baza formulei: Pm P F = fu rn izo _ n e p la titi ri � n u m a_ d e_ zile r c ifr a d e_ a fa c e r i _

Evaluarea riscului pe baza indicatorilor calculaţi se face astfel: PmIC > PraPF -* risc mare PmIC = PmPF -* risc mediu PmIC < PJPF -> risc redus 3. Riscul de garanţie (RG) este reprezentat de posibilitatea apariţiei unor dificultăţi legate de valorificarea bunurilor aduse în garanţie în situaţia în care împrumutul nu rambursează creditul şiplăteşte dobânzile aferente conform contractului de credite. Evaluarea riscului de garanţie se face în funcţie de nivelul valoric al acestora şi al rapidităţii posibilităţilor deorificare: a. siguranţa maximă: garanţii necondiţionate şi irevocabile emise de Ministerul Finanţelor pe baza mandatului Guvernului României acordat prin acte normative, scrisori de garanţie emise 22

de bănci, necondiţionate, bilete la ordin avalizate de bănci, gaj cu deposedare, depozite"1 bancare în valută sau lei, după caz, precum şi garanţii emise de Fondul Român de Garantare a Creditelor; b. siguranţa medie: ipoteci asupra clădirilor cu destinaţie spaţii industriale (fabrici, ateliere, firme), spaţii comerciale (magazine şi sedii), precum şi asupra, terenurilor din intravilan din oraşe mari şi localităţi turistice; bunuri mobile procurate din credite, cesiuni asupra creanţelor din exporturi cu plata prin acreditive irevocabile emise de bănci agreate; c. garanţii nesigure: clădiri cu destinaţia de locuinţă, stocuri de produse

agroalimentare, industriale, semifabricate, materii prime, ipoteci asupra clădirilor din zonele rurale şi terenurilor din extravilan, alte garanţii. 4. Riscul managerial (RM) este determinat de calitatea echipei de conducere a firmei şi va fi analizat pe baza cunoaşterii directe a acesteia de către ofiţerul de credit. Evaluarea riscului managerial se va face în funcţie de următoarele caracteristici ale echipei de conducere: a. este (nu-aste) calificată şi are (nu are) experienţă îndelungata în domeniul în ce firma îşi desfăşoară activitatea; b. în funcţie de evoluţia în timp a indicatorilor economnanciari a demonstrate (nu a demonstrat) capacitatea necesară în conducerea eficientă a afacerii; c. d. calitatea relaţiilor cu proprietarii (asociaţii), cu salariaţii, spiritul organizatoric şi de a avut (nu a avut) relaţii corespunzătoare cu banca, a (nu a) efectuat operaţiuni prin echipă, adaptarea la schimbări etc; contul deschis; a (nu a) deschis conturi la alte bănci; a (nu a rambursat) la termen împrumuturile; a (nu a) plătit le termen dobânzile etc, iar cu partenerii de afaceri: sunt (nu sunt) parteneri permanenţi, şi-a (nu şi-a) plătit la timp furnizorii, şi-a (nu şi-a) încasat la timp detorii, a avut (nu a avut) litigii cu partenerii, dacă a fost implicată în evaziuni fiscale etc. 5. Riscul de senzitivitate (RS) Pentru investiţiile pe termen mediu şi lung (la agenţi economici şi persoane fizice), în analiza şi evaluarea riscului de credit se face şi o analiză de senzitivitate. Analiza de senzitivitate este o tehnică de analiză a riscului individual al unui proiect de investiţii care indică cât de mult se va modifica VNA (valoarea netă de actualizare) sau RIR (rata

23

internă de rentabilitate) ca reacţie la modificarea unei variabile de intrare, celelalte elemente rămânând constante. Orice decizie a agenţilor economici, în ceea ce priveşte dezvoltarea şi restructurarea producţiei, retehnologizarea sau modernizarea fondurilor fixe care poate fi pusă în aplicare cu ajutorul creditelor pe termen mediu şi lung, antrenează un risc în obţinerea rezultatelor estimate iniţial, datorită influenţei schimbărir ce se manifestă neîncetat în mediul tehnic, financiar, economic, social, intern şi extern. De aici, necesitatea analizei senzitivităţii variantelor studiate faţă de schimbările probabile precum şi a coeficientului de risc sub influenţa factorilor ce nu au putut fi luaţi în considerare în mod explicit. Asemenea schimbări pot fi: creşterea preţului materiilor prime; creşterea costului creşterea salariilor; creşterea valorii investiţiei pe parcursul realizării acesteia; majorarea costurilor de producţie; neatingerea capacităţii de producţie proiectată (se menţine la un anumit procent din total); prelungirea nejustificată a duratei de execuţie faţa de prevederile proiectului; riscul concurenţei externe; . riscul producerii unor calamităţi etc. În analiza senzitivităţii se folosesc doi indicatori: RIRB - rata de rentabilitate financiară calculată pe baza fluxului de disponibilităţi echipamentului (între momentul elaborării proiectului şi

achiziţionarea acestuia);

monetare pentru varianta de bază; RIRF - rata de rentabilitate financiară calculată pe baza aceluiaşi flux de disponibilităţi, la

care se aplică o creştere de 1% a costurilor de producţie faţă de venituri, ca urmare a acţiunii cumulate a factorilor sus-menţionaţi. Coeficientul de risc faţă de varianta de bază (r), se calculează după formula:r= RIRB − RIFF � 100% RIRB

24

I.7. Sectorul bancar românesc şi riscurile acestuiaBăncile deţin poziţia dominantă în sistemul financiar românesc. Celelalte tipuri deinstituţifinanciare, deşi au cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani, ocupă cote de piaţă relativ ste ceea ce face ca impactul lor asupra stabilităţii financiare sa fie redus. Instituţiile financiare nebancare cu activitate de creditare au intrat recent în sfera de reglementare, monitorizare şi supraveghere a băncii centrale. Sistemul banca românesc este astăzi dominat de capitalul privat străin, care a înlesnit accesul la finanţarea externă, a condus la creşterea eficienţei în administrarea riscului şi a influenţat pozitiv stabilitatea sectorului bancar. Din totalul de 40 de instituţii de credit în funcţiune la sfârşitul primului trimestru 2006, în marea lor majoritate bănci universale, două şi-au orientat activitatea preponderent spre finanţarea IMM, respectiv finanţarea achiziţionării de autoturisme. Trei bănci funcţionează ca bănci specializate, din care două sunt implicate în creditarea construcţiilor de locuinţe, iar activitatea celei de a treia se circumscrie operaţiunilor de comerţ exterior. Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat la sfârşitul anului 1990 când Banca Comercială Română, nou înfiinţată, a preluatunile cu clientela efectuate până atunci de BNR. Concomitent, a început procesul formării unor societăţi bancara eu capital privat şi de integrare a sucursalelor băncilor străine în activitatea bancară internă, numărul băncilor aproape triplându-se în intervalul 1991- 18. Pătrunderea capitalului străin şi procesul de privatizare au condus la modificări importante în structura sistemului bancar românesc. Astfel, la finele primului trimestru 2006 cota de piaţă în funcţie de active a băncilor cu capital majoritar de stat s-a restrâns la 6,0%, în favoarea segmentului bănei-lor cu capital majoritar privat(94,0 %). .De asemenea, laaceeaşi.. dată, băncile cu capital majoritar străin deţineau 61,9% la sută din activele sistemului bancar Gradul de concentrare a pieţei bancare din România măsurat prin ponderea primelor 5 bănci din sistem în activul agregat (57,8%) se numără printre cele mai scăzute din grupul ţărilor în curs de aderare şi candidate, continuând însă să răm celui înregistrat de ţările din zona euro.Concentrarea in sistemul bancar romanesc ( primele cinci banci din top) Dec. Dec. Dec. Dec. 2006 2007 59.2 58.8 Dec. 2008 57.8 25

2005 2006 Active 62.8 63.9

Credite Titluri Depozite Capitaluri proprii

56.2 74.2 74.2

57.1 75.4 75.4

55.7 61.5 61.5

61.2 60.1 60.1

60.5 63 63

64.5

61.2

60.5

55.1

52.5

Densitatea bancară (nr. de bănci/100 000 locuitori) s-a menţinut, în ultimii ani, la un nivel aproximativ constant (în jurul valorii de 0,18%, uşor în creştere din 2007). Ca urmare a dezvoltării reţelelor teritoriale numărul de unităţi pe instituţie de credit a fost îcreştere în ultimii ani, depăşindu1 de aproape cinci ori pe cel din zona euro.

I.8. Indicatori de măsurare şi control a riscurilor bancareIndicatorii de risc capată mai multa relevanta într-un context general de apreciere a

profitabilităţii băncii şi competitivităţii sale de piaţa, obiectivul final al managementulubancar constând şi în maximizarea veniturilor acţionarilor ajustate de influenta riscurilor. În practica băncilor romaneşti au fost confirmaţi, pentru cuantificarea riscurilor interne, următorii indicatori tradiţionali: • • • • indicatorii riscului de creditare indicatorii riscului de lichiditate indicatorii riscului ratei dobânzii indicatorii riscului valutar Indicatorii riscului de creditare Aproape toate băncile, într-o măsura mai mica sau mai mare, îşi asuma riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact deosebit asupra profitabilităţii, adecvării capitalului si încrederii generale in banca respectiva. Prin urmare , doi indicatori de referinţa pentru estimarea riscului de creditare se determină pe baza ponderii de calitate slabă, care întarzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate, respectiv : • • volumul creditelor restante/total credite * 100 volumul creditelor neperformante/total credite * 100 26

Desigur, optimul este reprezentat de valorile minimale ale celor doi indicatori, tinzând spre zero, în primul caz, şi în al doilea caz, creditele restante, dar mai ales cele neperformante grevând activitatea si rezultatele financiare ale băncii. Alţi indicatori ai riscului de creditare utilizează formula de calcul al rezervelor si provizioanelor pe care băncile si le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi, cum ar fi: Rezerve pentru pierderi de credite/total credite * 100, raport ce exprima sintectic aşteptările manageriale privind evoluţia calităţii portofoliului de împrumuturi Provizioane pentru pierderi de credite/pierderi nete * 100, raport ce reflecta nivelul de prudenţa adoptat de banca în politica sa de creditare Profitul brut/provizioane pentru pierderi din credite * 100 respectiv, costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă. Indicatorii potenţiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variaţiile veniturilor băncii sunt: concentrarea geografica si pe sectoare economice a creditelor, ritmul accelerat de creştere a volumului de credite, rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite. Deşi nici unul dintre indicatorii menţionaţi nu repezintă un prezicător perfect, totuşi nivelul necorespunzător al unuia dintre aceştia constituie un barometru al viitoarelor probleme de creditare. Prevenirea riscului de credit vizează doua aspecte : 1.divizarea riscului Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităţilor sa reducă posibilitatea înregistrarii unor pierderi mari din partea băncii. Divizarea riscului se face mai întai între particulari si întreprinderi, băncile fixandu-şi plafoane de credite. Pentru întreprinderi banca îşi va repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari cât şi celor mici, lucrând cu sectoare de activitate diferite şi având o repartiţie cat mai ampla. Pentru particulari, banca poate acorda credite de preferinţa la salariaţi, liber profesionişti si pensionari. 2. constituirea garanţiilor In cadrul societăţilor bancare garanţia constituie condiţia de baza în acordarea creditelor, acestea fiind constituite înainte de acordarea creditelor, îmbrăcând forme diferite : gaj, ipoteca , etc. 27

In mod practic , garanţiile nu trebuie să fie privite decât ca o garanţie subsidiară, decizia de a acorda creditul trebuie sa fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului care rezultă din analiza afacerii pe care o societate bancară o creditează. Gradul de acoperire cu garanţii (Gr) se calculează pe total client şi va cuprinde toate angajamentele, atât bilanţiere, cât şi angajamentele extrabilanţiere , după formula : G (r % =) t o t a_lg a r a n_tpi io n d e r a t e t o t a_la r a n j a m e n t e

Provizioanele specifice de risc de credit se determină numai pentru angajamentele bilantiere ale clientului. Calculul volumului necesar de provizioane se realizează pe fiecare contract de credit pe care banca le are angajate şi de mărimea fondurilor proprii ale băncii, dar şi de politica în materie de riscuri pe care banca o abordează în mod global, indiferent de beneficiarii creditelor. Un rol important în prevenirea riscului îi revine sistemului de asigurare şi garantare a creditelor. Asigurarea creditelor constă în asumarea obligaţiei de către societăţile de asigurări de a rambursa băncreditoare creditul acordat de aceasta beneficiarului străin, în cazul în care respectivul credit nu a fost rambursat. Riscurile de natură comerciala şi politică nu sunt acoperite integral de societăţile de asigurări, banca preluând practic o parte din risc numită franchisa. Societatea de asigurare primeşte o prima de risc din partea celui care a cerut asigurarea. Pentru diminuarea sau eliminarea eventualelor pierderi , băncile pot cere constituirea unor garanţii în favoarea lor (ipoteci, gajuri, etc) de la beneficairii de credite. Pentru partea neacoperita a creditului , banca îşi constituie un provizion care se va diminua sau mari în funcţie de mărimea pierderii.

28

CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL ACORDĂRII DE CREDITEII.1.Informaţii generale pentru acordarea credituluiOfiţerul de credit trebuie să insiste asupra întrebărilor ale căror răspunsuri pot furniza informaţii esenţiale despre următoarele cinci domenii de interes: • solicitantul; • împrumutul cerut; • capacitatea clientului de rambursare a creditului; • existenţa garanţiilor reale şi personale; • relaţiile dintre client şi bănci la momentul respectiv. Ofiţerul de credit trebuie, în urma interviului, să obţină răspunsuri la următoarele întrebări: 1.Solicitant) Producător individual: • Nume şi adresă/sediu; • De cât timp îşi desfăşoară activitatea? •rodusele? • Care este numărul de angajaţi? • Cine cumpără produsele? • Există vreun contractm? • Este activitatea profitabilă? b) Societăţi comerciale: • Nume şi adresă/sediu • Societacomercială este o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, sau, respectiv, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată? • De când funcţionează societatea? • Ce produse şi ce servicii furnizează societatea resiva? • Care sunt principalii proprietari şi câte părţi sociale / acţiuni deţine fiecare? • Econducerea separată de acţionari? In caz afirmativ, cine sunt directorii? • Ce experienţă are personalul de conducere? • Câţi angajaţi are societatea? • Ce poziţie ocupă societatmura'în care îşi desfăşoară activitatea? 29

• Deţine societatea un capital corespunzător? • Există bunuri personale care se pot constitui drept garanţii pentru creditori? • Cine sunt principalii furnizori şi clienţi ai societăţii? • Care sunt condiţiile normale în care îşi desfăşoară activitatea comercială? • Exiimportante, pentru furnizarea de materii prime sau pentru vânzarea produselor? • Este societatea profitabilă? 2.Cererea de împrumut • Care este scopul pentru care se solicită un credit: de exemplu, pentru a face o investiţie în vederea achiziţionării de utilaje sau clădiri sau pentru finanţarea cheltuielilor curente de aprovizionare, salarii, impozite, etc? • Ce anume îl determină pe client să considere că împrumutul solicitat îl vajuta la creşterea profitului? • Perioada de rambursare solicitată de client este rezonabilă, având în vedere scopul pentru care acesta solicită creditul, precum şi modalitatea de rambursare a acestuia? De exemplu, este creditul acordat pe o perioadă ce se încadrează în durata de utilizare a activului care a fost finanţat? Ţineţi cont de faptul că împmuturile pentru investiţii se pot acorda pe termene lungi, în timp ce creditele pentru cheltuieli curente ar trebui să fie pe termen scurt. • Ce alte condiţii (dacă este cazul) mai sunt solicitate de către client? 3.Capacitatea clientului de a rambursa creditul • Prin utilizarea creditului, va obţine clientul un venit suplimentar care să asigure rambursarea creditului? • Condiţiile de creditare sugerate de client (atunci când este cazul) sunt în concordanţă cu posibilităţile sale de rambursare? 4.Garanţii persole • Există giranţi? • În cazul în care există giranţi, în ce relaţii se află clientul cu aceste puterea financiară a giranţilor? 5.Garanţii reale • Unde sunt amplasate garanţiile? • Care este gradul de lichiditate al garanţiilor? • Bunurile ce se constituie drept garanţii sunt perisabile? • Care sunt modalităţile prin care au fost evaluate garanţiile? Este valoarea acestora realistă şi există posibilităţi ca aceasta să fluctueze?

30

• Este necesară obţinerea acordului prealabil al instanţei în cazul în care banca va fi pusăsituaţia de a vinde garanţiile respective? 6.Relaţiile dintre solicitantul creditului şi bancă • • • • Care sunt băncile cu care lucrează în mod obişnuit solicitantul? În vederea oreditului, solicitantul a adresat cereri şi către alte bănci? Ce anume 1-a determinat pe client să solicite creditul de la această bancă? Are solicitantul contractate împrumuturi de la alţi creditori şi neachitate încă?

După ce s-a răspuns la toate întrebările necesare, ofiţerul de credit poate decide dacă este cazul ca acţiunea să continue sau cererea de împrumut să fie refuzată Dacă cererea de împrut nu se încadrează în politica de creditare a băncii, aceasta trebuie respinsă. Respingerea unei cereri de împrumut trebuie făcută în mod politicos, dar ferm, iar clientului trebuie să i se explice argumentele pe baza cărora cererea de împrumut a fost respinsă. Majoritatea solicitanţilor apreciază un refuz adus la cunoştinţă în mod profesional, din care pot să înţeleagă situaţia reală în care se află şi cauzele care au determinat-o. Dacă, după diminară, ofiţerul de credit consideră că cererea de împrumut este în concordanţă cu criteriil bază ale băncii în domeniul creditării, următorii paşi vor fi efectuarea unor investigaţii i în detaliu şi a unei analize financiare, pe baza documentelor solicitate clientului şi a unor informaţii obţinute de la bancă şi din alte surse externe.

II.2.1. Garantarea creditelorReglementările prevăzute în legislaţia română în vigoare cuprind două categorii principale dranţii: 1.Garanţii reale (gajul, ipoteca, cesiunea de creanţe, depozitul bancar); 2.Garanţii personale (cauţiunea sau fidejusiunea, garanţia bancară). Garanţia reală reprezintă uactiv acordat de către debitor unui creditor (banca), astfel încât datoria să fie însoţită do anumită siguranţă. Garanţia reală constă în rezervarea unor bunuri individualizate în scoparantării creditului. 1.Garanţiile reale cuprind: gajul, ipoteca, cesiunea de creanţă şi depozitul bancar. A.Contractul de gaj are un caracter accesoriu şi dă naştere unui drept real pe care creditorul îl dobândeşte ca accesoriu al dreptului său de creanţă.

31

Gajul constă în remiterea bunurilor mobile sau a titlurilor de proprietate asupra acestor bunuri de către debitor creditorului său pentru garantarea unui împrumut sau a oricărei alte obligaţii. Contractul de gaj poate apărea sub două forme: - Gajul cu deposedare; - Gajul fără deposedare. Gajul cu deposedare (amanetul) este un contract accesoriu, unilateral, real, prin care debitorul remite creditorului său un bun mobil, în vederea garantării datoriei sale. Se constituie în situaţii mai deosebite, asupra unor bunuri mobile cu valoare mare şi volum fizic mic (metale preţioase, tablouri, alte obiecte de artă, hârtii de valoare etc) fără deposedare reprezintă un contract consensual în baza căruia, bunul ce constituie obiectul gajului rămâne în continuare în posesia debitorului. Bunurile asupra cărora se poate constitui gaj fără deposedare sunt următoarele: - bunuri mobile existente în patrimoniul împrumutatului de natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, produse finite şi a altor mărfuri, aflate în unităţile de producţie sau depozite, dacă pe toată perioada creditării se vor putea regăsi în aceeaşi formor putea fi numărate sau măsurate. - bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul împrumutatului şi care vor putea fi admise în garanţie numai dacă sunt întare de funcţionare şi gradul lor de uzură nu depăşeşte 50%. B. Ipoteca . . Ipoteca este o garanţie accesorie contractului de credit ce nu deposedează pe clientul proprietar al bunului ipotecat şi care dă dreptul băncii să urmărească şi să execute bunul în scopul de aera creanţa cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori. Pot constitui obiecte ale ipotecii urmoarele: • • • apartamente în blocuri de locuit situate în zone care să permită o valorificaruşoară şi să nu prezinte defecte majore ale utilităţilor (apă, gaz, electricitate); case de cuit individuale sau vile, inclusiv terenurile aferente, care să fie uşor de valorificat; terenuri intravilane cu acces uşor, bine delimitate, cu posibilităţi de alimentare cu apă sau diverse amenajări specifice. Valoarea terenurilor intravilane acceptate în garanţie nu poate depăşi 30% din valoarea totală a garanţiilor acceptate; • • hale induale de producţie, inclusiv dotările funcţionale aferente care pot fi valorificate uşor; alte tipuri de construcţii: anexe tehnico-sociale, cantine, case de edituri, hoteluri, 32

•

cabane, spaţii comerciale.

Acceptarea de către bancă a ipotecii impune îndeplinirea următoarelor condiţii: - ipoteca să fie de rangul I, întrucât în caz de faliment cel ce deţine o astfel de ipotecă este despăbit primul şi în cea mai mare măsură, la masa credală, în raport cu ceilalţi creditori; - vaarea imobilului ipotecat să fie actualizată în funcţie de valoarea de piaţă şi marja de riscferentă acestui tip de garanţie şi să-şi conserve valoarea în timp; - durata existenţei în ta imobilului ipotecat să fie certă până în momentul stingerii integrale a obligaţiei ce a generat ipoteca; - imobilul ipotecat să fie asigurat împotriva tuturor riscurilor, iar poliţa de asigurare să fie cesionată în favoarea băncii; - să existe o piaţă sigură pentru le ipotecate; - clădirile să permită amenajări şi adaptări pentru utilizări multiple; - bunule ipotecate să nu fie afectate de alte sarcini. C.Cesiunea de creanţă - presupune ca debitoail să pună la dispoziţia băncii sale (creditoare) drepturile privind încasarea contravalorii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, vândute şi respectiv prestate unor terti. Cesiunea de creanţă este admisă drept garanţie dacă priveşte drepturile de încasat, rezulta din contracte ferme cu parteneri cunoscuţi ca solvabili de către banca. Cesiunea de creanţă este acceptată sub forma transmiterii înscrisului (contract) dacă: plata este prevăzută a se face în cadrul termenului de creditare; Beneficiarul mărfurilor livrate, serviciilor prestate îşi dă acordul, conform unei note de accept pentru schimbarea creditorului iniţial, prin achitarea acestora în contul băncii creditoare. D.Depozitul bancar - reprezintă o garanţie materială directă şi sigură pentai bancă, materializată sub forma sume bani depusă într-un cont cu destinaţie specială, de garantare a creditului, având avantajele simplităţii deosebite şi a vitezei de executare. Principalul dezavantaj al utilizării depozitului bancar ca sursă de garantare, rezidă în faptul că orice asemenea depozit presupune o imobilizare de fonduri din partea debitorului pentru garantarea obligaţiilor sale de plată. 2.Garanţii personale Garanţiile personale reprezintă angajamente ale agenţilor economici şi persoanelor fizice prin care aceştia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă, pentru creditele acordate. 33

Acest tip de garanţie mai poartă denumirea de cauţiune sau fidejusiune şi este valabilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: • • • • • să existe un contract separat prin care nă fizică sau juridică se obligă să garanteze obligaţiile agentului economic împrumutat cu îgul său patrimoniu; cel ce garantează să aibă deplină capacitate; garantul să fie solvabil; garantul să domicilieze sau să aibă sediul în judeţul unde funcţionează banca ce acordă cred; patrimoniul ce se constituie garanţie să nu fie afectat de alte datorii sau obligaţii. A.Cauţiunea (fidejusiunea) este o garanţie personală şi reprezintă un contract prin care o persoană denumită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa. Fidejusiunea poate fi de trei feluri: • convenţională, când părţile cad de acord asupra necesităţii aducerii unuiant; • legală, când printr-o dispoziţie a legii debitoail este obligat să aducă.un fidejusor pentru garantarea obligaţiilor ce-i revin; • judecătorească, atunci când într-o cauză litigasă instanţa judecătorească este aceea care dispune aducerea unui fidejusor, care să garanteze executarea obligaţiei unei persoane. B.Garanţia bancară (sau scrisoarea de garanţie bancară) Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un înscris prin care o bancă (garant) se angajează necondiţionat şi irevocabil, în cazul în care un debitor (împrumutat) nu execută ligaţia de a plăti la o dată bine stabilită o sumă de bani determinată, să plătească suma netă în favoarea creditorului (împrumutător). Valoarea scrisorii de garanţie trebuie să acopere creditul şi dobânda în procent de 100% (tară cotă de risc), în cazul scrisorilor emise de Ministerul de Finanţe, Banca Naţională a României sau orice altă bancă centrală din străinătcazul în care scrisoarea de garanţie este emisă de o bancă comercială din ţară sau din străi, valoarea acesteia trebuie să acopere creditul, dobânda şi o cotă de risc de minimum 25%. Termenul de valabilitate al scrisorilor de garanţie bancară trebuie să fie cu cel puţin 30 de zile mai mare decât termenul pentru care se acordă creditul.

34

II.2.2. Garanţii deductibile din expunerea băncii faţă de client în determinarea provizioanelor de risc în creditareBăncile trebuie să-şi constituie provizioane Regulamentului nr.5/ 22.07.2002. Pentru determinarea necesarului de provizioane aferente unui credit sau plasament, se vor parcurge următoarele etape: 1. Determinarea bazei de calcul pentru provizioane: a) Prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în considerare, conform normelor metodologice BNR nr. 12 /2002 - în cazul unui credit clasificat în categoria "standard", "în observaţie", "substandard", "îndoielnic", "pierdere", în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri judiciare şi în situaţia în care toaatele creditului înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 zile. b) Prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanţii - în. Cazul unui credit clasificat în categoria "pierderi", în situaţia în care s-au iniţiat proceduri judiciare sau în situaţia în care cel puţin una din ratele creditului înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 zile, precum şi în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare a acestuia. 2. Aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obţinute Corespondenţe între categoriile de clasificare a creditelor şi coeficienţii de provizioane este următoarea: Categoria de clasificare Standard In observaţie Substandard Îndoielnic Pierdere . diminua expunerea băncii faţă de entitatea de risc (client): 1. Garanţii personale - se referă la garanţiile furnizate de terţi • cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la bănci; • garanţii primite de la organismele administraţiei publice şi asimilate; • garanţii primite de la societăţi de asigurare şi capitaliza; • garanţii primite de la clientela financiară; • alte angajamente de garantare primite.4 Regulamentului nr.5/ 22.07.2002.

specifice

de risc în

creditare, conform

Coeficientul 0 0,05 0,2 0,5 1

În conformitate cu norma nr. 12/2002 a BNR, următoarele categorii de garanţii primite pot

35

2. Garanţii reale - se referă la bunuri corporale sau necorporale primite în garanţie • ipoteci imobiliare; • gaj cu deposedare; • gaj fără deposedare; • depozite colaterale ale băncilor; • depozite pentru deschiderea de acreditive; • depozite pentru emiterea scrisorilor de garanţie; • alte depozite colaterale; • titluri primite în garanţie. 3. Garanţii intrinseci - se referă la garanţii incluse în caracteristicile operaţiunii înseşi şi care nu f obiectul înregistrării în posturile bilanţiere sau extrabilanţiere. Băncile vor putea lua îconsiderare, în vederea deducerii din expunerea faţă de entitatea de risc garanţiile prevăzute în norma BNR nr. 12/2002 Anexa 1, care sunt prezentate în Tabelul 1 următor, alături de coeficienţii de deducere: Tabelul 1. Coeficientul pentru deducere din Tipul de garantie Garanţii exprese, irevocanile şi necondiţionate ale administraţiei publice centrale de specialitate a statului roman sau ale BNR Titluri emise de administraţia publica centrala de specialitate a statlui romnsau de BNR

expunerea bancii faţă de entitatea de risc 1 1 1 1 1 1 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 36

Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor centrale, bancilor centrale din categoria A sau ale Comunitaţilor Europene Titluri emise de administraţiile centrale, băncile centrale din ţarile din categoria A sau ale Comunitaţilor Europene Depozite colaterale plasate la bancă însaşi Certificate de deposit sai instrumente semilare emise de bancă însaşi şi incredinţate acesteia Garanţii exprese, irevocabile şi nendiţionate ale bancilor de dezvoltare multilaterala sau aleBăncii Europene de Investiţii Titluri emise de catre bancile de dezvoltare multilaterala sau Bănca Europena de Investiţii Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor locale din Romania Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din Romania Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor

regionale sau locale din ţările din categoria A Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din ţările din categoria A Ipoteci in favoarea băncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuinţelor care sunt sau vor fi ocupate de debitor sau care sunt date cu chirie de către acesta

0,8

0,5

Băncile pot lua în considerare, în vederea deducerii din expunerea faţă de entitatea de risc şi alte garanţii decât cele prevăzute în Anexa 1 la Normele BNR nr. 12/2002, în conformitate cu normele interne ale băncilor (aprobate la nivelul Consiliului de Administraţie), în următoarele condiţii: la valoarea de piaţă, în cazul în care aceasta există; la o val stabilită de un expert independent autorizat sau de un expert autorizat

angajat în cadrul băncii, valoarea determinată inclusiv pe baza gradului de realizare a garanţiilor de acelaşi tip, calculat prin raportarea valorii garanţiilor de acelaşi tip valorificate de bancă în anul anterior, la valoarea totală a garanţiilor de acelaşi tip înregistrată de bancă în contabilitate în anul anterior şi pentru care au fost iniţiate proceduri de executare silita, în cazul în care nu există o valoare de piaţă.

II.3.1. Urmarirea creditelorExistă o serie de motive care relevă importanţa procesului de urmărire a creditelor. Astfel, aflarea situaţiei la zi a afacerii clientului, precum, şi a posibilităţii acestuia de a plăti în continuare, datoria către bancă, urmărirea tendinţelor contrare astfel încât soală lua măsuri preventive, confirmarea folosirii creditului în scopul acordării, infirmarea sau confirmarea informaţiilor date de client, descoperirea practicilor neobişnuite folosite de client şi informarea despre activitatea clientului şi a credibilităţii lui, asigurarea că acest client este încă solvabil, sunt motive care arată ca, pe lângă procesul complex de acordare a creditului, urmărirea creditelor o etapă deosebit de importantă şi absolut necesară în derularea unui credit. De la aprobarea şi acordarea unui credit bancar şi până la rambursarea integrală a lui şi a tuturor datoriilor aferente acestuia, scopul activităţii de urmărire a derulării lui este de a menţine pe tot parcursul creditării condiţiile iniţiale de la acordare. Aceasta, pentru a se preveni ca un credit iniţial performant să devină neperformant, datorită deteriorării situaţiei economicofmanciare a împrumutatului. 37

II.3.2. Monitorizarea creditelorMonitorizarea creditelor se va realiza de către inspectorul de credite în mod practic pe baza unei planificări, la nivel de sucursală, stabilită în comitetul de credite al acestuia. Urmărirea se efectuează lunar sau ori de câte ori este nevoie, adică ori de câte ori există informaţii, că situaţia economico-financiară a agentului economic are tendinţe de declin. Programele de monitorizare a creditelor pe care le desfăşoară o bancă trebuie să includă: • o analiză periodică a tuturor creditelor sau a celor selectate, pentru a se asigura că ele se derulează în conformitate cu politica de creditare a băncii, cu cerinţele documentaţiei şi în condiţii de profitabilitate. • o clasificare a creditelor din punct de vedere al performanţelor, prin calcularea indicatorilor cheie; • expertize contabile prin care se determină calitatea portofoliului de credite pe care îl deţine banca. Ofiţerul de credit are un rol determinant în stabilirea unui sistem eficient de comunicare între bancă şi beneficiarul de credit, în alcătuirea dosarelor de credit, în conducerea analizelor de credit sau la participarea la acestea, în clasificarea creditelor precum şi în efectuarea expertizelor contabile. Datorită faptului că ofiţerul de credit este singura persoană din bancă ce intră în contact direct cu clientul, în toate etapele procesului de creditare, el este cel mai în măsură să anticipeze eventualele probleme, şi, împreună cu clientul, să găsească soluţii pentru rezolvarea lor. în consecinţă, un ofiţer de cslab pregătit sau care nu îşi îndeplineşte în mod conştiincios sarcinile, poate cauza nerealarea unui program de monitorizare a creditelor, oricât de cuprinzător şi bine elaborat ar fi acesta.

II.3.3. Responsabilitaţile ofiţerului de credita. Comunicarea dintre ofiţerul de credit şi client Din momentul acordării unui credit, banca trebuie să întreţină un contact permanent cu beneficiarul de credit, adică să dezvolte relaţia ce s-a stabilit în timpul discuţiilor preliminare, în perioadele de analiză şi de aprobare a cererii de împrumut. Mulţi dintre clienţi apreciază faptul că, din când în când, fonic, ofiţerul de credit se interesează de modul în care ei îşi desfăşoară

38

activitatea. Contactele telefonice şi vizitele periodice la sediul beneficiarului constituie o practică prudentă de monitorizare a unui credit şi, în acelaşi timp, şi o relaţ bună între bancă şi client. Discuţiile telefonice pot constitui un factor încurajator pentru o comunicare reciprocă între bancă şi client. Este mult mai probabil că un client care se confruntă cu un declin financiar va înştiinţa banca despre acest lucru, dacă ofiţerul de credit a avut o atitudine deschisă în trecut, manifestându-şi bunăvoinţa şi dorinţa de a ajutomunicarea se poate realiza în scris, prin discuţii telefonice, vizite la locul unde societatea îşi desfăşoară activitatea sau prin evenimente sociale, cum ar fi un prânz de afaceri. In toate cazurile, scopul este de a menţine deschise liniile de comunicare între bancă şi client. Ofiţeail de credit trebuie să creeze o atmosferă de încredere şi coopere. Nu există substituent pentru un dialog deschis şi onest între bancă şi beneficiarul de credit. Dacă legătura dintre bancă şi client este bună, un ofiţer de credit cu experienţă podeseori reconstitui situaţia reală a unui cont de credit, chiar dacă clientul este sincer sau nu. b. Verificarea contului curent al clientului Se pot trage foarte multe concluzii din monitorizarea contului curent al unui client şi a modalităţilor de plată practicate. De exemplu, atunci când contul curent prezintă o creştere a soldului debitor sau când se întârzie plata dobânzii şi a ratei la un credit pentru investiţii, trebuie să se acorde o atenţie specială clientului respectiv. Aceste evoluţii pot semnala probleme de lichiditate care pot fi cauzate de încasarea cu întârziere sau neîncasarea creanţelor scadente, imobilizări prea mari în stocuri nevandabile sau pierderea unui client important. Atunci când apare o schimbare majoră în modalităţile de plată practicate de client, ofiţerul de credit trebuie să facă o analiză suplimentară. O practică foarte bună în adminarea creditelor o constituie contractarea de către bancă a câtorva dintre colaboratorii clientului, cum ar fi contabilul, expertul contabil sau consultantul pe probleme financiare, care ar putea furniza informaţii relevante. c. Vizită la sediul clientului Ofiţerul de credit trebuie să facă din când în când efortul de a vizita firma clientului. O inspecţie la locul de desfăşurare a activităţii acestuia poate releva anumite probleme organizatorice sau operaţionale. Cea mai bună modalitate de evaluare cu acurateţe a condiţiei şi 39

valorii activelor pe care le deţine clientul este, în cazul unui ofiţer de credit responsabil, evaluarea făcută personal şi nu cea bazată pe rapoartele colegilor. O vizită la faţa locului, creează, de asemenea, posibilitatea de a verifica orice alte garanţii râmase în posesia clientului, dacă acestea sunt întreţinute sau stocate corespunzător. d. Conţinutul dosarelor de credit Informaţiile cuprinse în dosarele de credit se grupează în mai multe categorii, după cum urmează: • Documente de creditare Această secţiune include contractele de credit, actele de încorporare, certificatele de la Registrul Comerţului şi alte documente similare. • Informaţii financiare Aceasta secţiune include bilanţul, contul de profit şi pierdere, desfăşurătoarele, situaţiile fluxurilor de fonduri, prognoza lichidităţilor, planul de afaceri, situaţia financiară personală şi documente privind situaţiile nanciare ale garanţilor. • Garanţii Orice informaţie referitoare la garanţiile constituite trebuie să fie inclusă în această secţiune, şi, în mod special, contractele de garanţie. • ondenţă, rapoarte şi note Dosarul de credit conţine, de asemenea, întreaga corespondenţă purtă între departamentul de creditare şi client, discuţiile, rapoartele asupra vizitelor făcute la sediul clientului sau a altor întâlniri cu clientul, rezumate ale convorbirilor telefonice, comentarii cu privire la desfăşurarea procesului de creditare, orice alte situaţii deosebite ale programului de rambursare, informaţii contabile şi recomandări făcute de ofiţerul de credit sau de comisia de creditare, referitoare la cererea de împrumut. • Alte materiale Această secţiune include toate actele ce nu se înregistrează îaltă parte. De exemplu: broşuri referitoare la producţia societăţii, materiale de reclamă, articole din ziare şi reviste 40

referitoare la viabilitatea proiectului pentru care se solicită creditul, practicile utilizate în afaceri de către client şi proiecte de viitor.

II.3.4. Controlul creditelor bancare şi masuri ce pot fi luate in urma controluluiDatorită faptului că din totalul fondurilor utilizate de către agenţii economici, creditele au o pondere însemnată, băncile comerciale au dreptul nu numai să controleze utilizarea împrumuturilor, ci şi principalele laturi ale activităţii acestora. Controlul bancar privind creditele acordate se exercită atât scriptic, adică pe baza documentaţiei, cât şi faptic, prin verificarea concretă a situaţiei debitorilor. Acest control se efectuează diferenţiat, pe cele două categorii mari de credite: credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung. a.Controlul creditelor pe termen scurt Pentru creditele pe termen scurt, verificarea scriptică se face lunar, pe baza datelor din balanţa de verificare şi a datelor patrimoniale. Totuşi, pentru firmele debitoare care nu au credite, dobânzi sau plăţi restante, controlul se poate face trimestrial. Pe baza datelor din documentele menţionate anterior, se întocmeşte situaţia garanţiei creditelor pe termen scurt. Astfel, dacă din verificare rezultă minus de garanţie, clientul va trebui să ramburseze rate ale creditului egale cu minusul de garanţie, iar dacă debitorul nu are disponibilităţi băneşti, minusul de garanţie se transformă în credite restante cu dobândlizatoare. Controlul creditelor se realizează preponderent în cazul creditelor negarantate, deci a minusului de garanţie în urma controlului, se prezintă, conducerii băncii, situaţii care cuprind analiza faptică a debitorului, propuneri de sistare a creditării, soluţii de recuperare a creditelor restante. Dacă există, plusurile de garanţie sunt luate în consideraţie pentru acordarea unor eventuale credite viitoare, suplimentare. Controlul faptic are ca obiect următoarele elemente: 1. Urmărirea şi analiza gradului de realizare a principalilor indicatori, cei mai importanţi fiind: • realizarea fluxului de disponibilităţi monetare în concordanţă cu cel prezentat băncii,

odată cu documentele de creditare; • • realizarea programelor şi utilizarea capacităţilor de producţie; existenţa resurselor şi a factorilor de producţie; 41

• • • •

stadiul de fabricaţie, depozitarea produselor şi conservarea garanţiilor; existenţa pieţelor de desfacere şi respectarea contractelor cu beneficiarii; existenţa faptică a datelor din contabilitatea agentului economic; respectarea destinaţiei creditelor. Verificarea destinaţiei creditului trebuie să aibă în

vedere următoarele elemente: destinaţia dată creditului după angajarea lui trebuie să corespundă cu datele declarate de

agentul economic în cererea de credit şi detaliat pe furnizori în planul de afaceri şi cu datele consemnate în contractul de credit; dacă este vorba de linie de credit, destinaţia iniţială trebuie să fie păstrată în fiecare ciclu de rotaţie a creditului; verificare efectuează prin confruntarea datelor din contabilitatea sintetica cu cele din

contabilitatea analitică şi acestea cu datele din actele de plată a furnizorilor; 2. Evaluarea garanţiilor. 3. Prezentarea măsurilor luate. 4. Întocmirea actelor de control şi înregistrarea lor la bancă. b.Controlul creditelor pe termen mediu şi lung În cazul creditelor pe termen mediu şi lung, există, de asemenea, un control scriptic şi unul faptic. Primul se realizează atât în cursul executării proiectului de investiţii, cât şi după pea în funcţiune a obiectivului, până la rambursarea creditului. Controlul se face atât prin documentele de plăţi şi de constituire a resurselor proprii, cât şi prin balanţa de verificare, rezultatele financiare, obligaţiile fiscale, situaţia patrimoniului, principalii indicatori economicofinanciari şi alte documente prezentate~-de firma debitoare, în timpul execuţiei proiectului. La efectuarea plăţilor, ofiţerul de credit trebuie să verifice: • • • încadrarea plăţilor în devizul general şi devizele pe obiecte; încadrarea plăţiul creditelor aprobate; încadrarea veniturilor, cheltuielilor şi profiturilor în limita celor prevăzute în bugete de 42

venituri şi cheltuieli;

• •

dacă resursele proprii ai! fost constituite conform documentaţiei de creditare; dacă creditele din balanţa de verificare a agentului economic corespund celor din .

evidenţa băncii; • •

dacă se respectă graficul de eşalonare a execuţiei obiectivului; constituirea şi eliberarea resurselor proprii pentru investiţii. Controlul faptic, ce se realizează semestrial sau chiar trimestrial, se exercită după un grafic

de control, în care vor fi urmărite: • • • • respectarea soluţiilor tehnice din documentaţiiadiul fizic şi calitatea lucrărilor executate; asigurarea factorilor de execuţie pentru perioada următoare; încadrarea lucrărilor executate şi a plăţilor făcute în cele prevăzutementaţia de

creditare; • • • analiza fluxului de numerar comparativ cu cel din documentaţia de credite; gradul de realizare a indicatorilor aferenţi obiectivului pus în funcţiune; situaţia bunurilor ce constituie garanţia creditelor. Măsuri ce pot fi luate în urma controlului Pe baza rezultatelor controalelor efectuate, inspectorii de credit fac propuneri de măsuri, care se aprobă de conducerea unităţii, şi anume: • trecerea la restanţă a crelor utilizate, pentru diminuarea corespunzătoare a limitei de creditare şi recuperarea creditelor respective din disponibilităţile şi încasările clientului înaintea altor plăţi excepţia drepturilor de salarii care au prioritate potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 Codul muncii; • anularea sau reducerea creditului aprobat, în cazul în care se constată că împrumutatul a prezentat băncii date nereale pentru determinarea cuantumului creditului. Această măsură se ia numai după expirarea termenului de 5 zile de preaviz scris; 43

• întreruperea imediată, fără preaviz, a punerii la dispoziţia debitorului de noi tranşe dinreditul aprobat; creditul utilizat în alte scopuri, cu dobânzile aferente, se retrage imediat din contul de disponibilităţi al împrumutatului, iar atunci când nu este posibil se trece la restanţă; • întreruperea, fără preaviz, a creditării în cazul în care situaţiică şi financiară a împrumutatului înregistrează nivele sub după ce se constată redresarea sei clientului; • retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul de disponibilităţi al debitorului, iar când acest lucru nu este posibil se va trece la recuperarea creditului şi dobânzilor prin executare silită; • pentru creditele care au fost în competenţa de aprobare a centralei băncii, se va informa Direcţia de Creditare asupra măsurilor luate; •după aprobarea lor, măsurile stabilite se vor comunica în scris debitorului în termen de 5 zile. In urma activităţii de urmărire şi control rezultă o serie de semnale de avertizare: Semnale de avertizare din interiorul băncii: - viteză de mişcare a contului în creştere sau în scădere; retrageri mari de numerar; intrări de cecuri returnate; variaţia situaţiilor prognozate prezentate; amânarea furnizării situaţiilor fmanciar-contabile; clientul este întotdeauna grăbit să obţină un împrumut; zvonuri; - nerespectarea acordurilor de împrumut şi a formelor şi principiilor de creditare; - fondurile împrumutate sunt utilizate în alte scopuri decât cele convenite. cele avute în vedere la aprobarea creditului şi care nu mai asigură condiţii de rambursare; banca poate reveni la această măsură

Semnale de avertizare de la client: - schimbarea comportamentului managerilor faţă de întâlnirile anterioare; - evitarea de către aceştia a contactelor cu banca; - probleme personale ale conducerii; 44

- schimbări dese în conducere; - conducere inadaptabilă la schimbare; - viteză mare de mişcare a personalului; - active neutilizate; stocuri fără mişcare; - modificarea condiţiilor comerciale; - imposibilitatea de acoperire a comenzilor; - politici neştiinţifice de stabilire a preţurilor; - ramură în recesiune; - presiune mare exercitată de către creditori; obiective inexistente pe termen lung; risc de tară ridicat.

II.4.1. Creditele neperformantePRINCIPALELE CAUZE ALE APARIŢIEI CREDITELOR NEPERFORMANTE Există numeroşi factori care ar putea genera apariţia unui credit neperformant. Cel mai adesea, apariţia unui credit neperformant este, mai degrabă, rezultatul acţiunii conjugate a mai multor factori, decât a unuia singur. Mulţi dintre aceşti factori ies din sfera de control a băncii. Un singur factor - greşelile comise de funcţionarul bancar - poate fi menţinut la un nivel minim, dacă ofiţerul de credit a parcurs şi executat cu atenţie şi minuţiozitate fiecare etapă a procesului de creditare.

III.4.2. Erori comise de catre creditor ( Banca – Ofiterul de credit)Evitarea apariţiei creditelor neperformante începe printr-o evaluare atentă şi minuţioasă a cererii de creditare. Orice etapă a procesului de creditare executată necorespunzător, de la un interviu nesatisfăcător până la un proces inadecvat de monitorizare a creditului, poate avea drept rezultat apariţia unui credit neperformant.

45

Unele dintre cele mai frecvente greşeli comise pe parcursul procesului de creditare sunt următoarele: Interviu necorespunzător (inadecvat) Discuţiile preliminare purtate cu clientul se dovedesc a fi necorespunzătoare atunci când ofiţerul de credit, în loc să se axeze pe întrebări la obiect, cu scopul precis de a afla informaţii despre situaţia financiară a clientului, preferă o conversaţie prietenească cu acesta. Un alt neajuns constă în incapacitatea de a pune întrebări semnificative sau de a urmări o anumită linie, atunci când răspunsurile primite sunt greşite sau echivoce. Interviul preliminar reprezintă cea mai bună ocazie în care ofiţerul de credit poate evalua trăsăturile de caracter ale clientului. Dacă interviul este efectuat într-un mod necorespunzător, poate duce la concluzii greşite în ceea ce priveşte buna intenţie a clientului de a rambursa creditul. Analiză financiară necorespunzătoare Multe dintre creditele neperformante apar atunci când ofiţerul de credit nu consideră că analiza financiară este un factor important în luarea deciziei finale, deci de acordare sau respingere a unei cereri de creditare. Nimic nu poate substitui o analiză financiară completă în cadru! procesului de creditare. O analiză financiară necorespunzătoare constă în interpretarea superficială a bilanţului şi atului de profit şi pierdere, precum şi neverificarea corectitudinii situaţiilor financiar contabile. Necunoaşterea activităţii clientului Problemele apar atunci când ofiţerul de credit nu cunoaşte activitatea clientului şi condiţiile în care aceasta se desfăşoară. Dac se cunosc aceste lucruri, este dificilă anticiparea necesarului de finanţare în viitor şi determinarea celui mai adecvat tip de credit, valoarea acestuia şi condiţiile de rambursare. Pentru mulţi beneficiari de credite, chiar dacă au o situaţie financiară bună, este dificil să-şi onoreze datoriile dacă scadenţa acestora nu este în concordanţă cu ciclule fluxului de lichidităţi. Garantarea defectuoasă a creditului O altă cauză care duce la apariţia pierderilor în activitatea de creditare o reprezintă constituirea unor garanţii necorespunzătoare pentni creditele acordate. Acceptarea unor garanţii care nu au fost corect evaluate în ceea ce priveşte posesia, valoarea şi posibilitatea de realizare,

46

poate pune banca într-o situaţie lipsită de protecţie sau slab protejată în cazul în care clntul nuşi mai poate onora obligaţiile Documentaţie incorectă sau incompletă Lipsa unei documentaţii corecte în cadrul contractului de credit, care să prevadă în mod precis, atât obligaţiile băncii, cât şi ale clientului, poate, de asemenea, conduce la apariţia creditelor neperformante. Experinţă insuficientă în afaceri Multe dintre creditele neperformante pot fi atribuite lipsei de experienţă în afaceri pe care o are clientul. Management necorespunzător O cauză frecventă a creditelor neperformante o constituie conducerea necorespunzătoare a activităţii. De exemplu, chiar dacă într-o întreprindere deciziile sunt luate de către o singură persoană, tof-se va ajunge într-un punct în care este necesară angajarea unor noi factori de decizie pentru domenii specifice: financiar, marketing şi vânzări, întrucât această infuzie de idei şi creativitate este necesară pentru desfăşurarea unei acvităţi performante - deşi câteodată s-ar putea ca număml managerilor să fie insuficient pent o activitate eficientă în cadrul companiei. Dar principala cauză în eşecul unei activităţi, reprezintă pur şi simplu o conducere incompetentă sau nepăsătoare. Factorii de conducere din cadrul unei companii trebuie să fie capabili să coordoneze diferite compartimente într-un mod cât mai eficient, să elaboreze planuri corespunzătoare pe termen lung şi scurt, să folosească favorabil conjunctura şi în acelaşi timp să fie pregătiţi să reacţioneze îr schimbări adverse. Cele mai multe falimente rezultă dintr-un management necorespunzător.

Capitalizare iniţială inadecvată Firmele mici adesea au probleme chiar imediat după înfiinţare datorită capitalizării inadecvate. Proprietarii subestimează costurile afacerii şi supraevaluează viteza cu care ei pot obţine profit. Ei îşi recunosc problemele, după un timp, atunci când capitalul lor se epuizează şi creditorii refuză acordarea de credite adiţionale.

47

Deteriorarea producţiei Deseori, un credit neperformant apare după ce preţul unui produs sau serviciu rezultat al activităţii unei societăţi, devine necompetitiv sau produsul are o calitate necorespunzătoare. Creşterea cheltuielilor (materiale sau cu forţa de muncă) sau lipsa unor utilaje moderne şi neţinerea pasului cu cele mai recente tehnici de producţie, pot genera preţuri necompetitive sau pot forţa compania să scadă nivelul de calitate pentai produsul respectiv. Activitate insuficientă de marketing Creditele neperformante pot apărea şi în cazul în care societatea nu desfăşoară o activitate de marking corespunzătoare. O afacere trebuie să aibă un plan bine definit cu privire la reclamă, volumul vânzărilor şi modul de distribuire al produselor. Lipsa acestei activităţi va duce, în mod invariabil, la scăderea volumului vânzărilor şi, în consecinţă, a profitabilităţ

II.4.3. Identificarea creditelor neperformanteRareori creditele devin neperformante sau generează pierderi peste noapte. Există, aproape întotdeauna, o deteriorare graduală a calităţii creditului, care este însoţită de numoase semnale de avertizare. SEMNALE DE A VERTIZARE GENERALE Ofiţerul de credit trebuie să primească, în mod regulat, din partea beneficiarului de credit situaţii financiare asupra activităţii acestuia. Legat de acestea, există semnale de avertizare asupra problemelor ce pot surveni în viitor: • beneficiarul de credit nu furnizează la termen situaţiile financiare (bilanţul, contul de profit şi pierderi etc.) • schimbarea contabilului sau a cenzorului. Situaţiile financiare Avertismente care reies din analiza bilanţului: • schimbări semnificative în structura bilanţului; • deteriorarea lichidităţii a poziţiei capitalului circulant; 48

• creşterea rapidă a debitelor; • creşterea duratei medii de încasare a creanţelor; • procendicat al creanţelor devenite scadente şi neîncasate; • creşterea nivelului pierderilor din credite; • creşterea accentuată a stocurilor, peste necesităţile de consum, sau încetinirea vitezei de rotaţie a acestora; • investirea în mijloace fixe, fără o finanţare corespunzătoe; • un nivel scăzut al raportului dintre capitalul social (propriu) şi cel împrumutat; • stagnarea capitalului; • creşteri disproporţionate ale pasivelor curente; • creşteri substanţiale ale pasivelor pe termen lung; • creşterea mare a rezervelor. O alta cauză pentru apariţia creditelor neperformante o constituie incapacitatea de anticipare a conjuncturii de piaţă şi de adaptare la schimbările acesteia. Control financiar necorespunzător Un control financiar insuficient reprezintă deseori cauza prăbuşirii multor societăţi. Ar trebui să funcţioneze un sistem de încasare a debitorilor şi de evaluare a stocurilor, de asigurare a calităţii produselor şi de control al cheltuielilor. De exemplu, probleme, cum ar fi nivelul excesiv sau insuficient al stocurilor, pot trece neobservate până când ating proporţii critice sau creşterea debitelor poate reprezenta o ameninţare asupra capacităţii societăţii de rambursare a creditelor.

II.4.4. Apariţia unor situaţii nefavorabieFactori de mediu

49

O altă cauză care poate duce la apariţia creditelor neperformante, este incapacitatea beneficiarului de credit de a face faţă consecinţelor unor dezastre naturale cum ar fi incendii, secete, inundaţii şi furtuni. De exemplu, o inundaţie care poate distrugerea mai mare parte a recoltei unui producător individual, ameninţă starea economică nu numai a producătorului dar şi a furnizoailui de utilaje agricole, îngrăşăminte şi foiţa de muncgajată pentru recoltare dar chiar şi a producătorului de produse alimentare, pentru care o diminuare a materiilor prime alimentare poate duce la creşterea costurilor. Recesiune economica Scăderile în activitatea economică pot stânjeni capacitatea beneficiarului de credit de a-şi onora datoriile. De exemplu, în timpul perioadelor de recesiune, multe societăţi se confruntă cu lipsa de lichidităţi cauzată de scăderea vânzărilor, cuea debitelor cauzata de plăţile efectuate cu întârziere şi cu creşterea costurilor. Concurenuternică O concurenţă puternică poate pune în dificultate alte societăţi atunci când acestearează pe aceeaşi piaţă. O societate se poate confrunta cu scăderea vânzărilor şi va fi obligporească costurile şi / sau să reducă marja de profit atunci când intră în competiţie cu altmpanii mai puternice din punct de vedere economic, care au o mai bună cercetare în domeniul producţiei, au produse mai noi şi mai eficiente, fac o reclamă mai bună sau acordă un buget mai mare pentru reclamă etc. Avertismente care reies din analiza contului de profit şi pierderi: • schimbări semnificative în structura contului de profit şi pierderi; • pierderi care reduc valoarea netă; • pierderi rezultate din activitatea de exploatare; • creşterea costurilor şi micşorarea marjelor de profit; • creşterea vânzărilor şi profiturilor. Astfel, evoluţia nefavorabilă a rezultatelor economice şi financiare şi, mai mult,, rezultate economice şi financiare mai slabe decât ale altor firme din acelaşi domeniu de activitate sunt semnale certe ale apariţiei creditelor neperformante. 50

Alte semnale generale • Vânzarea unor active importante care afectează continuitatea procesului economic. • Pierderea încrederii unor clienţi tradiţionali. • Diferenţe mari, în ss negativ, între prognoze şi realizări. • Discrepanţe în informaţiile antecedente. • Schimbănate în sincronizarea cererii de credite sezoniere. • Creşteri abrupte în volumul cererii de credite. • Credite a cărei sursă de rambursare nu poate fi identificată cu uşurinţă şi ist. • Practicarea defectuoasă a unor servicii financiare. SEMNALE ALE ACTULUI MANAGERIAL • Falimente anterioare. • Lipsa sau modificarea frecventă a structurii societăţii. • Asocieri noi, inclusiv achiziţii, activităţi noi, o nouă zonă geografică sau o linie nouă de oducţie. • Compania este fragmentată într-o serie de mici departamente interconectate slab operaţional. • Schimbări în atitudinea faţă de bancă sau faţă de ofiţerul de credit, în sre o lipsă de cooperare. • Răspunsuri nefundamentate la semnalele băncii. • Schimbări în comrtamentul personalului cheie. • Schimbarea personalului de conducere, a proprietarilor sau a personalului cheie. • îmbolnăvirea sau decesul personalului de bază. .

51

• Lipsa evidentă a unei succesiuni manageriale. • Rapeluri de muncă degradate. • Probleme cu forţa de muncă. • Incapacitatea de planificare a activităţii. • Lipsa unui plan funcţiona • 0 slabă administrare, datorată lipsei de experienţă. • Rapoarte financiare şi control necespunzător. • Controale operative necorespunzătoare. • Incapacitatea de îndeplinire a obligaţiilor conform programului. • Asumarea unor riscuri fără garanţii corespunzătoare. • Lipsae sinceritate. • Neînţelegeri în cadrul managementului sau între parteneri. • Aventurarea înperaţiuni noi, incerte. • Litigii împotriva beneficiarilor de credite. • Publicitate negativă. SEMNALE TEHNICE ŞI COMERCIALE • Stabilirea unor preţuri nerealiste pentru produse şi servicii. • Dorinţe speculative şi insistenţă în realizarea de afaceri riscante. • Reacţate la restrângerea pieţelor sau la condiţiile economice nefavorabile. • Abateri de la disciplina contractuală.

52

• Pierderea principalelor linii de producţie, a drepturilor de distribuţie, "franchises" sau a surselor de aprovizionare. • Pierderea unuia sau mai multora dintre clienţii puternici din punct de vedere financiar. • Apariţia unor concurenţi puternici şi pierderea unui segment foarte mare de piaţă. • Cumpărări speculative de stocuri, care par să nu aibă nici o legătură cu activitatea. • Utilizarea slabă a capacităţilor de producţie. • Stagnstificate ale procesului de producţie. • Slaba întreţinere a sediilor şi utilajelor. • Folosirea de tehnologii învechite. • Înlocuirea cu întârziere a utilajelor ineficiente. • Păstrar în evidenţe a stocurilor vechi sau un nivel al stocurilor mai ridicat decât este normal. • Schimbări nefavorabile în profilul de afaceri. ALTE AVERTISMENTE Contacte directe cu clientul Menţinerea unui canal de comunicare, deschis în permanenţă, între bancă şi beniciarul de credit este o practică foarte bună din mai multe puncte de vedere, în special prin faptul că adună la un loc toate informaţiile nonfinanciare care ar putea indica eventuala apariţie a unui credit neperformant. Unele dintre primele semnale de avertizare, cum ar fi slaba întreţinere a utilajelor, deteriorarea stocurilor sau neutilizarea întregului personal angajat, sunt mult mai bine reperate în timpul unei vizite la societatea respectivă. În timpul unei conversaţii telefonice, clientul poate face aluzii la anumite dificultăţi personale sau financiare care s-ar putea să nu reiasă din bilanţ sau din situaţia contului de profit şi pierderi. 53

Informaţii importante pot fi obţinute în avans, prin contactarea directă, cât mai frecventă, a clientului. Indicaţii furnizate de către terţi Tranzacţiile dintre client şi terţi pot furniza unui ofiţer de credit prevăzător, o imagine intuitivă cu privire la apariţia unui credit neperformant. De exemplu, ofiţerul de credit s-ar putea să observe în tabloul financiar apariţia altor creditori sau să primească telefoane de la furnizori care solicită informaţii despre situaţia creditelor, cu scopul de a evalua clientul respectiv. Situaţia contabilă Pot apărea semne de deteriorare a situaţiei contabile a clientului. Cererile pentru noi împrumuturi sau pentru extinderea celor existente constituie, de asemenea, un indicator evident. Clasificarea clienţilor debitorului în grupe inferioare poate afecta, într-o mare măsură, bonitatea debitorului.

II.4.5. Soluţionarea creditelor neperformanteEVALUAREA SITUAŢIEI CREATE Apariţia multor credite neperformante poate fi evitată prin identificarea promptă a dificultăţilor şi prin remedierea acestora. Atunci când se confruntă cu apariţia unui credit neperformant, ofiţerul de credit trebuie să acţioneze imediat. Consideraţii preliminare Cu cât este mai rapidă reacţia, cu atât deciziile luate de către ofiţead de credit sunt mai viabile. Pe de altă parte, în cazul în care nu se iau măsuri imediat ce sunt sesizate anumite probleme care indică apariţia unui credit neperformant iar beneficiarul de credit întârzie mai multe luni efectuarea plăţilor, creşte posibilitatea ca acesta să fie în întârziere şi faţă de alţi parteneri, cum ar fi creditorii comercialu societăţile de asigurare. Acţiune competentă Ofiţead de credit trebuie să facă o apreciereorectă cu privire la capacitatea sa de a rezolva în mod eficient o astfel de situaţie. Trebuie avută în vedere posibilitatea solicitării unui alt ofiţer de credit cu mai multe cunoştinţe şi experienţă în domeniu. 54

Evaluarea situaţiei O primă etapă în rezolvarea unui credit neperformant constă în a face un bilanţ al situaţiei. În vederea recuperării debitelor cu vechime de peste 30 de zile, provenite din credite acordate de către bancă, se va efectua lunar o analiză fundamentată a situaţiei economicofinanciară a clienţilor în cauză, în care se vor urmări, în principaectivele descrise anterior. In urma acestei analize, clientul se va încadra în următoarele 3 grupe: 1. Cu posibilităţi reale de recuperare a debitelor în maxim două luni. 2. Cu posibilităţi reale de recuperare a debitelor, dar într-un termen mai îndelungat şi cu sprijinul băncii, prin încheierea unui act adiţional la convenţia iniţială, referitor la prelungirea perioadei de rambursare, reeşalonarea ratelor restante pentru aceeaşi perioadă de rambursare, constituirea de garanţii suplimentare, suplimentarea creditului. 3. Pentru care nu există posibilităţi de recuperare a debitelor, toate celelalte căi de îmbunătăţire a situaţiei economico-financiare a clientului fiind epuizate. în acest caz se declară starea de incapacitate, prin anunţarea clientului în cauză, banca valorifică bunurile materiale, ce reprezentau garanţii constituite la acest credit. Ofiţerul de credit trebuie să aprecieze situaţia în care se află clientul, să cunoască bine politica băncii, salizeze documentaţia, să evalueze situaţia reală a garanţiilor, sa urmărească îndeaproape alonturi bancare pe care le are clientul, să consulte, ori de câte ori este cazul, ofiţeri de credit mai experimentaţi, toate acestea în scopul de a formula un prim răspuns corespunzător din partea băncii.

Aprecieri asupra clientului Este imposibil de apreciat caracterul unui client sau alte caracteristici personale până când acestea nu sunt puse la încercare în confruntările cu situaţiile dificile. In astfel de cazuri, ofiţerul de credit trebuie să aprecieze clientul în lumina noilor situaţii. De exemplu, este important dacă clientul recunoaşte problemele pe care le are şi cooperează cu banca în scopul rezolvării acestora. In cazul în care clientul este necooperant şi nu prezintă încredere, o noua perioadă de 55

încercare pentru redresarea situaţiei s-ar putea dovedi fără rezultate şi, în cazul acesta, banca trebuie să procedeze la lichidarea garanţiilor cât mai curând posibil. S-ar putea ca reeşalonarea creditului pe o nouă perioadă de timp să fie benefică în cazul în care benefiarul de credit este o persoană competentă, care, accidental, este victima unor situaţii nefavorabile, scăpate de sub control. Deseori, la început unele activităţi, se pot confrunta cu dificultăţi dar un client problemă de astăzi, poate deveni în viitor o relaţie solidă şi profitabilă din punct de vedere bancar. Analiza documentaţiei Ofiţerul de credit trebuie să studieze cu atenţie toate documentele conexe din dosarul de credit. De exemplu, constatarea că a expirat contractul cu un terţ girant contează, dacă se va continua colaborarea cu clientul sau se va căuta o altă variantă. Evaluarea situaţiei reale a garanţiilor Ofiţerul de credit trebuie să facă o analiză comparativă între disponibilitatea şloarea garanţiilor reale ale clientului constituite pentru împrumutul pe care 1-a primit. Dacă se constată că garanţiile au o valoare de vânzare redusă, atunci lichidarea acestora trebuie privită ca o ultimă resursă. Pe de altă parte, dacă valoarea de lichidare a garanţiilor depăşeşte datoria clientului, atunci este de preferat ca banca să solicite rambursarea decât să se angajeze în prelungirea perioadei de plată. Urmărirea şi controlul contului bancar al clientului Contul curent al beneficiarului de credit trebuie urmărit şi controlat cu atenţie chiar din momentul în care creditul este identificat ca fiind neperformant. în cazul în care clientul are şi depozite, probabil va fi necesar să se impună controlul asupra contului bancar, în scopul prevenirii retragerilor de sume mari care ar putea periclita posibilitatea băncii de încasare a împrumutului.

Consultanţa juridică Departamentul juridic, trebuie să ajute ofiţerul de credit la determinarea alternativelor pe care le are în cazul apariţie! unui credit neperformant. Juristul poate face recomandări sau poate să avertizeze asupra executării anumitor compensaţii legale iar un ofiţer de credit mai experimentat poate conduce şi superviza măsurile necesare. 56

CAPITOLUL III. NOUL ACORD DE LA BASEL

III.1. Acordul Basel II

57

Mediul, în continuă schimbare, în care operează băncile, generează noi oportunităţi de afacedar acestea presupun, totodată, riscuri tot mai mari şi mai complexe care, la rândul lor, se constituie într-o provocare, pe cât de reală, pe atât de ameninţătoare pentru abordăre tradiţionale ale managementului bancar. Avându-se în vedere importanţa deosebită pe care sectorul bancar o reprezintă pentru orice economie naţională-prin funcţiile vitale pe care le îndeplineşte, şi anume: de sistem de plăţi, de sistem de creditare a economiei reale sau de vehicul de transmitere a politicii monetare naţionalereglementarea şi supravegherea pe baze prudenţiale a principalelor componente ale sistemului bancar devine o premisă şi în acelaşi timp o condiţie esenţială pentru asigurarea şi menţinerea sănătăţinanciare a unei ţări. Neoliberalismul excesiv practicat în domeniul financiar-bancar la sfârşitul deceniului trecut în marea majoritate a ţărilor actualei Uniuni Europene vine să confirme efectele negative pe care lipsa unor reglementări corespunzătoare le poate genera şi induce asupra sistemului bancar.Astfel,lanţul de falimente declanşat la nivelul instituţiilor financiar-bancare europene a avut consecinţe nu doar în plan naţional,ci s-a propagat cu repeziciune la nivel european,ca urmare a interdependenţelor existente între diferitele sisteme financiare europene(efect cunoscut sub numele de „efectul domino").Consecinţele directe ale acestui fenomen s-au regăsit în scăderea încrederii populaţiei şi a agenţilor economici în sistemele bancare naţionale şi în perpetuarea, ptermen lung, a acestei crize. Conştientizând importanţa deosebită pe care stabilirea unui cadru legal solid şi transparent o poate avea asupra redării încrederii în sistemul bancar, autorităţile internaţionale, cu veleităţi în domeniul supravegherii prudenţei bancare,u înaintat în iunie 1999 noi propuneri de îmbunătăţirie a reglementărilor Acordului Basel 1 oile prevederi acordă o atenţie sporită necesităţii determinării gradului adecvat de capitalizare a instituţiilor financiare ca o funcţie de nivel agregat al riscurilor la care acestea se expun în derularea activităţilor lor.Totodată, aceste reglementări urmăreau,în ela măsură, punerea fundamentelor unei convergenţe în domeniul supravegherii prudenţiale, în vederea garantării unui cadru transparent şi concurenţial tuturor băncilor care activează în plan internaţional. Scopul final 1-a reprezentat în cele din urmă îmbunătăţirea politicilore management al riscului bancar şi adaptarea lor la realităţile unei lumi financiare caracterizate printr-un grad ridicat de incertitudine şi o volatilitate deosebită a fluxurilor de capital. În acest context, prima parte a lucrării de faţă se va concentra pe surprinderea principalelor aspecte vizând necesitatea şi oportunitatea procesului reglementării prudenţiale a sectorului bancar. Reglementarea prudenţială are drept obiectiv major asigurarea protecţiei clienţilor, acţionarilor şi creditorilor unei bănci, prin definirea unui nivel suficient al capitalizării bancare. 58

"Capitalul economic"- reprezentat de acel nivel al capialului necesar acoperirii pierderilor normale, peste cele medii estimate- reprzintă un bun indicator al necesarului de fonduri destinate asigurării unui nivel optim de protecţie. De asemenea, în vederea creşterii preciziei în determinarea gradului optim de adecvare a capitalului, Acordul Basel 2 instituie ca o noutate în domeniu obligaţia determinării nivelului fondurilor proprii ca o funcţie de dublă senzitivitate a acestora la riscul asociat diferitelor tipuri de active avute în vedere (credite, linii de credit, împrumuturi ipotecare etc), precum şi la diferitele clase de risc în care sunt încadraţi iniţial debitorii. In vederea contracarării tendinţelor instituţiilor de credit de a-şi maximiza profiturile prin utilizarea intensivă a fondurilor proprii, autorităţile de supraveghere, în domeniu, au impus menţinerea unui anumit echilibru între fondurile proprii şi nivelul capitalului împrumutat, stabilind restricţii în ceea ce priveşte utilizarea peste anumitw niveluri a resurselor proprii. Primul Acord de la Basel, elaborat în anul 1998, aducea ca un element de noutate faţă de reglementările anterioare în domeniu ideea îmbunătii calităţii managementului riscului şi stabilirea unui nivel al capitalizării băncii calculat în funcţie de senzitivitatea la risc a activelor sale ( a creditelor acordate). In acest context a fost introdus indicele Cook, definit ca raport între capitalurile proprii ale oricărei instituţii de credit şi activele sale ponderate în funcţie de risc. Nivelul minim al acestui indicator a fost stabilit la 8 %.Indicele Cook este relativ simplu de aplicat şi permite verificarea şi compararea facilă a nivelulu de solidaritate al băncilor. Comitetul de la Basel a decis ulterior revizuirea acordului cu privire la evaluarea băncilor din mai multe motive, din care cele mai importante sunt rapida dezvoltare a noilor tehnici de management al riscurilor la nivelul instituţiilor bancare şi proliferarea inovaţiilor financiare de tipul instrumentelor derivate, care au creat riscuri ce nu sunt încadrate în algoritmul stabilit prin Acordul din 1988. Procedura de aplicare a prevederilor Acordului prevdea, de asemenea, stabilirea nivelului capitalutilor proprii ca o sumă intre capitalul social al băncii, rezervele acesteia, datoria subordonată şi provizioanele de risc, din care urmau să se deducă: activele intangibile şi participaţiile de natura imobilizărilor financiare la alte instituţii de creditare. Cât priveşte necesarul de capital, nivelul acestuia urma să se determine în funcţie de gradul de risc asociat activului şi nu debitorului ca atare. Cu alte cuvinte, în cazul deschiderii unor linii de credit, de exemplu, pentru doi clienţi ai băncii, ponderea de capital pe care banca trebuie să o deţină în fiecare din cele două cazuri era 100% (liniile de credit sunt asociate poziţiilor de active din afara bilanţului). Cu toate acestea, probabilitatea de manifestare a riscului de credit ( a riscului ca unul din clienţi să nu îşi îndeplinească la scadenţă obligaţi plată ) este mult mai mare în cazul unor clienţi cu o bonitate financiară mai redusă decât cazul clienţilor cu un standing financiar solid. 59

În acest fel, prin nediferenţierea nivelului de capital al unei bănci şi în funcţie de calitatea clienţilor săi, eficienţa metodologiei de adecvare a capitalului este vizibil redusă, ceea ce poate avea, în timp, repercusiuni asupra stabilităţii întrgului sistem bancar. În ceea ce priveşte valoarea capitalului propriu, Acordul 1 prevedea, în plus, unele cerinţe resrictive.Aceasta trebuia să acopere în proporţie de peste 50% datoriile băncii şi provizioanele constituite împotriva riscului de creditare, pentru ca banca respectivă să poată fi încadrată în categoria băncilor cu un grad adecvat de capitalizare.

III.2. Obiectivele Acordului Basel IIPrincipalele obiective pe care acest prim Acord le urmărea în planul disciplinei finânciarbancare constau în protecţia clienţilor împotriva eventualelor riscuri sistematice care pot să apară la nivel financiar, în conferirea unei stabilităţi sporite sistemului bancar şi în imprimarea unui grad ridicat de eficienţă a operaţiunilor bancare prin diminuarea probabilităţii de apariţie şi manifestare a pierderilor la nivelul portofoliului de credite gestionat de către bancă. Cea de-a doua direcţie de acţiune, care a făcut practic trecerea între cele două acorduri de la Basel, o reprezintă elaborarea Directivei europene asupra adecvării capitalului. Aceasta stabilea norme concrete de aplicare a prevederilor Acordului Basel 2 . Astfel, Directiva impunea,printre altele, ca toate băncile active în spaţiul european săimplementeze prevederile acordului până în anul 2007. asemenea, ţările recent integrate în Uniunea Europeană ( pe data de 1 mai 2004 ), precum şi ţările prevăzute să adere la Uniune în orizontul de timp 2007 ( România şi Bulgaria) ursă se conformeze şi ele noului Acord. Ca un element de noutate introdus de Directivă, comparativ cu Basel 1, putem aminti luarea în calcul a gradului de capitalizare al unei bănci şi a riscului de piaţă. în acest scop se urmărea o divizare a activelor financiare ale unei bănci în: active financiare pe termen lung evaluate la valoarea contabilă şi, respectiv, active încadrate în categoria celor speculative ( investiţii pe termen scurt). Pentru evaluarea senzitivităţii la risc, doar poziţiile speculative urmau a fi luate în calcul. Acestea erau marcate periodic la piaţă urmând a servi determinării nivelului ajustat la risc al capitalului băncii. A treia direcţie de acţiune în ceea ce priveşte adecvarea capitalului face referire la Acordul Basel 2. Acesta va putea fi utilizat începând cu luna ianuarie 2006 în paralel cu Basel 1, urmând ca de la sfârşitul aceluiaşan singurul acceptat în determinarea nivelului de capitalizare a instituţiilor financiar-bancare să fie Noul Acord. Basel 2 a adus câteva inovaţii în planul supravegherii prudenţiale, prin definirea unui sistem în trei etape de evaluare şi urmărire a riscului şi în determinarea în consecinţă a nivelului optim de capitalizare .Astfel, noul Acord avea ca obiectiv crearea unui cadru de adecvare a fondurilor proprii 60

mult mai sensibile faţă de riscurile bancare şi stimularea băncilor în direcţia îmbunătăţirielor de măsurare şi management al riscurilor. Cei trei piloni pe care se bazeazănoul Acord Basel 2 fac referire, în primul rând, la necesitatea menţinerii unor limite minime de capital, la o întărire a procesului supravegherii prudenţiale, precum şi la definirea unor reguli minime de disciplinăde piaţă, acordând în acest sens competenţe lărgite băncicomerciale din jurisdicţia lor , constituirea unui nivel al capitalului în exces, faţă de nivelul minim reglementat prin Basel 2, în cazul în care identifică factori suplimentari de risc precum: • Riscuri associate activităţii activităţii de creditare ( concentrarea pe anumite sectoare sau firme şi lipsa unei diversificări corespunzătoare a portofoliului de credite al băncii, existenţa unor puternice corelaţii între diversele credite din portofoliu etc ). • • Efectele unui ciclu economic aflat în faza de depresiune. Alte caracteristici nefavorabile care afectează în mod direct sau indirect sistemul bancar. Primul Acord Basel din 1998 a stabilit un raport de minim 8 % între capitalurile proprii şi expunerea băncii.Practica a demonstrat însă că între nivelul capitalului şi sc este dificil de stabilit un raport, pot exista situaţii când riscurile asumate de bănci sunt mici şi limita de 8 % devine costisitoare şi situaţii când limita nu este suficient dacă băncile se expun la riscuri semnificative. Obiectivul general al Acordului Basel 2 este acela de a promova capitalizarea adecvată a băncilor şi de a susţine dezvoltarea managementului riscului, consolidând astfel astfel stabilitatea sistemului financiar. Obiectivul va fi realizat prin introducerea a trei coloane care susţin una pe cealaltă şi care creează stimulente pentru bănci de a perfecţiona calitatea proceselor de control. Pima coloana reprezintă consolidarea semnificativă a necesarului minim stabilit de Acordul din 1998,iar a doua şi a treia coloană reprezintă completările inovatoare la supravegherea capitalului. Noul Acord Basel 2 identifică mult mai bine riscurile cu care se confruntă instituţiile de credit, pentru că vizează şi alte riscuri decât cele de credit şi de piaţă. Acest lucru semnalează importanţa care este acordată acesr riscuri, în sensul că manifestarea lor poate cauza instituţiilor de credit pierderi semnificative. Atenţia noului acord este deci îndreptată spre riscul operaţional cu care se confruntă instituţiile de credit. Obiectivele Acordului Basel 2, se referă în principal la: - Asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului de risc al instituţiilor de credit. - Consolidarea premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar. 61

Obiectivele BNR cu privire la implementarea Basel 2 pot fi sintetizate astfel: - Dezvoltarea sistemelor de management al riscului la nivelul instituţiilor de credit. - Transparenţa în legislaţia primară şi secundară a noilor cerinţe prudenţiale. - Dezvola mijloacelor de supraveghere prudenţiale adecvate noului context. În abordarea conceptului de stabilitate financiară, considerăm că trebuie să se ia în considerare două metode de abordare. Prima metodă se referă la factorii de risc care derivă din interiorul sistemului financiar precum creditul şi lichiditatea. Cea de-a doua metodă se referă la riscurile care provin din afara sistemului financiar. Pe această zonă a riscurilor remarcăm în mod deosebit: • • creşterea semnificativă a datoriei şi preţurilor activelor. disonalităţii macroeconomice precum majorarea preţurilor mărfurilor sau dezechilibrele semnificative din economia mondială.

III.3. Structura Acordului Basel IIAstfel, noua structură a acordului Basel 2 are la bază trei piloni: Pilonul 1- Cerinţe minime de capital Reguli flexibile şi avansate de determinare a cerinţelor minime de capital pentru: Riscul de credit: - abordarea standardizată - abordarea bazată pe modele interne (Internai Rating Based Approach - IRB) Riscul de piaţă Risc operaţional -abordarea indicatorului de bază -abordarea standardizată abordarea evaluării avansate (modele interne)

Pilonu 2 - Supravegherea adecvării capitalului - Rol activ al autorităţii de supraveghere în evaluarea procedurilor interne ale băncilor privind adecvarea capitalului la profilul de risc - Verificarea procedurilor interne ale băncilor de către autoritatea de supraveghere - Impunerea cerinţei ca instituţiile de credit să menţină capital în exces faţă de nivelul minim indicat de Pilonul 1. - Implementarea unor mecanisme de intervenţie timpurie a BNR Pilonul 3 - Disciplina de piaţă 62

Cerinţe de raportare mai detaliate către BNR şi, ca noutate, către public, referitoare la: structura acţionariatului expunerea la risc adecvarea capitalului la profilul de risc

Pilonul 1 se referă la cerinţa de adecvare a capitalului, permite identificarea a trei componente ale riscului: riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul operaţional. Pilonul 1 din noul Acord de Capital revizuieşte restricţiile impuse prin Acordul din anul 1998 aliniind necesarul minim de capital la riscul concret al pierderilor economice pentru fiecare bancă, astfel: În primul rând, Basel 2 ia în calcul riscul pierderilor referitoare la credit, în general prin impunerea unor niveluri mai mari de capital pentru acele credite care se presupune că reprezintă un risc mai mare. în acest sens se pot identifica trei opţiuni prin care băncile şi supraveghetorii pot alege o abordare cât mai potrivită complexităţii activităţilor şi controalelor interne ale unei bănciin "abordarea standardizată"a riscului referitor la credite, băncile care practică forme mai simple de creditare şi cu giranţi şi care au structuri de control mai simple, pot utiliza evaluările externe ale riscului presupus de credit pentru a evalua calitatea creditului clientelei în scopul adecvării capitalului. Băncile care şi-au dezvoltat sisteme mai complexe de evaluare a riscului şi de asumare a riscului, cu aprobarea supraveghetorilor naţionali, pot alege una dintre cele două abordări bazate pe ratingul intern (IRB) pentru riscul presupus de creditare. Folosind o abordare IRB, băncile se bazează parţial pe propria lor evaluare a riscului privitor la creditul clientului pentru a determina necesarul de capital, supus datelor stricte, validării şi cerinţelor operaţionale. În al doilea rând, noul acord stabileşte un necesar explicit de capital pentru expunerile bancii la riscul pierderilor cauzate de deficientele sistemului, a proceselor sau a personalului sau cauzate de evenimente externe, cum sunt dezastrele naturale. Similar gamei de opţiuni pentru evaluarea expunerilor la riscul privitor la credit, băncile vor alege una dintre cele trei abordări de evaluare a expunerii la riscul operaţional asupra căruia atât băncile, cat si supraveghetorii acestora, vor cădea de acord asupra calităţii si complexităţii controalelor interne asupra acestui domeniu al riscului. În al treilea rând, aliniind necesarul de capital propriilor evaluări ale băncii la expunerea la riscul de credit şi la riscul operaţional, Cadrul Basel II încurajează băncile saşi perfecţioneze aceste evaluări. De asemenea, se oferă stimulente explicite în forma necesarului redus de capital pentru a

63

adopta atât evaluări mai comprehensive şi mai precise ale riscului, cât şi procese mai eficiente de control ale expunerii la risc. În ceea ce priveşte evaluarea riscului de credit opţiunile pentru calculul riscului de credit includ o abordare standardizată şi o abordare pe baza de modele bazate pe rating-uri interne (IRB). Abordarea standard este din punct de vedere conceptual aceeaşi ca şi in vechiul acord, dar este mai sensibilă la risc: banca acordă un coeficient de risc fiecăriu activ şi elementelor extrabilanţiere şi însumează activele în funcţie de aceşti coeficienţi de risc. Coeficienţii deindividual de credit depind de categoria împrumutatului (state suverane, bănci, companii). Coeficienţii de risc vor fi redefiniţi in funcţie de rating-ul acordat de o agenţie de rating specializată . De exemplu , pentru un credit acordat unei firme , acordul existent prevede un singur coeficient de risc : 100%, dar noul acord prevede patru categorii: 20%, 50%, 100%, 150%. În abordarea standardizată , Agenţia Standard&Poor 's grupează debitorii pe clase de risc care reflectă capacitatea şi voinţa acestora de a-şi indeplini obligaţiile financiare contractuale. Pe baza unor indicatori de performanţă se acordă fiecărui debitor un scor cuprins între 1 (cel mai bun risc ) şi 5 (cel mai slab risc), scor care este transformat ulterior în clase de risc. Semnificaţia claselor de risc pe termen lung este următoarea : • • • • Clasa AAA - capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor financiare; Clasa AA - capacitate foarte mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare ; Clasa A - capacitate mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare ; Clasa BBB - capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor financiare este bună , dar există un

anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile ; • • Clasa BB - vulnerabilitate mică pe termen scurt dar un grad de sensibilitate la condiţii economice mai mare comparativ cu clasa BBB ; Clasa B - în prezent există capacitate de onorare a angajamentelor financiare , dar viitorul este incert. Clasele de risc pot primi semnul plus sau minus, care indică poziţia in cadrul clasei, superioară, respectiv inferioară. Băncile vor putea utiliza propriile estimări şi modele de evaluare privind credibilitatea debitorului. In acest sens sunt prevăzute metode analitice distincte pentru diferitele tipuri de expunere la risc, de exemplu , pentru creditarea firmelor şi a persoanelor fizice ale căror caracteristici de risc sunt diferite. Banca estimează credibilitatea fiecărui debitor şi rezultatele sunt transformate în probabilităţi ale pierderilor viitoare, care formează baza cerinţelor de capital minim >8%. 64

Prin metodele de bază se estimează probabilitatea de nerambursare a fiecărui debitor, iar autorităţile monetare vor furniza celelalte informaţii. Conform metodelor avansate , o bancă cu un proces de alocare a capitalului suficient de dezvoltat va putea oferi alte informaţii necesare. Prin ambele metode coeficienţii de risc vor fi mult mai diversificaţi decât cei din abordarea standard. Acordul din anul 1988 a stabilit cerinţele de capital doar prin prisma riscului de credit, însă capitalul era destinat să acopere şi celelalte riscuri. Despre riscul operaţional Comitetul de la Basel arată că reprezintă riscul de a înregistra pierderi ca urmare a unor sisteme informatice sau de personal defectuoase, fraude , documentaţie incompletă sau greşită. în prezent, băncile aloca în medie riscului operaţional 20% din capitalul lor intern. Pilonul 2 se referă la supravegherea procesului intern de evaluare a capitalului . în acest sens, se urmăreşte întărirea controlului pe care băncile centrale îl pot avea asupra instituţiilor de cdit, luând în considerare strategiile active şi riscurile excesive pe care şi le pot asuma companiile. Pilonul 2 a noului acord de capital adminte necesitatea unei revizuiri de supraveghere eficiente a evaluării interne a băncilor asupra riscurilor totale pentru a se asigura că managementul băncii procedează corect şi alocă un capital corespunzător pentru aceste riscuri, astfel: • Supraveghetorii naţionali vor evalua activităţile şi profilele riscurilor pentru băncile individuale pentru a determina dacă aceste organizaţii trebuie să deţină nivele mai ridicate de capital decât se specifică a fi necesarul minim si de a identifica acţiunile corectoare care trebuie întreprinse ; • Comitetul de la Basel consideră că, atunci când supraveghetorii trebuie să impună băncilor să dezvoltetructuri solide de control şi să perfecţioneze aceste procese de control. Acordul Basel 2 prevede că băncile centrale vor fi abilitate să stabilească nivelul minim de resurse ale băncii, necesare pentru intermedierea bancară şi pot stabili cerinţe mai mari decât raportul minim convenit (adică rezerve mai mari sau mai mici în funcţie de profilul de risc al instituţiei de credit). Pilonul 3 vizează disciplina şi transparenţa pieţei. Transparenţa din partea instituţiilor de credit contribuie la o mai bună înţelegere în rândul parcipanţilor de pe piaţă, a calităţii managementului unei instituţii de credit şi al profilulude risc al acesteia. De pildă , instituţiile de credit ar trebui să publice semestrial informaţii legate de creanţe nerecuperate. Transparenţa va fi in avantajul investitorilor, al deponenţilor şi chiar al instituţiilor de credit, ajutând la menţinerea stabilităţi a eficienţei operaţiilor pe pieţele de capital. 65

În cele ce urmează prezentăm succint modificările aduse de noul Acord Basel 2 în comparaţie cu Acordul Basel 2. Astfel, prin Acordul Basel 2, elementele de noutate sunt următoarele : 1. lărgirea gamei ponderilor de risc de credit de la un număr de patru categorii la opt ( 0%, 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100% si 150%) 2. diversificare instrumentelor de diminuare a riscului de credit ( recunoaşterea ca diminuatoare de credit a garanţiilor oferite de administraţii locale şi regionale , entităţi din sectorul public sau alte entităţi cu rating ridicat, utilizarea instrumentelor derivate – credit default swap, total return swap, credit linked notes) 3. utilizarea rating-urilor pentru evaluarea clienţilor (ex.: pentru autorităţi centrale, corporaţii, instituţii de credit etc.) stabilite de agenţii de rating independente. Prevederile primului pilon pe care se structurează Acordul Basel 2 sunt completate, la rândul lor, cu prevederile pilonului 2 "Supraveghere prudenţială" şi , respectiv ale pilonului 3 „Reguli de publicitate şi transparenţă", care nu fac altceva decât să stabilească instrumentele necesare punerii în practică a primului pilon. Interdependenţa între cei trei piloni de bază ai acordului Basel 2 este susţinută, de fapt, de către chiar Banca Reglementărilor Internaţionale (Bank of International Settlements - BIS) care preciza în ultimul său raport: „Este absolut necesar ca cerinţele minime de capital ale primului pilon să fie susţinut de o implementare robustă a celui de-al doilea, incluzând aici eforturile băncilor în vederea stabilirii nivelului de adecvare a capitalului şi, respectiv, eforturile autorităţilor de supervizare de a revizui aceste metode de calcul. în plus, prevederile privind publicitatea, stabilite de pilonul 3 al Acordului-cadru, sunt esenţiale în asigurarea unei concordanţe între disciplina de piaţă şi ceilalţi doi piloni. Cei trei piloni stabilesc avantajele prudenţiale specifice activităţii fiecărei instituţii de credit şi profilului de risc pe care acesta îl prezintă. De asemenea, prevederile cuprinse în Basel 2 conduc la dezvoltarea pieţei,instituţiilor de rating ca urmare a faptului că instituţiile de credit pot determina calitatea creditului prin raportarea la evaluările realizate de instituţiile externe de evaluare a creditului. Totodată, noile regulamente asigură cadrul legal pentru diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor şi stabilirea cerinţelor de capital de la un nivel simplificat, prevăzut în Acordul de Capital Basel 1, la un nivel sofisticat, prevăzut în Acordul Basel 2 şi determină o reducere a cerinţelor de capital în contextul evoluţiei de la o abordare simplificată la abordări avansate. De asemenea prevederile celor trei piloni vizează tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor pe termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, tratamentul riscului de credit aferebt expunerilor securizate şi al poziţiilor de securitizare, expunerile mari ale instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, adecvarea capitalului 66

instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul riscurilor şi criteriile tehnice utilizate pentru verificarea şi evaluarea cadrului de administrare a strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate pentru administrarea riscurilor, cerinţelor de publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Aceste acte normative implementează în legislaţia românească prevederile a două directive, transpunând la nivelul cadrului normativ prevederile Acordului Basel 2.

III.4.1. Implementarea Basel II în RomâniaProiectul de implementare a Noului Acord de Capital (Basel 2) se derulează prin transpunerea în legislaţia naţională a normelor comunitare, pe baza unei agende riguros etapizate, pentru realizarea căreia sunt antrenate resurse considerabile. Implementarea Basel 2 în România a demarat relativ târziu şi presupune provocări mari atât pentru banca centrală, cât şi pentru instituţiile de credit. Este posibil ca în prima fază, majoritatea covârşitoare a băncilor să adopte varianta cea mai simplă de cuantificare a cerinţelor de capital. După 5 ani de lucru, în iunie 2004 Comitetul de la Basel a publicat forma finală a Noului Acord de Capital sau Basel 2 (BIS, 2004). Obiectivul documentului este de a stabili un cadru mai performant al managementului riscului şi al guvernantei corporatiste pentru bănci, conducând implicit şi la consolidarea stabilităţii financiare. Instrumentele de realizare a obiectivului sunt structurate în trei piloni: 1. cerinţele minime de capital, 2. procesul de supraveghere 3. disciplina de piaţă. PILONUL I stabileşte cerinţele de capital pentru riscul de credit, de piaţă şi operaţional. Basel II tratează amplu riscul de credit şi oferă băncilor o gamă largă de opţiuni pentru calcular cerinţelor de capital în funcţie de tipologiile expunerilor. Trei metode pot fi folosite în acest scop: abordarea standard, abordarea de bază şi abordarea avansată utilizând modele interne de rating. PILONUL II abordează calitativ cerinţele prudenţiale prin intermediul

procesului de supraveghere. Autoritatea de supraveghere capătă competenţe sporite în evaluarea rocedurilor interne ale băncilor cu privire la adecvarea capitalului funcţie de profilul de risc. La rândul lor, instituţiile de credit trebuie să fie capabile să identifice, să 67

măsoare, să raporteze toate riscurile la care sunt expuse şi să aloce capital în mod corespunzător. Riscurile nu sunt doar cele captate în Pilonul I, ci şi cel de lichiditate, riscul de rata dobânzii pentru expuneri care nu sunt în portofoliul de tranzacţionare, riscul de concentrare, riscul rezidual, cel reputaţional şi strategic. Autoritatea de supraveghere poate solicita capital suplimentar dacă apreciază că aceste riscuri nu sunt acoperite şi/sau banca nu are implementate sisteme corespunzătoare de control. Nu în ultimul rând, autoritatea trebuie să construiască mecanisme de intervenţie timpurie care să prevină diminuarea capitalului băncilor sub pragul minim. PILONUL III încurajează disciplina de piaţă prin promovarea dezvoltării unui set de cerinţe de raportare mai detaliate către autoritatea de supraveghere şi către public. Creşterea transparenţei scade asimetria informaţională, iar riscurile pot fi mai bine evaluate. Cerinţele de componentelor capitalului, cerinţele de capital pentru toate riscurile etc.).raportare sunt calitative (ex: nivelul de consolidare, structura acţionariatului, strategia băncii pentru anumite expuneri etc.) şi cantitative.

III.4.2. RoIul BNR în procesul supravegherii prudenţei bancare.Adoptarea Acordului Basel Aşa cum Directiva Europeană privind adecvarea capitalului o prevede, România şi Bulgaria trebuie să facă progrese considerabile în domeniul supravegherii prudenţiale pentru a se putea alinia, până în anul 2007, noilor cerinţe ale Acordului Basel 2. O analiză asupra progreselor înregistrate de România în adoptarea reglementărilor Acordului Basel 2 relevă faptul că ţara noastră a făcut deja primii paşi spre racordarea la noile cerinţe internaţionale privind supravegherea prudenţială prin pachetul legislativ elaborat în ultimii ani.în acest sens ţinem să menţionăm între altele: • • • Norma nr. 11vind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit, precum şi organizarea activităţii de audit. Norma nr.12/ 2003 privind supravegherea solvabilităţii şi a expunerilor mari ale instrumentelor de credit cu actualizările ulterioare (Norma nr.9/2004). Norma nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit. Cu toate acestea, România este încă departe de atingerea obiectivelor sale de încadrare în prevederile Acordului Basel 2 datorită unor probleme operaţionale care mai persistă încă în implementarea acestui acord. Dintre acestea am putea aminti: costurile ridicate de infrastructură 68

privind investiţiile în soluţii IT dedicate; lipsa unor baze de date suficiente care să permită aplicarea pe criterii de eficienţă ridicată a modelelor interne şi aşa simpliste de evaluare a pierderilor rezultate den manifestarea riscului de creditare şi stabilirea pe această cale a unui nivel optim de adecvare a capitalului; inexistenţa unor sisteme de rating intern, transparente şi aplicabile tuturor claselor de activitate şi, în fine, lipsa unei bune cunoaşteri a acordului de către instituţiile financiare avizate.

III.5.1. Schimbările apărute în sistemul bancar român, odată cu implementarea Acordului Basel 2.Prevederile Acordulu Basel 2 au intrat in vigoare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Astfel, aplicarea Acordului Basel 2 în domeniul bancar a redus împrumuturile acordate băncilor de către instituţiile financiare internaţionale, întrucât acestea trebuie eliberate numai în funcţie de ratingul acordat solicitantului. în urma introducerii Acordului de capital Basel 2 au fost afectate in mod deosebit băncile mici, întrucât au fost obligate de BNR (Banca Naţională a României) să-şi majoreze capitalul social. Problemele băncilor s-au reflectat şi în relaţiile acestora cu firmele care solicită credite, întrucât pentru acoperirea riscului operaţional, instituţiile financiare vor fi obligate să reevalueze riscul clienţilor. Comitetul Basel, format din 13 autorităţi bancare de reglementare, din tot atâtea ţări puternic industrializate,(grupul celor 10-G, iniţial) a elaborat acordurile Basel 1 (1988) şi Basel 2 (2004)5, care impun în esenţă standarde pentru măsurarea riscului de către bănci şi pentru alocarea de capital pentru acoperirea acestor riscuri. Primul Acord de capital Basel 1, care acoperea riscul de credit stabilea un sistem minim de capital necesar în funcţie de activele ponderate de risc. Un Acord de modificare a fost eliberat în 1996 pentru acoperirea riscului de piaţă în funcţie de portofoliile de tranzacţionare. Deşi a fost un bun punct de pornire, Basel 1 a fost foarte simplist în abordarea globală a riscului de credit. De exemplu Basel 1 nu distingea caracteristicile de risc pentru un împrumut de un an, comparativ cu un împrumut de 5 ani. Comitetul de la Basel are în vedere trei obiective pe baza cărora au fost elaborate acordurile şi anume: siguranţa (a proteja clienţii5 Helian D -" Impactul Aplicării Basel 2 Asupra Sistemului Bancar Românesc."

împotriva riscului sistemic); soliditate (a asigura siguranţă în sistemul bancar); eficienţa (a desemna capitalul ca o funcţie a riscului bancar şi a asigura băncile să opereze la costuri reduse). întrun plan mai larg, macroeconomic, se doreşte o stabilitate a pieţei financiare internaţionale print-un mai eficient management al riscului. Faţa de Acordul Basel l(care lua în calcul doar riscurile

69

de credit şi de piaţă), Basel 2 introduce criterii noi de abordare atât pentru riscul de credit cât şi pentru cel operaţional. Pentru riscul de credit, Basel 2 pune la dispoziţia băncilor trei abordări pentru calcularea capitalului minim necesar acoperirii riscului: abordarea standardizată (prin ratinguri/evaluări externe bănci); abordarea pe bază de evaluări interne de fundamentare (proprii evaluări ale băncilor), abordarea avansată, pe baza evaluării interne. Indiferent de abordările care trebuie folosite,- cele noi sau cele modificate- cerinţele Acordului Basel 2 vor conduce spre schimbări importante în nevoile de resurse, în procesele interne şi în arhitectura sistemului informatic bancar. Pe plan internaţional, ţările în curs de dezvoltare vor adopta principiile de management al riscului ce sunt incluse în Acordul Basel 2, pentru a dovedi comunităţii internaţionale preocuparea pentru un management eficient al riscului. Aceasta este una din condiţiile impuse autorităţii de reglementare din aceste ţări, de către organizaţle internaţionale pentru alocări de fonduri. Odată cu implementarea Acordului Basel 2 în România au apărut o serie de inovaţii în domeniul creditării bancare, Basel 2 acţionând conrm principiului cadrului de reglementare care urmăreşte „adaptarea managementului riscuriolor în funcţie de particularităţile fiecărei instituţii de credit (volum de activitate şcaliatatea portofoliului de plasamente)." Cadrul de reglementare asigură: • • • Senzitivitate faţă de profilul de risc, volumul şi gradul de sifisticare a activităţii, cu drepturi şi răspunderi sporite pentru instituţiile de credit. Convergenţa obiectivelor interne ale instituţiilor de credit (de management al riscului şi de luare a deciziilor de afaceri) cu cele urmărite de autorităţile de supraveghere. Compensarea influenţelor din aplicarea noilor metodologii de calcul pentru fondurile proprii şi pentru determinarea cerinţelor de capital pentru riscul de credit. în vederea menţinerii actualului nivel de capital sau chiar a eliberării de capital. Detaliind problemele risculrilor în cadrul primului pilon, Basel 2 diversifică tehnicile de diminuare a riscului de credti prin aplicarea mai multor categorii de colaterale şi garanţii exigibile (ex:unităţi ale organismelor de plasament colectiv, ipoteci asupra proprietăţilor de natura comercială cât şi acceptarea de noi tehnici de diminuare a riscului de credit: compensarea de elemente bilanţiere,derivate de credit etc. Aplicarea Acordului Basel 2 în instituţiile bancare din România permite de asemenea dezvoltarea unui mediu concurenţial potenţial, odată cu eliberarea de resurse prin aplicarea Basel 2, precum şi accesul pe piaţa bancară autohtonă prin exercitarea în mod simultan, atât a libertăţii de stabilire, a celei de prestări servicii.

70

Instituţiile bancare acţionează conform unor politici şi strategii privind implementarea Basel 2, precum şi a unor proceduri formalizate potrivit cerinţelor Basel 2. O componentă importantă a implementării Basel 2 în România, o reprezintă şi politicile privind adaarea sistemelor informatice la noile cerinţe Basel 2, manifestându-se printr-un set de politici, proceduri şi procese de control de diminuare a riscului în concordanţă cu sistemele IT de monitorizare şi raportare a expunerii la risc, întrucât Basel 2 are un impact semnificativ asupra gestiunii informaţiei la nivelul fiecărei instituţii de credit (înregistare, prelucrare, raportare,arhivare). Tendinţele noului Acord stabilite pentru perioada următoare sunt multiple. Banca Naţională a României a elaborat o serie de strategii ce trebuie urmate pe viitor pentru satisfacerea cerinţelor impuse de către noul Acord de la Basel. Astfel, aceste strategii sunt: • • • • • • • Adoptarea strategr de afaceri, a politicilor şi procedurilor interne. Adoptarea celor mai bune practici de guvernantă corporativă, astfel încât responsabilităţile fiecărei structuri de conduce să fie clar definite şi separate. Reconfigurarea strategiilor de administrare a riscurilor precum şi dezvoltarea unui sistem de control intern bine structurat şi eficient care să faciliteze accesul la informaţie. Reconfigurarea obiectivelor instituţiilor de credit în domeniul clientelei, produselor şi serviciilor bancare. Asigurarea cu personal de înaltă calificare. Alegerea unor soluţii IT care să asigure accesul rapid la date şi calitatea corespunzătoare a informaţiilor. Adaptarea aplicaţiilor informatice care generează raportările destinate autorităţii de supraveghere, pentru a putea face faţă noilor cerinţe. Se desfăşoară de asemenea, acţiuni pentru implementarea metodelor avansa de calcul a cerinţelor de capital pentru riscul de credit şi operaţional prin îmbunătăţireaistemelor de rating, asigurarea existenţei seriilor de date (interne şi externe), dezvoltarea modelelor interne, asigurarea acurateţei datelor,bank-testing, integrarea sistemelor de control ale riscurilor. In ceea ce priveşte pilonii de acţiune ai Acordului Basel 2 se acordă o importanţă deosebită în asigurarea conformităţii cu cerinţele Pilui 2 cum ar fi: 1. Perfecţionarea metodelor de guvernantă internă. 2. Implementarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului.

III.5.2. Infrastructura de piaţă - reacţie riscul operaţional.

a grupului de

interes la

71

Basel 2 aduce un cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, cu alte cuvinte permite băncilor şi altor instituţii financiare să-şi reducă riscul prin metode adaptate.Pe plan internaţional, un număr însemnat de bănci din întreaga lume se confruntă asti cu cerinţele noului Acord. -Condiţionată cu integritatea datelor, analizele de risc, estimarea corectă a riscului, conformitatea instituţiilor bancare cu Basel 2 va depinde în mare măsură de eficienţa departamentelor IT. Având în vedere că termenul limită a fotabilit pentru sfârşitul anului 2006, realizarea conformităţii cu Basel 2 a atins momentul critic şi a impus băncilor reanalizarea strategiilor de IT şi a priorităţilor instituţiilor bancare în acest domeniu. Mesajul comitetului Basel 2 "The whole question of stability of financial institutions - and Basel 2 - also raises the stakes in terms of further industry consolidation. Banks which manage Basel poorly could disappear". Acest mesaj reprezintă un semnal de larmă pentru băncile car nu au în vedere stabilirea unei strategii aliniată la contextual internaţional. în domeniul bancar, reglementările vor deveni obligatorii în materie de risc operaţional şi a riscului de credit, reglementări elaborate de Comitetul Basel, conduc la necesitatea introducerii în premieră a unor noi proceduri care să cuantifice şi să controleze activităţile bancare posibil generatoare de risc. Una dintre tendinţele majore ale evoluţiei pieţei financiare este cea a realizării tranzacţiilor globale în timp real. La nivelul unei instituţii financiare, această evoluţie conduce la necesitatea procesării continue, integrate şi în timp real a tranzacţiilor, asigurând gestiunea expunerilor şi alinierea propriei performanţe (profitabilitate/cost), la cea a pieţei globale. Aceste schimbări determină apariţia unor noi riscuri şi expuneri de operare, care trebuie determinate, cuantificate şi gestionate în sensul reducerii impactului asupra rezultatelor operaţiunii şi a imaginii instituţiei. O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă programe de gestiune a riscurilor bancare, care vizează minimizarea expunerii potenţiale a băncii la risc. în ultima vreme noţiunea de risc bancar este privită sub două aspecte şi anume: • • Elementele de risc tradiţional, deja cunoscute (riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul de imagine). Elementele de risc tehnologic (managementul proceselor, arhitectura soluţiei, gradul de integrare a aplicaţiilor, securitatea la nivelul IT, disponibilitate). În domeniul important al supravegherii bancare şi la noi în ţară, avem în vedere măsuri pentru întărirea capacităţilor BNR de supraveghere şi rângere pentru a asigura respectarea de către bănci a reglementărilor prudenţiale. Printre altele, s-au intensificat acţiunile de implementare a recomandărilor din Aportul de Audit Operaţional (RAO) privind funcţiile de supraveghere ale BNR, care a fost întocmit în conformitate cu termenii de referinţă elaboraţi de UE. 72

III.5.3. Principiile Acordului Basel 2- noi teme de strategie bancarăPrincipiile Noului Acord privesc: • • • Abordarea standardizată a riscurilor sub forma sistemelor de rating; Asumarea de către bănci a gestiunii eficiente a riscurilor mai mari, atât în numele propriu cât şi în numele clienţilor; Structura strategică pe cei trei poni: 1. Criterii de determinare a nivelului capitalului minim. 2. Activitatea de supraveghere a evaluării adecvării capitalului. 3. Disciplina pieţei. În noul context, specialiştii consideră în unanimitate că Basel 2 este mai mult business decât tehnologie şi impune căutarea unor soluţii care să reducă timpurile şi costurile.Basel 2 devine pentru băncile româneşti o oportunitate pentru noua abordare strategică. Reuşita în piaţă va depinde frte mult de modul în care fiecare bancă va şti să constituie şi să folosească datele. Toate delele de analiză de risc necesită baze.de date complexe privind clienţii, liniile de business şi indicatorii de piaţă. Oricare ar fi procedura aleasă în bancă pentru furnizarea datelor necesare modelării,ea trebuie să cuprindă: acces rapid la date, managementul datelor, analiza datelor şi raportare.

Capitolul IV.STUDIU DE CAZ73

IV.1.Scurt istoric al UniCredit Ţiriac BankUniCredit Ţiriac Bank este o bancă din România ce s-a format printr-o dublă fuziune, prima, dintre Banca Ion Ţiriac şi HVB Bank, care a dus la formarea HVB Ţiriac, şi a doua, dintre HVB Ţiriac şi Unicredit România. În anul 2007, banca a fuzionat prin absorbţie cu Banca di Roma. Banca este parte a grupului italian UniCredit, ce are o reţea de 7,200 de sucursale în 20 de ţări. Compania este al şaselea jucător de pe piaţa bancară după actianul 2007. La sfârşitul primului trimestru al anului 2008 compania deţinea 152 de unităţi. Profitul companiei în anul 2007 a fost de 80 milioane Euro.

IV.2. Organigrama UniCredit Ţiriac Bank Bacau (fig. 1)DIRECTOR

Relationship manager

Relationship manager

Relationship manager

Monitoring officer

Operations officer

Operations coordinator

Operations officer

Casier

Casier

Operations officer

• • • • • •

Relationship Manageri (Manager relatii cu clientii) 1 Monitoring Officer (persoana care urmareste / realizeaza tehnic utilizarile, rambursarile in credit, intocmeste documentatia de credit si garantii, intocmeste rapoarte cu privire la evolutia portofoliului) Operations Officer (persoane care se ocupa cu procesarea operatiunilor curente ale clientilor - plati, schimburi valutare etc) 2 Casieri 1 Operations Coordinator (persoana care supervizeaza operations officers si casierii) + Director

IV.3. Managementul creditarii in cadrul UniCredit Ţiriac Bank

74

Flux creditare: • • • • • • analiza solicitărilor de credit (aprobare / respimgere) semnareaontractelor de credit si a contractelor de garanţie; utilizarea creditelor / rambursarea creditelor; urmărirea si monitorizarea utilizării creditelor si a respectării condiţiilor de aprobare; identificarea semnalelor de alarma, a situaţiilor nefavorabile si a creditelor neperformante; rambursarea creditelor sau declanşarea procedurii de executare silita a garanţiilor

IV.3.1. Termeni si definiţii la nivelul BănciiClienţii de tip „Small Business" sunt companii de talie mica conform definiţilor interne ale Băncii (cu titlu de exemplu: sunt clienţi persoane juridice cu cifra de afaceri mai mica de 3 mio EUR, inclusiv). Clienţii de tip „Corporate" sunt companii de talie mare conform definiţilor interne ale Băncii (cu titlu de exemplu: sunt clienţii persoane juridice cu cifra de afaceri mai mare de 3 mio EUR). Persoane fizice autorizate (PFA) sunt persoanele fizice care desfăşoară activităţi liberare conform prevederilor legale in vigoare. Probabilitatea de nerambursare - este starea de nerambursare definita conform Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 15/2006. Companii „start-up" - se considera companie start-up, societăţile care au mai puţin de 1 an de zile de la înfiinţare si nu au depus nicio situaţie financiara anuala precum si societatiile care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării (au devenit operaţionale mai târu decât data infintarii). Prin excepţie companiile real estate (tip „special purpose vehicle") care dezvolta primul proiect rezidenţial, datorita naturii activităţii (investiţii pe durata proiectului si realizare de venituri pentru rambursare numai după finalizarea proiectului) sunt considerate start-up pe toata durata proiectului finanţat. In aceasta categorie vor fi incluse si asocierile in participatiune (tip „joint venture") infiintate in scopul derulării unui anumit proiect specific.

IV.3.2. Clasificarea creditelor şi plasamentelorPrevederi generale privind clasificarea creditelor 75

Termeni si definiţii conform Normei metodologice nr.12/2002 emisa de Banca Naţionala a României, cu modificările si completările ulterioare, astfel: Credite, in sensul prezentei norme sunt categoriile de credite care vor fi clasificate in funcţie de serviciul datoriei, de performanta financiara si iniţierea de proceduri juridiciare, sistematizate din punct de vedere al cerinţei privind constituirea de provizioane specifice de risc de credit, al apartenenţei entităţii de risc la sectorul instituţiei de credit, precum si al structurării, după caz, in principal si dobânda; Plasamente, in sensul prezentei norme sunt categoriile de plasamente care vor fi clasificate in funcţie de serviciul datoriei, de performanta financiara si iniţierea de proceduri juridiciare, sistematizate din punct de vedere al cerinţei privind constituirea de provizioane specifice de risc de credit, al apartenenţei entităţii de risc la sectorul instituţiei de credit, precum si al structurării, după caz, in principal si dobânda; Provizioane specifice de risc de credit in sensul prezentei norme sunt provizioanele care sunt constituite de către instituţiile de credit, în scopul acoperirii unor pierderi potenţiale din credite şi plasamente, sistematizate din punct de vedere al categoriilor de active pe care le rectifică, precum şi al structurării, în principal şi dobânda, al categoriei de active rectificate. Entitate de risc in sensul prezentei norme are semnificaţia prevăzuta de Norma Băncii Naţionale a României nr.12/2002, respectiv - orice persoană fizică sau entitate, cu sau fără personalitate juridică, care concentrează risc de credit. Entitate de risc potenţială (conform Normelor Băncii Naţionale a României nr.12/20024) - persoana fizică sau entitate, cu sau fără personalitate juridică, care devine „entitatea de risc" aferentă elementului de activ rezultat ca urmare a executării unei garanţii, în cazul realizării riscului de credit al unui element de activ, din bilanţ sau din afara bilanţului, garantat; entitatea de risc potenţială este reprezentată de emitentul titlurilor primite în garanţie sau de garant; Principal in sensul prezentei norme sunt sumele avansate de instituţia de credit debitorilor sub forma capitalului împrumutat, inclusiv cele care s-ar putea încadra în această categorie în cazul în care devin exigibile obligaţiile „instituţiei de credit" din angajamentele de finanţare şi din cele de garantare asumate de aceasta, precum şi depozitele plasate la alte „instituţii de credit"; Garanţii în sensul prezentei norme sunt categoriile de garanţii primite care pot diminua expunerea instituţiei de credit, faţă de entitatea de risc (Anexa .nr. 5). Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la scadenţă, exprimată4 www.bnr.ro - Norma BNR nr. 12/2002

ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei; 76

Iniţiere de proceduri judiciare reprezintă luarea în scopul recuperării creanţelor a cel puţin uneia dintre următoarele măsuri 1. 2. darea de către instanţă a hotărârii de deschidererocedurii falimentului; declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.

Performanţa financiară in sensul prezentei norme reprezintă imaginea asupra potenţialului economic şi solidităţii financiare a unui debitor, obţinută în urma analizării unui ansamb de factori cantitativi (indicatori economico-financiari calculaţi pe baza datelor din situaţiile financiare anuale şi raportărilor contabile periodice, denumite în continuare raportări financiar-contabile) şi calitativi. Acoperire naturala la riscul valutar este considerata valabila in cazul clienţilor care generează fluxuri de numerar nete pozitive in valuta cotata, care permit plata la scadenta a flecarei rate de credit (principal si dobânda). Debitor, persoana fizica, expusa la riscul valutar in sensul prezentei norme este persoana fizică ce nu generează fluxuri de numerar nete pozitive în valuta de exprimare a creditului, care să permită rambursarea la termen a fiecărei rate de credit (principal şi dobândă). Intrările de numerar vor fi ajustate în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă al acestora. Creditele si plasamentele se clasifica in următoarele categorii: standard; in observaţie; substandard; îndoielnic; pierdere. Categoriile standard, in observaţie, substandard, indoielnic si pierdere vor fi aplicate numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului instituţiei de credit (clientela nonbancara). Clientela financiara (din cadrul instituţiilor de credit) va fi incadrata in categoriile de clasificare standard si pierdere. Creditele acordate unui debitor si/sau plasamentele constituite la acesta se vor incadra intr-o singura categorie de clasificare, pe baza principiului declasării prin contaminare, respectiv prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare. Clasificarea creditelor si a plasamentelor se face prin aplicarea simultana a următoarelor condiţii: serviciul datoriei; performanta financiara; 77

-

iniţierea de proceduri judiciare. Prin serviciul datoriei se intelege capacitatea debitorului de a-si onora datoria la scadenta,

exprimata ca număr de zile de plata de la data scadentei. Iniţierea de proceduri juridice in sensul prezentelor Norme, reprezintă cel puţin una din următoarele masuri de recuperare a creanţelor: 1. 2. darea de către instanţă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului; declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.

Se va aplica acelaşi regim şi pentru învestirea cu formulă executorie a contractelor de credit, contractelor de garanţie şi a hotărârilor judecătoreşti definitive ce dispun asupra contractelor de credit, precum şi asupra contractelor de garanţie, dacă este cazul, sau asupra contractelor de plasament. Prin performanta financiara se reflecta potenţialul economic si soliditatea financiara a unei entităţi economice, determinata in urma analizării unui ansamblu de factori calitativi si cantitativi. Categoriile de performanta financiara vor fi notate de la A la E, in ordinea descrescătoare a calităţii acesteia. Următoarele situaţii pot declanşa o evaluare a creditului: o inrautatire a serviciului datoriei si rambursării creditelor) modificări relevante in ratingul de grup - pentru clienţii al căror rating este influenţat de structura si calitatea actionariatului sau de ratingul grupului din care face parte. cerere de credit, noua prelungire sau reînnoire a unei facilitaţi existente revizuire a creditului/facilitaţii in sold restructurare credit existent (refinantare si/sau reesalonare) modificări relevante in calitatea actionariatului si semnale de alarma (care pot determina

IV.3.3. Determinarea necesarului de provizioane de risc de creditIn vederea constituirii provizioanelor specifice de risc de credit următoarele elemente sunt luate in considerare: Clasificarea creditelor conform capitolului anterior Ajustarea expunerilor in funcţie de garanţiile si a eligibilităţii acestora potrivit normelor Băncii Naţionale a României in vigoare; 78

Calcularea provizioanelor aferente expunerilor neajustate, corespunzător clasei de incadrare si a coeficienţilor de provizioane aferenţi. Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, se parcurg următoarele etape: 1. se determina baza de calcul pentru provizioane specifice de risc de credit, astfel: a) prin deducerea din expunerea băncii fata de entitatea de risc a garanţiilor acceptate a fi luate in considerare cf. Normelor Metodologice ale Băncii Naţionale a României nr. 12/2002 si a tuturor amendamentelor sale, pentru un credit clasificat in categoriile "standard", "in observaţie", "substandard", îndoielnic" si "pierdere", in situaţia in care nu s-au iniţiat proceduri juridice si in cazul in care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile. b) prin luarea in considerare a intregii expuneri, indiferent de garanţii, in cazul unui credit clasificat in categoria "pierdere", in situaţia in care s-au iniţiat proceduri juridice sau in cazul in care cel puţin una din sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum si in cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare a acestuia. 2. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obţinute (corespondenta intre categoriile de clasificare si coeficienţii de provizionare este data in tabelul nr.1 si tabelul nr.2).

IV.3.4. Constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de creditConstituirea de provizioane specifice de risc de credit, se refera la crearea acestora si se va evidenţia prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit se refera la modificarea nivelului existent al acestora in vederea restabilirii egalităţii intre nivelul existent si nivelul necesar, si se realizează prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând diferenţa dintre nivelul existent al provizioanelor specifice de risc de credit si nivelul necesarului de provizioane. Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se refera la anularea provizioanelor specifice de risc de credit si se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul existent al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor care indeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii: 79

-

au fost epuizate posibilităţile legale de recuperare sau s-a îndeplinit termenul legal de

prescripţie; au fost transferate drepturile contractuale aferente respectivului credit/plasament. Provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor se vor constitui si regulariza lunar prin includerea pe cheltuieli si/sau reluarea pe venituri, indiferent de rezultatul financiar înregistrat al perioadei.

IV.3.5. Garanţii acceptate de banca în procesul de creditareUrmătoarele categorii de garanţii pot fi luate in considerare la diminuarea expunerii băncii fata de entitatea de risc: 1. categorii: a) garanţie expresa - protecţia furnizata de garanţie este legata in mod clar de expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel incat gradul de acoperire al protecţiei este clar definit si nu poate fi pus la indoiala; b) garanţie irevocabila - in afara nerespectarii de către cumpărătorul de protecţie a obligaţiei de a plaţi la scadenta costul protecţiei, contractul prin care este furnizata protecţia nu conţine nici o clauza care ar putea sa permită furnizorului de protecţie sa anuleze unilateral garanţia sau ar putea sa conducă la creşterea costului efectiv al garanţiei; c) clauza care sa poată scuti garantul de obligaţia de a plaţi in termen de max 15 zile calendaristice, in cazul in care obligatul principal nu achita la termen plata scadenta/platile scadente. 2. pentru operaţiunile realizate (de ex.: ipoteca, gajul cu/fara deposedare, inclusiv depozitul colateral, etc). 3. garanţiile intrinseci - se refera la garanţiile incluse in caracteristicile operaţiunii insesi si care nu fac obiectul inregistrarii in posturile din afara bilanţului (de ex: valorile primite in pensiune simpla, titlurile primite in pensiune livrata, bunurile care fac obiectul contactelor de leasing financiar, etc.) garanţii reale - se refera la bunuri corporale sau necorporale primite in garanţie garanţie necondiţionata - contractul prin care este furnizata protecţia nu conţine nici o clauza asupra căreia cumpărătorul protecţiei (instituţia de credit) nu deţine controlul, garanţii personale - sunt acele garanţii furnizate de terţi (de ex: cauţiunea, avalul, etc), si care in funcţie de caracteristicile pe care le prezintă se pot încadra in următoarele

IV.4. Condiţii de creditare80

Orice garanţie reala, cu excepţia gajului general, a garanţiilor constituite asupra bunurilor viitoare si a garanţiilor reale prevăzute in anexa nr.1 la Normele Metodologice nr. 12/22 iulie 2007, va putea fi luata in considerare pentru deducerea din expunerea băncii fata de entitatea de risc la o valoare care nu poate depasi valoarea sa justa. În sensul prezentelor norme prin valoare justa se intelege valoare la care poate fi tranzactionat un activ, de bunăvoie, intre parti aflate in cunostiinta de cauza, in cadrul unei tranzacţii in care preţul este determinat obiectiv. In aceste sens, vor fi luate in considerare numai acele garanţii reale pentru care se poate determina valoarea justa pe baza de metodologii proprii conform normelor interne. Garanţiile pe bunuri viitoare nu produc efecte decât in momentul in care debitorul obţine proprietatea asupra bunurilor si, in consecinţa, nu vor fi luate in considerare ca diminuatoare de risc de credit in cazul prezentei metodologii de clasificare si provizionare (de ex.: garanţii reprezentate de cesionarea drepturilor de despăgubire aferente poliţelor de asigurare care au ca obiect acoperirea riscului de credit, al despăgubirilor din poliţe de asigurare de viata; garanţii reprezentate de cesionarea încasărilor din creanţe viitoare). Garanţiile care vor putea fi luate in considerare pentru deducerea din expunerea Băncii fata de entitatea de risc sunt cele prevăzute de Banca Naţionala a României in anexa nr.1 la Normele metodologice nr. 12/22 iulie 2007 cu modificările si completările ulterioare, dar si alte garanţii reale redate conform Tabelelor 2 şi Tabelul 3 de mai jos. Tabelul 2. A. Garanţii acceptate de Banca pentru deducerea expunerii fata de entitatea de risc conform anexei 1 la Normele metodologice nr. 12/2002 Nr. 1. Tip garanţie Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiei publice centrale de specialitate a statului Roman sau ale Băncii Naţionale a României Titluri emise de administraţia publică centrală de specialitate a statului român sau de Banca Naţională a României*) Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor centrale, băncilor centrale din ţările din categoria A sau ale Comunităţilor Europene Coeficientul pentru deducerea din expunerea instituţiei de credit fata de entitatea de risc 1

2.

1

3.

1

4.

Titluri emise de administraţiile centrale, băncile 1 centrale din ţările din categoria A sau ale Comunităţilor Europene *)

81

5. 6. 7.

Depozite colaterale plasate la banca însăşi

1

Certificate de depozit sau instrumente similare emise 1 de banca însăşi şi încredinţate acesteia Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor de dezvoltare multilaterală sau ale Băncii Europene de Investiţii Titluri emise de către băncile de dezvoltare multilaterală sau de Banca Europeană de Investiţii *) Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor locale din România 0,8

8. 9.

0,8 0,8 0,8 0,8

10. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din România 11. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor regionale sau locale din ţările din categoria A 12. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din ţările din categoria A 13. Garanţii personale, exprese, irevocabile si necondiţionate emise de Fondurile de garantare a creditelor (FGC) din România Tabelul 3

0,8 0.5

B. Alte garanţii reale si personale acceptate de către Banca in vederea deducerii din expunerea fata de entitatea de risc, la o valoare ce nu poate depasi valoarea justa, definita conform Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5 / 2002, modificat si completat Coef. max de ajustare Tipul Garanţiei pt. deducere Depozite colaterale plasate la banca insasi/ alte instituţii de credit Depozite colaterale plasate la banca insasi (in aceeaşi moneda cu Max 1 din valoarea justa creditul) -incluzând conturi indisponibilizate, depozite la termen, conturi de economii, conturi de cauţiune Depozite colaterale plasate la banca insasi (in alta moneda Max 0.8 din decât a creditului) - incluzând conturi indisponibilizate, depozite la valoarea justa termen, conturi de economii, conturi de cauţiune Depozite colaterale plasate la alte instituţii de credit (in aceeaşi Max 0.8 din moneda cu creditul) - incluzând depozite la termen, conturi de valoarea justa economii, conturi de cauţiune Depozite colaterale plas~te la alte instituţii de credit (in alta monda Max 0.6 din decât a creditului) - incluzând depozite la termen, conturi de valoarea justa economii, conturi de cauţiune Poliţe de asigurare

82

Poliţa de asigurare care acoperă riscul de neplata, care sunt exprese, irevocabile si necondiţionate si prin care riscul de credit este transferat in afara grupului instituţiei de credit Poliţa de viata tip „unit linked" cesionata băncii Asigurare de viata Garanţii personale directe/indirecte Garanţii, avaluri de la clienţi non-banci (ex. Scrisoare corporativa) Scrisoare de confort Cauţiune (fidejusiune); Bilet la ordin in alb Cambie in alb Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare aduse in garanţie Ipoteci rezidenţiale in favoarea băncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori, asupra locuinţelor care sunt sau vor fi ocupate de debitor sau care sunt date cu chirie de către acesta 0 0 „ 0 0 0 0 0

Max 0.8 valoarea justa

din

Max.0.8 din valoarea justa

Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max. 0.8 din valoarea ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa facilitaţi acordate entităţilor juridice: proprietăţi rezidenţiale aflate pe teritoriul României Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max OJdin valoarea ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa evaluata facilitaţi acordate entităţilor juridice: imobile tip standard A, spatii de birouri, clădiri cu destinaţie comerciala, magazine specializate, shopping centers, supermarket-uri, depozite etc. Aflate pe teritoriul României Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max 0.5 din valoarea ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa facilitaţi acordate entităţilor juridice: Spatii pentru retail, hotel/ restaurant, proprietăţi industriale, facilitaţi de producţie, teren pentru construcţii, proprietăţi cu desnaţie agricola/ forestiera/ turistica/ recreaţionala etc. aflate pe teritoriul României Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max. 0.5 din ipotecilor instituite in favoarea altor instituţii de credit pentru valoarea justa facilitaţi acordate persoanelor fizice de tipul: teren intravilan construibil cu destinaţie propietate imobiliara rezidenţiala Ipoteci/sarcini asupra propietatilor imobiliare de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor instituţii de credit pentru facilitaţi acordate persoanelor fizice de tipul: teren intravilan construibil, teren intravilan liber de construcţii cu destinaţie agricola, vii, forestiera, etc. Cesiune de creanţa Cesiuni de creanţa certe, lichide si exigibile intervenite după prestarea bunului/serviciului CEC/BO girate in favoarea băncii reprezentând creanţe de recuperat Max. 0.5 valoarea justa din

Max 0.6 din valoarea justa

Cesiuni de creanţa prezente care sunt acoperite suplimentar cu poliţa de Max 0.8 din valoarea asigurare cesionata in favoarea băncii asigurata, dar diminuata cu valoarea franchizei Sarcini/gaj asupra bunurilor mobile _ Sarcini/gaj asupra bunurilor mobile/echipamentelor Max 0.5 din valoarea justa 83

Sarcini/ gaj asupra stocurilor de marfa Metale preţioase (aur) Gaj inregistrat asupra aeronavelor

Max 0.4 din valoarea justa Max 0.8 din valoarea justa max 0.5 din valoarea justa

Sarcini asupra navelor

Max. 0.5 valoarea justa

din

Alte active 0 Alte garanţii/gajuri _ 0.8 Gaj asupra valorilor mobiliare emise de instituţii de credit sau Max valoarea justa companii: cu venit fix, in alta moneda convertibila Gaj asupra valorilor mobiliare emise de instituţii de credit sau companii: cu venit fix, in aceeaşi moneda Acţiuni listate Drepturi de închiriere/ cesiune a chiriilor 0 0 Max 0.9 valoarea justa

din din

Acţiuni in companiile debitoare/participatii la capitalul companiilor 0 debitoare Gaj pe salariu/ alte venituri certe si permanente Alte creanţe 0 0

IV.5. Metodologia privind evaluarea garanţiilor si determinarea valorii justeIntroducere In funcţie de natura juridica a solicitantului, Banca prin unităţile sale, poate accepta drept garanţii pentru creditele solicitate bunuri materiale corporale sau necorporale care pot face obiectul ipotecii sau gajului (cu sau fara deposedare ), a căror valoare se stabileşte prin expertiza de specialitate de către expert autorizat - intern sau extern băncii de către experţi autorizaţi interni (angajaţi ai băncii) sau externi (persoane fizice sau juridice autorizate de banca). Noţiuni generale Pentru creditele ce se acorda agenţilor economici sau persoanelor fizice, Banca poate accepta constituirea de garanţii colaterale din bunuri aflate in proprietatea persoanelor fizice sau juridice, numai după stabilirea valorii acestora de către personal autorizat, intern sau extern Băncii, prin una din următoarele activităţi: • evaluarea bunurilor materiale propuse a se constitui drept garanţii pentru credite, prin intocmirea de documentaţii de specialitate de către evaluatori agreaţi de banca. 84

•

expertizarea in vederea insusirii documentaţiilor de evaluare si a valorilor aferente

bunurilor materiale propuse a "se constitui drept garanţii pentru credite, pe baza lucrărilor intocmite de evaluatori terţi (agreaţi de banca) - persoane autorizate sau după caz societăţi sau asociaţii care au prevăzut prin statut ca obiect de activitate, evaluări de bunuri mobile si/sau imobile; Terminologie Proprietatea reprezintă un concept juridic care se refera la drepturile, beneficiile si obligaţiile pe care le implica deţinerea acesteia. Proprietatea imobiliara este definita ca fiind terenul si acele elemente create de om si care sunt ataşate terenului. Bunurile mobile (proprietatea mobiliara) includ bunurile corporale si necorporle care nu sunt incluse in DroDrietatea imobiliara.

IV.6. Paşii în procesul de creditareAbrevieri CA - Contract de Credit CRM - Corporate Underwriting Risk (analiza credite) HO - Sediul Central IFI&CB&EUCC - Instituţii Financiare &Bănci Corespondente & Centrul de Competenţă UE LA Administrare Credite LgO- Ofiţer Juridic MO - Ofiţer monitorizare MO HO - Ofiţer monitorizare centrala OGL - Ordin de acordare a unui credit RkM - Administrator de Risc (Risc Manager) SRKM - Administrator de Risc Senior RMCo - Manager Relaţii cu Clienţii Persoane Juridice Corporate RMCo ID - Manager Relaţii cu Clienţii Persoane Juridice Corporate - International Desk

Analiza şi aprobarea cererilor de credit ale persoanelor juridice (Tabelul 4)

85

Tabelul 4. Responsabi Pas 1 Responsabilitate/activitate Pasul Formulare Timp următor ,metode medi sau u per aplicaţii activ folosite itat e/CO

Emiterea ofertei indicative

• întâlneşte clientul • întocmeşte 1 raportul vizitelor (de obicei, nu este transmis la CRM,iind un document intern al Departamentului Corporate) • Solicita documente relevante de la clienţi pentru întocmirea ofertei indicative • Prezintă oferta indicativă clientului. • Adaptează oferta indicativă conform cererii întocmirea dosarului clientului (dacă este posibil) de credit • Solicită documentele necesare de la 2 RMCo1 clienţi (cele recomandate sunt Sucursală/ prezentate în Anexa 1). - Verifică HO documentele; • Obţine documentele interne & externe referitoare la c'-3nt (web, studii de piaţa, analize sectorialee, • Ofiţerul Administrare credite din Sucursala -transmite următoarele informaţii : CRB, Arhiva Electronică, • Acolo unde este necesar, cere opinia de ia alte departamentele implicate Ofiţer • in maximum 3 zile lucrătoare de 3 2 Juridic la primirea documentaţiei complete, se Sucursală/ transmit opiniile juridice privind HO garanţiile, tranzacţia (dacă este cazul) şi - pe baza cererii speciale că va fi motivat de motive determinate persoană juridică / autoritate pentru creditele ce se vor contracta. Evaluatorul 3 Băncii -HO • Transmite opinia rapoartele de evaluare proprietăţile aduse in garanţie privind 4 pentru

RMCoStart Sucursală/ HO

86

RMCo6 Sucursală/ HO

• Trebuie să identifice grupul de 7 debitori (pe baza declaraţiei clientului)şi expunerile grupului de debitori din cadrul grupului bancar precum şi să informeze CRM în mod corespunzător. • întocmeşte analiza situaţiilor financiare ale companiei şi (dacă este cazul) grupului , analizează informaţiile non-financiare / datele (calitative) si fluxul de numerar pentru debitori având asigurare naturală împotriva riscurilui valutar necesare pentru determinarea ratingului clientului. • Face observaţii pertinente cu privire la descrierea companiei, oferind o imagine clară cu privire la situaţia financiară. Întocmeşte propunerea de credit scurtă şi 8 concisă care sa cuprindă informaţii exacte, inclusiv analiza financiară, stadiul contractelor in derulare şi toate opiniile primite de la alte departamente, necesare pentru luarea unei decizii precum şi o opinie / recomandare precisă şi semnătura din partea RM • Cererea de credit va conţine declaraţii si comentarii actualizate, informaţii care constituie baza unor astfel de comentarii si declaraţii in sprijinul cererii; • Tipul de finanţare solicitat va corespunde nevoilor si cererilor clientului si capacităţii de rambursare si prezentare de garanţii a acestuia - si in funcţie de bonitatea clientului. • Propunerea de credit va fi întocmită preferabil cu respectarea recomandărilor stabilite pentru fiecare capitol din aplicaţia standard. • Verifică dosarul de credit, îl 9 semnează şi îl trimite către Corporate Underwting.

RMCo7 Sucursală + BM/ RMCoHO

Expertul regional HO

8

87

RkM

9

• Asigura analiza sursei de 10 rambursare primara (bonitatea debitorului si tranzacţia) si secundara (garanţii) pe baza informaţiilor furnizate de către dr/izia Corporate, prin: a. analiza informaţiilor cantitative si calitative incluse in cererile de credit; b. analiza coerentei tranzacţiei si a consistentei/ adecvării metodei de rambursare descrise in cererea de credit • Evaluarea riscului se bazează in primul rând pe informaţiile din cerere si pe presupunerea ca acestea sunt adevărate si complete. Departamentul de Risc va analiza si informaţii disponibile pe internet sau alte surse media. Verifică fluxul de numerar care pentru a evalua situaţia împrumutatului (dacă este cazul); • în cazul unei expuneri existente în relaţie cu UniCredit Tiriac, Administratorul de Risc va verifica: comportamentul de rambursare, îndeplinirea clauzelor şi condiţiilor impuse (dacă este cazul) şi acoperirea prin garanţii. • Orice surse suplimentare de informaţii pot fi utilizate (ex. pagini de Internet etc.) • Verifică Analiza Financiară si ia decizia privind ratingul final al clientului (descris în cadrul analizei financiare) • Verifică poziţia de risc, stabileşte gradul de acoperire cu garanţii • Departamentul de Risc va elabora un set cuprinzător de intrebaripe care le va adresa RM • RkM va aviza structura de grup conform documentaţiei primite de la RM. • RM furnizează răspunsurile in mod unitar. • După primirea dosarului complet şi după ce primirea răsnsurilor la întrebările suplimentare, RkM emite o opinie, care include riscurile majore, factorii atenuatori şi recomandările pentru aprobare / respingere; opiniile cu eventuale recomandări , factorii de atenuare a riscurilor vor fi trimise pentru luarea la cunoştinţă către coordonatorii din departamentele relevante pentru

88

clienţii persoane juridice corporate din HO/ RM • Managerii de risc emit o opinie NBO care poate conţine recomandări cu privire la structura, condiţiile de flux / acordurile care pot reduce riscul. Divizia Corporate are obligaţia de a negocia condiţiile/acordurile mai sus menţionate, in urma acestor negocieri se va lua decizia finala. Iniţiatorii /sponsorii transmit autorităţii de aprobare (in scris) rezultatul acestei negocieri. • Propunerea de credit semnată este trimisă pentru aprobare către autoritatea competenta. Autoritatea 11 relevantă pentru aprobare RkM 12 • Oferă decizia prin intermediul RkM 12 (recomandare / aprobare / respingere)

• Informează RMCo-Sucursala/ HO cu 13 privire la decizia lujtă de autoritatea competenta • Colaborează cu unitatea de monitorizare - cooperare şi schimb de informaţii în ceea ce priveşte utilizările din credit, documentele întocmite lunar şi actualizarea listei de de clienţi aflaţi in observaţie (daca este necesar, Corporate Underwriting Risk furnizează dept de monitorizare sau altor unităţi ale diviziei de risc toate informaţiile disponibile pe parcursul elaborării contractelor de credit) • Colaborează cu R&WO, -cooperare şi schimb de informaţii • Trimite aprobările către LA-HO pentru înregistrarea aprobăriirevizuirilor, ratingului, si a structurii grupului in CORE2 după cum urmează:

LA-HO

13

•Procesează în sistem detaliile de 14 înregistrare aferente evaluării, verificării, apartenenţei la grup şi facilităţilor oferite (dacă este cazul).

16

• Întâlneşte clientul pentru semnarea 20 contractelor, de credit si de garanţie. Fiecare pagina va fi 89

initializata/semnata de către client. • Pentru contractele de ipoteca se întâlneşte cu Notarul Public in vederea semnării contractului de ipoteca împreuna cu clientul; • MO din sucursala va înregistra la AE si in Cartea Funciara (acolo unde esista). Urmează utilizarea efectiva a creditului, monitorizarea respectării condiţiilor de aprobare, a destinaţiei fondurilor.

IV.7.1. Revizuirea creditelor acordate clienţilor persoane juridice corporateToate creditele cu o maturitate mai mare de 1 an (credite pe termen mediu şi lung) sunt revizuire cel puţin o dată pe an, până la scadenta. Procesul de revizuire va fi efectuat la nivel de Grup si va fi coordonat de Sucursala care administrează relaţiile cu companiile majore din cadrul Grupului. Procesul de revizuire va fi efectuat chiar şi dacă ratingul creditului /companiei nu s-a modificat în cursul anului ori sau îmbunătăţit. Revizuirile/reînnoirile facilitaţilor existente sunt transmise departamentului de risc underwriting in cel puţin 3 săptămâni înainte de data expirării. Păstrarea si arhivea dosarului de credit/de facilitate: Dosarul de credit completat de la solicitarea facilitaţii se păstrează in sucursala pana la data lichidării creditului si achitării de către debitor a tuturor costurilor aferente, după care se arhivează in conformitate cu procedura interna privind arhivarea si cu Nomenclatorul Arhivistic Anexa 1 - Documente relevante pentru elaborarea propunerii de credit. 1. Situaţiile financiare auditate sau, dacă acestea nu sunt disponibile, cele inregistrate la Administraţia financiară competenta pe parcursul ultimilor trei ani, precum şi pe ultimul trimestru (Iunie) şi ultima balanţă de verificare. 2. a. b. c. d. Management Date privind managementul (experienţa profesională), eventual CV, dacă Structura organizatorica a companiei; Modul de evaluare a cunoştinţelor profesionale/tehnice/comerciale ale angajaţilor, Linele detalii privind strategia de dezvoltare a companiei (creşterea numărului de

este disponibil;

mai ales ale conducerii companiei; contracte, luarea în calcul a altor domenii de activitate, creşterea numărului de angajaţi, etc) 90

3. b. c. d. e. luate? 4. a. b. c.

Contabilitate Sistemul U folosit în contabilitate, Numărul de angajaţi din Departamentul Financiar Contabil? Dacă există un buget de venituri şi cheltuieli sau alte documente financiarDacă există bugete de vânzări şi dacă acestea sunt îndeplinite, respectiv dacă

a. Există o companie de audit care auditeaza situaţiile dvs. financiare?

contabile pentru planificare şi control; există contracte reziliate. În cazul neîndeplinirii obiectivelor, care sunt măsurile de remediere Activele companiei Posibile unităţi regionale, Structura activelor; Situaţii de poluare, dacă au existat/există modalităţi remediere; emisia

reziduurilor Planuri de investiţii; Piaţa companiei d. e. Structura vânzărilor nete pe domeniile de activitate; Pentru activitatea principală: i. ii. iii. iv. v. f. Caracteristici ale pieţei /industriei, dezvoltare, fluctuaţii sezoniere aşteptate, cota de piaţă competiţia;

Care este avantajul competitiv care vă diferenţiază de competiţie - calitatea

serviciilor, preţuri mai mici, promptitudinea în executare? Dacă aţi câştigat diverse premii sau distincţii în domeniu. g. 5. Autorizaţii prevăzute de lege pentru desfăşurarea activitădebitorului Structura grupului conform normelor BNR. Dacă se consideră necesar, Sucursala (adică autorizaţie de mediu, autorizaţie sanitar-veterinara, etc.) va interoga baza de date a Registrului Comerţului pentru a identifica întreaga structură a grupului. 6. a. b. c. Date privind produse/proiecte: Capacitatea de producţie, Preţuri unitare Număr de unităţi vândute, 91

d. e. vânzărilor, f. g. 7.

Cota de piaţă a diferitelor produse/proiecte, Producţie interne, import, export, pieţe de export, cota de export din totalul Termene pentru livrare şi plată, Contracte cadru, licenţe Detalii privind furnizorii, care este relaţia comercială cu aceştia (pe bază de

contracte cadru, comenzi, termene de plată a facturilor, etc); se recomandă, de asemenea, obţinerea registrelor (balanţelor) analitice pentru furnizori şi clienţi pentru ultimii doi ani şi ultima balanţă de verificare. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. • • • Detalii privind clienţii (tipul de clienţi, istoria relaţiilor cu aceştia, termenii Care sunt canalele de distribuţie şi modalitatea de promoţie/publicitate folosită? Punctele forte şi punctele slabe ale companiei, oportunităţile şi ameninţările pieţei Care sunt băncile comerciale ccare aveţi relaţii - conturi curente şi dacă aveţi Formularul CRB semnat şi ştampilat legal uxul de numerar care dovedeşte situaţia clienţilor cu acoperire naturală la risc Alte documente recomandate: contractului, volumele derulate, probleme apărute în timpul derulării relaţiei, etc);

(analiza SWOT). credite contractate (tip, scadenţă, garanţii acordate);

valutar, dacă este cazul Deconturi fiscale pentru ultima balanţă de verificare /ultima lună; Ultimul act de control încheiat de Autoritatea Fiscală competentă Declaraţia debitorului referitoare la litigii ( procese în desfăşurare, obiect şi stadiu) şi obligaţii extrabilantiere si contingente (de pildă garanţii furnizate terţilor, calitatea de codebitor în diferite contracte de credit, clauze, obligaţii stabilite de diverse autorităţi , clauze si condiţii asumate in diverse contracte)

IV.7.2. Identificarea stărilor de nerambursare pentru persoane juridiceApartenenţei clienţilor la un grup. Identificarea si raportarea expunerilor mari. Abrevieri: BC = Clienţi persoane juridice CRC = Departamanetul de control al riscului de credit 92

RkM = Manager de risc R&WO = Departamentul de restructurare si recuperare a creditelor BEB = Corpul executorilor bancari Principalul obiectiv al acestei proceduri este recunoaşterea, evaluarea si raportarea stărilor de nerambursare in cadrul Băncii. Următoarele stări de nerambursare si coduri de insolventa sint relevante pentru toate tarile din Europa Centrala si Est: 90 Days Overdue ( 90 zile restanta ) Interest Non Accrual (Stoparea calcului de dobânda) Acceleration (Accelerare - declararea scadentei anticipate) Provisions (Provizioane) Write Off (Trecerea in pierdere)

Coduri de insolventa (vor fi setate la nivel de client): judecătoreşti) insolventei) insolventa) Bankruptcy rejected due to insufficient assets (Procedura de insolventa inchisa Bankruptcy proceedings (Procedura de insolventa) Bankruptcy proceedings suspended (Procedura de insolventa/faliment inchisa) Lawsuit/Forced Sale (Executare silita) pentru lipsa de active suficiente) Impending bankruptcy proceedings (Posibilitatea deschiderii procedurii de Out of court settlement - transaction (Tranzacţii incheiate amiabil cu debitorul in Judicial reorganization procedure (Reorganizare judiciara in cadrul procedurii afara instanţelor judecătoreşti) Default iminent ( Caz de culpa iminent) Out of court settlement- mandatory (Tranzacţii incheiate in afara instanţelor

Aplicabilitate : client Oricare din stările de nerambursare indentificate prin prezenta procedura se pot seta la nivel de cont, facilitate de credit sau client. Imediat ce una din stările de nerambursare s-a produs 93 prezenta procedura se aplica numai clienţilor cu facilitaţi de credit; condurile de insolventa identificate in prezenta procedura vor fi setate la nivel de

la nivel de cont sau facilitate de credit, acestea vor fi marcate corespunzător in sistem atât la nivel de cont si facilitate de credit cat si la nivel de client. Toate stările de nerambursare, active sau inchise, vor fi colectate la nivel de client astfel incat sa se poată realiza o istorizare in timp a acestora . Responsabilitatea indentificarii codurilor de insolventa aferente fiecărei stări de nerambursare revine departamentului de R&WO. Aceştia vor transmite, de fiecare data, un email departamantului LA, prin care vor solicita activarea/modificarea sau inchiderea anumitor coduri de insolventa. Indentificarea codurilor de insolventa pentru clienţii persoane juridice (Tabelul 4) Tabelul 5. 90 days overdue Un credit este considerat restant atunci când : - data scadentei a unei rate sau data de reînnoire a facilitaţi de credit a fost depăşita cu mai mult de 90 zile; - suma restanta este mai mare de 2.5% (minim 350ron) din valoarea facilitaţii de credit acordate.

Internai -accrual

interest

non Declanşarea acestei stări de nerambursare este determinata de constituirea de provizione pentru dobânzi si penalităţi restante mai mari de 90 zile. Dobânda este calculata in continuare, dar in acelaşi timp sunt constituite provizioane pentru aceasta. non Aceasta stare de nerambursare este determinata de constituirea provizioanelor pentru dobânzi si comisioane in condiţiile instituirii unor acţiuni juridice, precum reorganizare juridica sau faliment. Astfel, in una din situaţiile de mai jos, Bank poate decide stoparea calculului de dobânda: - in cazul situaţiei de faliment, atunci când judecătorul sindic emite o decizie in baza căreia creditorii nu vor mai calcula dobânda la facilităţile de credit acordate; pentru companiile aflate in procedura de faliment pentru care nu sunt constituite garanţii; - in cazul unor intelegeri speciale in afara instanţelor cu debitorul in urma căreia se stabileşte stoparea calculului de dobânda pentru facilităţile de credit restante. Acest cod de insolventa este activat pentru clienţii cu mai puţin de 90 zile restanta la facilităţile acordate, in urma analizei situaţiei debitorului si a expunerii acestuia, atunci când unul sau mai multe din incidentele de mai jos au fost indentificate: popriri pe conturile curente; bilete la ordin refuzate la plata; spălare de bani; evaluare rating depăşita; sume restante la facilitaţi de credit acorate de către UCT 94

Externai -accrual

interest

Default iminent

cat si de alte instituţii de credit; - schimbări in piaţa cu un impact negativ asupra performantei clientului; - schimbari de management al companiei sau a altor factori calitativi cu influenta negativa asupra activităţii clientului; - alte semnale de avertizare cu impact negativ asupra activităţii clientului. Acest cod de insolventa este setat manual pentru fiecare Acceleration client in parte. Acest cod de insolventa se activeaza în situaţia în care departamenul R&WO decide declararea scadentei anticipate a unui credit inainte de maturitatea acestuia, pentru a putea iniţia orice acţiune de recuperare a creanţelor. Astfel de situaţii pot fi: popriri pe conturile curente ale clienţilor UCT ; conturile pentru care s-au iniţiat procedurile de executare silita sau insolventa; acţiuni de executare silita sau insolventa iniţiate de alte instituţii de credit fata de clienţii UCT. court Acest cod de insolventa este activat atunci când departamentul R&WO identifica, după consultarea cu transaction debitorul, oportunităţile si metodele de restructurare /recuperare: • restructurarea/rescadentarea unui credit neperformant; • cesionarea - vânzarea debitelor către un terţ, împreuna cu • garanţiile aferente , la un preţ negociat; • înlocuirea unui debitor si transferarea datoriilor către un nou debitor ("novatie"); • subrogatie; • datio in solutum - primirea de la debitor a unui bun mobil (corporal/necorporal)/activ imobiliar, pentru stingerea creditului si a dobânzii; • vânzarea unor active din patrimoniul debitorului; • folosirea garanţiei în numerar sau executarea unei eventuale scrisorii de garanţie bancara (daca exista); • orice combinaţie a celor de mai sus; • altele. Impeding bankruptcy Acest cod de insolventa este activat atunci când Out of proceeding scrisoarea privind deschiderea procedurilor de insolventa a fost trimisa către Tribunalul de care aparţine debitorul si pentru care nu s-a primit o hotărâre judecătoreasca privind continuarea acţiunilor in vederea determinării stării de Juridicial reorganization procedure insolventa. Acest cod de insolventa este activat atunci când acţiunea de reorganizare juridiciara a debitorului este determinata in urma hotărârii judecătoreşti privind procedurile de 95

insolventa iniţiate impotriva clienţilor UCT. Provisions / Contingent Acest cod de insolventa se activeaza atunci când departamantul R&WO decide constituirea de provizioane liability provision pentru clienţii aflaţi in monitorizare la acest departament. Pentru expunerile extrabilantiere (scrisoare de garanţie, bilete la ordin, acreditive) codul de insolventa corespunzător este "contingent liability provision". Aceste provizioane se constituite individual pentru fiecare credit in parte. Orice provizion general sau de grup care nu este strict legat de un anumit credit nu va determina activarea acestui cod de insolventa(aceasta funcţionalitate nu este inca aplicabila in cadrul UCT si va implica dezvoltări ulterioare ale sitemului informatic al băncii). Write - Off Acest cod de insolventa se activeaza pentru clienţii pentru care toate acţiunile de recuperare s-au dovedit a fi ineficiente. El va fi generat automat prin operaţiunea de "Balance Set Bankruptcy proceedings Entry" in cadrul procesului de write-off. Acest cod de insolventa este activat atunci când hotărârea judecătoreasca trimisa de către Tribunal in urma deschiderii procedurilor de insolventa, fie de către UCT, fie de către alţi creditori, consta in dizolvarea/lichidarea companiei in vederea stingerii creanţelor, si in urma căreia isi va inceta Bankruptcy due assets to activitatea rejected Acest cod de insolventa este activat atunci când judecătorul insufficient sindic decide inchiderea procedurilor de insolventa in urma constatării inexistentei insuficiente a bunurilor de executat in vederea acoperirii cheltuielilor administrative si a creanţelor pretinse aferente procedurii de insolventa sau daca nici unul dintre creditori nu acepta sa suporte pe Bankruptcy proceedings closed cheltuiala sa aceste costuri. Acest cod de insolventa este activat atunci când datoriile clienţilor au fost acoperite prin executarea bunurilor in cadrul procedurii de insolventa sau când motivul iniţial ce a determinat declanşarea procedurii de insolventa nu mai este Executarea silita valabil. Acest cod de insolventa se activeaza atunci când banca

recurge la executarea silita a bunurilor clientului sau a coplatitorului constituite ca si garanţie sau atunci când a fost obţinut un drept de executare silita asupra tuturor bunurilor 96

debitorului in vederea recuperării sumelor restante către UCT.

Capitolul V. INFORMATICA BANCARA5.1. Informatica bancarăUn rol important în cadrul sistemului informaţional bancar revine activităţii de prelucrare electronică a informaţiilor. Astfel, informatica bancară constă în culegere, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor.

97

Informatica bancară permite concentrarea , păstrarea şi depozitarea datelor, efectuaea de calcule, prelucrarea informaţiilor, realizarea de sinteze şi obţinerea de variante pentru o mai bună fundamentare a deciziilor. Activitatea de proiectare a informaticii presupune parcurgerea următoarelor etape: - alegerea unei teme care urmează să fie proiectată şi analiza situaţiei existente; - stabilirea şi aprobarea obiectivelor ce urmează a se realiza; - proiectarea propriu-zisă a informaticii bancare; - experimentarea; - introducerea şi extinderea informaticii bancare proiectate. Proectarea propriu-zisă a informaticii bancare se realirează în mai multe etape, dintre care cele mai importante sunt: - adaptarea documentelor bancare la cerinţele sistemului de prelucrare electronică a datelor; - codificarea informaţiilor bancare; - elaborarea schemelor logice prin care se stableşte fluxul prelucrării automate a informaţiilor; - constituirea fişierelor şi elaborarea programelor. În activitatea de priectare şi realizare a informaticii bancare trebuie să urmăreasă sporirea continuă a eficienţei privind introducerea şi extinderea automatizării oparaţiunilor bancare. Aceasta presupune calcularea prealabilă a econimiei de timp, de forţa de muncă şi reducerea cheltuielilor cu prelucrarea. Elementul de calcul, prin care se poate aprecia operativitatea obţinerii informaţiilor bancare este indicele de operativitate.. Acesta se poate exprima ca un raport între timpul necesar obţinerii informaţiilor bancare, ca urmare a introducerii unui sistem nou de prelucrare electronică a datelor şi timpul anterior. Creşterea eficienţei informaticii bancare depinde de nivelul posibilităţilor, necesităţilor şi exigenţelocerute de aplicarea în practică a premiselor actualei etape de tranziţie ia economia de piaţă. Prelucrarea automată a datelor presupune culegerea şi transpunerea acestora în documentele tipizate suporţii tehnici de informaţii cum sunt hard disk sau floppy disk; în vederea stocării, păstrării şi transmiterii informaţiilor bancare necesare prelucrării r pentru buna desfăşurare a activităţii bancare. Documentele prezentate de către titularii de conturi sunt verificate de către referenţi sau administratorii de cont din punct de vedere al modului de întocmire şi a corectitudinii înscrierii datelor. După această operaţiune, documentele primite de la clienţi sunt sortate în mai multe mape, în funcţie de natura operaţiunii pe care o implică.

98

Datele din documente sunt apoi introduse de către operatori în memoriile calculatoarelor în vederea prelucrării lor şi obţinerii documentelor bancare specifice: note contabile, extrase de cont, jurnale operative. In vederea verificării preluării corecte a datelor din documente în memoriile calculatoarelor, operează, prin program „numărul de control", introducând separat următoarele elemente: simbolul operaţiunii, numărul documentului, simbolul contului debitor, codul băncii plătitorului, simbolul contului creditor, contul băncii creditor şi suma. Zilnic, se întocmesc următoarele documente: balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi, cumulate de la încwputul anului până în ziua precedentă, situaţia soldurilor debitoare şi creditoare conturilor sintetice purtătoare de dobânzi, conturile personale şi extrasele de cont care au avut operaţiuni în ziua respectivă. Periodic, de regulă, lunar, trimestrial sau anual, pe baza datelor preluate din documentele primare, prelucrate sau păstrate în memoriile calculatoarelor se realizează următoarele lucrări: lista dobânzilor şi notele contabile de înregistrare a lor, situaţiaentralizatoare a creditelor bancare, situţia încasării veniturilor către bugetul statului, situţia statistică a decontărilor, situaţia veniturilor şi cheltuielilor proprii ca suport pentru întocmirea contului de rezultate şi a bilanţului contabil. Calitatea acestor lucrări şi operativitatea cu care se realizează depinde direct de eficacitatea programelor cu care operează în reţeaua de calculatoare ale fiecărei bănci in parte.

5.2. Principiile organizării, informaţional bancar

funcţionării

şi

eficienţei

sisitemului

Creşterea profitabilităţii activităţii bancare face necesară cunoaşterea amănunţită a procesunilor economice, implicaţiilor lor financiare. Acest fenomen presupune organizarea unui sistem informaţional bancar potrivit standardelor actuale care să asigure un flux cât mai rapid şi conţinu de informaţii. Activitatea bancară , dar mai ales organizarea controlului bancar şi conducerea băncilor se realizează în bune condiţii având ca suport activitatea decizională. Legătura între activitatea de decizie şi cea operaţională se realizează printr-un flux continuu de informaţii, în cadrul sistemului informaţional bancar. Sistemul informaţional bancar este constituit din ansamblul mijloacelor şi metodelor prin care se realizează colectarea , prelucrarea şi transmiterea informaţiilor, reprezentând o premisă a unei bune organizări, atât a activităţii de conducere, coordonare şi contr, cât şi a celei operative. 99

Calitatea activităţii bancare este influnţată de organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional, de operativitatea, precizia şi calitatea informaţiilor culese, prelucrate şi transmise, precum şi de fundamentarea şiinţifică a deciziilor. Organizarea sistemului informaţional bancar presupune o structurare a informaţiilor corespunzător necesităţilor curente şi de perspectivă în ceea ce priveşte prelucrarea automată a datelor. Datele care stau la baza sistemului informaţional bancar au ca suport atât evidenţa contabilă, operativă şi statistică proprie bănculor, ct şi a agenţilor economici în calitate de titulari de conturi. Sistemul informaţional bancar este supus unui proces continuu de îmbunătăţire, de perfecţionare. Perfecţionarea presupune ca volumul de informaţii bancare să fie redus la strictul necesar, utilitatea fiind principalul criteriu de selecţie. După ce au fost preluate şi prelucrate, datele se transpun în informaţii bancare care pot fi structurate după mai multe criterii, astfel: Din punct de vedere al gradului de prelucrare: • • informaţii bancare elementare informaţii complexe. Informaţiile bancare elementare se carecterizează prin precizarea aspectului direct măsurabil (numerarul încasat sau plătit, cecurile de călătorie ahitate). Informaţiile bancare complexe sunt cele rezultate din prelucrarea datelor primare (informaţii cu privire la creditele acordate, execuţia de casă a bugetului statului, activitatea de decontări). b) După momentul desfăşurării operaunilor, informaţiile bancare se pot clasifica în: • informaţii operative- evidenţiază starea curentă şi facilitează posibilitatea urmăririi directe a evoluţiei activităţii bancare; • •maţii postoperativeau ca surse de date evidenţa contabilă şi statistică şi folosesc la adoptarea de măsuri menite sa asigure înlăturarea deficienţelor; informaţiile previzionale- se referă la operaţiile care se vor produce în viitor şi se utilizează cu prioritate în activitatea de programare bancară. Ca rezultat al prelucrării datelor, informaţiile se constituie într-un flux informaţional bancar care se manifestă atât în averigile bancare cât şi înacestea şi titularii de conturi.Complexitatea sistemului informaţional bancar impune ca la baza organizării, funcţionării şi eficienţei sale să se situieze o serie de principii, cum ar fi: 100

•

conceperea şi funcţionarea sistemului informaţional bancar în funcţie de structura organizatorică a unităţilor bancare;

• ierarhizarea informaţiilor bancare după importanţă şi gradul de operativitate; • concentraa şi centralizarea informaţiilor bancare; • tipizarea documentelor bancare; • aprecierea îmbunătăţirii aduse de sistemul informaţional bancar prin aplicarea în practică a acestora cheltuieli cât mai reduse şi într-o perioadă de timp cât mai mică; • conceperea, organizare funcţionarea sistemului informaţionalbancar . Eficienţa sistemului informaţional bancar este reflectată de calitatea activităţii unităţilor bancare, de staea de profitabilitate, de modul în care sunt receptate şi apreciate produsele bancare de către titularii de conturi.

5.3. Descrierea unei aplicaţii informatice în vederea calculării riscul de creditareProgramul descris este constituit în sistemul de date Access, versiunea 2003 şi prezintă metodele de calcul al riscul de creditare.Conţinutul programului de bază este format dintr-un formular creat cu ajutorul instrucţiunilor de bază din Access. Tipurile de bază din Acces sunt următoarele : � Text. Memo. Pot conţine cel mult 64000 caractere. Câmpurile de tip Text şi Memo sunt Număr. Este tipul numeric, cu mai multe subtipuri disponibile, determinate de dimensiunea câmpului. O bază de date Access constă în următoarele obiecte: � � � � � � � Tabele - conţin toate înregistrările Interogări - localizeză înrice Formulare - afişează înregistrările din tabele, una câte una Rapoarte - tipăresc loturi de înregistrări Pagini de date Access - pun la dispoziţie date prin intermediul paginilor Web Macrocomenzi - acţiuni automate uzuale Module - stochează declaraţii şi proceduri Visual Basic, care ne permit să scriem programe pentru baze de date, astfel încât acestea să poată interacţiona cu software. Utilitarele de asistenţă din aplicaţia Access asigură un proces simplu, pas cu pas, de configurare a tabelelor, formularelor, paginilor de acces la date, rapoartelor şi 101 numite alfanumerice (pot conţine caractere şi/sau numere); �

interogărilor. Pentru crearea bazei de date prezentate am folosit un formular, denumit „Riscul de creditare”.În limbajul de programare Access formularele sunt denumite uneori "ecrane de introducere de date „.Ele reprezintă interfaţa pe care programul o utilizează pentru a lucra cu date şi conţin deseori butoane cu comandă care efectuează diverse comenzi, în programul dat am utilizat formularul pentru vizualizarea datelor. Pentru calcularea riscului de creditare, programul foloseste in in subprogram urmatoarele instructiuni ce-i permit in functie de valoarea afisata sa afiseze un anumit rezultat in casuta cu concluzii : Private Sub Command25_Click() Text13.Value = (Text9.Value / Text7.Value) * 100 Text15.Value = (Text11.Value / Text7.Value) * 100 If Text13.Value < 2 And Text15.Value < 2 Then Text21.Value = "nivel optim al riscului de creditare" Else: If Text13.Value > 2 And Text15.Value < 2 Then Text21.Value = "creditele restante afecteaza negativ activitatea si rezultatele financiare ale bancii" Else: If Text13.Value < 2 And Text15.Value > 2 Then Text21.Value = "creditele neperformante aftecteaza negativ activitatea si rezultatele financiare ale bancii" Else Text21.Value = "creditele restante si cele negative afecteaza negativ activitatea si rezultatele financiare ale bancii" End If End If End If End Sub Formularul dat oferă un format uşor de utilizat pentru lucrul cu date şi se pot adaugă elemente funcţionale, cum ar fi butoanele de comandă, cum ar fi în programul respectiv butonul "calculează" care determină şi calculează datele care apar în program. In formularele din programul respectiv rolul butonului calculaţi este de a prelua datle introduse in program şi de a calcula valoarea indicatorilor. Formularele permit, de asemenea să se controleze modul în care utilizatorii interacţionează cu datele introduse în baza de date. 102

Baza de date respectivă a fost creată cu scopul de a stabili capacitatea de risc a băncii în momentul acordării unui credit ( o bază de date reprezintă o colecţie de date integrală structurată şi dotată cu o descrieire a structurii şi a relaţiilor dintre date ). Instrucţiunile folosite au fost de tip Câmp text, care au ajutat la calculul valorilor indicatorilor şi la stabilirea concluziilor pozitive sau negative pe care aceştia le prevăd în vederea ajutării în luarea unei decizii a băncii în privinţa creditării. În cadrul istem informatic bancar bine construit se necesită aplicarea unor calcule atât matematice cât si informatice în vederea stabilirii procentului de risc al băncii. Închiderea bazei de date poate fi făcută prin executarea comenzii Close din meniul File sau prin închiderea de la butonul "x" din bara de titluri a bazei de date. De regulă, la închidere, sistemul salvează automat baza de date împreună cu toate obiectele pe care le conţine, închiderea bazei de date nu înseamnă şi închiderea aplicaţiei în sine.

103

Ieşirea din Access poate fi făcută în irmătoarele moduri: • • • Se apasă combinaţia de taste Se execută comanda Exit din meniul File. Se acţionează butonu "x" din bara de titluri a aplicaţiei

104

CONCLUZIIEvitarea şi minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii şi găsirea unor tehnici juridice cât mai coerente. Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la minimizarea pierderilor înregistrate de către bancă şi maximizarea rentabilităţii acesteia. Pentru diminuarea riscurilor, unităţile bancare trebuie să efectueze obligatoriu analiza financiară a clientului ceea ce presupune analiza ciclului capitalului circulant, analiza indicatorilor de performanţă, analiza gradului de îndatorare şi analiza lichidităţii societăţii care solicită creditul. Evitarea riscurilor de creditare poate fi realizată direct de la nivelul conducerii. Astfel dacă membrii conducerii îşi respectă întotdeauna angajamentele,oferă informaţii de calitate şi credibile, contribuie la menţinerea relaţiilor, au experienţă şi calităţi profesionale bune, sunt buni vizionari, efectază un control excelent, nu îşi asumă riscuri inutile şi au o reputaţie bună pe piaţă atuncil este foarte scăzut, şi uşor de evitat. În ceea ce priveşte obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activităţii desfăşurate experienţa bancară impune cu stricteţe implementare generalizarea unor modalităţi eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului. Deci, controlul şi evaluarea riscului se poate realiza în condiţiile în care există un personal calificat superior în domeniu cu experienţă, care însă să nu devină un obstacentru creditarea agenţilor comerciali, motorul economiei contemporane. Ca urmare a aplicării noului Acord Basel 2, considerăm că se vor produce unele mutaţii în peisajul bancar românesc.Acordul Basel 2 va determina scăderea solvabilităţii pe întregul sistem bancar precum şi la nivelul instituţiilor de credit. În acest sens , în anul 2000, preocupările BNR au stat în principal sub semnul transpunerii şi implementării cerinţelor europene privind Noul Acord de Capital , eforturile BNR înscriinduse în direcţia dezvoltării mijloacelor necesare realizării unei supravegheri prudenţiale adecvate acestui nou cadru. O contribuţie importantă pentru realizarea acestor obiective a avut-o intensificarea cooperării şi a parteneriatului cu comunitatea bancară, care participă activ la implementarea Basel 2 mai ales în condiţiile deţinerii unei cote de 88,6% din piaţa bancară românească de către băncile cu capital majoritar străin. Noul Acord Basel 2 lasă la latitudinea instituţiilor de credit posibilitatea de a alege dintre agenţiile de rating agreate de autoritatea de supraveghere pe cele patru cu care vor să lucreze , şi care produce îngrijorări pe piaţă şi chiar în rândil agenţiilor de rating.

105

Considerăm că, pe lângă generarea de diferenţe de capital, deosebirile semnificative pentru rating-urile internaţionale / naţionale pot să afecteze destul de serios şi politica de creditare a instituţiilor de credit. Noile standarde de aplicare aduc unele modificări cum ar fi nivelul total al provizioanelor admis prin noul standard ce va fi în general mai scăzut , având în vedere ca Standardele Internaţionale de Raportare Financiară nu mai permit constituirea de provizioane pentru riscul bancar general sau fondul general de rezerve pentru activităţi bancare ce va fi reclasificat drept capital.

106

BIBLIOGRAFIE1. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – „Monedă, Credit, Bănci”, ed. Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1995; 2. Cezar Basno, Nicolae Dardac, „Riscuri bancre. Cerinţe prudenţiale. Monitorizare”, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2000; 3. Ioan Bătr Aurel Bejenaru, Ioan Trenca, Sorin N. Borla - "Analiza Performanţelor şi Riscurilor Bancare", ed.Risoprint 2008. 4. Berea Aurel, Berea Octavian, „Orientări în activitatea bancară contemporană”, ed. Expert, Bucureşti, 2000. 5. Claude Simon, „Băncile”, ed. Humanis, Bucureşti, 1993. 6. Roxana Davidescu – „Implementarea Basel 2 In Sistemul Bancar Românesc - Cerinţă a Activării Competitive In Spaţiul European." 7. Vasile Dedu, „Gestiune bancară”, Ediţia a II-a, ed. Didadctică şi pedagogică, RA Bucureşti 1999; 8. Helian D – „Impacticării Basel 2 Asupra Sistemului Bancar Românesc." 9. Lucian C. Ionescu, „Băncile şi operaţiunile bancare”, ed. Economică, Bucureşti 1998 10. Sorin V.Mihăescu –„Controlul Financiar Bancar", ed. Sedcom Libris,Iaşi 2002. 11. Mărgulescu D., „Analiza activităţii economico-financiare”, ed. Tribuna economică, Bucureşti, 1994; 12. Negoescu GH., „Risc şi incertitudine în economia contemporană”, ed. Alter-Ego, Cristian, Galaţi, 1995; 13. Ion Niţu – „Managementul Riscurilor Bancare." , ed. Expert Bucureşti,2002. 14. Alexandru Pântea- „Băncile în economia românească" ed. Economică, Bucureşti. 107

15. Rotaru Constantin, „Managementul performanţei bancare”, ed. Expert, Bucureşti, 2001; 16. Luminiţa Roxin, „Gestiunea riscurilor bancare”, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 01; 17. Ovidiu Stoica, Bogdan Căpraru, Dragoş Filipescu –„Banca Naţională a României şi rolu în procesul de integrare europeană." ed.Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi 2005. 18. BNR- "Strategia de dezvoltare a sistemului bancar pe termen mediu”. 19. Legea 58/2006 privind instituţiile de credit. 20. Normele metodologice BNR nr.12/2002. 21. Normele metodologice nr. 12/22 iulie 2007. 22. Regulamentul nr. 5/22 iulie 2002. 23. Regulamentul BNR nr. 15/2006. 24. www.unicredit.ro. 25. www.bnr.ro.

108