Factorii perturbatori in evaluarea scoalara

În procesul aprecierii sunt implicaţi factori care ţin de elevi şi factori care ţin de cadrul didactic.

Multe cercetări s-au concentrat asupra subiectivităţii notării, ca principală sursă de distorsiune în evaluarea procesului didactic. Situaţiile cele mai des întâlnite, ca fiind situaţii generatoare de erori în procesul notării sunt: Efectul „halo”, Efectul „Pygmalion”, ecuaţia personală a examinatorului, efectul de contrast, efectul de ordine şi eroare logică, efectul tendintei centrale, efectul de simlaritate.

Efectul „halo”. Aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga conduită didactică a elevului. Aprecierea unui elev la o anumită disciplină se face potrivit situaţiei obţinute la alte discipline. Efectul are ca bază psihologică faptul că impresia parţială iradiază, se extinde asupra întregii personalităţi a elevului. Pentru diminuarea consecinţelor negative presupuse de acest efect se poate apela la mai multe modalităţi practice: recurgerea la examene externe în care sunt atraşi profesori de la alte şcoli, extinderea lucrărilor cu caracter secret care asigură anonimatul celor apreciaţi.            Se pot identifica două variabile ale „efectului halo”: „efectul blând” – caracterizat prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoascute comparativ cu cele necunoscute şi „eroarea de generozitate” – care intervine când educatorul are anumite motive de a se manifesta cu o anumită indulgenţă: tendinţa de a prezenta o realitate la modul superlativ, dorinţa de a masca o stare de lucruri, etc.  Efectul „Pygmalion” constă în fenomenul influenţării aprecierii rezultatelor obţinute de elevi de părerea pe care profesorul şi-a format-o despre capacităţile acestuia. Predicţiile profesorilor nu numai că anticipă, dar şi facilitează apariţia comportamentelor invocate.           Încrederea în posibilităţile elevilor şi convingerea manifestă că sunt capabili de reuşite reprezintă modalităţi de diminuare sau anihilare a consecinţelor acestui efect.

De asemenea, efectul Pygmalion poate fi interpretat ca fiind procesul prin care un profesor îşi formează aşteptări pe baza primei impresii pe care i-o face un elev. Până la urmă, în mod conştient sau nu, această impresie va influenţa felul în care îl va trata pe acest elev. De asemenea, un anume comportament faţă de anumiţi elevi poate afecta comportamentul şi educaţia acestora.

Ecuaţia personală a examinatorului - Fiecare profesor îşi structurează criterii proprii de apreciere. Unii folosesc nota în chip de încurajare, de stimulare a elevului, alţii recurg la note pentru a măsura obiectiv sau pentru a constrânge elevii în a depune un efort suplimentar. O trăsătură aparte a efectului este exigenţa diferită pe care o manifestă examinatorii.

Efectul de contrast apare prin accentuarea a două însuşiri contrastante care survin imediat în timp şi spaţiu. De multe ori, acelaşi răspuns primeşte o notă mai bună dacă urmează după un răspuns mai slab, sau una mediocră dacă urmează după un răspuns excelent.

Efectul de ordine se caracterizează prin aceea că, din cauza unor fenomene de inerţie, cadrul didactic menţine cam acelaşi nivel de apreciere pentru un set de răspunsuri care, în realitate, prezintă anumite diferenţe calitative. Examinatorul are tendinţa de a nota identic mai multe lucrări diferite, dar consecutive, fără necesarele discriminări valorice.

Eroarea logică  constă în substituirea obiectivelor şi parametrilor importanţi ai evaluării prin scopuri secundare, cum ar fi acurateţea şi sistematicitatea expunerii, conştiinţiozitatea elevului.

Unele din aceste erori sunt facilitate de specificul disciplinei la care se realizează evaluarea. Obiectele de învăţământ riguroase, exacte, se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele umaniste predispun la aprecieri marcate de subiectivitatea educatorului.

Efectul tendinţei centrale - Se manifestă prin conduita profesorului de a evita extremele scalei de notare din dorinţa de a nu greşi şi de a nu deprecia elevii. Majoritatea notelor acordate se înscriu în jurul valorilor medii, nerealizându-se o discriminare mai evidentă între elevii medii, pe de o parte, şi cei foarte buni sau slabi, pe de altă parte. Efectul se manifestă mai ales la profesorii începători şi la disciplinele socioumane.

Efectul de similaritate - Profesorul are tendinţa de a-şi valoriza elevii prin raportarea la sine (prin contrast sau prin asemănare), normele proprii constituind principalele criterii de judecare a rezultatelor şcolare. Cu acest prilej el activează fie propria experienţă şcolară (ca fost elev sârguincios, disciplinat, etc.), fie experienţa de părinte ce îşi judecă proprii copii. Profesorii care au o experienţă de foşti „premianţi” vor manifesta un plus de exigenţă comparativ cu cei care nu au strălucit la diverse materii. Profesorii care au copii cu performanţe foarte înalte vor avea tendinţa să-i evalueze şi pe elevii săi cu acelaşi grad de aşteptări.

Pentru corectarea şi eliminarea acestor erori din apreciere – notare se impune o metodologie de evaluare adaptată complexităţii procesului de învăţământ prin:    -multicorectarea;-reducţia scalei de notare;- „ajustarea” notelor;- creşterea ponderii evaluării formative;-corelarea evaluării formative cu cea sumativă;-asigurarea anonimatului probelor scrise;-introducerea unor bareme de notare; -utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice; -prelucrarea statistico – matematică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi interpretarea lor adecvată;-dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a grilelor de corectare;