FACTORII DE PRODUCŢIE

Bunuri economice – ansamblul elementelor materiale şi al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită necesitate umană. Bunurile economice se clasifică astfel:

1. Bunuri materiale care se împart în: i. bunuri directe, de consum personal final (pâine, lapte etc.);

ii. bunuri indirecte, de producţie (materii prime, energie etc.) care pot fi consumate în întregime în cadrul unui proces de producţie.

2. Servicii.

După gradul de prelucrare bunurile economice se împart în: 1. primare – desprinse direct din natură; 2. intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare; 3. finale – sunt destinate consumului final.

Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant.

Factorii de producţie pot fi clasificati în: - munca, - natura (pământul), - capitalul.

- MUNCA - Munca este activitatea conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop prin care

omul îşi defineşte interesul, îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

- NATURA - În accepţiune economică, natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente

oricărei activităţi.- CAPITALUL - Capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru

obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. După natura sa capitalul se împarte în două categorii: - capitalul real (tehnic) – este capitalul concretizat în mijloace de producţie (clădiri, fabrici,

utilaje, instalaţii, materii prime etc; - capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă

dreptul de a însuşi venitul adus de acestea.

Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei, el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale:

- componenta activă – capitalul fix; - componenta pasivă – capitalul circulant.

1. Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje, clădiri, instalaţii, materii prime etc., care:

- participă la mai multe cicluri de producţie; - se consumă treptat (se uzează); - se înlocuieşte după mai mulţi ani. Uzura fizică – reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă

ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici, chimici, biologici. Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se

produce uzura fizică completă. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi, cu:

- preţuri mai scăzute; - performanţe tehnice superioare; - preţuri mai mici şi performanţe superioare.

2. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.) care:

- participă la un singur ciclu de producţie; - se consumă dintr-o dată; - se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.

Eficienţa utilizării factorilor de producţie

Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.

Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care s-au făcut (încasări > cheltuieli).

Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale: 1. Rentabilitatea – capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit. 2. Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de

producţie.

COSTURILE DE PRODUCŢIE

Costul de producţie poate fi definit ca fiind totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie, pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii;

În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele elemente:

a) cheltuieli cu factorii materiali de producţie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezintă expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant;

b) cheltuieli cu forţa de muncă care sunt denumite costuri ale forţei de muncă şi care au în vedere eforturile făcute de întreprindere cu plata salariilor, contribuţiile la fondul de şomaj, CAS-ul;

c) cheltuieli de regie – cheltuielile cu chiriile, încălzitul, iluminatul etc.

În decursul dezvoltării gândirii economice, s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor, dar ne vom opri la tipologia propusă de G.A.Frois.

1. Costul global (total) reprezintă ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat, şi este format din:

a. costul fix – reprezintă cheltuiala care este relativ independentă de modificarea volumului producţiei şi care este suportată în orice condiţii de o firmă (clădiri, asigurări, dobânzi);

b. costul variabil – reprezintă cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute (materii prime, materiale, combustibil);

c. costul total – generat de consumurile aferente întregii producţii, este suma costurilor fixe şi variabile.

2. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. El poate fi:

a. cost fix mediu – costul devine variabil scăzând pe măsură ce creşte cantitatea de produse sau, invers, crescând atunci când producţia obţinută se micşorează;

b. costul variabil mediu – se determină raportând costul variabil total la cantitatea de produse;

c. costul total mediu – se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse, care reprezintă costul unei unităţi din producţie..

3. Costul marginal reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de produs.

Principalele căi de reducere a costurilor sunt: 1) cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici; 2) reducerea stocurilor; 3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale; 4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs, prin creşterea mai rapidă a

productivităţii faţă de salarii; 5) micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor; 6) scăderea cheltuielilor administrative; 7) reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate; 8) economii la cheltuielile de dezvoltare.