~f -ULUCI (i

ANÜI. X L . - Ko. 24 2 lei exemplarul Duminică 15 Iunie 1924.

Universul Literar e^a PREŢUL ABONâMENTULDl In tară: pe un an 100 l e i . In străinătate pe nn an 200 l e i . Ш£> ~~

Dâzastrul de la Plrotechnie

W) O C A Z I A C A T A S T R O F E I D E L A C O T R O C E N I , T R U P E L E D I N C A P I T A L A A U D A T D O V A D A D E П H E f t * T R E C U T A B R A V U R A , C O N T R I B U I N D L A Î M P I E D E C A R E A I N T I N D E R E I F L A G E L U L U I .

" A

Nr. 24, UNIVERSUL LiTERAR

• Printre regii inteligenţii, Shakes­peare are un loc a parte pe care-1 o-cupa Pan printre Olimpiani, acei Pan adorat de antichitate mai pre­sus chiar de oât Jupiter, zeu sălba­tec care mergea pe jumătate de ani­mal, al căruia piept azurat însă o-glindca toate imaginile pământului toate astrele firmamentului, Tot astfel şi geniul lui Shaespeare, are

- ceva infinit şi universal. ' Un critic englez la numit ,,o voce a NAŢISTREF". Acest ѳшгАаі ar putea fi poajfee eea mai justă definiţie a sa. Opera Ыі Sbakeapear© a 'are nimio local nici personal : atei o poetică nu-1 delimitează, mici un sbt*ra auJ restrâ.»ge. Oper» sa, €щветее toate p o p o a r e , teafce manifestările şi 'toate »kşg*tl«'itătile vie$&.

Вацѣагіа şi «iviiisaţia externă s e întâlnesc 'în opera - * a . T e p r e a e a t a t e prin і ітр«гйе lor csele mai гердаеаш-tative- Sa&oafcaáa, î n faţa MirrçadeL ar putea créée eă'şi vede chipul săa*> reflectat îa apa вддаіае frumos-Un Cafru s a r 4a înapoi âagr-eeit îa faţa lui Caëlum căruia îi ' ar pane înainta o ogfcudă. însuşi еешаещійе suat re-

, prezentate prin ршаваеіе loir earac-'teristice, l a una din extreraităţAe acestei scene imesase* Othello scoate strigăte de tigru, într'o dramă даьа-toare oa m s m toridă ; la cel alt; pol. IlamJet îşi plimbă ípocö*dria Nor­dului pe u m fond tre»w*rător d e • au­reolă ••boreală.

Isteria d*Eöe»Äa îa opera lui Ska-kespeate îa legiuai, meepâ»d cu Coriciîaa рша Ia ffeaiăc ai $4aa. Dacă сеед; paste redarf» păaeeei noţiigtea jwaeciăţe* de^şe v x w Á f # care o а т т Ш S h x k p b m A * e 9£м&«е~ реагѳ t & m i t ä % m M № . Ое іаЬеяфі© adânqă' ! m - щ ш & ш к е е в ^ о я а Ь ш в т ! ce zbör- 4e -ЧШІ^ОГ doaäötpra tarat&t de оавйші M іквді» de a Äart peste seôfcb ! -f^eafeft «A, TimfMÜ n'are іѵкішиеіюрйгіѵ. m o i mă#»tu timp e l &eetf»*ie eu» яшйщШд іЕ,-temifcate. Ащі-.ве-t^««farÄa^ îairo. «ш-gură x i Івшйе *atr'o «e&, гйок) îa-tr'un твшва. Ф т Ш е . д а і Ь й : ««ar­mat ш Ыша № т в і к к «au c m - t m g a din ! > й ^ . te «»Ажа, în mtâ&g*. ГѴІШЦІ »o j j l ; е м І Ю Г tutuit- fw»»mnQgiiwf late. &м*£а*&, în ашмемеяі b m m s Ê m t , Ш ы ш і & с т т acţiuni «MÉÉfik «Étànge. da 4mml s t r â n g * Іма &и№*м * màtta i a t a ш і а -ätttiftffit т^тща-шш^^

pinul warn mkm la t»ulU* me, е з «wM wa«* ; raeát-' taţia. saaíífcaja a eraubti şi sjfcttg&te-te populaţiei. Sondează rărunchii, scru­tează conştiinţele. Toate ţperspnagi-ile sale suut egale în faţa sa ca şi creaturile în faţa Creatorului; le a-pasă, le judecă, le iartă sau le con­

damnă, fără ca vocea să-i tremure,-fără ca verva sa să se risipească. O divinaţie transcendentă îi ţine loe de ştinţă sau de studiu. Arheologul filtrează şi cântăreşte praful timpu­rilor; Shakespeare suflă peste acest praf, şi praful acesta reîncepe su tră­iască. Cu licenţele lor, cu travestirile lor, ед* anacronismele lor, dramele «ale romane sunt de o mie de o r i mai adevărate şi mai contimporane secolelor pe cari le evocă ,de cât tra-gediiie-dbaic«.Jt»a*Äte ^ ' t e j t t e . Fron-taeeeie Ь е щ е л М т m deschid î n faţa ea; «1 J m m à m m s s à e u scânteieri de fulgere ©ïéaaafcil şrei&torie.

Ргешна л deagropat Istaria, Sba-keaşeare a patra»s sufletul omenesc; ei îi І ш ш т т ш taaie «isterele, face.

m k m m toate соагДѳіе, îl mtoar-©e «üb- é e t o à » аврееЫе. N''a rămas-, aici o pasí«áe \ m care să n u o dea-erie, aici wa eaajaeter pe care să nu- l fi încarnat ia personagii atât de complecte, atât de mtregi, atât de­finitive, în cât înaraete lor a devenit aceia al 8е«4іш@аіиші pe care ace*» t* persona^tt 4e егф-dmă. öeloaia щ i a ca mască tragică faţa neagra « Maairului di» Veneţia. Amarul îm­părtăşit se <Σ@eâişă.#£ baleonwl é m Veroaa, ca p » ш . уе#а9вШ m e g m é r tor, c u grupe! Jufcwèet şi Еоама. înecat îa Ы т ж * aurorei. Sub forma Ы HamM, Іиаоіаіа eu «a eapttte aaort în mâiiă, revine s á еЬюеда-că gândirea modernă. GS»ţitul -tai Sttvloek de*it*f акйм^пі саш&Ы, Pietatea Шіаіа md/racă tr»p*il Gwr*

à e t i m oa tşe- © rochie fără p * t 4 ; re-iMMgMWPi <ран4»8І .е în noapte, ptxr-

lampa.bdj^ei Maßfe&th. care « r l ă c t t . b r u t e l e ,

eètèa. cu zâaeJ» щ c » fe««îe«e*e. Fe-Ы & Шеее щ t i m r i t e i w e m a i e lui Ш а к щ т а а е е і Ш я ш в & . . » ••«pecie а-patte îa е т ш ^ о т т . , Ш ш ш а . Mlă-і щ c a Ы^^Ые, вШслее ca sensi-iáveee. Імм^афІА^іе-ootwepe -eu cor-

ş m i tXAnsţparenie .ІиЫгііе lor te fac «i/ite gâadajtiJa iuoiriie fk»?äor..pu-doarea ! ior te >.bm, s & i e g&adefti i a fctmèaa d u i e e a t w a r s e à i d a i de zi, láabag-uü îa, oua±«»ul pasărilor. А « І Е ^ ; й т 1 ^ ш . Е - еѵшіажіса aeriană. B a « ă rona ;ar face • agomot cá*

т а е т к M ^ Ш М 1 ' і т » Ш т й ш a r a v e a ^ m ^ J M m â ^ . c ^ m ^ a ^ I» даег»ш.

ІІІГ a ö t a t ^ í .--^..ţşeeKm» ín fa*raecai : kr . • öaifc Aă. taèftaseé. гтягша uşor, * U t tia g » ş a * e m a h » îa cot se, e f a n ^ k , < ^ saau m v e A ; iaiş«a£e a : h > x . ' Ш -«міе 1er tftfcpw f « © ш роЦіі Ш d^u ©^швй. naivra kw eterata ş i

Т > ш \ ж ѵ т ^ Oiftüa» Co^de-Ba, ^çr<Eifea. ЗШтйДа. Jessica, Coe» Ka, Bosaltada. Nume luminoase şi limpezi cari pun pe fruntea lor o cu­nună de stele. Iată darul suprem al clasicului şi neîntrecutului autor al lui „ H a m l e i " . Gingăşia sa îi egalea-

EROILOR JŞ1URIT0RI Coroane de flori minunate,; Wor fi simbolul care-l dăm\ 'Jertfirei noastre neuitate, Când pentru patrie luptăm.

Й. veoastre trupuri au pieriţi Scăldate 'n sângele durerii?

- Й voastră viaţă v'aţi jertfit, 'Pentru dreptatea învierii.

'Şî România s'a trezit, Unificată prin putere ; Bogate holde-au'nverzit. Bin a g i t ă mare %n.viere.

Frumoase plaiuri т ч Ы vestite, Nm le-4xm vuut ţi admir*t . Cormane vii, nevmţtejite, E simbolul eel~mm cwrat.

%A ѵошНе trupuri au pierii, Şi totuşi vii şi ei&noşi. Veţi rămâne», oAei v'afi jertfit, Vivţa — atât de сигадѵщ,

'МжтШеіе z4când sub flori, Vor arăta eu.pietate, Coacem dorm nemuritori,

Егщ, cu frunţile curate. L a u r a Scrfban

Prafesaari- U «coala ortodoxă naţ ional i a f emei íö í rămâne din Chişinău

%ă puterea; geaiul său ааЪЩ şi rob-buset ireaminteşte trompa elefantului, ear»;poate tot atât de bine să culea­gă o floare precum poate за înăbuşe un leu.

Nn îsadLar-ob&curul vieţei sale as-c u m ă , е і . т 1 и т і в а teatrului său tre-bue c ă a t a t şi găsit Shakespeare. Nu va fi găsit printee eroai cari se agită Ы faţa -scenei, însă, îa planul al doi­lea printre persoaagiile secundare

tairi asi»tă la drameèe «ale, fără a se amesteca prea mult în ete.

Să «e confunde în aceiaşi figură o-n«aiul Horaţiu d m „ Н а ж Ш " , spiri­tualul Mercuţia àm . Ş l o m c o şi J u l i -Ш а Г , loialul A t à & s à o dm „Negusto­rul d i n V m e f i o * ai se ir* лтеа poate na portret aftemaaateir a i Ш William

Da, astfel e » 4 теугеиіей, acnestecat cb trtaybilll^t à » m à a m à a t e i , ;prea ocu-pesb ca т ш ф т т J » ietetioară ca «ă se abaedoae«B t m ţ p i я е Ш ъ , însă bftţeleîsa, printre î^ţeiep^i» & punând Sa eoâduita a a «eva d » fileaofia su-регіоааа care nreoeupa gândirea sa; conte«9|(ial ir t a s t ă , mizantropie, iro-

ѵшс fa j ra , , .m, 'M a m m «obar iadu-se pu­lim m . «ă j m v m m e á , ' о а ш е А І , fără' a-i face, c« t e a i e aceetea, sui simtă naăreţia. Ii Ьааидвс b c ă obiceiuri eieganaş, b cuftejöáe eeaiaă, îngă-Huitor cu toate convenienţele secolu­lui şi ţărei sale, focul unui spirit a cărui stare normai a era 0 strălucire magnifica; dispreţul dulce, fiindu-i atât de adânc, pentru lucrurile 'de

Di.minîcă !5 Iunie 1924. UNIVERSUL LITERAR N r . 24 — 3,

dispreţuit ; bunăta tea indiferentă cari caracterizează pe oamenii su­verani. U n „gentlemen', în sfârşit, în înţelesul cel mai înalt al cuvântu­lui, astfel era, astfel a- trebuit să fie Shakespeare.

S'ar putea, fără îndoială, să i se aplice lauda sublimă pe care, în dra­m a sa „lulius Cezar", Antonia o de­cerne lui Brutus :

„Via ţa sa ora pacifică» şi elemen­tele care o formau erau atât de ar­monios combinate. în cât Natura ar fi putut să se ridice cu bărbăţie şi să spuie uni versului întreg» : „Acesta a fost un om !"

Petvu t . Gâie i

Afiarea capului sfântului Ion SNOAVA -

Cine se mai ocupă de bătrâne ?! Când ѵекі trecâositli o bătuâua, ou? spa­tele a diu», cu pusul ti?emiu»âpid, cu canut intre umerii pa*»că йм? iii tot ;frig, trecând! sfioasă, privind cu o-chii aburi ţ i de ѵіеше, cu faţa sbâr-e i t ă ca merele dţegerafce, cu buzele învineţite şi defoisnaatc de parcă sunt cauciucuri caii se' întind; şi se strâng pe gingiile fără dinţi, ori peste vreo doi trei dinţi care зч? mişcă ca nişte cocoane îngălbenite, nu ' ţ i mai t rece prin gând că acele sdrenţe omeneşti în care palpită încă o ini­mă, au fost tinere, adesea frumoase, c'au iubii, au fost iubite, şi au fost de multe ori eroine de romane ! Că î-H acel cap acoperit cu câteva viţe de păr alt» or cenuşiu, aspru ori so­ios trec încă imagini viorii, unede pri-măverele vieţei lor se desfăşură în­frumuseţate de nimbul suvenirului ! I a t ă pe băbuţa în odăiţa ei unde s t au ţ intuite pe zid două icoane în fa ţa cărora arde o candelă.

E a numai dinaintea icoanelor sfinte se mai pleacă, căci nimeni nu este mai mare de cât ea printre oa­meni ! Nu se m a i ploconeşte decât m faţa celor ce reprezintă Divini­t a t ea ! Ctoamenii ?»ce-i pasă ei de oa­meni ! A văaut aşa de mulţi, răi, u-гафі» caçe i-au smuls- una câte una feoate iluziile. A văzut aşa de mulţi, ide a t â t a vreme de> când: este pe pă­mânt , î aeâ t Lse pare c ă e a t r ă e ş t e de-eaud Ішцпиеа, şi c ă t o ţ i sunt aşa de m i c i fa^ă de ea». Nişte copii ! zice când voiîbeşte de cei dia, juicul ei ; c e ş t iu dujişii !... De signe că bă t râna şt ie maii mul t ca toţ i !... şi se zăvo-păşbe cu» gâudurile ei în> toa tă acea colecţie de impresii îngrămădite- 'n mintea-i ca o aveqe scumpă. Şi le desfăşoairă ochilou sufletului ca» nişte valur i de dantelat preţ ioasă a căror i l o r i frumoase şi nemărginit de va­r ia te sunt ţesute din firul vieţi ei ! Surâde, sfcrâmbându-se, căci surâsul acela care fermeca altă dată, n u mai es te decât o crispaţie urâ tă a muş­chilor buzelor. Şi priveşte înăuntrul

Numai naiba l-a'ndemnat Pe naş, când a botezat Pe ţigan, Ion să-i zică, Find-că satul pe el pică Numele să şi-l cinstească, Pe sânt Ion să'l ргагпиіаясо.

Vine Ion Botezătorul. . . 'Aide chiamă tot soborul Şi pofteşte-mi-l în casă Şi întinde-i apoi masă, Că doar este om cu starr. Fierar bun şi meşter mare.

N'a trecut un praznic bine. Ion Evanghelistul vine ; Altă masă pe ţigan,

.Iar rachiu şi iar chiulhan, A trecut-o el şi p'asèoi, Când, să zică însă basta, 'Alt bucluc pe bieiml gfrmr • Hop Ion gură de aur ! Ce să facă ?.... L'a cinstit. Că doar s'or fi isprăvit ;

xAş ! El bea pân'la fund fiere, Căci däi peste el Tăierea Capului lui Ion cel sfânt.

— Bine că'l bagă'n pământ !

Zice mulţumit ţiganul, Prea făcea chef cu toptanu ! Doar cu capul retezat, 0 fi mai astâmpărat, Că de mult ce-a prăznuil. Pe mine m'a sărăcit ! Şi săltând de bucurie Castă dată o să fie Cea din urmă cheltuială. A făcut o prăznuială, Cu'n butoi mtreg de vin. Ca să-i fie de amin !

A trecut ce-a mai trecut Şi taman când a crezut Că de-acuma e scăparea. Se trezeşte cu Aflarea Capului lui Sfânt Ion, Rânduită de Sion S'o cinstească şi pre ea. Dar ţiganul de colea : — Ba e vorba'!... Pofta'n cui!., Par'că altă treabă nu-i ?.. Cine naiba o fi fost Nătărău aşa şi prost, Să-i mai arză de aflai Ca/p, odată bun tăiat ?!

V. Bilciuiescu

ei ; să vede frumoasă, blondä«, cu părul auriu, ochi scânteetori de vi­

oiciune şi şiretenie, născiorul fin, guri ţă rumenă şi cărnoasă bună de sărutat . Râde mult şi este guralivă. In jurul ei roiesc mulţ i admiratori , nu ştie pe care să-l reţie !

Cuvinte, scrisori, făgădueli, apoi nimic ! un fum uşor... care- imprimă pe tulul dantelei vieţei o. floare !

Apoi alţii şi alţii, şi desenul dan­telei se'ntinde !... în t r 'o zi un priait îi jură tot ce vrea, es t e la, apogeul frumuseţei.

Beţia orelor de desfătare Q, fac să uite preţul) vremei cace t rece aepă*-sătoaice.

Ape i dtuiosul sentiment al maáer-n i tă ţe i o. proaeşte în juru a o< иадА-ţinie de dulci şi grele îndatoriri.

Intr-'o, zi eate singură, sgom.otuli oa­relor de petrecere s 'au stins : ш faţa oglinzei să) priv e şte şi. tresare, câteva fire alfee« aui răsărit în părul ei auri», se u i t ă mai' de aproape şi i se pare că lângă ochi o dunguliţă nu se m a i şterge : est? u rma râsului ei, a hn-crimilor ei.

Olteană ! este prima, înştiinţare a duşmancei omenirei cea ma i straş­nică : bătrâneţea ! distrugătoare ' a tot ce e puternic. ftnu»oe, bun> O ! ce trist, să vezi cum una câte una toate te lasă.

Acea zeiţă a frumuseţii te- pără­seşte aruncâncL în uraaa- i praf de ce-nuşe ; puterile slăbesc, închipuirile bogate cu care ' ţ i împodobeai viaţa întreprinzând adesea înfăptuirea lor şi realizându-le graţie forţei de

muncă şi de energie desfăşurată, se 'n tunecă pe nesimţite ; totul încet, încet se desprinde de acel t rup fru­mos ca frunzele de trandafir, care una câte una pleacă luate de vânt, lăsând cotorul florei despodobit.

Cine se mai ocupă de băt râne ! Nici chiar acei care prin sângele

ce le curge 'n vine, n 'ar t rebui să uite că este acelaş care curge şi 'n vinele aproape reci a unei bătrâne care le-a dat viaţa ; şi că 'n clipa câad le a aprins în ei un focar de vi­tal i tate, câteva scântei din al ei s'au stins,.

Voi acei care iubiţi şi admiraţ i ti­nereţea, voi care sacrificaţi t imp şi bani pentru uti surâs şi o. privire ga­leşe, voi care acoperiţi cu delicateţă şi eleganţă umerii mătăsoşi a acelora pe care Ie iubiţi,, gând iţi-vă Ia spina*-pea ro tundă а.щадаеі voastre împovă­r a t ă de ani i ş i de frigul bătrâneţei ! Vouă cărora nlâce să alunecaţi cu picioruşele încălţate în pantofi cocheţi, gândiţi-vă la picioarele bă­trâne, noduroase şi greoaie, care când eraţi mici nu se odihneau ca să vă îûjdtepte paşi i pe calea vieţii.

Oi ! sărmanele, bătrâne, cum le ui tă toţii !... Djece să le i mai deschidă ci­neva uşa ?; Nu sunt aa tor i le идаіе să pui pe bătrâne-,, să te scapi de ele !

Copii n'au' loc în casa lor pentru acelea care i-au făcut oameni.. .

Un proverb zicea dacă n 'ai un bă­t rân în casă să-l cumperi. Vremurile s'au schimbat. Ce să-l cumperi ! da-ca'l ai în casă, îl dai şi gratis, numa i să te scapi de el ! Şi a tunci bieţii.

— N r . 2 4 .

bătrâni ca nişte sfărămături. vin să ee împotmolească la ultimul ţ ă r m străin al carităţei publice. Sărmană rămăşi ţă a unui suflet care ar vrea să se mai încălzească la licărirea caldă a ochilor iubiţi ; asupra că­rora s'a aplecat de atâ tea ori când adormeau îmbătaţ i de frumoasele i-magini deşteptate în copilăria lor, de basmele şoptite, de buzele duioa­se ale mamei. Sărmana rămăşiţă, nu întâlneşte în juru-i decât răceala zi­ci inilor tăcute !

Şi adesea privind în jurul lor cm ochii care nu mai au ce vedea, nici pe cine, îi închid scormonind în cu­tioara sufletului reamintirele păti­maşe.

O copii ! voi care umpleţi casa mamei voastre de fericire şi de haz, voi fără de care mamele voastre li se pare că viaţa n 'are niciun farmec ; cum

In Iulie anul acesta se împlinesc 20 de ani de la moar tea lui Anton Cehov cel mai sănătos şi mai puter­nic din scriitori ruşi contemporani. Nu ştiu dacă e> (e vre-o coincidenţă între aniversarea a 20 de ani de la moartea lui şi interesul care îi se dă operei lui în Komânia, dar consta­tăm că în ultimul t imp s'a jucat şi una clin piesele sale pe teatrele noas­tre şi a apărut şi una din cele mai bune traduceri a cunoscutei sale piese „Unchiul Vani a" făcut de un cunoscător al limbei ruse d. Lăză-resce.

I n u l t imul t i m p in te resu l p e n t r u o-pera iui Cehov pă rea că n ' a fost p r e a m a r c în K o m â n i a , d e ş i - m u l t e din lu­cră r i l e lui a u fost t r a d u s e . C h i a r în Universul politic, s 'au t r a d u s de m u l t de d-na Dobrogen i m - U h e r e a m u l t e din schi ţe le şi nuve le le lui . D a r luc ră r i l e lui pr inc ipale , piesele lui de t e a t r u , r ă m â n încă a fi cunoscute.

A m spus, începând a scr ie despre Cehov, că a fost „sc r i i to ru l cel m a i

UNIVERSUL LITERAR

puteţ i când înbătrânesc acelea care v 'au luminat calea să le lăsaţi în um­bra uitărei şi a nepăsărei ? I n dure­rile care scormonesc t rupul schimo­nosit de bătrâneţe , nici o mână ne­tedă, caldă şi mângâioasă nu alunecă peste membrele suferinde uşurând chinul. Singure, ridică ochii spre i-coanele sfinte şi şoptesc resemna­te : Facă-se voea t a Doamne ! 0 ! voi, toţ i acei care aveţi îndatorirea sfântă, cum nu mai găsiţi un colţişor în casa voastră ? de unde în ochii lor umbriţ i de vreme să se mai a-prindă o scântee de fericire, şi cu luminiţa acea în privire să plece pe suflet chipurile mul t iubite ! Dar cine să mai ocupă de băt râne ? Săr­mane rătăcite în haoticul labirint al vieţei

Euf ros ina P a l ă

sănătos şi puternic" de şi Anton Ce­hov personal a fost un om bolnav toa tă viaţa lui şi a şi murit de tuber­culoză; totuşi opera lui se deose­beşte de a tuturor celorl'alţi scriitori contemporani cu el prin sănăta tea şi vigoarea ei. Nestăpânit de nici o idee preconcepută, de nici un ideal moral sau social, care să-l facă propovădui­torul unei noui vieţi — cum au fost stăpâniţi mai toţi scriitori ruşi, care nu erau numai oameni de litere, dar şi oameni politici şi moralizatori Ce­hov n 'a fost de cât observatorul şi înregistratorul vieţei care M încon­

j u r a . Şi t o c m a i a c e a s t ă l ibe r t a t e su­f le tească de ca re se bucura , Га f ăcu t să v a d ă s ă n ă t o s şi p u t e r n i c m e d i u l în c a r e a triat şi s 'a z b ă t u t . Şi de u n d e cei l 'a l ţ i scr i i tor i ruşi sub s tăpâ ­n i r e a a n u m i t e l o r idei şi c u r e n t e a u idea l i za t a n u m i ţ i 1 t i pu r i şi c r e a ţ i u n i de ale lor, dându-Je o înfă ţ i şa re de multe ori nenatura lă şi extraordi­n a r ă , Cehov a descr is l u m e a care l 'a înconjurat aşa cum este fără a o

O u ,i 'i .•'

Casa lui Cehov la Melihovo în Rusia.

Şi poate în nici una din povestirile lui Anton Cehov n 'a defini t mai bine a c e a s t ă privire a lui despre contem­poranii săi de cât nuvela sa t,Camera No. 6" .

In această povestire e descrisă moar tea sufletului omenesc. In ea Cehov descrie boala mintală a unui funcţionar intelectual dintr 'un oraş de provincie, Ivan Dimitrievici Gro-mov şi paralel cu aceasta Cehov des­crie istoria morţei sufleteşti t repta te a medicului local Andrei Efim.ovici Raghiu, care se lăsase să devie uni om de prisos, ca şi ceil 'al ţ i clin m e ­diul său şi c a r e a junge el însuş i să fie c l ien tu l „Camerei No. 6" ce se g ă s e a sub c o n d u c e r e a s a şi servea de azil peu fiu n e b u n i . T r a g e d i a din a-c e a s t ă p o v e s t i r e a lui C e h o v se pe­trece p e fondul une i î n g r o z i t o a r e şi t impite vieţ i obş teş t i , duse î n t r ' u n t î rg de p rov inc i e şi c a r e e s te i c o a n a v ie ţe i întregei b u r g h e z i m i ruseş t i , şi pe c a r e a u t o r u l o descr ie î n t r ' u n mod admi rab i l de a d e v ă r a t şi rea l .

R a p h i u es te un m e d i c d e ' ta lent c a r e v ine în t r 'un t î rg d u p ă t e r m i n a ­r e a s tud i i lo r şi din p r ime le zile e s t e p r in s de vâr te ju l v ie ţe i pus t i i şi u ş u r a tice în cit u i t ă t o a t e luc ru r i l e , fru!-m o a s e şi nobi le î n v ă ţ a t e în Univer ­s i t a t e . I n t î m p l ă t o r v i z i t e a z ă „Ca­mera No. 6 " a sp i t a lu lu i în c a r e e ra m e d i c şef şi în c a r e se ţ i n e a u nebunii în cele m a i m i z e r a b i l e condiţiuni şi unde erau bătuţ i n e m i l o s de păzito­rul N ik i t a . Acii el dă peste Gromov, un funcţionar intelectual pare î n *

Anton Cehov

Cu ocazia aniversarii a 20 ani delà moartea sa Scriitorul .oamenilor de prisos". — Povestirea iui „Camera No. 6" rezumă

tcată opera lui.

Anton Cehov pe o bancă în grădina proprietăţei sale la Melihovo. Fotografie luată înainte de a pleca în Germania unde a murit în Iulie 1904.

idealiza, d a r fără a o înjosi. Şi poate de aceea opera lui este cea mai fi­delă icoană à contemporani tă ţe i sa­le. Ea n'a p lăcut multor, idealişti şjj vizionari ruşi, care făceau din om oj fiinţă supra omenească şi o înzes J

t rau cu darurile fantaziei lor, dar ea' este admirail redată în toa tă goliciu­nea ei de către Anton Cehov. L u m e a descrisă de el e aşa zisa lume a „oa­menilor de prisos" a oamenilor cari nu ştiu ei singuri de ce trăiesc şi se miră de inuti l i tatea existenţei lor şi acei cari privesc mai adânc la felul vieţei lor. Aceşti ,0omeni de prisos^ cari nu fac nimic pozitiv în viaţa lor, cari îşi trăesc eistenţa într'o) mono­tonă perindare de evenimente unele şi aceleaşi, dau' tonul şi rostul vieţei, care din această cauză pare ea însăşi searbădă, plictisitoare, de prisos.

Dúninv'c-" 15 !urïe 1 9 ^ . UNIVERSUL LITERAR Nr. 24. — 5 .

bu ni so ş ca re ' l i n f î i iM i n ă pe -doctor cu u r m ă t o a r e a e x c l a m a t i u n e :

— A venit (tartorul ! — strigă el şi izbucni în rîs. — In cele din urmă ! Domnilor ! vă felicit ! Doc­torul ne face cinstea cu vizita lui !

Nibita s ă i dea drumul, „dacă nu, va sparge uşa".

Nebunia izbucneşte şi la el şi moartea lui sufletească începe să se dosvolte.

Povestirea aceasta rezumă toa-

Scena din povestirea lui Anton Cehov „Camera ^ ghin că nu el şi tovarăşii lui sunt nebuni,

Fiară blestemată ! ţipă el în despe­rare lovind cu piciorul în podele. Trebuie nimicită fiara aceasta ! \ Re ghiu întrebă liniştit pe Gro-mov V

- La această întrebare Gromov, îi răspunde cu lungi tirade oratorice în care e vorba de „zeci şi sute de nebuni cari se plimba liberi în lume, din cauza ignoranţei voastre a medi­cilor, cari nu ştiţi să deosebiţi pe ne-

tbuni de cei sănătoşi. De ce eu şi a-^'ceşti nenorociţi trebuie să stăm aci Zăvoriţi, ca nişte ţapi ispăşitori ? *

Oratoria ,lui Gromov îi place lui Iîaghiu. El începe să vie dos la nebun şi să stea cu el ceasuri întregi de vorbă. Puţ in câte puţin din cele ce vorbeşte cu Gromov şi din cele ce vede potrocându-se în societatea în care midicul se învârteşte. Kaghiu •. ajunge la concluzia că nebunul aces­ta Grnrnov e mai cuminte de cât toţi :

cunoscuţii si prietenii lui, eă vederile . şi concepţiile lui despre viaţă şi des­pre oameni sunt mai cuminţi de cât. ale celor mai serioşi oameni cari tră-esc în societate şi nu sunt luaţi drept nebuni. -

Dar desele vizite pe caro lo face Raghiu lui Gromov. fac pe cunoscu- • ţii doctorului să'l creadă şi pe ol ne- ' bun şi Ragbiu e internat în „Ca­mera No . 6 " .

Dar aci. după cât-va timp, în care el a privit cu filozofie la toate cele cc se petreceau în jurul său şi la cele ce i-au fost făcute de cunoscuţii lui cari l'au internat ca nebun. Ra-ghiu se revoltă şi cere servitorului

Nr. 6". Gromov îi explică doctorului Ra­dar acei cari se găsesc în libertate.

toa tă opera lui Cehov — pe care ce­tind-o ai impresia că toţi oamenii descrişi de el, cu toa tă normali ta tea lor, duc o viaţă aşa de inutilăj se to-cupă de lucruri aşa de puţin intere­sante, rostul lor în societate e aşa de inutil, în cât nu ştii dacă acei cari sunt socotiţi de nebuni pentru că sunt stăpâniţi de o idee, de o credin­ţă, de un avânt, nu sunt ei adevă­raţi i oameni, adevăraţii creatori ai vieţei. • Privirea aceasta a tâ t de pesimistă a lui Cehov asupra vieţei omeneşt i explică de altfel şi înclinările sufle­tului său: el. cu toate că era cel mai

plăcut convorbitor, fugea de oameni şi găsea plăcere numai în cadrul na­túréi, în mijlocul ei .Imediat ce viaţa i-a permis să se aşeze, el şi-a cumpă­ra t o fermă la Melihova, de unde a plecat în Germania, ca să se vindece şi de unde n 'a mai revenit nici odată spre durerea tu turor acelora cari i-au admira t şi preţuit geniul.

Deşi crud cu oamenii în povesti­rile sale, deşi descrie cu amănunte dureri şi păcate, apucături şi mora­vuri care revolta sufletul omenesc, Cehov este iubit şi de aceia care se văd biciuiţi şi dispreţuiţi de scrisul său pent ru că fiecare vede în el un om; bun, un suflet larg, o inimă zdrobită de durerile şi suferinţele altora şi cari probabil i-au şi grăbit moar tea .

Dr. I. Duscian

Violoncelul şi contrabasul — ANECDOTA —

La examenul ce-l dete Vre-o câţi-va băeţi şi fe.t< Elevi din Conservator, El eşi triumfător. Fu succesu-aşa de mare Că întreaga adunare Cu aplauze-l sulută, Iară mă-sii, ce tăcută Şi cu dragoste'l priveşte, Directorul îi vorbeşte Cu ton autoritar. — E talentul hd prea rar, „Irur'atât de nevăzut, „Caş jura că Vai născut „Cu vio ar à'n mâini, — îî zise, —-b,'Aşa cred, zău, pare-mi-se't — Cu vioara ? Zi mai bine, -~ I-a răspuns ea cu suspine : „In durere-aşa de mare „Uam născut că mi-se part „Că-i mai drept să zici altfel „Cavea 'n mâini violoncel. „Dacă nu un contrabas, „Că mai jos nu pot, să las

N. ŢINC

Scenă din povestirile lui Anton Cehov : „Camera Nr. 6". Doctorul Raghin şi cer să li se dea drumul.

Gromov

6. — Nr. 2 4 - UNIVERSUL I . ITFi iAU'

G E O R G E I T A D U C R E S T

AMINTIRI DESPRE ÎMPĂRĂTEASA lOSEFIN Traducere de CONST. A. I. GHKA

împără teasa ne-a povestit, că du­pă cererea formală a papei, cu trei ijsile înainte de încoronare, cardina­lul Fesch a da t biaecuvântarea nup­ţ ia lă soţilor, la ora 12 noaptea în ca­pela de la Tuileries; la această cere­monie n 'a asistat de cât un număr Xestrâns de invitaţi . \ Mi se pare că mareşalul Duroc şi

f prinţul Eugeniu făcuse parte di» nu­mărul martorilor. |v: împără teasa voi să aibă extractul ei de căsătorie care i-a fost eliberat. iJBa Й remise vice regelui care-li luă j f t n I tal ia d eteamă să nu se rătăceas­că sau să fie sustras. W Când a fost vorba d i e căsătoria Măriei Luiza, aceasta o întrebă pe STosefina dtacă - f i - D s e s e căsătoirifeă reli­gios, de oarece atunci nu se va pu­tea hotăra la o ішіге pe care âr con-j> sidera-o drepè un sacrificiu. împă­răteasa îi răspunse să consulte Mo­nitorul. Aceasta înseamnă, să, evitk bu îndemâaare răspunsul, de oarece ştia foarte bine că Napoleon B U voi­se ca Monitorul СШсіаІ să publice o ceremonie a tâ t de tiradivă. 4 I a t ă cel |puţin ceiace am auzit de mai mul te ori din -gura Majestăţei Sale. i

F e i fjb гефѣа

,|і©аэа, dm ѵт atât ргѳсиш s'a щт. giSbeeo, е авщЬ, să, зе vorbească

'Uta. fiaţa, ei de preeiceri; ; î i fusese' făr e«eă una pr ia сзде îi m vestea u a slârşit funest. Cu toate astea ea sa­li s fânt curioztatea noastră de a ştii prezicerea care i-a fost făcută la Mar-tinica. I a t ă ceia ce ne-a povestit :

Ea nu era încă măr i ta tă . La o

plimbare, văzu mai multe sclave strânse în jurul unei bătrâne care ghicea. Cum o zări ghicitoarea scoa­se un ţipăt se repezi la mâna, domai-şoarei de Tascher şi para aeapm ea

Jozefina foarte amuzată de mai-шЦагеаІа aceasta, îi se анауеяйа ast­fel :

ca să se producă un atare eveni­ment. După toa te presupunerile,; domnişoara Tascher, nu se! putea căsători de cât cu un creol şi să-şi petreacă 1 v ia ţa în mediul în care se născuse.

Ea uită toată prezicerea aceasta, până în clipa în care pierdu pe pri­mul ei soţ. d. de Beauharnais pe care îi iubea itoarte naţii, i .Jafcă, obaoanele mele, adevărul „exaei asupra acestei proieţii. Sfâr-„şaui nu mă preociapa, etan retra-„să. şi m Jlinişjfce fici : nu mă ameetec M î a еЬеваішайе politice, fac cât mai

— Ai văzut oare ceva neobicinuit pe figura mea ?

— Da. — E ceva rău ? — D a , dar şi mult bine... — De draga mea, se vede că nu

vrei să te compromiţi, căci prezice­rile d-tale nu prea sunt clare.

—• N'aşi vrea să stăruiese prea Kwult адалрга lor, гайрадпае dânea, ri-еісапіа ocbü spre cer cu o* ежргезіе foarte eèrame.

— Bar ia sfârşit, ee veai ?• întrebă Joaefitta a căţei шгіаийаЁе ae tre-B J s e oare cum.

— Ceia. ee crea ?.. W'o* să mă ere» de ii. dacă vă vioi зрш&е.

— Ba da. —: Щ b«ae ^ АземШафі ataeci. Vă

veţi cătsăiKori în ourâaojd ; legătura asta maik nu va fi fericită ;, veţi dV weei vădjuiva şi apoi... apoi veţ^ de­venii ffegima Francei 1). : Veţi awwa, юяаВе hamm î» viaţal — еш teafe© aaèea, feţi pieaâ într'o, răiecoaiăi.

Spuaaând асеаееа, gbiteifemrea o luă la Hugi. * Fireşte- că Josefassa, a'ä. hiat prezi­cerea ü* serios, întp'u cât, — pe vre­mea aceia era prea puţia probabil

„mult bine posibil, astfel că nădăj-„duiesc să mor ta patul meu. E drept ,,că Maria Anioinetta". . .

Aici Joaefiaa. se' opri şi toată lu­mea se grăbi să schimbe convorbi­rea.

(Va u r m a }

É ) Prezicerea aceasta este aseme­nea aceleia pe care o povsteşte în „Amintir i le" sale lordul Holland.

p a ş t e : L . Tăcere... şi hma hmgi fire de bort Deşire din ghemu-i de aw, tn p&reul m eme de vremuri stă mort

Pe s&cbt-i, sărmanul centaur...

Iar Wenm. dm МШо sub roze şi crini îşi stinge pustiul tristeţii, fíá'w ochii ei parcă lipsiţi de lumini Pbtmg toate plaewüe vieţii...

Pe/jm- nimf,e,,§mm şi cupidoni chiot) Siatm 4& fmtum aruncate, * Dmm somn-ul Ae moarte... deasupra

lor rai] Cad frunze de toamnă uscate.*

morb e havuzul, căci dărăpănat-Crescut-a in el bălăria, ŞVn locu-i acuma, în parcul uitat Mai picură doar... veşnicia...

Омсгце Fhwesea-Tăraaa

Duminică 15 Iunie 1924. UNIVERSUL LITERAR JMr. 21. — 7

într'un cimitir de sat... Prin tine cimitir din sat In două zile m'am plimbat Două zile'n rând Ş'acum mereu te am în gând. Nu'nţeleg ce e cu mine De câte ori gândesc la tine Mă văd ades plângând.

In tine doar cresc bălării... Peste mormânturi de copii Şerpi sencălzesc la soare. Trist cimitir, tu n'ai o floare Cet vii te ocolesc cu grabă, De tine nivienivu se'ntreabă De cât attmci când moare.

ha зііе mari tûte-o bătrână Cu ciobul cu Wmâie'n mână, Prin bălării cromdu'şi cade *Abea o vezi venind agale. Priveşte *n mormânt ş'un altul Nu ştie ««dfe'i răposatul B-aci t oiri-шші la vale ?

Ы-'e<ttmă • síibe• oât am stat Pirin ішье cimitir din sat Qetta tdÍMimme am îngropat ; Ou ieksemrirmă văd plângând Ş&jdme orii te am in gâmd • Uşa cum щіі fără o flmaee (ßm.) şerpi ee se'ncălzesc la soare.

însemnări Bach îşi iubea mult soţia şi cum

a fost un artist şi un creator, fără a-jutorul ei nu putea trăi nici o zi îa viaţă. Dar iată că într'o dimineaţa tovarăşa-i moare şi Bach e cum nu se poate mai nemângâiat. Tocmai când plângea intră servitoarea şi-i cere nişte bani pentru înmormân­tare;

— „Ce vii la mine, spuse Bach printre lacrămi ,du-te de cere delà nevastă-mea!"

•

Pasteur a fost bioefăcătoru] a mi­lioane de oameni, a fost financiarul çel mai priceput căci a făcut econo-K№ enorme în gospodăria industri-Wăv a fost savantul prin excelenţă' lucrând dornic pentru cauza sfântă a ştinţei, dar a fost şi acela care prin teoriile lui miorobleae a făcut să fie recunoacuţi de c&tre templie­rii Minervei mulţi martiri aduşi jert­fă intrigei si neştitoţei. Unul din ei 9 fost Semmelwiss. D e origină ua-gur, la 8 de ani descoperă că febra P»erperală e o boală contagioasă şi introduce în tratamentul ei sistemul catce a rămas pâctăi astăzi. Dar teo­ria aceasta nu corespundea acelei stabilite de academicieni şi deaceça n u fu admis la nici un examen din Ѵіела şi îa Praga fu pus în imposi­bilitate de a-şi câştiga viaţa prin munca.

Desgustat de atâta ură din partea corpului medical austriac Semmel­wiss se retrase la Budapesta unde după puţin timp moare ca profesor, tuberculos, în vârstă numai de 17 ani.

Acum un an, a apărut la Paris o carte intitulată „Le livre de pla­giats''1 în care autorul ajunge la con­cluzia că n 'a fost scriitor celebru! care să nu fi plagiat, conştient sau inconştient, idei, pagini, fraze chiar din vreun demn înaintaş de ai său. Sunt trecuţi acolo nemuritori delà primii versificatori latini şi până la Anatole France, pe care-1 acuză că a plagiat din Gautier şi atţsiL.

Şi fiindcă veni vorba despre .„lis­ta neagră" a acelora pe care lenea *ëe a gândi sau айюгршеті i-au silit să fure, meştefagitrasau nu, fon i a-mintesc despre léWskeél plagiat des­

coperit: „Le Rhin" al Iui Hugo* transcris exact după' o carte ' rari din secolul XVII, a lui Pierre Da-vity. De mult chiar se mirau criticii şi istoricii literari cari se ocupau a-mănunţit de opera Iui Hugo, de eru? diţia neaşteptată desfăşurată de ce­lebrul scriitor în epistolele trimise delà graniţa germană şi care alcătu-esc volumul : „Le ІШп". Acum fur­tul descoperit, s'au pus cele două cărţi alături şi s'a văzut că meşte­şugul lui Hugo era foarte dibaciu, de oarece a adaptat impresiile Iui I) a vity .timpului fi ideilor secolului al XIX. Im tot casat, plagiatul acesta constitue o pată pe gloria marelui Hugo şi mu exempta pentru scriito­rii noştri tineri ''mai ales cei ti­neri .'...)

Silvia Nicoară

Poarta Зкллг Iii V

Ssximmcheia. veche -şi «ШШа УШ-'Аяъиіашп Ierusalim îa doeál сііУвсеі ífrarajpáée, .se strecoară s a :<х>іма&е «ïg?3st, iar m el este o шШшаШт lapgă ca un fel de fereastrăJ In aceas­t ă înfundătură este ÎRti&svun covor

iinppt, pe care şeade zi cu zi bătrânul ghicitor şi tălmăcitor de visuri Mesa" lam, care pentru © sumă modestă ghiceşte viitorul vizitatorilor mos -

cheei. Odată, acum câţi-va ani în urmă

Mesulam, ca de obicei şedea în în­fundătura Iui, dar era aşa de rău dis -

pus, în cât nici nu răspundea la salu­tările trecătorilor.

Reaua lui dispoziţie nu supăra însă pe nimeni, de oarece toţi ştiau că el era foarte amărât de neplăcerea pe care a avut-o în ziua acea.

In timpul acela Ierusalimul era vi­zitat de un puternic monarh al Apu­sului mdepărtat, şi în dimineaţa acea înaltul străin însoţit de suita lui a vizitat şi mosoheia El-Acsa. înainte de sosirea lui, administratorul mos-cheeî a dat poruncă să fie curăţite şi măturate toate colţurile moscheei şi Mesulam să fie dat afară din colţul lui, de oarece prezenţa lui nu putea fi plăcută înaltului musafir.

Bătrânul Mesulam, se socotea, de şi era urât şi scârbos, un mare înţe­lept şi se simţea foarte amărât la gândul, că n'a putut să vadă pe nobi­lul călător. El nădăjduise că va avea prilej s ă i arabe arta sa şi cu aceasta să-şi întărească şi mai mult gloria lui. Dar această nădejde nu s'a pu­tut împlini şi el sta acum şi suferea, cu mâinile ridicate, ca şi cum ar che­ma înălţimile carului sil fie martore aedreptăţai care îi se făcuse.

1 ) С в м а с и і а s c r i i t o a r e scawMHmä, tina din ce le mal t a l en ta te femei din f io rdu l E u r o p e i , al cab­r a i r e n u a » a piälrons la t o a t ă t a m e a ş i a r m e ­r i t a sa fie cunoscu tă ş i Ia noi .

Spre зеаШ-л) v»ce veselă 1 scoase -dia starea âe-adâncă durere în care <»e "găsea. De «1 s'apropie un drago-mtaa asirian, îo arma căruia venea «*a singur călător. Dragomanul îi spuse că străinul pe care el '1 însoţea, doreşte să facă cunoştinţa cu înţelep­ciunea Răsăritului şi că el i a vorbit de Mesulam, ca despre un cunoscut tălmăcitor de vise.

Mesulam nu răspunse nici o vorbă şi nu schimbă poziţia sa. După ce dragomanul pentru a doua oară îl în­trebă dacă vrea să asculte visul pe care l'a avut streinul, el lăsa în jos mâinele, le făcu colac pe piept şi cu faţa omului supus şi ofensat, răs­punse că el este atât de supărat de propria lui durere, în cât nu e în stare să asculta de pasiunile altora.

Dar străinul nu luă îa seamă ras -

pjunsul lui Mesulam şi cu o voce lim-pede şi tare spuse câteva cuvinte, pe'! care dragomanul trebui să le traducăl bătrânului ghicitor. }

— Spunei, — începu călătorul : că am foet câţiva ani în urma la Cair, cum el este un om învăţat, el trebue să ştie că acolo se găseşte^ moacheia ErAzgar, cunoscutul hram1

al ştiinţei orientale. Când am vizitat clădirea aceasta enormă» toate încă­perile, coridoarele, sălile, au fost pli-«іе de elevi, începând cu bătrâni, carî şi.-au dat toată viaţa ştiinţei şi sfâr­şind cu oopîi cari abia şti citL Prin­tre: ei se găseau musulmani din toate

mm mm П І Ш ALE

»< 3>j

Pe luna luai* 1924 — £ШЧ>АІ N o . 2 .

Progres Spirit de economie

^Bietul Ionel, cum a murit ! Nu părea bolnav... 'doctorul n'a venit de cât odată.

— A făcut progrese mari medicina

— Cum, domnu vrea să mă ia de nevastă t pe f h t n e o servitoare t

«— Păi, am făcut socoteala că mă costă mai puţin de cât cu luna şi cu furatul.

părţile lumei, iar dascăli erau mai mulţi de câte coloane erau în El-Az-gar.

„Spune-i, deasemeni, că ElAzgar de şi nu corespunde cu ceea ce noi ве reprezentăm în Apus o şcoală, totuşi am fost impresionat de ce vă­zusem şi mi-am zis : uite unde este puterea şi sprijinul Islamului. De aci ea luptătorii lui Mahomet. Aci fac şcoală înţelapţii, care apără cu sfin­ţenie şi răspândesc învăţătura Co­ranului".

Călătorul se opri ca să lase t imp dragomanului să t raducă ce vorbise. Apoi el continuă :

— Mai spune-i, că ErAzgar mi-a făcut o impresie aşa de adâncă, în cât a dona noapte am văzut 'o. în vis. A m visat o clădire enormă de mar­moră albă şi în care se găseau elevi, toţi în rase negre şi cu turbane albe pe cap, după cum era şi în EhAzgar. Mergeam prin săli şi culoare şi din nou m 'am mirat de puterea care era, adunată aci şi care asigura existenţa musulmanilor. La sfârşit am văzut în vis cum m'apropiam de peretele minaretutluî de unde bătrânul hod-jea face cunoscut credincioşilor că ă i , eosit ceasul răgăciunei. Am văzut <-

scara pe care se urca hodjea. La în­ceput n'am putut distinge faţa lui, dar când el s'a întors cu faţa spre mi­ne, urcând scara în spirală, am văzut că era Christos.

Povestitorul din nou se opri şi ră­suflă adânc.

,,De şi n 'a fost decât vis eu nu pot nici odată să uit impresiunea pe care a făcut'o asupra mea această urcare a lui Cristos în minaretul din El-Az-gar, spuse tare călătorul. Faptul că El a venit aci în fortăreaţa Islamu­lui ca să facă cunoscut ceasul rugă" ciunei, mi s 'a părut aşa de ciudat şi de semnificativ, în cât m'am cutre­murat şi m 'am deşteptat .

Aci, călătorul din nou se opri, ca să dea t imp traducătorului să repete cele spuse. Dar munca lui fu zadar­nică. Mesulam, şedea mereu, cu mâi­

nile proptite în şolduri şi se legăna! când înainte când înapoi cu ochii pe jumătate închişi ca şi cum ar vrea să spue : dacă nu pot să scap de oame­nii aceştia cari mă plictisesc, cel pu­ţin dacă aş putea s'adorm.

(Con t inua rea în n u m ă r u l v i i to r )

CEREŢI la toate librăriile

0 Călălorj o în ШШ d e STELIAN POPESCU

- PREŢUL LEI 2 0 -

Citiţi ziarul

Care apară î n f l e c a r e Marţi