GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS Anul IV, nr.1 / 2010

TRADIŢIA ŞI NORMELE EUROPENE

ÎN ACTIVITATEA PĂSTOREASCĂ DIN ROMÂNIA

Lăcrămioara-Florinela POPA Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Colectivul de Geografie

str. Republicii, nr.9, Cluj-Napoca, România

ABSTRACT. - European norms and tradition in the shepherd activity in Romania. The integration in the European community involved the adaptation and respecting of some norms about economic activities. Shepherd activity, which has millenary roots in our country, has as other economic domains, its own European norms. Respecting this norms is a necessary condition for obtaining founds that are not refundable, but also for the valorification of shepherd products on the internal and external markets. In this study I’ve tried to present the actual situation of shepherd activities with their own traditions, and also the European and national legislative environment that involve in these kinds of activities. Cuvinte cheie: păstorit, produse tradiţionale, tradiţie, legislaţie europeană, legislaţie naţională. 1. Consideraţii generale Poporul nostru a practicat păstoritul din timpuri străvechi, începutul

acestei activităţi pierzându-se în negura vremurilor. Desfăşurarea activităţii pastorale s-a făcut după norme bine stabilite,

transmise din generaţie în generaţie, adevărate cutume pentru practicanţii acesteia. Calendarul pastoral, tratarea bolilor animalelor, prepararea produselor, crearea vestimentaţiei, exprimarea folclorică, toate acestea au apărut şi evoluat în jurul acestei ocupaţii ancestrale.

Evoluţia societăţii umane, cu explozia tehnicii în secolul al XX-lea a avut efect şi asupra acestei activităţi.

Globalizarea, acţiune cu ample înţelesuri şi interpretări, a dus la constituirea unor organisme care nu mai pun, în prezent, un accent deosebit pe existenţa graniţelor statale (decât ca limita a teritoriului naţional), în

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

62

favoarea dezvoltării societăţii umane la nivel multinaţional (ex. Uniunea Europeană), „...odinioară sensul hotarului era mult mai natural, mult mai legat de geografie, mult mai în concordanţă cu nevoile oamenilor (...) era, cum am zice un hotar fecund, creator de viaţă, producător de sinteză” (Iorga, N.).

De la integrare şi până în momentul de faţă, multe din normele impuse de cadrul legislativ al Uniunii Europene au fost considerate exagerate şi greu de implementat.

Însă, după cum vom arăta în continuare, aceste norme sunt destul de flexibile permiţând adaptarea lor, prin ordine interne, la realitatea teritorială a ţării respective, cu scopul de creşterea a calităţii vieţii cetăţeanului.

Noutatea, în locul obiceiurilor mai vechi, este greu de acceptat, mai ales atunci când nu se pune accent pe informarea cantitativă şi calitativă a populaţie interesate, iar soluţiile oferite implică o stufoasă documentaţie şi investiţii financiare masive.

Sprijinirea populaţie în demersurile de a obţine fonduri europene pentru modernizare şi dezvoltarea activităţilor, dar şi implementarea unui cadru legislativ obiectiv şi cuprinzător sunt aspecte pe care reprezentanţii noştri la nivel legislativ şi executiv trebuie să le aibă în vedere.

Uniunea Europeană propune păstrarea specificului naţional şi promovarea produselor tradiţionale, iar investiţiile în modernizarea unităţilor de profil chiar dacă implică eforturi financiare, conduc la uşurarea muncii, lucru care va avea o reflectare ulterioară.

Pe teritoriul ţării noastre s-a desfăşurat în trecut o intensă activitate pastorală, conturându-se areale cu o intensitate ridicată.

Aşezările din depresiunile sudice transilvănene (Haţeg, Sibiu, Făgăraş) care au avut ca avantaj vecinătatea Carpaţilor Meridionali, au dezvoltat şi au extins păstoritul, prin practicarea transhumanţei în localităţi din alte regiuni ale ţării, unde acesta era prezent sau lipsea, precum Subcarpaţii, Câmpia Română, Dobrogea, Banat, Podişul Moldovei, dar care s-a întărit pin sosirea transilvănenilor. Şi ceilalţi Carpaţi Româneşti, Carpaţii Orientali şi Munţii Apuseni, au constituit suportul desfăşurării activităţii pastorale, cu precădere a celui local.

Desfăşurarea acestei activităţi, de la curgerea vieţii la stână cu etapele cotidiene, obiceiurile şi tradiţiile ciobanilor, transhumanţa, dar şi clasificarea fenomenului pastoral, au constituit subiectul mai multor lucrări ştiinţifice, domeniile de activitate ale celor care s-au ocupat cu studiul acestui fenomen, îmbrăcând o paletă variată.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

63

Emmanuel de Martonne, geograf francez şi un colaborator de bază al şcolii geografice clujene, încă din zorii constituirii ca instituţie de învăţământ superior, a avut câteva de lucrări în care a analizat viaţa pastorală românească. În lucrările ‚,La vie pastorale et le transhumance dans les Karpathes Meridionales”(1904) şi Viaţa păstorească în Carpaţii români (1912), descrie activităţile păstorilor de pe culmile Carpaţilor Meridionali şi îi revine meritul de a sublinia pentru prima dată importanţa studiului păstoritului în ţara noastră.

Morariu Tiberiu, geograf desăvârşit al şcolii geografice clujene, cu o vastă activitate de cercetare, care a cunoscut ascensiunea universitară până la cel mai înalt nivel didactic şi administrativ, a consacrat o serie de lucrări şi studii asupra vieţii pastorale româneşti. Dintre cele referitoare la păstorit ar fi: ,,Viaţa pastorală din munţii Rodnei” (1937), ,,Păstoritul în Alpii Francezi şi în Carpaţi” (1942), şi ,,Câteva contribuţiuni la migraţiile pastorale actuale din Republica Populară Română ”(1961).

În prima lucrare autorul face un studiu comparativ între cele două zone geografice, făcând referire la desfăşurarea momentelor vieţii la stână, la tipurile de păstorit, la modul de construire a stânelor şi chiar oferă detalii comparative privind modul de administrare al stânelor. Lucrarea conţine şi o serie de date cantitative referitoare la numărul de animale de la stâne, la cantitatea de produse obţinute, dar şi la preţul de vânzare al acestora.

În cea de-a doua lucrare, pe lângă prezentarea momentelor activităţilor desfăşurate la stână, de remarcat este faptul întocmirii unei hărţi cu drumurile transhumante ale oierilor din România.

Conea Ion, specialist în geografie istorică şi toponomie geografică, a contribuit la îmbogăţirea ştiinţei româneşti cu o serie de lucrări de specialitate, dintre care le menţionăm pe cele care fac obiectul analizei activităţii pastorale ori au legătură cu aceasta: ,,Din geografia istorică şi umană a Carpaţilor - nedei, păstori, nume de munţi” (1937), ,,Corectări geografice în istoria românilor, Pe Olt, în Oltenia,”(1938), ,,Pe urmele descălecatului din Sud”(1939), ,,Plaiul şi muntele în istoria Olteniei” (1943), ,,Vechile târguri - nedei de pe culmea Carpaţiilor”(1957), ,,Margini” şi ,,Margineni” (1965), ,,Vrancea. Geografie istorică, toponomie şi terminologie geografică” (1993).

După cum se observă lista lucrărilor lui Conea privind subiectul de care ne ocupăm este foarte vastă şi împleteşte mai multe domenii de activitate. Un iubitor al pătrunderii în profunzime şi înţelegerii cu adevărat a

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

64

fenomenelor, autorul, în lucrările sale pentru a explica şi demonstra realitatea faptică a coborât cu analiza până la rădăcina cuvintelor. A explicat termenii şi denumirile păstoreşti, a demontat chiar şi unele concluzii trase de istorici (vezi lucrarea „Corectări geografice în istoria românilor, Pe Olt, în Oltenia,”), a făcut o trecere în revistă a locurilor anuale de întâlnire ale ciobanilor, a explicat elemente ce ţin de etnografie şi folclor în viaţa ciobănească.

Popp N. Mara a elaborat o serie de studii privind viaţa păstorilor ardeleni, aplecându-se cu precădere asupra celor care s-au stabilit în Subcarpaţi.

Prin lucrările ,,Ciobănia la ungurenii din dreapta Oltului,” (1933) şi ,,Contribuţiuni la vieaţa pastorală din Argeş şi Muscel, Originea ungurenilor” (1934), indică locurile de provenienţă ale ungurenilor, traseele străbătute de aceştia, localităţile în care s-au stabilit şi întocmeşte câteva hărţi ale distribuţiei stânelor în teritoriu. În lucrări sunt redate liste care conţin denumirea stânelor din Carpaţii Meridionali (sectorul Jiu-Olt), numele stăpânilor stânelor, altitudinea la care se află acestea .

Sunt date detalii privind organizarea vieţii la stână, împărţirea muncii, tipurile de stâne în funcţie de regiunile unde se află şi sunt explicaţi anumiţi termeni folosiţi în limbajul păstoresc. Termenii explicaţi ţin de numele mâncărurilor, îmbrăcămintei, denumirea activităţilor pastorale şi a profesiilor, de numele unor obiceiuri şi tradiţii populare.

Dintre istorici un nume ce trebuie neapărat menţionat este cel a lui Meteş Ştefan, care în lucrările sale „Păstori ardeleni în Principatele Române”, (1925), „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII- XX”, (1977), indică evoluţia fenomenului transhumant având ca suport cadrul istoric.

În prima lucrare prezintă perioadele de sosire a păstorilor în Principatele Române, indicând locurile de stabilire şi chiar măsurile luate de conducătorii vremii pentru protecţia şi inventarierea ungurenilor.

A doua lucrare, ,,Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX”, este mai vastă şi prezintă fenomenul migraţionist pastoral tot din punct de vedere istoric, dar cu o extindere mai largă depăşind graniţele ţării. Astfel, câteva capitole sunt dedicate emigraţiei păstorilor transilvăneni în regiuni diferite ale Europei şi un capitol destul de consistent este alocat emigrării în Principatele Române. Tot în această lucrare autorul întocmeşte o biografie a personalităţilor de marcă, provenite din rândul emigranţilor, care au avut un rol important în viaţa publică românească.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

65

Butură Valer în lucrarea ,,Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Transilvania, Studiu etnografic”(1989), face o descriere amplă a culturii materiale şi imateriale a păstorilor transilvăneni. Lucrarea mai conţine o clasificare a tipurilor de păstorit şi o împărţire a muntelui în funcţie de anotimp, stratul vegetal, categoriile de animale şi cantitatea şi calitatea constituţiei produselor animale.

Ne sunt oferite multe informaţii despre momentele desfăşurării vieţii la stână, despre împărţirea muncii în cardul stânei, despre compoziţia portului popular şi despre diferenţele portului popular în diferite regiuni.

Butură ţine să precizeze diferenţa dintre păstoritul transhumant în Carpaţii Româneşti şi cel din Balcani: ,,Păstoritul transhumant este un păstorit de tip alpin cu păstori angajaţi şi nu un păstorit de tip balcanic în care familiile îi însoţesc pe crescătorii de animale”.

Vuia Romulus, prin studiile sale de etnografie, a contribuit la definiere, clasifiare şi cunoaşterea fenomenului pastoral din ţara noastră.

Autorul face o clasificare a păstoritului elaborând mai multe studii pe care le găsim sintetizate în lucrarea intitulată sugestiv: ,,Tipuri de păstorit la români (sec. XIX - începutul sec. XX)” apărută în anul 1964. După trecere în revistă a clasificărilor anterioare pe care le făcuse asupra păstoritului, defineşte trei tipuri de păstorit care pot fi generalizate şi anume: păstoritul agricol local, păstoritul din zona fânaţelor, păstoritul bazat pe păşunea alpină şi iernatul la şes.

În studiile anterioare, Vuia a făcut o împărţire a păstoritului după regiunea în care locuiau, indicând caracterul specific fiecăruia cu precizări clare asupra compoziţiei personalului de la stână, a numărului şi raselor de animale, construcţiei clădirilor şi chiar asupra modului de retribuţie al lucrătorilor de la stână.

Printre alte lucrări ale autorului, cu importanţă pentru subiectul tratat de noi ar mai fi: ,,Câteva observaţii şi constatării asupra păstoritului şi asupra tipurilor de case la români”, (1924), şi ,,Păstoritul din Munţii României” (1980).

Densuşianu Ovidiu este un alt etnolog care s-a ocupat cu studiul vieţii păstorilor şi în special de analiza poeziei populare care elogiază viaţa pastorală, un exemplu edificator fiind lucrarea sa intitulată: ,,Viaţa păstorească în poezia noastră populară”, (1966).

Studii asupra valorificării din punct de vedere economic a fenomenului pastoral au fost făcute de Haşeganu I. care în lucrarea

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

66

,,Mărginenii în viaţa economică a Transilvaniei şi a Vechiului Regat” (1941), indică cu date precise din punct de vedere cantitativ, obţinute din documentele istorice, contribuţia favorabilă pe care păstorii ardeleni au avut-o datorită practicării activităţii lor în economia ţării. Lucrarea e un adevărat registru contabil, conţinând informaţii privind numărul de animale, producţia lor, valoarea de vânzare a produselor şi modul de vânzare.

Prin intermediul acestor lucrări avem o sinteză a evoluţiei fenomenului pastoral în ţara noastră şi sunt puse în evidenţă diferenţele dintre păstoritul nostru şi păstoritul la nivel mondial.

Trebuie să facem următoarea precizare, constatată aproape de toţi cercetătorii acestui fenomen, şi anume aceea că păstoritul la români nu a fost unul nomad, cum au încercat unii să-l numească pentru a-şi construi şi susţine teorii conform căror poporul român ar fi nomad, fapt neverosimil, ci unul transhumant, cu deplasări sezoniere pentru iernat în câmpie, sau local.

Toate aceste lucrări prezintă evoluţia activităţii pastorale româneşti şi modul de desfăşurarea, indicându-ne vechimea şi tradiţia acesteia în ţara noastră.

2. Aspecte actuale ale activităţii păstoreşti în România

„Frunza verde, sălcioară / Vino, dragă primavară / Să mă sui la

munte iară (...) Ca de-atâtea săptămâni / Stânele-s fără stăpâni”, sunt versuri folclorice de o simplitate şi frumuseţe deosebite, care exprimă cel mai bine momentele din activitatea păstorilor.

Urcatul turmelor la munte primăvara, păşunatul pe tot parcursul verii, coborâtul acestora toamna şi dusul la iernat în câmpie, constituie un ciclu cu repetiţie anuală, a cărui vechime nu este cunoscută.

Aceste etape ale ciclului pastoral încă sunt actuale, doar prin unele locuri o parte s-a pierdut, rămânând la stadiul de păstorit local sau stabilire în zona de câmpie.

Transportul animalelor şi prelucrarea materiilor primare obţinute de la acestea se efectuează preponderent cu mijloace moderne.

Dacă până nu demult, turmele erau duse la câmpie pedestru, acum acestea sunt duse cu autovehiculele, fapt care facilitează munca, reduce efortul oamenilor şi al animalelor şi previne blocarea traficului pe drumurile naţionale şi europene.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

67

Unele din ustensilele de prelucrare a laptelui au fost înlocuite cu altele mai moderne, dar o partea s-au păstrat deoarece doar prin intermediul lor modul de obţinere a produselor este considerat tradiţional.

Procedeele de prelucrare a laptelui şi realizare a produselor derivate din acesta implica moduri de preparare în care sunt utilizate ustensile tradiţionale.

Ambalarea unor anumite produse tradiţionale necesită materii organice, precum şi un mediu propice culturii bacteriilor care determină conservarea laptelui şi-i generează calităţi gustative deosebite.

În categoria ustensilelor se regăsesc cele folosite din vechime, şi anume: ciubărul sau hârdăul (butoi de lemn în care se păstrează laptele), crinta (recipient în care se pune caşul la scurs de zer), valie de lemn în care este frământat caşul, putineiul (recipient în care se prepară untul prin bătaia energica a smântânei cu mâtca - bătătorul putineiului), drugăleaţa (ustensila cu care se îndeasă brânza în burduf), crestătorul (ustensilă cu care se farămă caşul), sădilele (tifon în care se pune brânza la scurs).

În ceea ce priveşte ambalarea caşului, aceasta se face prin folosirea unor materiale de natură organică, pe care le considerăm ecologice. Aceste ambalaje sunt reprezentate de coaja de brad, băşică de vită sau de porc.

Coaja de brad conţine răşini cu propietăţi de conservare, adevăraţi conservanţi naturali, care induc arome ce dau un gust deosebit brânzei de burduf.

Alcătuirea stânelor tradiţionale, la modul general, este următoare: • stâna propriu-zisă - cameră cu dimensiuni de 5-10 mp, în

care se află vatra, masa, scaunele, cuptorul, hârdaiele cu lapte; alături se află o cameră de odihnă;

• celarul - încăpere aflată lângă stână sau în prelugirea acesteia în care se depozitează produsele rezultate din prepararea laptelui;

• strunga cu două deschideri: una pe unde vin oile în târla şi alta, cu mai multe portiţe, pe unde pe unde vin la muls;

• oborul stânei sau curtea stânei; • oborul pentru vitele mari.

Desigur, aceste componente ale stânei prezintă variante locale pe teritoriul ţării noastre.

Dintre problemele actuale cu care se confruntă cei implicaţi în activităţi pastorale, atragem atenţia asupra următoarelor:

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

68

• lipsa personalului la stâne din cauza scăderii interesului populaţiei faţă de această activitatea;

• rasele româneşti nu se adaptează la mulsul mecanic; • rasele de import nu se aclimatizează în România; • lipsa fondurilor pentru investiţii masive în modernizarea şi

tehnologizarea stânelor; • demersurile pentru obţinerea de fonduri post-aderare sunt

îngreunate de numeroasele acte şi avize necesare alcătuirii unui astfel de dosar.

Conform legislaţiei europene, o stână poate să funcţioneze dacă îndeplineşte anumite condiţii:

• să aibă o sursa de apă potabilă, precum şi instalaţii de spălare a mâinilor şi a ustensilelor folosite în procesul de colectare şi prelucrare a laptelui;

• să aibă încăperi diferite pentru colectarea, prelucrea, maturarea şi depozitarea produselor obţinute din lapte;

• să aibă o ventilaţie naturală şi instalaţii pentru eliberarea aburilor rezultaţi în urma proceselor de prelucrare a laptelui;

• materialele din care este construită stâna să fie uşor de curăţat, să împiedice depunerea mucegaiurilor şi a altor bacterii care pot pune în pericol calitatea produselor;

• igiena permanentă a spaţiilor de lucru şi a personalului implicat;

• starea de sănătate bună a personalului implicat in activităţile de prelucrare.

3. Cadrul legislativ al Uniunii Europene cu referire la păstorit

Prin analiza cadrului legislativ al Uniunii Europene cu privire la

activităţile tradiţionale şi la valorificarea produselor obţinute, vom constata, contrar imaginii negative făcute de mass-media, că nu ni se impune renunţarea la tradiţional, ci păstrarea acestuia, dar printr-o mai bună organizarea şi respectarea unor norme de igienă, considerate de noi a fi de bun simţ.

Regulamentul (CE) nr. 852 din 29 aprilie 2004, cu privire la igiena produselor alimentare, indică normele de igienă care trebuie aplicate produselor alimentare, din momentul receptării materiilor prime,

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

69

apoi în toate fazele de producţie, până la realizarea produsului finit şi desfacerea acestuia către consumatorul final.

Normele de igienă a personalului sunt stipulate de asemenea în cadrul acestui regulament, precum şi cele aplicate spaţiilor şi instalaţiilor de recepţionare, prelucrare şi ambalare a produselor alimentare.

Pe baza regulamentelor CE care stabilesc norme generale privind igiena produselor alimentare, pe care trebuie să le respecte operatorii din sectorul alimentar, Guvernul, prin intermediul ministerelor şi agenţiilor responsabile, a emis ordine conforme cu acestea, dar care să se plieze pe situaţia din România.

Această corespondenţă la nivel local este stipulată şi în Regulamentul (CE) nr. 853 din 29 aprilie 2004, de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, unde la punctul 19 se specifică următoarele: „Este necesar să se prevadă o anumită flexibilitate care să permită continuarea utilizării metodelor tradiţionale în toate etapele producerii, prelucrării sau distribuţiei produselor alimentare, precum şi faţă de cerinţele structurale impuse unităţilor”.

Tot la acest punct se mai menţionează adaptarea cadrului legislativ al fiecărei ţării la realitatea teritoriului respectiv.

Conform acestui punct, trebuie prevăzută o anumită flexibilitate în ceea ce priveşte utilizarea metodelor tradiţionale în prelucrarea şi distribuirea produselor tradiţionale. Această flexibilitate, acordată producerii şi distribuţiei produselor alimentare, nu trebuie să omită respectarea normelor de igiena alimentară stipulate în Regulamentul (CE) 852/2004.

Directiva (CE) nr. 13 din 20 martie 2000 face referire la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare precum şi publicitatea acestora. Această directivă a fost elaborată cu scopul alinierii legislaţiilor statelor membre la legislaţia comunitară, în vederea bunei desfăşurări a activităţilor din domeniul alimentar cu focalizare pe protecţia consumatorului final.

4. Cadrul legislativ naţional cu referire la păstorit Odată cu integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, acceptarea şi

adoptarea cadrului legislativ al acesteia au fost necesare. Emiterea unor ordine care să respecte realitatea din ţara noastră şi să

faciliteze adaptarea crescătorilor de animale la normele impuse de organismele legislative europene au fost imperios necesare.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

70

Pentru ca producătorii să poată ieşi pe piaţa agroalimentară internă şi internaţională cu produse tradiţionale, în concordanţă cu normele europene, Guvernul a emis ordine prin care se fac derogări de la aceste standarde, în ceea ce priveşte prepararea şi vânzarea produselor.

Ordinul nr. 34 din 14 aprilie 2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind acordarea de derogări unităţilor care realizează produse alimentare ce prezintă caracteristici tradiţionale emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca urmare a cerinţelor din Regulamentul (CE) 852/2004, stipulează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o unitate care realizează produse tradiţionale.

Derogările se acordă unităţilor care fac produse tradiţionale, acestea putând fi vândute pe piaţa naţională şi europeană, dacă respectă normele de igienă impuse de legislaţie (Art. 3, alin. 2 din Ordinul 34/2008), iar în cazul stânelor, acestea trebuie să îndeplinească prevederile de la art. 13.

O soluţie a intrării pe piaţa internaţională cu produse tradiţionale este aceea a atestării acestora.

Atestarea produselor tradiţionale trebuie făcută întâi la nivel naţional prin depunerea unui dosar la Oficiul Naţional pentru Produsele Tradiţionale şi Ecologice Româneşti. În vederea atestării, dosarul trebuie să conţină acte care să indice denumirea produsului, materiile prime tradiţionale, metoda de producere tradiţională, aria geografică de provenienţă, caracteristicile tradiţionale ale produsului.

Cei care doresc să ateste un produs pot să fie producători individuali sau să se constituie în cadrul unor asociaţii. După validare, produsul este înregistrat în Registrul de atestare a produselor tradiţionale.

Atestarea la nivel naţional se face în baza Ordinul nr. 690 din 28 septembrie 2004, pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

După îndeplinirea acestei etape se întocmeşte dosarul care trebuie trimis la Comisia Europeană de la Bruxelles în vederea atestării produsului la nivel european, dosar păstrat în analiză 12 luni până la emiterea unui răspuns.

La nivel european produsul atestat poartă sigla de ,,SPECIALITATE TRADIŢIONALĂ GARANTATĂ” (STG), înregistrată în Registru de atestare a produselor tradiţionale, reglementat prin Regulamentul (CE) nr.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

71

509 al Consiliului din 20 martie 2006 privind specialitaţile tradiţionale garantate din produse agricole şi alimentare.

Atestarea la nivel naţional a unui produs îi conferă producătorului o serie de beneficii, printre care:

• vânzarea produselor la nivel naţional, nu doar local; • creşterea cifrei de afaceri prin recunoaşterea mărcii;

protejarea mărcii prin înregistrarea în Registru, ca marcă proprie;

• posibilitatea de a accesa piaţa comunitară, în cazul obţinerii atestării la nivel european, cu efect asupra creşterii veniturilor producătorilor prin mărirea producţiei datorită recunoaşterii mărcii.

O alta normă face referire la pregătirea profesională prin urmarea unor cursuri de specializarea deţinătorilor de ovine.

Ordinul nr. 36 din 16 aprilie 2008, privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene şi internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, conţine lista standardelor române care adoptă standardele europene şi internaţionale de pentru siguranţa alimentelor.

Lista prezintă indicativul românesc atribuit produsului, precum şi conţinutul microbiologic, metodele şi tehnicile de identificarea a microbacteriilor.

Ordinul nr. 111 din 16 decembrie 2008, completat cu Ordinul 13 din 17 martie 2009, reglementează procedura de înregistrare sanitară-veterinară a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală.

Acest ordin stipulează printre altele şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un producător pentru a putea vinde produsele.

Astfel, producătorul trebuie să deţină următoarele documente: document de înregistrare sanitară veterinară, fişa de sănătate a animalelor, certificat care să ateste sănătatea producătorului şi/sau a membrilor familiei, certificat de producător.

În desfăşurarea activităţii producătorul trebuie să poarte echipament corespunzător pentru creşterea siguranţei alimentelor: şorţuri, bonete, halate.

Produselor primare de origine animală trebuie să li se aplice etichete cu următoarele specificaţii: producător, denumire produs, origine, data

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

72

obţinerii, condiţii de păstrare şi alte indicaţii relevante pentru protecţia sănătăţii consumatorului.

De asemenea, prin reglementările aduse de Ordinul 111/2008, consumatorul şi micii producători sunt protejaţi de speculanţi, deoarece vânzarea directă a produsului poate fi făcută doar de producător şi rudele acestuia până la gradul al II-lea (Art. 11, alin. 4).

În completările ulterioare aduse prin Ordinul nr. 13 din 17 martie 2009, stânele sunt exceptate de la declararea numărului de lucrători şi a pregătirii profesionale a acestora, precum şi de la prezentarea schiţei obiectivului unde se desfăşoară activitatea (pct. 12).

Înregistrarea, deplasarea, vânzarea, sacrificarea, comerţul la nivel naţional, comunitar şi cu ţări terţe a animalelor, precum şi statutul exploataţiilor agricole au fost reglementat prin Ordinul nr. 83 din 02 octombrie 2008, pentru aprobarea normelor de identificare şi înregistrare a porcinelor, ovinelor şi caprinelor, dar şi identificarea şi înregistrarea bovinelor.

5. Concluzii Păstrarea tradiţiilor în activitatea pastorală, însoţită de modernizarea

unităţilor cu specific, conform standardelor europene, vor contribui la dezvoltarea acestei ocupaţii, cu reflectare în îmbunătăţirea calităţii vieţii atât a celor implicaţi, cât şi a celor care consumă produsele tradiţionale.

Colaborarea între organismele statului specializate şi crescătorii de animale este necesară pentru o reuşită a ambelor părţii la nivel comunitar.

Chiar dacă normele europene sunt flexibile, putând fi adaptate la realitatea teritorială a fiecărui stat, legislaţia românească adoptată pe baza acestora e stufuoasă, dar lacunară, dacă analizăm completările permanente aduse, care nu fac altceva decât să-i dezorienteze pe cei interesaţi.

Considerăm că următoarele propuneri ar fi eficiente în implementarea unor proiecte, conforme cu standardele europene:

- acţiuni frecvente şi calitative de informare a celor interesaţi, prin intermediul tuturor canalelor;

- consultarea populaţiei implicate, prin diverse reuniuni la toate nivelurile, în ceea ce priveşte elaborarea normelor legislative, pentru a putea acoperi nevoile reale ale acesteia;

- elaborarea cât mai rapidă a unor ghiduri de bune practici pentru păstorii români, care să ţină cont de sugestiile acestora.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Tradiţia şi normele europene în activitatea păstorească

73

Suntem de părere că păstorii români au rămas aceleaşi persoane pline de iniţiativă, deschise la nou şi dispuse să investească pentru creşterea veniturilor, ca şi strămoşii lor care au avut un rol semnificativ în viaţa economică şi politică a provinciilor româneşti de-a lungul secolelor, când situaţia politică nu era favorabilă românilor. Şi astăzi mulţi dintre aceştia sunt descendenţi ai păstorilor transilvăneni, cei care au menţinut, de-a lungul secolelor, legăturile cu Ţările Române şi idealul unirii.

Mobilizarea, un management bun al autorităţilor în colaborare cu crescătorii de animale, precum şi o mediatizare pozitivă ar fi elementele care ar contribui la asimilarea normelor europene şi dezvoltarea rapidă şi eficientă a activităţii pastorale, şi nu numai.

BIBLIOGRAFIE

1. BUTURĂ, V. (1989), Străvechi mărturii de civilizaţie românească, Transilvania, Studiu etnografic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

2. CONEA, I. (1937), Din geografia istorică şi umană a Carpaţilor - nedei, păstori, nume de munţi, Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie, LV, Bucureşti

3. CONEA, I. (1938), Corectări geografice în istoria românilor, Pe Olt, în Oltenia, Imprimăria Centrală, Bucureşti.

4. CONEA, I. (1939), Pe urmele descălecatului din Sud, B.S.R.R.G., LVIII, Bucureşti.

5. CONEA, I. (1943), Plaiul şi muntele în istoria Olteniei, Vol Jubil “Oltenia”tip Ramuri, Craiova.

6. CONEA, I. (1957), Vechile târguri - nedei de pe culmea Carpaţiilor, Buletinul Ştiinţific, Geologie - Geografie, Tom II, Nr. 1, Bucureşti.

7. CONEA, I. (1965), ,,Margini” şi ,,Margineni”, Comunicări de geografie, vol. III, Bucureşti.

8. CONEA, I. (1993), Vrancea. Geografie istorică, toponomie şi terminologie geografică. Editura Academiei Române, Bucureşti.

9. HAŞEGANU, I. (1941), Mărginenii în viaţa economică a Transilvaniei şi a Vechiului Regat, Tipografia Minerva, Braşov.

10. IDU, P. D. (1999), Om şi natură în Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei. Viaţa pastorală, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca.

11. IORGA, N., UNGHEANU, M. (1996), Hotare şi spaţii naţionale. Afirmarea vitalităţii româneşti, Editura Porto-Franco, Galaţi.

12. METEŞ, Şt. (1925), Păstori ardeleni în Principatele Române, Extras din Anuarul Institutului de Istorie Naţională, Cluj-Napoca.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN. IV

, nr. 1

/ 201

0

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

LĂCRĂMIOARA FLORINELA POPA

74

13. METEŞ, Şt. (1977), Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII- XX, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

14. MORARIU, T. (1937), Viaţa pastorală din munţii Rodnei, Societatea Regală Română de Geografie, Bucureşti.

15. MORARIU, T. (1942), Păstoritul în Alpii Francezi şi în Carpaţi, Extras din Sociologia Românească, Anul IV, nr. 7-12, Bucureşti.

16. MORARIU, T. (1963), Câteva contribuţiuni la migraţiile pastorale actuale din Republica Populară Română, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1959-1961, Cluj-Napoca.

17. MARTONNE, Emm. de (1904), La vie pastorale et le transhumance dans les Karpathes Meridionales, Libraire Armand Colin, Paris

18. MARTONNE, Emm. de (1912), Viaţa păstorească în Carpaţii români. Extras din Revista “Convorbiri literare”, XLVI, nr.2, Bucureşti.

19. VUIA, R. (1924), Câteva observaţii şi constatării asupra păstoritului şi asupra tipurilor de case la români. Lucr. Instit. de Geogr. al Univ. din Cluj, Vol. I, Cluj-Napoca.

20. VUIA, R. (1964), Tipuri de păstorit la români, Editura Academiei, Bucureşti. 21. VUIA, R.(1980), Păstoritul din Munţii României, Studii de Etnografie şi

Folclor, II, Editura Minerva, Bucureşti. 22. *** http://www.ansvsa.ro/ 23. *** http://www.eurolex.ro/ 24. *** http://www.maap.ro/ 25. *** http://www.onpterbv.ro/