8/16/2019 Experienta+dupu0103+moarte

1/3

O MĂRTURIE ADEVĂRATĂ DESPRE NECESITATEA

RUGĂCIUNII ŞI A POCĂINŢEI NEÎNCETATE

Rugăciunea lui Iisus, o vedenie a monahiei Tatiana (Rusia)

( Mărturia monahiei Tatiana (1912). Vedenie pentru mireni şi monahi.)

„Neîncetat vă rugaţi... " (I Tes. 5, 17)

Pe la orele dimineţii, după liturghie mă întinsesem în pat să mă odihnesc puţin, şi în timpul

acesta am avut o vedenie neobişnuită. Mă vedeam de parcă eram la Sankt-Petersburg. pe insulaVasilievski. Se tăcea că merg la Sfânta Liturghie de la catedrala Sfântului Nicolae. Purtam schimamonahală şi mă aflam într-o trăsură mică.

Deodată, m-am pomenit într-o piaţă întunecată. M-am speriat şi am început să tremur. Alergamîntr-o parte şi în alta. căutând o ieşire din această situaţie îngrozitoare şi. deodată, am văzut sute deoameni înaintând şiruri-şiruri. Toţi aceştia erau mireni, având chipurile posomorâte, pătrunse de otristeţe nemărginită. La faţă semănau cu mine. ..Voi cine sunteţi?", i-am întrebat, iar ei mi-au răspuns:..Noi suntem cei ce am trecut în veşnicie pe neaşteptate, ca şi tine."

Ce am simţit în acea clipă nu se poate spune în cuvinte, covârşind orice chip de exprimare! Fricăşi cutremur au cuprins întreaga mea fiinţă. Chiar în acea clipă s-a apropiat de mine un tânăr în veşminte

strălucitoare, al cărui chip era învăluit în lumina pe care o răspândea împrejur şi care mi-a zis:„Ur mea ză- mi! " Luân du- mă. m-a dus într-un loc unde sufletele celor morţi erau supuse jude căţi i.

Am trecut în zbor peste păduri, stepe şi clădiri. întinderea părea tară de sfârşit şi am înţeles călăsasem în urmă viaţa mea pământească şi că păşisem, tară voia mea. în viaţa de dincolo de mormânt.Dar. din păcate, plecasem în lumea de dincolo cu totul nepregătită.

îngerul m-a dus apoi într-o încăpere. în care se aflau adunaţi laolaltă o mulţime de mireni: bă rb aţi , femei, vârs tn ici şi cop ii . Toţi pă re au cuprinşi de o dure re şi mâhnire necontenită. în mijloculîncăperii, la o masă uriaşă, şedea o doamnă, care mi-a zis: ..Acest loc e pregătit pentru tine până la adoua venire a Domnului."

M-am uitat la toţi aceşti oameni şi am întrebat: ..Ce faceţi aici. în acest loc? Vă rugaţi lui

Dumnezeu?" Ei însă mi-au răspuns cu tristeţe: „în veşnicie Domnul nu ne ascultă, pentru că în totrăstimpul vieţii noastre pe pământ nu ne-am îngrijit de sufletele noastre. Niciodată nu vom aveaîndrăzneala să chemăm numele Domnului. Atunci când vieţuiam pe pământ ar fi trebuit să îndurămsuferinţele cu răbdare şi să ne rugăm pentru sufletele noastre. Porunca lui Hristos: „Neîncetat vărug aţi " (I Tes. 5. 17) fu se se datoria noastr ă şi. cu toa te că se cu ve ne a să ros tim rug ăc iu ne a lui Iisus întot timpul vieţii, la fiece suflare a noastră, noi nu ne-am îngrijit de sănătatea sufletelor noastre. Aşacum cineva nu poate trăi tară aer. tot astfel şi sufletul moare tară rugăciunea neîncetată.

Noi suntem ni şt e persoane cumsecade, care ne-am pu rt at pe dreptate. îndeplinindu-ne toa teîndatoririle noastre. Totuşi, pe cea mai de seamă - rugăciunea, n-am împlinit-o".

Am început să mă rog şi să-mi fac semnul crucii. Dar ce s-a întâmplat? Mi-am dat seama cu

groa ză că fiece sunet al vocii mele se întorcea înapoi la mine! Am aruncat o privi re în ju ru ! meu şi amvăzut că tavanul şi pereţii erau din metal, iar podelele din scândură vopsită. Atunci am început să

8/16/2019 Experienta+dupu0103+moarte

2/3

tremur de frică, dându-mi seama că nu voi reuşi să scap din această cămară înfricoşată a chinurilor

veşnice.

Cei din jur ul me u îmi ziceau: ..în veşnicie. Do mn ul nu ne mai ascultă. Doar cei rămaşi pe

pământ pot să ne pomenească înaintea Lui". Apoi şi doamna de la masă începu să-mi vorbească: ..Toţi

aceşti oameni au fost buni creştini. L-au iubit pe Domnul, şi-au ajutat aproapele - pe Dumnezeu însă

nu L-au dobândit în sufletele lor. Şi iată că au ajuns aici. ca şi tine, din cauza vieţii lor nepăsătoare.

întrucât ei se încăpăţânau să creadă că toţi ceilalţi vieţuiesc la fel. ..Vai de mine!'' am exclamat. ..Vai.

cât sunt de necăjită şi cât sufăr, parcă m-ar arde cu foc!"Am căzut jos. simţind ca şi cum trupul tot mi se despărţea de oase. „Şi tu ce fel de viaţă ţi-ai fi

dorit?", m-a întrebat doamna. Tremurând, am răspuns: ..îmi doream ca după ce aş fi adormit cu somnul

morţii, să II văd pe Hristos şi pe Preacurata Sa Maică cu chipuri vesele, întâmpinându-mi sufletul şi

ducându-mă în locaşurile nesfârşitei bucurii."

Aici doamna a zâmbit şi a zis: ..Pe această cale numai sfinţii trec la bucuria negrăită şi veşnică,

adică acei oameni care cu ajutorul rugăciunii lui Iisus L-au agonisit pe Domnul în inimile lor încă din

timpul vieţii. Iar tu. fiind călugăriţă, cum de n-ai învăţat acest lucru? Prin mijlocirea acestei rugăciuni,

harul lui Dumnezeu vine să sălăşluiască în tine. aşa încât sufletul se desparte de trup, rămânând cu

Iisus Hristos şi nu mai simte această zdrobire pe care o simţi tu acum. Raiul se află în sufletul omului.

Acolo unde Domnul este prezent, acolo este şi raiui. Acum va trebui să le povesteşti această vedenietuturor celor din cinul monahicesc şi tutunor creştinilor care trăiesc pe pământ şi merg spre pierzanie

din pri cin a nepăsă rii şi uşurătăţi i lor. Iar celor necredinc ioşi ori slabi în credinţă n-are nici un rost să le

spui. Atotputernicul Dumnezeu poate să învie un om mort de veacuri, pentru a arăta celor vii că după

moarte urmează munci sau daruri, după cele ce omul a lucrat în viaţa sa sufletească, dar ce folos are

această minune, dacă acest înviat nici aşa nu va fi crezut, ba chiar se află în primejdia de a fi omorât de

ei?" In timp ce doamna rostea aceste cuvinte. în sufletul meu a licărit deodată o fărâmă de nădejde că

voi reveni pe pământ! Doamna a mai zis: „Dacă cineva moare rostind rugăciunea lui Iisus. sufletul său

se află lângă Domnul şi acesta nu va fi despărţit de E! în veşnicie. Aşijderea. dacă un om îşi dă duhul în

timp ce repetă rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine. păcătosul!"

- va fi nedespărţit de Maica Domnului.Iar cel ce nu mai poate scoate nici un cuvânt, dar în tot răstimpul vieţii sale s-a nevoit să

deprindă această rugăciune, sufletul său o va repeta pentru el atunci când se va afla pe patul de moarte.

In ce stare se află sufletul când părăseşte trupul. în aceeaşi stare rămâne pentru totdeauna şi într-aceea

va fi judecat. După moarte, nu mai este pocăinţă. Sufletul adormit nu mai poate face nimic pentru el

însuşi. Rugăciunea sa nu se mai aude înaintea lui Dumnezeu. Singura sa alinare în muncile şi în

întristarea cea veşnică rămâne rugăciunea şi milostenia celor vii. rămaşi în urma sa pe pământ.

A mai adăugat apoi: „O! Voi. monahilor, monahiilor! Vă numiţi voi înşivă monahi şi monahii,

pretinzând că aţi 11 părăsit cele lumeşti! Care este însă vieţuirea voastră? In loc să vă încredinţaţi toate

cererile voastre lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale. voi gândiţi: „îmi este de trebuinţă acel lucru

sau celălalt: n-aş putea trăi fâră aceasta sau cealaltă, nici în această viaţă nici în cealaltă". împărăteasaCerurilor aude rugăciunile tuturor şi se îngrijeşte numai de cei ce-şi aruncă spre ea toată nădejdea,

acoperindu-i cu darul Ei cel nemăsurat. Ea este Cea care înţelege toate necazurile, sărăcia şi suferinţele

îndurate în numele Domnului, ale celui ce zice: „Poate că toate acestea s-au abătut asupra mea potrivit

îngăduinţei Celui Preaînalt: poate că toate acestea sunt plăcute înaintea împărătesei Cerului..."

„Vrei să-ţi arăt pe monahii voştri cei nesimţitori?" a continuat doamna. „Priveşte!" şi am văzut

un şir de călugăriţe venind către noi... Erau dintre cele ce slujeau în altar şi furau bani şi prinoase. Ele

ţineau în mâini pomelnicele cu numele celor cărora le aparţineau banii. Din urmă veneau altele, ce nu-

şi păstraseră fecioria trupească şi curăţia minţii. Printre ele erau şi maici care cântau în strană cu

mândrie, înălţându-şi nebuneşte glasul, căutând să placă mai mult urechilor omeneşti, decât lui

Dumnezeu. Mai erau şi monahii care muriseră având vrajbă unele cu altele, sau dintre cele carevieţuiseră doar cu trupul în mănăstire, iar gândurile le erau în lume. lipite de deşertăciuni. Toate aveau

chipurile tot aşa de mohorâte ca şi al meu. pecetluite de o nesfârşită tristeţe.

2

8/16/2019 Experienta+dupu0103+moarte

3/3

„Cân taţi- mi o cântare închinată Maicii Domn ulu i! ' - le-am zis mon ahi ilo r pe care ie cun oşt eaşi care muriseră la noi în mănăstire. Ele însă răspundeau:..Nu mai avem îndrăzneală, deoarece în vrece vieţuiam în mănăstire, n-am slujit-o cu inimă curată.'" Atunci am început să plâng cu amar. D pricina nebăgării de seamă şi a nelu ăr ii aminte către sufletele noastre, am fost lipsite de binecuvântade a înălţa laude şi cântări către Domnul şi Preasfânta Lui Maică.

După toate cele auzite şi văzute, pe care vi le-am povestit mai sus, îngerul care mă dusese locaşurile de osândă, a venit şi mi-a zis:..Iar acum vom merge în locul acela unde sufletul tău a fodespărţit de trup." Deodată, m-am trezit în aşternutul meu. La început îmi era frică şi să mă mişc. a

m-am uitat împrejur, mi-am pus lucrurile în rânduialâ. mi-am lăcut semnul crucii, murmurând rugăciune: ..Slavă Domnului, n-a fost decât un vis."Abia ce zisesem aceste cuvinte şi brusc mă pomenesc înapoi în cealaltă lume. Îngerul care m

călăuzise îmi spuse cu asprime: ..Să nu crezi cumva că ai visat. Chiar ai fost într-adevăr în cealaviaţă de dincolo de mormânt!" înfricoşată, am căzut în genunchi înaintea lui: ..Vai mie. ticăloasa întinata! Cât de mare îmi este deznădăjduirea pentru că m-am întors din nou aici! Mi-am petrecut viîn griji deşarte, nu am avut în minte decât cum să îmi împodobesc chilia şi hainele, pentru a plăcoamenilor, iar sufletul meu plângea şi se întrista, lipsit de hrana nemuritoare a rugăciunii! O! Ammie! De câte ori mi-am petrecut duminicile şi sărbătorile umblând aiurea prin chiliile surorilor dobşte, ori discutând deşertăciuni cu mirenii. în loc să mă rog sau să citesc o carte de folos! Oare nu

de o mie de ori mai bine să fug departe şi să mă pocăiesc?"„Urmează-mă", mi-a spus îngerul. ,.Vom trece prin felurite locuri, timp de douăzeci de zile. idupă aceea ne vom întoarce la locul ce ţi-a fost sortit până la cea de-a doua venire a Domnului nosIisus Hristos." Am început să plâng amarnic, nefiind în stare să mă mişc din loc. îngerul şi-a întors fcătre mine şi m-a privit cu milă. L-am întrebat: „Nu cumva eşti îngerul meu păzitor?" „Da", mrăspuns. Am început să îl rog fierbinte: ..Roagă-te Celui Preaînalt şi întoarce-mi sufletul pe pământ,să mă pocăiesc." îngerul păzitor mi-a spus: ..Te voi duce înapoi, dar va trebui să fagăduieşti că vspune şi celorlalţi tot ce ai văzut şi ai auzit aici."

Am căzu* în genunchi şi am spus câ a;a voi fac.'. In aceeaşi clipă, am simţit o bucurie in sufliar îngerul mi-a zis: ..Domnul încă nu S-a sălăşluit în inima ta. însă ai făgăduit să-L dobândeşti. Dacă

vei lăsa iarăşi biruită de deşertăciuni lumeşti şi vei sluji iar patimilor, neîndeplinindu-ţi făgăduinţa,vei întoarce în acest iad înfricoşat al chinurilor iară sfârşit. Voi veghea mereu lângă tine şi voi vedcum îţi îndeplineşti îndatoririle de creştin şi monah. "

M-am trezit iarăşi în patul meu. Am sărit în picioare şi l-am văzut pe înger stând lângă patmeu. Am alergat la sora mea de chilie, strigând: ..Ascultă, numai ce am fost în viaţa de dincolo!" Daceea am alergat să le caut pe celelalte surori ca să le povestesc cele întâmplate. îngerul încă se mafla în acelaşi loc. îmi era frică să nu mai păţesc ceva. Am deschis uşa şi le-am povestit surorilor toîntâmplarea, fară sfială şi fără să le ascund nimic.

între timp am văzut că îngerul s-a făcut nevăzut. Surorile s-au grăbit să mă înconjoare, arătândse foarte mirate de schimbarea neobişnuită pe care o vedeau la mine. petrecută într-un răstimp atât

scurt. în urmă cu douăzeci de minute mă văzuseră cu desăvârşire calmă la slujba de rând. Căzândgenunchi înaintea lor, le-am rugat să mă ierte şi le-am făgăduit că din această clipă voi pune începunei vieţi noi. cu adevărat plăcute Domnu lui, ţinâ nd toate jur ămi nte le făcute la tun der ea în mon ahifecioria şi curăţia simţurilor, ascultarea fără cârtire, sărăcia de bunăvoie, negrija de cele trupeşînstrăinarea de lume. de tulburările ei. şi mai ales rugăciunea neîntreruptă, prin chemarea sfântunume al Preadulcelui Iisus Hristos. Căruia mi-am închinat viaţa şi Căruia I se cuvine cinstea, slavaînchinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preluat din Revista "Tradiţia ortodoxă ", nr. 30, Rusia

3