Exp Mot Aleea Faleza Dunarii

2
ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI PRIMAR EXPUNERE DE MOTIVE Nr. / 2014 Urmare a dezvoltării locale şi dinamicii urbane a unităţii administrativ-teritoriale a municipiului Galaţi, a solicitărilor privind atribuirea de adrese poştale unor imobile situate în zona Falezei Inferioare a Dunării, pe o arteră de circulaţie nedenumită, de importanţă majoră pentru comunitate, este necesară atribuirea de denumire arterei de circulaţie care deserveşte aceste imobile şi care constituie un important punct de atracţie şi de interes atât pentru populaţia oraşului, indiferent de vârstă, cât şi pentru vizitatorii acestuia. În conformitate cu O.G. nr. 63/2002, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale, prin hotărâre, atribuie sau schimbă denumiri pentru parcuri, pieţe, oboare, cartiere, străzi, etc. Urmare a celor expuse, propunem spre aprobare Consiliului Local al municipiului Galaţi atribuirea denumirii: Aleea Faleza Dunării pentru artera de circulaţie existentă, situată în zona Falezei Inferioare a Dunării.

description

comisia 4 ConsiliulMunicipal Local Galati

Transcript of Exp Mot Aleea Faleza Dunarii

ROMNIA JUDEUL GALAIMUNICIPIUL GALAIPRIMAR EXPUNERE DE MOTIVENr./ 2014Urmareadezvoltrii localei dinamicii urbaneaunitii administrativ-teritorialeamunicipiului Galai asolicitrilorprivindatribuireadeadresepotaleunorimobilesituate!nzona"alezei #n$erioarea%unriipeoarterdecirculaienedenumit deimportanma&orpentrucomunitate estenecesaratribuireadedenumirearterei decirculaiecaredeserveteacesteimobilei careconstituieunimportant punct de atracie i de interes at't pentru populaia oraului indi$erent dev'rst c't i pentru vizitatorii acestuia. (ncon$ormitatecu).G. nr. *+/2002 privindatribuireasausc,imbareadedenumiri aprobat cu modi$icri i completri prin -e.ea nr. 4//200+ cumodi$icrilei completrileulterioare consiliilelocale prin,otr're atribuiesausc,imb denumiri pentru parcuri piee oboare cartiere strzi etc. Urmare a celor e0puse propunem spre aprobare 1onsiliului -ocal almunicipiului Galai atribuirea denumirii2 Aleea Faleza Dunrii pentruartera de circulaie e0istent situat !n zona "alezei #n$erioare a %unrii.PRIMAR, MARIUS STAN