Universitatea de Vest „Vasile Goldis „ Arad

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Specializarea Psihologie

1 Inceputurile Psihologiei Experimentale

2 Psihanaliza- Freudism si Neofreudism

Muntean Iulia

An II , sem II

Deva

Contributia marilor personalitati la aparitia psihologiei experimentale

1

Contributia lui Helmholtz. Hermann von Helmholtz (1821 1894) a fost la baza cercetator in stiintele naturii si fiziolog. Contributiile sale asupra mecanismelor vederii colorate (teoria tricromatica a vederii) si asupra fiziologiei auzului (teoria rezonantei) au avut o importanta covarsitoare si au fost urmate de cercetari asupra atentiei, memoriei, el realizand experimente de tranzitie intre fiziologie si psihologie experimental (Experiment ilustrativ „Masurarea timpului de reactie“)

Psihologia sa nascut si sa dezvoltat ca stiinta in Germania si trebuie sa mentionam contributia lui Weber, Fechner, Wundt si Ebbinghaus.

Contributia lui Weber. Ernst Weber (1795 1878) a fost specialist in anatomie si fiziologie la Leipzig, iar cercetarile sale sau concentrat in special asupra senzatiilor cutanate, simtului tactil. (Experiment ilustrativ Masurarea pragului diferential)

Contributia lui Gustav Fechner (1801 1887). Fechner a fost un savant cu preocupari foarte extinse, de la stiintele naturii la filosofie, religie, estetica si psihologie. Cercetarile sale de debut in psihologie sunt legate de vederea cromatica si de imaginile consecu tive. Apoi, dupa 1850, el este cel care a apreciat la justa valoare cercetarile lui Weber, preocupanduse de generalizarea legii acestuia, pornind de la problema fundamentala a posibilitatii existentei unor legi care sa guverneze transformarea energiei fizice in corespondentul ei mental. Continuand munca lui Weber, Fechner ajunge la rezultate si relatii legice mai elaborate, dobandind notorietate prin formularea „legii pragurilor diferentiale extinse“.

Fechner este cel care, prin lucrarea sa „Elemente de psihofizica“ (1860) pune bazele psihofizicii si ale psihologiei experimentale.

Contributia lui Wilhelm Wundt (1832 1920). In cazul lui Wundt putem spune ca acesta este primul om care sa putut considera pe sine psiholog. Debutand ca discipol al lui Helmholtz si avand o pre gatire serioasa in fiziologie, el sa apropiat treptat de psihologie si, in anul 1874, va publica lucrarea „Principii de psihofiziologie“ pe care Boring (ilustru istoric al psihologiei) o considera drept cea mai importanta carte din istoria psihologiei experimentale. In aceasta lucrare, Wundt realizeaza o trecere sistematica in revista a cunostintelor despre psihologie sisi prezinta propria conceptie care va sta la baza structuralismului in psihologie. Practic, prin aceasta carte sau pus bazele unei psihologii sistematice, Wundt contribuind astfel decisiv la intemeierea psihologiei si asezarea ei in randul disciplinelor de sine statatoare.( Wundt, a pregatit o multime de specialisti, nu numai din Germania, ci si din multe alte tari ale lumii, el fiind cel care a infiintat primul laborator de psihologie experimentala in 1879 la Leipzig, devenit apoi primul institut de psihologie; tot Wundt este cel care a infiintat si prima revista de psihologie.) Wundt considera ca procesele mentale superioare, cum ar fi memoria, gandirea, creativitatea, nu pot fi abordate experimental. Metoda experimentala este potrivita doar in studiul senzatiilor si perceptiilor. Procesele mentale superioare ar putea fii studiate prin cercetarea operelor civilizatiei dea lungul secolelor, in diverse culturii sau prin istoria culturii si antropologie.

Contributia lui Hermann Ebbinghaus (1850 1909). Indoielile lui Wundt aveau sa fie spulberate, chiar in anul infiintarii laboratorului sau, de catre Ebbinghaus care a initiat celebrele sale experimente asupra memoriei umane adunate in lucrarea „Despre memorie“ (1885). In

2

aceasta lucrare se demonstreaza ca se pot rea liza investigatii experimentale asupra unor procese psihice mai complexe, cum ar fi cazul memoriei.

Impactul principalelor scoli si curente asupra psihologiei experimentale

Structuralismul sau structura vietii mentale. Dupa cum aratam ceva mai sus, creatorul scolii structuraliste in psihologie a fost W. Wundt, dar aceasta orientare a fost strans asociata cu numele lui E. Titchener (1867 1927). Titchener a fost unul dintre discipolii lui Wundt; el a preluat aceasta orientare de la Wundt si a promovato in America, in cadrul laboratorului infiintat de catre el la Universitatea Cornell. Psihologia structuralista sa ocupat de studiul structurilor mentale pornind de la urmatoarele probleme: elementele experientei, combinarea acestora si cauzele care stau la baza combinarii. Elementele de baza ale experientei erau considerate a fi senzatiile (vizuale, auditive, gustative, etc.), apoi imaginile si ideile si, in ultimul rand, afectele. Fiecare element al experientei era caracterizat prin durata, intensitate, calitate si acuitate

Psihologia structuralista sia propus sa delimiteze elementele experientei mentale si modul cum se combina acestea in cadrul fenomenelor mentale complexe. Era o perspectiva atomista, elementarista, care punea senzatiile la baza intregi vieti psihice, considerand ca imaginile si ideile sunt elemente suprapuse, rezultate in urma principiilor asocierii.

Metoda descompunerii acestor elemente ale experientei sa numit introspectionism.

Introspectia era metoda de lucru prin care se monitoriza experienta. Introspectionistul isi propunea sa semnaleze continutul constient al unei experiente. Spre exemplu, un introspectionist nu ar fi semnalat vederea unei mese in mediul ambiant, ci ar fi semnalat ca vede un anumit tipar, structura spatiala, culoare, stralucire. Altfel spus, introspectionistul era pregatit sa vada elementele experientei care compun perceperea unei mese. Daca cineva ar fi raportat in mod simplist ca vede o masa, acest lucru ar fi fost considerat „eroare de stimulare“. Acesta a fost introspectionismul asociationist senzualist si metoda introspectiei era riguroasa, dificila si foarte greu accesibila celor din afara. In plus, metoda starnea suspiciune atata vreme cat introspectionistii din laboratoare diferite nu se puteau pune de acord asupra continutului aceluiasi experiment.

Functionalismul se va ocupa de functiile proceselor si structurilor mentale. Spre sfarsitul secolului al XIXlea, darwinismul evolutionist va castiga un loc tot mai insemnat intre conceptiile stiintifice astfel incat oamenii de stiinta au inceput sa se intrebe tot mai serios despre rolul proceselor psihice in adaptarea organismului la mediu. John Dewey (1859 1952) a fost initiatorul functionalismului in Statele Unite ale Americii, fiind puternic influentat de teoria evolutionista a lui Darwin. In lucrarea sa „Conceptul de arc reflex in psihologie“ (1896) el a criticat atomismul si elementarismul asocia tionismului senzualist, sustinand ca procesele psihice sunt evenimente cu o evolutie continua, neintrerupta, insistand asupra necesitatii studierii comportamentului in contextul sau natural pentru ai determina functiile.

Behaviorismul. Debutul acestui curent a fost in 1913, cand John Watson publica in „Jurnalul de psihologie“ articolul numit „Psiho logia asa cum o vede un behaviorist“. In acest material, Watson ataca psihologia structuralista si introspectionismul, mai ales accentul pe care acesta

3

din urma il punea pe constiinta si continuturile mentale. Watson sustinea ca ar trebui sa se studieze ceva asupra caruia ar putea cadea de acord toti oamenii intelepti, si anume comportamentul.

Psihologia, in intregul ei, este declarata stiinta comportamentului. Behavioristii doreau sa faca din psihologie o stiinta a naturii, al carui obiect trebuia sa fie comportamentul.

Dincolo de aparentul declin al behaviorismului in zilele noastre, in conditiile in care studiul structurilor mentale a fost reintrodus in psihologie prin cognitivism, behaviorismul isi mentine impactul major asupra psihologiei experimentale, respectiv asupra metodologiei cercetarii psihologice.

Psihologia formei – Gestaltismul. Daca functionalismul si behaviorismul sau dezvoltat in SUA ca o reactie la asociationismul senzualist clasic, in Germania o astfel de reactie se va materializa in cadrul Scolii de la Berlin, numita gestaltism, pornind de la cuvantul german „gestalt“ care inseamna forma, configuratie. Gestaltismul se opune asociationismului senzualist, sustinand ca perceptia nu este o simpla suma de senzatii, ci o imagine unitara a intregului, in care primeaza forma, configuratia.( Max Wertheimer (1880 1943) si colaboratorii lui (Koffka si Köhler) au demonstrat unitatea procesului perceptiv, la baza caruia se afla fenomenul constantei perceptive a formei, marimii, luminozitatii sau culorilor. Astfel perceptia prezinta calitati de integralitate, unitate, independent de senzatiile schimbatoare provenite de la receptori.)

Psihologia cognitiva. Daca behaviorismul a reusit sa domine psihologia mai ales din punct de vedere metodologic, din punctul de vedere al continuturilor asupra carora el sa concentrat, dominatia a fost mai scurta intrucat, inca din anii `50, in psihologie sia facut loc preocuparea pentru studiul stiintific al proceselor mentale superioare. Sa dovedit ca multe dintre operatiile mentale nu pot fi explicate prin reducerea la schema conditionarii stimul raspuns. Noua provocare in fata cercetarii psihologice experimentale era studiul unor fenomene psihice neobservabile cu metode stiintifice obiective care sa permita legarea constructelor mentale de raspunsuri observa bile. Psihologia cognitiva va beneficia din plin de tehnologiile moderne, computationale, teoria informatiei, inteligenta artificiala. Este o reintoarcere asupra factorului mental dar cu mijloace extrem de sofisticate care permit modelarea, simularea unor procese mentale.

4

5