Exercitii Si Probleme_mate

13
Exerciţii şi probleme pentru vacanţa de vară 1. Scrieţi cu litere următoarele numere: 234; 407; 82; 10; 3; 999; 70; 305. 2. Scrieţi numerele naturale de trei cifre care se pot scrie, folosind o singură dată cifrele: a) 3, 9, 6. d) 8, 2, 7. b) 4, 6, 9. e) 4, 0, 3. c) 6, 0, 5. f) 9, 8, 7. 3. Scrieţi patru numere naturale consecutive, dintre care cel mai mic să fie 76. 4. Scrieţi patru numere naturale consecutive, dintre care cel mai mare să fie 301. 5. Scrie numerele: a) de la 37 la 42; b) cuprinse între 87 şi 92; c) impare, cuprinse între 231 şi 249; d) pare, mai mari decât 125, dar mai mici decât 140. 6. Aflaţi şi scrieţi un număr de trei cifre diferite, ştiind că: cele trei cifre diferite reprezintă numere pare; suma celor trei cifre este egală cu 6. 7. Scrie: a) cel mai mic număr natural format din două cifre; b) cel mai mic număr natural format din două cifre diferite; c) cel mai mic număr natural format din trei cifre; d) cel mai mare număr natural format din trei cifre diferite; e) cel mai mare număr natural format din trei cifre; f) cel mai mic număr natural format din trei cifre diferite. 8. Scrieţi trei numere naturale mai mari decât 257, dar mai mici decât 375. 9.Scrieţi trei numere naturale mai mici decât 601, dar mai mari decât 597. 10. Scrieţi trei numere mai mari decât numărul 831, păstrând: a) cifra sutelor; b) cifra zecilor; c) cifra unităţilor. 11. Completaţi fiecare şir cu alte două numere potrivite: a) 310; 312; 314; _____; _____. b) 100; 110; 120; _____; _____. c) 600; 500; 400; _____; _____. d) 705; 700; 695; _____; _____. e) 530; 520; 510; _____; _____. 12. Scrieţi numerele cuprinse între: a) 227 şi 232; c) 279 şi 284; 1

description

Exercitii si probleme de matematica pentru clasa a II-a. Aceste exercitii sunt conform dupa noua programa de la clasa a II-a

Transcript of Exercitii Si Probleme_mate

Culegere matematica 3

Exerciii i probleme pentru vacana de var1. Scriei cu litere urmtoarele numere:

234; 407; 82; 10; 3; 999; 70; 305.

2. Scriei numerele naturale de trei cifre care se pot scrie, folosind o singur dat cifrele:

a) 3, 9, 6.

d) 8, 2, 7.

b) 4, 6, 9.

e) 4, 0, 3.

c) 6, 0, 5.

f) 9, 8, 7.

3. Scriei patru numere naturale consecutive, dintre care cel mai mic s fie 76.

4. Scriei patru numere naturale consecutive, dintre care cel mai mare s fie 301.

5. Scrie numerele:

a) de la 37 la 42;

b) cuprinse ntre 87 i 92;

c) impare, cuprinse ntre 231 i 249;

d) pare, mai mari dect 125, dar mai mici dect 140.

6. Aflai i scriei un numr de trei cifre diferite, tiind c:

cele trei cifre diferite reprezint numere pare;

suma celor trei cifre este egal cu 6.

7. Scrie:

a) cel mai mic numr natural format din dou cifre;

b) cel mai mic numr natural format din dou cifre diferite;

c) cel mai mic numr natural format din trei cifre;

d) cel mai mare numr natural format din trei cifre diferite;

e) cel mai mare numr natural format din trei cifre;

f) cel mai mic numr natural format din trei cifre diferite.

8. Scriei trei numere naturale mai mari dect 257, dar mai mici dect 375.

9.Scriei trei numere naturale mai mici dect 601, dar mai mari dect 597.

10. Scriei trei numere mai mari dect numrul 831, pstrnd:

a) cifra sutelor;

b) cifra zecilor;

c) cifra unitilor.

11. Completai fiecare ir cu alte dou numere potrivite:

a) 310; 312; 314; _____; _____.

b) 100; 110; 120; _____; _____.

c) 600; 500; 400; _____; _____.

d) 705; 700; 695; _____; _____.

e) 530; 520; 510; _____; _____.

12. Scriei numerele cuprinse ntre:

a) 227 i 232;

c) 279 i 284;

b) 189 i 194; d) 397 i 403.

13. Se dau numerele: 303; 294; 313; 208; 306; 304; 305; 309; 311; 301.

Dintre acestea, scriei numerele:

a) mai apropiate de 300 dect 310;

b) mai apropiate de 310 dect de 300.

14. Scriei numerele de trei cifre care se pot forma folosind numai cifrele 3, 5 i 4.

15. Gsii cel puin un numr care este cuprins ntre 200 i 600, iar cifrele lui reprezint numere consecutive.

16. M gndesc la un numr mai mare dect 250 i mai mic dect 400, ale crui cifre sunt numere consecutive.

La ce numr m-am gndit?

17. Scriei predecesorul i succesorul fiecruia dintre numerele: 276; 799; 601; 299; 100; 79.

18. Gsete un numr mai mic dect 300, dar mai mare dect 200 i cifrele lui reprezint numere consecutive.

19. Afl numerele cu 234 mai mari dect: 307; 292; 329; 480; 536; 294.

20. La o florrie s-au adus 302 garoafe, 125 lalele i 236 trandafiri. Cte flori s-au adus n total?

21. O carte are 278 de pagini. Marius a citit 183 de pagini. Cte pagini mai are de citit Marius?

22. La biblioteca colar, n luna mai, au fost 237 de cititori, iar n luna iunie, cu 125 mai muli.

Ci cititori au fost n total, la bibliotec, n cele dou luni?

23. Ana are n colecie 436 de timbre, iar Mihai cu 217 mai puine. Cte timbre au n total cei doi copii?

24. La un spectacol particip 234 de biei, iar fete cu 127 mai puine. Ci elevi particip n total la spectacol?

25. La cercul de dans modern erau nscrii 67 de copii. Ci copii s-au mai nscris dac acum sunt nscrii 172 de copii?

26. Din diferena numerelor 786 i 438, scade numrul 254.

27. La o librrie s-au adus n prima sptmn 554 de cri, iar n a doua sptmn cu 216 mai puine.

a) Scrie ntrebarea pentru a rezolva problema printr-o operaie de scdere;

b) Scrie ntrebarea pentru a rezolva problema printr-o operaie de adunare i una de scdere.

28. ntr-o tabr au sosit n prima zi 105 elevi, iar a doua zi cu 48 elevi mai muli.

a) Formuleaz ntrebarea pentru a rezolva problema printr-o singur operaie;

b) Formuleaz ntrebarea pentru a rezolva problema prin dou operaii.29. La suma numerelor 232 i 129, adaug suma numerelor 222 i 181.

30. Din diferena numerelor 788 i 430, scade numrul 234.

31. Un termen al adunrii este 342, iar al doilea cu 170 mai mare. Afl suma celor doi termeni.

32. Desczutul este 567, iar scztorul 229. Care este restul?

33. Afl diferena dintre cel mai mare numr scris cu trei cifre distincte (diferite) i numrul care are cifra sutelor 3, cifra zecilor 4 i cifra unitilor 7.

34. Suma a trei numere este 778. Se cunoate c primul termen este 185 iar al doilea, 193. Afl care este al treilea termen al adunrii. (Rezolv n dou moduri).

35. Aflai suma dintre cel mai mare numr scris cu dou cifre distincte i numrul care are cifra sutelor 4, cifra zecilor 9 i cifra unitilor 1.

36. Scztorul este 134, iar diferena 290. Care este desczutul?

37. M gndesc la un numr din care scad 366 i obin 229. La ce numr m-am gndit?

38. Suma a dou numere este 765, iar unul dintre numere este 346. Aflai cellalt numr.

39. M gndesc la un numr. l adun cu 345 i obin 602. La ce numr m-am gndit?

40. M gndesc la un numr. Scad din el 374 i obin 152. La ce numr m-am gndit?

41. ntr-o turm de oi sunt 187 de miei albi. Ci miei negri sunt dac, n total, sunt 248 de miei?

42. Afl scztorul dac diferena este 281, iar desczutul este 428.

43. Cu ct este mai mare suma numerelor 543 i 287 dect diferena lor?44. Clin a colecionat 127 de timbre mari i mici. Dac numrul timbrelor mari este de 76, afl care este numrul timbrelor mici.

45. O cantin a depozitat pentru iarn 643 borcane cu dulcea de ciree i cpuni. Dac numrul borcanelor cu dulcea de ciree este de 236, afl care este numrul borcanelor cu dulcea de cpuni.

46. Ce numr trebuie adugat la 374 pentru a obine 615?

47. Ce numr trebuie sczut din 483 pentru a obine 234?

48. Din ce numr a fost sczut 46 pentru a obine 247?

49. Pe un raft al bibliotecii colii sunt 275 de cri, iar pe altul cu 146 mai multe. Cte cri sunt pe cele dou rafturi, n total?

50. La un magazin s-au adus 275 de mingi roii i cu 155 mai multe mingi albastre.

a) Scrie ntrebarea pentru a rezolva problema printr-o operaie de adunare.

b) Scrie ntrebarea pentru a rezolva problema prin dou operaii de adunare.

51. La suma numerelor 234 i 186, adaug numrul 376.

52. Cu ct este mai mare numrul 624 dect diferena numerelor 963 i 495?

53. Daniel a citit o carte cu 324 de pagini n trei sptmni. n prima sptmn a citit 137 de pagini, iar n a doua sptmn, 98 de pagini.

Cte pagini a citit n a treia sptmn?

Rezolvai problema:

a) numai prin operaii de scdere;

b) prin operaii de scdere i adunare.

54. ntr-un parc s-au plantat 450 de panselue, cu 183 mai puine lalele, iar restul pn la 960 sunt trandafiri. Ci trandafiri s-au plantat?

55. Andrei are 264 de baloane, Paul are cu 78 mai puine dect Andrei, iar Mircea cu 97 mai puine dect Paul. Cte baloane are fiecare copil?

56. Ce numr trebuie adugat la 265, pentru a obine suma 431?

57. O main parcurge distana de 453 de kilometri, iar alta cu 164 de kilometri mai puin. Ci kilometri au parcurs, n total, cele dou maini?

58. Afl numrul cu 293 mai mic dect suma numerelor 257 i 324.

59. De Ziua Europei s-au folosit 625 de baloane roii, verzi i albe. tiind c numrul baloanelor roii i verzi este 374, iar al celor verzi i albe este 283, afl cte baloane de fiecare culoare s-au folosit.

60. Alb-ca-Zpada i cei apte pitici au cules fiecare cte 10 ciuperci. Cte ciuperci au cules n total?61. Bunicul cumpr pentru cei 3 nepoi cte 5 baloane. Cte baloane a cumprat bunicul?

62. Ionel citete n fiecare zi a sptmnii cte 5 pagini dintr-o carte. Cte pagini a citit n trei zile? Dar n 6 zile?

63. Iulia ofer mamei sale 3 trandafiri, iar sora ei de 3 ori mai muli. Ci trandafiri ofer mamei sale sora Iuliei?

a) Calculeaz prin adunare repetat de termeni egali.

b) Calculeaz folosind operaia de nmulire.

64. Primul corp al unei biblioteci are 5 rafturi cu cte 7 cri pe fiecare raft, iar al doilea corp are 7 rafturi cu cte 5 cri pe fiecare raft. Cte cri se afl n fiecare corp al bibliotecii?

65. Afl dublul fiecruia dintre numerele: 2; 8; 7; 3.

66. Maria a rezolvat ntr-o zi 7 probleme, iar Ileana de dou ori mai multe. Cte probleme a rezolvat Ileana?

67. Ionu are o cutie cu creioane colorate, iar Liviu are dou cutii de acelai fel. Cte creioane colorate are Liviu?

68. La un concurs de desene au participat 4 elevi. Fiecare elev a prezentat cte 2 plane. Cte plane au fost prezentate la concurs?

69. Cu ct este mai mare numrul 43 dect produsul numerelor 2 i 8?

70. La dublul numrului 4 adaug produsul numerelor 2 i 7.

71.Afl triplul fiecruia dintre numerele: 2; 8; 7; 3.

72. Maria are 7 baloane, iar Ileana de trei ori mai multe. Cte baloane au fetele mpreun?

73. Valeria a mpletit 3 coronie, punnd cte 7 flori n fiecare. Cte flori a folosit?

74. Afl diferena dintre produsul numerelor 3 i 8 i cel mai mic numr par scris cu dou cifre.

75. Din triplul numrului 10 scade dublul numrului 7.

76.Bunica are 6 rae i de 4 ori mai multe gini. Cte gini are bunica?

77. Paul are 6 mainue. Fiecare mainu are 4 roi. Cte roi au n total mainuele?78. Un pitic a cules 8 ciuperci, iar altul cu 4 mai multe.Cte ciuperci au cules ei n total?

79. Afl diferena dintre produsul numerelor 4 i 8 i produsul numerelor 3 i 7.

80. Afl numrul de 4 ori mai mare dect triplul numrului 3.

81. Simona are n colecie 4 reviste, iar Nicoleta are de 5 ori mai multe. Cte reviste are Nicoleta?

82. La un concurs de pictur particip 3 biei i de 5 ori mai multe fete. Ci copii particip, n total, la concurs?

83.La produsul numerelor 5 i 7 adaug diferena numerelor 80 i 55.

84.Afl diferena dintre cel mai mare numr scris cu dou cifre diferite i produsul numerelor 9 i 5.

85. Aurel primete 6 pachete cu cte 8 biscuii fiecare. Ci biscuii are Aurel?

86. O sptmn are 7 zile. Cte zile sunt n 4 sptmni? Dar n 3 sptmni?

87.Afl suma dintre produsul numerelor 6 i 8 i produsul numerelor 8 i 6.

88. Afl numrul de 6 ori mai mare dect dublul numrului 4.

89. Bogdan a primit 7 pungue cu cte 9 bomboane fiecare. Cte bomboane a consumat el, dac mai are 54 de bomboane?

90. Un psrar are 7 perechi de scatii i 8 colivii cu cte 8 papagali. Cte psri are psrarul n total?

91. Calculai:

a) 15 + 5 10 b) 2 x 8 + 4

c) 2 x 1 x 8

46 33 + 8 9 x 7 20

4 x 5 x 3

24 + 4 24 4 x 8 + 18

6 x 8 x 0

92. Efectueaz operaiile, n ordinea n care sunt scrise:

a) 15 + 25 12

b) 2 x 5 x 8

44 22 + 13

6 x 8 x 1

56 26 + 14 23 3 x 3 x 6

93. Calculeaz, respectnd ordinea operaiilor:

a) 24 + 6 x 7

b) 14 + 9 x 3 13

c) 26 + 3 x 8 + 9 x 2

38 - 2 x 9 89 6 x 7 28

124 7 x 3 + 3 x 4 7 x 7 + 24 43 + 12 x 0 + 17

6 x 8 + 6 x 6 4 x 4

94. Adrian are 12 baloane. El mparte cte 3 baloane unor biei. Ci biei au primit baloane?

95. Dana are 32 de timbre, pe care le mparte unor colegi. Ea d cte 8 timbre fiecruia. Ci colegi vor putea primi timbre?

96. Un elev are de rezolvat 42 de probleme. El rezolv n fiecare zi cte 7 probleme. Cte probleme i rmn de rezolvat dup 5 zile?

97.Afl jumtatea numerelor: 8; 14; 18; 4.

98.Afl treimea numerelor: 12; 9; 24; 30.

99. Alexandra are 24 de timbre. Raluca are de 3 ori mai puin. Cte timbre au cele dou fete mpreun?

100. La ctul numerelor 18 i 3 adaug ctul numerelor 27 i 3.

101. Cu ct este mai mic ctul numerelor 20 i 2, dect produsul numerelor 6 i 3?

102. Afl sfertul numerelor: 20; 28; 32; 36.

103. Aflai:

a) numerele cu 4 mai mici dect 8, 16, 24, 36;

b) numerele de 4 ori mai mici dect 8, 16, 24, 36;

c) numerele cu 5 mai mici dect 8, 16, 24, 36;

d) numerele de 5 ori mai mici dect 8, 16, 24, 36;

104.Un an are 12 luni. Afl cte luni are un trimestru, dac tim c ntr-un an sunt 4 trimestre.

105. ntr-o clas sunt 20 de elevi. Jumtate din ei joac volei, un sfert joac baschet, iar restul joac tenis. Aflai:

a) Ci elevi joac volei?

b) Ci elevi joac baschet?

c) Ci elevi joac tenis?

106. La produsul numerelor 6 i 8, scade ctul numerelor 36 i 4.

107. Aflai:

a) numerele cu 6 mai mici dect 12, 18, 48, 54;

b) numerele de 6 ori mai mici dect 12, 18, 48, 54;

c) numerele cu 7 mai mici dect 21; 35; 49; 63;

d) numerele de 7 ori mai mici dect 21; 35; 49; 63.

108. Dempritul este 54, iar mpritorul 6. Care este ctul?

109. Afl de cte ori se cuprinde 6 n fiecare din numerele: 24; 30; 42; 60.

110. Calculai:

a) 4 x 6 : 3

b) 36 : 6 x 8c) 56 : 7 x 6

42 : 7 : 2

60 : 6 : 5 4 x 9 : 6

111. n trei cutii sunt 18 bomboane. Cte cutii de aceeai mrime sunt necesare pentru a aeza 54 de bomboane?112. Paul a cumprat 35 de baloane, Vlad a cumprat de 7 ori mai puin dect Paul, iar Sergiu, de 6 ori mai mult dect Vlad. Formulai ntrebarea i rezolvai problema.

113. Dup ce a vndut 42 kg de vinete, un gospodar a constatat c mai are de 7 ori mai puine dect a vndut.

Cte kg de vinete a avut gospodarul?

114.La ctul numerelor 24 i 6 adaug ctul numerelor 63 i 7.

115. Aflai:

a) numerele cu 8 mai mici dect 16, 40, 48, 54;

b) numerele de 8 ori mai mici dect 16, 40, 48, 54;

c) numerele cu 9 mai mici dect 27; 54; 72; 81;

d) numerele de 9 ori mai mici dect 27; 54; 72; 81.

116. Dempritul este 72, iar mpritorul 8. Care este ctul?

117. Afl de cte ori se cuprinde 9 n fiecare din numerele: 27; 54; 63; 90.

118. Elevii au organizat dou serbri. La prima au participat 56 de fete i de 7 ori mai puini biei. La a doua au participat 45 de fete i de 9 ori mai puini biei. Ci elevi au participat la cele dou serbri?

119. Paul are n puculi 64 de monede, iar sora lui are de 8 ori mai puine. Cte monede au cei doi frai mpreun?

120. Bogdan, Florin i Andreea au colecionat mpreun 72 de timbre. Din totalul timbrelor, lui Bogdan i revin de 9 ori mai puine timbre, Florin are de patru ori mai multe dect Bogdan, iar Andreea restul. Cte timbre are fiecare copil?

121. O carte are 100 de pagini. Adrian citete cte 10 pagini pe zi. Dac citete deja de 3 zile, peste cte zile va termina de citit cartea?

122. Ana citete dintr-o carte 50 de pagini. Marin citete de 5 ori mai puine pagini dect Ana, iar Emil, de 2 ori mai puine pagini dect Marin.Cte pagini a citit Emil?

Scrie rezolvarea printr-un exerciiu.

123. Afl produsul numerelor, apoi verific, efectund proba, dup model:

3 x 8 = 24

24 : 8 = 3

24 : 3 = 8

a) 6 x 8

b) 8 x 7

c) 7 x 9

9 x 8

4 x 9

6 x 5

6 x 9

3 x 8

7 x 6124. Calculai:

a) 48 : 6

b) 42 : 7

c) 28 : 4

45 : 5

72 : 8

24 : 6

64 : 8

54 : 9

60 : 10

36 : 4

56 : 8

80 : 8

125. Gabriela a cules 20 de ghiocei, iar Irina, 25 de ghiocei. Ele au fcut buchete de cte 5 ghiocei. Cte buchete au mpreun?

126. De cte ori este mai mic ctul numerelor 63 i 9 dect produsul numerelor 5 i 7?

127. M gndesc la un numr. l nmulesc cu 8 obin 72. La ce numr m-am gndit?

128. M gndesc la un numr. l mpart la 6 obin 8. La ce numr m-am gndit?

129. Numrul 63 l mpart la un numr i obin 9. La ce numr l-am mprit?

130. Din o coal de hrtie se pot face 4 mai mici. Folosind coli mici, Ina a consumat 4 coli mari, iar Sorina, 6 coli mari. Cte coli mici au folosit fetele n total?

131. Calculeaz:

a) 23 + 8 : 4

b) 37 + 42 : 6 + 17

c) 15 + 18 : 3 : 2 18 12 : 3

55 - 45 : 9 - 31

24 + 42 : 7 x 2 63 : 9 x 6

28 : 4 + 9 x 2

60 70 : 1 x 0132. Calculai:

a) 2 x 9 + 1

b) 10 x 9 - 4

c) 32 : 8 + 8

2 x (9 + 1)

10 x (9 - 4)

32 : (8 + 8)

133. Calculai, respectnd regulile nvate:

a) 88 60 : (14 - 8) + 2 x 8;

b) 72 : (27 18) + 5 x (13 - 6);

c) (18 + 18 : 3) : 6 + 1 + 54;

d) (45 + 25) : 7 (16 + 8) : 8;

e) (58 + 14) : 8 + 10;

f) (72 : 8 + 7) : 4 + 81 : 9;

g) 68 56 : (14 - 6) + 2 x 7;

h) 38 + 3 x 9 (50 : 10 + 7 x 5).

134. Folosind parantezele rotunde, rezolvai:

a) Cu ct este mai mare suma numerelor 46 i 29 fa de suma numerelor 31 i 29?

b) Cu ct este mai mare diferena numerelor 89 i 52 fa de diferena numerelor 52 i 25?

c) De cte ori este mai mare suma numerelor 26 i 28 fa de ctul numerelor 72 i 9?

135. Rezolvai i apoi scriei semnul corespunztor:

a) ( 1 + 10 : 1 - 2) : 3 + 4 ( 0 + 0) x 0 + 1 : 1;

b) ( 1 + 0 x 2) : 1 + 10 : 2 8 8 : 4 x 4;

c) (15 + 25) : 8 0 : 9 (60 45) : 3.

136. Efectueaz i spune dac propoziiile urmtoare sunt adevrate sau false:

a) (8 x 9 56) : 8 = 2

b) (23 + 3 x 9) 4 x 7 = 28

c) (74 + 15 : 5 7) + 14 : 7 = 63

d) 82 (7 - 48 : 8) x 0 = 0

137. Anca are 28 de globuri roii i 8 globuri albe. n Pomul de Crciun pune cte 4 globuri pe fiecare ramur.

Cte ramuri a mpodobit Andreea?

Rezolv n dou moduri. Scrie rezolvarea sub forma unui exerciiu.

138. La un concurs sportiv au participat 42 de fete i 18 biei. Participanii au fost mprii n grupe de cte 6 sportivi.Cte grupe s-au format?

139. ntr-o lad sunt 54 de portocale i 18 banane. Dup ce a luat 9 din fructe, vnztoarea pune cte 7 fructe ntr-o pung.De cte pungi are nevoie?

140. Ciprian rezolv 36 de probleme n 4 zile. n prima zi rezolv un sfert din numrul de probleme, iar a doua zi dublul primei zile. Cte probleme a rezolvat n a treia zi? 141. ntr-o livad sunt 40 de nuci, de 5 ori mai puini pruni, i de 2 ori mai muli peri dect pruni. Ci pomi sunt n livad?

142. Marius are n colecia sa 42 de mainue. Dan are de 7 ori mai puine, iar Mihai de 3 ori mai multe dect Dan. Cte mainue au copiii?

143. La o serbare colar au participat 63 de elevi din clasa nti, de 7 ori mai puini din clasa a doua, iar din clasa a treia, de 6 ori mai muli dect cei din clasa a doua. Ci elevi au participat la serbare?

144. La un concurs au participat 92 de sportivi la probele de srituri n lungime, alergare de vitez sau alergare de durat. La alergarea de vitez particip 2 grupe de cte 7 sportivi fiecare, iar la cea de durat particip 4 grupe de cte 9 sportivi fiecare. Ci sportivi particip la sriturile n lungime?

145. n sala de spectacol sunt 64 de fete, biei, de 8 ori mai puini, iar prini, de 9 ori mai muli dect biei.

Cte persoane sunt n sala de spectacol?

146. Bunica are 56 pui de gin, de 4 ori mai puini boboci de ra i de dou ori mai muli boboci de gsc dect cei de ra. Ci pui i boboci are, n total, bunica?

147. ntr-un vas sunt 24 litri de ap, iar n altul de 4 ori mai puin. Ci litri de ap rmn dac din ambele vase se consum n total 12 litri?

148. Mihaela citete o carte n patru zile. n prima zi a citit 24 de pagini, n a doua zi 32 de pagini, iar n a treia zi de 7 ori mai puin dect n primele dou zile, la un loc. Dac cartea avea 81 de pagini, cte pagini citete n a patra zi?

150. 22 de copii organizeaz un concurs de sniue. Echipajul unei sniue este format din 2 copii. Ei au 7 sniue. De cte sniue mai au nevoie pentru a participa toi la concurs?

151. Un elev vrea s rezolve, 49 de probleme. El a rezolvat n luna iunie 21 pe probleme, n luna iulie de trei ori mai puin, iar restul le-a rezolvat n luna august. Ce numr de probleme a rezolvat n august? 152. Un compartiment al unui vagon de cltori are 8 locuri. Primele trei compartimente sunt ocupate de cltori din Deva, iar restul compartimentelor au fost ocupate de cei 56 de cltori din Sibiu.

Cte compartimente are vagonul?

Ci cltori au fost n vagon?153. Afl suma a trei numere naturale tiind c primul este egal cu cel mai mare numr impar scris cu trei cifre, al doilea este cu 134 mai mare dect primul, iar al treilea este egal cu suma primelor dou.

154. Pentru prepararea unei prjituri, mama are nevoie de: 250 g de unt, 130 g de nuc, 50 g de cacao, 200 g de zahr, iar restul, pn la 1 000 g, este fin. Cte grame de fin i trebuie?

155. Dan, Mihai i Radu au mpreun 130 de timbre. Dan are 32 de timbre, iar Mihai, un numr dublu fa de cel al lui Dan. Cte timbre are Radu?

156. Raluca are n colecie 12 reviste, iar Carmen are de 3 ori mai multe. Cte trebuie s mai colecioneze fiecare pentru a avea n colecie 45 de reviste?157. Andrei cumpr 12 lalele i 15 garoafe. El ofer colegelor bucheele formate din 3 flori. Cte colege are Andrei?

158. Trei saci conin mpreun 167 kg de gru. Primii doi conin mpreun 109 kg de gru, iar ultimii doi conin 112 kg. Ce cantitate de gru conine fiecare sac?

159. Doi saci conin mpreun 68 kg de cartofi. Dac din primul se iau 13 kg de cartofi i se pun n cellalt, atunci n fiecare sac ar fi cantiti egale. Cte kilograme de cartofi conine fiecare sac?

160. Scriei n caiete:

cte zile are luna n care eti nscut;

cte zile are luna n care se termin anul colar.161. Un cresctor are 21 de canari i 4 colivii. El pune n fiecare colivie cte 3 canari. Ci canari rmn fr colivie?

162. Mara a adunat 35 de mere, iar Arina a mncat a cincea parte din ele. Cte mere i-au mai rmas Marei?

163. Mama are 100 de nuci. Dup ce d unei vecine 60 de nuci, ce rmne mparte n mod egal celor 4 copii. Cte nuci primete fiecare copil?

164. Pe un lac noat 34 de psri. Sunt 15 gte, lebede o treime din numrul gtelor, iar restul sunt rae. Cte rae sunt pe lac?

165. Marcela culege din pdure 36 de ciuperci, iar fratele ei a cules de 4 ori mai puine. Cte ciuperci au cules mpreun cei doi copii?166. M gndesc la un numr. i adun ncincitul lui 8, apoi scad din rezultat produsul numerelor 8 i 9. Obin mptritul lui 4. La ce numr m-am gndit?

167. Afl numrul a, tiind c a+322 este predecesorul numrului 822.168. ntr-un bloc sunt 20 de apartamente cu 2 camere, de 4 ori mai puine apartamente cu 3 camere i de 5 ori mai puine apartamentecu 4 camere dect cele cu 2 camere. Cte apartamente sunt n total?169. La produsul numerelor 8 i 9, adaug rsturnatul numrului 357. Ct ai obinut?

170. Suma a trei numere este 1000. Primul este cu 296 mai mic ca al doilea, care este cel mai mare numr impar de 3 cifre diferite care are cifra sutelor 5. Care este al treilea numr?

171. Transcrie n caiet i calculeaz:

a).4 + 3 x 2 = b). 12 - 2 x 3 = c). 45 : (9 - 4 ) = d). 512 - 77 +108 = 8 x (7 - 3 ) = (8 - 3 ) x 2 = 6 + 12 : 2 = 42 : 7 x 8 = (108 - 18 ): 9 = (5 + 4 ) x 6 = 214 + 153 - 308 = 0 x 9 : 9 = 40 : ( 8 + 2 ) = 4 x 3 x 2 - 3 x 2 = 5 + 8 x ( 2 + 3 ) = 9 x 8 - 7 x (2 + 3 ) - 14 =

172. Calculeaz, apoi f toate probele:

a). 7 x 6 = 32 : 8 = 9 x 3 = 63 : 7 =

b). 48 : 6 = 8 x 2 = 72 : 8 = 5 x 3 =

173. Afl numerele necunoscute:

a). 26 + a = 36 b - 27 = 34 100 - m = 45 o + 65 = 90 b). 6 x a = 54 b : 3 = 8 40 : m = 5 o x 4 = 36

174. La ora de sport particip 11 biei i 16 fete. Ei se aaz cte 9 pe un rnd. Cte rnduri vor forma copiii? 175. Dintr-un butoi cu 80 l. de must s-au consumat 35 l. Restul a fost pus n peturi de cte 5 l. De cte peturi a fost nevoie?

176. Bunica a cules 25 de margarete i 17 lalele. Ea face buchete de cte 7 fire. Cte buchete va obine?

177. Alin, Ionu i Mirela s-au dus la cules de ciuperci. Alin a gsit 4 ciuperci, Ionu cu 3 mai multe dect Alin, iar Mirela a gsit de 2 ori mai multe ciuperci dect Ionu. Cte ciuperci a gsit Mirela?

178. ntr-un co sunt 6 mere i 9 pere. Fructele se mpart n mod egal la 3 copii. Cte fructe primete fiecare copil?

179. Din cele 24 de lavete cumprate, au fost folosite un sfert pentru curenie. Cte lavete au rmas?

180. Pentru igiena slilor de clas, o coal a investit 100 de lei pentru obiectele de igienizare. Cu 65 lei s-a cumprat un aspirator, iar de restul s-au luat 7 mturi. Ci lei cost o mtur?

181. La un concurs au participat 32 de fetie i de 4 ori mai puini biei. Ci copii au participat la concurs?

182. Dnu e bolnav i tuete. Medicul i-a recomandat un sirop de tuse, cte 10 mililitri pe zi, timp de 5 zile. Dac o sticl are 100 de mililitri, calculeaz ci mililitri de sirop rmn n sticl.

183. Rezolv printr-un exerciiu:

a). Care este triplul sumei numerelor 6 i 4 ?

b). Cu ct este mai mare 90 dect ctul numerelor 72 i 8 ?

c). Afl treimea diferenei numerelor 15 i 6.

d).Care este sfertul sumei numerelor 26 i 14?

e). De cte ori e mai mic 9 dect suma numerelor 16 i 2?

f). De cte ori e mai mare 56 dect diferena numerelor 24 i 16?

184. Calculeaz din minte i scrie direct rezultatul: 4 x 4 : 2 : 2 x 3 : 6 =

32 : 8 x 6 : 3 : 4 x 9 =

6 x 6 : 4 : 3 x 6 : 2 =

40 : 8 x 4 : 2 x 3 : 6 =

2 x 6 : 3 x 6 : 3 x 9 = 60 : 6 : 2 x 8 :10 x 7 =

3 x 4 : 6 x 1 x 5 : 3 =

45 : 5 : 3 x 8 : 6 x 9 =

3 x 6 : 2 : 3 x 1 x 8 : 4 : 6 =

16 : 4 x 5: 10 x 9 : 3 x 0 : 7 = 185. Suma a dou numere este 50. Dac scad 4 din primul numr i 6 din al doilea numr se obin dou numere egale. Determin cele dou numere.186. ntr-o librrie erau 56 de cri de poveti . n dou zile consecutive s-au vndut acelai numr de cri i au rmas 14 cri . Cte cri s-au vndut n fiecare din cele dou zile ?

187. n patru vaze sunt 100 de flori. n primele trei vaze sunt 80 de flori, n ultimele trei vaze sunt 60 de flori, iar n a doua i n a treia vaz se afl acelai numr de flori. Cte flori sunt n fiecare vaz ?

188.Se consider un numr cu 25 mai mic dect 37, al doilea numr cu 26 mai mic dect 38, iar al treilea numr cu 15 mai mic dect 39. Compar al treilea numr cu suma primelor dou numere.

189. De 1Martie 3 biei au cumprat flori . Primul a fcut 2 buchete a cte 7 flori, al doilea a fcut 3 buchete a cte 5 flori, iar al treilea a fcut 4 buchete a cte 5 flori. Cte flori au cumprat bieii dac le-au mai rmas 11 flori ?

190. Suma a trei numere este 45. Aflai numerele, tiind c suma primelor dou numere este 25, iar diferena dintre al treilea i primul este 10.

PAGE 8