executare silita

43
7. EXECUTAREA SILITĂ 7.1. Consideraţii generale Din punct de vedere formal, procesul civil presupune două faze: faza judecăţii şi faza executării silite. Cea de-a doua fază a procesului civil, faza executării silite , intervine în cazul hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului, dar şi în cazul altor titluri executorii, în situaţia în care debitorul nu îşi execută de bună voie obligaţia. In situaţia în care creditorul pune în executare un alt titlu decât o hotărâre judecătorească, faza judecăţii lipseşte şi va exista numai faza executării silite. Executarea silit ă este definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia titularul dreptului subiectiv civil recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe acel care îi încălcase dreptul să execute prestaţia specificată în titlu, asigurându-se astfel, respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate . Executarea silita este cea de-a doua faza a procesului civil, avand ca scop realizarea definitiva si practica a unor drepturi recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca sau un alt titlu executoriu . Sau, cum s-a remarcat, "executarea silita nu constituie o institutie diferita de actiunea civila, ci ea ne apare ca o faza succesiva a procesului civil pentru obtinerea realizarii hotararii definitive”. Sediul materiei pentru procedura executării silite de drept comun îl constituie Codul de procedură civilă, Cartea V, despre executarea silită, art. 371 1 -580 5 . Ca şi celelalte norme de procedură, normele execuţionale se clasifică în funcţie de: întinderea câmpului de aplicare, obiectul reglement ării şi caracterul obligatoriu sau susceptibil de derogare al normei . In raport de primul criteriu, întinderea câmpului de aplicare se disting norme generale şi norme speciale . Regula prin care se rezolvă conflictul între norma generală şi norma specială este aceea că se aplică cu preponderenţă norma specială. Când norma specială tace se completează cu norma generală, adică normele cu caracter general cuprinse în Cartea a V-a C. proc. civ . In raport cu criteriul - obiectul de reglementare - normele execuţionale se împart în norme de organizare, de competenţă şi de procedură propriu-zisă. In raport cu caracterul lor obligatoriu sau nu distingem norme imperative şi norme dispozitive . Numai de la dispoziţiile normelor dispozitive se poate deroga, pe când încălcarea ori nesocotirea normelor imperative atrage, după caz, sancţiunea nulităţii absolute sau a decăderii. Clasificarea normelor execuţionale prezintă interes mai ales sub acest din urmă aspect, al sancţiunilor care pot interveni în cazul încălcării lor. Sunt norme imperative protejate prin sancţiunea nulităţii absolute , normele de organizare, unele dintre normele de competenţă şi de procedură propriu-zisă . Faţă de faptul că nu întotdeauna nulitatea absolută este şi o nulitate expresă, iar nulitatea relativă nu este întotdeauna o nulitate virtuală, urmează ca în raport de interesul ocrotit de lege să se califice corespunzător sancţiunea nulităţii, absolută sau relativă . 1

description

x

Transcript of executare silita

7. EXECUTAREA SILITĂ

7.1. Consideraţii generaleDin punct de vedere formal, procesul civil presupune două faze: faza judecăţii şi

faza executării silite.Cea de-a doua fază a procesului civil, faza executării silite, intervine în cazul

hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului, dar şi în cazul altor titluri executorii, în situaţia în care debitorul nu îşi execută de bună voie obligaţia.

In situaţia în care creditorul pune în executare un alt titlu decât o hotărâre judecătorească, faza judecăţii lipseşte şi va exista numai faza executării silite.

Executarea silit ă este definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia titularul dreptului subiectiv civil recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe acel care îi încălcase dreptul să execute prestaţia specificată în titlu, asigurându-se astfel, respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate. Executarea silita este cea de-a doua faza a procesului civil, avand ca scop realizarea definitiva si practica a unor drepturi recunoscute printr-o hotarare judecatoreasca sau un alt titlu executoriu . Sau, cum s-a remarcat, "executarea silita nu constituie o institutie diferita de actiunea civila, ci ea ne apare ca o faza succesiva a procesului civil pentru obtinerea realizarii hotararii definitive”.

Sediul materiei pentru procedura executării silite de drept comun îl constituie Codul de procedură civilă, Cartea V, despre executarea silită, art. 371 1 -580 5 . Ca şi celelalte norme de procedură, normele execuţionale se clasifică în funcţie de: întinderea câmpului de aplicare, obiectul reglement ării şi caracterul obligatoriu sau susceptibil de derogare al normei.

In raport de primul criteriu, întinderea câmpului de aplicare se disting norme generale şi norme speciale. Regula prin care se rezolvă conflictul între norma generală şi norma specială este aceea că se aplică cu preponderenţă norma specială. Când norma specială tace se completează cu norma generală, adică normele cu caracter general cuprinse în Cartea a V-a C. proc. civ.

In raport cu criteriul - obiectul de reglementare - normele execuţionale se împart în norme de organizare, de competenţă şi de procedură propriu-zisă.In raport cu caracterul lor obligatoriu sau nu distingem norme imperative şi norme dispozitive. Numai de la dispoziţiile normelor dispozitive se poate deroga, pe când încălcarea ori nesocotirea normelor imperative atrage, după caz, sancţiunea nulităţii absolute sau a decăderii.

Clasificarea normelor execuţionale prezintă interes mai ales sub acest din urmă aspect, al sancţiunilor care pot interveni în cazul încălcării lor. Sunt norme imperative protejate prin sancţiunea nulităţii absolute, normele de organizare, unele dintre normele de competenţă şi de procedură propriu-zisă. Faţă de faptul că nu întotdeauna nulitatea absolută este şi o nulitate expresă, iar nulitatea relativă nu este întotdeauna o nulitate virtuală, urmează ca în raport de interesul ocrotit de lege să se califice corespunzător sancţiunea nulităţii, absolută sau relativă.

1

Pornind de la premisa că titlul executoriu poate avea o natură juridică duală: hotărârea judecătorească sau alt titlu executoriu, se poate considera că executarea silită însăşi are o natură juridică.

In situaţia în care titlul executoriu îl constituie o hotărâre judecătorească, executarea silită are aceeaşi natură juridică ca şi faza de judecată a procesului civil. Aceasta pentru că faza de judecată şi cea de executare sunt cele două forme pe care le îmbracă materia procesului, în momente procesuale diferite şi, desigur, cu elemente specifice fiecăruia481.

In faza executării silite, ca şi în faza de judecată, trebuie să avem în vedere atributele de jurisdicţie şi imperium, proprii numai instanţei de judecată. Axul executării silite fiind atributul de imperium al judecătorului.

Natura juridicã a executãrii siliteExecutarea silitã constituie ultima fazã a procesului, în cazul în care titlul

executoriu este o hotãrâre judecãtoreascã. În doctrina juridicã, introducându-se principiul separatiei celor trei puteri în stat, s-a emis opinia potrivit cãreia executarea silitã este o activitate cu caracter administrativ, judecata si executia tinând de douã functii deosebite în stat, judecata de functia de jurisdictie iar executarea de functia executivã.

Opinia se sprijinã pe teza potrivit cãreia notiunea de jurisdictie implicã numai judecata propriu-zisã, ius dicere, iar imperium, adicã aducerea la îndeplinire prin constrângere a hotãrârii pronuntate, excede jurisdictiei.Predominantã este însã opinia potrivit cãreia se considerã executarea silitã ca o activitate judiciarã, care integreazã imperium actiunii civile, al cãrui element esential rãmâne constrângerea ca mijloc legal de realizare a dreptului.

Cele douã faze ale procesului civil, apar în continuitatea pãrtilor dintr-o fazã în cealaltã, în care rãmânem tot în câmpul mijloacelor de apãrare a drepturilor, mijloace prin care se afirmã si materializeazã notiunea de actiune.

Potrivit acestei conceptii, în cadrul procedurilor executionale, astfel cum ele sunt reglementate prin Codul de procedurã civilã, activitatea instantei nu diferã calitativ de cea din prima fazã, ceea ce diferã fiind numai formele adecvate executãrii silite.

Executarea silită de drept comun apare ca o activitate complexă cu caracter mixt, care constă într-o latură jurisdicţională reprezentată prin activitatea instanţei de executare şi o latură administrativă, reprezenta prin activitatea execuţională a executorului judecătoresc 482 .

Caracterul mixt al executării silite de drept comun rezultă dintr-o serie de dispoziţii legale reglementate de Codul de procedură civilă, Cartea a V-a, secţiunea a II-a care se referă la sesizarea organului de executare şi la titlul executoriu.Astfel, potrivit art. 374, nicio hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. l, cu excepţia încheierilor şi a hotărârilor executorii provizorii şi a altor înscrisuri prevăzute de lege care se execută fără formula executorie. Art. 372 prevede că, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unui alt înscris care potrivit dispoziţiilor legale constituie titlu executoriu. Dispoziţiile art. 373 C. proc. civ. precizează că hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curtii

2

de apel în care urmează să se efectueze executarea, ori, în cazul urmăririi bunurilor de către executorul judecătoresc, din circumscripţia curtii de apel în care se află acestea; în cazul în care bunurile se află în circumscripţiile mai multor curti de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea. Potrivit celui de-al doilea alineat, instanţa de executare este curtea de apel în circumscripţia căreia se va face executarea, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

481 Prescripţia dreptului de a cere despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească începe să curgă de la data la care aceasta constituie, potrivit legii, titlu executoriu -înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, Decizia nr. 3500/16.09.2003, „Curierul judiciar" nr. 7-8/2004, p. 80.482 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., 1988, p. 32; în ceea ce ne priveşte împărtăşim opinia autorilor care susţin că executarea silită are un caracter mixt; în literatura de specialitate există şi opinia autorilor care susţin că executarea silită are un caracter jurisdicţional, vezi în acest sens 1. Deleanu, op. cit., 2004, p. 472.239

Alin 3: „Instanta de sesizare solutioneaza cererile de incuviintare a executarii silite, judeca contestatiile la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii silite, cu exceptia celor date de lege in competenta altor instante sau organe.”

Sesizarea executorului judecătoresc se face de către partea interesată483 prin depunerea unei cereri. Automat executorului judecătoresc îi revine obligaţia legală de a solicita instanţei de executare încuviinţarea executării. După încuviinţarea cererii de executare silită prin încheiere dată în camera de consiliu, instanţa de executare va alcătui un dosar la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare (art. 3731 alin. 3 C. proc. civ.)484.Prin formarea dosarului de către instanţa de executare şi obligarea judecătorului de a depune câte un exemplar al fiecărui act de executare se asigură controlul nemijlocit al instanţei asupra activităţii executorului, evitându-se astfel, încălcarea dispoziţiilor legale sau efectuarea unor abuzuri.Tocmai pentru evitarea încălcării dispoziţiilor legale şi a săvârşirii unor abuzuri considerăm că declanşarea propriu-zisă a executării silite începe cu încuviinţarea acesteia de către instanţa de executare şi nu cu depunerea cererii de către partea interesată executorului judecătoresc.483 Potrivit art. 269 alin. 2 C. pr. civ., hotărârea învestită se va da numai părţii care a câştigat procesul sau rezultatul ei.484 Instanţa ce încuviinţează cererea de executare silită are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 379 C. proc. civ. privind existenţa unei creanţe certe, licite şi exigibile..

Art.373¹-(1)- Cererea de executare silita,insotita de titlul executoriu, se depune la executorul judecatoresc, daca legea nu prevede altfel. Acesta, in termen de cel mult 5 zile de la inregistrarea cererii, va solicita instantei de executare incuviintarea executarii silte, inaintandu-i in copie cererea de execuatre si titlul respectiv.

3

(1¹)- Instanta de executare incuviinteaza executarea silita a obligatiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singura incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor, in termen de cel mult 7 zile de la inregistrarea cererii de incuviintare a executarii silite. (1²)- In temeiul incheierii prin care se admite cererea de incuviintare a executarii silite, executorul judecatoresc poate proceda la executarea silita a obligatiei stabilite prin titlul executoriu in oricare dintre formele prevazute de lege, dispozitiile art.371¹, alin. (3) aplicandu-se in mod corespunzator. Incuviintarea executarii silite este de drept valabila si pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita incuviintate. (1³)- Instanta poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca: 1. cererea de executare silita este de competenta altui organ decat cel sesizat;

2. titlul nu a fost investit cu formula executorie, daca, potrivit legii, aceasta cerinta este necesara pentru pornirea executarii silite;

3. creanta nu este certa, lichida si exigibila;4. titlul cuprinde dispozitii care nu se pot aduca la indeplinire prin executare

silita; 5. exista alte impedimente prevazute de lege.

(1\4)- Incheierea prin care instanta admite cererea de incuviintare a executarii silite nu este supusa nicunei cai de atac. Incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare a executarii silite poate fi atacata cu recurs numai de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare. (2)- In tot cursul executarii, executorul judecatoresc este obligat sa aiba rol activ, staruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si cu celeritate a obligatiei prevazute in titlul executoriu, cu respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor partilor si ale altor persoane interesate. (3)- Daca socoteste ca este in interesul executarii, executorul judecatoresc il va putea invita pe debitor pentru a-i cere, in scris, in conditiile legii, lamuriri in legatura cu veniturile si bunurile sale, inclusiv cele aflate in proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie, asupra carora se poate efectua executarea, cu aratarea locului unde se afla acestea, precum si pentru a-l determina sa execute de bunavoie obligatia sa, aratandu-i consecintele la care s-ar expune in cazul continuarii executarii silite. In toate cazurile debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare. (3¹)- Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lamuririle necesare, precum si darea de informatii incomplete ori eronate atrag raspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum si aplicarea sanctiunii prevazute de art.108² alin.(2), daca fapta nu intruneste elementele constitutive ale unei fapte prevazute de legea penala. (4)- In situatia prevazuta la art. 371\7, alin.(1), executorul judecatoresc este dator sa puna in vedere partii sa isi indeplineasca de indata obligatia de avansare a cheltuielior de executare.

4

7.2. Modalităţile executării

Doctrina clasifică modalităţile executării silite în executare silită directă şi executare silită indirectă.

Executarea silit ă directă este atunci când creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului, înscrisă în titlu executoriu 486 .

Aceasta modalitate de executare mai este cunoscuta si sub denumirea de executare silita in natura

Executarea silită directă este de trei feluri: 1. mobiliară (obiectul obligaţiei îl constituie un bun mobil);2. imobiliară (obiectul obligaţiei îl constituie fie un bun imobil, fie lăsarea

acestuia în posesia creditorului obligaţiei - art. 572-580 1 );3. executarea unei obligaţii de a face sau de a nu face (art. 1073, 1075-1077 C.

civ ) .

Dupa natura sa obligatia care are ca obiect un bun determinat, este o obligatie de a face, predarea bunului, continutul procedurilor de executare silita urmarind predarea efectiva a bunului catre creditor.Normele executionale în materie sunt de aplicare generalã, fãrã a distinge dupã calitatea si pozitia pãrtilor, persoane fizice sau personae juridice, creditori şi debitori.

Executarea silit ă indirectă se referă la cazul în care creditorul, având de realizat o creanţă bănească, urmăreşte să-şi îndestuleze creanţa din sumele obţinute prin valorificarea bunurilor debitorului sau a celor pe care debitorul le are de primit de la terţe persoane.

Codul de procedură civilă reglementează patru forme de- executare silită indirectă, şi anume:

1. urmărirea silită mobiliară (art. 406-449 C. proc. civ.);2. poprirea (art. 452-461);3. urmărirea fructelor prinse de rădăcini (art. 463-470);4. urmărirea silită imobiliară (art. 488-571).

Alegerea formei se află la dispoziţia creditorului, care poate folosi simultan mai multe forme de urmărire. In materia 490 executării silite indirecte există şi norme derogatorii de la dreptul comun. In cadrul acestei forme de executare, alegerea modalitatii concrete in care se va face executarea revine creditorului, care poate folosi simultan mai multe forme de executare silita indirecta, deoarece potrivit prevederilor articolelor 1718, 1719 C. civ., dreptul de gaj general al creditorului este format din intregul patrimoniu al debitorului . In cazul in care bunul cerut dispare in cursul litigiului, art. 132 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ. permite reclamantului sa-si modifice cererea de chemare in judecata si dupa prima zi de infatisare, solicitand valoarea obiectului pierit; daca insa reclamantul nu si-a modificat cererea, indiferent ca a cunoscut sau nu disparitia bunului, el poate sa introduca o cerere de revizuire, art. 322 pct. C. proc. civ. nefacand nici o distinctie in

5

functie de momentul in care a disparut bunul, interesand doar imprejurarea ca bunul nu mai este in fiinta data introducerii revizuirii . Asa fiind, daca hotararea a carei executare se cere nu prevede decat obligatia executabila in natura, dar executarea acesteia a devenit imposibila (de exemplu, prin pieirea lucrului determinat), intervertirea executarii poate avea loc numai in urma obtinerii unui nou titlu executor, pe calea revizuirii (art. 322, pct. 3 C. proc. civ., daca obiectul nu se afla in fiinta), urmata apoi de executarea indirecta . Reamintim insa ca acest motiv de revizuire presupune ipoteza in care printr-o hotarare cu o singura condamnare, debitorul a fost obligat sa predea creditorului un bun cert si determinant, care insa a pierit dupa pronuntarea hotararii. S-a decis ca in situatia in care, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, s-a decis anularea masurii desfacerii contractului de munca al salariatei contestatoare si reintegrarea ei in postul detinut, imprejurarea ca intre timp, postul in care urma a se efectua reintegrarea s-a desfiintat, nu justifica admiterea cererii de revizuire impotriva unitatii, intemeiata pe dispozitiile art.322 pct.3 C. proc. civ. . Subliniem ca daca obiectul pricinii nu se mai afla in fiinta, partea interesata nu este obligata sa ia calea revizuirii, ci poate sa introduca o cerere pe cale principala, avand ca obiect contravaloarea bunului pierit. Se poate totusi discuta daca nu s-ar putea invoca exceptia lipsei de interes a cererii, partea avand la indemana calea revizuirii. Insa, de regula, creditorul apeleaza la calea cererii principale, in acele situatii in care termenul de revizuire a expirat, aceasta si in considerarea diferentelor de taxe de timbru. Oarecum in legatura cu aceasta problema, in literatura juridica si in practica de specialitate s-a pus problema daca executarea silita in natura poate fi intervertita in executare silita indirecta. Raspunsul a fost afirmativ, dar s-a facut precizarea ca daca se pune in executare o hotarare cu condamnare alternativa, adica o hotarare in care se constituie in principal o obligatie cu executare in natura si in subsidiar o obligatie in bani, trebuie urmarita silit intai obligatia in natura si numai daca acest lucru este imposibil sau daca executarea in natura nu-i mai foloseste debitorului, acesta va putea solicita executarea silita indirecta, adica executarea prin echivalent.

7.3. Participanţii la executarea silităExecutarea silită, ca formă a procesului civil, nu poate fi concepută fără

participarea părţilor iniţiale din faza judecăţii şi a organelor de urmărire silită, iar, în anumite condiţii, apare indispensabilă şi participarea instanţei de judecată. Părţile - debitorul şi creditorul - şi organele de executare sunt participanţi procesuali indispensabili în faza executării silite; la activitatea de executare silită poate participa şi procurorul căruia art. 45 C. proc. civ. îi conferă legitimare procesuală.In anumite cazuri, la activitatea de executare pot participa şi terţe persoane, care deşi nu au fost părţi în raportul obligaţional şi în cel execuţional sunt interesate să îşi apere drepturile cărora li s-ar putea aduce atingere prin executare.

• PărţileIn faza executării silite, cele două părţi poartă denumirea de creditor şi debitor,

fiecăreia dintre părţi revenindu-i anumite drepturi şi obligaţii.

6

Creditorul este partea căreia i s-a eliberat titlul executoriu adică partea care a câştigat procesul. Creditorul urmaritor este persoana (fizica sau juridica) in favoarea careia a fost constituit titlul executoriu si care are astfel dreptul de a cere executarea silita.

Debitorul este partea care a căzut în pretenţii, adică partea care este obligată prin hotărârea judecătorească şi împotriva căreia se va declanşa executarea silită, dacă nu îşi execută de bună voie obligaţia dispusă prin titlu executoriu.

Dacă în faza judecăţii se poate întâlni atât coparticiparea procesuală activă, cât şi coparticiparea procesuală pasivă, în faza executării silite este posibilă numai coparticiparea activă, deoarece executarea are caracter unipatrimonial şi, deci, formele care constituie procedura de urmărire trebuie îndeplinite faţă de fiecare debitor în parte. Aşadar, executarea silită se va face faţă de fiecare debitor în parte.

In cadrul modalitatii de executare silita indirecta, uneori urmarirea debitorului nu poate fi realizata in cadrul aceleiasi forme de executare silita, contopind in aceeasi procedura urmarirea diverselor forme active de patrimoniu, sume de bani detinute de terti, disponibilitati in cont, mobile si imobile, ci trebuie folosita pentru fiecare activ patrimonial forma de executare silita indirecta specializata pe natura bunului (poprire, decontare bancara, urmarirea silita a mobilelor).

Terţele persoane ce participă la procedura de executare vor dobândi calitatea de părţi având aceleaşi drepturi şi obligaţii.

Calea de procedură a participării părţilor la executarea silită este contestaţia la executare

Uneori, terţii participă la procedura de executare silită voluntar sau forţat. Astfel, art. 373 2 alin. 2 C. proc. civ . prevede că, la cererea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc, cei care datorează sume de bani debitorului urmărit ori deţin bunuri ale acestuia supuse urm ăririi, potrivit legii, au datoria să dea informaţiile necesare pentru efectuarea executării.

In faza procedurii de executare, părţile au, în principiu, aceleaşi drepturi ca şi în faza de judecată.

Dintre drepturile comune ale p ărţilor , în cadrul procedurii de executare amintim: dreptul să participe personal sau prin reprezentanţi la toate actele de executare; dreptul de a formula orice cereri pe care le consideră necesare în vederea

aplicării intereselor şi drepturilor lor; dreptul de a lua la cunoştinţă de toate actele dosarului; dreptul de a solicita restituirea cheltuielilor de executare.

Obligaţia comună a părţilor în faza executării silite este aceeaşi cu obligaţia lor din faza judecăţii, şi anume exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale.

Prin poziţia pe care o au părţile, conferită de natura diferită a intereselor din această fază a procesului, au şi unele drepturi şi obligaţii specifice, şi anume:- creditorul are dreptul s ă aleagă, în cazul modalităţii de executare indirectă, bunurile pe care doreşte să le urmărească, iar în cazul în care obligaţia este solidară, are dreptul să aleagă pe care dintre debitori să-i urmărească;- debitorul are obliga ţia de a nu se împotrivi executării şi de a nu înstrăina bunurile în frauda creditorilor.

7

Executarea silita poate fi solicitata si de mostenitorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai creditorului. De mentionat insa ca cesionarul unui titlu executoriu nu poate declansa urmarirea bunurilor decat dupa notificarea prealabila a debitorului despre cesiunea titlului (art. 1833 C. civ.). O obligatie asemanatoare revine si mostenitorilor creditorului. Acestia trebuie sa notifice debitorului despre decesul creditorului si despre calitatea lor de succesori in drepturi ai creditorului. In aceasta privinta legea face totusi unele distinctii, respectiv dupa cum executarea s-a declansat in timpul vietii debitorului sau ulterior . Executarea silita poate fi promovata si de catre creditorul urmaritorului, pe calea actiunii oblice, in conditiile art. 974 C. civ. Actiunea oblica este acel tip de actiune civila prin care creditorul chirografar exercita in numele debitorului sau, subrogandu-se lui, drepturile si actiunile patrimoniale a caror exercitare acesta o neglijeaza sau o refuza .

In afara de debitorul propriu-zis, mai pot fi urmariti garantii, care sunt obligati a raspunde pentru debitor potrivit dreptului comun, precum si mostenitorii debitorului. In privinta acestora din urma, trebuie facute o serie de precizari. Mostenitorii universali sau cu titlu universal, care au acceptat succesiunea pur si simplu, raspund cu intreaga lor avere, iar daca au acceptat-o sub beneficiu de inventar, raspund, potrivit art. 713 C. civ., numai in limita bunurilor succesorale. Mostenitorii cu titlu particular (deci cei care au primit prin testament un bun ut singuli) nu pot fi urmariti decat asupra acelui bun si numai daca obligatia este legata de acesta (de exemplu cand autorul era obligat sa restituie bunul respectiv . In ceea ce priveste capacitatea procesuala , partile si tertii participanti in faza executionala trebuie sa aiba atat capacitate procesuala de folosinta cat si capacitate de exercitiu. Intr-adevar, in procesul civil poate fi parte doar persoana capabila de a avea drepturi si obligatii procesuale, adica numai persoana care se bucura de capacitate procesuala de folosinta. Pornind de la prev. art. 41 C. proc. civ., deducem ca pentru a fi parte in procesul civil legea nu pretinde si conditia capacitatii procesuale de exercitiu .

Aşa cum am arătat deja, principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, îşi găseşte aplicarea şi în faza executării silite în ceea ce priveşte drepturile de care titularul lor poate dispune, în acest sens, menţionăm prevederile art. 371 4 C. proc. civ ., care stabileşte obiectul asupra cărora părţile pot conveni în cursul executării silite, prevederile art. 371 5 lit.c C. proc. civ ., în baza cărora creditorul poate renunţa le executare 499 .499 Se impune distincţia pentru situaţia în care creditorul urmăritor este persoană juridică de drept public, calitate în baza căreia trebuie să dovedească diligentă sporită în recuperarea creanţelor sale.

In situaţia în care debitorul de reacredinţă împiedică executarea silită prin înstrăinarea bunurilor din patrimoniul său, creditorul are la dispoziţie acţiunea revocatorie (pauliană), în temeiul art. 975 C. civ.

Potrivit prevederilor art. 371 alin. l C. proc. civ. partea care solicit ă îndeplinirea unui act de executare este obligat să avanseze cheltuielile necesare în acelaşi scop, urmărind ca toate cheltuielile ocazionate de efectuarea actelor de executare să fie în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.

8

Cerinta esentiala pentru exercitarea actiunii civile si pentru a fi parte in cadrul procedurii executarii silite ea se determina in functie de intinderea capacitatii civile, astfel

a) persoana fizica dobandeste capacitate procesuala de exercitiu deplina la implinirea varstei de 18 ani; se considera de legiuitor ca din acest moment orice persoana are maturitatea necesara spre a-si da seama de semnificatia si consecintele actelor juridice pe care le incheie. Prin exceptie de la aceasta regula, femeia care se casatoreste inainte de varsta majoratului dobandeste capacitate procesuala de exercitiu de la data casatoriei. Persoanele care se bucura de capacitate procesuala de exercitiu deplina pot participa la activitatea judiciara fara sa fie necesara reprezentarea sau asistarea lor. b) Persoana fizica ce a implinit varsta de 14 ani poseda o capacitate procesuala de exercitiu restransa, avand posibilitatea de a participa personal la activitatea judiciara, dar numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorilor sai legali; acestia il vor asista pe minor in tot cursul procesului civil, spre a suplini lipsa lui de experienta si a-i asigura astfel o protectie eficienta a drepturilor si intereselor sale legitime. Legiuitorul recunoaste insa o capacitate procesuala de exercitiu minorului care a implinit varsta de 16 ani, daca acesta este parte intr-un raport juridic de munca. c) Pana la implinirea varstei de 14 ani persoanele fizice sunt lipsite de capacitate procesuala de exercitiu; de asemenea, sunt complet lipsite de capacitate procesuala de exercitiu persoanele fizice care au fost puse sub interdictie printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Persoanele lipsite de capacitate procesuala de exercitiu pot sta in judecata numai prin reprezentantii lor legali; minorul complet lipsit de capacitate procesuala de exercitiu va fi reprezentat in proces (inclusiv in litigiul solutionat prin arbitraj, daca s-ar ivi un asemenea caz) de catre parinti, iar in lipsa acestora de tutorele desemnat de catre autoritatea competenta; interzisul judecatoresc urmeaza sa fie reprezentat de tutorele desemnat de autoritatea competenta. d) Persoanele juridice dobandesc capacitatea procesuala de exercitiu din momentul desemnarii organelor lor de conducere; acest moment coincide cel mai adesea cu data constituirii persoanei juridice respective. Potrivit dispozitiilor legale in vigoare, persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale; in practica insa reprezentarea persoanelor juridice se realizeaza prin oficiile juridice sau prin avocat. Referitor la persoanele juridice rezultate prin reorganizare, transmisiunea se face in conformitate cu principiul general potrivit caruia trecerea drepturilor si obligatiilor de la o persoana la alta (nou infiintata) inseamna si transmisiunea calitatii procesuale .

- Organele de executareOrganul de executare este definit în doctrină ca fiind organul investit de

autoritatea de stat pentru a putea impune debitorului urmărit sau unor terţe persoane, care deţin bunurile acestuia, obligaţia de a executa dispoziţiile din titlul executoriu.

Având în vedere rolul deosebit pe care îl îndeplineşte în cadrul procesului civil, precum şi consecinţele activităţii lui, organul de executare este un participant indispensabil la executarea silită şi totodată, un partener important in justiţie.

9

Ca principale organe de executare menţionăm:

- executorii judec ătoreşti , investiţi să îndeplinească un serviciu de interes public sub incidenţa Legii nr. 188/2000 privind executorii;prin modificãrile aduse Codului de procedurã civilã prin Ordonanþa de urgentã a Guvernului nr. 138/2000, executorului judecãtoresc i s-a dat o competentã generalã privind executarea silitã, atât directã cât si indirectã, inclusiv în ceea ce priveste executarea prin poprire si prin urmãrirea silitã imobiliarã, modalitãti care anterior erau de competenta instantei.

În reglementarea actualã aceste modalitãti de executare vor fi realizate de instantã numai în cazurile expres prevãzute de lege. În acest sens, art. 373 C. proc. civ. prevede „hotãrârile judecãtoresti si celelalte titluri executorii se executã de executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel în care urmeazã sã se efectueze executarea ori, în cazul urmãririi bunurilor, de cãtre executorul judecãtoresc din circumscriptia curtii de apel în care se aflã acestea. Dacã bunurile urmãribile se aflã în circumscriptiile mai multor curti de apel, este competent oricare dintre executorii judecãtoresti care functioneazã pe lângã acestea”.

- executorii fiscali, investiţi să îndeplinească o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, în temeiul O.G. nr. 92/2003, republicată, privind codul de procedură fiscală;– ca organ de executare, activeazã în cazul executãrii creantelor bugetare, adicã a acelor creante constând în impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume ce reprezintã venituripublice pentru bugetul central si bugetele locale, potrivit prevederilor Codului fiscal si Codului de procedurã fiscalã. Sediul materiei privind constituirea titlurilor executorii în cazul acestor creante, modalitatea urmãririi silite indirecte si a formelor acesteia precum si organele de executare îl constituie cele douã coduri mentionate mai sus, completate cu dispoziþiile Codului de procedurã civilã.

Normele cuprinse în Codul fiscal constituie norme generale în materia creantelor bugetare si, ca urmare, acestea se vor aplica nu numai creantelor din administrarea Ministerului Finantelor si instituþiilor publice, ci si în materia creantelor bugetelor locale. Modalitãtile reglementate, creantele bugetare pot fi realizate si de cãtre alte organe, potrivit legii. Aceste organe sunt organele financiare ale administratiei locale, pentru creantele acestor bugete.

- executorii bancari, investiţi să îndeplinească orice activităţi legale în scopul realizării obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii ce aparţin băncilor; activitatea executorilor bancari este reglementată de Legea nr. 58/1998 - legea bancară; pot fi organe de executare în situatia în care însãrcinarea lor cu atributiile acestui tip de organe este prevãzutã de lege în mod expres, în cazul decontãrii bancare. Banca poate fi sesizatã de persoana juridicã creditoare cu o cerere de executare prin decontare bancarã, respectiv cu o dispozitie de încasare, unitatea bancarã având si calitatea de organ de executare, va exercita rol activ pentru a verifica caracterul actual al dreptului de a cereexecutarea, pentru a constata dacã acest drept nu s-a prescris.

- executorii Autorit ăţii pentru valorificarea Activelor Statului ;

10

- executorii institutiilor financiare nebancare. Potrivit reglementãrilor din Ordonanta Guvernului nr. 28/2006, institutiile financiar nebancare pot avea executori proprii. La art. 70 alin 3 din ordonantã s-a prevãzut posibilitatea ca separat sau în cadrul asociatiei profesionale, institutiile financiare nebancare vor putea sã îsi organizeze un corp propriu de executori, a cãrui activitate va fi strict legatã de punerea în executare a titlurilor executorii apartinând acestora. Statutul acestui corp de executori va fi aprobat prin ordin al ministrului justitiei.Prin institutii financiar nebancare, se defineste, orice persoanã juridicã constituitã cu scopul de a desfãsura, cu titlu profesional, activitãti de creditare de natura celor prevãzute la art. 7 alin. 1 din ordonantã si ale cãror surse de finantare provin din resurse proprii sau împrumutate de la institutii de credit, de la alte instituþii financiare sau, dupã caz, din alte surse prevãzute în legi speciale

Este evident că în sistemul de drept comun plenitudinea competenţei în materie de executare silită revine executorilor judecătoreşti. In conformitate cu prevederile Legii nr. 188/2000 principiul fundamental cu privire la activitatea executorilor judecătoreşti este acela că ei îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi terţilor, fără niciun fel de discriminări; totodată, executorului îi este interzis orice refuz abuziv de îndeplinire a actelor care ţin de competenţa sa (art. 5 şi 6).

- Instanţa judecătorească (de executare)Rolul instanţei judecătoreşti în activitatea de executare silită se exercită, în principal, prin:- constituirea titlului executoriu prin investirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătoreşti;- încuviinţarea punerii în executare a hotărârilor;- ordonarea unor măsuri de executare silită;- rezolvarea problemelor litigioase ivite în cursul executării silite. Temeiul de drept cu privire la activitatea instanţei în această fază a procesului civil este dat de: art. 269 alin. l C. proc. civ., art. 373 alin. l C. proc. civ., art. 374 alin. l şi 2 C. proc. civ.

Art. 373 alin. 1 C. proc. civ. dispune ca hotararile se vor executa de executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel in care urmeaza sa se efectueze executarea ori, in cazul urmaririi bunurilor, de catre executorul judecatoresc din circumscriptia curtii de apel in care se afla acestea. Asadar, instanta de executare este prima instanta de fond, chiar daca hotararea care se executa apartine unei instante de apel sau de recurs. In mod exceptional, au atributii in materie de executare si instantele care au pronuntat titlul executoriu (art. 400 alin. 1 C. proc. civ. - contestatia la titlu) . Investirea cu formula executorie se face in toate cazurile de catre instanta de judecata. Or, astfel cum dispune art. 374 alin. 1 C. proc. civ. nici o hotarare nu se poate executa daca nu este investita cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin. 1 C. proc. civ., cu exceptia incheierilor executorii, a hotararilor executorii provizoriu si in cazul altor hotarari prevazute de lege. Operatia investirii cu formula executorie se face, astfel cum dispune in mod expres art. 374 alin. 2 C. proc. civ., de prima instanta . In

11

plus, uneori insasi instanta ordona masurile de executare silita (in cazurile expres prevazute de lege). Asa, spre exemplu, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond, din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii .Instanţa de judecată este competentă să soluţioneze toate incidentele ivite în cadrul şi în cursul executării silite, precum şi contestaţiile la executare, formulate de terţele persoane care se consideră vătămate prin măsurile de executare silită.

- Participarea procurorului la activitatea de executare silitã

Potrivit prevederilor art. 45 alin. (5) C. proc. civ., procurorul poate, în conditiile legii, sã cearã punerea în executare a hotãrârilor pronuntate în favoarea minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale dispãrutilor, precum si în alte cazuri expres prevãzute de lege.

Ca urmare, procurorul are dreptul de a cere punerea în executare a hotãrârilor judecãtoresti, poate folosi calea contestasiilor la executare pentru a obtine anularea actelor ilegale, cerând instantei si suspendarea executãrii, poate exercita cãile de atac împotriva hotãrârii pronuntate de instanta de executare în contestatia la executare, poate pune concluzii în procedurile executionale.

Potrivit prevederilor art. 269 C. proc. civ., participarea procurorului în faza privind executarea în procesul civil, este consemnatã si în cuprinsul formulei executorii care învesteste hotãrârea judecãtoreascã, cu împuternicirea si ordinul adresat acestuia de a stãrui pentru aducerea la îndeplinire a hotãrârii învestite.

- Participarea tertilor la executarea silitaIn mod obisnuit, ca si la faza judecatii, la activitatea de executare silita participa

cei care au fost parti la judecata si care, in faza executarii, poarta denumirea, dupa cum am mai aratat, de creditor si debitor. Sunt insa situatii in care terte persoane au intere sa intervina la o executare inceputa, ori in care legea stabileste anumite obligatii pentru terti, cand forma specifica de executare sau legea impun participarea tertilor. Astfel : - creditorii neurmaritori pot participa la distribuirea pretului obtinut prin vanzarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului urmarit sau a sumelor ce formeaza obiectul popririi, sau se pot opune la distribuire, daca considera ca urmarirea a fost ceruta de un creditor fictiv; - tertul creditor care socoteste ca urmarirea a fost pornita de un debitor fictiv se poate opune la distribuirea sumei realizate din vanzarea bunurilor debitorului sau la validarea popririi; - alaturi de creditorul popritor si debitorul poprit, la poprire participa si tertul poprit care este debitor al datornicului; - creditorii neurmaritori pot participa, in conditiile prevazute de lege, la distribuirea pretului obtinut prin vanzarea bunurilor urmarite sau sumei poprite - tertele persoane care sustin ca bunul urmarit este al lor si nu al debitorului sau sotul care afirma ca bunul urmarit pentru datoria personala a sotului este un

12

bun propriu al sau sau un bun comun, si nu bun propriu al sotului urmarit, ori tertul care are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit pot face contestatie la executare; - la poprire, alaturi de creditorul popritor si debitorul poprit participa si tertul poprit, caruia ii revin anumite obligatii legale - platitorul obligatiei bugetare, in sistemul Codului de procedura fiscala, poate fi si o alta persoana decat debitorul, care in numele debitorului sau potrivit legii, are obligatia de a plati, de a retine si de a varsa, dupa caz: impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare; - la urmarirea veniturilor bunurilor imobile, executorul judecatoresc va numi un administrator al bunului sechestrat, care are anumite drepturi si obligatii, ori in cazul urmaririi silite mobiliare, bunurile asupra carora s-a pus sechestrul pot fi lasate in custodie la un tert care va putea efectua acte de administrare si conservare.

- Ministerul PublicIn sistemul instituit în regimul juridic al Codului de procedură civilă, participarea

ministerului public prin procurorii săi este posibilă.Astfel, potrivit art. 45 alin. 5 C. proc. civ., procurorul poate să participe la

punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicţie, a dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Printre altele, în cadrul procedurii de executare, procurorul poate formula contestaţii, poate să pună concluzii în cadrul procedurii exe-cuţionale pornite de creditor, poate să exercite căile de atac prevăzute de lege şi să solicite întoarcerea executării siliteDeşi dreptul Ministerului Public prin procurorii săi de a pomi executarea silită este consacrat în lege, în practică acesta se implică în rare cazuri; această reţinere este firească deoarece procesul civil este generat de principiul disponibilităţii.

Temeiul executarii silite

Existenta unei creante certe, lichide si exigibile nu constituie un temei suficient pentru executarea silita. De aceea, atat art. 372 C. proc. civ. cat si art. 1832 alin. 1 C. civ. impun si conditia existentei unui titlu executoriu. Textele la care ne referim nu sunt deosebit de precise sub aspectul stabilirii conceptului de titlu executoriu. Codul civil in art. 1832 face vorbire de necesitatea unui "titlu autentic si executoriu", iar in art. 1833 C. civ. de cesionarea unui "titlu executoriu" (act care serveste la pornirea executarii silite si la realizarea drepturilor declarate in dispozitivul hotararii ).

Titlul executoriu nu trebuie confundat cu forta executorie a hotarari judecatoresti (susceptibile de executare silita), aceasta din urma fiind un efect propriu anumitor hotarari judecatoresti.Drepturile stabilite printr-o hotarire judecatoreasca dobandesc forta executorie, dupa caz, pe data raman definitive a hotararii, pe data pronuntarii hotararii (in cazul hotararilor ce se bucura de executie vremelnica), ori pe data cand hotararea a ramas irevocabila (a se vedea, in pricinile privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea constructii, plantatii sau oricaror lucrari avand o asezare fixa si in alte caz expres prevazute de lege - art. 300 alin. 1 C. proc. civ.). Titlul executoriu confirma doar existenta creantei si faptul ca aceasta indeplineste condii necesare punerii in miscare a procedurii de executare silita. El nu influenteaza continutul actului ce urmeaza a se

13

executa, in faza executarii silite nemaiputandu-se pune in discutie, ca regula generala, legalitatea sau temeinicia hotararii ce se executa. De altfel, categoria titlurilor executorii este mult mai larga decat cea a hotararilor judecatoresti susceptibile de executare silita . Asadar, conceptul de titlu executoriu reprezinta genul, iar hotararea specia, astfel ca prima notiune o include si pe cea din urma. Iar titlul executoriu constiuie singurul temei al executarii silite. Hotararea judecatoreasca pentru a dobandi acest caracter trebuie sa parcurga si procedura investirii sale cu formula executorie prevazuta de art. 269 C. proc. civ., asa cum a fost modificat prin Legea 459/2006. Investirea cu formula executorie nu trebuie confundata cu insasi forta executorie a hotararii. Intr-adevar, forta executorie, la fel ca si autoritatea lucrului judecat, este un atribut al hotararii judecatoresti, iar investirea nu are alta finalitate decat aceea de a constata ca toate cerintele legii sunt intrunite pentru a se putea pasi la executarea silita a creantei. Investirea cu formula executorie este o formalitate procedurala constand in aplicarea formulei executorii pe copia legalizata a hotararii definitive a unui organ de jurisdictie - in speta a organului arbitral - in vederea executarii pe cale silita a titlului respectiv . Asa fiind, titlul executoriu poate fi definit ca inscrisul intocmit in conformitate cu prescriptiile legii si in baza caruia creditorul poate solicita valorificarea creantei pe care acest inscris o constata . Totusi inainte de a prezenta si alte titluri executorii este necesar sa aratam ca in practica se poate intampla ca instanta competenta sa refuze investirea cu formula executorie a unei hotarari judecatoresti sau a altui titlu executoriu. In acest caz, incheierea data de presedintele instantei poate fi atacata cu recurs de catre creditor. Termenul de recurs este de 5 zile si curge de la pronuntare, pentru creditorul prezent, si de la comunicare, pentru cel lipsa (art. 373^3 alin. 1 C. proc. civ.).

a) Principalul titlu executoriu este hotararea judecatoreasca pronuntata in litigiile civile, de munca, comerciale, de contencios administrativ etc. Practic orice hotarare judecatoreasca care statueaza asupra unei pretentii civile poate constitui titlu executoriu si poate fi adusa la indeplinire pe calea urmaririi silite.Au acest caracter si hotararile pronuntate in cauze penale si care statueaza asupra unor pretentii civile (despagubiri, cheltuieli de judecata, etc. . Hotararile judecatoresti pronuntate in pricinile civile pot constitui, in principiu, titluri executorii. Exista insa unele hotarari nesusceptibile de executare silita, in ceea ce priveste capatul de cerere principal, precum: hotararile pronuntate in cererile in constare, cele privind anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui act juridic, fara a se prevedea si obligatii de restituire; hotararile pronuntate de materie de stare civila; hotararile prin care s-a respins cererea de chemare in judecata etc. (desigur ca si in aceste situatii, capetele de cerere accesorii, daca sunt susceptibile de executare, cum este cazul cererii de acordare a cheltuielilor de judecata, vor putea fi executate silit) . Hotararea judecatoreasca poate fi pusa in executare numai daca indeplineste anumite conditii, respectiv : a1) sa fi ramas definitiva ori sa fi dobandit caracter irevocabil. Aceasta cerinta esentiala decurge, indeosebi, din coroborarea art. 374 alin. 1 cu art. 376 alin. 1 C. proc. civ. Primul text precizeaza, astfel cum am mai aratat, ca nici o hotarare "nu se va putea executa daca nu este investita cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin. 1(...)"

14

C. proc. civ. Cel de-al doilea text, arata ca se investesc cu formula executorie "hotararile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile...". De la regula potrivit careia numai hotararile definitive sau irevocabile pot fi valorificate pe calea executarii silite insasi art. 374 alin. 1 C. proc. civ . admite o exceptie in privinta incheierilor executorii, hotararilor executorii provizoriu si a altor hotarari prevazute de lege si care se executa fara formula executorie.

a2) sa urmeze procedura investirii cu formula executorie. Potrivit art. 269 C. proc. civ. hotararea investita cu formula executorie se da numai partii care a castigat procesul sau reprezentantului ei. Investirea cu formula executorie se face de catre prima instanta de fond, printr-o incheiere data fara citarea partilor. Dispozitiile legale referitoare la investirea cu formula executorie au caracter imperativ, nerespectarea lor atragand nulitatea urmaririi, nulitate ce nu poate fi acoperita in nici un mod. Investirea ulterioara nu poate avea efect de validare asupra executarii silite ilegal incepute, dar poate sta la baza unei noi executari, daca dreptul de a cere si obtine executarea silita nu s-a prescris. Nelegalitatea investirii cu formula executorie poate fi invocata pe calea contestatiei la executare, inclusiv a contestatiei la poprire, ori pe calea incidentala, spre exemplu, in etapa validarii popririi.

b) Legea nr. 105/1992 stabileste regimul juridic al hotararilor straine, recunoscandu-le acestora putere de lucru judecat, forta probanta si forta executorie. Hotararile judecatoresti straine nu pot fi valorificate in mod automat pe calea executarii silite, astfel cum nici o hotarare proprie nu poate fi executata, in principiu, inainte de a fi investita cu formula executorie prevazuta de lege. Procedura in cadrul careia se procedeaza la incuviintarea executarii unei hotarari straine poarta denumirea de execuatur. Aceasta procedura este reglementata in art. 173-177 C. proc. civ . Hotararile straine, care nu sunt executate de bunavoie, pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei, pe baza incuviintarii date de catre tribunalul in circumscriptia caruia urmeaza sa se efectueze executarea, la cererea persoanei interesate. Executarea hotararii straine se incuviinteaza cu respectarea urmatoarelor conditii : - hotararea este definitiva, potrivit legii statului unde a fost pronuntata; - instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii mentionate, competenta sa judece procesul; - exista reciprocitate in ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea; - daca hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, trebuie sa se constate ca i-a fost inmanata in timp util citatia pentru termenul de dezbateri in fond, cat si actul de sesizare a instantei si ca i s-a da posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac impotriva hotararii (art. 167 alin. final adauga ca eventualul caracter nedefinitiv al hotararii straine, decurgand din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces in fata instantei straine, poate fi invocat numai de catre acea persoana); conditiile mentionate pana acum nu se cer daca hotararile straine se refera la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti (art. 166 din Legea nr. 105/1990); - hotararea este executorie potrivit legii instantei care a pronuntat-o;

15

- dreptul de a cere (si obtine) executarea silita nu este prescris potrivit legii romane.

c) Caracterul executoriu este recunoscut de lege si hotararilor arbitrale. Astfel art. 363 alin. 3 C. proc. civ. confera hotararii arbitrale comunicate partilor "efectele unei hotarari judecatoresti definitive". De asemenea, art. 367 alin. 1 C. proc. civ. dispune ca hotararea arbitrala este obligatorie. Art. 368 alin. (3) din Cartea a IV-a precizeaza ca "ea are efectele unei hotarari judecatoresti definitive" iar, in conformitate cu textul art. 368, prin investirea cu formula executorie, hotararea "constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca." Hotararea arbitrala este executorie; acest caracter este o consecinta logica a caracterului obligatoriu (iar nu facultativ) al acesteia .

Prin cele doua efecte ce-i sunt atribuite - efectul obligatoriu si cel executoriu - in mod expres de lege, hotararea arbitrala este asimilata hotararilor judecatoresti. Ele asigura efectul sanctionator al nerealizarii "de buna voie" a hotararii de catre cel obligat, obligarea acestuia la executare, raspunderea sa contractuala convertindu-se, in temeiul si prin efectul legii, intr-o raspundere jurisdictionala de natura sa atribuie institutiei arbitrajului forta si eficienta juridica comparabile cu cele ale instantelor de drept comun. Fiind definitiva, se bucura de puterea (autoritatea) lucrului judecat. Daca cel obligat prin hotarare nu si-o insuseste de buna voie, ignorand caracterul ei obligatoriu, partea interesata va solicita investirea ei cu formula executorie prevazuta de art. 269 alin. a) C. proc. civ. Competenta investirii revine instantei judecatoresti care ar fi solutionat litigiul in fond in lipsa conventiei arbitrale (art. 3671 din Cartea a IV-a) . Pentru ca hotararea arbitrala sa fie investita cu formula executorie, instanta judecatoreasca verifica daca hotararea arbitrala este definitiva, consultand dosarul arbitral pe care tribunalul arbitral are obligatia sa-l depuna la sediul instantei (art. 342 C. proc. civ.), in termen de 20 de zile de la comunicarea facuta partilor, impreuna cu dovezile de comunicare. Daca arbitrajului a fost organizat de o institutie permanenta, dosarul se pastreaza la aceasta institutie Urmandu-se pana la capat imperativul rapiditatii, incheierea de investire se da de catre instanta judecatoreasca competenta, fara citarea partilor, in afara de cazul in care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, cand se vor cita partile. Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca. Este limpede ca investirea intervine - sau ar trebui sa intervina - in mod exceptional, cata vreme hotararea arbitrala este nu numai definitiva, ci, potrivit art. 367, si obligatorie, iar numai daca nu este executata de buna voie, partea castigatoare poate cere instantei investirea cu formula executorie. Controlul de regularitate prilejuit de cererea de investire se limiteaza la o analiza sumara a aspectelor formale ale hotararii arbitrale, care exclude verificarea fondului litigiului, asupra acestuia instituindu-se o prezumtie de regularitate care poate fi inlaturata doar pe calea actiunii in anulare. Iar a analiza, in cadrul investirii, deci, in cadrul unei proceduri necontencioase, insasi arbitrabilitatea litigiului, inseamna a extinde nepermis controlul asupra fondului, ceea ce ar coincide cu instituirea unei cai procedurale de atac sui generis, paralela cu cea creata prin lege .

16

S-a aratat totusi ca in cazul in care partea interesata nu formuleaza o actiune in anulare, judecatorul poate refuza investirea cu formula executorie a unei sentinte arbitrale prin care a fost solutionat un litigiu nearbitral . Probleme (aparente) privind neregularitatea hotararii pot sa apara pornind de la forma compromisului arbitral. Respectarea cerintei formei autentice a compromisului reprezinta o masura de prudenta, nefiind exclus ca, fata de redactarea art. 343 C.pr.civ., o instanta judecatoreasca sa considere ca aceasta forma este impusa ad solemnitatem si sa refuze investirea cu formula executorie a unei hotarari arbitrale date pe baza unui compromis incheiat prin act sub semnatura privata.

Intr-o speta din practica judiciara mai veche, s-a apreciat ca “Dispozitiile art. 343 sunt prescrise sub pedeapsa de nulitate numai pentru compromisul ce se face pentru judecarea unui proces inca de acum nascut, acele dispozitii nu se pot aplica unei clauze compromisorii, pusa intr-un contract de vanzare-cumparare, caci partile nu putea sa prevada la stipularea acestei clauze ce diferende se vor putea naste in viitor intre dansele, pentru a determina de mai inainte obiectul judecatii" .

d) Sunt si unele incheieri premergatoare care, in cazurile expres prevazute de lege, sunt executorii. Astfel, cheltuielile de drum si despagubirile cuvenite martorului se stabilesc prin incheiere executorie (art. 200 C. proc. civ.);

e) Cambia, biletul la ordin si cecul.

Cambia este un inscris prin care o persoana, denumita tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia . Biletul la ordin este cel mai simplu dintre efectele de comert. Biletul la ordin este un inscris - titlu de credit - prin care o persoana numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenta, altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin serveste adesea la pregatirea transmiterii usoare a creantei. Alte bilete la ordin sunt emise in folosul bancilor pentru a deveni inscrisuri de mobilizare a creantelor comerciale negarantate sau bilete la ordin ce devin scontabile de banci, prin intermediul facturilor protestabile care vor fi anexate la bilete, ca garantie de catre emitent . Cecul este un titlu de credit care cuprinde un ordin pe care o persoana - tragator - il trage asupra unei banci, la care are fonduri de care poate dispune, careia ii ordona sa plateasca o suma de bani unei terte persoane purtatoare a titlului – beneficiar. Instantele judecatoresti au competenta de a investi cu formula executorie cambia, biletul la ordin si cecul, indiferent de valoarea acestora , printr-o incheiere de investire care nu este supusa caii de atac a apelului . In exercitarea atributiilor ce le revin, curtile de apel au dobandit competenta privind trei categorii de cereri : - cererea pentru investirea cu formula executorie a cambiei, biletului la ordin si cecului; - opozitia cambiala; - actiunea pentru anularea titlului cambial pierdut.

17

f) Constituirea unui titlu executoriu se poate realiza si in cadrul procedurii somatiei de plata, procedura sumara si speciala reglementata prin Ordonanta Guvernului nr. 5 din 19 iulie 2001. Potrivit art. 6 din Ordonanta nr. 5/2001 ordonanta care contine somatia de plata se emite in cazul in care pretentiile creditorului sunt gasite intemeiate de catre judecator. Aceasta ordonanta poate fi investita, la cererea creditorului, cu formula executorie, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila . Ordonanta irevocabila, investita cu formula executorie, potrivit dispozitiunilor Codului de procedura civila, constituie titlu executoriu. Ea se elibereaza creditorului pentru a proceda la executarea silita a ordonantei, in cazul in care debitorul caruia i se comunica o copie a titlului, nu il executa de bunavoie. Observam ca textul art. 9 (2) confera ordonantei, in conditiile speciale reglementate, dupa investirea cu formula executorie, caracterul de titlu executoriu, desi nu a avut loc o judecata cu toate gradele de jurisdictie, pentru a fi realizat un "acces liber la justitie", in sensul dat de art. 21 din Constitutia Romaniei . Ordonanta investita cu formula executorie constituie titlu executoriu pe baza caruia creditorul poate sa ceara pornirea executarii silite, conform art. 372 si urm. C. proc. civ. Instanta de executare este - potrivit art. 373 al. 2 C. proc. civ. – curtea de apel in circumscriptia careia se va face executarea. O.G. nr. 5 /2001 nu cuprinde dispozitii derogatorii relative la aceasta chestiune dupa cum creanta care se executa silit are o natura civila sau comerciala ci, dimpotriva, prin art. 10 al. 1 si art. 11 face trimitere la prevederile Codului de procedura civila. De altfel, si cu privire la contestatia la executare - art. 10 din O.G. nr. 5/2001 statueaza ca se aplica tot nomele dreptului comun (art. 399 - art. 404 C. proc. civ.) .

In absenta unei reglementari speciale, investirea cu formula executorie a ordonantei judecatoresti se face potrivit dispozitiunilor Codului de procedura civila. Aceasta presupune ca cererea creditorului de investire cu formula executorie a ordonantei trebuie dispusa de presedintele instantei prin incheiere. In cazul respingerii cererii de investire, incheierea presedintelui instantei poate fi atacata cu recurs de catre creditori in termen de 5 zile de la pronuntare pentru creditorul prezent si de la comunicare pentru cel lipsa (art. 373^3 Cod pr. Civila) . Dificultatea posibila este insa data de economia reglementarii speciale, tinand seama de procedura sumara (speciala si ea) a investirii cu formula executorie si, ca atare, de limitele controlului judiciar si de caile de atac. Iata, deci, o alta "problema" legislativa a textului ordonantei. Cererea de investire cu formula executorie si procedura de urmat trebuie sa se supuna regulilor din Codul de procedura civila. Totusi, in materie comerciala, conform art. 720^8 Cod pr. civila"Hotararile date in prima instanta privind procesele si cererile in materie comerciala sunt executorii si sunt supuse numai recursului". Tinand seama de dispozitiile art. 376 alin. 1 Cod pr. civila, in ultima redactare, hotararile in materie comerciala, dupa textul art. 720^8 Cod pr. civila, introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, au caracter executoriu si, deci, nu trebuie sa mai urmeze procedura investirii cu formula executorie. Asadar, conform art. 376 alin. 1 Cod pr. civila "Se investesc cu formula executorie hotararile care au ramas definitive ori au devenit irevocabile, inscrisurile

18

autentice, precum si orice alte hotarari, sau inscrisuri, pentru ca acestea sa devina executorii, in cazurile anume prevazute de lege". Or, toate hotararile in materie comerciala sunt executorii conf. art. 720^8 Cod pr. civila, astfel ca ele n-ar mai trebui sa fie supuse unei alte proceduri, adica celei de investire cu formula executorie, care implica o alta judecata si cai de atac (fond, recurs in materie comerciala). Rezulta, deci, ca dispozitia din art. 9 alin. 2 din ordonanta, cand priveste materia comerciala, trebuia nuantata, caci, practic, ea se putea aplica numai in materie civila .

Cert este ca, odata investite cu formula executorie, incheierile sau ordonantele pronuntate in procedura somatiei de plata pot fi puse in executare in conformitate cu dispozitiile de drept comun. Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 nu cuprinde norme de procedura derogatorii de la dispozitiile Codului de procedura civila in privinta executarii silite .

g) Contractul de credit comercial bancar. Intr-o prima opinie exprimata in literatura de specialitate, privind modalitatea in care acest tip de contract dobandeste caracter executoriu, s-a apreciat ca fiind valabila clauza inserata in contractul de credit bancar, prin care se prevede ca respectivul contract "are valoare de inscris autentic si constituie titlu executoriu" sau se utilizeaza o alta formula similara . Pe aceasta baza, banca trece la executarea silita, fara a mai recurge la procedura de drept comun, in situatia in care capitalul (rata de imprumut) si dobanda (rata dobanzii) nu sunt restituite la termenele stabilite in contract. In sprijinul acestei opinii s-a invocat faptul ca respectivul contract de credit este garantat printr-un contract accesoriu de ipoteca, astfel ca este posibila urmarirea silita a imobilelor ipotecate prin organele proprii de executare, sau in cazul absentei acestora prin executorul judecatoresc . Potrivit acestei opinii, in virtutea libertatii contractelor, partile sunt libere sa incheie, in limitele prevazute de lege, orice fel de contract, si sa determine prin vointa lor clauzele si efectele pe care trebuie sa le produca, inclusiv caracterul executoriu, singura limita constituind-o interdictia instituita prin art. 5 C. civ., potrivit caruia este interzisa derogarea de la legile care guverneaza "ordinea publica si bunele moravuri". Ca urmare, potrivit opiniei mentionate, atata vreme cat prin conventia incheiata nu se contravine ordinii publice si bunelor moravuri, conventia are putere de lege intre parti, potrivit dispozitiilor art. 969 C. civ.Intr-o alta opinie^33 , s-a apreciat ca, in cadrul actualelor reglementari, contractul de credit bancar intervenit intre o societate comerciala bancara si un beneficiar de credite - debitor - nu constituie un titlu executor chiar daca partile au inscris o asemenea clauza in contract. Potrivit art. 376 C. proc. civ., devin titluri executorii, prin investirea cu formula executorie, hotararile judecatoresti, inscrisurile autentificate si orice alte hotarari si inscrisuri, in cazuri anume prevazute de lege. Contractul de credit bancar nefiind un inscris autentificat si nici un inscris anume prevazut de lege ca avand forta executorie, nu face obiectul reglementarii cuprinse in acest articol .

h) Potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, actul autentic notarial este un alt important titlu executoriu.

19

Actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida, are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia, astfel cum prevede in mod expres art. 66 din Legea nr. 36/1995, iar nu la data autentificarii .In lipsa actului original poate constitui titlu executoriu duplicatul, iar in lipsa si a acestuia, poate servi ca titlu executoriu copia legalizata de pe exemplarul inscrisului autentic din arhiva notarului public (art. 66 din Legea nr. 36/1995). Apelul este, in principiu, suspensiv de executare, asa incat o hotarare se poate executa silit numai din momentul in care a devenit definitiva, fara a fi necesar ca ea sa fie irevocabila. De la aceasta regula exista doua exceptii: pe de o parte, unele hotarari nedefinitive se pot executa silit daca se bucura de executie vremelnica, iar, pe de alta parte, in anumite materii, aratate de art. 300 alin. 1 C. proc. civ., numai hotararile irevocabile pot fi executate silit .

i) Actele privind sanctiunile aplicate în materie contraventionalã. Potrivit dispozitiilor Ordonanþei Guvernului nr. 2/2001, cu modificãrile ulterioare „Procesul-verbal neatacat în termenul prevãzut la art. 31, precum si hotãrârea judecãtoreascã irevocabilã prin care s-a solutionat plângerea constituie titlu executoriu, fãrã vreo altã formalitate” (art. 37).

f. Alte titluri executorii.– angajamentul de platã pe care îl iau debitorii sau alte persoane în cazul angajãrii

gestionarilor, constituirea de garantii si a rãspunderii în legãturã cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritãtilor sau institutiilor publice „La constatarea unei pagube în gestiune, persoana rãspunzãtoare poate sã-si ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia; angajamentul scris constituie titlu executoriu” [art. 32 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificatã prin Legea nr. 54/1994];– dispozitia de încasare si alte instrumente de decontare emise de creditor si pentru care debitorul a acceptat plata precum si cele emise de debitor în favoarea creditorului (în materia decontãrii bancare);– decizia organului de pensii pentru recuperarea sumelor plãtite fãrã temei necontestatã în termen care devine definitivã (art. 87 si 88 din Legea nr. 19/2000);– Contractul de vânzare-cumpãrare, procesul-verbal de predare-primire a locuintei si contractul de împrumut, încheiate în conditiile Decretului-Lege nr. 61/1990 din 07/02/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului cãtre populatie, au valoare de înscrisuri autentice si constituie titluri executorii (art. 19 din Decretul-Lege).

7.4. Obiectul executării silitePrin obiectul execut ării silite se înţelege tot ceea ce poate fi supus urmăririi

silite.Potrivit art. 371 2 alin. l C. proc. civ ., pot fi executate silit obliga ţiile al căror

obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, precum şi în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori a altei lucrări sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, iar art. 371 3 alin. l prevede că, veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor.

20

Art. 371 2 alin. l C. proc. civ ., cât şi art. 372 3 alin. l C. proc. civ . se referă la obiectul executării silite. Dacă art. 371 2 alin. l are un caracter extrem de general, în sensul că determină categoriile de obligaţii ce pot fi valorificate pe calea executării silite, art. 371 3 alin. l determină într-o măsură generală obiectul executării silite, reprezentând expresia principiului potrivit căruia întreaga avere a debitorului formează gajul general al creditorilor.

Se consideră că creditorul are un drept de urmărire asupra întregului patrimoniu al debitorului când acesta nu îşi execută de bună voie obligaţia.Dreptul de gaj al creditorului este consacrat în Codul civil, în art. 1718 şi 1719. Astfel, art. 1718 prevede că, oricine este obligat personal este ţinut de a-şi îndeplini îndatoririle cu toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare; art. 1719 dispune că, bunurile unui debitor servesc pentru asigurarea comună a creditorilor săi, iar pre ţul lor se împarte între ei prin analogie, afară de cazul când există între creditori cauze legitime de preferinţă.Din textele de lege arătate rezultă că întregul patrimoniu al debitorului, în faza dreptului de gaj general al creditorilor, poate fi urmărit de aceştia din urmă pentru şi până la realizarea creanţelor lor.Prezintă interes excepţiile pe care legea le admite de la această regulă:

- exceptarea de la urm ărire a bunurilor ce aparţin domeniului public; - ex ceptarea de la urm ărire a unor bunuri ce aparţin persoanelor fizice în

baza unor considerente de ordin social şi umanitar. O alta exceptie: in cazul proprietatii comune a sotilor, creditorii personali ai unui sot, in temeiul dispozitiilor articolului 33 din C. fam., nu pot urmari bunurile comune decat dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor. Pentru a putea fi urmarite bunurilor comune, ei trebuie mai intai sa ceara impartirea acestor bunuri, in masura necesara acoperirii creantei. De asemenea, in cazul in care mostenitorul a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, bunurile intrate din succesiune, formand gajul general al creditorului succesoral, pot fi urmarite de de acesta, fara a avea dreptul sa exercite urmarirea silita a celorlalte bunuri . In urma completarii Codului de procedura civila, prin Ordonanta de Urgenta nr. 138/2000, s-a instituit, in mod expres, posibilitatea urmaririi silite a dreptului de uzufruct asupra unui bun imobil, precum si a dreptului de superficie. De asemenea, potrivit art. 488 alin. 3 C. proc. civ., dreptul de superficie poate fi urmarit silit o data cu fondul dominant caruia ii profita. Apoi, in privinta minorilor si a persoanelor puse sub interdictie, OG 138/200 a consacrat principiul potrivit caruia imobilele acestora nu pot fi urmarite silit inaintea urmaririi mobilelor lor. Cu toate acestea, principiul enuntat nu impiedica executarea silita asupra unui imobil aflat in proprietatea comuna a minorului sau a persoanei puse sub interdictie si a unei persoane cu capacitate deplina de exercitiu, daca obligatia prevazuta in titlul executoriu este comuna (art. 491 C. proc. civ.) . Art. 454 alin. 2 C. proc. civ. dispune ca sunt supuse urmaririi silite bunurile mobile urmaribile ale debitorului, chiar daca acestea sunt detinute de un tert. Literatura juridica distinge trei categorii de bunuri incorporale: - proprietatile incorporale, categorie in care intra drepturi mobiliare din aria drepturilor de creatie intelectuala, drepturi dintr-o activitate in curs;

21

- titlurile de valoare negociabile, cum ar fi inscrisurile care constata si reprezinta drepturi a caror transmitere are loc prin procese de negociere proprii dreptului comercial si care asigura transmiterea insasi a drepturilor, valorile mobiliare, efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul). - creantele si alte drepturi incorporale, cum ar fi: creantele si partile sociale, care nu se identifica cu inscrisurile (titlurile) ce le constata, fiind drepturi nominative.

Bunurile apartinând debitorilor persoane fiziceA. Nu pot fi supuse executãrii silite (art. 406 C. proc. civ.):

a) bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului sifamiliei sale, precum si obiectele de cult religios, dacã nu sunt mai multe de acelasi fel;

b) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de douã luni, iar dacã debitorul se ocupã exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pânã la noua recoltã, animalele destinate obtinerii mijloacelor de existentã si furajele necesare pentru aceste animale pânã la noua recoltã;

c) combustibilul necesar debitorului si familiei sale socotit pentru trei luni de iarnã;

d) bunurile declarate neurmãribile prin alte dispoziþii legale.B. Bunuri exceptate temporar de la urmãrire – În cazul în care legea prevede o inalienabilitate cu caracter temporar, pe durata inalienabilitãtii bunul nu va putea fi urmãrit.

e. Bunuri care servesc la exercitarea ocupatiei debitorului: – pot fi urmãrite numai în lipsa altor bunuri urmãribile si numai pentru obligatii de întretinere, chirii, arenzi sau alte creante privilegiate asupra mobilelor.

f. Salariul si alte venituri periodice realizate din muncã, pensile acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum si alte asemenea sume cese plãtesc periodic debitorului si sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existentã ale acestuia, pot fi urmãrite:1. pânã la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de întretinere sau de alocatie pentru copii;2. pânã la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Se bucurã de aceastã protectie nu numai salariul, dar si orice alte drepturi bãnesti ce se cuvin salariatului în temeiul contractului de muncã, indiferent de mãrimea si natura lor, de forma sau de felul contractului de muncã (pe duratã determinatã sau nedeterminatã).Dacã sunt mai multe urmãriri asupra aceleiasi sume, urmãrirea nu poate depãsi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, în afarã de cazul în care legea prevede altfel.

Potrivit prevederilor art. 409 alin. (3), veniturile din muncã sau orice alte sume ce se plãtesc periodic debitorului si sunt destinate asigurãrii mijloacelor de existentã ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumtate din acest cuantum.

De la regula potrivit cãreia sunt urmãribile toate bunurile existente în patrimoniul debitorului existã exceptii în cazurile de separatie între bunurile debitorului, în cadrul aceluiasi patrimoniu.

22

Astfel, în cazul proprietãtii comune a sotilor, creditorii personali ai unui sot, în temeiul dispoziþiilor art. 33 din C. fam., nu pot urmãri bunurile comune decât dupã urmãrirea bunurilor proprii ale sotului debitor.

Pentru a putea fi urmãrite bunurilor comune, ei trebuie mai întâi sãcearã împãrtirea acestor bunuri, în mãsura necesarã acoperirii creantei.

g. Alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie specialã, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmãrite pentru nici un fel de datorii.

Executarea silitã directãExecutarea silitã directã constã în executarea în naturã a obligatiei debitorului

înscrisã în titlul executoriu, spre deosebire de executarea silitã indirectã care presupune o executare prin echivalent, atunci când executarea în naturã nu mai este posibilã.

În literatura juridicã de specialitate s-a apreciat cã ori de câte ori este posibilã executarea în naturã a obligatiei, creditorul trebuie sã urmãreascã sã obtinã în acest mod realizarea prestatiei de cãtre debitor, este tinut de a lua bunul mobil sau imobil pe care debitorul a fost obligat sã-l predea, sã obtinã desfiintarea în mod silit a unei lucrãri ce a fost interzisã sau a cãrei desfiintare a fost prevãzutã prin titlul executoriu.

În situatia în care obligatia de a face constã într-un fapt personal al debitorului si acesta refuzã sã-si execute obligatia, se vor putea aplica daune cominatorii.

Executarea silitã directã mobiliarã

În Codul de procedurã civilã sunt reglementate numai unele aspecte ale executãrii silite directe în Capitolul VI al Cãrtii a V-a (art. 572-5801), predarea silitã a bunurilor mobile si a bunurilor imobile.Executarea silitã directã mobiliarã este reglementatã în art. 575-577 C. proc. civ., sub denumirea de predarea silitã a bunurilor mobile (exemple: un automobil, un aparat electronic, o bijuterie etc.).

Procedura privind executarea va începe printr-o somatie, prin care debitorului i se aduce la cunostintã ca în termen de o zi sã predea creditorului bunul mobil, în caz contrar, se va trece la executarea silitã.

Somatia are menirea de a-l atentiona pe debitor si de a-i da posibilitatea sã predea bunul ce formeazã obiectul executãrii.

În cazul executãrii silite directe, somatia a fost apreciatã ca un act de executare, întrucât este unicul act care precede deposedarea de bun a debitorului urmãrit si, ca urmare, poate fi atacatã cu contestatie la executare.

Dacã dupã expirarea termenului de o zi, care se calculeazã în sistem exclusiv (pe zile libere), executorul se prezintã la domiciliul debitorului sau la locul unde se aflã bunul, face o nouã somatie verbalã, dupã care, la nevoie, folosind forta publicã, va ridica bunul de la debitor si-l va preda creditorului. Cu ocazia ridicãrii si predãrii bunului, executorul judecãtoresc va încheia, un proces-verbal care va cuprinde:– denumirea si sediul organului de executare;– numele si calitatea celui care încheie procesul-verbal;

23

– data întocmirii procesului-verbal si numãrul dosarului de executare;– titlul executoriu în temeiul cãruia se efectueazã actul de executare;– numele si domiciliul, ori dupã caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului urmãritor;– locul, data si ora efectuãrii actului de executare;– mãsurile luate de executor sau constatãrile acestuia;– consemnarea explicaþiilor si obiectiunilor participantilor la executare;– alte mentiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor;– mentionarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau împiedicarea de a semna procesul-verbal;– mentionarea numãrului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum si a persoanelor cãrora li s-a înmânat acesta;– semnãtura executorului, precum si când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistã la efectuarea actului de executare;– stampila executorului judecãtoresc.

În procesul-verbal întocmit de executorul judecãtoresc vor fi stabilite si cheltuielile de executare pe care urmeazã sã le plãteascã debitorul. Procesul-verbal constituie titlu-executoriu în privinta cheltuielilor de executare ce urmeazã sã le plãteascã debitorul.

Executarea silitã directã imobiliarã

Constã în predarea silitã a bunurilor imobile care se realizeazã, ca si în cazul bunurilor mobile, dupã aceeasi procedurã, indiferent de calitateapãrtilor (debitor sau creditor), având în vedere si prevederile Legii nr. 7/1996a cadastrului si publicitãtii imobiliare.

Prin aceastã procedurã executionalã poate fi adusã la îndeplinire o hotãrâre pronuntatã într-o actiune realã imobiliarã, cum ar fi actiunea în revendicare sau o actiune posesorie, ori o hotãrâre prin care se desfiinteazã un contract translativ al dreptului de proprietate, care oblige la retrocedarea imobilului, sau o hotãrâre prin care se ordonã evacuarea locatarului sau a persoanei care ocupã ilegal o suprafatã de locuit.

Dacã partea obligatã sã pãrãseascã ori sã predea bunul nu-si îndeplineste aceastã obligatie, în termen de 5 zile de la primirea somatiei (termen calculat pe zile libere), va fi îndepãrtatã prin executare silitã, iar imobilul va fi predat celui îndreptãtit.

Executorul judecãtoresc poate fi asistat la nevoie de organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice, în functie de necesitãti, va soma din nou verbal pe debitor sã pãrãseascã imobilul si, în caz de refuz, cu ajutorul fortei publice va proceda la evacuarea debitorului punând pe creditor în drepturile sale.

În cazul în care debitorul se împotriveste la executare, executorul judecãtoresc va încheia un proces-verbal de împotrivire care va putea fi folosit în activitatea de urmãrire penalã a debitorului, dacã împotrivirea s-a manifestat prin violentã sau amenintãri.

Executorul judecãtoresc va încredinta bunurile aflate în imobilul urmãrit, dar care nu fac obiectul executãrii unui custode, urmând ca plata acestuia sã se facã de proprietarul bunurilor evacuate.

24

Activitãtile prilejuite de evacuare vor fi consemnate într-un proces-verbal care va fi semnat de organul de executare si de pãrti. Dacã pãrtile nu vor ori nu pot sã semneze, se va face mentiune despre aceasta în procesul-verbal.

În cazul în care debitorul se împotriveste sau nu voieste sã deschidã usa, executorul judecãtoresc va recurge la forta publicã. Ca si în cazul executãrii directe mobiliare, cheltuielile ocazionate de executare vor fi suportate de debitor, care se aflã în culpã procesualã întrucât nu si-a executat obligatia de bunãvoie.

Aceastã procedurã se va putea folosi atât în raporturile dintre persoanele fizice, cât si în cele dintre o persoanã fizicã si una juridicã sau între persoane juridice.De asemenea, predarea silitã a unui bun imobil poate fi întâlnitã si în cazul unor mãsuri dispuse prin hotãrâri arbitrale.

Executarea silitã a altor obligatii de a face sau de a nu face

Executarea silitã a obligatiei de a face sau de a nu face, ce nu implicã faptul personal al debitorului

Dacã debitorul refuzã sã îndeplineascã o obligatie de a face cuprinsã într-un titlu executoriu, potrivit prevederilor art. 5802, în termen de 10 zile de la primirea somatiei, creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin încheiere irevocabilã, datã cu citarea pãrtilor, sã o îndeplineascã el însusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.

Pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligatiei, creditorul poate cere instantei de executare, obligarea debitorului la daune-interese, fiind aplicabile dispozitiile art. 574 C. proc. civ. Se au în vedere si prevederile art. 1075 C. civ. potrivit cãrora: „Orice obligaþie de a face sau de a nu face se schimbã în dezdãunãri, în caz de neexecutare din partea debitorului”.

Executarea silitã a obligatiilor de a face sau de a nu face ce implicã faptul personal al debitorului

În astfel de situatii, hotãrârea ce se cere a fi pusã în executare obligã pe debitor sã realizeze o anumitã prestatie (obligatie de a face), pe care nu ar putea sã o execute decât el (exemple: obligatia asumatã de debitor având în vedere calitãtile sale de a realiza o picturã, sculpturã, un scenariu pentru un film etc.), sau sã se abtinã de la o anumitã actiune (obligatia de a nu face).

În asemenea cazuri, constrângerea neputându-se exercita direct asupra persoanei debitorului, se exercitã indirect, prin mãsuri asupra bunurilor din patrimoniul acestuia, fiind astfel determinat indirect sã facã sau sã nu facã ceva ce implicã faptul personal.

Potrivit prevederilor art. 5803, dacã obligatia de a face nu poate fi îndeplinitã prin altã persoanã decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile.

Prin încheiere irevocabilã, datã cu citarea pãrþilor, instanta poate obliga pe debitor sã plãteascã în favoarea statului, o amendã civilã de la 20 lei la 50 lei, stabilitã pe zi de întârziere, pânã la executarea obligatiei prevãzutã în titlul executoriu.

Dacã în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligatia prevãzutã în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanta care a dispus obligarea debitorului la plata

25

unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datoratã statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilã, datã cu citarea pãrtilor, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligatiei prevãzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmã caz, dispozitiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Executarea silitã indirectã

Urmãrirea bunurilor mobileAceastã modalitate de executare este reglementatã de art. 411-449 C. proc. civ.În cazul în care creditorul doreste sã-si realizeze creanta prin vânzarea la licitatie

a bunurilor mobile urmãribile ale debitorului, se va adresa, potrivit art. 3731 C. proc. civ., executorului judecãtoresc. Curtile de apel au atributii în ce priveste ordonarea mãsurii executãrii si controlul exercitãrii acestei activitãti, însã actele materiale de executare sunt realizate de executorul judecãtoresc.

Potrivit prevederilor art. 411 C. proc. civ., „dacã în termen de o zi de la primirea somatiei debitorul nu plãteste suma datoratã, executorul judecãtoresc de pe lângã instanta de executare va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmãribile ale debitorului, chiar dacã acestea sunt detinute de un tert”. Întrucât elementul determinant este proprietatea si nu posesia, tertul va lua la cunostintã despre urmãrire prin aplicarea sechestrului asigurãtor ce precede operatiunea vânzãrii.

Dacã existã pericolul evident de sustragere a bunurilor de la urmãrire, la cererea creditorului sau a executorului judecãtoresc, presedintele curtii de apel va putea sã dispunã, prin încheiere irevocabilã, datã fãrã citarea pãrtilor, ca o datã cu înmânarea somatiei sã se aplice si sechestrul.

Urmãrirea silitã mobiliarã poate sã înceteze când debitorul sau o altã persoanã interesatã depune la C.E.C., la dispozitia organului de executare, suma ce o datoreazã creditorului si cheltuielile de executare, operatiune ce se poate face oricând pânã la efectuarea vânzãrii silite (art. 428 C. proc. civ.). Asupra valabilitãtii plãtii va decide instanta de executare sub controlul cãreia se realizeazã executarea. În vederea încetãriiurmãririi si ridicãrii sechestrului instituit asupra bunurilor, instanta va emite o hotãrâre.

Urmãrirea poate fi împiedicatã si de interventia unor terte persoane, dacã, pe calea contestatiei la executare, tertul contestator dovedeste cã, din gresealã, bunurile urmãrite sunt ale sale si nu ale debitorului urmãrit.

În cazul creditorilor cu drept de gaj special asupra bunului urmãrit, creditorul gajist, care are fatã de creditorul chirografar un drept de preferintã, nu se poate opune la vânzare, urmând ca el sã beneficieze de preferintã cu ocazia distribuirii pretului realizat din vânzarea silitã.

Pânã la momentul vânzãrii, debitorul rãmâne proprietarul bunului, prin punerea sub sechestru acesta pierzând numai dreptul de dispozitie, pãstrând însã dreptul de folosintã, ce trebuie exercitat astfel încât sã nu fie diminuatã substanta lucrului sau valoarea lui economicã, cu exceptia cazurilor în care se aplicã sechestrul cu sigilii sau cu ridicata.

Pânã la momentul vânzãrii, debitorul trebuie sã se îngrijeascã de lucru ca un bun proprietar [art. 1633 alin. (2) C. civ.]. În cazul în care în cursul judecãtii s-a aplicat un sechestru asigurãtor, executorul judecãtoresc va verifica dacã bunurile mai sunt în fiintã

26

si starea lor materialã (dacã bunurile si-au pãstrat valoarea lor economicã, dacã nu au fost înlocuite etc.), dupã care va încheia un proces-verbal de sechestru definitiv care va transforma mãsura asigurãtorie în mãsurã executorie. Dacã executorul constatã cã bunurile sechestrate nu acoperã creanta creditorului, va identifica si alte bunuri ale debitorului si va aplica sechestrul si asupra acestora.

Procesul-verbal de sechestru trebuie sã cuprindã (art. 416 si urm.C proc. civ.):1. enuntarea titlului executor în virtutea cãruia se face executarea;2. arãtarea creditorului pentru lucrãrile ce au cerut a se urmãri, dacã asemenea cerere s-a fãcut;3. numele, prenumele si domiciliul pãrtilor, al executorului, precum si al altor persoane care vor fi fost fatã la urmãrire;4. somatia verbalã fãcutã debitorului ca sã plãteascã, precum si rãspunsul lui dacã a fost de fatã;5. descrierea bunurilor sechestrate si indicarea valorii fiecãruia, dupã aprecierea executorului judecãtoresc, dacã aceasta este cu putintã;6. arãtarea locului, zilei si orei când s-a fãcut urmãrirea.

Dacã, cu ocazia aplicãrii sechestrului, se gãsesc sume de bani si dacã debitorul nu consimte ca acestea sã fie predate creditorului, când acesta se aflã de fatã, executorul le va ridica si le va consemna la C.E.C., urmând sã se aplice sechestru numai pe bunuri care sã acopere diferenta de creantã.

Dupã cum rezultã din cele prezentate, sunt posibile: sechestrul simplu, sechestrul cu aplicarea de sigilii si sechestrul cu ridicata. Procedura obisnuitã este cea a sechestrului simplu care, dupã cum am mai arãtat, dã debitorului posibilitatea sã nu fie deposedat de lucrul respectiv.

Vânzarea la licitatie a bunurilor urmãrite

Etapa urmãtoare a urmãririi silite mobiliare o constituie vânzarea bunurilor sechestrate, pentru ca din suma obtinutã sã poatã fi îndestulatã creanta creditorului si acoperite cheltuielile de executare.

Dacã valorificarea bunurilor urmeazã sã se facã prin vânzare la licitatie publicã, executorul judecãtoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului verbal de sechestru, va fixa data, ora si locullicitatiei (art. 4311 C. proc. civ.). Termenul va putea sã fie prelungit sau scurtat la cererea comunã a debitorului si a creditorului (art. 435 C. proc.civ.).

Data, ora si locul pentru vânzarea la licitatie a bunurilor vor fi aduse la cunostinta debitorului de cãtre executorul judecãtoresc (art. 433 C. proc. civ.).Vânzarea la licitatie se va face la locul unde se aflã bunurile sechestrate sau, dacã existã motive temeinice, în alt loc.Vânzarea la licitatie este precedatã de aducerea ei la cunostintã publicã cu cel putin douã sãptãmâni si nici în mai mult de douã luni de la data procesului-verbal de sechestru.

Cu cel putin 3 zile înainte de tinerea licitatiei, executorul judecãtoresc va întocmi si afisa publicatia de vânzare, la locul licitatiei, la sediul organului de executare, al primãriei de la locul vânzãrii bunurilor si al instantei de executare, iar atunci când apreciazã cã este necesar, vânzarea va fi anuntatã si într-un ziar de largã circulatie.

27

Potrivit prevederilor art. 439 C. proc. civ., publicatiile si anunturile de vânzare vor cuprinde data, ora si locul licitatiei, enumerarea bunurilor scoase la vânzare, cu indicarea pentru fiecare a pretului de începere a licitatiei, care este pretul prevãzut în procesul-verbal de sechestru sau, dupã caz, cel stabilit prin expertizã. Costul acestor publicatii si anunturi se va avansa de cãtre creditor în contul bunurilor urmãrite.

Nerealizarea publicitãtii privind vânzarea duce la amânarea vânzãrii iar în cazul în care s-a realizat, la anularea ei, întrucât prejudiciazã atât pe debitor, cât si pe creditor. Pentru aceastã neregularitate, executorul judecãtoresc va putea sã fie sanctionat cu amendã si obligat la plata de despãgubiri pentru prejudiciul cauzat (art. 1081 C. proc. civ.).

Dacã datoritã contestatiei la executare, ori datoritã faptului cã la termenul fixat nu se prezintã persoane care sã liciteze sau din alte considerente, orice creditor care putea cere executarea silitã asupra bunurilor mobile ale debitorului, îl poate prelua în contul creantei sale la pretul prevãzut în publicatii sau anunturi.

Activitatea privind vânzarea la licitatie a bunurilor debitorului se realizeazã de executorul judecãtoresc, de a o supraveghea si de a solutiona contestatiile la executare.Potrivit art. 440 C. proc. civ., executorul judecãtoresc trebuie sã fie asistat de grefierul sau de ajutorul sãu. Dacã obiectele se gãsesc în altã localitate decât aceea a sediului curtii de apel, executorul trebuie sã fie asistat de un ofiter de politie sau de un ajutor al acestuia.

În ziua stabilitã pentru vânzare, executorul va verifica numãrul si starea bunurilor ce fac obiectul vânzãrii, starea sigiliilor (dacã bunurile au fost puse sub sigiliu) si, dacã constatã cã unele bunuri au fost înstrãinate, degradate, înlocuite etc., va sesiza parchetul pentru declansarea urmãririi penale. Dacã bunul a pierit fortuit, debitorul va suporta paguba, creanta neputându-se stinge sau diminua.

Poate participa la licitatie orice persoanã care, cel mai târziu pânã la începerea vânzãrii la licitatie publicã, a consemnat la Casa de Economii si Consemnatiuni, la dispozitia executorului judecãtoresc, cel putin 10% din pretul de începere al licitatiei pentru bunurile pe are intentioneazã sã le cumpere.

Oferta în vederea vânzãrii se va face pentru fiecare obiect în parte, cu exceptia cazurilor în care obiectele alcãtuiesc un set a cãrui valoare ar fi mult diminuatã prin vânzarea separatã (exemple: un serviciu de masã, un automobil cu accesorii, o serie de monede sau timbre ori de tablouri).

Executorul va indica pretul de la care porneste licitatia, iar în cazul în care pretul oferit este mai mic, se va vinde cu pretul cel mai mare oferit. Se va avea însã în vedere ca pretul vânzãrii sã reflecte valoarea bunului, neputându-se realiza vânzarea pe un pret derizoriu. Dacã la data si locul stabilit pentru licitatie nu se prezintã amatori, vânzarea va fi amânatã, urmând sã se efectueze din nou si publicitatea vânzãrii.

Pentru realizarea vânzãrii se fac câte trei strigãri, succesive, la intervale de timp care sã permitã opþiuni si supralicitãri, pentru fiecare obiect, bunul fiind adjudecat de cel care oferã pretul cel mai mare.

Dupã adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sã depunã de îndatã întregul pret, în numerar ori cu ordin de platã sau orice alt instrument legal de platã. La cererea debitorului, executorul judecãtoresc poate încuviinta depunerea pretului în cel mul 5 zile.Dacã pretul nu se va depune în conditiile mentionate mai sus, se va relua licitatia sau, dupã caz, o altã modalitate de valorificare a bunurilor, iar primul adjudecatar este

28

rãspunzãtor atât de scãderea pretului obtinut la a doua vânzare, cât si de cheltuielile fãcute pentru aceasta, urmând ca suma sã fie stabilitã de executor, cu titlu executoriu siva fi retinutã din suma depusã la începutul licitatiei (10%).

Creditorii urmãritori sau intervenienti nu pot sã adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 75% din pretul de începere a licitatiei.În cazul în care adjudecatar este însusi creditorul urmãritor, iar la urmãrire nu participã alti creditori sau acestia se aflã într-un rang de preferintã inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul pretului creanta sa, în tot sau în parte.

Dupã achitarea pretului, adjudecatarul va primi si bunul, iar dacã au fost vândute bunuri de gen (de exemplu, o cantitate de grâu sau porumb), plata pretului se face concomitent cu mãsurarea sau cântãrirea.

În momentul în care executorul constatã cã suma obtinutã acoperã creanta creditorului si cheltuielile de executare, plata custodelui (dacã este cazul) sau a publicitãtii vânzãrii, va opri vânzarea si bunurile rãmase vor fi restituite debitorului.

În cazul în care au mai intervenit si alti creditori în afarã de creditorul urmãritor, licitatia se va opri în momentul în care s-a obtinut o sumã suficientã pentru a acoperi si creanþele acestora, iar dacã acestia doresc sã preia bunul în conditiile art. 448 alin. (1), acesta va fi atribuit potrivit ordinii de preferintã.Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate, rãmân indisponibilizate 6 luni de la data sechestrului, timp în care executorul poate proceda din nou la valorificarea lor, iar dacã nici dupã acest termen nu pot fi valorificate, vor fi restituite debitorului.

Nu este admisibilã nici o cerere de desfiintare a vânzãrii împotriva tertului adjudecatar care a plãtit pretul, în afarã de cazul în care a existat fraudã din partea acestuia.Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiintatã, dacã existã cauzã de nulitate.

Distribuirea pretului obtinut prin vânzareSumele obtinute din vânzarea silitã a bunurilor mobile urmãribile vor fi

consemnate de îndatã la C.E.C. în vederea efectuãrii plãtii cãtre creditori. Distribuirea sumelor realizate prin executarea silitã se realizeazã potrivit dispozitiilor art. 562-571 C. proc. civ.

Dacã existã un singur creditor, acesta va obtine o sumã egalã cu creanta, eventualele dobânzi si cheltuielile de executare, suma rãmasã disponibilã urmând sã fie predatã debitorului. Dacã sunt mai multi creditori si suma obtinutã din vânzare nu acoperã toate creantele, dupã acoperirea cheltuielilor de urmãrire, distribuirea sumelor se va face potrivit ordinii de preferintã. Dacã toate creantele sunt de acelasi rang, fiecare creditor va primi o sumã proportionalã cu creanta sa, respectându-se principiul egalitãtii între creditori, creditorul urmãritor neavând un drept de preferintã, bucurându-se numai de dreptul de a primi, cu preferintã, cheltuielile fãcute cu procedura urmãririi.

Urmãrirea silitã imobiliarã

Urmãrirea imobiliarã intervine în cazul în care creditorul întelege sã-si îndestuleze creanta prin valorificarea bunurilor imobile ale debitorului. Este reglementatã de art. 488-571 C. proc. civ., dispozitiile din Codul de procedurã civilã se completeazã cu cele din

29

Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notarialã, precum si cu unele texte din Codul civil. În sistemul de carte funciarã, executarea silitã asupra bunurilor imobile sau uzufructului imobilelor, precum si mãsurile de asigurare asupra acestora, se va face potrivit noii Legi a cadastrului si publicitãtii imobiliare nr. 7/1996.

Potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., sunt supuse urmãririisilite imobiliare:– bunurile imobile;– dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil;– dreptul de superficie;– dreptul de servitute dar numai o datã cu fondul dominant cãruia îi profitã;– bunurile accesorii imobilului, prevãzute de Codul civil, dar numai o datã cu imobilul.

Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã se face pe corpuri de proprietate în întregimea lor.

În mod separat, se pot urmãri constructiile ce formeazã o proprietate distinctã de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declarã imobile. Având în vedere protectia deosebitã ce trebuie acordatã minorilor si proprietãtii lor, bunurile imobile ale acestora sau ale unei persoane puse sub interdictie, nu pot fi urmãrite înaintea urmãririi mobilelor sale.

Se poate însã urmãri imobilul aflat în proprietatea comunã a unui minor sau a persoanei puse sub interdictie si a unei persoane cu capacitate deplinã de exercitiu, dacã obligatia prevãzutã în titlul executoriu este comunã. Nu este exclus de la urmãrire imobilul neipotecat al debitorului sãu.

Dacã se urmãreste un imobil ipotecat înstrãinat, dobânditorul acelui bun, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecarã, poate sã cearã instantei de executare urmãrirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflate în posesiunea debitorului principal.

Unele texte din Codul de procedurã civilã si din Codul civil stabilesc o serie de impedimente care temporizeazã urmãrirea silitã imobiliarã, de exemplu art. 493 ºi 521 C. proc. civ. sau art. 1794 C. civ.Urmãrirea silitã imobiliarã este o procedurã jurisdictionalã,competenta apartinând instantei în a cãrei circumscripþie se aflã imobilul[art. 13 alin. (1) C. proc. civ.].

Dacã intervine un concurs de urmãrire asupra mai multor imobile ale debitorului, acesta va putea cere si obtine din partea instantei amânarea urmãririlor deschise mai înainte, dacã se va dovedi cã, prin vânzarea unuia sau mai multor imobile din prima sau din primele cereri de urmãrire silitã vor fi îndestulati toti creditorii pe care acesta îi are.Dacã obiect al executãrii îl formeazã mai multe bunuri immobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare la licitatie publicã se va îndeplini pentru fiecare bun în parte.

Procesul-verbal de situatie

În vederea identificãrii imobilului urmãrit si pentru a se constata adevãrata stare a acestuia, executorul judecãtoresc se va deplasa la locul unde este situat imobilul în cauzã si va întocmi un proces-verbal de situatie, care va cuprinde:– denumirea si sediul organului de executare;– numãrul dosarului de executare;– numele si calitatea executorului;

30

– titlul executoriu în temeiul cãruia se face urmãrirea imobilului;– descrierea cât mai amãnunþitã a imobilului urmãrit;– semnãtura si stampila executorului.

În procesul-verbal, vor fi trecute în detaliu: indicarea tipului de constructie, suprafata, materialul din care este confectionatã, zona în care se gãseste, mijloacele de acces, nivelul la care se aflã, numãrul încãperilor, elementele de confort, vecinãtãtile, starea în care se aflã, dacã se aflã în constructie, stadiul în care se gãseste, gradul de fertilitate si zona în care se gãseste dacã este teren agricol si alte elemente care pot contribui la stabilirea realã a valorii imobilului si formarea convingerii celor care doresc sã participe la licitatie.

Somaţia

Dupã întocmirea procesului-verbal de situatie, executorul va soma pe debitor cã, dacã nu va plãti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în procesul-verbal.Înstiintarea (somatia) va cuprinde o copie dupã titlul executoriu si produce o serie de efecte, cum ar fi:– somatia de a plãti, adicã înstiintarea cã, în caz contrar, se va face vânzarea imobilului, care va fi mentionat expres, precum si valoarea acestuia, se va semna de cãtre executorul judecãtoresc, care apoi îl va comunica, potrivit regulilor stabilite de art. 92 si urm. C. proc. civ– somatia este si un act începãtor de executare si nu numai o simplã înstiintare adebitorului.În cazul în care urmãrirea se face împotriva unui minor sau interzis, în afarã de copia de pe somatie, care se lasã ocrotitorului legal, va fi încunostintat, sub sanctiunea nulitãtii, si procurorul de la parchetul de pe lângã instanta de executare, care va semna si originalul.

Somatia de platã va cuprinde:– denumirea si sediul organului de executare;– data emiterii somaþiei si numãrul dosarului de executare;– numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului;– arãtarea titlului executoriu anexat, în baza cãruia urmeazã sã se facã executarea silitã;– termenul în care cel somat urmeazã sã-si execute de bunãvoie obligatia prevãzutã în titlul executoriu si arãtarea consecintelor nerespectãrii acesteia;– datele de identificare a imobilului cuprins în procesul-verbal de situatie, precum si mentiunea cã s-a luat mãsura înscrierii în cartea funciarã;– semnãtura si stampila organului de executare.

Dupã comunicare, somatia va fi transcrisã în extras, în ordinea înregistrãrii, în cartea funciarã a instantei în raza cãruia se aflã situate imobilul. Mãsura înscrierii în cartea funciarã va fi luatã de executor.

Transcrierea somatiei produce si o serie de efecte importante. Astfel, art. 497 C. proc. civ. sanctioneazã cu inopozabilitatea orice înstrãinare a imobilului urmãrit fãcutã de debitor în urma înscrierii în cartea funciarã.– în afarã de indisponibilizarea bunului urmãrit, somatia mai produce si alte efecte cum ar fi: întreruperea prescriptiei dreptului de a obtine executarea silitã si punerea în întârziere a debitorului, care, din momentul comunicãrii comandamentului, va datora daune moratorii.

31

Potrivit art. 499 C. proc. civ., debitorul are posibilitatea de a cere instantei de executare în termen de 10 zile de la comunicare, sã-I încuviinteze ca plata integralã a datoriei, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare, sã se facã din veniturile imobilului urmãrit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni. Cu privire la cererea formulatã, instanta se pronuntã printr-o încheiere irevocabilã, în camera de consiliu.

Actul de adjudecare

Actul de adjudecare va cuprinde:

1. denumirea si sediul organului de executare;2. numele si calitatea executorului;3. numãrul si data procesului-verbal de licitatie;4. numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului si adjudecatarului;5. pretul la care s-a vândut si modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;6. mentiunea, dacã este cazul, cã imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, ori, dupã caz, liber de aceste drepturi, în conditiile prevãzute de art. 509 alin. 3 si 4;7. datele de identificare a imobilului;8. mentiunea cã actul de adjudecare este titlu de proprietate si cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum si a faptului cã, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacã imobilul se aflã în posesiunea acestuia din urmã, sau împotriva oricãrei personae care are în posesiune ori detine în fapt, fãrã niciun titlu, imobilul ajudecat;9. mentiunea cã, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpãrãtorului care nu plãteste diferenta de pret, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata pretului în rate;10. semnãtura si stampila executorului, precum si semnãtura adjudecatarului.

Poprirea executorie

Procedura popririi permite creditorului sã-si realizeze creanta direct de la o persoanã care este datornic al debitorului (tertul poprit); ea este mult mai sigurã în efectul ei si mai lesnicioasã în formele sale, decât dacã creditorul ar fi fost obligat sã astepte mai întâi ca tertul sã plãteascã debitorului sãu si abia apoi sã-l urmãreascã pe acesta pentru platã.

Poprirea se poate înfiinta fie ca o mãsurã de asigurare, denumitã poprire asiguratorie (analizatã la mãsurile asigurãtorii), fie efectuatã ca o formã de executare silitã, adicã ca poprire definitivã, denumitã poprire executorie.Poprirea este forma de executare silitã indirectã prin care creditorul urmãreste sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, pe care o tertã persoanã le datoreazã datornicului din process (debitorului urmãrit) si constã în indisponibilizarea acelor sume sau efecte în mâinile tertului, debitor al debitorului urmãrit, si în obligarea lui sã le plãteascã direct creditorului urmãritor.

Poprirea executorie se înfiinteazã pe bazã de titlu executoriu, la cererea creditorului, de executorul judecãtoresc si se deosebeste de poprirea asiguratorie prin

32

faptul cã aceasta din urmã se înfiinteazã pe bazã de actiune, adicã înainte de obtinerea titlului executoriu.

Poprirea începe prin operatiunea de blocare a sumei cuvenite datornicului în mâinile debitorului acestuia, care, din momentul înstiintãrii despre poprire, devine tert poprit, poprirea putând fi folositã si ca o simplã dar foarte eficientã mãsurã de asigurare, pentru a indisponibiliza suma de bani datoratã, pânã în momentul în care creditorul va obtine împotriva debitorului sãu un titlu executoriu, în temeiul cãruia va putea pretinde dela tertul poprit sã-i plãteascã direct suma blocatã.

Subiectele popririi

a. creditorul popritor – este titular al titlului executoriu, al prestatiei înscrisã în titlu, care are dreptul de a solicita instantei de executare sã oblige pe debitorul poprit la realizarea obligatiei înscrisã în titlu.b. debitorul poprit – este persoana obligatã sã realizeze prestatia înscrisã în titlul executoriu, sã dea suma de bani sau efectele ce constituie obiect al popririi.c. tertul poprit – este debitor al debitorului creditorului popritor; persoana care la rândul ei are de achitat o creantã fatã de debitorul poprit.

Dacã se constatã cã tertul poprit indicat de creditor nu este debitor al debitorului poprit, cererea de poprire va fi respinsã, desfiintându-se si mãsura indisponibilizãrii.

Obiectul popririi

Sunt supuse executãrii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Nu sunt supuse executãrii silite prin poprire:

a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevãzute de lege si asupra cãrora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finantãri primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;c) sumele necesare plãtii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înfiintãrii popririi

Executorul judecãtoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai dupã împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

7.5. Contestaţia la executare- Noţiuni generale. Subiectele şi obiectul contestaţiei la executareContestaţia la executare reprezintă mijlocul procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale prin executare516.Sediul materiei este reglementat de dispoziţiile art. 399-405 C. proc. civ.

33

Contestaţia la executare este considerată o plângere specifică procedurii de executare silită, prin care se poate obţine anularea şi îndepărtarea unor acte de executare sau, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al respectivului titlu executoriu517.în ceea ce priveşte natura juridică a contestaţiei la executare trebuie să se facă distincţie în raport de obiectul urmărit prin contestaţie518. Astfel, în cazul contestaţiei formulate de către creditor sau debitor împotriva actelor de executare, aceasta are natura juridică a unei căi de atac specifice fazei executării silite; în cazul contestaţiei formulate de către un terţ vătămat prin executare, am fi în prezenţa unei veritabile acţiuni în revendicare, deoarece terţul ce se pretinde proprietar al bunului solicită respectarea dreptului său prin scoaterea de sub urmărire a bunului respectiv; în cazul contestaţiei formulate în condiţiile art. 400 C. proc. civ., s-ar putea spune că aceasta semnifică de fapt o cerere de împărţire a bunurilor proprietate comună, faţă de faptul că totdeauna scopul contestaţiei la executare îl constituie anularea actului nelegal, contestaţia se înfăţişează ca o cale de atac519.în literatura de specialitate au fost exprimate şi alte opinii cu privire la natura juridică a contestaţiei la executare, şi anume: contestaţia la executare este o acţiune civilă obişnuită520; contestaţia la executare are un caracter mixt, de cale de atac specială şi de acţiune în anulare521.în ceea ce ne priveşte, împărtăşim opinia autorilor522 potrivit căreia, contestaţia la executare reprezintă o cale de atac specială, atunci când este exercitată de către una dintre părţi şi ca o acţiune civilă particulară, în cazul în care este formulată de către o terţă persoană vătămată în cadrul executării silite.Din prevederile art. 399 alin. l C. proc. civ. reiese că, împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie atât de părţile interesate, cât şi de persoanele vătămate prin executare.Se constată că executarea silită poate fi contestată atât de debitorul urmărit şi de creditorul urmăritor, cât şi de terţele persoane care justifică un interes în cadrul executării.Contestaţia la executare poate fi formulată şi de către procuror în temeiul art. 45 alin. l şi 5 C. proc. civ.; în acest caz, instanţa investită cu contestaţia procurorului este obligată să introducă în proces toate părţile direct interesate care, fie au participat la procedura de executare, fie trebuiau să participe la această procedură .Teza a IJ-a a alineatului l din art. 399 C. proc. civ. prevede că, dacă nu s-a utilizat procedura necesară lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, se poate formula contestaţie, în sensul arătat contestaţia se poate face tocmai pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. De asemenea, contestaţia la executare se poate formula şi în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. l C. proc. civ., contestaţia la executare se poate prezenta524 sub forma contestaţiei la executare propriu-zisă (când se poate contesta atât executarea silită însăşi, cât şi orice act de executare), contestaţia la titlu (când se contestă numai înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului, ceea ce înseamnă că nu se contestă validitatea lui), contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile prevăzute de lege525.Referitor la obiectul contestaţiei la executare, trebuie precizat că, indiferent de felul contestaţiei, prin intermediul acestei căi nu se poate obţine modificarea sau anularea

34

hotărârii judecătoreşti; instanţa investită cu judecarea unei contestaţii se limitează la cercetarea îndeplinirii condiţiilor legale a actelor de executare526.Cu alte cuvinte, prin contestaţia la executare nu pot fi invocate apărări de fond care ar fi de natură să ducă la modificarea sau desfiinţarea hotărârii puse în executare527.Excepţia în acest sens este prevăzută de art. 399 alin. 3 C. proc. civ. care prevede că, atunci când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de instanţa judecătorească, se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. în literatura de specialitate s-a arătat că apărări de fond pot fi invocate în cauze de stingere a obligaţiei înscrise în titlul executoriu, cauze care au intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii528.- Termenul de exercitare a contestaţiei la executareTermenul de exercitare a contestaţiei de executare este de 15 zile, însă potrivit art. 401 C. proc. civ., curgerea lui se face în mod diferit. Astfel, contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:

- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

- cel interesat a primit, după caz, comunicarea sau înştiinţarea privind înfiinţarea popririi; dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu de la data efectuării primei reţineri din aceste venituri către terţul poprit;

- debitorul care contestă executarea silită însăşi a primit somaţia sau de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în situaţia în care nu a primit somaţia sau executarea, se efectuează fără somaţie;

- de la data vânzării ori de la data pierderii silite a bunului, în cazul în care contestaţia este formulată de o terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului; neintroducerea contestaţiei în termenul menţionat nu împiedică terţa persoană să-şi realizeze dreptul, în condiţiile legii, pe calea unei cereri separate.

Sancţiunea care intervine în cazul în care contestaţia la executare nu este introdusă în termenul prevăzut de lege, este decăderea529. Această sancţiune poate fi evitată dacă partea dovedeşte că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să întocmească actul de procedură în termenul prevăzut de lege.Ori de câte ori termenul a fost depăşit dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, aceasta poate să formuleze contestaţie în cel mult 15 zile de la data când a încetat împiedicarea530. Bineînţeles, instanţa apreciază dacă motivele invocate de contestator sunt temeinice, pentru a-1 repune în termenul de formulare a contestaţiei; în caz contrar, contestaţia va fi respinsă ca tardivă.- Procedura la judecată a contestaţiei la executare1. Elementele contestaţiei la executareDin punct de vedere al formei, contestaţia la executare se redactează ca şi o cerere de chemare în judecată531 şi, în consecinţă,529 Potrivit art. 103 alin. l C. pr. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul prevăzut de lege, atrage decăderea, în afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o

35

împrejurare mai presus de voinţa ei trebuie motivată şi depuse o dată cu ea toate înscrisurile de care se foloseşte contestatorul.Rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. care reglementează elementele necesare cererii de chemare în judecată, în literatură s-a arătat că, contestaţia va trebui să îndeplinească condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească orice cerere de chemare în judecată, şi anume: numele şi domiciliul părţilor (denumirea şi sediul în cazul persoanelor juridice), obiectul, motivarea în fapt şi în drept, arătarea dovezilor pe care se sprijină, semnătura532.2. Competenţa de soluţionare a contestaţiei la executareIn ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a contestaţiei de executare, dispoziţiile art. 400 C. proc. civ. fac distincţia între contestaţia propriu-zisă, contestaţia la titlu şi contestaţia ce vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie.Potrivit art. 400 alin. l şi 2 teza finală, instanţa de executare este competentă să soluţioneze atât contestaţia propriu-zisă, cât şi contestaţia ce vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie533.Deşi textul de lege menţionat nu acoperă situaţia în care contestaţia priveşte refuzul organului de executare să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege, împărtăşim opinia53 Contestaţia de titlu se îndreaptă la instanţa care 1-a emis, în timp ce contestaţia propriu-zisă la instanţa în circumscripţia căreia se execută titlul executoriu. I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 374/29.01.2004, „Dreptul" nr. 3/2005, p. 259; contestaţia promovată de un terţ, care se plânge că i se cere prin executare remiterea unei sume de bani, în baza unei hotărâri judecătoreşti la care nu a fost parte, constituie o contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu o contestaţie la titlu, fiind de competenţa instanţei de executare, iar nu de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea - C.S.J., Secţia civilă, Decizia nr. 1361/02.04.2003; M. Tăbăraş, op. cit., p. 171-172.exprimată în literatura de specialitate534, că în acest caz, competenţa revine instanţei de executare.Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în consecinţă, este posibil ca o contestaţie la titlu să fie soluţionată de judecătorie, tribunal, curte de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.în ceea ce priveşte competenţa teritorială, se ridică problema de a şti care dintre judecătorii va fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare535. Soluţia se regăseşte în dispoziţiile art. 373 C. proc. civ. potrivit cărora: hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii sunt puse în executare de către executorul judecătoresc din circums-cripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea silită ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea, iar dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea (alin. 1); alineatul 2 este mai tranşant arătând că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.Având în vedere cele arătate, se impune următoarea precizare: judecătoriile, ca instanţe de executare, pot fi competente pentru soluţionarea contestaţiilor de titlu, când hotărârea

36

executorie a fost pronunţată de ele şi sunt întotdeauna competente să soluţioneze contestaţiile de executare propriu-zisă536.

3. Probleme speciale legate de soluţionarea contestaţiei la executareProcedura de judecată a contestaţiei la executare se desfăşoară potrivit regulilor de drept comun537.în cadrul soluţionării contestaţiei la executare potrivit art. 402 alin. l C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă.Se impune, însă, şi o regulă derogatorie de la dreptul comun, prin aceea că soluţionarea trebuie să aibă loc de urgenţă şi de precădere (art. 402 alin. l teza finală, C. proc. civ.).După sesizare, instanţa poate dispune suspendarea executării silite, dar numai după depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel (art. 403 alin. l C. proc. civ.).Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că, asupra cererii de suspendare, instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune, dacă s-a plătit cauţiunea prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare (art. 403 C. proc. civ.). O asemenea suspendare are un caracter provizoriu, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 403 alin. 4 C. proc. civ. şi ea poate fi luată numai în cazuri urgente538.537 I. Stoenescu, Gr. Porumb, op. cit., p. 431; Contestaţia la executare se judecă în contradictoriu cu toate părţile implicate în procesul de executare silită, aspect procedural sesizat şi de instanţa de apel, însă neelucidat, judecându-se pe fondul cauzei. Neprocedând la citarea tuturor părţilor are drept consecinţă încălcarea formelor de procedură, situaţie ce este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 105 alin. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău, Decizia civilă nr. 1325/19.12.2005, Jurisprudenţa Curţii de Apel Bacău, 2005, p. 117-120.

în cadrul soluţionării contestaţiei la executare se pot administra şi probe după regulile de drept comun, fără însă ca prin administrarea lor să se poată combate împrejurări care au fost rezolvate cu ocazia judecării procesului539.în privinţa probelor se va ţine seama şi de natura contestaţiei la executare care formează obiectul judecăţii; de pildă, în principiu, în cazul contestaţiilor la titlu, nu este necesară administrarea unor probe deosebite, deoarece lămurirea aplicării dispozitivului hotărârii trebuie să se facă de instanţa competentă pe baza probelor administrate în cadrul procesului iniţial, iar nu pe baza unor dovezi extrinseci540.Situaţia este diferită în cazul contestaţiei la executare propriu-zisă541, când viciul procedural rezultă cel mai adesea din dosarul de executare542.Şi în faza executării silite judecătorul trebuie să aibă un rol activ, ca în faza judecăţii, deoarece numai prin lămurirea raporturilor reale între părţi şi a situaţiilor de fapt exacte va fi în măsură să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală543.strictă interpretare, conform art. 25 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată şi completată prin Legea de aprobare nr. 409/2001,1.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 1028/17.03.2004, „Buletinul Casaţiei", nr. 5/2005, Editura C. H. Beck, p. 77; Depunerea cauţiunii pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie este obligatorie, întrucât textul de lege (art. 403 alin. 4 C. proc. civ.) nu instituie nicio derogare. In speţă nedepunerea cauţiunii are ca

37

urmare casarea sentinţei şi reluarea judecăţii. I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 3118/28.04.2004; S. G. Pietreanu, M. D. Gavriş, op. cit., p. 98-100; Achitarea cauţiunii nu constituie o condiţie unică şi suficientă de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite, aceasta fiind doar o condiţie prealabilă prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii. Atât timp cât în cauză nu s-a justificat în niciun fel necesitatea suspendării executării, care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 403 C. proc. civ., cererea este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare, Curtea de Apel Braşov, Decizia nr. 908/22.11.2002; M. Tăbăraş, op. cit., p. 199-201.

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare este supusă recursului. De la această regulă instituită prin dispoziţiile art. 402 alin. 2 există două excepţii prevăzute în acelaşi text de lege, şi anume:- hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat în cadrul contestaţiei asupra împărţirii bunurilor proprietate comună (art. 4001 C. proc. civ.) este supusă atât apelului, cât şi recursului;- hotărârea pronunţată în cadrul contestaţiei formulată de terţa persoană care pretinde că are un drept de proprietate (art. 401 alin. 2) este supusă apelului şi recursului.Ambele excepţii se justifică, având în vedere că în asemenea situaţii are loc o adevărată judecată de fond, cu toate garanţiile procesuale, astfel că este normal ca hotărârea pronunţată să poată fi atacată potrivit regulilor de drept comun, respectiv atât cu apel, cât şi cu recurs544.Hotărârea pronunţată în urma soluţionării contestaţiei la titlu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută (art. 402 alin. 3 C. proc. civ.).Deşi nu există o dispoziţie expresă în acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat că hotărârea cu privire la o contestaţie la executare poate fi atacată, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, şi pe calea contestaţiei în anulare şi revizuirii545.Efectele hotărârii asupra contestaţiei diferă în raport de soluţia pronunţată, şi anume:- dacă contestaţia la executare este admisă, instanţa fie anulează actul de executare contestat, fie dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însăşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu, sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată (art. 404 alin. l);- dacă contestaţia la executare este respinsă, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagube cauzate prin întârzierea executării, iar în situaţia în care contestaţia a fost introdusă cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi (art. 404 alin. 2).544 I. Leş, Tratat..., 2005, p. 919.545 S. Zilberstein, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 280; l. Deleanu, op. cit., 2004; p. 520; I. Leş, Tratat..., 2005, p. 919.257

7.6. întoarcerea executăriiîntoarcerea executării546 este o situaţie simetric inversă executării silite, ea rezultând din dispoziţiile art. 404'-4043 C. proc. civ. Potrivit art. 404 alin. l, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, partea interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Textul menţionat

38

consacră dreptul părţii care a obţinut desfiinţarea titlului executoriu, la restabilirea situaţiei anterioare547.în realitate însă, nu în toate cazurile se poate realiza restabilirea situaţiei anterioare548. Astfel, chiar în art. 4041 alin. 3 C. proc. civ. se prevede că, în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzarea actualizată în funcţie de rata inflaţiei, exceptându-se situaţia când se aplică prevederile art. 449549.în cazul în care executarea silită s-a realizat prin predarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, întoarcerea executării se face prin restabilirea situaţiei anterioare, şi anume bunurile respective se vor restitui celui îndreptăţit.Este de reţinut că întoarcerea executării nu se poate face decât în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, nu şi atunci când s-a anulat un act de executare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege550.Prin art. 4042 Codul de procedură civilă arată şi instanţa competentă să dispună întoarcerea executării. Astfel, potrivit art. 404 alin. 2 în cazul în care instanţa de judecată a desfiinţat titlul executoriu549 Art. 449 prevedere că, în cazul vânzărilor prevăzute în cadrul secţiunii a IH-a (vânzarea bunurilor mobile urmărite) nu este admisibilă nicio cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul, în afara cazului în care a existat fraudă din partea acestuia (alin. 1); când adjudecatarul a fost creditorul, vânzarea poate fi desfiinţată, dacă există temei de nulitate (alin. 2).5501. Deleanu, op. cit., voi. II, 2004, p. 522. sau actele de executare, la cererea părţii interesate, va dispune prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, în cazul în care instanţa de judecată care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea lua de către o instanţă care rejudecă fondul (alin. 2). Dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. l şi 2, partea îndreptăţită o va putea cere instanţei de judecată competente, potrivit legii551.Dispoziţiile art. 4043 stabilesc competenţa instanţei de judecată de a dispune întoarcerea executării în cazul în care titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, în această situaţie, partea îndreptăţită poate solicita întoarcerea executării pe calea unei cereri introduse la instanţa prevăzută de art. 4042 alin. 3 C. proc. civ.551 în cazul în care I.C.C.J. a desfiinţat hotărârea pe baza căreia a avut loc anterior executarea silită a unei hotărâri, dar nu a dispus întoarcerea executării, competenţa de soluţionare a acţiunii prin care se cere restabilirea situaţiei anterioare revine, conform alin. 3 al art. 4042 C. proc. civ., „instanţei judecătoreşti potrivit legii". Acest text de lege urmează a fi aplicat în sensul că poate fi una din instanţele prevăzute de dispoziţiile articolelor 1-4 din Codul de procedură civilă, în raport cu valoarea litigiului sau instanţa anume desemnată printr-o lege specială - I.C.C.J., Decizia nr. 1126/15.02.2005, „Dreptul" nr. 5/2006, p. 275.

39

Incidente in cursul executarii silite

Precizari prealabile

In cursul executarii silite pot sa apara diferite incidente de ordin procedural, determinate de cauze diferite, cum sunt: - prescriptia dreptului de a cere executarea silita - perimarea executarii silite - suspendarea urmaririi. Unele dintre aceste incidente conduc la sistarea definitiva a activitatii de executare silita, iar altele doar la oprirea temporara a urmaririi. De asemenea, existenta proprietatii comune asupra bunurilor urmarite poate constitui si ea un impediment de temporizare a executarii silite. In continuare vom examina succint aceste incidente in realizarea executarii silite .

Prescriptia dreptului de a cere executarea

Prescriptia dreptului de a obtine executare silita este o cauza legala de stingere a fortei executorii a unui titlu executoriu, care produce urmatoarele efecte juridice: - stinge obligatia organului de executare de a da curs executarii (naste dreptul de a refuza executarea); - stinge dreptul creditorului de a obtine executarea silita; - stinge obligatia debitorului de a se supune executarii silite (naste dreptul de a se opune executarii silite).

Exista prescriptii deosebite, cu termene deosebite, pentru valorificarea drepturilor, fie prin actiuni, fie pe alte cai care duc la obtinerea unor titluri executorii pe de o parte si pentru punerea in executare a hotararilor executorii sau a altor titluri, pe de alta parte. Avem mai intai o prescriptie a dreptului material la actiune si apoi abia, dupa ce s-a obtinut in temeiul acelei actiuni o hotarare executorie, incepe sa curga o prescriptie noua, prescriptia dreptului de a cere executarea silita in temeiul titlului executoriu obtinut. Aceasta nu este o continuare a prescriptiei dreptului material la actiune, ci o prescriptie de sine statatoare, care priveste putinta de a cere executarea silita a unui titlu ce obliga la a da, a face sau a nu face, corespunzator obiectului obligatiei. Prescriptia dreptului la actiune si prescriptia dreptului de a cere executarea silita se intemeiaza pe aceleasi principii si indeplinesc functii asemanatoare. Cele doua prescriptii, desi au aceeasi natura procesuala, au un obiect distinct si uneori termene diferite de realizare. Intr-adevar, prescriptia dreptului la actiune limiteaza in timp posibilitatea de a obtine concursul organelor de jurisdictie in scopul pronuntarii unei hotarari favorabile, de recunoastere a dreptului, iar prescriptia dreptului de a cere executarea silita vizeaza insasi posibilitatea de realizare efectiva a urmaririi silite prin masuri de constrangere patrimoniala.

40

In cazul hotararilor judecatoresti (ca de altfel si al hotararilor pronuntate de alte organe cu activitate jurisdictionala), termenul de prescriptie incept curga, in principiu, de la data ramanerii lor definitive. Astfel : - hotararile date fara drept de apel devin definitive la data pronuntarii lor, aceasta fiind solutia si atunci cand ele au fost atacate cu apel, care, evident a fost respins inadmisibil; - hotararile de prima instanta, susceptibile de apel, dar neapelate, sunt definitive din momentul expirarii termenului de apel; - acelasi este momentul definitivarii in cazul in care impotriva lor s-a declarat un apel tardiv introdus, ce a fost respins ca atare, deoarece din punctul de vedere al efect juridice, un apel tardiv este ca si inexistent; in cazul in care judecata apel s-a perimat, hotararea de prima instanta devine definitiva pe data pronun hotararii de constatare a perimarii apelului; - daca apelul a fost anulat ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca fiind introdus de o persoana ce nu justificat calitatea de reprezentant, hotararea primei instantei se definitiveaza pe data pronuntarii hotararii de anulare a apelului; - hotararile date in apel prin care se rezolva fondul pricinii, devin definitive de la data pronuntarii lor. O data ce a intervenit prescriptia nu se mai poate proceda la punerea in executare silita a titlului executoriu. Mai mult, cand constata ca a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita, organul competent nici nu mai poate elibera titlul executoriu. Asadar, daca se prezinta organului de executare un titlu executoriu, dupa implinirea termenului de prescriptie, el trebuie sa refuze punerea in executare a titlului, iar cand s-ar cere unei instante judecatoresti sa investeasca o hotarare judecatoreasca definitiva ori irevocabila, cu formula executorie sau sa emita adresa de executare dupa implinirea termenului de prescriptie, ea trebuie, dupa caz, sa refuze acea investire ori, hotararea fiind investita, sa refuze emiterea adresei de executare catre organul de executare . Sunt supuse termenului de prescriptie de trei ani toate cererile de executare silita indiferent de natura titlului ce urmeaza sa fie valorificat, inclusiv cele prin care se urmareste executarea silita a unor obligatii nepatrimoniale - spre exemplu publicarea in ziar, pe cheltuiala debitorului, a hotararii instantei. Legea statorniceste si momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita. Potrivit art. 405 alin. 2 C. proc. civ. termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita. Regula enuntata are un caracter esential, dar ea impune si unele sublinieri particulare . - Pe de o parte regula enuntata tine seama de posibilitatea efectiva a creditorului de a cere executarea silita. O atare facultate ii este conferita creditorului numai din momentul nasterii dreptului sau; anterior acestui moment nu i se poate imputa creditorului nici o culpa, caci insasi dreptul sau era inexistent. - Pe de alta parte, dreptul de a solicita executarea silita se naste din momentul in care titlul ce urmeaza sa fie valorificat devine executoriu. Principiul este acela potrivit caruia hotararile judecatoresti - principalele titluri executorii - dobandesc caracter executoriu din momentul ramanerii lor definitive. Rezulta asadar ca in toate situatiile pe care le-am examinat determinant este momentul pronuntarii hotararii (fara a interesa timpul pentru redactarea hotararii).

41

Situatia nu mai este aceeasi daca ne referim la hotararile de prima instanta care nu au fost atacate cu apel, sau hotararile nesusceptibile de apel care nu au fost recurate ori hotararile date in apel si care nu au fost recurate. Atari hotarari devin executorii prin neapelare, respectiv nerecurare si, deci, bineinteles, fara sa se fi pronuntat vreo hotarare care sa le dea caracter executoriu, dar numai dupa expirarea termenului de apel, respectiv de recurs . Daca prin hotarare s-a acordat debitorului un termen de gratie, prescriptia va incepe sa curga de la expirarea lui. In cazul in care creditorul solicita instantei sa constate ca debitorul este decazut din termenul de gratie, prescriptia incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii prin care instanta, in baza art. 383 C. proc. civ., a constatat decaderea din acest beneficiu . Cu privire la termenul de gratie dorim sa reamintim ca nu este permis in toate materiile, chiar daca in multe cazuri reprezinta regula. Un exemplu in care termenul de gratie nu este admis il constituie art. 97 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, publicata in Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 100 din 1 mai 1934, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 11/1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 201 din 23 august 1993 si de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicata in Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, modificata prin aceiasi ordonanta. Apoi, art. 44 Cod comercial prevede ca "In obligatiunile comerciale, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil". In raporturile comerciale, executarea exacta a obligatiei este o conditie esentiala (art. 1073 Cod civil). Numai prin executarea la termen a obligatiei, creditorul realizeaza scopul avut in vedere la incheierea contractului cu debitorul. In acelasi timp, executarea la termen a obligatiei comerciale constituie si o necesitate pentru buna desfasurare a activitatii comerciale pe care o realizeaza alti comercianti. Intr-adevar, activitatile comerciale si, implicit, raporturile juridice pe care se bazeaza, se afla intr-o stransa interconexiune. Creditorul - comerciant - conteaza pe sumele pe care le are de incasat . Daca instanta judecatoreasca ar acorda termen de gratie unui debitor, intarzierea in executarea obligatiei acestuia s-ar repercuta in lant asupra obligatiilor din alte raporturi juridice in care s-ar afla creditorul. Deci, acordarea unui termen de gratie in raporturile comerciale ar duce la o dezorganizare a activitatii comerciale, putand provoca executari silite, aplicarea procedurii falimentului etc. Pe de alta parte, revenind la termenul la care hotararea devine executorie, aratam ca unele hotarari judecatoresti pot fi valorificate pe calea executarii silite si inainte de a fi ramas definitive. Este cazul hotararilor judecatoresti executorii provizoriu conform art. 279 C. proc. civ. Termenul de prescriptie in cazul executarii silite privitoare la un drept personal nepatrimonial beneficiaza de o discutie mai amanuntita. Se poate discuta daca dispozitiile Decretului nr. 167/1958 sunt aplicabile si cat priveste executarea silita in cazul drepturilor personale nepatrimoniale. Intrucat dispozitiile Decretului nr. 167/1958 reglementeaza numai prescriptia dreptului la actiune avand un obiect patrimonial (art. 1) socotim ca si in ce priveste executarea silita ele se refera numai la titlurile executoriii cu obiect patrimonial. In consecinta, hotararile consacrand dreptul de a cere executarea silita a unei obligatii cu caracter nepatrimonial pot fi puse in executare ( potrivit art. 1890 din

42

Codul civil, articol care are un caracter general) timp de 30 de ani de la data cand ele au devenit titluri executorii. Asa fiind, in ceea ce priveste efectele implinirii prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, trebuie aratat ca o hotarare judecatoreasca neexecutata in termenul de prescriptie nu se va mai putea executa si va pierde puterea lucrului judecat. Regula se aplica si in cazul hotararilor ce pot fi puse executare silita in termenul prevazut de art. 6 din Decretul nr. 167/1956. Daca insa debitorul a execu de bunavoie obligatia dupa implinirea termenului de prescriptie, el nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia termenul prescriptiei dreptului creditorului de a obtine executarea silita implinit.

43