Lucrări practice Fiziologie III

1

EXAMENUL SUMAR AL URINII Examenul sumar de urină este un test screening, util pentru evidenţierea unor afecţiuni, dar nu suficient pentru stabilirea unui diagnostic. Afecţiunile care pot produce modificări în examenul sumar de urină sunt: - dezechilibrele hidrice şi acido-bazice

- bolile renale: nefropatii glomerulare (glomerulonefrite) şi tubulo-interstiţiale (pielonefrite), litiaza renală (nefropatia litiazică)

- alterarea funcţiei renale: IRA (insuficienţa renală acută), IRC (insuficienţa renală cronică) - afecţiunile postrenale: infecţia căilor urinare (uretrite, cistite) - endocrinopatiile: diabetul zaharat, diabetul insipid (deficitul de ADH) - afecţiunile hepatice: sindromul icteric Examenul sumar al urinii se efectuează din prima urină recoltată dimineaţa, a “jeun” şi cuprinde: • examenul macroscopic (volum, aspect, culoare, miros) • examenul fizic (densitate şi pH) şi examenul biochimic (nitriţi, proteine, glucoză, corpi cetonici,

puroi, bilirubină, urobilinogen), efectuate cu ajutorul bandeletelor reactive (dipstick) – metodă screening, rapidă, semicantitativă, care se bazează pe reacţii de culoare care pot fi comparate cu o scală etalon de rezultate, la 60 – 120 sec de la contactul bandeletei cu urina

• examenul microscopic al sedimentului urinar (celule, cilindrii, floră bacteriană, cristale)

1. EXAMENUL MACROSCOPIC AL URINII

1.1. VOLUMUL URINII (diureza) - reprezintă volumul de urină emis/24 ore. Variază în funcţie de starea echilibrului hidric, respectiv raportul dintre volumul de lichide ingerate şi volumul de apă eliminată pe cale renală şi extrarenală (digestivă, cutanată) şi de funcţia rinichiului, respectiv de capacitatea rinichiului de economisire şi epurare renală a apei (alterate în insuficienţa renală). Valoare normală: 1200 - 2000 ml/24 h (valoare medie 1500 ml/zi) - volum < 500 ml/24 h = oligurie → IRA funcţională (azotemie prerenală) - volum < 150 ml/24 h = anurie → IRA intrinsecă (necroza tubulară acută) - volum > 2500 ml/24 h = poliurie → IRC (diureză de compensare), diureză osmotică prin prezenţa

în urină a glucozei (diabetul zaharat) sau a proteinelor (sindromul nefrotic), hiperhidratare (diabetul insipid), administrare de diuretice

Orarul emisiilor se modifică mai ales în cazul infecţiilor căilor urinare: - inversarea raportului emisiilor de urină zi / noapte = nicturie - micţiuni reduse cantitativ, dar frecvente = polakiurie

- micţiuni dificile = disurie 1.2. ASPECTUL URINII - urina normală este clară şi limpede. În urina lăsată în repaus, la temperatura camerei, apare un nor fin (nubeculă) format din celule epiteliale descuamate şi mucus. • urina tulbure apare în prezenţa sărurilor în exces (fosfaţi, uraţi, carbonaţi, oxalaţi), a puroiului

(piurie), a lipidelor (lipidurie) sau a limfei (chilurie). 1.3. CULOAREA URINII - urina normală are culoarea galben deschis datorită conţinutului de pigmenţi (urocrom, urobilină, porfirină). Culoarea se modifică în funcţie de densitate, compoziţie, timpul trecut de la recoltare şi pH-ul urinar (urina diluată sau alcalină este deschisă la culoare, urina concentrată sau acidă este mai închisă la culoare), alimentaţie şi consumul unor medicamente. • Modificarea culoarii urinii: urină incoloră (insuficienţa renală, diabet insipid, hiperhidratare,

diuretice), galben închis (deshidratare), galben-brun (sindromul icteric), brun–negru

Lucrări practice Fiziologie III

2

(methemoglobinurie), roşie (hematurie, hemoglobinurie, porfirinurie, mioglobinurie), galben-verde (infecţia urinară cu Pseudomonas)

1.4. MIROSUL URINII – urina proaspătă are un miros caracteristic datorită substanţelor „urinoide”. • mirosul urinii se poate modifica după cum urmează: miros amoniacal (infecţii urinare cu

bacteriile care descompun ureea în amoniac), mere fermentate (prezenţa corpilor cetonici), fetid (infecţii severe ale vezicii urinare, fistule recto-vezicale), putrid (cancer vezical)

2. EXAMENUL FIZIC AL URINII

2.1. DENSITATEA URINII (D) - exprimă capacitatea rinichilor de a concentra şi de a dilua urina. Densitatea variază invers proporţional cu starea de hidratare şi diureza şi direct proporţional cu cantitatea de solviţi excretată de rinichi, cu excepţia următoarelor situaţii: - diabet zaharat decompensat metabolic → diureză crescută + densitate crescută - hipertensiune arterială → diureză normală + densitate scăzută - insuficienţă renală acută → diureză scăzută + densitate scăzută - insuficienţa renală cronică → diureză crescută + densitate scăzută Valoare normală: 1,015-1,025 g/cm3

Interpretare: • densitate > 1,025 g/cm3 = hiperstenurie → prezenţa în urină a glucozei (diabetul zaharat) sau a

proteinelor (sindromul nefrotic), deshidratare (febră, vărsături, diaree) • densitate < 1,015 g/cm3 = hipostenurie → insuficienţa renală (pierderea capacităţii de concentrare a

urinii), hiperhidratare, diabet insipid, administrare de diuretice • densitate = 1,010 – 1,011 g/cm3 constantă (fixă) la determinări repetate/24ore = izostenurie →

insuficienţa renală în stadiul terminal (pierderea capacităţii de concentrare şi de diluţie)

2.2. REACŢIA URINII (pH) - exprimă capacitatea rinichiului de acidifiere a urinii Valoare normală: pH ≈ 6 (limite 5,5 – 7,5). Variază fiziologic în următoarele situaţii: - alimentaţia bazată pe consumul de carne determină un pH = 5 - 5,5 (mai acid) - alimentaţia strict vegetariană determină un pH = 7 - 7,5 (mai alcalin) - în contact cu aerul se produce fermentaţie amoniacală, iar urina devine alcalină Interpretare: • pH acid< 5,5 → prezenţa în urină a corpilor cetonici (cetoacidoză din diabetul zaharat decompensat

metabolic, inaniţie), infecţia urinară cu Escherichia Coli

• pH neutru sau uşor acid (5,5 – 7) → insuficienţa renală (scăderea capacitatea rinichiului de acidifiere a urinii)

• pH alcalin > 7,5 → în alcalozele sistemice (vărsături, stare febrilă prelungită), acidozele tubulare renale (scăderea capacităţii de acidifiere a urinii), infecţia urinară cu Proteus

Controlul pH-ului urinar este important în: - litiaza renală pentru a reduce precipitarea sărurilor → fosfaţii de calciu şi magneziu, precum şi

carbonatul de calciu precipită în urina alcalină, deci urina trebuie menţinută acidă, în timp ce acidul uric (uraţii) şi oxalatul de calciu precipită în urina acidă, deci urina trebuie menţinută alcalină

- infecţia urinară pentru a reduce dezvoltarea florei bacteriene → în cazul infecţiei urinare cu Escherichia Coli urina trebuie menţinută alcalină, iar în cazul infecţiei cu urinare cu Proteus urina trebuie menţinută acidă

- terapia medicamentoasă → tratamentul cu antibiotice (streptomicină, neomicină, kanamicină) în cazul unei infecţii urinare este eficient dacă urina este alcalină, iar în intoxicaţia cu salicilaţi urina trebuie menţinută acidă pentru a creşte excreţia de salicilaţi

Lucrări practice Fiziologie III

3

3. EXAMENUL CHIMIC AL URINII 3.1. NITRIŢII – orice nitrat prezent în urină este transformat prin reducere de către bacterii într-un nitrit care poate fi identificat printr-o reacţie de culoare în mediu acid. Intensitatea culorii (roz – roşie) este direct proporţională cu concentraţia nitriţilor, dar nu are nicio legătură cu severitatea infecţiei. • urina normală NU conţine nitriţi → test negativ (-) • în infecţia urinară → test pozitiv (+) sau intens pozitiv (++) • absenţa nitriţilor NU exclude infecţia bacteriană → în proba de urină recoltată bacteriile nu au avut

timp (< 4 ore) să transforme nitratul în nitriţi sau infecţia urinară este cu germeni care nu reduc nitratul (ex: enterococi, gonococi, mycobacteria TBC)

3.2. PROTEINELE – se filtrează glomerular şi se reabsorb în totalitate la nivelul TCP. • urina normală conţine cantităţi REDUSE de albumine (< 30 mg/zi) → test negativ (-) • cantitate de 30 – 300 mg/zi = MICROALBUMINURIE – caracteristică pentru nefropatia diabetică,

dar nu poate fi evidenţiată în cadrul examenului sumar de urină • cantitate > 300 mg/zi = PROTEINURIE (ALBUMINURIE) (alterarea filtrării glomerulare şi/sau a

reabsorbţiei tubulare) → test pozitiv de la 1 (+) la 4(+) (15 – 500 mg/dl). Proteinuria poate fi:

- fiziologică (tranzitorie) → după emoţii puternice, efort fizic intens, expunere la frig, ortostatism prelungit, stări febrile

- patologică (persistentă) → de cauză renală (nefropatii), postrenală (inflamaţia căilor urinare) şi extrarenală (boli infecţioase acute şi situaţii clinice cu tablou acut, cum ar fi colici, crize epileptice, infarct, accident vascular cerebral, traumatisme, postoperator)

(a) Metoda cu ACID SULFOSALICILIC – permite identificarea atât a albuminelor, cât şi a globulinelor din urină. Adăugarea a 10 picături de acid sulfosalicilic 20% peste 5 ml de urină proaspăt recoltată determină precipitarea proteinelor în mediu acid, care se interpretează comparativ cu eprubeta martor (5 ml de urină), după cum urmează: urină clară = proteine absente (-), urină opalescenţă = urme de proteine (+), urină tulbure fără precipitat = proteine în cantitate scăzută (++), urină tulbure

cu precipitat = proteine în cantităţi dozabile (+++) prin metoda ESBACH. Rezultatele obţinute prin metoda bandeletelor şi cea cu acid sulfosalicilic trebuie corelate astfel: - în prezenţa albuminelor - rezultatul obţinut prin metoda bandeletelor coincide cu rezultatul obţinut

prin metoda cu acid sulfosalicilic - în prezenţa albuminelor şi a globulinelor - proteinuria identificată cu ajutorul bandeletelor este mai

mică decât cea identificată cu ajutorul acidului sulfosalicilic (b) Metoda de dozare a proteinuriei - metoda ESBACH - proteinele din urină precipită în prezenţa reactivul Esbach şi se depun în albuminometrul Esbach. Metoda permite stabilirea severităţii proteinuriei: uşoară < 1 g/zi (fiziologică, infecţia căilor urinare, nefropatia litiazică), medie 1-3 g/zi (nefropatii glomerulare şi tubulo - interstiţiale) şi severă > 3,5 g/zi (sindrom nefrotic)

3.3. GLUCOZA – se filtrează glomerular şi se reabsoarbe în totalitate la nivelul TCP. • urina normală NU conţine glucoză →→→→ test negativ (-) • prezenţa în urină a glucozei = GLICOZURIE → test pozitiv de la 1 (+) până la 4(+) (50 - 1000

mg/dl). Glicozuria poate fi: - fiziologică → sarcină, ingerarea unor cantităţi mari de glucide, stres emoţional - patologică → depăşirea pragul renal de 180 mg/dl al glucozei (DZ decompensat metabolic)

Lucrări practice Fiziologie III

4

3.4. CORPII CETONICI - acetonă, acidul beta-hidroxibutiric, acidul acetilacetic. • urina normală conţine cantităţi REDUSE (15 - 30 mg/zi) → test negativ (-) • ↑ concentraţiei corpilor cetonici urinari = CETONURIE → test pozitiv de la 1(+) până la 3(+)

- cetonuria este cel mai important parametru pentru monitorizarea echilibrului glicemic la subiecţii diabetici deoarece corpii cetonici apar în urină înainte de a creşte semnificativ în plasmă

- cetonuria apare în vărsături accentuate (de sarcină, la copii), inaniţie, alimentaţie bogată în lipide şi săracă în carbohidraţi

• bandeletele nu decelează acidul beta-hidroxibutiric (crescută la alcoolici) 3.5. PUROIUL - amestec de bacterii moarte şi leucocite. • urina normală NU conţine puroi → test negativ (-) • prezenţa puroiului în urină = PIURIE → infecţie urinară. Piuria poate fi:

- macroscopică → urină tulbure la emisie + test pozitiv (+) + urocultură (+) - microscopică → urină limpede la emisie + test pozitiv (+) + urocultură (+)

• Esteraza leucocitară (EL) - test calitativ de identificare în urină a unei enzime lizozomale eliberată din leucocitele care hidrolizează esteri alifatici şi aromatici. Evidenţiază piuria sterilă, când EL (+) se asociază cu urocultură (-) → infecţia urinară cu Chlamidia

3.6. PIGMENŢII BILIARI – forma de eliminare a produşilor de degradare ai hemoglobinei BILIRUBINA • urina normală conţine cantităţi REDUSE de bilirubină directă (< 0,02 mg/dl) → test negativ (-) • test pozitiv de la 1(+) până la 3(+) în sindromul icteric

UROBILINOGEN • urina normală conţine cantităţi REDUSE de urobilinogen (0,1 – 1 mg/dl) → test pozitiv (+) • test intens pozitiv (urobilinogen crescut) de la 2(+) până la 4(+) (2 – 12 mg/dl) în icterul hemolitic

(prehepatic) şi parenchimatos (hepatic) • test negativ (-) (urobilinogen absent) în icterul obstructiv (posthepatic) 3.7. SÂNGELE • urina normală NU conţine sânge → test negativ (-) • test pozitiv de la 1 (+) la 4(+) în următoarele situaţii:

- hematurie → traumatisme renale, nefropatie litiazică - hemoglobinurie → anemie hemolitică intravasculară - mioglobinurie → leziuni ale fibrei musculare scheletice (rabdomioliză)

• deoarece bandeletele nu disting eritrocitele de hemoglobină şi mioglobină, hematuria trebuie confirmată de prezenţa hematiilor în sedimentul urinar

4. EXAMENUL MICROSCOPIC AL SEDIMENTULUI URINAR

Principiu - prin centrifugarea a 10 ml de urină timp de 10 min la 2000 turaţii/min se obţine un sediment din care se efectuează un preparat nativ (1 picătură între lamă şi lamelă) şi se examinează la microscopul optic obiectiv 400 x (HPF). În funcţie de solubilitatea la cald, în HCl şi acid acetic se descrie: (a) sedimentul organizat, insolubil, care cuprinde elemente fiziologice (celule, cilindrii) şi elemente patologice (floră bacteriană, paraziţi, celule neoplazice), şi (b) sedimentul neorganizat,

solubil, care cuprinde cristale. • Leucocitele (granulocite neutrofile) – în urina normală <<<< 5 leucocite/HPF. Un număr crescut de

leucocite = LEUCOCITURIE → pielonefrite, infecţia căilor urinare

Lucrări practice Fiziologie III

5

• Hematiile - în urina normală <<<< 5 hematii/HPF. Un număr crescut de hematii = HEMATURIE → nefropatia glomerulară, nefropatia litiazică, traumatism renale, terapie anticoagulantă. Hematuria poate fi macroscopică (urina roşie) şi microscopică (urina limpede)

• Celulele epiteliale - în urina normală sunt absente sau rare (1-3 celule epiteliale/HPF). Celule epiteliale frecvente → nefropatia tubulo – interstiţială, infecţia căilor urinare

• Cilindrii – reprezintă mulaje ale lumenului tubilor renali alcătuite din proteine (proteina Tamm-Horsfall), elemente celulare (hematii, leucocite, celule epiteliale) şi detrisuri tisulare. În urina normală se admite 1 cilindru hialin/HPF. Un număr crescut de cilindrii = CILINDRURIE, cu semnificaţie patogenică doar dacă este însoţită de proteinurie şi modificări ale sedimentului

organizat. Cilindrii urinari pot fi: hialini (acelulari) → urina acidă, după efort fizic, hematici → nefropatia glomerulară, leucocitari → nefropatie tubulo-interstiţială (pielonefrită), grăsoşi (conţin colesterol) → sindromul nefrotic, epiteliali → necroza tubulară acută (IRA intrinsecă)

• Flora microbiană - în urina normală NU există floră bacteriană. Floră bacteriană prezentă, apreciată ca rară, moderată sau abundentă = BACTERIURIE. Aceasta se asociază cu urocultura (+) → nefropatii tubulo-interstiţiale (ex: pielonefrite) şi infecţii comune ale căilor urinare sau urocultura (-) → infecţia urinară cu Chlamidia

• Cristalele - în urina normală cristalele sunt rare. Un număr crescut de cristale = CRISTALURIE → nefropatia litiazică. Urina acidă poate conţine acid uric (gută), oxalat de calciu, iar urina alcalină poate conţine cristale de fosfaţi de calciu şi magneziu, respectiv carbonat de calciu

Metoda Addis-Hamburger (sedimentul urinar minutat) - se efectuează din urina de dimineaţă, recoltată pe 3 ore, în condiţiile în care există suspiciunea unei suferinţe renale, dar, în cadrul examenului sumar de urină, sedimentul urinar este normal. Valori normale: hematii: 0-100/min/ml, leucocite: 0-500/min/ml, cilindrii: 0-7/min/ml

INTERPRETAREA BULETINELOR DE EXAMEN SUMAR DE URINĂ

Tabelul I. Modificări ale examenului sumar de urină de cauză renală Sumar de urină Normal Nefropatie

glomerulară Sindrom nefrotic

Infecţia căilor urinare

Volum (ml/24 h) 1200 - 2000 N, ↓, ↑ ↑ N Densitate (g/cm3) 1,015 – 1,025 N, ↓, ↑ ↑ N pH 5,5 – 7,5 N, ↑ (IR) N,↑(IR) N, ↓, ↑ Nitriţi - - - ++ Proteine - +++ ++++ ± Glucoză - - - - Corpi cetonici - - - - Puroi / EL (-) - - - + sau EL(+) Bilirubină - - - - Urobilinogen + + + + Sediment N H↑, CH CG L↑, H ↑, CE↑, FM +

Sediment normal (N): < 5L/HPF, < 5H/HPF, 1 Ch/HPF, rare CE, FM absentă (-) Legendă: IR = insuficienţa renală, EL = esteraza leucocitară, L = leucocite, H = hematii, CE = celule epiteliale, Ch = cilndrii hialini, CH = cilindrii hematici, CG = cilindrii grăsoşi, FM = floră microbiană prezentă

Lucrări practice Fiziologie III

6

Tabelul II. Modificări ale examenului sumar de urină de cauză extrarenală

Sindrom icteric Sumar de urină Normal

Diabet zaharat Hemolitic

(prehepatic)

Parenchimatos

(hepatic)

Obstructiv

(poshepatic)

Volum (ml/24 h) 1200 - 2000 ↑ - - - Densitate (g/cm3) 1,015 – 1,025 ↑ - - - pH 5,5 – 7,5 ↓ - - - Nitriţi - - - - - Proteine - - - - - Glucoză - + - - - Corpi cetonici - ± - - - Puroi /EL (-) - - - - - Bilirubină - - + ++ +++ Urobilinogen + + ++ +++ - Sediment N N N

Sediment normal (N): < 5L/HPF, < 5H/HPF, 1 Ch/HPF, rare CE, FM absentă (-)

BULETINE DE INTERPRETARE 1. Diureză = 100 ml/zi Densitate = 1,005 g/cm3 pH = 6 Nitriţi (-) Proteine (+++) Glucoză (-) C.cetonici (-) Puroi (-) Bilirubină (-) Urobilinogen (+) Sediment: > 10 H/HPF > 10 CH/HPF

2. Diureză = 3000 ml/zi Densitate = 1,035 g/cm3 pH = 6,5 Nitriţi (-) Proteine (++++) Glucoză (-) C.cetonici (-) Puroi (-) Bilirubină (-) Urobilinogen (+) Sediment: > 10 CG/HPF

3. Diureză = 150 ml/zi Densitate 1,011 g/cm3 pH = 5 Nitriţi (++) Proteine (±) Glucoză (-) C.cetonici (-) Puroi (++) Bilirubină (-) Urobilinogen (+) Sediment: > 10 L/HPF > 10 H/HPF, frecvente cristale de acid uric, FM abundentă

4. Diureză = 3000 ml/zi Densitate = 1,035 g/cm3

pH = 4,5 Nitriţi (-) Proteine (-) Glucoză (++) C.cetonici (+) Puroi (-) Bilirubină (-) Urobilinogen (+) Sediment: 2 L/HPF 1 H/HPF

5. Diureză = 2000 ml/zi Densitate = 1,025 g/cm3 pH = 6,2 Nitriţi (-) Proteine (-) Glucoză (-) C.cetonici (-) Puroi (-) Bilirubină (++) Urobilinogen (+++) Sediment: 2 L/HPF 4 H/HPF

6. Diureză = 1600 ml/zi Densitate = 1,020 g/cm3 pH = 7 Nitriţi (-) Proteine (-) Glucoză (-) C.cetonici (-) Puroi (-) Bilirubină (+++) Urobilinogen (-) Sediment: 2L/HPF, 4H/HPF

R: 1.Nefropatie glomerulară acută. Anurie; 2. Sindrom nefrotic; 3. Nefropatie litiazică urică. Infecţie a căilor urinare. Anurie; 4. Diabet zaharat decompensat cu cetoacidoză; 5. Icter parenchimator (hepatic); 6. Icter obstructiv (posthepatic).

Lucrări practice Fiziologie III

7

CAZ CLINIC 1. Să se aprecieze starea funcţională a rinichiului, în cazul unui subiect de sex F, 65 de ani, diabetică, cu o vechime a bolii de 15 ani, care acuză edeme ale membrelor inferioare, nicturie şi hematurie. TA = 180/100 mm Hg, uree = 80 mg/dl (normal 15 – 45 mg/dl), creatinină = 2,5 mg/dl (normal 0,6 – 1 mg/dl), glicemie = 240 mg/dl. Examenul sumar de urină evidenţiază: diureză=3000 ml/zi, densitate=1,012 g/cm3, pH=5, nitriţi(+), proteine(+++), glucoză(++), corpi cetonici(+), puroi(-), EL(-), bilirubină(-), urobilinogen(+). Sediment urinar: < 10 leucocite/HPF, >10 hematii/HPF, >10 cilindrii hematici/HPF. Pe baza datelor prezentate stabiliţi răspunsul corect la următoarele întrebări. 1. Următorii parametrii ai examenului sumar de urină reflectă funcţia rinichiului:

A. Diureza pentru funcţia de economisire şi epurare renală a apei B. Densitatea pentru funcţia de concentrare şi diluţie a urinii C. Proteinuria pentru funcţia de permeabilitate selectivă a barierei de filtrare glomerulare D. Toate afirmaţiile sunt corecte

2. În cazul dat, diureza reflectă:

A. Instalarea unei insuficienţe renale acute B. Starea de deshidratare a organismului C. Prezenţa glicozuriei (diureza osmotică) D. Toate afirmaţiile sunt corecte

3. În cazul dat, densitatea urinii reflectă:

A. Incapacitatea rinichilor de a concentra urina B. Incapacitatea rinichilor de a dilua urina C. Cantitatea de solviţi excretată de rinichi D. Toate afirmaţiile sunt corecte

4. pH-ul urinar reflectă:

A. Scăderea capacităţii de acidifiere a urinii în cadrul insuficienţei renale acute B. Scăderea capacităţii de acidifiere a urinii în cadrul insuficienţei renale cronice C. Prezenţa corpilor cetonici în urină datorită dezechilibrului glicemic D. Prezenţa nitriţilor în urină

5. Următorii parametrii ai examenului sumar de urină reflectă afectarea renală glomerulară:

A. Proteinuria B. Hematuria C. Prezenţa cilindrilor hematici în sedimentul urinar D. Toate afirmaţiile sunt corecte

6. Rezultatele examenului sumar de urină pot fi corelate cu alte date, după cum urmează:

A. Proteinuria cu prezenţa edemelor B. Diureza şi densitatea urinară cu hipertensiunea arterială C. Densitatea urinară cu hematuria D. pH – ul urinar cu retenţia azotată (uree şi creatinină crescute)

7. În concluzie, pacienta prezintă:

A. Nefropatie glomerulară B. Nefropatie diabetică C. Insuficienţă renală cronică D. Toate afirmaţiile sunt corecte

R: 1D, 2C, 3A, 4C, 5D, 6A, 7D.

Lucrări practice Fiziologie III

8

CAZ CLINIC 2. Un subiect de sex M, 40 de ani, prezintă de aproximativ 2 zile dureri intense abdominale, la nivelul hipocondrului drept, greaţă, vărsături, stare febrilă prelungită. TA = 90/55 mm Hg, uree=45 mg/dl, creatinină=1 mg/dl, glicemie=62 mg/dl, pH plasmatic=7,59, PCO2=32 mm Hg, HCO3

-=30 mEq/l. Examenul sumar de urină a evidenţiat: diureză=800 ml/zi, densitate=1,030 g/cm3, pH=7,6 nitriţi (+), proteine (-), glucoză (-), corpi cetonici (-), puroi (-), EL (+), bilirubină (++), Ubg (-). Sediment urinar: 1–2 hematii/HPF, 1–2 leucocite/HPF, rare celule epiteliale, rare cristale de fosfaţi de calciu şi magneziu, rară floră microbiană. Stabiliţi răspunsul corect la următoarele întrebări.

1. Examenului sumar de urină evidenţiază alterarea:

A. Stării de hidratare a organismului B. Stării echilibrului acido – bazic C. Metabolismului pigmenţilor biliari D. Toate afirmaţiile sunt corecte

2. Pe baza datelor clinice şi a examenul sumar de urină diagnosticul posibil este:

A. Icter prehepatic B. Icter parenchimators C. Icter obstructiv D. Insuficienţă renală acută intrinsecă

3. Diagnosticul posibil enunţat anterior se bazează pe:

A. Absenţa urobilinogenului în urină B. Prezenţa bilirubinei în urină C. Sedimentul urinar normal D. Toate afirmaţiile sunt corecte

4. Examenul fizic al urinii evidenţiază:

A. Starea de deshidratare, secundară vărsăturilor B. Starea de deshidratare, secundară stării febrile prelungite C. Alcaloza sistemică, secundară vărsăturilor şi stării febrile prelungite D. Toate afirmaţiile sunt corecte

5. În cadrul dezechilibrului hidric identificat, răspunsul funcţional al rinichiului:

A. Este normal, deoarece diureza este scăzută şi densitatea urinii este crescută B. Este normal, deoarece diureza şi densitatea urinii sunt în limite normale C. Este scăzută, datorită oliguriei şi hiperstenuriei D. Nu poate fi apreciat pe baza examenului sumar de urină

6. În cadrul dezechilibrului acido – bazic identificat, pH plasmei arată că rinichiul:

A. A compensat alcaloza metabolică indusă de vărsături B. A compensat alcaloza respiratorie indusă de starea febrilă C. Elimină urini alcaline prin creşterea excreţiei de HCO3

– D. Toate afirmaţiile sunt corecte

7. În cazul dat, pH-ul urinar alcalin:

A. A determinat precipitarea cristalelor de fosfaţi de calciu şi magneziu B. A favorizat infecţia urinară evidenţiată prin prezenţa nitriţilor şi EL (+)

C. Poate favoriza dezvoltarea unei infecţii urinare cu Proteus D. Toate afirmaţiile sunt corecte

R: 1D, 2C, 3D, 4D, 5A, 6C, 7D.