EXAMENUL SITUATIILOR FINANCIARE

STUDENT: Florea Irina Stefania PROF. COORD. :

CUPRINS:

1. Examenul situatiilor financiare.

1.1 Auditul bilantului contabil :

A) Auditul capitalurilor;

B) Auditul imobilizarilor, amortismentelorsi ajustarilor pentru depreciere;

C) Auditul stocurilor si al productie in curs de executie;

D) Auditarea conturilor la terti;

E) Auditul trezoreriei.

1.2 Auditul contului de profit si pierdere.

1.3 Analiza fluxurilor de trezorerie.

1.4 Note la conturile anuale.

2. Bibliografie.

1. EXAMENUL SITUATIILOR FINANCIARE

Examenul situaţiilor financiare are drept scop colectarea elementelor probante necesare, suficiente

şi juste în vederea fundamentării opiniei auditorului privind imaginea fidelă clară şi completă a

patrimoniului şi a rezultatelor obţinute de întreprinderea audiată.

Auditorul trebuie să ţină seama de faptul că datele şi informaţiile prezentate în forma cerută de

reglementările în vigoare nu este suficientă pentru obţinerea elementelor necesare examinării şi

determinării performanţelor obţinute şi a dificultăţilor cu care se confruntă întreprinderea.

Examinarea generală a situaţiilor financiare are ca obiective principale

verificarea dacă bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de

trezorerie şi notele la conturile anuale:

- sunt coerente, ţinând seama de cunoaşterea generală a întreprinderii, de

sectorul de activitate şi de mediul social-economic;

- dacă principiile contabile şi reglementările în vigoare, au fost respectate şi

corect aplicate;

- evenimentele posterioare datei de închidere a bilanţului au fost corect

evaluate;

1.1. Auditul bilanţului contabil:

Auditorul trebuie să obţină un grad rezonabil de asigurare că bilanţul respectă

concepţiile fundamentale de bază ale contabilităţii:

- continuitatea activităţii de exploatare;

- contabilitatea de angajamente.

Lipsa continuităţii activităţii într-un viitor previzibil impune un alt tip de

evaluare la închiderea bilanţului.

Celelalte principii de bază nu mai pot funcţiona, deoarece valoarea lichidativă

(reziduală) este cea care se va aplica:

- principiul prudenţei trebuie tratat astfel încât profitul să fie real, pentru a nu

distribui dividende fictive la acţionari sau asociaţi;

- principiul independenţei exerciţiului a fost aplicat pe tot parcursul

exerciţiului. Auditorul verifică dacă cheltuielile şi veniturile aferente

exerciţiului respectiv au fost înregistrate;

- bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere a exerciţiului

precedent;

- auditorul procedează pentru fiecare cont la verificarea contabilă a

credibilităţii componentelor sale şi a soldului său;

- datele de inventar ale elementelor de activ şi de pasiv sunt regrupate în

registrul inventar cantitativ şi valoric, după caz. Auditorul procedează la o

comparare între valorile contabile şi valorile de inventar furnizate de

întreprindere, apreciind credibilitatea lor.

A). Auditul capitalurilor:

Auditorul verifică înregistrarea în conturile capitalurilor proprii a operaţiunilor

aferente acestora, conform deciziilor Adunării Generale.

Auditul capitalurilor proprii trebuie să aibă ca obiective:

a) Exhaustivitatea:

- Toate modificările aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor cu privire

la capitalul social au fost înregistrate corespunzător în contabilitate;

b) Exactitatea:

- Toate creşterile sau diminuările de sume proprii de finanţare sunt reale şi

corespund cu deciziile conducerii.

c) Existenţa:

- Capitalul social modificat este în concordanţă cu statutul şi contractul de

societate sau cu „Cererea de menţiuni“ înregistrată la Registrul Comerţului.

d) Evaluarea:

- Toate mişcările (creşteri sau diminuări) de rezerve au fost corect

înregistrate contabil.

- Rezervele din reevaluare au fost corect calculate, corect înregistrate şi

evidenţiate în contabilitate.

- Dividendele au fost calculate corect, înregistrate corespunzător în

contabilitate şi au fost aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor sau

Asociaţilor.

e) Imputarea corectă şi perioada corectă:

- Modificările capitalurilor proprii au fost înregistrate în perioada contabilă

corespunzătoare producerii evenimentului de creştere sau micşorare a lor.

- Capitalurile proprii: capitalul social, rezervele, rezervele din reevaluare,

dividendele, fondurile proprii pentru dezvoltare, profiturile reportate au fost

corect clasificate, evidenţiate şi prezentate.

- Se verifică concordanţa înregistrărilor contabile cu normele legale, IAS,

Legea contabilităţii etc.

Auditorul trebuie să urmărească documentele care-i permit să observe

valoarea împrumuturilor, dobânzile ce decurg din acestea pe perioada curentă şi în

viitor, garanţiile acordate pentru aceste împrumuturi.

B). Auditul imobilizărilor, amortismentelor şi ajustărilor pentru depreciere

Obiectivele vizate de auditor sunt:

a) Exhaustivitatea:

- Se verifică dacă toate mijloacele fixe sunt înregistrate şi toate activele care

trebuie capitalizate (IAS nr. 23, „Costurile îndatorării“) au fost corect

evidenţiate.

b) Exactitatea:

- Soldurile conturilor de imobilizări la valoarea contabilă au fost identificate,

grupate şi înregistrate corect.

b) Existenţa:

- Mijloacele fixe există în realitate la data bilanţului. Documentele ce trebuie

verificate cuprind: registrul mijloacelor fixe, rapoarte de evaluare, facturi

provenite de la antreprenori, contractele de concesionare, facturi şi extrase

de cont, procese verbale de punere în funcţiune, calculul amortizării şi

modul de constituire şi evaluare a ajustărilor pentru depreciere.

d) Perioada corectă:

- Intrările şi ieşirile de active imobilizate au fost înregistrate în perioada

corectă.

e) Evaluarea:

- Activele reevaluate sunt corect calculate potrivit normelor legale.

Diminuarea mijloacelor fixe în urma reevaluării a fost corect reflectată în

contabilitate.

f) Corecta prezentare şi evidenţiere:

- Toate soldurile mijloacelor fixe au fost corect evidenţiate. Informaţiile

bilanţiere şi notele de bilanţ trebuie să cuprindă informaţii complete cu

privire la existenţa, evaluarea lor la bilanţ. Potrivit Cadrului general de

prezentare a bilanţurilor financiare, informaţiile cu privire la imobilizări sunt:

valoarea contabilă brută la începutul anului, creşteri şi/sau diminuări în

cursul anului, soldul final la 31.XII evaluat la costul istoric (valoarea brută la

intrare/reevaluată). De asemenea, amortizarea calculată la 01.01,

amortizări în cursul exerciţiului financiar, soldul final al amortismentelor la

31.12. Ajustările pentru deprecierea imobilizărilor vor conţine aceleaşi

informaţii ca şi amortizările.

Pentru verificarea acestor posturi bilanţiere, auditorul utilizează următoarele

documente:

- Registrul mijloacelor fixe;

- Calculul amortizărilor;

- Evaluarea lor prin rapoartele comisiei de inventar, etc.;

- Facturile emise de furnizori de imobilizări;

- Titluri de proprietate;

- Dosarul de procese-verbale ale AGA, ale Consiliului de Administraţie;

- Procese-verbale de punere în funcţiune sau, după caz, de scoatere din

funcţiune sau casare;

- Extrasele de cont bancar.

Toate informaţiile vor fi prezentate în Dosarul exerciţiului pe posturi bilanţiere:

Active imobilizate, Active circulante, Active de regularizare.

C). Auditul stocurilor şi al producţiei în curs de execuţie:

Auditorul verifică dacă toate stocurile au fost identificate şi incluse în activul

bilanţier (exhaustivitatea), dacă toate stocurile au fost corect evidenţiate în

vederea evaluării de bilanţ (exactitate), dacă costul stocurilor a fost corect calculat

prin metoda de evaluare acceptată de procedurile interne ale conducerii.

Auditorul verifică dacă toate sumele sunt incluse în situaţiile financiare şi

corespund cu evidenţele contabile. Aceste stocuri regăsite în activul bilanţier

trebuie să existe şi fizic (existenţa).

Se verifică dacă stocurile au fost înregistrate în perioada contabilă corectă

(independenţa exerciţiilor).

Stocurile cu o mişcare lentă sau fără mişcare au fost corect evaluate, la

valoarea netă realizabilă (evaluare).

Indicatorii specifici cu privire la stocuri, viteza de rotaţie îi permit auditorului

să constate eventualele discrepanţe în fluctuaţiile lunare şi anuale faţă de

perioadele precedente.

Evaluarea stocurilor are ca obiective concluzii asupra:

- minimului dintre valoarea netă realizabilă şi costul lor;

- modul de determinare a costului la ieşirea lor pentru producţie: FIFO, costul

mediu ponderat, costul standard;

- verificarea valorii contabile de intrare (facturi de cumpărări, calculaţia

costurilor prestabilite şi postcalculul).

Auditorul solicită conducerii situaţia valorică a stocurilor şi producţiei în curs

de execuţie, provizioanele constituite pentru deprecierea acestora întocmite la

data închiderii exerciţiului sau la o dată cât mai apropiată. Auditorul obţine din

partea conducerii metodele utilizate în toate momentele privind stocurile şi

producţia în curs.

El trebuie să se asigure de concordanţa acestor metode, de permanenţa lor şi

le verifică prin sondaj.

D) . Auditarea conturilor la terţi în bilanţul contabil are ca obiective:

- concordanţa balanţelor conturilor analitice cu conturile sintetice.

- toţi debitorii au fost incluşi în situaţiile financiare (exhaustivitate).

- balanţele conturilor analitice, asigurându-se de concordanţa lor cu conturile

generale, sintetice;

- un inventar al creanţelor şi datoriilor existente la finele exerciţiului.

Auditorul analizează (de obicei, prin sondaj) soldurile conturilor de terţi

plecând de la documentele şi informaţiile contabile puse la dispoziţia sa. El

cere să se procedeze la efectuarea corecturilor pe care la găseşte necesare.

- toţi debitorii cuprinşi în bilanţ reprezintă creanţe asupra clienţilor. De

asemenea, auditorul trebuie să verifice dacă plăţile în avans, veniturile ce

urmează a fi încasate şi alţi debitori incluşi în activul circulant bilanţier

reprezintă beneficii economice viitoare sau trezorerie (numerar) de încasat.

Auditorul poate sugera firmei auditate unele recomandări în ceea ce priveşte

modul de încasare mai rapidă a facturilor, micşorarea riscului de neîncasare a

facturilor prin evaluarea provizioanelor pentru creanţe depreciate.

Obiectivele de audit cu privire la datoriile pe termen scurt:

- toţi creditorii au fost incluşi în situaţiile financiare şi există în mod real la

data bilanţului;

- datoriile au fost calculate astfel încât cheltuielile sunt înregistrate potrivit cu

serviciile prestate;

- au fost constituite provizioane adecvate în legătură cu soldurile debitoare

ale creditorilor şi pentru eventuale pierderi rezultate din tranzacţiile de

cumpărare;

- datoriile preliminate şi alţi creditori incluşi în bilanţ reprezintă obligaţii

viitoare sau sume de plătit.

Auditorul consideră principalele riscuri de fraudă şi implicit care obiective au

fost afectate prin testele de audit:

- o plată eronată este făcută unui salariat sau unui furnizor fără a avea

- aprobarea conducerii pentru efectuarea plăţii; obiectivul afectat în aceste

situaţii este exhaustivitatea, exactitatea datoriei;

- fişa furnizorului nu coincide cu jurnalul cumpărărilor, fiind incluse facturi

fictive pentru plată. În aceste situaţii sunt afectate exactitatea, existenţa,

precum şi obligaţiile entităţii auditate;

- existenţa furnizorilor fictivi incluşi în jurnalul de cumpărări a condus la plăţi

făcute unor angajaţi ai firmei auditate, obiectivele auditului de exactitate şi

existenţă a operaţiunilor cu terţi (creditori) fiind afectate.

O revizuire a testelor de audit, pentru a evalua riscurile în situaţiile de mai sus

impune:

- verificarea controlului intern cu privire la autorizarea plăţilor către furnizori;

- reconcilierea fişelor analitice ale furnizorilor;

- reverificarea jurnalului creditorilor prin urmărirea acelor furnizori cărora li s-

au făcut plăţi ilegale;

- verificarea profitului brut va arăta o reducere, ca urmare a creşterii valorii

cumpărărilor în costul vânzărilor fără un echivalent al valorii vânzărilor.

Revederea soldurilor nerecuperabile şi recomandările auditorului cu privire la

acele conturi ce urmează a fi trecute pe venituri.

E). Auditul trezoreriei cuprinde lichidităţile în conturi bancare şi casă, titlurile

de plasament şi creditele bancare pe termen scurt.

Structura titlurilor de plasament cuprinde:

- acţiuni cotate sau necotate;

- obligaţiuni cotate sau necotate;

- bonuri de tezaur şi bonuri de casă pe termen scurt;

- acţiuni şi obligaţiuni emise şi răscumpărate de societate;

- titluri de creanţe negociabile.

Notele ataşate situaţiilor financiare cuprind următoarele informaţii privind

titlurile de plasament:

- tratamentele contabile utilizate pentru determinarea valorii contabile,

schimbarea valorii de piaţă pentru evidenţa lor la valoarea realizabilă,

rezervele din reevaluări, cesiunea lor;

- analiza detaliată a portofoliului de investiţii: categoria, denumirea, valoarea

lor, numărul.

Auditorul trebuie să evalueze riscurile legate de trezorerie; având în vedere

obiectivele de audit, urmăreşte:

- Clientul poate avea mai multe solduri de bancă şi casă decât în realitate sau

conturile prezentate în situaţiile financiare nu sunt reale

- În funcţie de interesul unităţii auditate, profitul poate fi majorat sau

micşorat. Firma poate avea încasări anticipate sau plăţi restante, astfel

încât soldurile băncii la sfârşit de an pot arăta o situaţie mai favorabilă

decât în realitate.

Verificările auditorului pot descoperi unele angajamente şi evenimente

neprevăzute din operaţiunile bancare, din tranzacţii privind gestionarea

lichidităţilor.

Pentru auditul trezoreriei este necesar un set de documente:

- Extrasele de cont bancare;

- Registrul de casă;

- Cecurile plătite/asimilate;

- Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului de Administraţie;

- Lista specimenelor de semnături;

- Contractele de credit cu băncile sau alte instituţii financiare;

- Confirmări primite de la bănci;

- Balanţa de verificare.

Controalele interne efectuate până la bilanţ: testul de detaliu, alte teste cu

privire la modul de păstrare a carnetelor de cecuri, modul de emitere a lor şi

semnăturile autorizate. Controlul cecurilor returnate (trebuie verificate dacă au

două semnături autorizate prin compararea lor cu o copie a semnăturilor bancare).

Evaluarea soldurilor bancare, inventarierea monetarului, prezentarea exactă a

soldurilor conturilor de trezorerie în bilanţ, analiza detaliată a cecurilor emise şi

primite reprezintă pentru auditor teste de audit ce-l conduc la aprecierea în mod

rezonabil că toate posturile din bilanţ aferente trezoreriei redau o imagine fidelă,

clară şi completă a fluxurilor de lichidităţi sau că are îndoieli cu privire la posturile

bilanţiere de trezorerie.

1.2 Auditul contului de profit şi pierdere:

Contul de rezultate reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate şi a veniturilor

generate în urma consumurilor de resurse de către o întreprindere în cursul unui

exerciţiu financiar.

Auditorul, pe baza obiectivelor de audit, se asigură dacă:

- toate cheltuielile au fost incluse în situaţiile financiare;

- toate cheltuielile şi cumpărările au fost corect însumate şi corect

înregistrate;

- aceste cheltuieli şi achiziţii au fost tranzacţii reale în activitatea entităţii

auditate. Sumele evidenţiate în situaţiile financiare sunt conforme cu

instrumentările tehnice contabile;

- toate achiziţiile şi cheltuielile sunt aferente exerciţiului financiar al perioadei

curente.

Auditorul va trebui, în baza obiectivelor sale de audit, să examineze dacă:

- toate veniturile au fost incluse în situaţiile financiare;

- toate creanţele şi veniturile au fost corect însumate şi înregistrate şi dacă

reprezintă tranzacţii reale ale societăţii auditate.

1.3. Analiza fluxurilor de trezorerie de exploatare, investiţie şi

finanţare permite auditorului să facă aprecieri asupra fluxului net de trezorerie din

activitatea de exploatare, asupra fluxurilor specifice ciclului de investire şi

finanţare pe termen lung.

1.4. Note la conturile anuale:

Auditorul solicită notele la situaţiile financiare privind capitalurile proprii;

activele imobilizate; provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi alte ajustări pentru

depreciere; repartizarea profitului; analiza rezultatului din exploatare; situaţia

creanţelor şi datoriilor; principii, politici şi metode contabile; acţiuni şi obligaţiuni;

informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii, alte informaţii.

Pe baza lor, auditorul analizează:

- evoluţia conturilor prezentate de aceste anexe, deciziile luate de conducere

sau măsurile propuse de aceasta;

- modul de respectare a metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din

contul de rezultate;

- metodele folosite pentru calculul amortizării şi modul de fundamentare a

ajustărilor pentru depreciere.

Pe baza notelor, se pot calcula rate de structură a bilanţului, ce pot fi

interpretate în ultima fază a auditului. Această etapă finală permite recomandările

finale cu persoana care gestionează patrimoniul, modalitatea definitivă de

prezentare a situaţiilor financiare şi mai ales revizuirea finală a opiniei auditorului,

pe care o va prezenta adunării generale prin raportul său de audit.

2. BIBLIOGRAFIE

1. Boulescu Mircea, Ghita Marcel, Mares Valerica, Controlul fiscal si auditul financiar-fiscal, Editura

CECCAR, Bucuresti, 2003.

2. Legea privind societatile comerciale nr. 31/1990, modificata prin Legea nr. 441 din 27.11.2006,

publicata in Monitorul Oficial nr. 955 din 28.11.2006.

3. Ordonanta Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a

contabililor autorizati, republicata in Monitorul Oficial nr. 13 din 08.01.2008, art. 7 si art. 12.

4. Stoian Ana, Iurlea Eugen, Auditul financiar-contabil, Editura Economica, Bucuresti, 2001.

5. Toma Marin, Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati, editia a II-a, Editura CECCAR,

Bucuresti, 2007.