EXAMENUL ECOGRAFIC AL FICATULUI

Ecografia este o metoda de investigatie medicala care se bazeaza pe

reflectarea ultrasunetelor de catre tesuturi. Utilizata pe scara larga In medicina

umana, a Inceput sa se dezvolte In medicina veterinara dupa anii '80, devenind o

tehnica de imagini medicala care suplineste cu succes tehnicile clasice si mai ales

radiologia, In unele domenii. Este o metoda neinvaziva si usor de aplicat, dar

interpretarea imaginilor necesita o buna cunoastere a semiologiei si a bazelor fizice

ale ecografiei.

Avantaje si dezavantaje ale ecografiei

a) Avantaje

-este posibila vizualizarea pe sectiune a organelor accesibile, din toate planurile si

reconstructia mentala a organului tridimensional;

-se poate examina structura interna a organelor;

-nu sunt necesare pregatiri speciale prealabile ale animalului (de exemplu

anestezia);

-tehnica este neinvaziva si nepericuloasa.

b) Dezavantaje

-necesita o fereastra ecografica fara aer si fara os, pentru examinarea tesuturilor

subiacente;

-interpretarea imaginilor este relativ dificila, fiind facilitata de utilizarea unui

ecograf performant;

-durata examinarii este destul de lunga (cca 30 minute);

-costul aparaturii este Inca destul de ridicat.

Examenul ecografic al ficatului presupune evaluarea parenchimului

hepatic, a vaselor sangvine si a cailor biliare.

1

Din punct de vedere anatomic ficatul este situate caudal in raport cu

diafragmul si cranial in raport cu stomacu si splina.

Marginile hepatice sunt regulate. In aprecierea marimii ficatului se apeleaza

la criterii subiective, tinand cont de pozitia si orientarea sondei. Se apreciaza ca

hepatomegalie, cresterea distantei dintre stomac si diaphragm, alaturi de

impingerea caudala a rinichiului drept.

Parenchimul hepatic este omogen cu exceptia sectiunilr vasculare si biliare

care il traverseaza.

Ecogenitatea ficatului este adesea comparata cu cea a organelor vecine,

adica splina si rinichiul drept. Astfel, ficatul normal este hiperecogen sau

izoecogen in raport cu cortexul renal si hipoecogen in raport cu splina. Vena porta

este usor identificabila, la intrarea in ficat ramificandu-se in doua ramuri. Caile

biliare intrahepatice de obicei sunt greu de diferentiat de vasele sanguine si din

cauza dimensiunilor reduse. Vezica biliara se identifica usor prezentandu-se ca o

formatiune ovoida anecogena alungita in sectiune longitudinal si rotunda in

sectiune transeversala.

ASPECTE ECOGRAFICE IN UNELE AFECTIUNI HEPATO-BILIARE LA

CARNIVORE

Afectiunile hepatobiliare au fost diagnosticate prin examen ecografic,

coroborat cu examenul biochimic al sangelui si urinei.

In cazul afectiunilor hepatobiliare prin tehnica ecografica se pot pune in

evident modificarile de marime, de contur, de ecostructura si de ecogenitate.

Modificari de marime. Daca ficatul ocupa toata portiunea cranial a

abdomenului si poate fi cu usurinta identificat inapoia ultimei coaste poate fi un

2

argument in aprecierea acestuia ca fiind marit. Marirea unor portiuni hepatice este

apreciata si prin modificarea topografiei organelor invecinate.

Modificari de forma. Se determina prin examinarea marginilor ficatului in

special prin examinarea sub incidenta oblica. In general oricce modificare de forma

poate fi apreciata ca patologica. Dintre cauzele modificarilor de forma la nivel

hepatic mai importante sunt formatiunile tumorale associate cu ciroza si regenerare

nodular.

Modificarile de structura si de ecogenitate. Entitatile morbid care

intereseaza parenchimul hepatic sunt associate sub aspect ecografic cu modificari

de ecostructura si ecogenitate. Im mod normal ecostructura este omogena iar

ecogenitatea este mai scazuta decat a splinei si mai crescuta decat a corticalei

renale. Aceste citerii de apreciere a ecogenitatii sunt valabile doar in lipsa

alterarilor morfofunctionale a organelor de referinta.

Hiperecogenitatea hepatica difuza este nespecifica si se intalneste in

steatoza, ciroza si limfosarcom iar scaderea ecogenitatii parenchimului hepatic se

inregistreaza in caz de congestive hepatica si in afectiunile neoplazice difuze.

Modificarile focale ale ecogenitatii

Sunt bine definite, cresterea densitatii sau scaderea acesteia sunt usor de

evidentiat si localizat. In aceasta categorie intra: chisturile, hemoragiile, abcesele,

necrozele, granuloamele, hiperplazia nodulara, tumorile primare si cele

metastatice.

Chisturile hepatice sunt leziuni ce se prezinta ecografic ca formatiuni

rotunde sau ovalare, cu continut anecogen, cu pereti hiperecogeni bine definite si

care determina un fenomen de intarire posterioara bine reprezentat.

3

Fig.1 Chist hepatic

Abcesele hepatice au forme diferite si pot induce aspecte ecografice diferite

de la hipoanecogen pana la hiperecogen in functie de localizare, vechime si de

intensitatea necrozei central.

Fig. 2. Abces hepatic

Hematoamele parenchimatoase hepatice sub aspect ecografic imbraca

diferite forme in functie de vechimea acestora astfel, hemoragiile hepatice acute au

4

aspect hiperecogen . ulterior acestea devin anecogene sau hipoecogene in functie

de gradul formarii si a organizarii cheagului, ajungand in cele din urma ecogene.

Aprecierea leziunilor doar pe baza examenului ecografic, in cazul chisturilor

si abceselor hepatice este greu de realizat. Hematoamele hepatice pot fi spontane

associate unor procese tumorale sau traumatice.

Hiperplazia nodulara poate fi definita prin existenta unor leziuni benign la

nivel hepatic cu incidenta ce poate depasi 60% la cainii mai in varsta, modificari ce

nu pot fi indentificate intotdeauna numai prin examen ecografic datorita

polimorfismului lor ecografic, variind de la izoecogen la hipoecogen sau chiar

moderat hiperecogen.

Necrozele hepatice au o etiologie diversa si de multe ori intricata, fiind

implicate factori virali, chimici, toxici sau de natura imuna. Din punct de vedere

ecografic pot aparea sub forma difuza sau multifocala avand caracteristici

commune cu cele inregistrate in cazul hepatitelor si neoplasmelor.

MODIFICARI DIFUZE ALE ECOGENITATII

In identificarea si aprecierea acestor modificari de la nivel hepatic se au in

vedere cateva criteria ecografice: dimensiunile ficatului, ecostructura si

ecogenitatea ficatului, modificarile peretilor vaselor sanguine si ale canalelor

biliare, prezenta si intensitatea fenomenului de atenuare posterioara.

1 Hepatopatiile parenchimatoase

In aceasta categorie sunt incluse: steatoza hepatica, ciroza hepatica,

hepatitele si colangiohepatitele.

Steatoza hepatica are o incidenta ridicata si in patologia veterinara, fiind

vorba de o supraincarcare lipidica la acest nivel, cu etiologie multipla, reversibila.

Se constata uneori o moderata crestere in volum a ficatului insotita de o usoara

5

crestere a ecogenitatii. Incarcarea grasa a ficatului este asociata cu mentinerea

omogenitatii ecostructurii acestuia, dar cu o evident hiperecogenitate.

Structurile vasculare sunt normale fara devieri sau compresiuni. In schimb

vezica biliara poate aparea deformata din cauza hipertrofiei lobilor hepatici.

Fig. 3. Steatoza hepatica. Perete foarte accentuat

Ciroza hepatica se caracterizeaza prin hepatomegalie, hiperecogenitate si

acumulare de lichid ascetic. De cele mai multe ori ficatul este modificat in volum

existand si situatii cand ramane nemodificat.De obicei apare hiperecogen, relative

omogen si cu focare de regenerare.

Se apreciaza ca din punct de vedere ecografic se disting trei tipuri de ciroza:

I. caracteristica este hepatomegalia

II. dominanta este retractia hepatica

III. fibroza avansata.

6

Fig. 4. Se observa prezenta lichidului ascitic precum si o masa neregulata

caudal ficatului. Vezica biliara distinsa considerabil

Hepatitele. In formele acute examenul ecografic nu evidentiaza existenta

unor modificari semnificative. In afara hepatomegaliei

Ascita, hiperechogenitate hepatica

Hepatita parenchimatoasa acuta se caracterizeaza prin hepatomegalie moderata si

hipoecogenitate.

Fig. 5. Hepatita cronica la caine

7

2 Hepatopatiile vasculare

In cadrul acestei grupe intra: hipertensiunea portala, sunturile

portosistemice, tromboza portal si ficatul cardiac.

Hipertensiunea portal apare in urma instalarii unor rezistente in cursul

sangvin la nivel portal. Consecutive acesteia se produce cresterea diametrului

vaselor porte extrahepatice si dezvoltarea sunturilor portosimaptice.

Sunturile porto-simpatice reprezinta o alta entitate morbid evidentiata

ecografic ce se incadreaza in grupa hepatopatiilor vasculare difuze.

Cel mai frecvent se intalnesc la caine si pisica si de obicei sunt congenitale.

Sunturile porto-sistemice pot fi definite ca legaturi care se realizeaza intre vena

porta si circulatia sistemica ce deviaza circulatia sangvina de la nivelul hepatic.

Fig. 6. Ficatul unui caine cu sunt portosistemic. Se observa vena porta

evidenta adiacenta venei cave caudale

Tromboza portal apare consecutive unor afectiuni inflamatorii sau

neoplazice de la nivel portal, unor compresiuni periportale sau in cazul cirozei

hepatice.

Ficatul cardia apare consecutive insuficientei cardiace drepte, cu inducerea

unei congestii hepatice passive. Se evidentiaza ecografic ca o dilatatie a sistemului

8

venos hepatic. In aceasta congestive venoasa hepatica, organul este mult marit in

volum, dar fara modificari de ecostructura si este insotit de ascita.

Fig. 7. Ascita in ficat

3.Hepatopatiile tumorale

La nivel hepatic se pot intalni numeroase procese neoplazice, atat tumori

hepatice (benign si maligne) cat si numeroase metastaze hepatice.

Tumorile benigne: hemangioamele, adenoamele, hiperplazia nodular focala

si lipoamele.

Hemangioamele sunt formatiuni tumorale solide obisnuit de forma rotunda ,

bine delimitate si cu o ecostructura omogena. Frecventa cea mai mare se

inregistreaza la caine comparative cu pisica.

Hemangioamele sunt clasificate si denumite dupa dimensiuni in:

Hemangioame capilare de dimensiuni reduse cu spatii vasculare

alcatuite din capilare, au aspectul unor nodule ecogeni unici sau

multipli.

Hemangioame cavernoase, de dimensiuni mari cu vase de sange de

calibru mare si pot fi urmare evolutiei angioamelor capilare.

Adenoamele hepatice sunt tumori benign unice asemanatoare din punct de

vedere ecografic cu hiperplazia nodulara focalla dar care au o ecogenitate mai

9

scazuta decat acestea. Ecostructura poate suferi modificari aparand omogene, hiper

sau hipoecogene sau heterogene.

Hiperplazia nodulara este un proces neoplazic benign, rar intalnit la animale

care poate evolua sub forma difuza sau focalizata.

Lipoamele sunt formatiuni tumorale benign neincapsulate, in continuitate cu

parenchimul hepatic neafectat, cu aspect general hiperecogen. Din punct de vedere

ecografic apar hiperecogene, contrastand cu unele zone hepatice normoecogene

inconjuratoare.

Tumorile maligne. In aceasta categorie de afectiuni hepatice neoplazice

primare se incadreaza: carcinomul hepatocelular, hepatocarcinomul firolamelar si

colangiocarcinomul.

Carcinomul hepatocelular reprezinta forma cea mai intalnita de tumoare

maligna. Sunt mai multe tipuri: infiltrative, expansiv, mixt, difuz. Nodulii de

dimensiuni mici se pot prezenta sub forma incapsulata. Au un contur regulat si sunt

bine delimitati de parenchimul normal. In jurul nodulilor mici de carcinoma

hepatocelular se poate distinge un inel hipoecogen. Acest tip se pare ca are un

character expansiv rapid.

Hepatocarcinomul fibrolamelar are o incidenta redusa, de obicei este o

tumora unica si este bine delimitate de parenchimul inconjurator normal.

10

\\

Fig. 8. Hepatocarcinomul

Colangiocarcinomul se dezvolta pe caile biliare intrahepatice. Este o tumora

unica, are un aspect ecografic characteristic, hiperecogen omogen si este insotita de

ectazia localizata asimetrica a canalelor biliare.

11

Fig. 9. Colangiocarcinomul

Metastazele hepatice. Leziunile sunt unice si multiple, circumscrise, cu

structura si marime variabila. Nodulii metastazici pot avea o structura:

hipoecogena,dat de tumori pancreatice mamare sau melanoame; hiperecogena dati

de tumori primare mucosecretante, renale, endocrine; in cocarda(aspect de bulina)

cu centru hipoecogen si cu halou hipoecogen;metastaze necrozante cu centru

hipoecogen avand in general aspect pseudochistic; aspect infiltrative;metastaze

calcificate.

Cele mai frecvente tumori secundare sunt carcinoamele, sarcoamele, cu

origine splenica: hemangiosarcoame, fibrosarcoame, leiomiosarcoame si

limfosarcoame.

Totusi in apecierea si incadrarea leziunilor descrise, concludent ramane

diagnosticul citologic realizat in urma punctiei biopsice.

12