Evolutia Plasticii Funerare Romane in Dacia si Moesia. Aportul Militarilor

1

CONSILIUL JUDEȚEAN PRAHOVA *

MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE PRAHOVA

ARHEOLOGIA MILENIULUI I P. CHR. II

Interferenţe culturale la Dunărea de Jos

3

CONSILIUL JUDEȚEAN PRAHOVA *

MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE PRAHOVA

ARHEOLOGIA MILENIULUI I P. CHR.

II

Interferenţe culturale la Dunărea de Jos

Editura Oscar Print Bucureşti, 2011

4

Editori: dr. Lia Maria Voicu dr. Bogdan Ciupercă Coordonatorul seriei: dr. Bogdan Ciupercă Coperta: Răzvan Bălașa Tehnoredactare: Răzvan Bălașa Alin Anton Coperta I: Cataramă din os, Târgşoru Vechi, secolele III-IV p. Chr.; Phaleră din

bronz, Târgşoru Vechi, secolele II-III p. Chr. Coperta IV: Amforă, Boldeşti Grădiştea, M7, secolul al IV-lea p. Chr. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și calității grafice a materialelor revin exclusiv autorilor. Editura „Oscar Print“ B-dul Regina Elisabeta nr. 71, sector 5, Bucureşti Tel./Fax. 315.48.74; Mobil: 0722.308.859 E-mail: [email protected] Comenzi online: www.oscarprint.ro Editura este acreditatã de CNCSIS cu nr. 227 Editura şi Tipografia OSCAR PRINT este acreditată ISO ISO 9001:2000; ISO 14001:2004; ISO 18001:2007; ISO 9001:2008

Copyright © OSCAR PRINT pentru prezenta ediţie. Bucureşti, 2011

ISBN: 978-973-668-298-8

5

ABREVIERI

AAC Acta Archaelogica Carpathica, Kraków AAH Acta Archaelogica Academiae Scientarium Hungaricae,

Budapest AB Analele Banatului. Muzeul Banatului, Timişoara ActaMM Acta Moldaviae Meridionalis. Muzeul Judeţean „Ştefan cel

Mare“, Vaslui. ActaMN Acta Musei Napocensis, Cluj Napoca ActaMT Acta Musei Tutovensis, Muzeul „Vasile Pârvan“ Bârlad Acta MP Acta Musei Porolisensis, Zalău Aluta Aluta. Anuarul Muzeului Judeţean Covasna, Sf. Gheorghe. Anuarul MIAPh Anuarul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Ploieşti Anuarul IIADX Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol“, Iaşi Apulum Apulum. Acta Musei Apulensis. Anuarul Muzeului Naţional

al Unirii, Alba-Iulia AE Archaeologiai Értesitö, Budapest AEM Archäeologische-epigraphische Mittheilungen, Wien, I

(1877)-XX (1896) Analele UCDC Analele Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“,

Bucureşti AO Arhivele Olteniei, Craiova ArhMed Arheologia Medievală, Asociaţia Arheologilor Medievişti din

România ArhMold Arheologia Moldovei. Institutul de (Istorie şi) Arheologie -

„A. D. Xenopol“, Iaşi ArhVes Arheološki Vestnik (Acta Archaeologica) Inštitut za

arheologijo ZRC SAZU, Ljubljana, Slovenia

Arkheologiya Archeologja, Institute of Archaeology NAS of Ukraine, Kiev ArchÉrt Archaelogiai Értesitő, Budapesta ARMSI Academia Română. Memoriile secţiunii istorice AS Acta Siculica, Sepsiszentgyörgy/Sfântu Gheorghe Balcanoslavica Balcanoslavica, Belgrad Banatica Banatica. Muzeul Banatului Montan, Reşiţa BMI Buletinul Monumentelor Istorice, Bucureşti Bucureşti Bucureşti. Materiale de istorie şi muzeografie, Bucureşti BMJTAG Buletinul Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, Giurgiu Buzău Buzău. Mică Enciclopedie Istorică, 2000 BSNR Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti. CA Cercetări Arheologice, Muzeul Naţional de Istorie a

României, Bucureşti CAB Cercetări Arheologice în Bucureşti, Bucureşti

6

CCA Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti CAH Communicationes Archaelogicae Hungariae, Budapest Carpica Carpica. Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă „Iulian

Antonescu“, Bacău CI Cercetări Istorice. Complexul Naţional Muzeal „Moldova“,

Iaşi CIL Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin CN Cercetări Numismatice. Muzeul Naţional de Istorie a

României, Bucureşti CNM Corpus Nummorum Moldaviae, Iaşi Corviniana Corviniana. Acta Musei Corvinensis, Muzeul castelului

Corvineştilor, Hunedoara Dacia Dacia, N.S., Revue d’Archeologie et d’Histoire Ancienne,

Bucureşti Danubius Danubius, Muzeul de Istorie Galaţi, Galaţi Dolg Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és

Régiségtárából, Kolozsvár, Cluj-Napoca Drobeta Drobeta, Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Turnu Severin EAIVR Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României,

Bucureşti, vol. I, A-C, 1994; vol. II, D-L, 1996; vol. III, M-Q, 2000

EM Erdélyi Múzeum, Kolozsvár, Cluj Napoca EMÉ Egri Múzeum Évkönyve, Eger Enalia Enalia, The Journal of the Hellenic Institute of Marine

Archaeology EN Ephemeris Napocensis, Institutul de Arheologie şi Istoria

Artei Cluj Napoca, Cluj Napoca ETF Erdélyi Tudományos Füzetek, Cluj-Napoca Ethn Ethnográphia,Budapest FA Folia Archaelogica, Budapest FAH Fontes Archaelogici Hungariae, Budapest Germania Germania. German Archaeological Institute Roman-

Germanic Commission (RGK), Frankfurt a.M. Hesperia Hesperia. The Journal of the American School of Classical

Studies at Athens Hierasus Hierasus. Anuarul Muzeului Judeţean Botoşani HK Hadtörténelmi Közlemények, Budapest Ialomiţa Ialomiţa. Studii şi comunicări de muzeologie, arheologie-

istorie şi etnografie, Muzeul Judeţean Ialomiţa, Slobozia IJNA The International Journal of Nautical Archaeology,

Nautical Archaeology Society Istoria Românilor

Istoria Românilor, vol. III, Genezele româneşti, Bucureşti, 2001

Istros Istros. Muzeul Brăilei, Brăila

7

JAA Journal of Anthropological Archaeology, New-York KSz Katolikus Szemle, Oradea Közl Közlemények az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem-és

Régiségtárából, Cluj-Napoca Linguistique Balkanique

Linguistique Balkanique, The Institute for Bulgarian Language of the Bulgarian Academy of Sciences, Sofia

MCA Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti MemAntiq Memoria Antiquitatis, Acta Musei Petrodavensis,

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Piatra Neamţ MFME A Móra Ferenc Múzeum Évkönyve. Studia Archaeologica,

Szeged MIA Materialy i issledovanija po archeologii SSSR, Moskva-

Leningrad MMS Mitropolia Moldovei şi Sucevei MN Muzeul Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a României,

Bucureşti Mousaios Mousaios. Muzeul Judeţean Buzău, Buzău MSW Materialy Starozytne Wczesnosredniowieczne, Kraków MTTE Magyar Tudós Társaság Évkönyve, Buda MW Materialy Wczesnosredniowieczne, Krakow-Wroclaw-

Warsava NNy Népünk és nyelvünk, Budapest OlteniaStCom Oltenia. Studii şi Comunicări, Muzeul Olteniei, Craiova OH Opuscula Hungarica, Budapesta Peuce Peuce, Studii şi cercetări de istorie şi arheologie, Institutul

de Cercetări Eco-Muzeale, Tulcea Pontica Pontica. Studii şi materiale de istorie, arheologie şi

muzeografie, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constanţa

PP Past and Present, Cambridge RM Revista Muzeelor RAJB Repertoriul Arheologic al Judeţului Botoşani, Bucureşti,

1974 RAJI Repertoriul Arheologic al Judeţului Iaşi, Bucureşti, 1984-

1985 RAJV Repertoriul Arheologic al Judeţului Vaslui, Bucureşti, 1980 RCRFActa Rei Cretariae Romanae Fautorum Acta, Abingdon Romanoslavica Romanoslavica, Asociaţia slaviştilor din România, Bucureşti SA Slovenska Archeologia, Nitra SAA Studia Antiqua et Arheologica, Iaşi Sargeţia Sargeţia. Buletinul Muzeului Judeţean Hunedoara (Acta

Musei Devensis), Deva SCIV(A) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie),

Bucureşti

8

SCN Studii şi Cercetări de Numismatică, Bucureşti SMMIM Studii şi Materiale de Muzeografie şi Istorie Militară,

Bucureşti StudiiRevIst Studii. Revista de Istorie, Bucureşti Suceava Suceava. Studii şi materiale. Istorie. Anuarul Muzeului

Bucovinei SovArh Sovetskaja Arheologija, Moscova StArch Studia Archaelogia, Budapesta StComit Studia Comitatensia, Szentendre StCom Studia Comitatensia, Szentendre StComPiteşti Studii şi Comunicări, Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti SympThrac Symposia Thracologica. Institutul Român de Tracologie,

Bucureşti Századok Századok. A Magyar Történelmi Társulat Folyóirata,

Budapest TD Thraco-Dacica, Institutul Român de Tracologie, Bucureşti Tibiscus Tibiscus. Istorie-Arheologie. Muzeul Banatului, Timişoara TN Terra Nostra. Culegere de materiale privind istoria agrară

a României, Bucureşti VAH Varia Archaelogica Hungarica, Budapest Vjesnik Vjesnik Institut za arheologiju u Zagrebu, Zagreb, Croaţia Vrancea Vrancea. Studii şi Comunicări. Muzeul de Istorie al

Judeţului Vrancea, Focşani ZGy Zalai Gyűjtemények, Zalaegerszeg

9

CUPRINS

Ioan Stanciu Cuvânt înainte .............................................................................................. 11 Bogdan Ciupercă Prefaţă pentru o idee. Seria Arheologia mileniului I p. Chr. ......................................13 Ioana Creţulescu Evoluţia plasticii funerare romane în Dacia şi Moesia în secolele I-III p. Chr. Aportul militarilor. .......................................................................................... 15 Lucian-Mircea Mureşan Relaţiile daco-vandale în nordul provinciei Dacia în secolul II p. Chr................... 51 Corneliu Beldiman, Viorica Rusu-Bolindeț, Diana-Maria Sztancs, Alexandru Bădescu Ace de os descoperite la Histria, sectorul Basilica extra muros........................... 63 Dan Elefterescu Dovezi ale producţiei de fibule la Durostorum – Ostrov..................................... 93 Andrei Opaiț Două amfore de la Budureasca și Cireșanu. ................................................... 103 Ruxandra Alaiba Banca gară - Șapte case, ceramica modelată cu mâna, secolele III-V p. Chr. ... 119 Alexandru Bădescu Supravieţuirea ceramicii traco-dacice în mediul roman (I). Dacia Malvensis. ..... 157 Sorin Paliga O privire asupra romanității orientale în raport cu sclaveni și cu alte grupuri etnice ale primului mileniu p. Chr. ................................................................ 211 Dan Gh.Teodor Unele concluzii privind realităţile de la sud de Carpaţi în secolele V-VII p. Chr. . 227 George Dan Hânceanu Ocupaţiile comunităţilor autohtone din bazinul Bârladului (secolele VI-XI). ...... 241

10

Stella Doncheva, Nikolaj Nikolov Moulding Practice in Bulgaria at the Middle Ages............................................ 299 Erwin Gall The churchyard cemetery in Dăbâca (hung.: Doboka), Castle area 4. Archeological data on the development of a north Transylvanian county centre in the 11-13th centuries. .................................................................... 311

Ioana Creţulescu

15

EVOLUŢIA PLASTICII FUNERARE ROMANE ÎN DACIA ŞI MOESIA ÎN SECOLELE I-III p. Chr. APORTUL MILITARILOR

Ioana Creţulescu

Rezumat: Principalul catalizator al introducerii modelelor şi formelor aparţinând plasticii funerare romane în provinciile nou formate Moesia Superior, Inferior şi cele trei Dacii, cu precădere în secolul II p.Chr. a fost armata Imperiului, mai exact atelierele şi artizanii ce însoţeau unităţile militare, fie ele legiuni sau trupe auxiliare, în castrele în vecinătatea cărora se vor dezvolta ulterior mari centre urbane. Lapicizii specializaţi în crearea monumentelor funerare aduc cu sine o serie de modele arhitectonice şi iconografice din regiunile de provenienţă în noile provincii, astfel elemente specifice regiunilor nord-italice, fie ele prin filieră dalmată sau norico-panonică ajung în marile aşezări urbane din Dacia intracarpatică, în timp ce în Moesia Inferior, arta funerară caracteristică polisurilor greceşti aflate pe litoralul pontic pierde tot mai mult teren în faţa monumentelor sepulcrale create pe limesul danubian, cu precădere în oraşele actuale sau foste castre de legiuni sau unităţi auxiliare. În decursul secolelor ce au urmat formării provinciilor menţionate se nasc noi modele funerare, luând naştere adevărate şcoli de lapicizi, având elemente arhitectonice şi decorative specifice, facilitând în acest sens determinarea unui traseu al monumentelor funerare în zonele de graniţă ale Imperiului Roman. Cuvinte cheie: artă funerară, stela, limes, ateliere, modele funerare.

***

Ca toate societăţile antice, indiferent de epoca în care s-au dezvoltat, lumea romană îşi trata atât defuncţii săi cât şi ideea de moarte cu respectul cuvenit, comemorându-i pe cei trecuţi în nefiinţă prin ridicarea unor monumente funerare executate cu mare grijă şi atenţie, acest lucru datorându-se în principal faptului că adevărata moarte, văzută prin prisma credinţelor vechilor romani, survenea în momentul în care erai uitat de comunitatea din care făceai parte. Acesta este şi motivul pentru care, pe întreg parcursul epocii romane, s-au făcut mari eforturi, atât financiare cât şi din punct de vedere artistic, pentru a le oferi defuncţiilor şi familiilor acestora mijloacele potrivite prin care existenţa lor să nu fie ştearsă din memoria colectivă a semenilor lor.

Acest sistem complex de reprezentare a morţii într-o anumită comunitate se află într-o permanentă transformare, venind în contact cu noi rituri şi mentalităţi. Cu toate acestea, toate universurile culturale şi religioase au un singur lucru în comun, ideea conform căreia prin moarte destinul ni se relevă iar muritorii îl acceptă într-un ceremonial public, unde riturile se fixează prin rutină1. Monumentele sepulcrale, prin varietatea lor de forme şi teme abordate, dezvăluie

1 Aries 1975, p. 12-18, p. 81.

Evoluţia plasticii funerare romane în Dacia şi Moesia în secolele I-III p. Chr. Aportul militarilor

16

spiritul societăţii ce le-a creat, în timp ce arta funerară este menită să dezvăluie conturul unei comunităţi aflate într-un anumit stadiu al evoluţiei sale2.

Arta sepulcrală reprezintă poate cea mai marte parte din ceea ce lumea romană a lăsat în urmă, oferindu-ne informaţii preţioase privind populaţia Imperiului roman la un moment dat (sex, vârstă, ocupaţie, statut social, etnicitatea atunci când avem posibilitatea de a o determina etc.). cu toate acestea, trebuie să ţinem cont de faptul că nu toate categoriile sociale îşi permiteau să posede monumente menite să dăinuie, sculptate în calcarul local sau în marmură, marea majoritate a populaţiei lumii romane rămânând tăcută din acest punct de vedere.

În lumina celor afirmate mai sus, arta funerară de pe limes, în cazul nostru, de pe limes-ul Dunării de Jos, relevă etape ale evoluţiei artei provinciale în general. Vom vedea în studiul de faţă modalitatea prin care noile monumente funerare tipice artei romane pătrund în noul teritoriu provincial, depăşind întro oarecare măsură barierele culturale, răspândindu-se de pe graniţa militară spre interiorul provinciilor, totodată depăşind şi barierele teritoriale. Mai mult, este necesar să fie stabilit încă de la început faptul că studiul de faţă îşi are ca bază documentară o singură categorie de monumente funerare, şi anume stelae-le, acestea reprezentând imensa majoritate a acestui tip de monument, întâlnite în toate provinciile Imperiului, uşurându-ne astfel demersul în a trage o serie de informaţii concludente, bazate pe analogii între diferite forme arhitectonice şi reliefuri funerare. Totodată, prin analiza motivelor decorative şi a elementelor arhitecturale şi cele non-arhitecturale vom observa diferitele etape din evoluţia artei funerare provinciale şi zona lor de răspândire. Acest fapt devine vital în determinarea atelierelor artizanilor lucrători în piatră şi a influenţei acestora în interiorul graniţelor provinciale şi dincolo de acestea.

Înainte de a ne începe demersul, este important să clarificăm faptul că existenţa unor ateliere ale lapicizilor implică totodată şi nevoia de monumente funerare, cerere ce apare într-o comunitate nu tocmai restrânsă, acolo unde există categorii sociale ce îşi pot permite o astfel de mână de lucru. Ţinând cont de acest fapt, ajungem la ideea conform căreia atelierele ar trebui să fie localizate în aşezările cu o populaţie considerabilă ce ar putea suplimenta cererea de monumente funerare, iar acest lucru, pe limes-ul danubian, implică acele aşezări formate în jurul castrelor în primul rând legionare şi în al doilea rând auxiliare, de mai mici dimensiuni. Este lipsit de orice urmă de îndoială faptul că lângă forurile legionare se năşteau aşezări civile, menite să adăpostească familiile soldaţilor, dar şi meşteşugari şi comercianţi ce îi asigurau oricărui miles tot ceea ce avea nevoie, inclusiv monumente funerare, atunci când situaţia o cerea. Iar aceşti soldaţi făceau parte din acele categorii sociale ce îşi puteau permite acest lucru, fiecare soldat având o stipendia (salariul anual) de aproximativ 450 de denari (alţi cercetători vorbesc de o sumă mai aproape de 500 sau de 525 de denari), acest lucru fiind

2 Vernant 1977, p. 6.

Ioana Creţulescu

17

valabil până când împăratul Caracalla creşte valoarea stipendiilor la 675 sau chiar 750 de denari3.

Una dintre primele legiuni ce îşi face apariţia pe limes-ul Dunării de Jos a fost legio V Macedonica, trimisă de Augustus pentru a asigura controlul acestei regiuni, înainte de naşterea provinciei Moesia. Legiunea a fost atestată încă din timpul lui Tiberius atât în surse literare, de către autorul antic Tacitus4 cât şi pe cale epigrafică5. Între anii 33-34 p. Chr., această legiune, alături de legio IIII Scythica participă la construcţia drumului aflat pe malul drept al Dunării6, urmând ca după participarea sa în transformarea Thraciei în provincie romană în timpul împăratului Claudius, legiunea V Macedonica să staţioneze la Oescus (azi Gigen, Bulgaria), până când Nero o va trimite în campania sa din Orient în 62 p. Chr.7, întorcându-se abia la finalul războiului civil, în 71 p. Chr8.

Cel mai timpuriu tip de stela înregistrat aici datează din ultimele decenii ale secolului I p.Chr., pentru care avem două exemple, stela aparţinând lui Caius Annius Luca9 (fig. 1/1), acolo unde absenţa formulei funerare Dis Manibus sugerează datarea în primul secol p. Chr., şi cea aparţinând lui Caius Iulius Longinus10 (fig. 1/2), amândoi defuncţii fiind veterani ai legiunii V Macedonica. Cele două monumente au o formă rectangulară, cu un fronton triunghiular încadrat în spaţiul pietrei, având în timpanul acestora câte o rozetă cu două frunze de acant ce se întind până în colţurile inferioare ale frontoanelor şi cu alte două frunze de acant în exteriorul acestora, luând rolul de acrotere. Câmpul inscripţiilor este încadrat de un chenar simplu. Din punct de vedere stilistic, aceste două monumente nu au caracteristici complexe, simplitatea lor ducându-ne cu gândul la un tip similar din nordul Italiei, din secolul I p. Chr., adus la Dunărea de Jos, cel mai probabil, de artizanii ce vin în urma legiunii V Macedonica la Oescus, ce vor produce acest tip de monument fără prea mari modificări pe tot parcursul şederii legiunii, până când Traian o va muta la Troesmis.

Evident, monumentele funerare destinate militarilor ajung să fie cerute şi de familiile rezidente în canabae, monumente produse de aceleaşi ateliere. Astfel observăm monumentul destinat defunctei Vettia Paulina11 (fig. 1/3), ce cuprinde un fronton triunghiular încadrat în spaţiul pietrei, cu o rozetă cu şase petale în interiorul său, flancată de câte o frunză de acant şi cu alte două frunze de acant pe post de acrotere, în afara frontonului, cu un con de pin în vârful său. Semipalmete flanchează la rândul lor conul de pin şi frontonul în colţurile sale inferioare. Câmpul inscripţiei este încadrat de un chenar dublu, deja generalizat în perioada când este datat monumentul, în prima jumătate a secolului II p. Chr. Un alt exemplu în acest sens, cu câteva mici modificări este stela ridicată de Marius Agathopus pentru copiii

3 Bărbulescu 1987, p. 27. 4 Ann., IV, 5, 3. 5 ILS, 2281. 6 CIL III, 1698. 7 Tacit., Ann., XV, 6. 8 Bărbulescu, 1987, p. 16. 9 ILB, 53. 10 ILB, 55. 11 ILB, 93.


18

săi dispăruţi prea devreme, Maria Marylla şi Marius Iustus12 (fig. 1/4), ce are o pathera în locul obişnuitei rozete din timpanul frontonului, flancată de doi ciorchini de struguri, datată la finalul primului secol sau la începutul celui de-al doilea p. Chr. La finalul secolului II p. Chr. chiar observăm apariţia curpenului de viţă de vie plasat pe chenarul ce încadrează câmpul inscripţiei, aşa cum este relevat pe monumentul funerar dedicat Attiei Romana13 (fig. 2/1) sau pe cel al lui Ulpius Iulianus14, amândouă datând din a doua jumătate a secolului II p. Chr.

Majoritatea stelae-lor romane de la Oescus au o formă şi decorament aparte, cu un fronton triunghiular încadrat în spaţiul pietrei, cu motive vegetale şi cu un câmp al inscripţiei ce ocupă cea mai mare parte a monumentului, produse din a doua jumătate a secolului I până spre finalul secolului următor p. Chr., demonstrând faptul că cel puţin un atelier a existat la Oescus pentru populaţia sa, dezvoltând un model incipient specific nordului Italiei, adus odată cu mutarea sediului legiunii V Macedonica.

Alte exemple similare le întâlnim la Odessos (Varna, Bulgaria) şi Tomis (Constanţa), începând cu primele decenii ale secolului II p. Chr. Exemplarul de la Odessos, destinat lui Apollonios15, este datat în a doua jumătate a secolului II, o stela din calcar, destul de deteriorată, cu un fronton triunghiular trasat în jurul unei rozete cu patru petale şi cu două frunze de acant în colţurile inferioare ale frontonului. Inscripţia în limba greacă, tăiat în diagonală, este încadrat de un chenar simplu. Alte exemple se găsesc la Tomis, cel mai timpuriu fiind datat la începutul secolului II, aparţinând Aburiei Primigenia16, un monument deteriorat considerabil de trecerea timpului. Un exemplu ulterior, o stela fragmentară cu inscripţia în limba greacă17 încadrată de un chenar dublu, prezintă o rozetă cu patru petale în interiorul unui fronton triunghiular cu două posibile acrotere, din păcate, însă, starea de deteriorare a monumentului nepermiţându-ne să culegem alte informaţii cu excepţia epocii în care a fost sculptat, şi anume la începutul secolului III p. Chr. , alături de un alt monument similar din acelaşi oraş antic18 (fig. 2/2), reprezentând ultima stela de acest tip înregistrată în Moesia Inferior.

După rezolvarea revoltei din Thracia, alături de legio V Macedonica, legio VIII Augusta construieşte castrul de la Novae (azi, în vecinătatea Svishtov, Bulgaria). Iniţial, sediul legiunii augustane se afla la Poetovio (Ptuj, Slovenia) în Pannonia, până în anul 44 p. Chr., când a fost mutată în Moesia, unde a rămas până la izbucnirea războiului civil iniţiat după moartea lui Nero. Imediat după victoria împăratului Vespasian, legiunea este din nou mutată, de data aceasta la Argetoratum (Strasbourg, Franţa), în Germania Superior, unde va staţiona până în a doua jumătate a secolului IV. În 70 p. Chr., Vespasian reorganizează limes-ul roman

12 ILB, 77. 13 ILB, 92. 14 ILB, 80. 15 Conrad 2004, nr. 100, pl. 70/1. 16 ISM II, 286. 17 ISM II, 347. 18 ISM II, 313.

Ioana Creţulescu

19

de la Dunăre, aducând o nouă legiune, legio V Alaudae, ce va pieri sub comanda lui Cornelius Fuscus în confruntarea dezastruoasă dintre trupele lui Domitian şi daci în 87 p.Chr. Totodată, cam în acelaşi moment când V Macedonica se întoarce la Oescus, legio I Italica este adusă să înlocuiască legio VIII Augusta la Novae, unde va staţiona mult până în secolul V p. Chr19.

Unul dintre cele mai timpurii monumente funerare de la Novae este stela lui Publius Farfinias Severus, un cornicern al legio VIII Augusta20 (fig. 2/3), datată între 45 şi 69 p. Chr., atunci când legiunea încă se mai afla la Novae. Monumentul din calcar este mărginit în partea superioară de un fronton triunghiular cu chenar dublu, cu o rozetă în timpanul acestuia. Doi lei rampanţi flanchează frontonul, redaţi frontal, sprijinindu-se pe labele din faţă. Sub câmpul inscripţiei încadrat de un chenar dublu putem observa instrumentul muzical al defunctului, instrument ce trimite fără o urmă de dubiu la postul pe care îl ocupa în cadrul legiunii. Din acelaşi tip face parte şi stela lui Caius Valerius Vegetus, miles legionis I Italicae21 (fig. 2/4), având deasupra câmpului inscripţiei un fronton triunghiular de dimensiuni mici cu o rozetă în interiorul său, fiind flancat de două semipalmete, datând din al treilea sfert al secolului I p. Chr., fiind foarte apropiat de tipul de monument întâlnit în aceaşi perioadă la Oescus.

Totodată, caracteristic centrului de la Novae era şi stela cu o nişă arcuită situată deasupra câmpului inscripţiei încadrat de vrejul viţei de vie, nişa adăpostind în centrul ei o rozetă încercuită de o corona funerară. În afara arcului găsim fie acrotere, fie alte tipuri de motive decorative. Cel mai timpuriu monument întâlnit aici, la începutul secolului II p. Chr., este stela lui Caius Iulius Magnus, veteran al legiunii I Italica22 (fig. 3/1), cu câmpul inscripţiei încadrat de un chenar cu motivul viţei de vie. Deasupra acestuia se află nişa arcuită cu un chenar dublu, având în centru o coroană cu o rozetă în interiorul ei, doi tritoni susţinând arcul din afara sa. Un alt monument similar este cel dedicat libertei Iulia23 (fig. 3/2), având aceeaşi nişă arcuită flancată de tritoni, ce suflă din câte o scoică şi de câte o oglindă de mici dimensiuni de fiecare parte a arcului. Acesta din urmă adăposteşte o urnă funerară, un vas cu capac deasupra, încercuit de o corona, legată cu o taenia la bază. Câmpul inscripţiei este încadrat de acelaşi chenar cu motivul curpenului de viţă de vie.

Pentru acest tip de stela, atât Novae cât şi Abritus împart titlul de centre producătoare, răspândind noul model, cu precădere în a doua jumătate a secolului II p.Chr., în alte aşezări ale Moesiei Inferior24, precum Montana, Nicopolis ad Istrum, Tomis, Comakovci, Strahilovo, Carsium, Sacidava şi Gorna Orjahovica. Cele mai timpurii modele descoperite până în prezent provin de la Sacidava (Rasova, jud. Constanţa) şi Gorna Orjahovica (lângă Veliko Tărnovo, Bulgaria), ambele

19 Benea 1983, p. 26. 20 IGLNovae, 81. 21 Conrad 2004, nr. 377, pl. 74/4. 22 IGLNovae, 83. 23 IGLNovae, 99. 24 Alexandrescu-Vianu 1985, p. 62.


20

datate după mijlocul secolului II p.Chr. Primul exemplu25 (fig. 3/3) reprezintă o stela fragmentară, dedicată lui Caius Veturius Verus, soldat în legiunea V Macedonica, având nişa arcuită susţinută de doi pilaştri de dimensiuni mici, cu o rozetă înconjurată de o corona legată cu taenia la baza ei. Două acrotere semicirculare cu palmete şi capul unui leu mărginesc partea superioară a arcadei. Câmpul inscripţiei este încadrat de un chenar triplu cu motivul viţei de vie şi a ciorchinilor de struguri. Cel de-al doilea exemplar26 (fig. 3/4) aparţine veteranului legiunii I Italica, Tiberius Claudius Niger, având câmpul inscripţiei încadrat de vrejul viţei de vie. Nişa arcuită aflată deasupra adăposteşte o rozetă cu cinci petale în interiorul unei coroane funerare legată la bază cu o taenia. În jurul acesteia găsim alte rozete, cel mai probabil şase la număr, dificil de stabilit ţinând cont de faptul că monumentul este deteriorat în partea sa superioară.

Din ultimul sfert al secolului II p. Chr., avem un monument de la Nicopolis ad Istrum (Nikyup, regiunea Veliko Tărnovo, Bulgaria)27 (fig. 4/1), reprezentând partea superioară a unei stela cu nişă arcuită, având o corona cu rozetă în interior. Câmpul inscripţiei, încadrat de un chenar triplu, asemeni arcadei, păstrează doar primele cinci rânduri ale epitafului grecesc. Totodată, la finalul secolului II şi începutul secolului III p. Chr., întâlnim acelaşi tip de stela la Strahilovo, în regiunea Veliko Tărnovo28, Carsium (Hârşova, jud. Constanţa)29, în Montala (Bulgaria)30 şi teritoriul său, în Comakovci (Bulgaria), aşezare cu mai multe exemplare aparţinând acestui tip de stela, printre care menţionăm monumentul funerar dedicat lui Dizias Bitipel31 (fig. 4/2), ridicat de soţia sa, Nene, şi de fiii acestuia. Nişa arcuită din partea superioară a monumentului este susţinută de doi pilaştri de dimensiuni mici şi poartă deja obişnuita rozetă încadrată într-o coroană funerară. Câmpul inscripţiei este, la rândul lui, încadrat de chenarul cu viţă de vie cu ciorchini de struguri, ieşind dintrun cantharos, aflat la baza monumentului. Ultima stela de acest tip este întâlnită la Tomis32 (fig. 4/3), având nişa arcuită situată deasupra câmpului inscripţiei, cu o rozetă în interiorul unei coroane schiţată sumar în interiorul arcadei simple, monumentul fiind databil în secolul IV p. Chr.

Mai mult, observăm acelaşi tip de stela în apropiatul Ratiaria (Archar, regiunea Vidin, Bulgaria), în Moesia Superior, colonia formată sub Traian, după războaiele daco-romane, cu veteranii legiunii VII Claudia, prin deductio33. Monumentele cu nişă arcuită se dezvoltă asemănător atât la Novae cât şi în Ratiaria, până în a doua jumătate a secolului II p. Chr., atunci când busturile

25 Alexandrescu-Vianu 1985, nr. 301. 26 ILB, 376. 27 IGB II, 690. 28 ILB, 354. 29 ISM V, 103. 30 Conrad 2004, nr. 494, pl. 91/4. 31 ILB, 163. 32 Alexandrescu-Vianu 1985, nr. 86. 33 Benea 1983 p. 49.

Ioana Creţulescu

21

defuncţilor îşi fac apariţia în interiorul arcadelor la Novae, în timp ce la Ratiaria acest motiv nu apare decât la începutul secolului III p. Chr.34

Întorcându-ne la monumentele produse în atelierele de la Novae, întâlnim un alt tip de stela cu multe exemplare provenind din acest centru, tip non-arhitectural, luând forma unei lespezi rectangulare cu două câmpuri, unul deasupra celuilalt, cel al inscripţiei şi cel al reliefului funerar. Cel mai timpuriu exemplu de acest fel datează de la mijlocul secolului I p.Chr., stela libertului Cassius Quintus35 (fig. 5/1), având câmpul inscripţiei încadrat de un chenar decorat cu frunze de acant, de această dată. Relieful funerar situat deasupra prezintă o rozetă dublă în interiorul său, înconjurată de o corona şi de alte frunze de acant ce ocupă restul suprafeţei reliefului, separat de celălalt câmp printr-o funie înnodată. Datând de la începutul secolului II p.Chr. este monumentul dedicat lui Caius Popilius Onesiphorus36 (fig. 4/4), foarte deteriorat în marginile sale, cu toate acestea încă se mai poate distinge câmpul inscripţiei cu un chenar cu motivul iederei şi relieful funerar cu o rozetă cu patru petale în interiorul unei coroane legată la bază cu o taenia. De deasupra coroanei pornesc două frunze lungi, căzute de o parte şi de alta a rozetei încadrate, probabil frunze de palmier. În cele patru colţuri ale reliefului distingem câte o rozetă cu câte opt petale. Între epitaf şi chenarul cu iederă lapicidul a lăsat un spaţiu destinat obiectelor folosite de regulă de un personaj feminin, o oglindă, o casetă mică şi două scoici, a căror prezenţă este motivată de un al doilea nume menţionat în inscripţie alături de Caius Popilius Onesiphorus, acela al unei Paccia Euphro[syne].

Începând cu cea de a doua jumătate a secolului II p.Chr. avem un alt exemplu, stela lui Quintus Scantillus Marcus, soldat în legiunea I Italica37 (fig. 5/2), având câmpul inscripţiei încadrat de acelaşi chenar cu motivul iederei. Deasupra, relieful funerar adăposteşte o rozetă în interiorul unei coroane legate la bază, cu alte patru rozete la colţurile sale. Acest model decorativ se păstrează până la începutul secolului III p. Chr., aşa cum observăm pe un monument funerar fragmentar38 (fig. 5/3), unde câmpul inscripţiei este lipsit de cea mai mare parte a sa, lăsându-ne doar posibilitatea de a atribui monumentul unei iubitoare soţii ([uxori car-]issimae). Chenarul dublu ce încadrează epitaful poartă motivul viţei de vie cu ciorchini de struguri, având deasupra relieful funerar ocupat în totalitate de frunze de iederă ce ies de la baza unei corona, având o rozetă în centrul său.

În restul teritoriului aparţinând Moesiei Inferior, după mijlocul secolului II p. Chr., întâlnim acest tip de stela în alte patru locaţii. Prima, datată la mijlocul secolului II p. Chr., provine de la Transmarisca (Tutrakan, Bulgaria)39 (fig. 5/4), monument dedicat lui Lucius Memmius Aquila, veteran al legiunii V Macedonica, de către fraţii săi, unul dintre ei fiindu-i camarad în aceeaşi legiune. Câmpul inscripţiei

34 Alexandrescu-Vianu 1977, p. 383. 35 IGLNovae, 97. 36 IGLNovae, 103. 37 IGLNovae, 84. 38 IGLNovae, 112. 39 Conrad 2004, nr. 307, pl. 103/3.


22

este încadrat de chenarul cu iederă, având deasupra relieful funerar, cu o rozetă compusă din patru frunze de acant în interiorul unei corona cu o altă rozetă de mici dimensiuni deasupra, legată la bază cu obişnuita taenia. Colţurile inferioare ale reliefului sunt ocupate de alte două rozete cu câte patru petale, în timp ce în colţurile superioare găsim câte o rozetă cu cinci petale, mărginite de câte un chenar de colţ. Din aceaşi zonă, datată probabil după 212 p. Chr., provine stela descoperită la Trimammium40 (fig. 6/1), dedicată lui Aurelius Mucianus, miles legionis I Italicae. Aflându-se într-un contrast puternic cu monumentele anterioare, stela este redată întrun stil mai mult schiţat, având câmpul inscripţiei încadrat de un chenar ce imită prin două linii încolăcite vrejul de viţă de vie purtătoare de ciorchini de struguri. În interiorul reliefului funerar avem o rozetă încadrată de o coroană, schiţate amândouă. Datat la începutul secolului III p. Chr. este monumentul provenit de la Breste (regiunea Loveč, Bulgaria)41 (fig. 6/2), ridicat de părinţii Zises Mucazenis şi Bendina Bitua fiului decedat la numai cinci ani, Tarsianus. Deasupra epitafului în limba latină încadrat de un chenar triplu se află o rozetă cu şase petale în interiorul unei coroane. Atât câmpul reliefului cât şi cel al inscripţiei sunt înconjurate de motivul viţei de vie cu ciorchini de struguri. Acelaşi model funerar îl întâlnim şi la Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud. Constanţa), pe stela lui Ulpius Arcidiamus şi Ulpia Helpidia42 (fig. 6/4). Câmpul inscripţiei încadrat de un chenar dublu este suprapus de relieful funerar purtând doar o corona în interior, fără rozetă, înconjurate de acelaşi vrej al viţei de vie cu ciorchini. Mai mult, monumentul prezintă un coronament compus dintrun con de pin în centrul său şi de acrotere cu semipalmete în extremităţi, dintre care doar cea din stânga a supravieţuit. Tot din localitatea tropeensă provine şi un monument cu relieful funerar rectangular cu o corona şi cîte patru rozete la colţurile sale, în asociere cu un al doilea relief, având ca subiect scena banchetului funerar43 sau cea cu reprezentarea Cavalerului Trac44.

Avansând în studiul nostru, mergând spre vest, ajungem la Viminacium (Kostolac, Serbia), capitala şi sediul guvernatorului provinciei Moesia Superior, sediul legiunii VII Claudia. Legiunea, formată de Caesar special pentru războiul său purtat împotriva galilor, era iniţial staţionată în Macedonia încă din 30 a. Chr. În timpul revoltei dalmato-pannoniene în 6-9 p. Chr., legiunea a fost adusă în Dalmatia, ori la Tilurium (Gardun, Croaţia), ori la Delminium (aşezare încă neidentificată). Cândva la începutul secolului I p. Chr., legio VII Claudia a fost din nou mutată în Moesia, la Viminacium, locaţia unei aşezări de autohtoni, deşi mult mai probabilă pare venirea ei în 57 sau 58 p. Chr., fiind susţinută de episodul mutării celor 100 000 de locuitori de la nord de Dunăre la sudul ei de către guvernatorul Tiberius Plautus Silvanus Aelianus (60-67 p. Chr.), episod ce nu putea

40 Alexandrescu-Vianu 1985, nr. 117. 41 ILB, 176. 42 Conrad 2004, nr. 267, pl. 107/4. 43 Conrad 2004, nr. 270, pl. 109/4. 44 Conrad 2004, nr. 269, pl. 108/4.

Ioana Creţulescu

23

avea loc fără susţinerea unor efective militare considerabile provinciale45. O mare parte a acestei legiuni a luat parte la războaiele contra dacilor din timpul lui Traian, construind podul peste Dunăre de la Drobeta46. În timpul împăratului Hadrian, aşezarea de la Viminacium a fost ridicată la rang de municipium, devenind astfel capitala provinciei şi sediul guvernatorului său, referindu-se aici la aşezarea indigenă şi nu la canabae-le castrului legiunii, despre care nu avem informaţii provenite din secolele I-II p. Chr., asta până la restaurarea lor de către Caracalla47.

Veteranii legiunii VII Claudia au reprezentat baza de formare a trei dintre oraşele Moesiei Superior: în prima fază, colonia Flavia Scupinorum formată de Vespasian în 70 p. Chr. din veteranii legiunilor VII Claudia şi V Macedonica, în cea de a doua fază, deja menţionata Ratiaria, de către Traian, şi în cele din urmă, municipium Viminacium de către Hadrian48. Legiunea VII Claudia va rămâne cu cel puţin câteva vexilaţii permanent la Viminacium, până la desfiinţarea ei la pragul dintre secolele IV şi V p. Chr. Cu toate acestea, prezenţa ei este simţită pe întreg cuprinsul provinciei şi nu numai, în interiorul teritoriului său militar, având ca sarcină supravegherea navigaţiei pe Dunăre alături de navele aflate sub steagul legiunii, ţinând cont de faptul că Moesia Superior nu avea flotă proprie, în Pannonia Inferior şi în Dacia, la Drobeta şi Pojejena. Cercetări de teren recente dezvăluie faptul că legiunea a fost prezentă inclusiv în castrul de la Cioroiu Nou (jud. Dolj), în timpul împăraţilor Filip Arabul şi Maximin Thrax49.

În ceea ce priveşte arta funerară, observăm o evoluţie diferită faţă de ceea ce am analizat până în acest punct, pe această porţiune din limes. Încă se mai pot întâlni monumente cu fronton triunghiular şi rozetă în timpanul acestuia, aşa cum apare pe stela Albinei, fiica sclavilor Albinus şi Irene, aparţinând casei Iuliilor, rezidentă în Viminacium50 (fig. 6/3). Deasupra câmpului inscripţiei încadrat de un chenar simplu se află un fronton triunghiular încadrat la rândul lui în spaţiul pietrei, cu o rozetă în centrul lui, datând cândva înainte de domnia împăratului Marcus Aurelius. Acest tip de stela este întâlnit de asemenea şi în Pannonia, în prima jumătate a secolului I p. Chr.51, locul de unde, probabil, au ajuns în această porţiune a limes-ului.

Tot la Viminacium întâlnim stela cu nişă arcuită adăpostind o corona în interiorul ei, asemeni monumentului dedicat libertului Marcus Servius52 (fig. 7/1). Câmpul inscripţiei, a cărui parte inferioară lipseşte, este flancat de două coloane cu fusul nedecorat, cu capiteluri cu motive vegetale. Deasupra se află nişa arcuită cu chenar dublu, cu o rozetă cu şase petale în interiorul unei corona legată la bază cu o taenia. În exteriorul arcadei avem doi ciorchini de struguri cu frunze de viţă de vie.

45 Benea 1983, p. 24-33. 46 Petolescu 2010, p. 203. 47 CIL III, 14509. 48 Benea 1983, 45-52. 49 Petolescu 2010, p. 204. 50 IMS II, 70. 51 Schober 1923, nr. 21, 23, 24. 52 IMS II, 78.


24

Un alt exemplu este stela lui Quintus Helvius Probus, veteran al legiunii VII Claudia53 (fig. 7/2), monument ridicat de soţia acestuia, Pontia Optata şi fiul său, Quintus Helvius Optatus. Câmpul inscripţiei este şi el flancat de două coloane cu fusul nedecorat, cu capiteluri corintice. Deasupra unei arhitrave ce separă cele două câmpuri ale monumentului, găsim nişa arcuită cu o rozetă în interiorul unei coroane, legată la baza sa. Chenarul triplu al arcadei este susţinut de doi pilaştri scunzi cu capiteluri corintice. În exteriorul arcului găsim aceiaşi ciorchini de struguri ca la monumentul descris anterior.

Acest tip de stela este foarte similar cu cel întâlnit în centrele din Moesia Inferior, deja descrise, precum cel de la Novae. Cu toate acestea, cele de la Viminacium sunt înfrumuseţate cu motivul coloanelor şi pilaştrilor ce susţin structuri cvasi arhitecturale, precum arcade, frontoane sau doar flancând câmpul inscripţiei. În atelierele de la Viminacium s-au produs modele ce au individualizat producţia locală de monumente sepulcrale. Aceste stelae arhitecturale combină frontoanele triunghiulare susţinute de colonete cu reliefurile funerare, model întâlnit pe monumentul lui Lucius Cassianus Potens54 (fig. 7/4), soldat al legiunii VII Claudia, ce are deasupra câmpului inscripţiei încadrat de un chenar triplu o nişă rectangulară cu o rozetă înconjurată de o corona în centrul ei, flancată de doi pilaştri ce susţin un fronton triunghiular cu o altă rozetă în timpanul său. În exteriorul frontonului găsim câte un delfin de o parte şi de alta a acestuia.

Însă şi mai specific atelierelor locale sunt reliefurile ce poartă un cantharos, precum stela dedicată lui Sextus Valerius Valens, decurio municipii Aelii Viminacii55 (fig. 7/3). Câmpul inscripţiei este flancat de două coloane decorate cu crengi, flori şi panglici. Deasupra avem o bandă lată cu doi câini şi o căprioară, reprezentând o scenă de vânătoare, unde toate cele trei animale sunt redate alergând spre stânga, aceasta separând textul latin al epitafului de nişa rectangulară flancată de două coloane cu fusul răsucit, având un cantharos în centrul său, din interiorul căruia iese vrejul viţei de vie cu ciorchini de struguri. O altă bandă lată, decorată de această dată cu frunze de iederă în formă de inimă, separă frontonul triunghiular de restul monumentului, având capul Medusei flancat de două păsări în interiorul său. Sub câmpul inscripţiei se poate observa un alt relief funerar, din care, din păcate, nu se poate distinge prea mult, ţinând cont că monumentul s-a rupt în această zonă. Un exemplu similar ia forma unei stela fragmentară dedicată lui P[roculus]56 (fig. 8/1), din care doar partea superioară a supravieţuit, având o nişă rectangulară flancată de două coloane cu fusul răsucit şi capiteluri corintice, cu un cantharos în interiorul său, de unde iese vrejul de viţă de vie. Coloanele susţin o arhitravă, deasupra căreia se poate observa frontonul triunghiular cu o rozetă şi două frunze de acant în centrul său. În exteriorul acestuia avem doi delfini, cel mai probabil, starea monumentului nepermiţându-ne

53 IMS II, 131. 54 IMS II, 128. 55 IMS II, 78. 56 IMS II, 179.

Ioana Creţulescu

25

să fim siguri de afirmaţie. Câmpul inscripţiei, ceea ce a mai rămas din el, este încadrat de un chenar cu motivul curpenului de viţă de vie.

Aşa cum am putut observa din exemplele descrise până acum, la Viminacium se înregistrează o serie de inovaţii faţă de progresele documentate în Moesia Inferior, precum apariţia coloanelor ca motiv decorativ dar şi a frizelor de mici dimensiuni, folosite pentru a separa diferite porţiuni ale monumentelor, dar şi folosirea spaţiului de sub câmpul inscripţiei, luând fiinţă un alt relief funerar. Mai mult, stelae-le sunt mai elaborate decât cele întâlnite până acum, observându-se un efort substanţial pentru a decora şi înfrumuseţa fiecare parte componentă a monumentului, lăsând puţine spaţii nedecorate. Un astfel de exemplu este lespedea funerară a libertului Quintus Cornelius Zorimus57 (fig. 8/2), având câmpul inscripţiei flancat de acum obişnuitele coloane cu fusul răsucit, având la bază trei rânduri de motive vegetale şi în partea superioară terminându-se cu capiteluri. Deasupra epitafului latin găsim o friză cu un cantharos din care pornesc crengi cu frunze lobate, flancat de două animale, posibili câini sau lei, privind spre marginile lespezii, friza separând câmpul inscripţiei de frontonul triunghiular cu cornişă puternic profilată, cu un triton în interiorul său, ţinând un cerb de coarne. În exteriorul colţurilor inferioare ale frontonului găsim leii ramparţi, aşezaţi pe labele din spate, având între labele frontale câte un cap de berbec, redaţi din lateral, flancând conul de pin din vârful frontonului. Sub câmpul inscripţiei găsim cel de-al doilea relief funerar, cu doi delfini ale căror cozi se împletesc spre partea superioară a compoziţiei, în jurul unui trident, orientat cu vârful în jos. La baza monumentului se poate observa o ascia sculptată în piatra monumentului.

Un exemplar ne atrage atenţia, dedicat lui Lucius Aurelius Andronicus, veteran signifer al legiunii VII Claudia58 (fig. 8/3), având deasupra câmpului inscripţiei încadrat de un chenar simplu un fronton triunghiular îngust dar în acelaşi timp mult mai înalt decât cele întâlnite până acum, cu o aquila în centrul său, fiind flancat în exterior de câte un signum legionis, un bucraniu în vârful unui suport cu două phalera, şi de câte o rozetă cu patru petale, în partea superioară a monumentului. Este un fapt deja cunoscut că legio VII Claudia avea ca emblemă capul unui taur, inspirat de semnul zodiacal Taurus, corespondent lunii când se presupune că s-ar fi născut zeiţa Venus Genetrix, zeitatea protectoare a casei Iuliilor, de unde provenea însuşi creatorul acestei trupe, Caius Iulius Caesar. Totodată, până în timpul lui Septimius Severus, signum legionis era mereu poziţionat pe acelaşi suport alături de phalera, ulterior fiind transferat pe steagurile legionare (labarium)59. Un monument similar îl întâlnim la Oescus, datat la sfârşitul secolului II p. Chr., aparţinând lui Caius Cornelius Iustus, miles legionis XI Claudiae60 (fig. 8/4). Deasupra câmpului inscripţiei încadrate de un chenar triplu se situează un fronton puternic profilat de acelaşi chenar triplu, înalt şi în acelaşi timp

57 IMS II, 167. 58 IMS II, 121. 59 Benea 1983, p. 29. 60 ILB, 62.


26

îngust la bază, cu imaginea unui legionar în echipament militar în interiorul său. În exteriorul frontonului găsim câte o aquila, flancându-l.

O altă aşezare ce s-a dezvoltat în jurul prezenţei militarilor pe limesul Dunării de Jos, dând o serie de monumente funerare ce ne atrag atenţia în cele ce urmează, este Singidunum (Belgradul modern, Serbia). Istoria oraşului antic este strâns legată de activitatea legiunii IIII Flavia Felix, legiune născută în timpul lui Vespasian, în Dalmatia, în 70 p. Chr., după ce legio VIII Augusta a fost trimisă pe Rin, ca represalii pentru susţinerea lui Vitellius, arătată în timpul războiului civil. Signum legionis atribuit legiunii Flaviene era leul, corespunzând nu atât lunii când s-a născut Vespasian (18 noiembrie) cât lunii în care a devenit victorios în faţa lui Vitellius şi totodată împărat al lumii romane. Iniţial staţionată la Burnum (lângă Kistanje, Croaţia) până în 86 p. Chr., legiunea a produs o cantitate considerabilă de material epigrafic întrun timp relativ foarte scurt61. După moartea guvernatorului Moesiei Superior, Oppius Sabinus, survenită în timpul conflictelor cu dacii (85-86 p. Chr.), împăratul Domitian, având baza la Naissus (Niš, Serbia), transferă în aceeaşi perioadă legiunea IIII Flavia în Moesia Superior, la Viminacium, unde va ajuta la ridicarea castrului şi a sediului guvernatorului provincial. Încă mai există dezbateri privind momentul în care legiunea ajunge la Singidunum, fiind determinat de unii cercetători ca fiind încă din momentul în care este mutată din Dalmatia62, până va fi trimisă în Dacia să ia parte în campaniile purtate de Traian împotriva dacilor în 101-102 şi 105-106 p. Chr. Prezenţa legiunii este observată în mai mult de douăsprezece locaţii din Dacia în decursul celor două războaie traianee dar şi după încheierea acestora, cu precădere în Sarmizegetusa, unde avea un castru de pământ. Rămâne în Dacia, ajutând la organizarea noii provincii, nu până în 114 p. Chr. aşa cum sugerează unii cercetători63, ci până în 118 p. Chr.64, la începutul domniei lui Hadrian, ce va reorganiza limes-ul după atacul sarmaţilor, venind să susţină acest fapt o inscripţie lăsată de centurionul Quintus Licinius Macrinus, miles legionis IIII Flaviae, la Micia în Dacia, dedicată lui Iupiter Optimus Maximus Heliopolitanus, după întoarcerea din campania din Orient, lansată de Traian în ultima parte a domniei sale65. Legiunea se întoarce la Singinudum în Moesia Superior şi rămâne acolo (cel puţin cu câteva vexilaţii) până la desfiinţarea ei înainte de 400 p. Chr.

În centrul de la Singidunum întâlnim monumente funerare similare cu cele documentate până acum pe limes, precum stela cu fronton triunghiular şi rozetă în centrul său, asemeni monumentului sepulcral dedicat unei sclave66 (fig. 9/1), unde textul grecesc este încadrat de un chenar dublu, având la bază redat un bici. Deasupra câmpului inscripţiei se găseşte frontonul triunghiular cu o rozetă cu patru petale şi două frunze de acant ce se întind spre colţurile inferioare ale

61 Benea 1983, p. 141-142. 62 Benea 1983, p. 142-147. 63 Benea 1983, p. 50-51, 158. 64 Petolescu 2010, p. 195. 65 IDR III/3, 95. 66 IMS I, 70.

Ioana Creţulescu

27

frontonului. În exteriorul acestora găsim aceiaşi delfini întâlniţi la Viminacium. Monumentul se poate data fie în secolele I-II p. Chr., fie în epocă Severiană67. Un exemplu similar este stela lui Eutychos68 (fig. 9/2), având câmpul inscripţiei greceşti flancat de aceleaşi coloane precum cele de la Viminacium, terminate în partea superioară cu capiteluri cu motive decorative vegetale. Coloanele susţin o arhitravă şi un fronton triunghiular, adăpostind o rozetă şi două frunze de acant. Mai mult, în partea nord-estică a provinciei dunărene întâlnim monumente similare la Beljina69 şi la Guberevac70, unde câmpul inscripţiei este flancat de coloane cu fusul răsucit ce susţin o friză decorată, de dimensiuni mici, sub un fronton triunghiular încadrat în spaţiul pietrei, flancat la rândului lui din exterior de delfini sau lei ramparţi.

Totodată putem afirma faptul că tipul stela-ei cu nişă rectangulară sub un fronton triunghiular întâlnită la Viminacium ajunge şi la Singidunum, având în vedere că cele două oraşe nu numai că sunt legate din punct de vedere militar dar şi artistic, influenţându-se reciproc în dezvoltarea unor noi modele funerare. Venind să susţină acest punct de vedere este monumentul funerar al Ulpiei Licinia71 (fig. 9/3), având câmpul inscripţiei flancat de două coloane ce susţin o arhitravă sub o nişă rectangulară, la rândul ei flancată de doi pilaştri scunzi, decorată cu o corona legată în părţile sale laterale de câte o taenia, cu o rozetă în interior. O altă arhitravă decorată cu motive vegetale separă nişa rectangulară de frontonul triunghiular încadrat în spaţiul pietrei, având, cel mai probabil, o aquila în centrul său şi doi delfini în exteriorul colţurilor inferioare. Acest tip de monument nu este obligatoriu să fie decorat cu motive vegetale, având exemple de monumente ce conţin în interiorul nişelor rectangulare portretele bust ale defuncţilor, redaţi fie singuri, fie alături de familiile lor72 (fig. 9/4 şi fig. 10/1).

Mai mult, stelae-le cu nişă arcuită îşi fac simţită prezenţa şi la Singidunum, precum cea ridicată de Lucius Aurelius Mercator73 (fig. 10/2), veteran al legiunii IIII Flavia Antoniniana (atributul legiunii datând monumentul fie în timpul sau după domnia împăratului Caracalla, după războiul său purtat împotriva alamanilor, în 213 p. Chr.), soţiei sale, Valeria Victoria. Câmpul inscripţiei este încadrat de un chenar dublu, având deasupra nişa arcuită cu un chenar triplu, susţinută, asemeni monumentelor de la Viminacium, de pilaştri scunzi, având în interior o rozetă înconjurată de o corona. În exteriorul nişei se poate observa câte o frunză de acant pe laterale. Ulterior, aşa cum vedem că se întâmplă şi în Moesia Inferior, nişele arcuite sau rectangulare încep să adăpostească portretele bust ale defuncţilor sau diferite scene de eroizare a celui trecut în nefiinţă, scene cu reprezentările Cavalerului Trac sau ale banchetului funerar. Singidunum aduce o notă

67 IMS I, 84. 68 IMS I, 71. 69 IMS I, 139. 70 IMS I, 129, 133, 148. 71 IMS I, 56. 72 IMS I, 35, 45. 73 IMS I, 40.


28

caracteristică acestor compoziţii, adăugând în partea superioară a nişei arcuite o scoică74 (fig. 10/3,4).

Comparând cele două provincii moesiene, cel puţin având în vedere producţia centrelor urbane de pe limes, vom observa faptul că monumentele funerare născute în regiunile învecinate ale oraşelor Oescus şi Novae tind să aibă modele strict definite, cu o puternică influenţă în centrele vecine (Novae şi Abritus, mergând până la Ratiaria în Moesia Superior). Cu toate acestea, comparându-le cu cele de la Singidunum şi Viminacium, vom observa că, deşi există elemente comune în tiparele decorative, cele produse în centrele Moesiei Superior au o structură arhitectonică mult mai bine definită decât cele din Moesia Inferior, realizată prin adăugarea unor coloane ce susţin frize, frontoane sau arhitrave. Totodată, observăm că în aceste centre întâlnim mult mai des animale apotropaice precum delfini sau tritoni, creaturi marine mitice prin definiţie, fapt ce nu reprezintă un lucru neobişnuit, ţinând cont că la Viminacium erau staţionate vase ce ţineau de legio VII Claudia, astfel simbolistica funerară marină este adoptată de locuitorii oraşului, făcându-şi loc în felul în care aceştia percepeau moartea.

După cele două războaie purtate de Traian împotriva dacilor, făcând uz de forţe militare considerabile, la nord de Dunăre o nouă provincie ia naştere. Dovezi narative şi epigrafice, la acestea adăugânu-se cele obţinute pe cale arheologică, vin să susţină un fapt deja acceptat de majoritatea istoricilor moderni, faptul că o parte cosiderabilă a Regatului lui Decebal a fost anexată Imperiului roman după 102 p. Chr. Vestul Olteniei şi Banatul sunt asociate Moesiei Superior, asta dacă nu formau un comandament militar separat încă din acel moment, în timp ce estul Olteniei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi sudul Moldovei au fost anexate provinciei Moesia Inferior75 (regio ad tempus Moesiae Inferiori subiectae). La încheierea războaielor dacice, nu toate teritoriile deja enunţate vor fi incluse în interiorul noii provincii. Teritoriile asociate Moesiei Inferior încă din timpul celei de a doua campanii a lui Traian împotriva dacilor rămân sub controlul guvernatorului aceste provincii până la moartea împăratului. Astfel, Dacia sub Traian va include în graniţele sale Banatul, vestul Olteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, excluzând colţul de sud-est, deja anexat Moesiei Inferior. După finalizarea conflictului cu sarmaţii din 117-118 p. Chr., împăratul Hadrian abandonează sudul Moldovei şi cea mai mare parte a Munteniei, reorganizând restul teritoriului provincial. Dovezile epigrafice sugerează faptul că până în 123 p. Chr., cel mai probabil însă în 118 p. Chr., trei noi diviziuni ale Daciei au luat fiinţă: Dacia Porolissensis (în nordul provinciei traianee, aflată deasupra râurilor Arieş şi Mureş), Dacia Superior (cea mai mare parte a Daciei traianee) şi Dacia Inferior (ceea ce a mai rămas din teritoriul aflat sub controlul Moesiei Inferior după abandonul lui Hadrian, incluzând estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei şi o porţiune îngustă din vestul Munteniei)76.

74 IMS I, 34, 52. 75 Petolescu 2010, p.164. 76 Petolescu 2010, p. 165-168.

Ioana Creţulescu

29

Cu toate acestea, când vine vorba de arta funerară dezvoltată în aceste regiuni, graniţele provinciale nu se aplică, aşa cum câţiva cercetători deja au demonstrat77. Arta funerară provincială caracteristică Daciei intracarpatice, Dacia Porolissensis, marea majoritate a Daciei Superior şi nordul Daciei Inferior, are o cu totul altă origine, influenţă şi dezvoltare pentru imensa majoritate a cazurilor înregistrate până în prezent, spre deosebire de monumentele sepulcrale produse în Dacia extracarpatică, sudul Daciei Superior şi restul Daciei Inferior. O cauză probabilă a acestui fapt ar fi aceea că regiunea extracarpatică a României moderne a fost asociată comandamentului Moesiei Superior, de unde a împrumutat mai mult decât protecţia şi siguranţa conferită de prezenţa militară.

Tipul stela-ei funerare cu fronton triunghiular este reprezentat pe malul nordic al Dunării în regiunea oraşului antic Romula (Reşca, jud. Olt), aşa cum observăm pe monumentul sepulcral dedicat lui Aelius Germanus78 (fig. 11/1), veteran şi decurio municipii. Lespedea este de mari dimensiuni, atingând o înălţime de peste trei metri, în timp ce câmpul inscripţiei ocupă cea mai mare parte a suprafeţei monumentului. Epitaful latin este încadrat de un chenar cu vrejul viţei de vie, ce, probabil, pornea dintr-un cantharos azi deteriorat, aflat la baza lespedei. Deasupra inscripţiei, o arhitravă separă un fronton triunghiular puternic profilat, cu o rozetă în centru. Cornişa, la rândul ei deteriorată, situată în partea superioară a monumentului, prezintă un con de pin în vârful frontonului şi doi lei ramparţi în laterale. O stela similară a fost descoperită la Rusăneşti (Jieni, jud. Olt) în vecinătatea Romulei, aparţinând lui Aelius Valens79 (fig. 11/2), din nou de dimensiuni considerabile, având aproximativ aceleaşi motive arhitecturale şi decorative precum cea descrisă anterior, având în plus un rând de denticuli pe arhitravă şi pe partea superioară a frontonului. Acest tip de monument funerar ajunge pe limes-ul danubian din nordul Italiei, copiind modele provenite din prima jumătate a secolului I p. Chr., cu analogii întâlnite în cea de a doua jumătate a aceluiaşi secol în Savaria, Pannonia80.

Alte două stelae produse de atelierele din Romula, aduc aminte de cele de la Novae sau Oescus, aşa cum observăm pe monumentul fragmentar al lui Titus Patulcius Severus, descoperit la Rusăneşti81 (fig. 11/3), având câmpul inscripţiei, sau cel puţin cât a supravieţuit din el, încadrat de chenarul cu motivul viţei de vie. Deasupra, frontonul triunghiular cu o rozetă cu şase petale în centru, este flancat de doi lei ramparţi redaţi frontal. Cel mai probabil, monumentul ar fi avut un coronament, sugerat de baza rectangulară de dimensiuni mari, situată în vârful frontonului. Acest monument este similar cu un altul deja descris mai sus, provenit din centrul de la Novae, aparţinând lui Publius Farfinias, datat între 45 şi 69 p. Chr.82 (fig. 2/3). Din nou, o altă stela de la Romula, lespedea sepulcrală dedicată

77 Marinescu-Ţeposu 1982; Alexandrescu-Vianu 1977. 78 IDR II, 351. 79 IDR II, 323. 80 Alexandrescu-Vianu 1977, p. 377-379. 81 IDR II, 322. 82 Conrad 2004, nr. 376, pl.74, 1 şi 2.


30

lui Aelius Valerianus83 (fig. 11/4), prezintă similitudini cu cele produse la Oescus, având un fronton triunghiular cu o rozetă şi frunze de acant în centru, deja reliefate în aceste pagini.

După cum s-a putut observa, atelierele de la Romula dezvoltă un model tipic primei jumătăţi a secolului I p. Chr., fie venit direct din nordul Italiei, fie venit din Moesia Inferior, adăugând motivul viţei de vie, specific monumentelor funerare danubiene ale celui de al doilea secol p. Chr., păstrând acest tip până în secolul III p. Chr, cu precădere elementele arhitectonice, elemente ce uşor dispar din provinciile vecine84.

Întâlnim doar un singur exemplu de stela cu nişă arcuită, având o rozetă înconjurată de o corona, pe stela fragmentară al unui beneficiarius consularis, Marcus Antius Herculianus, de la Drobeta85 (fig. 12/1), având câmpul inscripţiei încadrat într-un chenar cu motivul iederei cu frunzele în formă de inimă. Deasupra, nişa arcuită adăposteşte o corona cu o rozetă cu şase petale în centru şi alte două rozete în colţurile inferioare ale arcadei. Acest tip este întâlnit, aşa cum am văzut, la Novae. Cu toate acestea, nişa arcuită este redată şi pe alte monumente din această regiune. Un exemplu este stela funerară a lui Marcus Cassius Herculanus, de la Cioroiu Nou86 (fig. 12/2), ce are în partea superioară o nişă arcuită cu un chenar triplu, susţinută de doi pilaştri în formă de altar, pe care sunt gravate literele D şi M. În interiorul nişei găsim capul Medusei iar în exteriorul ei, două genii funerare. Câmpul inscripţiei încadrat de chenarul cu viţă de vie este separat de nişa arcuită de o friză de dimensiuni mici, redând o luptă între animale, motiv deja întâlnit la Viminacium, în Moesia Superior. Partea superioară a monumentului are o arhitravă cu găuri de fixare ale unui coronament, azi dispărut. Un monument similar îl găsim la Montana, în Moesia Inferior87 (fig. 12/3), ce are deasupra câmpului inscripţiei încadrat de acelaşi chenar cu viţă de vie, nişa arcuită cu capul Medusei în interior, în timp ce în exteriorul ei avem ciorchinii de struguri cu frunze de viţă de vie.

Două alte monumente reamintesc de cele întâlnite la sud de Dunăre, unul descoperit la Romula, aparţinând lui Antonius88 (fig. 12/4), ce are în interiorul nişei arcuite cu chenar triplu, susţinută de doi pilaştri scunzi, portretul defunctului, situată deasupra câmpului inscripţiei fragmentare, încadrate de chenarul viţei de vie, la acesta adăugându-se stela lui Aurelius Gratus, loc de provenienţă necunoscut, datat la finalul secolului II p. Chr., eventual la începutul secolului III p. Chr.89 (fig. 13/1), având în interiorul aceleiaşi nişe arcuite susţinute de pilaştri scunzi portretul bust al defunctului. Sub aceasta, avem câmpul inscripţiei încadrat de un chenar dublu cu motivul viţei de vie cu ciorchini de struguri. Acest tip de monument este întâlnit la

83 IDR II, 352. 84 Alexandrescu-Vianu 1977, p. 379. 85 IDR II, 57. 86 IDR II, 147. 87 Conrad 2004, nr. 495, pl. 91/1. 88 IDR II, 349. 89 IDR II, 645.

Ioana Creţulescu

31

Ratiaria la pragul dintre secolele II - III p. Chr., dar totodată şi la Singidunum şi Naissus90. Singurul tip de stela comun ambelor părţi despărţite de Munţii Carpaţi este cel al monumentelor cu medalion purtând în interiorul acestuia portretele bust ale defuncţilor şi ale familiilor acestora, situat deasupra câmpului inscripţiei, tip înregistrat pe un singur monument provenind de la Drobeta, dedicat Iuliei Philumene91 (fig. 13/2). Pe de altă parte, în cea mai mare parte a Daciei Superior şi Daciei Porolissensis, acest tip de stela se bucură de o largă popularitate şi răspândire92.

Pe parcursul acestui studiu detaliat al artei funerare romane pe limes-ul Dunării de Jos, am putut observa faptul că principalele centre de producţie situate pe malurile drept şi stâng ale anticului Istros au un punct comun, şi anume prezenţa militară ce joacă un rol vital în dezvoltarea unor aşezări la origine indigene în locuiri cu adevărat urbane, unde ateliere de lapicizi iau naştere şi odată cu ele noi modele de monumente sepulcrale. Astfel, putem afirma faptul că unul dintre catalizatorii evoluţiei artei funerare provinciale este reprezentat de mobilitatea trupelor romane pe linia limes-ului, purtând odată cu ele artizanii şi modele create de aceştia. Însă, putem extinde această afirmaţie la nivelul unei teorii generale sau există factori contradictorii? În acest sens, vom rezerva ultima secţiune a studiului de faţă mobilităţii legiunii V Macedonica şi a modelelor funerare, de la Oescus la Troesmis în Moesia Inferior, şi din acest punct în Dacia Porolissensis, la Potaisa (Turda, jud. Cluj).

La un moment dat, între cele două războaie traianee împotriva Regatului dac, legio V Macedonica este mutată de la Oescus la Troesmis (Igliţa, jud. Tulcea), cam în acelaşi timp când legio XI Claudia ajunge la Durostorum (Silistra, Bulgaria), ambele menite să întărească această porţiune a limes-ului danubian93. La Troesmis, legiunea este menţionată de Ptolemaios în Geographica94 şi de numeroase dovezi epigrafice. Aşezarea civilă din vecinătatea castrului de legiune este atestată încă din timpul lui Hadrian (veterani et cives Romani consistentes ad canabas legionis V Macedonicae)95, fiind ridicat la rangul de municipium după plecarea legiunii la Potaissa96. În centrul moesian, artizanii vor combina modelele aduse de la Oescus cu noi motive decorative, astfel încât, încă din primele decenii ale secolului II p. Chr., la puţin timp după sosirea trupelor legionare, un nou tip de stela este creat, având deasupra câmpului inscripţiei încadrate de vrejul viţei de vie, un fronton triunghiular încadrat la rândul său în spaţiul pietrei, cu o rozetă în centru, dar de această dată, plasată în interiorul unei corona legată la bază cu o taenia. În afara frontonului, observăm diferite motive vegetale cu rol de acrotere, de la semipalmete la mănunchiuri de frunze de acant97 (Fig. 13/3,4,5). După 90 Alexandrescu-Vianu 1977, p. 384. 91 IDR II, 55. 92 Marinescu-Ţeposu 1982. 93 Bărbulescu 1987, p. 19. 94 Ptolem., Georgr., III, 10, 5. 95 ISM V, 154. 96 Bărbulescu 1987, p. 20. 97 ISM V, 170, 178, 186.


32

mijlocul secolului II p. Chr, întâlnim acest tip de monument sepulcral răspândindu-se în restul provinciei, la Histria98, Tomis99, Halmyris100, Novae101, Oescus102, Odessos103, Glava104, Marcianopolis105 şi Pejěinovo106.

După declanşarea războaielor marcomanice din timpul domniei împăratului Marcus Aurelius, în 168/169 p. Chr., legio V Macedonica îşi mută sediul de legiune de la Troesmis la Potaissa, în Dacia Porolissensis, unde va rezida până la părăsirea provinciei. Prima menţiune a aşezării dacice o avem din 108 p. Chr., prin prezenţa cohors I Ulpia Hispanorum miliaria civium Romanorum equitata, ce construieşte drumul spre Napoca107. La scurt timp după sosirea legiunii V Macedonica, nu este exclus ca în vecinătatea castrului, canabae-le legiunii să fi luat fiinţă. Cel mai probabil, acestea au fost cele ridicate la rang de municipium de Septimius Severus, ce a ridicat aşezarea civilă de la Potaissa la rangul de colonia108.

La o analiză atentă a materialului funerar descoperit în cele două necropole principale identificate la Potaissa109 cât şi al materialului publicat de alţi cercetători din domeniu110, găsim prea puţine elemente comune, dacă nu chiar nici un element în comun, cu tipurile de monumente funerare produse în atelierele de la Troesmis. Mai mult, aici întâlnim un tip funerar neatestat nicăieri, cel puţin până în prezent, în Moesia Inferior, şi anume aedicula. Cercetările de teren desfăşurate în cea de a doua parte a secolului trecut au dezvăluit un număr impresionant de fragmente de aedicula produse în atelierele de la Potaissa111. Aceste dovezi nu pot duce decât la o concluzie, aceea conform căreia atunci când legiunea V Macedonica ajunge în Dacia Porolissensis, nu a adus odată cu ea modele funerare originare din Troesmis, aşa cum s-a întâmplat în momentul mutării legiunii de la Oescus la Igliţa. Mai mult, atunci când trupele se reîntorc în castrul de la Oescus, după abandonarea Daciilor, nu aduc cu ele modelele tipice nordului Transilvaniei de azi în Moesia Inferior. Asta ne permite să afirmăm faptul că atelierele de la Potaissa au suferit o puternică influenţă venită din centrele de producţie de la Napoca şi Apulum, înainte de venirea legio V Macedonica, în timp ce Oescus şi-a dobândit individualitatea artistică cu mult timp înainte de întoarcerea legiunii, ce ar fi putut aduce după sine noi modele.

98 Histria IX, nr. 219. 99 ISM II, 457. 100 Conrad 2004, nr. 212, pl. 67, 5. 101 IGLNovae, 91. 102 Conrad 2004, nr. 447, pl. 69, 3. 103 IGB I2, 228bis. 104 ILB, 150. 105 Conrad 2004, nr. 312, pl. 76, 3. 106 ILB, 347. 107 Bărbulescu 1994, p. 33. 108 Petolescu 2010, p. 199. 109 Bărbulescu 1994, p. 84-88. 110 Marinescu-Ţeposu 1982, S17, S47, S114, S115, S120, S124, S125, S134, S143; Florescu 1940, nr. 15, 23. 111 Floca Wolski, 1973, nr. 33-50.

Ioana Creţulescu

33

În concluzie, în evoluţia artei funerare provinciale, limes-ul Dunării de Jos cu ale sale centre urbane dublate de castrele militare, devin punctul incipient al dezvoltării şi conexiunilor formate de-a lungul celor două maluri ale Dunării, de unde se vor răspândi în interiorul provinciilor dunărene. Stela de tip dabunian, produsă în atelierele aparţinând aşezărilor dezvoltate în jurul prezenţei militarilor romani pe limes, va fi purtată mai departe în noi teritorii, fără să se ţină cont de graniţe provinciale sau naturale. În marea majoritate a cazurilor, trupele militare devin un catalizator în migraţia modelelor funerare de la un centru la altul, răspunzând cererii locale pentru monumente sepulcrale, în special atunci când avem în vedere acele aşezări aflate în fazele incipiente ale dezvoltării spre noi centre urbane. Atelierele de pe graniţele Imperiului preiau modele originale, conservându-le şi totodată aducându-le o serie de inovaţii ce vor individualiza această parte limes-ului danubian în ceea ce se cunoaşte generic ca fiind arta funerară Romană. Bibliografie: Alexandrescu-Vianu, 1977

Maria Alexandrescu-Vianu, Cu privire la stelele funerare din Dacia Inferior, SCIVA, 3, 1977, p. 375-389.

Alexandrescu-Vianu, 1985

Maria Alexandrescu-Vianu, Les stèles funéraires de la Mésie Inférieure, Dacia, N.S., 29, 1985, p. 57-88.

Aries, 1975 Phillippe Aries, Essais sur l’histoire de la mort en Occident du Moyen Age à nos jours, Paris, 1975.

Bărbulescu, 1987 Mihai Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane: Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987.

Bărbulescu, 1994 Mihai Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994.

Benea, 1983 Doina Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei. Legiunea a VII-a Claudia şi legiunea a IIII-a Flavia, Cluj-Napoca, 1983.

CIL Corpus Inscriptiorum Latinarum. Conrad, 2004 Sven Conrad, Die Grabstelen aus Moesia Inferior,

Leipzig, 2004. Floca, Wolski, 1973 O. Floca, W. Wolski, Aedicula funerară în Dacia

romană, BMI, XLII, 1973, p. 4-52. Florescu, 1940 Grigore Florescu, I monumenti funerari della Dacia

Superiore, Ephemeris Dacoromana, IV, 1930, p. 72-148.


34

IDR Inscriptiones Daciae Romanae – Inscripţiile Daciei Romane, Bucureşti. D. M. Pippidi, I. I. Russu, (coord.): I. Introducere istorică şi epigrafică – Diplomele militare – Tăbliţele cerate (I. I. Russu), 1975; II. Oltenia şi Muntenia (Gr. Florescu, C. C. Petolescu), 1977; III/1. Dacia Superior. Zona de sud-vest (I. I. Russu et alii), 1977; III/2. Ulpia Traiana Dacica (Sarmizegetusa) (I. I. Russu et alii). 1980; III/3. Dacia Superior. Zona centrală (I. I. Russu et alii), 1984; III/4. Zona răsăriteană (I. I. Russu), 1988; III/5: Inscriptions d’Apulum, Paris, 2001; III/6. Apulum – Instrumentum domesticum, Bucureşti, 1999 (Cl. L. Băluţă).

IGB G. Mihailov, Inscriptiones Graecae in Bulgaria repertae, Sofia, I2 (1970), II (1958), III/1 (1961), III/2 (1964), IV (1966).

IGLNovae J. Kolendo, V. Bozilova, Inscriptiones grecques et latines de Novae (Mésie inférieure), Bordeaux, 1997.

ILB B. Gerov, Inscriptiones latinae in Bulgaria repertae. Inscriptiones inter Oescum et Iatrum repertae, Serdicae, 1989.

ILS H. Dessau, Inscriptiones Latinae Selectae, Berlin, I (1892), II/1-2 (1906), III/1 (1914), III/2 (1916).

IMS Inscriptions de la Mésie Supérieure, sous la direction de Fanoula Papazoglou, Belgrad: I. Singidunum et le nord-ouest de la province (M. Mirković, Sl. Dušanić), 1976; II. Viminacium et Margum (M. Mirković), 1976; III/2. Timcum Minus et la vallée de Timok (P. Petrović), 1979; IV. Naissus–Remesiana–Horeum Margi (P. Petrović), 1979; VI. Scupi et la région de Kumanovo (Borka Dragojević-Josifovska), 1982.

ISM Inscriptiones Scythiae Minoris – Inscripţiile din Scythia Minor, Bucureşti, I. Histria şi împrejurimile (D. M. Pippidi), 1983; II. Tomis şi teritoriul său (I. Stoian), 1987; III. Callatis et son territoire (Al. Avram); V. Capidava–Troesmis –Noviodunum (Em. Doruţiu-Boilă), 1980.

Marinescu-Ţeposu, 1982

Lucian Marinescu-Ţeposu, Funerary Monuments in Dacia Superior and Dacia Porolissensis, British Archaeological Reports, International Series, Oxford, 1982.

Ioana Creţulescu

35

Petolescu, 2010 Constantin C. Petolescu, Dacia: un mileniu de istorie, Bucureşti, 2010.

Schober, 1923 A. Schober, Die rőmischen Grabsteine von Noricum und Pannonien, Sonderschriften des Ősterreichischen Archäologischen Institutes in Wien, 10., 1923, Viena, 1923.

Vernant, 1977 J. P. Vernant, La mort, les morts dans les societés anciennes, Londra-Paris, 1977.


36

1 2 3 4

Fig. 1. 1 stela lui Caius Annius Luca, Oescus; 2 stela lui Caius Iulius Longinus, Oescus; 3 monumentul funerar dedicat Vettiei Paulina, Oescus;

4 stela ridicată de Marius Agathopus, Oescus.

Ioana Creţulescu

37

1 2 3 4

Fig. 2. 1 monumentul funerar dedicat Attiei Romana, Oescus; 2 stela funerară de la

începutul secolului III p.Chr, Tomis; 3 stela lui Publius Farfinias Severus, Novae; 4 stela lui Caius Valerius Vegetus, Noave.


38

1 2

3 4

Fig. 3. 1 stela lui Caius Iulius Magnus, Novae; 2 monument funerar dedicat libertei Iulia,

Noave; 3 stela fragmentară a lui Caius Veturius Verus, Sacidava; 4 monumentul sepulcral al lui Tiberius Claudius Niger, Gorna Orjahovica.

Ioana Creţulescu

39

1 2 3 4

Fig. 4. 1 stela funerară fragmentară, Nicopolis ad Istrum; 2 monumentul funerar dedicat lui

Dizias Bitipel, Comakovci; 3 stela funerară, secolul IV p.Chr., Tomis; 4 monumentul dedicat lui Caius Popilius Onesiphorus, Novae.


40

1 2 3 4

Fig. 5. 1 stela libertului Cassius Quintus, Novae; 2 stela lui Quintus Scantillus Marcus,

Novae; 3 monument funerar fragmentar, Novae; 4 monument dedicat lui Lucius Memmius Aquila, Transmarisca.

Ioana Creţulescu

41

1 2 3 4

Fig. 6. 1 stela dedicată lui Aurelius Mucianus, Trimammium; 2 monument ridicat de părinţii Zises Mucazenis şi Bendina Bitua, Breste; 3 stela funerară a sclavei Albina, Viminacium;4 stela

lui Ulpius Arcidiamus şi Ulpia Helpidia, Troapeum Traiani.


42

1 2 3 4

Fig. 7. 1 monumentului dedicat libertului Marcus Servius, Viminacium; 2 stela lui Quintus Helvius Probus, Viminacium; 3 stela dedicată lui Sextus Valerius Valens, Viminacium; 4

monumentul lui Lucius Cassianus Potens, Viminacium.

Ioana Creţulescu

43

1 2 3 4

Fig. 8. 1 stela fragmentară dedicată lui P[roculus], Viminacium; 2 stela funerară a libertului

Quintus Cornelius Zorimus, Viminacium; 3 monumentul dedicat lui Lucius Aurelius Andronicus, Viminacium; 4 stela lui Caius Cornelius Iustus, Oescus.


44

1 2 3 4

Fig. 9. 1 monumentul sepulcral dedicat unei sclave, Singidunum; 2 stela lui Eutychos,

Singidunum; 3 monumentul funerar al Ulpiei Licinia, Singidunum; 4 stela funerară dedicată Larsiniei Ingenua, Singidunum.

Ioana Creţulescu

45

1 2 3 4

Fig. 10. 1 monumentul dedicat Dimitiei Ursa, Singidunum; 2 stela ridicată de Lucius Aurelius Mercator, Singidunum; 3 monumentul funerar al lui Lucius Albanus Septiminus, Singidunum;

4 stelă familială, Singidunum.


46

1 2 3 4

Fig. 11. 1 monumentul sepulcral dedicat lui Aelius Germanus, Romula; 2 stela funerară aparţinând lui Aelius Valens, Rusăneşti; 3 monumentul fragmentar al lui Titus Patulcius

Severus, Rusăneşti; 4 stela sepulcrală dedicată lui Aelius Valerianus, Romula.

Ioana Creţulescu

47

1 2 3 4

Fig. 12. 1 monumentul fragmentar al lui Marcus Antius Herculianus, Drobeta; 2 stela

funerară a lui Marcus Cassius Herculanus, Cioroiu Nou; 3 monument funerar, Montana; 4 stela funerară a lui Antonius, Romula.


48

1 2 3 4 5 Fig. 13. 1 stela lui Aurelius Gratus, loc de provenienţă necunoscută; 2 monumentul funerar dedicat Iuliei Philumene, Drobeta; 3 stela funerară fragmentară, Troesmis; 4 monumentul

dedicat lui Tiberius Claudius Priscus, Troesmis; 5 stela funerară a lui Iulius Ponticus, Troesmis.

Ioana Creţulescu

49

The Evolution of Roman Funerary Art in Dacia and Moesia in the 2nd and 3rd Centuries AD. Contributions Made by Military Personnel. Abstract: The Roman frontier situated on the lower part of the Danube river acts not only as a military limit, opposing the Roman world to Barbaricum, but also as a starting point of evolution of the newly formed local provincial funerary art. The stone workshops and their artisans that follow the legions and auxiliary troops carry with them funerary styles and forms from their original regions, in time forming real schools of stone artisans that create specific forms of funerary monuments which come to be characteristic for this part of the Roman Empire. Workshops situated in centers like Oescus and Novae in Moesia Inferior start to influence nearby cities, like the case Abritus or even further Ratiaria in Moesia Superior, which, for their part, spread new architectural styles and forms in centers like Drobeta or the military camp at Cioroiu Nou in Dacia Inferior, disregarding provincial borders.

We see early funerary models that are brought from northern Italy developing under a series of innovations in centers on the limes, each making their contribution, thus individualizing their workshops, such is the example of Oescus, where the stelae with triangular pediments are embellished with rosettes and foliage motifs, type that we later on encounter spreading in the rest of the inner provincial territory. Novae specializes in stelae with an arched niche bearing again the rosette, this time surrounded by a funerary wreath. While in Moesia Inferior the Danubian type of stela produced on the Roman limes gains more and more territory, overcoming the Greek ones born in the Greek colonies, in Moesia Superior funerary monuments become more and more complex, developing architectural types, combining elements such as columns, friezes, architraves, pediments and more that one funerary reliefs, leaving little space unadorned. This kind of process is somewhat encountered north of the Danube, in the territory south of the Carpathian Mountains, including the southern part of Dacia Superior and most of Dacia Inferior. Here monuments give the impression of a conservative way of developing funeral monuments, funeral forms are kept in production more than it is registered in the neighboring provinces. Furthermore we se a distinctive difference between sepulchral monuments produced inside the Carpathian arch, Dacia Superior, most of it, Dacia Porolissensis and northern Dacia Inferior, in comparison with the territory south of the mountains, having totally different point of origin and influence, as there are almost no common types of stelae between the two regions.

Furthermore, funerary forms travel alongside dislocated legionary troops, as seen on the monuments belonging to legion V Macedonica’s soldiers, similar funerary forms being registered in Oescus and later on at Troesmis in Moesia Inferior. Nonetheless, at Potaissa we see a totally different situation, as funeral monuments here are influenced by near centers Napoca and Apulum and not by products of Oescus or Troesmis. Moreover, when the legion comes back to Moesia Inferior, no models follow the military personnel. This can only mean that the migration of funerary forms and motifs triggered by military mobility is only


50

noticeable in settlements where workshops are not yet fully individualized, where novelty and innovations are still required.

By the end of the 3rd century AD it can be observed that new forms of funerary monuments brought by Roman artisans on the limes, the so called Danubian style, spread further and further into the interior of the provinces, overtaking with few minor exceptions the older Greco-Oriental style born in Greek colonies by the western Black Sea shore, thus new forms of provincial funerary monuments are produced, characterizing the lower Danube region. Keywords: funerary art, stela, limes, workshops, funerary models. drd. Ioana Creţulescu Univeristatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, bd. Regina Elisabeta 4-12, sector 5, cod 030018, Bucureşti, România. membru în colectivul proiectului Halmyris e-mail: [email protected]

Evolutia Plasticii Funerare Romane in Dacia si Moesia. Aportul Militarilor

Documents

Transcript of Evolutia Plasticii Funerare Romane in Dacia si Moesia. Aportul Militarilor