Evenimentele finale ale Bibliei

deSimion Motz

1987DOOR OF HOPE PRESS

Transylvania PressPublicatã online, sub formã de PDF: 2008

3

CUPRINSCuvât înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4

I. IntroducereCâteva lucruri de luat în considerare când ne apropiemde Cuvântul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5Unele explicaþii referitoare la titlul cãrþii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .15

II. Venirea DomnuluiEvenimentul cel mai important . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .24Venirea Domnului sã-ªi ia Biserica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .28Cum va veni Domnul ºi în ce fel se va petreceîntâlnirea noastrã cu El . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .33Ale texte care aratã cã Biserica are parte deo nãdejde ºi o întâlnire specialã cu Domnul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .38Ce se va întâmpla dupã rãpirea Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .48Venirea a doua a Domnului Isus cu mãrire ºi slavã . . . . . . . . . . . . . . . . .51

III. Despre înviereMai multe învieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .55Învierea Domnului Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .60Învierea Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .63Învierea dinaintea Mileniului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .67Ultima înviere arãtatã în Biblie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .68

IV. Despre judecatãDespre judecatã în general . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .70Judecata Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .76Judecata Neamurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .83Judecata de pe urmã la marele tron alb . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .92Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .94

14.15.16.17.

9.10.11.12.13.

3.4.5.

6.

7.8.

1.

2.

4

Cuvânt înainte

Este dureros că mulţi credincioşi nesocotesc evenimentele finale – venirea Domnului, învierea şi judecata – spunând că nu sunt aşa de importante ca viaţa practică. Ei vor să-L aducă pe Domnul Cristos pe pământ, să rezolve problemele încâlcite ale vremurilor de azi, în loc să-i pregătească pe credincioşi să-L întâlnească pe nori, ca apoi să fie pe veci cu El.

Necunoaşterea Scripturilor în legătură cu ultimele eveni mente dă naşte-re la atâta confuzie! E necesar să ştim ce va fi cu noi în viitor, căci viaţa aceasta e aşa de scurtă pe pământ, ca un lat de palmă, pe când viitorul e o veşnicie.

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne gândim la lucrurile de sus, şi nu la cele de pe pământ. Despre proorocii din vechime se spune că erau în căutarea cetăţii cu temelii tari, a cărei ziditor şi făcător este Dumnezeu (Evrei 11.10). Apoi cerce tau stăruitor să vadă lucrurile din viitor... (I Petru l.10-12).

Pe de altă parte, există în fiinţa noastră dorinţa după veşnicie, care cere răspuns precis. Satan ştie lucrul acesta şi tocmai de aceea a falsifi-cat aşa de mult aceste învăţături. Putem noi oare să stăm nepăsători şi să nu fim documentaţi din cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, în această pri vinţă? Sau să negăm anumite versete din Biblie, care vorbesc despre aceste evenimente, numai pentru că atâţia le interpre tează greşit?

Să nu uităm, apoi, sfatul cuvântului lui Dumnezeu: „Pre găteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău” (Amos 4.12).

5

IIntroducere

CAPITOLUL 1

Câteva lucruri de luat în considerare când neapropiem de Cuvântul lui Dumnezeu

Inspiraţia totală a Cuvântului lui Dumnezeu„Toată Scriptura e insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să

mustre, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumne-zeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (II Timotei 3.16-17).

Nimic nu e în plus sau în minus. Deci orice cuvânt îşi are locul, rolul şi însemnătatea, precum şi ordinea lui în text, care nu poate fi modifica-tă.

Toată Scriptura... Ca să fii destoinic şi desăvârşit, tre buie s-o cunoşti în întregime, nu numai anumite părţi ale ei.

Autoritatea divină a cuvântului lui DumnezeuSub nici un motiv n-am voie:–să modific cuvântul după înţelegerea mea, după păre rea mea sau

după starea mea,–să ştirbesc cuvântul lui Dumnezeu, adică să iau numai o parte,

care-mi convine. Aşa a făcut Satan şi face când ispiteşte pe oameni cu cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu: „Astfel dar, preaiubiţilor, după cum întotdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântui-rea voastră, cu frică şi cu cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea”. Dacă mă opresc aici şi nu sfâr-şesc fraza, e o jumătate de adevăr, care pune accentul pe puterea şi destoi-nicia omului de a-şi duce mântuirea până la capăt. Dacă însă continui şi sfârşesc fraza cu a doua parte a adevărului, care e şi concluzia: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa, şi înfăptuirea”, imediat lumina e deplină. Văd că e chema-rea mea la ceva, dar că Cel ce dă porunca o şi împlineşte El în mine, dacă eu consimt aceasta prin predarea şi ascultarea mea de El (Filipeni 2.12-13).

6

„Adevărat, adevărat, vă spun că orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16.23). Luat numai acest adevăr, ar putea să dezamăgească pe cineva. Venind însă cu completarea acestui adevăr: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15.7), imediat am răspunsul complet.

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însă nătoşa” (Marcu 16.17-18). Pe baza acestui text, luat numai în parte, adică ştirbit, Satan a despărţit pe credincioşi şi a strecurat o erezie, anume că vorbirea în limbi ar fi semnul după care se poate vedea că cineva e credincios şi că dacă nu vorbeşti în limbi, nu ai Duhul Sfânt. Nu-mi ajunge timpul şi locul să mai dau alte exemple aici, dar ori de câte ori venim numai cu o jumătate de adevăr din cuvântul lui Dumnezeu, ca să ne susţinem o părere, deşi cunoaştem şi cealaltă jumătate a adevărului, suntem sub influenţa lui Satan sau satanici.

O reţetă a unui medicament nu poate fi modificată de farmacist. Modificarea îi poate atrage chemarea în judecată. La fel, pacientul e obligat ori să respecte prescripţia sau felul de utilizare a medicamen-tului, dacă vrea să se facă bine, ori să nu ia medicamentul respectiv. A-l lua oricum înseamnă fie să-i aducă otrăvirea, fie să-1 facă fără valoare.

Cuvântul lui Dumnezeu e adevărul (Ioan 17.17)Dacă Biblia pronunţă sau spune ceva, înseamnă că e ade vărat,

chiar dacă numai într-un singur loc sau verset ar fi pomenit acest adevăr. Asta mă învaţă că:

–n-am voie să neg,–n-am voie să schimb,–n-am voie să nesocotesc,–n-am voie să scuz neacceptarea de către mine a acelui adevăr prin

spiritualizarea lui. De exemplu, discutam cu un frate despre trinitatea omului: duh, suflet şi trup, citând textul din 1 Tesaloniceni 5.23, „Dum-nezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos”. Fratele nu a negat, ci mi-a spus: „Ah, e

7

numai într-un singur loc” (când, de fapt, e în sute de locuri! Numai în Epistole e arătat acest adevăr foarte distinct. Citiţi, de exem plu, Evrei 4.12; Filimon 25; I Corinteni 5.3, 4, 5; Romani 8.16, etc.). Dar să admitem prin absurd că acest adevăr ar fi exprimat într-un singur loc, aşa cum susţinea fratele, căci aşa fusese învăţat de superiorii lui. Întrebarea se pune: Cum am eu curajul să spun că nu e adevărat? Aceas-ta denotă că cineva nu crede în inspiraţia totală a cuvântului Scripturii, sau că îşi permite să nesocotească pe Dumnezeu, ca să nu spun că Îl face mincinos. Apoi mai e şi altceva: Dacă un adevăr exprimat aşa de clar nu e acceptat şi se caută a se interpreta fals, cum mai poate avea cine-va încredere într-un astfel de om cu privire la alte texte sau adevăruri, care cer şi mai multă explicaţie?

Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră (Romani 15.4; I Corinteni 10.11)

Deci, nu am voie să neglijez Cuvântul lui Dumnezeu, spunând: „Asta nu mă interesează pe mine” sau „De aceasta nu am nevoie” sau „Aceasta nu o pot pricepe”. Biblia a fost scrisă pentru oameni şi nu numai pentru o parte dintre ei, învăţaţi sau slujitori, ci pentru toţi. Ea nu e un monopol al slujitorilor bisericeşti, cum susţin unele religii creş-tine oficiale. Dacă nu cunosc sau nu pricep ceva din ea, e lipsa sau vina mea şi nu poate constitui o justificare pentru a nu o cerceta sau accepta în întregime. Mai mult decât atât, necunoscând-o şi neluând-o în seamă, mă păgubesc pe mine foarte mult, căci nu există vreo situaţie, problemă sau întrebare din viaţa mea la care Biblia să nu răspundă, nici persoane care să nu fi trecut pe unde trec eu.

„Nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură...”„...Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului, ci

oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”. (II Petru l.20-21)

A nesocoti proorociile sau a le dispreţui este un păcat, pe lângă faptul că ne păgubim singuri. Apoi: Dacă nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură, înseamnă că întotdeauna când vin la Cuvântul lui Dumnezeu, vin cu rugăciune, cu smerenie şi supunere, golindu-mă de mine însumi sau renunţând la ce ştiu eu, fiind gata să primesc ceea ce îmi descoperă şi îmi vorbeşte Domnul, chiar dacă nu se potriveşte în unele privinţe cu ce am ştiut eu până acum.

8

Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul proorociei, e mai presus chiar de experienţa noastră. Iată ce zice apostolul Petru: „...Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până ce se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (II Petru 1.18-19). Aici iar trebuie să atrag atenţia că s-au înfiinţat religii noi, baza-te pe experienţe (vedenii), nesocotindu-se cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul proorociei. Apoi:

Dacă Dumnezeu a dat cuvântul şi acesta e inspiraţia Lui, prin Duhul Sfânt, numai El poate să-1 descopere şi să-l explice prin Duhul Sfânt. Aceasta nu în funcţie de şcoala sau înţelepciunea omenească, fie chiar cea mai religioasă, ci în funcţie de relaţia mea faţă de Dumnezeu şi de creşterea mea spirituală. O deplină dependenţă de Dumnezeu şi ascultare de El sunt factorii care ne vor asigura o înţelegere clară. „Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi, şi n-aveţi tre-buinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea” (I Ioan 2.27). Iar psalmistul zice: „Prin lumina Ta vedem lumina” (Psalmul 36.9).

Fiind revelaţia lui Dumnezeu, nimeni nu are voie să se îngâmfe sau să se laude. „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi când nu l-ai fi pri-mit?” (I Corinteni 4.7).

Să ţinem sus cuvântul vieţii (Filipeni 2.16),„...ca o făclie care luminează în întuneric”.„Aşa zice Domnul” – iată care trebuie să fie mesajul nostru. Şi

apoi să vestim acest mesaj,–chiar dacă nu-l pricepem,–chiar dacă eu nu sunt conform mesajului,–chiar dacă loveşte în mine, în ceea ce am învăţat, în ce am propo-

văduit sau în ceea ce trăiesc în prezent. Cunosc un frate cu o impor-tanţă în lucrarea lui Dumnezeu şi în Biserică, care a spus aşa fraţilor: „Vă rog să respectaţi cuvântul lui Dumnezeu. Acesta e adevărul. Chiar dacă acest cuvânt ar lovi vreodată în mine, vă rog să mi-I aplicaţi şi mie, neţinând cont de faptul că vă sunt iubit”.

9

Cunoaştem în parte şi proorocim în parte (I Corinteni 13.9).Nu putem avea pretenţia că ştim şi cunoaştem totul, oricât de bătrâni

am fi, oricât de învăţaţi am fi în ale cuvântului lui Dumnezeu şi ori-cât de duhovniceşti am fi. Să nu uităm ce a spus apostolul Pavel: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepă-trunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11.33-34; vezi şi Isaia 55.8-9). De aceea, să nu dăm verdicte. Să nu avem ultimul cuvânt. Lasă să-L aibă Domnul. Tu împrăştie lumina pe care ţi-a dat-o El până acum.

Sub ameninţarea judecăţii lui Dumnezeu, să nu scoţi nimicdin cuvântul lui Dumnezeu şi nici să nu adaugi ceva la el

„Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgii-le scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta” (Apocalips 22.18-19).

Vă daţi seama ce responsabilitate avem când vestim cu vântul lui Dumnezeu? Şi cu câtă uşurătate se poartă unii în această privinţă.

Sunt taine în cuvântul lui Dumnezeu – taine pe care Dumnezeu le păstreazăChiar dacă Dumnezeu le descoperă robilor Săi, nu avem voie să le

explicăm sau să le spunem. Aduceţi-vă aminte de ce a spus Elisei proorocilor când au venit să-i spună: „Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu, dar tăceţi” (II Împăraţi 2.3). Un frate bătrân pe care l-am respectat spunea: „Tace Scriptura, tac şi eu”.

Apostolul Pavel spune: „Cunosc un om în Cristos care... a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (II Corinteni 12.2-4). În acest context, intervine un alt sfat: „Să nu treceţi peste ce este scris” (I Corin-teni 4.6).

Iată câteva exemple de texte, pe care Biblia le spune, dar nu le explică:

„După cum toţi mor în Adam, toţi vor învia în Cristos” (I Corin-teni 15.22).

10

„Şi când toate lucrurile îi vor fi supuse [Domnului Isus], atunci chiar şi Fiul se va supune Celui ce i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” (I Corinteni 15.28).

„Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât ...” (Romani 9.6-23). Observaţi că Pavel nu explică, aşa cum fac isteţii de teologi din zilele noastre, ci doar arată totala suveranitate a lui Dumnezeu.

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12.32).„Cristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păca te ... El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care s-a dus să propovă-duiască duhurilor din închisoare” (I Petru 3.18-20). „Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh” (I Petru 4.6). În legătură cu aceste texte, un frate care făcuse seminarul în România, fiind odată învăţătorul şcolii duminicale la o bise rică din Arad, s-a grăbit să spună: „Băgaţi de seamă, nu s-a dus să propovăduiască Evanghelia ca aceia să se pocăiască”. L-am între-rupt, căci era şcoală, şi l-am întrebat: „Frate, dragă, de ce treci peste ce este scris?” Un altul, pastor tot la acea biserică, a susţinut sus şi tare de la amvon că nu este mileniu (mia de ani), ca să nu se dea apă la moara mileniştilor (adică a martorilor lui Iehova), care erau o primejdie în cartierul respectiv. Imediat după terminarea serviciului, l-am tras deoparte şi l-am mustrat: „Cum poţi tu să contrazici cuvântul lui Dumnezeu, când de şase ori într-un singur capitol (capitolul 2O din Apocalipsa) se afirmă acest lucru? Înţeleg să spui că tu nu poţi înţelege cum vine asta, dar să spui categoric ceva care Dumnezeu afirmă – oare cum voi putea numi aceasta?”

Să ne ţinem strâns de Capul, care este Cristos (Coloseni 2.19)Nimeni n-are voie să predice cuvântul lui Dumnezeu aşa cum îl taie capul şi mintea lui. Dacă acest cuvânt a fost scris prin inspiraţie divină şi cei ce l-au scris au fost mânaţi de Duhul, atunci şi cei ce-I explică şi-l propovăduiesc trebuie să fie mânaţi de Duhul la aceasta. Nu pot să mă ridic şi să spun ceva numai ca să umplu un anumit gol care s-a creat sau ca să arăt ce ştiu şi eu, ci să iau seama la călăuzirea Duhu-lui: când trebuie să spun, ce trebuie să spun şi cum trebuie să spun. Adică lucrarea mea să fie comandată de Cap, care este Cristos, Cel ce lucrează în toţi (adică în tot trupul) şi prin toţi. Chiar dacă oamenii

11

– adică biserica – mă numesc ca predicator, învăţător sau orice altă sluj-bă, dacă eu ştiu că nu am chemarea sau încuviinţarea Capului, trebuie să refuz.

Numai ţinându-mă strâns de Cap, eu voi avea un rost, voi fi în armonia Lui şi voi glorifica pe Dumnezeu – scopul final şi central. Altfel, voi fi un blestem şi sub blestem, indiferent cât de bună ar fi lucrarea mea sau cât m-ar lăuda oamenii pentru ea. Sau poate voi fi o stea rătăcitoare, despre care vorbeşte Iuda (13). Nu uitaţi, o stea, dar rătăcitoare, având ca sfârşit distrugerea. Scopul nu e ca să facem ceva, fie chiar bun şi extraordinar de bun, ci să rămânem la locul unde ne-a aşezat Domnul şi la slujba mică sau mare pe care ne-a dat-o El, adică să ne ţinem strâns de Cap (Vezi şi Romani 12.1-2; I Corinteni 12; I Corinteni 4.l-2).

Să nu uităm că sunt diferite daruri şislujbe ale Duhului (I Corinteni 12, etc.)

Tu nu poţi explica totul din cuvântul lui Dumnezeu, nu pentru că e neapărat o taină, ci pentru că tu, poate, eşti evanghelist. Tu înţelegi tot ce-ţi este de folos şi necesar ca să vesteşti o Evanghelie completă. Nu eşti însă şi prooroc, ca să explici profeţiile, pe care Domnul le-a dat altuia din biserică. Sau poate nu ai nici darul evanghelistului şi nici pe cel al prooro cului, dar ai darul de a învăţa, de a ajuta sau alte daruri. Când se exprimă ceilalţi, tu să nu fi nici gelos, nici invidios, ci să asculţi uimit în adoraţie către Dumnezeu, pentru tot ce este El şi ce face prin copiii Săi.

Necazul este că noi nu ne ţinem strâns de Cap, de Cristos, neso-cotim locul şi chemarea noastră şi abuzăm de poziţia noastră. De exem-plu, un învăţător vrea să facă pe evanghelistul sau unul care nu are nici un dar de a vorbi vrea să facă pe învăţătorul, păstorul vrea să fie de toate sau face „cumul de funcţii” şi reduce toate la mărginirea sa sau a unui dar pe care l-a primit el. De cele mai multe, ori păstorul nu are darul de păstor. Vorbesc de darul Duhului Sfânt ca păstor, nu de o numire omenească bazată pe faptul că a urmat o şcoală teologică. Păsto-rul bun îşi dă viaţa pentru oi. De fapt, această calitate trebuie s-o aibă toţi fraţii, cu atât mai mult un păstor. Dar, ia spuneţi-mi, vă rog, câţi păstori de aceştia aţi văzut? Dureros, dar am văzut mulţi care şi-au dat oaia la lup sau, cel puţin, nu au apărat-o atunci când lupul a voit s-o mănânce. Dar nu e treaba mea să judec pe unul sau pe altul. Fiecare va

12

da socoteală de sine personal înaintea Domnului. Ceea ce vreau să spun e că fiecare trebuie să rămână la locul lui, altfel biserica devine o organizaţie, nu un organism şi în loc să aducă binecuvântare, aduce haos şi dezamăgire.

Ce bine au înţeles primii creştini această învăţătură a Domnului! Iată, de exemplu, ce atitudine ia apostolul Petru referitor la Pavel: „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnu lui nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epis tolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestator nici le răstălmăcesc ca pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3.15-16). Deşi el era apostolul Petru, cu vază, recunoaşte slujba şi chemarea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Pavel, o chemare şi o descoperire specială, ce nu se poate explica după ordinea celorlalte Scripturi, cum şi spune el de fapt (Efeseni 3; Coloseni l.24-27).

Să împarţi drept cuvântul adevărului (II Timotei 2.15).Ce înţeleg eu prin aceasta: Să aşez sau să las cuvântul lui

Dumnezeu la locul, la timpul, pentru oamenii şi împrejurările pentru care a fost dat.

Deşi toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să dea înţelepciune în neprihă nire (II Timotei 3.16), deşi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţă-tura noastră (Romani 15.4), nu totul ne-a fost adresat nouă. De exemplu:

–Legea a fost dată lui Israel, pentru o vreme, până la Cristos.–Promisiunile făcute lui Israel sunt pentru el, şi nu pentru

neamuri sau pentru Biserică.–La fel, ce se spune astăzi Bisericii nu se poate ames teca cu

Legea sau cu ce i s-a spus lui Israel.–Ce scriu apostolii: Petru, Iacov, scriitorul către Evrei, în pri-

mul rând e direct pentru cei către care se adresează, şi apoi pen-tru noi.

–Ceea ce scrie apostolul Pavel Bisericii nu se poate aplica la cei din vechime sau la cei din timpul Domnului Isus, când Biseri-ca nu era înfiinţată.

Ca să fie mai clar, dau un exemplu: Când scriu o scrisoare sorei mele, o am în vedere pe ea. Dar citând şi alţii scrisoarea, primesc şi ei învăţătură, mângâiere sau încurajare.

13

Cu alte cuvinte, există diferite categorii de oameni, de credin-cioşi şi diferite dispensaţii. Dacă nu ţinem cont de aceasta, Biblia apare o carte plină de contradicţii, când, de fapt, nu e aşa, ci e desăvârşită armonie. Vorbind despre înviere, judecată, venirea Domnului, lege, har, dacă nu ţii cont de cele de mai sus, nu poţi potrivi ceea ce se spune despre una cu ceea ce se spune despre alta. Aşa înţeleg eu a împărţi drept cuvântul adevărului.

Dumnezeu nu face nimic fără să descopere robilor Săi proorociDacă nu cunoaştem totul, e vina noastră că nu suntem preocu-

paţi de lucrurile lui Dumnezeu. Sau ne-am făcut greoi la price-pere (Evrei 5.11).

Sau suntem nişte copii (Galateni 4.1; I Corinteni 13.11; Evrei 5. 13-14). „Am multe lucruri să vă spun, dar nu le puteţi purta”, spunea apostolul Pavel, la fel şi Domnul Isus. Sau, aşa cum am arătat mai sus, El descoperă fiecăruia potrivit cu slujba şi darul lui.

Să iei cuvântul lui Dumnezeu în întregime; Biblia seexplică prin Biblie; să fii în Duhul Scripturilor!

Ce înseamnă asta? Când vreau să înţeleg un gând, un adevăr, iau toate textele din Sfânta Scriptură care se referă la acel subiect şi cele care sunt pentru, şi cele care sunt contra. Apoi aşez ideea sau adevărul respectiv în contextul lui, la locul, la timpul şi în dispensaţia pentru care a fost scris.

Suntem chemaţi să cercetăm şi să cunoaştem Scripturile.Să fim plini de cunoştinţa lui Dumnezeu!

„Vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22.29), spunea Domnul Isus iudeilor.

„Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi, în toată înţe-lepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră” (Coloseni 3.16).

„Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora”, spune apostolul Pavel Iui Timotei (I Timotei 4.13). Vezi şi Efeseni l.17-19; Filipeni 1.9-11; Coloseni l.9-11; Iosua l.8; Psalmul 119.30-34, etc.

Iată ce făceau proorocii: „Proorocii care au proorocit despre harul

14

care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi a căutării lor stăruitoare. Ei cerce tau să vadă ce vreme şi ce împre-jurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate” (I Petru l.10-11). Şi ceea ce cercetau nu era pentru ei: „Lor le-a fost descoperit că nu numai pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri...“ (I Petru l.12).

Atunci, cum poate cineva să-şi permită să spună că „pe noi nu ne interesează profeţiile” sau că Apocalipsa este o carte pecetluită sau că nu e nevoie să cunoşti, ci numai să trăieşti?!

În special suntem chemaţi să cunoaştem ceea ce a fost scris direct pentru noi şi pentru vremurile noastre, ca episto lele apostolului Pavel şi Apocalipsa, mai ales că Apocalipsa are şi făgăduinţa fericirii pentru cei care o citesc şi păzesc ceea ce e scris în ea.Multe s-ar putea scrie ca îndemn pentru cuvântul lui Dumnezeu. Unele lucruri le-am scris într-o broşură de vreo 60 de pagini, aflată acum sub tipar. Câteva din gândurile de mai sus însă mi-au scăpat şi chiar dacă le-am scris, nu au fost în această ordine, aşa cum Ie-am pri-mit într-o dimineaţă prin inspiraţie divină.

15

CAPITOLUL 2Unele explicaţii referitoare la titlul cărţii

Am socotit că e necesar să clarificăm câteva lucruri care se leagă implicit de subiectele despre care se vorbeşte în cartea de faţă: Venirea Domnului, Învierea, Judecata.

1. Toate aceste evenimente sunt în Biblie, cuvântul lui Isus Cristos, şi sunt explicate de cuvântul lui Isus Cristos, prin Duhul Sfânt.

2. Toate aceste evenimente sunt importante, căci tot ce e scris în Biblie e principal şi important. Biblia le dă un loc de seamă, deci şi noi trebuie să le dăm. Dacă proorocii din vechime cercetau stăruitor să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul Sfânt..., ştiind că nu sunt pentru ei (I Petru l.10-12), cu cât mai mult noi trebuie să cercetăm aceste lucruri care ne privesc direct pe noi. Domnul Isus spune că este fericit cine citeşte despre aceste lucruri şi le păzeşte (Apocalipsa l.3).3. Se flutură de mulţi, şi dureros, chiar de unii slujitori bisericeşti,

lozinca: „Apocalipsa e o carte pecetluită, alego rică şi grea. Nu poate fi înţeleasă de oricine. E o carte simbolică”. Să nu uităm că acelaşi lucru s-a spus de către preoţii catolici şi ortodocşi despre Biblie, în general, oprind-o de la popor. E adevărat că nu oricine o înţelege, dar aceasta nu e în funcţie de şcoala bisericească sau seculară a cuiva, ci de supunerea şi ascultarea de Dumnezeu şi lumina dată de Duhul Sfânt. Tot aşa, se spune şi despre celelalte profeţii. Un învăţător de la şcoala duminicală, într-o biserică românească din California, spunea: „Nu ne băgăm să explicăm prooro ciile, căci nu le putem pricepe”. Dar ele nu trebuie explicate, ci primite şi crezute. Aproape o treime din Biblie conţine profeţii. Le-a scris Duhul Sfânt acolo numai ca umplutură sau înflorituri sau ca să ne delecteze imaginaţia? Nu jude-căm noi pe cei din vechime, din vremea Domnului Isus, pentru necer-cetarea şi neprimirea proorocilor în forma lor literală în care au fost scrise şi care s-au împlinit întocmai?Cât despre Apocalipsa, Domnul Isus spune nu numai că nu e o

carte pecetluită, ci „descoperirea lui Isus Cristos, făcută robilor Săi cu privire la lucrurile care au să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1.1). Spunând aceasta, El arată că se poate înţelege, căci de aceea a fost scrisă şi, mai mult, că nu e o carte simbolică, ci o prezicere sau „spunere mai dinainte” a lucrurilor care au să se întâmple sau a istori-

16

ei ce va avea loc.4. De ce unii credincioşi – şi, în special cei din România – au o înţelege-

re limitată sau greşită, ba chiar refuză să cerceteze aceste evenimente?Sunt unele motive justificate, şi altele nejustificate.

Motive justificate:a) Când a pătruns Evanghelia în România, fraţii evan ghelişti au

avut în vedere, în primul rând, mântuirea sufletului şi viaţa practică de trăire a credinciosului în frica de Domnul şi urârea păcatului sub orice formă. Pentru a înţelege mai bine acest lucru, amintesc ce a scris apostolul Iuda: „Pe când mă gândeam să vă scriu despre mântuirea de obşte, m-am văzut îndemnat să vă scriu să vă luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (v. 1).

b) Fraţii credincioşi care au primit Evanghelia au provenit din rân-durile catolicilor sau ortodocşilor, unde aceste lucruri au fost învăţate la modul general, ca un credeu pe care l-au considerat bun şi adevă-rat, bazat pe cuvintele Bibliei, doar că cei ce îl spuneau cu gura îl tăgăduiau adesea cu viaţa. Aşa de înrădăcinat, în mintea şi în viaţa lor, a fost acest credeu, încât ei nu puteau să-l accepte altfel, căci a-l explica altfel ar fi constituit o erezie pentru ei. Înţelegem mai bine acest lucru, dacă ne amintim de reformaţi sau lutherani, care – deşi buni credincioşi – au păstrat atâtea lucruri greşite de la catolicism. În zilele noastre, în România, avem pe ostaşii Domnului, care, deşi năs-cuţi din nou, mulţi din ei însă mai păstrează cultul Fecioarei şi închi-narea la cruce.

c) Odată cu pătrunderea Evangheliei, ca întotdeauna, şi Satan şi-a făcut lucrarea, introducând învăţături false, tocmai cu privire la aceste adevăruri şi evenimente finale, prin mi lenişti sau aşa-zişii „martori ai lui Iehova”. Iată câteva din aceste învăţături: „Isus Cristos a şi venit, în mod spiritual. Chiar învierea Lui – a fost numai spirituală, nu şi cu trupul. Sufletul moare. Numai aceia vor învia care sunt milenişti şi vor domni pe pământ o mie de ani, însurându-se şi măritân du-se; pe pământ, şi nu în cer!” De asemenea, ei nu acceptă cerul. Mai au apoi şi alte învăţături, care nu se potrivesc cu cuvântul lui Dumnezeu. Vă puteţi închipui cum fraţii bătrâni, presbiterii sau păstorii au luat măsuri împotriva acestor în văţături false. Desigur că cei care au avut o înţe-legere corectă a acestor învăţături au evitat să vorbească despre ele, deoarece chiar vorbind, nu ar fi fost primiţi sau ar fi fost consideraţi ca aderând la aceşti învăţători falşi.

17

Motive nejustificatea) Începând de prin anul 1937, în România s-a înfiinţat seminarul

teologic baptist. În mod normal, la un seminar teologic trebuie să se studieze cuvântul lui Dumnezeu – Biblia – aşa cum e scrisă, pe dea-supra la toate. Şi această Biblie trebuie crezută până în cele mai mici amănunte, chiar dacă nu toate lucrurile sunt înţelese. Dacă toată Biblia e inspirată de Dumnezeu, toată e adevărată! De pildă, în loc să se explice adevărata însemnătate a venirii Domnului şi toate amănuntele legate de ea, precum şi faptul că există mai multe judecăţi şi învieri, şi un mileniu, aici pe pământ, ei – pur şi simplu – au negat cuvântul lui Dumnezeu, rămânând la credeul catolic-ortodox.

Cei care au ieşit de pe băncile seminarului au propagat această negare a cuvântului lui Dumnezeu sub ameninţarea excluderii din biseri-că a celor care ar crede şi ar vorbi altfel, pe motiv de „abatere doctri-nară”. Desigur, cei mai mulţi credin cioşi, chiar dacă au ajuns la explica-rea adevărată a acestor su biecte, refuză să iasă pe faţă, de frica „fari-seilor”, ca pe vre mea Domnului Isus, ca să nu fie daţi afară din „sinagogă” [citeşte: biserică, n.ed].

Şi mai dureros e faptul că unii predicatori au ajuns să-şi dea seama de adevărul sfintelor Scripturi, dar, întrucât o viaţă întreagă au predicat altfel în această privinţă, de frică să nu-şi piardă prestigiul şi creditul în faţa poporului, sacrifică ade vărul, preferând nesocotirea lui Cristos, numai ca să rămână ei apreciaţi. Slăvit să fie Domnul, că are şi din aceia care preferă ocara, numai ca să poată ţine sus cuvântul vieţii! Aşa e cazul fratelui Marcu Nichifor, din România, care, atunci când a înţeles adevărul, a recunoscut greşeala şi a început să predice potrivit cu cuvântul lui Dumnezeu.

Vă întreb, şi ar trebui să vă întrebaţi, scumpii mei fraţi predicatori şi păstori, ce veţi face când nu vă veţi mai putea ascunde sub diferitele justificări, ci personal veţi răspunde înaintea Domnului de respectarea cuvântului Său? Acum nu vreţi să primiţi ocara lui Cristos (Evrei 13.l) şi să renunţaţi la poziţia şi slava pe care v-o daţi unii altora – cum spune Domnul la Ioan 5.44.

b) Chiar dacă nu pot înţelege sau învăţa aceste adevăruri – dacă le ştiu – din diferite motive pentru ei, de ce aceşti pastori sau învăţători nu îndeamnă poporul să citească cu vântul lui Dumnezeu cu rugăciune, ca să se documenteze ei singuri cu privire la aceste lucruri? Iar când pre-dică despre aceste subiecte, de ce nu citesc totul în legătură cu ele, ci

18

iau numai partea care le convine? De ce? În loc să zică: „Fraţilor, e scris aşa şi aşa, or, cuvântul lui Dumnezeu nu minte, dar eu pricep în felul acesta”? Ori să dea ocazia într-o adunare frăţească, cum e la şcoala duminicală, fraţilor care înţeleg altfel să-şi expună lumina pe care o au sau să pună întrebări. Cu alte cuvinte, să lase libertatea Duhului Sfânt în lămurirea lucrurilor, considerând că suntem fraţi, deci egali, şi că numai Duhul Sfânt are dreptul de a conchide. Din contră, ce fac aceşti fraţi? Nu numai că nu lasă libertatea Duhului ca să se manifeste liber prin fraţi, potrivit cu darul fiecăruia, ci ame ninţă pe fraţi şi pe surori ca nu cumva să creadă altfel decât îi învaţă ei, considerând drept o erezie orice altă lumină şi considerându-se pe ei autoritatea finală. Pe deasupra, influ enţează şi biserica, ca aceasta să-i stigmatizeze ca disidenţi pe cei ce nu au părerile lor. Chiar sub aspectul omenesc, acest fapt este o încălcare grosolană a principiului eticii şi a libertă-ţii, dar din punt de vedere spiritual, aceasta e un sacrilegiu.

5. Se pune întrebarea: E posibil ca Biblia să se con trazică? Desigur că răspunsul este: „Nu”, exceptând pe duş manii ei, cărora le place să aducă această acuzaţie. Totuşi, luând Biblia de-a valma, neţi-nând seama de vremuri (dis pensaţii) sau de oamenii cărora le este adresată, apar o mulţime de contraziceri aparente. Pentru a nu lăsa să se nască această situaţie, unii propovăduitori prezintă doar o latură a adevăru-lui, nesocotind-o pe cealaltă. Nu mă voi referi la alte părute contraziceri, decât la cele legate de subiectul enunţat.

În legătură cu venirea Domnului, în Vechiul Testament, în Evanghelii, în unele epistole şi chiar în Apocalipsa, se vorbeşte de „venirea Lui cu slavă”, când orice ochi Îi va vedea: Matei 24.30; II Tesaloniceni 1.7-10; Apocalipsa l.7; Zaharia 14.4,5.

Tot în Evanghelii, şi în special în epistolele apostolului Pavel, se vor-beşte despre venirea Lui pentru ai Săi, ca să-i ia la El acasă: Ioan 14.3; Fapte l.10-11; Filipeni 3.20; I Tesaloniceni l.10; 4.13-18; Tit 2.13; Evrei 9.28; Apocalipsa 22.7,12,17,20.

În legătură cu învierea, se spune despre învierea tuturor, drepţi şi nedrepţi: Daniel 12.2-3; Apocalipsa 20.11-15. Se preci zează, pe de altă parte, că sunt mai multe învieri: I Corinteni 15.22-23; Ioan 5.28-29; Ioan 6.39, 40, 44, 54; 11.25; 14.19; Romani 6.8; 8.11; I Corinteni 6.14,15; II Corinteni 4.14 şi se arată că e o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

La fel cu judecata. Biblia vorbeşte de mai multe judecăţi: Ioan 5.24;

19

II Corinteni 5.9-10; II Corinteni 3.12-15; 4.5; I Corinteni 6.2-3; Apocalipsa 20.11-15.

Pentru a face să dispară contradicţia aparentă, nu e nevoie nici să schimbăm cuvântul lui Dumnezeu în minciună, nici să-l negăm, şi nici să-l evităm intenţionat, cum fac unii, ci să-l acceptăm aşa cum este. Apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător, care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept cuvântul adevărului” (II Timotei 2.15).

Ce înseamnă a împărţi drept cuvântul adevărului:a) A-l accepta în întregime ca adevăr, fără să-l denaturez sau să-l

modific după priceperea sau înţelegerea mea, ori în funcţie de partida din care fac parte.

b) A-l primi şi a-l înţelege în forma lui literală, şi abia după aceea a vedea dacă nu are şi un înţeles spiritual. Să înţelegem că Dumnezeu nu minte. De exemplu, dacă Domnul Isus spune: „Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi...” (Luca 14.17) sau „Un om avea doi fii...” (Luca 15.11) sau „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră... La uşa lui zăcea un sărac...“ (Luca 16.19) etc., înseamnă că toate aces-tea sunt adevăruri sau istorii adevărate, nu poveşti sau basme, nici pilde, cum indică subtitlurile care însoţesc pasajele respective în cele mai multe ediţii ale Bibliei, sub titluri care îi duc pe mulţi în eroare şi care, desigur, nu se găsesc în original. Dacă sunt spuse sub formă de pilde sau exemple, adaptate la priceperea noastră, ele sunt totuşi adevă rate. De exemplu, în loc să spună: „Dumnezeu a dat o cină sau o serbare”, zice: „Un om a dat o cină”. În loc să se spună: „Dumnezeu, ca un gospodar bun, a luat pe Israel şi l-a sădit ca pe o vie”, se zice: „Era un gospodar, care a sădit o vie...” (Luca 20.9). În versetul 45 din acest capitol se spune: „După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei”. Deci toate lucrurile spuse de Domnul Isus chiar în pilde sunt realităţi şi, prin urmare, trebuie luate ca atare şi aplicate la locul, timpul şi persoa-na sau persoanele la care se referă.

Tot aşa şi cu Apocalipsa, chiar dacă unele evenimente şi persoane ni se par fantastice sau neobişnuite, ele nu sunt din domeniul fanteziei, ci realităţi care se vor întâmpla negreşit.Apoi a împărţi drept cuvântul adevărului mai înseamnă a-l lăsa la locul

20

şi la timpul lui, precum şi pentru oamenii cărora le-a fost adresat. Acesta e un lucru foarte important. Dacă există atâta confuzie în min-tea multor credincioşi, asta se datorează faptului că nesocotesc acest principiu. De exem plu: legea a fost dată poporului Israel ca un peda-gog, cum spune apostolul Pavel, ca să îndrume spre Cristos (Galateni 3.24). „După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub în drumătorul acesta”, spune apostolul în versetul următor, 25. Sau, legea a fost umbra lucrurilor viitoare până a venit realitatea. Domnul Isus spune clar: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan” (Matei 11.13) şi „Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1.7). De exemplu, lumina de la lampa cu gaz a fost foarte bună la vremea ei şi încă mai e bună, dar după ce s-a des-coperit lumina electrică, cine ar mai fi aşa de nepriceput să se limite-ze la lumina cu gaz?! Lumina electrică e bună, dar cine ar mai folosi-o în timpul zilei, într-un loc unde lumi nează soarele!Un alt caz: Dumnezeu şi-a ales dintre toate popoarele de pe

pământ un popor al Său, care să-I poarte numele – respectiv, Israelul. Mai mult de jumătate din Biblie se ocupă cu Israel. Pentru ei au fost date: legea, profeţiile, legămin tele, făgăduinţele, aşa cum spune apostolul Pavel (Romani 9.4-5; Efeseni 5.12 etc.). Nu putem să ne însuşim promisiunile făcute Israelului, nici chemarea lor. Da, e adevărat că Dumnezeul lor e şi Dumnezeul nostru şi că El nu-şi schim-bă caracterul, dar aceasta nu poate să schimbe partea lor de moşteni-re cu a noastră. Noi ştim foarte bine lucrul acesta, dar îl aplicăm numai la lucrurile care ne convin. De exemplu, i se spune Israelului să se ferească de animalele necurate şi să nu mănânce carne de porc. De asemenea, li se spune israeliţilor să ţină sabatul. Dacă ne întreabă cineva de ce nu ţinem şi noi, creştinii, sabatul? Sau de ce mâncăm carne de porc? – imediat răspundem că acestea au fost porunci date sub lege. Şi aşa este! Dar dacă întreb: De ce aplici făgăduinţele lor la tine, ca Biserică? – imediat te justifici sau te scuzi, spunând că acestea sunt spirituale şi că Dumnezeu nu ţine cont de oameni şi nu e părtini-tor!Că istoria omenirii se împarte în dispensaţii sau perioade de timp

şi că oamenii cărora le-a vorbit şi le vorbeşte Dumnezeu au avut şi au parte de chemări deosebite e foarte clar. Astfel, Domnul Isus, vor-bind despre Ioan Botezătorul, zice: „Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel

21

mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7.28). Iar Ioan zice despre el: „Cine are mireasă este mire; dar pri-etenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie care este a mea este deplină” (Ioan 3.29). Cum se poate explica aceasta, decât arătând că dispensaţia în care a trăit Ioan şi cu care se încheia era cu totul deosebită de dispen-saţia harului sau a Bisericii.

A explica cele scrise Bisericii (adică epistolele aposto lului Pavel) ca pe celelalte Scripturi înseamnă pierzare cura tă, cum spune apostolul Petru: „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântu-ire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile a cestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3.15-16).

Domnul Isus S-a născut sub lege, cum spune cuvântul (Galateni 4.4) şi a propovăduit celor de sub lege, adică Is raelului. Nici pe uce-nici, când i-a trimis să propovăduiască, nu i-a lăsat să meargă la Neamuri (păgâni), ci la oile pierdute ale casei lui Israel (Matei 10.5-6). Nu a vorbit Bisericii, căci aceasta nu exista încă. Ea urma să fie înfiinţată în viitor (Matei 16. 18), fapt care s-a petrecut la Rusalii, când s-a cobo-rât Duhul Sfânt, şi după ce s-a rupt perdeaua de la mijloc, care ne ţinea despărţiţi şi de Dumnezeu, şi de Israel (Efeseni 2.11-16).

Taina Bisericii a fost descoperită pentru prima dată lui Pavel (Efeseni 3.2-5; Coloseni 1.24-26). Desigur că, Domnul Isus o cunoştea, dar nu a descoperit-o şi nu s-a ocupat de ea, lăsând-o să fie o taină până la vremea ei, aşa cum a fost prevăzută în planul lui Dumnezeu. Ştiind şi acceptând acest adevăr al cuvântului lui Dumnezeu, putem înţelege că eveni mentele istorice sau profeţiile spuse de Domnul Isus, inclusiv venirea Sa, învierea şi judecata, sunt absolut adevărate aşa cum au fost scrise, adică se vor întâmpla aidoma, dar toate acestea nu sunt pentru Biserică, ci pentru Israel şi Neamuri. Iată cum dintr-odată lumina lui Dumnezeu, împărţind drept cuvântul adevărului, spulberă orice contrazicere.

Biserica are timpul sau dispensaţia ei, care se va termina. După aceea, Dumnezeu din nou va lucra şi va vorbi oame nilor din acel timp, potri-vit cu planul Său pentru acea pe rioadă.Necazul cu noi e că ne credem mai buni şi mai iubitori decât Dumnezeu, în foc să-I mulţumim pentru harul pe care ni l-a dat, fără să

22

căutăm să furăm sau să râvnim la slava altora sau să ne coborâm la poziţia lor. Suntem ispitiţi să întrebăm, ca apostolul Petru: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Răs punsul este: „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine” (Ioan 21.21-22).

Apoi noi vrem să mărginim lucrarea lui Dumnezeu la noi: „Cu noi se termini totul” – pare să fie lozinca noastră. Din cuvântul lui Dumnezeu nu reiese aceasta, ci din contră, după noi vor fi alţi oameni şi alte situaţii. Apostolul Pavel a minteşte doar de Israel, ca o taină (Romani 11.25), care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor, şi atunci tot Israelul va fi mântuit”. Ce să mai spunem despre marea mulţime ce se va întoarce la Dumnezeu în Marea Strâmtorare (Apocalipsa 7.9-11), de Etiopia, care va alerga la Domnul (Psalmul 68.31) sau Egiptul (Isaia 19.20-23) sau Moabul (Ier. 49.47; 49.6; Psalmul 87)? Amon şi alte popoare (Isaia 56.7-8; Psalmul 72.7-17; 87.4-5)?

Am călătorit în lungul şi-n latul Statelor Unite şi am vizitat o mulţime de biserici. Toate grupările de credincioşi baptişti, începând cu Southern Baptists şi sfârşind cu Indepen dent Baptists, cred în: Siguranţa mântuirii, Venirea Domnu lui pentru a-şi lua Biserica (Răpirea), Marea Strâmtorare, Epoca de aur a Israelului (Mileniul). Toţi susţin că sunt mai multe judecăţi, mai multe învieri. Doar ici-colo, în cadrul bisericii, câte unul mai are alte vederi, fapt care însă nici pe departe nu umbreşte aceste adevăruri.

Curios însă să afli în bisericile baptiste române pe unii, în special păstori, care:

–Nu cred că omul este o trinitate, compusă din: duh, suflet şi trup, ci spun că omul nu are decât două părţi: sufletul şi trupul.

–Nu recunosc epoca Duhului Sfânt, când El a venit ca Persoană şi e prezent cu credincioşii de pe pământ.

–Nu cred în dispensaţii. Pentru ei, credincioşii din toate timpuri-le, din Vechiul şi din Noul Testament, au a ceeaşi chemare şi aceleaşi promisiuni.

–Nu cred în siguranţa mântuirii.–Nu cunosc libertatea Duhului, ci pentru ei viaţa de credincioşie

este bazată pe reguli privitoare la: ce să faci, ce n-ai voie să faci, etc. etc., deşi recunosc că nu sunt sub lege.

–Nu au nici o nădejde pentru Biserică. Nu aşteaptă pe Domnul ca Mântuitor, ci ca Judecător. Ba mai mult, spun oamenilor să se

23

aştepte la Anticrist!–Cred într-o singură judecată, a credincioşilor la un loc cu necre-

dincioşii.–Cred într-o singură înviere – a credincioşilor şi a necredincioşi-

lor, deodată.–Nu cred în Marea Strâmtorare.–Nu cred în Mileniu şi în convertirea Israelului, nici în Epoca de

aur a sa, când Domnul Isus Cristos va domni ca Împărat, de la o mare la alta şi de la o margine a pământului la cealaltă, cum spune Sfânta Scriptură. Ba mai mult, vorbesc aşa de înverşunat împotriva unei astfel de realităţi, încât îţi vine să spui că sunt antisemiţi!

În cazul acesta, e firesc să ne întrebăm: În ce mai cred din cuprin-sul Bibliei sau ce fel de baptişti or mai fi? – căci totuşi se pretind a fi baptişti!

Îl rog pe cititor să mă ierte pentru o introducere atât de lungă şi pentru explicaţiile atât de numeroase. Pentru unii ele vor fi de prisos, dar pentru foarte mulţi – cel puţin, aşa am constat eu – nesocotirea sau necunoaşterea acestor lucruri a produs atâta confuzie şi erezie, tocmai în adevărurile care sunt cele mai importante.

24

IIVenirea Domnului

CAPITOLUL 3Evenimentul cel mai important

Cel mai important eveniment din istorie a fost atunci când Dumnezeu, în persoana Fiului Său, a venit pe această plane tă, luând chip omenesc, născându-Se dintr-o fecioară curată în ieslea Betleemului. Faptul acesta a schimbat tot cursul is toriei. Chiar şi ateii şi potrivni-cii Lui sunt obligaţi să accepte acest fapt – care va fi o mărturie împotriva lor în ziua judecăţii – întrucât şi ei numără anii „de la Cristos” şi „înainte de Cristos” .

Evenimentul cel mai important din viitor va fi venirea Domnului pentru a doua oară, dar nu ca un prunc mic, născut într-o iesle; nu ca om al suferinţei, dispreţuit şi părăsit de oameni, până acolo încât cei mai mulţi din poporul Israel nu L-au putut recunoaşte, ci atotpu-ternic şi cu slavă. E atât de importantă această venire, încât Noul Testament o aminteşte de trei sute optsprezece ori.

Spre această venire se îndreaptă gândurile şi nădejdile celor care sunt străini pe acest pământ, a credincioşilor care-L iubesc pe Domnul. Spre deosebire de aceştia, credincioşii fireşti, ca şi lumea, de altfel – cei care sunt robiţi de lucrurile lumii – aşteaptă şi ei ceva, dar nu pe Domnul Isus ca Mântuitor, ci pe Domnul Isus ca judecător: sfâr-şitul lumii şi prăpădul.

Despre prima venire a Domnului Isus s-a profeţit în Sfânta Scriptură până în cele mai mici detalii. Iată câteva din aceste pasaje: „Mi-au străpuns mâinile şi picioarele... Îşi împart hainele Mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa Mea... “ (Psalmul 27.16-18). „Toate oasele I le păzeşte, pentru ca nici unul să nu i se sfarme” (Psalmul 34.20). De asemenea, Psalmul 55.12-14; 41.9; Isaia 53; Mica 5.2; Zaharia 13.7.

Noi judecăm pe Israel pentru faptul că nu a cercetat şi nu a crezut Scripturile, care vorbeau aşa de clar despre Mesia. Au fost profeţiile acestea doar simboluri, menite să fie înţelese doar din punct de vedere spiritual, sau e vorba de evenimente reale, demne de a fi luate în mod literal, aşa cum au fost scrise? Desigur că acum după

25

ce s-au împlinit, noi afirmăm cu tărie că ele au trebuit să fie înţe-lese şi primite literal, adică aşa cum au fost scrise, căci aşa s-au împlinit! Sunt vinovaţi evreii de faptul că nu le-au primit aşa? Desigur. Concluzia certă care se deprinde de aici e că aşa cum des-pre prima Sa venire totul s-a împlinit exact cum a fost scris, tot aşa despre a doua Sa venire profeţiile se vor împlini exact cum sunt des crise. Dacă nu vom accepta aceste adevăruri, nu numai că ne vom face mai vinovaţi decât Israel – întrucât noi avem exemplul lor în faţă – dar ne vom păgubi pe noi înşine.

Toţi creştinii cred în venirea a doua a Domnului Isus. Sunt deose-biri doar în ce priveşte timpul când va veni şi felul în care se va arăta – modalitatea în care va veni.

Cu privire la timpul în care va veni CristosSunt unii, numiţi în Biblie „batjocoritori”, care trăiesc după pof-

tele lor şi zic: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidi-rii” (II Petru 3.3-4).

Alţii, chiar unii credincioşi, din necunoştinţă şi printr-o interpretare greşită a Scripturilor, spun că Biserica nu e încă pregătită, că s-ar putea să mai treacă, poate, chiar o mie de ani până va veni Domnul Isus – asta pornind de la textul din Efeseni 4.13-14: „până vom ajunge toţi la unirea cre dinţei... la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos....” Aceştia se uită la ceea ce se numeşte azi „biserică”, şi nu la Biserica adevărată.

Dar sunt unii care Îl aşteaptă pe Domnul clipă de clipă, ca şi apostolul Pavel, tesalonicenii şi primii creştini. Această aşteptare le dă bucurie, nădejde şi putere să biruie toate, fiind răsplătită la urmă cu cununa neprihănirii, cum spune apostolul Pavel la II Timotei 4.8. Cred că nu e de prisos să amintesc faptul că şi între aceştia care Îl aşteaptă clipă de clipă sunt unii care nu sunt practic pregătiţi. În privinţa aceasta, avem exemplul biblic al celor cinci fecioare nechibzuite, care, deşi îl aşteptau pe mire şi i-au ieşit în întâmpinare, deşi erau fecioare, totuşi nu erau pregătite, căci nu aveau ulei în can-dele (Matei 25.l-13). Alt exemplu îl poate constitui grupul israeliţilor din Egipt în noaptea eliberării lor, când uşorii uşii trebuiau stropiţi cu sângele mielului pascal, pentru ca nimici torul să nu intre în casa respectivă, ci să treacă pe lângă [peste] ea. Găsim în Talmud o isto-

26

rie foarte interesantă, despre care cred că ar putea să fie adevărată. Iat-o: Tatăl a tăiat mielul, l-a fript şi toţi stăteau în jurul mesei. Unul dintre copii, o fetiţă, îngrijorată şi presimţitoare, îl întreabă pe tată: „Tăticule, ai stropit uşorii cu sângele mielului?” „Desigur”, răspunde acesta. „Tată, dar eşti sigur? Vrei să verifici?” La insis-tenţele ei, tatăl verifică şi într-adevăr constată că uşorii uşii nu erau stropiţi cu sânge. Uitase să facă asta, în graba pre gătirii Paştelui. Închipuiţi-vă ce nenorocire ar fi putut să se abată peste această casă, dintr-o lipsă de veghere şi cercetare! Câţi dintre cei ce se numesc credincioşi nu sunt tocmai în starea aceasta? Se bucură la masa bogată a binecuvântărilor lui Dumnezeu împreună cu ceilalţi, Îl aşteaptă pe Domnul, dar nu sunt pregătiţi. Da, ei au forma, râvna, faptele lor, asemenea fecioarelor neînţelepte, dar le lipseşte uleiul, adică prezenţa lui Dumnezeu. „Cine are pe Fiul are viaţa”, spune apostolul Ioan (I Ioan 5.12) – deci nu cine face cutare sau cutare lucru sau aşteaptă, ci acela care s-a adăpostit sub sângele Domnului Isus şi e izbăvit de mânia viitoare” (Ioan 3.16-18).

Referitor la felul în care va veni Domnul Isus, aici chiar cei cu adevărat credincioşi se împart în câteva categorii, datorită învăţăturii pe care au primit-o sau a acceptării cuvân tului lui Dumnezeu, care, prin Duhul Sfânt, e în stare să ne înveţe în toate privinţele, după cum spune apostolul Ioan (I Ioan 2.27).

Sunt unii care au rămas la „credeul” religiilor oficiale, ortodoxe şi catolice, mărturisind o singură înviere pentru toţi – şi credincioşi, şi necredincioşi – şi apariţia Domnului Isus cu slavă pentru toţi – cre-dincioşi şi necredincioşi – când El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre. Toţi aceştia spun că atunci când va veni Domnul Isus, va fi sfârşitul lumii.

Sunt alţii care cred Scripturile aşa cum sunt acestea scrise, în între-gime! Aceştia cred şi ei că Domnul va veni pe pământ cu slavă şi mărire, „...când orice ochi Îi va vedea, chiar şi cei ce L-au stră-puns”, când El nu va mai veni ca Mântuitor, ci ca Judecător. Dar ei mai ştiu însă că înainte de aceasta El va veni pentru ai Săi, pe nori, scoţându-i din această lume şi luându-i la Sine, salvându-i de mânia viitoare a lui Dumnezeu, care va veni peste lumea care L-a respins. Şi această cate gorie se împarte în două: cei care cred că Domnul va veni să-Şi ia Biserica înainte de Marea Strâmtorare şi cei care cred că Isus Îşi va lua Biserica pe la jumătatea marii strâmtorări.

27

Nu aduc nici o acuză unora sau altora, căci toţi se sprijină pe cuvântul lui Dumnezeu. Dacă au o părere sau alta, asta e în funcţie de învăţătura pe care au primit-o de la mai marii lor, potrivit cu creşterea lor spirituală şi dorinţa de a cunoaşte adevărul.

Principalul e să-L aştepţi pe Domnul Isus în orice mo ment, să fii pregătit pentru a-L întâmpina, în veghere, grăbind venirea Lui printr-o viaţă curată şi prin mărturia ce-o dai. Dar de ce să nu primim ceea ce Domnul ne-a lăsat, exact aşa cum e în sfânta Scriptură, şi cu pri-vire la venirea Sa?

Nu vreau să mă ocup aici de cei care nu cred în venirea a doua a Domnului Isus. Lor le spun categoric, prin cuvântul lui Dumnezeu, că El va veni negreşit, fie că vor ei, fie că nu – ba mai mult, că va veni ca un hoţ, noaptea, fără ca ei să mai aibă timp să se pocăiască (I Tesaloniceni 5.2). Şi astfel, soarta lor va fi aceea a Iui Satan şi a îngerilor lui: iazul de foc şi pucioasă.

Doresc însă să mă ocup de credincioşii care Îl aşteaptă pe Dom-nul Isus. Deoarece şi unii, şi alţii se bizuie pe cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ne întrebăm: Se contrazice oare cuvân tul lui Dumnezeu? – aşa cum afirmă împotrivitorii lui – sau când e vorba să alegem în-tre ceea ce a spus Domnul Isus şi apostolul Pavel în această privinţă, trebuie să luăm cuvintele Domnului Isus, întrucât El este mai mare decât apostolul Pavel? Realitatea e că şi ce a spus Domnul Isus, şi ce a spus apostolul Pavel este cuvântul lui Dumnezeu, întrucât şi acesta l-a rostit prin Duhul Sfânt. Ceea ce este frumos e faptul că, deşi Domnul Isus vorbeşte despre venirea Sa cu slavă, ca să judece lumea, nu uită să adauge (atât în Evanghelii, când era pe pământ, cât şi din cer, lui Ioan, în Apocalipsa) că va veni şi pentru ai Săi, ca să-i ia la El, aşa încât aceştia să nu sufere judecata lui Dumnezeu.

28

CAPITOLUL 4Venirea Domnului să-Şi ia Biserica

Să luăm acum, rând pe rând, toate textele care vorbesc despre veni-rea Domnului pentru ai Săi şi să le cercetăm, căutând să le înţele-gem prin Duhul Sfânt:

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine… Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 14.l-3).

Ce minunată e această promisiune pentru noi! Domnul Isus a murit pentru noi, a înviat pentru noi şi s-a înălţat la cer, unde stă acum la dreapta Tatălui, mijlocind pentru noi. Nu numai că mijloceşte pentru noi acolo, ca Mare Preot, pă strându-ne sfinţi pentru Dumnezeu şi mân-tuindu-ne din toate problemele (Romani 5.10; Evrei 2.17-18; 4.15-16; 5.9-10; 7.24-27; 8.l; 9.11, 15, 24; Exod 28), ci s-a dus să ne pre-gătească un loc.

Trebuiesc remarcate câteva lucruri aici:–Ni se spune despre o venire a Sa pentru ai Săi, nu pentru lume

şi nu pentru alte motive, cum ar fi: judecata celor răi, pedepsirea lor etc., ci pentru un scop minunat şi precis – „să-Şi ia pe ai Săi la Sine”. Observaţi că la venirea aceasta nu se spune că va rămâne pe pământ (cum se spune, în schimb, despre cealaltă venire a Sa, cu slavă).

–Va veni chiar El, personal. Nu va trimite un înger sau „îngeri”. Ce onoare, ce har! Când îţi vine cineva iubit, nu te mulţumeşti să tri-miţi maşina la gară sau la aeroport, ci te duci să-l întâmpini în per-soană. Tot aşa va face şi Domnul cu noi.

–Venirea Lui pentru a ne duce la El nu e legată de alte evenimente, ci doar de pregătirea locului nostru, „şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi”.

Ce spun martorii cereşti ucenicilor când Domnul Isus s-a înălţat la cer:

„Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care s-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1.11).

29

Ce învăţăm de aici:–Acelaşi Isus care s-a înălţat la cer va veni din nou: Acelaşi – plin

de dragoste – care i-a iubit pe ai Săi; Acelaşi pe care L-au văzut, L-au auzit, L-au atins cu mâinile lor după înviere. Cu alte cuvinte, El va veni în trup, cu trupul Lui slăvit.

–Acest Isus va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut suindu-se în cer. Cine L-a văzut după înviere? L-au văzut oare duşmanii Săi ori lumea? Nu, ci numai ucenicii Lui. Cine L-a văzut când s-a înălţat la cer? Numai ai Lui. Oare se vorbeşte aici despre acţiunile Lui asupra lumii? Nu, ci numai despre împlinirea nădejdii şi dorului alor Săi după El, şi al Lui după ei, despre o întâlnire intimă şi o retragere cu ai Săi, exact cum s-a întâmplat după înviere, înainte de înălţare.

Doi martori cereşti mărturisesc despre acest lucru. Ne trebuie oare o dovadă mai puternică despre venirea Lui specială pentru ai Săi, înainte de venirea pentru ceilalţi?

„Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor ador miţi... şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos. În urmă, va veni sfârşitul...” (I Corinteni 15.20-24).

Se desprind limpede de aici mai multe adevăruri scumpe, neglijate de mulţi. Noi însă ne vom mărgini acum doar la cele care se referă direct la subiectul nostru:

–Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Dacă nu ar fi înviat Cristos, n-ar mai fi nici o nădejde. Dar întrucât El a înviat, este o nădejde sigură pentru toţi cei care L-au primit şi urmat: nădejdea că vor învia.

–Nu toţi vor învia odată. Vor fi mai multe cete, adică mai multe învieri – fapt pe care mulţi îl tăgăduiesc, spre pierzarea lor. În trea-căt fie spus, aici apostolul se referă la cete de credincioşi „în Cristos”. Nu aminteşte decât de prima ceată, adică cea a Bisericii, la venirea Lui. Ştim însă despre o altă înviere, înainte de Mileniu, a celor care au fost credincioşi în timpul marii strâmtorări (Apocalipsa 20.4-6).

–Cristos va veni pentru ai Săi, să-i ia la El, cum am mai văzut şi vom vedea. Nu se pomeneşte aici, în acest loc, de nici o înviere a celor nedrepţi, ci numai de „ai Lui”.

–Nu va fi acum sfârşitul – cum afirmă mulţi că „la venirea

30

Domnului va fi sfârşitul lumii” (sic). Tot în acest capitol, apostolul Pavel mai vorbeşte clar despre această înviere şi venire a Lui, dar o vom include în alt context.

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noas-tre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile” (Filip. 3.20-21).

Ce înţelegem de aici:–Suntem cetăţeni ai cerului. Nimeni nu ne va lua acest drept.

Pentru un scurt timp, suntem pe acest pământ, ca sare şi lumină, ca martori ai învierii Lui. Dar privirea noastră e aţintită spre ceruri, de unde aşteptăm pe Domnul Isus ca Mântuitor, adică Îl aşteptăm să vină să ne ia la El. Nu-L aşteptăm nici ca judecător, nici ca să-Şi ia în primire îm părăţia aici pe pământ. Asta se va întâmpla la timpul său, dar acum ai Lui Îl aşteaptă ca Mântuitor. Ce nădejde şi aşteptare scumpă, în comparaţie cu cei care-L aşteaptă ca judecător!

–Apoi la venirea Lui, El va schimba trupul stării noas tre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, exact aşa cum spune apostolul Pavel (I Corinteni 15.53; Romani 8.23-24; I Tesaloniceni 4.15-18; I Ioan 3.2 etc.). Unii vor fi schimbaţi prin înviere într-un trup slăvit, iar alţii, care vor rămâne în viaţă până atunci, vor fi transformaţi (II Corinteni 5.2-5).

„Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Coloseni 3.3-4).

„El este capul trupului, al Bisericii...” (Coloseni 1.18).„El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucru-

rile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi” (Efeseni l.22-23).

Poate cineva se întreabă: ce legătură au textele de mai sus cu veni-rea Domnului pentru ai Săi? Au o mare legătură şi anume:

–Noi suntem legaţi de El în toate privinţele, mai mult decât mădula-rele într-un trup fizic, aşa cum spune apostolul Pavel: „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui” (Efeseni 5.30). Am murit împreună cu El, am înviat împreună cu El, suntem ascunşi cu El în Dumnezeu. Acestea sunt realităţi, şi nu figuri de stil. Ceea ce se mai aşteaptă e doar „împlinirea vremii”, când El va veni să ne ia la El sau, cum se exprimă apostolul Pavel,

31

când El va schimba trupul stării noastre smerite, făcându-l asemenea trupului slavei Sale.

Poate vă întrebaţi: de ce aşteaptă credincioşii cu atâta înfocare pe Domnul? Pentru că sunt logodiţi, uniţi, înfrăţiţi cu Cristos. Viaţa noastră, viitorul nostru, toate sunt împreună cu Cristos, în El. Tânjim după tru-pul nostru slăvit, potrivit cu ceea ce avem în Cristos (Romani 8.23-24). Noi nu mai suntem din lumea asta, nu mai avem nimic comun cu nădejdile sau viitorul ei. Iubitul nostru e în cer, viaţa noastră e în cer, nădejdea noastră e în cer, comoara noastră e în cer. Putem noi oare să dorim altceva decât venirea scumpului nostru Mântuitor? Putem noi să fim preocupaţi de altceva decât de El, de plăcerea Lui, de dragostea Lui? Se mai poate pune problema aşteptării Domnului pentru judecată sau pentru o decizie care să confirme unui astfel de suflet că e salvat ori pierdut? Nu. El e mai mult decât sigur. Dacă vedeţi pe cineva că e preocupat de lucrurile vieţii acestei lumi, chiar dacă se numeşte credin-cios, mă tem că e în situaţia celor din Filipeni 3.18-19, sau se poate că i-a fost predicată o Evan ghelie ştirbită de plinătatea ei.

Dar un alt adevăr care se desprinde din versetele citate mai sus este acesta: Dacă noi suntem una cu Cristos, adică trupul Lui, e cu totul imposibil să mai avem parte de judecata lui Dumnezeu sau de mânia Lui. A aştepta sau a suferi aceasta înseamnă că şi Capul le-ar suferi, căci trupul nu suferă fără cap, ci împreună. Puteţi să vă mai imaginaţi cumva ca Domnul Isus să mai sufere mânia lui Dumnezeu? Nicidecum. El a suferit-o odată pentru totdeauna pe cruce, când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pără sit?” Or, se ştie şi e comun acceptat faptul că atunci când va începe Marea Strâmtorare sau „ziua Domnului”, aceasta va fi ziua mâniei şi răzbunării lui Dumnezeu peste o lume care L-a refuzat. Cel ce va veni să judece e chiar Domnul Isus, şi oastea care-L va însoţi sunt sfinţii Lui: Biserica (trupul Lui) şi îngerii.

Cea mai minunată revelaţie cu privire la venirea Domnu lui, special pentru ai Săi, e relatată în epistolele apostolului Pavel către Tesaloniceni. Sunt douăzeci de referinţe cu pri vire la venirea Domnului în cele două epistole. Aceasta e nădejdea Bisericii şi e menţionată la încheierea fiecă-rui ca pitol, astfel:

–„...şi aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare” (I Tesaloniceni l.10).

32

–„ ..Căci cine este într-adevăr nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnu lui nostru Isus Cristos, la venirea Lui?” (I Tesaloniceni 2.19).

–„Ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană, în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Cristos, împreună cu toţi sfinţii Săi” (I Tesaloniceni 3.13).

–„Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aces-te cuvinte” (I Tesaloniceni 4.17-18).

–„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin: şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără pri-hană, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (I Tesaloniceni 5.23-24).

Apostolul Pavel a stat doar trei săptămâni în Tesalonic (Fapte 17.2-3). Dar în acest timp scurt, un mare număr de greci şi femei au crezut (Fapte 17.4). Acestora apostolul Pavel le-a vestit o evan-ghelie completă, incluzând venirea Domnului. În versetele 9 şi 10 din capitolul întâi al primei epistole, el enunţă scopul chemării lor – al convertirii lor: „...să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi adevă-rat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi – pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare”.

E dureros să auzi pe unii păstori spunând că subiectul venirii Domnului este greu şi că nu poate fi înţeles de tinerii convertiţi, fapt pentru care îl ocolesc! Nu aşa a procedat apostolul Pavel. Des-coperirea acestui adevăr şi acceptarea lui a dat acestor credincioşi foarte persecutaţi bucuria şi puterea de a răbda. Dacă ai fi întrebat pe un credincios din biserica din Tesaloniceni care e aşteptarea lui, ţi-ar fi răspuns scurt şi cuprinzător: „Venirea Domnului, să ne ia la El”. Slavă Domnului, în zilele noastre sunt atâţia credincioşi care nu au altă aşteptare decât pe Domnul, fie că sunt în Statele Unite ale Americii, fie în România! Cei din SUA, în timp ce concetăţenii lor aşteaptă scăderea inflaţiei sau a income tax -ului*, ţi-ar răspunde: „Noi aşteptăm din ceruri pe Domnul Isus”. Nu mai vorbesc de cei din România sau alte ţări comuniste, care, deşi suferă aşa de greu, nu aşteaptă schimbarea regimului sau vremuri de belşug şi înviorare, cât venirea Domnului Isus, ca să-i smulgă din acest veac rău. *Impozitul federal în S.U.A. (n.ed.)

33

CAPITOLUL 5Cum va veni Domnul şi în ce fel se va petrece

întâlnirea noastră cu El

Să citim cu atenţie textele care vorbesc despre aceasta: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhan-ghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (I Tesaloniceni 4.15-18).

„Iată vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schim-baţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbra-ce în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (I Corinteni 15.51-53).

„Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu tru-pul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumne-zeu, care ne-a dat arvuna Duhului” (II Corinteni 5.l-5).

„Dar şi noi care avem cele dintâi roade ale Duhului suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru, căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi” (Romani 8.23-24).Iată câteva din adevărurile descoperite în aceste versete:–Toate versetele acestea se referă numai la Domnul şi la Biserica Sa

– la răscumpăraţii Săi. Nici o aluzie măcar nu se face la cei nelegiuiţi sau la lume în general.–Există o dorinţă adâncă în duhul nostru, în omul nostru lăuntric, atât

de mare, încât gemem şi suspinăm după locaşul nostru ceresc, după

34

trupul plin de slavă şi nepieritor, în care să se poată desfăşura nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu şi a bogăţiei slavei moştenirii Lui, cum spune apostolul Pavel (Efeseni l.17-20). Aceste năzuinţe şi doruri sunt stăvilite de trupul acesta de moarte, cum exclamă Pavel: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulţumiri fie lui Dumnezeu” (Romani 7.24-25).–Domnul Isus va veni El însuşi să ne ia la El, să ne stâmpere

dorul inimii şi să împlinească nădejdea noastră turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Romani 5.5; Coloseni 1.27; Evrei 10.23; I Ioan 3.2-3).–„Noi cei vii, [adică Biserica, cei ce vom rămâne până la venirea

Domnului] nu o vom lua înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos, apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”. Explicaţia este atât de clară, de simplă şi de precisă încât până şi un copil o poate înţelege. Aproa-pe că mă ruşinez să dau o explicaţie. Observaţi că m-am apucat să înşir gândurile ce se desprind din text şi m-am pomenit repetând textul. N-am decât să admir măreţia acelei zile împreună cu toţi cei iubiţi, care-L aşteaptă pe Domnul.

Însuşi Domnul Se va coborî din cer. Nu trimite pe un serafim sau un heruvim, ci El însuşi vine după scumpa Sa mireasă.

Nu va veni pe pământ, ci va rămâne în văzduh, pe nori.

Întâlnirea noastră cu El va fi în văzduh: nici pe pământ, la casa noastră pământească, nici în cer la casa Lui, ci în văzduh şi cu El împreună vom merge în cer. Exact aşa s-a întâmplat între Isaac şi Rebeca în Vechiul Testament, exemplul constituind un tip minunat al lui Cristos şi al Bisericii. Isaac ieşise pe câmp să mediteze, când Rebeca – cea pe care o adusese Eliezer, cel care simbolizează foarte bine pe Duhul Sfânt – îl întâlneşte. Apoi Isaac a dus-o în cortul mamei sale şi a iubit-o (Geneza 24).

–E o venire secretă a Mirelui pentru mireasă. Cei ce sunt origi-nari din unele părţi ale României pot să-şi imagineze bine acest eveni-ment, aducându-şi aminte de unele fapte reale cu privire la căsătorie. Se întâmpla adesea ca un tânăr şi o tânără să se iubească într-adevăr şi să dorească să se căsăto rească, dar părinţii fetei nu-1 acceptau pe băiat. Din cauza aceasta se punea la cale răpirea miresei, desigur, cu acceptul ei. Tânărul, cu cei mai buni prieteni ai săi, venea în apro-

35

pierea casei miresei, într-un loc stabilit pentru întâlnire şi o „fura” sau o răpea pe mireasă noaptea. Dimineaţa, când se sculau părinţii fetei şi familia, observau că fata lipseşte, dar nu mai puteau face nimic.

Cam aşa se va întâmpla şi cu noi. Dacă ar putea con ducătorii lumii acesteia, ne-ar reţine şi nu ne-ar lăsa să plecăm, aşa cum cei din ţările comuniste reţin pe cei ce vor să emigreze. Dar în primul rând ei nu cred într-un astfel de eveniment, iar în al doilea rând nu vor şti când se va petrece acesta, ci doar vor constata absenţa atâtor mii de credincioşi.

–Strigătul Domnului, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu vor învia şi vor chema la viaţă pe cei morţi în Cristos. Nu putem explica acest eveniment cu detalii şi nici nu încercăm. E un eveni-ment prea măreţ ca să-l putem pricepe acum. Doar îl acceptăm aşa cum e redat de Cuvânt. Cei morţi în Cristos, de fapt, sunt cu Dom-nul. Ei vin împreună cu El şi mai au doar nevoie de trupurile lor înviate şi dezbrăcate de neputinţă şi putreziciune. Un lucru e sigur: chemarea Domnului, glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu vor fi pentru ei, poate şi pentru noi, dar nicidecum pentru lume. S-ar putea ca lumea să audă doar un tunet sau un glas, dar nu va înţelege nimic. Nici unul din duşmanii Domnului sau din cei răi nu-L va vedea de data aceasta, ci numai cei credincioşi; spre deosebire de venirea Lui cu slavă şi judecată, când orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei ce L-au străpuns. Dacă şi cei ce L-au străpuns Îl vor vedea, înseamnă că trebuie ca aceştia să învie. Or, de data aceasta nu se aminteşte de o astfel de înviere, ci numai de învierea celor credincioşi.

Noi cei vii care vom fi rămas vom fi transformaţi în mai puţin de o clipeală din ochi. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, iar noi vom fi schimbaţi.

Cum vom învia sau cum vom fi schimbaţi? Într-un trup ca al Dom-nului Isus după înviere, dar în trupul nostru real, după cum şi Domnul Isus a avut trupul în care se puteau vedea semnele cuielor şi ale suli-ţei; deci nu numai un duh, ci şi un trup neputrezitor, nemuritor, plin de putere – un trup spiritual, pentru care nu mai există piedici fizice – întocmai trupului Domnului, care a putut intra şi apărea într-o cameră cu uşile încuiate, dar a putut şi mânca; un trup în carne şi oase (Luca 24.36-43; Ioan 20.19-27).

–Domnul nu va veni pe pământ, de data aceasta, ci în văzduh. Noi

36

vom veni la El, fiind răpiţi. Aceasta e în contrast cu venirea Lui în slavă, despre care se spune precis: „Picioarele Lui vor sta pe muntele Măslinilor” (Zaharia 14.4).

–Nu va veni să judece sau să pedepsească pe cei răi de data aceas-ta. E normal să fie aşa, deoarece nu se pomeneşte de o înviere a lor, nici nu se vorbeşte despre ei, ci numai despre ai Lui.

–Aproape că putem spune că nici nu e socotită ca o venire pe pământ, în sensul arătat în Biblie ca venind pe pământ. Domnul vine din cer, dar nu pe pământ – Se în tâlneşte doar în văzduh cu iubiţii Lui. Şi totuşi, e o venire reală, pentru ai Lui, începutul unei ere noi pentru Biserică ori, cum e numită în Biblie, ziua lui Isus Cristos (Filipeni 2.16; II Corinteni l.14; I Corinteni 5.5), când Se va ocupa de Biserică. Aceasta e diferită de ziua Domnului, când El Se va ocupa de cei ce n-au crezut (I Tesaloniceni 5.2; II Petru 3.10; Isaia 2; Ioel 2.11, 31; Ţefania l.14; Maleahi 4; Ioan 12.48; Romani 2.5; Iuda 6; Apocalipsa 6.17.).

–De asemenea, învierea aceasta nu e considerată o înviere propriu-zisă, ci mai degrabă o transformare, deoarece e cu totul deosebită de celelalte învieri, aşa cum de fapt e deosebită Biserica în toată alege-rea şi viitorul ei de restul credincioşilor. Noi avem parte de o chema-re cerească (Evrei 3.l), de trupuri cereşti (I Corinteni 15.40), de o cetăţenie cerească (Filipeni 3.20) şi de o moştenire cerească (I Petru l.4). E de ajuns să amintesc doar ce a spus Domnul Isus despre Ioan Boteză torul, ca să ne dăm seama cât de deosebită e chemarea şi vii-torul Bisericii de al altor credincioşi: „Vă spun că dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, până şi cel mai mic din împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7.28). Sau ce spune Ioan despre el însuşi: „Cine are mireasă este mire; dar prie tenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie care este a mea este deplină” (Ioan 3.29).

–Această venire a Domnului pentru ai Săi e o taină (I Corinteni 15.51) şi, deoarece e relatată Bisericii, a fost ascunsă ca şi taina Bisericii, fiind descoperită pentru prima dată lui Pavel (Efeseni 3.4-11; Coloseni 1.24-16). E clar, aşadar, de ce nu s-a scris despre ea în Vechiul Testament, nici în Evanghelii, şi nici despre evenimentele rela-tate ei, cum ar fi: venirea lui Cristos pentru ea, învierea, judecata şi moştenirea.

37

–Odată cu răpirea Bisericii va fi luat împreună cu ea de pe pământ şi Duhul Sfânt, care a fost trimis pentru ea şi care a înfiinţat-o la Rusalii. Textul: „Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebu-ie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei” (II Tesaloniceni 2.7-8). E adevărat că aici nu ni se spune expres că cel ce o opreşte este Duhul Sfânt, dar din context şi din alte texte referitoare la Biserică se înţelege că nu poate fi vorba despre altcineva decât despre Duhul Sfânt. Ştim că Duhul Sfânt a fost trimis ca persoană pentru Biserică, şi nu pentru lume, şi numai după ce Domnul Isus s-a înălţat la cer, adică după ce a fost proslăvit (Ioan 7.37-39; Ioan 16.7; Ioan 14.17, 26). Aceasta iar e ceva special Bisericii, căci Duhul Sfânt a fost cu profeţii şi a vorbit şi a lucrat prin ei în vechime, aşa cum va lucra după ce va fi răpită Biserica, dar nu ca o persoană care rămâne în ei. Apoi Domnul Isus a spus despre ucenici că ei sunt sarea şi lumina lumii. Ei sunt toate acestea prin Duhul Sfânt, care locuieşte în ei. Sarea, adică cei credincioşi, împiedică stricarea lumii.

E adevărat că e multă stricăciune în lume şi că taina fărădelegii a început să lucreze, cum a spus apostolul Pavel, dar nu poate să cul-mineze şi omul fărădelegii nu poate să se manifeste, atâta timp cât Duhul Sfânt şi Biserica sunt pe pământ. Nu-mi ajunge timp să spun şi să exemplific, cum răul şi stricăciunea sunt oprite sau împiedicate acolo unde e un credincios în familie, la birou, la şcoală, în oraş şi în socie tate, în general. Iar dacă totuşi se manifestă în unele locuri, e pentru că cei ce ar trebui să fie sare şi-au pierdut gustul. Încă ceva: se spune clar că Anticrist nu poate să se arate pentru că e împiedicat de cineva, de o persoană. Ştim că Anticrist va fi Satan întruchipat ca om. Cine ar putea să-l oprească pe Anticrist decât o Persoană dumnezeiască mai tare şi mai mare decât el. E foarte clar că Acesta nu e altul decât Duhul Sfânt, care acum e cu Biserica pe pământ.

38

CAPITOLUL 6Alte texte care arată că Biserica are parte deo nădejde şi o întâlnire specială cu Domnul

În Apocalipsa, la capitolele doi şi trei, se vorbeşte despre Biserică, dar nicăieri în această carte nu ni se vorbeşte despre venirea Domnului pentru Biserică. Această carte e o carte a judecăţii, a guvernării lui Dumnezeu. Deşi Biserica e arătată în cele două capitole, ea nu e prezen-tată ca trupul sau mireasa lui Cristos, ci ca martoră responsabilă pe pământ, iar acţiunile ei sunt sub judecata Celui ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Oricum, de la capitolul patru până la capi-tolul nouăsprezece nu se mai pomeneşte de Biserică. La începutul capito-lului patru în versetul întâi se spune: „După aceste lucruri [adică după ce se termină cu Biserica] m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâm-ple după aceste lucruri”. Desigur că „suie-te aici” era adresat lui Ioan, dar foarte bine se potriveşte şi Bisericii când Domnul va veni, după ce-şi va fi împlinit rolul ei pe pământ. Cuvintele „şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri” arată clar o schimbare a lucrurilor, a scenei, fapt ce marchează răpirea Bisericii sau retrage-rea harului lui Dumnezeu şi începutul unei perioade de judecată, mânie şi teroare, de care Biserica nu va avea parte.

În capitolul 3 versetul 9 Domnul Isus adresează Bisericii o făgădu-inţă minunată: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului”. Oare nu voi crede eu cuvântul lui Dumne-zeu, ci voi crede explicaţiile unor oameni care nu cunosc pe Domnul Isus decât ca judecător?

Începând cu capitolul 4 şi până la capitolul 19, e ceasul încercării despre care a spus Domnul Isus că va veni peste întreaga lume sau ziua mâniei lui Dumnezeu (Amos 5.16-20; Apocalipsa 15.l) sau necazul cel mare (Matei 24.24 Aşa cum am mai amintit, e imposibil ca Biserica să mai sufere mânia lui Dumnezeu, căci ea a fost cu Cristos pe cruce când El a suferit mânia lui Dumnezeu pentru ea. Apoi dacă ea ar suferi această mânie, implicit ar suferi-o şi Cristos, care este Capul trupului şi al Bisericii. Dar iată şi texte care arată clar că Biserica nu va mai suferi mânia şi judecata lui Dumnezeu:

39

„Să aşteptaţi din ceruri pe Isus... care ne izbăveşte de mânia vii-toare” (I Tesaloniceni 1.10).

„Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că [ziua aceea grozavă şi înfricoşată a mâniei lui Dumnezeu] va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice [nu când veţi zice] «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei (nu peste noi). Dar voi fraţilor nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ (I Tesaloni-ceni 5.2-4).

Versetele 8-9: „Să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos”. Aici nu e vorba de mântuirea de păcate, ci de mântuirea de aceste lucruri care au să se întâmple.

În II Tesaloniceni capitolul 2 unde apostolul Pavel spune ce va face Anticrist, se precizează: „Şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătă-cire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevă-rul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. Noi însă fraţi preaiubiţi de Domnul trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire (deci, nu pentru mânia fui Dumnezeu sau amăgirile Satanei), în sfinţirea Duhului şi credinţa adevăru lui. Iată la ce v-a chemat El „...ca să căpă-taţi slava Domnului Isus Cristos ...şi Însuşi Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere veşnică şi o bună nădejde” (II Tesaloniceni 2.10- 16).

„Tot aşa Cristos Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatu-lui, ci ca să aducă mântuire celor ce-L aş teaptă” (Evrei 9.28).

„Deci cu atât mai mult acum când suntem socotiţi nepri hăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9).

În capitolul 19 din Apocalipsa, în versetele 7 şi 8 citim din nou despre Biserică, după ce nu s-a mai pomenit nimic despre ea din capi-tolul 3. Iată ce se scrie: „Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu în subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor). Tot în acest capitol de la versetul 11 înainte se spune despre Domnul Isus când va veni cu slavă ca să judece pe cei răi şi să-Şi ia în primire împărăţia. La versetul 14 se specifică: „Oştile

40

din cer [deoarece vine ca împărat biruitor, cuceritor] Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcaţi cu în subţire alb şi curat”.

Ce adevăruri aici în legătură cu subiectul ce-l stu diem: Nunta Mielu-lui va fi în cer, înainte de venirea Domnului cu slavă ca să fie văzut de toţi şi de cei e L-au străpuns,

Mielul şi mirele e Domnul Isus. Se pune întrebarea: Poate să fie nuntă fără mireasă? Dacă nunta e în cer şi Mirele la fel, atunci trebuie ca şi mireasa să fie acolo. Şi dacă e aşa, atunci ea trebuie să fie acolo îna-inte de venirea Domnului Isus cu slavă, care urmează după aceea, aşa cum e arătat în următoa rele versete. Biserica va veni împreună cu El. Că e aşa o spune precis versetul 14, unde oştile au exact aceeaşi îm brăcăminte ce o are Biserica în versetul 8. Că e vorba de oameni şi nu de îngeri o arată paranteza din versetul acesta: „…inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor”.

În II Tesaloniceni, unde apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Domnului cu slavă, spre deosebire de prima epistolă unde vorbeşte despre ai Săi, în capitolul 1 versetele 8-10 spune: „…într-o flacără de foc ...când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturia făcută de noi înaintea voastră”. Versetele acestea sunt în completă concordanţă cu textul din Apocalipsa 19.14. Adică Domnul Isus va veni din cer cu slavă, când va veni a doua oară, împreună cu sfinţii Lui, deci şi cu credincioşii tesaloniceni, Biserica Sa. Ei vor fi aşa de glorioşi şi slă-viţi ca El! El va fi proslăvit cu uimire în ei, căci vor avea chipul Lui, slava Lui. Oamenii de pe pământ, poate colegii lor, vecinii, rudele, îi vor cunoaşte: „Uite-l pe Ion, uite-1 pe Gheorghe, pe Petru. Uite-o pe Maria, pe Elena”, şi aşa mai departe. Ce tragedie va fi pentru ei să vadă că aceia cu care ei au petrecut, care poate au fost mai săraci, mai neajutoraţi, poate cu posibilităţi de a crede şi sluji lui Dumnezeu mai vitrege ca ale lor, şi totuşi, să fie în acest cortegiu de slavă, iar ei să rămână afară doar pentru că au nesocotit chemarea şi harul lui Dumnezeu. Eu plâng acum, iubite suflete, pentru amăgirea şi tragedia ta din acea zi. Aş vrea, însă ca şi tu să plângi la picioarele crucii Domnului Isus şi să I Te dai Lui aşa cum eşti, ca să fii numărat în acea oaste a slavei şi să nu scrâşneşti din dinţi văzând ce ai pierdut.

În Ioan 5.24, Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşni-că şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”. Când Domnul

41

Isus va veni cu slavă va veni ca judecător. A accepta că Biserica va mai fi pe pământ atunci şi că va mai suferi judecata Lui înseamnă a neso-coti şi a nu crede cuvântul Lui citat aici.

Apostolul Pavel scrie Corintenilor: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (I Corinteni 6.2-3).

Să ne gândim puţin: Dacă Domnul Isus vine să judece lumea, şi noi suntem încă pe pământ la venirea Lui, cum putem noi în acelaşi timp să fim şi judecaţi, şi judecători?

Mă opresc aici cu citatele, din care reiese clar că Domnul va veni întâi pentru ai Săi, ca să-i ia la El, şi abia după aceea va veni cu slavă împreună cu ai Săi. „Cine are urechi să audă” cum spune Domnul Isus. Cine nu vrea va fi păgubit.

Regret că e aşa. Poate din cauză că trăim în lume, ne-am obişnuit s-o amestecăm în vorbele noastre, în nădejdile noastre, în problemele noas-tre. Nu există o separare de ea în gândirea noastră nici în ce pri-veşte venirea Domnului şi viitorul. Uităm că Domnul are o preocupa-re deosebită cu poporul Său şi alta cu lumea. Suntem ispitiţi să între-băm ca Petru: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” „Ce-ţi pasă ţie, tu vino după Mine” (Ioan 21.21-22).

Când va fi venirea Lui?Domnul Isus, pe când era în trup, a afirmat că despre ziua aceea

nu ştie nimeni decât Tatăl (Marcu 13.32). Dacă despre venirea Lui cu slavă avem evenimente care o preced şi însoţesc, venirea Lui pen-tru ai Săi nu e legată de nici un eveniment, nici în legătură cu Israel, nici cu Neamurile. Apos tolul Pavel şi primii creştini ÎI aşteptau în vre-mea aceea. El nu spune când, dar spune că se duce să ne pregătească un loc şi după ce l-a pregătit, Se va întoarce să ne ia la El (Ioan 14.3). Ceea ce ştim chiar din gura Domnului Isus e că El va veni curând: „Iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine” (Apoca-lipsa 22.7,12,20).

„Domnul este aproape”, spune apostolul Pavel în Filipeni 4.5. Scriitorul către Evrei spune: „Să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se aproape” (Evrei 10.25), iar în versetul 37 tot din acest capitol: „Încă puţină, foarte puţină vreme şi cel ce

vine va veni şi nu va zăbovi”.

42

În I Corinteni 7.29-31 apostolul Pavel scrie că de acum timpul s-a scurtat şi îndeamnă pe fraţi să nu fie legaţi de lucrurile lumii aces-teia.

Dacă despre venirea Domnului pentru ai Săi nu ştim, nefiind legată de alte evenimente, ştim însă despre venirea Lui cu slavă des-tule semne şi precizări care s-au împlinit şi se împlinesc sub ochii noştri. Vom vorbi despre acestea când vom trata venirea Lui cu slavă. Ceea ce e sigur e că între venirea Lui pentru ai Săi şi cea cu slavă pentru judecată va fi o perioadă de cel puţin şapte ani. Deci dacă vedem semnele pentru venirea Lui cu slavă, cât de aproape e venirea Lui pentru ai Săi!

Faptul că nu ştim când va veni e un îndemn să-L aşteptăm în fie-care clipă, căci El poate să vină în fiecare clipă, şi să fim gata pen-tru aceasta. Aşa L-au aşteptat toţi credincioşii şi n-au greşit. Această aşteptare şi nădejde le-a dat bucurie, îndrăz neală, răbdare şi biruinţă pe calea crucii.

În fiecare seară când ne culcăm ar trebui să spunem: „Poate la noapte vine Domnul”. În fiecare dimineaţă când ne sculăm şi plecăm la serviciu, ar trebui să spunem: „Poate azi vine Domnul şi nu mă voi mai întâlni cu ai mei decât în văzduh”. Ce efect puternic ar avea această atitudine asupra felului nostru de viaţă! Este bine cunoscut de unii fraţi cazul unui frate casier dintr-o biserică din nordul României. În fiecare seară înainte de culcare punea la punct registrele, făcea sol-dul şi totul pe masă, gata. Cineva l-a întrebat de ce face aşa. El a răspuns foarte clar: „Dacă Domnul vine Ia noapte, vreau ca totul să fie în ordine, să nu aibă motiv vrăşmaşii Domnului să mă acuze că am fost necinstit.

Ceea ce învăţăm din cuvântul lui Dumnezeu e să veghem şi să aşteptăm.

Care sunt roadele aşteptării?Bucuria. Nu te mai doboară nici o problemă, nici o situaţie, căci

şti că Domnul va veni şi te va izbăvi din toate. Te bucuri de pe acum de ceea ce ţi-a pregătit Domnul şi uiţi de necazurile tale.

Nădejdea. Deoarece ştii precis că Domnul va veni şi va veni curând, toată inima şi tot mersul vieţii ţi-e însufleţit de această nădejde. După ce am fost condamnat la 17 ani muncă silnică, iar alţi fraţi de-ai mei la 18, 20 şi 25, am stat înaintea Domnului în post şi rugăciune cu

43

toţii trei zile, deşi posteam toate zilele cu mâncarea ce o aveam, ca să ne dea Domnul o lumină despre ce va fi cu noi. Într-o noapte dintre acestea trei, poate ultima, Domnul a descoperit unuia dintre noi (celui ce scrie), că nu vom sta 17 ani, ci în curând vom scăpa, fără să preci-zeze timpul. Faptul acesta m-a făcut să cred într-o eliberare posibilă în orice moment. Desigur, eram cu curaj şi îi încurajam şi pe alţii. De fie-care dată când vedeam gardianul venind cu o hârtie, credeam că vine pentru mine. N-am fost înşelat, căci după patru ani, într-o zi am fost chemat la birou şi am citit o hârtie prin care tribunalul suprem a redus pedeapsa de la 17 ani la 4 ani. „Vedeţi, vedeţi, a spus el mereu că va scăpa şi iată că Dumnezeul lui l-a scăpat” ziceau colegii mei deţinuţi. Tot astfel, soţia mea acasă a avut această nădejde.

Pregătirea. Ştiind că Domnul va veni, mă pregătesc. Restructurez planurile, activităţile şi fac ce e mai urgent. Când aştepţi pe un iubit să vină acasă, nu stai cu mâinile în sân, ci faci pentru el tot ce ştii că a dorit sau îi place. Puteţi să vă închipuiţi ca o mamă, care-şi aşteaptă fiul, să nu-i pregătească cea mai bună mâncare, camera şi toate lucrurile lui? Numai cei ce nu aşteaptă pe Domnul trăiesc în nepăsare şi după poftele lor. Apostolul Ioan spune că cine are nădejdea aceasta în el se cură-ţeşte, după cum el este curat (I Ioan 3.3).

răsPlata aştePtării – Cununa neprihănirii (II Timotei 4.8).secretul aştePtării – Scurtează timpul: „Astăzi va veni. La noapte

va veni” şi, zicând aşa, te pomeneşti că au trecut atâţia ani binecuvântaţi. Dacă aş fi ştiut că voi sta la închisoare şaptesprezece ani, sau chiar numai patru, aş fi fost foarte dezamăgit. Dar ştiind că în curând voi scăpa, zilele au trecut mai uşor şi am putut rezista.

Ce măreţ va fi acest eveniment al răpirii Bisericii! În sfânta Scriptură avem câteva exemple de persoane luate la cer, strămutate de pe acest pământ:

Enoh, despre care se spune: „Enoh a umblat cu Dumne zeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice …Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că 1-a luat Dumnezeu” (Geneza 5.22-24). În Noul Testament, în Evrei 11.5 Duhul Sfânt spune despre el prin pana scriitorului: „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mu tase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu”.

Ilie „Pe când mergeau ei vorbind (Ilie cu Elisei), iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul şi Ilie s-a înălţat la

44

cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi călărimea lui” şi nu l-a mai văzut” (II Împăraţi 2.12).

Cel mai minunat dintre toate este exemplul Domnului Isus, de care sun-tem legaţi vital, Capul trupului, al Bisericii şi Mântuitorul trupului: „După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor” (Fapte 1.9).

Să ne oprim puţin la aceste exemple, căci au o mare însemnătate pentru noi în legătură cu subiectul ce-l studiem:

Atât Enoh, cât şi Ilie au trăit pe acest pământ, fiind oameni ca noi, supuşi aceloraşi, slăbiciuni (Iacov 5.17). Dacă pentru ei a fost posibil ca Dumnezeu să-i răpească într-o zi din mijlocul acestei lumi şi să nu se mai vadă, aceasta e posibil şi pentru noi.

Despre Enoh se spune că a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice. Adică era un om ca noi, cu familie, fii şi fiice şi toate lucrurile legate de aceasta. Viaţa noastră nu se ridică la trei sute de ani ca a lui Enoh, ci doar la şaptezeci, optzeci de ani. Dacă a fost posibil pentru Enoh să umble trei sute de ani cu Dumne-zeu, e posibil şi pentru noi.

Se spune despre el că, înainte de a fi luat, a primit mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Slavă Domnului, că şi noi am primit această mărturie prin Duhul Său (Romani 8.15-16)! Şi suntem în Domnul Isus, despre care Tatăl a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17; Romani 8.l)

Dacă Domnul Isus, care este Capul trupului, a înviat şi a fost înăl-ţat la cer într-un trup slăvit, şi cu noi se va întâmpla aceasta, căci trupul e una cu Capul. „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi” spune apos tolul Pavel, „Cel ce a înviat pe Cristos Isus dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său oare locuieşte în voi” (Romani 8.11). Aceeaşi „nemărgini ta mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa în locurile cereşti” (Efeseni 1.19-20), o va desfăşura şi faţă de noi. Ce minunată nădejde!

Poate cineva să-i oprească pe aceştia să nu fie luaţi la cer în slavă? Nimeni, şi nicidecum. Scumpul meu frate care suferi, care eşti ameninţat, care eşti dispreţuit şi pus la ruşine, nu uita că oamenii pot să le facă pe toate acestea, chiar mai mult, să distrugă şi trupul, cum a

45

spus Domnul Isus (Matei 10.28), dar să-ţi ia bucuria şi fericirea ca într-o zi să fii luat în carul de slavă împreună cu Domnul şi cu cei iubiţi ai Lui, nicidecum!

Un lucru de remarcat la Enoh, şi care nu e la întâmplare, ca de altfel nimic în Sfânta Scriptură: El a fost luat de pe pământ înainte de potop, aşa cum şi Biserica va fi luată înainte de necazul cel mare sau Marea Strâmtorare cum mai e numit acest timp. E minu-nată dragostea lui Dumnezeu, grija Sa deosebită pentru cei ce se tern de El. Pe unul, pe Enoh, îl ia înainte de potop. Pe altul, pe Noe, îl lasă pe pământ, dar îl salvează în mijlocul potopului. Biseri-ca e luată înainte de Marea Strâmtorare, dar pe alţi sfinţi ai Săi, şi nu puţini – o mare mulţime pe care nimeni n-o poate număra – îi salvează din mijlocul potopului, a necazului celui mare (Apocalipsa 7.9,14). Ce bine se potrivesc cuvintele apostolului Petru, prin Duhul Sfânt: „Însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi pentru ziua judecă-ţii” (II Petru 2.9) şi „fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează şi să vă dea odihnă atât vouă care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos” (II Tesaloniceni 1.6-8).

Suntem îndemnaţi să ne gândim la lucrurile de sus, deci şi la venirea Domnului şi strângerea noastră laolaltă cu El (Coloseni 3.l-2). Poţi opri o mireasă să nu se gândească la mirele ei, la viitorul lor, să nu viseze? Poate cineva care e mântuit, care-L iubeşte pe Domnul, să nu se gândească la bucuria întâlnirii şi să nu folosească imaginaţia? Şi eu zic: „Daţi drumul la imaginaţie, la gândire, fraţi scumpi şi surori, care-L iubiţi pe Domnul, în legătură cu Domnul şi slava care vă aşteaptă, căci şi aşa imaginaţia cea mai desăvârşită nu poate cuprinde şi e mult mai prejos decât ceea ce ne aşteaptă şi de ce a pregătit Domnul pentru noi. Şi bucuria aceea nu va mai fi într-o inimă mărginită de carne care, acuma te face de multe ori să spui Domnu-lui: „Doamne, e prea multă fericire şi bucurie ce-mi dai; dacă nu o opreşti, inima mea plesneşte”, ci într-un trup slăvit şi potrivit pentru oricât de mare bucurie.

Dacă aci pe pământ, când Domnul m-a scăpat de trei ori din robie: a păcatului, a închisorii şi a regimului de teroare, am fost

46

aşa de voios şi am plâns de bucurie, nefiind în stare să-I mulţu-mesc îndeajuns pentru tot ce a făcut sufletului meu, pot să zic şi să cânt cu poetul următoarele versuri din minu nata cântare:

Cum ne va fi, când după lupta-amarăŞi dup-un trai în loc de întunecos,Din străinătăţi ne-ntoarcem în cea ţarăCe-i pregătită nouă de Cristos!

Când scuturăm praful de pe picioare,Ne luăm adio de la suferinţi.De lacrimi ştergem faţa, de sudoare,Căci moştenim scumpe făgăduinţi.

Cum ne va fi când râuri de luminăSe varsă-n valuri peste noi în veacŞi când curaţi de orişice întină,Vom fi mereu lui Dumnezeu pe plac!

Când nu mai e nimic ce să ne-apese,Nimic ce face pe om slab, sfios!Ca cetăţeni ai unei ţări alese,Vom fi cu toţi de-ai casei lui Cristos.

Cum ne va fi când cu cântări măreţe,Ne-o-ntâmpina în slăvi venind de sus,În cete, mii de îngeri, sfinte feţe,Triumfător cortegiu-a lui Isus!Când transportaţi de sfântă bucurie,Va trebui să intonăm şi noi,Acea cântare ce nimeni n-o ştie,Decât aleşii Mielului eroi!

Cum ne va fi când de aici-nainte,Nimic şi nimeni nu ne-o mai opriDe-a ne lăsa pradă iubirii sfinte,Cu care-n Fiul Tatăl ne iubi!

47

Când de pe ochi ne cad solzii credinţei,Cum piere ceaţa-n soare arzător,Şi vom vedea în plinătatea FiinţeiFiul pe tron ca Domn al Domnilor.

Să întâlneşti pe cei iubiţi şi mai ales pe Domnul Isus, să-L vezi faţă-n faţă şi să fii pe veci unit cu El!

O, Doamne, Domnul meu, ce fericire, ce bucurie! Plâng de bucu-rie acum. Şi dacă aici, în mijlocul suferinţelor de tot felul şi a confuziei, îmi dai aşa bucurii numai la gândul întâlnirii cu tine, ce va fi împlinirea? Slăvit să fie Numele Tău, slăvită să fie dra-gostea minunată. Amin.

48

CAPITOLUL 7Ce se va întâmpla după răpirea Bisericii?

1. IN LEGĂTURĂ CU BISERICACuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte de două evenimente ce se vor

întâmpla cu Biserica după răpire, până la venirea în glorie a Domnului Isus: Răsplătirea şi nunta.Răsplătirea este un principiu dumnezeiesc. Domnul Isus Cristos spune că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor (Matei 12:36) şi va fi răsplată chiar şi pentru un pahar de apă (Matei 10:42; Marcu 9:41). Apos tolul Pavel spune: „Să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimii. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Domnul” (I Corinteni 4:5). Deci vor fi judecate şi intenţiile şi gândurile ascunse.

E dureros şi păgubitor că unii credincioşi iau uşor proble ma răsplătirii, nesocotind-o şi mulţumindu-se doar să fie mântuiţi. E adevărat, mântuirea e a Domnului şi nimeni nu le-o va lua şi nici nu va putea adăuga ceva la ea, căci e desăvârşită. Dar mântuiţi fiind, Dumnezeu ne dă toată puterea să rodim şi să ne adunăm o comoară binecuvântată în cer şi vrednică de răsplată sau o intrare din belşug în împărăţia veşnică a Domnului şi mântuitorului nostru Isus Cristos (II Petru 1:3-11). Interesant, atunci când e vorba de mântuire, oamenii sunt gata să facă ei ceva ca s-o dobândească. După ce sunt mântuiţi şi au puterea şi posibilitatea să facă prin Duhul lui Dumnezeu, şi când sunt chemaţi la aceasta, neglijează harul ce-l au. Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte nu numai de o răsplată obişnuită, ci de premii: „Alerg spre ţintă”, spune apostolul Pavel, „pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Cristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi” (Filipeni 3:12-15).

„Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu descalificat” [adică să pierd premiul] (I Corinteni 9:27).

În Evrei 11:24-26 ni se spune despre Moise, care avea ochii aţintiţi spre răsplătire şi pentru aceasta a preferat să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să

49

primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi (Evrei 11:35).În capitolul 12 din Evrei Îl vedem pe Domnul Isus Însuşi privând

spre răsplată şi suntem îndemnaţi să ne uităm ţintă la El şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea ce ne stă înainte (v.l-2).

Din închisoarea din Roma, Pavel, părăsit de toţi, dar nu de Domnul, sfârşind lupta cea bună a credinţei, isprăvind alergarea, păzind credinţa, privea cu bucurie spre „ziua aceea” când Domnul îi va da cununa neprihănirii. O, dacă ne-am alinia şi noi în şir cu aceşti sfinţi!

Răsplătirea se va face în faţa scaunului de judecată a lui Cristos, când focul va dovedi lucrarea fiecăruia, dar despre aceasta vom vorbi mai detaliat la capitolul respectiv. Aici doar anticipăm că vor fi credincioşi cu premii sau cununi, cu răsplăţi mai mari şi mai mici, şi credincioşi care-şi vor pierde răsplata, dar toţi vor fi fericiţi cu Dumnezeu.

Nunta Mielului e un alt eveniment ce se va întâmpla în cer după răpirea Bisericii şi înainte de venirea Domnului cu slavă. Citim despre aceasta în Apocalipsa 19:6-9 „Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împără ţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului: soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu în subţire, strălucitor şi curat». (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor). Apoi mi-a zis: «Scrie: Ferice de cei chemaţi fa ospăţul nunţii Mielului». Apoi mi-a zis: «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»”

Ce glorioasă va fi acea zi, ce bucurie şi sărbătoare! Toate nunţile de până acum au fost doar tipuri şi umbre a acestei adevărate nunţi, când Mirele ceresc, Domnul Isus va avea cununia cu mireasa Sa răscumpărată cu scump sângele Său. Nu degeaba e exclamaţia din text: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19:9). Dar cu cât mai ferice e de mireasa însăşi!

2. IN LEGĂTURĂ CU CEI CE N-AU CREZUT EVANGHELIAÎn timp ce Biserica e în slavă cu Domnul ei, pe pământ e Marea

Strâmtorare sau necazul lui Iacov, cum e numit în Ieremia capitolul 30:7 sau necazul cel mare cum îl numeşte Domnul Isus în Matei

50

24:21. Credincioşii, care erau o piedică în calea stricăciunii ca sare şi lumină, sunt luaţi. Duhul Sfânt la fel e luat. Răul se poate desfăşura în voie, şi Dumnezeu permite păcatului să-şi desăvârşească tragicele lui rezultate. Dumne zeu îşi retrage mâna de la oameni şi chiar de la animale. Pământul va fi plin de foamete, boli, războaie. Mânia lui Dumnezeu va fi peste cei ce L-au respins pe Fiul Său.

La început, popoarele vor respira uşurate că au scăpat de credincioşi şi se vor lăuda atunci când Anticrist omul păca tului se va arăta ca cel mai „distins conducător”, cum îl vor crede ei, care va întruni într-unul puterea politică şi religioasă a lumii. Domnul Isus spune iudeilor: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5.43).

Tragedia mare va fi pentru cei ce au avut posibilitatea să fie mântuiţi şi au refuzat, pentru acei ce au trăit în case de credincioşi şi nu L-au cunoscut pe Domnul. Gândiţi-vă ce scenă tristă poate să fie aceasta, ca după ce Biserica e răpită, unii credincioşi totuşi să meargă la biserică, poate unii păs tori sau preoţi să ţină predici şi slujbe, dar fără Duhul Sfânt, fără prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor!

Această perioadă va ţine şapte ani (Daniel 9:27). Prima parte va fi mai uşoară. Anticrist va face un legământ cu poporul Israel şi va apărea ca un profet-rege. S-ar părea că despre acest timp spune apostolul Pavel în I Tesaloniceni 5:3: „Când vor zice, pace şi linişte, atunci o prăpădenie neaş teptată va veni peste ei”. La jumătatea săptămânii, Anticrist va rupe legământul făcut cu Israel şi-şi va arăta adevărata lui înfăţişare de fiară. Va intra în templul lui Dumnezeu – care va fi rezidit – dându-se drept Dumnezeu, pretinzând închinare (II Tesaloniceni 2.4). Iudeii, care nu cunosc decât închinarea la Dumnezeu, nu vor accepta aceasta şi se va porni o persecuţie teribilă asupra lor (Daniel 11.36,37).

Pentru o documentare mai amplă a acestor perioade, citiţi, vă rog: Matei 24.1-26; Luca 21.20-36; II Tesaloniceni 2.3-12; Apocalipsa capitolul 6-18; Amos 8.11-14; Daniel 7.19-26 etc.

Perioada aceasta de strâmtorare se sfârşeşte cu venirea Domnului Isus împreună cu Biserica în slavă, pe norii cerului, când va distruge pe duşmanii Săi care se vor aduna din cele patru colţuri ale pământului să nimicească pe Israel. Despre aceste lucruri vom vorbi în capitolele următoare.

51

CAPITOLUL 8Venirea a doua a Domnului Isus cu mărire şi slavă

Atât Vechiul, cât şi Noul Testament vorbesc despre venirea Domnu-lui ca să facă judecată, să se răzbune pe vrăjmaşii Săi şi să-şi ia în stăpânire Împărăţia.

Spicuiesc doar câteva locuri din Vechiul Testament, o prindu-mă mai mult la Noul Testament: Deuteronom 32.40-43; 33.26; Psalmul 2; Iov 19.25-29; Isaia 63.1-6; Daniel 7.13; Habacuc 3.3-16; Zaharia 12.10; 14.3-5; Maleahi 3.l-3; 4.1-3.

Matei 16.27 „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui”.

Matei 24.27 „Căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi la venirea fiului Omului”.

Matei 24.30-35 „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă.

De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi.

Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvinte-le Mele nu vor trece”.

Să ne oprim puţin la aceste texte, înainte de a cita altele. Ce ade-văruri se desprind de aici:

–De data aceasta, Domnul Isus va veni cu putere, cu slavă şi mărire, împreună cu îngerii Săi.

–Nu va mai fi o venire secretă, când numai cei credincioşi Îl vor vedea, ci orice ochi Îl va vedea şi cei ce L-au batjocorit şi nesocotit, spre deosebire de venirea Lui pentru Biserică. În cazul acela numai cei aleşi vor învia şi-L vor întâmpina, ceilalţi nu-L vor vedea. Nu se vorbeşte acolo de nici un plânset sau bocet ca şi acum, ci numai de mângâieri, de bucurii.

–Toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul Omului. Va fi un moment de teroare şi groază, când vor vedea pe cine au respins.

52

–Deşi despre ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Matei 24.36), totuşi Domnul Isus a lăsat să se cunoască timpul aproximativ. El dă pilda cu smochinul, care, atunci când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, se ştie că vara este aproape.

Este cunoscut că poporul Israel e asemănat în Biblie cu smochinul (Matei 21.18,19). În 1948 Israel a fost declarat ca stat independent. De atunci încoace oricine poate vedea cum acest popor nu numai a înfră-gezit, dar a ajuns să uimească lumea întreagă cu realizările sale pe toate planurile: econo mic, social şi politic. A ajuns din nou să fie cen-trul atenţiei întregului pământ, în ciuda duşmanilor săi, care ar vrea să-1 înghită.

Vara este epoca de aur a lui Israel, când Domnul va domni peste tot pământul, tronul Lui fiind la Ierusalim.

Lucrurile acestea prevestite de Domnul şi întărite de versetul 35 din Matei capitolul 24 ne arată că venirea Lui cu slavă e foarte aproape. Cu cât mai aproape e atunci venirea Lui pentru Biserică!

O altă prezicere: Domnul Isus spune că nu va trece neamul acesta de oameni până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri. Ar putea spune cineva că Domnul Se referă aci la neamul lui Israel, şi poate fi aşa. Dar Israel nu va trece nici într-un fel. Deci referirea nu e la Israel ca naţiune, ci la neamul sau mai bine generaţia de oameni care va fi pe pământ în timpul când se vor întâmpla aceste lucruri, adică înfrunzirea smochinului. O generaţie de oameni e în medie între 35-50 de ani. Ce putem spune e că la ora actuală smochinul (Israel) e înfrunzit destul de bine. Vara e foarte aproape.

Matei 24.37-42: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi nu au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omu-lui. Atunci din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru”.

Aceste versete ne arată că Domnul va veni dintr-odată. Nu va mai fi timp de pregătire, de pocăinţă.

Venirea Lui va fi ca să prăpădească pe cei răi. Aşa cum potopul i-a

53

luat pe toţi cei răi în timpul lui Noe, fără chip de scăpare, aşa se va întâmpla şi la venirea Domnului. Acelaşi adevăr e spus şi în Luca 17.26-30, unde e adus ca exemplu în plus acela al Sodomei.

„Unul va fi luat şi altul va fi lăsat”. Multă vreme am crezut şi eu că aces-te vorbe se referă la răpirea Bisericii. Dar aşa cum am arătat deja, când vorbeşte despre venirea Sa în Evanghelii, Domnul nu se referă fa Biserica, Sa care nu era încă înfiinţată. Atunci cine vor fi cei luaţi? În Matei 13.40-42 ni se dă expli-caţia: „Deci cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul vea-cului. Fiul omului va trimite pe îngerii Lui şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărăde legea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Ce se va întâmpla de fapt: Aşa cum foarte clar se arată în Apocalipsa 19.11-21, Domnul Isus va veni cu slavă şi putere să judece şi să pedepsească neamurile care s-au adunat să distrugă pe Israel (Zaharia 14.1-5, 12-16). Toată această mare mulţime va fi distrusă, aşa cum spune cuvântul (Ezechiel 39.9-22). Dar nu toţi vor fi aici să lupte. Mulţi din cei răi vor rămânea în ţara lor şi la casele lor. Pe aceştia îi vor smulge îngerii, ca să curăţească ţarina pentru domnia lui Cristos, pentru împărăţia Sa milenială.

E foarte clar că Domnul Isus ca Mire va veni odată pentru mireasă şi apoi după nuntă pentru toţi ceilalţi care-L aşteaptă. În Luca 12.36, acest adevăr e foarte bine precizat. „Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă”. Cred că nu e nici o nedumerire cu privire la „stăpânul lor” din versetul acesta şi toţi suntem de acord că e vorba de Domnul Isus. Tot aşa, cred că nu e nici o îndoială cu privire la fap-tul că El e mirele. Cine e mireasa? La fel, e clar că e Biserica. Ce se precizează aci e faptul că stăpânul, adică mirele, se întoarce de la nuntă. E clar că nunta fără mireasă nu se poate face. Deci, aici e vorba de venirea Domnului cu slavă, după ce a avut loc nunta în cer cu mireasa, Biserica Sa. Aşa că venirea Lui despre care se spune în Evanghelii nu e pentru Biserică, ci pentru cei de după răpirea ei, aşa cum am arătat.

Despre venirea Domnului cu slavă ca să pedepsească pe cei răi ne spune şi apostolul Pavel în II Tesaloniceni l.6-1O „Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează şi să vă dea odihnă atât vouă care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca

54

să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea să fie proslăvit în sfinţii Lui şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut”.

Şi aici, ca şi în celelalte citate, se arată că va veni ca judecător, ca să pedepsească pe cei răi. În acest timp, ai Lui vor avea odihnă. Nu numai atât, ci vor veni împreună cu El, îmbrăcaţi în slavă. Vor fi ca şi Cristos. El va fi văzut pe chipurile lor şi admirat.

Un alt lucru pe care-l precizează apostolul Pavel în a ceastă epistolă în capitolul doi, versetele 1 la 3, e că venirea Domnului cu slavă şi nu pentru Biserică nu va avea loc decât după arătarea lui Anticrist, a omu-lui fărădelegii, deci după Marea Strâmtorare.

Ultimul verset pe care-l citez, din ultima carte a Bibliei – Apocalip-sa – şi care e în totul în concordanţă cu celelalte citate referitoare la venirea Domnului e acesta: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îi va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin” (Apocalipsa l.7).

Acum, iubitul meu suflet, când ştii că Domnul Isus va veni, fie că vrea cineva ori nu vrea şi că nimeni nu-L va putea opri, poţi tu să mai stai nepăsător?

E adevărat că trebuie să-L aştepţi şi să veghezi ori în ce fel va veni, dar oare e tot una cum Îl aştepţi: ca Mântuitor ori ca Judecător?

E totuna să-L aştepţi să te izbăvească de mânia viitoare, sau din mânia viitoare? E adevărat că El va avea sfinţi care vor fi luaţi înain-te de potop, ca Enoh şi tot la fel va avea pe unii care vor trece prin apele potopului teferi, adăpostiţi sub sângele Mielului, prin credinţă, ca Noe în corabie. Dar cât de mare e deosebirea dintre unii şi alţii! Unii sunt Mireasa, alţii prietenii Mielului, sau servitori (slujitori) în casa Mirelui. E adevărat că toţi vor fi fericiţi, dar cât de mare e deo-sebirea dintre unii şi alţii.

Apoi câtă bucurie a nădejdii, cum spune scriitorul în Evrei 3.6, pot să aibă cei ce-L aşteaptă pe Domnul Isus ca Mire, ca Mântuitor; spre deosebire de cei ce-L aşteaptă ca judecător!

Şi-apoi, de ce să nu primim adevărul lui Dumnezeu aşa cum ni l-a descoperit El prin Duhul Sfânt în cuvântul Său, împărţind drept cuvântul adevărului, pentru oamenii şi timpurile care a fost scris!

55

IIIDespre Înviere

CAPITOLUL 9Mai multe învieri

Ca să putem înţelege mai bine ce înseamnă învierea, e necesar să ştim ceva despre moarte.

Despre întâiul Adam ştim că a murit. Despre ultimul Adam, Domnul Isus Cristos, ştim că a murit şi a înviat ca om. Murind, a luat asupra Lui tot păcatul şi osânda venită prin moartea Sa, deschizând din nou calea şi uşa la rai şi la pomul vieţii, readucând prin credinţa în El, pe om, nu numai la starea de nevinovăţie a primului om înainte de a păcătui, ci dându-i fire dumnezeiască la fel ca a Lui şi asigurarea că nu va mai muri (Romani 15.12-19; 4.24-25; Evrei 10.14-20, etc.).

Moarte înseamnă despărţire.Despărţirea de Dumnezeu prin păcat, despărţirea de slava Lui, de

comuniunea sau părtăşia cu El înseamnă moarte spirituală.Despărţirea sufletului de trup, tot ca o urmare a păcatului, înseamnă

moarte trupească sau firească.Dacă sunt două feluri de morţi, în esenţă, adică despărţire, înseamnă

că din punctul acesta de vedere sunt două învieri, adică două reveniri (reuniri): una a duhului nostru cu Duhul lui Dumnezeu – şi aceea a sufletului nostru cu trupul. Aici facem o constatare i anume: Duhul nostru nu se simte bine decât în Dumnezeu. În afară de el geme apăsat. Aceasta din cauza că suntem din Dumnezeu, fapt susţinut chiar şi de păgâni şi pe care apostolul Pavel nu-l contrazice, ci îl afirmă când citează în Fapte 17.28-29 „Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au spus şi unii din poeţii voştri: «Suntem din neamul lui». Astfel, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu…”

Pe de altă parte, sufletul nostru nu se simte bine decât împreună cu trupul şi doreşte această unire. Iată ce spune Apocalipsa 6.9-10: „Când a rupt Mielul pecetea a cincia, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi

56

din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: «Până când, Stăpâne – Tu care eşti sfânt şi adevărat – zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?»”

Omul, ca fiinţă întreagă aşa cum a fost făcut de Dumne zeu înainte de a păcătui, este duh, suflet şi trup (I Tesaloniceni 5.23; Evrei 4.12, etc.). În felul acesta va moşteni viaţa sau va da socoteală în faţa dreptului judecător.

Deci, din punct de vedere al naturii lor, sunt două feluri de învieri: învierea duhovnicească şi învierea trupească.

Învierea duhovnicească sau spiritualăIoan 5.24-25: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă

cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Ade vărat, adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-1 vor asculta, vor învia”.

Ioan 11.25-26: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată”.

Efeseni 2.l-6: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre în care trăiaţi odinioară ...Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus”.

Coloseni 2.12-13: „Fiind îngropaţi împreună cu El prin botez şi înviaţi în El şi împreună cu El prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi. Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile”.

Coloseni 3.l: „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu”.

Am redat chiar cuvântul lui Dumnezeu, aşa că nu mai e cazul să explic ceva, ci să acceptăm ce ne spune el: că este o înviere duhovnicească şi că toţi sunt chemaţi la ea.

57

Învierea trupeascăDin punct de vedere al scopului, aceasta este de două feluri:–o înviere pentru viată a celor drepţi,–o înviere pentru judecată sau osândă, a celor răi.Iată câteva texte dintre cele multe în privinţa aceasta:Daniel 12.2: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor

scula: unii pentru viata veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică”.

Ioan 5.28: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor ieşi pentru viată; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată”.

Faptul că în acelaşi verset se vorbeşte despre cele două feluri de învieri nu afirmă că vor fi în acelaşi timp, căci alte texte arată aceasta clar, aşa cum vom vedea. Dar va zice cineva: „Domnul Isus a zis: «Vine ceasul», adică în acelaşi ceas vor învia toţi”. Nu uitaţi, că tot aşa a spus şi despre învierea spirituală, în acelaşi capitol în versetul 25. Ne dăm seama cât de lung e ceasul acela? De când a vorbit Domnul Isus şi până acum au trecut aproape două mii de ani şi ceasul nu a trecut încă.

Că este o înviere deosebită în timp a celor drepţi de a celor nedrepţi, o arată versetele următoare:

Ioan 6.40,44: „Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viată veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. Aici Domnul se referă la învierea celor cre dincioşi, nu la înviere în general, căci a ştiut şi El şi cei cărora le vorbea că toţi vor învia. Ce rost ar mai fi avut să le declare aceasta ca o promisiune cum e, dacă învierea unora şi a altora ar avea loc în acelaşi timp?

Luca 20.35-36: „Dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că ei nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Aici, la fel învierea e o răsplată. Nu se vorbeşte aici de învierea celor răi, care totuşi vor învia şi ei, dar nu acum şi nu odată cu cei dreP4i. Aceştia de aici sunt numiţi „fii ai învierii”, lucru care nu se poate spune despre cei răi, chiar dacă la timpul lor vor învia şi ei.

Luca 14.13-14: „Ci când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce

58

să-Şi răsplătească, dar li se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi”.Cât de clar reiese şi de aici că e o înviere separată, ca scop şi ca

timp!În Evrei 11.35: se spune: „...Unii, ca să dobândească o înviere mai bună n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi”.

Iată acum ce se spune despre învierea celor nedrepţi pentru judecată sau pronunţarea condamnării. Aceasta se va petrece după mileniu (mia de ani), când diavolul va fi fost deja aruncat în iazul de foc şi pucioasă: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea în el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţii mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc; iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20.11-15, sublinierile mele).

Observaţi că nu se face nici cea mai mică aluzie la credincioşi. Şi aici e un proces juridic cu procedura lui. Ar fi fost imposibil, ca dacă ar fi vorba şi de cei drepţi, să nu se spună ceva şi despre ei – măcar câteva cuvinte de genul: „Cei ce au fost găsiţi scrişi în cartea vieţii au mers la odihnă, iar cei ce n-au fost găsi ţ i, la osândă. . .” sau altceva de felul acesta. Totuşi nu găsim nimic scris în sensul acesta. Da, e pomenită cartea vieţii, dar numai ca o dovadă că toţi aceştia nu sunt scrişi acolo. În plus, credincioşii nu vor merge la judecată pentru a li se stabili locul, dar despre aceasta vom vorbi în capitolul următor.

Învierea aceasta e singura înviere a tuturor celor răi.

Învierea pentru viaţă este în cete, adică în mai multe rânduri„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Cristos,

dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos este cel dintâi rod, apoi la venirea Lui cei ce sunt ai lui Cristos” (I Corinteni 15.22-23) – şi Pavel se opreşte aici. Câte cete vor fi, Domnul ştie. Biblia le dă pe acestea:

59

–A Domnului Isus Cristos – pârga (primul rod) celor adormiţi (I Corinteni 15.20-23)

–A Bisericii sau a celor ce sunt în Cristos, la venirea Lui (I Tesaloniceni 4.16,17)

–A celorlalţi credincioşi la începutul mileniului – sfinţii de dinainte de Biserică şi cei de după Biserică, din timpul marii strâmtorări (Apocalipsa 20.4).

Să ne ocupăm puţin de fiecare din aceste învieri în pagi nile următoare.

60

CAPITOLUL 10Învierea Domnului Isus

Aceasta face parte din Evanghelia – Vestea Bună – pro povăduită de apostolul Pavel, fiind chiar miezul ei. De ea se leagă toate învieri-le şi toată eternitatea. Voi cita doar câteva versete din scrierile lui Pavel referitoare la ea:

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am pro povăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovădu it-o; altfel degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi... Iar dacă se propovăduieşte că Cristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Cristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadar-nică este şi credinţa voas tră... Şi dacă n-a înviat Cristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre şi, prin urmare, şi cei ce au ador-mit in Cristos sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea in Cristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre oameni. Dar acum, Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa vor învia în Cristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos este cel dintâi rod, apoi la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos” (I Corinteni 15:1-24).

Ce adevăruri minunate şi adânci sunt în aceste versete!Învierea lui Cristos este garanţia învierii noastre. Ba mai mult, a

iertării noastre, a mântuirii noastre, cum spune tot apostolul Pavel în Romani 4.24-25: „...Isus Cristos, Domnul nostru, care a fost dat la moarte din pricina fără delegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” .

Ce mare har e să ai credinţa într-un Dumnezeu viu! Sunt atâtea reli-gii mari în lume şi o mulţime de adepţi care şi-au legat viaţa de un conducător care, chiar dacă a fost cineva când a trăit, acum e mort. Unde e Buddha, unde e Mahomed? Şi totuşi, câţi îi urmează! Se spune că un turc a devenit cre dincios. Sultanul l-a întrebat:

„Măi, Ali, cum de ai părăsit credinţa strămoşilor tăi şi ai trecut la creş-tinism?”

„Măria ta, eram la o răscruce de drumuri şi mi-au apărut trei conducă-tori: doi morţi şi unul viu. Spune-mi la cine trebuia să mă adresez?”

61

„Doar nu eşti prost, desigur că la cel viu!”„Aşa am şi făcut. Cei doi morţi erau Buddha şi Mahomed, iar cel

viu era Cristos. M-am adresat lui Cristos, care era viu şi L-am întrebat care e calea cea bună. El mi-a răspuns: «Eu sunt calea, urmează-mă pe Mine» şi L-am urmat”.

E important să ştim cum a înviat Cristos, căci în acelaşi fel vom învia şi noi:

–El a înviat prin puterea lui Dumnezeu. Iată ce spune apostolul Pavel: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl Slavei... să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi... care este faţă de noi credincioşii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa în locurile cereşti...” (Efeseni l.17-20).

„Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui...” (Filipeni 3.10).Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui (Romani 6.4).– El a înviat cu trupul, cu trupul Lui, în care au rămas semnele cuie-

lor şi ale suliţei. „Apoi a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios»“ (Ioan 20.27.

Totuşi, sunt unii cari spun că nu a înviat decât cu duhul. E de ajuns acest text ca să puteţi să-i cunoaşteţi că sunt departe de a fi martorii lui Iehova, cum se numesc ei înşişi.

–Domnul Isus a înviat cu trupul, dar un trup plin de viaţă, un trup spiritual, care a putut intra în casă chiar dacă uşile erau încuiate. „Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vou㻓 (Ioan 20.26).

–Domnul Isus a înviat într-un trup în carne şi oase, care putea fi pipăit, capabil să mănânce. „Pe când vorbeau ei astfel, Însuşi Isus a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh. Dar El le-a zis: «Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt: pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are carne, nici oase cum vedeţi că am Eu». Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau. El le-a zis: «Aveţi aici ceva de mâncare?» I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor” (Luca 24:36-43).

62

Tot astfel, la Marea Tiberiadei a prânzit împreună cu ucenicii (Ioan 21.12-15).

Cu trupul acesta slăvit S-a înălţat la cer şi şade la dreapta Tatălui, unde mijloceşte pentru noi.

63

CAPITOLUL 11Învierea Bisericii

Această înviere va fi la fel ca cea a Domnului Isus: „În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemă nătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemă nătoare cu a Lui” (Romani 6.5). „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Cristos Isus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi” (Romani 8.11).

„Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovni cesc... Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (I Corinteni 15.42-44; 47-49).

„Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (I Ioan 3.2).

Când va fi această înviere?Despre Domnul Isus se spune – şi aşa este – că El e pârga celor

adormiţi (I Corinteni15-20), Cel dintâi rod (I Corinteni 15.23), Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate” (Coloseni 1.18).

Despre Biserică se spune că este o pârgă a făpturilor Lui. „El de bună voia Lui ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui” (Iacov 1.18).

„Primii (cei mai dinainte) care am nădăjduit în Cristos” (Efeseni 1.12), „ ...ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a haru-lui Său în bunătatea lui faţă de noi în Cristos Isus” (Efeseni 2.7).

Potrivit cu această chemare şi har de a fi o pârgă a făpturilor Lui şi primii care au nădăjduit în El, şi învierea lor e prima după a Domnului Isus. „Cristos este cel dintâi rod, iar la venirea Lui cei ce sunt ai Lui” (1 Corinteni 15.23).

64

Cum va fi această înviere?Redăm chiar cuvintele apostolului Pavel, aşa cum sunt scrise ele

în Biblie: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhan-ghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văz-duh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (I Tesaloniceni 4.16-18).

„Iată, vă spun o taină [mister, secret]: Nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii [în Cristos] vor învia nesupuşi putre-zirii şi noi vom fi schim baţi” (I Corinteni 15.15-52).

„Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îm brăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta, deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul aces-ta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă” (II Corinteni 5.2-4).

Ce constatăm la această înviere:–Priveşte numai pe credincioşii care alcătuiesc Bise rica. Nici o alu-

zie la alţii. Observaţi cât de clar este spus aceasta atât în I Corin-teni 15, cât şi în I Tesaloniceni 4.

–Cei morţi în Cristos învie întâi, iar cei în Cristos, ce vor rămâne în viaţă, vor fi transformaţi într-o clipă.

–Toţi împreună vom fi răpiţi în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.

Deci e foarte clar că de data aceasta Domnul nu va veni pe pământ, ci în văzduh, unde îi va primi pe ai Săi şi-i va duce la El. E un fel eve-niment special, o cinste deosebită pe care o acorzi unui iubit din fami-lie când vine acasă. Îl întâmpini doar ca să-l conduci acasă, nu să rămâi cu el la gară sau la aeroport.

–După cum pe Domnul Isus după înviere nu L-au văzut decât credin-cioşii, la fel şi ai Lui înviaţi (în acelaşi fel ca El) nu vor fi văzuţi de cei din jurul lor care sunt necredincioşi. Aceştia nu-L vor vedea nici pe Domnul, care va veni să-i întâmpine. Strigătul Lui şi trâmbiţa vor fi pentru ai Lui, nu pentru lume. Ce minunată va fi această zi şi ce surprinzătoare pentru cei necredincioşi, care vor constata că unii dintre

65

cei ce au lucrat cot la cot cu ei, care au locuit cu ei, nu mai sunt! Daţi drumul puţin la imaginaţie: Unii vor fi prin închisori, alţii poate chiar în timpul procesului. Alţii vor fi în spitale. Alţii poate vor condu-ce la cimitir pe mort şi deodată acesta va dispărea. Gândiţi-vă însă la durerea celor din familiile de credincioşi care au avut cunoştinţă de Evanghelie, dar au respins-o pentru un motiv sau altul!

Gândiţi-vă la mulţimea celor ce cercetează bisericile şi se numesc creştini, dar nu-L au pe Domnul. Ce tristă va fi soarta lor! Căci lucru-rile vor continua înainte. Vor veni la biserică şi nu vor vedea pe atâţia pe care poate nu i-au luat în seamă sau i-au dispreţuit.

Dragul meu, gândeşte-te serios de pe acum la acea zi şi dacă nu ai siguranţa mântuirii şi părtăşia cu Domnul, ca unul de-ai casei Lui şi cunoscut de El, spune-I Lui şi predă-te Lui, ca să nu te pomeneşti venit prea târziu şi rămas afară!

–Această înviere va fi înainte de necazul cel mare sau Marea Strâmtorare. Propriu-zis, aceasta nu e numită prima înviere, deşi cei ce au parte de ea sunt prima ceată de înviaţi, după Domnul Isus. Aceasta din cauză că nu vor fi văzuţi de ceilalţi şi pentru că e o transformare: cei morţi învie şi cei vii vor fi transformaţi. E o înviere selectivă, pentru o anumită categorie de credincioşi aleşi prin har, ca mireasă a Domnului. De aceea, au şi parte să fie ca El, spre deosebire de alţi credincioşi.

Nici venirea Domnului de această dată nu e socotită ca a doua venire, căci vine numai în văzduh, nu pe pământ: nu ca să se arate în slavă pentru lume, ci doar ca să întâmpine pe ai Lui, aşa cum am arătat mai sus.

După această înviere, în cer va fi judecata faptelor pentru răsplată, nu pentru viaţă, când focul va arde tot ce nu e aur (I Corinteni 3.13-15; II Corinteni 5.10). Apoi va fi nunta Mielului (Apocalipsa 19.7-8), în timp ce pe pământ vor fi vaiuri şi mânia lui Dumnezeu peste cei ce nu L-au primit.

Am accentuat mai mult asupra acestei învieri deoarece ne priveşte direct pe noi, cei ce iubim venirea Domnului şi e singurul şi cel mai măreţ eveniment pe care-l aşteptăm, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.

–Că învierea credincioşilor care alcătuiesc Biserica e deosebită de celelalte învieri, reiese şi din următoarele fapte:

–Apostolul Pavel spune că sfinţii vor judeca lumea şi pe îngeri (I

66

Corinteni 6.2-3). Nu poţi fi în acelaşi timp şi judecat, şi judecător!–În Apocalipsa 19.7-9 se vorbeşte despre nunta Mie lului, înainte ca

să vină cu slavă şi mărire. Nu se poate concepe nuntă fără mireasă. Mireasa trebuie să fie în cer, iar când Domnul vine în slavă, vine împreună cu ea.

Încă o dată mă opresc şi te întreb: Dragul meu, copil de credincios, născut şi crescut în casă de credincioşi, eşti gata să-ti iei zborul spre alte zări împreună cu ai tăi?

Scriitorul român Al. Brătescu Voineşti are o schiţă care pe mine m-a impresionat mult; de altfel, ca şi pe copiii (clasa) la care predam o lecţie de probă şi pe învăţătoarea lor, care nu s-au putut abţine să nu plângă. El arată viaţa unei familii de păsări călătoare – mama cu puii ei – cum îi pregăteşte pentru zborul spre ţările calde, înainte de a veni iarna. Un pui însă e mereu neascultător şi răzleţit de mamă şi fraţii lui. Un vânător îl răneşte, nu în aşa fel ca să moară, dar destul de trist, ca să nu-şi poată lua zborul cu ai lui. Vine ziua plecării. Trebuie să plece. E o lege: iarna vine, nu poate zăbovi. Dar, puiul neascultător trebuie să rămână să sufere iarna grea şi gerul greu departe de ai lui.

O, Doamne, nu lăsa ca vreunul din puii noştri să aibă o soartă asemănătoare celei descrise de Voineşti, ci ajută-i Tu ca toţi să-şi poată lua zborul spre zările albastre ale slavei Tale!

67

CAPITOLUL 12Învierea dinaintea Mileniului

O altă înviere tot pentru credincioşi va fi aceea dinainte de mileniu, după Marea Strâmtorare, când fiara şi proorocul mincinos vor fi fost aruncaţi în iazul de foc şi pucioasă, iar Satan legat pentru o mie de ani.

Iată cum e descrisă de Ioan în Apocalipsa 20.4-6: „Şi am văzut nişte scaune de domnie şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte. Ei au înviat şi au îm părăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi nu au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere. Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani”.

Ce clar sunt descrise lucrurile şi aici! Până şi un copil poate înţelege. E aici ceva simbolic şi de neînţeles? Şi cu toate acestea, unii spun aşa. Vă daţi seama cum Satan caută să întunece lucrurile şi adevărurile lui Dumnezeu şi să înde părteze pe oameni de Biblie?

Ce se vede din acest text foarte clar:–Numai cei credincioşi vor avea parte de înviere şi de data aceasta.

Ceilalţi morţi, adică necredincioşii, nu vor învia până ce vor trece cei o mie de ani.

–În Marea Strâmtorare vor fi mulţi credincioşi, dar vor plăti scump credinţa lor. De fapt, acest adevăr e arătat clar în capitolul 7, versetele 9 la 17, unde Ioan vede o mare mulţime pe care nu putea nimeni s-o numere, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi din orice limbă, care stăteau în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini. Ioan primeşte răspunsul la întrebarea cine sunt aceş-tia: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului”.

O altă dovadă că vor fi mântuiţi mulţi în Marea Strâmtorare e faptul că cei doi martori vor prooroci (Apocalipsa 11), apoi cei o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile lui Israel (Apocalipsa 7.7) şi chiar îngerii (Apocalipsa 14.6).

68

CAPITOLUL 13Ultima înviere arătată în Biblie

Este învierea celor răi, pentru judecată şi condamnare, după ce Satan a fost judecat şi aruncat în iazul cu foc şi pucioasă (Apocalipsa 20.11-15).

Caracteristicile acestei învieri–E numai pentru judecată şi condamnare.–E numai pentru cei răi. E imposibil să afli măcar o aluzie că

între cei judecaţi ar fi şi drepţi care vor moşteni viata.–Sunt prezenţi numai morţii înviaţi pentru judecată. „Şi morţii au

fost judecaţi după faptele lor” (v.12).„Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa

morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare [din cei morţi] a fost judecat după faptele lui” (v.13).

–Deoarece numai morţii vor învia şi vor sta înaintea tronului alb, acest adevăr răstoarnă toată teoria celor ce spun că e o singură înviere şi o singură judecată. Ei spun că atunci când va veni Domnul Isus va fi judecata: Cei morţi vor învia, atât drepţi, cât şi nedrepţi şi împreu-nă cu cei vii vor sta toţi înaintea judecăţii.

Înainte de a încheia acest capitol, doresc să ne mai oprim puţin la unele aspecte în legătură cu învierea.

Toţi oamenii lui Dumnezeu au crezut în înviere. Amin tesc doar câţiva:

AvrAAm: Iată ce se spune despre el: „...Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El adică este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” (Romani 4:17).

„Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac când a fost pus la încercare ...Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar din morţi: şi drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi” (Evrei 11.9).

Toţi patriarhii doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească (Evrei 11.14-16).

„Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primeas-că izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi” (Evrei 11.35). Şi de aici se poate vedea clar că sunt mai multe învieri. „O înviere mai

69

bună” înseamnă că există şi o alta, care nu e aşa de bună. Nici nu se punea problema în mintea lor că nu e învie, ci, fiind credincios lui Dumnezeu, El te cinsteşte cu o înviere aleasă, adică pentru iubiţii Lui, deose bită de a celor răi.

Iov: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor. Ochii mei Îi vor vedea, şi nu ai altuia” (Iov 19.25-27). În versiunea engleză King James se spune mai precis: „În carnea mea [în trupul meu] voi vedea pe Dumnezeu”, precizând o învi-ere cu trupul.

IsAIA: „Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moar-te! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie cei ce locuiţi în ţărână, căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi”. Şi aici în acest text e vorba numai de învierea celor drepţi.

Învierea cu trupul e nădejdea sau scopul mântuirii noas tre, cum spune apostolul Pavel: „Dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea tru-pului, căci în nădejdea a ceasta am fost mântuiţi” (Romani 8.23-14). Ne dăm noi seama de importanţa acestui fapt? Ne mulţumim noi doar să ştim că este o înviere, sau să înviem odată cu cei nedrepţi, când alţii au dorit o înviere mai bună sau o înviere aleasă şi când Domnul a pregătit preaiubiţilor Săi o astfel de înviere?

Să nu mai vorbim de unii care nici nu cred în înviere sau care au aşa păreri greşite cu privire la moarte şi înviere. Ei spun că omul, când moare, se anihilează, că cei nedrepţi mor şi vor rămânea morţi şi că numai cei drepţi vor învia. Dar să-i lăsăm cu părerile lor. Un lucru doar: să fim atenţi că şi ei vin cu cuvântul lui Dumnezeu, însă numai cu o jumătate de adevăr ca Satan.

70

IV Despre JudecatăCAPITOLUL 14

Despre judecată în general

Înainte de a vorbi despre fiecare judecată în parte, să ne oprim puţin la judecată în general.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi drept. El nu poate suferi nelegiuirea şi păcatul. Cât de mult se înşeală şi se vor amăgi cei ce cred că Dumnezeu nu vede sau că nu ia aminte! Iată ce zice Dum-nezeu celui rău, după ce îi înşiră ce a făcut: „Iată ce ai făcut şi eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că şi Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi iţi voi pune totul sub ochi” (Psalmul 50.21).

„El judecă lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (Psalmul 9.8).

„Grozav lucru e să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu” (Evrei 10.31).

El va judeca nu numai faptele oamenilor, ci şi gândurile şi intenţiile lor (I Corinteni 4.5).

„Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăi-nuit care nu va fi cunoscut” spune Domnul Isus (Matei 10.26).

„A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti... Căci îmi ridic mâna spre cer şi zic: «Cât este de adevărat că trăiesc în veci, atât este de adevărat că atunci când voi ascuţi fulgerul săbiei Mele şi voi pune mâna să fac judecată, Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei şi voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc” (Deuteronom 32.35; 40-41).

Aici pe pământ te poţi ascunde. Tribunalul pământesc judecă ce se vede şi aude, dar Domnul judecă dincolo de ce vede omul, ceea ceste în inima omului. El răsplăteşte şi un pahar de apă dat în numele Lui (Marcu 9.41). Şi în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit (Matei 12.36). Fiţi atenţi! Nu pentru orice cuvânt rău, ci pentru orice cuvânt nefolositor. Vă daţi seama ce grozavă e judecata lui Dumnezeu? Are cineva curajul să întâmpine această judecată prin el însuşi? Sau va putea cineva scăpa nepedepsit de El? Slavă Domnului, este o soluţie: Să te adăpos-teşti sub sângele Domnului Isus, care a suferit din partea lui

71

Dumnezeu toată judecata şi mânia lui Dumnezeu pentru toate păcatele lumii. În felul acesta, şi numai în felul acesta, poate cineva scăpa de dreapta judecată şi osândă a păcatului.

Să nu credeţi cumva că păcatele cuiva pot să scape de judecata lui Dumnezeu. Cuvântul spune: „Păcatele unora merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă” (I Timotei 5.24).

„Hotărât, cel rău nu va rămânea nepedepsit”, spune cu vântul (Proverbe 11.21).„Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceas-ta se face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Eclesi-astul 12.14).

Dumnezeu a pus simţul dreptăţii în fiecare om, în con ştiinţa lui. Apostolul Pavel arată aceasta foarte bine, când spune: „Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege, şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege… Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile legii, prin aceasta ei care n-au o lege îşi sunt singuri lege, şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gându-rile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi fap-tul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca prin Isus Cristos lucrurile ascunse ale oamenilor” (Romani 2.12; 14-16).

Există în noi o cerinţă a judecăţii sau o strigare după judecată, mai ales când ne uităm în jur şi vedem nedreptatea altora. Psalmistul, care se încredea în Domnul, exclamă cu satisfacţie: „Ci se va face odată judecată după dreptate şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună” (Psalmul 94.15).

Necazul e că nu ne uităm şi la noi, ci numai în jur şi la alţii şi nu ţinem cont de gândurile, dragostea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Dacă ne-am uita şi la noi şi ne-am vedea şi pe noi aşa cum ne vede Domnul, ne-am îngrozi. Apostolul Pavel atrage atenţia în privinţa aceasta: „Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” (Romani 2.l-3).

72

Dau doar câteva cazuri în legătură cu această cerinţă sau strigare după judecată:

După ce David păcătuieşte, luând soţia lui Urie hetitul şi omorându-l pe acesta, Dumnezeu îl trimite pe Natan la el. Natan îi spune istoria printr-o pildă a unui om bogat care ia mieluşeaua unui sărac. „David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia şi a zis lui Natan: «Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte. Şi să dea înapoi patru miei pentru că a săvârşit fapta aceasta şi n-a avut milă». Şi Natan a zis lui David: «Tu eşti omul acesta!»“ (II Sam. 12.1-7).

Proorocul Habacuc este amărât şi aproape se ceartă cu Dumnezeu că nu ia act de nedreptatea ce se făcea în jurul lui. Aceasta se întâmplă în capitolul 1 al cărţii sale. În capitolul doi se arată că merge înain-tea lui Dumnezeu la turnul de veghere. Domnul îi răspunde la plân-gerea lui, ca apoi în capitolul trei în rugăciunea sa să-şi schimbe ati-tudinea şi în loc să ceară pedeapsă, cere milă.

Iată ce zice el „Când am auzit, Doamne, ce ai vestit m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne; fă-Te cunoscut în trecerea anilor, Doamne! Fă-te cunoscut în trecerea anilor! Dar în mânia Ta adu-Ţi aminte de îndurările Tale!” (v.2). Iar în versetul 16: „Când am auzit lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?”

Domnul Isus, hotărât să meargă la Ierusalim, trimite nişte soli într-un sat al samaritenilor ca să-I pregătească un loc de găzduire. Aceştia nu-L primesc. Când au văzut lucrul acesta, Iacov şi Ioan au zis: „Doam-ne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie cum a făcut Ilie?” Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”, şi au plecat de acolo (Luca 9.51-56. Vezi şi Psal-mul73).

De multe ori suntem şi noi în situaţia acestor doi ucenici. Nu mai vorbesc de oamenii necredincioşi şi batjocoritori, care de-a drep-tul insultă pe Dumnezeu că nu face dreptate. Apos tolul Petru, în a doua epistolă, la capitolul trei, arată că „în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii Lui?...»“ (II Petru 3.3-4). Tot în

73

acest capitol se răspunde la întrebarea: „De ce nu aduce Dumnezeu judecata imediat?”: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni...” (II Petru 3.9-10).

Judecata va veni, dar la timpul Lui. El are un timp hotărât pentru judecata individului, a popoarelor şi chiar a lui Satan. „Să nu jude-căm nimic înainte de vreme” spune apostolul Pavel (I Corinteni 4.5).

Mai mult, nici nu avem dreptul să judecăm. Numai Domnul are dreptul acesta.

„Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: «Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti» zice Domnul” (Romani 12.19). Nici chiar împotriva lui Satan nu avem voie să ne pronunţăm judecata sau osânda. Ştiţi ce se spune în cartea lui Iuda versetul 9: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis «Domnul să te mustre»“.

Autorităţile pe care le-a rânduit Dumnezeu în fiecare ţară, în vir-tutea acestei rânduieli judecă pe răufăcători şi vor răs punde înaintea lui Dumnezeu de felul în care fac dreptate. Nimeni altul însă nu are voie să judece. Mi-a fost tare plăcut să văd, deşi firea mea zicea altfel, cum aici în SUA poliţiştii, chiar cu cei mai răi oameni, se poartă în aşa fel că evită orice insultă sau pedeapsă, neavând dreptul la aceasta; spre deose bire de cei din ţara din care am venit, care aplicau ei legea înainte de judecată.

„Pentru ce judeci tu pe fratele tău?” sau „Cine eşti tu care judeci pe robul altuia?” întreabă apostolul Pavel (Romani 14.4-10). Va veni vremea când sfinţii vor judeca lumea şi pe îngeri (I Corinteni 6.2-3), dar nu acum.

Am amintit doar câteva motive pentru care Dumnezeu nu aduce îndată judecata: datorită îndelungii Sale răbdări şi dragostei Sale, căci vrea mântuirea tuturor, şi datorită fa ptului că El îşi are timpul Său. Dar câte alte motive va avea în înţelepciunea Lui! De exemplu, El lasă pe Satan să-şi facă de cap cu un scop. Printre altele, scopul poate fi acela atât la Satan, cât şi la cei răi, ca să-şi dovedească nebunia lor şi să nu poată zice: „Dacă m-ar fi lăsat să fac ce ştiu sau

74

ce vreau, aş fi făcut aşa şi aşa”. Apoi îi lasă ca prin ei să corecteze nebunia la copiii Săi. Mai citim apoi în Biblie despre un alt motiv: „nelegiuirea amoriţilor [canaaniţilor] nu a ajuns la culme” (Geneza 15.16). În altă parte din Biblie vedem că Dumnezeu a adus judecata asupra unor cetăţi sau oameni nu pentru că aceştia au fost mai păcătoşi ca alţii, ci ca un avertisment sau pildă pentru alţii (Luca 10.12-14; Luca 13.1-5; Fapte 5.l-11).

Să luăm acum pe rând câteva din judecăţi. Ele sunt mai multe, ca de exemplu: Judecata păcatului pe cruce, judecata pe care şi-o face fiecare în sine, mărturisind păcatul şi osân dindu-l, judecata Bise-ricii, judecata iudeilor, judecata naţiu nilor, judecata îngerilor, şi jude-cata de la marele tron alb a tuturor celor răi morţi. Ne vom opri mai mult la unele din cele finale, potrivit cu titlul acestei cărţi.

După cum învierea credincioşilor e deosebită şi ca scop şi ca timp de cea a necredincioşilor, tot aşa e şi cu judecata. Adevărul acesta e foarte clar arătat în Sfânta Scriptură. Dau doar câteva texte:

–„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică şi nu vine la judecată ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5.24).

–„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar când sun-tem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea” (I Corinteni 11.31-32).

–„Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” (I Corinteni 6.2-3). Nu poţi fi în acelaşi timp şi judecat, şi judecător!

De ce nu vor fi judecaţi credincioşii odată cu necredin cioşii?–Pentru că unii (credincioşii) vor fi judecaţi pentru răsplătire, iar

necredincioşii pentru osândă. De fapt, Domnul Isus spunea: „Acum are loc judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12.31). „Oricine crede în El [în Fiul lui Dumne-zeu] nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3.18). „Şi când va veni El [Duhul Sfânt], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata... în ce priveşte judecata: fiindcă stă-pânitorul lumii acesteia este judecat” (Ioan 16.8-11).

Ce exprimă de fapt aceste versete: Omul singur se judecă pe sine vrednic sau nevrednic pentru viaţă sau pentru îm părăţia lui Dumnezeu prin acceptarea Domnului Isus sau a mântuirii lui Dumnezeu, ori prin

75

respingerea Lui prin necre dinţă. Stăpânitorul lumii acesteia, adică Satan, a fost judecat. El nu mai poate ţine pe nimeni în stăpânirea sa, căci a fost biruit prin moartea şi învierea Domnului Isus. Nimeni nu va putea spune sau să se justifice cândva că de aceea nu a fost mântuit că l-a ţinut Satan. Satan nu mai poate tine pe nimeni care crede în Domnul Isus şi vrea să fie al Lui. Judecata finală va fi doar o pecet-luire a judecăţii lor prin necredinţă, o condamnare, când li se va da pe faţă tot ce au făcut, fără să mai fie chip de scăpare sau apărare. De fapt, vina lor va fi că n-au crezut şi n-au primit iertarea ce li se oferea. Domnul Isus a murit şi pentru păcatele lor pe cruce, dar refu-zându-L, vor suferi ei mânia lui Dumnezeu pentru veşnicie.

Un tânăr a fost condamnat la moarte din cauza unui omor într-un moment de criză. În urma intervenţiilor din partea rudelor şi a comu-nităţii, preşedintele tribunalului a dat o hotărâre de graţiere, pe care s-a dus el personal s-o înmâneze condamnatului:

„Tinere, tribunalul te-a graţiat. Uite, am aici decizia de graţiere”.„Fugi de aci, omule, nu-ti bate joc de mine, eu sunt condam-

nat la moarte”.„Bine” a spus preşedintele şi a plecat.Imediat, curios, gardianul vine la condamnat şi-l întreabă:„Ce ţi-a spus preşedintele tribunalului?”„Cine?”„Preşedintele tribunalului. El a fost domnul care a venit la tine”.A doua zi după aceea omul mergea la execuţie, strigând în gura

mare: „Oameni buni, merg la moarte nu pentru că am fost un cri-minal, ci pentru că am refuzat graţierea ce mi s-a oferit”. Acesta va fi strigătul multora în iad, scrâşnind din dinţi. Nu lăsa să fie şi strigătul tău acesta, ci strigă acum: „Doamne, Isuse, şi eu sunt un păcătos. Şi pentru mine ai murit pe cruce şi ai înviat. Primeşte-mă la Tine şi vino în viaţa mea, căci vreau să fiu al Tău acum şi pentru veci!”.

Credincioşii nu vor mai fi judecaţi din punctul de vedere al vieţii şi al morţii, pentru că ei s-au adăpostit sub sângele Domnului Isus Cristos, care a suferit El însuşi mânia şi judecata lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toate păcatele lor pe cruce atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

76

CAPITOLUL 15Judecata Bisericii

Judecata Bisericii va avea loc după răpirea ei la cer, pentru răsplăti-re, şi nicidecum pentru a se stabili dacă va fi mântuită sau nu.

„Căci voi aţi murit, şi viata voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă” (Coloseni 3.3-4).

„Acum dar nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus...” (Romani 8.l).

„Dumnezeu ne-a dat viata veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul, n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (I Ioan 5.11-13).

Iată ce se spune despre această judecată:„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al

lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-I va fi făcut când trăia în trup” (II Corinteni 5.10).

„Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judeca-tă a lui Cristos. Fiindcă este scris: «Pe viata Mea Mă jur zice Dom-nul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.» Aşa că fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14.10-12).

„După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Cristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă; ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va descoperi cum este lucrarea fiecăruia.

Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el va fi mântuit, dar ca prin foc” (I Corinteni 3.10-15).

În continuare în capitolul 4, vorbind despre apostoli şi isprăvnicie, apostolul Pavel spune: „Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi, nu pentru aceasta sunt socotit neprihă nit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Dom-

77

nul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va des-coperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Domnul” (I Corinteni 4.4-5).

„Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fieca-re după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre” (I Petru 1.17)

„Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascul-tă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit [vezi exemplul lui Lot] scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” (I Petru 4.17-18).

Ne oprim aici cu textele din Sfânta Scriptură, deşi ele sunt mai multe. Să medităm asupra lor şi să vedem ce ne spun:

–Nimeni nu poate scăpa de judecata lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu drept şi sfânt, care nu poate suferi răul şi nelegiuirea, nici chiar la copiii Săi, şi care nu caută la faţa omului. Vorbind despre aceasta, scriitorul epistolei către Evrei zice: „Căci ştiu cine este Cel ce a zis: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!» Şi în altă parte: «Domnul va judeca pe poporul Său». Grozav este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”.

Mă doare când văd atâta uşurătate şi nepăsare la unii credincioşi, în comportarea lor înaintea lui Dumnezeu, în biserică, în familie, în viaţa personală, cu fraţii lor, cu oamenii, cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu respectarea lui; în vorbire şi umblare, precum şi în administrarea bunurilor pe care Dumnezeu li le-a dat. Îmi vine să le strig: „Fraţi-lor, surorilor, nu vă daţi seama că aveţi de a face cu Dumnezeu, care vede totul, care răsplăteşte şi un pahar de apă, dar care cere socotea-lă pentru orice cuvânt nefolositor? Aţi uitat că Domnul Isus va veni în curând şi veţi da socoteală înaintea Lui de toate?”

Cei ce au primit Evanghelia şi prin ea pe Domnul Isus ca Mântuito-rul şi Domnul lor au viaţa veşnică şi au trecut din moarte la viaţă. Nimeni nu le va mai răpi sau lua această viaţă, care nu mai e la dis-creţia lor sau a vreunui vrăşmaş, ci e ascunsă cu Cristos în Dumne-zeu. Nimeni nu-i va mai o sândi, pentru că ei sunt în Cristos şi El a fost osândit odată pentru totdeauna şi a murit în locul lor. Ei şi-au găsit odihna şi salvarea veşnică la adăpostul sângelui Mielului nevino-vat, vărsat pentru ei şi numele lor e scris pentru veci în cartea vieţii Mielului junghiat de la întemeierea lumii.

78

–Ei nu mai aşteaptă pe Domnul Isus Cristos cu groa ză, ca Judecă-tor, ci cu bucurie, ca Mântuitor, ca să-i aducă acasă la Tatăl în apar-tamentele pe care le-a pregătit pentru ei.

–Credincioşii nu vor fi judecaţi odată cu lumea. Din contră, ei vor judeca şi pe îngeri. Lumea va fi judecată pentru că a respins pe Fiul lui Dumnezeu. Ei nu L-au respins, ci L-au primit. Totuşi, dacă cu privi-re la acest fapt ei nu vor mai fi judecaţi, vor fi judecaţi pentru faptele lor, ca să primească răsplata.

În ce priveşte păcatele lor după ce au fost mântuiţi, ei ştiu din Cuvântul lui Dumnezeu că şi pentru aceste păcate a murit Domnul Isus şi că sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţeşte de orice păcat (I Ioan l.7). Dar pentru aceasta ei trebuie să se judece, să-şi mărturisească păcatele înaintea Domnului (şi a oamenilor dacă este cazul) şi El rămâne credincios şi drept, ca să-i ierte şi să-i curăţească de orice fărădelege (I Ioan l.9). Căci El e la dreapta Tatălui în cer pentru ei, ca Mare Preot (Evrei 9.24; 8.l). „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4.15-16).

Ei ştiu – după cuvântul lui Dumnezeu – să osândească tot ce e păcat şi de la firea veche în ei. Ei se judecă pe ei înşişi de fiecare dată când se întâmplă să păcătuiască, înaintea lui Dumnezeu şi pe baza jertfei Domnului Isus. De aceea, ei nu mai sunt judecaţi nici pentru acest păcat chiar. Totuşi, dacă uită sau nesocotesc să facă acest lucru, o face Dumnezeu acum pe când trăiesc în acest trup. Îi judecă El. Şi vai, ce grozavă e această judecată – o boală, o neno-rocire, etc! În trebaţi pe cei ce au trecut printr-o astfel de judecată. Pentru unii judecata aceasta a fost capitală – moartea. În cer veţi avea ocazia să le auziţi mărturisirea, ce au făcut şi cum Domnul i-a judecat. Îl vor lăuda că a făcut lucrul acesta şi nu i-a lăsat să fie judecaţi odată cu lumea (I Corinteni 11.31-32; I Corinteni 5.5).

Noi ştim, şi unii ştiu şi mai bine, cât de grozav e să cazi în mâini-le Dumnezeului celui viu, care nu poate cruţa păcatul! Dar mai ştim şi ce ştia David când zice că mai bine să cadă în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, decât să cadă în mâinile oame-nilor (I Cronici 20.10-13). Mai bine de mii de ori să fim judecaţi acum, decât să fim judecaţi odată cu lumea.

–Deşi judecata Bisericii nu e cu privire la viaţă şi moarte sau

79

osândă, ci pentru răsplătire, ea este totuşi o judecată. Mulţi vor plân-ge şi multe regrete vor fi! E grozav să fii judecat de oameni, de fraţi. Poate v-am mai spus, la închisoare, fiind numai credincioşi într-o celulă, dintre care vreo opt din aceeaşi biserică, deci ne cunoşteam, am acceptat ca pe rând, unul câte unul să fie judecat (criticat) de cei-lalţi, dar numai cu privire la tot ce e rău în viata lui. A fost aşa de teribil că numai după câteva zile m-am restabilit. Tot astfel, fiind sin-gur în celulă, înainte de proces, şaizeci de zile am fost cu Domnul în prezenţa Lui specială. Deşi puteam să spun ca apostolul Pavel că nu mai am nimic împotriva mea (I Corinteni 4.4), căci judecam de fiecare dată când se ivea, umblând pe linia credinţei şi ascultării de Dumnezeu, când am fost numai cu Domnul şi sub reflectorul Lui, iar am plâns. Ce va fi atunci când focul judecăţii lui Dumnezeu va judeca toate faptele noastre? Ce va fi atunci când Domnul va da pe faţă toate gândurile ascunse ale oame nilor, acelea ce nu au fost mărtu-risite înaintea Domnului sau înaintea oamenilor în cauză? De aceea, spune apostolul Pavel, să nu judecăm nimic înainte de vreme, căci noi greşim, dar El nu, şi El va judeca.

Lucrarea fiecăruia va fi dovedită în foc. Fiecare va da socoteală despre sine însuşi înaintea lui Dumnezeu. Nu se va putea scuza nimeni că fratele păstor nu i-a spus sau i-a spus greşit unele lucruri. El va fi judecat pentru ce a făcut el; tu vei fi judecat pentru ce ai făcut tu. Ai avut Biblia, ai avut pe Domnul, ai avut Duhul Sfânt.

Să fim foarte atenţi la textul respectiv. Apostolul Pavel spune că temelia a fost pusă şi nu e altă temelie decât Cristos. El e teme-lia şi viaţa noastră. Ceea ce noi clădim după aceea şi nu e în El, de la El, prin El, pentru El, deci nu e de aceeaşi calitate ca şi temelia, va arde. Înţelegeţi acum de ce apostolul Pavel pune accentul aşa de mult pe Cristos şi numai pe El?

–„…şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă legea... şi să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3.9-10).

–„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul...” (Filipeni 4.2).–„Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui”

(Efeseni 6.10).–„Slujiţi-le cu bucurie ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că

fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplata de la Domnul, după binele pe care-I va fi făcut” (Coloseni 3.23-23; Efeseni 6.7-8).

80

–„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5.25).

–„Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2.19).Dacă noi suntem lucrarea Lui şi suntem în El, care e temelia, El vrea ca şi suprastructura să fie tot a Lui, adică faptele Lui pe care le-a pregătit să umblăm în ele. Deci grija noastră este să fim şi să rămânem în El, în armonia Lui şi atunci El se va manifesta prin noi, prin mădularele noastre ca nişte unelte ale neprihănirii, iar Duhul Sfânt, care e în noi, ne va călăuzi pas cu pas în tot adevărul. „Căci Dumne-zeu este acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2.13). Şi dacă Dumnezeu face ceva, fii sigur că aceea nu numai că nu va arde în focul judecăţii, ci va avea o bună răsplată.–Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în numele

Domnului Isus şi mulţumiţi prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17). Adică peste tot ce faci şi zici să ai convingerea că e de la El şi după voia Lui; cu alte cuvinte, să fii convins că El te aprobă. Iar dacă te aprobă acum, vei fi aprobat şi în faţa judecăţii. Dar, întreb eu, câţi lucrează după norma aceasta?–Vor fi unii care vor pierde totul. Va rămâne doar viaţa lor, care e în Cristos,

sau mântuirea lor, adică fundaţia. „Dacă lucrarea lui va fi arsă, el îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (I Corinteni 3.15). Daţi puţin drumul Ia imaginaţie: Să stai de o parte şi să vezi cum focul ţi-a ars casa şi tot ce ai făcut sau agonisit o întreagă viată! Gândiţi-vă la Lot şi la familia sa. Vorbind despre venirea Sa, Domnul aminteşte de Lot. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau: dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului” (Luca 17.28-30). După cum distrugerea acelor cetăţi n-a avut loc decât după luarea lui Lot şi a familiei lui din mijlocul acelor nelegiuiţi, tot aşa Biserica va fi luată (răpită) înainte de desfăşurarea mâniei şi judecăţii lui Dumnezeu peste lumea nelegiuită.

Un alt adevăr însă se desprinde de aici: Deşi Lot a fost un neprihănit, fapt declarat de Duhul Sfânt (II Petru 2.6-8), şi deşi a fost salvat, el a suferit o mare pierdere, pentru că era lumesc. Aşa se va întâmpla cu mulţi Loţi la venirea Domnu lui. Ei sunt neprihăniţi. Ei sunt ai Dom-nului, dar ei trăiesc pentru lumea aceasta.

81

Vor fi însă din aceia care au clădit foarte mult, dar nu cu Domnul, ci prin natura lor veche, prin ambiţie, invidie, slavă deşartă, interes. Lucrarea lor poate fi importantă, lăudată de oameni, dar ce folos dacă nu rezistă la focul dreptei judecăţi a lui Dumnezeu!

De fapt, fiecare zideşte nu numai aur şi pietre scumpe, ci şi cu alte materiale. Tot ce e de ars va arde.Acum putem înţelege mai bine de ce apostolul Petru spune: „Dacă

cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos? (I Petru 4.8) Un lucru e sigur: cel neprihănit scapă, chiar şi dacă numai cu viaţa. Ce va fi însă când judecata se va dezlănţui asupra celor nele-giuiţi, cărora le va arde totul, care n-au nici fundaţie, ca şi casa zidi-tă pe nisip, despre care spune Domnul Isus? (Matei 7.26-27)Vei sta faţă în faţă cu fratele sau sora ta, pe care i-ai nesocotit

sau i-ai nedreptăţit; cu fratele, care-ţi voia binele, dar ale cărui mustrări şi îndemnuri nu le-ai luat în seamă, ba poate chiar l-ai înlăturat ca să nu te mai deranjeze.Vei sta faţă în faţă cu atâţia care au suferit în jurul tău pentru cre-

dinţa lor, care au fost victorioşi în împrejurări mult mai grele ca ale tale, în timp ce tu te-ai complăcut într-o viaţă uşoară.Vei vedea pe fraţii tăi, care erau în jurul tău. Erau fraţii tăi, dar erau

săraci şi lipsiţi. Pe tine Domnul te-a binecuvântat cu atâtea daruri. Îi puteai ajuta, dar n-ai făcut-o. Nu ţi-ai creat prieteni cu ajutorul bogăţii-lor nedrepte (trecătoare), nu le-ai valorificat şi transformat în aur care să rămână! (Luca 16.9) Îmi aduc aminte de un frate de prin partea locului unde am locuit eu în România. Era în casă la mine, când îmi povestea, cum după ce au venit comuniştii, i-au luat totul, ca de altfel multor altora. Cu lacrimi în ochi şi scrâşnind din dinţi de durere, mi-a spus: „O, frate Simi, frate Simi, îmi vine să urlu de durere când ştiu ce puteam face şi n-am făcut! Ştii că eram bogat. Aveam holde, pomi, vite, iar în jurul meu erau atâţia săraci, fraţii mei în Cristos, pe care puteam să-i ajut, dar n-am făcut-o. Am zis, să mă mai îmbogăţesc şi îi voi ajuta. Au venit comuniştii şi mi-au luat totul. Acum i-aş ajuta, dar nu mai pot. S-a dus ocazia”.Vom vedea câte ocazii şi posibilităţi am pierdut, pe care nu le mai

puteam regăsi.–Vor fi răsplăţi diferite. Vor fi coroane pe care şi tu puteai să le

ai, căci Dumnezeu nu e părtinitor, dar ai fost comod sau nepăsător sau ţi-a plăcut lumea. Da, vor fi mântuiţi toţi care s-au adăpostit

82

sub sângele Mielului junghiat şi care L-au primit în viaţa lor, dar nu poate să aibă aceeaşi răsplată cel ce toată viata lui şi-a pierdut-o urmărind să facă bani, cu acela care toată viaţa şi-a cheltuit-o în slujba Domnului, gata de orice sacrificiu pentru El?

Unii vor avea o bogată intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru (II Petru l.11; citiţi, vă rog, şi versetele de dinainte). Alţii abia vor intra. Unii vor avea o deplină răsplată (II Ioan 8), alţii îşi vor pierde răsplata. Unii se vor bucura şi vor avea îndrăzneală la apariţia Lui, alţii vor rămâne de ruşine (I Ioan 2.28). Cred că nu mai trebuie să te întreb printre care vrei să fi tu.

De aceea, atâta timp cât se mai zice astăzi, să recuperăm tot ce se mai poate recupera, să ne pocăim, să ne punem cu totul la dispo-ziţia lui Dumnezeu şi să ne pregătim pentru venirea Lui şi pentru încercarea focului din ziua Lui.

Când va fi şi unde va fi această judecată, Biblia nu ne dă detalii. Ni se spune doar că aceasta se va întâmpla la venirea Domnului (I Corinteni 4.5; I Ioan 2.28). „În ziua aceea”, spune Pavel lui Timotei. „De acum mă aşteaptă cununa neprihă nirii pe care mi-o va da «în ziua aceea» Domnul, judecă torul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (II Timotei 4.8).

Ea se va întâmpla în timpul de la răpire şi până la nunta Mielului, de la venirea Domnului pentru sfinţii Săi, descrisă în Apocalipsa, capitolul 19, adică între capitolele 6 şi 19 din Apocalipsa.

Unde va fi? În văzduh sau în locurile cereşti. Apostolul Pavel spune tesalonicenilor că vom întâlni pe Domnul în văzduh. Va fi o întâlnire şi un loc de întâlnire. Probabil că judecata faptelor va fi imediat după răpire, primul fapt de pe agenda Iui Cristos, înainte de a ne duce la casa Tatălui. Reiese aceasta din Efeseni 5.27, unde se spune: „Ca să înfăţişeze înaintea Lui [a Tatălui] această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană”.

Nu uitaţi, în timp ce Biserica e prezentată Tatălui şi se bucură cu Mirele ei ceresc în locurile (apartamentele) cereşti, pe pământ e Marea Strâmtorare, chinurile şi vaiurile descrise în Apocalipsa peste o lume care L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu.

83

CAPITOLUL 16Judecata Neamurilor

Iată câteva din textele biblice care vorbesc despre această judeca-tă:

„El [Domnul] va fi judecătorul neamurilor. El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât, din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul!” (Isaia 2.4).

„Deci cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13.40-42).

„Şi pentru ei [cei răi] a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: «Iată că a venit [vine] Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi»“ (Iuda 14.15).

„Iată, vine ziua Domnului, când prăzile tale vor fi îm părţite în mijlocul tău. Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu de săvârşire din cetate. Ci Domnul Se va arăta şi va lupta îm potriva acestor neamuri, cum s-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fata Ierusalimului, spre răsărit; Muntele Măsli nilor se va despica la mijloc spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate de munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi” (Zaharia 14.1-5).

„Căci iată că în zilele acelea şi în vremile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimu lui, voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care 1-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3.1-2).

„Căci va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va

84

şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamu rile vor fi adunate înaintea Lui.1) El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la înteme ierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; Am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi îi vor răspunde: «Doamne, când te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de băut? Când te-am văzut noi străin şi Te-am primit? sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?» Drept răspuns Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut».

Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin şi nu M-aţi primit; am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă şi n-aţi venit pe la Mine».Atunci îi vor răspunde şi ei: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?»

Şi El drept răspuns le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut». Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică” (Matei 25.31-46).

Ce învăţăm din aceste citate?–Se exclude complet posibilitatea ca aceasta să fie judecata

generală sau unica judecată.Astfel, Israel nu poate să fie judecat acum. Judecata lui a avut loc

înainte de aceasta şi anume în Marea Strâmtorare, care e numită „Necazul lui Iacov” (Ier. 30.7), sfârşindu-se cu venirea Domnului cu slavă (vezi Matei 24.15-44).

1) În versiunea King James se spune; „El le va despărţi (pe neamuri)”.

85

Se precizează apoi că toate neamurile (naţiunile) vor fi adunate înaintea Lui. Israel nu face parte dintre neamuri. Biblia vorbeşte foarte clar într-o mulţime de locuri despre trei clase: iudei, neamuri şi Biserica lui Dumnezeu.2) Israel e un popor aparte, aşa cum se spune în Numeri 23.9 „Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri!”

Se vorbeşte aici de trei categorii de oameni: unii asemă naţi cu oile, alţii cu caprele; şi atât oile, cât şi caprele în relaţia sau comportarea lor cu „fraţii” Domnului Isus. Observaţi că judecata este asupra neamurilor, comparate cu oi sau capre în legătură cu Israel, numiţi ca „fraţii Mei” de către Domnul Isus.

–Biserica, la fel, se exclude de la această judecată. Ea a fost răpită înainte de Marea Strâmtorare, ca să nu sufere judecata lui Dumnezeu. În locul ei a fost judecat Domnul Isus pe cruce şi ea a acceptat ce a făcut El pentru ea şi L-a acceptat ca Domnul şi Mântuitorul ei.

Mai e o precizare în Biblie, care exclude Biserica de la această judecată, tot aşa cum e exclus şi Israel. În Faptele Apostolilor capitolul 15 versetul 14, când Iacov s-a ridicat să vorbească, a zis: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să-Şi aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele”. În original şi în versiunea King James, în locul expresiei româneşti „să aleagă” e „să scoată”, [să ia] din mijlocul neamurilor. Tot aşa, în I Petru l.9 se arată că Biserica e o clasă deosebită de neamuri: „Voi sunteţi o seminţie [generaţie] aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Pe bună dreptate aceasta e judecata neamurilor – a neamurilor ca popoare şi a neamurilor ca indivizi. Observaţi expresia clară în origi-nal: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui...” (Matei 25.32). La fel în Ioel: „Voi strânge toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel moştenirea Mea, pe care 1-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3.2).

2) Vezi cartea lui Simion Motz, Israel, Biserica şi Neamurile, editura Multimedia, Arad, 2003; şi pe Internet, sub formă de PDF, de la adresa DorinMotz@gmail.com

86

Cum înţeleg eu din cuvântul Domnului că va fi: La sfâr şitul Marii Strâmtorări şi înainte de Mileniu, toate neamurile pământului împreună cu Gog şi Magog (China şi Rusia) se vor aduna să lupte împotriva Ierusalimului. „Atunci voi strânge toate neamurile la război împotri-va Ierusalimului... Ci Domnul Se va arăta şi Se va lupta împotriva acestor neamuri cum s-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta atunci pe muntele Măslinilor... Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El” (Zaharia 14.1-5).

„Grăbiţi-vă şi veniţi toate neamurile de primprejur şi strângeţi-vă. Acolo coboară Doamne pe vitejii Tăi. Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur” (Ioel 3.11-12). „Când veţi vedea Ierusali-mul înconjurat de oşti…” spune Domnul Isus (Luca 21.20). Acest ade-văr e şi în Apo calipsa 19.17-21 „Apoi am văzut pe un înger care stă-tea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: «Veniţi, adu naţi-vă la oaspătul cel mare a lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni slobozi şi robi, mici şi mari!»

Şi am văzut pe fiară şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui... Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor”. În Ezechiel capi-tolele 38 şi 39 sunt scrise aceleaşi lucruri. Spicuiesc doar câteva: „Vei cădea pe munţii lui Israel tu şi toate oştile tale şi popoarele care vor fi cu tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi şi fiarelor câmpului. Vei cădea pe faţa pământului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Voi pune foc Magogului şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul... şi vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel. Iată că lucrurile acestea vin şi se întâmplă, zice Domnul Dumnezeu! Aceasta este ziua despre care am vorbit.

Atunci locuitorii cetăţilor lui Israel vor ieşi, vor arde şi vor da pradă flăcărilor armele, pavăzele, scuturile, arcurile, săgeţile, lăncile şi suliţele şi şapte ani vor face foc cu ele.În ziua aceea voi da lui Gog un loc de îngropare în Israel... Şapte luni îi va îngropa casa lui Israel ca să cureţe ţara” (v. 4-12).

„În ziua aceea voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni

87

împotriva Ierusalimului” (Zaharia 12.9).Nu că Domnul Se va lupta împotriva lor cu arme ca şi ale lor, cum

zicea un doctor în teologie. El va veni cu trupul Său slăvit ca Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor să judece şi să pedepsească pe aceşti nelegiuiţi. Locul unde vor fi adunaţi pentru luptă va fi Armaghedon (Apocalipsa 16.12-16).

Domnul va veni cu slavă şi mărire împreună cu sfinţii Săi (Biserica şi îngerii), ca să ia în primire împărăţia Sa, când va domni de la o mare la mare şi de la o margine a pământului la cealaltă. Toate seminţiile pământului se vor boci (Apocalipsa l.7). Orice ochi Îl va vedea şi cei ce L-au străpuns. Israel se va boci mai puternic când va vedea pe Cine a respins (Zaharia 12.10- 13). Şi de câte ar fi fost scutiţi dacă L-ar fi pri-mit şi recunoscut de prima dată când a venit la ei!

Va nimici toate neamurile pământului care s-au adunat să lupte împo-triva lui Israel şi apoi împotriva Lui. Dar nu toţi dintre neamuri care L-au respins vor fi în aceste oştiri. Mulţi vor rămânea acasă în ţările lor. Totuşi, împărăţia Lui, adică tot pământul, trebuie să fie curăţită de toate pricinile de păcă tuire. Cu alte cuvinte, judecata Lui se va întin-de asupra întregului pământ, asupra tuturor celor vii care L-au refuzat şi care s-au purtat hain cu poporul Său, fraţii Săi, Israel. Atunci se va împlini ceea ce Domnul Isus a spus în pilda neghinei. „Fiul omu-lui va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei care săvâr-şesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13.41-42).

–Observaţi particularitatea acestei judecăţi numai în legătură cu respingerea împărăţiei sau cu propagarea îm părăţiei lui Dumne-zeu, manifestată prin comportarea cu „fraţii Domnului”. Cu ceea ce au făcut sau n-au făcut Domnului.

Ştiţi cum din pricina neascultării lor de Domnul, Israel a fost împrăştiat pe toată faţa pământului. Ştiţi cum s-au purtat neamurile pământului cu ei, în special unele regimuri politice ca naziştii, legio-narii, comuniştii – în general, antisemiţii. Au vrut să-i distrugă complet. De fapt, lupta lor era împotriva lui Dumnezeu. Se răzbu-nau pe aceştia doar ştiind că sunt poporul lui Dumnezeu, ca de altfel şi pe creştini.

Ştiţi însă şi aceasta că Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său. „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă

88

care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul” (Isaia 54.17; Romani 11.25-29).

Mărturia deosebită însă pe care o va face Israel pentru Dumnezeu şi când va propovădui Evanghelia împărăţiei3) va fi după răpirea Bisericii, adică după ce se va închide uşa pentru neamuri şi vor fi din nou ei pe scenă (Romani 9,11).

Aflăm cum Dumnezeu va fi propovăduit în timpul Marii Strâmto-rări. În capitolul 7 din Apocalipsa, vedem cum Dumnezeu va alege din toate seminţiile lui Israel o sută patruzeci şi patru de mii – douăsprezece mii din fiecare se minţie – care-L vor vesti. Vor fi favorizaţi şi de faptul că Anticrist la început va face un legământ cu Israel. În urma mărturiei acestora, vedem cum o mare mulţime (cap. 7) dintre toate neamurile pământului se vor întoarce la Domnul. Mulţi însă, în special în acel timp, vor respinge mărturia lor, Evanghe-lia împărăţiei lui Cristos. Alţii însă o vor primi şi vor primi, adăposti, şi îngriji pe vestitori. Să nu uităm că acelea vor fi vremuri grele. Domnul va judeca neamurile în legătură cu aceasta.

–Un alt lucru precis e că la această judecată Domnul va şedea pe tronul gloriei Sale, tron care e pe acest pământ, căci judecata e pe pământ. Va veni cu slavă şi mărire împreună cu toţi sfinţii Săi şi va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale aici pe pământ. „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25.31). Dacă va veni pe pământ şi pământenii vor fi judecaţi, e clar că tronul Lui de slavă va fi aici pe pământ. Aceasta se potriveşte foarte bine cu spusele proorocilor: „...Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El ...Şi Domnul va fi împărat peste tot pă mântul. În ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14.5-9).

„În vremea aceea Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului...” (Ier. 3.17).

„Şi din ziua aceea numele cetăţii va fi: «Domnul este aici»” (Ezechi-el 48.35).

Aşa că degeaba se trudesc unii „teologi” să nimicească planurile lui Dumnezeu, cuvântul Său şi pe Israel!

3) Este şi Evanghelia harului pe care o predică Pavel şi o predicăm şi noi, al cărei

mesaj se termină la răpirea Bisericii sau la împlinirea numărului deplin al neamurilor.

89

–E de remarcat un alt lucru la această judecată. Nu se aminteşte de nici o înviere sau de judecata celor morţi, deşi capitolul respectiv (Matei 25) e destul de lung. Aceasta din cauza că numai neamurile vii vor fi judecate. Chiar şi faptul acesta arată că nu e singura judecată generală, tot aşa după cum la judecata celor de la sfârşitul mileniului nu se pomeneşte de cei vii sau de cei neprihăniţi. Credeţi că sunt omisiuni în Cuvântul lui Dumnezeu? Nicidecum. Va zice cineva că e scris că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi (Fapte. 24.15), şi o judecată a celor buni şi a celor răi. Da, dar nu se spune nicăieri că acestea vor fi simultan.

Mai observaţi şi faptul că la această judecată Domnul Isus e Împă-rat. „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui...“ (Matei 25.34). De ce? Pentru că El e Împărat. Dar oare nu ne rugăm noi în rugăciunea domnească: „Vie îm părăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”? S-a întâmplat aceasta? Da, în parte, în inimi-le acelora care L-au primit, dar nu pe tot pământul şi nu aşa cum a gândit El când a învăţat pe ucenici rugăciunea aceasta. Şi aici se vor găsi unii să spună că Domnul nu S-a referit la împărăţia pământeas-că, deşi e clar din text, ci la cea spirituală, lăuntri că, adăugând ce spune Domnul, că împărăţia cerului nu vine ca să izbească privirile. Ea e în mijlocul vostru (Luca 17.20 -21). Adevărat, dar în timp ce spune aceste lucruri, ne-a învăţat să ne rugăm ce am citat din rugăciunea Tatăl nostru, dove dind că va veni împărăţia Lui chiar aici pe pământ, ca şi în cer, când orice genunchi I se va pleca şi orice limbă va mărtu-risi că Isus Cristos este Domnul. Un frate păstor spunea tot în legătu-ră cu aceasta: „Nu vedeţi că Domnul e acum Împărat peste tot pămân-tul?” Desigur că El e Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, dar încă nu Şi-a luat împărăţia în primire. Tot acum cuvântul lui Dumnezeu ne spune despre Satan că e stăpânitorul lumii acesteia şi că lumea zace în cel rău. Poate cineva să-şi închipuie că atunci când Domnul va fi Împărat peste tot pământul va mai fi plâns şi vaiete ca acum şi Satan îşi va mai bate joc de credincioşi sau de oameni ca şi acum?

Tot aşa, una dintre fericiri spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul” (Matei 5.5). Credeţi că pământul în starea aceasta sau în timpul acesta? Nu, ci pământul în timpul domniei Sale ca Împărat.

Când va fi această judecată? Am arătat că prin aceasta Domnul pregăteş-te sau curăţeşte pământul – împărăţia Sa – de toate lucrurile rele şi

90

de cei răi. Ea va fi înaintea Mileniului, a împărăţiei Lui de o mie de ani pe acest pământ, cum se scrie în Apocalipsa 20.

Tot atunci la începutul Mileniului, după judecată, va fi o înviere a tuturor celor ce au fost omorâţi pentru Numele Domnului în timpul Marii Strâmtorări şi pe care îi auzim zicând şi cerând judecata despre care am vorbit: Când a rupt Mielul pecetea a cincia, am văzut sub altar sufle-tele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pri-cina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răz-buni sângele nostru asupra locui torilor pământului” [adică a celor vii]. Fiecăruia dintre ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fra-ţilor lor care aveau să fie omorâţi ca ei (Apocalipsa 6.9-11). La fel, atunci vor învia toţi sfinţii de la întemeierea lumii încoace, exceptând Biserica, ce înviase când Domnul a venit în văzduh să o primească la El. Toţi aceştia, împreună cu rămăşiţa din Israel şi cu cei rămaşi dintre neamuri vii – pe care Domnul Isus îi aseamănă cu oile – vor intra în împărăţia Mileniului. Ei vor auzi glasul împăratului: „Veniţi, binecu vântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pre-gătită de la întemeierea lumii“ (Matei 25.34).

Deci în Împărăţia Domnului Cristos de o mie de ani vor fi: oameni în carne şi oase ca noi astăzi, care au scăpat la judecată; oameni noi în trupuri spirituale – sfinţii care au înviat şi care nu vor mai muri – şi va fi Biserica, Mireasa Mielului, care va domni împreună cu Cristos.

Am uitat să amintesc şi e foarte important: atunci când Dumnezeu va judeca neamurile, va judeca şi fiara şi prooro cul mincinos, arun-cându-i în iazul de foc şi pucioasă (Apocalipsa 19.20).

Cât despre Satan, el va fi legat pentru o mie de ani şi închis în adânc să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceasta va fi dezlegat pentru puţină vreme, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune la război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Ei se vor sui pe faţa pământului, vor înconjura tabăra sfinţi-lor şi cetatea preaiu bită. Dar din cer se va coborî un foc, care-i va mistui. Şi diavolul, care-i înşela, va fi aruncat în iazul de foc şi pucioa-să, unde este fiara şi proorocul mincinos şi vor fi nimiciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20.1-10).

91

Sunt trei factori sau agenţi care au ispitit şi ispitesc pe oameni: lumea, firea pământească şi Satan. În timpul Mile niului, deşi lumea e sub domnia lui Cristos, iar Satan legat şi în adânc, rămâne firea pământească a omului, care e tot aşa de rea ca Satan.

Mulţi susţin că dacă ar fi o altă conducere şi alt sistem de viată, oamenii ar fi buni şi altfel. Sfânta Scriptură ne arată că nu e aşa. Ce vreţi mai minunat decât împărăţia lui Dumnezeu cu toate binecuvântările ce o însoţesc, cu Satan legat şi totuşi firea omului natural nu e mulţumită şi răbuf neşte. Desigur că sub împărăţia lui Cristos nu va îndrăzni nimeni să-şi ridice capul. Dar, ia priviţi, când Satan e dez legat: se vor uni cu el ca nisipul mării toţi nemulţumiţii din împărăţia lui Dumnezeu. E o dovadă în plus a adevărului lui Dum-nezeu, şi ultima, că pentru o împărăţie nouă e nevoie de oameni noi. Cred că acesta este motivul pentru care Dumnezeu, în planul Său, va permite pentru o scurtă vreme ca Satan să fie dezlegat şi să înşele pe oameni. Li se va lua celor răi orice posibilitate de dezvinovăţire, la judecată, când va fi astupată orice gură.

După această lichidare a răului şi a lui Satan, va fi ultima judecată, cu adevărat judecata cea din urmă, de care ne vom ocupa în capitolul următor.

92

CAPITOLUL 17Judecata de pe urmă la marele tron alb

„Apoi am văzut un scaun alb de domnie mare şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Şi am văzut pe morţii mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost jude-cat după faptele lui.

Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc; iazul de foc este moartea a doua.

Oricine n-a fost găsit în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” (Apocalipsa 20.11-15).

Dacă despre judecata anterioară am spus, şi Biblia de clară, că este numai pentru cei care sunt vii, această judecată finală este numai pentru cei răi, morţi. Apostolul Pavel le menţionează pe amândouă aşa cum sunt în caracterul lor, când scrie fui Timotei: „Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Cristos, care va judeca viii şi morţii la arătarea şi împărăţia Sa (II Timotei 4.l, ver-siunea King James). Ce clar reiese şi de aici că la arătarea Sa va judeca pe cei vii şi la sfârşitul împărăţiei Sale pe cei morţi nelegiu-iţi!

Citiţi cu atenţie textul şi veţi vedea că nu se pomeneşte decât de morţi. „Am văzut pe morţii mari şi mici stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Şi nişte cărţi au fost deschise şi o altă carte care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor... (v.12). Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea. Moartea şi Locuinţa mor-ţilor au dat afară pe morţii care erau în ele...” (v.13, sublinierea mea).

Nu numai că nu sunt amintiţi cei vii, dar nicidecum nu se aminteşte despre cei drepţi şi buni aici. Întreb iar: Să fie o scăpare a cuvântului lui Dumnezeu? Nicidecum. Mă mai întreb: Cum de au curajul unii să adauge de la ei la această judecată pe cei vii sau pe cei buni şi să facă din ea o judecată generală şi singura judecată, când textul acesta, care e unic în însemnătatea lui, nu pomeneşte de aşa ceva?!

93

Da, se aminteşte de cartea vieţii, dar numai ca o dovadă sau mărtu-rie împotriva celor judecaţi aici şi acum, că numele lor nu sunt scrise în ea. Nicidecum nu se spune că aici se citesc numele celor scrişi în cartea vieţii, aşa cum unor poeţi creştini le-a plăcut să gândească atunci când au făcut unele poezii în felul acesta.

Se spune însă, că au fost deschise nişte cărţi şi morţii au fost jude-caţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Grozavă va fi judecata aceasta, nu numai pentru că nu va mai fi nici o posibilitate de recurs sau apel, ci pentru că vor fi înregistrate toate fap-tele, căile, vorbele şi intenţiile oame nilor. „În ziua judecăţii”, spune Domnul Isus, „oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor pe care l-au rostit” (Matei 12.36). Băgaţi de seamă, nu pentru orice cuvânt rău, care desigur că va fi pedepsit, ci pentru orice cuvânt nefolo-sitor. Acum te poţi ascunde de Dumnezeu şi de oa meni, dar atunci? Acum nu-ti pasă nici de Dumnezeu, nici de oameni. Dar atunci?

Din faptul că fiecare va fi judecat din aceste cărţi, după realitatea vie-ţii, se poate deduce că nu toţi vor primi aceeaşi pedeapsă, deşi toţi vor fi aruncaţi în iazul de foc; tot aşa cum cei drepţi, deşi vor fi în împărăţia lui Dumnezeu, vor avea răsplăţi diferite, potrivit cu faptele lor. Iată câte-va temeiuri pentru acest adevăr: „Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea ...mai uşor pentru Tir sau Sidon decât pentru voi” (Luca 10.12-14). E clar că atât Sodoma, cât şi Tirul sau Sidonul vor fi pedepsite,dar pedeapsa va diferi.

Poate cineva să se întrebe: ce rost are această judecată, dacă numai cei răi sunt judecaţi? Practic, noi nu avem să punem întrebări Domnului, de ce aşa sau de ce nu aşa. El e Suveran şi face aşa cum vrea. Sub aspectul acesta, noi zicem da şi amin la tot ce face El, căci El singur e înţelept. Totuşi El ne lasă să înţelegem din cuvântul Său de ce:

–El este drept şi judecă după dreptate. El scoate la lumină tot ce e ascuns şi dă şi posibilitatea de apărare. Dar va mai avea cineva curajul să spună un cuvânt, când va vedea şi va auzi tot ce a spus şi a făcut, în lumina lui Dumnezeu? Oamenii necredincioşi merg în iad, aşa cum arată Domnul Isus în istoria cu bogatul şi Lazăr (Luca 16.19-31), dar vor fi aduşi la judecată pentru sentinţă.

Locul în care vor sta până la judecată e un loc de prevenţie. Abia după judecata aceasta cei răi vor fi aruncaţi în iazul de foc şi

94

pucioasă, unde sunt: fiara şi proorocul mincinos, Satan, moartea şi locuinţa morţilor.

Un alt motiv pentru care trebuie să fie această judecată e ca să-şi ia pedeapsa ca oameni în trup. Au păcătuit pe când erau în trup, vor învia şi vor fi judecaţi ca oameni în trup şi vor suferi ca atare. Ce fel de trupuri vor avea nu se pre cizează, dar vor fi potrivite cu pedeapsa veşnică ce o vor avea.

Cu această judecată se încheie capitolul răului şi al pă catului în istorie. După aceasta, deci după mia de ani, citim în Biblie despre un cer nou şi un pământ nou, despre toate lucrurile înnoite. Deşi în tim-pul Mileniului va fi domnia lui Cristos, când pământul va fi refăcut ca o grădină a Edenului, e tot vechiul pământ, ca şi cerul care au fost întinate sub acţiunea păcatului şi a lui Satan. De aceea, citim în Apoca lipsa 20.11: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”, iar în capitolul 21.l „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou”.

Vrei să ai parte şi tu cu cei sfinţi de acest cer nou şi pământ nou? Astăzi uşa harului este deschisă şi Domnul te cheamă să vii. Apocalipsa se încheie cu această chemare: „Şi Duhul şi Mireasa zic: «Vino», şi cel ce aude să zică «Vino!» Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa 22.17). Nu uita că „afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună” (Apocalipsa 22.15). „Nimic întinat nu va intra în ea [în cetatea sfântă], nimeni care trăieşte în spurcă ciune şi minciună; ci numai cei scrişi în car-tea vieţii Mie lului” (Apocalipsa 21.27).

Astăzi, şi numai astăzi, ai posibilitatea să-ţi hotărăşti şi să-ţi sta-bileşti destinul veşnic!

ConcluziiCeea ce am redat în această carte sunt gânduri pe care le-am

primit de Ia Domnul prin cuvântul Său, în legătură cu eveni mentele finale.

Am dorit mai mult să îndrept privirea cititorului spre cuvântul lui Dumnezeu şi spre acceptarea lui aşa cum este, precum şi spre o cercetare a adevărurilor cu privire la subiect.

Îndemnul meu este să nu te joci cu Dumnezeu şi cu oportuni-

95

tăţile pe care le ai. Să nu te iei după oameni, nici chiar după păs-torul sau învăţătorul tău, dacă nu respectă Biblia sau sunt împotriva ei, oricât de subtil ar face lucrul acesta. Nu uita că vei da socoteală direct despre tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi nu te vei putea justifica sau îndreptăţi cu nimeni şi nimic.

Atâta timp cât se zice astăzi, caută să nu fi venit prea târziu sau să rămâi afară.Atâta timp cât se zice astăzi, caută să răscumperi vremea şi banii pentru Dumnezeu şi să-ţi aduni comori în cer. Să te consumi numai pentru Domnul, care-ţi va răsplăti ostenelile şi te va ajuta să ai o intrare bogată în împărăţia Sa.

Aliniază-te cu sfinţii şi martirii din toate veacurile, care L-au iubit pe Domnul, care L-au cinstit şi aşteptat cu bucurie şi dor în orice clipă, şi zi împreună cu mine şi cu ei: „Vino, Doamne Isuse! Amin.”

Glendale, aprilie 27, 1983