EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Modernismul este cel mai complex si eteroclit curent cultural literar autohton. Localizat temporal

in in perioada interbelica, acesta se caracterizeaza prin opozitia totala fata de traditie si inclinarea spre

inovatie, atat la nivel prozodic, cat si tematic. Nu întâmplător, Adrian Marino afirma ca „modernismul

incepe atunci cand scriitori incep sa se defineasca, sa isi puna intrebari asupra operei lor, incep sa se

justifice, sa ofere solutii, teorii si ipoteze”. Un exemplu reprezentativ în acest sens este poezia „Eu nu

strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga.

Aceasta deoarece cunoaşterea şi creaţia constituie constantele liricii lui Blaga, iar arta poetică Eu

nu strivesc corola de minuni a lumii, aşezată în fruntea volumului de debut – Poemele luminii (1919) –

poate fi inteleasa utilizand instrumentele filosofiei blagiene: lumina devine metafora cunoasterii, iar

intunericul reprezinta tainele ce pot fi revelate sau potentate. De altfel, poetul imparte cunoastera in doua

categorii: cea paradisiaca, specifica oamnenilor de rand sau celor de stiinta, care au drept scop lamurirea

misterelor universului, si cunoasterea luciferica, specifica artistului, poetului, care dezvolta si apara

secretele lumii.

Mai mult,subiectul poetic (anuntat chiar din deschiderea poeziei prin pronumele personal „eu”)

contureaza o confesiune in legatura cu raportarea sa fata de univers. El nu anuleaza latura misterioasa,

enigmatica, dupa cum sugereaza metafora „corola de minuni a lumii”, corola simbolizand perfectiunea,

idealitatea. Motivul minunilor sugereaza frumusetea vietii datorata contactului cu dimensiunea spirituala

metafizica,transcedentala, de dincolo de om. Aceeasi idee este reiterata cu ajutorul „tainelor”, care sunt

localizate la toate nivelurile lumii,aratata printr-o enumeratie de metafore: „flori”(simbolizand lumea

vegetala),”ochi”(reprezentand atat lumea sentimentelor umane, cat si puntea de legatura intre interioritate

si imediatul existential),”buze” (reliefand lumea iubirii si a sentimentelor erotice, dar si ideea de creatie

literară prin rostire/cuvânt), precum si „morminte” (care fac trimitere la universul mortii, la „Marea

Trecere”). Iar in ceea ce priveste verbele, in aceasta prima secventa, ele sunt dure, semnifica activitati

distructive si marcheaza, datorita aspectului lor negativ,atitudinea subiecului poetic: pentru el,

cunoasterea constituie ocrotire, grija, chiar creatie, in timp ce metafora „lumina altora” contureaza

oamenii banali, rationali, care descopera misterele lumii. Se regasesc apoi alte doua metafore, „vraja

nepatrunsului ascuns” si „din adancimi de intuneric”, care sunt aproape pleonastice, dubland semnificatia

necunoscutului, fiind totodata si o aluzie la divinitate, care este invaluita in mister.

-> Totodată, în versurile urmatoare, este subliniata antiteza dintre cele doua tipuri de cunoastere

prin conjuctia „dar’ („Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns/in adancimi de intuneric/dar eu/

eu, cu lumina mea sporesc a lumii taina”). Subiectul poetic isi defineste aici pozitionarea in raport cu

misterul drept o actiune benigna si se remarca o noua definirea a ideii de mister: „a lumii taina”.Pentru

aprfundarea semanificatiilor, artistul isi compara munca cu cea a lunii,care, cu lumina ei nu lamureste, ci

paradoxal, sporeste jocul halucinant al umbrelor.

In plus, limbajul poetic este caracterizat prin ambiguitate, fiind doar aparent expresiv, datorita

limpezimii unor metafore („razele ei albe”, „taina noptii”), lexicul nu permite alaturarea logica a

fragmentelor de imagine, drept care cititorul alcatuieste cu greu un intreg din aceste fragmente iesite din

gandirea eului liric.

->Totodata, in ultimele doua versuri, care constituie cea de-a treia secventa lirica, apare conjuctia

„caci.” Ea este atat justitificativa, cat si conclusiva, deoarece argumenteaza misiunea tutelara pe care si-o

asuma subiectului poetic in raport cu tainele lumii, pe care le accepta integral: „caci eu iubesc/ si flori si

ochi si buze si morminte”.Mai mult, aici se observa si simetria aparentă dintre incipit si final,

fundamentată pe inlocuirea prepozitiilor „în” si „pe” cu conjunctia coordonatoare „si”, care reliefează o

armonizare a întregului univers prin fuziunea dintre cunoastere si iubire, cu ajutorul misterului.

Nu trebuie uitat faptul ca, tipice modernistilor, sunt inovaţiile formale precum versul liber (fara

ritm,rima, masura) si tehnica ingambamentului (unele versuri incep cu litera mica iar ideea poetica se

continua de la un stih la altul), în care L. Blaga descopera procedeele/modalităţile adecvate pentru

susţinerea acestei poetici a „dezvăluirii prin învăluire” şi până şi forma devine pentru poet o metaforă

revelatorie.Asemenea colegilor modernisti, el dorea sa se indeparteze de normele prozodice traditionalea,

intrucat vroia sa demonstreze ca ideile poetice sunt mai importante decat forma in care se prezinta

ele.Intr-adevar,poetul a reusit sa demonstreze acest aspect, cu ajutorul celor 2 teme mai sus mentionate.

Din punct de vedere al perceptiei, conceptul de cunoastere luciferica rastoarna conceptia crestina

si comuna asupra raportarii la lume, eul modern fiind regasit in ipostaza creatorului si

cunoscatorului,detasat si insingurat.Cu toate acestea, el nu este un om de geniu de sorginte romantica

pentru ca nu crede in univresul compensatoriu, deoarece cunoasterea luciferica se manifesta in imanenta

nu in transcendenta, de vreme ce divinitatea fie e negata, fie e imposibil de cunoscut.

În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă

poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relaţia

dinre poet si lume/creaţie. Creatia poetică poate fi definita drept mister, datorita celor doua planuri ale

sale, taine pe care autorul doreste sa le protejeze. Astfel, deşi critica literară suprapune adesea peste

poeziile blagiene conceptele sale filosofice (cunoaştere paradisiacă/luciferică), o lectură atentă a artei

poetice ce deschide volumul de debut demonstrează mai degrabă relevanţa estetică a versurilor, iar nu

acurateţea aplicării unor construcţii filosofice.