Etapele parcurse în realizarea unu pliant

4
Etapele parcurse în realizarea machetei unui “meniu”, al restaurantului “Express” 1. Stabilirea formatului. În acest caz avem un pliant format A4, “împăturit” în trei. Informaţia există pe ambele feţe, deci trebuie ţinut cont de repartizarea ei. 2. În discuţia ce se poartă cu clientul, designerul trebuie să obţină cât mai multe date. Textul nu trebuie să conţină ambiguităţi, preferinţele de culoare se discută dinainte, iar cel care va avea ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte creaţia, va fi designerul. Este important să ne ghidăm după preceptul conform căruia un artist este profesionist atunci când ştie să convingă şi să justifice o alegere. Dacă ne “lăsăm convinşi” de client să alegem varianta sa şi numai a sa, s-ar putea să facem un compromis de rău augur. Important este ca finalul să fie ceea ce trebuie şi să respecte următoarele principii. a.) Mesajul să fie cât mai clar şi mai direct b.) Să fie respectată o anumită ordine în perceperea informaţiei c.) Să nu existe greşeli compoziţionale (alternanţa corectă între gol şi plin, text şi imagine) d.) Dispunerea şi dimensiunea textului să fie corectă, în sensul că trebuie să transmită corect mesajul. Folosirea diacriticilor – nu se admit greşelile de ortografie sau scrierea fără Ş,Ţ,Â,Ă,Î. e.) Evitarea aglomeraţiei în pagină f.) Să nu folosim culori “îmbâcsite”. 3. Realizarea documentaţiei şi vectorizarea siglei. În materialele aduse de client, sigla va fi adusă ori în format electronic pe disketă sau cd, sau vei fi nevoit să o vectorizezi după un alt material publicitar, sau de cele mai multe ori, o carte de vizită. a.) Vectorizarea siglei. A vectoriza, înseamnă a desena într-un program vectorial (CorelDraw de ex.), după un desen tip bitmap sau tiff. Desenul obţinut poate fi mărit oricât fără să-şi modifice calitatea, iar la tipar va arăta foarte bine. Poate fi folosit şi în procedeele serigrafice sau pentru caterplotter, în executarea de banere. Dacă sigla se ia de pe un alt material, atunci se scanează la o rezoluţie de 300dpi, să se vadă cât mai clar, mai ales dacă este complicată şi la mai multe culori. După ce s-a scanat, se importă imaginea într-un program vectorial şi se începe vectorizarea. Procesul de desenare se realizează

Transcript of Etapele parcurse în realizarea unu pliant

Page 1: Etapele parcurse în realizarea unu pliant

Etapele parcurse în realizarea machetei unui “meniu”, al restaurantului “Express”

1. Stabilirea formatului. În acest caz avem un pliant format A4, “împăturit” în trei.

Informaţia există pe ambele feţe, deci trebuie ţinut cont de repartizarea ei. 2. În discuţia ce se poartă cu clientul, designerul trebuie să obţină cât mai multe date.

Textul nu trebuie să conţină ambiguităţi, preferinţele de culoare se discută dinainte, iar cel care va avea ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte creaţia, va fi designerul. Este important să ne ghidăm după preceptul conform căruia un artist este profesionist atunci când ştie să convingă şi să justifice o alegere. Dacă ne “lăsăm convinşi” de client să alegem varianta sa şi numai a sa, s-ar putea să facem un compromis de rău augur. Important este ca finalul să fie ceea ce trebuie şi să respecte următoarele principii.

a.) Mesajul să fie cât mai clar şi mai direct b.) Să fie respectată o anumită ordine în perceperea informaţiei c.) Să nu existe greşeli compoziţionale (alternanţa corectă între gol şi plin, text şi imagine) d.) Dispunerea şi dimensiunea textului să fie corectă, în sensul că trebuie să transmită corect mesajul. Folosirea diacriticilor – nu se admit greşelile de ortografie sau scrierea fără Ş,Ţ,Â,Ă,Î. e.) Evitarea aglomeraţiei în pagină f.) Să nu folosim culori “îmbâcsite”.

3. Realizarea documentaţiei şi vectorizarea siglei. În materialele aduse de client, sigla va fi adusă ori în format electronic pe disketă sau cd, sau vei fi nevoit să o vectorizezi după un alt material publicitar, sau de cele mai multe ori, o carte de vizită.

a.) Vectorizarea siglei. A vectoriza, înseamnă a desena într-un program

vectorial (CorelDraw de ex.), după un desen tip bitmap sau tiff. Desenul obţinut poate fi mărit oricât fără să-şi modifice calitatea, iar la tipar va arăta foarte bine. Poate fi folosit şi în procedeele serigrafice sau pentru caterplotter, în executarea de banere. Dacă sigla se ia de pe un alt material, atunci se scanează la o rezoluţie de 300dpi, să se vadă cât mai clar, mai ales dacă este complicată şi la mai multe culori. După ce s-a scanat, se importă imaginea într-un program vectorial şi se începe vectorizarea. Procesul de desenare se realizează

Page 2: Etapele parcurse în realizarea unu pliant

cu ajutorul instrumentului Freehand Tool, după care se lucrează forma cu ajutorul nodurilor şi se folosesc toate opţiunile oferite, din bara de proprietăţi. Formele trebuiesc închise, altfel ele nu se pot umple cu culoare. În cazul în care logotipul conţine gradienturi sau efecte, detalii foto, nu se poate vectoriza şi se va folosi ca fişier bitmap sau tiff la o rezoluţie foarte bună.

b.) Documentarea. În funcţie de specificul materialului de realizat şi de

comun acord cu clientul, se vor aduna fotografii din biblioteci de imagini, desene, diferite elemente grafice, pe care le vom folosi în elaborarea grafică. Există şi posibilitatea să fie impus un anumit material, diverse fotografii care trebuiesc scanate, prelucrate şi introduse în pliant. Şi fotografiile care se aleg din bibliotecile de imagini, se prelucrează chiar dacă sunt la o rezoluţie bună. La un pliant format A4 se rezoluţia poate fi şi la 200 dpi, sau chiar 150 dpi, fără să arate rău la tipar. În acest pliant s-au folosit şi elemente grafice de tip vectorial, care au fost şi ele prelucrateprin descompunerea elementelor, recolorarea lor, schimbarea dimensiunii liniilor, etc.

4.) Prelucrarea imaginilor scanate sau importate. Softul Adobe Photoshop este cel pe care îl vom folosi în acest demers. Rezoluţia cu care se scanează o fotografie poate fi reglată din scaner. Prelucrarea se poate face în foarte multe feluri, depinde foarte mult de ceea ce dorim să obţinem în final. De la simple retuşuri, se poate ajunge la schimbarea culorilor, a texturilor sau chiar a “atmosferei” iniţiale. Este important să nu creăm un megafişier prin adăugarea de prea multe filtre sau prin supradimensionarea fotografiei. Este esenţial să lucrăm de la început pe dimensiunea care va apare în pliant. Altfel riscăm să muncim degeaba, când vom constata că poza este prea mică sau prea mare Dacă este prea mică, când o vom mări, rezoluţia va fi proastă. Când este prea mare e mai uşor de micşorat – se micşorează şi se aplică din nou aceeaşi rezoluţie.

În cazul nostru, fotografiile au fost luate de pe biblioteca de imagini. Fiind prezentate anumite meniuri, fotografiile trebuiau să fie cât mai apetisante, iar culorile “proaspete”. În principal s-au folosit următoarele operaţii: - CTRL+A ; CTRL+C ; CTRL+V, formându-se Layer1 - Background-ul se trimite în Recycle bin

Cu ajutorul instrumentelor de selecţie se selectează fundalul şi se şterge. Pentru acurateţea acestei operaţiuni, se poate crea un nou layer plasat sub cel cu imaginea. Pe acesta îl umplem cu o culoare contrastantă pentru a vedea cât mai bine formele ce trebuiesc decupate. Feather-ul e bine să aibă valoarea de 1 pixel, pentru ca imaginea să nu pară decupată cu foarfeca. - Apoi se va lucra cu Image – Adjustment -

Brightness/Contrast, sau Color – Balance, pentru luminozitate, contrast şi reglajul cromatic.

- Din Filter s-a folosit Sharpen, pentru evidenţierea detaliilor.

5.) Prelucrarea textului. Cum am spus şi în prima partea a acestui material, este

obligatorie folosirea diacriticilor, şi transmiterea corectă a mesajului. Nu s-au

Page 3: Etapele parcurse în realizarea unu pliant

folosit mai mult de două fonturi şi nici prea multe dimensiuni. Aici avem de-a face mai mult cu nişte enumerări decât cu un text propriu zis, deci trebuie avut grijă la alinieri. Tehnoredactarea textului se realizează în CorelDraw cu instrumentul Text Tool (F8). Dacă el este deja scris în Microsoft Word, se “aduce” în Corel:

Deschidem Word-ul şi documentul cu text Se dă CTRL+C (copy) la ce ne interesează, şi apoi se deschide CorelDraw În documentul nostru cu pliantul, formăm o casetă de text şi executăm CTRL+V (paste). Prelucrarea textului, după ce acesta a fost tehnoredactat, prespune apoi diferenţierea dimensiunilor în special la titluri sau la fraze importante. De asemenea, sloganul este evidenţiat.

6.) Machetarea pliantului. Se realizează în programul Corel Draw.

Formatul spaţiului de lucru trebuie să fie A2, ca să încapă pe acelaşi document cele doua feţe ale pliantului. Se construieşte “scheletul”. Cu ajutorul instrumentului Graph Paper Tool, se formează un dreptunghi cu dimensiunile de 210/297mm(A4). În bara de instrumente, setăm numărul de coloane şi rânduri, în aşa fel încât să avem trei coloane şi nici un rând. Vom obţine astfel, un dreptunghi format din trei dreptunghiuri egale. Este un A4, pliat în trei şi apoi desfăşurat.

Pe acest suport începe relizarea pliantului. Se ţine mereu cont, care este coperta principală, şi care este spatele. Este normal ca pe faţă să apară sigla, sloganul şi modul de contactare. Fundalul ales trebuie să pună în valoare imaginile şi textul, iar regulile compoziţionale să fie respectate. Imaginile care au fost prelucrate la început în Photoshop se importă, şi împreună cu textul se paginează. La fel se face procedează şi cu cea de-a doua faţă a pliantului. Se urmăreşte desigur unitatea stilistică. Compoziţia trebuie să arate bine şi desfăşurată, şi atunci când pliantul este împăturit. De aceea se verifică acest lucru spre final, acoperind când o parte, când alta, cu un dreptunghi alb. La prima printare, se verifică în primul rând textul, apoi grosimea liniilor şi dacă plierea nu „cade”unde trebuie. După ce grafica a fost stabilită şi s-a obţinut OK-ul de la client, urmează pregătirea pentru tipar.

Page 4: Etapele parcurse în realizarea unu pliant

Exteriorul pliantului la final

Interiorul pliantului la final