LEGENDA CIOCARLIEI de Vasile Alecsandri

Cu predilectie la Vasile Alecsandri intalnim preferinta sa pentru legendele etiologice. Din categoria lor autorul prefera sa vorbeasca in versuri despre pasari, luandu-si de obicei drept moto versuri populare, cum procedeaza si la Legenda ciocarliei: “ Lie, Lie,/ Ciocarlie/ Zbori in soare/ Cantatoare/ Si revina / pe pamant/ Cu dulce cant.”

La fel ca si in legenda randunicii si aici pasarea era la inceput o fata “ frumoasa Lia, fecioara-mparateasca”. Actiunea legendei se petrece in vremea cand “lupii erau pastori de oi”, iar “ ursii mancau cirezi de boi”.

Frumusetea fetei este in concordanta cu frumustea naturii: “ luceferii, vazand-o, mai viu au stralucit”. Fata, o adevarata “ minune vie”, e descrisa folosind cu migala epitete si comparatii miscatoare. Ea are “ fata alba”, “ ochi albastri ca floarea de cicoare”, haine scumpe.

Urmatoarele personaje dau farmec si continuitate fireasca legendei: sunt craiul Rosu, Albul, Penes, imparatul, ce au venit sa o vada auzind ca ea “ fura ochi si minti”. Ca in basm fata, desi e petita, nu se uita la nici un petitor, ci dimpotriva plange. Aici ni se pare ca insusi autorul nu stie motivul tristetii fetei. Totusi umbra ei stie de ce e trista. Taina ei e iubirea pentru astrul ceresc, soarele, fiind din acest motiv chiar geloasa pe el cand acesta “saruta o floare.” Lia doreste sa mearga catre soare, chiar daca acesta ii spune ca nu e bine. Incalecata pe calul sau, Graur, Lia pleaca. Apare si aici, la fel ca in basme, motivul caluluicare zboara “ ca vantul si ca gandul”, motivul celor trei zile si trei nopti nedormite pentru iubire. Calul este aici “putin nepunticios”, pentru ca “nu poate sa calce si pamantul, si marile sa-noate”. Dar tot el, calul, o ajuta, avand un frate ce iese din unda apei . comuniunea om-natura-animal e prezenta prin tristetea despartirii Liei de calul sau Graur.

Ajunsa la palatul soarelui o intalneste pe mama acestuia, batrana, care se mira cum de cineva a indraznit sa calce unde nu a mai fost nimeni. Fiindca nu poate vedea cu ochii, dar aude foarte bine, ii ureaza necunoscutului de e fata sa fuga pentru ca soarele e fiul ei, fara pacate. Dar pana sa se gandeasca Lia apare Soarele, venindu-i vremea sa apuna. Versurile “ Durerea omeneasca in veci sa nu te-ajunga/ si fie-ti scurt necazul si fericirea lunga.” amintesc de Luceafarul lui Eminescu. Mama soarelui revine cu o incercare pentru Lia pentru a descoperi daca e fata sau baiat ( ii pune flori albe in pat care nu se ofilesc peste noapte, deci e fata). Atunci mama soarelui blestemand pe Lia ca i-a rapit fiul moare. Insa blestemul o ajunge pe Lia, transformand-o intr-o “ mica, voioasa ciocarlie” care cheama mereu soarele “ cu dulcea ei cantare”.

Legenda, desi se incheie trist, e plina de semnificatii. Automat gandul cititorului zboara la Catalina lui Eminescu, care iubea astrul noptii, luceafarul. Versurile “ mare i-a fost visul/ Scurta fericirea” duc cu gandul la marele poet roman.

Poetul a dezvoltat ideea din cantecul popular, imaginand o intamplare in care a introdus si elemente ireale pentru a explica modul in care a aparut ciocarlia si de ce zborul si cantecele sale au particularitati cunoscute.

Legenda contine o varietate de procedee stilistice, printer care epitete: “anticii codri desi”, “micii Carpati uriesi”, “ vaile profunde”etc; comparatii: codrii erau “ ca iarba” si “mici ca musuroaie Carpatii”, iar vaile si valcelele apar “ca pe o apa lina usoare valurele”: metafore: parul, “fuior de aur”etc.

Versificatia se impune prin armonie si muzicalitate. Versul este amplu, alcatuit din 13-14 silabe, grupate in unitati iambice, despartite prin cezura.

LEGENDA FLORII SOARELUI

Dintre legende, cele mai accesibile si atragatoate sunt cele etiologice. Legendele pasarilor si plantelor isi au locul in operele unor scriitori care s-au inspirat din creatia populara: V. Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, M.Sadoveanu Calin Gruia, Al. Mitru. Semnificativa e legenda Povestea florii-soarelui, de Calin Gruia, cu o structura complexa asemanatoare basmului, in care sunt folosite modalitati artistice variate pentru a explica originea si trasaturile plantei. Din pdv ideatic, legenda transfigureaza, prin alegorie, destinul tragic al fetei lui Stefan Voda, al omului afectat de lupta fortelor opuse. Tesatura metaforica si hiperbolica a motivelor muteniei, blestemului, predestinarii, Soarelui si Lunii, din perspective reala si supranaturala, reprezinta un pretext pentru a nuanta, in reverberatii lirice si dramatice, trasaturi general-umane opuse: bine-rau, viata-moarte, bunatate-rautate, lumina-intuneric.

Legenda florii-soarelui de Calin Gruia este organizata in episoade narative intretaiate de pasaje descriptive. Actiunea e structurata pe doua planuri ce se intrepatrund: planul concret si cel transfigurat, care pastreaza datele existentiale. Evenimentele se petrec in “ spatiul acestui pamant”, folosindu-se timpul trecut, “ pre vremea lui Stefan cel Mare”.

Naratiunea legendei incepe firesc, aducand in prim plan imaginea fetei lui Stefan Voda. Fata, desi este de o frumusete unica, e muta, fapt ce provoaca o tristete coplesitoare voievodului. Acesta cauta leac, sfatuindu-se cu carturarii si invatatii cei mai de seama ai timpului, dar fara rezultat. In cele din urma o batrana aude de necazul cel mare al domnitorului si se prezinta in fata acestuia cu gand sa-l ajute.

De la episodul venirii batranei la domnul intristat intriga se nuanteaza, batrana il povatuieste pe Stefan sa cheme Soarele la un ospat unde odrasla sa” avea sa prinda grai daca il va saruta pe alesul invitat”.

Acest moment determina imprevizibilul evenimentelor, imprevizibilul evenimentelor si al episoadelor. Sfatul batranei parea, pentru moment, ca aduce o raza de speranta in sufletul voievodului. Dar Piaza Rea, personaj malefic, forta a raului, simbol al intrigii si vicleniei, prin vorbe mestesugite incurca si zadarniceste dezlegarea fetei de “ blestem”, anuntand Luna de “necredinta Soarelui

Reactiile Lunii-zana rea- sunt surprinse in imagini intunecoase, exprimate in stil direct si indirect , cu tonalitae de ura-bocet si imprecatie. Scena e tulburatoare: “ Luna se vaita ca n-are parte “ de barbat” si fericire, isi blestema conditia de zana, nu de femeie, care “i-ar fi adus mai multa fericire”. Jura, in mania si durerea ei, ca se va razbuna “ nimicind vlastarul indraznetului voda”.

Insusirile supranaturale si contrastante ale personajelor dau pregnanta mesajului, in gradarea episoadelor, incepand cu “noaptea ospatului”. Astfel, “Luna s-a ascuns sub sprinceana codrului ca s-o zdrobeasca pe fata”, iar “Soarele, un Fat-Frumos de lumina, petrecea cu Voda si cu curtenii”.

Punctul culminant al naratiunii se realizeaza suprapunerea planurilor si fortelor conflictuale: “ Cand la sfarsit veni la ospat si fata Domnului, ea cade in genunchi in fata Soarelui si ii cere o gura de mantuire”, dar “Luna furioasa s-a aruncat asupra fetei ca o ploaie de blestem, si i-a topit chipul in floarea galbena. Voda si mesenii plang pentru povestea trista a fetei”.

Deznodamantul legendei e infatisat, de asemenea, prin impletirea planului fantastic cu cel real. Astfel, “ Soarele furios face vant Lunei, iar pe copila o ia in palma si o sadeste in gradina”, ca s-o aiba aproape si ca sa se mai mangaie tatal ei.

In finalul legendei cititorul este readus in planul concret, explicandu-se, cu maxima precizie si simplitate, originea si metamorfoza florii- soarelui, trasaturile ei:” De atunci, floarea-soarelui, cu fata ei galbena si infiorata de durere, isi intoarce chipul intristat inspre stralucirea craiului zilei, cerandu-i sarutarea mantuitoare.”.

Comentariu complex - Iarna de Vasile Alecsandri, repere artistice

Iarna

de Vasile Alecsandri

Tema

Poezia "larna" face parte din ciclul "Pasteluri", reprezentand cea mai durabila si mai valoroasa parte a liricii lui Vasile Alecsandri. Scrise in linistea conacului de la Mircesti, aceste poezii contureaza privelisti surprinse de sensibilitatea poetului, in diverse anotimpuri, impresionand prin dragostea fata de natura a "bardului de la Mircesti" si prin realizarea artistica a expresiei poetice.

Poetul, desi avea o fire solara, care prefera primavara si vara, a inchinat si iernii un numar apreciabil de poezii: "larna", "Miezul iernei", "Gerul", "Viscolul", "Sania", "Bradul", "La gura sobei", "Sfarsitul iernei". Acestea infatiseaza iarna sub diferite aspecte: instalarea anotimpului alb cu ninsori abundente ("larna"), cu frigul aspru si patrunzator ("Gerul", "Viscolul", "Bradul") sau cu zile insorite, inveselite de imaginea saniilor ("Sania") pana la aparitia primelor semne al 10110i822k e primaverii ("Sfarsitul iernei").

Pastelul "Iarna" contureaza un tablou in alb, de o mare frumusete. Registrul vizual estepredominant in conturarea peisajului de iarna.

Universul poeziei

In prima strofa se fixeaza dimensiunile spatiale ample ale acestui tablou care se intinde din vazduh pana pe pamantul tarii, sugerat de "ai tarii umeri dalbi". larna apare personificata intr-un personaj fantastic, inspaimantator ("cumplita iarna"), care cerne norii de zapada.trimitand "Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada" descrise prin intermediul unui dublu epitet. Imaginea diafana a fulgilor de zapada este realizata cu ajutorul unei sugestive oomparatii: "Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi".

Poetul surprinde insa, cu strangere de inima, ca aceasta plutire gratioasa se asociaza cu atingerea lor inghetata, care provoaca fiori. Personificarea tarii intr-o frumoasa femeie cu "umeri dalbi" este subliniata de tresarirea infiorata provocata de raceala fulgilor de nea: "Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi".

Strofa a doua modifica perspectiva din care este descrisa iarna. Poetul insista printr-o repetitie de o mare forta expresiva asupra abundentei zapezii, cazand continuu, gata sa ingroape totui: "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!".

Conturul exclamativ al versului asociat cu repetitia verbului sugereaza uimirea si spaima resimtite de poet vazand instalarea dominatoare a iernii, cu lungile sale inzapeziri. Atotputernicia iernii inspira primejdia unei ninsori care o sa inghita totul, ca la sfarsitul lumii. Frumoasa tara, personificata, se imbraca intr-o "zale argintie" gata parca de razboi. Multimea epitetelor ("zale argintie", "mandra tara", "soarele rotund si palid") surprind detalii ale peisajului abia luminat de soarele indepartat "ca un vis de tinerete printre anii trecatori".

Comparatia accentueaza atmosfera de usoara tristete determinata de perspectiva trecerii iremediabile a timpului.

Strofa a treia contureaza peisajul terestru pustiu si ingropat sub albul zapezii. Linia orizontului se pierde in imensitatea alba: "Tot e alb pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare". Plopii se pierd in zare ca umbre ale vietii disparute: "ca fantasme albe".

Pe intinderea pustie lipsita de orice semne ale vietii, de unde s-au sters urmele si drumul, se vad "satele pierdute sub clabuci albii de fum". Totul se pierde si se estompeaza in albul rece al omatului care starneste neliniste si teama. Doar fumul alb ne poarta cu gandul la caldura din vetre, singurul semn de viata care se pastreaza in pustiul de zapada.

Repetitia cuvantului "alb" subliniaza culoarea dominanta a tabloului. Sugestia albului este realizata si prin cuvinte: "zapada", "troiene", "fulgii", "gheata", "ninge", "ninsoare" sau "zale argintie" sau prin mijioace fonetice (prin repetitia vocalei "a"): "Tot e alb pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare, / Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare".

Ultima strofa aduce o schimbare in peisajul de iarna. Ninsoarea inceteaza, norii se risipesc, soarele apare alungand sentimentul de spaima care pusese stapanire pe sufletul poetului. Lumina puternica a soarelui, atat de indelung asteptat ("doritul soare"), "straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare". Metafora "oceanul de ninsoare" aduce sugestia imensitatii albe, iar verbul "dismiarda" completeaza printr-o miscare plina de caldura umana sentimentui de duiosie, ca dupa o lunga despartire. Tabloul de iarna pana atunci neclintit, tacut, lipsit parca de viata, se insufleteste la aparitia saniei care trece peste vai si a sunetului vesel al zurgalailor. SentimentuI de bucurie, de optimism al viefii triumfa in finalul poeziei, risipind spaima.

Poezia "larna" ramane unul dintre cele mai fine pasteluri ale lui Vasile Alecsandri, realizand un tablou de iarna in tonuri delicate. In plan vizual, tabloul amplu impresioneaza prin tonurile alb-argintii, prin orizonturile largi, in care formele se pierd, sub zapada abundenta, intr-o lumina palida a unui soare stins, abia zarit dintre nori.

Poetul surprinde cateva detalii specifice ale peisajului: camp, dealuri, plopi, sat, cer innorat, soare, intindere pustie ("troiene calatoare adunate-n cer gramada", "fiori de gheata", soare lipsit de putere "rotund si palid" abia zarindu-se dintre nori, pamantul intreg ingropat sub noianul de ninsoare s-a transformat intr-o "intindere pustie, fara urme, fara drum"). Satele ascunse si ele de zapada se ghicesc dupa fumul alb ("clabuci albii de fum").

Poezia se incheie intr-o tonalitate ampla, optimista, alunecarea saniei insotita de clinchetele de clopotei risipind nemiscarea si tacerea iemii.

Realizarea artistica

Imaginea iernii atotstapanitoare este realizata printr-o bogata paleta de mijloace artistice:

Epitetul (simplu sau dublu, antepus sau postpus) are rolul de a da mai multa forta detaliilor tabloului si nuantelor de alb: "fluturi albi", "doritul soare", "anii trecatori", "soarele rotund si palid", "intinderea pustie", "umeri dalbi", "fantasme albe", "lungi troiene calatoare". Descoperim si un epitet al verbului "voios rasuna clinchete" care prin notatia auditiva dinamizeaza intregul tablou. Se observa predilectia pentru inversiunea epitetului, care accentueaza notatiile tabloului.

Personificarea reprezinta un mijioc artistic important mai ales in prima si in ultima strofa, prin insufletirea unor elemente ale naturii care dobandesc trasaturi ale lumii vii sau umane: "iarna cerne norii", "fulgii zbor", "cu o zale argintie se imbraca mandra tara", "doritul soare dismiarda". Ultima personificare umanizeaza iarna, care daruieste oamenilor si bucurii.

Comparatia bine reprezentata in poezie sugereaza aspectui difuz al luminii indepartate a soarelui, ivit fugitiv dintre nori: "Soarele rotund si palid se prevede pintre nori / Ca un vis de tinerete printre anii trecatori", dar ne face sa percepem usoara tristete a poetului gandind cu regret la trecerea anilor tineretii. Comparatia "Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare" accentueaza aspectul de pustietate lipsita de viata, in care au ramas numai umbrele plopilor pierzandu-se in zare ca un sir de suflete ratacitoare. Se subliniaza imaginea de sfarsit de lume datorata caderilor masive de zapada si sentimentui de spaima pe care il traieste poetul.

Comparatia "Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi aibi" sugereaza cu multa gingasie zborul fulgilor de nea asemenea unui "roi de fluturi albi".Personificarea fulgilor se accentueaza prin aceasta comparatie cu un element al lumii vii, plin de viata si de miscare.

Repetitia are rolul de a relua si sublinia cuvinte. sunete care dobandesc o mare forta de sugestie: albul tabloului, ninsoarea abundenta, lipsa oricaror semne de viata, de miscare ("fara urme, fara drum"), sentimentui trecerii timpului ("printre nori, printre anii trecatori").

Enumeratia asociata cu alte mijioace artistice, insumand detalii semnificative, accentueaza caracterul atotstapanitor al iernii: "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!", "Tot e alb pe camp, pe dealuri. impregiur, in departare."

Metafora: "Oceanul de ninsoare" sugereaza nemarginirea alba, facand ca tabloul sa se amplifice in adancime.

Prozodia

Masura versului este ampla, 15-16 silabe si contribuie la amplificarea dimensiunilor tabloului, la sugestia neclintirii acestuia. Rima imperecheata confera o muzicalitate discreta, armonizata cu conturul in tonuri usoare, iar ritmul trohaic creeaza o leganare incetinita a versului, usor monotona, insotind caderea continua a zapezii. El accentueaza sentimentele de tristete, neliniste, spaima din primele strofe ale poeziei.

PastelTermenul "pastel", preluat din artele plastice, desemneaza un tablou realizat in tuse palide, delicate, abia creionate. Accentul cade pe imaginile vizuale statice. PoetuI Vasile Alecsandri este considerat drept creatorul acestui gen in literatura romana prin ciclul de "Pasteluri". Poezia "larna", descriind untablou din natura in anotimpul alb, exprima sentimentele de neliniste, spaima sau bucurie ale autorului fata de peisajul contemplat. Poezia contureaza imaginile vizuale ale tabloului de iarna cu ajutorul unui limbaj plastic expresiv, in care predomina substantivele si adjectivele, dobandind valori stilistice deosebite (epitet, comparatie, metafora etc.).

Poezia este o descriere in versuri surprinzand trasaturile caracteristice ale peisajului in timpul iemii (ninsoare abundenta, pustietate, soare palid). Prin contemplarea acestui tablou de iarna, poetul isi exprima propriile sentimente legate de peisajul descris, deci pastelul este o poezie lirica.

Argumentare 

Prin opera „Câinele şi căţelul”, Grigore Alecsandrescu satirizează dorinţa celor ce vor să parvină prin orice mijloace, să ajungă puternici prin ipocrizie, aroganţă şi ameninţări.

Fabula este o creaţie epică, în versuri sau în proză, în care autorul, prin intermediul animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satirizează defecte sau moravuri omeneşti cu scopul de a le îndrepta.

Fabula cuprinde două părţi: întâmplarea propriu-zisă şi morala sau învăţătura care se desprinde din text, direct sau indirect.

În opera „Câinele şi căţelul” autorul pune în discuţie prin intermediul personajelor sale, întruchipate de animale personificate, principiul egalităţii între semeni. Câinele este un simbol pentru omul nesincer, al cărui ţel ascuns să parvină prin ipocrizie, iar căţelul întruchipând omul naiv care crede cu uşurinţă vorbele auzite.

Acţiunea aduce în prim-plan o întâmplare prin intermediul personajelor animaliere. Întâmplarea propriu-zisă începe cu vorbele arogante ale dulăului Samson care îşi exprimă indignarea faţă de pretenţia celor mai puternici, precum lupii, urşii şi leii, că „preţuiesc ceva” prin originea lor nobilă. El consideră că acest aspect este o întâmplare. În acest fel el critică lipsa de modestie a celor mai puternici ca el.

În spijinul ideilor sale, aduce exemplul ţărilor civilizate în care există egalitate şi exemplul propriu. Samurache, încurajat de cuvintele lui Samson, intervine exprimându-şi afecţiunea şi bunele intenţii, tratându-l ca pe un frate. Samson este uimit de îndrăzneala acestuia, îi răspunde urât: „potaie”, „lichea neruşinată”, chiar îi promite bătaie. Aici reiese falsa modestie, ipocrizia acestuia şi naivitaea omului de rând faţă de vorbele celor puternici.

Morala este simplă: dulăul dorea egalitate cu cei mai puternici decât el, iar în faţa celor slabi dorea să menţină diferenţa de poziţie socială. Dialogul este utilizat în convorbiera dintre personaje pentru a scoate în evidenţă trăsături ale caracterului acestora: ipocrizia şi naivitatea.

Personificarea este figura de stil predominantă. Celelalte figuri de stil folosite: epitete, repetiţii, enumeraţii, comparaţii subliniază oralitatea stilului şi naturaleţea dialogului.

Aducând aceste argumente opera „Câinele şi căţelul” este o fabulă.

Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI Puiul

In opera sa, I. Al. Bratescu- Voinesti se dovedeste a fi un exceptional cunoscator al vietii oamenilor, al vietuitoarelor si al/ mediului inconjurator. Lumea vietuitoarelor este pentru el un pretext, de cele mai multe ori, pentru a se apleca spre cei umiliti si asupriti dintre oameni cu duiosie si gingasie, spre a reda frumusetile si luminile sufletului omenesc, sclipiri pe care le vede pana si in lumea animalelor mici. In volumele sale: intuneric si lumina", Ratacire", Firimituri", Din pragul apusului" dovedeste o mare capacitate de concentrare a materialului de viata.Explicatia titluluiAutorul foloseste ca principala modalitate de expunere; naratiunea, fixand ca si titlu al povestirii sale numele unuia dintre ; cele doua personaje principale Puiul", desi personajul central nu < este copilul neascultator, care nu cunoaste legile existentei ca si cei mari, ci mama, prima modelatoare a sufletelor copiilor.Puiul" este o povestire in care evenimentele sunt prezentate intr-o anumita ordine, deci este o opera epica. Personificarea se lasa descifrata, trimitandu-ne si apululde om.Ca specie literara este o povestire in care evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al autorului, care este implicat sufleteste.Tema povestirii se prezinta concentric. Pe intreg parcursul povestirii se desprinde tema dragostei mamei pentru copiii ei, destinul unei vieti ce se prabuseste tocmai in momentul in care ar fi trebuit sa porneasca in marele zbor. in acelasi timp lectura ne avertizeaza asupra urmarilor neplacute sau chiar tragice pe care le poate aduce neascultarea sfaturilor, a experientei de viata a celor mai varstnici. invatatura moralaPovestirea Puiul" are o actiune simpla, liniara, ce se delimiteaza in timp: din primavara (din momentul sosirii pasarilor calatoarE) pana toamna tarziu, la prima zapada (dupa plecarea acestorA). Caracterul moralizator al povestirii este subliniat chiar de motoul cu care se deschide povestirea: Sandi, sa asculti pe mamica!". Aceasta invatatura morala ar fi ramas litera moarta, daca n-ar urma demonstrarea artistica a efectului incalcarii ei. Faptele care sustin aceasta invatatura morala pot fi urmarite pe doua planuri: actiunile exterioare si eforturile prepelitei si faptele puiului ranit. In tot ce face aceasta prepelita, venita intr-o primavara din Africa, desi moarta de oboseala, incepand cu facerea cuibului pe un musuroi de la marginea unui lastar, intr-un lan verde de grau, recunoastem grija si devotamentul mamei.Compozitia si subiectulPovestirea cuprinde toate momentele subiectului: locul si timpul (lanul verde de grau, primavarA); desfasurarea actiunii (construirea cuibului, clocirea oualor, seceratul, strangerea graului, lectiile de zbor, multimea boabelor cazute pe miriste, mutarea prepelitei in porumb, apoi in terenul nearabil parloaga, culesul porumbului, bruma, caderea frunzelor, migrarea pasarilor spre AfricA); punctul culminant, (salvarea puilor sanatosI), deznodamantul (moartea puiului neascultator din cauza gerului timpuriU).Povestirea incepe simplu, firesc: intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala -ca venea de departe, tocmai din Africa- s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar."

Ca orice gospodar" serios, prepelita isi cladeste, mai intai, casa -cuibul, apoi, sapte zile de-a randul a ouat.sapte oua mici ca niste cofeturi" pe care le-a clocit trei saptamani, scoate pui sapte gogosi de matase", ii invata sa se hraneasca, sa zboare. Ea Pentru a-i induce in eroare, prepelita zboara pe langa botul cainelui, impiedicandu-l astfel pe vanator ca sa traga; apoi zboara repede spre lastar. Numai o mama poate fi in stare de un asemenea gest prin care isi pune in joc insasi viata. Puiul cel mare nu asculta sfatul mamei si zboara, dar este lovit de un glont in aripa. Ajuns la lastar osul a pleznit, se rupe aripa, ii cade. Vanatorul se indeparteaza. La lasarea serii, prepelita observa ca unul din puii sai lipseste. Cautand, il gaseste cu aripa rupta si intelege ca este pierdut. Si-a ascuns durerea ca sa nu-1 deznadajduiasca, dovedind o mare putere de stapanire, pentru a-si ascunde viscolul din inima, dandu-i sperante ca se va face bine. Lectiile de zbor continua, la care priveste indurerat puiul, fara aripa.Toamna inainta, frigul era din ce in ce mai patrunzator si celelalte pasari migratoare plecasera demult. In inima bietei pasari era o lupta sfasietoare, ar fi vrut sa se rupa in doua parti jumatate sa plece cu puii sanatosi care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramana cu puiul schilod care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului o obliga sa ia o hotarare. Cu durere pleaca in zbor cu puii sanatosi pentru a-i salva, fara sa se uite in urma, ca sa nu-si schimbe hotararea.Deznodamantul este zguduitor, suferintele puiului cu aripa rupta, zgribulind de ger, sunt neinchipuit de grele. Chinuit de lipsa caldurii materne, il cuprinde o caldura ametitoare, in minte i se deapana parca firul vietii. Cainta lui este zadarnica. Degetele impreunate de moarte, ca pentru inchinaciune, vor implora in ultima clipa iertarea mamei.PersonajelePrepelita si puii reproduc in sine imaginea mamei si a fiilor. Ca personaj, prepelita este un simbol al dragostei materne cu toate nuantele sale: harnicie, iubire, grija, chibzuiala, veghe indurerata la capataiul celui bolnav, echilibru, spirit de sacrificiu, capacitate de decizie in momentele cruciale ale vietii.Puiul cel.mare intruchipeaza ideea de neascultare, care duce la suferinta, incheiata in aceasta povestire cu moartea.Vanatorul si cei doi tarani ajuta la intelegerea si realizarea firului povestirii in gradatia ei.Particularitatile artisticePrin succesiunea momentelor, Puiul " este o naratiune. Pentru a-i da mai multa realitate, o imbogateste cu descrierea az natura: lanul de grau, unde s-a asezat intr-o primavara prepelita, seceratul, ridicatul snopilor, multimea boabelor cazute, roua de pe frunzele de iarba, aratul miristei, culesul porumbului, bruma, rarirea lastarului, palcurile de pasari calatoare. Portretizarea se intregeste si ea armonios naratiunii: Pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase".Prin dialog se precizeaza drama puiului neascultator:-Mama, nu-i asa ca o sa ma fac bine? Nu-i asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri si marea ?

-Da, mama, raspunde prepelita, silindu-se sa nu planga."Dialogul este folosit in lumea ambelor categorii de personaje si dezvaluie stari, trairi, ajuta la proiectarea drumului devenirii vietii ca pe un basm frumos.Povestirea ne indeamna la compasiune si intelegere pentru necuvantatoare, pe care trebuie sa le protejam si sa le iubim impreuna cu intreaga natura. Cine iubeste natura si animalele iubeste si oamenii.Naratiunea "Puiul " subliniaza biruinta fortelor morale, pastrarea legaturii dintre generatii, respectarea naturii si a legilor ei, adresandu-se tuturor copiilor; ea devine un imn vibrant inchinat mamei.