Epoca Pietrei Cioplite

4
EPOC A PIETREI CIOPLITE Omul primitiv sau omul preistoric corespunde perioadei anterioare apariţíei scrisului. Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitică , cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (între 1 milion şi 10 mii de ani înainainte de Isus Hristos. Primele unelte din piatră au fost create prin cioplire cu alte pietre. Un exemplu îl constituie un „toporaş”, realizat prin lovituri pe ambele feţe cu altă piatră. Apare folosirea focului. Nevoia de a vâna cât mai uşor au determinat îmbunătăţiri ale armelor şi apariţia unor lame lungi şi înguste din piatră, din corn de cerb sau colţi de Mamut. Experienţa căpătată a făcut ca mai târziu să producă şi alte unelte din piatră cioplită: cuţite, străpungătoare, răzuitoare, având ambele margini ascuţite. La început, strămoşii oamenilor trăiau în aşezările în aer liber, dar căutau să se adăpostească şi în peşteri pe vreme rea apoi a început să-şi facă mici cu acoperiş de frunze, prevăzute chiar şi cu vetre pentru foc şi prepararea hranei şi spaţiu pentru dormit. Apare, tendinţa de concentrare a grupurilor umane şi de revenire periodică în acelaşi loc. Spre sfârşitul epocii paleolitice au început să apară corturi realizate din piei de animale întinse peste stâlpi de lemn. Taberele se mutau pe măsură ce locuitorii lor mergeau în locuri cu vânat mai mult si fructe mai multe. Au existat şi aşezări permanente, cum este cea descoperită la Willendorf . Perimetrul acesteia era demarcat de lespezi de piatră şi piei de animale. Primele locuinţe permanente vor apărea abia în epoca următoare, neolitic .

Transcript of Epoca Pietrei Cioplite

Page 1: Epoca Pietrei Cioplite

EPOC A PIETREI CIOPLITE

Omul primitiv sau omul preistoric corespunde perioadei anterioare apariţíei scrisului.

Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitică, cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (între 1 milion şi 10 mii de ani înainainte de Isus Hristos.

Primele unelte din piatră au fost create prin cioplire cu alte pietre. Un exemplu îl constituie un „toporaș”, realizat prin lovituri pe ambele fețe cu altă piatră.

Apare folosirea focului.Nevoia de a vâna cât mai uşor au determinat îmbunătățiri ale

armelor și apariția unor lame lungi și înguste din piatră, din corn de cerb sau colţi de Mamut. Experienţa căpătată a făcut ca mai târziu să producă şi alte unelte din piatră cioplită: cuțite, străpungătoare, răzuitoare, având ambele margini ascuțite.

La început, strămoșii oamenilor trăiau în așezările în aer liber, dar căutau să se adăpostească și în peșteri pe vreme rea apoi a început  să-şi facă mici cu acoperiș de frunze, prevăzute chiar și cu vetre pentru foc şi prepararea hranei şi spațiu pentru dormit. Apare, tendința de concentrare a grupurilor umane și de revenire periodică în același loc. Spre sfârşitul epocii paleolitice au început să apară corturi realizate din piei de animale întinse peste stâlpi de lemn.

Taberele se mutau pe măsură ce locuitorii lor mergeau în locuri cu vânat mai mult si fructe mai multe. Au existat și așezări permanente, cum este cea descoperită la Willendorf. Perimetrul acesteia era demarcat de lespezi de piatră și piei de animale. Primele locuințe permanente vor apărea abia în epoca următoare, neolitic.

Principala armă a paleoliticului timpuriu și mijlociu a fost lancea ascuțită de lemn, care la început era folosită la împuns și abia mai târziu la aruncat. 

Către sfârșitul paleoliticului a fost îmblânzit câinele, care ulterior avea să fie folosit la vânătoare. Domesticirea animalelor a jucat un rol cheie în evoluția speciei umane.

Ca obiecte de artă sunt specifice numeroasele statuete din argilă, piatră, os sau fildeș din colţii elefanţilor. În paleoliticul superior se remarcă pictura pe pereţii peşterilor. Sunt redate figuri de animale în mișcare (urs, bizon, cal, cerb, țap de munte).

Page 2: Epoca Pietrei Cioplite

Prelucrarea pietrei Prelucrarea osului

Unelte din piatră cioplită Unelte din os

Adapostiţi în peşteră Locuinţă din lemn

Page 3: Epoca Pietrei Cioplite

Pictura în peşteră Statuete de lut

Aprinderea focului Vânătoare de Mamuţi