10 EPICTET

cu legile naturii. Aadar, cunoaterea condiiei umane, responsabilitatea datoriilor, examinarea contiinei, rezistena n primejdii, voina de a face bine - toate acestea dezvluie fora i nobleea sufletului omenesc.

Deschiderea spre social i politic confirm mobilitatea doctrinei stoice. Epictet ierarhizeaz datoriile sociale i recomand supunerea fa de suveranul luminat. Stoicii lupt contra alienrii sociale i pentru perfecionarea moral a omului, apsnd pe toleran, echitate, solidaritate, atribute ale unui umanism fervent. n vremea lui Nero, stoicismul era o filosofie de opoziie, dar n vremea lui Hadrian i Marcus Aurelius devine o filosofie de guvemmnt1.

Pendulrile stoice ntre materie i metafizic, ntre individ i obte2, ntre elit i mulime, ntre nsingurare i solidaritate nu snt contradicii ireconciliabile, ci ipostaze dialectice ale unui sistem filosofic dinamic, susinut i de un umanism peren. n Enchiridion-ul lui Epictet bate inima nelepciunii3. De aceea, aceast carte a fost citit cu pasiune de pgni i cretini, din Antichitate pn azi, nlnd omul la contiina demnitii sale divine.

Lectura pripit a operei lui Epictet a determinat pe unii exegei s considere c acesta nu preuiete studiul teoretic, ci exerciiul practic. Epictet reproeaz discipolilor si ruperea teoriei de practic, limitarea la asimilarea doctrinei i la arta retoric, fapte care nu formeaz filosofi. Tot el ns a afirmat c trebuie s cunoatem legile naturii pentru a tri conform cu natura. De aceea trebuie s consultm opera lui Zenon, Chrysippos, Cleanthe, ca s!i nv!im s!i judecm drept (E., 49). Formaia spiritului rmne, totui, un mijloc, cci nu teoria, ci practica des!ivrete filosoful. Filosofia e ca medicina sau muzica. Discipolii vin s-i fortifice s!in!itatea moral!!, s!i nl!iture patimile iraionale, s disocieze lucrurile dependente sau inde-1. F. Millar? Epictetus and the Imperial Court, in .,The Joumal of Roman Studies",

55, 1965, p. 140 s.v. 2. G. Rodis Lewis, Lo morale stoicienne, Paris, 1979, p. 130 s.v. 3. Pentru nelegerea doctrinei stoice a lui Epictet, v. i sinteza lui E. Zeller, Die

Philosophie der Griechen, III, 1, p. 765-78 1 i, de asemen sinteza lui H. Amium, Epilctetos, n Pauly-Wissowa. Realencikopdie der Cla.sischen Altertumwi:rsenschaft, VI, col. 126-130.