Enigma Otiliei

Realist-clasic prin temă, conflict şi prin realizarea unor tipologii, romanul Enigma Otiliei (1938) depăşeşteprin modernitate ormula estetică preferată de scriitor, fiind apreciat ulterior ca balzacianism jără Bcilzac (N. Manolescu), înfapt, un roman polemic la adresa convenţiilor balzaciene.

Proza realist-obiectivă se realizează prin naraţiunea la persoana a III-a (nonfocalizată). Viziunea „dindărăt”presupune un narator omniscient, obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate, dar condiţia impersonalităţii esteîncălcată prin comentariul unui estet. Obiectivitatea însăşi este una paradoxală, căci nu mai desemnează absenţa dinevenimente a unui narator imparţial sau a demiurgului balzacian, ci amestecul permanent al unui comentator savant şi expert,care, în loc să înfăţişeze lumea, o studiază pe probe de laborator (N. Manolescu). Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nueste absent, ci comunică, prin postura de comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative. Naratorul seascunde în spatele măştilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.

Acţiunea cărţii este structurată în douăzeci de capitole, romanul fiind construit pe mai multe planuri narative.Un plan urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea OtilieiMărculescu. Al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pentru a studia medicina,locuieşte la tutorele lui şi trăieşte iubirea adolescentină pentru Otilia.

„Istorie a unei moşteniri”, conflictul principal al romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite(Giurgiuveanu şi Tulea). Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna

ix şi Otilia alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii adolescentine. Au în comun condiţia speială, decenţi orfani, dar şi statutul intelectual superior faţă de copiii din familia Tulea. Antiteza dintre cei doi este evidenţiată şi

cariera aleasă: studentul la Medicină, lucid şi analitic, studenta la'Conservator, o fire de artistă. între cei doi se naşte încă dela început o afecţiune delicată, determinată şi de condiţia lor de orfani.

Felix vine în casa tutorelui său, bătrânul avar, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina. Sorabătrânului, Aglae Tulea, cei trei copii ai ei, Olimpia, Titi şi Aurica, dar şi ginerele Stănică Raţiu nu îşi doresc decât să obţinămoştenirea avarului. In acest univers, singurul sprijin al lui Felix va fi Otilia Mărculescu, fiica vitregă a lui moş Costache.„Verişoara” Otilia, pe care o ştia doar din scrisori, îl surprinde în mod plăcut, mai ales că portretul ei apare conturat în opoziţiecu acela al fetei bătrâne Aurica: Părăsit de toţi, obosit, Felix examina mediul în care picase. Otilia îl surprinsese de la început şin-ar fi putut spune ce sentiment nutrea faţă de dânsa, simţea doar că are încredere în ea. Fata părea să aibă optspre- zece-nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta foarte copilăroasă între multele bucle şi gulerul dedantelă. însă în trupul subţiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era omare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.

Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia îi va purta de grijă lui Felix încă din searasosirii tânărului în casa lui moş Costache. Neavând o cameră pregătită, Otilia îi va oferi camera ei, prilej pentru Felix de a descoperiîn amestecul de dantele, partituri, romane franţuzeşti, cutii de pudră şi parfumuri, o parte din personalitatea volubilă şi exuberantă a

Otilia însăşi recunoaşte cu sinceritate faţă de Felix că este o fiinţă dificilă şi se autocaracterizează astfel: Ce tânărde vârsta mea îţi închipui că m-ar iubi pe mine aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă! [...] Eu am un temperamentnefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.

De altfel, Otilia se reflectă în mod diferit în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce-i conferă ambiguitate, iar, în plansimbolic sugerează enigma, misterul feminităţii. Relativizarea imaginii prin reflectarea în mai multe oglinzi alcătuieşte un portretcomplex şi contradictoriu: cuminte şi iubitoare - pentru moş Costache, fata exuberantă, admirabilă, superioară - pentru Felix, femeiacapricioasă, cu un temperament de artistă - pentru Pascalopol, care nu poate distinge ce e patern şi ce e viril în dragostea lui pentruea, dezmăţata, stricata, care-i fură partidele Auricăi - pentru Aglae, o fată deşteaptă, cu spirit practic, pentru Stănică, cea maielegantă conservatoristă şi mai mândră - pentru colegii lui Felix, care invidiază familiaritatea tânărului cu Otilia.

Ultima întâlnire dintre Felix şi Otilia, înainte ca aceasta să se căsătorească cu Pascalopol şi să plece definitiv dinţară, este esenţială pentru înţelegerea personalităţii tinerilor. Astfel, dacă Felix este intelectualul ambiţios, care nu suportă ideea de anu însemna nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta pentru care idealul feminin este săplacă, în afară de asta neputând exista fericire. Cei doi au şi despre iubire păreri diferite. Otilia concepe iubirea în felul aventuros alartistului, cu dăruire şi libertate absolută, în timp ce Felix este mai realist. Aşa că Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţacăsătoriei cu Pascalopol.

Câţiva ani mai târziu de la aceste întâmplări, Felix se întâlneşte în tren cu Pascalopol care îi dezvăluie că i-a redatlibertatea Otiliei, care s-a căsătorit cu un conte exotic, dar a căzut în platitudine. A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e oenigmă., afirmă Pascalopol despre Otilia. La rândul lui, Felix îşi realizează ambiţiile profesionale, devenind medic renumit şi profesoruniversitar, se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente.

Consider că în cuplul Felix-Otilia, femeia este cea care, plecând cu Pascalopol, decide pentru amândoi şiface un sacrificiu, dând tânărului posibilitatea de a-şi împlini visul: să devină un medic.