Emotiile

Tot ceea ce ne inconjoara, obiecte, persoane, evenimente starnesc o rezonanta in adancul nostru, adica ne afecteaza... Nu ceea ce ne afecteaza este important ci valoarea pe care o dam, semnificatia si relatia pe care o avem cu ceea ce ajunge sa ne afecteze. Afectivitatea este o vibratie concomitent organica, psihica si comportamentala, ea este tensiunea intregului oganism cu efecte de atractie a sau respingere, cautare sau evitare. Procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi, uneori atitudinile, poarta denumirea de procese afective. Cu o formula mai generala am putea spune afectivitatea reprezinta rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului in lumea sa.

Datorită dezvoltării cercetărilor în domeniul psihologiei în societatea contemporană, afectivitatea a dobândit statutul de aspect fundamental al personalităţii fiind rezonanţa subiectivă, generală a individului, intim şi relaţional trăită, ca reacţie la schimbările de tot felul din mediul extern sau intern.

Psihologul român, Vasile Pavelcu subliniază că, prin afectivitate urmează să se înţeleagă 3 realităţi distincte:

- reacţiile afective ( emoţiile precum frica , mânia, bucuria, tristeţea) - stările afective (plăcere, neplăcere, remuşcare, invidie, gelozie) -atitudinile afective–de factura sentimentelor, tendinelor, iubire, îndoială,

recunoştinţă, admiraţie.Toate acestea presupun anticipaţie şi prelungirea trăirilor afective.Aspectul de atitudine personală activă şi subiectivă, pe care o proiectăm către alte

persoane, pare să fie nota definitorie a tuturor fenomenelor afective.

Clasificarea proceselor emoţionale:- procese afective primare- procese afective complexe - procese afective superioare

Procesele afective primare au un rol caracter elimentar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de biologic si mai putin elaborate cultural, ele tind sa scape constient, rational. In categoria lor includem :

a) tonul afectiv al proceselor cognitive, care se refera la reactiile emotionale ce insotesc si coloreaza afectiv orice act de cunoastere o senzatie , o amintire …

b) trairile afective de provenienta organica sunt cauzate de buna sau proasta functionare a organelor interne .

1

c) afectele sunt forme afective simple, primitive si impulsive, puternice, foarte intense si violente, de scurta durata, cu aparitie brusca si desfasurare neprevazuta.

Procesele afective complexe beneficiaza de un grad mai mare de constientizare si intelectualizare cuprinzand :

a) emotiile curente care sunt forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de insusirile separate ale obiectelor .b) emotiile superioare, legate nu atat de obiecte, cat de o activitate pe

care o desfasoara individual . c) dispozitiile afective sunt stari difuze, cu intensitate variabila si durabilitate relativa .

Procesele afective superioare se caracterizeaza printr-o mare restructurare si raportare valorica, situata nu la nivel de obiect, ci la nivel de personalitate, depasind prin continutul si structura lor starile emotionale disparate si tranzitorii .

a) sentimentele sunt trairi afective intense, de lunga durata, relativ stabile, specific umane, conditionate social – istoric .

b) pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate de gradul de stabilitate si generalitate foarte mare , antrenand intreaga personalitate.

Emoţiile sunt stări afective de scurtă durată, cu un caracter situativ, care pot fi declanşate de o împrejurare reală sau imaginară (citirea unui roman).

Impulsurile corticale se scurg brusc spre segmentele subcorticale şi anume spre formaţiunile thalamice şi hipothalamice ale sistemului nervos din instanţele inferioare ale creierului. Când impulsurile ajung în formaţiunile thalamice şi hipothalamice începe desfăşurarea tumultoasă, aşa se face că suntem mai puţin răspunzători şi adesea nu ne dăm seama de reacţiile emoţionale din corpul uman. Cu toate acestea, rolul reglator al scoarţei cerebrale nu este total anulat.

Intensitatea emoţiilor poate fi foarte variată, respectiv vagă, mijlocie sau foarte mare, zguduind intregul organism. În acest caz, vorbim de emoţii-şoc, pe care psihologii le numesc afecte, trăiri foarte puternice.

Există 4 emoţii-şoc tipice: - frica, teroare; - furia - care e o stare de extremă iritare; - tristeţea - în forma sa acută, care este disperarea; - bucuria explozivă.

Teorii ale emotiilor:

2

1) Teoria intelectualista -a fost elaborată la începutul secolului trecut şi aparţine lui Herbart şi Nahlowski. Ei erau

adepţii unei psihologii asociaţioniste, care dădea o mare importanţă reprezentărilor şi asocierii lor. încât aceşti filosofi au explicat emoţiile prin dinamica reprezentărilor. O stare afectivă ar lua naştere din interacţiunea imaginilor. De exemplu, când o reprezentare este prinsă între cele care o opresc şi altele care o împing, apare emoţia întristării. Astfel, vestea morţii unui bun prieten îmi aduce imaginea lui în minte, care îmi evocă numeroase amintiri fericite, petreceri tinereşti, glume, discuţii, dar acestea sunt stăvilite de noua reprezentare a trupului său neînsufleţit, imobil şi rece. Ciocnirea lor brutală constituie ceea ce noi resimţim ca fiind o adâncă tristeţe, durere. Acest punct de vedere era totuşi mai puţin naiv, decât pare astăzi, deoarece reprezentările erau privite ca fiind legate de anume tendinţe; or, acestea, constituind începuturi de mişcări, au un rol cert în viaţa afectivă.

2) Teoria fiziologică-periferică

-a fost intemeiata de James şi Lange. Noi raţionăm greşit, spunea James. Considerăm că, văzând un urs în pădure, mă sperii şi atunci devin palid, mi se zbârleşte părul, tremur etc. De fapt ordinea ar fi inversă: văd ursul, încep să tremur, pălesc etc. şi conştiinţa acestor modificări fiziologice este ceea ce eu numesc frică. Deci percepţia atrage după sine modificările fiziologice. Iar conştiinţa acestora constituie ceea ce eu numesc emoţie. Nu fiindcă sunt trist plâng, ci, invers, fiindcă plâng mă simt trist.

- teoria lui James-Lange are meritul de a fi sublimat importanţa modificărilor fiziologice - mai ales în cazul emoţiilor-şoc, care fuseseră neglijate de teoriile intelectualiste, încolo sunt multe argumente împotriva punctului lor de vedere. Mai întâi, fiziologii, înregistrând precis diferitele transformări fiziologice produse în emoţii, n-au reuşit să stabilească un profil absolut specific pentru fiecare emoţie, întrucât, aşa cum am văzut, există manifestări care apar în două-trei emoţii distincte, apoi chiar aceeaşi emoţie se poate exterioriza în moduri diferite, aproape contrarii.Apoi, intensitatea unei trăiri afective nu e deloc proporţională cu cea a exteriorizărilor şi a manifestărilor corporale.

3) Teorii fiziologice centrale - Cea mai importantă este aceea cunoscută sub numele de teoria lui Cannon-Bard- W. Cannon, efectuând numeroase studii experimentale asupra creierului pisicii, a

demonstrat rolul important pe care îl are talamusul în declanşarea expresiilor emoţionale, cât şi influenţa inhibitoare a cortexului asupra acestei formaţii subcorticale. Ca urmare, el a formulat o teorie după care rolul esenţial în emoţii îl are talamusul (de aceea a mai fost denumită şi teoria talamică a emoţiei). Aşa cum se vede în figura nr. 28 ea se deosebeşte mult de punctul de vedere al lui W. James (după I. Ciofu, pp. 269-273).

în concepţia lui W. James, talamusul nu joacă nici un rol, cortexul declanşând reacţiile periferice, iar perceperea lor constituind emoţia. După Cannon-Bard, excitaţiile senzoriale ajung în talamus, care le transmite la cortex : talamusul, dezinhibat de cortex, declanşează modificările

3

musculare şi viscerale simultan, informând şi cortexul. Deci sursa trăirii afective o constituie procesele talamice. Modificările organice apar aproape instantaneu cu trăirea emoţională şi nu ele sunt cauza emoţiei. Emoţia rezultă dintr-o excitare concomitentă a talamusului şi cortexului.

în deceniile următoare (studiile lui Cannon-Bard datând din perioada 1920-1950), neurofiziologii au pus în lumină şi rolul pe care-1 au în emoţii şi alte formaţii din creier, îndeosebi sistemul limbic. Ca şi Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar atenţia lor a avut în centra formaţiile subcorticale.

4) Teorii cognitive - E vorba de acei psihologi care au scos în evidenţă rolul important al scoarţei cerebrale.

Magda Arnold (în 1950) a sublimat rolul evaluării stimulilor, situaţiei. în primul rând, aprecierea se face prin prisma impresiilor de plăcut-neplăcut, dar survine şi memoria dând un conţinut specific trăirii emoţionale. Cortexul se manifestă şi activ, el dă un impuls care iniţiază reacţia organismului. Desigur, talamusul rămâne iniţiatorul principalelor expresii emoţionale, însă în urma unei excitări specifice primite de la formaţiile superioare. Iar modificările periferice, printr-un feed-back, sunt sesizate de cortex, ceea ce intensifică, de obicei, emoţia. Deci succesiunea fenomenelor ar fi urmtoarea: stimularea de origine senzorială, percepţia, evaluarea, impulsul către acţiune, expresiile emoţionale (cu modificările vegetative însoţitoare perceperea acestor reacţii organice şi reevaluarea emoţională într-adevăr, o situaţie pentru a declanşa o anume emoţie, trebuie să fie interpretată şi apreciată.

Afectele sunt izbucniri deosebit de puternice, de scurtă durată, percum furia, groaza sau uimirea.

Furia- se declanşează când cineva ne ofensează, în chip jignitor, de multă vreme sau a cauzat un rău notabil şi se amuză. În asemenea cazuri, intervine sentimentul de „pahar plin”. Accesul de furie se manifestă prin înroşirea feţei, vene îngroşate, puls accelerat, agitaţie, gesticulare, ton ridicat al vocii. Sunt şi cazuri când se manifestă o mânie „palidă”, lipsită de manifestări extreme.

Disperarea, tristeţea profundă- poate fi cauzată de moartea unei persoane apropiate, calamităţi (inundaţii, pierderea locuinţei) şi se manifestă prin faţă palidă, colţurile gurii lăsate în jos, cute pe frunte, privire ştearsă, inexpresivă, ritm al inimii încetinit, suspine, tremurul vocii sau al corpului.

Uimirea- se manifestă sub forma unei bucurii explozive, care survine pe neaşteptate, la aflarea unei veşti sau la producerea unui eveniment dorit, aşteptat.

Stări stabile de teamă şi frică le avem, în acele momente zguduitoare din viaţa omului, legate de diferite incidente, care se instalează în memoria acestuia şi mereu reactualizează situaţia stresantă, teama şi chiar timiditatea. În cazul în care omul se manifestă echilibrat, fără a trece dintr-o extremă, de agitaţie, fobie, teamă în cealaltă extremă de a fi indiferent –în acest caz, vorbim de o fiinţă echilibrată, care îşi stăpâneşte emotivitatea.

Bucuria este o stare euforica prin care oamenii isi manifesta starea de dispozitie pozitiva manifestandu-se prin fata voioasa, vesela, zambitoare, ochii au o stralucire aparte, ritmul inimii

4

se intensifica in functie de intensitatea bucuriei. In cazul unei bucurii extreme, unii oameni si-o exteriorizeaz prin raset, miscari nestapanite ca ale unui copil, sau din contra, prin lacrimi insotite de zambet.

Este foarte important pentru un psiholog să ştie să „citească” emoţiile pe faţa omului: mirarea, nesiguranţa, certitudinea, îndoiala, mâhnirea, iumirea, surpriza, suferinţa, nuanţe ale emoţiilor specific umane.

Sentimentele reflectă relaţii mai stabile şi mai complexe (decât emoţiile) dintre om şi mediul înconjurător. Ele se deosebesc de emoţii şi de simplele dorinţe prin amploarea şi extensiunea lor. Acestea sunt trans-situaţionale, persistă în preajma şi-n absenţa obiectului principal. (ex: sentimentul iubirii, nu se exprimă numai în prezenţa persoanei iubite, ci persistă prin amintiri, scrisori etc)

Sentimentele se structurează în timp, obiectul afecţiunii este conştientizat, sentimentele sunt susţinute de o motivare mai elaboratî, intelectualizată. Sentimentele evidenţiază poziţia intimă a omului, aderenţa totală sau opoziţia totală.

În psihologie, sentimentele exprimă nucleul personalităţii. Există o strânsă legătură între sentimente şi procesele cognitive. Ele sunt influenţate şi

totodată influenţează memoria omului, imaginaţia lui, sunt prezente în gândire, percepţie si atenţia omului. Prin intermediul intereselor, atenţia devine concentrată, distributivă şi stabilă, având importanţa pentru stabilitatea sentimentelor.

Pasiunile sunt tot sentimente, prin complexitatea şi stbilitatea lor, dar implică un impuls mai puternic spre activitate (pentru care manifestă pasiune), sunt stări afective intense, de aceea este important să se pună accent pe orientarea pasiunii spre o activitate pozitivă, de progres.

Pasiunea este un sentiment puternic al dependenţei interioare a individului faţă de o dorinţă intensă ce îl subjugă. Acţiunile pasionale sunt opuse judecăţii lucide şi analizei lor obiective. Un om pasionat nu pune întrebări şi nu face judecăţi.

Pasiunile se caracterizează prin tensiune afectivă unilaterală şi au ca sursă, exaltarea eului, exltarea tendinţelor egoiste ale omului, aderenţa la o valoare sau nonvaloare socială.(expl. Pasiunea pentru jocurile de noroc. In acest caz, pasionatul preferă prezentul, viitorului. Acesta este puternic atras de acţiunea imediată, dominat de sentimentul supunerii oarbe, indiferent de consecinţele nefaste ce ar putea urma.)

Dispozitiile sunt stări afective mai generale, care colorează, pentru câtva timp, întreaga conduită şi activitate a omului.

La prima vedere s-ar crede că dispoziţiile nu au o cauză distinctă care le-ar provoca. Cauzele însă sunt multiple: o veste proastă, observarea unor lucruri, fenomene neplăcute, diferite neînţelegeri. Când cineva e prost dispus, vede numai aspectele neplăcute ale exisţentei, trăieşte emoţii negative, nu are chef de lucru. Buna dispoziţie ne face să vedem totul pozitiv, să muncim cu spor. Aceste stări de spirit au o dublă condiţionare:

-cauze interne: oboseala, proasta funcţionare a organelor interne, o boală ori dimpotrivă, o sănătate înfloritoare, resurse energetice

5

abundente.-cauze externe: existenţa unor conflicte (în familie, la locul de muncă), stări de frustrare, apariţia unor pericole ori dimpotrivă, aprecierile pozitive făcute de persoane importante, perspective favorabile privind viitorul profesional.Ambii factori creează stări de spirit.

Stările afective, sentimentele, emotiile sunt cele care dau sens existenţei noastre. Fara ele, viata noastra ar fi seaca, lipsita de culori, de trairi, de amintiri... Ele fac legatura intre oameni, ele de fapt ne fac sa fim oameni, sa simtim, sa traim, daca nu ar fi, noi am fi fost doar niste simple creaturi singuratice...

Totusi, unele din aceste stari sunt negative, ele sunt cele care ne transforma in bestii daca nu le stim stapani...

Alte stari sunt frumoase dar in acelasi timp si dureroase... Cine nu isi aminteste de emotia primului sarut si totusi... a fost frumos, dar amintindu-ne de el, putin ne doare acea stare de nostalgie care ne cuprinde...

Cineva a zis ca o lacrima are un izvor mai adanc decat un zambet... Si da... e adevarat... Lacrimile sunt provocate de emotii si trairi mult mai intense decat zambetele. De lacrimi, de durere, de tristete, ne amintim mai repede, retraim mai usor acele stari care ne-au afectat negativ decat cele care ne-au afectat pozitiv. Oare de ce? Natura umana are o sensibilitate aparte, care se mainifesta mai tare la „frecventele joase” (negative) decat la „frecventele inalte” (pozitive). Totusi, omul are capacitatea de a-si schimba reactiile (constient/inconstient) in raport cu orice stimul. Pe unii oameni, suferinta, tristetea ii face sa fie mai duri, pe altii, mai intelegatori. Bucuria determina oamenii sa fie mai egoisti uneori, sau, din contra, mai binevoitori. Deci, reactiile oamenilor sunt diferite, in functie de personalitatea lor, de felul cum vad, simt sau inteleg un lucru.

Felul in care vedem lucrurile, ne coloreaza viata... Si sa nu uitam ca fiecare lucru are importanta sau valoarea pe care noi i-o dam...

6