Emitenţii pe piaţa de capital

Emitenţii pe piaţa de capital sunt acele entităţi cu personalitate juridică ce au emis, emit

sau intenţionează să emită instrumente financiare. Admiterea la tranzacţionare a unor valori

mobiliare pe o piaţă reglementată se va realiza după publicarea unui prospect aprobat de

C.N.V.M., iar valorile mobiliare ale un emitent nu vor fi admise la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată dacă în urma analizării situaţiei respectivului emitent se apreciază că acesta ar

prejudicia interesele investitorilor.

Emitenţii pot fi grupaţi in următoarele categorii:1

guverne şi organe ale administraţiei centrale şi locale - în cele mai multe cazuri guvernul

este principalul generator de împrumut obligatar, aceste împrumuturi având o importanţă majoră

pe piaţa secundară.

instituţii sau organizaţii multinaţionale – sunt emitenţi activi de valori mobiliare care

lansează pe pieţele internaţionale de capital împrumuturi.

societăţi comerciale –sunt cei mai activi emitenţi de valori mobiliare putând emite acţiuni

şi obligaţiuni

bănci comerciale – emit atât acţiuni cât şi obligaţiuni pentru propriile lor necesităţi având

influenţă asupra evoluţiei pieţei atunci când emit cantităţi însemnate de valori mobiliare

Emitenţi de valori mobiliare trebuie să asigure un tratament egal pentru toţi deţinători de

valori mobiliare, de acelaşi tip şi clasă şi vor pune la dispoziţia acestora toate informaţiile

necesare pentru ca aceştia să-şi poată exercita drepturile. Acestora le este interzisă folosirea în

mod abuziv a poziţiei deţinute de acţionari sau a calităţii de administrator ori de angajat al

societăţii, prin parcurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect

lezarea drepturilor privind valorile mobiliare şi a altor instrumente financiare deţinute, precum si

prejudicierea deţinătorilor acestora.

Pentru ca acţiunile unei societăţi comerciale să fie admise la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată societatea trebuie sa îndeplinească mai multe condiţii :

1 Gabriela Anghelache – Piaţa de capital, Ed. Economica 2004, pag 95

sa aibă valoarea capitalurilor proprii din ultimul exerciţiu financiar de cel puţin

echivalentul in lei a 8 milioane EURO calculat la cursul de referinţă al B.N.R. din data

înregistrării la B.V.B. a cererii de admitere la tranzacţionare;

sa fi obţinut profit net in ultimii 2 ani de activitate;

sa prezinte un plan de afaceri pentru, cel puţin, următorii 2 ani calendaristici.

Pe lângă aceste condiţii emitentul trebuie să pună la dispoziţia publicului rapoartele

semestriale, trimestriale şi anuale ale societăţii astfel încât investitorii să poată să facă o evaluare

fundamentală privind activitatea firmei, a profitului sau pierderii precum ş să indice factori

speciali care au influenţat aceste activităţi..

Pentru ca obligaţiunile emise de societăţile comerciale, autorităţile publice şi organismele

internaţionale să fie admise la tranzacţionare este necesar ca emitentul să fie înfiinţat şi să îşi

desfăşoare activitatea în conformitate cu prevederile legii.

1.3.4. Investitorii pe piaţa de capital

Investitorii reprezintă o categorie importantă a pieţei de capital fiind acele persoane fizice

sau juridice care, pe cont propriu, cumpără, deţin şi vând valori mobiliare fără a practica

intermedierea ca fapte de comerţ. Ei deţin capital monetar şi îl investesc în produse specifice

pieţei de valori mobiliare asumându-şi riscurile acestei investiţii. O prezentare mai detaliată este

prezentată în Capitolul III al prezentei lucrări.

1.3.5. Intermediarii

Reprezintă de asemenea categorie importantă a structurii pieţei de capital fiind

reprezentaţi de societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate de C.N.V.M., instituţii de

credit autorizate de Banca Naţională a României, în conformitate cu legislaţia bancară aplicabilă,

precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau nemembre să presteze

servicii de investiţii financiare

Intermedierea pe piaţa de capital are loc după un sistem de organizare riguros stabilit, atât

în privinţa locului şi rolului participanţilor cât şi a modului de efectuare a diverselor operaţiuni.

În România principalele entităţi implicate în activităţile de intermediere cu valori

mobiliare sunt:

Societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF) sunt persoane juridice, constituite

sub forma unor societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, conform Legii nr.31/1990

privind societăţile comerciale şi Legea 297/2004 privind piaţa de capital ,care au obiect exclusiv

de activitate prestarea de servicii de investiţii financiare şi care funcţionează numai în baza

autorizaţiei C.N.V.M. Acestea sunt deosebit de importante deoarece cumpărători şi vânzători de

valori mobiliare nu au acces pe piaţa bursieră numai prin intermediul unor societăţi de

intermediere specializate şi autorizate, membre ale Asociaţiei Bursei respective. Aceste servicii

de intermediere se realizează cu ajutorul unor agenţi de schimb care sunt brokeri, care acţionează

în contul clienţilor. Serviciile de investiţii financiare pot fi prestate numai dacă sunt îndeplinite

cerinţele de capital iniţial cuprinse între 50.000 de euro şi 730.000 de euro, în funcţie de

serviciile pentru care sunt autorizaţi să le presteze.

Înaintea prestării de servicii de investiţii financiare, intermediarii vor informa investitorii

cu privire la fondurile sau schemele de compensare a investitorilor. În scopul protecţiei

investitorilor, asigurării stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor, C.N.V.M. va

emite reglementări privind cerinţele prudenţiale şi de adecvare a capitalului pentru evaluarea

corectă a riscurilor, în scopul prevenirii şi limitării efectelor acestora.

INVESTITORII – ACTORII PRINCIPALI PE PIAŢA DE CAPITAL

2.1. CONCEPTUL DE INVESTITOR

Investitorii sunt acele persoane fizice sau juridice care pe cont propriu, cumpără, deţin şi

vând valori mobiliare fără a practica intermedierea ca fapt de comerţ. Aşadar, investitorii sunt

deţinători de capital monetar care investesc în produse specifice pieţei de valori mobiliare şi care

îşi asumă riscurile acestei investiţii.

Nivelul de câştig şi gradul de risc pe care îl suportă, sunt în mare măsură condiţionate de

răspunsul la întrebarea: cine sunt ei? Altfel spus de identitatea lor; de asemenea, trebuie avut în

vedere că investitorii au diferite obiective de afaceri şi responsabilităţi care pot condiţiona

strategia lor investiţională.

Investitorii care în trecut căutau plasamente pentru sumele de bani pe care le aveau la

dispoziţie, au condus în timp, la organizarea pieţelor care să asigure un preţ corect pentru

plasamentele făcute. Dacă ei nu ar fi existat, nu ar fi existat nici comerţul cu bani şi nici pieţele

financiare - şi mai ales componenta lor, pieţele de capital – care să capteze atât atenţia întregii

lumi.

Prin depozitele constituite de investitori de mici dimensiuni la băncile comerciale, piaţa

monetară poate să funcţioneze – se asigură împrumuturi pe termen scurt atât necesare nu numai

băncilor ci şi comercianţilor de orice fel, precum şi statului – administraţilor sale centrale şi

locale. Prin toate activităţile derulate , investitorii alimentează pieţele primare sau secundare.

Investiţia în valori mobiliare implică întotdeauna un risc, dar există totodată şi

posibilitatea unor câştiguri – primirea de dividende şi câştigul de capital.

Fig. Nr.1 Raportul randament aşteptat - risc

Înainte de a investi în valori mobiliare, un investitor trebuie să aibă o imagine foarte clară

asupra propriei poziţii financiare şi asupra a ceea ce vrea să obţină prin investiţia respectivă.

Trebuie ca angajamentele financiare curente ale investitorului să fie acoperite şi în plus

trebuie să fie efectuate provizii pentru eventualele cheltuieli neaşteptate. Numai după luarea

acestor măsuri de prevedere, un investitor este pregătit spre a se gândi la a-şi investi

supusul bănesc în valori mobiliare.

TIPOLOGIA INVESTITORILOR

I. După importanţa lor pe piaţă, se împart în trei mari grupe:

1. Instituţii financiare şi investitorii instituţionali care tind să domine cele mai multe pieţe

financiare, si care se împart în:

băncile comerciale – cea mai mare parte a fondurilor bancare este reinvestită în

activităţile specifice industriei bancare. Băncile apelează la piaţa financiară pentru efectuarea de

investiţii în valori mobiliare acesta fiind considerată o soluţie complementară a activităţilor de

natură bancară în vederea menţinerii unui nivel de lichiditate corespunzător plasamentelor

efectuate. Această investiţie prin crearea unui anumit portofoliu de valori mobiliare prezintă , de

asemenea, şi avantajul dispersie riscului investiţional, obţinerii unor profituri dar şi lichidări

rapide a investiţiei prin vânzarea valorilor mobiliare la Bursa de Valori Bucureşti.

societăţile de investiţii şi fonduri mutuale – în ţara noastră este reglementată funcţionarea

a două tipuri de societăţi de investiţii colective de plasament:

- fonduri deschise de investiţii (fonduri mutuale) care sunt constituite ca societăţi civile,

fără personalitate juridică prin aportul unor sume de bani din partea membrilor iniţiale.

- societăţile de investiţii - au personalitate juridică, sunt constituite sub forma unor

societăţi pe acţiuni, conform Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, şi funcţionează numai în baza autorizaţiei C.N.V.M.

Aceste societăţi de investiţii colective de plasament sunt societăţi create de piaţa de

capital şi care există numai în măsura existenţei pieţei. Avantajul acestora este că ele transformă

micii investitori într-un mare investitor care va avea astfel o putere financiară mai mare şi

personal de specialitate care să gândească investiţiile şi să stabilească strategiile.

Societăţile de asigurare cuprind in portofoliul lor activităţi cu grad ridicat de risc şi ca

atare necesită investirea eficientă, pe perioade mari de timp a sumelor provenite din prime de

asigurare. În aceste sens piaţa de capital reprezintă o alternativă de investire foarte bună deoarece

oferă posibilitatea obţinerii unor lichidităţii însemnate într-un timp scurt şi permite efectuarea de

investiţii pe orice perioadă şi cu sume relativ mici.

Băncile centrale care sunt organisme din sectorul public care participă activ pe piaţa

financiară ca şi investitor atât în nume propriu, plasându-şi o parte din rezerve, cât şi ca

reprezentanţe ale guvernelor.

2. Investitorii individuali care deţin şi îşi gestionează personal un portofoliu de valori

mobiliare, şi care se împart în:2

Societăţi comerciale în cadrul politici de alocare a capitalului, acestea pot să-ţi plaseze în

valori mobiliare o parte a activelor disponibile pe termen lung .Acestea pot fi împărţite in două

grupe:

societăţi comerciale cu răspundere limitată

societăţi comerciale pe acţiuni care prezintă, din punct de vedere investiţional lichidităţi

zilnice care sunt variabile din punct de vedere cantitativ. .

Persoanele fizice (investitori individuali) îşi investesc economiile personale în cantităţi

relativ reduse de acţiuni, obligaţiuni. Persoanele fizice pot deţine sume mici sau relativ mari de

investit şi tind să investească în sistemul bancar, deoarece li se pare mai lipsit de risc, sau în

fonduri mutuale dar şi din cauza că această investire necesită deţinerea unor cunoştinţe solide

privind tehnicile bursiere, precum şi o informare permanentă cu privire la evoluţia pieţei.

II. În funcţie de strategia lor investiţională aceştia pot fi:

Investitori strategici sunt acei investitori care cumpără un pachet cel puţin semnificativ de

acţiuni ale unei firme cu scopul de a-l păstra pe o perioadă îndelungată de timp şi cu dorinţa de a

se implica în managementul societăţii. În România au fost asimilaţi acestei categorii, acei

investitori care în cadrul procesului de privatizare au cumpărat pachetul majoritar de acţiuni într-

o întreprindere publică.2 Horia Tulai - Pieţe financiare, Ed. Casa Cărţi de Ştiinţă, Cluj 2004, pag. 51-52

Investitori de portofoliu sunt investitori din categoria investitorilor instituţionali care

cumpără acţiunile unei societăţi din considerente de performanţe ale companiei şi compatibilitate

a acestor acţiuni cu celelalte active din portofoliu. Ei pot păstra o perioadă mai îndelungată de

timp acele acţiuni, în funcţie de creşterea pe care o aduc în portofoliu sau le pot vinde atunci

când există nevoie de lichidităţii şi vânzarea acţiuni aduce un profit.

Punând la un loc toate aceste caracteristici investitorii pot fi grupaţi in 4 mari grupe:

Bulls (taurii) - sunt acei investitori cu o concepţie optimistă şi care presupun că un anumit

titlu sau sector de activitate va avea o tendinţă ascendentă. Ca atare, o piaţă bullish există în

cazul unei economii prospere, în care valoarea monetară a bunurilor şi serviciilor este în urcare,

ca şi titlurile bursiere de altfel.

Bears (Ursii) – sunt opusul taurilor, ei reprezentând categoria de investitori pesimişti care

prevăd o tendinţă descendentă a pieţei, a unui anumit titlu sau sector.

Laşii - sunt desemnaţi investitorii ultra-prudenţi care sunt dominaţi de frică, de fapt frica

le determină dorinţa de a face profit, ei investind numai în titluri sigure, cum ar fi bondurile de

trezorerie dar care nu aduc câştig mare ci asemănător cu cel oferit de bănci. Acţionând ca un pui

evitând tranzacţiile speculative cu totul şi neriscând niciodată este garantat ca acel investitor nu

va avea un câştig important.

Lacomii – sunt investitorii de risc, cei care nu iau în considerare decât companiile care

pot aduce un câştig mare într-un timp scurt, aceştia investind numai pe baza zvonurilor şi a

ponturilor. Ca şi puii, sunt dominaţi de emoţii negative, sunt agitaţi, lacomi, iar rezultatul pe care

îl obţin este mai rău decât în cazul taurilor. Traderii profesionişti îi preferă pe aceştia pentru că

de cele mai multe ori încasează câştiguri din pierderile lor.

IV. Cluburile de investitori - model SUA 3

3

Cluburile de investitori reprezintă o asociaţie de persoane particulare care îşi pun

împreună capitalurile disponibile şi cunoştinţele în domeniu cu scopul efectuării de investiţii

financiare, în special pe piaţa bursieră acestea fiind practic o structură de economisire şi

investiţii.

Primul club de investitori a apărut în 1898 în Statele Unite, la Dallas cu scopul de a crea

un portofoliu de valori mobiliare care să aducă creşteri ale capitalurilor investite. În aceasta idee

membri clubului măresc periodic capitalul investit şi iau decizii în colectiv privind gestionarea

portofoliului.

În ţara noastră nu există această formă de asociere, însă consideram că ar fi foarte bine

venită reglementarea şi încurajarea constituirii unor cluburi de investitori, mai ales având în

vedere capitalurile mici de care dispune populaţia şi acea lipsă de cultură investiţională. Aceste

cluburi de investitori ar face mult mai atractivă pentru români piaţa de capital şi le-ar stimula

apetitul investiţional. Asocierea în cluburi ar fi soluţia cea mai bună pentru micul investitor

român activ, care doreşte să intre pe piaţa bursieră şi nu are suficiente cunoştinţe şi capital să o

facă singur, dar nici nu vrea să fie doar un investitor pasiv care nu se poate implica în

managementul portofoliului de active la care a contribuit.

OBIECTIVE URMĂRITE DE UN INVESTITOR PE PIATA DE CAPITAL

Primul pas care trebuie făcut de către oricine vrea să investească la bursă - indiferente că

este vorba de persoane particulare, de firme sau de instituţii – este să îşi stabilească în mod clar

scopul pe care îl urmăreşte.

Scopul oricărui investitor este, desigur, fructificarea capitalurilor de care dispune, în

sensul sporiri acestora. Lucrul acesta se traduce, în fapt, prin obţinerea de profit din investiţiile

efectuate, însă forma pe care o îmbracă profitul, precum şi mărimea acestuia, ţin de obiectivele

urmărite de fiecare investitor.

Obiectivele urmărite de fiecare investitor pe piaţa bursieră sunt determinate de o serie de

factori caracteristici fiecăruia în parte, cum ar fi: toleranţa la risc, cultura financiară, vârsta,

starea de sănătate etc.

Michael Murphy – Every investor guide to high tech Stocks & Mutual Funds, Ed of California Tehnologhy Stocky, 2003, pag. 136

Ţinând cont de toţi aceşti factori, obiectivele urmărite de către investitorii de pe piaţa

bursieră ar putea fi aranjate în trei mari categorii:4

Investitorii au ca obiectiv principali salvgardarea capitalului care se referă la faptul că

aceşti investitori sunt preocupaţi, înainte de toate, de siguranţa plasamentelor. Există o serie de

valori mobiliare, atât cu venit fix, cât şi cu venit variabil, care se pretează acestui obiectiv, însă

este important să fie alese cu grijă. Una din cele mai frecvente greşeli care se fac de către

investitorii din această categorie, este aceea că ei aleg valori mobiliare care au avut o evoluţie

continuă, pozitivă, în ultimii patru - cinci ani însă, deoarece activitatea industrială precum şi

dobânzile evoluează permanent, această metodă conduce de cele mai multe ori la cumpărarea

unor titluri foarte scumpe, şi astfel, din prea multă prudenţă, se ajunge uşor la pierderi. Soluţia

pentru aceşti investitori sunt obligaţiunile indexate sau convertibile în acţiuni, precum şi acţiunile

care oferă perspective economice e apreciere în viitor.

Investitori interesaţi în obţine un venit cât mai mare din capitalul investit care vizează

obţinerea de dividende sau de dobânzi cât mai mari şi caracterizează investitorii moderaţi.

Majoritatea obligaţiunilor e încadrează în acest obiectiv, însă există şi o serie de acţiuni despre

care se ştie că, în mod tradiţional şi constant, aduc dividende riscante.

Investitori care vizează creşterea capitalului investit care este specific investitorului cu o

toleranţă mare la risc. Ceea ce se urmăreşte în această situaţie este obţinerea câştigului de capital

adică a diferenţei favorabile între cursul de vânzare şi cursul de cumpărare al valorilor

mobiliare. Acest lucru se poate realiza cel mai bine cumpărând în primele faze ale procesului de

creştere economică acţiuni din următoarele domenii:

acţiuni din domenii a căror profituri variază considerabil în funcţie de activitatea generală

de afaceri (domeniul materiilor prime, domeniul construcţiilor);

industrii pentru produsele la care s-au acumulat mari necesităţi de înlocuire;

domenii ale căror perspective apar ca fiind foarte promiţătoare pentru viitorul apropiat.

4 Ileana Vreajba – Primi paşi ca investitor la bursa, Ed All Back, Cluj 2004, pag. 64

Dacă investitorii caută să facă plasamente pe pieţele pentru derivate financiare, atunci

investitorii vor urmării următoarele obiective:

investitori care caută să se protejeze împotriva evoluţiilor nedorite ale pieţei de capital, a

ratei dobânzii numiţi şi hedgeri care vor face apel la piaţa contractelor futures sau la cea a

contractelor de opţiune în funcţie de scopul urmărit – adică ce protecţie doresc să obţină, pe ce

perioadă de timp şi care este costul acestei protecţii – la aceste elemente adăugându-se şi

riscurile ce apar odată cu asumarea unei poziţii de cumpărător sau de vânzător în oricare dintre

cele două tipuri de contracte;

investitori speculatori care caută să obţină un câştig din diferenţele de preţ ce se pot

înregistra în cursul unei zile de tranzacţionare sau între 2 zile de tranzacţionare, speculatori

având deschise – pe zi – un număr mare de poziţii pe care le închid în aceiaşi zi, fie în zilele

următoare.

Investitorii care realizează operaţi de arbitraj , operaţie care se poare realiza pe două pieţe

diferite pentru acelaşi contract sau între piaţa la termen şi piaţa pe care activul de bază se

tranzacţionează la vedere.

CALITĂŢI NECESARE UNUI INVESTITOR

Plasamentele pe piaţa bursieră presupun, aşa după cum bine toată lumea ştie, un anumit

grad de risc. De aceea, pentru a avea succes în aceste plasamente, un investitor ar trebui să

posede anumite calităţi sau, dacă nu le are , să încerce să le dobândească.

Câteva dintre calităţile necesare unui investitor pentru a avea succes în plasamentele

bursiere sunt:

Cunoştinţele financiare şi bursiere sunt esenţiale pentru un investitor care se avântă pe

piaţa bursieră. Nu este nevoie de cunoştinţe foarte aprofundate de analiză financiară, însă este

vital pentru un investitor să ştie citi şi interpreta situaţiile financiare ale unei companii, să

înţeleagă mecanismul tranzacţiilor bursiere, diferite tipuri de ordine, să se poată servi de

graficele cursurilor, să poată surprinde fenomenele macroeconomice. Dacă nu doreşte să

dobândească aceste cunoştinţe rin studiu, este mai bine ca investitorul să apeleze pentru

consultanţă la profesionişti pentru ca plasamentul său să nu devină un joc de noroc.

Să fie bine informat în permanenţă şi să se ţină la curent cu toate evenimentele

economice, politice şi sociale care ar putea influenţa evoluţia titlurilor care fac obiectul

plasamentelor sale.

Răbdarea de a aştepta când va fi suficient de informat şi va fi analizat cu atenţie titlurile

care vor face obiectul plasamentului. De asemenea, răbdarea de a nu cumpăra şi de a nu vinde

titlurile, până când apare momentul oportun conform analizei sale, grafice şi fundamentale,

precum şi a altor semnale pe piaţă.

Curajul de a investi când a venit momentul oportun, precum şi curajul de a nu ezita a

vinde şi a cumpăra când este vorba de marcarea profiturilor, cât mai ales atunci când este vorba

de stoparea pierderilor, în cazul în care investiţia a dar greş. În acest sens, foarte important, este

curajul investitorului de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi lichida plasamentele respective cât

mai repede, orice amânare şi ezitare putându-i fi fatală.

Exigenţa în alegerea titlurilor care fac obiectul plasamentelor pe baza unor criterii de

alegere care trebuie să fie fundamentate şi respectate întocmai. Intervenţia oricărui factor de

natură subiectivă sau emoţională în acest proces de selectare a plasamentelor conduce de obicei

la pierderi însemnate.

Stăpânirea de sine este foarte importantă deoarece investitorul trebuie să ştie cum să îşi

controleze tentaţia de a acţiona conform unor zvonuri sau ponturi nefondate sau de a reacţiona la

tendinţele minore de piaţă, de creştere sau de scădere, care nu sunt altceva decât jocuri normale

de piaţă.

Controlul emoţiilor şi păstrare calmului în situaţiile de criză, pentru a nu se lăsa atras în

diferite manevre sau încercări de manipulări ale pieţei.

Cunoaşterea psihologiei umane este extrem de importantă, deoarece cursul bursier se

formează prin confruntarea cererii cu oferta de titluri, şi aceşti doi vectori sunt rezultatul

calculelor, aşteptărilor, părerilor, impulsurilor, emoţiilor, speranţelor, fricii şi slăbiciunilor

investitorilor. Este important să se înţeleagă psihologia mulţimii sau, altfel spus, a “spiritului de

turmă”, care apare pe pieţele bursiere şi este caracteristic masei mari de investitori care nus e

informează, nu analizează şi fac investiţii pe ghicite.

Prudenţa şi cumpătarea sunt alte două calităţi importante de care trebuie să dea dovadă un

bun investitor, care nu trebuie să manifeste un optimism exagerat şi să “se culce pe o ureche”, ci

să fie prudent şi să-şi urmărească plasamentele, gata pentru a interveni atunci când se impune.

Este de asemenea important ca un investitor să nu fie lacom deoarece această slăbiciune îl poate

face să rateze momentul vânzării şi profitul să i se transforme în pierdere, uneori această lăcomie

ducându-l la faliment, mai ales în cazul tranzacţiilor în marjă.

Consecvenţa în a se ţine de planul de acţiune pe care şi l-a stabilit şi a respecta regulile de

bază ale investiţilor pe piaţa bursieră.