Elena Farago

Nastere: 29 martie 1878 in BarladDeces: 4 ianuarie 1954 la Craiova

Elena Farago a fost o poeta romanca care a compus poezie pentru copii(Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Cloșca, Sfatul degetelor, Motanul pedepsit etc.). Fiica lui Francisc Paximade si a Anastasiei (n. Thomaide). Prin tata, descinde dintr-o veche si nobila familie de origine greaca; pe linie materna are ascendenti de origine greaca, turca si romana. 

Pe numele ei adevarat Elena Paximade, poeta s-a nascut la 29 martie 1878 in Barlad. Urmeaza in localitate studiile primare si doua clase gimnaziale. Din 1907se stabileste la Craiova, unde desfasoara o activitate literara intensa: poezie, publicistica, memorabila literatura pentru copii. Din 1921 este directoarea muzeului si bibliotecii „Aman din oras. 

In anul 1890 ramane orfana de mama și este nevoita sa se ocupe de ingrijirea surorilor mai mici. In 1895 Elena ramane și fara tata, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernanta la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea sa-i devina soț. Elena Farago a debutat in 1898 cu un reportaj, pe care il semneaza Fatma. In 1902 publica prima poezie in ziarul „Romania muncitoare”.

Debutase in 1899 in ziarul „Romania muncitoare sub pseudonimul „Fatma. La Craiova scoate in 1924 revista „Nazuinta. Prin sotul ei, Francisc Farago, se apropie de cercurile socialiste, de care divorteaza in 1913

Colaboreaza la Adevarul, Epoca, Sa-inanalorul, Floarea darurilor, Revista noastra, Fat-Frumos, Luceafarul, Ramuri etc. A semnat si cu pseudonimul Fatma, Andaluza, Ellen etc. Directoare a Fundatiei „Alexandru si Aurelia Aman" din Craiova (192l-l 954), azi Casa memoriala „Elena Farago"; inspectoare a azilurilor pentru copii. A intemeiat revista Nazuinta (1922). 

Debut editorial cu volum Versuri (1906), urmat de volum de poezie Soapte din umbra (1908), Soaptele amurgului (1920), Nu mi-am plecat genunchii (1926), reluate in diverse culegeri de autor (Poezii alese, 1924; Poezii. 1906-l926, 1928 Poezii, 1937),partial reeditate (Poezii, 1957; Versuri, 1978). A mai publicat versuri pentru copii (Pentru copii, I-II, 1913-l920; Copiilor, 1913; Din traista lui Mos Craciun, 1920; Bobocica, 1921; Sa nu plin-gem, 1921; A ciocnit cu ou de lemn, 1943; Intr-o noapte de Craciun, 1944; 4 giste nazdravane, 1944; Plugusorul jucariilor, 1944), proza pentru copii (Sa fim buni, 1922; Ziarul unui motan, 1924; Intr-un cuib de rindunica, 1926; Sa nu minti, sa nu furi, 1944).

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

   

   

   

Este premiata de doua ori, in 1907 si 1920, de Academia Romana, in 1924 este distinsa cu premiul francez „Femina , iar in 193 7 este laureata a Premiului National de Poezie. Moare in ianuarie 1954 la Craiova.Stabilita din 1907 la Craiova, unde desfasoara o intensa activitate literara, poeta devine, in 1921, directoarea muzeului fi bibliotecii „Aman" din acest oras. Debuteaza in 1899, sub pseudonimul „Fatma", in Romania muncitoare. Va colabora in aceasta perioada si la Adevarul, Lumea noua, Epoca. În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții

și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

În lirica poetei se pot detecta deopotriva influente semanatoriste si simboliste, concretizate in poezii cu substanta diluata. Ea ramane insa ca „o remarcabila poeta a dragostei pudice (George Calinescu), mai ales atunci cand „se exprima direct si simplu. Acelasi critic literar noteaza: „cu deosebire originale sunt poeziile care canta maternitatea.

Spiritualizata, „iubirea sentimentala" a poetei - tinjire intr-un vag de nuante - se traduce in imagini-simboluri utilizate nu atit pentru

capacitatea lor sugest'va, cit mai cu seama din tendinta eludarii cuvintului propriu si a transpunerii realitatii intr-un plan ireal. Efectele astfel obtinute sint diminuate nu o data de aglomerarea alegoriilor dificile si pretioase: „razvratitul vaer", „vana desperare", „stearpa tihna", „neindura-tele legi", „truditul basm", „nesfirsita si sfinta paza" etc. Aportul simbolicii medievale - previzibil aici, unde manifestarea exterioara, concreta, a iubirii pamintesti ramine necunoscuta -, in care crinii, spinii, viespile, lanturile deplaseaza realul pe alte coordonate, accentueaza caracterul factice al multor poezii. Procedeul simbolist al abstractizarii si generalizarii este dus mai departe decit la Minulescu. Fata de ceea ce acolo ne intimpina descarnat si sonor: „Nimicul", „Eternul", „Albastrul", „Credintile", „Durerea", „Trecutul", aici apare: „tristul N-a fost", „blindul Ca n-a fost sa fie", „statornicul Este", „atitia zadarnici A-tunci", „floarea albastrilor Cind", „frunza verzilor Poate" etc. Predominanta introspectiva nu exclude disponibilitatea la farmecul natural. Autoarea cultiva pastelul atitin forma populara - simplu si spontan, fraged si pur -, dit si pe acela in maniera romanticilor inceputului de veac al XlX-lea, unde natura (amurgul, toamna, vaerul frunzelor, moartea) devine stare sufleteasca traita de poeta. Analogiile psihologice fine impun, prin originalitate plastica elegiaca, amprenta inconfundabila a scriitoarei. „Schitele" - gen aparte, introdus de Elena Farago in literatura noastra -, grupate in doua cicluri distincte (La tara si La marginea orasului), organizeaza elemente eterogene in tablouri simple, unde observatia exploateaza efectul contrastelor. Din vibratia profunda la suferintele si durerea celorlalti isi trag seva doinele de atitudine sociala grupate in ciclul Martie - Decembrie 1907, ce infatiseaza tablouri dezolante ale rascoalei taranesti. 

Preocuparile privind sensurile vietii, cristalizate in atitudini domol-meditaltive, sint transcrise intr-o poezie „plina de doruri", reflex al spleen-ul simbolist. Literatura pentru copii (poezie si proza) - sector important al creatiei sale - valorifica resursele de duiosie, neliniste si afectiune, lirism inepuizabil al maternitatii. Traducerile libere si prelucrarile din Marot, Ronsard, Malherbe, Cor-neille, Sully Prudhomme, Verlaine, Henri de Regnier, Verhaeren s.a. intregesc, prin optiunile de lectura si calitatea artistica, un profil scriitoricesc delicat.

Elena Farago s-a stins din viață în 1954, la Craiova după o lungă suferință.

Distincții Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră

(1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului(1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).

• Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)• Premiul Internațional „Femina” (1924)• Premiul Național pentru Literatură (1938)• Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.

Volume de versuri Versuri (1906) Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri,1908 Traduceri libere (1908) Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913 Șoaptele amurgului (1920) Poezii alese (1924) Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926 Poezii (1937) Volume pentru copii (versuri și proză)[modificare | modificare sursă] Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912; Copiilor (1913) Din traista lui Moș Crăciun (1920) Bobocica (1921) Să nu plângem (1921) Să fim buni (1922, proză) Ziarul unui motan (1924, proză) Într-un cuib de rândunică (1925, proză) A ciocnit un ou de lemn (1943) Într-o noapte de Crăciun (1944) 4 gâze nazdravane (1944) Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.

Gandacelul

- De ce m-ai prins în pumnul tau, Copil frumos, tu nu stii oareCa-s mic si eu si ca mă doare

De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu, Si-mi place să mă joc si mie, Si mila trebuie să-ti fieDe spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?Ca am si eu părinti ca tine, Si-ar plange mama dupa mine, Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de totCăci am trait abia trei zile, Indura-te de ei, copile, Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacelIn pumnul ce-l strangea să-l rupaSi l-a deschis copilul dupaCe n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invieSuflandu-i aripile-n vant, Dar a cazut în tarna frantSi-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea reaDegeaba plangi, acum, copile, Ci du-te-n casa-acum si zi-leParintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vreaSă ocrotesti cu bunatate, In cale-ti, orice vietate, Oricat de far-de-nsemnatateSi-oricat de mica ar fi ea!

Catelusul schiop Eu am numai trei picioare, Si de-abia mă misc: top, top, Râd când mă-ntalnesc copiii, Si mă cheama "cuciu schiop".

Fratii mei ceilalti se joacaCu copiii toti, dar euNu pot alerga ca dansii, Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziuaSi plâng mult când mă gandescCa tot schiop voi fi de-acumaSi tot trist am să traiesc.

Si când mă gandesc ce bineM-as juca si eu acum,

Si-as latra si eu din poartaLa copiii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiiiCei cuminti, si cat de multMi-ar placea să stau cu dansii, Să mă joc si să-i ascult!

Dar copiii rai la sufletSunt urâti, precum e-acelCare m-a schiopat pe mine, Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautateCu o piatra în picior, Si-am zacut, si-am plans atata, De credeam ca am să mor...

Acum vine si-mi da zaharSi ar vrea să-mi fie bun, Si-as putea să-l musc odataDe picior, să mă razbun,

Dar il las asa, să vadaRaul, că un biet catelAre inima mai bunaDecât a avut-o el.

Motanul pedepsit Randunica e plecataDupa hrana pentru pui, Cuibu-i singurel sub stresini Si prin curte nimeni nu-i.Rade sub mustati motanul:- Ce noroc!... Pacat sa-l scap!...Iute sus!...

Dar, poc, o piatra Il loveste drept in cap.Trist se tanguie motanul:- Miau si vai de capul meu.Petrisor il ia in brate:- Iarta-ma te rog, caci eu Te-am lovit, si rau imi pare, Dar de bietii puisori Tie cum nu ti-a fost mila, Cand sarisesi sa-i omori?

Sireata

Viorica, fata mameiCea cuminte si curata, Si-a facut, mancand cirese, Pe furis, pe sort, o pata...Si-acum sta-ntr-un colt si plange:“Doctorul e vinovat Si c-o sa ma certe mama, Si ca sortul l-am patat!”Mama intra-ncet pe usa;Ea tresare si-ntinzandMainile deasupra petei, Plange intruna suspinand.- De ce plangi, fetita mamei? - Plang ca doctorul ti-a spusSa nu-mi dai de loc cirese, Si tu in dulap le-ai pus...- Si tu plangi din lacomie? Ce rusine!... - Sa ma ierti!... - Bine, dar sa fii cuminte... - Nici de sort nu ma mai certi? - Care sort? intreaba mama... - Uite, asta: l-a patat Lacomia pentru careChiar acuma m-ai iertat.

De ajunul craciunului Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus, Stelele lucreaza fara de-ncetare, Caci le-aduna-n claca steaua sfanta careA-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.

Torc de zor în noaptea sfantului ajunCâlti de nea si raze harnicele stele, Pentru noi, copiii, torc sa faca ele, Funia cu trepte pentru Mos Craciun.

Lunga cat e drumul din pamant la cer, Trainica sa-i tina cosului povara, Vor întinde-o-n noapte, nevazuta, scaraMosului ce lupta cu-ndarjitul ger,

Ca sa ne aduca iar, de colo sus, Pe la toti copiii darurile careNi le va trimite, iar, la fiecareSfânta si duioasa mama-a lui Iisus.

Puişorul moţat

Puii mamii, pui,pui,pui,Are cloşca şapte pui:

Cinci pestriţi, unul bălţat,Numai unul e moţatŞi curat şi încălţat.- Spune-mi, puiule, şi mieDe ce-ţi face numai ţieMama ta, ciorapi şi ghete,Şi îţi leagă moţ în plete?Oare frăţiorii tăiSunt aşa de proşti şi răi,Sau că poate mama taO fi leneşă, ori rea?Spune puiul: – Mama meaNu-i nici leneşă, nici rea,Dar e tristă, vai de ea,Căci îi fac ruşine multăFraţii mei şi n-o ascultă,Că de-i cheamă, fug pe-afară,Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,Şi de-aceea-s nespălaţiŞi desculţi şi nemoţaţi.Dar eu stau cu mama meaŞi mi-e drag s-ascult de ea;Şi de-aceea sunt moţatCă-s cuminte şi curat.

Pedeapsa matei

- I-auzi, draga mea papusa,Zgarie mata la usa!Dar eu nu-i deschid deloc,Ca sunt suparata foc.A furat iar, ca o hoata,Un intreg picior de rata,Si-apoi, dupa ce i-a rosToata carnea, pan-la os,A dus osul, binisor,In cotetul lui Azor.Ca pe el sa-l banuimSi sa nu il mai iubimSi acum n-o bat, n-o cert,Dar nu vreau deloc s-o iert.Desi inca o iubesc,Trebuie s-o pedepsesc.C-a fost rea si dusmanoasa,Si n-o las sa intre-n casa.

In ziua de PastiTotii copii azi se imbracaCu ce au ei main frumosSi parinti lor le cantaInvierea lui Christos.

Si la masa ciocnesc astaziToti copiii cei cuminti,Oua rosii si pestrite,Cu iubitii lor parinti.Toti copiii azi sant darniciCaci ei stiu ca lui Christos,Ii sant dragi numai copiiiCei cu sufletul milos.Si copiii buni la suflet,Azi cu bucurie dau,Cozonaci si oua rosiiLa copiii care n-au.

Paza bunăS-a întors cercetătoareaSă le spuie la suroriCă-i deschisă toata floareaŞi câmpia, de cu zori.Şi-au plecat aproape toateLa cules, cu mii si mii,Lăsând vorbă la nepoateSă-ngrijească de copii.Căci muscoii si bondariiŞi-alte neamuri de pădure,Pe şoptite, ca tâlharii,

Umblau mierea să le-o fure.Însă paza-n stupi e bună,Că târziu, dupi apus,Colo jos, subt stupi, la lună,Ei zaceau cu burta-n sus.(1954)

Nelu Dintr-un rest de prajitura, Nelu face firimituri.Mama-l vede si-l intreaba:-Iar nu esti copil de treabaNelule, si-mi faci gunoi?Cum fu vorba dintre noi?

-Vorba noastra? Stai sa-ti spunCa sa vezi cum o tine minte:Sa ma fac tot mai cuminteSi mai harnic si mai bun.-Si de ce imi faci gunoi?-Pentru vorba dintre noi.Eu acum fac firimituriPentru puii randunicii, Ca sa aiba si ei micii, Azi , la masa, prajituri...

Educaţia de ieri şi de azi. Studiu de caz: Elena FaragoCine nu a auzit de „Căţeluşul şchiop”, de „Gândăcelul”, de „Bondarul leneş”, de „Sfatul

degetelor”, de „Motanul pedepsit”, de „Tanu” şi de multe alte poezii ale Elenei Farago? Cine nu a învăţat în copilăria mai fragedă sau mai puţin fragedă pe de rost aceste poezii? Cine nu a citit propriilor copii aceste versuri? Cine nu le-a auzit recitate la serbarea de la grădiniţă sau de la şcoală? Cred că foarte puţini dintre noi.

Am o nepoţică ce va împlini peste vreo două luni trei ani. Este mare amatoare de poveşti şi poezii citite de oricine. Ieri mi-a venit şi mie încă o dată rândul. Copilul şi-a ales din raftCăţeluşul şchiop şi alte poezii, Editura Roxel Cart, Bucureşti, 2011, 48 de pagini (ediţia a doua, ilustraţii de Dana Popescu). Am avut astfel ocazia să-mi amintesc cât de nepotrivite sunt

astăzi multe dintre versurile Elenei Farago, cât de rău pot ele face copiilor noştri.  

Volumul cuprinde 23 de poezii, între care „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Bondarul leneş”, „Sfatul degetelor”, „Motanul pedepsit”, „Tanu”, dar şi „Doi prieteni”, „Cocoşelul”, „Puşiorul moţat” şi multe altele. Ce m-a supărat? Lipsa de discernământ a editorului (cine o fi acela!) care nu a înţeles un lucru elementar, anume că orice carte este scrisă într-o anumită epocă istorică pentru o anumită epocă istorică şi că o poezie pentru copii premiată în 1920 poate fi astăzi nu numai nepotrivită, dar şi nocivă! Să luăm câteva exemple, de la cele mai puţin grave, la cele de-a dreptul sinistre:

TanuTanu-i un motan cuminteŞi-i atâta de curatC-are voie să se culceChiar cu pernele din pat.Ilenuţa îl iubeşteŞi se joaca mult cu el.Astăzi însă-i supărată,Nu l-a mângâiat defel!Miau!… O-mbie din fereastră,Dar fetiţa stă pe loc.„Taci, măi Tanule, că mieNu-mi mai vine să mă joc!”

„Ce-ai pătit?”…„Nimic, dar mamaAşa aspru m-a certat!…”„I-ai greşit ceva?…”„De unde?! Pentru că nu m-am spălat…”„Ştii, fetiţa mea cuminte,Iartă-mă că-ţi spun, dar euPentru asta te-aş şi bateDacă-ai fi copilul meu!”

Ce ar trebui să înveţe copilul din acest text? Că este firesc, justificat, normal să fie bătut atunci când nu-şi ascultă mama şi nu se spală?

Motanul pedepsitRândunica e plecatăDupă hrană pentru pui.Cuibu-i singurel sub streşiniŞi prin curte nimeni nu-i.Râde sub mustăţi motanul:– Ce noroc! Păcat să-i scap!Iute sus! …Dar poc, o piatrăÎl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:– Miau şi vai de capul meu!Petrişor îl ia în braţe…– Iartă-mă, te rog, căci euTe-am lovit şi rău îmi pare,Dar de bieţii puişoriŢie cum nu ţi-a fost milăCând săriseşi să-i omori?

Aici morala ar fi că sunt situaţii când e bine să le dai motanilor cu pietre în cap, ca de exemplu atunci când vor să mănânce puii de rândunică. Dar de ce nu o fi bine să dăm şi rândunelelor cu pietrele în cap? Lor nu le-o fi milă de bietele gâze pe care le omoară?Aceste două poezii sunt încă destul de inofensive prin comparaţie cu ce urmează.

Puişorul moţatPuii mamei, pui,pui,pui,Are cloşca şapte pui –Cinci pestriţi, unul bălţat,Numai unul e moţatŞi curat şi încălţat.– Spune-mi, puiule, şi mieDe ce-ţi face numai ţieMama ta ciorapi şi ghete,

Spune puiul: – Mama meaNu-i nici leneşă, nici rea,Dar e tristă, vai de ea,Căci îi fac ruşine multăFraţii mei şi n-o ascultă,Că, de-i cheamă, fug pe-afară,Că de-i prinde, plâng şi zbiară,Şi de-aceea-s nespălaţi,Şi desculţi, şi nemoţaţi.

Şi îţi leagă moţ în plete?Oare frăţiorii tăiSunt aşa de proşti şi răi ?Sau poate că mama taO fi leneşă ori rea?

Dar eu stau cu mama meaŞi mi-i drag s-ascult de ea.Şi de-aceea sunt moţatCă-s cuminte şi curat.

Ce învăţăm noi de aici ? Dar un copil de 2-7 ani ? Învăţăm că a nu asculta de mama, a nu sta cu mama, a te murdări, a fugi la joacă afară sunt echivalentul lui a fi un copil „prost şi rău”. Mai mult, dacă eşti un copil „prost şi rău” este firesc, justificat, normal ca mama – care nu este „nici leneşă, nici rea”, ceea ce înseamnă că este harnică şi bună – să te pedepsească lăsându-te fără ciorapi, fără ghete, fără moţ în plete şi… nespălat. În plus, educat cu o astfel de poezie (sau cu astfel de poezii), copilul poate trage concluzia că toţi copiii pe care îi vede el la şcoală, pe stradă, prin piaţă, prin autobuz şi care sunt nespălaţi, desculţi, neîngrijiţi sunt aşa pentru că au fost „proşti şi răi” şi că îşi merită situaţia pe deplin!Tema „copilului prost şi rău” este foarte dragă Elenei Farago. Iată încă un exemplu:

Doi prieteni

– Cercul meu aleargă iute.De-abia mă ţin de el.Cercul meu aleargă iuteŞi, de nu mă crezi tu, du-teSă te-ntreci cu el.Dar să bagi de seamă, frate,Nu cumva să cazi!Dar să bagi de seamă, frate,Că, de nu, păţi-vei, poate,Ce-am păţit eu azi.C-am căzut din fuga marePe un ciob de geam,Am căzut din fuga mareŞi nu ştii ce rău mă doareRana ce o am.Uite cum îmi curge sângeDin genunchiul stâng.Uite cum îmi curge sângeŞi mă ustură şi-aş plânge,Dar nu pot să plâng.

  Căci nu vreau să ştie mamaCă sunt prost mereu,Căci nu vreau să ştie mamaCă sunt prost şi nu bag seamaCe-i îndrumul meu.– Ba eu spun orice greşealăMamei, pe de rost.Ba eu spun orice greşeală,Căci copilul care-nşalăE urât şi prost.Şi de-ar fi chiar să mă batăPentru vina mea,Şi de-ar fi chiar să mă batăN-aş minţi-o niciodatăPe mămica mea.

Bietul copil… Oricum ar da-o şi orice ar face tot „urât şi prost” rămâne! A alerga şi a te lovi la joacă este semn că eşti „prost” şi este o „greşeală”! Dacă îi spune mamei, nu e bine pentru că biata mamă se întristează că feciorul ei „este prost mereu”. Dar nici să nu-i spună nu e bine, „căci copilul care-nşală e urât şi prost”. Dacă îi spune mamei ce a păţit nu mai e „urât şi prost”, dar, pentru „vina” lui, va primi bătaie, care iar ne este prezentată ca un fapt firesc şi obligatoriu cerut de o greşeală (reală sau imaginată) a copilului. Oare creştem cu astfel de poezii viitoare persoane cu comportamente schizoide?Dar asta nu este tot. Se poate şi mai rău, după cum ne-o dovedeşte poezia „Cocoşelul”, care sună aşa:

CocoşelulTrece-un pui pe la fereastră,Are moţ pe cap şi creastă,Dar e chior de-un ochi şi n-areAripioare pe spinare,Şi codiţa-i smulsă toată,

 Şi-acum plâng şi mi-i ruşineC-am ajuns ca vai de mine!–Cocoşelule, sărace,Geaba plângi, că n-ai ce face.De-ai fi fost ascultător

Şi nu cântă niciodată.– Cum te cheamă, puişor?– Cocoşelul berc şi chior.–Şi de ce n-ai aripioare?– Mi le-au smuls să nu mai zboare!– Şi de ce n-ai ochişori?– Că prea mult am vrut să zbor!Şi-am sărit şi-n sus, şi-n josPân’ ce ochiul mi l-am scos.

N-ajungeai nici berc, nici chior.Vezi acum de te păzeşteCă-aripioarele ţi-or creşte.Iar de ochişorul tăuNu-ţi mai pară-aşa de rău.Nu-i ruşine să fii chiorŞi, de-i fi ascultătorŞi cuminte, fiecineVa avea milă de tine.

Se poate oare găsi un text mai sinistru? Avem din nou de-a face cu tema neascultării de părinţi şi cu tema pedepsei, care acum nu mai ia forma bătăii, ci atinge cote de-a dreptul groteşti. Bietul cocoş voia „să zboare”, ceea ce, fiind (considerat) iremediabil rău, a atras după sine (binemeritata) pedeapsă de a-i fi tăiate aripile! Pe deasupra, ca o pedeapsă divină, a rămas şi chior! Dar poeta îl învaţă că n-ar fi cazul să-i „mai pară aşa de rău” de ochiul lui, că „nu-i ruşine să fii chior”. Căci prima grijă a orbului e legată de „ce-o zice lumea”, de „cum o râde lumea de el” că a rămas orb, iar nu de cum n-o mai vedea lumina zilei niciodată! Şi, dacă tot a ajuns orb, ar trebui să ştie că, „dacă va fi ascultător şi cuminte”, se va găsi „fiecine” care să „aibă milă de el”, căci, nu-i aşa?, la ce mai poate fi de folos un orb unei societăţi? Bineînţeles că la nimic şi singurul lui scop în viaţă va fi acela de a trăi din mila fiecui! Frumoase versuri pentru copiii secolului al XXI-lea, nu credeţi?Ilustraţiile volumului discutat aici pun şi ele o serie de probleme. De exemplu, bietul „Căţeluş şchiop” devine în viziunea Danei Popescu ciung de-a binelea, după cum puteţi vedea chiar pe copertă. Versul „Eu am numai trei picioare” a determinat pe ilustrator să-i taie căţelului piciorul cu totul!…Cartea în discuţie aici reproduce poeziile din volumul „Din traista lui Moş Crăciun”, apărut în anul 1920 şi premiat în acelaşi an de Academia Română, informaţii pe care le aflăm de pe pagina patru, menită a justifica (poate) decizia editurii de a publica volumul. Dar oare nu s-a găsit nicio minte mai luminată ca să vadă şi ca să înţeleagă că nu mai este valabil astăzi tot ceea ce era unanim acceptat şi premiat în 1920 sau în 1950? Elena Farago a trăit între anii 1878 şi 1954 şi a publicat versuri pentru copii între anii 1913 şi 1944. Ea a scris despre lumea în care a trăit şi pentru lumea în care a trăit, o lume care nu mai există astăzi! Între timp pedagogia a evoluat, psihologia a evoluat, omenirea a evoluat. Am înţeles că bătaia şi ameninţarea nu pot fi mijloace de educare, de instruire şi de formare eficiente. Am înţeles că ele fac rău copilulului de azi şi adultului de mâine. Am înţeles că trebuie excluse din comportamentul nostru social sau educaţional. Sau poate că… n-am înţeles?Mai grav este însă că publicarea acestor poezii nu reprezintă o excepţie în aşa-zisa piaţă de carte pentru copii de la noi din ţară. Se republică de-a valma şi fără niciun fel de discernământ autori consideraţi clasici, fără a gândi că este cazul poate ca textele respective să fie adaptate lumii în care trăim sau să fie însoţite de explicaţii suplimentare. De preferat ar fi, în opinia mea, să încurajăm autorii contemporani de carte pentru copii, nu să (re)publicăm la infinit „Capra cu trei iezi” (alt text înfiorător!!!) şi „Poeziile” Elenei Farago. Nu spun că tot ce s-a scris până la noi este prost. Nu spun nici să aruncăm opera Elenei Farago la gunoi cu totul. Spun doar că e absolut necesar să fim mai selectivi şi mai atenţi când vine vorba de textele pe care le folosim ca să ne educăm copiii.„Cocoşelul” Elenei Farago poate fi prezentat copiilor, dar nu celor de grădiniţă sau celor de clasa I, cu titlu de „Aşa DA!”, ci elevilor mai mari, la orele de Educaţei Civică sau la cele de Istorie, de exemplu. La Educaţie Civică textul poate deveni un pretext pentru a identifica o serie de comportamente sociale nefireşti, iar la orele de Istorie poate fi folosit pentru a înţelege cum a evolut şi cum s-a schimbat modul în care sunt trataţi copiii într-o societate. Dar nu, noi nu facem aşa, şi dacă daţi o căutare pe Google cu titlurile acestor poezii şi/sau cu termeniigrădiniţă, clasa I, serbare şcolară etc. veţi vedea că aceste poezii sunt folosite pe larg în sistemul de învăţământ

românesc (inclusiv în manuale). Sau nu mai căutaţi pe Google şi mă credeţi pe mine pe cuvânt, că de 16 ani mă tot învârt prin şcolile româneşti.