Elemente de MicroeconomieSUPORT de CURS 2010

5/12/2018 Elemente de MicroeconomieSUPORT de CURS 2010 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/elemente-de-microeconomiesuport-de-curs-2010 1/233

ELEMENTE DE MICROECONOMIE

1

DANIEL GHERASIM





2

´A face economie nu înseamn nimic altceva decât alegerea continu între diferitele posibiliti, iar economia nu este în fond decât tiinaalternativei´

Wilhem Ropke




3

Cuprins

MODULUL I OBIECTUL I METODA ECONOMIEI POLITICE ..................................1.1. Devenirea economiei politice ca tiin ...........................................................................1.2. Sisteme economice .........................................................................................................1.2.1 Caracteristicile sistemului economiei naturale ..................... .........................................1.2.2. Economia de schimb ± sistemul economiei de pia .....................................................1.2.2.1. Caracteristici i tipuri ale economiei de pia contemporane .............................. ........1.2.3. Sistemul economiei de comand ..................................................................................1.2.4. Economiile contemporane ± economii mixte ................................................................

MODULUL 2 TEORIA UTILITII I A CONSUMULUI ...............................................2.1. Categorii de bunuri .........................................................................................................2.2. Utilitatea ..........................................................................................................................2.3. Curbe de indiferen i linii bugetare...............................................................................2.4. Alegerea raional a mrfurilor .......................................................................................2.5. Determinarea combinaiilor optime de mrfuri ..................... ......................................... .2.6. Rata marginal de substituire a mrfurilor .......................................................................2.7. Influena economiilor i creditului asupra comportamentuluiconsumatorilor ......................................................................................................................

MODULUL 3 CEREREA .............................. .................. .......................................... ...........3.1. Nevoi, dorine, bunuri .....................................................................................................3.2. Definirea cererii ..............................................................................................................

3.3. Factorii cererii ................................................................................................................3.4. Funciile de cerere ..........................................................................................................MODULUL 4 OFERTA DE MRFURI ...............................................................................4.1. Definire i modaliti de abordare...................................................................................

4.2. Legea ofertei ...................................................................................................................4.3. Elasticitatea ofertei .........................................................................................................4.4. Factorii ofertei ................................................................................................................

MODULUL 5 COSTURILE DE PRODUCIE ....................................................................5.1. Maniere de abordare .......................................................................................................5.2. Costuri totale, medii i marginale pe termen scurt ...........................................................5.3. Elasticitatea costurilor.....................................................................................................5.4. Funcii de costuri pe termen scurt .............................. ......................................... ...........

5.5. Costurile pe termen lung .................................................................................................5.6. Funcii de costuri pe termen lung ....................................................................................5.7. Maximizarea profitului ...................................................................................................




4

MODULUL 6 PRODUCIA ............................................................. Error! Bookmark not de6.1. Productivitatea sau randamentul factorilor de producie ..........Error! Bookmark not deBIBLIOGRAFIE ...........................................................................Error! Bookmark not de




5

PREFA

Lucrarea de fa are menirea de a oferi studenilor de la specializrile Contabilitate i Informatic de Gestiune, Management, Marketing i Administraie Public, informaii i reguli de strict necesitate pentru o mai bun înelegere a modalitilor de funcionare a mecanismelor economice bazate pe pia i pe categoriile acesteia.

Rolul principal al Microeconomiei , privit ca teorie a preurilor,este acela de a asigura baza teoretic pentru cea mai mare parte a

celorlalte discipline incluse în planurile de învmânt ale instituiilor de profil economic.

Analiza microeconomic este dedicat aproape în totalitateexplicrii comportamentelor individuale ale subiecilor economici iinteraciunilor acestora. Omul, privit ca centru al impulsionrii întregiiactiviti economice, este privit în dubla sa ipostaz, de consumator i

productor. În prima sa calitate, cea de consumator individul, el se manifest ca

purttor al cererii de bunuri i servicii, urmrind, ca obiectiv primordial,maximizarea utilitii economice.

În cealalt calitate, de productor, omul se manifest ca purttor al ofertei de bunuri i servicii, pe care le produce prin alocarea i utilizarea

resurselor i combinarea factorilor de producie. Obiectivul producieiconst în maximizarea rezultatelor obinute, iar pe baza acestora,maximizarea profitului.

În ambele ipostaze, individul, privit ca subiect economic, vacontribui la identificarea soluiilor optime cu privire la intrrile înactivitatea economic (input-urile) i ieirile sau rezultatele (output-urile).

Întotdeauna, Microeconomia, ca nivel de baz al tiinei economice, vaconstitui un domeniu esenial atât pentru agenii economici, cât i pentruîntreaga economie naional.

Ceea ce i se ofer cititorului i în special studentului prin acest volum reprezint doar o încercare a autorului de a veni în sprijinul

pregtirii teoretice în acest domeniu deosebit de complex. Aut or ul




6




7

MODULUL I OBIECTUL I METODA ECONOMIEI POLITICE

1.1. Devenirea economiei politice ca tiin

Economia reprezint tiina despre activitatea omeneasc, a creiexisten este determinat de caracterul limitat al resurselor (de raritatea

bunurilor) i de caracterul nelimitat al trebuinelor, a cror satisfacerereprezint scopul acestei activiti umane. Economia devine astfel teoriaalegerii - alegere înfptuit de subiectul economic din mai multe variante

posibile.1

Economia poate fi considerat înc o tiin tânr i fragil, spredeosebire de tiinele naturii, matematic, fizic sau chimie. Ea va contribuiîntotdeauna la o cunoatere general a mecanismelor i problemelor economice prin intermediul conceptelor presupuse de tiina economic.

Afirmarea, consacrarea i recunoaterea statutului ei de materie densdateaz din epoca modern. Problema cunoaterii economice prin analizeste foarte delicat, motiv pentru care, în funcie de autori i de epocidiferite, se discut când de tiin economic, când de economie politic.

Începuturile procesului economic se pierd în negura timpului. Explicaiaeste legat de împrejurarea, cu determinare obiectiv, c omul a fost nevoitdintotdeauna s gândeasc i, în consecin, s acioneze economic. El a fostconstrâns dintotdeauna s îneleag c existena sa este, înainte de toate, unasocio-economic. Mai mult decât atât, el (ca i grupurile i colectivitileumane) a fost nevoit s constate c aceast existen, calitatea ei, depind demodul în care se gsesc soluii la ingrata inecuaie cu care a fost confruntatîn permanen pe parcursul existenei sale: resurse relativ limitate, pe de o

parte, i nevoi nelimitate, pe de alt parte. Gândul despre economie a fostun însoitor permanent al preocuprilor omeneti individuale i colective.

Din împrejurarea c existena nu a fost i nu este decât una socialtrebuie îneles i faptul c aceast component de baz a activitii generalea avut de la început dou dimensiuni: una microeconomic i unamacroeconomic. Cutarea de soluii la amintita inecuaie a vizat de laînceput atât perimetrul existenei omului ca individ, cât i ca membru al

societii.

1 Lionel Robbins, An Essay on the Nature and Significance Of Economic Science, London,1932, p. 12




8

Suma acestor idei economice, manifestate înc din cele mai vechitimpuri, nu înseamn nici pe departe tiina economic. Devenirea acesteiaavea s se produc mult mai târziu. Dac, sub raportul originii, doar fizica

pare s aib ascendent asupra economiei, ca moment iniial, sub cel alformrii i constituirii într-un corpus teoretic legat i unitar, consacrareaeconomiei politice s-a dovedit un proces dificil, angajând considerabileeforturi pentru dobândirea de rezultate palpabile. Aceasta pentru c, pe totacest traseu, economia, obiectul aflat in atenie i spre analiz, s-a prezentatca un antier în micare, greu de filmat, prins în tue i explicat. Încercrilen-au lipsit îns. Mini cutezante au gsit rgazul spre a deslui legile demicare ale unuia dintre cele mai complexe i contradictorii domenii aleexistenei noastre ± economia. Rmâne aceasta obiectul de studiu al Istoriei

gândirii economice. Aici, i acum, încercm doar o succint trecere înrevist a acestui uria travaliu, cu marcarea, esenialmente, a principalelor salturi i schimbri de paradigm.

Primele formalizri ale gândului despre economie se produc înOrientul antic, în China, India, Egipt i Babilon care dau primele semnale

pentru ca, aproape în acelai timp, Grecia i Roma antic s ofere, pentruaceast etap, momentul de vârf. Purttorii primelor idei economice eraumarii filosofi ai acelor vremuri. Xenofon, Platon i Aristotel au fcutcunoscute prin lucrrile lor concepiile economice, care astfel îi fac intrareaîn circuitul general al ideilor. Economicul i Despre venituri scrise deXenofon, Statul i Legile de Platon, Politica i Etica nicomachic ale luiAristotel stau mrturie în acest sens.

Este evident faptul c grecii vorbeau despre economie prin prismasistemului lor de gândire. Etimologia cuvântului economie estesemnificativ în acest sens. Termenul este de origine greac, fiind compusdin " oikos" care înseamn cas, cetate i " nomos" care înseamn principiul,legea, regula etc. tiina administrrii cetii ar fi, deci, definirea pe scurt aobiectului economiei dup vechii greci.

Evul mediu, cu numai doi reprezentani pentru domeniul ce neintereseaz, Toma D'Aquino i Thomas Mnzer, subordoneaz gândireaeconomic moralei cretine. Relativ la ceea ce se realizase deja, aceastetap nu vine cu progrese semnificative pentru gândirea economic.

Abia prin pionierii epocii moderne, prin mercantiliti, progresultiinei economice îi reia cadena imprimat de antici. Pe parcursul celor trei secole de dinuire (1450-1740), dei n-a însemnat un efort tiinific

propriu-zis de cunoatere, ci unul de rezolvare a unor probleme practice,mercantilismul rmâne, totui, o contribuie valoroas pe terenul tiinei




9

economice prin demersurile teoretice pe care le-a întreprins în domeniulmonedei, populaiei, dobânzii, balanei comerciale i de pli, preului, etc.Marcând trecerea de la economia artizanal la economia capitalist,mercantilitii i-au construit discursul teoretic i practic în jurul unei ideiax: îmbogirea, cu orice pre, a naiunii. În felul acesta, indirect, ei aufixat obiectul tiinei economice. Prin Antoine de Montchrestien i-au datnumele de economie pol i t ic, iar prin J.B. Colbert au demonstrat c etajulnormativ al acestei tiine vine s completeze pe cel ideatic, i ambele severific prin politica economic.

Pe terenul teoriei, cea mai bun pregtire pentru tranziie la coalaliberal clasic o face W. Petty. Cu preocupri i contribuii în domeniulmetodologiei, al teoriei valorii, rentei, profitului, salariului etc., el se afl

deja în prefaa colii clasice.Apelul consistent la stat ca mijloc de reglementare, lipsa unei viziuniglobale a vieii socio-economice i, în principal, neglijarea agriculturii vor determina o puternic contrareacie. Ea vine din sens liberal i se numetefiziocraie.

Fiziocraia înseamn primul sistem coerent de economie politic.Prin coala fiziocrat, dintre figurile creia reinem ca reprezentative peFr. Quesnay cu Tabloul economic i A.R.J. Turgot cu Reflexiuni asupraformrii i distribuirii bogiei, economia politic devine riguroas,sistematic, apelând la analiz i sintez, deopotriv. Construind un sistemnoional propriu, fiziocraii ofer prima imagine formal i coerent areproduciei produsului. Doctrina i politica fiziocrat sunt eseniale liberale.

Liberalismul fiziocrat se sprijin pe o filosofie proprie: ordinea natural. Deaici îi va trage seva întregul liberalism de mai târziu. Noua filosofie social,cu valori fundamentale în ordinea natural, liberalism i dreptul de

proprietate, ce se instaleaz i se impune la finele secolului XVII iînceputul secolului XVIII prin fiziocrai, ofer baza de sprijin i punctul de

plecare pentru clasicismul economic. Era clasic, cu mici excepii, este perioada specific englez a istoriei

tiinei noastre. Într-adevr, Anglia vine cu patru mari apostoli creatori desistem: A. Smith, D. Ricardo, Th. R. Malthus i J.S. Mill. Replica francez,cu sorginte în coala fiziocratic, este dat de J.B. Say i Fr. Bastiat. Printrelucrrile de referin care s-au constituit borne serioase pe parcursul tiineieconomice reinem: Avuia naiunilor. O cercetare asupra naturii icauzelor ei , scris de A. Smith în 1776; Principiile economiei politice iale impunerii (1817) ale lui D. Ricardo; Principiile de economie politic (1848) de J.S. Mill; Eseu asupra principiului populaiei (1798); Tratat de




10

economie politic (1798) de Th. Malthus; Tratat de economie politic (1803) de J.B. Say.Secolul clasicismului economic îi poart pe deplin meritat numele.

Ideile economice, tratate pân atunci în special în lucrri de filosofie, istorie,moral, sunt acum adunate sub forma unor tratate de specialitate. Ca atare,tiina economic începe s însemne o specialitate precis, bine delimitat,rezultatul unor cercetri întreprinse de profesioniti. Scopul tiineieconomice este declarat a fi utilitarist, pragmatic; ea fiind obligat s faccunoscute cauzele îmbogirii naiunii. Concepia fundamental despreorganizarea economiei îi gsete suportul în ordinea natural. Clasiciienglezi cred în legile naturale, în virtuile autoreglatoare ale economiei i,deci, sunt partizani convini ai liberalismului. Metoda folosit de ei este cea

a abstraciei tiinifice i a deduciei, iar domeniul preferat estemicroanaliza. Rmân convini c numai urmrind o bun conduitindividual, numai prin asigurarea interesului personal se asigur bunstareasocial - i nu invers.

Rolul clasicilor în istoria formrii i consolidrii tiinei economicermâne consistent prin calitatea analizelor pe care le-au fcut unor problemede fond ale economiei: valoare, pre, producie, repartiie, cretere,

schimburi internaionale, etc. În toate aceste domenii ei s-au doveditdeosebit de creatori, lsând motenire o zestre teoretic de excepie, capabiloricând, prin evaluare i reevaluare, s întrein discursul economic actual.

Complexul de idei bine bine legate, care permit economiei politices-i ocupe locul îndreptit între celelalte tiine, primete o dubl

confruntare.Prima orientare vine dinspre K. Marx. Esenialul contribuiei sale pe

terenul economiei îl reprezint lucrarea de maturitate Capitalul. Aici, ca iîn celelalte lucrri ale sale, Marx se dovedete a fi creatorul unui socluepistemologic nou pentru ansamblul tiinelor sociale. Aceast nou

paradigm, nscut la confluena dintre filosofia german, economia clasicenglez i socialismul francez, este marxismul , care se dovedete în acelaitimp filosofie, metod de analiz, viziune istoric despre evoluiaeconomiei, politic economic, perspectiv pentru omenire, dar i un sistemde economie politic. Din aceast ultim latur a sistemului de economie

politic creat de Marx sunt de reinut dou aspecte.Mai întâi, sub raportul tematicii abordate i al analizelor pertinente

oferite, locul lui Marx rmâne alturi de marii clasici. Pe de alt parte, ceeace a oferit Marx tiinei economice reprezint un negativ al operelor clasicilor. Supunând unei severe critici întregul eafodaj teoretic clasic,




11

Marx i-a centrat discursul pe faptul social. De aici, drept consecine: luptade clas devine motorul dezvoltrii economico-sociale; relaiile dintrelucruri sunt, de fapt, relaiile dintre oameni în procesul de producie;obiectivul final al acestui studiu nu este de a gsi soluiile realizrii unuiechilibru, ci de a demonstra netemeinicia unei orânduiri (cea capitalist) ide a o înlocui cu alta mai bun pe calea revoluiei (cea socialist).

Oricum, specificitatea, amploarea i, mai ales, evoluia particular afaptelor dup modelul gândirii sale îi confer un loc aparte în istoria gândiriieconomice. Nici un economist, nici cei care îi sprijin sistemul prin

propoziiile Capitalului, nici cei care îl critic nu pot face abstracie de el.2 Cu o orientare nou, specific, vine i coala neoclasic reprezentat

marginaliti. Neoclasicii, dintre care reinem ca semnificative numele

economitilor Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras, Eugen Böhm ± Bawerk, Alfred Marshall .a., construiesc, la sfârit de secol XIX, pe acelaischelet teoretic i în baza aceleiai filosofii ca i clasicii. Ruptura de ei se

produce la dou niveluri. P rimul vizeaz baza de sprijin, teoria valorii. La acest nivel al

clasicilor, teoria obiectiv a valorii (valorii munc) este abandonat. O nouabordare, în baza unei teorii subiective a valorii (utilitii), deschide

perspectiva unui gen nou de analiz. În esen, o astfel de analiz inspir oviziune mai puin conflictual. Economia apare într-o formul nou, în careeste loc suficient pentru fiecare individ s triasc bine fr ca un altul ssufere.

C el d e-al d oi l ea nivel trimite spre obiectivul analizei. Pe neoclasici îi

intereseaz mai puin problemele produciei i repartiiei, i mai mult pe celeale echilibrului. În cutarea echilibrului ei construiesc un mediu propicecercetrii lor i impun o nou metod. Mediul analizat este unul abstract, alconcurenei pure i perfecte specifice capitalismului atomizat al secoluluiXIX i circumscris predilect la nivel microeconomic. În acest mediu,subiectul analizei îl formeaz homo oeconomicus, productor sauconsumator. Noua metod se definete prin principiul marjei, al ultimeiuniti; comportamentul i influena ultimei uniti dintr-un stoc de bunuriomogene asupra nevoilor sunt diferite fa de cele ale unitii precedente; seadreseaz unei nevoi mai puin acute. Principiul i modul de judecat suntextinse la toate dimensiunile economiei.

2 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Ghe. Luac, Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p. 6 - 13




12

"Rscolit" de marxism i "primenit" prin neoclasicism, tiinaeconomic nu rmâne osificat. Micarea faptelor o împinge spre oconfruntare interioar permanent. Momentul cu cea mai semnificativinfluen asupra acestui proces se încadreaz în perimetrul anilor '29- '33.Sistemul de economie politic bazat pe filosofia liberal clasic ineoclasic sufer un serios afront. Marea criz îi "produce" pe Keynes i asa Teorie general.

Pentru evoluia tiinei economice i a politicii economice pe care ainspirat-o, keynesismul atrage i reine atenia prin câteva idei cu caracter denoutate, i anume:

y plasarea analizei la nivel macroeconomic, în dublu flux, fizic imonetar;

y pstrarea unor principii ale clasicismului liberal i acceptareaunor msuri de orientare economic în care statul este invitat s joace un rolactiv;

y echilibrul, privit prin prisma ocuprii cât mai depline a forei demunc, devine problema principal a economiei politice;

y politica economic dobândete fundament tiinific.Pe deplin stpân pe meteugul de teoretician, Keynes rmâne o

prezen în toate manualele i lucrrile de economie.Din cealalt parte a lumii, dinspre Rsrit, economia politic iese la

ramp printr-un alt "copil" al ei, botezat cu numele de economie politic a socialismului, inspirat din Marx, Engels i Lenin i aflat tot timpul în duelcu "economia politic burghez". Din interiorul ei se promoveaz ideea uneieconomii planificate centralizat i se relativizeaz importana pieei,concurenei i a pârghiilor valorice în general. Criza economic i politic aanilor '80 avea s-i pun serios în cauz statutul.

Faptul c propoziiile tiinei economice inspir, în funcie defilosofia social dominant, sisteme de politic economic diferite, supoziialui J.A.Schumpeter de a gândi i analiza prin si st eme d e economie pol i t ic

pare îndreptit. Trimiterea se face aici, credem, numai la etajul normativ altiinei noastre. Pentru primul etaj, cel pozitiv, considerm posibil existenaunui principiu unificator; tiina economiei. Din acest punct de vedere, eaeste una singur. Nu putem vorbi despre o economie politic româneasc ialta francez. La problemele economice asemntoare, ea ofer soluii

asemntoare. Cuprinse în textura politicii economice, soluiile captnuan. Pe calea sistemelor, economia politic recepioneaz semnalele iimpulsurile. Dezvoltarea sa devine posibil prin contactul permanent pecare, în forma concret-specific a sistemelor sale, îl are cu lumea; cu cea




13

capitalist, dar i cu cea socialist; cu economie dezvoltat, dar i cu ceaslab dezvoltat. Aceste legturi o menin vie i o oblig la un permanentexamen; o oblig la dezvoltarea permanent.

tiina economic studiaz comportamentul uman împotriva raritii.În primul rând, ea îi propune s descrie modele de gestionare a resurselor rare, care se manifest în timp i spaiu.

În al doilea rând, ea organizeaz faptele de natur a face s aparuniformitile i regularitile care caracterizeaz comportamentul uman.Teoriei sau analizei economice îi revine obligaia de a elabora concepte, dea identifica determinantele i efectele fenomenelor, de a ordona legturilegenerale i de durat care se stabilesc între ele i de a deduce din realitate oexplicaie simplificat a funcionrii economiei.

În al treilea rând, aceast tiin contribuie la orientarea politiciieconomice. Ea nu propune obiective politice sau sociale, dar definetecoerena obiectivelor politice i sociale date. În funcie de anumite obiectivei în condiii concrete date, tiina economic elaboreaz regulile de utilizareoptim a surselor economice i modalitile de realizare a bunstrii3

Economia politic i cei care o sprijin încearc s-i stabileascgraniele i obiectul de studiu, constatând c4:

y economia politic nu se suprapune cu tiina economic, dar ofer acesteia fizionomia, prefaând-o i reprezentând-o;

y obiectul ei de studiu rmâne viaa economic, pentru caretrebuie s creeze bogie material i spiritual;

y viaa economic nu este decât un ansamblu de acte omeneti

crora autorii lor le dau sens;y evoluia vieii economice este totui guvernat de legi

economice obiective;y studiul vieii economice trebuie realizat bidirecional ± micro i

macroeconomic;y analiza economiei nu poate avea caracter neutru, pur iluminist,

ci trebuie s-i gseasc prelungirea fireasc prin etajul normativ într-o politic economic menit a înrâuri evoluia faptelor dup modelul dorit.

Pe baza celor relatate anterior, economia politic apare ca tiinacare, prin studiul vieii economice, este chemat s ofere soluii pentruoptimizarea relaiei resurse limitate ± nevoi nelimitate, la nivel micro i

3 Raymond Barre, Economie politique, vol.I, Dunod, Paris, 1988, p. 21 4 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Ghe. Luac, Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p. 10 - 14




14

macroeconomic, într-un cadru socio-economic dat, guvernat de legiobiective.5

1.2. Sisteme economice

Dinamic i istoric prin natura sa, activitatea economic s-adesfurat în baza condiiilor de loc i de timp, schimbându-i modul deorganizare în funcie de natura sistemului economic.

Teoria economic s-a preocupat, înc de la începuturile sale, sfundamenteze tipurile specifice de organizare i reglare a activitiieconomice, chemate s aduc rezolvri viabile problemei raritii.

Sistemul economic este caracterizat ca un complex coerent de structuri instituionale i sociale, economice i tehnice, psihologice saumentale . Acesta are drept obiectiv esenial atenuarea conflictului dintreresursele limitate i nevoile nelimitate.

1.2.1.Tipuri fundamentale ale sistemelor economice

Delimitarea tipurilor fundamentale ale sistemelor economice poate firealizat prin modul cum se rspunde la trei întrebri fundamentale:

y cine decide?y care sunt motivaiile dominante ale deciziei?y care sunt instituiile cheie ale cadrului în care se adopt

deciziile?Pe baza ansamblului coerent al rspunsurilor tip la aceste întrebri, se

pot desprinde trsturile eseniale ale modelelor teoretice (imaginate) alesistemelor economice, crora le corespund în realitate regimurile economiceistorice. În aceast privin, Raymond Barre distinge trei sisteme economice

principale:y sistemul economiei naturale,y sistemul economiei de pia,y sistemul economiei de comand.

Aceste sisteme economice s-au realizat în practic prin mecanisme

de funcionare specifice. Prin acestea, sistemul economic s-a adaptat

5 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Ghe. Luac, Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p. 35 -37




15

condiiilor istorice concrete existente. De fapt, aceste dou elemente ± sistemele economice i mecanismele specifice ± s-au integrat organic, aucoexistat într-o unitate dialectic i dinamic. În diferite etape de dezvoltarea sistemului economic, mecanismul de funcionare i-a schimbat structurile,mijloacele, pârghiile etc., prin care s-a asigurat micarea sistemuluieconomic. Totodat, realitatea economic nu a putut fi delimitat rigid încele trei sisteme economice, ele reprezentând ideatizri teoretice, care aucoexistat i s-au intercondiionat. Aprecierea acesteia ca fiind organizat subuna dintre aceste forme se face dup criteriul preponderenei pe care odeine fiecare în cadrul întregii activitii economice.

1.2.1.1 Caracteristicile sistemului economiei naturale

La începuturile existenei sale, activitatea economic a luat formaeconomiei naturale, care s-a mai numit i economie ca snic î nchi s sau

noneconomie . Economia natural reprezint acel sistem economic prin care fiecare

comunitate îi satisface necesitile din rezultatele propriei sale activiti, fr a apela la schimb .

Principalii factori de producie disponibili în etapa respectiv i lanivelul acelei comuniti (i anume resursele naturale, bunurile de capital,

precum i resursele umane) erau alocai la nivelul acestui sistem închis,urmrindu-se doar satisfacerea nevoilor în limita propriei producii obinute.

Ea a fost preponderent pân la prima revoluie industrial. Fiecaregospodrie individual executa toate activitile, de la obinerea diferitelor materii prime, pân la pregtirea lor în form definitiv pentru consum.Astfel, dup Fernand Braudel, în secolul al XIV-lea, din populaia regiuniimediteraneene (care era centrul activitii economice, sociale i politice), deaproximativ 60-70 milioane locuitori, circa 90% triau din munca câmpului,iar 60-70% din producia regiunii nu ajungea pe pia. În celelalte regiuniale planetei, dimensiunile economiei naturale erau i mai extinse.

În cadrul economiei naturale, activitatea economic se realiza, în principal, la nivelul gospodriilor individuale, care erau independente unade alta, iniiativa acesteia aparinând membrilor grupului respectiv.

Motivaia principal a deciziilor acestora era crearea bunurilor destinate autoconsumului, care putea lua dou forme:

y autoconsum final ± ce permitea satisfacerea direct a nevoilor de via ale oamenilor;




16

y autoconsum intermediar ± destinat producerii altor bunuri.Instituia de baz o reprezint gospodria familial, izolat din punct

de vedere economic, în care producia i consumul erau îmbinate într-osingur funcie dttoare de via. Fiecare avea o activitate economicdiversificat, având drept rezultat producerea bunurilor necesare satisfaceriitrebuinelor, în special cele elementare (biologice), limitate de nivelul sczutde dezvoltare existent.

1.2.1.2. Economia de schimb ± sistemul economiei de pia

C once ptul i coninutul economie d e schimb

Economia de schimb, în care piaa are un rol hotrâtor în alocarea iutilizarea resurselor, ca i organizarea, gestionarea i reglarea economieinaionale, s-a dovedit, aa cum experiena acumulat pân în prezent odemonstreaz, sistemul economic de o deosebit performan.

Economia de pia reprezint acel mod de organizare a economieicare se întemeiaz pe mecanisme obiective ce pun în valoare piaa i în careraportul dintre cerere i ofert determin principiile de prioritate înalocarea i utilizarea resurselor materiale, umane i financiare disponibile. Într-o astfel de organizare, activitile agenilor economici sunt supuseexamenului riguros, dar drept, al pieei, aceasta rspltind ori sancionând,dup caz, munca desfurat în toate componentele economiei naionale.

Criteriile cu care aceasta opereaz sunt cele ale eficienei i concordaneiactivitilor economice cu nevoile efective ale societii. Pentru asupravieui în condiiile economiei de pia i, cu atât mai mult, pentru adesfura activiti rentabile, agenii economici trebuie s fie receptivi lasemnalele pieei, s aib o înalt capacitate de adaptare la schimbrilemediului economico-social i flexibilitate în mecanismul de funcionare, smanifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanent pentru înnoirei modernizare.

În cadrul economiei de pia, activitatea economic este pus înmicare printr-un mare numr de decizii aparent independente unele fa dealtele, iar iniiativa aparine fiecrui individ , care este tratat ca centru alimpulsionrii activitii economice. Având în vedere multitudinea centrelor

de decizie, economia e st e mult i pol ar . Evoluia înregistrat în cea mai mare parte a rilor cu economie de

pia se caracterizeaz prin:




17

y reducerea numrului centrelor de decizie semnificative,y apariia centrelor de decizie publice,

y existena marilor grupri monopoliste, a fenomenelor deintegrare economic etc.

Cu toate acestea, caracterul multipolar al economiei s-a meninut.Economia de pia este format, în principal, din dou sectoare:1. S ect or ul privat , caracterizat prin trecerea de la economia micilor

uniti, numeroase i de fore aproximativ egale, la o economie a marilor uniti, mai puin numeroase i de fore aproximativ inegale. Dintre factoriicare au determinat aceast evoluie amintim:

y proce sul concurenei ± care a dus la eliminarea celor slabi dectre cei puternici (aa numitul darwinism social );

y exigenel e progre sului t ehnic i al e f ormel or mod erne d e prod ucie, care au impus necesitatea acumulrii de capital i concentrareaacestuia într-un numr mic de uniti;

y a pariia economiei d e gr u p , ca urmare a faptului c productoriidin anumite sectoare, animai de grija aprrii intereselor profesionalecomune, au fost determinai s adopte politici apropiate sau complementareîn anumite domenii, ceea ce a avut incidene asupra iniiativei economice;

y d ezvolt area societ i l or t ran snaional e , mai ales de origineamerican înainte de 1944, dar apoi, dup cel de-al doilea rzboi mondial, ieuropean, japonez etc.

2. S ect or ul publ ic a crui constituire s-a datorat unor cauze diverse:y carena iniia

t ivei priva

t e , care nu poate rezolva problemele dinanumite sectoare, caracterizate printr-o rentabilitate sczut;

y int ere sul f inanciar al st atului pent r u unel e act ivi t i f r

ri scuri , dar care aduc beneficii regulate i considerabile (anumitor monopoluri ale statului);

y sal vgar d area int ere sului economic al nai unii;

y con si d eraii pol i t ice (aprarea naional, de exemplu) etc.

Caracteristici i tipuri ale economiei de pia contemporane

Tipul actual de economie de pia existent în rile dezvoltate secaracterizeaz, în principal, prin urmtoarele trsturi6:

6 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Ghe. Luac, Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p. 35 -37




18

y este o economie m

ult i po

l ar, în sensul c se caracterizeaz prin multitudinea i diversitatea centrelor de decizie economic;

y este o economie d e scent ral izat ± întrucât orice agenteconomic are autonomie de opiune, de decizie i de aciune;

y este o economie d e î nt re prind ere în care universulmacroeconomic este fundamental în activitile din economia naional;

y este o economie d e cal cul î n ex pre sie monet ar ± monedaservind drept numitor comun al activitilor agenilor economici,rspunzând cerinelor de evaluare ± cuantificare a cheltuielilor i arezultatelor;

y este o economie î n care st atul exerci t , în principal, o

int ervenie ind irect i g l obal , prin care el nu desfiineaz piaa i nici nu

îndeplinete funciile ei, ci caut s completeze, s-i corecteze eecurile i svegheze asupra funcionrii ei;

y este o economie î n care pro f i tul reprezint mobilul central alactivitilor economice.

Sistemul real al economiei de pia nu apare, îns, ca ceva unitar, cise prezint într-o mare diversitate de situaii, de experiene i de practicinaionale.

În funcie de gradul, modul i nivelul la care se exercitintervenia statului în economie, de rolul i funciile reale ale pieei, dedoctrina economic ce are un rol mai mare în adaptarea politicii economiceetc., se pot identifica mai multe tipuri concrete de economie de pia:

y t i pul ang l o- saxon, care cuprinde economiile de pia cele mailiberale i cele mai puin înclinate spre dirijism, cele mai reticente laintervenia economic a statului, adepte ale ideii de superioritate aîntreprinderii private i liberei iniiative;

y t i pul ve st -euro pean , care cuprinde economiile de pia cu o pronunat tent dirijist, variind dup coloratura politic a guvernului,adepte ale interveniei active a statului în economie;

y t i pul d e economie social d e pia, care reprezint un sistemeconomic care tinde spre reunirea libertii pieei cu armonia social, încare sectorul privat coopereaz cu cel public, cu angajamente reciproce învederea satisfacerii acceptabile a unor cerine economico-sociale;

y t i pul d e economie pat ernal i st ¸ care se caracterizeaz prin

puternice elemente tradiionale i naionale ce faciliteaz dezvoltareaspiritului de iniiativ i de competiie al agenilor economici, rolul decatalizator al statului realizându-se prin modaliti ce reflect transpunerea




19

la nivel macroeconomic a sistemului paternalist de la nivel micro-social,etc. Economiile naionale care au funcionat pe coordonatele acestor

tipuri au evideniat, bineîneles, cu rezultate diferite, viabilitatea sistemuluilor economic i instituional - principala surs de progres economic isocial.

1.2.1.3. Sistemul economiei centralizate (de comand)

Sistemul economiei de comand a aprut ca o reacie ideologic launele disfuncionaliti ale funcionrii reale a sistemului economiei de

pia. În cadrul acestui sistem, iniiativa deciziei economice aparine uneiautoriti centrale, de regul statului. Întrucât principalele decizii economicesunt concentrate într-un centru unic, se spune c economia e st e uni pol ar.Toate aceste decizii se regsesc în planul centralizat, iar realizarea lor esteobligatorie, reprezentând o norm de conduit pentru agenii economici,folosindu-se în acest scop aparatul de stat. Componentele economieiindividuale, în care deciziile sunt luate de agenii economici care le execut,au caracter marginal.

În virtutea dreptului de proprietate asupra unei pri importante aavuiei naionale, statul substituie relaiile economice dintre subieciieconomiei cu relaiile verticale de tip administrativ care, prin însi natura

lor, sunt anti-economice, relaii care exclud prin definiie piaa. În plus,aceasta implic drept necesar (i constituie baza material a existenei purttorilor relaiilor administrative) birocraia, fora social vital interesatîn blocarea relaiilor de pia.

Motivaia dominant a oricrei decizii economice este int ere sul general al colectivitii naionale, preocuparea pentru bunstarea social, derealizarea crora depinde i satisfacerea intereselor personale. Profitul estedoar un indicator al unei bune gestiuni, dar niciodat un stimulent alactivitii economice. Doar în componentele economiei individuale profitulexprim interesul personal i reprezint motivaia principal a decizieieconomice. Îns acestea au o pondere limitat în ansamblul producieisociale.




20

1.2.1.4. Economiile contemporane ± economii mixteÎn realitate, aa cum deja s-a subliniat, în nici o societate

contemporan economia nu se prezint, i nici nu s-a prezentat, într-o form pur. Nu a existat niciodat o economie de pia în proporie de 100%. Doar în Anglia secolului al XIX-lea ea s-a apropiat destul de mult de acest model.Desigur, astzi, în SUA, de exemplu, cea mai mare parte a deciziilor suntadoptate prin intermediul pieei. Statul îns, aa cum arat i PaulSamuelson, joac un rol important în modificarea funcionrii pieei. Statuladopt legile care reglementeaz viaa economic, asigur o serie de servicii

publice indispensabile funcionrii mecanismului economic sau chiar a bunstrii marii majoriti a indivizilor, protejeaz mediul înconjurtor, dar

i mediul afacerilor. Orientarea economiei la nivel macroeconomic serealizeaz prin sistemul impozitrii, al cheltuielilor publice, prin politicamonetar, precum i printr-o serie de alte pârghii i instrumente ale politiciieconomice. "A face s funcioneze o economie modern fr a recurge lacele dou jumti ± piaa i statul ± concomitent, este ca i cum ai încercas aplauzi cu o singur mân " ± subliniaz Paul Samuelson. 7

SUMAR

y Termenul economie este de origine greac, fiind compus din" oikos" care înseamn cas, cetate i " nomos" care înseamn principiul, legea, regula etc. tiina administrrii cetii ar fi, deci,definirea pe scurt a obiectului economiei dup vechii greci.

y Secolul clasicismului economic îi poart pe deplin meritatnumele. Ideile economice, disipate pân atunci în lucrri defilosofie, istorie, moral etc., sunt acum adunate sub coperile unor tratate de specialitate. Ca atare, tiina economic începe sînsemne o specialitate precis, bine delimitat, rezultatul unor cercetri întreprinse de profesioniti. Scopul tiinei economiceeste rspicat declarat a fi utilitarist, pragmatic; ea trebuie s faccunoscute cauzele îmbogirii naiunii.

y "Rscolit" de marxism i "primenit" prin neoclasicism, tiina

economic nu rmâne osificat. Micarea faptelor o împinge spre o

7 Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Micro-economie, 14-e Edition entierement reveu et mise a jour, Les Edition d' Organisation, Paris, 1995, p. 74




21

confruntare interioar permanent. Momentul cu cea maisemnificativ influen asupra acestui proces se încadreaz în perimetrul anilor '29- '33.

y Sistemul economic este caracterizat ca un complex coerent destructuri instituionale i sociale, economice i tehnice, psihologicesau mentale. Acesta are drept obiectiv esenial atenuareaconflictului dintre resursele limitate i nevoile nelimitate.

ÎNTREBRI

1. Care este contribuia fiziocrailor la devenirea economiei politice catiin?

2. De ce clasicismul economic este considerat cel mai consistent curent algândirii economice?3. Care sunt particularitile economiei naturale?4. De ce este cconomia de schimb baza sistemului economiei de pia?5. De ce este considerat economia de comandsistemul economiei

centralizate?




22




23

MODULUL 2 TEORIA UTILITII I A CONSUMULUI

Existena oamenilor se bazeaz pe consumul de bunuri materiale iservicii (pe care fie le preiau direct din natur, fie le achiziioneaz de pe

pia), realizarea acestuia fcând necesare toate tipurile de activitieconomice pe care ei le desfoar (atât ca indivizi, cât i ca membri ai unor socio-grupuri).

2.1. Categorii de bunuri

Având un coninut foarte complex, bunurile necesare existenei umanese prezint sub o multitudine de forme.

2.1.1. Definirea conceptului

Prin bun, în general, se înelege tot ceea ce ofer omului sat i s f acie în urma consumului, utilizrii sau doar simplei posesii, indiferent dacîmbrac form material sau nematerial. Aceasta înseamn c tot ceea cecreeaz o stare de insatisfacie sau disconfort nu este ³bun´ (fiind, prinurmare, ³ru´).

O astfel de definiie ne d posibilitatea s facem distincii clare între

conceptele de bunuri, produse i servicii, care, nu de puine ori, se folosescincorect.

În acest sens, muli specialiti sunt de prere c bunurile au specificfaptul c sunt produse, în urma unor procese, având form material, întimp ce serviciile sunt prestate, neavând o astfel de form8, expresia de³bunuri i servicii´ fiind foarte frecvent utilizat. Pe de alt parte, expresiade ´bun material´, folosit la fel de frecvent, las de îneles faptul c

bunurile pot îmbrca i form nematerial. Realitatea este c termenul debunuri are un coninut foarte larg, referindu-se la ceea ce în limbajul curentînseamn atât produse, cât i servicii.

În acelai timp, noiunea de produs nu desemneaz doar bunurilemateriale capabile s satisfac anumite nevoi, cum se consider, de regul,

8 V. Victor T.C. Middleton: Marketing in Travel and Tourism, Second Edition, Butterworth- Heineman, London, 1994, p. 28




24

în limbajul curent, ci un ansamblu de caracteristici (fizice, chimice sau dealt natur), reunite într-o form identificabil, referindu-se, în egalmsur, la obiecte, servicii, activiti, idei, persoane, organizaii etc.rez ult at e d in anumi t e proce se (inclusiv naturale) i capabile s creezesatisfacie sau insatisfacie. Incluzând i rezultatele ³rele´ ale unor procese(cum ar fi cele care polueaz mediul), rezult c produsele au o arie decuprindere mai mare decât a bunurilor.

Bunurile materiale sunt produsele utile omului, care se prezint subforma corpurilor materiale cu dimensiuni i forme concrete, putându-seconsuma la alegerea deintorului în ceea ce privete cantitatea, timpul ispaiul.

Serviciile sunt produse care, neîmbracând form material, nu pot fi

³deinute´ de utilizatori, nu pot fi pstrate sau stocate, motive pentru care nu pot fi consumate decât într-un anumit loc i la un moment dat.În concluzie, noiunea de bunuri se refer la toate produsele utile

omului, indiferent de forma de existen (material sau nematerial), denatura nevoii pe care o acoper (hran, siguran, educaie etc.), de modul de

procurare (preluarea din natur, cumprare de pe pia, motenire, cerit,for, îneltorie etc.).

2.1.2. Tipuri de bunuri

Apariia i dezvoltarea tiinei economice nu s-ar fi realizat dac

resursele necesare oamenilor pentru acoperirea nevoilor ar fi fost peste saula nivelul nevoilor ori trebuinelor, acestea fiind specializate tocmai în

gsirea soluiilor de utilizare a resurselor limitate in vederea maximizrii gradului de satisfacere a nevoilor .

Plecându-se de aici, bunurile care intr în consumul oamenilor segrupeaz în dou mari categorii: libere i economice. 9

Bunuri l e l ibere se caracterizeaz prin aceea c se gsesc în cantitisuficient de mari pentru a acoperi cu prisosin toate nevoile oamenilor,indiferent de timpul i de spaiul în care ele se manifest, motiv pentru carenu fac obiectul preocuprilor, respectiv restriciilor economice. Principalacaracteristic a acestora este abundena în raport cu nevoile i intereseleeconomice.

9 N. Dobrot . a: Economie politic, Editura Economic, Bucureti, 1995, p. 89 -90




25

Bunuri l e economice sunt acele bunuri care, comparativ cu nevoilede acoperit, într-un anumit spaiu i într-o perioad dat, se afl în cantiti

insuficiente, trebuind s fie supuse raionalizrilor de ordin economic cuocazia producerii (obinerii) i utilizrii (consumrii) lor. Caracteristicaacestora va fi raritatea, respectiv insuficiena lor material fa de trbuineleumane.

Unul i acelai bun se poate transforma din liber în economic deîndat ce (i acolo unde) devine insuficient.

În funcie de provenien, bunurile economice se împart în:y primare, fiind preluate de consumatori direct din natur (aer, ap,

cldur);y intermediare, provenind din anumite procese de producie.

inând seama de scopul în care sunt consumate, bunurile economice pot fi:y de consum personal , având rolul de a satisface direct nevoile de

existen ale oamenilor; y de consum productiv, utilizându-se, în cadrul anumitor procese de

producie, la confecionarea altora.Unul i acelai bun (cum ar fi energia electric) poate fi în acelai

timp atât de consum propriu-zis (dac se folosete de o persoan oarecare pentru a-i pune în funciune un aparat electro-casnic), cât i de consum productiv (când se folosete pentru iluminatul unui atelier de producie, de pild).

În raport cu natura lor economic, bunurile sunt de dou feluri:y mrfuri, dac sunt produse pentru a satisface alte nevoi decât ale

deintorului, fcând obiectul schimburilor pe pia (actelor devânzare-cumprare) ;

y bunuri necomerciale, dac nu sunt procurate de pe pia (nefcândobiectul actelor de schimb).

Dup forma de existen, bunurile se grupeaz în:y corporale, având form material;y necorporale, denumite i servicii asu bunuri nemateriale;y informaii.

Fiecare din categoriile de bunuri prezentate se pot împri în alte grupe,subgrupe etc10.

10 T. Gherasim, Microeconomie, Vol.1, Editura Economic, Bucureti, 1993, p. 15




26

2.2. UtilitateaCaracteristica de baz, definitorie, a bunurilor i serviciilor este

aceea c ele sunt utile omului, lucru care se dovedete cu ocazia consumuluilor propriu-zis, a utilizrii în diverse scopuri sau a simplei posesii.

2.2.1. Definirea i formele utilitii

Fiind preluat in economie din filosofie, respectiv psihologie,noiunea de ut i l i t at e a unui bun se definete ca fiind capacitatea acestuiade a crea satisfacie în urma consumului, utilizrii sau doar posesiei.

În tiinele economice, utilitatea se raporteaz întotdeauna la oanumit nevoie pe care bunul în cauz, prin caracteristicile sale intrinseci,este în msur s o acopere, oferind astfel plcere sau satisfacie purttoruluiacesteia. De asemenea, satisfacia se raporteaz la o singur persoan, unuli acelai bun putând avea pentru consumatori diferii utiliti total diferite(în funcie de intensitatea nevoii, de gusturi i preferine, de sex sau vârst,de faptul dac se dispune sau nu de bunuri complementare sau substituibileetc.).

Luând în considerare caracteristica dominant avut în vedere îndefinirea utilitii, vom putea vorbi despre:

y utilitate fizic, dat bunurilor de caracteristicile sale fizico-chimicecare contribuie la acoperirea nevoii;

y utilitate spaial, conferit bunurilor de însuirea lor de a se afla înlocul în care se manifest nevoia sau acolo unde pot fi consumate;

y utilitate temporal, asigurat de însuirea bunurilor de a putea fiutilizate în momentul sau perioada în care acest lucru se impune.

În funcie de modul în care s-ar preta la cuantificri, utilitatea poatefi cardinal sau ordinal.

2.2.1.1. Utilitatea cardinal

Prin utilitate cardinal se înelege utilitatea care s-ar preta lamsurri i exprimri cifrice ale rezultatelor, fiind cel mai frecvent întâlnitîn tiinele economice. Unitatea de msur utilizat în acest scop estecunoscut sub denumirea englezeasc de util . Majoritatea modelelor economico-matematice care implic teoria utilitii sunt fundamentate pe




27

ipoteza cuantificabilitii acesteia. În practic îns, cu toate strdaniilemanifestate de specialiti (în primul rând de psihologi i sociologi, dar i deeconomiti), pân la ora actual nu s-a reuit înc msurarea cifric autilitii bunurilor, astfel încât nimeni nu poate spune c o pâine, de pild,are utilitatea de 70, 90 sau 130 de util-i. Nici chiar schimbarea unitii demsur nu rezolv problema, utilizarea banilor în locul util-lilor (cum a

propus Alfred Marshall) fiind confruntat cu aceleai dificulti.Imposibilitatea operrii în practic (cel puin pân acum) cu utilitatea

cardinal nu-i anuleaz cu nimic importana teoretic excepional. Fr aapela la ea, o sumedenie de raionamente economice ar fi imposibil de fcut,iar o bun parte din mecanismul de funcionare a pieei ar rmâneanecunoscut.

2.2.1.2.Utilitatea ordinal

Chiar în condiiile în care utilitatea nu poate fi msurat cu precizie,orice consumator este în msur, atunci când trebuie s compare între eledou bunuri, s afirme c utilitatea unuia este mai mare, egal sau mai micdecât a celuilalt. Cu alte cuvinte, utilitile bunurilor pot fi ordonate cresctor sau descresctor, una i aceeai persoan putându-i astfel ordona

preferinele în funcie de acestea. Va putea fi stabilit astfel o ierarhie a preferinelor unui consumator.

Fr a se apela la exprimri cifrice ale rezultatelor msurrilor, între

utilitile bunurilor pot fi puse în eviden urmtoarele t i puri d e rel aii :y de preferin strict, întâlnit atunci când consumatorul poate afirma

fr dubii c bunul X este preferat bunului Y (fr ca i bunul Y s fie preferat bunului X), ea exprimându-se în felul urmtor:

UX > UY

(în teoria utilitii semnul ³>´ traducându-se prin expresia: este preferat );y de tranzitivitate, care se exprim printr-o fraz de genul: dac un bun

X este preferat unui bun Y, iar bunul Y este, la rândul su, preferat altui bun Z, bunul X va fi preferat bunului Z, ceea ce se poate scrie i astfel:

dac UX > UY i UY > UZ, atunci UX > UZ;

y de indiferen (echivalen), exprimabil prin urmtoarea fraz:




28

dac bunul X nu este preferat bunului Y, dar nici bunul Y nu este preferat bunului X, atunci cele dou bunuri sunt echivalente sub aspectul utilitii,consumatorului fiindu-i indiferent pe care îl va achiziiona, satisfaciaoferit de ele fiind aceeai.

Relaia de echivalen o implic i pe cea de tranzitivitate,deoarece dac:

UY UX | i UZ UY | , atunci UZ UX | .

În funcie de modul în care este abordat, utilitatea poate fitotal, medie i marginal.

2.2.1.3.Utilitatea total

Utilitatea total (U) este expresia satisfaciei totale pe careconsumatorul (individual) o simte în urma consumrii unei anumite cantitidintr-un bun dat sau din mai multa bunuri.

Dac este vorba de utilitatea total a unui bun oarecare X,aceasta va fi exprimat de relaia:

U x = f(x)

în care: U x ±utilitatea total a mrfii X; x ± cantitatea consumat din marfaX.

Prin urmare, utilitatea total a unei mrfi este o funcie de cantitateaconsumat din acea marf.

Funcia de utilitate este o funcie (în sens matematic) ceexprim relaiile existente între mrimea utilitii i cantitatea consumat dinuna sau mai multe mrfuri. În economie, o astfel de funcie se consider a fi:

y continu, trecerea de la un nivel la altul al utilitii fcându-se prin parcurgerea tuturor valorilor intermediare (ceea ce în realitate nu seîntâmpl întotdeauna aa);

y dublu difereniabil, derivata prim i secund avândsemnificaii economice diferite i clare (dup cum se va vedea imediat);

y definit pentru valori nenegative, realitatea economic

operând numai cu valori pozitive sau nule (nu i negative).Grafic, evoluia utilitii totale a unei mrfi X are loc dup curba dinFig. 2.1.




29

Fig. 2.1. Evoluia utilitii totale (U) a unei mrfi X în funcie demrimea consumului (x)

Pe baza unui astfel de grafic pot fi fcute câteva constatri.1) Înainte de toate se poate observa c, fr excepii, curba utilitii

totale pleac din originea sistemului de axe, ceea ce înseamn cneconsumând nimic din marfa dat, consumatorul nu înregistreaz nici osatisfacie (unui consum nul nu-i poate corespunde decât o satisfacie nul).

2) Pe de alt parte, atâta vreme cât consumul variaz cu valori pozitive, f r a d e p i nivelul o pt im xo, odat cu creterea consumului are

loc i sporirea satisfaciei consumatorului (a utilitii totale U).3) Utilitatea total atinge nivelul maxim U max în momentul în care

consumul din marfa dat X este optim (este egal cu xo).De aici rezult c, din punctul de vedere al utilitii totale, un consum

este optim numai dac maximizeaz satisfacia total a consumatorului.4) Atunci când consumul depete nivelul optim, sunt posibile dou

evoluii distincte.a) utilitatea total rmâne constat (curba utilitii totale

transformându-se într-o dreapt ± linia întrerupt ± paralel cu axaabsciselor), suprasaturarea neafectând satisfacia consumatorului, ceea cese întâmpl în cazul majoritii mrfurilor (locuine, automobile etc.);

b) utilitatea total descrete, suprasaturarea devenind suprtoare (lucru valabil în cazul unor mrfuri de genul alimentelor, cldurii,medicamentelor etc.).

O

U

UM

xxo

TM

U




30

Prin urmare, nu orice cretere a consumului este dorit de beneficiar,raportul dintre utilitatea total i consumul total nefiind neaprat direct proporional. Dac se depete nivelul optim xo al consumului (ceea ce niciun consumator normal, având un comportament raional, nu va face),satisfacia poate lsa locul insatisfaciei (utilitatea se transform îndesutilitate).

Din evoluia utilitii totale raportat la modificarea consumului,rezult c, în urma consumului mrfurile, mrfurile se pot dovedi:

y ut i l e, determinând creterea satisfaciei consumatorului;y inut i l e, lsând satisfacia neschimbat;y d ez ut i l e , creterea consumului ducând la insatisfacie.

2.2.1.4. Utilitatea marginal

Utilitatea marginal (U`sau U m) este un concept introdus în teoriaeconomic de renumita coal de la Viena, cunoscut ca coal a utilitiimarginale, ale crei baze au fost puse de Carl Menger (1840 ± 1921), eamarcând apariia neoclasicismului în economie(reprezentat i de StanleyJevons, Leon Walras, Eugen Böhm ± Bawerk, Alfred Marshall .a.).

Urmrindu-se evoluia utilitii totale a unei mrfi X (din Fig. 2.1), se poate constata c, pe msura majorrii consumului cu câte o unitate, aceastacrete , dar din ce în ce mai lent , la un moment dat creterea devenind nul,iar apoi transformându-se în descretere. Dintr-o astfel de evoluie poate fi

desprins semnificaia utilitii marginale.Prin urmare, prin utilitate marginal a unui bun se înelege s por ul

d e ut i l i t at e dobândit în urma suplimentrii consumului din acesta cu o

sing ur uni t at e. Cu alte cuvinte, ea ne arat cu câte uniti crete sau scadeutilitatea total atunci când consumul din marfa considerat sporete sau sediminueaz cu o unitate.

Din aceast definiie rezult i formula sa de calcul:

x

U U m

(

(!

în care: (U = U1 ± U0 ± sporul de utilitate total determinat de cretereaconsumului din marfa X cu (x uniti;

U0 ±utilitatea iniial;




31

U1 ± utilitatea dup modificarea consumului din marfa X;(x = x1 ± x0 - ± sporul de consum din marfa X;x0 ± consumul iniial din marfa X;x1 ± consumul modificat (mrit sau micorat).Dei aceast formul are o valabilitate general, unii specialiti o

recomand numai pentru mrfurile ³imperfect divizibile´ (bunuri al cror consum nu se poate exprima decât în numere întregi, a cror fracionarefizic le-ar face inutilizabile ± televizoare, autoturisme etc.). Pentru bunurile

perfect divizibile (energie electric, lapte etc.), ca i pentru toate cazurileteoretice când variaiile consumurilor sunt privite la limit, tinzând sprezero, sunt recomandate formule echivalent, de genul:

dUU`

dx!

UU`

x

x!

x

în care: dx, xx ± variaia la limit (tinzând ctre zero) a consumului dinmarfa X; dU, x U ± variaia utilitii totale ca efect al variaiei onsumuluicu mrimea dx sau x x.

De remarcat c, în economie, prima derivat (inclusiv parial) aunei funcii de utilitate are semnificaia de utilitate marginal (indicându-necu câte uniti variaz utilitatea total când consumul din bunul consideratcrete sau scade cu o unitate).

Grafic, utilitatea marginal are evoluia din Fig. 2.2.

Fig. 2.2. Evoluia utilitii marginale a unei mrfi X

U`

xxo O




32

Aadar, simultan cu sporirea consumului, utilitatea marginal scade,uneori înregistrând i valori negative (dac suprasaturarea provoacneplcere). Acest lucru este rezultatul unei legi cunoscute sub denumirea delege a utilitii marginale descrescânde sau de legea lui Gossen (dupnumele psihologului german Heinrich Gossen, care a semnalat-o, în 1843,

pentru prima dat).Relaiile existente între utilitile totale i marginale ale unui bun

sunt cele sugerate de Fig. 2.3.

Fig. 2.3. Relaiile dintre utilitatea marginal i cea total

1) Se observ c, atât timp cât consumul nu depete nivelul optimxo, utilitatea marginal scade continuu, ceea ce face ca utilitatea total screasc din ce în ce mai încet .

2) În momentul în care se atinge nivelul optim xo al consumului,utilitatea marginal devine nul iar utilitatea total ajunge la nivelul maxim.De aici rezult c, pentru ca un consum s fie optim, este necesar ca

U

O

U`

Umax

O

xxo

xxo

U




33

utilitatea sa marginal s fie nul.3) De îndat ce se depete nivelul optim al consumului, utilitateamarginal devine negativ (curba aferent coborând sub axa absciselor), iar utilitatea total devine descresctoare (lucru marcat de curba continu,aferent mrfurilor dezutile)) sau se menine nul, curba sa transformându-se într-o dreapt (marcat, în Fig. 2.2, cu linia întrerupt) care se suprapune

pesete axa absciselor.Din toate aceste evoluii se desprinde înc o remarc important:

legea utilitii marginale descrescânde nu are o valabilitate chiar general,existând mrfuri (cele care, prin depirea consumului optim, devin inutile)care ies, la un moment dat, de sub aciunea sa.

Totui, atât timp cât consumatorul nu iese din limitele

comportamentului raional (nu-i cheltuiete veniturile pe mrfuri care s-i provoace insatisfacie), utilitatea marginal va fi pozitiv i continuudescresctoare.

Dei literatura economic nu se ocup de aa ceva, credem c nu ar filipsit de importan nici o a treia form a utilitii ± cea medie.

2.2.1.5 Utilitatea medie

Utilitatea medie (u) s-ar putea defini ca fiind utilitatea care revene, înmedie, pe fiecare unitate de marf (de un anumit gen X) consumat, fiindexpresia raportului dintre utilitatea total i cantitatea consumat din acea

marf:U

ux

! .

Rolul ei în analizele economice este similar cu cel al oricror altemrimi medii utilizate pe larg atât în teorie, cât i în practic.

2.2.1.6. Utilitate concret i abstract

Oare este într-adevr utilitatea incompatibil cu mecanismul de

creare a valorii? Trebuie neaprat s se fac abstracie de ea pentru adescoperi esena valorii în maniera teoriei valorii munc? Iat dou întrebricrora vom încerca s le dm unele rspunsuri.




34

Înc de la A. Smith, noiunile de valoare de întrebuinare i deutilitate au fost folosite cu sensuri similare. "Cuvântul VALOARE - spuneael -, trebuie s observm c are dou înelesuri: uneori exprim utilitatea (s.n.) unui obiect, iar alteori puterea de cumprare«Una poate fi numit<<valoare de întrebuinare>> (s.n.), alta <<valoare de schimb>>".11

De aici rezult c în teoria valorii munc, începând cu creatorii icontinuând cu toi susintorii ei, se confund valoarea de întrebuinarecu utilitatea. Iar ceea ce este oarecum surprinztor, adepii teoriei utilitiinu au adus critici clare pe marginea acestei confuzii.

În ceea ce ne privete, credem c nu este chiar foarte greu sacceptm faptul c, aa cum munca omeneasc pus la temelia valoriiîmbrac dou forme diferite (concret i abstract), acelai lucru s se

întâmpl i cu utilitatea.Utilitatea concret a unui bun nu este altceva decât ceea ceeconomia politic clasic denumea valoare de întrebuinare: totalitateaînsuirilor naturale (fizico-chimice i de alt natur) pe care bunul respectivle posed i prin intermediul crora el este capabil s acopere anumite nevoiconcrete de consum (devenind astfel util). Aceste însuiri pot fi create denatur sau de inteligena i munca omeneasc.

Un mr, s zicem, are o utilitate concret ori de câte ori, prinînsuirile sale concrete (gust, miros, form, spaiul în care se afl, momentulcând devine disponibil etc.), poate satisface o nevoie concret (cea dehran), care se manifest la nivelul unui consumator de asemenea concret.Ea se afl întotdeauna într-o coresponden foarte clar cu o nevoie

particular. Unul i acelai bun poate avea utilitate concret pentru un omcare i-l dorete, i poate fi lipsit de utilitate în cazul unui om care nu arenevoie de el.

Dup cum muncile concrete sunt diferite între ele dintr-o foarte marediversitate de puncte de vedere, la fel i utilitile concrete sunt extrem devariate. De aceea, pe seama lor nu pot fi avansate teze cu privire la esena inivelul preurilor.

Inclusiv K. Marx, atunci când îi expune concepia privind teoriavalorii munc, pleac de la utilitatea concret (valoarea de întrebuinare) amrfurilor. Pentru a explica esena valorii, el a încercat s gseascelementul comun mrfurilor implicate în relaia de schimb. În acest sens elscria: "un element de aceeai mrime exist în dou obiecte diferite«Celedou obiecte sunt egale cu un al treilea element, care în sine nu este nici

11 A. Smith: Avuia naiunilor. Cercetare asupra naturii i cauzelor ei, vol. I, EdituraAcademiei, Bucureti, 1962, p. 24




35

unul nici cellalt. Acest element comun nu poate fi o proprietate naturaloarecare «", conchizând apoi c "Elementul comun care apare în raportulde schimb al mrfii este deci valoarea ei"12, dat de consumul de muncomeneasc.

Pentru a se ajunge la pre, circulaia mrfurilor (unde preurile semanifest ca expresie a valorii) este abandonat, analizele fiind reluate însfera produciei.

Urmând cu strictee un raionament aproape identic, încercându-segsirea elementului comun care se afl în cele dou mrfuri care fac obiectulraportului de schimb, element care s nu se confunde cu nici una dincaracteristicile lor naturale, se poate formula i urmtoarea tez: el ementul comun tuturor mrfurilor e st e ut i l i t at ea ab st ract .

Prin urmare, pentru a se gsi elementul comun tuturor mrfurilor carefac obiectul schimburilor, nu este neaprat necesar ca analizele s se fac prin abandonarea sferei circulaiei i ptrunderea în sfera produciei. La felde uor se poate intra în sfera consumului, unde se regsete utilitatea caizvor al valorii i unde se iau o infinitate de decizii cu privire la preuri.Schimbul de mrfuri este un proces care se interpune între producie iconsum, iar consumul este un domeniu în care valoarea i preurile pot fianalizate cel puin la fel de bine ca în producie.

Condiia hotrâtoare ca un bun s fie dorit i s poat face obiectulschimbului este ca el s fie util, lucru care se verific numai în sferaconsumului. Iar oricât s-ar insista pe ideea c fr producie nu ar existaconsum, nimeni nu ne-ar putea convinge de contrariu (c fr consum

producia ar mai avea sens). De aceea, inclusiv analiza mecanismului deformare a preurilor prin prisma teoriei consumului este absolutindispensabil (cum neaprat necesar este i cea prin prisma produciei).

Din punctul de vedere al consumatorului, ce ar putea avea comunmrfurile de genul calculatoarelor, aspirinelor, troleibuzelor i asistenei

juridice? Sub aspectul însuirilor naturale (utilitilor concrete), evident cmai nimic. Totui, în afar de munca încorporat în ele atunci când au fost

produse, ele mai au un element comun: toate furnizeaz consumatorilor lor satisfacie sau plcere în urma consumului.

Prin utilitate abstract vom înelege (ca i în cazul munciiabstracte) utilitatea privit fcându-se abstracie de toate aspectele saleconcrete, particulare, respectiv ca paci t at ea bunuri l or d e a crea oameni l or sat i s f acie (pl cere) î n urma con sumului .

12 K. Marx: Capitalul. Critica economiei politice, vol. I, Editura Politic, Bucureti, 1960, p. 209




36

Utilizarea calculatorului, consumul unei aspirine, deplasarea cutroleibuzul, sfatul unui consilier juridic, vizionarea unui spectacol etc.,indiferent de formele concrete în care se realizeaz, aduc oamenilor satisfacie (sau, cel puin, înltur unele neplceri, ceea ce-i acelai lucru).

2.2.1.7. Utilitate individual i utilitate socialmente admis

Admiând c, din punctul de vedere al consumatorului, valoarea uneimrfi este dat de utilitatea sa (abstract), imediat se pune problemamsurrii sale. În acest scop se va folosi unitatea de msur cunoscut subdenumirea englezeasc de util , maniera de msurare fiind cea utilizat în

sociologie în cuantificarea opiniilor.Fiind rezultatul unei aprecieri subiective, utilitatea aceluiai bun va fifoarte diferit de la consumator la consumator. Mai mult decât atât, "nivelulde satisfacie obinut din consumul unui bun difer nu numai de la individ laindivid, ci i de la o unitate la alta consumat din acelai produs. Acest faptrezult din gradul diferit de intensitate a nevoii satisfcute prin consumul

bunului respectiv, care descrete pe msur ce sporete numrul de uniticonsumate"13. Valoarea sa de pia este totui unic. Aceast constatare ne

poate conduce la ideea de utilitate individual i utilitate social.Prin utilitate individual a unui bun vom înelege utilitatea atribuit

acestuia de un individ în funcie de intensitatea i urgena nevoii de acoperit pe seama sa, precum i de caracteristicile sale personale (vârst, sex,

educaie, poziie social, obiceiuri de consum etc.). Astfel, utilitatea uneianumite poete, de pild, va fi una pentru un brbat i alta pentru o femeie,va fi apreciat la un nivel de o doamn în vârst i la alt nivel de o feti degrdini, va crea o satisfacie unui star de cinema i o alta unei îngrijitoarede animale care triete izolat pe un vârf de munte .a.m.d. Ca urmare, ea vafi apreciat, de fiecare consumator în parte, ca fiind de 10 util-i, de 25 util-i,de 14 util-i etc.

Chiar una i aceeai persoan, în funcie de conjunctura în care seafl (grab mai mare sau mai mic, bun sau proast dispoziie, concentraresau relaxare etc.), apreciaz, de regul, diferit utilitatea aceleiai mrfi.Pentru acelai om, una i aceeai umbrel va avea o utilitate pe timp de

ploaie i o alta pe timp frumos, dup cum utilitatea unui pahar cu ap va fi

13 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Gh. Luac : Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p. 65




37

foarte mare atunci când persoana care-l solicit este extrem de însetat, imult mai mic atunci când ei nu-i este sete.Fiind atât de diferit de la consumator la consumator, utilitatea

individual nu poate fi luat drept msur a valorii, pe o pia binedelimitat în timp i spaiu o marf având valoare unic. Ea poate constituidoar o baz de apreciere, de ctre fiecare cumprtor în parte, a justeei sauacceptabilitii preului pieei.

Prin analogie cu timpul de munc socialmente necesar, utilitateasocialmente admis a unui bun se definete ca fiind utilitatea atribuitacestuia de ctre cumprtori în condiiile existente ale consumului,normale din punct de vedre social i cu media de urgen i de intensitatecu care se manifest nevoia.

Apelând la ideea de medie aritmetic ponderat, am putea spune cutilitatea socialmente admis este nivelul de utilitate atribuit unui bun decea mai mare par t e a consumatorilor acestuia, care accept s-l cumperede pe o anumit pia i la un moment dat .

La fel cum concurena dintre productori face ca timpii de muncindividuali s fie sau s nu fie recunoscui ca socialmente necesari, iconcurena d int re con sumat ori face ca utilitile individuale s fie aduse laacelai numitor, tot fr tirea participanilor la actele de vânzare cumprare,la nivelul pieei stabilindu-se mrimea utilitii acceptate ca socialmentenecesar, din care deriv mrimea valorii i a preurilor. Consumatorii care,din motive individuale, apreciaz utilitatea la un nivel mai înalt decât alcelei socialmente admise au de câtigat prin cumprarea mrfii, suportând

un pre mai mic decât cel pe care ar fi fost dispui s-l plteasc. Pe de alt parte, consumatorii care apreciaz utilitatea acesteia la un nivel mai coborâtdecât al celei socialmente admise, au de pierdut, fiind nevoii s plteasc un

pre mai mare decât i-ar fi dorit (sau s renune la ea).Într-o interpretare specific teoriei utilitii, utilitatea (unic)

socialmente admis nu este altceva decât ut i l i t at ea marginal f inal amrfii în cauz, rezultat ca efect al aciunii legii egalizrii utilitilor marginale pe leu cheltuit.14

Pe msur ce condiiile consumului se schimb, au loc modificri ila nivelul utilitii socialmente admise. Astfel, pe msur ce nivelul consumului dintr-o marf crete (ca efect al creterii producie i aveniturilor cumprtorilor), utilitatea sa socialmente admis scade (la felcum se reduce timpul de munc socialmente necesar sub aciunea creterii

14 A. Samuelson: Economics, 9th Edition, McGraw-Hill Book Company, New York, 1973, p. 679 - 680




38

productivitii muncii). La acest efect contribuie legea utilitii marginaledescrescânde, care acioneaz în sfera consumului. Potrivit acesteia, odatcu sporirea consumului dintr-o marf, intensitatea cu care se manifestnevoia se diminueaz, sczând satisfacia oferit de consumul acesteia.

Din aciunea aceleiai legi rezult i faptul c între intensitateamanifestrii unei nevoi sociale i nivelul utilitii socialmente admise existun raport direct proporional (adic un raport similar cu cel care exist întreintensitatea muncii i mrimea valorii create într-o unitate de timp). Deaceea, odat cu creterea intensitii nevoii, se amplific i utilitateasocialmente admis.

În afar de interpretarea deja dat noiunii de utilitate socialmenteadmis ar mai putea fi semnalate i altele (întâlnite i în cazul timpului de

munc socialmente necesar). Este vorba despre:y utilitatea socialmente admis în condiiile relurii

consumului, prin care se înelege, nu utilitatea dovedit în consumurileanterioare, ci utilitatea socialmente admis în condiiile actuale aleconsumului, valoarea i preul mrfurilor fiind date de utilitatea lor actual.

y utilitatea socialmente admis sectorial, care depinde de modulde structurare a consumului pe categorii de mrfuri. În principiu, valoareasubiectiv a unei mrfi depinde nu numai de caracteristicile care o fac pe eautil, ci i de utilitatea celorlalte. Lipsa de pe pia a unei mrfi modificautomat utilitatea altora. Abundena sau penuria untului, de pild, face sscad sau s creasc automat utilitatea margarinei, dup cum lipsa benzineiface s dispar utilitatea autoturismelor care funcioneaz pe seama ei. De

aceea, în afar de utilitatea socialmente admis pe unitate de marf, se poatevorbi i despre o utilitate socialmente admis pe întreaga cantitate existentdin aceasta, care depinde de structura consumului pe categorii de mrfuri.

y utilitate socialmente admis extremal, care se confund cuutilitatea maxim sau minim atribuit unei mrfi în condiii speciale (desuperabunden - când valoarea mrfii este dat de utilitatea apreciat de ceicare i-o doresc cel mai puin - sau de penurie - când valoarea este dictat deutilitatea admis de cei care i-o doresc cel mai tare);

y utilitatea socialmente admis internaional, adic la nivelul pieei mondiale, în raport cu care utilitatea socialmente admis naionalapare ca o utilitate individual.




39

2.2.1.7. Utilitate simpl i complexMrfurile de acelai tip, destinate satisfacerii unei nevoi de consum

date, se deosebesc între ele prin caracteristicile pe care le posed, în funciede care sunt capabile s furnizeze consumatorilor satisfacii mai mari saumai mici. O astfel de constatare ne d dreptul s vorbim, ca i în cazulmuncilor, de dou categorii de utiliti: simpl i complex.

Utilitatea simpl este cea care rezult din caracteristicile sale de baz, care-i dau posibilitatea consumatorului s-i acopere o nevoie la cel mai coborât nivel . Dac ar fi s ne referim la un ceas, de pild, utilitatea luisimpl nu este altceva decât satisfacia perceput de utilizator numai carezultat al indicrii de ctre el, cu o exactitate acceptabil, a scurgerii

timpului.Chiar dac are o determinare oarecum obiectiv, fiind asigurat decaracteristicile fizico-chimice i de alt natur ale mrfii, coninutul surmâne pân la urm esenialmente subiectiv, fiind rezultatul aprecierilor subiective ale fiecrui consumator în parte.

Utilitatea simpl este utilitatea pe care o prezint orice marf de ospe dat, indiferent de modul concret în care se înfieaz i de nivelul

preteniilor consumatorilor. Tocmai de aceea, mrimea sa este dat denivelul minim al satisfaciei furnizate, în condiiile în care marfa este

perceput doar prin destinaia sa de baz. Ea este diferit de la o perioad laalta, ca i de la o zon la alta, având îns un nivel socialmente dat.

Utilitatea complex este satisfacia pe care consumatorul o percepe

atunci când sunt valorificate toate funciile pe care o marf le poate exercita.În cazul ceasului, de exemplu, plcerea utilizrii este mult sporit atuncicând, pe lâng msurarea trecerii timpului, el mai este capabil i de altceva(trezirea la ore fixe a posesorului, rezistena la ocuri, posibilitatea folosiriica substitut al bijuteriilor etc.).

Cum este i firesc, utilitatea complex confer bunurilor o valoaremai mare decât cea simpl, motiv pentru care, în procesul schimbului,mrfurile cu utilitate complex sunt vândute la preuri mai mari decât celecu utilitate simpl.

La fel ca în cazul muncilor, utilitatea complex este utilitatea simplmultiplicat. Ca urmare, o marf cu utilitate complex valoreaz cât maimulte mrfuri simple cu aceeai destinaie.

Procedeele de transformare a utilitilor complexe în utiliti simplesunt similare cu cele folosite în teoria i practica msurrii calitii,

bazându-se fie pe caracteristicile obiective ale mrfurilor, fie pe estimrile




40

subiective ale consumatorilor. Pe pia, mecanismul de reducie a utilitilor complexe la utilitatea simpl se realizeaz în mod spontan, în procesulschimbului, iar în sfera consumului acest lucru are loc prin aprecierilesubiective ale consumatorilor.

Despre utilitate simpl i complex se poate vorbi nu numai în cazulmrfurilor care, prin caracteristicile lor, au funcii diferite, ci i în cazulcelor cu o singur funcie. Chiar i din punctul de vedere al unei singurecaracteristici, o marf se poate dovedi mai util decât alta. În cazul a douceasuri care nu se deosebesc între ele decât prin durata de funcionare frdefectri, cel care funcioneaz mai mult timp fr a fi necesar interveniareparatorului va avea o utilitate mai mare (i mai complex) decât cellalt.Pe planul consumului, o marf care are capacitatea de a satisface o nevoie

pentru un timp mai îndelungat (cu aceeai destinaie) este mai util decât oalta, putându-se spune c are i o utilitate mai complex.Metodologia de încadrare, de ctre consumatori, a mrfurilor în clase

de calitate se poate folosi cu succes i în derularea operaiunilor de stabilirea gradelor de complexitate a utilitii lor.

2.3. Curbe de indiferen i linii bugetare

Pentru a-i satisface nevoile ai cror purttori sunt, oamenii consum bunuri care, sub aspectul modului în care îi dovedesc utilitatea, se împartîn trei categorii: independente, substituibile i complementare.

Bunurile independente sunt bunurile care se pot utiliza în modindividual, punându-i în valoare utilitatea fr nici o legtur (de asocieresau de excludere) cu altele (cum ar fi apa, laptele .a.).

Bunurile substituibile sunt acele bunuri care, în consum, se pot înlocuiunele cu altele fr a afecta (dac sunt perfect substituibile, ceea ce seîntâlnete foarte rar) sau afectând într-o oarecare msur (dac sunt parial

substituibile) satisfacia consumatorului. Exemple în acest sens pot fi: untuli margarina, zahrul i zaharina, autocamionul i vagonul etc.

Bunurile complementare au specific faptul c, în consum, se presupununele pe altele, altfel neputându-i dovedi deloc (dac sunt strict complementare) sau doar în parte utilitatea (dac sunt parial substituibile).

În studiul modalitilor de combinare i substituire a bunurilor, la careoamenii apeleaz datorit caracterului limitat al resurselor, teoria utilitii ia consumului se bazeaz în foarte mare msur pe utilizarea a douinstrumente de analiz: curbele de indiferen i liniile bugetare.




41

2.3.1. Curbe de indiferen

Combinaiile sau ansamblurile de mrfuri care intr în consumul unei persoane oferindu-i acelai nivel al satisfaciei pot s fie reprezentate grafic prin puncte ale cror coordonate sunt egale cu mrimea cantitilor consumate din fiecare bun în parte. Unind între ele aceste puncte se obine ocurb (când se combin dou bunuri), un plan (când se combin trei) sau unhiperplan (dac se combin peste trei bunuri) de indiferen. Deoarecefunciile celor trei elemente menionate sunt echivalente, pentru a uuraînelegerea mecanismelor care le presupun, teoria economic opereazaproape exclusiv cu liniile sau curbele de indiferen.

Prin curb d e ind i f eren ( pe care o putem numi i de utilitate) seînelege locul geometric al punctelor ale cror coordonate exprim toatecombinaiile posibile de dou mrfuri (X i Y) care asigur consumatoruluiun nivel dat (constant) de satisfacie. Aadar, utilitile combinaiilor de

bunuri marcate de punctele de pe o curb de indiferen sunt egale.Presupunerea c în consumul unei persoane intr doar dou mrfuri nu

are acoperire în realitate, oamenii, pentru a tri, consumând un numr foartemare de bunuri. Ea este adoptat în analizele microeconomice numai înscopul simplificrii explicaiilor. Pentru a nu prea lipsit de sens, se poateconsidera c marfa X este una cât se poate de concret (pâine, zahr etc.),iar Y ar avea semnificaia de alte mrfuri care pot fi procurate cu veniturilermase necheltuite dup cumprarea mrfii X (sau de marf bani, care

servete la achiziionarea tuturor celorlalte mrfuri de care are nevoieconsumatorul).

Pentru a construi o curb de indiferen, se pleac de la o funcie deutilitate de forma:

U= f(x,y),

precum i de la un nivel constant U0 al acesteia, ea fiind expresia uneiegaliti de genul:

f(x,y) = U0.

Cunoscând mrimea constant U0 i atribuind valori lui x, se obinfoarte uor mrimile lui y. Unind punctele având coordonatele determinateîn acest fel, se obine curba de indiferen a crei form este cea din Fig. 2.4.




42

Fig. 2.4. Curb de indiferen

Literatura economic a evideniat i demonstrat câteva particulariti legate de forma acestor curbe15.

1) Mai întâi, aa cum rezult din graficul prezentat, curbele deindiferen sunt continuu descresctoare, ele neprezentând deci poriunicresctoare. Dac ar exista astfel de poriuni (ca în Fig. 2.5), s-ar înclca

principiul logic potrivit cruia, atât timp cât consumatorul se comportraional, combinaiile de mrfuri care presupun consumuri mai mari dinambele bunuri sunt preferate celor care presupun consumuri mai mici, în

astfel de condiii între utilitatea total i consum existând un raport direct proporional.

Fig. 2.5. Curb de preferin

15 T. Gherasim: Microeconomie, vol.1, Editura Economic, Bucureti, l993, p. 22 - 24

y

y

Ox

U

xB xO

A

B

xA

yA

yB




43

De exemplu, punctele A i B din Fig. 2.4. nu se pot situa pe aceeaicurb de indiferen deoarece indic niveluri diferite de utilitate. Cum în Aambele consumuri sunt mai mici decât în B, combinaia B va fi preferat deconsumator combinaiei A (deoarece UB > UA).

2) Pe de alt parte, de vreme ce indic niveluri diferite de utilitate,curbele de indiferen nu pot avea puncte comune (nu se pot intersecta sauatinge). Orice punct comun ar indica egalitatea utilitilor, ieind dindefiniia curbelor de indiferen.

3) În fine, curbele de indiferen sunt convexe fa de origineasistemului de axe, exprimând ceea ce teoria microeconomic denumeteconvexitatea preferinelor consumatorilor . Aceast proprietate poate fidemonstrat fie cu ajutorul legii utilitii marginale descrescânde

(principiului lui Gossen)16

, potrivit creia pe msur ce un consum crete,utilitatea marginal scade, fie apelând la colinele utilitii i la hrile deindiferen.

Deplasarea pe aceeai curb de indiferen atunci când unul din celedou consumuri crete este posibil numai dac, în acelai timp, cellaltconsum scade (în aa fel încât sporul de utilitate obinut pe prima cale sanuleze pierderea de satisfacie obinut pe cea de-a doua cale, astfelutilitatea total rmânând constant).

Fig. 2.5. Colin a utilitii

Colina utilitii este reprezentarea grafic în spaiu aevoluiei utilitii totale ca o funcie de dou consumuri x i y - U = f(x,y) -,

16 T. Gherasim: Lucr. cit. p. 24

U

x

y

U2

VUmax

O

U1

U0




44

prezentându-se ca în Fig. 2.5.Denumirea de ³colin´ a reieit din forma evoluiei utilitii totale U ca funcie de cele dou consumuri (x i y).

Secionând o astfel de colin cu planuri orizontale U 0 , U 1 , U 2 etc.situate la înlimi ordonate cresctor, se obine o hart de indiferen asemntoare cu cea din Fig. 2.6.

Fig. 2.6. Harta de indiferen

Curbele de nivel U 0 ,U 1 , U 2 etc. care formeaz o astfel de hart indicniveluri diferite ale satisfaciei consumatorului determinate de anumiteconsumuri x i y din dou mrfuri X i Y , punctului V (care marcheazvârful colinei) corespunzându-i utilitatea maxim (U max).

Pentru a explica ceea ce exprim o hart de indiferen vom spune coricare din cele dou mrfuri este bun dac, în urma creterii consumului,îi aduce consumatorului un spor de utilitate i rea atunci când, în aceleaicondiii, îi creeaz acestuia insatisfacie.

Dup cum este lesne de constatat, o hart de indiferen estestructurat în patru zone, fiecare având o semnificaie aparte.

Zona I, situat între axele AV i VB, este cea în care ambele mrfuri sunt bune. Astfel, mrind consumul din marfa X, ceea ce produce odeplasare de la stânga la dreapta pe axa Ox (între O i B), respectiv pe axa

U0

U1

U2

A

B

C

D

x

y

O

V

I II

IIIIV




45

AV, este echivalent cu o deplasare de la baza spre vârful colinei din Fig.2.5. (cu o urcare sau cu un salt), utilitatea total crescând. Totodat, osuplimentare a consumului din marfa Y, reflectat de o deplasare de jos însus pe axele Oy i BV, este echivalent tot cu o urcare pe colina utilitii dela baz spre vârf. De aceea, creterea celor dou consumuri este rezultatulunui comportament raional al consumatorului, soldându-se cu cretereasatisfaciei sale.

Pe de alt parte, meninerea pe aceeai curb de nivel (U0, s zicem)are loc mrind un consum i micorându-l pe cellalt (astfel încât sporul desatisfacie obinut prin creterea primului consum s fie anulat de pierdereade satisfacie cauzat de diminuarea celuilalt).

În zona II, cuprins între axele BV i CV, marfa Y continu s

rmân bun, creterea consumului din ea provocând o urcare pe colinautilitii (între B i V), în timp ce marfa X devine rea, creterea consumului peste limita marcat de punctul B (ceea ce reflect un comportamentneraional) determinând o coborâre pe aceeai colin (creând insatisfacie).Meninerea pe aceeai curb de utilitate este posibil mrind sau micorândsimultan ambele consumuri (de aa manier încât insatisfacia provocat desuplimentarea consumului din marfa rea s fie anulat de sporul desatisfacie cauzat de sporirea consumului din marfa bun).

În zona III, situat între axele CV i VD, lucrurile se petrec inversca în zona I, ambele mrfuri fiind rele. De aceea, sporirea consumurile pestelimitele marcate de punctele A i B este expresia celui mai iraional comportament. Pstrarea constant a utilitii se realizeaz ca în zona I

(mrind un consum i diminuându-l pe cellalt).În zona IV marfa X este bun, iar marfa Y rea, comportamentul

consumatorului fiind asemntor cu cel din zona II (fiind din nouneraional).

Concluzia care se desprinde din analiza hrii de indiferen esteaceea c singura zon în care consumatorul se comport raional este zona

I (în toate celelalte el cheltuindu-i veniturile pe cel puin o marf care-icreeaz insatisfacie). Tocmai de aceea, curbele de indiferen se vor

prezenta sub forma curbelor de nivel (de utilitate) din aceast zon, fiind continuu descresctoare i convexe fa de originea sistemului de axe (Fig.2.8).

Curbele de indiferen din aceast figur, cu toate caracteristicile lor,ne permit s facem înc dou constatri.

1).Astfel, un punct oarecare A, situat pe o curb de indiferen U1, vamarca un nivel al satisfaciei mai înalt decât cel desemnat de un alt punct B,




46

de pe o linie de indiferen inferioar U0 datorit faptului c în A ambeleconsumuri sunt mai mari decât în B (xA > xB i yA > yB).

Fig. 2.7. Curbe de indiferen

2) În acelai timp, un punct C, situat pe o curb de indiferen oarecare

U 2, indic o utilitate mai mare decât un punct B situat pe o curb deindiferen inferioar U 0 chiar i atunci când unul din cele dou consumurieste mai mic în C decât în B. Astfel, chiar dac xC < x B, datorit faptului c

y B > yC , rezult c U C > U B deoarece sporul de satisfacie obinut deconsumator prin creterea consumului din marfa Y de la y B la yC este maimare decât pierderea de satisfacie cauzat de reducerea consumului dinmarfa X de la x B la xC .

3) Prin urmare, orice deplasare spre dreapta, în sus sau i spredreapta i în sus de pe o curb de indiferen pe alta este echivalent cucreterea utilitii (deplasrile în sensurile opuse echivalând cu reducereaacesteia).

Toate caracteristicile i constatrile expuse sunt utile în analizacomportamentului consumatorilor i a actelor de consum.

y

xO

U0 U1

U2

A

B

C

xA xB xC

yA

yC

yB




47

2.3.2. Liniile bugetare Prin linie bugetar se înelege locul geometric al punctelor ale

cror coordonate marcheaz toate combinaiile posibile de mrfuri care pot fi procurate de un consumator folosind integral veniturile de care dispune17 .

Se poate observa aadar c dac în definirea curbelor de indiferense consider constant utilitatea total, în cazul liniilor bugetare constante

sunt veniturile.Pentru a trasa o linie bugetar se pleac de la aa numita re st ricie

bu get ar, care presupune egalitatea veniturilor consumatorului (V) cucheltuielile sale (C) - sau diferena nul între venituri i cheltuieli:

V = C V ± C = 0

Celelalte cazuri nu sunt posibile deoarece:1) cheltuielile consumatorului nu au cum fi mai mari decât veniturile

sale disponibile (dispunând de numai o mie de lei nu ai cum s cheltui dinaceast sum trei mii de lei);

2) datorit faptului c, oricât de bogat ar fi o persoan, veniturile sevor situa întotdeauna sub nivelul nevoilor, cheltuielile nu pot fi nici maimici decât veniturile, nevoile presând-o pe aceasta s-i cheltuiasc întotalitate veniturile.

Cum cheltuielile nu pot fi nici mai mari nici mai mici decât veniturile

disponibile, prezentarea restriciei bugetare sub forma egalitii V = C estedeci cât se poate de fireasc.

Dac în consumul unei persoane intr n mrfuri, restricia bugetarva fi de forma:

n

i ii 1

V x p!

!§

(în care: xi ± cantitatea consumat dintr-o marf oarecare i; pi ± preul mrfiii), iar dac, în tonul analizelor de pân aici, se presupune c venituriledisponibile sunt cheltuite de consumator numai pe dou mrfuri X i Y,restricia va fi de genul:

V = x p x + y p y

17 T.Gherasim, Lucr. cit. p. 35




48

în care: x, y ± consumurile din cele dou mrfuri X i Y; p x , p y- preurilecelor dou mrfuri.Din restricia bugetar poate fi dedus ecuaia liniei bugetare.

Urmrind, în continuare, simplificarea explicaiilor, vom opera cu cea de-adoua form a restriciei bugetare, din care rezult ecuaia:

x

y y

V py x

p p!

Cum, la un moment dat, mrimile V, px i py sunt constante, ecuaialiniei bugetare va fi una de forma:

y = f(x),

ceea ce înseamn c, în toate cazurile, consumul dintr-o marf oarecare Xeste o funcie de consumurile din celelalte mrfuri Y (cheltuind veniturile peo marf, rmân mai puini bani pentru altele).

Evident c ecuaia liniei bugetare poate fi i de genul:

y

x x

pVx y

p p! .

Pentru a trasa linia bugetar este necesar s se cunoasc cel puindou puncte prin care ea trece, pe care le vom nota cu A i B.

Punctul A, de pe axa Oy, exprim situaia special în careconsumatorul renun la marfa X (ceea ce înseamn c x = 0), cheltuindu-iintegral veniturile pe cealalt marf (Y), al crei consum va înregistranivelul maxim (ymax):

maxy

Vy

p!

Prin urmare, punctul A va fi de coordonate:

x= 0 i = ymax =y

V

p.

Cellalt caz special, în care se renun la marfa Y i se maximizeazconsumul din marfa X, este reprezentat de punctul B, de coordonate:

y = 0 i x = xmax =V

px.

Unind între ele punctele A i B de pe cele dou axe (pentru care unul




49

din cele dou consumuri este nule), se obine linia bugetar AB din Fig. 2.8.

Fig. 2.8. Linie bugetar

Toate celelalte puncte de pe linia bugetar AB marcheaz consumuri pozitive din ambele bunuri.

În condiiile date, deoarece mrimile V, px i py sunt constante,

raportuly

V

p, pe care-l vom nota cu a, va fi constant, la fel ca i raportul x

y

p

p,

pe care îl vom nota cu b. Ca urmare, ecuaia liniei bugetare pate fi adus laforma:

y = a ± bx,

care nu este altceva decât ecuaia dreptei. De aceea, linia bugetar, daclucrurile se judec în astfel de termeni, este de fapt o d rea pt bu get ar.

Parametrul a (termenul liber) al liniei bugetare are semnificaiaeconomic de consum maxim din marfa Y care se poate realiza atunci cândse renun cu totul la marfa X.

Al doilea parametru (b), respectiv coeficientul unghiular al dreptei bugetare, ne arat la câte uniti de marf Y trebuie s renune

consumatorul pentru a putea achiziiona o unitate în plus din marfa X (cucâte uniti scade un consum când cellalt crete cu o unitate, veniturileconstante cheltuindu-se în totalitate). Cu aceast semnificaie, el mai estedenumit i coeficient de regresie.

A

y

O

xB




50

Ca orice alt coeficient unghiular, parametrul b este egal cu tangentaunghiului format de dreapta bugetar cu axa absciselor (pe care-l vom notacu E ), respectiv cu raportul între cateta opus (OA) i cateta alturat (OB)din triunghiul dreptunghic AOB:

ymax min x

max min y

x

V0

py yOA y p b tg

VOB x x y p0 p

(

! E ! ! ! ! !(

.

Cu alte cuvinte, înclinaia liniei bugetare fa de axa absciselor este

egal cu raportul dintre preurile celor dou mrfuri, artându-ne de câteori este mai mare preul mrfii X, al crei consum se suplimenteaz cu câteo unitate, decât cel al mrfii Y (la care, în consecin, trebuie s se renune).

2.4. Alegerea raional a mrfurilor

Pe pia, un consumator are comportament raional dac-icheltuiete veniturile în aa fel încât s realizeze o satisfacie cât mai mare.Raionalitatea este dat de tendina fireasc a acestuia de a-i maximiza utilitatea (dup consumul, utilizarea sau posesia mrfurilor procurate cuveniturile disponibile).

2.4.1. Criterii de alegere

În general, la alegerea mrfurilor care urmeaz s se procure de pe pia cu un anumit nivel (V) al veniturilor se ine seama de dou cri t erii :

1) utilitatea marginal de care mrfurile dau dovad în consum;2) preurile solicitat de vânztori.Criteriile de alegere sunt avute în vedere în acelai timp, existând

cazuri în care mrfuri foarte utile nu se procur din cauza preurilor preamari la care se vând, precum i situaii când mrfuri foarte convenabile subaspectul preurilor nu sunt cumprate deoarece nu prezint utilitate pentru

consumatori (care nu au nevoie de ele).Aceste dou criterii analitice pot fi reunite într-un singur criteriu

sintetic, sub forma unui indicator pe care-l vom nota cu k i, a crui mrime se




51

calculeaz cu relaia:i

ii

Uk

p

d! ,

în care: U¶i ± utilitatea marginal a unei mrfi oarecare i; pi- preul mrfii i.În procesul de alegere, mrfurile sunt ierarhizate în funcie de

mrimea criteriului k i, procurându-se în aceast ordine (indicator care se

apreciaz în ulili/unitate monetar).

2.4.2. Mecanismul alegerii raionale

Pentru a înelege mai uor modul de funcionare a mecanismului de

alegere a mrfurilor pe pia, vom apela la un exemplu, presupunând c unconsumator, care dispune de veniturile V, îi propune s procure doar doumrfuri: X (alimente) i Y (îmbrcminte). Totodat, vom mai presupune csunt deja cunoscute rapoartele între utilitile lor marginale i preurilecorespunztoare fiecrei uniti de marf procurate, mrimile lor fiind celedin Tabelul 2.1.

Situaia rapoartelor utilitate marginal/preuri(k i)Tabelul 2.1.

Numrul de ordine al fiecreiuniti de marf procurate

k x ky

1 140 902 100 703 30 404 5 75 3 4...

.

.

.

.

.

.

Datele din acest tabel se interpreteaz în felul urmtor: dac persoanaîn cauz achiziioneaz prima unitate (cea de pe rândul 1) din marfa X (de

pe coloana k x), pe leu cheltuit va obine o satisfacie de 140 de util-i

(mrime situat la intersecia rândului 1 cu coloana aferent mrfii X);achiziionând a patra unitate (cea de pe rândul 4) din marfa Y (de pe coloanak y), utilitatea marginal pe leu cheltuit va fi de 7 util-i (aceast mrime fiind




52

amplasat pe rândul 4 i coloana corespunztoare mrfii Y) etc.Deoarece criteriul k i exprim mrimea utilitii marginale pe fiecareunitate monetar afectat mrfii i, prin uni t at e d e mar f , în cazul de fa,vom înelege cantitatea care poate fi cumprat cu un leu venituri.

Ca efect al aciunii legii utilitii marginale descrescânde, pe msurce crete cantitatea consumat din fiecare marf, din tabel se poate observamai întâi c valorile criteriilor sintetice k x i k y scad continuu, iar apoi c eletind s devin egale.

Presupunând c veniturile pe care le posed consumatorul ar fi denumai un leu, pentru a-i asigura satisfacia maxim, el va procura primaunitate din marfa X , obinând o satisfacie de 140 util-i (în Tabelul 2.1, 140fiind cea mai mare valoare, situându-se pe rândul 1 i coloana aferent

mrfii X). Cantitatea cumprat din marfa Y va fi, evident, nul. Dacveniturile ar fi de 2 uniti monetare, prima unitate se va cheltui pe marfa X(lucru constatat deja), iar cea de-a doua fi destinat celei de-a doua unitidin marfa X (pentru care k x = 90) , în felul acesta obinându-se satisfaciamaxim de: 140 + 100 = 240 util-i (neexistând vreo alt alegere care sasigure o satisfacie mai mare). Când veniturile ar fi de 3 lei, cu primii 2 leise va opta pentru prima i a doua unitate din marfa X (ca în cazul anterior),cel de-al treilea orientându-se spre prima unitate din marfa Y (dupmrimile 140 i 100 urmând 90), utilitatea total maxim fiind: 140 + 100 +90 = 330 util-i.

Urmând aceleai raionamente, rezultatele alegerilor raionale se vor prezenta ca în Tabelul 2.2.

Rezultatele alegerilor raionaleTabel 2.2

Venituri 1 2 3 4 5 ...x 1 2 2 2 2 ...y 0 0 1 2 3 ...Umax 140 240 330 400 440 ...

Toate evalurile expuse în acest paragraf se realizeaz însubcontientul consumatorului, acesta neavând înc la dispoziieinstrumente de cuantificare a utilitilor totale i marginale.




53

2.5. Determinarea combinaiilor optime de mrfuri Prin consum optim de mrfuri se înelege un consum care satisface

simultan urmtoarele dou condiii:1 ) maximizeaz satisfacia (utilitatea) total a consumatorului;2) respect constrângerea bugetar.

Ca urmare, orice metod de determinare a consumurilor optimetrebuie s se bazeze în primul rând pe:1) o funcie de utilitate;2) o restricie bugetar.Optimizarea consumurilor de mrfuri pe seama teoriei utilitii se

bazeaz pe procedee în general cunoscute, utilizabile în ocazii foarte

diverse. Dintre acestea, noi vom apela doar la dou: cel clasic i cel almultiplicatorului lui Lagrange18.

A. Metoda clasic

Aceasta este preluat din analiza matematic, putându-se fundamentafoarte bine i pe argumente exclusiv economice (aa cum vom proceda noiîn continuare).

Pentru a uura demonstraiile, vom apela din nou la cazul cel maisimplu, în care consumatorul dorete s-i cheltuiasc integral veniturile V

pe dou mrfuri X i Y, care se vând pe pia la preurile px i py, funcia de

utilitate cu care se opereaz fiind:

U = f(x;y)

Pe de alt parte, restricia bugetar în acest caz va fi de forma:

V = x p x + y p y ,

din care rezult c:

x

y

V xpy

p

!

Dac în funcia de dou variabile independente: U = f(x;y), seînlocuiete y cu expresia lui de calcul, se obine o funcie de utilitate de o

18 T. Gherasim, Lucr.cit. p. 43




54

singur variabil:

x

y

V xpU (x; )

p

!

în care: V, px i py - constante.

Aa cum se cunoate deja, utilitatea marginal a unei mrfi oarecare Xse determin cu una din relaiile:

x

U U m

(

(! ;

x

dUU

dxd! .

Din aceast formul rezult:

x xU xUd( ! ( dU = dxU¶ x

Pentru variaii ale consumului cu câte o singur unitate sau la limit(aa cum presupune definiia utilitii marginale), respectiv pentru ( x = 1sau x 0( p , sunt valabile relaiile:

x xU Ud( ! dU = U¶x

Deoarece:dUx = x x x1 0U U U( ! ,

(în care: Ux0 ± utilitatea iniial; Ux1- utilitatea modificat în urma creteriiconsumului din marfa X cu o unitate sau cu o valoare infinit de mic),înseamn c:

Ux1 = Ux0 + U¶x

Cu alte cuvinte, ca efect al suplimentrii consumului dintr-o marf




55

oarecare X cu câte o unitate (sau cu mrimi infinit de mici), satisfaciatotal a consumatorului crete (U x1> U x0 ) numai dac utilitatea marginalU¶ x este pozi t iv.

În consecin, utilitatea total înceteaz s mai creasc (U x1 = U x0 ),atingând nivelul maxim , în momentul în care utilitatea marginal U¶ x devine nul . Aceast constatare este echivalent cu cea la care s-a ajuns înanaliza matematic, potrivit creia o funcie (în cazul de fa cea de utilitate)atinge o valoare extrem atunci când prima sa derivat (care aici aresemnificaia de utilitate marginal) este egal cu zero.

Aadar, prima cond iie ca un consum s fie o pt im din punctul devedere al utilitii este aceea ca utilitatea sa marginal s fie nul.

Mrindu-se în continuare consumul, utilitatea marginal devine

negat iv, ceea ce determin scderea utilitii totale (Ux1 < Ux0).Prin urmare, cea de-a d oua cond iie de optime este aceea ca variaia

ut i l i t ii marginal e , pus în eviden de derivata secund a funciei deutilitate ± sau prima derivat a funciei utilitii marginale (care ne arat ce

se întâmpl cu utilitatea marginal când consumul crete la limit) s f ie negat iv . Acest lucru este valabil numai pentru x > xo, xo fiind consumuloptim din marfa X, pentru care prima derivat a funciei de utilitate (care nearat ce se întâmpl cu utilitatea t ot al când consumul crete la limit) estenul.

În astfel de condiii, consumul optim din marfa X se calculeazdeterminând utilitatea marginal a acesteia, anulând-o i apoi rezolvândecuaia astfel obinut.

Consumul optim din marfa Y se determin în acelai mod sau, pur isimplu, înlocuind în relaia de calcul a lui y pe x cu x o:

o xo

y

V x py

p

!

Grafic, consumul optim (xo) dintr-o marf X se determin stabilindabscisa punctului M de pe curba utilitii totale în care aceasta atinge nivelulmaxim (Fig. 2.9).

Metodei clasice de optimizare a consumurilor i se reproeaz faptulc nu ar fi utilizabil decât în cazurile în care în structura acestora ar intra

doar dou mrfuri (lucru practic neîntâlnit în realitate).




56

B. Metoda multiplicatorului lui Lagrange(P

)Bazându-se pe aceleai raionamente economice, aceast metod se

bucur de avantajul c se poate utiliza absolut în toate cazurile, indiferent denumrul mrfurilor care intr în componena consumului unei persoane.

Presupunând c în structura consumului vor intra nu neaprat dou,ci un numr de n mrfuri (n = 1, 2, 3, ...), funcia de utilitate i restricia

bugetar vor fi:

U = f(x1 , x2 , ... xn )n

i ii 1

V x p!

! § ,

în care: xi ± consumul dintr-o marf oarecare i; pi- preul mrfii i.

Fig. 2.9. Optimizarea consumuluiAceste dou instrumente ale teoriei utilitii pot fi integrate într-o

funcie tip Lagrange de forma:

0L U (V V )! P sau:n

i ii 1

L f (x; y) (V x p )!

! P § ,

în care: P - multiplicatorul lui Lagrange. Acest multiplicator are semnificaia economic de indicator care ne

arat ce se întâmpl cu satisfacia consumatorului atunci când restricia

bugetar este întrit sau slbit. Astfel, atunci când valoarea sa este mare,respectarea restriciei este foarte important, iar când ea se apropie de zero,restricia poate fi relaxat. De pild, când 0P ! , atunci L = U, restricia

bugetar disprând din structura funciei lui Lagrange.

MUmax

U

Oxo x

U=f(x)




57

Cele dou condiii de optim ale unui consum se menin (i sedemonstreaz) ca în cealalt metod, presupunând:1) anularea utilitilor marginalei (egale cu primele derivate pariale

ale funciei U în raport cu consumul din fiecare marf);2) valori negative ale utilitilor marginale (ale derivatelor pariale

secunde ale aceleiai funcii U - derivatele primelor derivate) pentru creteriale consumurilor mai mari decât cele care anuleaz utilitile marginale.

În aceste condiii, aplicarea metodei multiplicatorului lui Lagrange înstabilirea consumurilor optime de mrfuri presupune determinareaderivatelor pariale ale funciei de utilitate U în raport cu fiecare consum x i i cu P , anularea lor i rezolvarea sistemului de ecuaii cu n+1 variabile in+1 necunoscute astfel obinut, adic a sistemului:

1

U

x 0

x

x !

.

.

.

n

U0

x

x!

x

U0

x!

xP

Pentru a ne convinge c aceste consumuri maximizeaz funciaLagrange, este necesar s se verifice i cea de-a doua condiie.

Mrimile care maximizeaz funcia lui Lagrange vor maximiza iutilitatea consumatorului.

Mecanismul de optimizare a consumurilor poate fi evideniat i grafic,fcându-se apel concomitent la curbele de indiferen i la liniile bugetare(Fig. 2.10).

Pentru ca un consumator s se afle în stare de echilibru, el trebuie sfie absolut convins c a atins, în condiiile date de venituri i preuri,satisfacia maxim. Altfel va fi mereu nelinitit, cutând noi soluii decretere a acesteia.

Plecându-se de la definiia consumului optim i transpunând-ografic, rezult c un punct marcheaz un astfel de consum numai dac seafl simultan pe cea mai înalt curb de indiferen (cea care reprezint




58

utilitatea maxim) i pe linia bugetar aferent restriciei bugetare

19

.

Fig. 2.10. Echilibrul consumatorului

De exemplu, o combinaie de genul celei desemnat de punctul C,situat doar pe curba de indiferen Umax, dei asigur consumatorului nivelulmaxim de satisfacie, nu este optim deoarece încalc restricia bugetar(nefiind amplasat i pe dreapta AB), presupunând un venit mai mare decâtcel disponibil (punctul C fiind situat deasupra acestei drepte bugetare). Pe de

alt parte, un punct oarecare D, situat doar pe dreapta bugetar AB, numarcheaz nici el o combinaie optim de mrfuri deoarece, chiar dac serespect restricia bugetar, nu se asigur nivel maxim al utilitii Umax, ciunul mai coborât (punctul C situându-se sub curba de indiferen Umax). Prinurmare, numai punctul de echilibru E, situat atât pe linia bugetar AB cât i

pe curba de indiferen Umax indic o combinaie optim de mrfuri.Concluzia care se desprinde de aici este urmtoarea: gra f ic , o

combinaie o pt im d e mr f uri ( x o , yo ) e st e marcat d e coor d onat el e

punctului d e echi l ibr u E î n care d rea pt a bu get ar A B, a f erent veni turi l or i pre uri l or d at e , e st e t angent l a cea mai î nalt curb d e ind i f eren

po sibi l (î n acel ea i cond iii d e veni turi i pre uri).

19 T. Gherasim, Lucr. cit., p. 44

.C

.D

E

y

yo

A

B xxo O

Umax




59

2.6. Rata marginal de substituire a mrfurilorPentru a obine nivelul maxim de satisfacie (sau pentru a-i pstra

acelai nivel al utilitii atunci când condiiile pieei se schimb),consumatorul este nevoit adeseori s recurg la combinri i substituiri demrfuri.

Modul în care se realizeaz combinarea optim a mrfurilor înconsum a fost deja prezentat. De aceea, în continuare ne vom ocupa numaide mecanismul de substituire a mrfurilor în condiiile meninerii constantea satisfaciei (a celei maxime, în primul rând).

Fig. 2.11. Mecanismul substituiei mrfurilor X i Y

Potrivit celor expuse în Fig. 2.11, într-o situaie oarecare, cum ar ficea marcat de punctul A, consumatorul obine satisfacia maxim dac

procur xA uniti de marf X (de pâine, s zicem) i yA uniti de marf Y(de lapte). În condiiile în care consumul de marf Y se impune (subaciunea diverilor factori existeni pe pia) s fie micorat cu ( y uniti,respectiv de la yA la yB ( ( y = yA ± yB), pentru a pstra neschimbatsatisfacia total este neaprat necesar s se mreasc cellalt consum cu ( xuniti, respectiv de la xA la xB ( ( x = xA ± xB). În felul acesta are loc odeplasare pe aceeai curb de indiferen Umax între punctele A i B (însensul A p B). Dac s-ar fi micorat cu ( x uniti consumul din marfa Xar fi fost necesar s se suplimenteze cu ( y uniti consumul de marf Y,deplasarea pe curba Umax realizându-se tot între aceleai extreme, dar însensul B p A. Cu alte cuvinte, substituia celor dou mrfuri este

E

y

x

A

xBxA O

yAx

ByB

( x

( y

Umax C




60

evideniat grafic de arcul elasticitiiAB.Rata marginal de substituire (înlocuire), în consum, a unei mrfiY cu o alta X (

X Y ms R,

) este un indicator cu o foarte mare putere de sugestie

(motiv pentru care este folosit pe larg în analizele microeconomice),artându-ne la câte uniti din marfa substituit (Y) trebuie s se renuneatunci când consumul din marfa care asigur substituirea (X) cre t e cu o

uni t at e pentru ca sat i s f acia consumatorului s rmân con st ant .20 Din aceast definiie rezult prima sa relaie sintetic de calcul:

x

y R

X Y ms(

(!

,

Dac variaiile ar fi privite la limit (ar fi infinitezimale), iar funciilede consum ar fi cunoscute, indicatorul s-ar calcula cu una din urmtoarelerelaii:

y pentru o funcie de consum de forma: y = f(x),

dx

dy R

X Y ms !,

;

y pentru o funcie de consum de n alte consumuri, de forma: y =f(x1, «, xn)

i

ms x

y R

i X Y x

x!

,,

în care: dx, xx , i xx , dy, yx - variaiile la limit ale consumurilor din

mrfurile considerate; xi, «, xn ± consumurile din celelalte n mrfuri ± înfuncie de care variaz consumul din marfa Y.

Toate aceste trei relaii ne indic ce se întâmpl cu un consum cândun altul variaz fie cu o unitate, fie la limit, în aa fel încât utilitatea totals rmân neschimbat.

Pe de alt parte, din formulele utilitilor marginale ale mrfurilor Xi Y, rezult c:

xU

U x

'

(!( i

yU

U y

'

(!( .

20 T. Gherasim, Lucr. cit., p.38




61

Prin urmare:

y

X Y U

U

U

U

U

U

x

y R x

x

yms '

'

'

',

!(

(

!(

(!

y

xms U

U R

X Y '

',

! ,

ceea ce înseamn c rata marginal de substituie a dou mrfuri ne maiindic d e cât e ori e st e mai mare ut i l i t at ea marginal a uneia d ecât a

cel ei l alt e (d e ct e ori o mar f e st e mai ut i l d ecât ceal alt ).Prin urmare, chiar dac utilitile nu pot fi strict comensurate, rata

marginal a substituiei ne ofer informaii numerice despre raportul întreutilitile marginale.

Se poate demonstra c, atunci când un consumator este în stare deechilibru, este valabil urmtoare relaie:

y

x

y

x

p

p

U

U !

"

',

ceea ce însemn c (într-o astfel de situaie) raportul între utilitilemarginale (U¶x i U¶y) ale celor dou mrfuri X i Y este egal cu raportul între preurile lor (U¶x i U¶y fiind utilitile marginale, iar px i py

preurile). De aceea este valabil i relaia:

y

xms p

p R

X Y !

,,

rata substituiei artându-ne, în plus, care este pre ul rel at iv al mr f ii sub st i tui t e (adic preul mrfii Y , nu în bani, ci în uniti de marf X) ,respectiv de câte ori este mai scump o marf (X) decât cealalt (Y).

În Fig. 2.11. înclinaia (panta) curbei de indiferen U max între punctele A i B este egal cu înclinaia dreptei AB, care unete cele dou puncte, fa de axa absciselor (sau de o paralel CD la aceast ax),respectiv cu tangenta unghiului E din triunghiul dreptunghic ABC.

Deoarece:




62

x yCD AC tg (

(!!E ,

reiese c:Etg R

X Y ms !,

,

rata substituiei fiind egal cu înclinaia curbei de indiferen, într-o zonsau într-un punct, fa de axa absciselor (având deci i semnificaia decoeficient unghiular , respectiv de coeficient de regresie a unui consum înraport cu un altul).

Toate cele prezentate aici vin s sublinieze consistena în semnificaii pe care o are acest inicator economic în consum.

2.7. Influena economiilor i creditului asupracomportamentului consumatorilor

Presupunerea c oamenii, sub presiunea nevoilor (mai multe i maimari decât posibilitile de satisfacere), îi cheltuiesc integral veniturileimediat dup obinerea lor nu este valabil întotdeauna. Muli indivii, pentrua-i acoperi unele nevoi viitoare, fac economii un anumit timp, dup cummuli alii, pentru a-i satisface unele nevoi prezente, apeleaz la credite.

2.7.1. Influenele economiilor i creditelor

Nu numai nevoile sunt cele care-i determin pe consumatori seconomiseasc sau s apeleze la credite, ci i anumite interese pur economice, care dau un suport logic acestor acte.

Pentru a simplifica lucrurile cât mai mult, vom presupune c, într-o perioad de timp format doar din doi ani (lucrurile prezentându-se la felindiferent de câi ani ar avea perioada), un consumator câtig veniturile V1 (în primul an) i V2 (în al doilea an), cheltuielile sale fiind de C1 lei în

primul an i de C2 lei, în anul al doilea21.Dac, în primul an, de pild, veniturile sunt mai mari decât

cheltuielile (V1 > V2), consumatorul va realiza o economie (E), a crei

mrime va fi:E = V1 ± V2

21 T. Gherasim, Lucr. cit. p. 38




63

Depus la banc, la o rat anual a dobânzii i, ea îi va aduce un venit suplimentar , sub forma unei dobânzi D, egal cu:

D = E i = (V 1 ± V 2 ) i

Pentru a nu complica prea mult explicaiile, vom presupune cdobânda D este expresia unui venit real , mrimea i fiind ³curat´ deefectele inflaiei (fiind, de fapt, ceva de genul diferenei între rata dobânzii icea a inflaiei).

Veniturile totale (V) încasate de consumator pe ansamblul perioadeivor fi:

V = V 1 + V 2 + D,

iar cheltuielile totale (C) vor fi egale cu suma cheltuielilor din fiecare an:

C = C 1 + C 2.

În cellalt caz, când consumatorul dorete s cheltuiasc o sum C 1 mai mare decât veniturile V1, el va fi pus în situaia de a împrumuta osum (Î) egal cu diferena între cheltuieli i venituri:

Î = C1 ± V1

La aceeai rat i a dobânzii, pentru ea va plti, din veniturile celui de-al doilea an, o dobând (D) care se calculeaz cu relaia:

D = Î i = (C 1 ± V 1 ) i,

aceasta adugându-se la cheltuieli. De aceea, cheltuielile totale vor aveastructura:

C = C 1 + C 2 + D,veniturile totale fiind:

V = V 1 + V 2.

De aici rezult clar c efectele creditelor sunt inversul implicaiilor economiilor , motiv pentru care, în cele ce urmeaz, ne vom ocupa doar deeconomii.

Luând în considerare întreaga perioad de doi ani, restricia bugetar




64

va fi respectat, ea îmbrcând forma cunoscut:V = C sau V - C = 0.

Înlocuindu-se în aceste relaii veniturile i cheltuielile totale cuexpresiile lor de calcul, restricia bugetar pe termen lung va putea îmbrcamai multe forme:

V 1 + V 2 + D = C 1 + C 2 V 1 + V 2 + i(V 1 - C 1 ) = C 1 + C 2 V 1 + V 2 + iV 1 = C 1 + iC 1

+ C 2

De aici:V 1( 1 + i) + V 2 = C 1( 1 + i) + C 2.

De aceast ultim relaie ne vom folosi în cele ce urmeaz.Continuând irul transformrilor, se ajunge la expresia:

( 1 + i) (V 1 - C 1 ) = V 2 - C 2

V 2 - C 2 = E( 1 +i),

ceea ce înseamn c, în condiiile în care consumatorul realizeaz în primulan al perioadei considerate o economie de E lei, în cel de-al doilea ancheltuielile (C 2 ) vor fi mai mari decât veniturile încasate (V 2 ) nu numai cueconomiile respective, ci de ( 1 + i) ori acele economii.

Din ultima relaie reiese c:

C 2 = V 2 + E( 1 +i)C 2 = V 2 + E + iE

C 2 = V 2 + E + D.

Se poate concluziona c, în aceleai condiii, cheltuielileconsumatorului în cel de-al doilea an (C 2 ) vor fi constituite din veniturileîncasate în acest an (V 2 ), la acare se adaug nu numai economiile fcute în

primul an (E), ci i dobânda încasat la aceste economii (D).Ultimele dou concluzii ne conduc la ceea ce putem denumi l ogica

sau rai unea economi sirii : a economisi nu înseamn doar a amâna (oritransfera dintr-o perioad în alta) nite cheltuieli, ci i un mod de sporire aveniturilor (pe seama dobânzilor). Cu alte cuvinte, a economisi pentru a




65

câtiga este un lucru cât se poate de logic, marcând un comportamentraional al consumatorului22. Dobânda poate fi considerat deci ca fiind preul sau recompensa în

expresie bneasc a sacrificiului pe care o persoan îl face atunci când îirestrânge consumul , ea fiind un stimulent al actului de economisire (unfactor de compensare).

Dac în loc s economiseasc o persoan se împrumut, în felulacesta având posibilitatea de a-i grbi consumul în baza veniturilor din

perioadele viitoare, în anul scadenei suma împrumutat Î ( Î = C 1 - V 1) idobânda aferent D ( D = i Î ) nu se vor mai aduga la veniturile totale, ci lacheltuielile totale, motiv pentru care veniturile care se vor cheltui în acest anvor fi:

C 2 = V 2 - Î - D,

dobânda D fiind acum preul pltit de consumator pentru privilegiul de a putea grbi unele consumuri.

2.7.2. Implicaiile economiilor i creditelor asupra curbelor deindiferen i liniilor bugetare

Imediat ce consumatorul se angajeaz într-un efort de economisire aveniturilor (de amânare a unor consumuri), în construcia i utilizareacurbelor de indiferen i a liniilor bugetare locul consumurilor efective

(fizice) de bunuri este luat de consumurile monetare, respectiv de expresia bneasc a consumurilor fizice (de cheltuielile care susin acesteconsumuri).

2.7.2.1. Curbele de indiferen intertemporale

Prin curb de indiferen intertemporal se înelege acea curb deindiferen obinut prin unirea punctelor ale cror coordonate exprimtoate combinaiile posibile de cheltuieli (de consumuri monetare) C 1 i C 2 pecare un consumator le poate efectua în cei doi ani ai perioadei consideratecare-i furnizeaz un nivel dat al satisfaciei U 0.

Pentru a putea ilustra grafic o astfel de curb se pleac de la o funcie

22 T. Gherasim, Lucr. cit. p. 53 - 54




66

de utilitate de forma: U = f(C 1 , C 2 )

i de la o valoare constat U0 a utilitii, respectiv de la o relaie de genul:

f(C 1 , C 2 ) = U 0,

în care: C1 i C2 sunt cheltuielile consumatorului din primul, respectiv aldoilea an al perioadei.

Folosind axa absciselor pentru cheltuielile din primul an (C1), iar axaordonatelor pentru cele din al doilea an (C2), o astfel de curb va arta ca înFig. 2.12.

Fig. 2.12. Curb de indiferen intertemporal

Din aceast reprezentare grafic rezult c, în situaia în careconsumatorul, în primul an, îi reduce cheltuielile de la C1

B la C1A, respectiv

cu C1 uniti monetare (realizând deci o economie), în cel de-al doilea anîi va putea spori cheltuielile cu C2 uniti monetare (de la C2

B la C2A),

satisfacia sa rmânând neschimbat (la nivelul U0). Înclinaia (panta) acestei curbe între cele dou puncte A i B va fi

egal cu înclinaia dreptei AB (care le unete) fa de axa absciselor (sau

C2

C2A

A

B

C2

D

OC1 C1

A C1B

C1

C2B

U0




67

fa de paralela BD la aceeai ax), respectiv cu tangenta unghiului dintriunghiul dreptunghic ADB, fiind expresia geometric a ratei marginale de substituire în timp a cheltuielilor din primul an cu cheltuielile din cel de-al doilea an (Rmst ):

mst RC

C

BD

ADtg !

(

(!!

1

2E .

Puterea de sugestie a acestei rate este cu totul deosebit.

SUMAR

y Prin bun, în general, se înelege tot ceea ce ofer omului satisfacieîn urma consumului, utilizrii sau doar simplei posesii, indiferent dac îmbrac form material sau nematerial. Aceasta înseamnc tot ceea ce creeaz insatisfacie nu este ³bun´ (fiind, prinurmare, ³ru´).

y Caracteristica de baz, definitorie, a bunurilor este aceea c elesunt utile omului, lucru care se dovedete cu ocazia consumului lor propriu-zis sau a utilizrii în diverse scopuri.

y Utilitatea total (U) este expresia satisfaciei totale pe careconsumatorul (individual) o resimte în urma consumrii uneianumite cantiti dintr-un bun dat sau din mai multe bunuri.

y Combinaiile de mrfuri care intr în consumul unei persoaneoferindu-i acelai nivel al satisfaciei pot s fie reprezentate grafic

prin puncte ale cror coordonate sunt egale cu mrimea cantitilor consumate din fiecare bun în parte.

y Presupunerea c în consumul unei persoane intr doar doumrfuri nu are acoperire în realitate, oamenii, pentru a tri,consumând un numr foarte mare de bunuri. Ea este adoptat înanalizele microeconomice numai în scopul simplificriiexplicaiilor.

y Prin linie bugetar se înelege locul geometric al punctelor alecror coordonate marcheaz toate combinaiile posibile de mrfuricare pot fi procurate de un consumator folosind integral veniturilede care dispune.

y Pentru a obine nivelul maxim de satisfacie (sau pentru a-i pstraacelai nivel atunci când condiiile personale sau ale pieei seschimb), consumatorul este nevoit adeseori s recurg lacombinri i substituiri de mrfuri.




68

y Presupunerea c oamenii, sub presiunea nevoilor (mai mari decât posibilitile de acoperire), îi cheltuiesc integral veniturile imediatdup obinerea lor (pe care s-au bazat toate demonstraiile de pânacum) nu este valabil chiar oricând. Muli oameni, pentru a-iacoperi unele nevoi viitoare, fac economii un anumit timp, dupcum muli alii, pentru a-i satisface unele nevoi prezente, apeleazla credite.

y Imediat ce consumatorul se angajeaz într-un efort de economisirea veniturilor (de amânare a unor consumuri), în construcia iutilizarea curbelor de indiferen i a liniilor bugetare loculconsumurilor efective (fizice) de bunuri este luat de consumurilemonetare, respectiv de expresia bneasc a consumurilor fizice.

Întrebri

Ce sunt bunurile libere i bunurile economice?Care sunt tipurile cunoscute de utiliti?Ce sunt funciile de utilitate ?Care este enunul legii utilitilor marginale descrescânde?Cum se construiete o curb de indiferen?Ce sunt linii bugetare în consum ?Care este diferena dintre bunurile complementare i bunurile substituibile ?Rata marginal de substituire;Cum se determin structura optim a unui consum de mrfuri?

Aplicaii

1. S se construiasc o linie bugetar care s aparin unui consummator deintor al unui venit de 100 000 uniti monetare ce urmeaz a fi cheltuit cuachiziionarea a dou mrfuri complementare, ale cror preuri unitare de zânzaresunt 5 000 uniti monetare i 2 000uniti monetare.

2. S se determine rata marginal de substituire a dou mrfuri înlocuibileatunci când se înregistreaz urmtoarele evoluii ale cantitilor consumate (dacmrfurile se consider X iY): cantitatea consumat din X scade de la 4 la 2unitide marf; cantitatea consumat din Y se majoreaz de la 6 la 10 uniti de marf.

3. Stabilii structura optim a unui consum format din dou mrfuricomplementare X i Y, dac venitul aflat la dispoziia consumatorului este la un

moment dat 10 000 uniti monetare, preul mrfii X este 400 uniti monetare, iar




69

preul mrfii Y 250 uniti monetare, în timp ce funcia de utilitate este de formaU=f(x,y)=x(y-1).23

23 D, Gherasim, Microeconomie. Aplicaii, Editura Moldavia, Bacu, 1999, p. 24




70




71

MODULUL 3 CEREREA DE BUNURI i SERVICII

Nevoile de consum ale oamenilor se concretizeaz în anumitedorine, acestea din urm generând cererea de produse. De aceea, întiinele economice se fac distincii nete între conceptele de nevoie, dorini cerere24.

3.1. Nevoi, dorine, bunuri

În existena sa biologic i social, omul resimte o sumedenie denevoi, care-l determin s se comporte, înainte de toate, în calitate deconsumator.

a) Nevoia economic se definete ca fiind un sentiment de lips saude disconfort ori dezechilibru determinat de contientizarea unei difereneîntre o stare ideal (spre care se tinde) i una real (efectiv). Ea este aceeacare l-a determinat, iar apoi la învat pe om s caute sau s produc celenecesare pentru stingerea ei.

Odat cu trecerea timpului, nevoile (trebuinele) umane se multiplicneîncetat, studierea lor fcând necesare operaiunile de sistematizare igrupare.

De pild, plecând de la princi pal el e d imen si uni al e exi st enei

omului , nevoile se împart în25:y fiziologice (de hran, de cldur i lumin, de îmbrcminte

etc.), acestea inând de existena omului în natur, ca fiin;y sociale (de integrare, de afeciune etc.), care deriv din existena

omului în societate, ca membru al diverselor grupuri;y spiritual-psihologice (de instruire, de cunoatere, de

recunoatere etc.), care se manifest din ce în ce mai intens pe msuramaturizrii omului i urcrii pe treptele educaiei.

Nevoile fiziologice mai sunt cunoscute i sub denumirea de nevoi primare sau de baz, iar ultimele dou sub cea de nevoi superioare sau secundare.

24 T. Gherasim, Lucr. cit., p. 6925 Economie politic, ASE, Editura Economic, Bucureti, 1995, p. 14




72

În funcie de mod ul

î n care se mani f e

st ca o atracie sau ca orespingere, nevoile se împart în:

y pozitive, cum ar fi cele de alimentaie, cldur etc.;y negative, cum ar fi cele vizând evitarea pericolelor de orice fel

(foc, explozii etc.).inând seama de mod ul î n care in f lueneaz com por t amentul

con sumat or ului , nevoile sunt:y latente, acestea nedeterminând reacii vizibile ale

cumprtorului (neavând acoperire în venituri sau situându-se, în ordineaurgenei, pe un loc foarte îndeprtat);

y manifeste, acestea stârnind comportamente de acoperire.O analiz atent a nevoilor ne poate conduce la evidenierea

urmtoarelor caracteristici de baz ale acestora:y regenerabilitatea, nevoile neputându-se satisface decât

vremelnic, reaprând dup un anumit interval de timp sau imediat ce resursacu ajutorul creia s-a acoperit a fost epuizat (neexistând nevoi satisfcuteodat pentru totdeauna);

y insaiabilitatea sau nonsaturabilitatea, insuficiena veniturilor oamenilor i a resurselor pe care se bazeaz producia de bunuri materiale iservicii fcând ca o parte (oricât de mic) din fiecare nevoie s rmânnesatisfcut;

y regresivitatea în raport cu mrimea consumului, intensitateaoricrei nevoi devenind din ce în ce mai mic pe msur ce consumul din

bunul creat pentru a o stinge crete;y mobilitatea, nevoile schimbându-i necontenit ordinea de

prioritate în modul de manifestare în funcie de factorul temporal. În oricemoment, o singur nevoie se afl pe locul întâi în raport cu intensitatea cucare se manifest i cu veniturile (limitate) ale omului, celelalte ocupândlocurile doi, trei etc. De îndat ce ea a fost acoperit (chiar i parial), loculîntâi va fi luat de alta .a.m.d. Regula potrivit creia o nevoie satisfcutlas locul alteia nu mai necesit nici un fel de demonstraii.

Literatura economic româneasc prezint i alte trsturi alenevoilor, cum ar fi: caracterul nelimitat, complementaritatea i faptul c elesunt concurente. În ceea ce ne privete, considerm c acestea sunt de fapttrsturi ale dorinelor oamenilor (generate de nevoi), precum i ale

modalitilor de acoperire a lor, i nu ale nevoilor.Dei pot fi acoperite i pe alte ci (desprinderea bunurilor direct dinnatur, cerit, îneltorie, corupie), indiferent de formele pe care le îmbrac,nevoile reprezint cauza sau mobilul tuturor activitilor oamenilor.




73

b) Dorina este modalitatea de manifestare i de concretizare a uneinevoi, contientizând i indicând calea sau mijlocul de satisfacere aacesteia. Ea este aceea care asigur legtura între nevoie, pe de o parte, i

bunul material sau serviciul care poate fi folosit pentru acoperirea acesteia, pe de alt parte. De pild, nevoia de a cltori genereaz dorina de a aveaun autoturism, acesta fiind unul din mijloacele de satisfacere a nevoiirespective (alturi de autobuz, taxi, maxi-taxi etc.).

Între nevoie i dorin exist diferene nete de coninut, lucru neglijatadeseori în abordrile de ordin teoretic i practic. Pentru a o marca, credemc este suficient s constatm c persoana care-i procur un televizor, de

pild, nu are nevoie, ci doar îi dorete bunul respectiv pentru a-i acoperi

nevoia de informare, de cunoatere sau de divertisment , dup cum persoanacare achiziioneaz un automobil, i-l dorete pe acesta pentru a-iastâmpra nu nevoia de autovehicule, ci pe cea de deplasare în spaiu.

În ceea ce le privete, dorinele oamenilor se caracterizeaz prinaceea c26:

y nu se manifest concret decât dac exist create premisele pentru acoperirea lor (pentru a dori ceva, înainte de toate acel ceva trebuies existe);

y sunt nelimitate, înmulindu-se i diversificându-se odat cutrebuinele i cu posibilitile de satisfacere a acestora;

y sunt substituibile, cu foarte puine excepii una i aceeai nevoie putându-se acoperi în mai multe moduri i pe mai multe ci (atunci când

dorina de a procura un autoturism nu poate fi acoperit, locul ei va putea filuat de dorina de a cltori cu autobuzul);

y sunt de cele mai multe ori complementare (dorina de a cltoricu autoturismul va fi întotdeauna însoit de dorina de a dispune decombustibil).

Nevoile i dorinele oamenilor sunt generatoare de interese.Interesele sunt dorine ale oamenilor transformate în mobiluri sau

scopuri ale asigurrii existenei, ele determinându-i pe acetia s acionezeîn vederea dobândirii mijloacelor de atingere a lor.

De îndat ce consumatorul a identificat mijlocul dorit în vedereaacoperirii unei nevoi, el va se va mobiliza în efortul de ajungere în posesia

sa.

26 T. Gherasim, Lucr. cit ., p. 70 - 71




74

inând seama de momentul

mani f e st rii , interesele pot fi imediate (curente) i de perspectiv (pentru o perioad viitoare).

În raport cu nivelul l a care se mani f e st , interesele se împart în:y individuale (ale unei singure persoane); y colective (ale unui grup de persoane);y generale (ale tuturor oamenilor dintr-o regiune, ar, continent

etc.).

c) Bunurile, în general, sunt definite ca fiind totalitatea elementelor de orice fel capabile s satisfac nevoile oamenilor, indiferent dac sunt

produse (fabricate) de ei sau sunt preluate direct din natur. Bunuri l e economice sunt acele bunuri care sunt rezultatul unei

activiti economice, caracterizându-se prin insuficiena (penuria) lor,apreciat în spaiu i timp, în raport cu nevoile de consum. Ele se manifestnumai în legtur direct cu nevoile oamenilor, numai în msura în care suntdisponibile i în contextul drepturilor patrimoniale, putându-se grupa înfoarte multe moduri27.

Existena bunurilor este, în acelai timp, cauza i efectul manifestriinevoilor, dorinelor i intereselor oamenilor.

3.2. Definirea cererii

Cererea este generat de nevoi i de dorine, precum i de existena

bunurilor, fr a se confunda cu nici una din acestea.În limbajul curent, cererea este conceput ca o solicitare formulat

de cineva în vederea intrrii în posesia unui produs (noiunea de produs având aici cel mai larg sens posibil: bun material, serviciu, persoan, ideeetc.) pe oricare din urmtoarele ci: schimb, cerit, for, violen, corupie,îneltorie etc..

tiinele economice definesc cererea numai în legtur direct cuactul de schimb (celelalte forme ale cererii fiind lsate în seama sociologiei,tiinelor juridice etc.).

Din multitudinea definiiilor date cererii în economie, vom alegedoar dou.

Astfel, în sensul cel mai restrâns, prin cerere se înelege cantitatea solicitat de cineva (o persoan, un grup, o întreprindere, o instituie, o

27 V. Ploae: Economie politic. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constana, 1999, p. 23 - 24




75

organizaie, o ar etc.) la un anumit pre , aceast accepiune fiind uzitatmai cu seam de ctre economitii practicieni.În sens larg, cererea se definete ca fiind solicitarea cuiva, generat

de o nevoie i concretizat într-o dorin, de a intra în posesia unei anumitemrfi, însoit de capacitatea i disponibilitatea de a oferi ceva în schimb (oalt marf sau bani - care sunt i ei tot o marf).

Aceast definiie delimiteaz urmtoarele dou aspecte:1) face distincia între noiunile de nevoie, dorin i cerere, lucru

indispensabil înlturrii unor confuzii;2) permite identificarea factorilor fundamentali ai cererii.Din ea rezult c simpla manifestare a nevoii nu este suficient

pentru apariia cererii. Pentru a conduce la cerere, nevoia (de hran, s

zicem) va trebui s se transforme mai întâi într-o dorin de a consuma cevace se gsete pe pia (carne, de exemplu). Dar a avea nevoie i a dori omarf nu este totuna cu a o cere. Nevoia i dorina se transform în cerere(economic) numai dac purttorul lor are capacitatea de a oferi ceva (deregul bani) în schimbul mrfii solicitate. Oricât de mare ar fi nevoia dehran i dorina de a intra în posesia unui kilogram de carne, acestea nu vor conduce la cerere atât timp cât cel care le manifest nu posed venituri (saualte mrfuri) pe care s le ofere în actul de schimb. Mai mult decât atât, aavea ce oferi la schimb contribuie la transformarea dorinei în cerere numaidac preul solicitat este convenabil , existând i dispoziia (acordul) de a-l

plti. În condiiile în care kilogramul de carne cost un milion de lei, preconsiderat de consumator inacceptabil chiar i atunci când dispune de suma

respectiv, existena nevoii, dorinei i veniturilor nu sunt suficiente pentrua-i genera cererea.

Marketingul definete cererea într-o form mult mai cuprinztoare.

3.3. Factorii cererii

Asupra cererii dintr-un anumit bun material sau serviciu îi exercitinfluena un numr mare de factori, pe care noi îi vom grupa în principali isecundari

3.3.1. Factorii principali

Din aceast categorie fac parte nevoile de consum, preurile iveniturile consumatorilor.




76

În ceea ce privete preurile, acestea vor fi luate în studiu sub douforme: ca preuri ale mrfurilor în cauz (ale cror cerere este analizat) ica preuri ale celorlalte mrfuri.

3.3.1.1. Nevoia de consum

Dei lucrrile de economie nu includ nevoia de consum printrefactorii principali de influen asupra cererii, noi o considerm ca fiind

factorul ei primordial (deoarece în absena nevoii cererea nu se manifestca mrime economic), indiferent cât de convenabile ar fi preurile i cât demari ar fi veniturile.

Atât timp cât celelalte condiii de manifestare a cererii sunt întrunite,între nivelul cererii i intensitatea nevoii dintr-un anumit bun X, oricare ar fiel, exist o relaie de genul celei sugerate de graficul din Fig. 3.1.

Fig. 3.1. Evoluia cererii dintr-un bun (x) în funcie de nivelul nevoii (N)

Prin urmare, între cerere i nevoie exist un raport direct proporional (cererea crescând sau sczând odat cu nevoia).

Chiar dac lucrurile stau aa, raportat la nevoie, cererea poate fi28:

28 T. Gherasim, Lucr. cit., p. 69

x

NO




77

y proporional, mrindu-se sau micorându-se în aceeai proporie cu nevoia (dac nevoia crete cu 7 procente, cererea crete tot cu 7

procente);y degresiv, sporind mai încet decât nevoia (dac nevoia crete cu

8 procente, cererea crete doar cu, s zicem, 3 procente), aceasta fiind formacea mai întâlnit aproape în toate cazurile (datorit insuficienei veniturilor,cererea rmânând în urma nevoilor);

y progresiv, mrindu-se mai mult decât nevoia (dac nevoiasporete cu 5 procente, cererea crete cu 9 procente, de pild), lucru întâlnitîn cazul anticiprii, de ctre consumatori, a dispariiei unor mrfuri de pe

pia sau al unor majorri de preuri (când cererea este urmat nu deconsumul, ci de stocarea bunurilor);

y regresiv, sczând atunci când nevoia crete (datorit diminuriiveniturilor, scumpirii mrfurilor sau dispariiei acestora de pe pia);

y neregulat, rmânând constant, sporind sau micorându-seatunci când nevoia crete.

Concluzia care se desprinde de aici este aceea c între nevoi icerere exist diferene de ordin cantitativ. Acest lucru se datoreaz:

y insuficienei resurselor naturale, financiare etc. necesareaducerii ofertei de bunuri la nivelul cererii;

y insuficienei veniturilor de care dispun oamenii, nevoilesituându-se întotdeauna deasupra posibilitilor lor de acoperire.

Pe de alt parte, între nevoi i cerere exist diferene i de ordincalitativ sau de esen. Astfel, în timp ce nevoile pot fi acoperite pe cimultiple, inclusiv în afara pieei (prin autoproducie, cerit, furt, corupieetc.), cererea este o categorie economic indisolubil legat de pia, eaneputându-se satisface decât prin intermediul acesteia, implicând schimbul de mrfuri.

3.3.1.2. Preul mrfii solicitate

Preul este factorul de influen cel mai studiat de economiti,nelipsind din nici una din definiiile asociate de ei cererii.

În legtur cu preurile, pe pia acioneaz o lege economic

denumit l egea cererii , potrivit creia între cerere i preul unei mrfi existun raport invers proporional (reducerea preului încurajând cererea, iar majorarea descurajând-o). Grafic, aceast lege se prezint sub una dinformele sugerate de Fig. 3.2.




78

Fig. 3.2. Evoluia cererii ( x) în raport cu preul ( p)

O dreapt sau o curb a cererii poate fi interpretat în dou moduri:y fie ca o îniruire de puncte ale cror ordonate desemneaz

cantitile unice de marf X pe care cumprtorul le cere la fiecare nivel al preului (interpretarea în maniera "totul sau nimic" );

y fie ca o linie de demarcaie (o frontier) care separ cantitiledin marfa X acceptate a fi cerute pe pia de consumator de celeneacceptate (interpretarea în maniera " cel mult x" , solicitându-se cantitateamaxim marcat de ordonata punctului respectiv sau orice cantitate maimic).

x x

p p

c d

a

p

x

e

pA

pBB

A

xB xA

bx

p




79

Sunt i situaii în care legea cererii este înclcat, lucrurilederulându-se ca în Fig. 3.3.

Fig. 3.3. Corelaie special cerere-pre

Astfel, în cazul unor persoane în al cror consum intr numai mrfuride foarte bun calitate, care se vând numai la preuri ridicate, reducerile de

pre vor fi asociate cu scderea calitii, determinând nu creterea, ci,dimpotriv, micorarea cererii.

3.3.1.3. Veniturile consumatorului

Între cererea dintr-o anumit marf X i veniturile consumatoruluiacelei mrfi exist un raport direct proporional, ceea ce este cunoscut sub

denumirea de legea lui Engel (dup numele analistului economic Ernst Engel ).

Prin urmare, orice cretere de venituri îi va permite cumprtoruluis solicite cantiti din ce în ce mai mari din fiecare marf care intr înstructura consumului su, dup cum reducerea veniturilor se va solda cudiminuarea cererii. O astfel de corelaie se prezint grafic în unul dinmodurile prezentate în Fig. 3.4.

Primul lucru care poate fi remarcat în aceste grafice este acela ctoate curbele sau dreptele cererii pleac din originea axelor rectangulare,ceea ce însemn c în lipsa veniturilor cererea nu se manifest (la veniturinule cererea fiind nul).

Totodat, se observ c, indiferent pe care ax sunt trecute mrimileveniturilor, o cretere a acestora de la un nivel VA la un altul VB are ca efectmajorarea cererii de la x A la x B (i invers).

x

pO




80

Fig. 3.4. Corelaia cerere - venit

Corelaia pozitiv cerere-venituri face ca toate dreptele sau curbelecererii s fie orientate pe direcia sud-vest p nord-est .

x

V

(b)

(c)x

V

x

V

A

B

(a)

(d)x

V

A

B

V

VA

VB

xxAxB

(e)




81

Ernst Engel, în urma analizelor efectuate, a ajuns la concluzia cmrfurile se pot grupa în: normale, superioare i inferioare.y Mrfurile normale sunt bunurile pentru care corelaia cerere-

venit este pozitiv, aici intrând, alturi de mrfurile a cror cerere crete înaceeai proporie cu veniturile, mrfurile de strict necesitate (alimente,îmbrcminte), a cror cerere este mai puin elastic la creterea veniturilor (crescând mai încet decât cresc veniturile);

y Mrfurile superioare sau de lux sunt caracterizate printr-ocerere foarte sensibil la modificarea veniturilor (aceasta crescând mairepede decât veniturile);

y Mrfurile inferioare sunt mrfurile ieftine i de proast calitate, pentru care corelaia cerere-venit este negativ (Fig.3.5), oamenii renunând

la ele de îndat ce li se mresc veniturile.

Fig. 3.5. Corelaia cerere-venit în cazul mrfurilor inferioare

Corelaia negativ între cerere i venit mai este cunoscut i subdenumirea de cea de-a doua lege a lui Engel .

În situaiile în care cererea este avut în vedere nu pe fiecare articol,ci pe grupe sau familii de mrfuri, ea se va exprima în form bneasc în

baza relaiei:

§!

!n

iii p xC

1

,

în care: C - cererea din categoria (grupa, familia) dat de mrfuri; xi- cerereadintr-o marf oarecare i; pi - preul mrfii i; n- numrul mrfurilor de tip i din categoria respectiv.

x

VO




82

Veniturile (V) de care are nevoie consumatorul pentru satisfacereaacestei cereri se vor determina cu o relaie foarte asemntoare:

§!

!n

iii p xV

1

Ori de câte ori veniturile acestuia vor crete cu o mrime oarecareV ( , cererea în uniti monetare va crete cu C ( uniti monetare, iar

cererea din fiecare marf i cui x( uniti fizice, potrivit relaiei:

§!

(!(!(n

iii p xC V

1

Simplificând aceast ecuaie cu V ( , se obine relaia:

11

!(

(§

!

n

i

ii

V

p x

Cum un raport de genul:

ivsii k

V

p x!

(

(

are semnificaia de coeficient (pondere) al venitului suplimentar cheltuit deconsumator pe marfa i în totalul venitului suplimentar ( iii V p x (!( fiind

venitul suplimentar cheltuit pe marfa i), faptul c suma acestor coeficienieste egal cu 1 este un lucru cât se poate de firesc.

Amplificând apoi egalitatea cu raportuli

i

Vx

Vxi rearanjând termenii,

se ajunge la relaia:

1))((1

!(

(§

! i

in

i

ii

x

V

V

x

V

p x

Deoarece:

ibii k

V

p x!




83

i:i

i

i e x

V

V

x!

(

(,

unde:ibk - coeficientul bugetar al mrfii de sortiment i, care ne arat ce

proporie din veniturile totale sunt folosite de consumator pentru aachiziiona marfa i; ie - coeficientul de elasticitate a cererii din marfa i în

raport cu veniturile consumatorului (care va fi analizat într-un alt paragraf),rezult:

§!

!n

iib ek

i1

1

Prin urmare, suma produselor între coeficienii bugetari icoeficienii de elasticitate ai cererii din fiecare marf în raport cu veniturileeste egal cu 1.

Dac se ia în considerare cererea global care se acoper cuveniturile disponibile V, precum i restricia bugetar V = C (C fiindcheltuielile totale fcute de consumator pentru acoperirea cererii), rezult ccererea global în expresie monetar (egal cu veniturile disponibile) vaevalua în aceeai direcie cu veniturile, cea de-a doua lege a lui Engelnemanifestându-se la acest nivel (nici la cel al grupelor de mrfuri).

Veniturile consumatorului reprezint deci un factor al cererii cel

puin la fel de important ca preurile, lucru de care trebuie s in seamaneaprat productorii i distribuitorii de mrfuri. Acetia au ansa s-ivând produsele i s-i încaseze propriile venituri numai în msura în careconsumatorilor poteniali li s-au asigurat deja veniturile. De aici rezult oconcluzie foarte important pentru oricine dorete s ptrund cu produselesale pe o nou pia: crearea unei noi piee presupune mai întâi crearea

posibilitilor de cumprare i abia dup aceea crearea mrfurilor. Dac

unei regi uni sau unei ri nu i se a sig ur mai î nt âi po sibi l i t i d e

d ezvolt are care s-i ad uc po pul aiei sal e veni turi ( acce pt abi l e) , ea nu va

put ea f i t ran s f ormat niciod at î nt r-o pia d e d e s f acere.




84

3.3.1.4. Preurile altor mrfuri În condiiile veniturilor limitate de care dispune consumatorul,

cererea din oricare marf depinde nu numai de preul acelei mrfi, ci i de preul tuturor celorlalte bunuri care pot fi achiziionate cu veniturilerespective (deoarece ori de câte ori se pltete un pre mai mare pe o marfrmân mai puine venituri pentru a cere i a cumpra alte mrfuri).

3.3.1.4.1. Cazul mrfurilor substituibile

Faptul c atunci când se scumpete untul crete cererea de margarin

este cunoscut, consumatorul reacionând astfel în mod curent.Luând în considerare dou mrfuri X (unt) i Y (margarin), care secer, la un moment dat, în cantitile de referin x0 i y0, vom urmri ce seîntâmpl cu cererea din ele, aferent unor venituri limitate V, atunci când

preul mrfii X s-ar micora de la nivelul0 x p la nivelul

1 x p , precum i atunci

când el s-ar mri la nivelul2 x p (preul mrfii Y rmânând neschimbat la

nivelul0 y

p ).

În situaia iniial, linia bugetar va ocupa poziia AB0, cererea dincele dou mrfuri (x0 i y0) fiind indicat de coordonatele punctului deechilibru E0 în care aceasta este tangent la curba de indiferen U0 (Fig.3.6).

Fig. 3.6. Efectele modificrii preului mrfii X

B2

E1

E0

E2

U0

U1

U2

B0 B1 xx0 x1

y

y0 y1 y2

x2

A




85

Luând în considerare mai întâi cazul majorrii preului mrfii X, dinreprezentarea grafic se poate constata c primul efect al acesteia const îndeplasarea liniei bugetare iniiale spre stânga, din poziia de referin AB0 în

poziia AB2 (scumpirea mrfii fcând s scad cantitatea maxim care poatefi cumprat din marfa X atunci când se renun la marfa Y - lucru pus îneviden de abscisa punctului B2). Deoarece punctul de echilibru E0 se mutîn poziia E2, cererea din marfa X se va micora, potrivit legii cererii, de lax0 la x2, iar cererea din marfa Y se va mri de la y0 la y2. Prin urmare,creterea preului mrfii X are ca efect reducerea cererii din marfa X imrirea cererii d in mar f a Y .

Aceste efecte se explic pe seama legii egalizrii utilitilor

marginale pe leu cheltuit . Astfel, în situaia iniial, marcat de punctul deechilibru E0, este valabil echilibrul de forma:

00

``

y

y

x

x

p

U

p

U ! .

De îndat ce preul mrfii X se majoreaz, aceast egalitate setransform în urmtoarea inegalitate:

02

``

y

y

x

x

p

U

p

U .

Aceasta relaie evideniaz faptul c c respectiva modificare de preva face ca, pe leu cheltuit, marfa X s-i furnizeaz consumatorului osatisfacie mai mic decât cea conferit de marfa Y, ceea ce-l va determinas-i micoreze consumul din X i s-i suplimenteze consumul din Y. Deaceea, cererea din marfa X se va micora, iar cea din marfa Y se va mri

pân când se va restabili echilibrul dintre cele dou rapoarte, adic pâncând:

02

``

y

y

x

x

p

U

p

U ! ,

ajungându-se astfel în punctul de echilibru E2 (în care cererea din cele doumrfuri va fi reprezentat de mrimile x0 i y0).




86

În acelai timp cererea din cealalt marf, respectiv Y, se va mri dela y0 la y2.În cealalt situaie, atunci când preul mrfii X se micoreaz de la

nivelul px0 la nivelul px1, din Fig. 3.6 rezult c linia bugetar AB0 sedeplaseaz în poziia AB1, iar punctul de echilibru E0 în poziia E1. Ca efect,

paralel cu creterea cererii din marfa X de la x0 la x1 (conform legii cererii),cantitatea solicitat din marfa Y se va mri i ea de la y0 la y1, ceea ce nu semai poate explica în baza legii egalizrii utilitilor marginale pe leu cheltuit(care ar justifica micorarea, nu suplimentarea acesteia).

Creterea cererii din marfa Y atunci când preul altei mrfi (X) scade se explic prin ceea ce mai încolo vom numi efectul veniturilor , adic prin aceea c, din veniturile economisite în urma ieftinirii primei mrfi, se

va putea suplimenta nu numai cererea din aceasta, ci i cererea din cealalt(din marfa Y).

3.3.1.4.2. Cazul mrfurilor complementare

Dac mrfurile X i Y sunt complementare , în urma modificrii preului uneia dintre ele (a mrfii X, s zicem), cererea din marfacomplementar Y va varia în acelai sens cu a mrfii X (Fig. 3.7).

Fig. 3.7. Influena preului mrfii X asupra cererii dintr-o marfcomplementar Y

E0

E1

A

B0 B1 xx0 x1

y

y0

y1

U0

U1




87

Când marfa X (marfa principal) se ieftinete, cererea din ea se vamri de la x0 la x1, ceea ce va determina i creterea cererii din marfacomplementar Y de la nivelul iniial y0 la nivelul y1.

Aceste efecte se explic pe seama legii cererii i a fenomenului deantrenare.

3.3.2. Factorii secundari

Alturi de factorii dedui din definiia dat cererii, pe care i-amdenumit principali, asupra cererii îi exercit influena muli alii, pe care îivom denumi oarecum impropriu secundari (uneori ei dovedindu-se mai

importani chiar decât cei din prima categorie). Din rândul lor fac parte:gusturile sau preferinele consumatorilor, variabilele demografice, tendinade imitare sau snobismul, stadiul ciclului economic, anticiprileconsumatorilor . a.

Gusturile i preferinele consumatorilor sunt factori adeseaneglijai în analizele microeconomice pe motivul c ar putea fi considerate

stabile în timp. Totui, mai ales în abordrile de marketing, acestea potdeveni atât de importante încât s anuleze efectele celorlali, respectiv toatelegile semnalate ale pieei. Odat cu înaintarea în vârst, cu ridicareanivelului de educaie i instrucie, cu apariia i agravarea unor afeciuni etc.,gusturile oamenilor se modific adeseori radical, schimbându-leconsiderabil comportamentele de cumprare.

Tendina de imitare. Exist suficiente persoane care-i formuleazcererea nu atât în funciile de propriile nevoi, cât mai ales în funcie denevoile deja acoperite ale altora, al cror comportament tind s-l copieze(s-l imite). Aa procedeaz mai cu seam copii (care cer imediat ceea cevd la ali copii), femeile i unii tineri (fanii unor celebriti sportive,artistice sau politice). Efectul acestei tendine este creterea cererii dinunele mrfuri mai puin utile, împuinarea veniturilor (prin cheltuirea banilor

pe ele) obligându-i apoi s-i micoreze cererea din altele (mai utile).

Snobismul este factorul cu efecte contrare tendinei de imitare,existând consumatori care, din dorina exagerat de a fi originali, îimicoreaz cererea din unele bunuri, chiar dac au nevoie de ele, imediat ceacestea au intrat deja în posesia altora.




88

Determinând micorarea cererii din unele bunuri mai utile înfavoarea altora mai puin utile, tendina de imitare i snobismul conduc lascderea utilitii maxime care ar putea fi dobândit cu un nivel dat alveniturilor dac aceti factori nu s-ar manifesta.

Faza ciclului economic. De regul, în faza de boom (avânt)economic, crete cererea (mai ales cea de bunuri de folosin îndelungat ide factori de producie), dat fiind faptul c gradul de ocupare a forei demunc i veniturile consumatorilor sunt în cretere. Pe de alt parte, în fazade recesiune economic, cererea se va micora .

Dup cum se poate constata, chiar dac lucrrile de economie îl prezint ca pe un factor distinct, în realitate el este un factor care îi face

simit influena doar prin intermediul altora (cum ar fi veniturile).

Anticiparea. Previzionarea, de ctre consumator, a unor majorri de preuri sau chiar a dispariiei de pe pia a unor mrfuri îl va determina s-imodifice cererea, fcându-l s le achiziioneze în momente în care nu are

prioritar nevoie de ele.

3.3.3. Elasticitatea cererii

Reacia cererii la modificarea unui factor de influen oarecare f este pus în eviden prin intermediul elasticitii acesteia.

În general, coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu un factor f (pre, venit, etc.) este un indicator care ne arat cu câte procente semodific cererea atunci când valoarea acestuia crete sau scade cu un

procent .Din aceast definiie rezult prima relaie a sa de calcul:

f i

xie f

(

(!

în care: f i, (( xi - indicele sporului cererii, respectiv factorului f :

x x x

x x xi 01 !(!(




89

f f f

f f f i 01!(!(

în care: 10 , x x - cererea iniial, respectiv modificat (mrit sau micorat);

10 , f f - valoarea iniial, respectiv modificat a factorului f ; x, f - cererea

medie, respectiv valoarea medie a factorului f :

201 x x

x

! ;2

01 f f f

!

În felul acesta, relaia pentru calculul coeficientului de elasticitate al

cererii poate fi adus la una din formele:

f

f x

x

e f (

(

! sau: x

f

f

xe f

(

(!

Elasticitatea calculat în astfel poart denumirea de elasticitateaîntr-un interval de variaie a factorului f (elasticitate arc a cererii).

În condiiile în care este cunoscut funcia cererii, atunci este valabili urmtoarea relaie de calcul:

x f

f xe f

x

x!

în care: f

x

x

x- derivata parial a funciei cererii în raport cu factorul f .

Dac cererea este o funcie doar de factorul f , atunci:

x

f

df

dxe f !

Ultimele dou formule sunt valabile pentru calculul elasticitiiîntr-un punct , respectiv pentru cazurile teoretice în care variaiile factorului




90

analizat tind spre zero (sunt variaii la limit). De aceast dat, mrimile x i f din raportul

x

f sunt egale cu coordonatele punctului vizat.

Elasticitatea cererii poate fi interpretat i grafic (Fig. 3.8).

Fig. 3.8. Interpretarea grafic a elasticitii cererii

Astfel, dac factorul f are semnificaia de pre al mrfii X , cretereaacestuia de la nivelul f A la nivelul f B (cu A B f f f !( uniti) determin

reducerea cererii de la nivelul xA la nivelul xB (cu A B x x x !( uniti),modificarea acesteia realizându-se printr-o deplasare pe curba cererii între

punctele A i B. Aceast traiectorie pe care are loc deplasarea cererii poartdenumirea de arc de elasticitate. Înclinaia curbei cererii în intervalul ABeste egal cu înclinaia tangentei TM la acea curb în punctul median M(punctul care împarte distana între A i B în dou pri egale), respectiv cuînclinaia dreptei AB fa de axa absciselor (sau de paralela DB la aceasta),dreapta AB fiind paralel cu TM. Cu alte cuvinte, înclinaia arcului deelasticitate este egal cu tangenta unghiului E din triunghiul dreptunghicABD.

Dup cum se cunoate:

f

xtg

(

(!!

BD

AD E .

Prin urmare:

x

f Etg e f ! ,

A

BD

E

M

TM

f f A f B

x

xA

xB

x(

f (




91

ceea ce însemn c mrimea coeficientului de elasticitate e f se mai poatedetermina i ca un produs între înclinaia arcului de elasticitate (în cazul nostru AB) i raportul factor/cerere.

Atunci când variaia factorului f tinde spre zero, distana dintre celedou puncte A i B se reduce continuu, arcul de elasticitate transformându-se într-un punct de elasticitate, acesta putând fi A (dac B se deplaseazspre A), B (dac A se deplaseaz spre B) sau M (dac punctele A i B sedeplaseaz unul spre cellalt). În aceste situaii, tgE va fi înclinaiatangentei la curb într-un punct oarecare (a tangentei TM - dac este vorbade punctul M) fa de axa absciselor.

În cazul în care factorul f este preul mrfii în cauz, coeficientul de

elasticitate va lua valori negative (cu excepia cazurilor în care legea cereriieste înclcat), deoarece mrimile x( i f ( variaz în sensuri opuse(creterea preurilor ducând la reducerea cererii - i invers).

Dac factorul f este venitul consumatorului (V), coeficientul deelasticitate va cpta, de regul, valori pozitive, mrimile x( i f ( variindîn acelai sens (sporirea veniturilor cauzând încurajarea cererii - excepiefcând mrfurile inferioare).

Atunci când factorul avut în vedere este preul altei mrfi,elasticitatea cererii va purta denumirea de elasticitate în cruce, coeficientulacesteia indicându-ne cu câte procente crete sau scade cererea dintr-o marfX atunci când preul alteia Y (py) se mrete sau se micoreaz cu un

procent. Pentru mrfurile substituibile, acesta va înregistra valori pozitive,cele dou mrimi variind în acelai sens (creterea preului untului - almrfii Y - va determina scderea cererii de unt i creterea cererii dinmargarin - din marfa X care asigur substituirea), iar în cazul mrfurilor complementare, coeficientul va avea valori negative, py i x variind în

sensuri contrare (scumpirea autoturismelor - mrfii Y - cauzând scdereacererii de autoturisme, dar i a cererii de benzin - de marf X).

În general, coeficientul de elasticitate a cererii ia valori cuprinseîntre - g i g , trecând i prin 0.

inând seama de mrimile acestui coeficient, mrfurile se grupeazîn urmtoarele categorii distincte:

y mrfuri cu cererea rigid, în cazul crora 0! f e , aceasta

rmânând neschimbat, indiferent cât de mult s-ar schimba valoareafactorului de influen considerat (cazul cererii de ap de but, de pild),




92

dreapta care o reprezint fiind perpendicular pe axa cererii (i paralel cucealalt ax) - ca în Fig. 3.9.a;

Fig. 3.9. Tipuri de cerere

y mrfuri cu cererea infinit de elastic, pentru care gsp f e , o

modificare infim a valorii factorului (a preului, în primul rând) provocândo variaie enorm a cererii (aceasta fiind reprezentat de o dreapt

perpendicular pe axa absciselor - axa variabilei independente - ca în Fig.3.9.b);

(a)

x

f

(e)

x

f

(c)

x

f

(d)

x

f

(b)x

f




93

y mrfuri cu cerere direct proporional, care se schimb exact înaceeai proporie în care se modific factorul de influen (Fig. 3.9.c),

coeficientul de elasticitate având valoarea 1;y mrfuri cu cererea relativ elastic (cum ar fi cele de lux),

pentru care coeficientul de elasticitate este supraunitar, aceastareprezentându-se grafic printr-o dreapt sau curb având poziia apropiatde cea vertical (Fig.3.9.d), modificarea cererii fiind mai pronunat decât afactorului f ;

y mrfuri cu cererea relativ inelastic (de genul celor de strictnecesitate), coeficientul de elasticitate fiind cuprins între 0 i s 1 (cerereavariind mai încet decât factorul f , poziia curbei sau dreptei care o reprezintfiind apropiat de cea orizontal - Fig. 3.9.e).

3.3.4. Efectele modificrii preurilor

Modificarea preurilor unei mrfi are consecine directe i indirecteresimite atât de consumator, cât i de productor (sau vânztor).

3.3.4.1. Efectele asupra consumatorului

Orice modificare de pre afecteaz în primul rând veniturile reale aleconsumatorilor (capacitatea de cumprare a veniturilor nominale ale

acestora), precum i cererea de consum. Cu alte cuvinte, cererea esteafectat în astfel de situaii în dou moduri distincte:

y direct , prin intermediul legii cererii (între pre i cerere existândun raport invers proporional)

y indirect , influena transmiându-se prin intermediul veniturilor.De aceea, efectul global al majorrii sau diminurii unui pre se

poate descompune în dou efecte pariale: unul al substituiei i altul alveniturilor.

1) Efectul substituiei a fost remarcat i pus în eviden pentru prima dat de Hicks, motiv pentru care este cunoscut i sub denumirea deefectul Hicks. Pentru a-l determina, acesta a plecat de la presupunerea c

venitul economisit de consumator în urma reducerii preului unei mrfi,într-o prim faz a analizelor, ar fi confiscate de cineva (adic ar fiimposibil de utilizat). În plus, Hicks a presupus c veniturile rmaseconsumatorului dup " confiscarea" economiilor îi permit acestuia




94

achiziionarea unor cantiti de mrfuri care s-i lase sat i s f acia ne schimbat , la nivelul de dinaintea modificrii preurilor. Pe de alt parte,

în cazul majorrii preului se presupune c cineva i-ar acordaconsumatorului compensaii, în aa fel încât s-i poat menine constantsatisfacia.

Presupunând situaia, pe care am mai invocat-o de câteva ori, în careun consumator care dispune de anumite venituri V îi propune s lefoloseasc integral pentru a achiziiona dou mrfuri X (alimente) i Y(îmbrcminte), care se vând, la un moment dat, pe pia la preurile px0 i

py0, crerea optim (cea care-i maximizeaz satisfacia) în momentul de bazva fi x0 i y0 (fiind marcat de punctul de echilibru E0 din Fig. 3.10).

Fig. 3.10. Efectele tip Hicks

Dac preul mrfii X se diminueaz de la px0 la nivelul px1, datorit"confiscrii" economiilor consumatorului în maniera Hicks, linia bugetariniial se va deplasa nu în poziia final AB1, ci în poziia intermediar CD(paralel cu AB0), aceasta corespunzând veniturilor teoretice VS (veniturilede care are nevoie consumatorul dup ieftinirea - sau scumpirea - mrfii X i

E0

ES

E1

A

C

xSx0 x1B0 x

y

y0

y1

yS

DO

U1

VVS

V1 U0

B1




95

dup confiscarea economiilor - sau acordarea compensaiilor - pentru a-i putea menine constant satisfacia iniial U0)29.Efectul substituiei se explic prin intermediul liniei bugetare CD,

veniturilor teoretice VS i legii egalizrii .utilitilor marginale pe leucheltuit.

Imediat dup modificarea preului, egalitatea:

00

``

y

y

x

x

p

U

p

U !

se transform în inegalitatea:

01

``

y

y

x

x

p

U

p

U " ,

ca rezultat al ieftinirii, pe leu cheltuit, marfa X devenind mai util decâtmarfa Y. Ca urmare, cererea din marfa X se va înscrie în tendina decretere, iar cea de marf Y în tendina de scdere, care se menine pâncând egalitatea dintre cele dou rapoarte se restabilete. Acest lucru seîntâmpl în punctul intermediar de echilibru ES în care linia bugetar CD,aferent veniturilor VS, este tangent la curba iniial de indiferen U0 (ipoteza de la care s-a plecat presupunând constana satisfaciei iniiale). Înacest punct este valabil egalitatea:

01

`` y

y

x

x

pU

pU !

Se poate constata deci c deplasarea între punctul iniial de echilibruE0 i cel intermediar ES are loc pe aceeai curb de indiferen U0.

Aadar, efectul substituiei, care const în î nl ocuirea (de ctreconsumator) a mrfii Y (devenit, pe leu cheltuit, datorit ieftinirii mrfii X,mai puin util) cu marfa X (devenit, din acelai motiv, mai util i înconsecin, mai solicitat), se concretizeaz în creterea cererii din marfa X de la x0 la x1 , precum (în acelai timp) i în diminuarea cererii din marfa Y de la y0 la y1.

2) Efectul veniturilor se manifest numai dup ce economiileconsiderate iniial imobilizate ("confiscate") se folosesc efectiv de ctre

29 T. Gherasim Lucr. cit., p. 94 - 98




96

consumator, ceea ce va determina deplasarea liniei bugetare în poziia AB1,care corespunde veniturilor reale V1 (care, în urma ieftinirii mrfii X, suntmai mari decât cele reale iniiale V). Mobilizându-i economiile nefolositeînc, se vor putea suplimenta consumurile din ambele mrfuri, consumurilefinale ajungând la nivelurile x1 i y1 (marcate de punctul final de echilibruE1 - în care linia bugetar AB1 aferent veniturilor reale V1 este tangent lacurba de echilibru U1).

Prin urmare, efectul veniturilor, datorat numai cre t erii veni turi l or real e ale consumatorului în urma ieftinirii unei mrfi, se concretizeaz în

sporirea cererii din marfa X de la nivelul xS la nivelul x1 , precum i a cereriidin marfa Y de la yS la y1

30.Efectul global al reducerii preului mrfii X va consta în creterea

cererii din marfa X de la x0 la x1, precum i în schimbarea cererii din marfaY de la y0 la y1.Hicks a avut meritul de a fi semnalat i evideniat cele dou categorii

de efecte pariale cu ajutorul unui grafic de genul celui din Fig. 3.10, elnereuind îns s gseasc i o modalitate de calcul.

Aa ceva ne propunem s sugerm noi în cele ce urmeaz, utilizândîn acest scop metoda multiplicatorului lui Lagrange.

Astfel, combinaia optim de mrfuri în situaia iniial (x0, y0) se vaafla determinând derivatele pariale ale funciei:

max)( 00 p! C V U L P

(în care: U - funcia utilitii totale; P - multiplicatorul lui Lagrange; 0V -

veniturile nominale iniiale ale consumatorului; C - cheltuielile totaleefectuate de consumator în perioada iniial), anulându-le i rezolvândsistemul de ecuaii astfel obinut.

Deoarece: U = f(x, y)

00 y x p y p xC !

funcia Lagrange poate fi scris în form iniial astfel:

max)] p p([),( 00 yx00 p! y xV y x f LP

30 T. Gherasim Lucr. cit., p. 96




97

în care x, y - consumurile din cele dou mrfuri X i Y; 00 , y x p p ± preulcelor dou mrfuri în perioada de baz (de referin).

Sistemul de ecuaii care conduce la mrimile optime ale cererii

iniiale (egale cu cele dou coordonate ale punctului iniial de echilibru 0 E )

va fi:

0L

0y

L

0

0

0

0

!x

x

!x

x

!x

x

P

x

L

Odat cunoscute mrimile x0 i y0 ale cererii iniiale, în baza funcieide utilitate U, se determin utilitatea maxim U0:

),( 000 y x f U ! .

Cunoscând aceast mrime, funcia tip Lagrange poate fi redus laforma:

min)( 0 p! U U C L s P

min)],([ 001p! y x f U p y p x L y x s P

în care: C ± funcia cheltuielilor pe care consumatorul trebuie s le fac pentru satisfacerea cererii dup ieftinirea mrfii X în aa fel încât s se pstreze constant nivelul iniial 0U al satisfaciei consumatorului (care se

impune a fi minimizat):

01 y x p y p xC !

U ± funcia de utilitate; 0U - utilitatea maxim în situaia de echilibru

iniial (marcat de punctul 0 E ).




98

Nivelurile cererii ( s s y x , ) care asigur consumatorilor aceeaisatisfacie iniial ( 0U ) dup ieftinirea mrfii X (pe seama crora se va

putea calcula efectul substituiei) vor rezulta din rezolvarea urmtoruluisistem de ecuaii:

0L

0y

L

0

s

s

!

x

x

!x

x

!x

x

P

x

L s

Cunoscând coordonatele punctului intermediar de echilibru s E ,

efectul substituiei în varianta Hicks (pe care-l vom nota cu s x( - în cazul

mrfii X - i s y( - în cazul mrfii Y) se va putea calcula cu relaiile:

0 x x x s s !(

0 y y y s s !(

Venitul V`de care are nevoie consumatorul dup ce mrfii X i s-a

redus preul în aa fel încât s-i pstreze neschimbat nivelul iniial al satisfaciei 0U , poate fi calculat cu relaia:

01 ` y s x s p y p xV ! .

Veniturile care vor rezulta din relaia precedent sunt considerate deHicks confiscate.

Cererea final din cele dou mrfuri ( 11, y x ), marcat de

coordonatele celui de-al treilea punct de echilibru ( 1 E ), se va stabili prin

intermediul funciei:

min)( 11 p! C V U L P

min)] p p([),(01 yx11 p! y xV y x f L P




99

(în care: 1V - veniturile reale finale ale consumatorului dup modificarea

preurilor - egale, ca mrime, cu veniturile iniiale 0V ), precum i a

derivatelor sale pariale constituite în sistemul:

0L

0y

L

0

1

1

1

!x

x

!x

x

!x

x

P

x

L

Efectele veniturilor ( vv y x (( , ), care se obin numai dup ce

economiile considerate iniial confiscate se utilizeaz pentru suplimentareaachiziiilor de mrfuri, se vor stabili fie cu relaiile de forma:

s

sv

y y

x x x

!(

!(

1v

1

y,

fie cu relaiile:

v

vv

y y

x x x

((!(

((!(

vy

în care: y x (( , - efectele globale ale modificrii unui pre asupra cererii din

marfa X, respectiv Y.În condiiile prezentate anterior, efecte globale (efectele finale) vor

avea la baz relaiile:

v s

v s

y y

x x x

((!(

((!(

y




100

Exist i o variant tip Slutski (un caz particular) de stabilire a celor dou categorii de efecte pariale, care se deosebete de cea deja expus prinipoteza de la care se pleac.

Spre deosebire de Hicks, Slutski, pentru a delimita efectul substituieide cel al veniturilor, presupune c veniturile rmase consumatorului dupconfiscarea economiilor rezultate din reducerile de pre îi vor permiteconsumatorului s-i pstreze constant nu nivelul iniial al utilitii, cinivelul iniial al con sumului (respectiv cererile 0 x i 0 y ). În rest,

procedura de stabilire a influenelor (substituiei i veniturilor) rmâneaceeai.

Paradoxul lui Giffen

Exist o categorie special de mrfuri, cunoscute sub denumirea demrfuri tip Giffen, care, pe lâng faptul c nu se supun legii lui Engel (fiindinferioare), încalc i legea cererii, aa cum rezult din Fig. 3.11.

Fig. 3.11. Efectele tip Giffen

E0

ES

E1

A

C

xSx0x1 B0 x

y

y0

y1

yS

DO

U1

V

VS

V1 U0

B1




101

Dup cum se va constata, atunci când preul mrfii X sereduce de la0 x p la

1 x p , cererea, ca efect al substituiei (ceea ce se explic

la fel ca în cazul mrfurilor obinuite), se mrete de la 0 x la s x , iar apoi,

ca efect al veniturilor , se micoreaz de la s x la 1 x . Deoarece, în mrimi

absolute, efectul veniturilor este mai mare decât efectul substituiei, ca efectglobal, în urma reducerii de pre, în mod paradoxal, cererea din marfa X, înloc s creasc (potrivit legii cererii), se reduce de la 0 x la 1 x .

Pentru a evidenia acest paradox i pentru a-l explica, Giffen a plecatde la constatarea c, atunci când preul cartofilor crete, cererea de cartofi aoamenilor sraci nu este descurajat, ci crete. De ce se întâmpl lucrurileaa? În opinia sa explicaia este cât se poate de simpl. Scumpindu-se omarf (cartofii), veniturile reale ale oamenilor sraci scad. Ca efect, cerereadin alte mrfuri (din alimentele superioare) se va micora. Consumând mai

puine alimente superioare (din lips de venituri), cumprtorii suntameninai de pericolul de înfometare. Pentru a preîntâmpina aa ceva, eivor fi obligai s-i suplimenteze consumul din alimentele rmase accesibile.Cum cartofii sunt alimentul ieftin de baz al acestora, va crete cererea decartofi, acesta fiind efectul final al scumpirii lor 31.

Efectele modificrii simultane a preurilor

În condiiile în care, simultan cu reducerea preului mrfii X de la0 x p la

1 x p , are loc i creterea preului mrfii Y, cererea din marfa X se va

modifica în maniera sugerat de graficul din Fig. 3.12.Fa de situaia iniial, în care linia bugetar ocup poziia AB0 i

cererea este x0, reducerea preului mrfii X are ca efect exclusiv deplasarealiniei bugetare AB0 în poziia AB1 i creterea cererii de la x0 la x1.

Ca efect exclusiv al creterii preului mrfii Y , linia bugetar iniialse deplaseaz în poziia A`B0, sczând cantitatea maxim de marf Y care

poate fi procurat cu veniturile disponibile atunci când se renun la marfa X(marcat de ordonata punctului A`), ca efect al substituiei cererea din marfaX suplimentându-se de la x0 la x`0.

31 Dup T Gherasim Lucr. cit., p. 98 - 100




102

Efectul global (cumulat) al modificrii simultane a celor dou preuriconst în deplasarea liniei bugetare iniiale AB0 în poziia final A`B1 i încreterea cererii din marfa X de la x0 la x`1.

Fig. 3.12. Efectele dublei modificri a preurilor asupra cererii

E

E

E¶0

E¶1

B

x0 x¶0 x1 B0 x

Y

A

A¶

Px0

Px1

px

x¶0x0 x¶1x1 x

C

C¶

U0

U¶0U¶1

U1

x¶1

E¶0E

E¶1

E




103

În cel de-al doilea grafic din Fig. 3.12 se va observa c reducerea preului mrfii X de la nivelul px0 la nivelul px1 se soldeaz cu mrireacererii de la x0 la x1 printr-o deplasare pe aceeai curb C a cererii între

punctele E0 i E1. În acelai timp, creterea preului mrfii Y produce un saltal cererii de pe curba C pe curba C`, ceea ce conduce la creterea cererii dinmarfa X de la x0 la x`0, respectiv de la x1 la x`1.

Modificarea simultan a celor dou preuri va conduce aadar la unsalt al cererii de pe curba C pe curba C`, iar apoi la o deplasare a ei pesuprafaa aceleiai curbe C` între punctele E`0 i E`1

3.3.4.2. Efectele asupra productorului

Modificarea preurilor la care se vând mrfurile pe pia arerepercusiuni nu numai asupra consumatorilor, ci i asupra productorilor.

Efectul global al modificrii unui pre asupra veniturilor productorului se poate diviza, la rândul su, tot în dou efecte pariale,respectiv: e f ectul prin pre i e f ectul prin cerere.

1) Ef ectul prin pre asupra veniturilor este efectul propriu-zis alschimbrii preului, fiind, adeseori, singurul vizat de întreprinztorii fr osuficient pregtire economic, acesta putându-se calcula cu relaia:

)( 0111 p p x px E p !(! ,

în care: p E - efectul prin pre asupra veniturilor; 10 , p p - preul iniial,

respectiv modificat al mrfii în cauz; 1 x - cererea din marfa X înregistrat înurma modificrii preului.

2) Ef ectul prin cerere asupra veniturilor este oarecum ascuns,manifestându-se prin intermediul legii cererii i constând în creterea saumicorarea veniturilor încasate de productor în urma sporirii sau diminuriicererii datorit schimbrii preului mrfii vizate. Acesta se determin astfel:

)( 0100 x x p x p E c !(! ,

în care: c E - efectul asupra veniturilor manifestat prin intermediul cererii;10 , x x - cererea iniial, respectiv modificat din marfa X.




104

Ef ectul

g l oba

l reprezint suma algebric a celor dou efecte pariale.În cazul mrfurilor cu cerere relativ elastic (pentru care coeficientul

de elasticitate cerere-venit este supraunitar), efectul prin cerere este mai pronunat decât cel prin pre, veniturile totale ale productoruluidiminuându-se atunci când preurile cresc (i invers), fiind recomandate înacest caz reducerile de pre .

Pe de alt parte, în cazul mrfurilor cu cerere relativ inelastic (atunci când coeficientul de elasticitate cerere-pre este subunitar), sunt recomandate productorului majorrile de pre , acestea conducând lamajorarea veniturilor (efectul prin pre fiind mai mare decât cel prin cerere).

Pentru mrfurile cu cererea având elasticitatea unitar, nu sunt recomandate modificrile de pre, efectul prin pre anulând efectul prin

cerere.Prin urmare, chiar i în condiii de monopol, productorul nu trebuies neglijeze faptul c variaiile (majorrile sau diminurile) de pre pot aveaefecte inverse celor dorite, consumatorului rmânându-i libertatea de areaciona prin cerere la astfel de modificri, cumprând mai puin sau maimult (i afectându-i în acest mod veniturile încasate).

3.4. Funciile de cerere

În sens larg , prin funcie de cerere se înelege orice funcie careevideniaz relaiile existente între cerere i factorii ei de influen.

În sens restrâns, funcie de cerere este numai acea funcie caremarcheaz legturile între factorii de influen i nivelurile optime ale cererii(cele care maximizeaz satisfacia total a consumatorului).

Construirea unei funcii de cerere, privit în sens restrâns, urmeaz procedura obinuit: mai întâi se identific forma grafic a acesteia, din carese deduce tipul funciei (liniar, parabolic, neregulat etc.), estimându-seapoi parametrii ei pe seama seriilor de date statistice.

Reprezentarea grafic a funciei cererii se construiete în bazaalteia, care pune în eviden relaiile dintre curbele de indiferen i nitelinii bugetare speciale, denumite linii ale preurilor 32 (ca în Fig. 3.13).

Mrimea V de pe axa absciselor a primului grafic (cel de sus) aresemnificaia de venituri de care dispune consumatorul dup ce a achiziionatdeja o cantitate x din marfa X a crei funcie de cerere se urmrete a fi

32 T. Gherasim Lucr. cit., p. 116 - 117




105

construit. Ca urmare, o linie bugetar (în cazul nostru AB0) din cadrulacestuia indic toate combinaiile tip Äconsum x ± venituri rmase´ posibilde realizat cu veniturile V disponibile.

Fig. 3. 13. Corespondena dintre curba consum ± pre i curba cererii

Punctul A de pe aceast linie corespunde situaiei speciale în careconsumatorul renun în totalitate la marfa X (x = 0), motiv pentru careveniturile rmase vor fi egale cu veniturile totale V. Punctul B 0 va marcacealalt situaie special, în care consumatorul îi cheltuiete veniturilenumai pe marfa X (renunând la marfa Y), fiind nule veniturile rmasedisponibile. Orice alt punct situat între extremele A i B0 corespundesituaiilor normale în care consumatorul procur o cantitate pozitiv dinmarfa X, rmânându-i necheltuit o sum pozitiv din veniturile de care adispus.

O

O

V

B1 x

x

B2

E0

E1 E2

U0 U1

U2

E0

E1

E2

x0 x1 x2 Bo x

px0

px

px1

px2

x0 x1 x2

A Curba consum- pre

Curba cererii




106

Denumirea de linie a preurilor dat unei astfel de linii bugetarederiv din faptul c punctele care o definesc marcheaz combinaiile bani ± marf aferente anumitor venituri disponibile V. În actul de schimb, baniicare se pltesc de ctre cumprtor ca pre al unei anumite mrfi X se potinterpreta ca o marf special, preul nefiind altceva decât rata marginal de

substituie a acesteia cu marfa dat X (artându-ne la câte uniti bnetitrebuie s renune cumprtorul pentru a-i spori consumul din marfa X cu ounitate, satisfacia lui rmânând neschimbat). Prin urmare, orice punct de

pe o astfel de linie bugetar reprezint un cuplu pre ± marf.Reducerea preului mrfii X de la nivelul px0 la nivelul px1 face ca

linia bugetar s se deplaseze din poziia AB0 în poziia AB1. Dac preul semicoreaz în continuare la nivel px2, linia bugetar va ocupa poziia AB2

etc. Unind punctele de echilibru E0, E1, E2 etc. Se obine curba consum ± pre , care indic nivelurile optime ale consumului pentru fiecare nivel de pre în parte (adic acele consumuri care maximizeaz satisfaciaconsumatorului).

Pentru a se trece de la curba consum ± pre la curba cerere ± pre nevom folosi de cel de-al doilea grafic (cel de jos), în care pe axa absciselor sunt trecute nivelurile optime ale cererii, iar pe axa ordonatelor nivelurile de

pre. Abscisele punctelor de echilibru E0, E1, E2 etc. (determinate pe seama primului grafic) i ordonatele cestora (puse în eviden în al doilea grafic)vor marca punctele de pe curba cererii (din cel de-al doilea grafic), curbcare va sugera forma funciei cererii. Parametrii acestora se estimeaz dup

procedeele statistice obinuite.

Cel mai cunoscut tip de funcie de cerere este funcia Stone, care, înuniti fizice, îmbrac forma:

x

n

iii x

x p

paV k

a x§

!

!1

)(

in care: x ± cererea dintr-o marf oarecare X; ax ± constant care aresemnificaia de cantitate minim de marf X de care consumatorul areneaprat nevoie (pe care o solicit indiferent de preul la care ea se vinde);V ± veniturile de care consumatorul dispune; ai ± cantitile minime

necesare din fiecare marf i cumprate cu veniturile V disponibile; pi ± preul fiecrei mrfi i; k x ± coeficientul bugetar al mrfii X (care ne aratcare este proporia veniturilor afectate mrfii X în veniturile totale); px-

preul mrfii X.




107

Dac cererea se apreciaz în uniti monetare, aceast funcie va aveaexpresia:

)(1

§!

!!n

iiii x x x x paV k pa xpC ,

în care: Cx ± cererea din marfa X exprimat în uniti bneti33.Funciile de cerere devin din ce în ce mai complexe pe msur ce se

mrete numrul factorilor de influen luai în considerare.

33 Dup T. Gherasim Lucr. cit., p. 119 - 125




108

SUMAR

y Nevoile de consum ale oamenilor se concretizeaz în anumitedorine, acestea din urm generând cererea de produse. De aceea,în tiinele economice se fac distincii nete între conceptele denevoie, dorin i cerere. În existena sa biologic i social, omulresimte o sumedenie de nevoi, care-l determin s se comporte,înainte de toate, în calitate de consumator.

y Bunurile economice sunt acele bunuri care sunt rezultatul uneiactiviti economice, caracterizându-se prin insuficiena (penuria)lor, apreciat în spaiu i timp, în raport cu nevoile de consum. Elese manifest numai în legtur direct cu nevoile oamenilor, numaiîn msura în care sunt disponibile i în contextul drepturilor

patrimoniale.y În sensul cel mai general, cererea este conceput ca o solicitareformulat de cineva în vederea intrrii în posesia unui produs(noiunea de produs având aici cel mai larg sens posibil: bunmaterial, serviciu, persoan, idee etc.) pe oricare din urmtoareleci: schimb, cerit, for ori violen, corupie, îneltorie etc.

y În microeconomie, cererea se definete ca fiind solicitareacuiva, generat de o nevoie i concretizat într-o dorin, dea intra în posesia unei anumite mrfi, însoit de capacitatea

i disponibilitatea de a oferi ceva în schimb (o alt marf saubani - care sunt i ei tot o marf).

y În legtur cu preurile, pe pia acioneaz o lege economic

denumit legea cererii, potrivit creia între cerere i preul unei mrfi exist un raport invers proporional (reducerea preuluiîncurajând cererea, iar majorarea descurajând-o).

y Între cererea dintr-o anumit marf i veniturile consumatoruluiacelei mrfi exist un raport direct proporional, ceea ce estecunoscut sub denumirea de legea lui Engel. Prin urmare, oricecretere de venituri îi va permite cumprtorului s solicitecantiti din ce în ce mai mari din fiecare marf care intr înstructura consumului su, dup cum reducerea veniturilor se vasolda cu diminuarea cererii.

y Alturi de factorii dedui din definiia dat cererii, asupra acesteiaîi exercit influena muli alii, pe care îi vom denumi oarecumimpropriu secundari (dar care uneori se dovedesc mai importani

chiar decât cei din prima categorie). Din rândul lor fac parte:gusturile sau preferinele consumatorilor, variabilele demografice,tendina de imitare sau snobismul, stadiul ciclului economic,anticiprile consumatorilor . a.




109

y Efectul substituiei, care const în înlocuirea de ctre consumator amrfii Y (devenit, pe leu cheltuit, datorit ieftinirii mrfii X, mai puin util) cu marfa X (devenit, din acelai motiv, mai util i înconsecin, mai solicitat), se concretizeaz în creterea cererii dinmarfa X, precum (în acelai timp) i în diminuarea cererii dinmarfa Y de la y0 la y1.

y Efectul veniturilor, datorat numai creterii veniturilor reale aleconsumatorului în urma ieftinirii unei mrfi, se concretizeaz însporirea cererii din marfa X de la nivelul xS la nivelul x1, precum ia cererii din marfa Y de la yS la y1.

y Funcie de cerere este numai acea funcie care marcheaz legturileîntre factorii de influen i nivelurile optime ale cererii (cele caremaximizeaz satisfacia total a consumatorului). Construirea unei

funcii de cerere , privit în sens restrâns urmeaz proceduraobinuit: mai întâi se identific forma grafic a acesteia, din carese deduce tipul funciei (liniar, parabolic, neregulat etc.),estimându-se apoi parametrii ei pe seama seriilor de date statistice.

ÎNTREBRI

Care este coninutul conceptului de cerere de consum ?Care sunt factorii principali de influen asupra cererii ?Care sunt factorii secundari de influen asupra cererii ?Ce este efectul substituiei asupra cererii i cum se explic el ?

Care este efectul veniturilor asupra cererii ?Ce sunt efectele globale ale modificrilor de preuri asupra cererii ?Ce este i cum se explic paradoxul lui Giffen ?Cum se definesc i cum se construiesc funciile de cerere ?

APLICAII

1. Un consumtor dispune de venituri limitate pe care intenioneaz s lecheltuiasc în totalitate cu procurarea unei mrfi X. Combinaia iniialdintre preuri i cerere este alctuit din px0 = 4 000 unitimonetare/unitate de marf X i x0 = 10 uniti de marf X. Atunci când

preul unitar al mrfii X se crete, devenind 8 000 uniti monetare,cererea din aceast marf va deveni 7 uniti. Se cere:

a) Reprezentai grafic reacia cererii la modificarea preului mrfiiX.




110

b) Determinai valorile coeficienilor de elasticitate a cererii înraport cu preul mrfii X în extremitile intervalului de variaie i pentru întregul interval.

2. Se consider un consumator ale crui disponibiliti financiare sunt lanivelul iniial 2 400 000 lei, pe care le afecteaz procurrii a doumrfuri complementare X i Y ale cror preuri unitare sunt 40 000lei/unitate de marf X i 60 000 lei/unitate de marf Y. La un momentdat preul mrfii X se reduce de la 40 000 la 30 000 lei/unitate demarf, în condiiile în care, atât venitul, cât i preul mrfii Y se meninconstante.

S se determine efectele globale ale reducerii preului mrfii Xasupra cererilor din ambele mrfuri34.

34 D. Gherasim, Lucr. cit., p. 102 - 107




111

MODULUL 4OFERTA DE MRFURI

În calitatea sa de categorie economic fundamental cu care opereazmicroeconomia, oferta se impune a fi analizat atât în legtur cu produciai costurile de producie, pe de o parte, cât i cu cererea de mrfuri, pe dealt parte35.

4.1. Definire i modaliti de abordare

Oferta de mrfuri, ca i cererea, poate fi abordat în dou moduridistincte: ca o mrime individual i ca o mrime global.

1.Oferta individual

În sens larg, oferta individual, adic oferta unei singure firme (saua unui singur agent economic), exprim cantitile dintr-un anumit bunmaterial sau serviciu pe care ea dorete i este capabil s le pun învânzare la un moment dat, la un anumit pre al pieei.

2.Oferta global

Aceasta se obine prin integrarea într-o mrime sintetic a tuturor ofertelor individuale din acelai bun material sau serviciu, exprimândcantitile totale (din acesta) pe care piaa le pune la dispoziiacumprtorilor la un moment dat la fiecare pre în parte.

Dup cum se poate constata, în definirea ofertei se pleac de larelaia funcional care exist între cantitile de mrfuri pe care vânztoriile aduc pe pia i preurile acestora, în condiii de caet eri s paribu s.

Chiar dac este foarte strâns legat de categoria economic de prod ucie (privit ca out put , nu ca proces), cu care adeseori se confund,oferta se deosebete în esena ei de producie.

Astfel, în timp ce producia (output-ul) este privit ca rez ult at al procesului de transformare f izic a resurselor (factorilor) în bunuri, fiind

35 T Gherasim, Lucr. cit., p. 145




112

legat deci de procesul propriu-zis de producie, oferta este legat prinexcelen de procesul de val ori f icare (de transformarea bunurilor materialesau a serviciilor din forma marf în forma bani) pe pia.

În al doilea rând, între producie i ofert exist i o diferencantitativ, în sensul c producia care nu este destinat pieei (ciautoconsumului, de pild) nu afecteaz nivelul ofertei.

Rezult aadar c oferta este aceea care mediaz legturile întrenevoia de consum, exprimat prin cerere, i producie.

Relaia care exist între ofertele individuale dintr-o marf dat ioferta global este de urmtorul tip:

§!!

n

i i

OO1

în care: O ± oferta global la un anumit pre p al pieei; Oi ± ofertaindividual a unui agent i aferent aceluiai pre p.

4.2. Legea ofertei

Urmrind seriile paralele de date referitoare la nivelurile preurilor lacare se vinde o marf oarecare i la cantitile oferite spre vânzare la fiecare

pre în parte, se poate deduce (la fel ca în cazul consumului, respectivcererii) legea ofertei. Potrivit acesteia, nivelul ofertei se afl într-un raport direct proporional cu nivelul preurilor mrfurilor care fac obiectul ei. Cualte cuvinte, oferta dintr-o marf se mrete atunci când preul su se aflîn cretere i se micoreaz pe msur ce preul scade.

Chiar dac, în abordrile care urmeaz, preul mrfii întrunetecalitatea de variabil independent, iar oferta pe cea de variabildependent, în literatura de profil, aproape fr nici o excepie, înreprezentrile grafice ofertei îi este rezervat axa absciselor (i nu cea aordonatelor), variaia ofertei în raport cu preul cptând forma din Fig. 4.3.(preluat de specialitii în economie din literatura englez de specialitate, încare reprezentrile sunt de acest fel). Dei nu ni se pare firesc acest tip dereprezentri, pentru a nu crea dificulti în înelegerea problemelor (celor obinuii deja cu astfel de grafice), îl vom adopta i noi.

O curb a ofertei, care pune în eviden relaia pre ± ofert,delimiteaz punctele care marcheaz cantitile de mrfuri pe care vânztorii




113

accept s le vând la preurile date de punctele care desemneaz cantitile pe care ei nu accept s le vând.

Fig. 4.1. Trecerea de la ofertele individuale la oferta global

Orice reprezentare de acest gen va exprima relaiile care exist între

cantitile dintre o marf dat oferit consumatorilor i preul acesteia, pe baza unei funcii de ofert. Pentru a fi oferit spre vânzare, o marf trebuieca mai întâi s fie produs, orice funcie de ofert exprimând relaia dedeterminare existent între preul unei mrfi i producia optim din aceasta.

Pentru o descriere complet, curba ofertei trebuie s fie însoit de odubl specificare: mai întâi, ca o curb a alternativelor considerate deschise

pentru ofertani i apoi ca o linie sau curb de demarcaie a celor dousuprafee pe care ea le separ.

În viziunea primei specificri, curba ofertei pune în eviden faptulc ofertanii opteaz pentru a oferi pieei fie întreaga cantitate de marf, fienimic.

Sensul celei de-a doua specificri este redat în Fig. 4.2., fiind acela c

ofertanii pot oferi întreaga cantitate sau orice alt cantitate mai mic (la preul specificat).

10

8

6

4

2

050 100 150 200 250 300 O

P




114

pO

OFig. 4.2. Curb a ofertei

În aceast figur, suprafaa haurat cuprinde situaiile neacceptate,iar suprafaa nehaurat cazurile acceptate de ofertani.

Relaia de dependen ofert-pre capt forme diferite în funcie deintervalul de timp luat în considerare.

La un moment dat (sau pe termen foarte scurt), când preurile seschimb, oferta nu se poate modifica decât în limite foarte restrânse (impusede stocurile existente din marfa care face obiectul ofertei).

Fig. 4.3. Variaia ofertei pe termen scurt în raport cu preul

Pe termen scurt, în cadrul cruia capacitile de producie rmânlimitate (neexistând timp suficient pentru mrirea lor), iar progresul tehnic

O

P

Omax

P

Omax O




115

nu are timp s-i fac simite efectele, oferta va crete odat cu preurile (peseama sporii gardului de folosire intensiv i extensiv a capacitilor), dar numai pân la un anumit nivel (Qmax). Forarea capacitilor peste acest nivelse dovedete neraional, atât din punct de vedere tehnic (determinând uzuraaccelerat a utilajelor), cât i sub aspect economic (mrind exageratcosturile pân la limita la care ele descurajeaz producia). Tocmai de aceea,curbele ofertei din Fig. 4.3. sunt asimptotice la dreapta care marcheaznivelul maxim Qmax al ofertei.

Fig. 4.4. Variaia pe termen lung a ofertei

Pe termen lung, firmele având posibilitatea s-i extind capacitile

de producie (prin dezvoltri sau prin valorificarea rezultatelor progresuluitehnic), oferta nu va mai evolua asimptotic, ci logistic în raport cu preurile,aa cum rezult din Fig. 4.4. Vor rezulta în acest mod evoluii neregulate alecurbei ofertei în raport preul mrfii oferite pe pia.

4.3. Elasticitatea ofertei în raport cu un factor de influen

Ca i în cazul cererii, reacia ofertei la schimbarea preurilor (sau avalorii oricrui alt factor de influen) poate fi evideniat cu ajutorulelasticitii ei în raport cu acestea.

C oe f icientul d e el a st ici t at e a o f er t ei î n ra por t cu pre ul (e p), carearat cu câte procente variaz (crete sau scade) oferta dintr-o marf atuncicând preul ei se modific (se majoreaz sau se reduce) cu un procent, secalculeaz dup cum urmeaz:

Q

p




116

O

p

p

O

p

pO

O

e p(

(!

(

(

!

O

p

dp

dO

p

dpO

dO

e p !!

în care: O - oferta; p ± preul; O, dO ± variaia ofertei în mrimi absolute;

p, dp ± variaia preului în mrimi absolute.În funcie de mrimile pe care le poate înregistra coeficientului de

elasticitate, oferta poate fi :y perfect (infinit) inelastic (când e p = 0 ), ea rmânând

aceeai, indiferent de nivelul preurilor (cazul produselor foarte perisablenestocabile);

y inelastic sau relativ inelastic (când 0 < e p < 1), ea crescândfoarte puin cînd preurile sporesc substantial;

y proporional cu preul sau unitar (când e p = 1), cretereacu un procent a preului determinând sporirea ofertei tot cu un procent;

y elastic sau relativ elastic (când 0 < e p < g ), în situaiile în

care oferta crete mult mai repede decît sporesc preurile;y infinit (perfect) elastic (când 0 < e p p g ), o modificare a preului oricât de neînsemnat soldându-se cu o cetere sau o scdereextraordinar (infinit) de mare a ofertei ( Fig. 4.5).

T

0

p

0

0

a) Tp

0

0

b) T

0

p

0

0

c)

Fig. 4.5. Ofert rigid (a), promoional (b) i infinit elastic (c)




117

Situaiile reale cele mai frecvente se afl între cazurile speciale (încare oferta este perfect elastic sau inelastic, ori direct proporional cu

preurile).În majoritatea situailor concrete, e p prezint valori pozitive, valori

negative înregistrându-se în cazuri cu totul speciale (cum ar fi cel al rilor foarte srace exportatoare de materii prime i cu datorii externe, care, atuncicând preul acestora scade, pentru a-i putea rambursa creditele la datelefixate, sunt nevoite s-i suplimenteze cantitile oferite la export).

Spre deosebire de relatia de dependen pre ± cerere, care estedirect, relaia dintre pre i oferta este itermediat de costurile de

producie36 .

Elasticitatea ofertei prezint cîteva particulariti:Mai întîi, elasticitatea este variabil în funcie de punctul de pecurb ofertei pentru care se calculeaz. Singura excepie de la aceastregul o constituie cazul aa-numitelor curbe izoelastice, care sunt paralelecu (sau perpendiculare pe) axa absciselor.

Cea de-a doua particularitate const în aceea c elasticitatea oferteiin raport cu preul mrfurilor este de semn pozitiv, lucru derivat din faptulc panta curbei ofertei este pozitiv.

Valoarea coeficientului de elasticitate a ofertei în raport cu preul nudepinde de unitaile de msura utilizate. Aceasta particularitate rezult dinmodul su de calcul: operându-se, pân la urm, cu marimi relative, unitailede msur în care se exprim elementele pe seama crora se fac calculele nu

au cum influena rezultatele acestora.Grafic, elasticitatea ofertei în raport cu preul mrfii în cauz, într-un

punct A oarecare al curbei O a ofertei, se prezint ca in Fig. 4.6.O deplasare pe curba ofertei din punctul A în punctul B se realizeaz

atunci când preul mrfii considerate crete de la p A la p B (ceea ce vadetermina creterea ofertei de la O A la O B). Înclinaia curbei O cuprinse întrecele dou puncte va fi aproximativ egal cu înclinaia dreptei AB, respectivcu tangenta unghiului BAD sau E :

tg = =EDBDA

(p

(O

36 Dup T. Gherasim, Lucr. cit., p. 150 -155




118

Fig. 4.6. Elasticitatea ofertei într-un punct dat

Atunci când distana dintre A i B se reduce la limit, înclinaia(panta) curbei ofertei O în punctul A va fi egal cu înclinaia tangentei TT¶la aceast curb în punctul A, respectiv cu tangenta unghiului ACO (pe carel-am notat tot cu E):

tg = =EAO dp

do%

CO% ,

în care: dO, dp ± variaia la limit a ofertei (variaie infinitezimal),respectiv a preului.

Se poate observa c tangenta acestui unghi nu este altceva decâtexpresia primei derivate a ofertei în raport cu preul mrfii care este pus ladispoziia pieei.

Unind originea sistemului de axe rectangulare cu punctul A se obinedreapta OA, care formeaz cu axa OO unghiul F, a crui tangent sedetermin dup cum urmeaz:




119

tg = = F AO p%

OO%

%

%O

Raportând tangenta unghiului F la tangenta unghiului E , se va obinevaloarea coeficientului de elasticitate e p, pornind de la urmtoarele rapoarte:

tg F

tgE= =

p%

%O p

%

%Odp

dO

dpdO = e p

Unghiul E este egal cu unghiul F numai în cazul special în caretangenta la curba O în punctul A trece prin originea sistemului de axe, cândvaloarea coeficientului de elasticitate este egal cu 1 (dreptele AC i AOsuprapunându-se).

Din Fig. 4.6. rezult c valoarea pozitiv a coeficientului deelasticitate se poate explica, printre altele, i prin aceea c pantele celor doudrepte (AC i AO) fa de axa OO, sunt pozitive.

Coeficientul de elasticitate a ofertei în raport cu preul mrfurilor înregistreaz valori diferite pe msur ce au loc deplasri pe curba ofertei

dintr-un punct în altul.Având în vedere curba ofertei din Fig.4.7., în situaia în care tangenta

la aceasta va trece prin originea sistemului de axe (cum ar fi cazul tangenteiT1 în punctul P1), oferta în punctul P1 va avea coeficientul de elasticitateegal cu unu(1), oferta crescând deci în aceeai proporie ca i preul.

În punctul P2, în care tangenta T2 la aceeai curb va intersecta axaordonatelor într-un punct oarecare A, oferta va fi relativ elastic în raport cu

preul (coeficientul de elasticitate fiind supraunitar), ceea ce înseamn c eaar crete mai rapid decât preul. Dac tangenta la curba ofertei într-un punct(cum ar fi T 3 în punctul P 3) intersecteaz axa absciselor într-un punct B, în

punctul respectiv tangenta va fi relativ inelastic, crescând mai încet decât preul (coeficiantul de elasticitate fiind subunitar). Cazurile extreme, care aumai mult un caracter teoretic, vor aprea în punctele în care tangenta lacurba ofertei (cum ar fi tangenta T4 în punctul P4) este paralel cu axaordonatelor, oferta fiind perfect inelastic (e = 0), sau paralel cu axa




120

absciselor (cum ar fi cazul tangentei T5 la aceeai curb în punctul P5), ofertafiind infinit elastic (e = +g ).

Fig. 4.7. Variatia elasticitatii ofertei

4.4. Factorii care influeneaz oferta

În toate situaiile în care oferta se afl doar sub influena preurilor,modificarea preurilor are ca efect deplasarea, într-un sens sau altul, peaceeai curb a ofertei, apreciindu-se c avem de-a face, ca i în cazulcererii, cu o schimbare, nu a ofertei, ci a cant i t ii d e mar f o f eri t e . Despre schimbarea o f er t ei se discut numai atunci când se au în vedere d e pl a sri l e

d e pe o curb pe alt a a o f er t ei , generate de influena altor factori decât preul mrfii care face obiectul acesteia.

Mrimea ofertei dintr-un bun oarecare este supus deci influeneiunor factori, cum ar fi: producia de mrfuri, preul su, preul altor bunuri(complementare sau substituibile), costurile de producie, oferta i preurilefactorilor de producie prin intermediul crora se obine bunul respectiv,schimbrile în tehnologiile de fabricaie, modificarea numrului de ofertani

etc.




121

4.4.1. Producia de mrfuriProducia de mrfuri are aceeai influen asupra ofertei ca i nevoia

asupra cererii, motiv pentru care o considerm ca fiind factorul ei primordial de influen.

Atât timp cât celelalte condiii de manifestare a ofertei sunt întrunite,între nivelul acesteia i volumul produciei dintr-un anumit bun X, oricare ar fi el, exist o relaie de genul celei sugerate de graficul din Fig. 4.8.

Prin urmare, între ofert i producie va exista un raport direct proporional (oferta crescând sau sczând odat cu producia).

Chiar dac lucrurile stau aa, raportat la producie, oferta poate fi:y proporional, mrindu-se sau micorându-se în aceeai

proporie cu producia;y degresiv, sporind mai încet decât producia;y progresiv, mrindu-se mai mult decât producia;y regresiv, sczând atunci când producia crete;y neregulat, rmânând constant, sporind sau micorându-se

atunci când producia crete.Concluzia care se desprinde de aici este aceea c între producie i

ofert exist diferene de ordin cantitativ. Acest lucru se datoreazinsuficienei resurselor umane, naturale, financiare etc. necesare aduceriiofertei de bunuri la nivelul cererii.

Fig. 4.8. Evoluia ofertei dintr-un bun în funcie de nivelul produciei (Q)

Q

O0




122

Pe de alt parte, între producie i ofert exist diferene i de ordincalitativ sau de esen. Astfel, în timp ce producia de bunuri i servicii se poate realiza i în afara pieei (rezultatele acesteia nefiind în mod obligatoriudestinate schimbului - existând i autoproducie), oferta este o categorieeconomic indisolubil legat de pia, ea neputându-se manifesta decât prinintermediul acesteia, implicând schimbul de mrfuri (prin cofruntarea cucererea).

4.4.2. Preul mrfii oferite

Corelaia ofert-pre conduce la l egea o f er t ei , ca expresi a raportuluidirect proporional care exist între cele dou mrimi (la care ne-am referit

deja).

4.4.3. Preurile altor mrfuri

Ori de câte o întreprindere produce mai multe sortimente de mrfuriutilizând acelai resurse, oferta dintr-o marf oarecare va fi influenat, nunumai de preul la care ea se poate vinde, ci i de preurile celorlalte mrfuri.Reacia ofertei dintr-o marf la modificarea preului altei mrfi se realizeazîn forme diferite, în funcie de raportul care exist între mrfuri: desubstituire sau de complementaritate.

1. Dac mrfurile sunt sub st i tuibi l e, orice majorare a preului uneimrfi va stimula oferta din ea. Ca urmare, dat fiind caracterul limitat al

resurselor de care dispune întreprinderea în cauz, producia i oferta dincealalt marf se vor diminua. Variaia ofertei dintr-o marf ca efect almodificrii preului altei mrfi, cu care ea este substituibil i care se

produce în acelai întreprindere, se poate prezenta ca în Fig. 4.9.Din aceasta rezult aadar c, ori de câte preul mrfii substituibile

( pms) se mrete, oferta O din cealalt marf se micoreaz (i invers).Dac se va menine sistemul de axe rectangulare utilizat în

paragraful precedent, influena modificrii preului unei mrfi asupra oferteidintr-o alt marf, substituibil cu prima i produs folosind acelai factoride producie, s-ar putea reprezenta grafic ca în Fig. 4.10.

Astfel, în condiiile în care preul fontei, de pild, crete de la pms1 la pms2, oferta de font va fi încurajat, iar oferta de oel (obinut din resurselelimitate din care aceeai firm fabric i fonta) se va reduce de la nivelul O1 la nivelul O2.




123

Fig. 4.9. Relaia între oferta dintr-o marf i preul mrfii cu careea se poate substitui (pms)

Pe de alt parte, reducerea preului unei mrfi (cum ar fi fonta) de la pms2 la pms1 va descuraja oferta din acea marf (potrivit legii ofertei), ceea ceva face posibil (în condiii de caeteris parbus) creterea ofertei din marfacu care ea poate s fie substituit în producie (din oel) de la O2 la O1.

Aceleai reacii pot fi evideniate i prin intermediul uni grafic degenul celui din Fig. 4.10.

Fig. 4.10. Influena preului unei mrfi (X) asupra ofertei din alt marf (Y)

O O1O2

pms

pms1

pms2

p

O O1O2

O0

O1

O2




124

Dup cum se poate constata, creterea preului primei mrfidetermin un salt spre stânga al ofertei celeilalte mrfi, de pe o curb pe alta(de pe O1 pe O2), în timp ce reducerea preului, un salt spre dreapta (de peO2 pe O1). Saltul spre stânga este echivalent cu o modificare a ofertei decare ne ocupm, în sensul micorrii ei în raport cu nivelul iniial, iar saltulspre dreapta este echivalent cu schimbarea ofertei în sensul creterii.

De remarcat c în ultimul grafic O este oferta din marfa care estesubstituit în producie de o alta (fonta, în exemplul nostru), iar p este preulei (al fontei) - i nu al mrfii cu care se face substituirea (al oelului), ca îngraficul precedent.

2) Atunci când mrfurile sunt com pl ement are, lucrurile se schimb.De aceast dat, creterea preului unei mrfi va determina sporirea atât a

ofertei din acea marf, cât i a ofertei din marfa complementar, produciilecelor dou mrfuri variind, în mod necesar, în acelai sens. Grafic, o astfelde dependen se prezint ca în figurile 4.11. i 4.12.

Fig. 4.11. Fig. 4.12.Variaia ofertei în funcie de preulunei mrfi complementare ( pmc)

Influena modificrii preului uneimrfi X asupra ofertei dintr-omarf complementar Y

Aa de pild, potrivit graficului din Fig. 4.11, creterea preuluiautoturismelor de la pmc1 la pmc2 va stimula oferta de autoturisme, dar ioferta de piese de schimb pentru autoturisme (autoturismele i piesele deschimb fiind mrfuri complementare produse de aceeai firm), care vacrete de la O1 la O2 (prin deplasarea pe aceeai curb O a afertei).

pmc

pmc2

pmc1

O2 O1 p

O2 O1 OO1 O2 O




125

Conform Fig. 4.12, efectul creterii preurilor la autoturisme provoac un salt spre dreapta (de pe dreapta O1 pe dreapta O2) a ofertei dinmarfa complementar (piese de schimb).

Aadar, efectele modificrilor de preuri pentru o singur marf sevor resimi asupra ofertelor din ambele mrfuri.

4.4.4. Costurile de producie

Cele mai importante probleme cu privire la costurile de producie vor fi prezentate pe larg într-un capitol special. De aceea, în paragraful de favom face doar câteva referiri la costuri în calitatea lor de factor careinflueneaz evoluia ofertei.

Dac între preul unui bun i ofert exist un raport direct proporional, între costurile de producie i ofert raportul este invers proporional, reducerea costurilor stimulând oferta, iar creterea lor descurajând-o.

Legturile dintre costurile de producie i ofert, ca i cele dintre preuri i ofert, nu sunt chiar directe, motiv pentru care se impun a fianalizate într-un context mai larg, luându-se în considerare simultan atâtcosturile cât i preurile mrfurilor. Numai în condiii de caet eri s paribu s,considerând preurile i valorile tuturor celorlali factori de influenconstatate, s-ar putea pune în eviden o relaie de determinare direct cost-ofert, de tipul celei sugerate de Fig. 4.13.

Fig. 4.13. Corelaia cost unitar ± ofert

O

OC

C




126

Fr discuie, relaia cost ± ofert este bilateral , influeneletransmiându-se nu numai de la costuri spre ofert, ci i invers, cretereaofertei determinând mrirea produciei i, pe aceast cale, reducerea costuluiunitar (pe seama cheltuielilor convenional ± constante, care, raportate la unvolum mai mare al produciei, devin din ce în ce mai mici). O astfel dereducere se realizeaz îns doar pân la un anumit punct, dup care sporirea

produciei i a ofertei va fi însoit de creterea costurilor unitare (subaciunea unei legi cunoscute sub denumirea de l ege a rand ament el or d e scre scând e ale factorilor de producie). inându-se seama de evoluiaofertei, a costului mediu unitar i a costului marginal, exist posibilitateadeterminrii unui nivel optim al ofertei.

Dei, în principiu, relaia dintre costul unitar al unei mrfi i oferta dinmarfa respectiv este de tipul celei din Fig. 4.13, o analiz mai aprofundat,care s ia în considerare i evoluia preului de vânzare, ne poate conduce laconcluzia c de foarte multe ori oferta i costurile unitare cresc în acelaitimp. Astfel, în toate situaiile în care costul unitar crete, dar într-o

proporie mai mic decât cea în care sporete preul mrfii, oferta i costulunitar vor evolua în acelai sens. Prin urmare, luarea în considerare a

preurilor atunci când se analizeaz corelaia cost ± ofert poate schimbaradical concluziile la care s-au ajuns iniial.

Dac lucrurile se prezint aa, considerm necesar s atragem ateniai asupra faptului c, atât timp cât cealalt corelaie (pre ± ofert) nu esteabordat prin prisma costurilor, concluziile care se formuleaz pot s fie în

discordan cu realitatea. Aa de pild, nu orice cretere a preurilor vadetermina înviorarea ofertei. Dac, în urma ridicrii preurilor, nivelul lor varmâne sub nivelul costurilor, oferta nu va înregistra nici un fel de cretere.De asemenea, chiar i atunci când preurile sunt superioare (ca nivel)costurilor, nu întotdeauna oferta i preurile se mic în acelai sens. Dacviteza de cretere a costurilor este mai mare decât cea a preurilor, ridicareanivelului preurilor poate fi însoit de coborârea, nu de înviorarea, ofertei.

Oferta este pus uneori în coresponden, nu numai de costurileunitare, ci i cu cele totale, caz în care abordrile nu trebuie s piard dinvedere veniturile totale.




127

4.4.5. Ali factori de influen (secundari)

Alturi de factorii deja analizai (considerai principali), asupraofertei îi transmit influenele i ali factori, la care ne vom referi încontinuare.

În ceea ce privete pre uri l e f act ori l or d e prod ucie ( sau pre uri l e

re sur sel or), dei în foarte multe tratate de microeconomie ele se prezintsub forma unui factor de influen distinct, nu este câtui de puin greu deconstatat c influena lor asupra ofertei se exercit prin intermediulcosturilor de producie (ale cror niveluri le determin). La fel se prezintlucrurile i cu tehnologiile de fabricaie , a cror îmbuntire se reflectdirect în costurile de fabricaie, influenând deci oferta prin intermediul

acestora.T axel e i subvenii l e practicate de ctre stat în cazul anumitor mrfuri

se constituie ca factori care contribuie la descurajarea sau încurajarea oferteide bunuri asupra crora se aplic. Dei ele se pot lua în considerare separatatunci când se studiaz evoluia ofertei ca efect al modificrii lor, pân laurm influena acestora se transmite la fel ca i influena preurilor factorilor de producie, chiar dac ele nu afecteaz costurile, ci direct rezultatelefinanciare ale ofertanilor. În condiii de caet eri s paribu s, mrimea taxelor conduce la diminuarea ofertei, în timp ce sporirea subveniilor are ca efectînviorarea ofertei.

N umr ul o f er t ani l or ( vânzt ori l or) . În ipoteza c oferta global estedirect proporional cu numrul ofertanilor aceleai mrfi, cu cât va fi maimare numrul firmelor noi care vin pe pia cu respectiva marf, cu atât vor fi mai de amploare salturile (trecerile) pe care oferta le va realiza, spredreapta, de pe o curb pe alta.

Ant ici paii l e cu privire la preurile de vânzare ale mrfii în cauz, la preurile mrfurilor complementare i substituibile, la preurile resurselor etc. se consider a fi un alt factor care îi pune amprenta pe evoluia ofertei.




128

SUMAR

y Oferta individual, adic oferta unei singure firme (sau a unui singur agent economic), exprim cantitile dintr-un anumit bun material sauserviciu pe care ea dorete i este capabil s le pun în vânzare la unmoment dat, la un anumit pre al pieei.

y Oferta global se obine prin integrarea într-o mrime sintetic atuturor ofertelor individuale din acelai bun material sau serviciu,exprimând cantitile totale (din acesta) pe care piaa le pune ladispoziia cumprtorilor la un moment dat la fiecare pre în parte.

y Potrivit legii ofertei, nivelul ofertei se afl într-un raport direct proporional cu nivelul preurilor mrfurilor care fac obiectul ei. Cualte cuvinte, oferta dintr-o marf se mrete atunci când preul su se

afl în cretere i se micoreaz pe msur ce preul scade.y Între producie i ofert exist diferene de ordin cantitativ. Acest lucru

se datoreaz insuficienei resurselor umane, naturale, financiare etc.necesare aducerii ofertei de bunuri la nivelul cererii. Pe de alt parte,între producie i ofert exist diferene i de ordin calitativ sau deesen.

y Dac între preul unui bun i ofert exist un raport direct proporional,între costurile de producie i ofert raportul este invers proporional,reducerea costurilor stimulând oferta, iar creterea lor descurajând-o.

y Asupra ofertei îi transmit influenele i ali factori, dintre care cei maiimportani sunt: preurile factorilor de producie (sau preurileresurselor), tehnologiile de fabricaie, taxele i subveniile, numrulofertanilor (vânztorilor) i anticipaiile productorilor.

ÎNTREBARI

Care este conceptului de ofert de mrfuri ?Cum se manifest legea ofertei ?Care sunt factorii principali de influen asupra ofertei ?Ce se înelege prin elasticitatea ofertei;?Care sunt factorii secundari de influen asupra ofertei ?

APLICATIE

Legturile care exist la un moment dat între diferitele niveluri ale preurilor unie mrfi i ofertele corespunztoare a trei productori sunt prezentateîn urmtorul tabel:




129

Pre Oferta 1 Oferta 2 Oferta 350 250 200 100080 400 350 1300100 700 500 1800

Se cere:1. S se determine oferta global corespunztoare celor trei niveluri ale

preturilor.2. S se reprezinte grafic relaiile care vor exista între preuri, oferte

individuale i oferte de globale din marfa considerat.37

37 D. Gherasim, Lucr. cit., p. 150 - 151




130




131

MODULUL 5 COSTURILE DE PRODUCIE

Dei costurile de producie sunt o categorie economic legatnemijlocit de producie, nu de puine ori ele se coreleaz i cu alte faze ale

procesului de reproducie38.

5.1. Maniere de abordare

Teoria microeconomic face distincie între urmtoarele doucategorii mari de costuri: de oportunitate i contabile.

a.Costurile de oportunitate (economice)

Caracterul limitat al resurselor de care un anumit productor poatedispune îl va determina s opteze pentru fabricarea anumitor mrfuri îndetrimentul altora, producia oricrui bun fiind dependent de cantitatea deresurse consumate pentru producerea altora. Ca urmare, ori de câte ori oanumit mas de resurse este cheltuit pentru a fabrica un bun, producia de

alte bunuri (care se pot obine cu aceleai resurse) se va micora. Cu altecuvinte, atunci când un agent economic decide s produc o marf, el decidetotodat s renune la producerea altora. În felul acesta se ajunge la noiuneade cost de oportunitate, care poate fi abordat atât din punctul de vedere al

producie, cât i din cel al consumului.Prin co st d e o por tuni t at e sau cost economic, cum mai este denumit,

se înelege co stul o p i unii pent r u o anumi t alt ernat iv î n d e f avoarea

alt eia , el exprimându-se în uni t i f izice d e bunuri mat erial e sau servicii lacare este necesar s se renune pentru a produce sau a achiziiona un anumitalt bun (material sau nematerial).

a1. Costul de oportunitate al produciei exprim cantitatea de bunuri materiale i de servicii care trebuie s fie consumat (sacrificat)

38 Dup T. Gherasim, Lucr. cit., p. 9 - 13




132

pentru a obine o anumit cantitate dintr-un alt bun sau serviciu în condiiileîn care agentul economic se comport raional .Un productor se comport raional atunci când, inând seama de

resursele pe care le deine, ia decizia de a produce acea marf care permitecea mai bun valorificare a acestora.

Acelai nivel al produciei se poate realiza combinând factorii de producie în mai multe moduri, fiecrui mod corespunzându-i câte unanumit consum de resurse. Cu alte cuvinte, aceeai producie se poate obinecu costuri mai mari sau mai mici. Ori de câte ori o producie dat serealizeaz în baza unei combinaii a resurselor creia îi corespunde un cost mai ridicat decât alteia, producia respectiv nu este eficient.

a2. Costul de oportunitate al consumului se definete plecându-sede la caracterul limitat al veniturilor consumatorilor. Datorit acestuicaracter, o decizie de achiziionare a unui bun va fi în acelai timp i odecizie prin care se renun la altul sau la alte bunuri (care se pot cumpracu aceleai venituri). Dup cum se poate foarte uor observa, costul unitar de oportunitate este egal cu rata marginal de substituire (în producie sauîn consum) a unei mrfi cu o alta, artând la câte uniti dintr-o marftrebuie s se renune pentru a produce sau consuma o unitate în plus din alta.

b. Costurile contabile

Acestea se definesc ca fiind ex pre sia bnea sc a con sumuri l or d e

re sur se ocazionat e d e prod ucerea i d e s f acerea unei mr f i ( sau a unei anumi t e cant i t i d int r-un bun mat erial ori servici u ). De regul, pe

productori îi intereseaz câi bani sunt necesari pentru a achiziiona factoriide producie cu care devine posibil obinerea unui produs sau a uneianumite mase de bunuri, respectiv la câte uniti bneti se cifreazconsumurile de resurse ocazionate de producia respectiv. De asemenea,efortul economic pe care consumatorii îl fac pentru a intra în posesia uneimrfi se exprim tot în uniti monetare.

Unitile bneti reprezint avantajul c permit omogenizarea consumurilor de resurse, precum i a rezultatelor produciei, înlturânddificultile de exprimare a acestora în uniti fizice. Inclusiv costurile deoportunitate se pot exprima, pân la urm, prin intermediul lor. Aa seexplic, de altfel, faptul c, atât în teorie, cât i în practic mai ales, costurilecu care se opereaz curent sunt cele contabile.




133

În funcie de dificultile pe care agenii economici le întâmpinatunci când îi propun s le identifice, costurile îmbrac alte dou forme, pecare teoria microeconomic le denumete: explicite i implicite.

Costurile explicite Costurile de acest gen sunt cele care sunt generate de o serie de pli

pe care productorii le fac furnizorilor de resurse materiale (de toategenurile), salariailor proprii, proprietarilor care le-au oferit în arendterenuri etc. Prin urmare, prin costuri explicite înelegem sumele de bani

pltite pentru procurarea i utilizarea tuturor categoriilor de input-uri prinintermediul crora devine posibil producia de bunuri materiale i

nemateriale.

Costurile implicite Nu sunt rare cazurile în care, un întreprinztor, pentru obinerea unei

anumite producii, consum resurse proprii (cum ar fi o parte din produciade alte bunuri care, în loc s fie vândut în afar, se introduce în fabricarea

produsului în cauz, propria for de munc etc.), astfel de consumuri dândconinut costurilor implicite. Aadar, co sturi l e im pl ici t e nu sunt generate de

pli în numerar, ele fiind expresia consumurilor de resurse sustrase altor întrebuinri (sau vânzrilor) i utilizate pentru obinerea produciei.

Chiar dac nu sunt generate de nici un fel de pli, expresia bneasca resurselor de acest gen nu poate fi în nici un caz echivalat cu o economie,

ci cu o pierdere de venituri determinat de renunarea la vânzarea lor.La fel ca i costurile de oportunitate, costurile implicite i explicite

pot s fie privite i prin prisma consumului, deoarece i consumatorii, pentru a-i satisface nevoile, pot s-i achiziioneze bunurile de care aunevoie, efectuând o serie de pli ctre vânztorii acestora, sau pot s i le

produc singuri.George J. Stigler, laureat al premiului Nobel pentru economie în

1982, vorbete de înc dou tipuri de costuri: private i sociale.a) Costul privat este costul suportat de o firm cu

producerea unui anumit bun material sau serviciu. b) Costul social este costul care nu este suportat de

productorii diferitelor mrfuri, ci de ctre societate (cum ar fi cel presupusde înlturarea efectelor negative ale polurii).

A accepta poluarea numai pentru a cumpra produse chimice maiieftine este acelai lucru cu a accepta preuri mai mari ale acestor produse i




134

a exclude poluarea. Consumatorii îi maximizeaz satisfaciile atunci când preurile relative ale produselor sunt egale cu preurile sociale relative.Dei costurile, de regul, au în vedere consumurile de resurse

ocazionate de producerea mrfurilor, exist i unele costuri aferenteschimbului de mrfuri, denumite costuri ale tranzaciilor i costuri aleinformrii.

Costuri ale tranzaciilor. De acest gen sunt costurile care fac posibil funcionarea pieei, adic realizarea legturilor între vânztori icumprtori, ele fiind constituite din cheltuielile care se fac pentru platacomisioanelor comercianilor care asigur trecerea mrfurilor de la

productori la consumatori, pentru plata comisioanelor celor careintermediaz încheierea contractelor de vânzare ± cumprare, pentru

publicitate etc.Costurile informrii sunt cele care se fac în vederea înlturriiincertitudinii legate de realizarea tranzaciilor, muli specialiti incluzându-le în prima categorie.

Ultimele dou tipuri de costuri formeaz aa numitele costuri dedesfacere.

În cele ce urmeaz, ori de câte ori vom vorbi despre costuri, vomavea în vedere expresia bneasc a resurselor care se consum cu

producerea i desfacerea mrfurilor.

5.2. Costuri totale, medii i marginale pe termen scurt

Diferitele componente ale costurilor de producie au uncomportament diferit (în raport cu volumul total de producie) în funcie demrimea intervalului de timp la care se aporteaz.

În studiul costurilor, prin termen scurt se înelege un interval de timpîn limitele cruia nu sunt posibile creterile de producie prin dare înfolosin a unor noi capaciti, nici manifestarea evident a efectelor

pozitive ale revoluiei tehnico-tiinifice.

5.2.1. Costuri totale

Costurile totale sunt expresia bneasc a consumului de factori de producie ocazionat de realizarea întregii producii y dintr-o anumit perioad de timp. Mrimea lor se determin cu o relaie de urmtorul tip:




135

C = C v + C r = cv Q + C f

în care: C v ,C f ± costuri totale variabile, respectiv fixe; cv ± costuri variabileunitare.

Rezult aadar c, pe termen scurt, costurile totale sunt o funcie devolumul produciei, ele grupându-se în dou mari categorii: variabile i fixe.

a) C o sturi l e t ot al e variabi l e (Cv) sunt acele costuri a cror mrimevariaz în raport cu volumul Q al produciei.

Dei relaia precedent ne-ar putea sugera c între volumul produciei i nivelul costurilor totale variabile exist un raport direct proporional, în realitate costurile totale variabile se împart în proporionale

i non-proporionale.a1) Costurile proporionale sunt o categorie special de costurivariabile, care cresc i scad în aceeai proporie în care sporete sau sereduce volumul produciei (Fig. 5.1). De acest gen sunt costurile cumateriile prime directe sau cu manopera direct.

CV

0 Q

Fig. 5.1. Costuri proporionale




136

a2) Costurile non-proporionale sunt costurile variabile care semodific în alt proporie decât cea în care variaz producia, elecuprinzând:

y costurile progresive (Fig. 5.2.a), care cresc sau scadmai rapid decât crete sau se diminueaz volumul produciei (datoritaciunii legii randamentelor des-crescânde ale factorilor de producie);

y costuri degresive (Fig. 5.2.b), care se mresc mai încetdecât sporete volumul produciei;

y costuri regresive (Fig. 5.2.c), care scad atunci cândvolumul produciei crete (motiv pentru care se întâlnesc foarte rar).

Fig. 5.2. Costuri variabile progresive (a), degresive (b) i regresive (c)

Grafic, costurile totale variabile nu vor evolua deci liniar în raport cuvolumul produciei, ci mai întâi vor crete cu o rat descresctoare (pâncând se declaneaz aciunea legii randamentelor descrescânde), dup carevor spori cu o rat cresctoare (Fig. 5.3).

QQ Q

Cv

Cv(a) (b) (c)Cv




137

Fig. 5.3. Evoluia costurilor totale variabilea) Costurile totale fixe (Cf ) (Fig. 5.4) sunt costurile al cror nivel fie

c rmâne neschimbat atunci când volumul produciei sufer modificri, fiec variaz într-o proporie neînsemnat (care poate fi neglijat). De acestgen sunt costurile cu amortizarea cldirilor i altor categorii de mijloacefixe, cheltuielile cu conducerea i administraia întreprinderii .a.

Fig. 5.4. Evoluia costurilor totale fixe

În principiu, mrimea acestor costuri este dependent de mrimeacapacitilor de producie, capaciti care trebuie s permit obinerea produciei pe care întreprinztorul sper s o vând (la care, de regul, se

Cv

Q

O

Q

Cf

Cf




138

adaug o rezerv de capacitate necesar pentru a se putea face fafluctuaiilor cererii i unor eventuale cderi ale unor maini sau instalaii).Pe msura extinderii gradului de mecanizare i de automatizare a

produciei, crete ponderea acestor costuri totale de producie.Evoluia costurilor totale globale (C), a costurilor totale variabile

(Cv) i a costurilor totale fixe (Cf ) în raport cu volumul produciei se prezint ca în Fig. 5.5.

Fig. 5.5. Evoluia costurilor globale, fixe i variabile în raportcu volumul produciei

Curba costurilor variabile pleac aadar chiar din originea sistemuluide axe rectangulare (deoarece la o producie nul, cheltuielile variabile sunti ele nule), iar curba costurilor totale pleac de la nivelul costurilor totalefixe (care sunt aceleai, indiferent de producia realizat).

Într-un astfel de grafic, distana d (msur pe vertical) dintrecosturilor totale variabile Cv i costurile totale globale (C) este egal cudistana dintre axa absciselor i curba costurilor totale fixe, deoarece:

C = C v + C r =(C ± C r ) + C r ,ceea ce înseamn:

C ± C v = C ± (C ± C r ) = C r ,

ea meninându-se aceeai pe întregul domeniu de variaie a costurilor.

CCv

Cf

d

d

Q

Cf

C

Cv




139

În funcie de randamentul factorilor de producie, costurile totale(fixe, variabile i globale) se prezint ca în Fig. 5.6.

Fig. 5.6. Evoluia costurilor totale în cazul unui randament al factorilor constant (a), descresctor (b) i cresctor (c)

Aadar, cât timp randamentul factorilor este constant, costurile totaleglobale (C), la fel ca i celelalte variabile (C v), au caracter liniar (Fig. 5.6.a),când randamentul factorilor este descresctor acelai costuri cresc mai rapiddecât producia (Fig. 5.6.b), iar când randamentul factorilor estedescresctor ele cresc mai încet decât producia (Fig. 5.6.c).

5.2.2. Costuri medii

Cunoaterea, de ctre productori, a costurilor totale (variabile, fixei globale) prezint o importan neîndoielnic. Mult mai important decâtaceasta este îns cunoaterea costurilor unitare, care se coreleaz cel mai

bine cu preurile la care se vând mrfurile produse, compararea lor cu preurile oferind informaii în legtur cu eficiena produciei.

În principiu, costurile medii unitare se determin în felul urmtor:

f v

f v f v

ccQ

C

Q

Qc

Q

C C

Q

C c !!

!!

C

Cf Cf Cf

QQ Q

(a) (b) (c)C C

C

Cv

C

Cv

C

Cv




140

Prin urmare, costul mediu unitar este constituit i el din doucategorii de costuri medii: variabile i fixe.a) Costul mediu variabil (cv) exprim cuantumul costurilor

variabile care revine în medie la fiecare unitate de produs, calculându-se prin raportarea costurilor totale variabile la volumul produciei:

Q

C c vv ! cv.

Grafic, evoluia sa în raport cu volumul produciei se prezint ca înFig. 5.7. (curba aferent având deci forma literei U).

Fig. 5.7. Evoluia costurilor variabile pe unitate de produs

b) Costul mediu unitar fix (c f ), ca i cel variabil, se determintot ca un raport, de data aceasta între costurile fixe totale i volumul

produciei:

Q

C c

f

f ! .

Variaia acestuia în raport cu volumul produciei este cea sugerat deFig. 5.8. Nivelul su este continuu descresctor, nedevenind îns niciodatnul (oricât de mare ar fi volumul produciei).

Costul mediu unitar global se poate deci stabili fie ca un raport între

costurile totale i volumul produciei (Q

C c ! ), fie ca o sum între costurile

O Q

cv




141

variabile i fixe unitare (c = cv + c f ), evoluând dup o curb având tot formaliterei U (Fig. 5. 9.).

Fig. 5.8. Evoluia costurilor fixe pe unitate de produs

Fig. 5.9. Evoluia costurilor unitare globale

Folosind acelai sistem de axe rectangulare pentru tuturor categoriilede costuri unitare, evoluiile acestora se vor prezenta ca în Fig. 5.10.

Aa cum se poate constata, pe msura creterii produciei distanaîntre curbele costului mediu variabil cv i costului mediu global c semicoreaz, lucru datorat faptului c, odat cu sporirea produciei, pe unitatede produs, costul fix c f ia valori din ce în ce mai mici.

O Q

c

O Q

cf




142

Fig. 5.10. Evoluia costurilor unitare

Legtura, pe termen scurt, între voluia costurilor totale i cea acosturilor unitare este prezentat în Fig. 5.11.

Fig. 5. 11. Corelaia costuri totale - costuri unitare

QMQI

cmin

QMQI

M

c

0Q

I

M

Q0

C TM

ccv cf

O Q

c

cf

cv




143

Din aceasta rezult c, la un anumit nivel Q1 al produciei, curbacosturilor totale trece printr-un punct de inflexiune I (rata creterii acestor costuri transformându-se din descresctoare în cresctoare). Punctul M , încare tangenta TM la curba costurilor totale trece prin originea sistemului deaxe rectangulare, marcheaz nivelul Q M al produciei pentru care costulmediu c atinge nivelul minim.

5.2.3. Costuri marginale

Costul marginal este o mrime care ne arat cu câte uniti

monetare crete sau scade costul total atunci când volumul produciei sporete sau se micoreaz cu o unitate. El se determin astfel:

dQ

dCC' ;' !

(

(!

Q

C C ,

în care: 'C - costul marginal; dC C ,( - variaia costurilor totale în mrimiabsolute; d QQ,( - variaia produciei totale în mrimi absolute.

În raport cu volumul produciei, costurile marginale evolueaz dupo curb de forma literei J (Fig. 5.12.).

Fig. 5.12. Evoluia costurilor marginale

C¶

O Q




144

Relaiile existente între costurile marginale i cele medii sunt prezentate în Fig. 5.13.

Fig. 5.13. Relaia dintre costurile medii i marginale

Din ultimul grafic rezult c cele dou curbe se intersecteaz în punctul în care costurile medii ating nivelul minim, acesta marcând totodat(prin abscisa sa) nivelul optim al produciei Qo (ceea ce va fi demonstratimediat).

În ceea ce privete relaiile dintre cele trei categorii distincte decosturi (totale, medii i marginale), aceasta se va prezenta ca în Fig. 5.14.Se poate constata deci c punctului de inflexiune I de pe curba

costurilor totale C îi corespunde punctul I de pe curba costurilor marginale,a crui ordonat marcheaz nivelul minim al costurilor marginale. Pe de alt

parte, punctului M de pe curba costurilor totale, în care tangenta TM laaceasta trece chiar prin originea sistemului de axe rectangulare, îicorespunde punctul M în care curba costurilor marginale intersecteaz curbacosturilor medii, ordonata acestuia marcând nivelul minim al costurilor medii , iar abscisa sa indicând nivelul optim al produciei.

i din acest grafic rezult c ultimele dou curbe (cea a costurilor marginale C¶ i cea a costurilor medii c) nu se intersecteaz la întâmplare, ci

în punctual în care costurile medii ating nivelul minim.

cmin

Qo

O

cC¶

Q

C¶

c




145

Fig. 5.14. Relaia dintre costurile totale, medii i marginale

Pentru a demonstra acest lucr, se va pleca de la urmtoarea funcie acosturilor unitare:

Q

C c ! .

Dup cum se cunoate, aceasta atinge nivelul minim atunci când prima sa derivat este nul, respectiv în cazul în care:

0Q

CC'-2

!

!Q

d Q

dc,

(în care: d QdC C !' - costurile marginale), de unde rezult c:

0! C C Q .

C¶min

I

QMQI

cmin

QMQI

M

c

C¶

0Q

I

M

Q0

C TM

C¶

c




146

Aceast relaie se poate scrie i sub forma:

cQ

C C !!' .

Prin urmare, o firm obine cele mai sczute costuri medii (cmin ) laacel nivel al produciei pentru care co sturi l e marginal e sunt egal e cu cel e

med ii (lucru care se întâmpl în punctul M - în care curbele 'C i c seintersecteaz).

Fig. 5.6. Evoluii speciale ale costurilor medii i marginale

O serie de studii efectuate în baza unor date concrete au ajuns laconcluzia c nu întotdeauna costurile medii i marginale evolueaz dupcurbe în form de U i J, acestea variind uneori liniar în raport cu volumul

produciei (costurile variabile totale fiind deci proporionale cu nivelul produciei). La acest lucru contribuie faptul c factorii de producie nu suntcu toii invizibili. Cel puin o parte din factorii variabili (inclusiv munca) se

pot combina în mod progresiv, fr ca productivitatea lor marginal sscad. În condiiile în care preurile factorilor variabili (începând cusalariile) nu sufer modificri, producia poate s creasc i atunci când

productivitatea marginal i costurile marginale rmân constante.Luarea în considerare a rezervelor de capacitate (care dau

posibilitatea întreprinztorilor s fac fa fluctuaiilor cererii) a renovatteoria costurilor. În intervalul de variaie a produciei corespunztor acestor rezerve de capacitate, funciile de costuri pot cpta forme simplificate,ecuaia costurilor totale putându-se scrie i astfel:

C = cvQ + C r

Prin urmare, curba corespunztoare acestora se va prezenta sub

forma unei drepte cu înclinaia cv, curba costurilor medii fixe (Q

C c f

f ! )

sub forma unei hiperbole echilaterale, în timp ce costurile medii variabile




147

( QQcc vv ! ) i cele marginale ( vcd QdC C !!' ) se vor suprapune i vor

îmbrca forma unei linii drepte.

5.3. Elasticitatea costurilor

Modul în care diferitele categorii de costuri se comport atunci cândvolumul produciei sufer anumite modificri se poate aprecia i prinintermediul coeficientului de elasticitate a costurilor în raport cu volumul

produciei. Un astfel de coeficient ne arat cu câte procente se mrete sause micoreaz costul (total, mediu etc.) atunci când volumul produciei

crete sau se reduce cu un procent, stabilindu-se cu relaia:

c

C

Q

C

Q

C

Q

QC

C

e'

!(

(

!(

(

! .

Aadar, acest coeficient exprim raportul dintre costurile marginalei cele medii.

5.4. Funcii de costuri pe termen scurt

Atunci când costurile sunt abordate pe termen scurt, o parte din elesunt variabile, iar altele sunt fixe.

O funcie de costuri este o funcie care pune în eviden relaiile areexist între factorii care influeneaz nivelul costurilor i costuri.39 Dac seine îns seama de faptul c factorii de producie pot s fie combinai înforme foarte diferite pentru a obine acelai volum al produciei (prin

procedee de fabricaie diferite), nu orice funcie care exprim corelaiafactori ± costuri este i o funcie de costuri în sensul impus demicroeconomie. Pentru a fi acceptat ca o funcie de costuri, o astfel defuncie trebuie s reflecte nivelurile minime ale costurilor pe care

39 Dup T. Gherasim, Microeconomie,vol 2, Editura Economic, Bucureti, 1994, p. 32 - 36




148

întreprinztorii trebuie s le ating pentru realizarea anumitor niveluri ale produciei, ele fiind definite deci de combinaiile optime de factori.În cazul costurilor totale, datorit faptului c:

)(QC v N! ,

funcia aferent va fi una de forma:

f C QQ f C !! )()( N .

Ca urmare, funciile celorlalte dou categorii de costuri (medii imarginale) vor avea urmtoarea înfiare general:

Q

C Qc f

!)(N

; )('' Qd Q

dC C N!! ,

în care: )(' QN - prima derivat a funciei )(QN .De remarcat deci c în structura acestor funcii intr i costurile fixe.

5.5. Costurile pe termen lung

Dac pe termen scurt întreprinztorii sunt obligai s se încadreze înlimitele produciei impuse de capacitile existente, o bun parte din costuriavând caracter fix, pe termen lung lucrurile se prezint altfel. Ori de câte oriorizontul de timp în care sunt abordate producia i costurile de producieeste îndelungat, în cadrul su întreprinztorii vor avea posibilitatea sintervin asupra mrimii capacitilor de producie prin investiii, cu ajutorulcrora se dau în exploatare noi capaciti (dac se urmrete cretereadimensiunilor produciei), sau prin renunarea la o serie de capaciti, princasri sau pe alte ci (dac aa ceva devine necesar). În felul acesta, paralelcu volumul produciei, vor crete i costurile cu amortizarea capitalului fix,costuri care din fixe se transform în variabile. Posibilitile de schimbare ametodelor de conducere i administrare a produciei, de organizare a

produciei etc. vor conduce la transformarea i a altor categorii de costurifixe în costuri variabile. S-ar putea afirma chiar c, pe termen lung, practictoate costurile au caracter variabil (datorit efectelor progresului tehnic).




149

5.6. Funcii de costuri pe termen lung

Cum toate categoriile de costuri care pe termen scurt sunt fixecapt, pe termen lung, caracter variabil, depinzând de mrimeacapacitilor de producie, ele vor putea fi estimate cu nite funcii de genul:

C f = ] (T)

în care :T ± capacitatea de producie (dotarea tehnic la care ne-am maireferit).

Prin urmare, costurile totale C , care pe termen scurt erau definite, aa

cum s-a vzut, de funcia:

C = N ( Q ) + C f ,

pe termen lung se vor exprima cu o funcie de volumul produciei (de Q) ide capacitatea de producie (de T):

C = N ( Q ) + ] (T)

Cum funciile de costuri nu pun în eviden orice relaii dedependen care exist între nivelul costurilor i factorii si de influen, cinumai cele între costurile minime i factori, inând seama de faptul c

fiecare cost minim corespunde unui nivel optim de dotare tehnic, care, larândul su, se concretizeaz într-o producie optim, costurile totale petermen lung se pot defini ca funcii de volumul (optim) al produciei:

C = J ( Q )

De aici rezult c celelalte funcii pe termen lung (ale costurilor medii i marginale) vor fi de urmtoarele forme generale:

Q

Qc

)(*! ; )('' Q

d Q

dC C *!!

Reprezentrile lor grafice ne conduc la nite curbe de genul celor decare ne-am ocupat în paragraful anterior, ele punând în eviden legitilestatistico - economice care guverneaz costurile totale, medii i marginale.




150

Funciile de costuri pe termen lung au utilizri similare cu cele petermen scurt.Formele concrete pe care le îmbrac funciile de costuri se stabilesc

plecându-se de la datele existente cu privire la costuri i producie, utilizând procedeele obinuite.

5.7. Maximizarea profitului

i de aceast dat lucrurile se prezint diferit în funcie de intervalulde timp luat în considerare.

5.7.1.Maximizarea pe termen scurt a profitului

În abordarea de fa, preurile vor fi luate în considerare în calitate de parametri ale cror valori nu pot fi schimbate de ctre agenii economiciindividuali (aa cum se întâmpl de fapt lucrurile în condiiile concurenei

perfecte).Orice întreprinztor tie c pentru a-i maximiza profitul este necesar

fie s minimizeze costurile totale cu care obine un anumit nivel al produciei, fie s maximizeze producia care se poate obine cu un nivel datal costurilor (al consumului de factori sau de resurse). Cu alte cuvinte,maximizarea profitului se realizeaz prin maximizarea diferenei dintre

veniturile brute i costurile totale, deoarece:

P = V- C,

în care: P ± profitul total; V ± veniturile totale brute obinute deîntreprinztor în urma activitii desfurate (din vânzarea bunurilor materiale sau serviciilor); C ± costurile totale aferente produciei pe seamacreia s-au obinut veniturile V.

Atât veniturile totale V, cât i costurile totale C variaz în raportdirect proporional cu volumul produciei, fiind deci funcii de producia Q.

Deoarece:V = Q p i C = N( Q ) + C f ,

rezult c: P = Q p - N( Q ) + C f ,




151

ceea ce însemn c profitul total este tot o funcie de nivelul produciei. Pentru a determina nivelul produciei care maximizeaz diferena

dintre veniturile totale i costurile totale (adic profitul total) este suficients se calculeze profitul marginal (prima derivat a funciei profitului total),s se egaleze cu zero valoarea sa i s se rezolve ecuaia astfel obinut.

Deoarece:''' C V P !

(în care:d Q

dP P !' - profitul marginal; p - preul mrfii în cauz;

d Q

dV V !' -

venitul marginal;d Q

dC C !' - costul marginal), ecuaia din care poate fi dedus

nivelul produciei care maximizeaz profitul total va fi de forma:

0'' !C V

Cum: pd Q

dV V !!' , aceast ecuaie va putea fi scris i în felul

urmtor: pC !' ,

ceea ce înseamn c o f irm îi maximizeaz pro f i tul t ot al atunci când

prod uce mar f a (pe care o vind e) l a un co st marginal egal cu pre ul pieei .Aceasta este de fapt reg ul a pro f i tului maxim.

Raionamentele economice care conduc la aceast concluzie sunt lafel de simple ca i cele matematice.

Pentru ca profitul total s fie în cretere, profitul obinut în urmasporirii produciei cu o unitate de marf (P1) s fie mai mare decât celobinut înainte ca acest lucru s aib loc (P). Cu alte cuvinte, profitul totaleste în cretere (deci nu a atins înc nivelul maxim) atâta vreme cât:

01 P P " sau 0)( 01 "!( P P P .

Asta înseamn c un productor îi poate spori profitul total dac,

pentru fiecare nou unitate de marf produs i vândut, el obine un profit adiional (marginal) pozitiv. Pentru aceasta este absolut necesar ca sporul devenituri pe unitate de produs adiional (adic venitul marginal) s fie mai




152

mare decât sporul de cheltuieli pe unitate de produs adiional (adic decât costul marginal).Altfel spus, pentru ca profitul marginal s fie pozitiv, trebuie s fie

respectat condiia:'' C V " .

Deoarece sporul de venit pe care productorul îl obine pentru fiecarenou unitate de marf produs i vândut (adic venitul marginal) este egalcu preul de vânzare ( p) încasat, aceeai condiie poate fi scris i sub forma:

'C p " .

Profitul total înceteaz s mai creasc în momentul în care:

01 P P ! ,

adic atunci când profitul marginal (respectiv sporul de profit aferentultimei uniti vândute din marfa în cauz) devine nul . Acest lucru seîntâmpl atunci când:

'C p ! ,

judecile economice prezentate conducându-ne deci la relaia pe care amstabilit-o mai înainte prin procedeul arhicunoscut de analiz matematic.

5.7.2. Pragul de rentabilitate

În ipoteza în care preul mrfii se consider constant, veniturileîntreprinztorului vor varia liniar în raport cu volumul produciei. Deasemenea, admiând existena funciilor liniare de costuri, funcia de profit Pse va prezenta sub urmtoarea form particular:

P = Q p ± cvQ - C f.

i de aceast dat, prima condiie de maxim va fi:

0!! vC pd QdP ,

sau:




153

C¶ = p = cv. Cum C¶¶ = 0, cea de-a doua condiie de optim nu este îndeplinit

(costurile marginale fiind constante, nu cresctoare). De aceea, când p = cv,cu preurile p ale pieei se recupereaz numai costurile variabile, nu i celeconstante, întreprinderea înregistrând pierderi (profitul total fiind negativ),aa cum rezult din relaia:

P = cvQ ± cvQ ± C f = - C f .

Pierderile sunt gale cu Cf (costurile totale neputându-se recupera).Ca urmare, volumul optim al produciei devine nedeterminabil.

În astfel de situaii, teoria i practica economic opereaz cunoiunea de punct critic sau de prag de rentabilitate, care desemneazvolumul produciei (sau vânzrilor) corespunztor cruia întreprinderea nurealizeaz nici profit, nici pierderi, costurile i veniturile fiind egale.

Notând cu Qc volumul critic al produciei (vânzrilor), mrimea sarezult din egalitatea:

V = C,

respectiv din ecuaia:Qc p = cvQc + C f .

Prin urmare:

v

f

c c pC Q

! .

Pentru ca Qc s fie determinabil, este necesar ca diferena ( p - cv) sfie diferit de zero (i, evident, pozitiv). Aceast diferen poartdenumirea de marj peste costurile variabile. Pentru ca profitulîntreprinztorului s fie nul este necesar ca aceasta s fie egal cu c f (cumrimea costului mediu fix unitar).

Cu alte cuvinte:

f

f

c c

C Q ! .

Mrimea Qc (volumul critic al produciei) marcheaz pragul derentabilitate. Dac veniturile totale brute obinute de întreprinztor în urma




154

activitii desfurate (din vânzarea bunurilor materiale sau serviciilor) suntmai mari decât costurile totale aferente produciei, respectiv dac V > C ,firma obine profit (P > 0), iar dac C > V, firma va lucra cu pierderi (P<0).

5.7.3. Maximizarea pe termen lung a profitului

Pe termen lung, toate costurile devin variabile i, în consecin,funcia costurilor totale va avea urmtoarea form general:

C = ( Q )

Un agent economic care urmrete s-i maximizeze profitul total petermen lung va trebui s îi maximizeze profiturile corespunztoare fiecrei perioade scurte din care aceasta este constituit. În acest sens,întreprinztorul va urmri s maximizeze diferenele dintre veniturile icosturile totale, profitul putându-se determina cu relaia:

P = Q p - ( Q ).

Ori de câte ori funciile de costuri nu sunt liniare, maximizarea profitului pe termen lung se rezolv, sub aspect metodologic, la fel ca petermen scurt.

SUMAR

y Prin cost de oportunitate sau cost economic, cum mai este denumit, seînelege costul opiunii pentru o anumit alternativ în defavoareaalteia, el exprimându-se în uniti fizice de bunuri materiale sauservicii la care este necesar s se renune pentru a produce sau aachiziiona un anumit alt bun (material sau nematerial).

y Costurile contabile se definesc ca fiind expresia bneasc aconsumurilor de resurse ocazionate de producerea i desfacerea uneimrfi (sau a unei anumite cantiti dintr-un bun material ori serviciu).De regul, pe productori îi intereseaz câi bani sunt necesari pentru aachiziiona factorii de producie cu care devine posibil obinerea unui produs sau a unei anumite mase de bunuri, respectiv la câte uniti bneti se cifreaz consumurile de resurse ocazionate de producia




155

respectiv. De asemenea, efortul economic pe care consumatorii îl fac pentru a intra în posesia unei mrfi se exprim tot în uniti monetare.

y Costurile totale sunt expresia bneasc a consumului de factori de producie ocazionat de realizarea întregii producii dintr-o anumit perioad de timp.

y Cunoaterea, de ctre productori, a costurilor totale (variabile, fixe iglobale) prezint o importan neîndoielnic. Mult mai importantdecât aceasta este îns cunoaterea costurilor unitare, care se coreleazcel mai bine cu preurile la care se vând mrfurile produse, compararealor cu preurile oferind informaii în legtur cu eficiena produciei.

y Costul marginal este o mrime care ne arat cu câte uniti monetarecrete sau scade costul total atunci când volumul produciei sporetesau se micoreaz cu o unitate.

y Modul în care diferitele categorii de costuri se comport atunci cândvolumul produciei sufer anumite modificri se poate aprecia i prinintermediul coeficientului de elasticitate a costurilor în raport cuvolumul produciei.

y Orice întreprinztor tie c pentru a-i maximiza profitul este necesar fie s minimizeze costurile totale cu care obine un anumit nivel al produciei, fie s maximizeze producia care se poate obine cu unnivel dat al costurilor (al consumului de factori sau de resurse). Cu altecuvinte, maximizarea profitului se realizeaz prin maximizareadiferenei dintre veniturile brute i costurile totale.

ÎNTREBRI

Care este coninutul conceptului de cost?Ce sunt costuri economice?Cum se definesc costurile contabile?Ce relaii exist între costurile totale, medii i marginale?Cum se prezint funciile de costuri?Cum se definete profitul marginal?Dar venitul marginal?Ce se înelege prin prag de rentabilitate?Care este regula de maximizare a profitului?

APLICAIE

Relaiile care exist între producia Q dintr-o marf i costurile totale Csunt prezentate în urmtorul tabel:




156

Producie (Q) Costuri totale(C)

1 302 503 604 1205 2006 3307 490

S se determine valorile costurilor medii i marginale40.

40 D. Gherasim, Lucr. cit., p. 154




157

MODULUL 6PRODUCIA

Obiectivul principal care justific înfiinarea i funcionarea societilor comerciale îl constituie producia.

6.1. Conceptul economic de producie

Conceptul de prod ucie se utilizeaz în limbajul tiinific i în celcurent cu dou accepiuni diferite: d e proce s i de rez ult at al unui proce s.41

1. Producia privit ca proces se poate defini ca un ansamblu deoperaii sau de activiti urmrind transformarea, prin intermediul forei de

munc i al mijloacelor de munc, a bunurilor i serviciilor existente în altebunuri i servicii. Ea se desfoar într-un cadru organizatoric bine conturat,desemnat de noiunea de întreprindere sau firm, prin care se înelege oriceagent sau grup de ageni economici care organizeaz i realizeaz astfel detransformri cu scopul de a satisface anumite nevoi ale consumatorilor i, înacelai timp, pentru a obine un profit. Altfel spus, în acest prim sens produciaeste conceput ca un proces de transformare a input -urilor în output -uriconform unei anumite funcii de producie i prin folosirea unei tehnici,respectiv tehnologii date.

Bunurile i serviciile (input-urile) supuse transformrilor pot provenidirect din natur, îmbrcând forma factorilor naturali, sau pot fi rezultateleunor procese de producie anterioare. Diferena dintre expresia bneasc aoutput-urilor i expresia bneasc a input-urilor sau consumurilor de resurseconstituie profitul întreprinztorului (sau al întreprinderii).

2. În cel de-al doilea sens, conceptul de producie desemneaztotalitatea bunurilor materiale i serviciilor) rezultate în urma desfurrii

proceselor de producie i care sunt destinate consumului productiv sauneproductiv. Aceste bunuri materiale sau nemateriale au capacitatea de a

produce satisfacie consumatorilor.Microeconomia opereaz cu ambele sensuri ale noiunii de producie,

propunându-i gsirea soluiilor de minimizare a consumurilor de resurse cucare se realizeaz un anumit output, precum i de maximizare a diferenelor dintre output-uri i input-uri (a profitului întreprinztorului) i a utilitii

(satisfaciei consumatorilor care beneficiaz de producia obinut).

41Dup T Gherasim, Microeconomie vol.1, Editura Economic, Bucureti, 1993, p. 165 -166




158

Ca i intrrile în procesul de producie, ieirile (producia privit carezultat al acestui proces) pot îmbrca atât form material (de corpurimateriale cu dimensiuni i forme concrete), cât i nematerial (cazulserviciilor a cror utilitate se manifest pe msura i în timpul desfurrii

procesului de producie, de care nu se pot desprinde i nici separa).

6.2. Factorii de producie

Factorii de producie se definesc ca fiind totalitatea elementelor sauinput-urilor utilizate în procesul de producie i care contribuie la obinerea

produciei (output-urilor) unei întreprinderi. Ei cuprind fora de munc,

mijloacele sau instrumentele de munc, energia, informaiile, obiectele supuse prelucrrilor (transformrilor), pmântul sau alte elemente ale naturii, tiina,conducerea i organizarea etc.

În accepiunea clasic, factorii de producie se pot grupa în treicategorii principale: munca, natura i capitalul.

6.2.1. Tipologia factorilor de producie i a produciilor

În procesul de producie, factorii de producie sunt combinai înanumite proporii, conform tehnologiilor prestabilite.

inând seama de originea l or , factorii de producie se împart în:

y primari, provenii direct din natur (cum ar fi: resursele minerale, pmântul, apa, aerul etc.), în rândul lor incluzându-se adesea i fora de munc;

y intermediari, rezultai din alte procese de producie (majoritateafactorilor fcând parte din aceast categorie).

Dup caract er ul lor, factorii de producie pot fi:y subiectivi, concretizai în calificarea personalului, precum i în

idei, opinii, aciuni etc.;y obiectivi, de genul mijloacelor de munc de toate tipurile,

pmântul i alte elemente ale naturii, materiile i materialele, energia etc.În funcie de mod ul d e aci une, factorii de producie se grupeaz în:

y direci, acetia contribuind nemijlocit la obinerea output-urilor

(cum ar fi: mainile, instalaiile, materiile prime etc.);y indireci, care contribuie la realizarea produciei prin intermediulaltora (cum sunt: calificarea - care acioneaz prin fora de munc , progresultehnic - care acioneaz prin mijloacele de munc i obiectele muncii, etc.).




159

Dac se ia în considerare mod ul

î n care variaz ma sa l or î n ra por

t cu

prod ucia, factorii de producie se împart în:y fici, al cror consum este acelai, indiferent de producia realizat

(cum ar fi: pmântul, cldirile seciilor de producie etc.);y variabili, al cror necesar se schimb odat cu modificarea

volumului producie (cum ar fi: materiile prime, lucrtorii direct productivietc.).

În funcie de po sibi l i t i l e d e d ivizare, factorii de producie se grupeazîn:

y divizibili, dac se pot aduce la mrimi oricât de mici atunci cândse schimb combinaiile dintre ei (cum ar fi: energia electric, apa etc.);

y nedivizibili, a cror mrime nu se poate fraciona fr ca utilitatea

lor s nu fie afectat (cum ar fi: muncitorii, mainile, instalaiile etc.).În funcie de sfera lor de aciune, factorii de producie sunt:Luându-se în considerare po sibi l i t i l e d e î nl ocuire, se pot distinge

factori de producie:y substituibili, care se pot înlocui unii cu alii fr ca producia s se

modifice (cum ar fi munca i capitalul, de pild);y nesubstituibili, care nu pot fi înlocuii unii cu alii, de acest gen

fiind majoritatea dintre ei.Dup natura lor, factorii se grupeaz în: tehnici, economici, politici,

sociali etc.Dat fiind faptul c, în majoritatea cazurilor concrete, pentru a obine o

producie oarecare este necesar o anumit proporie între factorii de producie, cea mai mare parte a acestora sunt complementari. Aa sunt, deexemplu, stofa i furniturile - în producia de confecii , fina i apa - în

producia de pâine , echipamentele i angajaii unei firme care lucreaz cu elesau care le repar etc.

Exist, firete, i alte modaliti de grupare a factorilor de producie.Pe de alt parte, exist urmtoarele tipuri de procese de producie42:

y simple, când produsele rezultate din ele sunt independente unelede altele, obinându-se prin folosirea unor factori specifici, în cadrul unor întreprinderi care fabric fie doar câte un singur produs, fie mai multe produse;

y simultane, când, datorit faptului c unii factori de producie (cumar fi materiile prime, utilajele etc.) sunt comuni, creterea produciei de un

anumit gen nu se poate realiza decât micorând produciile din alte sortimente

42T. Gherasim, Lucr. cit., p. 168 - 169




160

(prin folosirea acelorai factori de producie obinându-se mai multe produsealternative);y cuplate (legate), când , pe lâng produsele principale, se obin i

produse secundare (cum ar fi petrolul i gazele de sond - în extracia de petrolsau fonta i oelul - în industria metalurgic).

În ceea ce privete producia cuplat, aceasta poate fi:a) de cuplaj fix, în cazul creia proporia între produsele principale (sau

dintre produsele principale i cele secundare) nu se poate schimba; b) de cuplaj variabil (imperfect), când raportul între produse (cel între

cocs i gazele de furnal, de exemplu) se poate modifica între anumite limite,fr ca procesul de producie s fie afectat sensibil.

Pe de alt parte, producia (ca proces) mai poate fi de înc dou tipuri:

direct i indirect. Producia direct (monofazic) se caracterizeaz prin aceea c dinaceleai combinaii de factori i din acelai proces se obin direct unul sau maimulte produse.

Producie indirect (multifazic) este întâlnit atunci când, într-o primfaz, se fabric un produs intermediar (sticla topit, de exemplu), din care, înfazele urmtoare, se obin mai multe sortimente de produse finite (geamuri,obiecte de art etc.).

Cunoaterea principalelor modaliti de grupare a factorilor de producie i a tipurilor de producie este necesar într-o serie întreag deanalize economice.

6.3. Productivitatea factorilor de producie

Microeconomia atribuie sensuri similare noiunilor de prod uct ivi t at e ide rand ament , cu ajutorul lor caracterizându-se eficiena cu care sunt utilizaifactorii de producie.

P rod uct ivi t at ea factorilor de producie este acea form a eficienei încazul creia efectele economice se exprim sub forma produciei. Ea îmbractrei forme distincte: total, medie i marginal.

1) P rod uct ivi t at ea t ot al (y) are sensul de prod ucie t ot al obinut cuajutorul unui factor oarecare i în condiiile în care valorile tuturor celorlalifactori sunt meninute constante.

Într-un caz extrem, când producia s-ar realiza în baza unui singur factor X, funcia de producie va fi de forma:




161

)( x f y!

,

(în care: x - consumul din factorul de producie X), aceasta fiind de fapt i funcia productivitii totale a factorului respectiv.

O astfel de funcie se reprezint grafic ca în Fig. 6.1.

Fig. 6.1. Evoluia productivitii totale a factorului X

Imposibilitatea realizrii produciei în lipsa unui factor face ca, cel puin pentru factorii determinani, curba productivitii totale s plece chiar din originea sistemului de axe rectangulare (ceea ce înseamn c unuiconsum nul dintr-un factor de baz nu-i poate corespunde decât o producietot nul).

Pe aceast curb sunt amplasate trei puncte distincte, cu semnificaiifoarte importante:

1) punctul de inflexiune I (care este unic), a crui abscis ( x I )marcheaz nivelul consumului din factorul X la care productivitatea total

se transform din degresiv în progresiv;2) punctul M în care tangenta T M la curba produciei totale trece prin originea prin originea sistemului de axe rectangulare, acesta fiind deasemenea unic;

0

S

xI xSxM

ymax y M

I

x

y

y

TM




162

3) punctul de saturaie S , care marcheaz nivelul maxim al productivitii totale.Lsând la o parte situaia (la care ne-am referit deja) în care x = 0

(când z = 0), atunci când consumul din factorul X este cuprins în primulinterval de variaie (0; xi), productivitatea total are caracter degresiv (crescând mai încet decât consumul din factorul considerat).

Când x = x I (consumul fiind egal cu abscisa punctului de inflexiuneI), productivitatea se transform din degresiv în progresiv.

Pentru un consum situat în al doilea interval (pentru: M I x x x ), productivitatea total are caracter progresiv (crescând mai mult decâtconsumul de factor).

Când consumul din factorul X devine egal cu x M , respectiv cu

abscisa punctului de tangen M, el atinge nivelul optim (folosindu-se în celmai eficient mod posibil).

În urmtorul interval (în care: S M x x x ), creterea productivitii

totale se încetinete din ce în ce mai evident, ea încetând de îndat ce seatinge nivelul de saturare a produciei cu factorul X (ceea ce se întâmplatunci când: x = xS ).

În fine, depirea nivelului de saturaie (care are loc atunci când

S x x " ), se poate solda cu dou tipuri de efecte asupra productivitii totale:

1) aceasta începe s scad (lucru pus în eviden de parteadescendent a curbei y), suprasaturarea având deci efect negativ asupra

produciei;

2) aceasta rmâne la acelai nivel (maxim), curba y transformându-seîntr-o dreapt (haurat, în cazul de fa). În acest caz, creterea consumuluidevine inutil.

Întrucât, aa cum s-a mai menionat, cazurile în care producia se bazeaz doar pe un singur factor Dac:

x x x S M ,

factorul vizat devine excedentar , iar dac :

x = x S ,

producia ajunge la saturaie, orice sporire, în continuare , a masei acestuifactor lsând-o nemodificat (uneori provocând chiar reducerea ei).aproape c nu exist, în demersurile teoretice (mai ales), se opereaz cufuncii de producie de forma:




163

y = f(x1 ,x2 ),

caz în care productivitatea total a factorului de producie 1 (a primului factor)va fi:

y1 = f(x1 , xo2 ),

în care: xo2 - valoarea constant a celui de-al doilea factor (interpretat, de

regul, cu sensul de al i f act ori ).Dac elementele x , x , x 0( 3 )

20(2)2

o( 1 )2 reprezint valorile diferite ale

parametrului x2, devine foarte clar faptul c productivitatea total a factorului 1 va înregistra i ea niveluri diferite de la un element la altul (fiind reprezentatgrafic prin curbe cu înclinaii diferite.

Ori de câte ori o curb a productivitii totale este situat la stângaalteia, ea va corespunde unei valori mai mari a factorului constant xo

2 :

x > x > x 0( 3 )2

0(2)2

0( 1 )2

În cazul general:

yi = f( x ,..., x , x ,..., x , x ; x on

o1+i

o1-i

o2

o1i )

familia curbelor productivitii totale este foarte complex.

b) Productivitatea medie (wi ) a unui factor i este expresia raportuluiîntre mrimea produciei (y) i cantitatea xi utilizat din factorul respectiv,determinându-se astfel:

wi = x

y

i

,

în care: i - indicativ pentru factorii de producie.Ea ne arat câte uniti (fizice sau valorice) de output revin la o unitate

(de asemenea fizic sau valoric) de input (mas de factor i).

c) Productivitatea marginal (wmi) a unui factor oarecare i exprimvariaia produciei determinat de variaia cu o unitate a masei factorului, ea




164

având rolul de a ne arta ce volum de producie suplimentar se obine atuncicând masa factorului se majoreaz cu o unitate. Prin urmare:

wmi = x

y =

x

y

ii x

x

(

(

Dac numrul factorilor de producie este n, variaia volumului produciei ca efect al variaiei infinitezimale a tuturor factorilor va fi:

dy = dx x

y + ... + dx

x

y + dx

x

yn

n

2

2

1

1 x

x

x

x

x

x

Pentru variaii mai mari ale unui factor de producie i, atunci când valorile tuturor celorlali factori se menin constante, va fi valabil relaia:

x x

y y i

ii (

x

x}(

în care: yi( - cuantumul modificrii volumului produciei ca urmare a

variaiei factorului i cu xi( uniti.Evident c dac xi( = 1, atunci:

w x y dy y mi

i

ii}

xx}}(

Legturile dintre productivitile totale, medii i marginale ale unifactor de producie sunt redate în Fig. 6.2.

Semnificaia economic (i matematic) a punctelor I, S i M a fostexpus deja.

Ori de câte ori: x < x I ,

factorul de producie considerat este deficitar .




165

Fig.6.2. Relaiile dintre productivitile totale, medii i marginale

Dac :

x = x I ,

wmax

maxmw M

I

xS x

0

S

xI xSxM

ymax y M

I

x

y

y

xMxI0

w

wwm




166

factorul considerat nu este nici în exces, nici în cantitate insuficient, iar atuncicând: x = x M ,

se realizeaz folosirea optim a factorului dat.

Atunci când:

x x x S M ,

factorul vizat devine excedentar , iar dac :

x =

x S ,

producia ajunge la saturaie, orice sporire, în continuare , a masei acestuifactor lsând-o nemodificat (uneori provocând chiar reducerea ei).

Atât timp cât un factor de producie oarecare este deficitar, gsindu-seîntr-o cantitate mai mic decât cea necesar (motiv pentru care frâneazaciunea pozitiv a celorlali), suplimentarea masei sale într-o anumit

proporie va determina o cretere a volumului produciei mai mult decât proporional. Tocmai de aceea curba produciei din Fig. 6.2. este concavfa de originea axelor pentru x < x I . Punctul I , în care x = x I , fiind un

punct de inflexiune, marcheaz, pe de o parte, transformarea curbei producieidin concav în convex i a randamentului factorului considerat din cresctor

în descresctor, iar pe de alt parte, nivelul maxim al curbei productivitiimarginale. Imediat ce x depete limita x I , se declaneaz aciunea unei legi,cunoscute sub denumirea de lege a randamentului (productivitii) marginaledescrescânde a factorilor de producie, potrivit creia orice suplimentare amasei unui factor (peste o limit stabilit), meninând constante valorilecelorlali, se va solda cu sporuri de producie din ce în ce mai mici. Cu altecuvinte, de îndat ce x > x I , producia capt caracter degresiv în raport cu

factorul în cauz. Punctul M , în care tangenta la curba produciei trece prinorigine, marcheaz totodat masa factorului corespunztor creia curba

productivitii marginale intersecteaz curba productivitii medii, iar producia atinge nivelul optim. În fine, punctul S este punctul de saturaie (de

maxim) a produciei cu factorul v, orice suplimentare a masei acestuia pestenivelul xS ne mai având ca efect creterea produciei. În acest punct,

productivitatea marginal înceteaz s mai fie pozitiv, devenind nul.




167

Concluzia sugerat de Fig.6.2. este urmtoarea: atât timp cât productivitatea marginal este superioar productivitii medii, randamentul factorului este cresctor, în caz contrar el cptând caracter descresctor .

Dei, din punct de vedere teoretic, existena unor zone în carerandamentul factorilor de producie este cresctor poate fi uor demonstrat, oserie de mari economiti, începând cu D. Ricardo, continuând cu J. S. Mills icu alii43, au argumentat pe larg (în baza unor date concrete) c în practic (imai ales în industrie) factorii cu randament cresctor sunt foarte rar întâlnii. Oastfel de constatare este valabil îns numai dac analizele se efectueaz încondiii de caeteris paribus i pe termen scurt (când efectele progresului tehnicse fac mai greu simite, iar o bun parte din factori au caracter fix).

Dac investigaiile au în vedere perioade relativ îndelungate, toi

factorii de producie devin variabili. În ipoteza în care toi factorii de producie(care sunt privii ca variabili) cresc în aceeai proporie, s zicem de h ori (h fiind un numr supraunitar), atunci pot fi difereniate urmtoarele situaii44:

y randamentul global al factorilor (adic randamentul tuturor factorilor luai împreun) este cresctor :

f(hx1 ,hx2 ,...,hxn ) > h f(x1 ,x2 ,..., xn );

y randamentul global al factorilor este constant ,

f(hx1 ,hx2 ,..., hxn ) = h f(x1 ,x2 ,..., xn ),

y randamentul global al factorilor este descresctor :

f(hx1 ,hx2 ,..., hxn ) < h f(x1 ,x2 , ..., xn ).

Cum funciile de producie se consider a fi omogene, plecându-se dela o astfel de funcie omogen de gradul k se ajunge la relaia:

f(hx1 ,hx2 ,..., hxn ) = hk f(x1 ,x2 ,..., xn )

43W. Krelle: Production, demande,prics,vol. I, Gauthier Villars Editeur, Paris, 1970, p. 30 -35

44P. Picant: Elements de microeconomie, Montchrestien, Paris, 1990, p. 138 - 142




168

(k fiind un numr real pozitiv), randamentul global al factorilor de producie vafi de trei tipuri:y cresctor, când k > 1;y constant, când k = 1,;y descresctor , când k < 1.

Chiar cea de-a doua situaie (în care randamentul global al factorilor este constant) pare a fi cea mai logic, pe termen lung prima ipotez (arandamentului cresctor) se dovedete mai probabil, în sprijinul su putându-se invoca:

y specializarea în producie;y îmbuntirea tehnologiilor de fabricaie;y perfecionarea organizrii produciei i a muncii;y îmbuntirea calitii factorilor de producie etc.

Din cele prezentate rezult c, in afara randamentelor totale, medii imarginale, microeconomia mai opereaz cu înc dou randamente: globale ifactoriale45.

În cazul randamentului global intereseaz consecinele creterii simultane i în aceeai proporie a tuturor factorilor asupra produciei, iar încazul randamentului factorial intereseaz consecinele, asupra produciei, alevariaiei cantitilor utilizate dintr-un singur factor.

6.4. Elasticitatea produciei

Elasticitatea produciei în raport cu un factor oarecare i exprimreacia produciei la modificarea valorii sale , toi ceilali factori rmânând nemodificai, mrimea sa (ei) stabilindu-se dup metodologia deja cunoscut:

w

w =

x

y x

y

= y x

x y=

x

x

y

y

= ei

m

i

i

i

i

i

ii

i(

(

(

(

(

(

sau:

45 Gilbert Abraham - Frois: Microéconomie, 2e édition, Economica, Paris, 1989, p. 59




169

ww = y x

x y = e

i

mi

i

ii

xx .

Aadar, ca i în cazul costurilor, coeficientul elasticitii produciei y înraport cu un factor i poate fin interpretat i ca raport între productivitateamarginal ( wmi

) i productivitatea medie (wi) ale aceluiai factor .

Dup cum rezult atât din relaiile de calcul cât i din Fig.6.3., dacei > 1 , atunci w > w imi

(ceea ce înseamn c sporirea masei factorului i

determin creterea produciei într-o msur mai mare decât sporete masafactorului).

Fig.6.3. Relaia dintre productivitatea medie, productivitatea marginali elasticitatea produciei

Atunci când ei = 1, rezult c w = w imi, productivitatea medie

atingând nivelul maxim (ceea ce înseamn c factorul i este utilizat în modoptim). Dac ei < 1, atunci w < w imi

(factorul i utilizându-se într-o manier

optimal, motiv pentru care producia crete mai încet decât masa factorului).

Când ei = 0, atunci 0 = wmi , creterea masei factorului i lsând producianeschimbat. În final, dac ei < 0, atunci 0 < wmi

, ceea ce înseamn c




170

suplimentarea masei factorului i va avea ca efect nu creterea, ci reducerea produciei.Pentru a exprima variaia produciei în raport nu doar cu unul, ci în

raport cu toi factorii se face apel la elasticitatea global a produciei, al creicoeficient e se calculeaz astfel:

y

d

dy = e

P

P

în care: y = f(x1 ,x2 ,..., xn ); x = x ii 0P ; P - factor de proporionalitate care

definete nivelul sau scara produciei ( 0 > P ). Elasticitatea global e arat cu câte procente crete producia atunci

când valoarea fiecrui factor în parte crete (în acelai timp) cu un procent.Ea mai este denumit elasticitate de nivel 46 , coeficient de cretere, elasticitatede scar etc47 . Mrimea sa este egal cu derivata logaritmic a funciei y înraport cu factorul de proporionalitate P :

PP

d

y d = e )(

log

log

Între elasticitatea global i elasticitatea fiecrui factor de producieexist urmtoarea relaie:

e = e1 + e2 + ... + en,

ceea ce înseamn c elasticitatea global este egal cu suma coeficienilor deelasticitate a produciei în raport cu fiecare factor de producie în parte.

6.5. Substituia factorilor de producie

Adeseori producia ofer posibilitatea de a înlocui o cantitate dat dintr-un factor cu o cantitate tot dat dintr-un altul, nivelul su rmânând acelai.

Condiiile substituirii (care sunt valabile pentru orice bunuri) sunt:

46E. Schneider: Einfuhrung in die Wirtschoftstheorie, Bd. II, Ed. 10, Turbingen, 1965, p. 178

47W. Krelle: : Production, demande, prix, vol.I, Gauthier Villars Editeur, Paris, 1970.p. 97




171

a) divizibilitatea, prin care se înelege însuirea acestora de se exprimaîn fraciuni oricât de mici, aceast condiie nefiind întrunit decât de unele bunuri (bunuri alimentare, timp de munc, energie etc.);

b) adaptabilitatea, care este capacitatea de asociere a unei unitidintr-un factor cu un numr mai mare sau mai mic de uniti dintr-un altul.Energia electric este un exemplu tipic de factor adaptabil, ea putându-secombina în proporii dintre cele mai diferite cu ali factori, în timp cemacaralele i macaragiii (de pild) sunt factori neadaptabili, o macaraneputând fi acionat la un moment dat decât de un singur macaragiu.

Dac factorii nu sunt divizibili (cum ar fi lucrtorii sau mainile), ei se pot înlocui totui uneori, dar nivelul produciei nu rmâne decât în cazuri cutotul excepionale neschimbat.

6.5.1. Curbe de indiferen în producie

Plecându-se de la o situaie în care producia este considerat ca fiindvariabil în raport doar cu doi factori (munca i capitalul), funcia care odefinete se poate reprezenta grafic ca în Fig. 6.4.

Fig. 6.4. Diagrama tridimensional a produciei

O curb de nivel din aceast figur (obinut secionând colina produciei cu un plan paralel cu cel format de axele x1 i x2), care poartdenumirea de izocuant, exprim un nivel dat al produciei care se poateobine prin diverse combinaii posibile ale celor doi factori.




172

Secionând colina din Fig. 6.4. cu mai multe planuri orizontale situatela diferite înlimi, se obine familia de curbe de nivel din Fig.6.5.

Fig.6.5. Curbe de nivel ale colinei produciei

Punctul V din aceast figur reprezint vârful colinei produciei, iar curbele de nivel y0 , y1 i y3 izocuantele sau curbele de indiferen (adic toatecombinaiile posibile de factori care au ca rezultat acelai nivel al produciei).

Dup cum se poate constata, ca i în cazul curbelor de indiferen pecare le-am întâlnit cu ocazia prezentrii teoriei utilitii, o hart de indiferen (cum ar fi cea din Fig.6.5) se poate împri în aceleai patru zone distincte.

Din nou, pentru a face mai clar distincia dintre ele, este necesar sfolosim atributul de bun pentru input-ul dintr-un factor care determincreterea produciei i cel de ru pentru input-ul care conduce la reducerea

produciei48. Zona I este cea în care ambele output-uri ( x1 i x2) sunt bune, deoarece

trecerea de la o producie mai mic la una mai mare se poate realiza mrind fie

48M. Gisser: Intermediate Price Theory, McGraw-Hill Book Company, New York, 1981, p.164 - 165

y0

y1

y2

A

B

C

D

X1

y

O

V

I II

IIIIV




173

pe x1, fie pe x2. De asemenea, unul i acelai nivel al produciei, s zicem y0, seobine mrindu-l pe x1 i micorându-l pe x2, sau invers. Zona II se caracterizeaz prin aceea c x1 este un input ru, iar x2 unul

bun. Ca urmare, cu cât x1 este mai mare ( x2 fiind constant), cu atât producia vafi mai mic. Totodat, deplasarea pe aceeai izocuant are loc numai atuncicând masele celor doi factori variaz în sens contrar.

Zona III este cea în care ambii factori sunt ri, creterea cantitilor consumate din ei având ca efect reducerea produciei. Meninerea aceluiainivel al produciei este posibil aici la fel ca în prima zon : fcând ca cei doifactori s varieze în sens contrar.

Zona IV se aseamn cu zona II, singura deosebire fiind aceea c x2 este input ru, x1 având atributul de bun.

Unica zon în care mrirea valorilor factorilor de producie sedovedete raional este prima zon (zona I).49 Lucrurile în cele patru zone se prezint deci la fel ca în cazul hrilor de

indiferen folosite în teoria utilitii. La fel se explic de altfel i convexitateaizocuantelor fa de originea sistemului de axe rectangulare i orientarea lor pedirecia nord-vest - sud-est (Fig.6.6).

Fig. 6.6. Izocuante convexe

49 T. Gherasim: Lucr. cit., p. 183-189




174

Trecerea de la o izocuant mai joas la una mai înalt (de la o produciemai mic la una mai mare) este posibil numai prin mrirea masei factorilor (sau, în cazuri mai rar întâlnite în practic, prin mrirea unui factor imeninerea constant a celuilalt). Pe de alt parte, meninerea pe aceeai curbde nivel (cum ar fi y0) atunci când x1 se reduce cu x1( uniti este posibilnumai mrindu-l pe x2 cu x2( uniti (i invers).

Sporul de producie care se obine mrind masa primului factor cu x1( uniti (pe care-l vom nota cu y1

( ) i pierderea de producie cauzat de

reducerea masei celui de-al doilea factor cu x2( uniti (pe care-l vom nota cu

y2( ) se pot determina cu relaiile:

w x = y m11 1(( w x = y m22 2

((

La fel se efectueaz calculele i atunci când valoarea primului factor scade, iar a celuilalt se majoreaz.

Pentru a rmâne pe aceeai izocuant se impune egalitatea:

w x = w x m2m1 21((

sau relaia:

( y = y1 - y2 = 0,

adic pierderile i sporurile de producie trebuie s se compenseze (s seanuleze unele pe altele).

În afara izocuantelor convexe i continue, exist i alte tipuri deizocuante: lineare, în unghi (cotite), tip Leontieff etc50.

Izocuantele lineare (Fig.6.7.A) se bazeaz pe ipoteza substituibilitii perfecte a factorilor de producie, când un volum dat al produciei se poateobine utilizând fie numai primul factor, fie numai al doilea, fie o infinitate decombinaii ale acestora. Cum o astfel de situaie este mai mult o ficiune, acesttip de izocuante are caracter aproape exclusiv teoretic.

Izocuantele tip Leontief (Fig.6.7 B) sunt specifice procedeelor defabricaie cu factori strict complementari, în cazul crora substituibilitatea este

50J. Lecaillon: Analyse microéconomique, Cujas, Paris, 1985, p. 114 - 115




175

nul, acetia trebuie s se utilizeze respectând cu strictee o anumit proporieîntre ei (cea indicat de punctul E ).

Fig. 6.7. Izocuante liniare (A) , tip Leontief (B) i cotite (C)

Izocuantele în unghi (cotite) (Fig.6.7.C) au ca punct de plecare ipoteza substituibilitii limitate a factorilor, fiind deci specifice produciilor care se pot obine nu doar prin unul, ci prin câteva procedee tehnologice, caz în caresubstituia nu poate avea loc decât dac se pstreaz nite proporii date întrefactorii utilizai (marcate de punctele E 1 , E 2, E 3 etc.).

Dup cum se poate constata, acest tip de izocuante constituie oextindere a celui de-al doilea (a izocuantelor Leontief).

Teoria microeconomic opereaz mai mult cu izocuante convexe icontinue, deoarece acestea sunt mai uor de tratat cu aparatul matematic. În

practic îns, cele mai întâlnite dintre acestea sunt cele în unghi (cotite).

6.5.2. Rata marginal de substituire a factorilor de producie

Pe lâng rata de înlocuire în producie a factorilor, exist i o rata desubstituire a produselor.

6.2.5.1. Rata de înlocuire a factorilor

Rata marginal de substituire tehnic a unui factor de producie i cu

un factor j exprim cantitatea suplimentar de factor j de care întreprinztorul trebuie s dispun pentru înlocuirea unei uniti de factor i, meninând producia neschimbat.

Dac factorii sunt cei din structura unei funcii de producie de genul:

(A) (B)(C)

2 x

1 x

0 y

0

2 x

1 x

0 y E

0

2 E

1 E

3 E

0 y

2 x

1 x0




176

y = f(x1 , x2 , ..., xn ),notm cu: dx1 , dx2 , ... , dxn variaiile lor infinitezimale, variaia dy a producieiva fi:

dx x

y + ... + dx

x

y + dx

x

y =dy n

n

2

2

1

1 x

x

x

x

x

x.

Atunci când, cu excepia factorilor i i j, toi ceilali factori rmânconstani, se ajunge la relaia:

dx

x

y + dx

x

y =dy j

j

i

i x

x

x

x.

Datorit faptului c variaiile factorilor i i j sunt de aa natur încât numodific volumul produciei (dy = 0), rezult:

dx

xd - =

x

y x

y

i

j

j

i

x

x

x

x

În situaiile în care variaiile lui xi i x j sunt relativ mici, este valabil i

relaia:

w

w =

x

x - =

x

y x

y

m

m

i

j

j

i

j

i

(

(

(

(

(

(

Cum reducerea factorului i se consider a fi de o unitate ( 1 - = xi( ),ultimele relaii vor lua formele:

R =

x

y x

y

= dx st

j

i

x

x

x

x




177

R =

x

y x y

= x st

j

ik

(

(

(

(

(

Prin urmare:

w

w = R

m

m st

k

h

ceea ce înseamn c rata marginal de substituire tehnic a unui factor i cu un factor j este egal cu raportul dintre productivitile marginale ale factorilor respectivi.

6.2.5.2. Rata marginal de substituire a produselor

Rata marginal a substituirii în producie a unui bun i cu unul j (R sp ) ne arat cu câte uniti poate s creasc producia bunului j atunci când

producia altui bun i se reduce cu o unitate în aa fel încât masa factorilor utilizai s rmân neschimbat. Mrimea sa se determin astfel:

Q

Q - = R

i

j sp

(

(

în care: Q,Qji

(( - variaiile (în sens contrar) ale produciilor din mrfurile i

i j (care las masa factorilor consumai constant).Dac este cunoscut funcia:

F = f( Q1 ,Q2 ,..., Qm ),

care exprim consumul total de factori de producie (substituibili) necesitat derealizarea diferitelor niveluri ale produciilor din fiecare sortiment s(s=1 ,2,...,m), rata substituirii unui produs i cu un produs j se mai poatedetermina i cu relaia:

''

F F - = R

j

i sp .




178

în care: '' F , F ji - derivata parial a funciei F în raport cu Qi, respectiv cu Q2j În situaiile în care întreprinderea ar fabrica doar cele dou sortimentede produse (i i j), rata s-ar putea calcula i cu relaia:

d Q

d Q - = R

i

j sp ,

producia jQ interpretându-se ca o funcie de iQ ( )( i j Q f Q ! .

6.5. Funcii de producie

Acestea sunt un instrument de baz pentru analiza produciei.

6.5.1. Coninut

În vederea obinerii unui nivel dat al output-ului, factorii de produciese pot combina în mai multe moduri, iar în funcie de tehnologiile de fabricaieutilizate, una i aceeai combinaie se poate solda cu mai multe niveluri ale

produciei.

Prin funcie de producie se înelege expresia matematic a legturilor care exist între cantitile consumate din diferiii factori de producie icantitile maxime de bunuri care pot fi obinute în anumite condiii naturale,tehnice, organizatorice i de calificare, cu respectarea unui sistem derestricii51. O astfel de funcie ine seama de cantitatea i calitatea factorilor de

producie, precum i de intensitatea utilizrii acestora.Aadar, în accepiunea microeconomiei, o funcie de producie indic

nivelul maxim al produciei care se poate obine cu fiecare combinaie afactorilor.

Fluxurile de input-uri i de output-uri, ca i funciile de producie carele reflect, se raporteaz la anumite perioade de timp, care trebuie s fie:

y suficient de scurte pentru a nu permite întreprinztorilor s

modifice nivelurile prestabilite ale input-urilor;

51T. Gherasim, Lucr. cit., p. 199




179

y destul de mici pentru ca forma funciilor s nu poat fimodificat de îmbuntirea tehnologiilor de fabricaie (fiecare funcie fiind

definit de o anumit tehnologie);y suficient de lungi pentru a permite finalizarea unui proces

tehnologic52.Totodat, se admite c, pentru perioada de timp considerat, funciile

de producie se bazeaz pe factori ale cror valori sunt fixate în aa fel încâtîntreprinztorii s nu le poat modifica pe parcursul acestei perioade.

În plus, se mai presupune c factorii de producie sunt variabileindependente i c nici unul din ei nu se gsete în cantiti nelimitate. Deasemenea, în general, funciile de acest gen se consider continue i dubludifereniabile, ele fiind definite numai pentru valori negative ale input-urilor i

output-urilor.În cazul produciei simple, o funcie de producie se prezint astfel:

y = f(x1 ,x2 ,x3 ,...,xn )

în care: y - cantitatea produs din bunul considerat; xi - cantitatea utilizatdintr-un factor de producie i (i = 1,2,3,...n), fix sau variabil.

În cazul produciei alternative, când aceeai întreprindere fabric maimulte bunuri (utilizând aceeai factori), cantitatea fabricat din fiecare produsîn parte depinde nu numai de masa total a factorilor antrenai, ci i decantitile de bunuri create din celelalte sortimente (deoarece, la aceleairesurse, sporind cantitatea dintr-o marf oarecare, scad automat cantitile de

bunuri care pot fi produse din celelalte sortimente).Specificul produciei alternative const în faptul c produsele sunt, din

punctul de vedere al tehnologiilor de fabricaie, total independente.Dac numrul de produse pe care o întreprindere are posibilitatea de a

le fabrica este m, dispunând de n factori diferii de producie, în cantiti pecare le vom nota cu xi ( i = 1,2,3,...,n), cuantumul produciei din fiecaresortiment j ( j = 1 ,2,3 ,...,m), pe care-l notm cu y j, se va determina în baza uneifuncii de forma:

y j = f(y1 ,y2 ,...y j-1 ,y j+1 ,...,ym;x1 ,x2 ,...,xn ),

52J. M. Henderson, R. E. Quandt: Microeconomie. Formulation mathématique élémentaire,Dunod, Paris, 1967, p. 44




180

ceea ce înseamn c, în cazul întreprinderilor cu producie alternativ, funciilede producie apar sub forma unor sisteme de ecuaii simultane.În cazul produciei cuplate, între produsele pe care ea le fabric vor

exista relaii de dependen. Astfel, dac se decide fabricarea unui anumit bun,inevitabil va trebui s se accepte i fabricarea celorlalte bunuri, care deriv din

producia primului. De exemplu, dac se decide fabricarea oxigenului prinelectroliza apei, în mod automat se decide i fabricarea hidrogenului (carerezult din acelai proces).

Atunci când intensitatea dependenei tehnologice dintre produciilecuplate este coborât, cum ar fi în cazul fabricrii gazului de crbune i acocsului din huil, funciile de producie se vor prezenta sub forma unor sisteme de ecuaii de tipul53:

y j = f(x1 ,x2 , ... , xn )

în care: j - indicativ pentru sortimentele de produse cuplate.Fiecrei combinaii de factori îi va corespunde câte o alt funcie de

acest gen.Pe de alt parte, dac legturile tehnologice dintre producii sunt rigide

(cazul produciei de oxigen i de hidrogen prin electroliza apei, de exemplu),oricare ar fi combinaia factorilor, proporiile dintre produciile (cuplate) pesortimente nu se schimb, funciile de producie cptând forma:

y j = k j y z ( z{ j)

în care:k j- constant care poart denumirea de factor de proporionalitate.De pild, dac : j = h = hidrogen i z = o = oxigen, atunci:

yh = k h yo

în care: k h- parametru care exprim ce producie de hidrogen revine la o unitate producie de oxigen.

Producia cuplat implic relaii de dependen nu numai între factorii rezultate, ci i între rezultate i factori, de tipul:

x1 = f(x2 ,x2 ,..., xn; y1 ,y2 ,..., ym )

53W. Krelle: Production, demande, prix, vol.I, Gauthier Villars Editeur, Paris, 1970, p. 12 -15




181

sau, în general, de genul:

xi = f(x1 ,x2 ,..., xi-1 ,xi+1 ,..., xn; y1 ,y2 ,..., ym )

Funcii de acest gen sunt denumite i funcii ale consumurilor de factori, în cazul cuplajelor rigide ele înfiându-se într-o form mai simpl, degenul:

xi = k is x s (i{ s; i = 1 ,..,n; s = 1 ,...,n)

în care: k is- factor de proporionalitate care arat ce cantitate de factor i revine

la o unitate consumat dintr-un alt factor s.În toate cazurile în care o întreprindere realizeaz mai multe produseutilizând aceeai factori, maximizarea valorii fiecrei funcii de producie în

parte trebuie s se realizeze respectându-se restriciile de forma:

x y x i jij

m

1 = j

e7

în care: xij - consumul din factorul de producie i ce revine pe unitate de produs j.

6.5.2. Tipuri de funcii de producii

Teoria i practica economic opereaz cu mai multe tipuri de funcii de producie, care îmbrac forme generale i specifice54.

1. Funcii de producie clasice. Specificul acestora const în aceeac randamentul factorilor este, într-un prim interval de variaie , cresctor,dup care devine (eventual) constant, iar apoi descresctor . Formulageneral a unei funcii clasice este urmtoarea:

),...,,,...,,;( 01

01

002

01 nvvvi x x x x x x f y !

54 T. Gherasim, Lucr.cit., p. 199 - 200




182

în care: )(0

i j x j { - valoarea constant a factorului j.Substituibilitatea factorilor face ca, ori de câte ori factorul analizat

variaz în mod continuu (ceilali factori rmânând constani), producia svarieze de asemenea continuu (Fig. 6.8).

Fig. 6.8. Funcie de producie clasic

În cazul unei funcii de producie de doar doi factori ( x1 i x2), unul iacelai nivel al produciei se poate obine utilizând un numr oarecare detehnologii de fabricaie, fiecare din acestea presupunând o anumitcombinaie din aceti factori (tot mai mult din unul i tot mai puin dincellalt), aa cum va rezulta din Fig.6.9.

Fiecare din curbele y1 , y2 , y3 (purtând denumirea de izocuante)reflect toate combinaiile posibile ale celor doi factori care dau aceeai

producie. Trecerea de la o curb la alta se realizeaz mrind simultanvalorile ambilor factori (sau mrind un factor i meninându-l constant pecellalt). Randamentul descrescând al factorilor va consta în cretereadistanelor (msurate pe orizontal sau pe vertical) între punctele deintersecie ale izocuantelor cu dreptele paralele cu axa absciselor sau

ordonatelor pe msura înaintrii spre nord-est. De exemplu, pe dreapta MC 3 ,din Fig.6.9. MA1 A1 B2 B2C 3 (dreapta paralel cu una din axereprezentând mrimea constant a unuia din factori).




183

Fig. 6.9. Combinarea factorilor de producie substituibili

Interseciile izocuantelor (curbelor de indiferen) cu razele OC1,OC2 i OC3, care pleac din originea sistemului de axe rectangulare, înipoteza unor randamente globale ale factorilor constante, formeazsegmente de dreapt proporionale cu produciile y1 , y2 i y3. Astfel:

y1 : y2 : y3 = OA 1 : OB1 :OC 1 = OA2 :OB2 : OC 2 = OA3 : OB3 : OC 3 etc.

2. Funcii de producie neoclasice. Spre deosebire defunciile de producie clasice (care aveau de-a face i cu o zon în carerandamentul marginal al factorilor era cresctor), funciile neoclasicereflect fidel legea randamentelor marginale descrescânde, grafic elereprezentându-se ca în Fig. 6.10. Ele sunt cel mai frecvent întâlnite înindustria extractiv i în agricultur. Tehnologiile moderne de fabricaie,care impun o combinare rigid a factorilor de producie (limitând la extremsubstituibilitatea lor) extind astzi mult aria de folosin a acestora i în alteramuri de activitate.




184

Fig. 6.10. Funcie de producie neoclasic

Nu este greu de constatat c funciile de producie neoclasice sunt uncaz particular al funciilor clasice, motiv pentru care muli specialiti nici nule trateaz ca pe o categorie distinct.

3. Funciile de producie non-clasice cuprind funciile cu factorinesubstituibili i nedivizibili.

a) Din categoria funciilor cu factori nesubstituibili, cele maicunoscute sunt f uncii l e t i p W al ra s ± Leont ie f , care sunt considerate celemai simple funcii cu factori nesubstituibili în mod continuu. Ele pun îneviden relaiile care exist între producie i anumii factori ai si (deregul munca i capitalul), în condiiile în care nici unul dintre ei nu se poatefolosi eficient decât dac se respect anumite proporii, foarte bine definite,între ei. Astfel, dac, exceptând un factor oarecare v (a crui mas semrete continuu), toi ceilali factori sunt meninui constani, producia vacrete (începând cu nivelul de referin 0) proporional cu masa factoruluivariabil v pân la un anumit punct, dup care va rmâne constant (fcânddeci inutil mrirea în continuare a consumului din factorul respectiv).Grafic, o funcie de acest gen se prezint ca în Fig. 6.11.

Punctul M, de coordonat pe abscis XVS, care reprezint masafactorului v cu care producia devine saturat, fixeaz domeniul de utilizareeficient a factorului vizat v. Astfel, în toate situaiile care:

svv x x

se înregistreaz o risip din toi ceilali factori, dup cu atunci când:




185

svv x x "

are loc o irosire a factorului v (în ambele cazuri utilizarea factorilor nefiindcea mai eficient).

Fig.6.11. Funcie de producie tip Walras ± Leontief

Prin urmare, producia este eficient numai dac:

svv x x ! .

Masa minim a factorului v care se va utiliza pentru a realiza o producie dat y rezult din relaia:

ya x vv u

de unde:

vv

xa

y1

e

av fiind coeficientul tehnologic, jucând rolul unei constante pozitive, careexprim ce cantitate este necesar din factorul v pentru a obine o unitate de

produs.




186

Prin urmare, disponibilul din factorul v trebuie s fie cel puin egal cumrimea xv rezultat din relaia preyentat, altfel nivelul y al producieidorite neputându-se atinge (sau putându-se realiza dar cu o folosireineficient a celorlali factori).

În cazul produciei bifactoriale, izocuantele care marcheaz nivelurilediferite ale acestei producii se vor prezenta ca în Fig. 6.12.

Fig. 6.12 . Combinarea factorilor în cazul funciilor de producietip Walras ± Leontief

Unind originea sistemului de axe rectangulare cu punctele M 1 ,M 2 ,M 3 etc. (care fixeaz nivelurile la care trebuie s se situeze masa factorilor

pentru ca producia s fie eficient), se obine reprezentarea grafic afunciei de producie bifactoriale. În aceste puncte, factorii de produciesunt, nu substituibili, ci complementari.

Funciile de producie tip Walras ± Leontief au de-a face cu doucategorii de factori:

a) rari (deficitari în raport cu ceilali), a cror sporire determincreterea produciei;

b) abundeni, a cror suplimentare las producia neschimbat.Corespunztor unui procedeu de producie eficient, o funcie de acesttip se prezint astfel:

ai y = xi




187

sau:i

i

xa

y1

!

Specific funciilor Walras ± Leontiaf este faptul c produciile dediferite bunuri sunt independente unele fa de altele.

b) Funciile de producie cu factori nedivizibili. Pe lâng factoriide producie divizibili, care asigur funciilor de producie o anumitcontinuitate, exist i factori a cror mas nu poate fi divizat fr ca acetias nu-i piard utilitatea. În aceste situaii, producia nu va mai varia în modcontinuu (chiar dac masa celorlali factori sporete sau se reduce în modcontinuu), ci în salturi, aa cum rezult din Fig. 6.13..

Fig. 6.13. Evoluia produciei în raport cu un factor indivizibil

Caracter indivizibil poate cpta i producia de anumite bunuri (cumar fi cea de locomotive, de locuine etc.).

Valorile indiscrete ale factorilor de producie sau ale output-urilor schimb radical configuraia funciilor de producie. În aceste cazuri,mrimile x i y se exprim numai în numere întregi. Ca urmare, ele se

reprezint grafic nu prin linii (drepte sau curbe), ci printr-un numr finit de puncte.




188

SUMAR

y Producia privit ca proces se definete ca fiind un ansamblu de operaiisau de activiti urmrind transformarea bunurilor i serviciilor existenteîn alte bunuri i servicii.

y Prin factor de producie se înelege totalitatea elementelor sau input-urilor utilizate în procesul de producie i care contribuie la obinerea produciei(output-urilor) unei întreprinderi. Ei cuprind fora de munc, mijloacelesau instrumentele de munc, energia, informaiile, obiectele supuse prelucrrilor (transformrilor), pmântul sau alte elemente ale naturii,tiina, conducerea i organizarea etc.

y În teoria microeconomic, noiunilor de productivitate i de randament li

se atribuie sensuri similare, cu ajutorul lor caracterizându-se eficiena cucare sunt utilizai factorii de producie.y Productivitatea unui factor exprim eficiena cu care el este folosit,

îmbrcând trei forme distincte: total, medie i marginal.y Atât timp cât productivitatea marginal este superioar productivitii

medii, randamentul factorului este cresctor, în caz contrar el cptândcaracter descresctor.

y Suma produselor între producivitile marginale ale factorilor icantitile utilizate din fiecare factor în parte este egal cu produsul întrecoeficientul elasticitii globale i producia total.

y Coeficientul elasticitii substituiei unui factor i cu un factor j (es) aratcu câte procente trebuie s creasc valoarea raportului între masafactorului j i masa factorului i atunci când raportul între productivitatea

marginal a factorului i i cea a factorului j crete cu un procent, în aa felîncât producia s rmân constant.

y Prin funcie de producie se înelege expresia matematic a legturilor care exist între cantitile consumate din diferiii factori de producie icantitile maxime de bunuri care pot fi obinute în anumite condiiinaturale, tehnice, organizatorice i de calificare, cu respectarea unuisistem de restricii.

ÎNTREBRI

Cum poate fi definit conceptul de producie?Ce sunt factorii de producie?Care este diferena dintre productivitatea i randamentul factorilor de

producie?Cum se definete i cum se calculeaz elasticitatea produciei?




189

Ce sunt izocuantele?Ce exprim rata marginal de substituie?Ce tipuri de funcii de producie exist?

APLICAIE

În urma creterii consumului dintr-un factor de producie oarecare de la 15la 20 tone, producia crete de la 14 la 16 tone. S se determine productivitilemedii i marginale ale factorului respectiv.




190




191

MODULUL 7CONCURENA I PREURILE DE ECHILIBRU

Reprezentanii neoclasicismului în economie, care au explicat preurile prin intermediul utilitii marginale a mrfurilor, i-au bazat ceamai mare parte a raionamentelor pe ideea echilibrului consumatorului i aleconomiei.

1. Nivelurile i condiiile echilibrului

Echilibrul economic este o stare ideal spre care poate tindeeconomia în ansamblu sau diferitele sale componente, el asigurând cel maiînalt nivel de satisfacere a intereselor celor angrenai în funcionareamecanismului economic. În cel mai simplu mod posibil, acesta se defineteca fiind acea stare a economiei în care subiecii i agenii economici i-aumaximizat gradul de satisfacere a intereselor individuale i generale,neavând nici un motiv de-a o schimba.

Atâta vreme cât echilibrul nu este realizat, agenii economici vor fi preocupai de iniierea i derularea unor aciuni ale cror efecte s conducla schimbri succesive îndreptate spre atingerea sa.

Într-o accepiune practic general, exist d ou niveluri la care

trebuie abordat echilibrul economic (unul macroeconomic i altulmicroeconomic), precum i dou criterii (raportul cerere-ofert i profitul).

În atari condiii, se consider c o economie se afl în stare deechilibru dac:

1) fiecare întreprinztor produce în ramura i la costurile cele maifavorabile, obinând astfel pro f i tul maxim;

2) cererea g l obal din marfa în cauz e st e egal cu o f er t a g l obal . 55 În ceea ce ne privete, credem c nu este greu de demonstrat faptul

c, în realitate, echilibrul economic se manifest, nu la dou, ci la treiniveluri (unul macroeconomic i dou microeconomice), respectiv la:

y nivelul productorului;y nivelul consumatorului;y nivelul economiei naionale.

55G. I. Stigler: La théorie de prix. Manual de microéconomie, Dunod, Paris, 1989, p.166




192

Economia de pia, care consacr schimbul de mrfuri ca principalcale de acoperire a nevoilor oamenilor, pune fa în fa, înainte de toate,d ou cat egorii d e int ere se economice par t icul are (oarecum contradictorii)i pe purttorii lor (productorii i consumatorii). Prin urmare, echilibruleconomic va fi considerat atins numai atunci când fiecare din cele doucategorii distincte de interese particulare vor fi satisfcute la cel mai înaltnivel posibil.

Cum îns fiecare productor este în acelai timp i consumator,niciodat satisfacerea separat a celor dou categorii de interese individualenu va fi deplin atât timp cât nu sunt satisfcute i nite int ere se d e or d in

general , la nivel macroeconomic.De aceea, pentru aprecierea echilibrului sau dezechilibrului economic

la fiecare nivel în parte, trebuie s se foloseasc t rei cri t erii :y profitul productorilor;y satisfacia consumatorilor;y raportul cerere-ofert.

1. Echilibrul la nivelul productorului este asigurat atunci când el produce marfa la un cost i o vinde la un pre care s-i asigure obinerea pro f i tului maxim.

Ori de câte ori acest lucru nu este realizat, productorul va fi preocupat de efectuarea acelor schimbri în domeniul produciei care s provoace modificri în nivelul costurilor, ofertei i preurilor având carezultat creterea profitului.

2. Echilibrul la nivelul consumatorului are loc atunci când, cu

veniturile de care dispune, acesta îi procur acele cantiti de mrfuri care îi permit realizarea maximului d e sat i s f acie. Altfel, el va fi mereu preocupatde schimbarea nivelului i structurii consumului (i cererii), orientându-iveniturile disponibile spre alte mrfuri (aflându-se deci în stare dedezechilibru).

Pentru ca productorul s poat atinge starea de echilibru, trebuie sfie în msur, nu numai s produc marfa la un anumit cost, ci s i o vândla un anumit pre. Cu alte cuvinte, el trebuie s fie sprijinit pe pia deconsumator , în lipsa cruia atingerea obiectivului su fundamental(maximizarea profitului) este compromis. Pentru a obine acest sprijin,

preul acceptat de el pentru realizarea tranzaciei trebuie s fie cel acceptat, în condiiile date, i de consumator , asigurându-i acestuia dinurm realizarea obiectivului su fundamental (maximizarea satisfaciei).Altfel, cererea va fi afectat în sens negativ, nemaiputându-se situa lanivelul ofertei optime a productorului.




193

Aadar, chiar dac obiectivul fundamental al productorului serealizeaz prin intermediul ofertei pe care el o poate dimensiona, în lipsaunei cereri corespunztoare el nu poate fi atins.

Pe de alt parte, consumatorul , pentru a-i asigura atingerea niveluluimaxim de satisfacie, va trebui s accepte un pre de cumprare (a mrfii decare are nevoie) situat la un nivel care s-i stimuleze oferta productorului,

permiându-i acestuia maximizarea profitului. În caz contrar, productorulnu va mai fi interesat în situarea ofertei la nivelul cererii optime, obiectivulfundamental al consumatorului nemaiputându-se realiza.

Prin urmare, i de aceast dat, chiar dac obiectivul fundamental alconsumatorului se realizeaz prin intermediul consumului (deci i al cererii),el nu poate fi atins dac pe pia nu se afl o ofert corespunztoare.

Din punctul de vedere al profitului, o ofert este optim, gsindu-ireflectarea într-o cerere real, dac îi asigur productorului maximizarea profitului total .

Totodat, din punctul de vedere al satisfaciei (utilitii), un consum (i cererea aferent) este optim, gsindu-i corespondentul într-o ofertreal, dac îi permite consumatorului maximizarea satisfaciei totale.

Din cele prezentate pân aici poate fi degajat concluzia c despreechilibru economic nu se poate vorbi dac nu sunt invocate i categoriileeconomice de cerere i ofert.

3. Echilibrul economic la nivel macro este atins numai atunci cândoferta global devine egal cu cererea global din fiecare marf în parte.

Între echilibrul la nivel microeconomic i cel la nivel macroeconomic

exist, cum e i firesc, legturi dintre cele mai strânse.

2. Mecanismul de formare a preurilor de echilibru

Cum piaa este locul de întâlnire a ofertei globale dintr-o marf cucererea global din aceeai marf, prin pre d e echi l ibr u al acesteia, aa cum

bine se cunoate, se înelege preul pentru care oferta global este egal cucererea global.

Pentru a-l determina, este suficient s se cunoasc:y forma funciei (de pre) a ofertei globale:

O = f(p)

y forma funciei (de pre) a cererii globale:




194

C = (p),

preul de echilibru rezultând din egalitatea:

O = C,

respectiv din egalitatea:f(p) = (p).

Mecanismul de formare i coninutul preului de echilibru se prezintîn forme diferite în funcie de mrimea intervalului de timp luat în

considerare, de influenele pe care le poate exercita mediul i de tipulconcurenei.În ceea ce privete in f luenel e med i ului , existena sau inexistena

acestora se manifest prin aceea c evoluia ofertei sau cererii esteexprimat de câte o curb simpl sau de câte dou curbe paralele (de câte o

suprafa). Curbele simple exprim evoluia cererii sau ofertei influenatedoar de raionalitatea economic (influena mediului fiind exclus), în timpce curbele paralele (respectiv suprafeele dintre ele) exprim aceleaievoluii influenate atât de raionalitate, cât i de mediu.56

Din confruntarea cererii cu oferta, în primul caz rezult un singur pre de echilibru, iar în al doilea caz mai multe niveluri, limitate de câte un pre minim i unul maxim. În rest, lucrurile se prezint aa cum vor fi

prezentate în subcapitolele care urmeaz.

2.1. Preurile de echilibru pe intervale de timp

A. Marshall, care este unul din creatorii teoriei echilibrului, este celcare a demonstrat faptul c mecanismul de formare a preurilor de echilibru

prezint unele particulariti în funcie de intervalul de timp în interiorulcruia se opereaz (care poate fi scurt, mediu i lung).

Deoarece pe termen mediu i lung modul de formare i de evoluie a preurilor de echilibru este practic acelai, noi vom face câteva referiri doar la termenul scurt i lung.`

56I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Gh. Luac: Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p.188 - 190




195

2.1.1. Preurile de echilibru pe termen scurt

Prin termen scurt , în actualul context, se înelege un interval de timpîn limitele cruia oferta nu poate fi modificat, rmânând deci constant.

Având de-a face cu o marf foarte perisabil, care nu poate fi supusstocrii atunci când piaa este defavorabil firmei productoare, oferta din eava avea caracter fix, fiind reprezentat grafic de o dreapt (O)

perpendicular pe axa absciselor (Fig. 7.1.).

Fig. 7.1. Preul de echilibru pe termen scurt, mediu i lung

Potrivit celor prezentate în Fig. 14, în situaia iniial, oferta petermen scurt este reprezentat de dreapta O0, iar cererea evolueaz dupcurba C0, preul de echilibru p0 fiind egal cu ordonata punctului iniial deechilibru E0.

În condiiile în care, sub aciunea unor factori favorabili (cretereaveniturilor consumatorilor, reducerea preurilor altor mrfuri etc.), cerereaînregistreaz, în intervalul de timp dat, un salt din poziia C0 în poziia C',

preul de echilibru pe termen scurt se va mri, sub influena exclusiv a

p O0

E¶1

E¶2

E¶¶1

E¶¶2

O1

O2

C0

C¶

C¶¶

E0

E1

E2

Q

p0

p1

p2




196

cererii, de la nivelul pe la nivelul p1. În caz contrar, când, sub aciuneanegativ a unor factori, cererea se deplaseaz din poziia C0 în poziia C'', punctul de echilibru se va deplasa din poziia E0 în poziia E2, iar preul deechilibru se va reduce de la nivelul p0 la nivelul p2.

Variaiile de pre în astfel de situaii se realizeaz instantaneu, motiv pentru care preurile p1 i p2 sunt denumite preuri de echilibruinstantaneu.57 Ele reflect schimbrile care au loc în raportul cerere-ofertsub aciunea factorilor care afecteaz în exclusivitate cererea. Dar chiar aastând lucrurile, nu înseamn c nivelul lor este determinat doar de nivelulcererii. Oricare din aceste trei preuri reflect egalitatea cererii cu oferta.

La fel se ajunge la preurile de echilibrul i în cazul mrfurilor unicat , indiferent de mrimea intervalului de timp luat în considerare.

Caracterul de unicat al mrfurilor (de genul lucrrilor de art) face ca ofertas aib caracter fix, ea rmânând aceeai indiferent la ce nivel s-ar situa preurile de echilibru.

Exist situaii (cazul mrfurilor de strict necesitate care nu pot fistocate) în care, pe termen scurt, este invariabil cererea, oferta putândînregistra, sub aciunea altor factori decât preul mrfii în cauz, unelesalturi de pe o curb pe alta. Mecanismul de formare i evoluie a preului deechilibru instantaneu îi pstreaz caracteristicile semnalate deja.

Concluzia care se degaj din cele prezentate aici este urmtoarea:dac pe termen scurt preurile nu pot influena nivelul ofertei (nici mcar atunci când sunt exagerat de mici în raport cu nivelul costurilor de

producie, perisabilitatea foarte înalt forându-i pe productori s vând la

orice pre, altfel pierzându-i mrfurile), nivelul ofertei (corelat cu cel alcererii) influeneaz, în schimb, preurile de echilibru.

Chiar dac oferta este unic (fix), variaia preurilor de echilibru înurma salturilor pe care le înregistreaz cererea provoac deplasri pe dreaptaO a ofertei (între punctele de echilibru E0, E1 i E2).

2.1.2. Preurile de echilibru pe termen lung

Prin termen lung vom înelege aici un interval de timp în cadrulcruia firmele au posibilitatea s întreprind msurile necesare modificriiofertei. Ca urmare, oferta capt i ea caracter variabil în raport cu preurile,reprezentându-se grafic printr-o curb (sau dreapt) având o anumit

57 I. Bbia, Al. Du: Piee i preuri, Editura de Vest, Timioara, 1995, p.59




197

înclinaie (mai mic de 90

o

) fa de axa absciselor (mrimea acesteiînclinaii fiind invers proporional cu durata intervalului de timp avut învedere).

Dac preul de echilibru înregistrat pe pia la un moment dat (carezultat al unui anumit raport cerere-ofert) s-a dovedit a fi avantajos pentru

productori, acesta va stimula producia din perioada urmtoare, ceea ce vaface ca oferta s evolueze dup o curb de forma O1 sau O2. Cretereaofertei se va putea obine fie prin mai buna folosire a capacitilor de

producie existente (pe calea intensiv), fie prin suplimentarea (prinintermediul investiiilor) a capacitilor (pe calea extensiv).

Presupunând c cererea ar suferi aceleai salturi (în sus i în jos) de pe curba iniial C0 pe curbele C¶ i C¶¶, preurile de echilibru vor crete de

la nivelul p0 la nivelul p' 1 sau p''1 ori se vor reduce de la nivelul p0 la nivelul p' 2 sau p" 2. Din Fig. 7.1 se poate constata c elasticitatea ofertei în raport cu

nivelul preurilor este invers proporional cu mrimea intervalului de timpluat în considerare. Ca urmare, variaiile de pre devin tot mai mici pemsur ce înclinaia curbelor ofertei scade, putându-se imagina i un cazextrem (în care oferta este reprezentat de o dreapt paralel cu axaabsciselor - înclinaia acesteia fiind nul) în care (cel puin teoretic),indiferent de ceea ce se întâmpl cu cererea, preul de echilibru devine fix(fiind stabilizat la nivelul costurilor medii fixe).

Comportamente similare ale preurilor de echilibru pe termen lung seîntâlnesc i atunci când cererea se transform din fix în variabil,

amplitudinea variaiilor acestora sczând pe msur ce termenul vizatdevine tot mai îndelungat.

2.2. Preurile de echilibru pe tipuri de concuren

Mecanismul de formare a preurilor de echilibru funcioneaz în moddiferit, nu numai în funcie de mrimea termenului avut în vedere, ci i înraport cu tipurile de cerere i de ofert întâlnite pe pia (sau cu tipurile deconcuren). Din acest punct de vedere, situaiile posibile sunt:

y cerere i ofert multiple (concuren normal);y cerere individual i ofert multipl (concuren de monopson);y ofert individual i cerere colectiv (concuren de monopol);y cerere i ofert individuale (concuren de monopol-monopson);




198

y ofert de douopol sau oligopol i cerere multipl (concuren duosau oligopolist);

y cerere de duopson sau oligopson i ofert multipl (concuren deduopson-oligopson).În funcie de aceste stri diferite ale pieei, purttorii cererii i ofertei

au posibiliti mai largi sau mai restrânse de influenare a preului.

2.2.1. Cazul concurenei normale

Ori de câte ori pe pia se afl un numr suficient de mare devânztori i cumprtori pentru a face imposibile înelegerile dintre ei cu

privire la nivelul preului, concurena de pia se consider a fi normal , preul stabilindu-se exclusiv pe seama raportului cerere-ofert. În astfel decondiii, cererea global este formulat de un numr mare (nedefinit) deconsumatori, iar oferta global provine de la un numr, de asemenea, marede productori.

2.2.1.1. Echilibrul tip Walras i echilibrul tip Marshall

L. Walras i A. Marshall au explicat în maniere oarecum diferitemecanismul de realizare a echilibrului în condiiile concurenei perfecte.

A. Echilibrul tip Walras

Pentru a explica modul în care funcioneaz mecanismul de formarea preului de echilibru, se consider c, în afara raportului cerere-ofert, nuexist ali factori care s influeneze acest pre (presupunându-se c ar fiîntrunite condiiile rezonabile presupuse de ceea ce teoria economicdenumete concuren perfect).58 În acest scop, ne vom folosi de graficuldin Fig. 7.2.

Pentru a deslui modul în care se formeaz preul de echilibru, vom presupune c, la un moment dat, preul pieei este la nivelul p1, situatdeasupra preului de echilibru pe. Un astfel de pre este favorabil ofertei,

58 În ceea ce ne privete, datorit faptului c lucruri cu adevrat perfecte nu exist înc înlume, i cu atât mai puin în economie, pentru ceea ce se consider a fi concuren perfect vom folosi expresia de concuren normal.




199

care se va situa (pe curba O a ofertei) în punctul O1, nivelul ei fiind deci Qo1 (desemnat de abscisa punctului O1, de ordonat p1). Totodat, fiind maimare decât preul de echilibru, preul p1 este defavorabil cererii, aceastasituându-se , pe curba C, în punctul C1, nivelul ei fiind Qc1 (sub nivelul deechilibru Qe).

Fig. 7.2. Echilibrul tip Walras

Într-o situaie de acest gen, marfa va fi cerut pe pia numai deconsumatorii care i-o doresc cel mai mult, dispunând totodat i de veniturisuficiente pentru a-i permite s plteasc un pre p1 relativ mare. Cumnivelul cererii este relativ coborât, productorii vor avea de ales între armâne cu o cantitate de marf nevândut (în stoc), egal cu diferena:

11 co s QQQ !

(în care: sQ - producia rmas în stoc - nevândut), caz în care nu vor mai

putea fi recuperate nici mcar o parte din costurile de producie, i a reduce

Q

O

C

Qe

E

pe

p

Qc1 Qc2 Qo1Qo2

p1

p2

C1 O1

C2O2




200

preurile. Evident c cea mai raional este cea de-a doua soluie, care le vaasigura recuperarea (integral sau parial) a costurilor i, eventual, chiar obinerea unui profit.

Chiar dac, la prima vedere, s-ar prea c starea iniial dedezechilibru ar afecta negativ doar ofertanii, în realitate ea genereaz efectenegative atât pentru productori, cât i pentru consumatori.

Astfel, dup cum s-a menionat deja, productorii vor încasa veniturimai mici, vânzând fie mai puin, fie mai ieftin decât s-au ateptat. Pierderealor de venit va fi echivalent cu mrimea rezultat din expresia:

1111 )( pQ pQQV scor v!! ,

în care: vr V - venituri ratate de vânztori ca efect al dezechilibrului cerere-ofert.

Pe de alt parte, consumatorii vor avea de pierdut fie din cauz cvor rmâne cu nevoile neacoperite (cazul celor care nu-i permit s

plteasc preul p1), sau acoperite doar parial, fie din cauz c vor cheltuimai multe venituri pentru cumprarea aceeai cantitate de mrfuri.

Pierderea de venit suportat de consumatori, datorat aceluiai dezechilibrucerere-ofert, rezult din relaia:

)( 11 ecr p pQV c

! ,

în care: cr V - veniturile ratate a fi cheltuite de consumatori pentru procurareaaltor mrfuri (adic pierdute prin plata uni pre mai mare decât cel la care s-au ateptat).

Aa stând lucrurile, nici productorii, nici consumatorii nu vor fiinteresai în meninerea preului la nivelul p1, declanându-se automatmecanismul economic de trecere de la starea de dezechilibru la cea deechilibru.

Pentru a-i diminua pierderile provocate de supraofert, productoriivor accepta reducerile de pre . Aceste reduceri vor afecta imediat nivelulofertei viitoare, care se va înscrie într-o deplasare pe curba O între puncteleO1 i E. Concomitent, producia va începe s scad de la nivelul Qo1 spre

nivelul Qe.Pe de alt parte, aceleai reduceri de pre vor încuraja cererea, ceeace se va concretiza într-o deplasare, pe curba C, în sensul C1E, lucru careva conduce la creterea ei de la nivelul Qc1 la nivelul Qe.




201

În cele din urm, cererea i oferta vor deveni egale, lucru care seîntâmpl la nivelul produciei de echilibru Q3. Preul corespunztor acestei producii va fi tocmai preul de echilibru pe.

Dac starea iniial de dezechilibru ar fi marcat de un pre p2 maimic decât cel corespunztor punctului de echilibru E, nivelul ofertei ar fiindicat de abscisa punctului O2 de pe curba O (acesta fiind Qo2), iar cerereaar fi fost egal cu abscisa punctului C2 de pe curba C (deci cu Qc2), deaceast dat dovedindu-se excedentar, nu oferta, ci cererea. Fiind imposibilde satisfcut integral cererea consumatorilor, acetia vor fi obligai fie srenune la marf (rmânând astfel cu nevoia neacoperit), fie s accepte un

pre mai mare decât cel la care s-au ateptat (ambele efecte fiind decinegative). În acelai timp, ofertanii vor fi pui în situaia de a vinde mai

puin decât ar fi permis piaa, ceea ce-i dezavantajeaz i pe ei.Fiind mai mare decât preul de echilibru, preul p2 va încuraja, înaintede toate, oferta (care s-a dovedit insuficient), ceea ce va determina omicare, pe curba O, între punctele O2 i E, precum i o deplasare pe axaabsciselor între nivelurile Qo2 i Qe. În paralel, cererea, sub influena

preului mare, se va deplasa pe curba C între punctele C2 i E, iar mrimeaei de pe axa absciselor între nivelurile Qc2 i E. Toate acestea vor tinde sinstaureze, în punctul E, echilibrul cererii i ofertei, concretizat în preul deechilibru pe.

Varianta de trecere de la un nivel oarecare al preului la preul deechilibru pe care am prezentat-o pe scurt pân aici este cea sugerat de LeonWalras, fiind cunoscut chiar sub denumirea de echilibru tip Walras (care

este o variant de echilibru static stabil). Ea opereaz cu noiunile de cerereexcedentar sau de ofert excedentar, care marcheaz stri de dezechilibruce pot fi înlturate prin modificri succesive ale preurilor pieei (pân cândse ajunge la cel de echilibru).

B. Echilibrul tip Marshall

Exist i o a doua modalitate de explicare a mecanismului de formarea preurilor de echilibru, aparinând lui Alfred Marshall (denumit echilibrutip Marshall ), care opereaz cu noiunile de pre excedentar al cererii (egalcu diferena între preul cererii i preul ofertei) i pre excedentar al ofertei

(egal cu diferena între preul ofertei i preul cererii), care pot fi înlturate prin modificri succesive ale cererii i ofertei, în final ajungându-se laacelai pre de echilibru (marcat de egalitatea cererii cu oferta).




202

Preul cererii nu este altceva decât preul maxim la care consumatoriiaccept s solicite marfa, iar preul ofertei este limita minim de pre la care productorii accept s vând aceeai marf.

Pentru a explica trecerea de la o stare de dezechilibru la una deechilibru economic, A. Marshall s-a folosit de un grafic de tipul celui dinFig. 7.3.

Fig. 3. Echilibrul tip Marshall

Dac starea iniial de dezechilibru economic este marcat de o producie Q1 (situat sub producia de echilibru Qe), aceasta va fi oferit pe pia la preul de ofert po1 (egal cu ordonata punctului O1 de pe curba O aofertei, a crui abscis este Q1). Deoarece oferta în acest caz este mai micdecât cererea, imposibilitatea satisfacerii integrale a cererii va determinaconsumatorii s supraliciteze marfa deficitar, preul cererii situându-se lanivelul pc1 (superior deci preului de echilibru pe). În consecin, marfa se vavinde pe pia la un pre mare, care va încuraja oferta, aceasta înscriindu-se

într-o tendin de cretere, marcat de o deplasare, pe curba O, între punctele O1 i E, precum i de o deplasare, pe axa absciselor, între nivelurileQ1 i Qe. De îndat ce producia începe s creasc, diferena între preul

Qe QQ1 Q2

E

pe

p

O

C

pc2

pc1

po2

po1

C1

O1 C2

O2




203

cererii i preul ofertei se va reduce, preurile pc1 i po1 tinzând s sesuprapun peste nivelul preului de echilibru pe. Reducerea preului devânzare de la nivelul pc1 la nivelul pe va stimula cererea, înregistrându-seastfel o deplasare pe curba C între punctele C1 i E. Cu alte cuvinte, tendinade trecere de la preurile pieei la preul de echilibru va fi susinut demodificarea (creterea) produciei.

Atunci când dezechilibrul ar fi marcat de o producie Q2 mai maredecât cea de echilibru Qe, preul ofertei ar fi po2, iar preul cererii pc2,supraoferta fcând ca marfa s se vând la preul pc2 (mai mic decât preulde echilibru pe). Acest pre va descuraja oferta i va stimula cererea,declanându-se astfel tendinele de micare pe curba O a ofertei i pe curbaC a cererii în sensurile O2 E i C2 E, având drept rezultat scderea

produciei. Diminuarea produciei va determina, la rândul su, reducerea preului excedentar al cererii pân când preurile pc2 i po2 se vor suprapune peste nivelul preului de echilibru pe. Aadar, i în cel de-al doilea caz,trecerea de la preurile pieei la preul de echilibru are loc prin schimbareadimensiunilor produciei.

2.2.1.2. Metodologia de determinare a preului de echilibru

Dup cum s-a anticipat în prima parte a acestui subcapitol,metodologia de determinare a preului de echilibru are la baz egalitatea:

O = C,

respectiv egalitatea:f(p) = (p).

f(p) i (p) fiind funciile (de pre) ale ofertei i cererii globale.În cazul cel mai simplu, aceste dou funcii sunt liniare, îmbrcând

deci urmtoarele forme:

p)( ba p f ! p'')( ba p !N

în care: a - constant care indic nivelul minim al ofertei din marfa în cauz,indiferent care ar fi mrimea preului su (chiar i atunci când marfa s-ar distribui gratuit, adic la un pre egal cu zero); b - coeficientul de regresie a




204

ofertei în raport cu preul mrfii (care ne arat cu câte uniti crete ofertadin marfa în cauz atunci când preul ei se mrete cu o unitate monetar);'a - parametru care marcheaz nivelul maxim al cererii, respectiv cererea

aferent preului nul (cererea de consum formulat atunci când marfa sedistribuie tot gratuit, care se ridic la nivelul nevoii de consum); 'b -coeficientul de regresie a cererii în raport cu preul mrfii (care ne arat cucâte uniti scade cererea din marfa dat atunci când preul ei crete cu ounitate monetar).

Dac semnificaia economic a parametrilor ba ,' i 'b este cât se poate de clar (i acceptabil), nu acelai lucru se poate spune i despresemnificaia parametrului a (a produce o marf care s fie distribuit pe

pia gratuit fiind, cel puin aparent, un act lipsit de logic). Pentru a-l face

totui acceptabil în calculele în care este presupus, acestui parametru îi putem conferi semnificaia de ofert promoional, creia îi putem oricând justifica gratuitatea.

Preul de echilibru fiind preul pentru care cererea global este egalcu oferta global, mrimea s-a se va deduce în felul urmtor:

pba = p'' ba aabb p ! ')'(

'

'

bb

aa p

! .

Dac productorul nu accept oferta promoional gratuit, evidentc parametrul a va fi egal cu zero, formula de calcul al preului de echilibruluând forma:

'

'

bb

a p

! .

Bineîneles c dac se pleac de la alte tipuri ale funciilor de cererei de ofert, se ajunge la alte formule care se pot folosi în calculul acestui

pre.În condiiile în care productorii nu au posibilitatea s influeneze

individual preul mrfii (nici mcar atunci când ar mri sau micora oferta în proporii considerabile - de zeci, sute sau mii de ori), pentru ei preurile apar ca ceva dat. Totui, chiar i într-un astfel de context, prin aciunile vizândrealizarea echilibrului la nivel microeconomic, pe termen lung ei exercitîmpreun influene asupra preului de echilibru.




205

O firm (sau un întreprinztor individual) se afl în stare de echilibrueconomic atunci când produce o cantitate de marf care, la preul dat al pieei, îi asigur pro f i tul maxim.

Calculul diferenial în baza cruia poate fi stabilit profitul maxim afost prezentat într-un paragraf anterior. De aceea, în paragraful de faacelai mecanism va fi explicat printr-o metod grafic.

În condiiile concurenei normale, pentru fiecare firm în parte, preul pieei este un parametru dat, imposibil de influenat prin eforturi singulare.

P e t ermen scur t , echilibrul macro i microeconomic se prezint ca înFig. 7.4.

Fig. 7.4.. Echilibrul macro i microeconomic pe termen scurt

Echilibrul macroeconomic este pus în eviden în graficul dindreapta de punctul E în care cererea global C egaleaz oferta global O,coordonatele acestuia indicând preul de echilibru pe i producia total deechilibru Qe.

La preul pe de echilibru, o firm reprezentativ se va afla deci înstarea de echilibru microeconomic (încasând profitul maxim) dac va

produce o cantitate de marf qe pentru care: C¶ = pe. Aceast stare este

pe

p

Q

c

Q q

M

C¶

c

q

qM

E

N

qi

E

B

D

A

p

cmin

G

I L

q

p




206

marcat de punctul E, în care curba costurilor marginale C¶ intersecteazdreapta preului de echilibru pe.Aici ar fi de semnalat o idee de care adeseori nu se ine seama. Aa

cum rezult foarte clar din graficul din dreapta (Fig. 7.4), o firm obine profit maxim, nu atunci când prod uce mar f a l a co stul uni t ar minim (cmin ),ci la costul unitar ce aferent ofertei individuale de echilibru qe (care este maimare decât cel minim).

Pentru a verifica dac, dup atingerea produciei q M , la care firmaînregistreaz cel mai coborât nivel al costului unitar (cmin), este necesar s secompare venitul marginal aferent unei uniti adiionale de marf (care esteegal cu preul la care aceasta se vinde) cu nivelul corespunztor al costuluimarginal. Dac, din comparaie, rezult c preul este mai mare decât costul

marginal, înseamn c, producând o unitate de marf în plus, firma vaobine un profit unitar suplimentar egal cu diferena dintre pre i costulmarginal (egal cu profitul marginal), ceea ce înseamn c, mrind producia,va exista posibilitatea mririi profitului total (care înc nu a atins nivelulmaxim). De exemplu, dac firma va produce o cantitate qi de marf (maimare decât cantitatea q M ), costul marginal va fi egal cu segmentul IB, iar

preul pieei cu segmentul ID, firma obinând un profit marginal pozitiv egalcu segmentul BD. Sporirea producie în continuare se dovedete un actraional (care-i aduce firmei profit suplimentar) pân când producia devineegal cu qe. În acest moment, venitul marginal (preul) i costurile marginalesunt egale, profitul marginal ajungând la nivelul zero (interesul firmei

pentru creterea produciei încetând).

Atunci când, din inerie, producia s-ar mri în continuare, devenind,s zicem, q N , costul marginal ar fi egal cu segmentul LG, depind nivelulvenitului marginal (preului pe), firma intrând în zona profitului marginalnegativ (care determin scderea, nu creterea, profitului total), trecându-sede la echilibru la dezechilibru.

Dac lucrurile sunt analizate pe t ermen lung , aciunile întreprinse defirme în vederea realizrii echilibrului microeconomic influeneaz pân laurm, prin intermediul ofertelor individuale agregate în oferta global,nivelul preului de echilibru. Pentru a demonstra acest lucru, se apeleaz, deregul, la un grafic de genul celui din Fig. 7.5. 59

59 A. Redslob: É conomie politique. Les grandes doctrines. Analyse micro-économique,Litec Économie, Paris, 1989, p. 262-264




207

Fig. 7.5. Echilibru macro i microeconomic pe termen lung

Dac, la un moment dat, cererea i oferta globale evolueaz dupcurbele C i O1, echilibrul macroeconomic se va realiza în punctul E1, ceea

ce înseamn c preul de echilibru se va situa la nivelul p1 (producia deechilibru din marfa considerat fiind Q1). La acest pre, o firmreprezentativ oarecare va obine maximum de profit dac va produce ocantitate de marf q1, pentru care costul marginal C¶ este egal cu preul p1.Ca i în graficul din stânga, punctul care marcheaz echilibrul firmei(echilibrul microeconomic) este E1, el situându-se la intersecia dreptei(punctate) aferent preului p1 cu dreapta sau curba costului marginal C¶. Cualte cuvinte, potrivit graficului din dreapta, oferta individual optim (caremaximizeaz profitul total al firmei) nu este altceva decât abscisa punctuluiiniial de echilibru E1 (pentru care este respectat egalitatea C¶ = p1).

Costurile (unitare i marginale), a cror evoluie în funcie de nivelulq al produciei se prezint ca în Fig. 7.5., includ i costurile capitalului(reprezentate de dobânzile bancare). Cum dobânda normal esteechivalentul profitului normal al firmei (rezultat din aciunea legii egalizriiratei profitului), înseamn c profitul la care se fac referirile din acest

p

p1

pi

pe

qQ1 Q

p

pi

C¶

Qe

E

E

E

O

Oi

O1

q

qi q

C¶

E

E

E

AB

p

Q

C

c

D F G

Q1




208

paragraf este de fapt un supraprofit , în sensul de profit peste cel normal,mediu sau mijlociu.Astfel, în situaia iniial de echilibru, în care oferta individual

optim este q1, marfa se va vinde la preul p1 , situat deasupra costului unitar,ceea ce înseamn c supraprofitul unitar va fi proporional cu segmentulAE1. Faptul c în ramura productoare a mrfii în cauz exist posibilitateaobinerii unui profit mai mare decât cel normal va deveni imediat un motivde atracie pentru noi capitaluri, ceea ce va conduce la creterea produciedin marfa considerat. Ca efect, oferta global va înregistra un salt spredreapta, de pe curba iniial O1 pe o curb intermediar Oi. Neexistând niciun motiv de schimbare a evoluiei cererii (ea fiind reprezentat în continuarede curba C), echilibrul macroeconomic se va restabili în punctul Ei. Noul

pre de echilibru va fi deci pi (egal cu abscisa punctului Ei din graficul dinstânga), cererea i oferta global devenind egale cu Qi.La noul pre al pieei, echilibru microeconomic va fi marcat de

egalitatea C¶ = pi, fiind pus în eviden de punctul Ei al graficului dindreapta, oferta optim a firmei reprezentative atingând nivelul qi , care estemai sczut decât q1. Aceast reducere a ofertei firmei reprezentative esterezultatul firesc al reducerii preului (potrivit legii ofertei, orice diminuarede pre conducând la descurajarea ofertei).

Deoarece, i în punctul intermediar de echilibru, preul pi al mrfiieste superior costului unitar, firma reprezentativ continu s obin unsupraprofit proporional cu segmentul BEi, tendina de migrare acapitalurilor spre ramura productoare a mrfii în cauz meninându-se. În

consecin, deplasarea spre dreapta a curbei ofertei globale continu pâncând aceasta va ocupa poziia final O.

Punctul E de intersecie a curbelor cererii (C) i ofertei (O)marcheaz echilibrul macroeconomic final pe termen lung. Lui îicorespunde preul de echilibru pe, care, aa cum se vede în graficul dindreapta din Fig. 7.5., este egal cu cel mai coborât nivel al costului unitar (încare, sub forma costului capitalului, este inclus i profitul normal, mediu saumijlociu). La acest nivel al preului de echilibru, oferta individual a firmeireprezentative este qe,ea atingând nivelul minim.

Cum marfa se vinde acum la un pre egal cu cel mai coborât nivel alcostului unitar, care, la rândul su, este egal cu C¶ (costul marginal), firmareprezentativ nu va încasa supraprofit. De aceea, ramura productoare amrfii respective va înceta s fie mai atractiv decât altele, migrarea spre eaa capitalurilor încetând. Din aceast cauz, oferta global va rmâne la




209

starea care caracterizeaz echilibrul macroeconomic (ne mai înregistrândsalturile de pân acum).Concluzia care se poate desprinde din analiza mecanismului de

realizare a echilibrului macro i microeconomic este aceea c, pe termenlung, preul de echilibru duce la o astfel de repartizare a capitalurilor peramuri ale economiei încât fiecare firm va fi în msur s obin un profitegal cu profitul normal (indiferent de ramura în care s-a investit capitalul).

2.2.2. Cazul concurenei de monopol

Un astfel de caz este specific situaiilor în care piaa este dominat

de un monopol , oferta individual a acestuia luând locul ofertei globale. Înceea ce privete cererea global, aceasta se prezint ca în condiiileconcurenei normale, mrimea sa fiind o funcie de pre:

C = (p),

ceea ce înseamn c i preul se va putea interpreta ca o funcie de cerere:

p = (C).

Fiind unicul ofertant al mrfii luate în considerare, monopolul vaavea posibilitatea s influeneze hotrâtor mrimea ofertei, iar - prin aceasta

- nivelul preului de echilibru. Totui, rmânându-le libertatea de a acceptasau nu oferta respectiv, prin intermediul cererii globale consumatorii vor influena într-o oarecare msur (prin elasticitatea cererii în funcie de pre)nivelul preului de echilibru, ace st a nea f l ând u- se d eci sub cont rolul exclu siv al mono polului .

Faptul c oferta global este, în acelai timp, oferta individual afirmei cu statut de monopol face ca, potrivit celor demonstrate de Roger LeRoy Miller, s nu existe o curb a ofertei de monopol (care s se suprapuncu cea a costului marginal, ca în cazul concurenei normale), l a acel a i pre o f er t a f iind d i f eri t în funcie de elasticitatea cererii în raport cu preul .60

Dac, în condiiile concurenei normale, între preuri i veniturimarginale exista o relaie de echivalen, în cazul concurenei de monopolîntre acestea exist o relaie mult mai complex.

60 R. Le Roy Miller: Microeconomia, McGraw-Hill Company, Madrid, 1981, p.329




210

Astfel, deoarece veniturile totale ale monopolului sunt expresiarelaiei:

(Q) pQV ! ,

(în care: Q - producia vândut din marfa considerat; )(Q p - preul de

vânzare aferent aceleiai mrfi interpretat ca o funcie de volumulvânzrilor), venitul marginal al firmei monopol (V¶) va fi:

Q p pQd Q

dp p

d Q

dV V

QQQ )()()( '' !!! ,

în care:d Q

dp p Q !)(' - prima derivat a funciei preului în raport cu volumul

vânzrilor.Pe de alt parte, deoarece elasticitatea cererii în funcie de preul

pretins de monopol (e) se determin cu relaia:

Q

p

dp

d Qe ! ,

înseamn c:

P eQ

Q

pe

dpd Q !! ,

sau c:

eQ

p

d Q

dp! .

În consecin, venitul marginal al monopolului se va putea stabili iastfel:

pe p pQ

eQ p pQ

d QdpV !!!'




211

¹ º ¸©

ª¨ !

e pV Q 11' )( ,

ceea ce înseamn c veniturile marginale ale firmei monopol sunt dependente atât de preul pe care ea-l pretinde, cât i de elasticitatea cereriiîn funcie de acest pre .

În ceea ce privete veniturile medii (v) ale aceleiai firme, mrimealor se va stabili în felul urmtor:

)(

(Q)

Q

pQ p

Q

Q

V v !!! ,

ele fiind identice deci cu preurile practicate de monopol.Cum inversul funciei preurilor )(Q p nu este altceva decât funcia

cererii )(QN , înseamn c funcia veniturilor medii exprim totodat i

evoluia cererii în raport cu preul.Ca în orice alt situaie, de altfel, firma cu statut de monopol se va

afla în stare de echilibru atunci când va obine profit maxim, adic atuncicând va produce marfa sa la un cost marginal egal cu venitul marginal (saucu preul pieei).

Pe termen scurt, mecanismul de formare a preului de echilibru,atunci când oferta aparine unui singur vânztor, este sugerat de Fig. 7.6.61

Pentru a obine profitul maxim, firma - monopol va produce i oferi pe pia o cantitate de marf Qe egal cu abscisa punctului de echilibrumicroeconomic (la nivelul acestei firme) E¶ - în care costul marginal C¶ almrfii este egal cu venitul marginal V¶. Aceasta nu înseamn c marfa se vavinde pe pia la preul ' p (egal cu ordonata punctului de echilibrumicroeconomic E¶), ci la preul aferent echilibrului macroeconomic (la careare loc egalizarea cererii globale cu oferta global - care este totuna cuoferta de monopol Qe), care este pe, nivelul su fiind egal cu ordonata

punctului de echilibru macroeconomic E, aflat la intersecia dreptei cererii(C), care se suprapune peste dreapta venitului mediu (v), cu dreapta aferentofertei Qe a firmei - monopol (dreapta DE, perpendicular pe axaabsciselor). El este acceptat atât de firma - monopol (care, cu oferta Qe,

61 I. Ignat, I. Pohoa, N. Clipa, Gh. Luac: Economie politic, Editura Economic,Bucureti, 1998, p.208-211




212

obine profitul maxim), cât i de consumatori (oferta Qe situându-se lanivelul cererii lor globale C).

Fig. 7.6.. Echilibrul de monopol macro i microeconomic

Ajungând cu explicaiile aici, inem s subliniem faptul c, pent r u a- i at inge obiect ivul vizând maximizarea pro f i tului , f irma - mono pol ar acce pt a s vând mar f a i l a preul ' p , ca în cazul concurenei normale,

pentru care profitul marginal este nul (costul marginal fiind egal cu venitulmarginal). În pofida faptului c mai toi cei care au analizat mecanismul de

formare a preurilor de monopol sunt de prere c preul de echilibru(macroeconomic) pe ar fi un su pra pre pret in s d e mono pol i st (adic un premai mare decât cel aferent echilibrului microeconomic ' p ), în realitate (iar

acest lucru nu este greu de constatat) el este un pre pro pu s d e cum prt ori (i d oar acce pt at de acesta).

Ca în toate cazurile, de altfel, atunci când preul cererii (care este

limita maxim a preului acceptat de consumatori sub presiunea cererii) estemai mare decât preul ofertei (care este preul minim acceptat de vânztori),marfa se va vinde la preul cererii. Prin urmare, inclusiv atunci când

QQ¶ Qe Q¶¶

C¶

v

V¶

c

E

p

pe

A

E¶

O

C

p¶=V¶=C¶=c

D

M

NS

T

F

B

G




213

monopolistul ar oferi marfa pe pia la preul ' p , concurena d in

t re

cum prt ori va aduce preul la nivelul pe (mai ridicat decât al lui ' p ),acesta fiind un pre al cererii, propus, nu de firma - monopol, ci deconsumatori. Cu alte cuvinte, nu mono polul , ci piaa im pune, în condiiileîn care oferta individual se confund cu cea global, un su pra pre înfavoarea sa.

De regul, monopolul este învinuit (pe nedrept, credem noi) de faptulc ar menine, ru int enionat , oferta sa sub nivelul cererii, în scopul obinerii supraprofitului. În realitate îns, mono polul îi d imen sioneaz

o f er t a l a nivelul Qe î n sco pul obinerii pro f i tului maxim obi nui t ,comportându-se ca orice alt întreprinztor raional. Dac oferta lui s-ar situala un nivel Q¶ (sub oferta Qe), posibilitatea obinerii unui venit marginal

(egal cu segmentul MQ¶) mai mare decât costul marginal (egal cu segmentul NQ¶), adic a unui spor de profit, îl va determina pe acesta s mreascoferta individual (pân va deveni egal cu Qe). De asemenea, dac oferta s-ar situa la nivelul ''O (mai mare decât Qe), veniturile marginale (egale cusegmentul ''SO ) ar fi mai mici decât costurile marginale (egale cusegmentul ''TO ), ceea ce-l va determina s reduc oferta (tot pân la nivelulQe). Dac i-ar menine oferta la nivelul ''O , el s-ar comporta anormal .Aadar, oferta Qe este singura care rezult ca efect al unui com por t ament raional al monopolului angajat, ca oricare alt ofertant, în maximizarea

profitului su.Dac marfa s-ar vinde la preul ' p , profitul obinut de monopol ar fi

echivalent (în Fig. 7.6. cu suprafaa ABEF¶, respectiv cu diferena întresuprafaa aferent veniturilor totale (OFE¶D) i cea corespunztoarecosturilor totale (ABFE¶), deoarece:

' pQV e! eecQC !

)'( ee f c pQC V P !! ,

în care: ec - costul unitar aferent ofertei de echilibru eQ (echivalent cu

lungimea segmentului AD - A fiind punctul în care dreapta DEcorespunztoare ofertei de echilibru eQ intersecteaz curba costurilor medii

unitare c). S u pra pro f i tul d e mono pol (echivalent cu suprafaa FGEE¶) este

obinut datorit faptului c preul de echilibru macroeconomic pe , propusmonopolistului de ctre consumatori (egal cu lungimea segmentului OG),




214

este mai mare decât preul p1, pentru care costul marginal este egal cuvenitul marginal.Aa cum vom avea ocazia s demonstrm ceva mai încolo,

suprapreul care permite obinerea supraprofitului de monopol se poateexplica, nu numai pe seama teoriei echilibrului, ci i cu ajutorul teorieivalorii munc , precum i al teoriei utilitii.

Pe termen lung, datorit faptului c pe pia nu se afl nici o firmconcurent (altfel situaia pe care o analizm aici - adic cea a ofertei unice -încetând), echilibrul nu va mai presupune anularea profitului. Dac profituls-ar anula, monopolistul nu ar mai avea nici un motiv s-i menin capitalulîn ramura respectiv, iar dac profitul ar fi pozitiv, el i-ar pune, în modfiresc, problema maximizrii acestuia.

Fr a mai lua în considerare termenele scurte din care este constituittermenul lung, preul de echilibru pe termen lung se va prezenta ca în Fig.7.7.

Fig. 7.7. Echilibrul de monopol pe termen lung

La nivel microeconomic, echilibrul pe termen lung al firmei-monopol se realizeaz în punctul E¶, în care nu numai c venitul marginalegaleaz costul marginal, dar, în plus, costul marginal devine egal cu cel

p¶=V¶=C¶=cmin

V¶ pc

E

E¶

pe

OQ

A

B

BD

c

C¶

v

p

Q




215

mai coborât cost mediu unitar. În consecin, suprafaa ABFE¶ din Fig 20,care exprim mrimea profitului normal al unei firme în condiii deconcuren nemonopolist, se transform într-o linie (BE¶), devenind decinul (preul ' p aflându-se la nivelul costului mediu minim).

Echilibrul macroeconomic va fi marcat de punctul E, în care dreaptaofertei de monopol Qe (adic dreapta DE) intersecteaz dreapta venituluimediu v (care exprim totodat i evoluia cererii). Ca urmare, preul la careeste cerut i vândut marfa pe pia va fi preul de echilibru pe, acesta

permiându-i monopolului obinerea unui profit total proporional, în Fig.7.7, cu suprafaa ABE¶E, egal cu diferena între suprafaa OAED (aferentveniturilor totale) i suprafaa OBE¶D (aferent costurilor totale), deoarece:

mincQC e! ; ee pQV ! )( minc pQC V P ee f !! .

Pe piaa de monopol, aadar, profitul obinut de monopol este pozitivi pe termen lung, chiar dac echilibrul microeconomic se realizeaz la unnivel al venitului marginal egal cu cel al costului unitar minim (nu numai cucel al costului marginal), mrimea profitului fiind proporional cu mrimeadiferenei între preul de echilibru macro i cel microeconomic.

2.2.3. Cazul concurenei de monopson

Fiind opusul cazului analizat în paragraful precedent, dominarea pieei de ctre un singur purttor al cererii (de ctre un monopson) areimplicaii similare asupra mecanismului de formare a preului de echilibru,impunând un pre special.

Plecându-se de la o funcie a cheltuielilor totale (ale monopsonului)de forma:

(Q) pQC !

(în care )(Q p - preul mrfii în cauz - interpretat ca o funcie de cantitatea Qoferit de productori), cheltuielile marginale ale acestuia se vor stabili curelaia:




216

Q p pd QdC C QQ )()( '' !! ,

(în care: )(' Q p - preul marginal - care ne arat cu câte uniti bneti variaz

preul atunci când oferta Q variaz cu o unitate):

d Q

dp p Q !)(' ,

iar cheltuielile medii cu formula:

)(

(Q)

Q

pQ p

Q

Q

C

c !!! .

Prin urmare, cheltuielile medii unitare ale monopsonului sunt egalecu preul la care el cumpr marfa de pe pia, ceea ce este cât se poate defiresc. Interesant este aici faptul c funcia cheltuielilor medii este aceeai cufuncia preului, ceea ce înseamn c f uncia pre ului de monopsonexprim, în acelai timp, i evolu ia o f er t ei .

Pentru a evidenia modul în care se formeaz pre ul d e echi l ibr u pe

piaa mono p sonului , de regul, se consider c monopsonul este o firmcare cumpr marfa în cauz fie pentru a produce cu ajutorul ei alte mrfuri,fie pentru a o revinde, obiectivul su fundamental fiind tot maximizarea

profitului.Presupunând c monopsonul este o firm comercial, care cumprmarfa (al crei pre se analizeaz) pentru a o revinde în totalitate62, condiiaca ea s obin pro f i tul maxim se menine aceeai (ca în cazul concureneinormale sau în cel al monopolului):

'' C V !

în care: 'V - venitul marginal obinut de monopson în urma vânzrii mrfiiîn cauz.

În Fig. 7.8., punctul care marcheaz aceast egalitate este ' E , ceea ceînseamn c, pentru a obine profit maxim, firma cu statut de cumprtor

unic trebuie s procure de pe pia o cantitate de marf egal cu eQ .

62 I. Bbi, Al. Du: Piee i preuri, Editura de Vest, Timioara, 1995, p. 102-103




217

Fig. 7.8. Echilibru de monopson

În ceea ce privete pre ul d e echi l ibr u, acesta nu va fi ' p (egal cuordonata punctului ' E în care veniturile marginale sunt egale cu cheltuielilemarginale ale monopsonului), ci e p , egal cu ordonata punctului de echilibru

E, în care curba ofertei globale O (reprezentat în grafic de curba )(Q p a

preului) se intersecteaz cu dreapta C a cererii unice (de monopson).Motivul pentru care monopsonul îi fixeaz cererea la nivelul eQ

este cât se poate de simplu: acesta îi asigur maximizarea profitului total.Dup cum reiese din Fig. 7.8, preul de echilibru pe piaa

monopsonului este mai mic decât preul ' p , care marcheaz egalitatea dintrevenitul marginal i cheltuielile marginale.

Dac aceeai firm, pe lâng statutul de monopson, l-ar deine i pecel de monopol, ea ar putea vinde marfa la preul '' p (egal cu ordonata

punctului '' E , în care dreapta HE´ - care, de data asta, ar exprima oferta

p

p¶¶

E

C¶

V¶

v

c

E´

E¶

C

O pe

A

B

F

E

ps

D G

H

C¶=V¶= p¶

I

Q1 Q

Q

QQ2




218

unic eQ - intersecteaz curba cererii - reprezentat de curba veniturilor medii v).În condiiile concurenei perfecte, preul de echilibru ar fi s p (egal

cu abscisa punctului de echilibru s E , în care curba cererii v intersecteaz

curba ofertei c).Fiind unicul cumprtor, firma cu statut de monopson are

posibilitatea s-i dimensioneze cererea în aa fel încât s poat cumpramarfa la un pre mai mic decât cel care ar corespunde concurenei normale.

Diferena dintre preul ' p aferent egalitii: '' C V ! (care reprezint

prima condiie de echilibru) i preul e p corespunztor egalitii: C = O

(care marcheaz cea de-a doua condiie a echilibrului) este cea care-i ofer

monopsonului posibilitatea obinerii unui supraprofit de monompson ( pS ),acesta fiind proporional cu suprafaa ABE¶E, mrimea sa rezultând dinrelaia:

)'( ee p p pQS ! .

Producia de echilibru pe piaa monopsonului (ca i pe cea amonopolului sau pe piaa obinuit) are un nivel unic eQ . Orice producie

1Q mai mic decât eQ nu este acceptat de monopson deoarece ei i-ar

corespunde un venit marginal 'V mai mare decât cheltuiala marginal 'C ,ceea ce-l va determina pe acesta s-i sporeasc cererea, lucru care are ca

efect creterea profitului total proporional cu diferena dintre cele doumrimi (respectiv cu distana dintre curbele aferente). Pe de alt parte, unei producii oarecare 2Q mai mare decât eQ i-ar corespunde un venit marginal

'V mai mic decât cheltuiala marginal 'C , ceea ce este echivalent cu o pierdere de profit proporional cu diferena dintre cele dou mrimi(cuantumul acestei pierderi crescând pe msura deplasrii spre dreapta a

produciei dincolo de nivelul de echilibru eQ ).

i de aceast dat, situarea preului de echilibrue p la un nivel

inferior preului ' p , pentru care venitul marginal este egal cu cheltuielilemarginale, nu poate fi pus pe seama voinei monopsonului (care nu-idorete altceva decât maximizarea profitului - ca orice alt întreprinztor),

ea fiind rez ult atul aci unii mecani smului d e real izare a echi l ibr ului pe pia. Preul e p nu este altceva decât pre ul pe care o f er t anii mr f ii î n

cau z î l pro pun monopsonului atunci când cererea acestuia este la nivelul




219

de echilibru eQ . Cu alte cuvinte, el este un pre d e o f er t , aa cum estedefinit chiar i în condiiile concurenei normale.

2.2.4. Concurena pe piaa oligopolist

Când oferta global aparine câtorva firme, fiecare din ele deinândcâte o parte important din aceasta, mecanismele de formare a preurilor îmbrac forme specifice, care nu sunt totui mult diferite de cele care au fostanalizate deja. Aa cum sublinia J. K. Galbraith, Ä...monopolul neoclasicexploateaz puterea care deriv din împrejurarea de a fi unicul sau unuldintre puinii vânztori pe pia. Datorit acestei supremaii, preurile sunt

mai ridicate, iar producia mai sczut decât ar fi în cazul în care vânztoriiar fi mai numeroi. Prin urmare, consumatorii pltesc mai mult i dispun de

produse i servicii mai puine decât ar avea nevoie sau ar fi de dorit.´63 Cum orice firm oligopolist trateaz toate celelalte firme (având

acelai statut) ca pe un singur adversar, pentru a simplifica expunerea, înconcurena de oligogopol vom include i concurena de duopol.

În mecanismul de formare a preului pe piaa oligopolist esteimplicat (alturi de veniturile i costurile marginale, veniturile i costurilemedii, precum i de profitul total) i reacia adversarilor la preurile

practicate de una dintre firme, care poate fi pus în eviden cu ajutorul aa-numitei elasticiti în cruce.

Coeficientul de elasticitate în cruce a preul practicat de o firm i înfuncie de oferta altei firme j ( ije ) (denumit i coeficient de repercursiune64)

este indicatorul care ne arat cu câte procente va crete sau se va reduce preul practicat de firma i atunci când oferta firmei j scade sau crete cu un procent, mrimea sa determinându-se cu relaia:

i

j

j

iij p

Q

d Q

dpe ! .

63 J. K: Galbraith: tiina economic i interesul public, Editura Politic, Bucureti, 1982, p.14764 I. Ignat, I. Pohohoa, N. Clipa, Gh. Luac: Op. cit., p. 322




220

Un coninut similar îl are i coeficientul de elasticitate în cruce aofertei firmei i în funcie de preul practicat de firma j ( ij E ), denumit i

coeficient de substituire6 5:

i

j

j

iij Q

p

dp

d Q E ! .

Pe piaa oligopolist sunt posibile urmtoarele situaii:a) 0!ije , ceea ce înseamn c firma i nu manifest nici un fel de

reacie la modificarea ofertei celeilalte (ori celorlalte) firme, concurenamonopolistic fiind una fr interdependene;

b) ije > 0, aceasta însemnând c firmele reacioneaz evident lamsurile de schimbare a ofertelor întreprinse de celelalte, concurenamonopolistic fiind circular;

c) 0!ij E , ceea ce se traduce prin aceea c preurile practicate de

firma j nu au nici o influen asupra ofertei firmei i, slbiciunea firmei j conferindu-i firmei i statutul de monopol;

d)ij E > 0, ceea ce înseamn c firma i reacioneaz la modificrile de

pre pe care le iniiaz celelalte firme, pe pia manifestându-se un gen deconcuren normal.

Dat fiind faptul c cererea global este una obinuit (atomizat), iar

oferta global este segmentat (segmentul deinut de fiecare firm fiind atâtde mare încât îi d posibilitatea s influeneze - prin ea - preul pieei), încondiiile concurenei monopolistice sun posibile dou tipuri decomportamente ale firmelor:

y un comportament feroce, caracterizat prin reacii violente lamsurile de modificare a preurilor sau ofertelor întreprinse de concureni,ceea ce poate duce la consecine negative inprevizibile pentru oricare firm,iar în final la monopol;

y un comportament cooperant , având la baz înelegeri, acestafiind cel mai întâlnit (deoarece elimin pericolul falimentului concurenial).

Pentru a ilustra modul de formare a preurilor pe piaa oligopoluluivom lua în considerare doar dou situaii distincte: cea a oligopolului perfect

coordonat i cea a oligopolului cu firm dominant.

65 Idem, p. 321




221

1. Cazul oligopolului perfect coordonat este, evident, unul teoretic,în care toate firmele produc aceeai cantitate dintr-o marf omogen, laaceleai costuri medii i marginale, obiectivul urmrit fiind acela demaximizare a profitului total al oligopolului i al fiecrei firme în parte.Între firme se consider c exist un acord implicit sau explicit.

Modul de formare a preului de echilibru în acest caz este sugerat decele prezentate în Fig. 7.9.66

Fig. 7.9.. Preul pe piaa oligopolului perfect coordonat

Potrivit evoluiei veniturilor marginale i costurilor marginale (caresunt aceleai în cazul fiecreia dintre cele trei firme din care este constituitoligolpolulul), oferta total de echilibru va fi oQ , ea fiind egal cu abscisa

punctului E¶ (pentru care '' V C ! ). Evident c:

§!i

io qQ ,

66 I. Bbia, Al. Du: Op. cit., p.109

p¶1c

p1c

pe

1c

Q1c

1c 2c 3c

1'C 2'C 3

'C

'C

'V

C v !

1q

2q oQ3q

E¶

E1c




222

în care: oQ - oferta total de echilibru a firmelor care formeaz oligopolul;iq - oferta (de echilibru) a unei firme i (pentru care costul marginal

iC ' este

egal cu cel mai mic nivel al costului mediu ic ).

În cazul ilustrat de Fig. 7.9., oferta total va fi:

321 qqqqQi

io !! § .

Dreapta (perpendicular pe axa absciselor) aferent ofertei globale

oQ intersecteaz curba (sau dreapta) cererii globale C (care, în Fig. 7.9.,

este reprezentat de dreapta veniturilor medii v) în punctul de echilibru E,

ordonata acestuia desemnând nivelul de echilibru al preului pieei e p .Fiind mai mare decât ' p , preul de echilibru e p asigur oligopolului

(ca i în cazul monopolului) obinerea unui supraprofit ( pS ) egal cu:

)'( p pQS eo p ! .

Profitul total (inclusiv supraprofitul) se împarte între firmelecomponente ale oligopolului proporional cu oferta individual iq a

fiecreia.2. Cazul oligopolului cu firm dominant este opus cazului

anterior, apropiindu-se foarte mult de cel specific monopolului. Cum este ifiresc, firma dominant (lider) va încerca s-i impun pe pia oferta i preul potrivit mecanismului ilustrat în Fig. 7.10.

În acest grafic, evoluia cererii totale este exprimat de dreapta C, iar cea a cererii adresate firmei dominante - de dreapta Cd.

Producia de echilibru a firmei dominante (Qd) este egal cu abscisa punctului E¶, în care veniturile marginale V¶ ale acesteia sunt egale cucheltuielile marginale C¶. La acest nivel al ofertei, preul de echilibru pentrufirma dominant a oligopolului este ' p , fiind desemnat de ordonata

punctului de echilibru F, în care curba cererii Cd aferent acesteiaintersecteaz dreapta ofertei Qd. La acest pre, cererea global a pieei esteîns Qt, din care Qd uniti vor fi satisfcute de firma dominant, iar Qa uniti de alte firme (celelalte) ale oligopolului, deoarece:

ad t QQQ ! .




223

Fig. 7.10. Preul în condiii de oligopol cu firm dominant

Preul la care se va vinde marfa în aceste condiii ( ped ) va fi deci maimare decât cel pentru care costurile marginale sunt egale cu veniturile

marginale ( ' p ) i mai mic decât preul pe, pentru care oferta firmei ar deveniegal cu cererea global C.

Cu alte cuvinte, pentru a nu stârni reacia necontrolat aconcurenilor, firma dominant a oligopolului accept s cedeze o parte Qa din oferta global Qt celorlalte firme ale oligopolului i s vând marfa la un

pre ped mai mic decât pe Pe de alt parte, celelalte firme accept s-i limiteze oferta la nivelul

Qa i s vând marfa , nu la preul pe , ci ped (la care obin un profit proporional cu diferena între preul ped i preul ' p ) pentru a nu stârnireacia firmei dominante (care, altfel, ar putea renuna la supraprofit,vânzând marfa la preul ' p - care-i asigur maximizarea profitului obinuit).

C¶O

QtQd

Q

Qd

C

ped

E

E¶

Cd

V¶

p¶

pe

FD

Q

p




224

SUMAR

y Echilibrul se definete ca fiind acea stare a economiei în care subieciii agenii economici i-au maximizat gradul de satisfacere a intereselor individualei generale, neavând nici un motiv de-a o schimba.

y Echilibrul la nivelul productorului este asigurat atunci când el produce marfa la un cost i o vinde la un pre care s-i asigure obinerea profituluimaxim.

y Echilibrul la nivelul consumatorului are loc atunci când, cu veniturilede care dispune, acesta îi procur acele cantiti de mrfuri care îi permitrealizarea maximului de satisfacie.

y Chiar dac obiectivul fundamental al productorului se realizeaz prinintermediul ofertei pe care el o poate dimensiona, în lipsa unei cereri

corespunztoare el nu poate fi atins.y Echilibrul economic la nivel macro este atins numai atunci când oferta

global devine egal cu cererea global din fiecare marf în parte.y Prin pre de echilibru al acesteia, aa cum bine se cunoate, se înelege

preul pentru care oferta global este egal cu cererea global.y Prin termen scurt, în actualul context, se înelege un interval de timp

în limitele cruia oferta nu poate fi modificat, rmânând deci constant.y Dac pe termen scurt preurile nu pot influena nivelul ofertei (nici

mcar atunci când sunt exagerat de mici în raport cu nivelul costurilor de producie, perisabilitatea foarte înalt forându-i pe productori s vând la orice pre, altfel pierzându-i mrfurile), nivelul ofertei (corelat cu cel al cererii) influeneaz, înschimb, preurile de echilibru.

y Ori de câte ori pe pia se afl un numr suficient de mare devânztori i cumprtori pentru a face imposibile înelegerile dintre ei cu privire lanivelul preului, concurena de pia se consider a fi normal, preul stabilindu-seexclusiv pe seama raportului cerere-ofert.

y O firm (sau un întreprinztor individual) se afl în stare de echilibrueconomic atunci când produce o cantitate de marf care, la preul dat al pieei, îiasigur profitul maxim.

y O firm obine profit maxim, nu atunci când produce marfa la costulunitar minim, ci la costul unitar ce aferent ofertei individuale de echilibru (care estemai mare decât cel minim).

y Rmânându-le libertatea de a accepta sau nu oferta respectiv, prinintermediul cererii globale consumatorii vor influena într-o oarecare msur (prinelasticitatea cererii în funcie de pre) nivelul preului de echilibru, acesta

neaflându-se deci sub controlul exclusiv al monopolului.




225

ÎNTREBRI

1. Cum se definete echilibrul economic?2. Ce se înelege prin termen scurt în teoria echilibrului?3. Prin ce se deosebete echilibrul tip Walras de cel tip Marshall?4. Prin ce se caracterizeaz concurena perfect?5. Când se realizeaz echilibrul de monopol?6. Ce este oligopolul?

APLICAIE

Concepei o situaie real (bazat pe date ipotetice) care s v permit

evidenierea mecanismului de realizare a echilibrului la nivel microeconomic.




226




227




228

BIBLIOGRAFIE:

1 ) Abraham ± Frois, G.: Economie politique, Economica, Paris, 1988

2) Abraham ± Frois, G.: Microéconomie, 2e édition, Dalloz; Paris,1989

3) Aristotel: Politica, Editura Cultura Naional, Bucureti, 1924

4) Aristotel: Etica nicomahic, Editura Casa coalelor, Bucureti,

1944

5) Barrére, A.: Economie r éele - Economie mon étaire:alternative ou conciliation, în Economie Appliqué, tome XXXVIII, no. 1,1985

6) Basilescu, N. A. : Moneda .Studiu economic, Tipografia"Gutenberg ", Societatea Anonim, Bucureti, 1923

7) Bbi, I., Du, Al.: Piee i preuri, Editura de Vest, Timioara,1995

8) Beju, V.: Mecanismul preurilor în economia de pia. Teorie i practic, Editura Promedia, Cluj-Napoca, 1994

9) Beju, V.: Preuri, Editura Economic, Bucureti, 2000

10) Bran, P.: Economica valorii, Editura Economica, Bucureti, 1995

11) Ciucur, I., Gavril, I., Popescu, C.: Economie. Manual universitar ,Ediia a doua, Editura Economic, Bucureti, 2001

12) Constantinescu, N. N.:Teoria valorii munc i lumeacontemporan, Editura Politic, Bucureti, 1984

13) Didier, M.: Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas,Bucureti, 1994




229

14) Dobrot, N. (coord.): Dicionar de economie, Editura Economic,Bucureti, 1999

15) Drgnescu, M.: Munc i economie, Editura politic, Bucureti,1974

16) Etner, F.: Microéconomie,P.U.F., Paris, 1991

17) Florescu, C. (coordonator): Marketing , Editura Didactic iPedagogic, Bucureti, 1981

18) Friedman, M.: Price Theory, Walter de Grûiter, Berlin ± New-York, 1986

19) Friedman, D.: Price Theory, Second Edition, Sauth-WesternPublishing Co., Cincinnati, 1990

20) Friedman, D.: Price Theory, Second Edition, Sauth-WesternPublishing Co., Cincinnati, 1990

21) Galbraith, J. K.: tiina economic i interesul public, EdituraPolitic, Bucureti, 1982

22) Georgescu - Roegen, N.: Legea entropiei i procesul economic,

Editura Oilitic, Bucureti, 1979

23) Gherasim, D.: Determinarea efectului substituiei în menireaSlutski, Buletinul tiinific al Universitii ÄGeorge Bacovia´ Bacu, An I,

Nr. I, 1998

24) Gherasim, D,: Microeconomie. Aplicaii, Editura Moldavia,Bacu, 1999

25) Gherasim, D.: Rolul costurilor în fundamentarea deciziilor demarketing privind preurile produselor turistice, Buletinul tiinific alUniversitii ÄGeorge Bacovia´ Bacu, An II, Nr. I, 1999




230

26) Gherasim, D.: Implicaiile raportului cerere-ofert asupra preurilor produselor turistice, Buletinul tiinific al Universitii ÄGeorgeBacovia´ Bacu, An II, Nr. I, 1999

27) Gherasim, D.: Rolul nevoilor i dorinelor în definirea cererii ,Buletinul tiinific al Universitii ÄGeorge Bacovia´ Bacu, An III, Nr. I,2000

28) Gherasim, D.: Rolul utilitilor în negocierea preurilor ,Revista de Comer, nr. 7, 2001

29) Gherasim, D.: Curbe de indiferen, Buletinul tiinific al

Universitii ÄGeorge Bacovia´ Bacu, An IV, Nr. I, 2001

30) Gherasim, D.: Dispute în teoria preurilor , Buletinul tiinifical Universitii ÄGeorge Bacovia´ Bacu, An IV, Nr. I, 2001

31) Gherasim, D., Gherasim, A.: Previziuni de marketing. Aplicaii,Editura Moldavia, Bacu, 2001.

32) Gherasim, T.: Microeconomie, vol. 1-2, Editura Economica,Bucureti, 1993-1994

33) Gherasim, T., Carau, M.: Preuri i tarife, Editura Universitas,

Chiinu, 1998

34) Gherasim, T., Gherasim, D.: Marketing turistic, EdituraEconomic, Bucureti, 1999

35) Gisser, M.: Intermediate Price Theory, McGraw - Hill Book Companz, New-York, 1981

36) Gogonea, B., Gogonea, C.: Microeconomie, EdituraHumanitas, Bucureti, 2000

37) Iancu, A.: Tratat de economie, vol.3, Editura Expert, Bucureti,1992




231

38) Ignat, I., Pralea, S.: Economie mondial, Editura Synopsion,Iai, 1994

39) Ignat, I., Pohoa, I., Clipa, N., Luac, Gh.: Economie politic,Editura Economic, Bucureti, 1998

40) Ionete, C.: Comportamentul procesului de formare a preurilor ,Editura Academiei, Bucureti,1972

41) Ionete, C.: Preurile i echilibrul dinamic al economiei, Edituratiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1983

42) Keynes, J. M.: Teoria general a folosirii mâinii de lucru, adobânzii i a banilor , Editura tiinific, Bucureti, 1970

43) Kotler, Ph.: Managementul marketingului, Editura Teora,Bucureti, 1998

44) Krelle,W.: Production, demande, prics, vol.I, Gauthier VillarsEditeur, Paris, 1970

45) Lapied, A.: Appretissage, rationalité et stabilité de l`echilibre,Editions, Cujas, Paris, 1987

46) Lecaillon, J.: Analyse microéconomique, Cujas, Paris, 198947) Le Roy Miller, R. : Microeconomia, McGraw-Hill Company,

Madrid, 198148) Marx, K.: Opere, vol. 26, Partea I-a, Editura Politic, Bucureti,

1980

49) Moteanu, T., Beju, V., Diaconu, I.: Preuri i tarife, ASE,Bucureti, 1988

50) Moteanu, T.: Preuri i tarife, Editura Didactic iPedagogic, Bucureti, 1993

51) Moteanu, T.: Concurena, Editura Economic, Bucureti,2000




232

52) Naisbitt, J.: Megatendine, Editura Politic, Bucureti, 198953) Niculescu, N.Gh. (coordonator): Legiti ale economiei de pia,

Editura "Gh. Asachi", Iai, 1992

54) Oprian, M.:Gândirea economic în Grecia antic, EdituraAcademiei, Bucureti, 1964

55) Picant, P.: Elements de microéconomie, Montchrestien, Paris, 1990

56) Platis, M.: Preul i formarea lui, Editura economic, Bucureti,1997

57) Pohoa, I.: Doctrine economice universale, vol.12, Editura "Gh.Zane", Iai, 1993-1995

58) Pohoa, I.: Capitalismul - Itinerare economice, Editura Polirom,Iai, 2000

59) Popescu, C., Ciucur, D., Morega, D.: Microeconomiaconcurenial, Editura Economic, Bucureti, 1997

60) Popescu, C., Ciucur, D., Bbeanu, M., Popescu, I.: Echilibrul înaintrii, Editura Eficient, Bucureti, 1998

61) Redslob, A.: É conomie politique. Les grandes doctrines. Analysemicro-économique, Litec Économie, Paris, 1989

62) Rugin, N. A.: Principia oeconomica, Editura Academiei Române,Bucureti, 1999

63) Smith,A.: Avuia naiunilor. cercetare asupra naturii i cauzelor ei, Vol. I, Editura Academiei, Bucureti, 1962

64) Stigler, G. I.: La théorie de prix. Manual de microéconomie,Dunod, Paris, 1989

65) Sut-Selejan, S.: Doctrine economice, Editura Eficient, Bucureti,1997




233

66) ic, Gh.: Prognoza i planul preurilor de producie, EdituraAcademiei, Bucureti, 1973

67) Tabr, N.: Preuri i tarife, Universitatea "Al. I. Cuza" Iai, 1988

68) Tnase, F.: Preurile i indicatorii macroeconomici, Editura ALLBECK, Bucureti, 1998

69) Toffler, A.: Puterea în micare, Editura Antet, Bucureti, 1995,

Elemente de MicroeconomieSUPORT de CURS 2010

Documents

Transcript of Elemente de MicroeconomieSUPORT de CURS 2010