I.1. ProcentulPROCÉNT - Dobândă calculată la o sută de unități monetare pe interval de un an.

Noţiunea de procent, reprezentând o evaluare „la sută”, este utilizată pentru obţinerea datelor comparative în operaţii cu date financiare, economice, demografice, etc.

Procentele sunt folosite pentru a exprima cât de mare sau mică este o cantitate în raport cu o altă cantitate. De exemplu, o creştere cu 0,15 € a unui preţ de 2,50 € reprezintă o creştere cu o fracţiune de 0,15⁄2,50 = 0,06. Pentru a exprima acest raport ca procent, se mută virgula zecimală cu 2 poziţii spre dreapta; creşterea va fi atunci de 6 %.

Dacă însă preţul iniţial ar fi fost de exemplu de 8 €, atunci aceeaşi creştere cu 0,15 €, raportată acum la cei 8 €, ar reprezenta numai 0,15⁄8 = 0,01875 sau 1,875 %.

I.2. Preţ de costPREŢ DE COST - Parte din valoarea mărfii sau a produsului care înglobează preţul factorilor de producţie (capital fix, circulant şi forţa de muncă).

Această valoare este folosită ca factor-cheie în determinarea profitabilităţii, iar în unele teorii privind bursele de valori – la stabilirea valorii acţiunilor.

Preţul de cost apare în mai multe forme : costul real, costul final, costul mediu şi valoarea netă realizabilă.

Costul real este adăugarea la costul articolelor a cheltuielilor suferite la achiziţionarea unui articol în vederea stabilirii costului real al bunurilor. De obicei, adaosurile la cost presupun transportul de mărfuri, impozitul etc.

Costul mediu – la combinarea stocului vechi cu cel nou, preţul nou de multe ori exagerează valoarea stocului generat. Cea mai bună metodă este combinarea valorii totale a investiţiei în stocul întreg şi dividerea acestuia la numărul total de unităţi.

Valoarea netă realizabilă – de obicei indică valoarea medie a unui articol în cadrul pieţei.

I.3. ProfitulPROFIT este partea rămasă din venitul total ce revine întreprinzătorului după ce s-au scăzut toate cheltuielile aferente venitului respectiv. De aici, rezultă că profitul este avantajul realizat în formă bănească dintr-o acţiune, operaţie sau activitate economică. Prin urmare orice agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta dacă nu obţine profit.

Profitul poate lua următoarele forme : a)profitul brut este reprezentat de partea ce rămâne din venitul total după ce s-au scăzut cheltuielile de

producţie; b)profitul net este partea din profilul brut care rămâne după ce au fost deduse dobânda la capitalul

propriu al întreprinzătorului, salariul ca recompensă pentru activitatea sa, arenda şi chiria pentru terenul şi clădirea care îi aparţin, impozitele şi taxele ce se suportă direct din profit;

c)profitul normal, legitim sau justificat, care reprezintă remunerarea serviciilor întreprinzătorului, recompensa pentru priceperea sa şi răspunderea pe care şi-o asumă, prima pentru risc şi incertitudine;

d)profitul pur sau supraprofitul este acel profit generat de împrejurări deosebite care nu au legătură cu activitatea întreprinzătorului. Este obţinut de acei întreprinzători care au o poziţie de monopol în producerea şi/sau vânzarea produselor. Se realizeazã pe baza unor preţuri de vânzare mai ridicate.

Pentru intelegerea continutului profitului normal poate fi dat urmatorul exemplu: într-un an venitul total al unui agent economic este de 500.000 u.m., din care 480.000 u.m. reprezintă costuri de producţie cu factorii de producţie utilizaţi. Agentul economic utilizează echipamente de producţie si alţi factori similari, pentru care obţine un profit de 80.000 u.m.

El poate închiria echipamente de producţie pentru un an unor terţi de la care poate primi o chirie de 80.000 u.m., sau se poate folosi de echipamente de producţie pe timp de un an, închiriate de la terţi, pentru care plăteşte o chirie de 80.000 u.m. ţinând seama de cele trei ipostaze prezentate mai sus. Rezultă că cele 80.000 u.m. reprezintă profit normal, în timp ce 100.000 u.m. constituie profitul total, din care 20.000 u.m. este profit economic.

3

Dacă întreprinzătorul, agentul economic n-ar fi proprietar de nici un factor de producţie, închiriindu-i pe toţi, atunci el n-ar obţine profit normal, chiria plătită terţilor, incluzându-se în costul de producţie, în calitate de cost real. Dacă marfa astfel obţinută s-ar vinde la un preţ egal cu costul de producţie, atunci el n-ar obţine nici un profit economic. Ca o componentă a profitului total, profitul economic reprezintă venitul ce se obţine de o întreprindere (agent economic) care este administratorul, organizatorul unităţii şi beneficiarul bunurilor produse de respectiva unitate, care se vind la preturi mai mari decit costul de productie (adica, inclusiv profitul normal).

I.4. TVATAXĂ PE VALOARE ADĂUGATĂ – este un impozit general de stat care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.Subiecţi impozabili se consideră:

persoanele juridice şi fizice înregistrate, sau care trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile art.112;

persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare;

persoanele juridice şi fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile.Obiecte impozabile sunt:

livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;

importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice.

I.5. DobândaDOBÂNDA este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi

risc. Astfel, într-un sens, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobânda originară a capitalului) sau pentru capitalul încredinţat altor persoane spre utilizare (dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare.

În sens restrâns, sau ca formulă mai mult utilizată, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Dobânda nominală şi dobânda realăAprecierile privind nivelul dobânzilor sunt valabile atât timp cât stabilitatea monetară

asigură, la expirarea termenului împrumutului, recuperarea integrală a valorii avansate, respectiv o putere de cumpărare echivalentă momentului acordării împrumutului. Perioada actuală caracterizată prin intense, permanente şi generalizate procese inflaţioniste influenţează evident acest proces şi pune pe prim plan riscul capitalurilor.

Riscul capitalurilor se referă la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate suferi prin faptul că valoarea reală (la momentul de referinţă) a ratelor de rambursare a împrumutului să nu poată acoperi integral capitalul împrumutat, evaluat în aceeaşi termeni.

Astfel, se desprinde concluzia că în condiţiile procesului inflaţionist rata dobânzii implică două ipostaze: dobânda nominală, exprimată ca atare (prin rata curentă de piaţă); dobânda reală, ca diferenţă între dobânda reală şi gradul de eroziune a capitalului, determinat

de evoluţia procesului inflaţionist.

4

I.6. Tipuri de crediteCREDITUL reprezintă un împrumut în bani în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului.În economia de piaţă există o mare varietate de forme ale creditului, care pot fi grupate după anumite criterii:1)În funcţie de calitatea creditorului a)creditul comercial care prezintă următoarele caracteristici: - părţile implicate sunt agenţii economici, care se împrumută reciproc; - obiectul creditului îl constituie transmiterea de capital de împrumut sub formă de marfă (vânzarea pe datorie a mărfurilor); - îmbină interesul furnizorului de a asigura vânzara mărfurilor sale cu interesul beneficiarului, lipsit de capital, de a le procura, fără a le plăti imediat, ci la o dată ulterioară;b) creditul bancar care are următoarele caracteristici: - părţile implicate în relaţia de credit sunt, pe de o parte băncile, iar pe de altă parte agenţii economici şi populaţia; - obiectul creditului îl constituie transmiterea de capital de împrumut în formă bănească; - poate contribui la sporirea capitalului real, când vizează proiecte de investiţii sau poate servi doar la mişcarea capitalului, când vizează acoperirea unor nevoi curente: - nu există limite în ceea ce priveşte posibilii beneficiari;2) În funcţie de calitatea debitorului distingem:a) credite acordate particularilor (persoane fizice) care pot fi: credite de trezorerie, credite pentru locuinţe, credit personal, credit pentru consum.

Creditul pentru locuinţe (creditul ipotecar) : Scopul acestui credit este de a facilita accesul populaţiei la locuinţe, prin oferirea de resurse

financiare (fonduri) şi asistenţă tehnică necesară. În acest fel se vizează a se asigura locuinţe corespunzătoare pentru cât mai multe persoane şi a se sprijini dezvoltarea comunităţilor locale, prosperitatea populaţiei.

Creditul pentru consum este destinat procurării de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare, care se plătesc în rate (de exemplu, achiziţionarea unei maşini).b)credite acordate întreprinzătorilor (persoane juridice), la rândul lor, pot fi - credite de exploatare – pentru acoperirea cheltuielilor din activitatea curentă şi circulaţia mărfurilor; - credite de prefinanţare – acordat în special celor ce produc mărfuri sezoniere sau pe stoc; - credite de echipament – necesare pentru proiecte de investiţii ce privesc reînnoirea echipamentelor existente sau dobândirea de noi capacităţi de producţie;

- credite de leasing – acordate pentru operaţiuni de leasing ce vizează procurarea unorutilaje, mijloace de transport sau echipamente industriale, după caz, în care nu există posibilitatea achitării integrale a contravalorii acestora în momentul achiziţiei lor

3) În funcţie de destinaţia creditului:a) credit de producţie, care la rândul său, poate fi: - credit de investiţii; - credit de circulaţie – reprezentând un avans pentru mărfurile ce vor fi vândute; - credit de consum – folosit pentru procurarea unor bunuri de folosinţă personală sau pentru satisfacerea unor nevoi immediate de trezorerie a persoanelor fizice4) După perioada de creditare, avem: - credit pe termen scurt – a cărui scadenţă nu depăşeşte un an; - credit pe termen mediu – cu perioada de 3-5 ani; - credit pe termen lung – cu perioada de peste 5 ani, uneori de 15- 20 de ani.

5

I.7. Buget. Buget personal. Buget familialBUGETUL se referă în general la o listă cu toate veniturile si cheltuielile.BUGETUL PERSONAL este printre cele mai importante concepte ale finanţelor private. Într-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit si cheltuieli si este dezvoltat un plan pentru veniturile în exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursă de finanţare în cazul unei penurii (lipsă a mijloacelor de trai).BUGETUL FAMILIAL este un calcul foarte exact, meticulos si cît se poate de real al posibilităţilor financiare ale unei familii. Scopul său este planificarea pe termen fix a unor economii in vederea achiziţionării de case, maşini sau trimiterea copiilor la şcoli bune.

6

II. Monitoring. Bugetul viitoarei familiiInstituţia familiei cuprinde aspectul economic al rolului său de celulă de bază a societăţii

umane reprezentând un grup ai cărui membri sunt înrudiţi între ei prin căsnicie sau prin legpturi

de sânge.

Această valoare economică, însă, ar fi nulă dacă familia nu ar pune bazele ideii despre un

buget comun din momentul convieţuirii partenerilor.

Personal, îmi este un pic dificil să-mi imaginez cum aş gestiona bugetul familial pentru că nu

am experienţa unei căsnicii, însă părinţii sunt un model destul de valoros, deoarece astfel am

şansa să analizez punctele forte şi cele slabe ale planului lor financiar, aşa încât, pe viitor, să pot

optimiza la maxim ideea de buget familial.

Spre exemplu, venitul lunar ca rezultat al salarizării ambilor soţi ar fi împărţit cam în felul

urmator. Până la apariţia copilului, în dependenţă de mărimea salariilor, să zicem 3000 de lei şi,

respectiv, 5000 de lei, 25% s-ar cuveni cheltuielilor pentru întreţinerea locuinţei şi abonamentele

pentru telefoanele mobile. Restul de 75% se distribuie astfel: 10% pentru cheltuielile personale

(teatru, restaurant), în timp ce 65% sunt destinate alimentaţiei zilnice şi economiilor aferente

concediilor, viitorului copil sau perioadelor de criză (40% şi, respectiv, 25%).

La apariţia copilului raporturile în bugetul familial se schimbă, cheltuielile personale

reducându-se la 5%, astfel crescând ponderea cheltuielilor referitoare la copil bazate pe cele 25%

a economiilor aferente concediilor, dar păstrându-se, totuşi o mică parte din buget pentru

perioadele de criză.

În concluzie am ajuns la părerea că întemeierea unei familii este o responsabilitate foarte mare

pe care, mai devreme sau mai târziu, fiecare din noi şi-o asumă, de aceea pentru a forma o

instituţie familială sănătoasă şi prosperă socialmente este absolut necesar de a deprinde anumite

abilităţi în întocmirea unui buget cât mai rezonabil din punctul de vedere al cheltuielilor şi cât

mai accesibil conform veniturilor , astfel încât echilibrul şi armonia să domine atât în plan

financiar, cât şi în cel al relaţiilor dintre membrii viitoarei familii.

7

8