DIN ISTORIA ETICHETEI

Fiecare dintre noi are idealuri pentru realizarea cărora ne străduim să ne cultivăm. Respectarea bunelor maniere favorizează realizarea scopurilor. De la începutul timpurilor, oamenii au tendinţa să de a se opune regulilor bunelor maniere. Există senzaţia că ele sunt restrictive şi privează libertatea individului. Dar la un moment dat, orice om este nevoit să respecte eticheta. Pe de o parte, pentru că nu avem cum ne înţelegem decât dacă ne respectăm unii pe alţii. Pe de altă parte, aceste norme definesc societatea umană. „Ele contribuie la formarea noastră ca „oameni”, la bucuria de a trăi printre semeni civilizaţi”

Pe faţa clădirii de la New College din Oxford stă gravat: „Manners make man” (Manierele fac omul). Acesta este un adevăr fundamental, care ar trebui enunţat la fiecare instituţie de învăţămînt.

Eticheta este un cod al bunelor maniere la serviciu, acasă, în ospeţie, etc. aprobate în societate.

Pentru a deveni cod social, eticheta trebuie mai întâi de toate supusă probelor timpului. Chiar şi etimologia cuvîntului este semnificativă din acest punct de vedere. Cuvântul „etichetă”- provine din limba franceză. Grădinarul lui Ludovic al XIV-lea a aşezat pe peluzele proaspăt însămînţate nişte inscripţii, prin care era interzis ca acestea să fie călcate. Din cauza că mulţi dintre supuşii regelui ignorau inscripţiile, Ludovic a emis un decret, prin care obliga nobilimea să respecte „etichetele”. Astfel cuvîntul semnifică de la bun început un comportament conform cu respectarea unor norme.

Foarte multe obiceiuri au la bază fapte foarte „laice”, înainte de a deveni bune maniere. Spre exemplu, strângerea de mână are drept bază gestul prin care bărbaţii îşi demonstrau că nu ţin nici o armă rece, cu care şi-ar putea omorî sau răni partenerul.

„Omul este o fiinţă socială”, spunea Aristotel. Încă de la începuturi, ginta umană a stabilit nişte reguli, asupra cărora a căzut de acord. Desigur că aceste reguli nu erau scrise sau chiar spuse, ci tacite. Ele luau naştere din necesitatea întregii societăţi şi erau reglate de conducători. Mai tîrziu, atunci când societatea umană a trecut la altă etapă de dezvoltare, regulile etichetei au fost fixate în scris. Deja în „Odissea” putem regăsi reguli de comportament ale oamenilor în diferite situaţii. Ovidiu în „Arta de a iubi” aminteşte despre modalitatea de a te comporta la masă.

Prima etichetă oficială este cea diplomatică. Putem aduce numeroase exemple din lumea antică, ce vor veni să întregească expunerea noastră. În Grecia, Egipt, Imperiul Roman găsim elemente de etichetă. În anul 1204 apare prima carte în care regulile de comportament sunt descrise pe larg – „Disciplinia clericalis” de Petrous Alfonci. Pentru început, cartea conţinea doar un set de reguli. În baza ei au apărut mai târziu o mulţime de alte cărţi legate de etichetă. La început, cărţile de etichetă se adresau exclusiv aristocraţilor, cu timpul însă cercul de cititori s-a lărgit, ele având drept obiectiv masele largi. Conţinutul cărţilor se axa pe reguli de conversaţie, de primire a oaspeţilor, comportament la masă, etc. Spre exexmplu, Menantes în 1716 scrie „Cartea despre comportamentul civilizat şi destoinic cu persoanele sus-puse şi cu doamnele, de asemenea despre comportamentul doamnelor cu noi”.

1

La începutul secolului XIV, în Italia regulile de comportament erau strict reglementate. În mare majoritate aceasta este cauza din care Italia este considerată ţara-mamă a etichetei. Mai târziu, o dată cu venirea lui Ludovic al XIV-lea la putere, Franţa devine leagănul etichetei şi a modei în general. Ludovic era deosebit de interesat de măreţia şi bogăţia palatului său. Au fost elaborate o serie de reguli, mai bine zis un cod de comportament al curtenilor. Spre exemplu, nimeni nu avea dreptul să înceapă discuţia cu regele pînă nu avea o permisiune specială. Nici măcar călugării nu aveau voie să încalce regulile etichetei. În timpul recepţiilor la palatul lui Ludovic, fiecare dintre invitaţi purta o „etichetă”, pe care erau înscrise regulile de comportament. Tocmai de aici vine tradiţia prin care eticheta este concepută ca o serie de ritualuri, care trebuiesc respectate. Dar regulile erau atât de alambicate încât respectarea lor era foarte dificilă. Astfel a fost iniţiat serviciul de „ceremoniat” – erau angajate persoane, care cunoşteau foarte bine aceste reguli şi îi ajutau pe ceilalţi să se orienteze.

În secolul XVII obiceiurile curţii franceze constituiau o combinaţie între cavalerism, respect şi un soi de familiarism. Spre exemplu, bărbaţii erau obligaţi să îşi scoată pălăriile în semn de salut, dar puteau să o aibă pe cap chiar şi în timpul meselor. Locul la masă era strict determinat în funcţie de poziţie şi stare socială. Oamenii erau aşezaţi doar într-un singur rînd, iar oaspetele cel mai de vază se amplasa la capăt şi nu avea nici un vecin din partea dreaptă. Din partea stîngă se aşeza oaspetele care urma ca titlu după cel dintîi, etc. Gazda nu se aşeza în capul mesei, aşa cum se obişnuieşte astăzi în cultura noastră, ci ocupa locul cuvenit în funcţie de poziţia sa socială. În timpul dineului era obligatoriu să se pronunţe toasturi, bărbaţii scoţîndu-şi pălăria din cap şi stând în genunchi. După ce au terminat de băut din pahar, cei care pronunţau toastul, se ridicau şi îşi puneau pălăria.

În secolul XVI, în Germania, apare „Cetăţenia obiceiurilor copilăreşti”, a lui Erasmus de Roterdam, carte în care este descris modul în care trebuie să se comporte copiii acasă, la şcoală, în ospeţie, etc. Spre exemplu, „Ce trebuie să facem atunci când suntem invitaţi la o sărbătoare? Să venim la timp; nu este frumos să ducem cu noi un câine sau un alt oaspete neinvitat. Dacă eşti trist, lasă-ţi tristeţea acasă. Dacă îţi oferă locul cel bun, la început refuză, dacă însă gazda insistă, atunci respectă dorinţa ei şi stai acolo unde îţi este propus. Dar înainte de toate spală-te pe mâni şi ai grijă să ai unghiile tăiate”.

Putem vorbi despre două tendinţe majore în dezvoltarea şi respectarea normelor etice. O primă tendinţă este cea europeană. Ea este orientată înainte de toate spre aspectul social al vieţii umane - comportamentul în societate în mare măsură. Eticheta europeană reglementează doar ceea ce este interzis din careva motive, ceea ce este considerat de neconceput pentru un om educat. Astfel, persoana, conducându-se după reguli de comportament are posibilitatea să îşi manifeste individualitatea.

A doua tendinţă este cea orientală. Acest tip de etichetă este mult mai conservativă, mai ritualică şi nu permite abaterea sau nerespectarea regulilor. Fiecare cuvînt spus trebuie respectat, fiecare gest are o semnificaţie aparte, fiecare comportament este apreciat din perspectiva normelor morale şi de etichetă.

2

Politeţea este însă o normă, a cărei respectare se cere în orice ţară şi în orice context. Desigur formele de manifestare a politeţii sunt diferite la diferite popoare. Din această cauză este foarte important dacă mergem undeva peste hotare să studiem cultura poporului respectiv pentru a nu comite gafe interculturale. Totuşi un lucru rămîne esenţial şi neschimbat în toate timpurile şi la toate popoarele: codul de onoare, spune A. Marinescu şi are foarte mare dreptate.

Pentru că indiferent de situaţie dacă eşti o persoană care ştie să îşi respecte promisiunile, eşti nobil, ai respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi, toate popoarele vor susţine că eşti un om educat şi atunci: „fiecare ştie că un om cu purtare agreabilă este primit cu mai multă bucurie decât un necioplit, o persoană zâmbitoare e acceptată mai uşor în societate decât una posomorâtă; un om îngrijit inspiră mai multă încredere decât unul cu o ţinută ostentativ boemă.”

Adeseori bunele maniere sunt percepute ca fiind inventate pentru a face viaţa oamenilor amară. De ce este nevoie să fim drăguţi cu doamnele, dacă şi aşa putem obţine ce ne dorim, spun adesea cei nemanieraţi.

Totodată afirmăm cu tărie şi credem că veţi fi de acord cu noi că bunătatea, toleranţa, blîndeţea sunt elemente indispensabile nu numai oricărui cadru medical, ci oricărui om. Cel care îşi corectează interlocutorul cu îngîmfare în faţa celorlalţi nu este un om educat, la fel ca şi cel care are impresia că microb este rădăcina cuvîntului microbist.

Condiţiile sine-qua-non ale unei bune creşteri sunt indulgenţa, respectul pentru stilul de viaţă al altuia, tactul şi bun-simţul.

Elemente ale codului bunelor maniere

Vom examina în continuare câteva elemente ale codului bunelor maniere: salutul, prezentarea, formulele de adresare, comportamentul în societate, bunele maniere la masă, călătoriile şi distracţiile, cadourile, etc.

SalutulPsihoterapeutul american, E. Berne, numeşte salutul

„mângâiere”. A spune corect „bună ziua”, menţionează autorul analizei tranzacţionale, înseamnă a-l vedea pe celălalt, a-i simţi prezenţa, a-l percepe şi a fi pregătit pentru o reacţie adecvată din partea sa. Astfel, orice om simte o „mângâiere” atunci când este salutat. Complexitatea „mângâierii” depinde de relaţia pe care o aveţi cu celălalt. Dacă aveţi o cunoştinţă, pe care o salutaţi doar din mers, „mângâierea” constă în acel salut fugar pe care îl daţi partenerului dumneavoastră. Suntem obişnuiţi să ne salutăm într-un anumit fel cu anumite persoane, şi aşteptăm de la ei aceleaşi reacţii pe care le au de fiecare dată. În momentul în care un om cu care obişnuiaţi, pe lângă salut, să mai schimbaţi câteva cuvinte, nu se opreşte şi nu vă explică cel puţin de ce a procedat astfel, vă simţiţi frustrat, pentru că nu aţi primit „mângâierea” la care vă aşteptaţi. Astfel se simt şi ceilalţi când dumneavoastră procedaţi astfel. Din această cauză sfatul este să păstraţi obiceiurile pe care le aveţi în materie de salut, iar dacă doriţi să schimbaţi ceva într-o relaţie,

3

să o faceţi treptat, pentru ca persoana vizată să se obişnuiască cu „mângâierile” care au devenit mai multe sau mai puţine

Chiar dacă pare a fi ceva de ordin cotidian, a şti să saluţi este dovada bunei creşteri. În diferite culturi se respectă diferite ritualuri de salut. Orice salut este mai întâi de toate un gest de politeţe. Un simplu salut poate demonstra cât de mult respectăm pe cineva sau care este atitudinea faţă de celălalt, în general. Adulţii concep salutul ca pe o convenţie. Din această cauză de obicei nu ne este greu să îi salutăm pe colegi, prieteni sau profesori. Dar maniera în care îi salutăm este foarte importantă şi poate determina relaţiile interpersonale. Pe timpuri, pe teritoriul ţării noastre era primit salutul generalizat, în care chiar dacă nu cunoşti omul eşti obligat să îl saluţi. Astăzi, acest obicei se mai păstrează doar la ţară. În oraşe însă devine fără sens să saluţi oameni care îţi sunt totalmente necunoscuţi. Aici funcţionează alte reguli, care determină modul de a saluta:

1. Bărbatul salută întotdeauna primul2. Tinerii salută pe cei mai în vârstă3. Nou-venitul salută pe cei deja adunaţi4. Inferiorul îşi salută superiorul (Dacă inferiorul este o femeie primul

va saluta bărbatul)!!! studentul salută ÎNTOTDEAUNA profesorul !!!

Nu contează că sunteţi „supărat”, pentru că profesorul nu v-a dat nota la care v-aţi aşteptat sau nu v-a promovat la un colocviu, un om educat îşi va saluta întotdeauna profesorul.

Vom oferi în continuare câteva detalii în ce priveşte salutul în situaţii cotidiene. Am spus mai sus că un bărbat ar trebui să salute femeia în orie context, chiar dacă este mai în vârstă sau deţine un post mai înalt. Detaliul de bază, uitat din păcate în cultura noastră industrializată, este legat de scosul pălăriei, şepcii. Dacă nu purtaţi nimic pe cap, atunci salutul ar trebui să fie însoţit de o plecăciune, o înclinare a capului, care poate fi un pic mai adîncă decât dacă ţi-ai scoate pălăria.

Doamnele vor răspunde la salut printr-un surîs. Adesea ne este frică sau jenă sau lene (!) să zâmbim. Dar cunoaştem cu toţii faptul că zâmbetul poate apropia oamenii mult mai repede decât cuvintele.

Totuşi, există cazuri, în care nu vreau să salut o anumită persoană, chiar dacă ultima este foarte insistentă. Ce este de făcut în acest caz pentru a rămâne un om cult? În general a nu saluta pe cineva este un semn de supărare şi un gest pe care celălalt îl percepe ca ofensă. Cazurile în care nu doriţi să îl/o salutaţi pe interlocutorul dumneavoastră trebuie să aveţi multă grijă şi tact. Dacă omul se află la o distanţă mare încercaţi să evitaţi întâlnirea. Dacă însă aceasta este inevitabilă salutul ar trebui să fie scurt şi cât mai puţin cordial. Dar să fie!

Adeseori se poate întâmpla că ne salută oameni puţin cunoscuţi sau chiar necunoscuţi. Recomandarea autorilor este să răspundem la salut în orice caz. Nu ne costă nimic să răspundem la un salut. Vom uita repede dacă acesta a fost un necunoscut; amintiţi-vă însă de cazul în care nu aţi fost salutaţi de o pesoană cunoscută! Cum v-aţi simţit?

În general, în ceea ce priveşte codul bunelor maniere am putea accentua că principiul empatiei este prezent peste tot. Dacă reuşeşti să te pui în pielea celuilalt, să simţi ceea ce simte interlocutorul

4

tău, să înţelegi starea în care se află, lucrurile vor lua o cu totul altă întorsătură. Este mult mai plăcut şi uşor să comunici cu un om binevoitor şi drăguţ. Astfel veţi reuşi să câştigaţi simpatia celor din jur.

Un caz particular care se dă drept exemplu al bunei creşteri în mediul masculin: Dacă un bărbat trebuie să salute un grup mixt, unde sunt prezenţi şi bărbaţi şi femei, ritualul va fi următorul: cel venit va ignora, adeseori chiar de manieră agresivă femeile prezente în grup şi va saluta, dând mâna cu bărbaţii în primul rînd, apoi se va întoarce şi va murmura un „bună ziua” pentru femeile prezente (în cazul în care îşi mai aminteşte să facă acest lucru).

!!! bărbatul salută ÎNTOTDEAUNA femeia în primul rând şi după aceea dă mâna cu alţi bărbaţi !!!

Cunoaştem deja că salutul poate fi atât verbal cât şi nonverbal. De obicei, forma verbală a salutului depinde de foarte multe amănunte: din ce sferă socială vine individul, care îi este vîrsta, mediul în care se află, etc. Salutăm într-un fel profesorii sau şefii şi cu totul altfel prietenii. Vom aminti doar câteva dintre formulele admise din punct de vedere al etichetei.

Dacă întâlnim rude sau prieteni vom spune un „bună ziua”, chiar dacă nu ne oprim să facem conversaţie.

Dacă însă este vorba despre persoane mai puţin apropiate este necesar să adăugăm Domnule sau Doamnă.

Pentru vârsta adolescenţilor formule de tip „hello”, „ciao”, „salut” sunt permise. Însă dacă ne aflăm într-un mediu universitar, nu ne putem permite să salutăm astfel, cel mai bine ar fi să păstrăm expresia „bună ziua”, care nu numai sună bine, dar şi este o tradiţie foarte frumoasă în cultura noastră.

De asemenea, când întâlnim pe cineva pe care nu l-am văzut de mult timp, este frumos ca la despărţire să îi spunem „mi-a făcut plăcere să te întâlnesc, sper să mai vorbim”.Forma nonverbală a salutului, cea mai des întâlinită de fapt

printre bărbaţi este strângerea mânii. Dacă în salutul verbal, bărbatul este cel care trebuie să

salute primul, în cazul gesturilor, femeia este cea care va întinde mâna bărbatului, la fel se întâmplă şi în cazul relaţiei şef-subaltern. Persoana de rang superior va hotărî dacă doreşte să utilizeze acest tip de salut. Ordinea în care se strâng mânile este următoarea: doamnele între ele, doamnele şi domnii, domnii între ei.

După destrămarea Uniunii Sovietice, în cultura noastră au apărut o mulţime de obiceiuri, care erau considerate „burgheze” de către comunişti, spre exemplu, sărutatul mânii. Şi astăzi apar o mulţime de discuţii despre necesitatea sau nu a sărutatului mânii. Unii îl consideră un obicei vechi şi demodat, alţii - un act de supremă politeţe. Nu vom polemiza pe această temă, ne vom mulţumi să afirmăm doar că orice femeie are o atitudine mai bună faţă de bărbatul care sărută mâna decât faţă de cel care o salută verbal. Sărutatul mânii nu este neapărat un act de săvârşit astăzi. Se întâmplă adeseori că

5

bărbaţii doar spun „sărut mâna, doamnă” fără ca să treacă la fapte.

Nu se sărută mâna pe stradă sau la plajă. De asemenea sunt doamne care îşi retrag sfioase mâna, atunci când un bărbat încearcă să o sărute. Acest gest este urât. De asemenea, nu spunem mulţumesc după ce un bărbat v-a sărutat mâna.

Un alt element obişnuit astăzi, dar care creează teme de discuţie pentru generaţiile mai în vârstă (şi nu în zadar!) este sărutul. Putem întâlni doi oameni care se sărută oriunde: pe stradă, în parc, în sălile de curs. Din păcate, trebuie să îi dezamăgim pe îndrăgostiţii, care obişnuiesc să uite că nu sunt singuri pe lume. Buna-cuviinţă presupune că sărutul este ceva foarte intim şi nu poate fi practicat de faţă cu alţii sau oriunde. A fi îndrăgostit este foarte frumos. Dar să nu uităm că ne înconjoară o lume mare şi curioasă, uneori ironică şi bîrfitoare! Ceea ce pare a fi un sărut nevinovat poate provoca reacţii nebănuite din partea celor ce vă privesc.

În diferite culturi, maniera de a saluta este diferită. Spre exemplu, ritualul oriental (mă refer în mod special la Japonia, China, etc.) este foarte lung. Grecii antici la întâlnire îşi spuneau „Fii fericit”. Astăzi pentru greci este obişnuit să îşi spună „Fii sănătos”. În Egiptul antic spre exemplu, nu era obişnuit să întrebi despre starea sănătăţii persoanei, ci se întreba „Cum transpiraţi?”(!). Arabii zic „Pace ţie”, iar chinezii întreabă „Ai mâncat astăzi?”

Dar indiferent de cultura a cărei parte constituentă suntem, este frumos să ne salutăm de fiecare cu zîmbetul pe buze şi să păstrăm obiceiul de a fi nişte persoane culte.

Întâlnirea cu oameni începe cu salutul. Pasul imediat următor este desigur

PrezentareaVom începe să vorbim despre prezentare construind şi analizând o

situaţie ipotetică. Să ne imaginăm, că aţi fost invitat la un dineu oficial. Sunteţi un medic tânăr, aveţi un început de carieră foarte reuşit. Dar oamenii nu vă cunosc încă. La dineu sunt prezenţi oameni, despre care aţi auzit, dar pe care nu îi cunoaşteţi. Gazda dineului uită (deşi nu este politicos) să vă prezinte. Ce faceţi? Nu cunoaşteţi pe nimeni, toţi se uită foarte curioşi la dumneavoastră. Desigur că vă simţiţi prost.

Orice prezentare este legată de trei dificultăţi majore: cine, cui, cum.

Bărbatul este prezentat femeii, cel mai tânăr celui mai în vârstă, cel cu funcţie inferioară celui cu funcţie superioară. Totodată există nişte abateri de la regulile generale de prezentare; spre exemplu, o fată tânără este prezentată unui bărbat mai în vârstă.

Modul în care faceţi cunoştinţă cu oamenii determină relaţia dumneavoastră cu ei şi chiar evoluţia pe scara socială. Este bine cunoscută „regula 15 secunde”, care spune că impresia care rămâne întipărită în mintea conlocutorului se formează în primele 15 secunde în care ne-am întâlnit. Astfel trebuie să ne străduim, de la bun început să facem o impresie cât mai bună asupra partenerului nostru. Aici este vorba şi despre ţinuta vestimentară,

6

zâmbet, modalitatea în care stăm, modul în care ne prezentăm în mod deosebit.

Vom da un algoritm de comportament în cazul prezentărilor. De respectarea acestor paşi depinde foarte mult imaginea dumneavoastră

1. ridicaţi-vă în picioare2. faceţi un pas înainte, zâmbiţi, încercaţi să aveţi o mină plăcută3. spuneţi-vă numele cât mai clar şi pronunţat4. întindeţi mâna persoanei respective(dacă este cazul)5. repetaţi numele celuilalt „sunt foarte bucuros să vă cunosc,

domnule Ionescu! Am auzit numai cuvinte frumoase despre dumneavoastră.”

Dacă se întâmplă cumva că nu aţi înţeles numele celui prezentat, nu vă străduiţi să îl pronunţaţi schimonosindu-l, va fi o situaţie jenantă pentru tot grupul. Este mult mai simplu să vă cereţi scuze şi să întrebaţi încă o dată sau să precizaţi numele conlocutorului dumneavoastră.

Devine anecdotic momentul în care unele persoane se prezintă în cazuri oficiale utilizând numele mic - Tolea, Colea, Fedea, Catea sau nume de alint, folosite doar într-un anumit context şi de către oameni speciali, apropiaţi. Se mai poate întâmpla că ne adresăm damelor, „Doamna Tatiana”, ceea ce este incorect. Adresarea adecvată este „Doamna Gherţescu”.

Avem uneori tendinţa să luăm prezentarea drept startul unei prietenii. Amintiţi-vă ce spuneam mai sus despre mângâieri. Nu putem forţa persoana să intre în contact cu noi, mai ales nu începem să punem întrebări despre familie, copii, bani, etc. Putem întâlni persoane care ne fac confidenţe de la prima sau a doua întâlnire, luând o relaţie superficială drept început de prietenie.

Este foarte neplăcut să auzi lucruri care nu te privesc, jenant chiar. Plus la aceasta, făcând confidenţe trebuie să ne alegem cu mare grijă omul cu care vorbim, pentru că oamenii sunt diferiţi şi nu putem şti ce scopuri urmăresc.

Nu uitaţi şi de formulele lingvistice, ce demonstrează că sunteţi un om educat: „sunt încîntat să vă cunosc”, „îmi pare bine”, etc.

În „Codul bunelor maniere astăzi”, Aurelia Marinescu oferă unul dintre exemplele care induc în eroare. „O tânără acompaniată de soţul ei e invitată la aniversarea socrului, în locuinţa acestuia (sau la un restaurant, nu asta este important). De faţă se mai află o pereche în vârstă, o doamnă tot în vârstă şi un cuplu tânăr. Ordinea saluturilor sau a prezentărilor (dacă tânăra nu cunoaşte pe nimeni) este următoarea: primul pe care îl salută (iar acesta îi dă mâna) este socrul, persoana sărbătorită. Urmează cele două doamne în vârstă (ele întind mâna în timp ce gazda rosteşte numele nurorii sale, apoi pe ale doamnelor), iar după ele domnul în vârstă - tânăra întinde mâna. La sfârşit, tânăra care a intrat în casă o salută pe tânăra prezentă – mânile se întind simultan -, iar tânărului care a rămas ultimul i se spune numele şi i se întinde mâna”.

Următoarea întrebare care urmează, dacă ne referim la firul logic este: ce facem când nu este nimeni, care să ne prezinte? Altfel spus, care este modalitatea prin care ne prezentăm singuri? A te prezenta singur este normal pentru societatea contemporană. Maniera în care ne prezentăm seamănă foarte mult cu cazul în care ne prezintă o terţă persoană: „ Permiteţi-mi să mă prezint, sunt Marcel Barbaroş”. Dacă aveţi titluri, este

7

recomandabil să nu le înşiraţi. Imaginea despre dumneavoastră va creşte pozitiv dacă oamenii vor afla ulterior că sunteţi medic. Pentru început se pronunţă prenumele şi apoi numele.

Subiectul delicat însă nu este prezentarea. Acestea sunt nişte reguli pe care putem să le învăţăm şi respectându-le cu stricteţe vom şti că procedăm corect. Dar se întâmplă adesea că după o prezentare urmează o tăcere stînjenitoare, timp în care toată lumea se simte prost. Atunci rolul gazdei este să găsească o temă comună de discuţie prin găsirea unor elemente comune între cei prezentaţi. Putem vorbi despre posibile experienţe comune sau a unor relaţii de prietenie care îi leagă pe cei implicaţi în discuţie. Dar aveţi grijă ca din exces de zel să nu spuneţi spre exemplu, că cel care a fost prezentat ultimul este un om cu bani sau şomer sau orice amănunt din viaţa intimă a conlocutorilor. Spuneam mai sus că acesta este un moment delicat. Am vorbit pe parcursul întregului curs despre comunicare. Ştim care sunt principiile unei comunicări eficiente, dar foarte mulţi dintre noi nu cunosc reguli elementare de adresare sau de întreţinere a unei conversaţii.

AdresareaExistă mai multe modalităţi prin care ne putem adresa oamenilor, în

depinde dacă vom cunoaşte sau nu persoana căreia ne adresăm. Spre exemplu, dacă vrem să vorbim cu un necunoscut ar fi frumos să ne cerem scuze şi permisiunea de a vorbi. Dacă persoana ne permite ne vom adresa, dacă însă suntem refuzaţi ne vom cere scuze şi ne vom îndepărta.

Unei adunări ne vom adresa cu „doamnelor şi domnilor” şi nu cu „domnilor şi doamnelor”. În cultura noastră putem întâlni adresarea „domnişoarelor” pe lîngă cele enunţate. În general, este bine să se renunţe la acest apelativ.

Unei femei ar fi bine să ne adresăm cu „doamnă”. Apare întrebarea: cum ne vom adresa unei femei care deţine postul de director sau inginer sau medic? Vom folosi un titlu de gen feminin sau masculin? În general, se foloseşte termenul de gen masculin. Trebuie însă menţionat că în Occident, femeile luptă pentru utilizarea termenului de gen feminin: doamnă directoare, doamnă ingineră.

Este foarte urât când un tânăr se adresează unei persoane mai în vârstă cu „tu”, fără ca să îi ceară voie. Există câteva reguli pentru a putea trece graniţa dintre „tu” şi „dumneavoastră”.

1. trebuie să fii sigur că e binevenită hotărârea dumneavoastră de a spune tu.

2. iniţiativa de a spune tu aparţine persoanei mai în vârstă.Putem observa în mediul universitar cazuri în care studenţii se

adresează per tu unui profesor mai tânăr. Nimic mai greşit din punct de vedere al normelor bunei cuviinţe. Chiar dacă aţi terminat facultatea şi aţi devenit colegi de catedră cu profesorul, nu aveţi nici un drept moral să îi spuneţi tu, în special dacă nu aţi cerut permisiunea pentru aceasta.

De asemenea, observăm că în contextul nostru cultural nu se face distincţia dintre el şi dânsul. Spunem dânsul cu nonşalanţă şi porcului şi omului şi creionului. Pe când a spune dânsul înseamnă a demonstra respect deosebit pentru o persoană. Deşi utilizarea exagerată a „dânsului” nu este binevenită.

8

Reguli pentru o conversaţie reuşităDin păcate, nu putem da reţete pentru a face o conversaţie să

reuşească. Indiferent cât de mult ne-am dori, unii dintre noi nu reuşesc să întreţină o conversaţie frumoasă. Alţi însă au o charismă deosebită şi nu fac nici un efort pentru ca ceilalţi să îl asculte interesaţi. Dar şi aici există două atitudini greşite. Le vom enunţa pentru a nu cădea în capcana lor.

1. Monopoliştii sunt cei care acaparează discuţia, nelăsînd altora loc pentru a spune un cuvînt. Sunt cei despre care se spune că sunt plini de sine şi pe care oamenii de obicei nu îi vor în calitate de oaspeţi.

2. La celălalt capăt al extremei sunt situaţi cei timizi, persoane cărora le este foarte frică să nu greşească şi din această cauză preferă să tacă.

Ambele atitudini sunt greşite. Dacă ştiţi că aveţi o tendinţă sau alta, încercaţi să vă debarasaţi de ele. Exersând ascultarea activă, tehnicile feedback-ului şi alte tehnici despre care am mai vorbit, veţi reuşi să creaţi o atmosferă deosebită în casa dumneavoastră.

În afară de aceste reguli vom mai enunţa câteva, care vor veni să vă ajute în situaţii dificile:

a) cele mai reuşite petreceri sunt atunci când invitaţii au aceeaşi profesie sau au interese comune. Aşadar străduiţi-vă ca musafirii dumneavoastră să fie din aceeaşi tagmă. Dacă însă nu vă reuşeşte, pentru că spectrul musafirilor dumneavoastră este prea larg, veţi avea grijă să nu grupaţi la masă persoane care au aceeaşi meserie, pentru că au tendinţa să monopolizeze conversaţia, iar ceilalţi se vor plictisi. Străduiţi-vă ca grupul să fie eterogen.

b) conversaţia depinde foarte mult de subiectul ales. Despre ce se poate discuta şi care sunt subiecte tabu sau gafe? Nu se discută despre preţurile cadourilor, şi nu se povesteşte despre lipsa banilor, necazuri în familie sau probleme la serviciu. Fiţi conştienţi că oamenii care au venit la petrecere, nu îşi vor dedica timpul lor liber rezolvării problemelor dumneavoastră. Cei mai răi sunt bolnavii eterni, care caută permanent o consultaţie în plus. Aceşti oameni uită că în asemenea cazuri nu se poate pune un diagnostic. De asemenea se evită discuţiile despre religie şi politică. În fond, depinde de talentul gazdei în materie de convesaţie cât de reuşită va fi petrecerea pe care a dat-o.

c) străduiţi-vă să nu faceţi complimente exagerate. Cu atât mai mult nu cerşiţi complimente. Nu poţi să îi spui unei femei de şaizeci de ani că ai confundat-o cu fiica ei.

d) adesea se întâmplă că suntem sinceri cu cineva, dar obţinem drept rezultat numai impresii negative sau relaţii distruse. Trebuie oare să fim sinceri întotdeauna? A spune adevărul este o înaltă calitate morală. Dar dacă fiecare dintre noi ar spune ceea ce gândeşte, nu pot spune ce s-ar putea întâmpla. Imaginaţi-vă că vi s-a făcut un cadou, care nu vă place. Nu puteţi să îi spuneţi persoanei că acest cadou nu este cel mai potrivit pentru dumneavoastră, oricât de mult v-aţi dori acest lucru.

e) bârfa este unul dintre elementele de care scăpăm cu greu, indiferent că suntem bărbaţi au femei. Sfatul meu este să evităm pe cât posibil situaţiile în care vorbim urît despre cineva în absenţa lui. În afară

9

de faptul că este imoral vă puteţi trezi cu surpriza că cel cu care aţi vorbit a transmis informaţia, deja distorsionat.

f) străduiţi-vă să nu generalizaţi. Expresiile de genul „aşa-i viaţa” sau „toţi/toate bărbaţii/femeile sunt la fel” denotă o mare sărăcie spirituală. De asemenea, chiar dacă celălalt îşi doreşte să construiască o conversaţie reuşită nu o va putea face dacă veţi răspunde laconic sau „Îhî”.

g) nu discutaţi problemele personale şi nu vă amestecaţi într-un conflict familial. Întotdeauna într-o ceartă este nevoie de un ţap ispăşitor. Cei implicaţi în conflict se vor împăca, iar dumneavoastră veţi rămîne cel rău, care se implică unde nu trebuie.

h) şi atunci despre ce trebuie să vorbim? Putem vorbi despre vreme, dacă suntem în Anglia sau cu un englez. Arta, literatura, sportul sunt subiecte care nu ofensează de obicei pe nimeni şi de la care putem primi satisfacţie. De asemenea, putem discuta despre filmele care rulează sau spectacole care au loc. Aceasta cu condiţia că vă amintiţi cine sunt actorii, regizorii şi care este acţiunea. Puteţi plasa anecdote, dacă ştiţi cum să o faceţi ca să fie hilare.

i)interesaţi-vă, dar sincer despre ceilalţi. Desigur, ar fi bine să nu exageraţi şi să intraţi în domenii foarte intime. Străduiţi-vă să reţineţi numele celui cu care veţi discuta, pentru că fiecare dintre noi iubeşte mai întâi propria persoană şi apoi pe alţii. Napoleon al III-lea se mândrea cu faptul că putea reţine numele fiecărei persoane cu care s-a întâlnit vre-o dată. Numele persoanei cu care discutaţi trebuie să fie întrebuinţat de câteva ori pe parcursul discuţiei. Vorbiţi despre lucruri de care se interesează interlocutorul dumneavoastră. Demonstraţi-i omului că este important pentru dumneavoastră şi veţi avea un prieten în plus.

Comportamentul pe stradă sau în lumeÎn fiecare zi fiecare dintre noi iese din propria casă la cumpărături,

serviciu, în vizită, etc. La fel, în fiecare zi ne ciocnim de grupuri de oameni care ocupă tot trotuarul sau care strigă în gura mare unii după alţii. Putem vedea aceste lucruri şi în mediul universitar, din păcate.

Apoi, vedem o mulţime de oameni care acasă, în familie sau cu prietenii sunt adevăraţi maeştri ai codului bunelor maniere, dar pe stradă se comportă totalmente neadecvat - aruncă hârtii în stradă, se îmbulzesc la intrarea în troleibuze sau în maxi-taxi, îşi „iau” ca amintire din cafenele linguri, furculiţe sau pahare, etc.

Îmi amintesc adesea despre o povestire pe care am studiat-o în clasele mici: este vorba despre două fetiţe care merg la un picnic în pădure. După ce mănâncă tartinele, una dintre ele aruncă resturile pe jos, cealaltă le pune în coş, pentru ca să le arunce mai târziu la gunoi. Prima se revoltă, menţionând că nu te vede nimeni dacă arunci în pădure resturile. Fata educată însă răspunde „Îmi este ruşine de privighetoare”. Morala acestei povestioare este simplă: nu contează dacă te vede cineva sau nu. Adevărata educaţie presupune un comportament corect în orice situaţie.

Spre exemplu, nu contează dacă ieşim doar la magazin sau după colţ, oricum trebuie să fim îngrijiţi (veşnica poveste a femeilor cu bigudiuri şi în halat de casă), curaţi, pieptănaţi.

10

Adesea, când mergem pe stradă ne atrag atenţia grupurile unde se vorbeşte tare sau persoanele care dau din mâni, părând foarte agitate. Dacă se întâmplă că loviţi pe cineva cu umbrela sau îl călcaţi pe picior este frumos să vă cereţi scuze. Şi viceversa, dacă sunteţi lovit, împins întâmplător şi celălalt îşi cere scuze să reacţionaţi adecvat, răspunzând „Nu face nimic” şi nu „Fii atent, boule!”

Remarcile nu se fac cu glas tare, chiar dacă ne-a impresionat sau deranjat ceva. Nu se trage cu urechea la discuţiile în transportul public sau pe stradă, chiar dacă subiectul ne interesează. Cu atât mai mult nu aveţi nici un drept să vă implicaţi în discuţie, chiar dacă simţiţi că aveţi ce spune. Nu puteţi să vorbiţi dacă nu sunteţi rugat.

De asemenea, nu se fumează pe stradă (chiar dacă acest fapt este foarte des întâlnit la noi), nu se piaptănă şi nu se mănâncă (chiar dacă nu avem timp şi ne grăbim să ajungem la ore).

Dacă mergem însoţiţi pe stradă, locul femeii este în dreapta bărbatului.

Dacă mergeţi pe trotuar, bărbatul va ocupa locul din partea bordurii

Când un trotuar se îngustează şi suntem un grup care mergem, femeia va trece înaintea bărbatului, vârstnicul înaintea tânărului, superiorul înaintea subalternului.

Dacă este un grup de trei persoane, dintre care unul este un copil, el va fi încadrat între adulţi.

Când o femeie este încadrată de doi bărbaţi, cel mai în vârstă va sta în dreapta.

Vom acorda puţină atenţie şi conversaţiilor pe stradă. De obicei, acesta nu este locul cel mai potrivit pentru a sta la poveşti, dar dacă totuşi aţi întâlnit o persoană căreia aveţi ceva foarte important să îi comunicaţi, aveţi grijă ca să nu afle tot cartierul ce s-a întâmplat. Una dintre situaţiile mai delicate este cea în care stăm deja de vorbă cu cineva şi pe alături trece o a treia persoană, care la rândul ei doreşte să vă vorbească. Ce facem în aceste cazuri? „Bunele maniere ne obligă pe toţi trei la o anumită conduită: dumneavoastră faceţi prezentările, prietenul (prietena) vă va spune doar câteva cuvinte şi îşi va continua drumul, iar cealaltă persoană nu va interveni în discuţie.”

Se mai poate întâmpla ca atunci când suntem prezentaţi cuiva, din exces de zel, sau pentru că ne simţim obligaţi să spunem ceva ne străduim să nu scăpăm ocazia şi îi cerem sfaturi legate de profesie. Un „Mă bucur că v-am cunoscut” este de ajuns. Dacă sunteţi o persoană prea „băgăreaţă”, ceilalţi vor avea tendinţa să vă evite.

Transportul în comun este una dintre problemele care ne fac viaţa „mai frumoasă”. Cred că nu mai trebuie să amintesc că este frumos să oferi locul unei femei însărcinate sau în vârstă sau unui bătrân. Şi că nu avem voie să ne adresăm celorlalţi călători cu „tu” atunci când îi întrebăm dacă vor coborî. În maşinile mici şi în taxiuri ne vom comporta după anumite reguli. Într-un taxi ne vom urca lângă şofer doar dacă vrem să vedem oraşul. Doamna nu va sta în faţă niciodată, ci în diagonală, în spatele şoferului. Bărbatul la fel. În maşinile particulare locul de onoare este lângă şofer. Tinerii vor cere permisiunea doamnelor dacă vor dori să se urce în faţă.

11

Mersul la cumpărături, ca şi comportamentul în transport are o serie de reguli bine stabilite. Este clar că nu e indicat să luaţi cu dumneavoastră produse pe care nu le veţi plăti. Dacă aveţi deja nişte cumpărături, cel mai bine ar fi să anunţaţi dinainte bodyguardul sau vânzătorii, ca apoi să nu aveţi surprize neplăcute. Pentru orice eventualitate păstraţi întotdeauna bonurile de la alte magazine. Banii, cu care vom achita cumpărăturile trebui pregătiţi dinainte. Este foarte neplăcut să stai la coadă şi să aştepţi până cineva îşi caută portmoneul.

Într-un local public, cum ar fi un restaurant, spre exemplu, ţinuta noastră trebuie să fie corespunzătoare ieşirii în lume, adică adecvată localului pe care l-am ales. Nu poţi intra într-un local de lux îmbrăcat în costum de traning sau în local ieftin în smoking. Când intrăm într-un restaurant, nu trântim uşa. Primul care intră în sală este bărbatul (astfel protejându-şi invitata de priviri curioase). Lista de bucate este consultată de fiecare în parte, dar domnul este cel care comandă. O adevărată doamnă nu discută cu chelnerul, cu atât mai mult nu îi răspunde la avansuri sau glume. La plecare, bărbatul îşi ajută partenera să se ridice. Bărbatul iese primul din local, dar are grijă să nu se lase impresia că nu sunt împreună. Despre comportamentul la masă vom vorbi puţin mai jos. Vreau doar să vă atenţionez că ceea ce s-a mâncat şi băut nu se ia acasă. Situaţia este foarte stânjenitoare.

De asemenea în orice context ne vom strădui să fim punctuali, drăguţi, să demonstrăm bună creştere. Telefoanele celulare vor fi închise dacă am intrat într-o sală de cinema sau de teatru.

BacşişulÎn Europa de exemplu, se aud tot mai multe proteste împotriva

bacşişului. De cele mai multe ori, în nota de plată sunt trecute toate datoriile clientului. Sarcina dumneavoastră este să întrebaţi dacă serviciile sunt incluse sau nu. În rest, întotdeauna există dilema cui şi cât să dăm. Au dreptul la 5-20% din valoarea notei de plată: chelnerii, şoferii de taxi, coafezele, frizerii. Dacă sunteţi un client permanent, se va lăsa de obicei 15-20% din suma totală.

CorespondenţaDeşi astăzi a scrie scrisori este demodat, vom dedica totuşi acestui

subiect câteva rânduri. A scrie scrisori constituie o adevărată artă, indiferent că acestea sunt intime sau de afaceri. Vom da câteva reguli de scriere şi de răspuns. În primul rând, orice scrisoare trebui să fie scrisă îngrijit, să demonstreze o gândire clară, coerentă. Chiar şi scrisul trebuie să fie îngrijit, pentru ca să fie cât mai lizibil.

Indiferent de atitudinea noastră faţă de destinatarul scrisorii, trebuie să păstrăm respectul pentru el: avem în vedere nu numai formule de politeţe ce trebuie exersate, dar şi acordul dintre conţinut şi stil. Scrisoarea nu trebuie să elemente compromiţătoare. Nu dezvăluiţi lucruri cu care aţi putea fi şantajat. Nu folosiţi cuvinte urâte, căci cel care foloseşte cuvinte urâte este compromis şi nu cel care le citeşte. Nu deschideţi scrisori care nu vă aparţin. Gestul poate avea urmări grave, pentru că este pedepsit prin lege.

12

Atunci când deschidem o scrisoare, atragem atenţia mai întâi de toate la hârtia pe care este scrisă. Cea mai potrivită hârtie este cea albă, de o foarte bună calitate, neparfumată (dar nu vorbim acum despre scrisorile de dragoste, care dacă sunt parfumate pot avea efect mai mare). Suprafaţa hârtiei este neliniată. De asemenea se recomandă ca scrisoarea să fie scrisă de mână sau cel puţin semnată de dumneavoastră. În cazul felicitărilor, invitaţiilor, condoleanţelor scrisul de mână este obligatoriu.

Este foarte importantă aranjarea textului în pagină. La începutul scrisorii se scrie data, luna, anul şi localitatea, în dreapta sus. La mijlocul paginii, pe centru, se scrie formula de introducere: „dragul meu/draga mea”, „Stimate domn/stimată doamnă”, etc. După formula de introducere nu se pune semnul exclamării sau punct, ci virgulă. După ce aţi terminat de scris nu umpleţi foaia cu foarte multe P. S.-uri. Semnătura de sfârşit se pune în dreapta jos. Ea poate fi amicală sau oficială, în funcţie de persoana căreia v-aţi adresat.

Plicul va fi de aceeaşi culoare cu hârtia pe care aţi scris scrisoarea. Hârtia se pliază o dată sau de două ori cel mult.

Atenţie! Nu se trimit niciodată scrisori anonime. Nu vom începe alineatele cu „eu”. Străduiţi-vă să nu exageraţi în desfăşurarea subiectului.

În timpurile noastre maniera de a coresponda s-a dezvoltat foarte mult. Vechea scrisoarea este adeseori înlocuită de e-mail, care este mult mai rapid şi uşor de manipulat. Plus, costurile sunt mult mai mici, nu este nevoie de timbre sau plicuri şi nici de timp pentru a arunca scrisoarea în cutia poştală. Câteva dintre regulile de scriere a unui e-mail sunt: mesajele trebuie să fie scurte şi la obiect. Imaginaţi-vă că vorbiţi la telefon. Utilizatorii de e-mail folosesc o serie de abrevieri, pe care trebuie să le cunoaştem. Există site-uri pe internet care ne oferă dicţionare de smile-uri sau abrevieri. Din această cauză voi da doar câteva exemple:

;-) nu luaţi totul în serios:-o uimire: ( sau (- tristeţe:) sau ( -- bucurieTTYL vorbim mai

tîrziutalk to you later

LOL mă face să rîd lot of laughIMHO după umila mea

părerein my humble opinion

FYI pentru a vă informa for your information

FWIW dacă contează for what’s worthBTW apropo by the wayBCNU ne mai vedem be seeing you

Singurul lucru pe care îl voi menţiona în legătură cu „netichetul” este că prin e-mail, din păcate, nu putem transmite informaţii

13

confidenţiale din cauza că cel puţin administratorul sistemului are acces la toate mesajele electronice pe care le trimiteţi.

BUNELE MANIERE LA MASĂ

Vom acorda acestui compartiment un loc cu totul special în cursul nostru. Piatra de temelie a educaţiei este comportamentul la masă. Încă din timpul Renaşterii ne-a rămas obiceiul să dăm petreceri în cinstea invitaţilor noştri sau a cuiva apropiat. Există o mare diferenţă între banchetele antice şi petrecerile noastre. Totuşi un set de reguli obligatorii se impun, începînd cu pregătirea casei şi a mesei şi încheind cu modalitatea în care mîncăm fructele.

Este important ca gazda să anunţe o oră la care îşi va invita oaspeţii. De asemenea, dacă suntem invitaţi vom fi punctuali. Se recomandă să veniţi cu 5-10 minute mai tîrziu, pentru a oferi gazdei timp. Dar acestea trebuie să rămînă zece minute şi nu ore întregi, cum au obişnuinţa să o facă compatrioţii noştri.

Una dintre condiţiile obligatorii pentru ca oaspeţii să se simtă bine la dumneavoastră acasă este curăţenia şi ordinea. Din această cauză ne vom strădui când primim oaspeţi să avem o casă curată şi ordonată. La fel, vom avea grijă ca bucătăria sau toată casa să nu abunde de mirosuri greoaie de ceapă prăjită, sarmale, etc. Aveţi grijă să lăsaţi un pic de timp geamul deschis. Puteţi încerca să puneţi pe foc, pe o tavă nu prea mare nişte crenguţe de brad. Mirosurile urâte vor dispărea!

Aranjatul mesei este şi el o artă care poate fi învăţată. Faţa de masă, pentru ca să producă impresie, poate fi din in, de un alb imaculat. Pentru reuniuni de familie puteţi folosi şi feţe de masă colorate.

Pentru fiecare invitat ar fi bine să se asigure un spaţiu de 50 cm, pentru ca acesta să se simtă liber. Schematic, modul cel mai simplu de a aranja o masă este următorul:

- farfuria pentru primul fel se aranjează deasupra farfuriei de serviciu.

-pe ea sau sub ea se pune şerveţelul;-la stânga farfuriei se pun furculiţele, cu dinţii în sus, în ordinea

utilizării;-la dreapta se pun cuţitele, cu partea tăioasă spre farfurie, tot în

ordinea utilizării, cel mai îndepărtat fiind pentru primul fel de mâncare (pentru peşte, de obicei);

-în faţa farfuriei stă lingura şi linguriţa de desert şi paharele.

14

A. Servet (servetel)B. Farfurie de serviciuC. Bol sau farfurie de supaD. Farfurie pentru paine si unt cu cutit de untE. Pahar de apaF. Vin albG. Vin rosuH. Furculita de peşteI. Furculita de masaJ. Furculita de salataK. Cutit de serviciuL. Cutit de pesteM. Lingura de supaN. Lingurita de desert si furculita de tort

Uneori, gospodinele, din exces de zel aşează alături mai mult de trei feluri de furculiţe. Nu este recomandat. La mesele festive, tacâmurile se schimbă după fiecare fel de mâncare.

Paharele se aşează tot în faţa farfuriilor. De obicei, sunt trei tipuri de pahare: de ţuică, de vin şi de apă. Ele trebuie să facă parte din acelaşi serviciu.

Sticlele de vin şi apă se aşează simetric pe masă, lângă bărbaţii care vor turna băutura. Apa minerală se serveşte în sticla sa originală ca si vinurile străine. Cele autohtone însă să toarnă în carafe (şi nu în butelii folosite de apă minerală sau sucuri!). Nu se toarnă în pahare decât dacă acestea au fost golite. Este totalmente incorect să „împrospătaţi” permanent băutura unui oaspete.

15

Apa Coniac Vin albPinor Noir side Burgundia

Vin spumos

Vin rosu

Dacă doriţi să aveţi o masă într-adevăr frumoasă ornamentaţi-o cu flori şi lumânări!

Pe masă vom mai pune doar ceea ce se întrebuinţează imediat.

Sosul nu se pune pe friptură sau pe garnitură, ci într-o farfurie separată, în care se moaie bucăţele de carne. Salatele se dau în farfurii separate, câte una pentru fiecare invitat. Friptura este tăiată de către gazdă şi adusă felii.

Indiferent de mediul social din care venim, majoritatea dintre noi au fost învăţaţi să mănînce frumos.

- La masă vom sta drepţi, dar nu ţepeni. - Nu ne vom agăţa de scaun cu picioarele şi nici nu le vom întinde prea înainte, ca să nu deranjăm pe ceilalţi.

- Braţele şi coatele nu se ţin pe masă. - Nu mîncăm prea repede sau nervos. - Nu bem şi nu vorbim cu gura plină. - Mestecăm cu gura închisă.- Dacă mai vrem o nouă porţie, o cerem frumos. Dacă ni se

propune o nouă porţie, pe care nu o dorim, refuzăm frumos „Nu, mulţumesc” (mulţămesc-ul nostru este un cuvânt incorect din punct de vedere gramatical).

Vom da foarte pe scurt în continuare un algoritm al meselor festive. Desigur că respectarea lui ţine în mare măsură de capacităţile financiare. Esenţiala regulă, ca peste tot în cod este simplitatea şi rafinamentul.

1. Băuturi aperitive (votcă, gin, rom alb, whisky, vermut, campari) se servesc înaintea mesei pentru a deschide apetitul

2. Antreurile (sardele, brînză, plăcinte, pateuri, sufleuri, pizza, salată de vinete, ciuperci, etc.). Băuturi de antreu: vin alb demisec, ţuică.

3. Supa limpede (consomme-ul). Se serveşte în ceşti speciale. Celelalte tipuri de ciorbe se servesc în farfurii, cu linguri obişnuite.

4. Peştele. Se serveşte cu un tacâm special. Băuturi: vin alb sec, spumoase şi spumante.

16

5. Felul principal (friptură, sau orice preparat din carne). Băuturi: vin roşu pentru carne de vită sau porc; vin alb pentru carne albă.

6. Desertul. Se folosesc tacâmuri speciale - linguriţe şi furculiţe mici. Băuturi: vinuri dulci şi semidulci. La desert din ciocolată nu se serveşte vin.

7. Fructe proaspete. Nu se servesc vinuri.8. Brînzeturile. Se aduc la sfârşitul mesei pe un platou

frumos de lemn. Dar nu se aduce telemea (brânză), ci numai caşcaval. Băuturi: vin roşu sec.

9. Cafeaua şi digestivele. La cafea, pentru doamne se va servi lichior iar pentru domni coniac.

P.S. paharele nu se ridică de pe masă în momentul turnatului. Tacâmurile, dacă v-aţi ridicat să dansaţi se pun în părţile farfuriei. Dacă am terminat de mâncat se pun paralel. Cuţitul se va ţine în mâna dreaptă, ca şi lingura.

Cum vom mânca bucatele : Pâinea se rupe cu mâna deasupra farfuriei. Pentru a întinde untul se foloseşte un cuţit special. Mezelurile, tăiate în prealabil în felii, se curăţă de coajă cu furculiţa

şi cuţitul, în propria farfurie. Ouăle moi în coajă se mănâncă dintr-un păhărel –suport. Se sparge

coaja din vârf, apoi se îndepărtează partea de sus şi se mănâncă cu linguriţa restul oului.

Cartofii nu se taie cu cuţitul, nici nu se sfarmă tip piure. Salata verde se aduce la masă gata tăiată. Murăturile se oferă în castroane. Se taie cu atenţie (pentru a nu

scălda comesenii cu suc) în propria farfurie. Conopida, sarmalele, ruladele se taie numai cu furculiţa. Peştele se dezosează cu ajutorul cuţitului special. Oasele se scot cu

furculiţa. Stridiile nu se prea întâlnesc în cultura românească. Din această

cauză, dacă nu ştiţi cum să le mâncaţi mai bine refuzaţi-le. Se deschide scoica (dacă este închisă) cu lama unui cuţit. Se scot intestinele şi branhiile cu furculiţa. Stridia se pune pe farfurie şi se mănâncă cu lămâie, sare şi piper. Crustaceele se servesc de obicei fără carapace.

La raci, crabi, languste se rup cu mâna articulaţiile, apoi cu un cleşte special se sparg oasele şi se scoate carnea din coşul pieptului, din picioare şi din coadă. Pe masă trebuie să existe un bol cu apă pentru spălarea mânilor.

Carnea de pasăre NU se mănâncă cu mâna. Atenţie: există fructe pe care le mâncăm cu mâna de obicei, dar

manierele presupun utilizarea furculiţei. Spre exemplu, perele şi merele se taie cu cuţitul de fructe în patru. Apoi fiecare parte se curăţă de coajă, după care se taie în bucăţi şi se mănâncă cu furculiţa.

DE RETINUT

17

Maniere la masa

- Se incepe servirea mesei dupa ce gazda spune dupa caz „Pofta buna!” (cand sunt meseni putini) sau "Va rog sa va serviti!"(cund sunt meseni multi).

- La finalul mesei dupa ce toti mesenii au mancat, gazda este cea care se ridica prima. Acesta este semnul ca masa s-a sfarsit.

- Tacamurile se aduc la masa pe un platou sau servet. Se ofera mesenilor tinandu-le de maner, iar mesenii le vor lua tot de maner.

- Platoul de mancare se trece din mana in mana incepand de la gazda catre dreapta. Primele se servesc doamnele, apoi domnii si ultima data gazda. Se ia din platou bucata cea mai apropiata de noi. Tot catre dreapta se serveste si supa.La fel se procedeaza si cand se strange masa. Stapanul casei toarna vinul tot spre dreapta, iar sticla nu se da din mana in mana.

- Ne servim de pe platou cu lingura tinuta in mana dreapta si furculita in stanga, nu cu tacamurile noastre ci cu cele de serviciu. Doar chelnerii servesc cu ambele tacamuri intr-o mana. Farfuria nu se umple pana la refuz.

- Daca avem nevoie de paine si cosul este prea departe de noi il cerem persoanei care sta in dreptul cosului. Aceasta trebuie sa ofere tot cosul, nu doar o felie de paine luata cu mana sau cu furculita. Din felia de paine se rupe cate o bucata folosind ambele maini. Sandvisurile mari se taie cu cutitul si se baga in gura cu furculita, ca si friptura. Sandvisurile mici se servesc cu mana.

- Painea nu se inmoaie in sos sau supa.

- Sarea si piperul se dau vecinului de masa prin fata acestuia. Daca este mai departe se da din mana in mana.

- Pe masa nu se pun scobitori. Daca mesenii au nevoie cer discret gazdei si le folosesc la baie.

- Untul se intinde cu un cutit special, nu cu cel obisnuit. Se ia unt din untiera, se pune pe farfuria proprie si apoi se unge felia de paine tinand-o deasupra farfuriei. La fel se procedeaza si cu dulceata sau mierea. Din borcan se pune cat este necesar pe propria farfurie cu ajutorul lingurei pentru servit.

- Feliile de mezeluri se curata de coaja cu furculita si cutitul in propria farfurie.- Ouale fierte moi se servesc intr-un suport special. Se sparge coaja in varf, se curata coaja de sus cu lingurita, iar cojile se pun pe farfurioara de sub suportul oului.- Pentru servirea supelor exista cesti sau boluri speciale. Daca suntem la o masa intre prieteni se poate bea prima parte a supei, pentru restul folosim

18

lingura. Nu se sufla in supa pentru racire. Nu se apleaca vasul pentru a lua tot din el.- Daca bucatile de salata sunt prea mari se taie inainte de a fi duse la gura.- La sparanghel se mananca decat partea frageda din varf. Nu se foloseste cutitul pentru servirea lui. Nici pentru conopida nu se foloseste cutitul, se taie cu furculita.- Garnitura de cartofi se serveste ca atare, fara a fi taiati cartofii sau zdrobiti cu furculita. Cartofii intregi copti se inteapa cu furculita si se curata cu cutitul.- Tot cu furculita se taie sarmalele, chiftelele sau ruladele.- Spaghetele se servesc cu furculita tinuta in mana dreapta si lingura in mana stanga. Se ia pe furculita o cantitate mica pentru a se putea rula cu usurinta.- Carnea de pasare nu se mananca cu mana. Exceptie pot face copanelele de pui. - Muraturile se pun pe farfuria proprie si se taie pe masura ce se consuma. Atentie la gogonele –acestea se iau cu lingura si se pun pe farfurie si se taie ca si friptura, dar cu atentie pentru a nu sari zeama din ele. Nu se musca din muraturi.- Cand se serveste peste se foloseste cutitul special pentru dezosare. Dupa ce se taie in trei bucati se indeparteaza capul cu ajutorul cutitului special. Oasele de peste din gura se scot cu ajutorul furculitei si se pun pe farfurie. Nu se indeparteaza cu mana decat in cazuri de urgenta. Si samburii maslinelor se scot din gura cu ajutorul furculitei si se pun pe farfurie.

- Stridiile se deschid cu lama unui cutit pentru dezosat si un cutit obisnuit. Se indeparteaza branhiile si intestinele cu furculita, apoi se scoate stridia cu furculita. Se pune in farfurie si se serveste cu sare, piper si lamaie.

- De obicei crustaceele se servesc fara carapace. La o masa intre prieteni crevetii se pot curata cu mana. Crabii, homarii si langustele se servesc cu mana. Se rup intai articulatiile si apoi se sparg oasele cu un cleste special. Se scoate carnea din cosul pieptului, coada si picioare. Se manaca de regula cu paine prajita unsa cu unt. Pe masa trebuie sa existe obligatoriu un vas cu apa pentru clatitul mainilor.- Icrele negre se servesc pe rondele de paine prajita unse cu unt. Daca sunt aduse la masa in vase, se pun pe propria farfurie si de acolo se servesc pe paine. Icrele normale se servesc pe o felie de paine care se taie ca si friptura si se servesc. Se pot servi icrele si luand o portie pe farfurie, iar de acolo cu ajutorul cutitului se ung bucati mici de paine rupte cu mana. Tot astfel se mananca si salata de vinete, de ciuperci sau alte antreuri reci.

- Pestele din conserva se serveste cu furculita tinuta in mana dreapta si o bucata de paine in mana stanga.

- Ceaiul si laptele se beau fara a ridica farfuriuta de pe masa.

- Nu se lasa lingurita in ceasca de ceai, cafea sau lapte atunci cand se servesc. Se pune pe farfurioara sau pe servetel. Degetul mic nu se tine

19

ridicat cand ducem ceasca la gura. In timp ce servim cafeaua se ridica farfurioara cu mana stanga, iar ceasca se duce la gura cu mana dreapta. Nu se bea cafeaua dintr-o ceasca fara farfurioara.- Merele se taie in felii, se curata coaja si samburii cu cutitul si se servesc cu furculita. Coaja portocalelor se taie cu cutitul, apoi se desface in forma de stea; feliile de portocala se desfac si ele in forma de stea si se mananca cu mana. La fel se procedeaza cu mandarinele sau clementinele. Grepfrutul se taie transversal si se mananca o jumatate, de obicei presarata cu zahar, cu o lingurita speciala de desert; se scoate doar pulpa fructului, partea alba este amara.

- Bananele se curata cu cutitul si se pot manca fie cu mana, fie cu furculita si cutitul. Pepenii si ananasul se servesc felii si se servesc doar cu furculita. Kiwi se taie in doua, se tine o jumatate in mana stanga si se mananca miezul cu lingurita.

- Daca au codite fragii si capsunele se servesc cu mana. Daca sunt servite in diverse combinatii ca desert se servesc cu lingurita.

- Cu mana se servesc prunele, caisele, strugurii, visinele, ciresele. Piersicile se tin cu mana stanga si se taie in doua. Fructul se serveste cu cutitul si furculita.

- Alunele fara coaja se servesc in recipiente mici fiecarui mesean, iar daca au coaja se aduc vase pentru coji.

- Dulciurile uscate se servesc cu mana, iar cele cu crema si frisca se servesc cu lingurita. Clatitele se taie ca si friptura. Modul de asezare a mesei- In fata farfuriei, de la stanga la dreapta in ordinea marimii lor se aseaza paharele. In stanga se aseaza paharul de apa, apoi paharul de vin, paharul de tuica, in fine, cupa de sampanie usor retrasa.

- Tacamurile se pun in ordinea folosirii lor. La dreapta farfuriei cutitul, la stanga furculita (daca serviti si supa, lingura se pune in dreapta cutitului).

- Lingurita pentru desert sau cutitul de branza se pun intre farfurie si pahare, cu coada orientata spre dreapta.

- Servetelele se pliaza in patru si se aseaza in stanga furculitei.

20