EDITORIAL

Acest număr al revistei Ararat poartă numărul 500. Deși am revenit la formula de lunar, după ce am avut o perioadă apariții la două săptămîni, pub-licația ce poartă numele mun-telui biblic și apare la București nu a încetat să fie un mesager și un martor al vieții armenilor de la poalele Carpaților. Dru-mul nostru reînceput în 1990, după ce gazeta lui Mestugean își încetase apariția în 1942,

A r a r a t numărul

500a parcurs mai multe etape. De la entuziasmul și deschi-derea către comunitate, sădite de Arșag Bogdan Căuș, la ri-goarea și intelectualismul pro-pus de Bedros Horasangian, pînă la echilibrul actual al re-vistei – care nu s-a distanțat de cei doi - au trecut 25 de ani. Acest număr 500 nu înseamnă mai nimic dacă ne raportăm la marea familie a presei armene. Poate doar continuitate și re-sponsabilitate pentru ca această revistă să informeze, încă mulți ani de acum înainte, despre is-toria și cultura unei comunități cu un trecut fabulos. Și pentru că am ajuns la numărul 500 nu pot să nu amintesc, în acest an comemorativ, că revista noastră a deschis, în urmă cu 20 de ani,

DOSAR-ul 1915 un excelent demers jurnalistic îngrijit de Bedros Horasangian. Datorită acestui Dosar zeci de articole, comentarii, mărturii și intervi-uri au fost publicate în pagi-nile Ararat-ului, toate amintind de marea dramă a poporului armean. În acest an nu putem decît să fim permanent în ac-tualitate cu această temă și să sperăm că materialele publi-cate, precum și cele ce vor apa-re pînă la sfîrșitul anului, se vor constitui într-un valoros volum ce va completa marele Dosar al dramei poporului armean care luptă, încă, pentru recunoașterea Genocidului comis în urmă cu o sută de ani.

Mihai STEPAN-CAZAZIAN

GENoCIdul ArMEAN dIN 1915 și atentatele de la Paris din 2015Comentariu de Bedros HORASANGIAN

sarKsian către erdOGan: “lA NoI Nu se Obișnuiește să merGem la invitat fără să fi Primit răsPuns la PrOPria invitație”.

cOresPOndență din italia exPOziție „armin t. WeGner - un drePt Pentru armeni și Pentru evrei” pagina 14

pagina 18

pagina 25

4

serbări În aJun de crăciun armenesc

duminică 4 ianuarie a avut loc la București Serbar-ea de Crăciun a copiilor

din comunitatea noastră care l-au întîmpinat astfel pe Moșul ce a sosit cu daruri. Cei mici au cîntat și au interpretat poezii despre Crăciun și întîmpinar-ea Domnului fiind îndrumați de doamnele Luiza Smith, Bella Muradian, Gina Kech-manian și Victoria Petrosyan. La serbare au fost prezenți PS Episcop Datev Hagopian, dep-utatul Varujan Pambuccian, un numeros public. Mulțumim doamnei Muza Haciaturian pentru grija pe care o are în fie-care an de a-l ajuta pe Moșul să găsească pentru copii cele mai frumoase cadouri, oferite cu sprijinul Uniunii Armenilor din România.

BUCUREȘTI

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

ACTUALITATECONSTANŢA

dublă sărbătoare pentru comunitatea armeană din România. Milioane

de oameni prăznuiesc pe 6 ianuarie Naşterea lui Hristos, dar şi Boboteaza. La Biserica „Sfânta Maria” din Constanţa, a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar apoi a avut loc slujba de sfinţire a apei. Şi seara (pe 5 ianuarie) armenii au mers la biserică, unde au aprins can-dele, care simbolizează steaua strălucitoare a Bethleemului, cea care i-a călăuzit pe magi către Iisus.Zeci de armeni din Constanța au participat la slujba care le-a adus Marea Veste a Nașterii lui Hristos. Conform tradiției, Biserica Armeană sărbătorește Crăciunul și Boboteaza în aceeași zi, pe 6 ianuarie.„După Anul Nou vine ime-diat Nașterea Domnului și, în perioada aceasta, armenii țin post, iar cu ocazia Botezului și Nașterii Domnului se pun mese de sărbătoare“, a spus Benlian Azaduhi, reprezentanta comu-nității armene din Constanța.Cel mai așteptat moment a fost sosirea lui Moș Crăciun. Bătrânul cu barbă albă a venit cu tolba plină cu daruri, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.Imediat după slujbă, credin-cioșii armeni au aprins lumânări și candele de la Sfântul Altar și le-au dus acasă. Acestea sim-bolizează lumina stelei care i-a călăuzit pe magi la ieslea în care s-a născut Iisus.„Astăzi este o zi mare, de bu-curie, pentru noi deoarece s-a născut pruncul Iisus, ca să aducă lumii pace, bucurie, și tot ce e mai bun pentru oame-ni“, a afirmat Khachatryan Os-

hakan, preot paroh la Biserica Armeană „Sfânta Maria, Con-stanța.Pe 6 ianuarie, la Biserica Armeană „Sfânta Maria” din

Constanța, a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar apoi a avut loc slujba de sfințire a apei, care simbolizează Bo-tezul Domnului.

6

An de an sărbătorim cu copiii şi nepoţii noştri în 6 ianuarie Ziua Sfântă a

Naşterii şi Botezului Domnului după datina străbunilor noştri, precum a primilor creştini.În anul acesta, sâmbătă 10 ianuarie a fost ziua noastră de Crăciun la sediul de pe Cuza Vodă. Sărbătoarea a fost cu urări de bine cu ocazia Anului Nou şi a Crăciunului, cu cân-tece şi dansuri armeneşti şi cu venirea moşului care a împărţit darurile copiilor care au fost lăudaţi fiecare pentru ale sale fapte bune pentru comunitate, din anul trecut.Schimbările din ultimii ani sunt şi bune şi rele: începând din 1993 întâlnirile le aveam la Fo-rumul German unde am fost in-vitaţi an de an până în anul 2010 când graţie UAR şi prin multă alergătură pentru alegerea lo-caţiei,ne- am înstărit cu un se-diu frumos, destul de încăpător şi central. Tania care este de 14 ani şi a trecut prin amândouă fazele şi-a amintit anul acesta ce mulţi eram, cu sala plină şi

ce voie bună era la Foru-

mul Democratic German, chiar dacă erau mai puţine pe masă decât acum.De astă dată în acest an, sala a fost căptuşită doar la margine cu părinţii celor 15 copii aleşi din cei 30 existenţi. Nefiind bani destui, Moş Crăciun ne-a sfătuit să alegem copiii din acele familii care au contribuit prin părinţi, bunici sau copii la viaţa comunitară. Dar în orice rău este şi un bine pentru că astfel ne-am trezit la o reali-tate crudă căci participă foarte puţine persoane la viaţa comu-nităţii noastre: sprijin la rezol-varea problemelor comunităţii,

organizarea evenimentelor cul-turale şi tradiţionale unde doar 2-4 persoane participă. Tre-buie să dăm mai multă atenţie stimulării şi susţinerii iniţiativei şi mai ales la copii. Nu numai că avem dreptul la iniţiativă fie-care, dar avem chiar obligaţia să asigurăm o participare cât mai largă la viaţa comunitară. Cei mai activi sunt copiii care au prins drag de dansurile, cân-tecele armeneşti dar şi de în-văţarea limbii armene sâmbătă de sâmbătă, (graţie tinerei ar-mence Mane, din Hayastan). Numărul copiilor partici-panţi la aceste manifestări a apartenenţei lor la etnia noas-tră creşte în fiecare an. Până acum aveam doar o interpretă de cântec armenesc Kamil-la Kasabian, voce şi vioară, acum avem trei surori Kasabi-an cântând la vioară. Un suflu nou a adus şi Tania Varduca de la tabăra internaţională Ari Tun din Erevan, trimisă de UAR, de unde a venit îndrăgostită de tot ce a văzut şi a simţit acolo, acasă: monumente de cultură, oameni cu multă genero-zitate pe care i-a îndrăgit şi au îndrăgit-o şi ei la rândul lor, unde totul era „super”în viaţa ei. Dacă pe vremuri cu câţiva ani înainte nici nu se punea problema, acum mai mulţi copii au încercat să-l încânte

crăciunul la armenii de la cluj

ACTUALITATE

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

pe Moş Crăciun spunând câte ceva în armeană. De câţiva ani de când avem sediu, cu ocazia Sfintei Sărbători facem concur-suri de limba armeană cu copii premiaţi pentru cunoştinţele şi dorinţa lor de a vorbi armeana, dar acum fenomenul a prins rădăcini. Acum, avem copii care vor să înveţe limba noastră străbună.O întrebare cutremurătoare mi-a pus nepoţica Tania: „ Cum ai acceptat să nu-ţi înveţi lim-ba ta bunico? „ I-am explicat : în 1940 şcolile armeneşti din Gherla, unde am trăit, s-au des-fiinţat; tatăl meu Ohanic după ce şi-a pierdut prăvălia de tex-tile cu care îşi întreţinea cei 6 copii, după instaurarea aşa zi-sului comunism nu-si găsea servici fiind fost exploatator. M-am îmbolnăvit de TBC pen-tru că mi s-a luat bursa deşi aveam note ca cea cu burse republicane şi am dormit în-tr-un balcon la Cluj unde eram studentă. Ca urmare m-am îm-bolnăvit de TBC. Dar adevărul este că singurul lucru pe care l-am reproşat părinţilor mei este că nu m-au învăţat limba maternă armeană.Să ne bucurăm că există emu-laţie pentru învăţarea limbii ar-mene, să trimitem cât mai mulţi copii în taberele din Armenia ca să redobândim cele pierdute de-a lungul istoriei. Tania spune că la Erevan se traducea pentru comunicare în limba engleză numai pentru cei din România. Un rol important în sentimente pro armene ale tinerilor noştri din tabără a avut Arsen doc-torandul nostru din Armenia, care i-a ţinut aproape pe tineri, iar ei l-au îndrăgit.Tot Arsen mi-a pus întrebarea pentru lucrarea sa de doctorat „ce cred, cum va fi comunitatea noastră după 50 de ani „ răspun-

sul meu „ dacă vom şti să sădim în copiii noştri dragostea pentru etnia noastră, limba, cultura şi tradiţiile noastre; să organizăm activităţile pentru copiii noştri întotdeauna pentru că ei sunt viitorul nostru şi ambasadorii noştri în lume – atunci vom su-pravieţui şi peste 50 de ani.„Vreau să mulţumesc în mod

deosebit pentru organizarea evenimentului Crăciun Arme-nesc secretarului nostru Ana Steib Kikonban, care a ştiut să creeze cu toate restricţiile mate-riale, o ambianţă foarte plăcută sărbătorii.

azaduhi varduca HorENIAN

8

Mulți s-ar întreba cu mirare: mai există armeni la Suceava?Da, răspund eu răspicat, există! Și se implică în viața comunității lor și nu numai… Gândiți-vă numai la sărbătoarea de la Hagigadar: puțini știu că această sărbătoare stă pe umerii unor enoriași dedicați timp de decenii. Munca părinților a fost preluată de copii și de nepoți.Armenii din Suceava au umplut din nou biserica Sfintei Cruci din Suceava, în seara zilei de 5 ianuarie 2015 a Ajunului Crăciunului Armenesc. At-mosfera a fost emoționantă, îndeosebi când am văzut copii și vârstnici în jurul Bradu-lui impozant, care tronează

aproape de Altar, împodobit de doamnele din comunitate (în altă ordine de idei, aceste doamne din comunitate îmi aduc aminte de străbunica și de prietenele ei “nemțoaice”, care se adunau și munceau din plăcere pentru comunitate).Am simțit bucuria acestor oameni de a se aduna, de a as-culta vorbele înțelepte ale Nou-lui Testament, de a vedea copiii nerăbdători de a-și primi daru-rile de Crăciun. Moș Crăciun a fost darnic și anul acesta! Nu l-a împiedicat nici gerul nici zăpada să vină să aducă fericire în casele armenilor.Am revăzut persoane apropiate, am gustat prăjiturile delicioase

crăciunul și sărbătoarea bobotezii la armenii din suceava

pregătite de doamnele Sanda și Didi Andrușcă, m-au încântat zâmbetele sincere de pe fețele tuturor. Am cunoscut persoane din comunitate, pe care nu avusesem ocazia să le întâl-nesc, și care se bucurau doar de faptul că au venit la biserică, de atmosfera de Crăciun Aceeași a tmosferă am resimți t -o a doua zi, pe 6 ianuarie, de Bobotează. De mai bine de zece ani vin și iau apă sfințită de la biserica Sfintei Cruci. Astfel, am avut ocazia să revăd pe membrii comunității, să ne rugăm împreună, să ve-dem cum copiii comunității se implică în serviciul divin (Robert a ținut Crucea, ajutat de preot). Viitorul sună promițător, dar adulții și vârstnicii, îndeo-sebi părintele comunității ar-menești, trebuie să sprijine tinerii și copiii, să administreze cu grijă tot ceea ce are comuni-tatea, căci este o moștenire ne-prețuită! Iar puterea exemplului este un imbold pentru activi-tățile viitoare.Armenii din Suceava vă urează sănătate, bucurii și împliniri în noul an!

Un gând pios se îndreaptă către martirii Genocidului, care și-au pierdut viața pe nedrept acum un veac! Dumnezeu să le dea odihna veșnică!

-

C R E D I N Ț Ă

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

Pe 6 ianuarie în biserica armeană Adormirea Maicii Domnului din Botoșani s-a sărbătorit Nașterea și Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.La sfârșitul slujbei tânărul stu-dent Vlad Damian ,de la Institu-tul de Teologie din Etchmiazin, împreună cu preotul Krikor au dat citire Pastoralei Sanctității Sale Karekin II-lea Catolicos și Patriarh Suprem al tuturor armenilor , precum și mesajul de An Nou adresat binecred-incioșilor de către ierarhul Bisericii Armene din România P.S. Episcop Datev Hagopian cu prilejul sfintelor sărbători.După sfințirea apei, crucea a fost scoasă din cristelniță, con-

BOTOȘANIcrăciunul și boboteaza la armeni

Duminică 18 ianuarie Comu-nitatea Armeană din Piteşti şi simpatizanţii, au participat la Hramul bisericii armene Sfântul Ioan Botezătorul din localitate.Iată cîteva imagini de la acest eveniment la care slujba a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, alături de preotul paroh Hetum Tarverdyan, preot Radu Holca și doi diaconi.Au fost prezenti Excelența Sa Hamlet Gasparian ambasa-dor al Armeniei în România și senatorul Varujan Vosganian, președinte al UAR.

Hramul bisericii armenesfântul ioan botezătorul din Pitești

form tradiției, printr-o licitație organizata de Consiliul Parohi-al prin dl. Lazarovici Gheorghe, dupa care preotul împreună cu tânărul student au sfințit case-le enoriașilor cu apa sfințită. Totodată, în această binecu-vântată zi, prin grija U.A.R., doamna Viorica Popa a împărțit

daruri copiilor din cadrul co-munității.La Iași pe data de 5 ianurie s-a celebrat liturghia de Ajun a Crăciunului, iar la final tânărul student, Avedis Stepanian a dat citire pastoralei P.S. Datev Hagopian adresate enoriașilor cu prilejul sfintelor sărbători.

10

vreau să încep prin a ura tuturor un an nou fericit și plin de bucurii și de

împliniri alături de cei dragi, Dumnezeu să vă ajute în dru-mul vostru către cunoaștere și înțelepciune.

Aș dori prin a începe cu o mică biografie a mea. Numele meu este Damian George Vlad, provin dintr-o familie de armeni pe linia paternă și de mic copil am fost dus în Biserica Armeană de către tatăl meu, până în clipa în care din enoriaș, am ajuns slujitor al bisericii. Provin din-tr-o familie de oameni modești, oameni simpli cu inima mare și cu sufletul curat, care m-au călăuzit pe drumul vieții cu cea mai mare atenție. M-am născut

în vara anului 1994, în-

tr-un mic orășel din nordul României, Botoșani. Încă de mic copil am fost dus de tatăl meu în biserica Armeană, chiar dacă la acea vreme nu știam ce se întâmplă, dar simțeam ceva divin care nu mă lăsa departe de biserică. Îmi aduc aminte cu mare drag prima mea slujbă pe altarul bisericii Armene, a fost în data de 9 aprilie 2012, când împreună cu preotul paroh Radu Krikor am oficiat slujba de liturghie, în acel moment am simțit cum o mână divină mă trage către ea, iar din acea clipa am hotărât că locul meu nu este la medicină, facultatea pe care dorisem inițial să o urmez, ci locul meu este pe altar ca sluji-tor al Domnului. Așa a început drumul meu către seminarul teologic Gevorkyan, îndrumat

de preotul paroh Radu Krikor și cu sprijinul Î.P.S Datev Hago-pian. În toamna anului 2013 am ajuns la Etchmiadzin, la în-ceput a fost o perioadă destul de grea, nu știam limba, nu știam tradițiile, nu știam obiceiurile, nu știam pe nimeni, am urmat acest drum, fără să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla, l-am avut mereu pe Hristos alătu-ri de mine, El a vegheat spre buna desfășurare a lucrurilor, iar cu ajutorul Domnului și cu puțină voință din partea mea, m-am ambiționat să lupt pentru visul meu, acela de a fi slujito-rul lui Dumnezeu. În momentul de față sunt în anul 2 la semi-nar. Experiența mea, în aproape 2 ani ca seminarist, este una destul de vastă. Începutul unei lungi călătorii, este tot timpul cea mai grea. Seminarul pune tuturor studenților la dispoziție, o varietate de activități pentru a nu interveni monotonia. Semi-narul își are lucrurile lui bune și rele, ca orice loc de pe acest pământ. Lucrurile bune ies re-pede în evidență, mai repede decât cele rele. Putem spune că sufletul nostru își primește hrana din plin, suntem hrăniți foarte bine sufletește, ne este arătat cum ar trebui un om al Domnului să-și trăiască viața de zi cu zi, mereu aproape de Dumnezeu. După lungi efor-turi și după multe încercări de a părăsi seminarul din cauza greutăților pe care le întâlneam, am ajuns la concluzia că acele greutăți sunt doar provocări pe care Domnul mi le dă pentru a-mi vedea credința și puterea de caracter pe care o am, în speranță că voi destul de puter-nic să trec peste acele dificultăți pentru a putea fi slujitorul Său. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să îmi îndeplinesc marea dorință, aceea de a fi omul Lui

autobiografia unui tînăr care a ales să fie slujitor al domnului

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

-

COMUNITATE

AA

AR R

T

și de a avea puterea să îndrept omul către credință și către Dumnezeu, cu ajutorul cuvint-elor Sale.Experiența mea cu armenii a început să prindă contur în anul 2011, când am participat la pro-gramul ”Ari tun” (Veniți acasă). Până la acea vreme nu știam că mai sunt și alți tineri armeni în Romania, doar presupuneam că ar fi, însă grupul cu care am călătorit în Armenia, s-a dove-dit a fi un grup de nota 10. În ziua de 19 iunie 2011, am ajuns pe pământul armenesc, pentru mine a fost o experiență extrem de plăcută, aceea de a mă afla pe pământul străbunilor mei, pe locul de unde au venit mai marii oameni ai lumii. Acele două săptămâni petrecute în Armenia și-au lăsat o amprentă puternică pe sufletul meu, și am privit cu alți ochi acea țară, am privit-o ca fiind a doua mea casă, nu am mai privit-o ca fiind doar o sim-plă țară. Tot în acea vară, a anu-lui 2011, am participat pentru prima dată la tabara tineretului armean din România, în clipa aceea aveam să aflu că tinerii armeni din România reprezintă un număr format din trei cifre, neașteptându-mă la așa ceva. Pe parcursul a 5 zile, am văzut cu adevărat ce înseamnă să fii armean, am participat la nu-meroase activități, cursuri de Limbă Armeană, și extrem de multe alte activități.Mă simt mândru că sunt armean, și sper ca experiența mea alături de poporul armean să continuie până în ultimile mele zile ale vieții. Așa să îmi ajute Dumnezeu.

damian George vlad

seminarist la Serminarul Teologic Gevorkyan din Etchmiadzin

În spațiul renovat al Centrului Cultural Armean din București a fost organizată prima ediție a Bazarului Armenesc de că-tre Uniunea Armenilor din România împreună cu tinerii armeni. Au fost expuse spre vînzare, globuri, felicitări, dul-ciuri, alte obiecte cu specific ar-menesc realizate de tineri spe-cial pentru sărbătorile de iarnă.Publicul ce a vizitat expoziția cu vînzare în zilele de sâmbătă

BAZAr ArMENESC la sfÂrșit dE AN

și duminică au apreciat și în fi-nal au cumpărat multe din pro-dusele expuse.Ca o concluzie putem spune căca fost un succes acest prim bazar ce ar trebui să aibă și o ediție de Paște.Iată cîteva imagini de la eveni-ment.

12

Vineri, 12 decembrie, într-o ambianţă selectă şi centrală, la Libraria Sadoveanu din Capi-tală am avut plăcerea să asistăm la un eveniment editorial de ex-cepţie.Domnul Dorin Cimpoeşu nu este un nume necunoscut. Născut în 1951 în Judeţul Iaşi este absolvent al Facultăţii de Istorie. După absolvirea cur-surilor universitare lucrează în domeniul relaţiilor externe ale României efectuând mai multe misiuni diplomatice în Canada, Marea Britanie, Re-publica Moldova şi Armenia. Actualmente este diplomat de carieră, doctor în istorie, pro-fesor de istorie contemporană la Facultatea de Arhivistică din Bucureşti, neobosit cercetător şi specialist în istoria recentă a Republicii Moldova şi autor al mai multor articole şi lu-crări despre Basarabia publi-cate atât în Romania cât şi la

EVENIMENT EDITORIAL “armenia după atacul terorist din Parlament – misiune diplomatică la erevan 2002-2005”

Chişinău. (Printre ele, amintim de “Regimul Post totalitar din Republica Moldova între 1990-2012”).În anii ’2000 Dorin Cimpoeşu a activat ca diplomat şi în Ar-menia la Ambasada României. (Personal l-am întâlnit în tim-pul unei vizite la Erevan când am realizat şi un interviu cu Domnia sa, întâmpinându-ne cu mare caldură la Ambasadă.) Fructuoasa sa activitate diplo-matică din Armenia iată că s-a materializat astăzi printr-o nouă carte care a făcut obiectul aces-tei lansări. Nou apărutul volum se intitulează “Armenia dupa atacul terorist din Parlament – Misiune diplomatică la Erevan 2002-2005”. Titlul cărţii nu ne debusolează (cu toţii ştim de-spre acel tragic incident) este de fapt o lucrare foarte bine structurată şi o analiză atentă a politicii interne şi externe a Re-publicii Armenia din acei ani.

La acest eveniment au partici-pat personalităţi “specialişti de marca” în domeniu (am putea spune). Crina Prunariu, Minis-tru plenipotenţiar, ex ambasa-dor în Armenia, Conferenţiar universitar doctor Tudor Răţoi, autorul Cuvântului Înainte, Profesor universitar doctor Constantin Burac, referentul cărţii, doctor Alexandru Ghişa, istoric, profesor asociat şi Marian Bârgau, directorul Edi-turii ProUniversitaria, la care a apărut lucrarea. Toţi invitaţii, precum şi autorul au luat cu-vântul, subliniind printre altele că această recentă carte“Arme-nia dupa atacul terorist din Par-lament – Misiune diplomatica la Erevan 2002-2005” aparută la Editura ProUniversitaria este destinată mai ales istoricilor, cercetatorilor, diplomaţilor dar şi publicului larg care doreşte sa afle mai multe despre des-tinul micii republici din Cauca-zul de sud, Armenia. Volumul nu ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă care se respectă.

În finalul evenimentului, auto-rul a oferit autografe şi s-a în-treţinut cordial cu participanţii la lansare.

eduard antOnian

A C u M 7 5 d E A N I

i a n u a r i e 1 9 4 0

Anul nou a devenit pentru cei mai mulţi dintre noi un prilej de îngrijorare dar şi de speranţă. Exact aşa se întampla şi în Ianuarie 1940 în comunitatea armeană. Deseori istoria se repetă dar se pare că niciodată nu învaţăm nimic din trecut, mai mult, părem ca îl ignorăm şi deseori îl uităm. Iată câteva motive în plus pentru a continua serialul nostru. O cronică vie a comunităţii armene aşa cum era reflectată real în paginile Revistei Ararat condusă de ne-obositul şi talentatul gazetar Vartan Mestugean cel a cărui muncă ne place să credem că noi astăzi o ducem mai departe cu acelaşi entuziasm şi onoare. Cu bune şi cu rele…Nimic bun nu părea să aducă noul an 1940 în comunitatea armeană din România. Răz-boiul se dezlănţuise cu întregul său cortegiu de nenorociri însă parcă lumea, oamenii, refuzau să creadă să vadă dimensiunea tragediei. În Ararat-ul din Ianu-arie Vartan Mestugean începe pe un ton optimist semnând un editorial despre Crăciunul ar-menesc intitulat “Naşterea lui Isus Hristos”. Încheie plin de speranţă cu un apel adresat clar somităţilor vremii din comuni-tate: “Crăciunul este ziua bucu-riei copiilor şi a celor nevoiaşi. E ziua când se trezeşte în inimile

celor avuţi frumoasele precepte ale lui Hristos…Cine miluieşte pe săraci, împrumută pe Dzeu. Nu strânge comori pe pământ unde le mănânca moliile şi le fură hoţii ci în ceruri. Vai care sunteţi sătui acum, că veţi flămânzi. Vai care râdeţi acum, că veţi plânge…”În paralel, România se pregătea serios de război. Se constituise peste tot în ţară Fondul pentru Înzestrarea Armatei. Era nevoie de bani mulţi iar armata română atunci era slab pregatită şi echi-pată. Armenii nu au pregetat să contribuie la acest fond iar Revista Ararat face o campanie vehementă în acest sens : “Ar-menii din ţară, legaţi definitiv de România devenită adevara-ta lor Patrie vor folosi acest prilej spre a-şi arăta cu fapta dragostea lor de ţară. S-a şi for-mat în capitală un comitet sub preşedenţia dlui. A.Kasargian pentru înboldirea subscrierilor. Înainte, deci, fără şovăire la biurourile de înscriere la acest împrumut patriotic pentru asigu-rarea intereselor celor mai vi-tale ale ţării şi Gloria nepieri-toare a României eterne !”Artistul Ruben Kemancistul a fost o figură inedită în comu-nitatea armeană interbelică din România. Am auzit chiar şi eu poveşti despre uimitorul său talent şi despre ciudatul său

AA

AR R

T1 - 2 / 2014

destin de la bătrânii comunităţii noastre. Născut nu se ştie, un-deva în Imperiul Otoman s-a refugiat în România după un periplu pe trei continente. În-tr-o fatidică zi şi-a luat instru-mentul, faimoasa sa kemancea şi a plecat. A dispărut pur şi simplu. Au mai rămas azi în urma sa doar câteva înregistrări pe plăci de ebonită uitate prin cine ştie ce arhive sau colecţii. Mestugean a realizat un in-terviu cu artistul în acest numar din ’40. Intitulat ”De vorbă cu Kemancistul Ruben” nu este un dialog ci mai mult o relatare despre viaţa sa de până atunci. Iată un fragment relevant şi in-solit: “Într-o noapte, călătorind cu trăsura spre un orăşel unde era invitat să cânte a fost atacat şi făcut prizonier de o bandă de briganzi circazieni. El a îm-blânzit însă pe fiorosul şef al bandei cântandu-i câteva arii de inimă albastră. Şeful nu numai că nu i-a făcut nici un neajuns dar l-a încarcat cu daruri dân-du-i şi o escortă pentru restul călătoriei !” Interesant că în tot acest “interviu” nici mă-car nu se pomeneşte unde s-a născut Ruben sau cum a reuşit să scape din genocid. Doar de-spre activitatea sa prodigioasă se vehiculează pe larg. Se im-pune o concluzie ce o ştim cu toţi. Bătrânii noştri, armenii ace-lor vremuri doreau să uite, să nu mai vorbească despre acea perioadă de coşmar din vieţile lor. Sau chiar nu mai puteau să vorbească despre acele atroc-ităţi…Aşa se explică de ce noi, urmaşii lor, nu am ştiut până în adolescenţă prin ce au trecut părinţii şi bunicii noştri.Urmau însă vremuri şi mai grele în co-munitatea armeană din 1940. Şi a fost o iarnă grea…

eduard antOnian

14

vineri, 9 ianuarie 2015, la sediul pres t ig ioasei

Biblioteci Naționale „Marci-ana” – situată nu departe de Bazilica „San Marco”, la zece minute de biserica armeană ded-icată Sfintei Cruci, s-a deschis expoziția „Armin T. Wegner - un drept pentru armeni și pentru evrei”. Expoziția, găzduită în „Sala dei Mappamondi” („Sala Mapamondurilor”), va fi deschisă până în 3 februarie a. c.Invitația de a participa ne-a parvenit prin intermediul co-munității ebraice din Veneția, reprezentat prin domnul dr. Paolo Navarro Dina, consilier al comunității și în același timp ziarist.Printre rândurile numerosului public prezent se afla și prea-

cucernicul abate general

al Congregației mechitariste armene Mons. Elia Kilaghbian, dr. Suren Gregorio Zovighi-an, fostul director al revistei „Haykakan Zayn” („Vocea Armeană”), reprezentan-tul în Italia al „Centrului de Studii de Cercetări Arhivis-tice pentru Cauza Armeană” din München, sociologul dr. Agopik Manukian, președin-tele onorific al „Uniunii Ar-menilor din Italia” și președ-inte al „Centrului de Studii și de Documentare Armeană”, domnul Minas Lourian, di-rectorul Centrului pomenit și promovator al inițiativei, Gior-gio Nubar Gianighian, profe-sor de restaurare la „IUAV” și „Viu” („Venice International University”, cu sediul la „San Servolo” – Veneția), consilierul regional Daniele Stival, scri-

itor și ziarist la „Il Corriere della Sera”, Gian Antonio Stel-la, profesoara Laura Forlati Picchio vice-președintele Fundației „Venezia per la ricer-ca sulla Pace” („Veneția pentru cercetarea Păcii”), profesorul Universitar Lauso Zagato, di-rectorul „Cestudir” („Centro di Studi sui Diritti Umani / Centrul de Studii asupra Drep-turilor Umane”), doamna Lid-ia Mavian, poetă de origine armeană, câțiva reprezentanți ai Asociației „Italia – Armenia” între care și domnul dr. Fabio Scarso, doamna Nicoletta Prandoni, doamna Francesca Cecchinato, ș.a.m.d.Despre viața lui Armin Wegner, foarte cunoscut pentru genero-zitatea lui, ar fi de prisos să zăbovim. Amintim doar că s-a născut la Wuppertal, în Germa-

CORESPONDENȚĂ DIN ITALIAexpoziție „armin t. Wegner -un drept pentru armeni și pentru evrei”

Deschiderea expoziției: „Armin T. Wegner - un drept pentru armeni și pentru evrei” („Armin T. Wegner, un giusto per gli armeni e per gli ebrei”) la Biblioteca Națională „Marciana” din Veneția

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

E V E N I M E N Tnia, în anul 1886. A fost ofițer sanitar în Turcia, iar în Primul Război Mondial, a asistat la masacrele la genocidul arme-nilor din Anatolia și Mesopo-tamia. A reușit să facă clan-destin numeroase poze care mărturisesc durerile și besti-alitatea. Ne-a lăsat mai multe scrisori și un jurnal, de altfel foarte dramatic. Atunci când în Germania nazismul s-a insta-lat la putere, i-a scris o foarte lungă scrisoare lui Adolf Hit-ler în care i-a apărat pe evrei. Scrisoarea este citată și în volu-mul „Armin T. Wagner și arme-nii din Anatolia” (1915)[1].Din pricina acestei scrisori a fost bătut, arestat și închis în-tr-un lagăr. S-a refugiat în Ita-lia, la Vietri (Salerno), apoi la Positano (Salerno), Padova și Roma. A fost arestat în timpul ocupației naziștilor. În cele din urmă, datorită pregătirii sale, a obținut o catedră la Academia Germanică din Padova. S-a stins din viață în 1978. În timpul vieții a avut recunoașterea Statului Israel ca „drept al Națiunilor” iar de la „Catholicosul Tuturor Arme-nilor”, S.S. Vazken I, a primit ordinul „Sf. Grigore”.La deschiderea expoziției au participat reprezentanți de marcă ai culturii.A vorbit directorul Biblio-tecii „Marciana” dr. Maurizio Messina, care a amintit despre victimele terorismului islamist de la Paris și a subliniat im-portanța muncii culturale, în special, angajamentul pentru cunoaștere în vederea apărării valorilor democratice. Valori-ficarea figurii lui Armin T. Wegner, un drept pentru ar-meni și evrei, creează legătura dintre memoriile celor două comunități, ambele victime ale primelor genocide din istorie.

Dr. Paolo Navarro Dina, dr. Gabriele Nissim, dr.Baykar Sivazliyan

Dr. Gabriele Nissim; Dr Baykar Sivazliyan, dr. Maurizio Messina

dr. Pietro Kuciukian, profesoara Anna Maria Samuelli, care a îngrijit expoziția

16

Consulul onorific al Ar-meniei domnul Petru Kuci-ukian, absolvent al Colegiului „Moorat-Rafael” din Veneția, autor și editor a diferite cărți despre Armenia și cultura armeană, fondator – împreună cu Gabriele Nissim al „Gari-wo” („Pădurea Drepților”), și al Muzeului Genocidului din Erevan, a făcut o scurtă isto-rie a Expoziției lui Armin T. Wegner din 1995, inaugurat la Muzeul Arheologic din Milano, la 80 de ani de la aniversarea Genocidului armean. Ilustrul relatator a subliniat previziunea lui Wegner care, după ce a fost martor la tragedia poporului armean, a avut curajul să aducă în Occident mărturiile sale și să lupte împotriva persecuțiilor anti-evreiești. „Chiar și astăzi – a concluzionat Kuciukian – am avea nevoie de previziuni lu-cide ca cele ale lui Armin Weg-ner, martor al adevărului pentru armeni și evrei”.Dr. Paul Navarro Dina, după

ce și-a exprimat aprecierea pentru inițiativă, a amintit că Yad Vashem sau Muzeul Hol-ocaustului ebraic, în 1967, i-a a c o r d a t l u i A r m i n T. We g n e r t i t l u l de „Drept în-tre Națiuni” pentru scrisoarea pe care acesta a scris-o lui Hit-ler. De asemenea, a subliniat faptul că Armenia a recunoscut rolul său de martor cu cea mai mare considerație, cu „Ordinul Sf. Grigore”. A amintit, apoi, că intenționează să creeze prima „Grădină a Drepților”, plantând un copac pentru Wegner în grădina Vilei Heriot de la Giu-decca.Prof. Baykar Sivazliyan, președintele „Uniunii Arme-nilor din Italia”, în schimb, a reliefat lunga tradiție care unește Veneția și Biblioteca Națională Marciana de comu-nitatea armeană. Nu a uitat să menționeze prima expoziție găzduită de „Marciana” despre vechile cărți în limba armeană, greacă, ebraică, cu imagini

despre intelectualii comu-nității, laici și călugări ca Monseniorul Nerses Der Ner-sessian (1920-2006), care au contribuit la păstrarea culturii armene. După ce a subliniat disponibilitatea bibliotecii, a mulțumit comunității ebraice atenția pe care o acordă prob-lemelor armenilor. A subliniat faptul că expoziția va fi o oc-azie utilă de cunoaștere, mai ales în vederea „Zilei Memo-riei”, pentru că atestă anga-jamentul unui evreu și al unui armean pentru „Pădurea celor Drepți” („Gariwo”). La bază se află angajamentul pentru recunoașterea reciprocă a ce-lei mai triste zile ale propriei istorii, a genocidelor, și valori-ficarea figurilor exemplare ale drepților din genociduri. Aceas-ta pentru păstrarea memoriei. În cazul armean aceste figuri de persoane drepte pot ajuta la „spargerea” zidurilor negațion-iste ale statului turc. Oratorul a subliniat, apoi, conținutul unor panouri care privesc neas-cultarea lui Wegner în ceea ce privea interdicția acestuia de a intra în lagărele deportaților armeni, raportul său cu iudais-mul și, în cele din urmă, testa-mentul său spiritual. De aseme-nea, și-a manifestat dorința ca această frumoasă tradiție de colaborare între cele două co-munități, armeană și evreias-că, din întreaga lume începută la Veneția, să dea o contribuție pozitivă la marea revoluție cul-tural-ideologică și politică în vigoare în Statul Israel pentru recunoașterea tuturor genoci-durilor, prin urmare, și a Geno-cidului armean.Dr. Gabriele Nissim, președintele „Gariwo” („Pă-durea Drepților”), scriitor, jur-nalist și eseist, a amintit nașterea oficială a comisiei fondată cu

Consulul onorific al Armeniei domnul Petru Kuciukian

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

E V E N I M E N TPietro Kuciukian, calea care a dus la nașterea „Grădinilor ce-lor drepți” în Italia și în lume, instituirea de către Parlamentul european a ”Zilelor Drepților” din toate genocidurile. Aș dori să menționez faptul că Gabri-ele Nissim este autorul unei cărți importante: „Il tribunale del bene. La storia di Moshé Bejski, l’uomo che creò il Gi-ardino dei giusti” [„Tribunalul binelui. Istoria lui Moshé Be-jski, omul care a creat Pădurea celor drepți”], Ed. Mondadori, Milano, 2003.De asemenea, a vorbit despre schimbarea care are loc în mo-mentul de față în Israel din par-tea unor intelectuali și oameni de știință care au deschis pa-gina tuturor genocidurilor care au avut loc. Așteptăm cu nerăb-dare cartea sa despre Armin T. Wegner, deja predată la tipar pentru a ne putea opri asupra acestei nobile figuri.Îngrijitoarea părții istorice a ex-poziției, profesoara Anna Ma-ria Samuelli, care a lucrat mult pentru editarea cărții „Armin T. Wegner și armenii din Ana-tolia” (1915), a subliniat im-portanța recuperării trecutului, care implică o nivel rațional și emoțional. Este vorba de o sarcină dureroasă, dar nece-sară. Fotografiile lui Wegner sunt opera unui martor moral, al unui neascultător al „bar-bariei legale”, care și-a riscat viața pentru a documenta o „crimă fără un nume”. Wegner a declarat în mod deschis că era susținut de speranța că într-o altă vreme, în viitor, cineva ar fi putut culege mărturia lui. În ca-zul armean figurile drepților pot ajuta la „spargerea” pereților încăpățânatei negări ale statului turc. A rememorat, apoi, conținutul unor panouri care privesc neascultarea de

către Wegner a ordinelor de a nu intra în lagărele armenilor deportați, raportul său cu iuda-ismul și, în cele din urmă, testa-mentul său spiritual.Conferința de presă a fost încheiată de către S.E. Sar-gis Ghazaryan, ambasadorul Republicii Armenia în Italia, care a reiterat importanța aces-tui eveniment, primul din cele 100, programat în Italia pentru a marca centenarul genocidului armean. A subliniat importanța conceptului de „drept”, figura lui Wegner și cea a memoriei. „Trebuie – în concepția amba-sadorului – să vorbim despre memoria prescriptivă pentru a spune nu negaționismului și mai ales pentru a preveni un alt genocid”. A reamintit că Elie Wiesel a afirmat că geno-cidul care nu este recunoscut, este ultimul act al genocidu-lui; genocidul ucide de două ori, a doua oară cu tăcerea. Ambasadorul a amintit că ar-

menii riscă de a fi victime ale „fobiei armene”, născută din declarațiile președintelui Azer-baidjanului. Prin urmare, tre-buie să se preîntâmpine astfel de evenimente, dar prevenirea trebuie să fie responsabilitatea fiecăruia dintre noi.După luările de cuvânt, pro-fesoara Anna Maria Samuelli a invitat publicul să viziteze ex-poziția.Reamintim că expoziția este prima dintr-un șir de acțiuni ce vor avea loc în acest an pentru marcarea centenarului Geno-cidului la care a colaborat și Primăria orașului Veneția.

Giuseppe MuNArINI

Foto Fabio SCARSO [1] Immagini e Testimonian-ze/ Armin T. Wegner and the Armenians in Anatolia, 1915. Images and testimonies. Guerin e Associati, Milano 1996, pp. 155-165.

Exc. Sa Sargis Ghazarian Ambasadorul Armeniei in Italia

18

Scrisoarea președin-telui Serj Sarksian adresată omologu-lui său turc, Recep Tayyip Erdogan: “La noi nu se obișnuiește să mergem la invitat fără să fi primit răspuns la propria invitație”. Stimate domnule Președinte,

A m p r i m i t s c r i s o a r e a Dumneavoastră ce mi-ați trimis-o pentru a participa la manifestările comemorative or-ganizate la împlinirea a 100 de ani de la bătălia de la Gallipoli.Într-adevăr, primul război mon-dial este una din paginile cele mai cumplite ale istoriei ome-nirii, cînd au pierit milioane de oameni nevinovați și milioane de destine au fost frînte.

La bătălia de la Gallipoli a participat și căpitanul Sarkis Torosian, artilerist de naționalitate armeană din trupele otomane, un ofițer care s-a dedicat apărării imperiului și care, pentru serviciu devo-tat și acte de bravură, a primit din partea Imperiului otoman distincții militare. Dar valul de masacre și deportări dinainte plănuit și aplicat de Imperiul otoman împotriva poporului armean, ce ajunsese la apogeu în același an, nu l-a ocolit nici măcar pe Sarkis Torosian. Prin-tre cei un milion și jumătate de armeni care au căzut victime Genocidului s-au numărat și părinții săi, care au fost uciși cu cruzime, iar sora sa a murit în deșertul sirian. Tocmai ca urmare a acestui masacru fără precedent Raphael Lemkin a definit termenul de “genocid”, iar impunitatea acestuia a fost cea care a pregătit terenul pen-

tru Holocaust și genocidurile din Ruanda, Cambogia și Dar-fur.Potr ivi t Dumneavoastră , luptele de la Gal l ipo -l i sînt un exemplu deosebit al relațiilor de prietenie născute din război nu numai pentru Tur-cia, ci și pentru întreaga lume, iar cîmpul de luptă este un monument al păcii și prieteniei ce amintește de moștenirea amară a războiului. Lăsînd la o parte semnificația binecunoscu-tă a bătăliei de la Gallipoli sau rolul controversat al Turciei în timpul celor două războaie mondiale, trebuie amintit fap-tul că pacea și prietenia trebuie să se bazeze în primul rînd pe curajul confruntării cu propriul trecut și cu dreptatea istorică, precum și pe recunoașterea nu trunchiată, ci completă a mem-oriei omenirii.Din păcate, Turcia își con-tinuă tradiționala politică negaționistă și, “perfecționîn-du-și” an de an metodele de falsificare a istoriei, marchează centenarul luptelor de la Gallipoli la 24 aprilie (pentru prima oară la această dată), în timp ce aceastea au început la 18 martie și au continuat pînă la sfîrșitul lui ianuarie 1916, iar operațiunea de debarcare a aliaților și luptele terestre de la Gallipoli au început la 25 aprilie. Ce urmărește acest lucru, dacă nu scopul sim-plist de abatere a atenției co-munității internaționale de la manifestările dedicate marcării a 100 de ani de la Genocidul Armean? Dar, pînă la inițierea unei manifestări comemora-tive, Turcia avea o datorie mult mai importantă față de propriul popor și față de întreaga ome-nire, și anume recunoașterea și condamnarea Genocidului Armean.

SARKSIAN către ERDOGAN: “la noi nu se obișnuiește să mergem la invitat fără să fi primit răspuns la propria invitație”.

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

A R M E N I AAșadar, v-aș sfătui ca, în ape-lurile Dumneavoastră pentru pace mondială, să nu uitați să transmiteți lumii un mesaj de recunoaștere a Genocidului Armean, comemorînd cele un milion și jumătate de victime nevinovate. Datoria fiecăruia dintre noi este să transmitem generațiilor viitoare istoria re-ală, nealterată, în acest mod prevenind repetarea crimelor și p r e g ă t i n d t e r e n u l p e n t r u apropierea și viitoarea co-operare dintre națiuni, în special dintre națiunile ve-cine.

P.S. Excelența Voastră, cu cîte-va luni în urmă vă invitasem să veniți la Erevan pe 24 aprilie 2015, pentru a aduce împre-ună un omagiu memoriei vic-timelor nevinovate ale Geno-cidului Armean. La noi nu se obișnuiește să mergem la invi-tat fără să fi primit răspuns la propria invitație.

Vahan Hovannisian, lider al Fed-erației Revoluționare Armene (ARF) și una dintre cele mai proeminente figuri politice din Armenia post-sovietică, a murit la vârsta de 58 de ani. Vahan Ho-vannisian, în ultimul an ambasa-dor al Armeniei în Germania, a decedat într-un spital din Berlin unde era tratat de cancer. Guver-nul armean a creat o comisie specială, condusă de primul min-istru Hovik Abrahamyan, pentru

organizarea de funeralii de stat. Vahan Hovannisian a fost în-mormântat la 3 ianuarie. Președ-intele Serj Sargsyan a transmis condoleanțe familiei și a adus un omagiu liderului FRA, descriin-du-l ca pe un om de stat, “un intelectual adevărat” și “orator genial”. “Moartea lui Vahan Ho-vannisian este o mare pierdere nu doar pentru Federația Revoluționară Armeană, dar, de asemenea, pentru noi toți”, a declarat Sargsyan. Arheologul și istoric de profesie, Hovannisian s-a remarcat după anii 1990 ca unul dintre liderii filialei FRA din Armenia redeschisă după de-cenii de regim comunist. Partidul a fost în opoziție cu președintele de atunci Levon Ter Petrosian care l-a interzis în anul 1994. Vahan Hovannisian și zeci de alte personalități ale FRA au fost apoi arestate și închise din mo-tive politice în baza acuzațiilor de tentativă de lovitură de stat.La scurt timp după demisia lui Ter Petrosian, în 1998, a ur-mat o relegalizare a activităților FRA în Armenia. Partidul, care este deosebit de influent în di-aspora armeană, a fost un aliat politic major al succesorului lui Ter Petrosian, președintele Robert Kocharian de-a lungul

celor două mandate ale sale. Unii dintre membri marcanți ai partid-ului au deținut funcții de conduc-ere în executiv și legislativ.Vahan Hovannisian a fost numit vicepreședinte al Parlamentu-lui armean dar a demisionat, în februarie 2008, invocând per-formanțele sale slabe la alegerile prezidențiale. Rezultatele ofi-ciale, care au dus la victoria act-ualului președinte Serj Sargsian, l-au creditat pe Hovannisian cu doar 6 la sută din voturi. El a contestat, de asemenea, re-alegerea din 2013 a lui Sargsian dar acest fapt nu l-a împiedicat pe președinte să-l numească pe Vahan Hovannisian în funcția de ambasador în Germania exact un an înainte de moartea sa.Într-o conversație privată cu un corespondent de la RFE / RL, la începutul lunii decembrie, Vahan Hovannisian a vorbit de-spre recunoștința față de Berlin a diplomaților armeni, a oficial-ilor de la Erevan și a membrilor FRA. Veteranul politician și-a exprimat, de asemenea, regre-tul cu privire la incapacitatea sa (datorită bolii) de a duce la bun sfârșit inițiativele legate de relațiile germano-armean și de comemorarea în 2015 a cente-narului genocidului armean.

a murit un eminent om politic armean

20

Într-un moment cînd piața edi-torială este deja plină de foarte multe titluri, autori și cărți dintre cele mai importante, iar concurența dintre edituri acer-bă, este bine că există proiecte de amploare care să se sustragă acestor mișcări browniene im-puse de cerere și ofertă. Nu mai lungesc aceste consider-ații, ci vreau să semnalez o apariție editorială și un proiect ce merită mai mult decît atenția celor din lumea literară. Este vorba de lansarea primelor două volume dintr-o serie de opere dedicată unuia dintre cei mai importanți critici literari români.

Despre G.Ibrăileanu este vor-ba. Atragem atenția că acel G., care este litera ce-l numește prenumele unui armean Gara-bet, respectă dorința unui autor de a semna într-un anume fel. Ca și G.(eorge) Călinescu, care la rîndul lui a decis să semn-eze așa, și nu altfel. Cele două volume de care am amintit au

apărut sub egida Academiei Române, Fundația Națională pentru Știință și Artă (2014) într-o ediție coordonată de Vic-tor Durnea și cu o extinsă și extrem de laborioasă sub raport analitic prefață semnată de Acad. Eugen Simion. Volumul I conține studiile lui G.Ibrăile-anu cuprinse în „Spiritul crit-ic în cultura română” (1908), „Scriitori și curente” ( 1909) și „Opera literară a d-lui Vlahuță” (1912), în timp ce volumul doi cuprinde lucrările de maturi-tate: ”Note și impresii”( 1920), „După război”(1921),” Scrii-tori români și străini”(1926), și „Studii literare”(1930) Ediția mai beneficiază de o utilă și bine armată sub raport docu-mentar Cronologie, în fond o mică binevenită biobibliografie a unui autor auster și zgîrcit în detalii ce privește viața sa personală, semnat de îngriji-torul ediției, un istoric literar și cercetător de la Iași, Victor Durnea. Din tagma acelor de-votați benedictini ai culturii,

de la noi sau aiurea, care fac lucruri excelente, cu efort per-sonal întins, uneori pe decenii – cazul lui Niculae Gheran care s-a ocupat de opera lui Liviu Rebreanu peste patru decenii și după ce i-a tipărit integral opera în 23 de volume tot mai scoate diverse hîrțoage, tot scotocind prin „cioroboaiele istoriei” liter-are…- și care ar merita, pe dep-lin, un Premiu al Uniunii Arme-nilor, atît de generos altminteri. Spunem asta pentru că ediția de față este îngrijită exemplar, iar aventura întregii echipe, care din șapte au rămas doi. După cum aflăm la fel dintre necesară și extrem de utilă Notă asupra ediției, comisă de același Victor Durnea. După ediția de opere în zece volume alcătuită de is-toricul și criticul literar Al.Piru ( împreună cu Rodica Rotaru) între 1974-1981,cu omisiuni ce astăzi sunt recuperate, avem pentru prima dată o ediție crit-ică cu tot ceea ce presupune. Variante, note, și comentarii, care și de această dată se găsesc din belșug în coada ambelor volume. Ce ar mai fi de spus? Dacă ar fi să citim și cităm din prefața profesorului Eugen Simi-on ar rămâne puține de adăugat. Sigur că situarea lui Ibrăileanu în păienjenișul istoriei literare românești ar interesa poate mai puțin decît amănuntele legate de ascendența armeanească ce face să vibreze orice cititor cu nume terminat în –ian. Și aceștia vor fi satisfăcuți, căci găsim numeroase referințe de-spre părinții, familia și rudele lui Garabet, ce s-ar constitui și într-o mică istorie și geografie armeano-moldovenească de acum peste 100-150 de ani. Co-munitățile armenești din Mol-dova, unde pe lîngă biserici aveau și școli unde micii moldoveni învățau carte. Nu știm exact cît

EVENIMENT LITERAR G.Ibrăileanu – oPErE

C U L T U R Ă

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

de armean s-a simțit în lăuntrul lui mentorul Vieții Românești și unul dintre corifeii popo-ranismului din cultura română, dar știm și receptăm bine marea lui dragoste atît pentru cultură, cît și pentru oameni. Omul de stînga, în termenii de astăzi, a vibrat – să fi fost și influența celor din preajma lui, socialiști pur sînge și nu impostori cum avem astăzi- al chestiunilor im-portante ale Țărei și Neamului. Pe de o parte. În același timp, și Eugen Simion remarcă și apre-ciază pe bună dreptate, Ibrăile-anu a fost un fin cititor și ana-list al operei lui Proust. Pe plan european, cînd încă nu bine re-cunoscutul scriitor francez era perceput cu finețe în România, de un cititor fin, care urma, la rîndul lui, să scrie peste alți zece ani, unul dintre cele mai rafinate romane ale literaturii române, „Adela”.

Remarcabila lectură făcută lui Marcel Proust și operei sale capitale denotă un spirit liber, dincolo de opțiunile ideologice și partizanatele politice. Mai rar așa ceva, la noi sau aiurea. Aș propune Uniunii Armenilor din România și Redacției Ararat, să preia într-o broșură anexă atît studiul Acad. Eugen Simi-on, cît și excelenta cronologie a lui Victor Durnea. Plecînd din acest punct cele două volume ar merita comentate aplicat. Even-tual de criticul literar ieșean Antonio Patraș, un excelent cunoscător al lui G.Ibrăile-anu. Eu doar le-am semnalat și m-am bucurat că au apărut.Felicitări editorului și Fundației Naționale pentru Știință și Artă pentru aducerea în actualitate a unui autor (in)actual de anver-gura autorului „Adelei”.

bedros HOrasanGian

Uniunea Scriitorilor din Arme-nia a desemnat pe scriitorul Varujan Vosganian, autorul ro-manului Cartea șoaptelor drept candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2015.Romanul Cartea șoaptelor considerat de presa internațion-ală drept una dintre cărțile de referință ale secolului XXI a fost deja tradus în zece limbi iar anul acesta își va adăuga încă 5 versiuni.

Reamintim că, în urma iniția-tivei Festivalului Internațional de Literatură Berlin și Lepsi-ushaus Postdam, în data de 21 aprilie 2015, va fi organizată o Zi mondială a lecturii, pentru omagierea victimelor geno-cidului ce a avut loc cu un secol în urmă împotriva armenilor (comemorat de aceștia în data de 24 aprilie) din Imperiul Oto-man. Iniţiativa este susţinută de sute de oameni de cultură din întreaga lume, printre care Her-ta Müller, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Noam Chomsky, John M. Coetzee, David Gross-man, Elfriede Jelinek, Norman Manea, Bernard Noel, Michael

Ondaatje, Elif Shafak şi mulţi, mulţi alţii.În cadrul Zilei mondiale a lec-turii vor fi prezentate cititorilor pagini scrise de cîteva dintre cele mai importante personalităţi ale culturii armene din ultimul secol, majoritatea purtînd sem-nul unui destin tragic: Zabel Yesayan, Siamanto, Komitas, Yeghişe Cearenţ, William Sa-royan, Hovhannes Şiraz, Paruir Sevak, Hagop Mntsuri, Silva Kaputikian şi Hrant Dink.Un rol central îl va avea, aşa cum arată site-ul http://www.worldwide-reading.com/, ro-manul Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian, apărut la Polirom în anul 2009 (ediția a II-a, 2011). În cadrul unor lec-turi publice în diverse oraşe ale lumii, cititorilor le vor fi prez-entate capitolele şapte şi opt ale romanului în cele peste douăze-ci de traduceri realizate pînă în prezent: spaniolă, italiană, ger-mană, franceză, engleză, sue-deză, bulgară, maghiară, cehă, poloneză, norvegiană, olandeză, portugheză, portugheză braziliană, ebraică, armeană, turcă, rusă, arabă, persană.

varujan vosganian candidat la Premiul nobel pentru literatură pentru anul 2015

22

Bibliografia lucrărilor consacrate Genocidului armean s-a îmbogățit, recent, cu o carte de importanță aparte: An Incon-venient Genocide: Who Now Remembers the Armenians? (Biteback Publishing Ltd, Lon-dra – 2014; Vintage Books, Sydney – 2014). Autorul ei, Geoffrey Ronald Robertson Q.

C. (n. 1946, Sydney), este

avocat pledant, specialist în drep-turile omului, profesor invitat la Universitatea Queen Mary din Londra. Australian de origine, el a absolvit facultățile de drept la Universitatea din Sydney și la Oxford, iar din 1990 este sta-bilit, cu familia, la Londra. A reprezentat organizația Amnesty International în diferite cazuri, a fost primul președinte al

tribunalului ONU pentru crime de război în Sierra Leone (2002-04) și în 2008 a fost numit de Secretarul General ca unul din-tre cei trei membri ai Consiliului intern de justiție al ONU. A înfi-ințat și conduce baroul de avocați Doughty Street Chambers, iar în 2011 a fost distins cu premiul baroului din New York pentru realizări în domeniul legislației internaționale. Inițialele Q. C. atașate numelui său semnifică faptul că face parte (din 1988) din Queen’s Counsel, corp legis-lativ format din juriști desemnați să se afle în slujba monarhului britanic. Robertson este autorul mai multor scrieri de speciali-tate, printre care: Reluctant Ju-das (1976), Does Dracula Have AIDS? (1987), The Justice Game (1998), Crimes against Humani-ty (1999), The Case of the Pope (2010). Nu este prima oară că Geoffrey Robertson Q. C. abor-dează tema Genocidului. Angajat în preocuparea sa de a dovedi că masacrele și deportările efec-tuate asupra populației armene din Imperiul Otoman în 1915-18 au avut caracterul unui genocid și mai ales de a scoate la supra-față faptul că Ministerul de Ex-terne britanic posedă documente referitoare la cele săvârșite de Junii Turci și totuși refuză să ac-cepte calificarea de genocid, el a dat publicității, la 9 octombrie 2009, un raport de 40 de pagini, intitulat Was There an Armenian Genocide? (A existat un genocid armean?), care ar putea fi con-siderat compendiul actualei cărți de 280 de pagini. Acel raport fusese comandat de Centrul Armean din Marea Britanie, prin avocatul Bernard Ando-nian, care îi solicitase opinia și concluzia personală ca autoritate recunoscută în legislația inter-națională. „Denunțul“ pornea de

NoTE dE lECTor Geoffrey Robertson Q. C. : “un genocid incomod: cine își mai amintește de armeni?”

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

R E C E N Z I Ela un citat menționat ca motto, chiar dintr-un memorandum al Ministerului de Externe, datat 12 aprilie 1999: „Guvernul Ma-jestății Sale este deschis criticii exprimate în termeni etici. Însă, dată fiind importanța relațiilor noastre (politice, strategice și comerciale) cu Turcia… linia actuală de conduită este singura opțiune posibilă.“ Un genocid incomod se deschide, în afară de bine-cunoscutele vorbe ale lui Hitler, cu un alt citat, mai percutant: „Masacrarea armenilor a fost cea mai mare crimă de război și eșe-cul de a acționa împotriva Turciei nu face decât s-o scuze, fiindcă eșecul de a aborda radical ororile turcești înseamnă că toată vor-băria privind garantarea viitoarei păci în lume este o absurditate parșivă și fiindcă, refuzând acum să ne răfuim cu Turcia, dovedim că declarația noastră de «a crea condiții de siguranță în lume» a fost doar o frază sforăitoare lipsită de sinceritate“. Citatul e datat 1918 și aparține lui Theo-dor Roosevelt. Șase pagini mai încolo, un alt citat, ca motto la introducere, nu face decât să ateste adevărul celui dintâi; el a fost rostit de un alt președinte al SUA, la 19 ianuarie 2008, pe când acela era doar senator, nu-mele său fiind Barack Obama: „Convingerea mea fermă este că Genocidul armean nu-i o afir-mație, o părere personală sau un punct de vedere, ci mai curând un fapt confirmat cu prisosință pe baza unei cantități copleșitoare de dovezi istorice. Faptele sunt de netăgăduit și eu, ca președ-inte, voi recunoaște Genocidul armean.“ Încă așteptăm… Consecvent misiunii sale demolatoare, Geoffrey Robertson aduce în discuție, de data aceasta într-un articol publi-cat în ziarul „The Weekend Aus-

tralian“ din 8-9 noiembrie 2014 și intitulat vitriolic Appaling silence over genocide (Tăcere cumplită asupra genocidului), atitudinea ministrului de externe australian Julie Bishop, care, în-tr-o scrisoare de răspuns adresată unui anume Ertunç Özen (direc-tor la Australian Turkish Advo-cacy Alliance) și datată 4 iunie 2014, a avut grijă să-l asigure pe avocatul turco-australian, spul-berându-i neliniștea, că guvernul de la Canberra nu recunoaște drept genocid evenimentele tragice petrecute în ultimii ani ai Imperiului Otoman și nu dorește să se implice în această dezba-tere delicată. Poziția explicabilă politicește a doamnei Bishop (care, ca ministru de externe, se dovedește a fi o persoană capabilă și competentă, unanim lăudată), este totuși incongruentă cu cea a unor colegi din guvern, în frunte cu trezorierul de origine armeană Joe Hockey, numărul 2 în ierar-hia cabinetului, care au blamat genocidul numindu-l ca atare. În-fierând-o pe doamna Bishop, de profesie jurist, deci presupunân-du-se că are capacitatea necesară pentru a constata trăsătura de genocid a masacrelor, Robertson amintește că prim-ministrul aus-

tralian Tony Abbott, pe când era lider al opoziției, condamnase Genocidul armean, ca să dea înapoi ulterior, ca prim-minis-tru, când, după ce Parlamentul statului australian New South Wales adoptase o rezoluție de re-cunoaștere a Genocidului, Turcia a amenințat să interzică acce-sul parlamentarilor australieni la comemorarea centenarului bătăliei de la Gallipoli (care, la 25 aprilie 2015, va succeda cu o zi centenarului Genocidului). Coincidența face că – așa cum relatează autorul încă din primele rânduri ale introducerii la cartea sa, ca pe o declarație de obiec-tivitate, drept singura lui legătură cu istoria în temă – un frate al bunicului său, William „Pipe Bill“ Robertson (poreclit ast-fel deoarece cânta la flaut într-o orchestră), îmbarcat pe un vas de război britanic, avea să cadă răpus de o mitralieră turcească în chiar ziua acum comemorată a debarcării în Dardanele… Revenind, deci, la Un genocid incomod, se cuvine subliniat din capul locului că Geoffrey Robertson pune ferm punctul pe i afirmând: 1.istoricii și-au făcut datoria când au confir-mat, pe baza dovezilor existente,

24

că evenimentele din 1915-18 au avut loc într-adevăr după cum au fost descrise de numeroa-se și variate surse, și nu este de competența lor să decidă asupra atributului de genocid al acelor evenimente; 2.Juriștii pot atesta că, în funcție de concluziile is-toricilor, faptele consemnate de aceștia se încadrează în definiția dată genocidului. Ca urmare, au-torul nu-și propune să reitereze derularea istorică a faptelor, ci se concentrează asupra aspectu-lui juridic al acestora, analizând cu meticulozitate caracterul infracțional de crimă împotri-va umanității al planului pus în aplicare de Junii Turci, pentru a dovedi fără nicio posibilitate de negare că a fost genocid. Demonstrația juristului australi-ano-britanic începe, evident, de la Convenția de la Geneva asupra genocidului, unde a fost adoptată definiția formulată de Rapha-el Lemkin. Aici, ne întâlnim cu încă o prezență australiană, ceea ce face și mai paradoxală (din punct de vedere rațional) atitu-dinea autorităților actuale: Lem-kin a prezentat teza lui privind perceperea masacrelor drept genocid ambasadorului Canadei la Geneva, iar acesta i-a făcut cunoștință cu Dr. Herbert Vere Evatt (cunoscut ca „Doc“ Evatt), ministrul de externe al Australiei în epocă și care avea să fie ales, în 1948, președinte al Adunării Generale a ONU. Susținut de Evatt, Lemkin a pus în discuție în subcomitetul juridic al ONU din Geneva proiectul său care, în preambul „recunoscând că în toate perioadele istorice geno-cidul a produs mari pierderi umanității“, includea așadar și perioada comiterii masacrelor armenești. De altfel, pe baza Convenției adoptate la Geneva, guvernul SUA avea să supună Curții Internaționale de Justiție

un text susținând că „masacrarea armenilor de către turci a fost unul dintre exemplele proeminente de crimă de genocid“. După ce trece printr-un întreg arsenal de arme legislative cu care trage lovituri bine țintite la adresa negaționismului, spul-berând toate falsele argumente ale propovăduitorilor acestu-ia, inclusiv faptul că la vremea comiterii masacrelor termenul genocid nu fusese conceput (dar nici în timpul holocaustului evrei-esc!), ceea ce conform definiției nici nu este relevant, Robertson se întreabă pe bună dreptate de ce Armenia, statul care oficial reprezintă națiunea armeană în instanțele mondiale, nu depune un dosar de revendicări la Curtea Internațională de Justiție sau/și la Tribunalul european al drep-turilor omului. Reclamând de la Turcia o declarație de mea culpa pentru crimele comise, chiar și în absența menționării lor ca genocid, el o vede însoțită de acte de bunăvoință ca restaurar-ea bisericilor (cum s-a procedat la Aghtamar și la Diyarbakir), includerea faptelor în manuale și în lucrări de istorie, până și… cedarea către armeni a muntelui Ararat, ca pe un dar simbolic. În replică, armenii ar trebui să ex-prime regrete pentru actele ter-oriste din anii 1970-80, de uci-dere a unor autorități turce: „Sunt prea multe masacre moderne produse de ură rasială sau reli-gioasă pentru ca două națiuni civilizate să consume timp, bani și energie politică sfădindu-se asupra unui cuvânt. Dacă există o noțiune alternativă care nu-i o vorbă goală sau un eufemism – iar crimă împotriva umanității nu este –, atunci ea ar trebui folosită de Turcia ca denumire a atroc-ităților pe care statul precedent le-a săvârșit în 1915 împotriva armenilor, și Armenia ar trebui

să accepte scuzele, desigur dacă sinceritatea lor va fi însoțită de unele măsuri de restituire.“ An inconvenient geno-cide este o carte incomodă pen-tru negaționismul turc și o lucra-re de referință pentru susținătorii cauzei armene, iar autorul ei – un avocat nu numai la propriu, ci și la figurat, al Chestiunii ar-mene. Pictorul Hrandt Avakian propusese cândva ca, în com-plexul memorial Țițernacaberd din Erevan, închinat victimelor Genocidului, să fie sădiți pomi închinați acelor străini de neamul armean care s-au dovedit a fi, în timp, sprijinitori ai armenilor în parcurgerea și apoi recunoașterea Golgotei lor. În complexul me-morial Țițernacaberd din Erevan, închinat victimelor Genocidu-lui, au fost sădiți, într-adevăr, pomi, dar de către tot soiul de oficialități aflate în trecere alea-torie prin Armenia, într-un gest convențional impus, descărcat de orice atașament sentimental. Vanitas vanitatum…

sergiu SElIAN

PS. Într-o competentă și exactă recenzie la cartea lui Geoffrey Robertson Q. C., publicată în ziarul „The Weekend Australian“ din 3-4 ianuarie 2015, reputatul scriitor australian Louis Nowra, prozator, dramaturg, scenarist, relatează propria sa experiență: „Această hipersensibilitate naționalistă (a Turciei – n. mea) nu poate fi supraestimată. În 2010, BBC a înregistrat o piesă scrisă de mine pe baza memo-riilor unui vice-consul american, Leslie David, care a fost martor la deportări, marșuri ale morții și atrocități. Întrucât actorii turci se temeau că știrea despre partici-parea lor va ajunge înapoi acasă, s-au retras ori au jucat sub pseu-donime.“

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

DOSAR 1915

Atentatele de la Paris din săptămînile trecute au zgudu-it conștiința Franței. Crimele comise împotriva unor jurnal-iști, polițiști sau evrei la Paris, asasinatele oribile din Nigeria sau omorîrea unor copii nevi-novați în Pakistan, atacurile banditești de pe străzile din Marsilia sau Amsterdam, de-scăpățânările sinistre din așa zisul Stat Islamic ne arată, ne dovedesc că Islamul și-a ieșit din matcă. Nimic nu justifică, nici măcar fervoarea religio-asă afișată ostentativ, astfel de crime și violențe.

Franța, și alături de ea o lume întreagă, a fost în doliu.

Este încă.

Ce va urma, cine va urma?

Și cînd spunem FRANȚA îl vedem pe generalul De Gaulle cu brațele desfăcute, ca un Crist proiectat pe Hexagonul devenit laic, Liberté, Égalité, Fraternité!, cum ar veni, pro-nunțînd cu voce lui baritonală LA FRANCE!

La France, prin vocea Președin-telui Hollande și prin manifes-tațiile unice în istoria ei – 4,5 milioane de citoyens pe străzi

Genocidul armean din 1915 și atentatele de la Paris din 2015

– au făcut pentru cîteva zile ca milioane de oameni să fie soli-dari cu Franța. Nu doar Je suis Charlie, ci Nous sommes tous Français!

Pentru că este vorba de spiritul unei națiuni, nu doar de cei a s a s i n a ț i m i ș e l e ș t e d e r e p r e z e n t a n ț i i unui Islam radicalizat. Cînd a fost asasinat la Istanbul jurnalistul armean Hrant Dink, sute de mii de turci și neturci, armeni și nerameni, creștini și musulmani deopo-trivă au fost indignați, revoltați și au protestat solidari.

I am Dink. I am Armenian.

Au trecut 5(cinci) ani.

Procesul Redactorului Șef de la Agos nici azi nu a fost încheiat.

Numirea unui colaborator al

lui Hrant Dink, Etyen Mahci-upyan, în echipa de consilieri a primului Ministru Ahmet Davutoglu – aflat în primul rînd al liderilor politici care au defilat la Paris, precum Andre Malraux în mai ‘68 – a creat controverse. Va ajuta la ceva, va schimba atitudinea Primu-lui Ministru al unui guvern ce reprezintă un partid și expresia unui Președinte precum Regep Tayyup Erdogan, de fățișă ori-entare islamistă? O respectăm, este o opțiune personală. Dar ca șef de stat nu-ți mai aparții. E bine ce faci și cum procede-zi pentru neamul tău, pentru comunitatea internațională din care vrei să faci parte? Va reuși oare Mahciupyan să producă o legătura viabilă cu armenimea din Turcia și societatea civilă – intră în noul lui job descrip-tion, atribuții adică – aflată și ea într-o continuă agitație? Că este

26

vorba de corupție, de internet, de kurzi, de investiții, de legă-turile cu ISIS, cu China și In-dia, cu intelectualii liberali, și cu Elif Shafak și Orhan Pamuk ce facem, ar putea și ei consultați? Vor reuși liderii tur-ci, parteneri strategici ai lumii occidentale în NATO să împace capra și varza cerințelor Uniu-nii Europene cu vinetele puse la copt și năutul pus la fiert ( cînd eram mici mîncam leblebi) în antagonismele care se accen-tuează și contradicțiile care se înmulțesc nu doar în Orientul Mijlociu?

O mare sarcină pe umerii Președintelui turc. Dacă va veni la Erevan pe 24 aprilie, unde și cînd a fost invitat, ar fi un semn pozitiv. Unii comentatori spun că ar avea numai de cîștigat și nimic de pierdut. Doar un lider cu viziune politică poate lua decizii importante. Cum a făcut generalul Jaruzelski cînd a invitat liderii Solidarității la discuții și negocieri în loc să pună tancurile oamenii din stradă. N-a fost simplu, mai ales pentru un militar, dar nu a curs sînge în Polonia la schim-barea de regim politic.Pînă un-a,alta, în Turcia nu sunt prea multe semne promițătoare, care să ne ofere speranțe în zile se-nine pentru viitorul imediat.

Vom vedea.

Astăzi nu mai e nimeni Hrant Dink la Istanbul. Din contra, politica oficială a statului turc, cu democrația lui cu sincope, haidur huidur, cum vorbeau bunicii mei acasă, dă semne de înăsprire a măsurilor nedemo-cratice. Turcia poate juca un rol capital în geometria variabilă a viitoarei configurații europene. Dacă se dorește așa ceva. Re-

cunoașterea genocidului din 1915 ar închide o pagină neagră de istorie, ar împăca poporul turc cu propria istorie, ar dis-părea această fantasmă a genocidului ce planează ca un nor toxic și ar deschide o nouă speranță întregului Orient Mij-lociu. Turcia, ca și Iranul, sunt două puteri regionale care au un cuvînt greu de spus. Musul-mane fiind, puteri militare fiind.Așa cum Rusia nu poate fi ex-clusă din viitorele aranjamente de securitate ale Europei, nici Turcia nu poate fi abandonată de occident. Depinde de cine și ce se dorește. Nimic nu e simplu, compromisul poate fi negociat. Recunoașterea Genocidului nu intră în nici un fel de tocmeală. E bașca. Atentatele de la Paris vor obliga însă autoritățile de la Ankara să mediteze mai atent la ce se întîmplă în lume.

Coranul poate fi un sfetnic bun. Nu putem conta doar pe Khăsmet.Dar nu despre asta vrem să atragem atenția.

Azi și acum.

S-a făcut mare tevatură în acest răstimp, și televiziunile au tot repetat pînă la sațietate, cum că Islamul nu are nici o legătură cu Terorismul. Teoretic, poate așa o fi. Dar istoria, viața de zi cu zi, din Irak și pînă în Yemen, din Afganistan și Pakistan pînă în Indonezia, faptele și istoria re-centă ne-au tot contrazis. Nici vorbă de bună pace și tol-eranță, de acceptarea celuilalt, multiculturalism și a dreptului la diferență. Un mare cîștig al Revoluției Franceze crearea unui climat adecvat de egalitate și respect reciproc. Lecția bine învățată de Părinții Fondatori și Declarația de la Philadelphia

care a născut principiile soci-etății moderne americane. Din păcate lucrurile au evoluat ex-act pe dos în Europa și în lume. Toleranța și islamul, nu au mers braț la braț, terorismul s-a ex-tins, fractura dintre lumea occi-dentală și Orient s-a accentuat. Islamul s-a izolat în propria-i putere de seducție și credință. Pacea și prietenia între națiuni, promovate de Islam, un mare neadevăr și o ipocrizie pe care liderii politici, nu doar occi-dentali, sunt obligați s-o repete. Doar adevărul – cu o formulă, dar și titlul unei cărți al unei jurnaliste de excepție asasinate la fel de mișelește, despre Ana Politkovskaia este vorba – nu folosește la nimic cînd intervin chestiunile strategice și aran-jamentele de culise. Dar cine-va trebuie să-l spună. Cineva, mulți puțini, trebuie să-și asume adevărul. Nu se poate trăi la in-finit sub plapuma călduroasă a unui oportunism tihnit acceptat. Nu a fost genocid în 1915, este o minciună a celor care vor să jignească poporul turc. Evet!Și mai tragem o porție Imam Baialdî și una de musaca după o plimbare la Therapia sau prin Buyuk Ada,cu trăsuraDouă editoriale ale lui Ara To-ranian din Nouvelle d’Armenie Magazine (numerele 213 și 214 din decembrie 2014 și ianuarie 2015) dau temperatura exactă a momentului. Primul articol, Au-dessous du volcan – „Sub vulcan”, între noi fie vorba, este titlul unui faimos roman al lui Malcolm Lowry – pune pe tapet recentul incident militar de la granița cu Azerbaidjanul, cînd un helicopter al forțelor de autoapărare din Karabagh a fost doborît în timp ce patrula de-a lungul frontierei de o ra-chetă azeră. Incident soldat cu moartea a trei militari armeni și

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

DOSAR 1915cu scandal politico-diplomatic între părți. A urmat o incursi-une a forțelor speciale armene pentru recuperarea trupurilor celor trei militari armeni, inci-dent care s-a soldat cu moar-tea a doi militari azeri. Cei trei ostași armeni au fost îngropați cu onoruri militare la Erevan. Astfel de incidente și provocări au fost și vor mai fi. Doar că partea armeană, dincolo de ape-lurile la calm ale Casei Albe și Kremlinului, va fi nevoită să gestioneze corect astfel de situații.

Despre suta de ani trecută în-tre „1915 – 2015” scrie lucid și fără emoții inutile, editorialis-tul Ara Toranian în numărul din ianuarie al revistei. Cercurile cu roșu ce reprezentau miile și zecile de mii de victime ale genocidului de acum 100 de ani pe harta Imperiului Otoman s-au mutat pe harta lumii. Dias-pora este astăzi reprezentată de aceste dramatice cercuri.Asta e situația. Se poate face ceva cînd nu se poate face nimic? Da, se poate! Se poate tăia nodul gordian printr-o abilă decizie politică. Guvernul bolivian și parlamentul bolivian recunosc Genocidul armean din 1915. Bolivia alăturîndu-se statelor și organizațiilor internaționale ce au acceptat să recunoas-că această crimă împotriva umanității. Dar lupta dintre trecut și prezent, dintre a spune și clama adevărul, ieri, ca și azi, nu se oprește aici.

Nouvelle d’Armenie Magazine lansează și prezintă un bine documentat și excelent prezen-tat Dossier/histoire/Empire ot-toman. Ceea ce nu poate decît să ne bucure și să confirme efortul nostru de a nu ceda în fața minciunilor ce se adună

și a eforturilor propagandei turco-azere pentru măsluirea sau ascunderea adevărului. Dossier-ul prezentat succint de Ara Toranian, cuprinde studii și cercetări punctuale, semnate de distinși istorici și cercetători de recunoscută ex-pertiză academică internațion-ală, abordează ex abrupto dif-eritele aspecte ale relației dintre participarea Imperiului otoman la Primul Război Mondial și Genocidul Armean ce s-a con-sumat în aceste răstimp.Primul studiu – Une double ap-proche. La guerre et le génocid. Le génocide arménien est à la Première Guerre Mondiale ce que la Solution finale nazie est à la Deuxième. – este semnat de Vincent Duclert. O pano-ramă globală a evenimentului, întins apoi și în anii de după WW1, acțiunile criminale îm-potriva creștinilor neoprindu-se cu căderea Imperiului otoman

și nașterea republicii kemaliste. Despre represiunile de la Der-sim, de care pomenește Duclert, așteptăm și noi cu emoție și curiozitate un manuscris cu mărturiile unui supraviețuitor. Une opportunité de revanche. L’entrée en guerre de l’Empire ottoman, este o radiografie a celor întîmplate sub aspect po-litico-economico-militar. Con-text, pierderile teritoriale din Balcani și Orientul Mijlociu, nașterea republicii kemaliste pe moștenirea dezastruoasă a Imperiului destrămat. Autorul, Hamit Bozarslan este politolog, Director de studii la EHESS ( l’Ecole des hautes etudes en sciences sociales). Despre im-portanța și gravitatea celor con-sumate în debarcarea nereușită a forței expediționare fran-co-britanice la Gallipoli – 1914-1915. L’expédition des Dardanelles – scrie prestigio-sul istoric Yves Ternon, mem-

adevărul desPre GenOcidO V e i a n

28

bru al consiliului științific al Memorialului Shoah. Și aflăm detalii care explică eșecul oper-ațiunii navale de sub comanda Lordului Amiralității la acea dată, viitorul Premier Winston Churchill. Dezastrul trupelor australiene și neozeelandeze, cu efective neexperimentate și prost antrenate într-o operați-une prost planificată s-a consti-tuit ulterior dramei momentului într-un moment de identitate națională. Dacă pentru turci eșecul debarcării a fost salvar-ea pentru moment a Sultanatu-lui și Constantinopolului, dacă pentru armeni acel fatidic 24 aprilie s-a constituit în ziua cea neagră în care au debutat de-portările și crimele ce au urmat, paradoxal, pentru australieni și neozeelandezi acea zi a consti-

tuit un moment al redempțiunii identitare. Precum înfrîngerea sîrbilor și moartea Cneazului Lazăr pe cîmpul de luptă de la Kosovoplje ( ceea ce numim azi Câmpia Mierlei) moment crucial și astăzi asumat de sâr-bi sub raport identitar. De aici și importanța dată de autoritățile turce de astăzi de a răspunde zilei de 24 aprilie a Genocidu-lui Armean printr-o contraofen-sivă propagandistică punînd accentul pe victoria trupelor otomane la Gallipoli. Faptul că în aceste zile președintele Erdo-gan, care nu a răspuns invitației de a participa la comemorarea de pe 24 aprilie de la Erevan, a transmis însă părții armene de a participa la ceremoniile de la Gallipoli – unde sunt invitați mulți lideri occidentali, de la

Obama la Cameron și Angela Merkel, spune ceva. O sinistră competiție pentru a asuma un adevăr sau a-l ascunde. Inte-resantă observația lui Vernon legată de refuzul rușilor de a sprijini o expediție greacă asu-pra Constantinopolului, dar și faptul, ne spune tot istoricul francez, că turcii și aliații lor germani au știut de prepara-tivele aliaților de la spionii din Egipt și de la informatori greci din Moudros. Acel loc unde nu peste multă vreme se va semna o pace efemeră. Bătălia de la Gallipoli rămâne un moment crucial al WW1.Claire Mouradian, directoare de cercetare la CNRS ( Cen-tre d’etudes des mondes russe, caucasien et centre-europeen) comentează aplicat despre “Théâtre de la guerre en Ori-ent. Le Caucase: un front sec-ondaire?” cunoscîndu-se bine importanța fronturilor din Cau-caz, Palestina și Egipt în econo-mia primului război mondial și în tectonica politică – acordul Sykes-Picot – ulterioară a în-tregului Orient Mijlociu. Ba putem spune, fără tăgadă, că multe dintre relele așezări ale lumii orientale de astăzi își au rădăcina în acele vremuri.Cu titlu de amănunt istoric. Legi-unile și grupele de voluntari armeni ce au luptat în armata rusă nu au depășit 2.500-5.000 de militari, care în marea lor majoritate au fost cetățeni ruși. Așa cum armenii din imperiul otoman au luptat sub stindar-dul semilunei și au fost loiali Imperiului. Pînă în clipa cînd au fost dezarmați și uciși de către militarii turci, pînă mai ieri camarazi. Astăzi se dorește a se acredita ideea că armenii au fost trădători și de aceea au-toritățile otomane au fost ob-ligate să deporteze populația

AA

AR R

T1 - 2 / 2015

DOSAR 1915ostilă din spatele frontului. Au-toapărarea Van-ului a fost un episod în care armenii nu s-au lăsat măcelăriți, și nici vorbă de a trăda pe cineva. Expoziția de la Istanbul din aceste săptămîni este o grosolană mistificare. Dr.Gaidz Minassian, maître de conférences a l’Institut d’études politiques de Paris scrie despre al VIII congres de la FRA din vara lui 1914, și rolul jucat de diferitele facțiuni și partide politice armenești în întreaga istorie a acelor ani de război. Lupte intestine, opțiuni și abor-dări ideologico-politice diferite, rolul și locul unor personalități armene din Imperiul otoman în relația cu autoritățile. Despre unul dintre cele mai importante figuri ale ideologiei panturan-ice ale epocii, cu consecințe dezastroase pentru armeni, este vorba de Dr.Bahaeddin Chakir, scrie istoricul Raymond H. Kevorkian, director emerit de cercetare la Institutul francez de geopolitică, Universitatea Paris VIII. Un medic special-ist în autopsii care ajunge să fie responsabil de exterminar-ea a jumătate de milion de ar-meni din șase vilayete. Și cîte

și mai cîte. Teribilă figură, un criminal condamnat pentru faptele sale chiar de către tri-bunalul ce i-a judecat pe liderii Junilor Turci după încheierea ostilităților. Și despre care se știe și s-a scris mult mai puțin decît despre mult mai faimoșii lideri ai Junilor Turci, precum „Talaat Pacha, La tete pensante du Genocide” și „Cemal Pa-cha. Redutable chef de guerre et tyran ambigue”, cărora le sunt consacrate consistente și bine conturate portrete de către Hans-Lukas Kieser, profesor de istorie modernă la Universita-tea din Zurich, respectiv Duygu Tasalp, cercetătoare la INAL-CO. Portretele și activitatea celor lideri militari și politici sunt bine conturate și confirmă, încă o dată, contribuția lor la masacrarea supușilor creștini, nu doar armeni,din Imperiu. Despre deportarea populației iudaice din Palestina se vor-bește rar sau deloc. E bine că în finalul articolul ei Duygu

Tusalp pomenește de nepotul lui Cemal ( Djemal) Pasha, Hasan Cemal, care, dintr-o răsucire a propriei conștiințe recunoaște genocidul la care a participat și bunicul său. Gestul său de a depune o floare la monumentul martirilor de la Erevan devine exemplar.Remarcabil acest grupaj de ar-ticole, bine ilustrat cu fotografii din epocă și care poate con-vinge pe oricine de acuratețea informațiilor și analizelor is-torico-politice. Încheiem aceste cîteva observații amintind și de răspunsul, de ultimă oră, al președintelui Armeniei de a re-fuza participarea la comemo-rarea de la Gallipoli și relu-area invitației către Președintele Erdogan de a veni la Erevan la manifestările de 24 aprilie 2015.

Un secol care nu se mai încheie. Cel puțin pentru armeni.

Dosar 1915 îngrijit de Bedros HORASANGIAN

30

Șahiștii armeni și-au stabilit campionii pe anul 2015. La femei a ieșit invingătoare Gaboyan Susanna, născută în 1996, care nu deține un titlu FIDE, fiind clasată pe locul 914 din lume. La mas-culin victorios a fost marele maestru Grigoryan Karen, născut în 1995. El este cla-sat pe locul 268 din lume. Clasamentul FIDE este orientativ și ține seama de performanțele obținute de șahiști la diverse competiții.

Gabriel antonie lazarOvici

4. Hoteluri în Erevan

Pentru călătorul modern dornic să exploreze, dar să se şi relaxeze în spaţii confortabile având un de-sign sofisticat şi primitor în Ere-van au fost construite hoteluri noi.În plus cele existente au fost renovate, păstrându-se uneori elementele tradiţionale tipice acestui spatiu. Reconstrucţia şi redecorarea edificiilor im-punătoare ridicate după 1920 s-au efectuat ţinând seamă de tendinţele din arhitectura actu-ală. Investiţiile masive în acest domeniu realizate în mod sub-stanţial cu sprijinul armenilor din diaspora au contribuit la modernizarea oraşului.Astfel, hotelul cunoscut sub denumirea Armenia, proiectat de arhitecţii Mark Grigoryan şi Edward Safaryan, construit în 1954 în partea de vest a Pieţei Republicii pe strada Amiryan, a fost renovat şi deschis în 2004.În prezent, hotelul Marriott Armenia din tuf roz are 226 de camere, 14 apartamente, cinci

restaurante, o sala imensă de bal pentru realizarea cărora s-au cheltuit patruzeci şi două de milioane de dolari.Spaţiul de la parter destinat re-cepţiei este multifuncţional şi a fost reinventat fiind completat cu o serie de localuri, precum Cristal Bar and Lounge şi Cuci-na. Meeting Point Cafe situat la exteriorul acestui luxos hotel e un loc primitor de unde poate fi admirat în serile de vară spec-tacolul fântânilor muzicale.În 1999 a fost restaurat Yerevan devenind Royal Tulip Grand Hotel. Situat pe strada Abovy-an la nr. 14, în apropierea Pieţei Charles Aznavour, hotelul are acum 104 camere, fiind renovat şi în 2009. Proiectat de arhi-tectul Nikoghosyan Buniatyan şi construit în 1928, edificiul a fost vândut în 1999 unei com-panii străine. Proiectul de re-construcţie al hotelului Yerevan a fost realizat de arhitect Nune Chilingaryan, astfel conservân-du-se forma sa iniţială. Impre-sionează cromatica faţadei, terra-cotta realizată în Italia şi

15 zile în Armenia Jurnal de călătorie

FINAlA CAMPIo-NATuluI ArMEAN de șaH

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T1 - 2 / 2015

REDACŢIA ARARAT

coloanele masive albe care urcă pe înălţimea clădirii. Atmosfera elegantă din restaurantul Rossini şi selecţia de băuturi a barului Dolce Vita sporesc farmecul acestui loc care a găzduit de-a lungul timpului personalităţi din lumea politică şi artistică.Construit în 1970 şi Ani Pla-za a fost renovat şi redecorat după privatizarea sa în 1998, devenind cel mai mare hotel cu 247 de camere din Armenia.Dintre hotelurile având trei ste-le cel mai căutat de către turiştii din Europa Centrală şi de Est este Erebuni, recent renovat şi reuşind să captiveze şi după mai multe zile de şedere. Camere spaţioase, mobilă modernă şi diverse facilităţi se găsesc în ho-telurile ridicate după 2000.Construit din tuf negru, inaugu-rat în septembrie 2012 şi situat pe strada Hanrapetutyan, lângă Vernissage, hotelul Tufenk-yan Historic Yerevan păstrează câte ceva din arta tradiţională armeană. În interior se află şi o mică expoziţie de covoare şi ţesături. Combinaţia vizionară dintre materiale inovative, teh-nologie de vârf şi obiecte lucrate manual caracterizează această construcţie, la decorarea căreia a contribuit şi firma Clodagh Design din New York.Aproape de Matenadaran pe Azatutyan Avenue este situat hotelul Golden Palace fondat în 2005 şi având săli pentru conferinţe şi evenimente fes-

tive, piscină acoperită şi 66 de camere. Adresându-se mai ales celor din mediul corporatist şi de afaceri, clădirea atrage atenţia prin dotările sale.Oaspeţii hotelului Republica aflat pe strada Amiryan şi de-schis în 2014 vor reveni cu sigu-ranţă pentru a savura preparatele restaurantului Anoush situat la parter sau ale cafenelei Quanto Basta.Unul dintre cele mai elegante edificii rămâne însă North Ave-nue Hotel construit în 2013. Ul-tramoderne, cele 24 de camere surprind prin rafinamentul de-taliilor.Nu trebuie ocolit nici Imperial Plaza de asemenea inaugurat in 2013, având cinci etaje dar situat cam departe de centru, pe strada Koryun.Micul hotel Areg, fondat in 1996, este considerat în prezent unul dintre cele mai ieftine, deşi oferă o imagine superbă a Munţilor Gheghama.În 2009 peste 500 000 de turişti au vizitat Erevanul, numărul lor fiind în creştere. Printre com-paniile internaţionale care şi-au manifestat recent interesul să construiască în Armenia se numără Hilton, Intercontinen-tal, Kempinski şi Wyndham.În acest mod, Armenia trebuie să continue procesul de autopro-movare şi de păstrare a tradiţiilor artistice locale pentru a deveni o destinaţie turistică de top.

andreea BArBu