Pe lângă  ascensiunea spectaculoasă pe care comerțul electronic o are în lumea

întreaga, asistam la apariția unui fenomen înrudit, numit guvernul erei digitale sau guvernul

electronic. Aproape toate țările dezvoltate privesc dezvoltarea unei forme de e-guvern ca pe

un element strategic în asigurarea succesului în secolul XXI și manifestă puternice inițiative

în acest sens. Guvernarea electronică oferă oportunități și deopotriva provocări în a

transforma atât mecanismele de guvernare cât și natura guvernării. Conceptul de e-guvern are

influența asupra tuturor funcțiilor și agentiilor guvernamentale, asupra sectorului privat și

asupra societății civile. În timp, poate avea influențe pozitive atât asupra modului în care

acționează guvernul cât și asupra modalității de comunicare  dintre guvern și cetățeni/afaceri.

E-guvernul este de fapt o noua paradigma pentru organizarea societății, în care legile

sociale și normele rămân neschimbate, dar se schimba modul în care ele se aplica și valoarea

care li se atribuie.

Importanța conceptului de e-guvern este data de o serie de considerente fundamentale,

referitoare la acțiunile care încurajează adoptarea pe scara largă a tehnologiei digitale privită

ca element de maxima importanta pentru o economie competitivă, permite guvernului să își

redefinească rolul și să își concentreze atenția către cetățeni și reduce costurile serviciilor

publice, neinfluențând negativ calitatea acestora. Societatea digitala reprezintă societatea sau

comunitatea avansată în domeniul adoptării și integrării tehnologiei digitale în viața de zi cu

zi a oamenilor (acasă, la muncă, în locurile pentru recreere). În acest context, guvernarea

electronică poate fi definită ca dezvoltarea, distribuirea și aplicarea politicii, a legilor și

reglementărilor necesare funcționarii societătii digitale, a economiei precum și a guvernului

electronic.

În concepţia tradiţională, mult timp, utilizatorii serviciului public au fost „supuşii“ acestuia.

Această terminologie a vehiculat competiţia unui public „supus“, pasiv, pentru care prestaţiile

sunt concepute într-un mod unilateral şi centralizat. Publicul suportă opţiunile, activităţile,

disfuncţionalităţile întreprinderilor publice. De fapt, în sistemul birocratic tradiţional, în

cadrul unui stat de drept, puterea publică deţine întreaga ştiinţă şi legitimitate (a căror garanţii

este dată de votul democratic): ei îi revine aşadar sarcina de a orienta activităţile publice, în

funcţie de nevoile pe care le determină pentru bunăstarea populaţiei.

Astfel, sistemul public se află apriori departe de orice dimensiune a pieţei: publicul este un

„captiv“ pentru că nu poate alege. În plus, activitatea prestată pentru el se presupune că se

realizează „spre binele lui“, ceea ce el însuşi confirmă prin opţiunile sale electorale.

Astăzi, utilizatorii joacă un rol deosebit în evoluţia serviciilor publice, revendicând

necesitatea de a fi parte componentă în gestiunea serviciilor publice, prin prisma

mecanismelor de reprezentare şi pretind, mai mult sau mai puţin explicit, un egalitarism în

ceea ce privește condițiile de furnizare.

Evoluţia raportului cu utilizatorii de servicii publice reprezintă centrul  modului

tradiţional de furnizare a serviciilor. Multă vreme, aceştia nu jucau nici un rol în definirea și

evoluția serviciilor publice.

Rolul utilizatorilor în definirea serviciilor publice a devenit din ce în ce mai important,

punându-se accentul pe cetăţeanul-client, ale cărui nevoi trebuie satisfăcute. Acest fenomen a

fost accentuat şi de dimensiunea de piaţă a unor servicii, apariţia concurenţei şi posibilitatea

alegerii operatorului, elemente ce au condus şi la o mai mare grijă pentru calitate. O influenţă

importantă în acest proces o are Comisia Europeană, în ale cărei documente retorica

consumatorului este adesea prezentă.

Pentru cetăţeanul client accesul trebuie să fie cât mai facil, serviciile cât mai aproape de

fiecare, informarea completă şi diversă. Sunt, de fapt, dilemele noii administraţii: cum să

ducem serviciile publice mai aproape de fiecare cetățean, cum șă facilităm accesul și să

scurtam timpul de răspuns?

Administraţiile moderne se axează pe noile tehnologii şi pe dorinţa cetăţenilor de a

utiliza aceste tehnologii. În etapa actuală de dezvoltare, progresul tehnic permite

consumatorilor să se elibereze de puterea publică pentru anumite tipuri de prestaţii deoarece

anumite servicii, create ca urmare a progreselor tehnice şi dezvoltate ca servicii publice, pot

să iasă treptat de sub tutela publică pentru a fi furnizate într-un univers concurenţial. Anumite

bunuri şi servicii noi, născute din progresul tehnic, furnizate mai întâi de către puterea

publică, sub un regim de servicii publice, trec într-un regim de gestiune concurenţială, în care

caracterul de serviciu public se diminuează sau chiar dispare complet. Ilustrarea acestei

evoluţii se reflectă cel mai clar în cazul transporturilor aeriene, televiziunii,

telecomunicaţiilor.  

Din punct de vedere al tehnologiei, sunt două aspecte care ne reţin atenţia în materie de

servicii publice, şi anume: în ce măsură sunt încorporate noile tehnologii în furnizarea

serviciului public în vederea creşterii performanţelor acestora şi în ce măsură noile tehnologii

detremină apariția unor servicii publice.

În literatura de specialitate regăsim răspunsul la prima întrebare, răspuns ce-şi

regăseşte reprezentarea exactă în viaţa reală: viteza de inserţie a noilor tehnologii este mai

mică în sectorul public decât în cel privat, dar logica interesului general permite accesul

egalitar al tuturor la „modernitate”. Explicaţia acestui fapt o regăsim în rigiditatea

reglementărilor, capacitate de adaptare redusă, lipsa de flexibilitate sau limitarea resurselor

din sectorul public.

Progresul tehnic a făcut să apară noi tehnologii şi, de asemenea, noi nevoi publice,

astfel că statele şi colectivităţile locale au fost adesea obligate să organizeze ca servicii

publice activităţi generate de progresul tehnic, în scopul întăririi propriilor autorităţi şi pentru

a asigura dezvoltarea economică.

Barierele în dezvoltarea guvernării electronice sunt în primul rând de natură socială și

culturală, în care o pondere importantă o au identificarea nevoilor cetățeanului și accesul liber

și ușor la serviciile oferite. Inaugurarea sistemelor de tip e-guvernare (precum perceperea de

taxe, sănătate, imigrari) presupune existența unor servicii de autentificare. Multe jurisdicții

consideră acest element drept esențial pentru adoptarea sau respingerea serviciilor electronice.

Pe de altă parte abilitatea cetățenilor de a accesa guvernul on-line condiționează în mare

masură reușită sau eșecul inițiativelor guvernamentale. Nivelurile de acces on-line sunt în

creștere în toate țările care urmaresc să dezvolte un guvern electronic, utilizându-se nu numai

calculatoare personale ci și telefoane mobile și televiziune digitala. Factori precum gradul de

educație, limite și abilități personale, costuri ridicate ale tehnicii, infrastructuri insuficiente de

telecomunicații îngreunează procesul de adaptare la noile condiții.