EFECTUL PIRAMIDÃ

download EFECTUL PIRAMIDÃ

of 10

Transcript of EFECTUL PIRAMIDÃ

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    1/10

    EFECTUL PIRAMID

    INTRODUCERE - Vom vedea cum s-a nscut ideea arhitectonic de piramidcum a evoluat si functia ei complex reflectat n apogeul dezvoltrii ei n culturaegiptean si de ce piramidele nu aveau doar 24124o1422y un rol strict mortuarreligios sau astronomic dar si functii derivate din asa numitul "efect al piramidei".Efect ce-l voi dezvolta n paragrafele urmtoare. Din punct de vedere istoricarheologic, cuvntul "piramid" ne face a ne gndi spontan la piramidele Egiptuluifiind cele mai cunoscute dar asta, nu nseamn c, aceast form de constructiegeometric nu a fost folosit in alte prti ale lumii de alte civilizatii. n multeculturi si civilizatii arhaic preistorice cu ocazia morti unui sef tribal, pe loculmormntului acestuia se recurgea la acumularea unui volum oarecare de detriti carecu timpul au nceput a lua o form circular (tumuli; n Egipt mastabe). Cu timpul,tumulul evolueaz spre forma piramidal.

    FORTA GEOMETRIC PIRAMIDAL - Chiar dac datele ce le voi cita suntntr-o msur oarecare depsite, (anii 70) pot da o idee asupra studilor stintificeasupra formei geometrice a piramidei. Studii ncepute n anii '60. n special nU.S.A., n tot decursul anilor 80-90 aceste studii au continuat n mod secret, ceeace nsemn c, prea putin au fost date publicittii noi date. Dr. Arm Gohead dupani de cercetri asupra formei de piramid declar: " n piramid e o fort caresfideaz legile stintifice". n anul 1968 premiul Nobel Dr. Luis Alvarez, ncerc dea obtine unele rspunsuri stintifice studiind piramida lui Cheops. Pentru adescoperi eventuale camere secrete si coridoare rmase nc ascunse, msur cu

    aparate moderne, bombaradamentul razelor cosmice ce traversau structurapiramidedei si a diferite obiecte mai groase sau mai subtiri. Dup studiul a maimult de 2 milioane de raze, rezultatul dat de computer, aprea cu totul normal cuconcluzia c, nu ar fi nici o alt camer secret sau coridor. La proiect parteciparmai multe mii oameni de stiint si desi proiectul se ncheie fr nici o descoperire,un fapt intrigant fu dezvluit de unul de oamenii de stiint. Pstrndu-sianonimatul, declar jurnalistului John Tunstall ntr-un articol aprut n LondonTimes: "e adevrat , rezultatul dat de computer, nu indica nimic deosebit sauanormal. Dar recalculnd aceleasi date pe acelasi computer, rezultatul era diferit.

    Au fost folosite si alte computere cu acelasi sistem de calcul dar de fiecare dat,rezultatul era diferit. Rezultatul obtinut sfideaz toate legile cunoscute de fizic. Oexplicatie posibil ar fi forma geometric nssi a piramidei sau un mister ascuns nocultism." O declaratie de acest gen pare ridicol mai ales cnd vine de la un om destiint. BREVETUL Nr. 91304 -Terminat al II-lea rzboi mondial, lumea si maiales Europa apare din nou divizat n dou blocuri de putere politic - militar: deasa numita corti de fier. La Praga n 1949 pe atunci Cehoslovacia, un radio

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    2/10

    tehnician pensionat Karl Drbal, depune un brevet inspirat si bazat pe formageometric piramidal avnd ca baz a raportului de constructie matematic,

    piramida lui Cheops din Giza. i trebuir 10 ani lui Drbal de a convinge autorittilede atunci c, ntr-adevr se trata de o inventie (eu as spune de o redescoperire).Abia n 1959 fu cu adevrat aprobat brevetul. Comisia de brevete trat evidentsuperficial inventia propus, considernd-o a fi mai dgrab un truc oarecare si doardeterminatia inventorului ei si a faptului incredibil c, functiona, fcu ca n srsit sfie considerat ca atare: o inventie. Dar iat cteva extrase descriptive a brevetuluiaprut ntr-un interviu din 1974 dat de Karl Drbal. Brevetul stipuleaz:" Aparat dementinere a lamelor de barberit ascutite" De notat: brevetul nu promiteascutirea lamelor ci doar de a le mentine ascutite. Brevetul se bazeaz pe piramidalui Cheops. nltimea 8 cm. si laturile bazei 12.5 cm. Laturile de la baz pot ficalculate multiplicnd nltimea piramidei pe Pi/2 (1.57079). Desi piramida

    brevetat are ca baz raportul de calcul a piramidei lui Cheops, pot fi folosite si

    alte raporturi de calcul. n esent brevetul e recontructia n carton minituarizat apiramidei lui Cheops n care lamele de barberit depozitate n interior, rmnascutite n ciuda faptului c, sunt folosite.Procesul regenerator a tisului lamelor se

    produce exclusiv n interiorul cavittii piramidale. Explicatia cea mai plauzibil afunctionri a acestui aparat piramidal, se bazeaz pe crearea unui cmp de fortcosmic terestru electric si electro magnetic gravitational si posibil existenta altorcmpuri de fort neindentificate. Aceste cmpuri de fort actioneaz asuprastructurii microcristaline a tisului lamei, reducnd numrul perturbrilor structuriitisului ce se produce n timpul folosiri lamei de barberit.Cmpurile de fort(practic e un cmp de micro unde) mai sus citate, actioneaz asupra structuri microcristaline de otel regenernd structura mecanic-fizic. Lama, dup un barberit nmod normal se regenereaz si singur n decurs de 20-30 de zile. Folosind structura

    piramidal, regenerarea dureaz doar 24 de ore. Drbal reusi s demonstrezeComisiei de brevete, energia de micro unde generat de soare si reflectat dePmnt, n mod plauzibil putea s actioneze asupra tisului lamei. El demonstr c,energia necesar regenerrii e doar de 1 ev ( 1 electovolt=1.6 x 10-19watt/secund). n concluzie, piramida lui Drbal actioneaz ca un cmp de rezonantde microunde asupra moleculelor de ap bipolare, eliminndu-le. Pentru ca unrezonator de microunde s functioneze e necesar ca materialul s fie de natur

    dielectric. Vreau s subliniez un amnunt important asupra cruia putini s-auoprit. Un rezonator de microunde dielectric are nevoie de o anten sau de odeschiztur circular. Desi piramida lui Drbal functioneaz foarte bine fr antensau gaur, piramida lui Cheops n vrful ei, avea colocat o piatr piramidal sauconic Ben-Ben considerat de natur divin(probabil de origine meteoric).Aceast piatr pe lng functia ei simbolic religioas, n mod tehnic avea rol de

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    3/10

    anten. Deci piramida lui Cheops, pe lng alte functi e n realitate si un rezonatorgigantesc de microunde.

    EXPERIENTE SI APLICATII ALE EFECTULUI PIRAMID-Uneleexperiente le-am fcut personal altele, le voi cita asa cum sunt descrise n

    bibliografie. Relund concluzia inventiei lui Drbal, e de a considera piramida ca unrezonator de microunde.As aduga c, forma specific de piramid n esent nu ealtceva dect o "lup" sau concentrator a razelor cosmice. Pentru constructia unuimodel, a se vedea sectia modele. Efectul piramid fu aplicat cu succes de

    profesorul Carl Benedicks din Stokholm n 1952 n tratamentul otelului.Actionndasupra structuri microcristaline a otelului, elimin moleculele de ap bipolare si nconsecint obtinu un otel superior cu 22% mai rezistent.n 1973 la MankindResearch Unlimited Dr. Boris Vern, din Whashigton, folosind piramide de plasticde 25 cm., deshidrat ou inoculate cu bacteri. n piramid bacterile nu se

    reproduser. Oule de control n afara piramidei nu numai c, nu se deshidratardar bacterile se multiplicar. Dr. Verne Cameron din California, construi opiramid n miniatur si o depuse pe suprafata de ap a unei cade de baie si lasrobinetul chiuvetei deschis pentru a obtine un mediu supra saturat cu vapori de ap.n internul piramidei depuse 50g carne de porc. Dup 3 zile, carnea ncepu s aibmiros, semn de putrefactie. Dup 6 zile, mirosul dispru complect, carnea fiindmumififacat. Camerun sustine c, dup luni de zile, carnea rmas in piramid eranc comestibil. Acelasi experiment l fcu cu o bucat de pepen rosu. Pepenele

    pierdu continutul n ap dar rmase comestibil. Camerun, nu se opri doar la acesteaexperiente, intrigat de propiettile misterioase a piramidei, construi un"aurometru". Un aparat ( n esent o pendul magnetic) de msurat haloul de fortgenerat de obiecte. El afirm de a fi indivizualizat o coloan de energie care

    porneste din vrful piramidei si se extinde pn n tavanul ncperi. Dedesubtulpiramidei, sub baz, se creaz un alt cmp de fort energetic care ar fi reflexulformei piramidei doar c undele reflectate de la baz n jos par a forma o piramidmult mai mare. Deplasnd piramida cmpurile de fort nu dispar. Rmn active

    pn la cteva sptmni.

    ALTE EXPERIENTE -Pe lng experiente de conservare, deshidratare si

    mumificare a alimentelor, au fost efectuate o gam larg de alte experiente. Aceiadin dvs. care doresc a face experiente, sftuiesc de a folosi alimente care nu auaditivi chimici conservanti. Personal, am experimentat un esantion de miere dealbine care dup 7 zile, ncepu a prezenta o vscozitate crescut. Dup 20 de zile,mierea deveni solid si schimb culoarea. Luat di interiorul piramidei si lsat ncamer n decurs de 3 zile recpt caracteristicile initiale. n horticultursemintele tratate n interiorul piramidei, o dat nsmntate, plantele crescute au

    http://www.scritube.com/istorie/EFECTUL-PIRAMIDA412414224.php#modelehttp://www.scritube.com/istorie/EFECTUL-PIRAMIDA412414224.php#modele
  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    4/10

    dat dovad de a fi mult mai rezistente la agentii patogeni, de a creste mai repede sis dea productii superioare. Apa magazinat n piramid si ulterior folosit lairigare, confer plantelor caracteristici asemantoare cu a semintelor cu odeosebire: plantele sunt mai rezistente la frig. Aceast descoperire curioas mduce a considera rolul unei piramide din Tiahuanaco n Bolivia. La Tiahuanaco(fiind la o nltime considerabil culturile, sunt compromise de frig) exist resturilearheologice a unui oras preincas (15.000 ani .e.n. ?!) cu constructii de facturamegalictic. Piramida e perfect alineat N-S chiamat Accapana si care e edificiulcel mai important la Tiahuanaco. Fiecare latur msoar 210 m si n parteasuperioar a piramidei e prezent o cistern de ap. De la cistern spre baz e unlabirint de canale. Consider ca o ipotez f.plauzibil, apa magazinat si tratat n

    piramid era folosit pentru irigarea culturilor de plante si a obtine racoltembunatatite. Dar experimentrile efectului piramid nu se opresc aici. Au fostefectuate multe experiente asupra corpului uman.-Persoanele care au colocat

    piramide rosi sub pat, au declarat de a fi dormit excelent si dimineata de a averti ostare de plin fort. Construind o piramid destul de mare n care o persoan poatesta, dup 15 min. de repaos, se obtine refacerea fortelor. Nu este indicat de a dormimai mult de 3-4 ore n interiorul piramidei, deoarece energia acumulat fiind preamare poate crea stri de euforie si alte efecte secundare. 80% din persoanele cares-au asezat pe un fotoliu nestiind c, dedesubt era plasat o piramid, au declaratde a fi avertizat senzatii si excitatii sexuale. M opresc aici n descriereaaplicatiilor stintifice a efectului piramid dar asta nu nsemn c, enumerarea lor ecomplect s-ar putea spune din potriv.

    OCULTISM SI MITOLOGIE - Desigur vorbind despre piramide implicasocierea acestui subiect cu multe stiinte exacte: astronomie, fizic, matematic,geologie, astrofizic, geodezie etc., acestea fiind doar unele din stiintele cele maiavizate n studiul piramidelor. Nu cred c, poate fi ignorat o ramur pe ct desubiectiv pe att de afascinant si dac nu chiar esential. Aspectul ocult misticreligios. Fiind un aspesct interpretativ e mai degrab un subiect de polemici. Decele mai multe ori studiul preistoric parte cu convingerea preconceput: omul anticera plin de credinte superstitioase si de aceea era un om inferior(?!). Frtehnologii avansate doar n posesul a unor instrumente rudimentare de piatr, lemn

    si oase de animale, logica noastr modern, ne impune prezumtia de imposibilitateingenieristic a unor opere arhitectonice relevante a epoci preistorice. Cel putinacest lucru l sustine arheologia oficial. Totusi dintre putinele vestigii care s-auconservat din preistorie pn la noi, piramidele si mai ales cea a lui Cheopssfideaz logica modern. De obicei, testele mitologice mistic religioase suntscartate a priori ca simple superstitii. Eu, sustin c, citirea lor si interpretarea lor nlumina si din punctul de vedere a logicii omului preistoric ( istoria logicii umane o

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    5/10

    voi dezvolta ntr-un articol viitor) pot revela date si raporturi de calcul a stiintelorexacte: matematic, fizic etc., doar c aceste date sunt codificate si accesibileinitiatilor...de mult timp dispruti. E de neconceput ca operele de ingenerie s leconsiderm capodoperele unor oameni destepti iar testele lor ca simple povestioaresuperstitioase a unor oameni prosti. Exist o anumit traditie ocult legat n modgeneral asupra piramidei si n mod particular specific cu piramida lui Cheops.Anumite prti ale piramidei, corespund cu anumite organe umane. Uni sustin chiarc, camerele piramidei corespund nu numai cu organele umane dar si cu functiispecifice a corpului uman. n Piramida Mare, e prezent o camer si eu cred, voitnecomplectat care simbolizeaza o grot. n mitologie ocultism, grota reprezintorganele sexuale, locul unde se naste viata. Camera regelui e mintea. A reginei,inima. n multe mitologii, grota e locul de nastere a unui personaj mesianic, loculde nastere a unei doctrini (ex: vezi grota din Bethleme si nasterea Domnului Isus).Zamolxis, avea resedinta ntr-o grot pe muntele Kognainon. De aici prin emisari

    sau personal, o dat la 4 ani ndruma poporul. Ar fi interesant n a se face un studiude analogi ntre putinul ce se stie despre el si Cartea Mortilor si Osiris. Plutarh,care era un bun cunosctor al mitologiei si probabil un initiat, ne spune c, Osiris s-ar fi nscut n ziua 361 a anului, adic 25 decembrie. Nu voi dezvolta subiectul darsunt asemnri izbitoare de doctrin ntre cultul lui Osiris si Evanghelie. EdwardCarpenter n Pagan and Christian creeds enumr 10 puncte de identitate ntrecrezul crestin si personaje mitologice. Voi mentiona doar dou. 1. Nasterea

    personajelor se verific n 25 decembrie sau cu o zi nainte sau dup. 2.Personajele se nasc n grot sau camer subteran. Dr. Paul Brunton (nu cunoscanul dar probabil secolul 19) ntr-o lucrare de-a sa, descrie o experient unic,ocult mistic. Brunton, care avea probabil o anumit pregtire ocult, sustine c,sarcofagul gol ce se afl n camera regelui lovit cu un baston de lemn, produce unsunet care nu poate fi clasificat n nici o gam musical. E un sunet care nu are nicio corespondent cu sunetele asa cum le cunoastem. La prima vedere poate aprea oafermatie gratuit fr o important evident. Acest lucru m face ns a consideradoctrina lui Pitagora care a demosnstrat c, ntre notele muzicale, sunete si gamemuzicale, exist un precis raport de calcul matematic. Afermatia lui Bruntonnsemn pur si simplu c, sunetul sau nota produs de sarcofag nu poate fi nscrisn nici o schem matematic. Un sunet specific luat ca atare: unic. Brunton, n

    cutarea unor senzatii tari se decide n a petrece o noapte n camera regelui. O datcu cderea noptii, ncepe a averti tot mai insistent prezenta unei forte negative. Totmai imperios frica, l ndeamn n a prsi piramida dar reuseste n a rezista si de a-si controla frica. Senzatia de frica creste si la un moment dat luciditatea ncepe a-l

    prsi. Frica ajuns la paroxism n mod practic l paralizeaz. Vede monstri sipersonaje strane. Timpul pare suspendat ca fulgul unui puf de plop n cine stie cedimensiune. La un moment dat cavalcada monstrilor se termin si avertizeaz o

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    6/10

    prezenta benefic, tot mai pronuntat, care se concretizeaz cu aparitia a doi preotia Egiptului antic mbrcati n vesminte de in alb. Preotii l avertizeaz: continund"cltoria" rentoarcerea i poate fi fatal. Brunton e decis de a merge pn lacapt. Cei doi preoti l invit a intra n sarcofag "precum initiatii Egiptului antic".Intrat n sarcofag, cade ntr-un fel de somn letargic si simte cum purtat de cei 2

    preoti prseste corpul si condus ntr-un loc care din pcate nu reuseste a-l descrie,dup o mic pauz n care unul din preoti se absenteaz, la ntoarcerea lui, i sencredinteaz un mesaj al Creatorului Lumii ctre umanitate: "Dac oamenii sevor odia si vor nceta de a observa legile impuse de Creator, atunci omenireava fi distrus". Recondus la sarcofag, reintr n corpul su si se trezeste. Oexperient unic dar care poate a fost trit de nsusi Napoleon Bonaparte. Dupcucerirea Egiptului, Napoleon se decide de a petrece o noapte de unu singur nMarea Piramid. Dimineata rentors ntre locotenentii si, evident tulburat sincercat, ordon ca nimeni vre-o dat s-l ntrebe de noaptea petrecut n

    piramid.

    MODELE - Conditii preliminare

    Materialul de constructie e necesar a fi de natur dielectic, adicneferoas. Cel mai indicat e cartonul.

    Culoarea: rosie (cea mai indicat)

    Pozitia piramidei (conditie esential). Cu ajutorul unei busole se

    determin Nordul. Atentie: nu n toate experientele e suficient de a aveapiramida alineat cu nordul magnetic. Pentru alinearea corect Nord-Sudgeografic se poate consulta tabela de corectie ce o puteti gsi ntr-un atlasgeografic.

    Locul operativ al piramidei trebuie ales pe ct posibil la distant deaparate care creaz cmpuri electro magnetice (ex: computer, tv., etc.)

    Suprafata pe care piramida e lsat, nu trebuie s fie de natur feroas.

    Materialul experimental introdus n piramid, trebuie s fie plasat la onltime de 1/3 din nltimea total a piramidei.

    Materialul depus n piramid poate fi inspectionat dar repus n aceasipozitie.

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    7/10

    Pentru maximizarea eficientei modelului, planul nclinat piramidal,trebuie s fie ntre 51 si 52 grade.

    Constructia modelului piramidei lui Cheops se bazeaz pe numere irationale.

    Numerele de baz sunt: Pi= 3.1415 si Phi= 1.618. Phi e determinat de proportileincorporate n piramid.

    METODA I

    Baz= 22.5 cm; Latur=21.37 cm;nltime= 15 cm.

    METODA II

    Cu ajutorul unui compas , desenatilaturile pirmidei si decupati.

    METODA III

    Desenati 4 triunghiuri n careunghiul intern, e de 61 de grade.Decupati si apoi lipitile ntre ele cuschotch.

    CONCLUZIE

    Efectul piramid, e un efect curios si care din pacate aplicatiile lui suntconditionate si mult limitate de influenta pe care undele electro magnetice generatede om, le creaz. S-au fcut multe studii asupra piramidelor si s-a scris si mai multasupra lor. Stim multe despre ele dar unele rspunsuri esentiale nc lipsesc. Pentrusatisfacerea curiozittii firesti, cine doreste poate efectua experiente simple,empirice cu rezultate neasteptate.

    Cei care doresc un studiu mai detailat, pot folosi o metod oarecare de statistic iardatele procesate pe computer, pot furniza punctul de plecare pentru alte experiente.n fine se pot tenta experimentri " high tech" ca de ex: noi tehnici de impresionare

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    8/10

    a lastrelor fotografice sau prin senzori electronici I/O legati la un computer, studiulcmpurilor de fort. Pe fundalul consideratilor acetor concluzii domneste piramidalui Cheops. Nu exist un alt edificiu care prin acumularea coincidentelormatematice si fizice, s autoexclud coincidenta pur fortuit. De ce nu si celelalte:

    piramidele Kufu si Menkurio ? Robert Bauval un inginer de constructi civile,sustine c, ar fi fost proiectate ca un complex unitar cu mult timp nainte de

    perioada dinastic si legate la constelatia lui Orione. Parte din rspunsuri asupracunostintelor astronomice egiptene, pot fi gsite n textele sacre legate lacosmogonia Egiptean. De exemplu, ntr-un text se spune: steaua Sirius (Isis) are ostea "sor" dar care, e invizibil ochiului uman. Interrpretnd textul, se deduce cumn apropierea stelei Sirius, e o stea invizibila. Egipteni nu aveau nici mcarochelari. Cum puteau sti de existenta unei stele vizibil doar cu telescopul? Un tribafrican pe coasta occidental DOGON, au ca traditie c, multe din cunostintele lorle-au fost transmise de egipteni. ntr-un dans ritual n care steaua Sirius e

    porotagonist e nsotit de o alt stea. Piramida prin nssi polarizarea a multordiscipline, are darul de a afascina.

    BIBLIOGRAFIE Nu voi cita ntreaga bibliografie care-i prea extins ci doarsursele mai importante. Pyramid Power-MaxToth si Greg Nielsen PLUTARH-Writings

    Construieste-ti singur o piramida

    Pentru cei ce doresc sa realizeze experimente cu efectul de piramida voi descrie pescurt cum puteti sa va construiti singur o piramida. Nu are sens sa ofer dimensiunifixe, intrucat puteti construi piramida la ce scara doriti. Va voi explica doar

    principiul de constructie in sine, pe care apoi il veti putea utiliza pentru orice fel depiramida.

    Incepeti prin a va intreba la ce intentionati sa utilizati piramida si unde o veti aseza.De aici rezulta inaltimea maxima pe care o veti alege in cazul in care spatiuldestinat piramidei este limitat pe verticala, sau lungimea bazei daca spatiul pe care

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    9/10

    il aveti la dispozitie este limitat in plan orizontal. In principiu este bine sa aveti opiramida cu dimensiuni cat mai mari posibil.

    Pentru alegerea dimensiunilor ne putem baza pe legea care spune ca laturabazei/inaltime sa fie raportul pi/2. Cel mai portivit material pentru constructiapiramidei este cartonul tare, dar la fel de bine putem sa folosim placaj, lemn, etc.Anumiti cercetatori considera ca structurile piramidale din metal nu au un efectatat de puternic. S-a constatat ca se pot obtine rezultate remarcabile si dacadelimitam un spatiu de forma unei piramide construindu-i doar muchiile.

    Sa luam ca exemplu pentru dimensionare o piramida cu inaltimea de 20 cm. Pentrua afla linia de baza a unuia din cele patru triunghiuri, vom multiplica pe 20 cufactorul 1,57075 si vom obtine 31,415 cm. Pentru a afla latura triunghiului isoscel,multiplicam inaltimea 20 cu factorul 1,4945 si obtinem 29,89 cm. Triunghiul arata,

    prin urmare, asa:

    Exista mai multe metode prin care se pot obtine cele patru triunghiuri necesare.Luati o bucata de carton tare si desenati pe el o latura a bazei de 31,4 cm lungime.In mijlocul ei trasati cu echerul o perpendiculara de aproximativ 30 cm lungime.Asezati apoi gradatia 0 a unei rigle intr-unul din capetele bazei si, mentinand acest

    punct, deplasati rigla de-a lungul perpendicularei pana obtineti exact 29,9 cm. Dinacest punct situat pe perpendiculara trageti cate o linie pana la capetele bazei.Decupati acest triunghi si procedati in acelasi fel si pentru celelalte trei. Asezatiaceste figuri cu laturile lor oblice una in fata celeilalte si fixati cu banda adeziva

    canturile. Ridicati piramida in picioare si lipiti cu grija si celelalte canturi. Atiobtinut astfel prima dumneavoastra piramida.

    Daca va confectionati piramida dintr-un material mai tare, de pilda din lemn,trebuie sa taiati fetele in colt si sa le incleiati cu clei de contact. E bine sa tesiti sicanturile bazei pentru ca aceasta sa stea solid pe sol.

  • 7/29/2019 EFECTUL PIRAMID

    10/10

    A doua metoda de confectionare a unei piramide de 20 cm este urmatoarea: taiatiun dreptunghi cu dimensiunile de 78,5 cm si 25,4 cm. Marcati pe lungimea lui,

    pornind de la stanga spre dreapta, un punct situat la 31,4 cm si un al doilea, dupaalti 31,4 cm. Faceti acelasi lucru si pe cealalta lungime a dreptunghiului, dar

    pornind dinspre dreapta spre stanga. Uniti apoi aceste puncte, incepand de jos, dinstanga: AD, BD, BE, EC, DF. Aveti acum partu triunghiuri cu dimensiuni corecte.

    Daca preferati sa obtineti o piramida conica desenati un cerc, trasati-i diametrul sidecupati-l in doua. Ati obtinut doua semicercuri. indoiti un semicerc astfel incat

    punctul A sa cada pe punctul B. Acum lipiti cu banda adeziva canturile, fara sa lesuprapuneti. Veti vedea ca functioneaza si acest fel de piramida.

    Dupa constructie piramida trebuie orintata cu una din laturi spre nord. Utilizati obusola pentru determinarea foarte precisa a directiei nord chiar daca vi se pare ca"stiti" unde este. Nu uitati ca precizia in confectionarea si orientarea piramidei este

    esentiala pentru obtinerea unui efect de piramida de intensitate maxima.